26 iunie 2015

Poveste de dragoste recentă

Cetăţeanul Vasile Frecvent era un vestit atlet la probele sărituri garduri şi aruncarea ciocanului. Patronul său, însă, îl folosea numai la săritura gardului. Îi spuse într-o dimineaţă: Vasile, sări gardul la vecinul Lomonosov, ce nume avea şi ăsta, şi ia-i ouăle. Vasile sări neatingând ulucile şi deschise uşa cuibarului. Mare-i fu surpriza să găsească acolo o femeie venită şi ea la furat. Da' femeia l-a întrebat prima: Vasile, mănânci cu mine un ou. Şi din ou în ou se îmbătară, astfel că traseră concluzia că se iubesc şi că merită să trăiască până la adânci bătrâneţi. Da, da' cum? Cu ce bani? Păi, cu banii de pe ouă, zise tot femeia, care se dovedi mai pragmatică şi pe care o chema Leana Moanonplu. Vândură cele şase ouă şi fugiră în lume. Se opriră la Beijing. Aici era hărmălaie mare şi ei nu mai aveau ce mânca. Astfel că trebuiră să se angajeze. Leana găsi să îngrijească de un bărbat, iar Vasile ceva la o bucătărie. Da, da' bărbatul Leanei avea 30 de ani şi juca baschet în Statele Unite la Chicago Bulls. Se urca, de exemplu, pe casă şi trăgea cu mingia în capul Leanei. Azi aşa, mâine aşa, până făcură un copil. De bucurie se duseră să petreacă la cârciuma lui Vasile. Fostul iubit al Leanei le găti un tort cu şoricioaică din care baschetbalistul gustă şi muri pe loc. Când a veni poliţia, copilul lor crescuse mare, aşa că s-a împotrivit la arestarea lui Vasile. Ieşi bătaie. Mai băură o bere, iar se bătură şi aruncau sticlele goale într-un sac de iută. Fundul sacului cedă, iar Vasile îşi dădu seama că încă o mai iubeşte pe Leana. Aşa că fugi cu ea în România. Aici deschiseră un magazin de sticle goale. Ba vindeau ba nu vindeau, da' cel mai des venea la magazin un bărbat înalt care trăgea cu mitraliera la ţintă în sticlele goale şi nu plătea nimic. Vasile îl strânse de gât şi-l puse în vitrina magazinului, de se înţelegea că acolo e frizerie. Oamenii se îmbulzeau să se tundă, femeile să se vopsească. Banii curgeau. Şi d-abia d-aci înainte, trăiră până la adânci bătrâneţi, că Vasile, om la 109 ani, îi spuse Leanei: Leano, dacă ne înteabă cineva cum de am ajuns noi la vârsta asta, să spui că am trăit cumpătat. Carne n-am mâncat, n-am fumat, n-am băut, da' ne-a ţinut dragostea.

Vasile o sărută pe un umăr. Ea la fel. Apăru soarele. Ea la fel. El îi fură banii. Ea la fel. Pe scurt, tot ce făcea el făcea şi ea. Sfârşit.

Denis

24 iunie 2015

Interviu plauzibil cu Meryl Streep

Pe marea actriţă, Meryl Streep, am găsit-o culegând ouă din cuibarul propriu unde creşte păsări de o rară frumuseţe: fazani, găini, lebede, cocostârci, bibilici şi struţi. Cu poala plină de ouă a a avut amabilitatea să ne răspundă la întrebări.

- Aţi regretat că v-aţi început cariea în Statele Unite?
- Binenţeles. Regret enorm că n-am început-o în România, pentru că mi-aş fi dorit enorm să fi debutat în Păcală al lui Geo Saizescu. Vă daţi seama, eu vroiam să fiu uşa, şi ce hohote de râs s-ar fi iscat. De altfel, noi, acolo la Hollywood râdem numai când auzim că Saizescu a mai scos un film, o comedie, pentru că de văzut nu le vedem. Într-adevăr, marele regizor-comediant ar fi avut loc la studiourile noastre cu un film ca Astă seară dansăm în familie. Lua nu un Oscar cu el, ci şase.
- V-aţi mai exprimat dorinţa de a juca în Mere Roşii, filmul de debut al lui Alexandru Tatos.
- Da, când am auzit că există un scenariu numit Mere Roşii al domnnului Thassos....
- Tatos.....
- Mă scuzaţi.... Deci l-am citit imediat, dându-mi seama că problema merelor roşii nu-i de-aici de colea, ea trebuie pusă în prim plan cu talent, ori este ceea ce a reuşit domnul Thassos....
- Tatos....
- Cum spuneţi...Sunt mere roşii şi în Thassos, am fost....
- Să revenim....Cum vă place Noul Val al cinematografiei româneşti.... Ne referim la Mungiu, Şerban, Netzer, Porumboiu...
- Puţin prea milităros, 4, 3, 2....Fluieră, fluieră....Adică filmele nu trebuie să aibă desfăşurare exactă, matematică dacă mă înţelegeţi....Trebuie să fie puţin ca-n Comoara dlui Porumboiu, pe care dacă a găsit-o şi nu i-a luat-o statul, n-are decât să trăiască din ea şi să se lase de film....Înţelegeţi?
- Da.... Încă ceva despre Ilustrate cu Flori de Câmp, un film demiurgic.....
- Da, îmi amintesc de el.... Nu l-am văzut, dar m-a uimit la el uşurinţa cu care voi, românii, culegeţi aceste ilustrate de pe câmp fără să vă facă nimeni nimic... La noi în State, culesul acestor ilustrate este aspru pedepsit....Excelent film...Da...
- Vă mulţumim....

A consemnat Agenţia CĂLIMARA

23 iunie 2015

Lampa lui Aladin

La mine în cadă este o corabie micuţă, doi pe doi cm, care este condusă de Aladin. Corăbioara se chiamă chiar Aladin, de ce să minţim? Aladin apare în fiecare dimineaţă şi mă întreabă ce vreau să fac. Io mă uit la vreme, la cafea, în ochii gen Gabriel Oprea, la genunchiul lui V. Ponta, la minciunile Monicăi Macovei şi zic: Hai la 2 Mai. Şi-am ajuns la mare într-o clipită.

Coborâm pe plajă în dreptul taberei. În dreapta saltele, în stânga la fel, tot în dreapta marea a dărâmat malul de cinci metri înălţime şi a făcut pe lângă cazemată un drum lat de patru metri pe care se poate merge cu maşina la Golf unde este o cârciumă. Uleiul e rânced, aştepţi o oră să fii servit, aşa că te alegi cu o marinată bună, adică ceva hamsie cu multă ceapă şi oţet.

Da, da' poţi să mănânci la Petya, pe Corso, la intersecţia mare de la Bazar. Comanzi şniţel de porc. E doar un zgârci. Mai zici: şniţel de porc cu cartofi piure. Piureul e din ăla la plic şi e numai apă. Vrei să bei un Recaş, că aşa scrie că are. Nu e Recaş, e un vin comun care se bea foarte rece, ca toate vinurile proste. Îi spui la La Petya: Dle, totul a fost prost. Omul zice: Vă dau banii înapoi. Şi cu asta basta.

În rest, la noi în curte, cumva lângă Dinamo: wi-fi, o pisică, vişine, varză, ceapă, fasole păstăi, loc de joacă pentru copii, loc de joacă profesionist, ieşit la gard şi admirat babele, a plouat, a nins, a fost frig, am băut un Pelin cu Brânduş, de fapt am băut numai noi cu Aladin şi Aladin a zis, scoţând o lampă uriaşă: Denis, hai acasă.

Şi ne-a întors la Bucureşti, unde stăm cu ochii pe gen Gabriel Oprea, pe genunchiul lui V. Ponta şi pe Monica Macovei, care când nu minte, minte grosolan ceva cu corupţia.

Denis

19 iunie 2015

Convorbiri aeriene 3

Pe urmă, numa' ce-a-nceput lumea din avion să arunce oasele de pasăre, că se dăduseră aripioare de halit, că căpitanul lu' Wizzu' a urlat: bă, fiţi atenţi,, că se apropie un mesaj într-o sticlă. Adică o sticlă în care este un mesaj. Şi toată lumea de pe norul pe care era andocat Wizzu a prins să arunce cu ochii prin văzduh să prinză sticla, care de fapt era din 1770. Deci înăuntru era un mesaj din secolul 18. Da' sticla a prins-o Aida, aşa că toată omenirea de la bord a început: Citeşte mesajul tare, tare de tot!!

"Mă poţi bate la tenis, ba chiar şi la aruncatul potcoavelor, dar îmi amintesc că nu ai fost niciodată agresivă, îmi amintesc că am pescuit împreună pe Neajlov. Îţi aduci aminte? Am locuit în conacul acela frumos împreună cu o adunătură de albine ce ne halea mierea adusă din Irlanda de Nord. Iar ceaiul ne era servit de o servitoare cu bonetă din Clejani. Îţi aduci aminte? Ajutorul meu la pescuit era bolnav şi atunci am mers amândoi în susul râului unde se prinde peşte cu mâna. Şi n-aveam voie să pescuim decât câte un somon pe zi, îţi mai aduci aminte? Şi după ce am prins câte un somon, dintr-o dată mi-ai spus: Te iubesc!! Mai ţii minte?"

Apoi avionul a prins un vânt ceva şi a luat-o din loc spre Bucureşti. A cui era scrisoarea, mesajul, către cine, erau întrebările din avion. Mesaj care l-a răscolit până şi pe Ion Cristoiu.

Înainte de aterizare a apărut regina Bucureştiului. A zis, către pasageri: Cine mi-o aduce pe Botezatu de nevastă îi dau juma' de oraş şi de făcut Comarnic Braşov. Şi toţi pasagerii s-au repezit în cala de bagaje ca să-şi ia gipiesurile, ca să afle şi unde-i Botezatu, da' şi unde-i Comarnic Braşov.

A ieşit o năzdrăvenie veselă, o îmbulzeală harnică, cumva de neprivit.

A suivre, Denis.

18 iunie 2015

Convorbiri aeriene 2

Cât a stat Wizzu' de Bucureşti în aer şi-a depus Donald Trump candidatura la preşedinţia USA. A promis omu' că e mai tare ca China, Japonia şi India la un loc, că el are un bloc şi că averea lui reală e alta, başca locurile de muncă, adică va umple America de locuri de muncă, că vor fi de dat şi la alţii. De gardul cu Mexicul ce să mai fi zis bietul Trump, îl face într-o secundă, că de ce să râdă mexicanii, să-şi bată joc de americani, că nu ei cară droguri săracii ei doar le halesc. Imaginea lui Trump ar fi trebuit extinsă şi pe Balcani, adică să fi zis viitorul preş american de Comarnic Braşov, de mascarada asta cu arestările acasă, şi de ideea de a-l coopta în guvernul american pe Gabriel Oprea.

Apoi, mă sună Aida şi-mi explică inutilitatea învăţământului românesc: Este posibil să mai înveţi Slavici în sec 21? Sadoveanu? În Suedia copiii învaţă lucruri trebuincioase vieţii: ce este un ţânţar, cum deosebim balega de cal de cea de om, cum bem apă pe stradă şi tot aşa, lucruri din viaţa de zi cu zi ca să nu fie nevoiţi copiii să intre la mall şi să recite Luceafărul iar casiera să-i dea pe mâna poliţiei.

Elena Udrea a scăpat. Mai toţi au scăpat. Să te ţii acum literatură. Dacă în detenţie au reuşit să scrie câte patru cinci capodopere de om, ce-o să fie acum, mamă, mamă. Parcă şi văd titlurile viitoarelor cărţi al Elenei Udra: Bica, Bica, la mămica sau Cucurigu Gagu, Coldea şi toiagu şi aşa mai departe.

Wizzairu' a părăsit norul pe care staţiona şi zbura spre Bucureşti. Convorbirea mea cu Aida continua: Rockul suedez îl bate pe ăla românesc. Normal, răspund, noi am falsificat ce-am crezut din rock şi abia acum ne-am găsit exprimarea în manele, pe când voi, suedezii, o ardeţi pe rock de la vikingi încoace. E o diferenţă. Când vikingii cucereau America cu ritmurile alea de tobe, în Carpaţi ciobanul moldovean îi fura căciula celui transilvan şi se ducea la cel muntean zicând că a fost furat, şi-i vindea căciula cu cinci mii de euro.

A, uitasem: Donald Trump a mai declarat că vrea să cunoască perechea Zina Dumitrescu Călin Popescu Tăriceanu, că fără ea peisajul media e trist. Şi i-au dat lacrimile.

A suivre, Denis.

17 iunie 2015

Convorbiri aeriene 1

Acu' dacă Aida s-a suit în avion să vie la Bucureşti, io eram pe Otopeni şi am avut cu ea o discuţie ca să-i treacă mai uşor timpul de zbor. Era într-un Wizz d-ăla cu o singură aripă şi balcoane în care puteai să ieşi, să vorbeşti la telefon sau să admiri cocorii. Aşa că m-a sunat. Zice: Sunt în avion cu Jim Rogers ăla, miliardarul american, care vrea să cumpere Corea de Nord. L-am întrebat de ce şi mi-a zis că vrea să facă următorul experiment: Să ia de la noi poezia lui Eminescu Mai am un singur dor şi să-i pună pe coreeni să zică care-i ăla. Şi să mai zică de ce n-au două doruri sau trei. Că unul ar fi Kim Jong Un, al doilea Statele Unite şi al treilea Corea de Sud. A mai zis: Voi, românii, n-aveţi ce face cu Un singur dor, nici nu vă pasă de el şi aşa şi trebuie, că acum sunt alte probleme în Balcani, asta cu un singur dor e de domeniul tâmpeniei, că adică atunci când vrei să tâmpeşti un popor şi să-i furi banii îi pui la ce-o fi, teve, media, pickup, radio, Atheneu, cărţi de citire Un singur Dor şi-l ţii ocupat mii de ani. Are dreptate, Jim Rogers ăsta, Denis? Da, are, că pe lângă Un singur dor mai poate cumpăra şi "soliştii" ăia ţapeni de muzică populară, cu iile lor false, ca să-i bubuie la cap pe coreeni.

Avionul a intrat într-o turbulenţă nasoală vreo trei ore, că a trebuit oprit şi daţi jos călătorii. Pe un nor. Norul era mare, că au încăput pe el toţi românii care veneau din Stockholm. Dar s-a şi întrerupt legătura telefonică. Aşa că revenim.

Începuse să plouă pe Otopeni şi s-au inundat câteva buzunare ale unor taximetrişti care făceau foamea pe acolo. Am cumpărat un ţintar şi am căutat pe cineva cu care să joc. N-a vrut nimeni.

Aşa că m-am aşezat comod pe un scaun şi, până o mai suna Aida de pe norul ăla, am aprins televizorul. M-am uitat la Wayward Pines, excelent serial american cu Matt Dillon, creat de Chad Hodge prin 2014, 15, adică acu' acu'. Ceva în genul lui Twin Pines, thriller sefeu, de văzut, de văzut, de văzut.

Apoi, la megafonul aeroportului o gagică a anunţat că trec berzele.

A suivre, Denis.



13 iunie 2015

Pe urmele cuiva important

Domnul Ion Telu Civediamo, din Uieşti, jud Giurgiu, urmărea la televizor documentarul Pe urmele lui Ho Şi Min. Doi tineri cu rucsac, cort, chestii în spate bâteau la picior noroaie, praf, incendii, mlaştini, prin pădurile vietnameze, laoţiene, cambodgiene în numele egalităţii cam aşa cave sau în numele a nu ştim ce, dar nu asta era problema domnului Civediamo.

Ceva îi plăcea la acest bărbat, Ho şi Min, ceva care era dârzenia, veselia cu care lua bătaie, voioşia cu care era închis de capitaliştii veroşi, mândreţea cu care-şi căra steagul şi altele pentru care nu avea cuvinte. Ar fi vrut şi el să meargă pe urmele cuiva important.
Se sfătui cu nevastă-sa. Cum, pe urmele cui, se miră femeia, care bătea cu furca găinile din curte, cum?, pe urmele lui Ion Iliescu.

Era într-o luni dimineaţă şi domnul Ion Telu Civediamo îşi pregătea bagajul pentru ceea ce avea să fie marele documentar Pe urmele lui Ion Iliescu. Cele mai grele erau canistrele cu apă, vreo opt de câte doăj' de litri. Asta pentru că, scria în biografia marelui om de stat, Ion Iliescu avea să fie absolvent de hidro, deci ceva cu ape.

Până la Bucureşti bău toată apa.Următoarele două tone de apă le bău până la Moscova, acolo unde avea să-şi perfecţioneze băutul apei precum şi specializarea în anunţarea la timp a inundaţiilor. Văzând că trebuie să bea prea multă apă ca să ajungă şef de stat, domnul Ion Telu Civediamo renunţă la călătorie şi se hotărî să meargă pe urmele altcuiva. O alese pe Marioara Zăvoranu.

Ajuns la cimitirul Eternitatea, domnul Telu văzu că morţii ieşiseră pe alei la plimbare. Cu toţii aveau canistre de câte douăj' de litri din care beau apă. Se îngrozi. O luă la fugă spre casă. Era disperat că intenţia lui de a merge pe urmele cuiva important s-a dus dracului. Dar nevastă-sa îi spuse: de ce n-o iei pe urmele lui Dinu Patriciu?

În cimitir la Dinu Patriciu la fel: morţii se plimbau sau veneau din oraş, se opreau la cişmea şi beau multă apă. Ion Telu Civediamo înebuni: despre ce era vorba aici? Cine-şi bate joc de el? Sau o fi vreun semn că ăsta, Ion Iliescu, de ziua mineriadei n-a fost condamnat?

Nevastă-sa îi călcă pijamaua, se îmbrăcă cu ea, se duse în cada plină şi bău toată apa. Până crăpă.

Agenţia CĂLIMARA

12 iunie 2015

Femeiea gonflabilă

Problemele generalului Manole Ben Manole nu erau nici simple, nici puţine: nu se făcuse varza, tinichigeria din sat nu-i mai dădea darul, prune ioc, corcoduşe la fel, fabrica de biscuiţi din Bucşani întărise paza, spre Dunăre Neajlovul curgea din ce în ce mai încet astfel că hoţii erau prinşi foarte repede, echipa locală de baschet fugise în pădure, veveriţele începuseră să miaune şi câte şi mai câte. Şi toate astea unde? Exact pe malul Neajlovului, unde el păzea Constituţia României, şi unde nu venise încă vestea demisiei lui Victor Ponta.

Îşi sculă nevasta, pe Florica Ben Florica, vă amintiţi de ea, deci îşi sculă nevasta cu un pumn de general între ochi şi-i spuse: lucrurile, draga mea, nu mai merg ca atunci când a fost scrisă Constituţia asta, e din ce în ce mai greu. Trebuie să ne apucăm de afaceri, că din paza cartolinei ăsteia nu mai câştigăm mare lucru. Şi ştii la ce m-am gândit? Mai ţi minte foaia de cort, aia militară, din magazie? E, o umflăm şi facem din ea o femeie gonflabilă şi o trimitem la produs în port la Giurgiu. Ce zici?

Făcură o femeie de toată frumuseţea. O umflară cu pompa, o numiră Mary, îi făcură ochii, îi puseră nişte sâni tot din material impermeabil şi-o lăsară să umble puţin prin curte. Mulţumiţi, o suiră în maşină. În poartă, deja la volan, generalul o întrebă pe Florica, nevastă-sa: fă, ia vezi cât scrie în Constituţie că trebuie să producă pe zi? O mie de lei, răspunse femeia.

Pe drum, aproape de Ghimpaţi, Mary zise generalului: dă mia aia de lei pe care o ai la tine, că altfel te omor, şi nici una nici două scoase dintre pliurile fustei gonflabile un topor. Manole Ben Manole îi dădu nouă sute, că o sută, zicea el, îi trebuia la bere cu unii din oraş. Mary luă banii, îi înfipse generalului toporul între ochi, îşi scoase ventilul şi, şuierând şi dezumflându-se, îşi luă zborul peste Dunăre. La bulgari.

Denis

10 iunie 2015

Taurul Negru

Un fir de nisipi ridicat pe faţa de masă de un vânticel venit dinspre bucătărie. Împrăştiindu-se pe muşamaua plină de pahare, nisipul a imaginat un desen aproape argintiu. De fapt, era nisip argintiu, şi se făcea că un castel era înconjurat de pretendenţii la mâna stăpânei, o frumoasă fată de 22 de ani pe nume Lorena Klimt.

Ne pregăteam să urmărim disputa, cântecele, turnirurile, paharele, coroniţele de liliac, veştmintele albe ale călugăriţelor, căciulile flăcăilor, săbiile, armurile şi blazoanele, promisiunile acoperite cu aur şi miros de tei şi spuma de mătase a mării când, brusc, s-a făcut linişte.

Pe poarta castelului intrase Taurul Negru, fratele Lorenei Klimt. Un animal fioros, magnific, fermecător. Cu sabia scoasă şi lacrimi în ochi, ne-a anunţat că a murit CORNELIU LEU.

R.I.P.

Denis

09 iunie 2015

Ştiri pe scurt

CSAT-ul s-a reunit pentru a stabili apărarea ţării. Şi e aşa: 100 de ieniceri cuceresc Vasluiul, fiind o diversiune ca să nu-şi dea seama bulgarii. Folderele cu ce declară bulgarii s-au pierdut. Nu s-a discutat despre infrastructură, astfel nu s-a aflat pe unde cuceresc ienicerii Vasluiul. Nu s-a discutat despre educaţie şi sănătate, pentru că ele nu fac parte din apărarea ţării. Din cei 100 de ieniceri 50 emigrează în Germania, ceilalţi 50 sunt făcuţi generali. În acest fel se trece şi peste criza politică instaurată de vreo săptămână în Carpaţi.

Podul Prieteniei de peste Dunăre s-a destrămat, vom face altul pe râu în jos, altul mai mare şi mai frumos, a declarat ministrul Podurilor şi Reformelor de Durată din România, adăugând că există şi banii pentru o asemenea întreprindere, bani care vin jumătate din privat, jumătate din public, da' mai mult din public, că privaţii nu dau nimic.

PUBLICICTATE Doi tineri căsătoriţi locuiesc într-un dulap. Dulapul se zguduie în anumite momente nocturne. Apare sloganul: Mai multe minute, mai ca la ţară.

Defrişarea ilegală a pădurilor continuă, deşi.

Primul prun din producţie proprie a ieşit de pe băncile facultăţii de tehnologie şi permacultură controlată din Mediaş.

Andre Rieu, marele Cumva, a interpretat la măr şi pară imnul românesc.

PUBLICITATE Doi tineri căsătoriţi locuiesc într-un dulap fără uşi. Plâng din cauză că ea are cancer şi el meningită acută gradul II. Apare sloganul: Părinţi, ştiţi ce fac copiii voştri când voi sunteţi la muncă în străinătate?

SPORT Sabrerii români au refuzat să joace în locul lui Juve finala europeană de fotbal cu FC Barcelona.

VREME Se încălzeşte după ce-l dau în gât pe Şova.

Agenţia CĂLIMARA

08 iunie 2015

Domnul Gurile Dunării

Domnul Ionel Tănase Siderurgul, de profesie librar în Tulcea, deţinea cea mai mare colecţie de timbre din această parte a ţării. Cauză din care i se şi spunea Gurile Dunării. Între seriile lui fabuloase de timbre strălucea cea de porci sălbatici. Avea porci din Tanzania, America de Nord, Craiova, Moscova, Bucureşti, Sofia, Paris, Vietnam şi te miri de unde, în total vreo cinci milioane de timbre porcine, care mai de care mai frumoase, care mai de care mai valoroase. Avea de exemplu capul unui porc mistreţ din Kakadu, cel mai mare parc australian din Australia, care valora opt milioane de dolari după catalog. Da, după catalog.

Problema domnului Gurile Dunării începu când porcii săi începură să miroasă. Erau atât de mulţi iar Tulcea atât de mică, încât mirosul începu să fie o problemă ecologică şi de parfumerie.

Primarul Tulcei îl chemă la dânsul pe domnul Gurile Dunării şi-i spuse: Aşa nu mai merge. Nu mai calcă nimeni în Tulcea din cauza porcilor dumitale. Există o singură soluţie: S-o iei pe fiica mea cea mare de nevastă, şi trec peste miros, da'-ţi mai dau şi juma' de Tulce, juma' de Dunăre şi un canal ascuns spre Ucraina prin care să faci trafic de armament.

Domnul Gurile Dunării se căsători cu doamna Ana Ci Risipă, o femeie respectabilă de 70 de ani, cu care vru să aibă opt copii, ca să aibă cui lăsa timbrele. Primul născut fu un porc, care se angajă imediat la staţia de alimentare cu apă a oraşului. Al doilea fu tot porc, care luă calea drogurilor. Al treilea şi al patrulea, al optelea fură tot porci.

Aşa că primarul Tulcei îl chemă la dânsul pe domnul Gurile Dunării şi-i spuse: Te bag în mă-ta şi nici una nici două îl împuşcă.

Aşa a luat sfârşit cea mai mare întreprindere filatelică din ţara noastră, care ar fi putut scoate România din marasmul economic în care se află şi ar fi întârit înţelepciunea dlui Gurile Dunării, care spunea: Decât cu un porc la câştig, mai bine cu el pe grătar.

Agenţia CĂLIMARA

06 iunie 2015

Generalul Manole

Generalul Manole Ben Manole este apărătorul Constituţiei României de-a lungul râului Neajlov. Cine încalcă în zonă drepturile omului, cine bea prea multă apă din râu, cine paşte vacile gălăgios, cine-şi aruncă hainele nespălate în apele cristaline ale apei sau cine găseşte dinţii lui Sinan Paşa şi nu-i aduce lui are de-a face cu el.

Manole Ben Manole e un tip ca la 70 de ani, burtos cum se cere, afemeiat cum trebuie, şi incult cât cuprinde. El, de exemplu, n-a deschis niciodată Constituţia, ci o apără cu ceva bun simţ. Ştie că ai, de exemplu, dreptul la informaţie. Aşa că, într-o zi, o întrebă pe nevasta lui, Florica Ben Florica, câţi ani au fetele Tanţei, gestionara din sat. 11 şi 12 i-a răspuns femeia, care-l ajuta la Constituţie cum putea şi ea: primea darurile în iepuri, gâşte şi porci de la ţărani, măsluia voturile la alegeri sau fura benzina din maşinilie prefecturii când acestea veneau prin sat cu controlul.

Apoi, generalul Manole Ben Manole mai căpătă o informaţie esenţială: fetele Tanţei vroiau să urmeze la Bucureşti Modellingul. Aşa că le chemă la el, ca să le arate ce scrie în Constituţia României de Fashion, Modelling, Make Up şi alte d-astea. Fetele veniră. Generalul le violă pe loc şi le explică mieros şi nătâng că toată cartea aia de-o are el cu modellingul e o meserie de viitor. Şi că să mai vină.

Fetele născură, una la 13 ani, alta la 15, şi generalul le luă pozele şi le lipi în revistă în locul altora de prin Italia sau Franţa. Le potrivi bine de tot, şi acum le arăta altor două fete din celălalt capăt al satului, de pe drumul care duce la Vadu Lat.

Agenţia CĂLIMARA

05 iunie 2015

Români cu care ne mândrim

Meciul de hochei dintre ehipele H.C. Clejani şi H.C. Vama Veche a fost întrerupt în minutul 72 din cauza faptului că doi jucători de la H.C. Clejani au evadat. Ei au săpat un tunel în ghiaţa patinoarului profitând de neatenţia celorlalţi jucători şi au dispărut prin el. Cei doi, Ionel Salamandru şi Sile Răudetot nu au mai fost găsiţi niciodată, deşi pe urmele lor s-au aflat vreme de câţiva ani FBI, SRI, STS, ăştia cu pădurile, ăia cu reformarea învăţământului şi pas cu pas toată administraţia prezidenţială.

Pe Ionel Salamandru tunelul l-a dus în Africa de Sud, unde a început să-şi practice meseria: era cel mai bun din lume la montarea celei de-a patra uşi la dulapurile cu două sau cu trei. Intra, de exemplu, la tine în casă şi vedea că ai un dulap cu două uşi. Îl fărâma şi-ţi făcea unul cu patru chiar dacă nu aveai nevoie şi chiar dacă de multe ori se lăsa cu bătaie. Încurajat de succes, Ionel Salamandru şi-a înfiinţat o firmă de pus a patra uşă la dulap. Până într-o zi.........

Pe Sile Răudetot tunelul l-a dus taman în Argentina. Îşi luase cu el, prevăzător, o albină şi de acum a ajuns la Buenos Aires s-a pus pe făcut miere. Astfel că argentinienii, molipsiţi de dulcea licoare, s-au lăsat de păscut vite, de făcut vinuri, carnavaluri, copii şi altele şi s-au pus şi ei pe făcut miere. Astăzi mierea lor înconjoară de câteva ori pământul nu se ştie de ce, aşa e de lungă. Astfel că, Sile Răudetot şi-a înfiinţat o firmă de miere. Până într-o zi.......

Behăind prin Capetown şi Buenos Aires, frumoasa româncă Adela Miniprix s-a angajat la firmele celor doi hocheişti. Dimineaţa ducea uşile în Argentina, seara se întorcea cu miere în Capetown. Azi aşa, mâine aşa până când toţi trei s-au îndrăgostit unul de altul. Şi Adela de Ionel, da' şi de Sile, şi Sile de Adela, dar şi de Ionel şi tot aşa. N-au mai putut trăi unul fără altul, aşa că s-au mutat în deşert şi au înfiinţat un nou stat: Burkina Fusu.Ro şi o duc toţi trei fericiţi de ceva vreme.

Acum, când soarele e pe cer de trei suliţe, când smântâna dă să se îmbrânzească, când cocorii deşertului aduc copii, când corăbii încărcate cu balauri mătură coastele Africii, deci acum cei trei soţi, Adela, Ionel şi Sile dorm. Dorm şi ascultă Deşteaptă-te burkinafusule din somnul cel de veci că duşmanul urcă scările la beci. Îl auzi? Boc, boc, trosc, trosc!!!!!

Agenţia CĂLIMARA

03 iunie 2015

Ştiri pe care dorim să le auzim

TVA de 9% se va aplica şi tinerilor căsătoriţi, şi groparilor din cimitire, şi şpăgilor date poliţiştilor şi aşa mai departe. Nu ştim cum vor fi contabilizate aceste taxe, dar măsura este binevenită.

De la 1 august 2016 în România va apărea un singur cotidian de 50 de pagini. O pagină va fi Ev Zilei, una Cotidianul, alta Adevărul şi tot aşa, astfel cetăţeanul va fi informat o singură dată cu minimum de cheltuieli.

Andreea Marin a fost solicitată să se producă singură în Ferma Vedetelor. Se va elimina singură, se va îmbolnăvi, va mânca şoareci solitar.

Pe surse aflăm că vizita periodică a prinţului Charles la Viscri nu este întâmplătoare. Aici va fi instalat cabinetul regal din momentul în care prinţul va apuca coroana Angliei. Deci Anglia va fi condusă/guvernată de la Viscri. Într-un hambar va fi parlamentul, în curtea mare vor staţiona Gărzile Elveţiene şi în grajduri vor fi celebrele MI5 şi MI6 precum şi maşinile lui 007.

Doar cu buletinul la Paris, scenariul Denis Dinulescu, regia Şerban Marinescu este doar un nou film românesc care trebuie văzut. Pe bune. Se râde, se aplaudă la scenă deschisă. Joacă excelent Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Cecilia Bârbora, Ion Sapdaru, Răzvan Vasilescu.

Problema autostrăzii Comarnic Braşov este că ea trebuie să fie începută de la Comarnic. Dacă ar fi începută de la Vaslui toate problemele se vor rezolva iar autostrada ar putea fi construită de Şova singur. Adică şi c-o lopată, c-un fierăstrău şi-o cască pe creştet ca să nu-i cadă mirul pe ochi.

Noul partid format din 3 membri de pe strada noastră, Echinocţiului, va purta numele Partidul Nostalgicilor lui Tăriceanu şi ai Sticlelor Goale, PNTSG, şi va milita pentru o ecologie asumată şi deşteaptă. Una din primele legi ale imunităţii acestui partid va suna aşa: Cu noi la imunitate, egalitate, fraternitate baban bugetate.

Agenţia CĂLIMARA

02 iunie 2015

Poveşti de dragoste

Mezelarul profesionist Ion Durbacă stătea de vorbă la gard cu omologul şi fratele său geamăn, mezelarul profesionist Ion Durbacă. Semănau atât de tare că nici nu ştiai cine vorbeşte. Aşa că Ion Durbacă spuse: Ştii, măi, Ioane, cât de mult îmi plac femeile măritate, ştii. Lor nu trebuie să le mai spui unde e arpagicul, faţa de masă cu carouri galbene şi aşa mai departe. Aşa că vine pe la mine Lenuţa, aia măritată cu ăla de-a fost în Legiunea Străină. Zice: Noi, femeile măritate, avem o demnitate anume. Şi nici una nici două se apucă să cureţe usturoi. Îţi dai seama cât de mult mă iubea, dacă ea curăţa usturoi şi-mi vorbea cu dragoste. Extraordinar. Mai zice: Mă apucă aşa un dor năvalnic când bărbatu-meu se duce la femeia lui Ion Durbacă, mezelarul, că-mi vine să te rod cu tot cu ştii tu ce. Terminase usturoiul şi acum cocea pere. Când cocea pere aşa de mult o iubeam că-mi venea să-i trag una la fund. Din dragoste, evident. Acu' problema era că soţul ei, ăla din Legiune era specialist în măsurarea norilor. Vedea unul mare, se înălţa şi-l micşora la cât era nevoie pentru recoltă sau război, mă rog. Aşa că acu' când vorbeam cu Lenuţa era deasupra noastră călare pe un nor şi măcar că cu o ureche asculta Nicolas Jaar cu Sasha, fata lui Spielberg, da' asculta şi ce vorbeam noi aprinşi de iubire. Şi zise: Bă, vă fut muma-n cur şi cu o sabie ne-a omorât pe-amândoi. Îţi dai seama?

Mimi Corectu era săpător de puţuri. Acum avea de făcut un puţ la înstărita familie Slătineanu din Drăgăneşti, Vlaşca. Ajunsese la douăj' de metri şi apa tot nu se iţea. La o sută, lăsă cazmaua jos şi se odihni vreo trei ore. Mâncă fasole. La două sute auzi un scâncet. Rămase mut de uimire. Scâncetul era al unei femei. Care zise: Mimi, dacă-mi cruţi viaţa, te-oi iubi până la adânci bătrâneţi. Mimi se bucură şi o lăsă în viaţă pe femeie. Se iubiră din prima îndelung. Apoi, măcar că în puţ nu era curent electric Mimi, din dragoste, băgă în priză cd playerul şi în adânca groapă se auzi Arabella grupului Arctic Monkeys iar Mimi şi femeia din puţ trăiră până la adânci bătrâneţi în găleată sperând să-i tragă cineva la suprafaţă. Punct.

Adrian Pârvu, Adilă, în Fără Urmă:

Urma ta în magazinul de antichităţi/Fiecare silabă a iubirii pierdute se lustruieşte/într-un obiect delicat, din alte timpuri./Urma ta plină cu păcatele mele/Cum acolo unde lucrează păcatul/lucrează şi iertarea Lui/Pentru că tu, ştiu, ai renunţat până şi/la dreptul să mă mai ierţi odată.

Din excelentul volum de versuri al lui Adilă: Poeme din casa de lemn. De citit obligatoriu, că v-ascult.

Denis