31 octombrie 2021

BANII NOȘTRI AUR POARTĂ, NOI CERȘIM DIN POARTĂ-N POARTĂ

Domnul Ion Inusual Florescu este de profesie cel mai mare gânditor român, foto. Dânsul este singurul român care a stat pe Lună patru zile și a observat ce se întâmplă în țara lui dragă, România. Opiniile și le-a pus într-o carte numită: România de pe Lună. Spicuim, altfel nu se poate, întrucât volumul are două mii de ani: ’’Văd că românii își plătesc de 30 de ani taxele și mor de frig în case. Văd că românii își plătesc de 30 de ani taxele ca să fie ținute în viață televiziuni mincinoase. Ei își plătesc taxele pentru ca să asigure salariile unor Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis care nu-i reprezintă. Ei își plătesc taxele pentru studii de fezabilitate inexistente, studii care durează și 30 de ani. Ei își plătesc taxele în timp ca stau pe DN1 câte 50 de ore pentru un voiaj. Ei își plătesc taxele pentru ca unii, gen Năstase, Tăriceanu, Oprișan, Ciucă, Iohannis, Țiriac, Videanu, Pandele, Dragnea și alții să-și construiască adevărate imperii imobiliare, latifundiare sau media, Ei își plătesc taxele pentru ca să părăsească România cât mai repede. Din banii pe care cinci milioane de români aflați la munci aiurea ei plătesc alte taxe care sunt folosiți la minciuni gogonate, la nicio apă caldă în case, la bunăstarea unor primari, oengiști, jurnaliști, șefi de sindicate, turnători. Din taxele lor sunt ținute în viață partidele politice care au rolul explicit de a nu le asigura bunăstarea, serviciile medicale, mingii de fotbal, online la copii, autostrăzi, canalizare. Adică o Românie Educată, Normală, Bibilită, Iubită, devreme acasă, cu un turism real, cu Horeca la 4 lei ciorba ca la Parlament, cu muzică bună, mai ales cu muzică bună. Că fără muzică nimic nu e. Românii își plătesc taxele ca să ia unul Nobel pentru literatură. Ăsta unu’ cică câștigă din drepturi de autor circa patru sute de mii de euro pe an. Din care drepturi? Românii își mai plătesc taxele și pentru ca să țină un ICR securistic cu sute de angajați care fac un deserviciu culturii române, că s-a ajuns ca cultură română să stea acasă în timp ce prin icereuri umblă numai acoperiți care cântă, dansează, scriu poezii. Românii își plătesc taxele de 30 de ani pentru ca bugetul anual al țării să fie repartizat la SRI. Ei își plătesc taxele pentru ca unii să aibă pensii speciale’’. Și așa mai departe am spune noi. Când să parcheze în Teiul Doamnei Colentina la întoarcerea de pe Lună, mașina domnului Ion Inusual Florescu a dispărut fără urmă. La locul așa zisului impact au fost găsite doare câteva versuri. Noi, de exemplu, n-am știut că gânditorul român scrie și poezie. Pur și simplu n-am știut.

29 octombrie 2021

DACĂ ROMÂNIA VA DISPĂREA EUROPA VA RĂSUFLA UȘURATĂ

De ce se-ntâmplă în România toate relele de pe pământ? De ce nu avem acasă bunăstarea care ne trebuie ca să nu mai umblăm prin lume? De ce Ungaria cumpără bucată cu bucată toată Transilvania și nimeni nu zice nici pâs? De ce avem cea mai babană secu din lume? Sau din Europa? De ce Iohannis ăsta? De ce lipsa proprietății private? De ce trebuie să cerșim căldură în case? Cine-i toată liota asta de primari bucureșteni? De ce nu parlament de 200 de oameni? De ce nu funcționează media? De ce nu dosarele mineriadei? De ce nu cele ale revoluției din 89? De ce istoria noastră este o minciună? De ce dacă noi apăram Europa de turci ei asediau Viena? Pe unde? Cum? Care Nobel pentru literatură? Cui? De ce s-a făcut promovarea vaccinării cu doi oameni necredibili, pe care nu-i poți crede când îi vezi? Ne referim la Arafat și Gheorghiță. Și multe alte întrebări pe care le poate pune orișce om de bună credință din țara asta. Se pare că răspunsul e unul singur și el a fost dat de Marx și Engels. Ia să vedem:“Românii sunt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propia lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” (Karl Marx şi Friedrich Engels, Opere complete, vol. 8, p. 229). Vremurile pe care le trăim, dragi copii, ne demonstrează că la această dispariție se lucrează de zor de-o vreme. Ce să zic? Mai vorbim.

27 octombrie 2021

A.A.

Ieșeam de la film. Sala plină, cutare. Filmul românesc Ambrozia Albastră, A.A. cum va rămâne în istoria universală a cinematografiei. Eram cu prietena mea, Viespea Dolores, cea cu care vaccinam nevaccinați de pe tot globul. Un film de dragoste cum sunt toate cele românești. Ea, o tânără de 22 de ani, de meserie dezvoltator personal, el, 24 de ani, de meserie tot dezvoltator personal. Drama intervine când își dau seama că nu se pot dezvolta personal pentru că nu-i lasă părinții s-o facă interzicându-le să se vadă după 22 seara că era pandemie. Fuseseră și la Vamă să se dezvolte personal dar n-a mers că ei nu-i venise ciclul și cine știe. Sau poate-i venise dar nu stăpâneau situația iar în cărțile de dezvoltare personală scrie doar cum să te dezvolți de la stadiul de gutuie la cel de pom de iarnă doar prin mijloace naturale, prin voință, și prin să crezi în tine. Nu spune ce să faci în pat sau pe nisip în cazul în care n-ai așternut, pernă, veioză sau o melodie de Paolo Conte. Erau amărâți. Vroiau să se despartă pentru că nu înțelegeau ce li se întâmplă. Ca să uite ea s-a angajat la o școală la care se preda doar adunarea cu doi, el tot la o școală unde se preda fizica unu patru pentru că stăpânea naiba știe de ce principiile pârghiei de două tone. On line. Așa. Zilele treceau, nopțile la fel și dezvirginarea celor doi nu venea. Aruncară cărțile de dezvoltare și plecară în lume. El în Afganistan pe urmele generalului Ciucă, ea în Irak tot pe urmele generalului Ciucă. Așa s-a terminat filmul. Emoționant. Tineresc cum are veni. Cu simboluri nene!! Ne-am șters lacrimile și-am ieșit din sală. Am căutat un bar și ne-am așezat. Am comandat cafele eu, ea doar o plăcintă cu mere. Tăceam pentru că filmul ne terminase emoțional cum ziceam. Dolores a zis că să-l mai vedem odată. Eu am zis că trebuie revăzut și m-am uitat în programul cinematografului. Mai rula luni 1 noiembrie 2021. Ne gândeam că data viitoare să stăm pe rânduri diferite ca să nu ne influențăm, ne mai gândeam că poate facem revelionul 21-22 la Romexpo cu peneleu’ când brusc privirile ne-au fost atrase de o tipă formidabilă, foto, care trecea prin dreptul barului. Hm, mișto gagica, n-o cunoșteam, era pentru prima și ultima oară când o vedem. Sau poate mai știi?

26 octombrie 2021

ALL YOU NEED IS LOVE

După cântare, Carmen strângea pianul, îl punea în rucsac și pleca în satele vecine Uiești, Gogoșaru, Vieru, Roata. Peste tot avea concerte în birturile sătești. Era parte a programului România Educată. Așa. Pe terasă se lăsase o liniște ciudată. Nimeni nu putea lega niciun cuvânt. Tanța, care era cea mai guralivă din sat dat fiind că era simpatizantă PRM, deci Tanța plângea. Balada lui Porumbescu o lăsase vraiște. Lacrimi erau și pe obrajii noștri chit că berea cu vodcă ungea abitir sufletele. În ultimul moment însă, ca o salvare divină, apăru furgonul Greierului Harnic și Voios cu trupa lui de dansatori. Dansatorii era de fapt o tipă ca la treij de ani, Verde toată, care te invita la dans. Dansul era doar în jurul fântânii că era beton, că în rest era un noroi venerabil. Greierul începea ceva la vioară iar tipa Verde te invita la dans, cum ziceam. Da, cum ziceam. M-a invitat odată și pe mine și când dansam clocoteam. Sânul lui Verde mi se lipea de sacoul peticit, de inimă, mirosul ei atrăgător mi se prelingea pe față, pe ochi. Cum puteam noi până atunci să bem muți peste pahare și să nu vorbim de femei? Ce e în capul nostru? De ce să discuți de Stolojan sau Iohannis și nu despre Zâna Zânelor, despre Muma Pădurii care auzisem că e o fată blondă de douj de ani cu o mătură de nailon aurit și că când te privea îi cădeai la picioare, de ce? Verde mă învârtea, foto, pe o melodie de Paolo Conte, pălăria-mi era în găleata fântânii, emoția mea se dusese dracului și mă temeam să nu vină nevastă-mea să mă vadă că cu ea nu dansam niciodată. Nici n-aveam unde. Că dădeam tot timpul la porci. Dansam, cum spuneam și urma să mă-nverzesc și io de atâta frumusețe. Omul dacă nu dansează e un om mort. Omul dacă nu cântă e un om mort. Greierele zicea acum din vioară Ol iu nid iz lov și pluteam cu Verde pe altă lume. Lume din care nu m-aș mai fi întors. Cam așa. Ol iu nid iz lov s-a terminat. Greierele a-nceput o alta, Șiz laik ă reinbou, și Verde l-a invitat la dans pe Vali tâmplaru’. Da’ Vali tâmplaru’ nu știa să danseze, a refuzat-o. Și atunci doamna în Verde a luat o felie de pepene și i-a dat-o în loc de invitație. Fără cuvinte. Și atunci, Vali tâmplaru’ s-a ridicat și s-a dus lângă ea pe betonul din jurul fântânii. Vali tâmplaru’ tropăia și el și o ținea strâns pe Verde la piept. Până s-a înverzit și el. Erau ca un nor. Un nor verde plutind deasupra fântânii.

25 octombrie 2021

Interviu telefonic cu doamna INDELICATA POPESCU, fostă elevă la fizică a profesorului KLAUS IOHANNIS

Da, eu sunt...Am fost eleva lui...A profului de fizică Iohannis...Da...Preda foarte bine, era vesel cu noi cu copiii...Nu ne interesa fizica, probabil că nici pe dânsul, dar era un mod, cum să spun, ne petreceam timpul împreună și apoi, mai era un amănunt....Mă auziți?...așa, mai era un amănunt..p-ăia mai răsăriți la fizică îi chema la meditații cum fac doctorii din spitale cu cabinetel lor private, da...știți...te chema la meditații deci, că salariul nu-i ajungea că vroia bani de șase case, nu una cum avem toți..da, e de-nțeles...un prof de fizică are nevoie de spațiu...Venea la meditații cu un porc pușculiță, unul roz, în care economisea banii de casele astea...La un moment dat era plin...da, din meditațile noastre...Dacă mai știu ceva fizică? Nu...Nu de-asta era materia la școală, ci ca proful Iohannis să-și facă casă...așa...La noi, în Sibiu toată lumea înțelesese și vroia la fizică ca să-și facă proful casele... Da....Nu mai țiu minte nimic, domnule, din fizica aia...Era ceva cu punctele A și B? Că cum ajungi mai repede de colo colo? Nu? Atunci cu vectori? Nici? De unde să știm noi, că fizica nu te pregătește pentru viață, pentru nimic...Ca și celelalte materii...Da’ mergeam cu drag tot Sibiul la meditații, da, cu drag...Că omul era vesel, avea mult umor...Păi, cum să n-aibă umor domnule de la Călimară când dacă ne plictiseam făceam și sport în ora aia de fizica?...Cum? Pen’ că fizica, poate nu știați, presupune multă mișcare...Mișcare ca să cari porcul ăla pușculiță...Se umplea ușor cu bani...da...Era greu, se îngrășa, domnule, ce știi dumneata? Se îngrășa văzând cu ochii și noi ne bucuram și vroiam meditații chiar dacă mulți dintre noi eram déjà studenți la filo, la limbi, la geografie..la București...înțelegeți...Porcul profului ne era drag...Îl umpleam cu admirație, fizica ajunsese o melodie pe care noi o lălăiam pe stradă...Fizica mea, fizica mea, la, la la, cu porcul era, cu porcul era, la, la, la...Era o melodie compusă de ăia de la securitatea locală, știți dumneavostră...nu intru în amănunte...Da, era un profesor dotat, delicat...d-asta n-are nimeni curajul să iasă să zică de meditații, că Iohannis e prea delicat și are mult umor...Da, domnule, râzi de te caci pe dumneata, scuzați...Nu, n-am idée dacă Sibiul a produs mulți fizicieni...nu știu...Poate...Nici nu știu dacă porcului i s-a ridicat statuie, că doar a contribuit cu șoriciul lui la casele profului...da, nu știu...Da, mulțumesc...Dacă-mi mai amintesc ceva vă sun...da...La revedere...DENIS DINULESCU.

23 octombrie 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. Iohannis a pus armata pe noi. Nu-i vorbă că-i mai bine decât cu neisprăviții de dinainte. Măcar nea’ Ciucă ăsta va spune tot timpul să trăiți și noi, gata, vom trăi mai bine. De altfel, omu’ e un oștean viteaz, a luptat pân Irak și Afganistan. În Afganistan un munte îi poartă numele, Muntele Ciucă, aflat în dreapta cum te uiți spre Sibiu, iar în Kabul va fi dezvelit curând un monument dedicat Eroului Ciucă Necunoscut. 2. În noul guvern trebuie să fie numit neapărat și Ali baba cu cei 40 de hoți ai săi la Ministerul Dezvoltării, Bani europeni, PNNR și în general la orice ban circulă în România. Motivație: Ali Baba încă de pe vremea lui Carol are grijă de bunăstarea românilor. 3. Deasemenea, noul guvern nu poate funcționa fără fata Moșului și a Babii la cultură. Motivație: Întotdeauna fata respectivă a umblat ca prostituată prin Europa, apoi prin ICR-uri acoperită ca cultură română indiferent că scrie, joacă teatru, pictează sau cântă la nai. 4. Apoi, o mare greșeală a numirii noilor miniștri ar fi ca la Muncă să nu fie numită Raluca Turcan. Fără ea zilele ne-ar fi mai triste, cheful de muncă ar dispărea. 5. Muștarul românesc de la Tecuci are o calitate formidabilă: este mai prost decât cel franțuzesc de Dijon și decât altele din lume. 6. Un sfat pe care-l dăm tuturor gospodinelor: Nu vă mai uitați la apa din ibricul aflat pe foc, d-asta nu fierbe. E o descoperire colosală a cercetării românești care, în ciuda pandemiei, cercetează tot ce mișcă. Un sincer Bravo! 7. RECLAMĂ. Două babe își smulg părul din cap. Amândouă au peruci. Pe chelia uneia apare sloganul: Prin online spre noi înșine, care face referire la școală. 8. Parcările pe trotuar vot fi amendate cu una mie lei sau trei cât de curând. E o lege pentru autorițățile locale care va trece de parlament și se va aplica de la 1 ian 2022 mi se pare. Legea nu prevede, cum ar fi normal, și construirea de parcări. 9. Promovarea pentru vaccinare a fost făcută de Gheorghiță și Arafat. Doi oameni pe care nu-i crezi, nu-i iei în serios și poate nici nu există. Amintiți-vă de candidtura lui Ilie Năstase la Primăria București. Nimeni nu l-a crezut și n-a ieșit. 10. RECLAMĂ. O babă se uită sub fusta alteia. Apare sloganul: Dacă ai vaginul uscat dă-ți cu cremă de ananas sau portocale.

22 octombrie 2021

OEDIP

De când a plecat Garoafa la noi în cârciumă n-a mai cântat nimeni. Eram încrâncenați, triști, isterici din cauza asta și nu ne dădeam seama. Pentru că muzica nu numai despre muzică e și despre noi. Și eram curioși. Mai ales despre Coana Steluța care când deschidea terasa oprea radioul ca să ne auzim între noi. Da, așa a fost până ieri. Pentru că ieri s-a întors în sat Carmen. Carmen și mai nu știm cum, noi zicându-i Carmen aia cu Conservatorul. Foto. Plecase de mică din sat. N-avea niciun viitor cu noi aici la sapă, vite sau flăcăi. Am auzit peste ani că făcea la Madrid Conservatorul secția pian. Nene! Mă-sa se mai lăuda că cântă prin Moscova, Paris alături de unul George Enescu. Foarte frumos, aveam cu ne mândri. Și uite-o acum în fața noastră, pe terasă. Își adusese în rucsac un pian. Ne cânta în fiecare zi Oedip. Îmbătrâneam și albeam pe zi ce trece. Carmen și-a dat seama și ne-a spus că Oedip ăsta e un tip sau a fost un tip care se credea mă-sa sau cam așa ceva și în această calitate îl bătea pe tac-su și vroia să trăiască cu mă-sa adică niște chestii niște minciuni. Cum spă trăiești cu mă-ta? Mai spunea, tot ea, că fiecare avem un Oedip în sânge ceea ce era o minciună că noi când ne-am făcut glicemia nu era niciun Oedip altfel asistenta din Bolintin ne-ar fi spus: Bă, ai Oedip în sânge. Altfel o ascultam cu teamă. Nu era de la no, muzica asta nu ne reprezenta, mamă ce cuvânt, nu, nu era de-a noastră, pentru noi erau bune doar cântecele Agripinei prostituata satului care te chema în modul ăsta la ea. Stătea, cum ar veni, lângă podul de pe Neajlov care dădea spre Izvoru. O căsuță mică ceva cu un pat mare. Nu costa mult. P’-ormă, Carmen, a cântat pe versuri de Ciprian Porumbescu. Balade ceva. Chestie care n-a ținut mult pentru că prin sat se vindeau bilete la Mircea Vintilă și nu cumpăra nimeni iar Coana Steluța făcea promovare: Păi, bă, ăsta e ăla cu mielu! Da, așa zicea: Ăsta-i ăla cu mielu, și tot n-a cumpărat nimeni că trebuia să mergi la oraș la Bolintin la grădină. Sau la Giurgiu. După cum v-ați dat seama erau zile obositoare, seri la fel. Ca să nu mințim erau și zile mai bune, când nu cânta Carmen. Atunci ne simțeam bine și priveam ulucile caloriferului. Era reci. Erau reci pentru că Coana Steluța nu ne dădea drumul la căldură. Nu ne dădea de loc.

21 octombrie 2021

DONT CRAI FOR MI ROMÂNIA

Nu mai știe nimeni cum a ajuns Garoafa la noi în sat. Venea cu motoreta, ne întreba ce fel de brânză vrem, ce smântână, ce lapte, ce cutare și le avea pe un cărucior ceva atașat de motor. Adică, de fapt, comandai și ea îți aducea totul de pe-o zi pe alta. Era căsătorită cu Mihai ciobanul și le mergea bine. Era o femeie de zece kile toată iar ciobanul un mastodont de două sute. Erau fericiți. Puțeau amândoi a brânză, a tutun, a benzină, a viață. Că viața e un miros continuu. Într-o zi, Mihai s-a spânzurat. A lăsat-o pe Garoafa, Agrafa îi spuneam eu, cu o turmă uriașă de oi, cu stâna de la marginea satului, și cu copilul lor de zece ani. Ea n-a putut să le mai ducă pe toate. Înainte să plece definitiv în Spania, la căpșuni mai întâi, a trecut pe la cârciumă. Unde noi beam vârtos și făceam politică veche de pe timpul lui Coposu, că așa ajungeau la noi știrile, convingerile, mișcările și câte ceva din viața politică a țării. Adică mai târziu, mult mai târziu. Cum spuneam, a trecut pe la cârciumă. S-a dat jos de pe motor, a luat acordeonul din căruț, foto, și ne-a zis un cântec, Dont crai for mi România! Compus de ea după ce văzuse la teve Evita Peron. Era vorba, în cântec, după câte ne-am dat seama, de viața ei. De viața ei dimpreună cu Mihai. Despre băiatul ei de zece. Din versuri am aflat că ei n-aveau mobilă, trăiau în cele patru camere de la marginea satului printre putini uriașe de brânză, printre mii de metri pătrați de tifon mirosind a căcat, printre zeci de oi care năvăleau zilnic în așa zisa bucătărie, despre calculatorul pe care-l cumpăraseră pe brânză pentru băiat, despre nicio floare că nu creșteau de loc din cauza sării, despre cum au vrut ei tractor, despre pășunile nemărginite de lângă pădurea Uiești, despre bandiții care mai băteau câteodată malurile Neajlovului, despre iubirea ei cu Mihai, că se iubeau foarte. A lăsat acordeonul și s-a lăsat așa o tăcere. O priveam. Mică, dacă avea cinci centimetri înălțime, cu ochi negri, cu busuioc în păr, cu blugi peticiți pe care-i luase de la una din sat care n-a avut bani s-o plătească, fără țâțe, fără nimic, doar un păr verde ca pășunile unde-și ducea turmele. Asta era, părul atrăgea atenția. Adică pleca cu tot cu natura. Cu tot cu pădurea noastră, Cu tot cu verdele Neajlovului. Apoi, motorul s-a mai auzit spre Bucșani încolo și n-am mai văzut-o niciodată.

18 octombrie 2021

SECRETUL FERICIRII, remake de gen Manole ben Manole după SECRETUL FERICIRII de Vlad Zamfirescu, producător Cristina Dobrițoiu

Un oraș prăpădit. Trece tramvaiul 21, un mall ceva, troleul 66, pensionari, mașini, aglomerație. Aparatul trece ușor peste. Apoi se proptește într-un balcon de la etajul 9 al unui bloc de lângă Dna Ghica. Cum vii de la Bucur pe mâna dreaptă. E cald, muște, flori. În balcon sunt Laura și Bogdan, soț și soție, și prietenul loc cel mai bun Octav. Beau, râd, povestesc, alcoolul se suie la cap. Vorbesc despre ce-i dragostea. Vorbesc despre ce-i fericirea. Cine știe semn de-ntrebare. Fericirea asta e când nu te aștepți, ha, ha, ha! Uite, mama mea n-a fost niciodată fericită cu taică-miu, erau nasoleli mari între ei, că mama a plecat cu mine în traistă. Beau, alcoolul se suie și mai bine la cap. E deja spre seară bine de tot. Asfințit cumva, copacii din stația lui 66. Un București palid de la luminile bulevardului. Beau mereu, sunt chercheliți bine. Bogdan îi spune lui Octav: Bă, hai să ne culcăm cu nevastă-mea. Numai așa aflăm ce-i fericirea, nu crezi semn de-ntrebare. Octav se face că n-a auzit bine, deși a cam stat cu ochii pe fundul Laurei. Zice: Crezi c-o să vrea semn de-ntrebare. Laura nu aude, e la bucătărie unde face sanvișuri cu parizer, pate, brânză. Păi, ce!, tre’ să vrea semn de-ntrebare. Când vine acum de la bucătărie, îi aruncăm platoul peste balcon și-o ducem în dormitor, pac în pat, nu-i bine semn de-ntrebare. Octav e mai rușinos, zice: Știu io, măi, Bogdane semn de-ntrebare. Ce!, nu-ți place gagica semn de-ntrebare. Păi, bă, Octave, mă știi, luam io una fără țâțe, fără fund semn de-ntrebare. Nu, bă, Bogdane, da nu se face, nu se face, cum mă mai uit io în ochii ei semn de-ntrebare. Se auzeau claxoane. Zgomot de oraș în surdină. O salvare din aia a lu’ Arafat. Octav, beat bine: Bă, dacă-i așa, vin singur odată, când nu ești tu acasă, mă-nțelegi. Da, și așa e bine, da’ mai bine să fiu și io, ăsta e secretul fericirii bă, când suntem mai mulți și profităm. Românii sunt nefericiți că nu sunt mulți, bă, altfel...!! Nu termină vorba. Tac amândoi, a apărut Laura cu platourile. Le așează pe măsuța mică din balcon. Le zâmbește. Pe Colentina, chiar pe sub balconul lor trece o piscină mobilă, din aia din care dă Nicușor Dan duminica la cartiere. Bogdan și Octav o apucă pe Laura de subțiori, o saltă peste balustrada balconului și o aruncă pe biata fată de la etajul 9. Foto. Un strigăt de groază peste cartier. Cei doi băieți râd peste balustradă. Atât sunt de beți, foarte beți.

17 octombrie 2021

LUCA by HORAȚIU MĂLĂELE

LUCA, ultimul film semnat Horațiu Mălăele, nu-i doar despre LUCA, personajul principal al peliculei. Nu. În LUCA este vorba despre noi toți, despre noi cu cruzimile noastre, cu crimele noastre, cu iubirile noastre, cu spaimele, speranțele, cu America, cu securitatea și poliția noastră sau a lor, cu lașitățile, cu canarii, demnitatea, cu băuturile noastre, cu iluziile, cu Rodica Mandache din noi, cu urile, cu îndoielile, cu abuzurile și cu toate cele care ne caracterizează. Calitățile și defectele noastre, setul de valori și argumentele noastre și așa. Ia să vedem: Luca, tânăr, 20 de ani, este prins trecând Dunărea spre o lume mai bună. Înot. Bătaie soră cu moartea de la autorități. Reușește să fugă însă, peste o vreme, în Statele Unite, în acea Americă pe care ne-o dorim toți. Visul lui este să se facă actor. Socoteala de-acasă însă nu funcționează, așa că se bagă șofer de taxi în New York. Întâmplarea îl face martor la o crimă nasoală. Ca să scape de mafia care-l vânează ca posibil turnător, FBI îl aranjează în programul de protecția martorilor. Noul său loc de domiciliu, ca să vezi: România, București. Securitatea română, vigilentă și mână în mână cu cea americană, îl descoperă ca fiind acel Luca Plătici de dinainte de revoluția din 1989 care fugea pe la sârbi sau bulgari peste Dunăre. Începe un șantaj odios din partea aceluiași anchetator, Nedelcu, din anul 89, care acum, în două mii și ceva este mare chestor în poliția română și răspunde de programul american de protecție a martorilor. Aici, în blocul din București în care sunt ’’cazați’’ toți cei cu identități false, Luca o cunoaște pe Giulia, o prostituată ascunsă de mafioții itaieni pentru care fata nu mai vrea să ’’producă’’. E o poveste scurtă de dragoste. Sau poate ea mai rezistă și acum, nu știm. În final, într-o clipă de demnitate, Luca îl ucide pe anchetatorul Nedelcu care devenise odios în pretențile lui. Fuge cu Giulia peste graniță. Un film despre două lumi paralele, română și americană, la fel de mizerabile sau frumoase, grotești sau burlești, depinzând de unghiul în care te pune destinul, lumi legate între ele de personaje ca Luca, fugar de pe meleaguri dâmbovițene, și de Nedelcu, groaznicul anchetator român valabil și în poliția americană. Tensiunea fimului crește gradat, regizorul sparge așteptarea cu umor și dezinvoltură, făcându-ne să urmărim fantasmele lui Luca în varianta în care ar fi ajuns actor. Comedian poate. Sau bufon, naiba știe. Aceste refulări ale personajului fac deliciul filmului, sparg monotonia unei anchete polițiste obișnuite cu care suntem asaltați. Castingul actorilor denotă o mare pricepere a regizorului Horațiu Mălăele. Talent mai bine zis. La cote înalte Andi Vasluianu, anchetatorul Nedelcu, apoi în rolul vieții ei pe peliculă Rodica Mandache, rol bijuterie, mama lui Luca, Mădălina Craiu, prostituata, Bogdan Mălăele, mâna dreaptă a lui Nedelcu, și nu în ultimul rând Istvan Teglas, alias Luca, cărora le dorim să mai prindă roluri atât de generoase și bune. O notă specială pentru baritonul care ilustrează ultima secvență a filmului cu o voce extraordinară. Versurile cântecului sunt cam așa: Viața mea dragă te salut, draga mea viață te-ai scurs, subliniind fatalismul rușilor și crima lui Luca din final. Câteva secvențe rețin atenția: Cea în care mama lui Luca primește de la acesta imaginarul premiu Oscar, genială Rodica Mandache, apoi cea în care Luca și Giulia fac dragoste pe marginea căzii din baie, secvență în care li se văd doar picioarele, și cea în care Luca și Giulia își beau cafeaua într-un alb strălucitor, de poveste, simbolizînd puritatea celor doi protagoniști. Și mai sunt. Film cu treceri spectaculoase de la burlesc la umor solid, de la puritate la realitatea odioasă a vieții, film care nu rulează în sălile obișnuite de cinema și bine face. În săli n-ar fi intrat nimeni, iar dacă suntem în epoca online-ului îl putem vedea liniștiți acasă. Film care trage o mare linie de valoare între mediocritatea cinematografiei autohtone și cea de calitate. De ținut minte. De jos pălăria. Pe final, ca să zic așa, o notă specială pentru scenariul lui Adrian Lustig și pentru regizorul Horațiu Mălăele care de la Nunta Mută sau Funeralii Fericite se află pe o pantă ascendentă. Ne-am uitat în dicționar și ‘’ascendent’’ este atunci când mergi în sus. Nu cu picioroange sau baloane, ci cu talent. Zic și eu. DENIS DINULESCU.

15 octombrie 2021

KIRITZA de GIGI CĂCIULEANU, premieră la TNB

A’ma, se punea problema, joi 14 oct 2021, dacă să mergem la premiera Naționalului Bucureștean Kiritza pentru textul lui Vasile Alecsandri sau pentru montarea lui Gigi Căciuleanu semn de-ntrebare. Știam că textele lui Vasile Alecsandri n-au trecut timpul, nu le mai știe nimeni, așa că am ales să vedem ce-a făcut Gigi Căciuleanu cu mitocana și grobiana Kiritza. Mai ales că pe dl Gigi Căciuleanu îl știam din celebrele, în epocă, Nocturne 9 ½, anii 70, de la Teatrul Țăndărică, Victoria, nocturne în care dânsul se producea alături de Miriam Răducanu, Tatiana Iekel dacă nu greșim, și în care evoluau Mircea Crișan, Cătălin Ilea, Anda Călugăreanu și mulți, mulți alții și vai ce tineri eram!
Pretextul spectacolului Kiritza, măritișul Luluței și Aristiței, fetele madamei, spoiala de fripturision cu domnul Șarl, zestrea fetelor și exagerările de tot felul ale eroinei principale trec în planul doi de la primele acorduri musicale și replici repetitive sacadat pe o coregrafie modernă, atractivă care fac din prezența grupului bijuterii ale dansului, foto 3. Grupul subliniază ritmat, cu voce, cu mișcare excelentă poziția plină de țâfnoșenie și ocări ale boieroaicei Kiritza în raport cu ele. Sunt momente pe care le aștepti cu plăcere.
Reușita montării lui Gigi Căciuleanu începe cu alegerea pentru rolul Kiritza a Oanei Berbec, foto 1 și 2, absolventă de canto, și a tinereții din scenă. Pur și simplu avem de-a face cu actori foarte tineri, care se achită cu brio de exigențele și provocările spectacolului: dans, cântec, mișcare susținută, apartheuri, culoare, bucurie și umor. Reușită la care participă din plin și folosirea lavalierelor. Încet, dar sigur, sub ochii noștri spectacolul Kiritza devine o comedie burlescă. Te ține cu sufletul la gură. Ai vrea ca unele tablouri să țină mai mult. Ai vrea ca unele părți ale muzicii să nu se termine. Îți dorești ca tambour d’instruction să-l folosești și acasă când îți cerți motanul. Și uite-așa! Desigur că muzica face toți banii. Cea a spectacolului vrem să spunem. Ce-a mai rămas din compozițile lui Offenbach, 1850, ilustratorul inițial al Kiritzei, nu știm, cert este că actualul compozitor Paul Ilea, poate vreun urmaș al violonistului Cătălin Ilea, a adăugat ritmuri moderne cu accente rock, vals sau foxtrot, alungând plictisitoarea muzică a secolului XIX. Și în felul acesta acțiunea piesei capătă modernitate de secol XXI, ușor de urmărit, pentru că coana Kiritza e printre noi, Șarl la fel, Guliță, Luluța, Aristița așișderea și așa mai departe, știți ce spun. Lista actorilor este foarte lungă. Îi felicităm pe toți. Ies în evidență Oana Berbec, Lari Gerogescu, Aylin Cadîr. Muzica Jaques Offenbach și Paul Ilea, scenografia Liliana Cenean. Despre Gici Căciuleanu am mai zis. Despre faptul că Kiritza de la Național, 2021, este o adaptare liberă după Coana Chiriția te miri unde, 18 sute și ceva, a lui Alecsandri n-am mai spus, dar spunem acum.
Pur la bon buș, foto 4 cu afișul Coanei Chirița din 1987, lungmetraj, cu Draga Olteanu, Dem Rădulescu și așa. Regia Mircea Mureșan, film mediocru, ca și regizorul. Ce ne spune nouă asta semn de-ntrebare. Că s-a dus o generație și a venit alta. La fel de bună, da, la fel de bună. DENIS DINULESCU

14 octombrie 2021

HOROSCOP de ieri și alaltăieri

Orice om îi place Dacian Cioloș, așa că nativii lu’ toate zodiile își vor pune paltoane albastre, chipie la fel, pantaloni cu vipușcă roșie, adică costumațiile de milițieni și vor merge la guvern să-l felicite. Îl vor găsi pe Dacia Cioloș lucrând la bunăstarea poporului român, capitol esențial în programul său de prim ministru. Program care începe așa: Vom mări, nu știm cui, pensiile, vom asigura, nu știm cui, bunăstarea, vom importa mai multe borcane pentru zacusca casnică, cacofonie necesară pentru a lua în serios acest program inedit, așa, vom introduce nu știm ce și toate astea nu știm de când pentru că n-am primit încă ordin și nici nu-l vom primi. Dar să vedem fiecare zodie în particular. CAPRICORN. Pe nativi i-a durut gâtul sau cam așa ceva inexplicabil, pentru că Pluto a făcut casă bună cu Marte, se vedea cu ochiul liber, adică stăteai cu ochii pe cer, ascultai Enescu și vedeai chestia asta. Cu banii nasol. Cu toate nasol, pentru că programul lui Dacian Cioloș e nasol. Nu există. BALANȚĂ. Nativii se vor pune pe ouat. Nu vor mai exista ouă, pentru că programul lui Cioloș prevede că după Programele Roșia și Usturoiul care n-au salvat România, e necesar acum Programul Oul, adică fiecare român să aibă oul lui și dacă e clocit de el însuși cu atât mai bine, altfel dispărând concurența, sarea și lingurița din fiecare gospodărie. Toate astea până la vaccinul al optă-lea. LEU. Păi, Leii n-au încotro, se vor uita cum le dispare bunăstarea din bătătură, pentru că în programul oricărui guvern român n-a existat nicio preocupare în sensul ăsta de la Carol încoace. Spre finalul lunii octombrie ceva în casa a patra, dar pe nativi îi doare-n cur. TAUR. Nativii sunt privilegiați. Se uită la Florin Călinescu șou fără să aibă Prima TV pe canal. Jupiter coace ceva, Saturn la fel, dar spre finalul anului se vor îmbogăți, scrie asta și în programul lui Cioloș. Mai vedem.

13 octombrie 2021

DOI PE O BANCĂ

Am ieșit să-mi cumpăr gutui. Sunt două aprozare mici lângă mine iar din gutui îmi fac compot, cremă supă și o mâncărică bună de mazăre. Multe bănci în oraș. Toate ocupate de pensionari. De pensionari săraci. Orașul este plin. Sărăcia te îmbătrânește definitiv. Se vede. Mă așez și eu pe o bancă lângă o doamnă grasă, foarte grasă cam de vârsta mea. Pun gutuile lângă mine. Așa că doamna mi s-a adresat imediat: Nu sunteți din oraș. Se vede după baston, după pantofi, după privire. Stați cu chirie? Și fata mea stă cu chirie la București pe la Doamna Ghica pe-acolo, știți?, e un bloc cu nouă etaje, îl știți?, și ea a luat la etajul nouă o garsonieră de cincșpe metri pătrați fără despărțeală între bucătărie și cameră cu o ușă doar la baie. Dă o mie. Muncește ca menajeră la mai mulți, că aici la noi în oraș nu găsești nimic, domnule, e un oraș sărac, foarte sărac. A născut și mă mai duc pe la ea să am grijă de ăla mic și stăm toți trei în garsoniera aia, cam strâmt dar e bine că e la București, ai mall, tamvai, adică imediat ajung în centru, în Centru’ Vechi unde cică e crema orașului. Da, crema, așa îmi zice fata. Acolo a rămas gravidă nu știu cum. Cred că l-a adus pe ăla la ea sau s-a dus ea că nu-mi explic. Că eu dacă aveam o pensie mai mare o țineam aici, acasă, aici avem două camere, uite, după Profi, blocul ăla de patru. Am o mie de lei, că ăștia nu măresc, n-ai să vezi vreun ban de la ei. Și mă doare și coloana, văd că pe dta la fel. Stau la patru și urc zilnic, că mai ies în piață mai fac câte ceva că bărbată-miu nu mai poate, e la pat. Ne mai uităm seara la teve, dta te uiți, nu?, e bine că poți, dar noi ce să facem? Nu mai vorbim de mult nimic, eu mă mai bucur când mă duc la București la fie-mea, că mai plânge ăla mic, mai facem o tocană, că mai ajut și eu cu pensia mea. Poate ne mai vedem, uite, stăncuțele alea, dacă ai struguri la tine vin imediat, gutui aveți?, foarte bine, știu o dulceață de gutui mamă, mamă, dar vă trebuie și zahăr, să-o fierbeți mult. În sfârșit, poate ne mai vedem pe aici, că valul ăsta patru nu ne interzice să stăm pe bancă, încă nu. Dacă dau ăștia alarmă în oraș, să știți că să nu vă speriați, e numai așa, ca să vadă ăia de vin din Bulgaria că avem alarmă, că adică ferim cetățenii de covid,lovi-l-ar damblaua. La revedere. Mi-am luat gutuile și m-am mișcat și eu spre casă. Peste Giurgiu cădea o burniță deasă, rece, de făcut copii. Mă rog, nu era cazul, dar vă spun ca să știți.

11 octombrie 2021

COVIDUL A DEZVELIT ROMÂNIA REALĂ: INCULTĂ, NESPĂLATĂ, CONSPIRAȚIONISTĂ, O ȚARĂ DE LUMEA A TREIA, preluare din Râmnicu Vâlcea Week

Totul a început în anii ’90. Nu vreau să pătrund mai departe în timp, în istoria noastră medieval târzie, ci mă refer strict la șansa de a schimba ceva imediat după revoluția din ’89. Din păcate, noi nu am schimbat nimic, ci am făcut un upgrade al prostiei, atunci am pus bombele cu ceas care au explodat masiv 30 de ani mai târziu. A fost nevoie de o pandemie globală ca să obţinem radiografia unei societăți tribale, analfabetă funcțional şi plină de impostori. Este cutremurător să privești harta reală a acestei Românii. Mai grav este că o privesc și ceilalți. Este ca și cum cineva intră la tine în curte și filmează dezastrul global cu care te confrunţi. În 1990, România a început marea ipocrizie: a iniţiat creionarea unui model de societate post-comunistă extrem de toxică, cu o mediocrizare dusă până la extrem. Cum? Foarte simplu! Prin politizarea statului și prin corupție. Prin infiltrarea în structurile statului a loialiștilor politici și prin intrarea masivă în învățământ a profesorilor care au luat sub nota 7 la titularizare. Când profesori de 2 și 3 şi învăţători fără calificare au început să pătrundă în educație. Când în aparatul statului s-a intrat pe bază de carnet, pe bază de corupere, de șpagă. A fost precum otrava care este strecurată într-un organism care se dezvoltă. Sau ca şi cum ai pune nisip, fără ciment, la fundaţia unei case. Educația otrăvită din ce în ce mai mult de şi cu profesori mediocri, suplinitori, necalificați a fost o crimă totală. ”Lasă dom’le, să mănânce și el o pâine, și așa nu e un salariu cine știe ce!” Simultan, au apărut fabricile de diplome: o explozie de universități private, menite doar să ia bani, nu să facă performanță, gata să culeagă pe cei picați la stat (unde nu erau locuri cu taxă). Toate acestea au pus bazele mediocrizării societății. Să facem un calcul. Începând cu anii ’90, câte generații au trecut prin școală până în prezent? Prin mâna acestor impostori, mulţi chiar analfabeți funcțional? Cifrele sunt amețitoare. (Eu, personal, mi-am mutat copilul din clasa I, din prima zi de școală, când am auzit-o pe învățătoare spunând ”elevii să AIVĂ un caiet mâine la ei”). Plastic spus, materia primă ajunsă pe mâinile acestor primi modelatori avea toate șansele din lume să devină rebut. În 30 de ani, societatea românească s-a umplut cu rebuturi. Neșansa lor, a elevilor și a adulților de mai târziu! În 1991, când Cristoiu a debitat știrea cu găina care a născut pui vii, 90% dintre români au râs de această gogomănie. Azi, tare mi-e teamă că 70% dintre români ar lua-o în mod serios. Avem, aşadar, aceste bombe puse la temelia societății. La educație. Ulterior, vine marea reformă pe sistem Bologna (unde copiem forma, și nu fondul), care aduce o catastrofă în sistemul universitar. Din școlile pervertite au ieșit, în 30 de ani, generații. Generații deja virusate, care s-au împrăștiat peste tot – în politică, în administrație, în educație, în sănătate, în presă. Au umplut toate spațiile cu acești oameni bolnavi. Citeam, în fiecare an, știrile despre testele PISA, cu 40-50% analfabeţi funcțional, dar nimeni nu lua în seamă aceste rezultate. Unde s-au dus acești analfabeți funcțional când au devenit adulți? Că doar nu s-au evaporat! Peste tot și mai ales în lumea publică, a statului, a decidenților. Oameni învățați cu șmecheria, cu oportunisumul, cu șpaga, cu oportunismul. Deprofesionalizare completă. De ce nu facem autostrăzi? De ce nu luăm fonduri europene? D-aia. Pentru că acolo, decidenții noștri sunt ei, absolvenții acestui învățământ pervertit. Analfabeții funcțional din anii 2000, demonstraţi de testele PISA! Sau credeți că au plecat să lucreze în construcții în Italia? Nu, mare parte sunt în domenii cheie ale statului, ale partidelor politice, în educație. Acolo sunt. Aceștia au devenit promotorii, la rândul lor, ai mediocrităţii și mai accentuate, și mai grave a societății. Este halucinant, știu, să spui azi că peste 60% dintre români sunt dezastru național și mondial. Sunt produşii acestei societăți, fără educație școlară serioasă, fără educație civică, fără educație sanitară. Pandemia de Covid nu a făcut decât să ne arate că nivelul nostru civic și intelectual este lângă Mexic, Vietnam sau lângă Rusia. Pandemia ne arată că nu avem mare lucru în comun cu Europa civilizată. Suntem pe ultimele locuri de civilizație, pentru că suntem produșii unei societăți care a pornit-o greșit din 1990 încoace. Adepți ai teoriei conspiraționiste, oameni care cred ”Ilogicitatea sterilității pe trei generații” a lui Șoșoacă – care, oricărui om cu umor și cu inteligență, i-ar provoca râsul. Și nu sunt doar în lumea de jos, sunt la toate palierele; 50% dintre profesorii din România sunt mediocri și analfabeți funcțional, care propagă și promovează senilizarea acestei societăți. România de azi, despuiată de haine, arată înfiorător, plină de comorbidități, fără igienă, incultă, analfabetă, conspiraționistă, mediocră și agresivă. A fost de ajuns o pandemie să ne arate că împăratul este gol. Sincer, nici eu nu aș fi crezut asta până acum, nu aș fi prezis aceste cifre.

10 octombrie 2021

GENERAȚIA PAS CU PAS

Doamnă Aida, vă scriu dvs pentru că lu’ domnu’ Denis nu putem că este prea înalt și prea urât. Prea ironic. Dvs sunteți mamă, și veți înțelege. Deci, dnă Aida, noi ăștia născuți acum șapte ani suntem generația Pas cu Pas. Noi, doamnă, avem onlainu’ în sânge, nu ne trebuie bani de net nu ne trebuie tablete. E de ajuns să ne adunăm mai mulți dintre noi, de exemplu la cules de struguri, și onlainu’ funcționează perfect. E o mare bucurie că scutește statul, spune mama, de chetuieli enorme. Știm din ochi unde este capitala Norvegiei, ne conectăm direct cu profa care pune murături când avem lecții, că vedem onlain. Înțelegeți? Tot onlain suntem și când mergem la veceu’ din fundu’ curții, dar numai acolo putem asculta liniștiți Enescu, doamnă, că fără Oedip nu-i mare lucru de muzica asta. Manelele care le pun ai noștri sunt un rahat, scuzați, pe lângă Oedipu’ ăsta, doamnă. Da. Când mama, dau un exemplu, e supărată că n-am băgat vacile în curte ni se adresează cu versuri și frânturi din balada lui Porumbescu doamnă, că de aici, din acest punct al scrisorii, pare că suntem în altă epocă, cea a României Educate. Așa o fi, dnă, da eu vă spun cum stă treaba. Atât, cum stă treaba. Ai mei cu mare greutate își câștigă salariul minim pe economie, câteodată de loc, dar din puținu’ ăla, dnă, ei cumpără numai Cărtărescu și seara citim câte o pagină pentru că ne smulgem cartea iar eu am mereu numa’ pagina 14. Fac poate foarte multe greșeli gramaticale, dar o fac din dorința de a vă spune adevărul și numai adevărul, pentru că noi, generația Pas cu Pas, suntem viitoru’ țării, doamnă, poate nu știați. Dacă n-ar fi onlainu’ ăsta cu care ne-am născut în sânge nu ne-am duce la școală, la niciuna, că ba-s departe, ba părinții n-au bani. Că atunci când am fost ultima oară la școală a venit covidu’ și ne-a închis. Suzana, vecina și colega mea de clasă, are televizor. Ea citește mai mult ca mine, are pagini din Chifu și Iuga, dnă, dar când niciuna n-are chef de citit deschidem hărăbaia cu imagini și ne uităm la Andreea Marin. Că mama Suzanei spune: Nu mai e Andreea Marin dar toate emisiunile seamănă. Când mama ei nu stă cu ochii pe noi, vorbim de băiatul din capu’ satului, și el la școală cu noi. Unu’ Florin, cam țigănos așa, dar foarte manierat că ne-a spus deunăzi că vrea să se culce cu profa de geografie, adică când s-o face mare nu acum. Nouă ne place că are un limbaj colorat, înțelegeți ce vreau să spun, și așa aflăm și noi cum stă de fapt treaba. Că degeaba ne uităm pe gaura cheii la părinții Suzanei cînd nu citesc, că din vânzoleala aia nu se înțelege mare lucru chit că sunt în pielea goală. Dar Florin știe. Știe de pe onlain. De-acolo. Acu’ noi la onlain învățăm engleza: Bai, bai, mis Aida, gud bai, ui ar ze fucer of auăr cantri. Ludmila Leclerc, foto, sat Izvoru, județ Giurgiu.

09 octombrie 2021

CEA MAI BUNĂ PENSIE ESTE AFACEREA

Așa ne-am gândit și am deschis, ieri 8 oct 2021, un Pub în centrul orașului Giurgiu. Centru care miroase permanent a căcat dar ne-am gândit că acest lucru, această veselă stare olfactivă, va fi un punct de atracție pentru clienți. Adică la noi în Pub, ne-am zis, se va servi numai cu masca de gaze militară, aia obișnuită nefăcând față asaltului beneficului miros. Așa! Apoi, ne-am gândit iar, cu cât să vindem berea, micii, coniacul, știți dvs, ca la Pub. Păi, dacă benzina a juns 7 lei litrul și în curând va fi 8, am făcut berea de la 5 lei la 12, ca să rămânem și noi cu ceva. Micii de la 3 lei bucata i-am făcut 16 lei, că e mâncare și fără ea nu merge băutura. Asta doar ca să rămânem și noi cu ceva. Da. Ca să intri în Pub am pus o taxă de 60 de lei, că avem radio la care cântă foarte tare Bere Gratis, așa pentru ambient. Taxa la ospătar este de 15 lei, un nimic față de cât face o consumație, dar fără 15 lei ospătarul nu te bagă în seamă, și credem că trebuie să-i dai mareu 15 lei ca să se mai uite și la masa ta. Ne-am gândit să mai aducem și un balet, unul din Giurgiu, unul din alea închiriate de șoferii de TIR-uri care stau cu zilele la Vamă și n-au niciun fel de distracție. Da, dar grupul de balet numit FETELE, cu balerine de 60, 60 și ceva de ani, ne-a cerut o mie de lei pe zi, deci trebuie să mărim iar prețul la bere de la 12 la 20, micii la fel, iar taxa la ospătar o sută. Deci o ieșire cu nevasta la noi la Pub vă va costa o mie de lei de persoană, ceea ce e normal, pentru că de la 1 ianuarie 2022 se vor mări pensiile adică vom primi câte 30 de lei fiecare. Așa! Ce mai e? Păi, am deschis ieri, cum spuneam, la ora unșpe, oră de bar, și până seara n-a intrat nimeni. Pe seară au venit câțiva clienți fără bani, că adică în zi de deschidere se face cinste cu un vin, un cârnat ceva și noi așa am făcut până a aflat tot orașul. În ciuda mirosului plăcut s-a băut strașnic mai tot ce aveam pentru un an de zile. Ba a mai trebuit să mai și cumpărăm 300 de kile de muștar, o mie de sticle de vodcă, trei mii de beri de la Profi-ul din proximitate. Seara când am închis era dezastru. Pierdusem tot și mai venise și lumina două sute de mii de lei, căldura șaizeci de mii, mirosul, adică taxa pe miros un milion, grupul de balerine două milioane că le-am lezat interesele și TIR-iștii au stat degeaba. Azi 9 oct 2021 am închis, considerând că afacera a fost un succes parțial de-o zi și ne-am făcut credit la bancă ca să plătim hangaralele de mai sus. Oricum, când treceți pe la noi prin oraș nu ne ocoliți chiar dacă este închis. Mulțumim!

08 octombrie 2021

POȘTA REDACȚIEI

IONESCU ADRIAN, Buc. Spuneți că orice om îi place viața și v-ați apucat de scris. Scrisul face parte din viață. Ne trimiteți o proză din viitorul dvs roman intitulat Viața se cacă pe tine. Spicuim: Adunați în cer grămadă stau la sfat/Dar orașul miroase tare a căcat. Foarte frumos, spirit de observație și olfactiv. Ne întrebați dacă să vă însurați cu profa de fizică a băiatului dvs. Cum să nu, că cine știe? NICOLAE PASĂMITE, Giurgiu. Spuneți că de dimineață lângă lac pescarul amator s-a îmbătat cruce și asta vă inspiră să scrieți sau să faceți o gazetă de perete la dvs acasă. De ce nu? Dvs vreți să faceți editoriaul politic. Reproducem din ce ne-ați trimis: Nevastă-mea e deranjată la stomac, pentru că bea apă din Dunăre, ori unde sunt banii UE care așează Dunărea pe toată lungimea continentului? Unde e Berlinul? Sofia? Belgrad? Unde sunt? P-ormă m-am prins că nevastă-mea zice c-o doare stomacul doar doar de nu s-o culca cu mine. Dar cu cine? Cu nimeni. E drept, stimați cititori? Foarte bun editorial, dle Pasămite, aveți talent. Dacă îi dați drumul la Gazetă spune-ți-ne și nouă, vă vom trimite și eu și Aida, tovarășa de pe blog, materiale senzaționale compromițătoare despre pescarul dvs de pe lac. Și din Suedia. IOANA FLUX, Bolintin. Vreți ca orașul dvs să devină în 2025 capitala culturală a Europei și în sensul ăsta ați pictat un covor în culorile României, un covor multifuncțional, adică te poți înveli cu el, mânca pe el, face dragoste că e călduros, cafea că-i gustos și câte și mai câte, iar pentru scena viitoarei capitale europene Bolintin ați scris o piesă de teatru numită: Să ia Cărtărescu Premiul Nobel!! Păi, să-l ia, zicem noi și vă susținem în efortul de selecție pentru capitală culturală în 2025, pentru că s-au mai înscris și orașele Giurgiu, unde va vorbi pe toată durata festivalului Dan Puric, așa, deci și orașele Pîncota, Moșilor și așa mai departe. Astea ultimile două nu sunt orașe dar sunt străzi mari și merită. Ține-ți-ne la curent. ILEANA PRICHINDEL, București. Ce rușine cu fata aia Angela Gheorghiu să zică că Enescu nu e ce trebuie. Păi, spuneți și dvs, am ascultat Oedip și a doua zi m-am internat la spitalul 9, deci e mișto opera, să-i fie rușine. Vreți să vă salvați din pandemie deschizând o afacere cu coșari. Veți asigura coșarii necesari României. Foarte bine, și noi avem nevoie la blog de un coșar serios, alb, care să stea tot timpul pe acoperiș ca să ne anunțe când vin turcii. VASILE DORMĂRUNT, Brașov. Sunteți un tip caraghios. Vă credem.

07 octombrie 2021

Bunăstare? Ce bunăstare, fă?

Florica? Da, eram în baie, uscam un pulovăr că vine iarna...așa a spus la vreme...La ce să mă gândesc? La bunăstare, fă? La care? La a noastră? Păi, n-am cum, măi, fată, că n-am exemple...Mă-nțelegi...La noi, n-am exemple...P-afară știu...Uite cu Franco ăla, Caudillo...Prin anii 50 toată Spania migrase la căpșuni, în colonii...la sparanghel, na că nu-mi aminteam...Era sărăcia dracului la ibericii ăia...Ce Columb, ce Don Quijote... Se crăpa de foame, ascultă-mă...ca la noi..P-ormă Franco a bătut palma cu americanii și spaniolii s-au întors acasă să pună cărămizile la loc...să muncească pământul, să investiții chestii, înțelegi?...Ce se aude acolo la tine? Bea bărbată-tu...Păi, așa gâlgâie? În sfârșit...La noi n-a mers... La noi s-a murit de foame încă de la Cuza încoace...ce Carol...niciun guvern de la omieopșpe-ncoa’ n-a făcut nimic pentru români...Era și este sărăcia dracului...A scris Eminescu...Pui murături?, că se-aude..Și io am pus...Mai mult gogoșari că-s roșii și-i pot folosi și ca ruj de buze...N-ai încercat? Am și-o pisică mică...mică de tot, o pun și p-aia la murat, ha, ha, ha...Ce-ți fac fetele? În Germania? La noi tot blocul e plecat afară...Zeci de oameni...Îți dai seama de ce nu ne dau vizele americanii...Hă! Păi, toată România ar pleca instant...Ai ascultat Oedipul lui Enescu, zici? Stai, să-mi aprind o țigară... Sfârrr, sfârrr...Așa și? Nu se poate asculta? Așa zic și io, că a ieșit fata aia Angela pe media și a zis cutare cutare...ba ie sănătoasă la cap, ie... Ce de la întâi? Mărește? Degeaba...La noi sărăcia e mult mai profundă decât o sută sau două cât îți dau ăștia..Răul ie făcut deja de sute de ani...Nu-l poți cârpi cu o sută...Da, păi, am văzut Obsesia la Netflix...da, film de treij de ani...Cu Deniro, Al Pacino..Michael Mann ăsta a scris scenariul, e bun gagiul...Vezi-l și tu...N-ai? Vino la mine, că mai sunt și altele de văzut...Cu tine ce mai vorbesc, că proasta aia de verișoar’mea e prea proastă, zău, nu-mi povestește decât de copiii ei din Italia...că au făcut, c-au dres, că papa puius...că pleacă în Malta, ce mă interesează pe mine? Sunt tineri, bine c-au plecat...Ce să fi făcut aici?... Nu vezi că bagă religia în școli? Ca-n evul mediu, dragă...Ca-n evul mediu...Da, Manole al meu vrea să mă zidească în bucătărie, auzi, tu...Că să nu mai miroasă așa urât...Sunt de acord, normal...nu-i pot refuza nimic...Dar mai vorbim, că a zis că mă zidește cu telefonul, deci pot vorbi sau pot să fac un uațap..Da, te țiu la curent, Florico...da, te pup....Te pup mult!!!

06 octombrie 2021

REVISTA PRESEI

În timp, presa s-a mutat pe FB. Timp în care fiecare dintre noi și-a selectat prietenii și nu mai e nevoit să șteargă în neștire postări dubioase, deși mai apar postări cu de-a sila, adică cele forțate de cei care ne urmăresc. Sunt cele din campanii electorale, de exemplu, sau știți ce vreau să spun. Încet, încet începi să ocolești ziare sforăitoare ca Puterea, Evenimentul Zilei, Curentul sau Can Can-ul și așa mai departe din care nu afli nimic. Câteva, desigur, câteva publicații mai sunt de urmărit. Sunt cele care tratează problemele României cu seriozitate, calm, fără minciuni. Ia să vedem: THE AFTERNOON TIMES, cotidian gălățean. Pe prima pagină un reportaj despre încercarea de furt a decorației pe care a luat-o Klaus Eșuatu’ acum câteva zile la Aachen. Hoții au vrut să se dea rotunzi cu medalia la niște gagici. Fetele i-au turnat. Comisarul de poliție Dumbravă Lorenzo al II lea a declarat: Nu jafului!! Nu corupției!! Să facem zid!! THE COLECTIV STAR HH, hebdomader hunedorean. Un reportaj despre lupta Codruței Koveși cu corupția. În prim plan o fotografie cu miliardarul orașului, domnul Custodie Ionel, care a înființat în Hunedoara un birou de luptă contra corupției, evident. Pe ușa mereu închisă este o foto cu Codruța Koveși jucând baschet. Materialul este interesant și denotă preocuparea autorităților locale de a lupta cu pandemia asta care e corupția și a cărei definiție o știe numai Codruța Koveși. Cităm: Jos corupția, oriunde te-ai afla! THE SOCCER MORNING, cotidian de fotbal. Un editorial cel puțin interesant al cronicarului sportiv Ionescu Mergeam. Dânsul explorează bogata gamă a antrenorilor români de fotbal care sunt foarte pricepuți și migrația lor de colo colo. Se dau și exemple: Andone când la Farul când la Dinamo sau aiurea, Edi Iordănescu la fel, Rednic așișderea, Pițurcă așa și pe dincolo, Petrescu când la Cluj când la Craiova, Cutare când la Iași când la Clinceni, această mișcare perpetuă dând un aer de superioritate și valoare forbalului autohton care se vede în clasamentele alcătuite de servicii. Ne referim la serviciile de curierat sau coafură. THE FASHION MONDAY, revistă glosy, dar poate nu se scrie așa. Imagini de la ultimul defileu al casei de modă Izvoru, județ Giurgiu. Fete tinere, până în zece ani, gătite mamă, mamă, bucurându-se de medalia luată de Iohannis Eșuatu’. Tergalul și gabardina primează, fetele sunt fotografiate la câmp, la treierat. Un model cu o tigaie în cap, a declarat: Cu Iohannis înainte, noi avem recolte multe!! LE DIMANCHE SOIR, săptămânal ilfovean. Publicația este categorică: Nicio masă fără Cîțu!!

05 octombrie 2021

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

1. Generalul Manole Ben Manole: Dacă n-ai trăit experiențe neplăcute trăiești puțin. Așa o fi și dăm drumul la teve. Este 2 oct 2021 și România e în stradă. Coloane, steaguri, libertate, să nu ne vaccinăm. Frumos. Io nu pot merge că am fost în 1989 și ce-a urmat știu: Ion Iiescu, Emil Ctinescu, Traian Băsescu și acum Iohannis Eșuatu’. Asta a fost prima experiență neplăcută. Mă-ntorc și butonez, să prinz, îmi zic, ceva în direct. Obiectivitate adică, reportaje mișto, diferite puncte de vedere ale media cutare și cutare. 2. Pe Prima TV două babe albe ca la țară se spală pe dinți. Ele ne explică ce se face cu periuța și de ce în gură. Nimic din oraș 3. Pe Pro TV, este reclamă la Covalact, adică aceleași două babe dar acum de la oraș se trag de un borcan de smântână și e iar ca la țară. De la miting nimic. 4. Pe Antena 1, iar nimic. Aici doi moși se uită la cele două babe care acum se bat. Se bat pe un flacon care lipește dinții. Da. Nimic de la mitingul care trebuie să stabilească de ce nu trebuie să ne vaccinăm. 5. Pe TVR 1, două babe cad de la balcon și un doctor tânăr le prinde. Apare sloganul: Tare ca piatra numai la noi la clinică. 6. Pe Realitatea, în sfârșit, apare mitingul. În direct. E lume multă, nene. Unii zic de două sute de oameni, alții de cinci mii, pe seară sunt unșpe mii, la final douășcinci de mii. Tot e bine. Mame cu copii în căruț. Turnători. Dacu’ Alb cu steagul. Reporteri care nu întreabă nimic, dar am totuși imagini de la un miting bucureștean care, zic unii, se va repeta și va crește în amploare. 7. La miting vorbesc Dan Puric și Lucian Georgescu. E a doua experiență neplăcută, pentru că îți dai seama că mitingul e degeaba. Cu d-alde d-ăștia doi Iohannis Eșuatu’ va apuca și al treilea mandat. 8. Prima TV. Dăm la noua teve a lui Florin Călinescu. Starul comentează un meci de fotbal. De altfel, asta și-a dorit toată viața. Toată cariera lui teve a vrut asta. Zice: Mălin pasează lui Florin, Florin trage în tribune, Mălin se duce după mingie și înjură de mama focului, arbitrul nu vede, el crede că-l înjură de la secu de unde are mandat de arbitru. 9. Cam ăsta e fotbalul românesc. Comentezi un meci și la al doilea ce mai zici? Că nu de Mălin și Florin e vorba și nici de Ianis Hagi care, săracul, nu vrea să se ducă la PSG, ci e vorba de Burleanu și echipa nevăzută din spatele lui, echipă care-i trimit pe Puric și pe Georgescu la miting. 10. Înțelegeți ceva? 11. Că io nu. 12. Pe Trimitas TV este tot reclamă. O babă îi dă lu’ moșu’ ei cu o cruce în cap. Cruce mare de fier forjat aurit. Apare sloganul: Tu-ți crucea mă-tii! 13. Așa că ascult System of a Down și-i mai bine.

03 octombrie 2021

PREMIUL NOBEL la IZVORU

A’ma știți cum e: Cea mai bună muzică se cântă pe versurile cele mai tâmpite. Așa că la La Steluța a venit un grup rock cu țambal în deschidere la Nobel și a cântat pe versuri mișto de tot: Draga mea, draga mea, ți se vede un sân/Io am cancer, sunt bolnav de-un plămân/Din dulapul cu patru uși/Vine o telegramă de la Huși/Măi!!! Erau o melodie și versuri cu care am plecat toți acasă. O fredonam la cules. Era atât de tare că depășisem vechiturile alea Joe Dassin, Adamo, Frank Sinatra sau Ritta Pavone, pentru că în muzică evoluezi fără să-ți dai seama. Io am ținut discursul pe care nu-l transcriu aici, îl va reține istoria, dar toată lumea din Izvoru a înțeles cu această Lege a Vaselor Comunicante Sparte va schimba istoria de secole a așezării. Pur și simplu va fi altfel. Vor veni investiții uriașe iar pe malul lacului se vor stabili vedete ca Britney Spears, Dan Bittman, Marian Nistor dac-o mai trăi, Firicel de la Moldova, care nu știm cine este, deci se vor stabili pe malul Dobroieștiului în Golful numit Nu Vreau. Da. După ce am acordat premiul, primul Nobel din istoria județului Giurgiu, m-am retras cu Bu într-o firidă care mirosea a portocale. Era o livadă de portocale adică și mirosea puternic printre aburii de țuică de cinșpe grade și coniac ieftin a terasei pe care câțiva indigeni făceau politică pe marginea premiului că adică cum le va schimba el viața. Că adică degeaba zicea Iohannis că statul român a eșuat pentru că Izvoru, județul Giurgiu chiar demonstrează contrariul. Pe urmă au început să cînte melodia aia lansată aici cu ’’ți se vede un sân‘’ care a devenit hit adică se cântă până la Vieru și Malu Spart. Era seară déjà, și după ce s-a servit un mizilic s-a băut strașnic. În firidă, io și Bu puneam la cale lucrările de toamnă. Trebuia să plivim, să scuturăm piersicul, să dărâmăm gardul care ne despărțea de muzica vecinilor și n-auzeam, să cumpărăm un cocoș nu mai știu de ce, la fel scobitori, indigo pentru scris, tablă iar nu mai știu de ce, așa că am baut și noi un coniac Ararat de șapte stele și ne-am ținut de mână și am văzut că i se vede un sân. I-am și spus: Ți se vede un sân! Am râs amândoi, că plutea așa o chestie care ne unea. Da, ceva care ne unea, naiba știe.

02 octombrie 2021

PINA BAUSCH din GOGOȘARI

Auzind că se dă Nobelul pentru Legea Vaselor Comunicante Sparte la noi la Izvoru, Pina Bausch, celebra Pina Bausch, foto, a venit cu un spectacol la noi. La cârciumă, la Steluța. De fapt nu era chiar Pina Bausch ci o fată din comuna Gogoșaru care vemea des la noi după un băiat Smarand pe jumele lui, nume ciudat din cauză că mama lui se atepta să fie fată și s-o numească Smaranda, dar a ieșit băiat și l-a numit Smarand, care acum se ocupa cu impresariatul Pinei pe numele real Elena Smart. Lizica, dacă a văzut atâta lume bună la La Steluța a oprit cumva lacul care-i intra în curte, pentru ca peștii să nu mai treacă spre munte, ci să rămână în Izvoru, să fie la ospățul de după decernare. Adică, ca să înțelegeți, ea stă lângă biserică și lacul Dobroiești îi intră în curte. Așa. Tot nu se-nțelege, așa că toaca a început să bată fix la ora șapte dimineață prevestind o zi de 2 oct 2021 minunată, zi care avea să rămână în istoria universală drept ziua când Nobelul s-a dat la Izvoru și care avea să adune celebrități din toată lumea, inclusiv pe mine și pe doamna Bu, care nu mai încăpeam de fericire. Dar premiile în sine sunt altă poveste și o lăsăm pe mâine, acum să spunem că Pina a intrat pe terasă, a cerut un coniac Unirea mare, și-a pus deoparte un salam de vară că îi plăcea lu Smarand și s-a dus să-și pună costumul de balet. Toată lumea se uita admirându-i formele că nu exista un separeu propriu zis ci cumva după niște navete de bere care acum erau cu sticle goale. Bere Ursus. Da. Pina a început să danseze pe terasă după o muzică pusă de vecinii noștri, niște țigani, care ascultau numai manele interesante, culte și educative pentru nivelul de cultură al celor care odată au ținut piept turcilor. Poc, poc, poc pe-o masă, poc, poc pe terasă și Pina plutea peste stradă, peste curtea pină de păsări a Steluței și peste toaca bisericii. Era foarte frumos. Foarte frumos. Te lua așa un sentiment de îngăduință, te ciupeai de obraz și totul era aievea. În surdină, se auzeau motoarele pornite ale unor hărăbăi agricole, semn că Izvoru pleca la muncă. Adică unii lucrau câmpul și balta, alții căscau gura la picioarele și fundul Pinei și așteptau Nobelul. Așa e la Izvoru. Așa e.

01 octombrie 2021

FETELE din IZVORU

Izvoru este un sat dependință a lacurilor Dobroiești, județ Giurgiu. Alea care dau în Dunăre. Ceva pește mi se pare, dar seara la cârciuma Steluței se adună fetele. Adică joia e seara lor, vezi foto. Luau câte un litru de țuică și vorbeau lucruri interesante. Nu ca bărbații care cădeau muți în pahare. Prima care a zis ceva mișto a fost Marilyn Monroe: Voi credeți că Ursula Van Der Leyen a venit degeaba la noi? Nu, fetelor, e ceva ce noi din Izvoru am promis că aplicăm, aia cu că din 2023 renunțăm la încălzirea pe lemne ca să nu mai poluăm, hai că-i mișto că ne punem solare d-alea. Io am auzit, zise Julia Roberts care avea un turban roșu, am auzit că vrea să aplice LGTB la noi în sat. Serios? Da! Păi, cine e lgtb la noi? Nu sunt Steluța și Lizica? Toată lumea știe. Când le pleacă bărbații la Gogoșari, ele se ciupesc de alea alea prin curte și râd, râd de mama focului. Și ce vrea Ursula, întrebă Penelope Cruz scoțându-și un os de pește din gură. Cum ce vrea? Vrea să legalizăm LGTB-ul la noi în sat. Păi, ce!, le-am împiedica noi pe Lizica și Steluța să se mărite? Nu. Și vine asta așa în țară și face ce vrea? Da, pentru că are trecere mare. Încă de pe vremea lui Adrian Năstase, au avut o idilă, parol! Unde mai pui că soțu-su e doctor mare prin Europa și se ocupă exact de vaccinuri și lgtb. Vezi cum se leagă, Peneloapo? Dar Penelopa nu le mai asculta. Spărgea gâtul unei sticle, apoi fundul alteia, făcea din ele un vas comunicant și turna lichid în ele. Lichidul se surgea pe masă, pe dușumea, până la lanțul câinelui din curte. Era vorba, știau cu toate, de Princpiul Vaselor Comunicante sparte care avea să poartă numele Penelopei Cruz din Izvoru, județ Giurgiu. Explicația era simplă și mișto: Un lichid turnat în vase comunicante sparte se scurge pe covor. Era de Nobel, zău era de Nobel, vă jur!