Plouă de mai bine de două zile: pic, pic, pic, pic, pic!!! Cerul era negru și unde mai pui că începuse să bată un vânt care îndoia crengile smochinului din curte. Vîjjjjj, vîjjjjj, vîjjjjjj!!!
Costel pregătise o masă pentru două persoane în camera cu tablouri care-i plăcea lui cel mai mult din toată casa. Noi nu putem descrie niciunul, întrucât plouă atât de tare încât n-ați auzi nimic. Deci Costel pusese două lumânări, două farfurii aurite, flori și tacâmuri la fel. Curățase peștele de oase, așa-i plăcea ei. Dădu perdeaua de-o parte. Afară: vîîîîjj, pic, pic, în rafale.
Mioara era încă la slujbă. Corecta noul volum al lui Iohannis Pas cu Pas cu Pas cu Pas care era mai groasă și mai bine scrisă ca prima din cauza faptului că acum erau patru pași. Auzea cum plouă: pic, pic, pîr, pîr, cum bate vântul vîîîîîîjjjjjjj, vîjjjjjj. O aștepta Costel. Erau logodiți de mai bine de trei ani. Dar pe ploaia asta? N-ar fi putut aștepta și el până mâine, cum îl rugase? Se adânci în corectură, deși era ora 22 și probabil Costel adormise așteptând-o.
Ploua în continuare. Rafalele loveau geamul editurii. Se sparse un geam. O lustră își luă zborul. Mioara hotărî să nu se mai ducă la Costel. Era periculos. Puse mâna pe telefon și-l sună. Zise: Costele, nu mai vin, plouă prea tare. Și n-am să mai vin niciodată.
Și așa făcu. Acum are 90 de ani, privește ploaia pe geamul de la bucătărie, ascultă cântecele lui Nicu Alifantis și încă mai corectează al patrulea Pas din volumul președintelui.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: