30 octombrie 2017
Un film prost este totuși o mare reușită
Domnul din imagine ne-a fost ghid o zi. Ne-a dus la Târgul de Sft Dumitru din Bolintin Deal, ne-a dus la premiera filmului românesc Capace și, la final, la Potcoava, cârciuma de care auzisem și care acum se află la piciorul blocului nostru. Să le luăm pe rănd.
În Bolintin forfotă. Căruțe, Loganuri, oameni, pături, ziare pe jos. Omul nostru zice: gogonele, gogoșari, pastramă, ardei capia, mici, țoale strâmbe, telemea, carne de miel, struguri, usturoi, iar gogoșari, varză roșie, o varză albă, țelină și tot ce vreți. Ce vreți?
Apoi, călare pe calul pe care ni l-a pus la dispoziție am ajuns în București la premiera filmului românesc Capace, în regia lui Sorin Marin, scenariul Sorin Marin, produs Saga Film, cu actorii Vlad Ivanov, Adrian Titieni. Și filmul începe într-adevăr cu capace. Puștii de pe strada cutare joacă capace. Dau la perete și cine se apropie cel mai mult de adversar îi ia capacul. Cine rămâne fără capace a pierdut și se face de râs tot restul vieții. Regulamentul ăsta nu reiese din scenariu dar vă asigurăm ca așa e. Apoi, unul din puștii cu capace, cel mai viteaz, strângător, hotărât și alte alea ajunge mare om de afaceri. Personajul matur este Vlad Ivanov. Care cu ce afaceri se ocupă? Nu se înțelege, e un dialog în care Ivanov cu niște băieți de teapa lui zic: Cumpără, vinde, 60 de milioane, 2 la sută, ne-a prins cu chiloții-n vine, dă-i telefon!!! Cam asta era afacerea și cei patru se apucă să joace poker. De ce? Nu se știe, pentru că la masa de joc nu se-ntâmplă nimic. Și vine momentul nasol, când pe această lâncezeală, personajul Ivanov se duce la doctor. Doctorul e rău, ca orice doctor și-i spune că trebuie să-i facă transplant de inimă. Unde? La Viena, că am bani mulți, zice bolnavul. Dar până atunci mă duc să iau puțin aer. Unde? Păi, în Sft Gheorghe, în Deltă, unde Sorin Marin deține teren pentru Festivalul Anonimul și nu costă nimic să filmezi. Acolo, la Sft Gheorghe, Ivanov joacă la nunți, bea cu Titieni, intră în mare, tot tacâmul, că sigur filmul a fost făcut ca pe vremea lui Marin Miliardarul, adică: Bă, scenaristule, bagă și ceva cu marea ca să facem baie vreo trei săptămâni. Filmul se termină fără să-nțelegem nimic, ci doar să rămânem cu întrebarea: Cum trec asemenea scenarii la CNC?
Toți trei pe cal și ajungem la Potcoava, vizavi de Sala de Sport Rapid. Miros de usturoi și de taftale strâmbe. Vin aveți? Desigur. Vrem unul sec, alb, o juma de litru, la trei pahare. Calul nu bea? Nu. N-avem vin la carafă. Dar? Avem îmbuteliat. Cât e o sticlă? 80 de lei. Am strănutat și s-a clătinat un geam care nu știm dacă era al cârciumii sau al blocului de vizavi.
Într-un final, nenea cu calul, amabilul nostru ghid a plecat. Da, a plecat. A luat-o-n sus spre 16 Februarie, dacă vreți să știți.
Denis
28 octombrie 2017
Cronica filmului Întoarcerea Magilor, regie Ioan Cărmăzan, scenariu Denis Dinulescu
Mă gândeam, şi nu cred că greşesc, că scenaristului Denis Dinulescu şi regizorului Ioan Cărmăzan nu le-a scăpat nici un clişeu al universului cotidian, că talentul domniilor lor s-a dovedit a fi decisiv când au adunat laolaltă simboluri, stări şi crize existenţiale, în filmul „Întoarcerea magilor”.
Experienţele amândurora s-au dovedit a fi benefice la realizarea acestei pelicule, altceva decât ce am văzut până acuma, filme create parcă pentru critici, unele cu tuşe prea îngroşate pentru a „da bine” în faţa unui juriu internaţional.
„Întoarcerea magilor” mi-a creat o stare de bine şi de pace sufletească.
Întâlneam aici un univers limpede, statornic, luminos. Singura întunecime, dar nu întuneric — ruptura între cavalcada orăşenească şi liniştea satului — este cea din leşinul doctoriţei Paula Negrescu, care vede în direct cum i se năruie fericirea, cum dispar dragii ei în focul mistuitor.
Cupajele din secvenţele de început sugerează un spaţiu de liniştire, de inducere în eroare a spectatorului, pentru că incursiunea poliţistă cu urmăriri dramatice ne întoarce-n realitate. Noroc că evenimentul conturbabil se consumă repede, e o sirenă ce are un moment maxim, când vibrează în inima noastră, după aceea semnalul se diluează, se minimalezează şi dispare. O alarmă de care trebuie să ne temem, rămasă ascunsă în subconştientul nostru.
Ce e violenţă în lumea reală, în Roua (satul unde se translează acţiunea) se disipă, se diluează, se estompează într-un fel de veşnicie. Aici lumea se coagulează după alte coordonate. Sunt oameni ai locul, şi-n expansiunea globalizării poposesc, poate vremelnic, alungaţi ai sorţii, din pricini felurite, ei încercând să se integreze şi să coabiteze, mai întâi cu autorităţile. Un „turn Babel”, o „piaţă a naţiunilor”, păstrând proporţiile, ne dau măsura a ceea ce pare să se întâmple în timpul de-acum.
Filmul acesta este realitatea în care trăim; o acceptăm, chiar dacă nu ne place. De ea nu ne mai temem, pentru că „e aşa”, a fost gândit să nu percepem că la baza acestei pelicule e o ficţiune. Ne întrebăm: dacă acest „e aşa”, nu însemnă că ne identificăm cu această realitate?
Personaje, intrigă cât să le ţină laolaltă, cât să ne implice şi pe noi în viaţa şi atitudinea lor, individual vezi bine, dar care se coordonează cu viaţa şi atitudinea altora, cei cu care interacţionează. Oamenii aceştia, ce se întâlnesc în lumi diferite, în ipostaze diferite, singulari în felul lor, autentici cât trebuie, dau peliculei un sens, acela al autenticităţii.
Mi-a mai trecut prin minte, dar eu nu am exerciţiu cronicarului de film sau de teatru, cel ce ştie, cu uneltele personale, să deceleze cât ar trebui şi ce se cuvine a fi scos în evidenţă într-o peliculă, că fiecare simbol poate fi exploatat, în sensul bun al cuvântului. E aici ciulinul; în rostogolirea lui necontrolată aduce trecerea timpului, ireversibilă, iar ivirea lui în două secvenţe întăreşte imaginea pustiirii, mai ales că „bărăganul” e arid, devastat de acţiunea „benefică” a omului şi de „grija” acestuia pentru mama natură. Pământul acesta care ne îngăduie în rotunjimea lui, ne ţine şi ne hrăneşte, în film stratificat în erele lui geologice, poate fi salvat — şi aici regizorul introduce simbolul lăcaşului sfânt — şi trecerile prin etapele peliculei se fac şi sub imperiul turlei de biserică, salvatoare şi îndrumătoare.
Necuvântătoarele, din abundenţă, dau sentimentul de spaţiu curat, de stabilitate, de atemporal. Scenaristul şi regizorul au vrut să ducă acţiunea dintr-un loc claustrant, al oraşului, unde lumea trăieşte repede clipa, în cel al satului, unde viaţa se desfăşoară după alte principii, de vreme fără început şi sfârşit. Dar, ca să intri în acest univers constituit după alte coordinate, e nevoie de o purificare — aici, prin foc.
Sălăşluirea aceasta de la început de lume, este reperul după care sufletul regizorului tânjeşte, cu casele lui pitite în marea de verdeaţă; aici ochiul aparatului insistă pe curăţenie, pe omenie. Dar, imediat, el surprinde frânturi din cotidian, ridiculizate, cu persoanje caricaturale, unele stăpânite de orgolii, de false probleme, care însă coabitează chiar şi în dizarmonie. E comunitatea alcătuită, ca totdeauna, şi oriunde, din primar (aici Nicodim Ungureanu face un rol extraordinary, cel al politicianului demagog), secretar, şeful de post, părintele (Valentin Popescu, într-un monolog memorabil), învăţătorii, medicul şi, bineînţeles, secretara fără de care nu se ia nici o decizie în primărie. Problemele livrate în film par minore, pretexte pentru derularea acţiunii.
Realitatea e cu totul alta, este vorba de salvarea sufletului, salvarea identităţii fiecăruia dintre noi, îmbunarea spiritelor, întoarcerea la bunele intenţii, fundamentale, ale umanităţii. Ca-ntr-o peliculă făcută după romanul lui Gogol, „Suflete moarte”, caracterul sătenilor, fie ei oameni de rând sau notabilităţi, se dezvăluie atunci când, puşi în faţa unei mari dileme, aceea propusă de cei doi magi, de a visa măcar la miracolul învierii unui dispărut din viaţa lor, reacţionează aproape la fel. Majoritatea cred în mersul vremii, a ireversibilităţii, a trecerii timpului, cu bune şi rele, „morţii cu morţii”, şi nu vor să se-ntoarcă-n trecut, din pricini diferite.
Cei doi magi – Mihai (Mihai Mălaimare) şi Nidala (Camelia Varga) îi sugestionează să creadă în miracole. Dar nu e suficient doar să crezi în minuni, e nevoie de-o primenire a sufletului prin dragoste. Aici intervine doctoriţa fugită de suferinţă în acest spaţiu izbăvitor (rol jucat admirabil de Ana Maria Carablais), care îşi revarsă excedentul de iubire asupra unei mici orfane.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, toate se înlănţuire firesc, aşa că „Întoarcerea magilor” îţi lasă dulcele regret că totul s-a terminat prea repede. Filmul îmi pare că e doar un început la o serie de alte pelicule, care să tezaurizeze, pentru generaţiile viitoare, un anume timp din existenţa noastră.
Aici e lumea arhaică, simbolizată prin „casa din vis”, „adăpostul de deasupra capului”, dincolo, translatat de „mască”, e cotidianul stringent, kitsch-ios, pătruns, prin toţi porii satului, cu oameni noi, adus din oraş prin tinerii sosiţi „în transhumanţă”. Indivizi fără identitate, unii marcaţi de experienţe străine, îşi găsesc „adăpost” (vezi cel cu nume de-mprumut, adăpostit de grota săpată în buza dealului) ori personajul Luna, apariţie stranie, care, în nonconformismul adoptat, săgetează de câteva ori satul cu motoreta ei, fără o explicaţie anume, şi locuieşte, paradoxal, în „casa din vis”, sub cupola primitoare a universului „Roua”. Este aici un cumul de culturi, fugar încercate de ochiul aparatului, dar suficient pentru a ne da seama de viziunea regizorului.
Un costum naţional, un drapel ce fâlfâie pe faţada primăriei, sunt repere de identitate naţională.
Autor Cronica: Nina Ceranu
27 octombrie 2017
HOROSCOP săpt 30 oct - 6 nov
Sfântul Găleată cel Frumos este de serviciu cu Horoscopul.
CAPRICORN Nativii în căutări esențiale. O batistă emnormă, bicoloră vestește o mare realizare. Nu în Bucureșt. Dar și în București, pentru că este și o a doua batistă. Spre finalul săpt cresc ghioceii. Atenție mare.
SĂGETĂTOR Alinierea lui Pluto cu Venus n-are niciun rezultat. Nevasta este din ce în ce mai aspră, materialistă și guralivă. O ceartă cu ea nu duce la nimic bun. Vă trece prin cap că cea mai bună pereche a zodiei dvs este Fecioara. Căutați.
TAUR O altercație filozofică: Mai cresc cuiele după ce sunt confecționate? Adicî ele devin de 12 când au fost proiectate să fie de 14? Deigur nu, și pentru asta susțineți la Academia Română conferința științifică pe tema Cuiul de 14 mai înalt ca cuiul de 12. Duminică invitație la masă. Se va servi curcan. Nu ratați.
LEU Alinierea planetelor. Una din săptămânile alea în care totul vă iese. Mai puțin cu iubitul dvs. Distanța se mărește și este grav. Aveți grijă, țineți aproape. Să puneți zacuscă? De ce? E în oraș și e foarte proastă.
URS Discuții bilaterale: Cine a pus căcat pe clanță și pe care parte? Copii cresc câți alții în zece. Așa aveți impresia, dar nu toți sunt ai dvs. Copacul Înțelepciunii vă crește în grădină. Nu-l tăiați. E singurul din România.
Agenția CĂLIMARA
26 octombrie 2017
Interviu plauzibil cu doamna Bogdana Păun, inițiatoarea Concursului de Literatură pentru copii 640 de la Castelul Bran, ediția I 2018
Pe doamna Bogdana Păun am găsit-o ascuțindu-și sabia. Dânsa apără Castelul Bran de 640 de ani, dată la care este atestat documentar Castelul. După sabie și-a pregătit o bucată de mămăligă și-un ochean, ca să vadă de departe dușmanii. Este bucuroasă că stăm de vorbă.
Reporter: De unde și până unde literatură pentru copii într-un loc destul de aspru, ne referim la Castelul Bran, o bucată de stâncă cu câteva paturi, scaune, o fântână și-o arhitectură antică, superbă.
Bogdana Păun: Regina Maria scria povești pentru copii, și vrem să continuăm această tradiție. Nu sunt singură în acest proiect, toți colegii mei mă ajută: Lia Doru, Mihaela Bârsan, Alex Prișcu. Ne-am gândit să sărbătorim astfel în mod mai special ziua de 1 iunie, ziua Castelului, care, așa cum știm, este și ziua Copilului. În regulament scrie tot.
Rep: Dvs veți scrie ceva?
B.P.: Da. Voi scrie despre un cavaler din anul 1300, care are un catâr de-o frumusețe rară. Și-ntr-o zi catârul îi spune: hai, s-o luăm pe fata Împăratului Verde, s-o aducem la Bran și să facem nuntă mare. Iar jumătate din împărăție s-o iau eu. Cavalerul ar fi vrut el jumătatea de avere, mai ales că fata Împăratului Verde era surdă, grasă și n-avea un picior. Și-așa a-nceput o bătaie care a ținut cam o sută de ani.
Rep: Foarte frumoasă povestea, foarte frumoasă. Dar se primesc povești numai cu cavaleri?
B.P.: Nu. Colega mea, Mihaela, nu-i dau numele, scrie una cu niște fire de iarbă, Adică firele sunt când verzi, când galbene după cum e anotimpul și pe-acolo trece Făt Frumos. Ia un fir, îl mănâncă și se îndrăgostește pe loc de Muma Pădurii. Au făcut nuntă mare, au avut copii, mulți din ei având pensiuni în Bran și Moeciu.
Rep: Dar povești mai moderne, mai din zilele noastre nu aveți voie să primiți?
B.P.: Ba da. Un coleg de-al meu, cu P, scrie una cu o fată care are un calculatior. Și își spionează cu el iubitul. Până când iubitul ei se duce la cofetăria din Brașov, una mare frumoasă, comandă o savarină și se-neacă cu frișca. S-a dus și ea la spital, dar nu s-a mai putut face nimic.
Rep: O poveste foarte frumoasă, atractivă, tinerească. Până când primiți lucrările?
B.P.: Până în martie 2019, apoi premierea pe 1 iunie 2019 la Castel.
Rep: Bănuiesc că premiile vor fi pe măsură.
B.P.: Da, vom împărți săbii, ghioage, scuturi, bani.
Rep: Excelent. O inițiativă formidabilă. În încheiere, aveți ceva de transmis cititorilor noștri?
B.P.: Da, Luni va ploua. Poate și marți.
Rep: Vă mulțumesc!!!!
B.P.: Și eu.
A consemnat Denis Dinulescu
25 octombrie 2017
Știri pe care dorim să le auzim
Domnii Cornel Minunatu și Igrasie Matei au promis bucureștenilor 5.000, cinci mii, de parcări, în zona centrală. Cu o lopată au început. Primele 2.000, două mii, sunt în zona Colțea, pe parte sudică, acolo unde sunt bolnavii de enterocolită, celelalte 3.000, trei mii, fiins suspendate peste Biserică, Universitate, Sala Palatului și Circul de Stat. Întrebați ce planuri de viitor au, dânșii au răspuns: Țării cât mai mult cărbune și parcări și au plecat spre cartierul Colentina.
În timpul slujbelor de la Catedrala Neamului, în interiorul clădirii vor avea loc și meciuri de fotbal, astfel că neamurile amestecate din Liga de fotbal să-și audă Dumnezeii vorbind, gândind, cântând sau iubind pentru ei. Ba chiar înscriind și goluri.
Criminalul în serie Nădejde Vasile a declarat cu ocazia primirii suplimentului alimentar de la ora 10 constând într-o felie de margarină: Sunt absolut încântat de realizările dnei Firea în capitală. Voi ieși curând, o voi ajuta să facă curățenie în sectoarele 3 și 4 unde noaptea sunt parcuri foarte frumoase.
Naveta spațială care circulă între cartierele bucureștene Militari și Eroii Revoluției va avea stație și la Universitate.
Tramvaiul 21 va face legătura, din 2018, și cu cartierele Bragadiru, Mihăilești, orașele Londra și Munchen, precum și cu taberele de refugiați din Siria și Turcia.
Întrucât Andreea Marin, dânsa va fi reprogramată pe Canalul Cutare.
Noul pod de la Brăila va fi tumultuos din construcție.
Echipa României se va califica.
La nunta fiului nepotului de mătușă Mircea Celnasol au venit toți parlamentarii, întrucât Mircea Celnasol va fi viitorul președinte al României. S-a scandat Celnasol și România/Luptă cu Corupția!
Agenția de știri CĂLIMARA
În timpul slujbelor de la Catedrala Neamului, în interiorul clădirii vor avea loc și meciuri de fotbal, astfel că neamurile amestecate din Liga de fotbal să-și audă Dumnezeii vorbind, gândind, cântând sau iubind pentru ei. Ba chiar înscriind și goluri.
Criminalul în serie Nădejde Vasile a declarat cu ocazia primirii suplimentului alimentar de la ora 10 constând într-o felie de margarină: Sunt absolut încântat de realizările dnei Firea în capitală. Voi ieși curând, o voi ajuta să facă curățenie în sectoarele 3 și 4 unde noaptea sunt parcuri foarte frumoase.
Naveta spațială care circulă între cartierele bucureștene Militari și Eroii Revoluției va avea stație și la Universitate.
Tramvaiul 21 va face legătura, din 2018, și cu cartierele Bragadiru, Mihăilești, orașele Londra și Munchen, precum și cu taberele de refugiați din Siria și Turcia.
Întrucât Andreea Marin, dânsa va fi reprogramată pe Canalul Cutare.
Noul pod de la Brăila va fi tumultuos din construcție.
Echipa României se va califica.
La nunta fiului nepotului de mătușă Mircea Celnasol au venit toți parlamentarii, întrucât Mircea Celnasol va fi viitorul președinte al României. S-a scandat Celnasol și România/Luptă cu Corupția!
Agenția de știri CĂLIMARA
24 octombrie 2017
Interviu plauzibil și amical cu doamna Gabriela Firea
Am fost primiți de doamna Gabriela Firea în biroul său de la Primăria Capitalei. Admiram parfumurile de pe pereți, un tablou, florile dintr-o glastră. Am întrebat primii ceva, ca nu cumva să ni se ia microfonul, nărav mai vechi de televiziune al doamnei.
Red: Șoseaua Mărășești din capitală a fost refăcută cumva, gropile însă au reapărut urgent. Despre ce gropi e vorba?
Dna G.F.: Folosim acum gropi regenerabile. Cu cât le astupi mai mult cu atât ele se refac mai repde. Este vorba despre un concept românesc, studiat în amănunt de consilierii noștri, care are dimensiuni patriotice conform sintaxei: Nici ca noi, nici ca voi, amintind șoferilor că viața nu trece ca broasca prin apă, ci viața este o continuă serie de succese și insuccese. Uitați-vă la Realitatea TV, acum e-n faliment, acum nu. Deci viața merge înainte și revenind la gropi ele sunt făcute din materiale refolosibile, deci nu dăm niciun ban pe ele, restul banilor mergând la apariția automatelor de presă că tot desființăm chioșcurile care au defecte de fabricație. Referitor la noile maternități, mamele vor crește acasă, e mai sigur, mai cinstit, pentru că născând acasă ele nu pot fi chestionate sau suspicionate de sexul bebelușului așa că vor declara ce vor. Grija bătrânilor va fi preluată în acest fel de noile maternități, acum goale, care vor plimba bătrânii cu alea cum se chiamă în care pui bebe-ul când e nou născut. Așa. Maratoanele de biciclete sau de orice fel vor avea loc de acum înainte pe toate străzile din București, la fel cum și pistele de biciclete. Unele-ntr-un sens, altele-ntr-altul. Dacă va ploua mai mult ca de obicei, noile noastre gropi regenerabile vor aduna apa și o vor pune la dispoziția cetățenilor din sectorul unde groapa are o vizibilitate mai mare. Că pomeneați de bd Mărășești, apa de acolo va fi direcționată spre Centru Național Nicolae Bălcescu, unde se adună mulți copii cu diverse ocazii. O ocazie ar fi că studiază filmul, și astfel acolo se va produce pelicula Cântând în Ploaie, că apă va fi destulă. Ar mai fi de spus că am niște treabă la Metrou, așa că vă las, la revedere.
Rep: La revedere, vă mulțumim.
A consemnat Agenția CĂLIMARA
Red: Șoseaua Mărășești din capitală a fost refăcută cumva, gropile însă au reapărut urgent. Despre ce gropi e vorba?
Dna G.F.: Folosim acum gropi regenerabile. Cu cât le astupi mai mult cu atât ele se refac mai repde. Este vorba despre un concept românesc, studiat în amănunt de consilierii noștri, care are dimensiuni patriotice conform sintaxei: Nici ca noi, nici ca voi, amintind șoferilor că viața nu trece ca broasca prin apă, ci viața este o continuă serie de succese și insuccese. Uitați-vă la Realitatea TV, acum e-n faliment, acum nu. Deci viața merge înainte și revenind la gropi ele sunt făcute din materiale refolosibile, deci nu dăm niciun ban pe ele, restul banilor mergând la apariția automatelor de presă că tot desființăm chioșcurile care au defecte de fabricație. Referitor la noile maternități, mamele vor crește acasă, e mai sigur, mai cinstit, pentru că născând acasă ele nu pot fi chestionate sau suspicionate de sexul bebelușului așa că vor declara ce vor. Grija bătrânilor va fi preluată în acest fel de noile maternități, acum goale, care vor plimba bătrânii cu alea cum se chiamă în care pui bebe-ul când e nou născut. Așa. Maratoanele de biciclete sau de orice fel vor avea loc de acum înainte pe toate străzile din București, la fel cum și pistele de biciclete. Unele-ntr-un sens, altele-ntr-altul. Dacă va ploua mai mult ca de obicei, noile noastre gropi regenerabile vor aduna apa și o vor pune la dispoziția cetățenilor din sectorul unde groapa are o vizibilitate mai mare. Că pomeneați de bd Mărășești, apa de acolo va fi direcționată spre Centru Național Nicolae Bălcescu, unde se adună mulți copii cu diverse ocazii. O ocazie ar fi că studiază filmul, și astfel acolo se va produce pelicula Cântând în Ploaie, că apă va fi destulă. Ar mai fi de spus că am niște treabă la Metrou, așa că vă las, la revedere.
Rep: La revedere, vă mulțumim.
A consemnat Agenția CĂLIMARA
23 octombrie 2017
Gutuia dlui Pistoletto
Domnul Pistoletto avea o gutuie nouă. Galbenă, cu mustăți, parfumată. I-o dăduse maică-sa când era mic, spunându-i: Du-te în lume și adumi-o pe fata Împăratului Galben ca Gutuia și am să ți-o dau de nevastă iar jumătatea ei de avere va fi a mea, pentru că avem datorii, dragă Pistoletto, uite numai ieri au venit de la guvern cu taxa de solidaritate și io n-am cu cine să fiu solidaritate, dar trebuie s-o plătesc. S-o ștergi din când în când să nu se pună praful pe ea. Cum pe cine? Pe gutuie. Ține-o la vedere, că dacă n-o vezi tu pe fată, poate e șchioapă, oarbă, naiba știe, să te vadă ea pe tine. Poartă-te frumos cu ea, să n-o tragi de păr, să n-o-ntrebi de meditații la fizică. Ai înțeles? Bravos, du-te, dragul meu.
Tânărul Pistoletto o luă spre miază noapte. Așa știa din cărțile de aventuri pe care le citise. Nimeni n-o lua spre Fetești, Călărași sau Bobâlna. Că numai în vest erau fetele cele mai frumoase, că numai în vest se coseau ciorapii cei mai frumoși și tot așa. De cum îl văzu, Fata Împăratului Galben ca Gutuia îi zise: Bă, Pistoletto, dă-mi și mie 60 de mii de euro ca să-mi iau un BMW. Dă-la cu canapea, cu sifon știi tu. Dar n-am atâția bani. Mama mi-a dat vreo zece euro, doar atât, și pe ăia pe un card al cărui pin nu-l știu. Îl voi știi doar când fata Împăratului Galben ca Gutuia se va îndrăgosti de mine. Fata se supără. Ce-i cu gutuia aia? Îți ține de foame? Ciuguli din ea pe drum? Ia, dă-o-n coace!!! Fata luă gutuia și-o aruncă în râul care trecea prin fața Castelului Galben ca Gutuia. Dispăru.
Gutuia crescu mare și frumoasă cu atâta apă. Adică se făcu uriașă. Se vedea și de la Paris, și de Londra și de peste tot. Imperiul francez vroia să pună mâna pe ea. Dar și Imperiul englez. Se iscă o bătaie deloc plăcută. Apăru un submarin american. Uite-o gutuie, zise. O luă și o duse la New York. Aici deschise o clătitărie și-i angajă imediat ca clătitari pe fata Împăratului Galben ca Gutuia și pe dl Pistoletto.
Așa că dl Pistoletto puse mâna pe un creion și-i scrise maică-sii: "Mamă, să-mi dai Pinul la card, că treaba e okei". Și mă-sa-i răspunse:"Bravos, 4322."
Denis.
Tânărul Pistoletto o luă spre miază noapte. Așa știa din cărțile de aventuri pe care le citise. Nimeni n-o lua spre Fetești, Călărași sau Bobâlna. Că numai în vest erau fetele cele mai frumoase, că numai în vest se coseau ciorapii cei mai frumoși și tot așa. De cum îl văzu, Fata Împăratului Galben ca Gutuia îi zise: Bă, Pistoletto, dă-mi și mie 60 de mii de euro ca să-mi iau un BMW. Dă-la cu canapea, cu sifon știi tu. Dar n-am atâția bani. Mama mi-a dat vreo zece euro, doar atât, și pe ăia pe un card al cărui pin nu-l știu. Îl voi știi doar când fata Împăratului Galben ca Gutuia se va îndrăgosti de mine. Fata se supără. Ce-i cu gutuia aia? Îți ține de foame? Ciuguli din ea pe drum? Ia, dă-o-n coace!!! Fata luă gutuia și-o aruncă în râul care trecea prin fața Castelului Galben ca Gutuia. Dispăru.
Gutuia crescu mare și frumoasă cu atâta apă. Adică se făcu uriașă. Se vedea și de la Paris, și de Londra și de peste tot. Imperiul francez vroia să pună mâna pe ea. Dar și Imperiul englez. Se iscă o bătaie deloc plăcută. Apăru un submarin american. Uite-o gutuie, zise. O luă și o duse la New York. Aici deschise o clătitărie și-i angajă imediat ca clătitari pe fata Împăratului Galben ca Gutuia și pe dl Pistoletto.
Așa că dl Pistoletto puse mâna pe un creion și-i scrise maică-sii: "Mamă, să-mi dai Pinul la card, că treaba e okei". Și mă-sa-i răspunse:"Bravos, 4322."
Denis.
09 octombrie 2017
Cătălin
Cătălin e bolnav cu picioarele. Are stângul subțire, subțire și scurt, iar dreptul gros, gros, gros și lung. În fiecare dimineață ia toporul, dezmiardă motanul și merge la pădure. Taie lemne. Nu tu drujbă, adică nimic electric, ci doar cu toporul. Doboară salcâmi, brazi, ienupări. Face apoi vreascuri și le vinde în comună celor care fac grătare. Că sunt tipi care au case de vacanță și cărnuri, cârnați. Cum ar fi Degeratu, Cornel, Jianu, Kiki, Lopahin, Mama India, Herta Muler care aici și-a scris Nobelul, adică la focul lui Cătălin și tot așa. Din cauza piciorului subțire ar fi putut să se înscrie la scrimă. Din cauza ăluia gros la patinaj. Dar n-a făcut-o. Face vreascuri și, în drum spre comună, cântă: Unde ești tu nu știu cine/Ca să-ți scot diiiiiințiiiiiiii.
Doina face parizer la fereastră. Are un maț lung, îl umple cu ceva roz. Dă cu mirosuri, cu altele. Mă-sa o supraveghează: Fă, fiecare salam trebuie să aibă cinci kile. Și, jap, una peste ceafă. Dar ea se face că nu bagă de seamă durerea, pentru că din depărtare se aude cântecul lui Cătălin: Unde ești tu nu știu cine/Ca să-ți scot diiiiiințiiiiii. Îl știa pe dinafară. Un cântec drăguț, vesel și tineresc așa cum e toată muzica românească. În ziua în care povestim, Doina stătea tot la fereastră. Cu parizerul. Cu mă-sa în spate care o altoia cu biciul. Cătălin o văzu, lăsă jos toporul și-i spuse: Doina, eu te iubesc. Zise și ea: Și eu, și scăpă parizerul la picioarele lui Cătălin.
Acum dacă tinerii se iubeau, mama Doinei începu să plângă. Lacrimi mari, de crocodil. Pentru că și ea îl iubise pe tatăl lui Cătălin în tinerețe și avusese o fată cu el. Pe Doina. Dar cum să le spui copiilor? Așa că bătrâna scrise un răvaș pe care-l ascunse într-un copac pe care Cătălin trebuia să-l taie a doua zi. Zicea: Doina e soră-ta, boule!!!
Cătălin tăie copacul, găsi răvașul. Nu-l desface că se aude un șuierat. E Mimi, prima lui gagică. Că și Mimi are un picior subțire și unul gros. Cătălin aruncă cât colo toporul și răvașul și o urmă pe Mimi în Statele Unite. În Florida, unde Mimi deschise un atelier de făcut parizer iar Cătălin cumpără o pădure ca să aibă ce tăia toată viața.
Povestea am relatat-o așa cum ni s-a spus. Aida e martoră.
Denis.
Doina face parizer la fereastră. Are un maț lung, îl umple cu ceva roz. Dă cu mirosuri, cu altele. Mă-sa o supraveghează: Fă, fiecare salam trebuie să aibă cinci kile. Și, jap, una peste ceafă. Dar ea se face că nu bagă de seamă durerea, pentru că din depărtare se aude cântecul lui Cătălin: Unde ești tu nu știu cine/Ca să-ți scot diiiiiințiiiiii. Îl știa pe dinafară. Un cântec drăguț, vesel și tineresc așa cum e toată muzica românească. În ziua în care povestim, Doina stătea tot la fereastră. Cu parizerul. Cu mă-sa în spate care o altoia cu biciul. Cătălin o văzu, lăsă jos toporul și-i spuse: Doina, eu te iubesc. Zise și ea: Și eu, și scăpă parizerul la picioarele lui Cătălin.
Acum dacă tinerii se iubeau, mama Doinei începu să plângă. Lacrimi mari, de crocodil. Pentru că și ea îl iubise pe tatăl lui Cătălin în tinerețe și avusese o fată cu el. Pe Doina. Dar cum să le spui copiilor? Așa că bătrâna scrise un răvaș pe care-l ascunse într-un copac pe care Cătălin trebuia să-l taie a doua zi. Zicea: Doina e soră-ta, boule!!!
Cătălin tăie copacul, găsi răvașul. Nu-l desface că se aude un șuierat. E Mimi, prima lui gagică. Că și Mimi are un picior subțire și unul gros. Cătălin aruncă cât colo toporul și răvașul și o urmă pe Mimi în Statele Unite. În Florida, unde Mimi deschise un atelier de făcut parizer iar Cătălin cumpără o pădure ca să aibă ce tăia toată viața.
Povestea am relatat-o așa cum ni s-a spus. Aida e martoră.
Denis.
07 octombrie 2017
Bazaconii
Era genul ăla de mașină neagră, cu schimbător, și care lângă schimbător avea loc de ținut sticla de vodcă. Săniuță. O juma de Săniuță. Beam și opream la Medgidia să iau piersici. În curba aia. O curbă roz, câteodată albastră. Piersicarii mă așteptau, pentru că io le luam pe cele mai tari, mai necoapte. Apoi, dădeai de vânzătorii de mieji de nuci. Zece lei punga. De două zeci luai două pungi. Fiatul Uno în care eram scotea un zgomot înfiorător: Brrrr, zzzzz, trrt. Am mai tras o dușcă și am ajuns în 2 Mai.
La Mița în curte, o blondă. Se ștergea pe cap. Blondul ăla pe care ți-l pui când vii la mare. Blondul ăla pe care ți-l pui cumva. Se ștergea pe păr.Ieșise de la duș. Era atât de frumoasă că uitasem de ce venisem. De ce venisem, de fapt? Pe urmă ea s-a uitat la mine și atunci am îndrăznit: Vii la Vamă? N-a răspuns. Vii la Vamă, repet. E atât de frumos acolo. Era într-un halat de baie cu flori roșii. Vin. Dându-și seama că eram băut, a condus ea.
La Vamă nu se vedea nimic din cauza unei furtuni de nisip. Ce furtună, ce nisip, ziceam. Ea, da, frumoasă e Vama. Nu ne-ntoarcem?
Ne-am întors la Mița și-am gătit rață pe varză. Gras, cu mult ulei, picant, ceva special. Și-atunci am simțit nevoia s-o cer de nevastă.
Baba Cloanța punea sare în mămăligă. După gust. Mămăliga creștea și devenea Regina Mămăligii. Băi, bă, babo, să-ți îndeplinesc trei dorințe. Păi, n-am trei. N-am niciuna. Și-atunci? Și-atunci te cer de nevastă și vom trăi până la adânci bătrâneți. Ca să ce? Ca să facem mămăligă la ăștia. Bine. Și-atunci Baba Cloanța se transformă în Zâna Zânelor și mămăliga la fel.
Cam așa ceva. Și cerul se umplu de roșu, albastru și de două coțofene. Da, de două coțofene. Care una a întrebat: Și chiar așa? Da.
Denis.
La Mița în curte, o blondă. Se ștergea pe cap. Blondul ăla pe care ți-l pui când vii la mare. Blondul ăla pe care ți-l pui cumva. Se ștergea pe păr.Ieșise de la duș. Era atât de frumoasă că uitasem de ce venisem. De ce venisem, de fapt? Pe urmă ea s-a uitat la mine și atunci am îndrăznit: Vii la Vamă? N-a răspuns. Vii la Vamă, repet. E atât de frumos acolo. Era într-un halat de baie cu flori roșii. Vin. Dându-și seama că eram băut, a condus ea.
La Vamă nu se vedea nimic din cauza unei furtuni de nisip. Ce furtună, ce nisip, ziceam. Ea, da, frumoasă e Vama. Nu ne-ntoarcem?
Ne-am întors la Mița și-am gătit rață pe varză. Gras, cu mult ulei, picant, ceva special. Și-atunci am simțit nevoia s-o cer de nevastă.
Baba Cloanța punea sare în mămăligă. După gust. Mămăliga creștea și devenea Regina Mămăligii. Băi, bă, babo, să-ți îndeplinesc trei dorințe. Păi, n-am trei. N-am niciuna. Și-atunci? Și-atunci te cer de nevastă și vom trăi până la adânci bătrâneți. Ca să ce? Ca să facem mămăligă la ăștia. Bine. Și-atunci Baba Cloanța se transformă în Zâna Zânelor și mămăliga la fel.
Cam așa ceva. Și cerul se umplu de roșu, albastru și de două coțofene. Da, de două coțofene. Care una a întrebat: Și chiar așa? Da.
Denis.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)