31 octombrie 2020

O zi din viața generalului Manole Ben Manole, Spital 3

De ieri dimineață, la intrarea în spital suntem întâmpinați de Corul Copiilor Nounăscuți. Ei cântă diverse melodii cu care sunt obișnuiți din pântece. Și sunt coruri de cinci, opt, zece în funcție de câți se nasc peste noapte. Azi ne-au cântat bluesul O mătură cu două paie. Foarte frumos. Mă uit în Constituția României să văd dacă e trecut alineatul Corul ca metodă de socializarea obligatorie. Adică dacă n-ai bani, faci cu vecina un cor sau cu toată scara. Te aude administratorul, toarnă și ești dat afară de la serviciu, nu de la meetingul de la Arteziană. Astăzi, din cor s-a desprins un nou născut de 12 ani, care a urcat cu noi în salon. Era deja calificat coșar din cele nouă luni ale nașterii. Avea o meserie. Că dacă n-avea, se făcea senator pe listele lui Florin Călinescu și prindea ceva. Sau îi găsea Valeriu Nicolae un cv onorabil și-l băga acolo. În pat, urmărim ediția de azi David Letterman. Îl are ca invitat pe pilotul de Formula 1 Lewis Hamillton. Băiat d-ăla, cu ce-i în gușă-i și-n căpușă. Civilizat, umor, inteligent, băiat de oameni săraci. La divorțul alor săi s-a trezit în custodia lui taică-său. Care n-a știut vreo câțiva ani ce să facă cu el, până când puștiul Lewis s-a îndrăgostit de un cart. Și de aici, prin muncă, talent și nimic altceva a luat cinci trofee mondiale. Vrea să bată recordul de nouă. Bravo lui. Important la interviurile lui Dave Letterman este chiar David Letterman. Foto. Fără el, vorbele astea aruncate de colo colo sub formă de întrebări și răspunsuri nu și-ar avea rostul. Omul știe să fie cald, tandru, inteligent, prost, hazliu, să râdă copios de bancurile proaste pe care le face. Adică vii la emisiunea lui și te pliezi pe el, și nu este ușor. Pe Bill Gates, de exemplu, l-a pus să-și facă un sandviș imposibil și să-l și mănânce: magiun cu unt de arahide. Sau, pe Amanda Gates, soția lui Bill, să descrie într-o propoziție explozia de sărăcie lucie din lume. Ea a spus: lipsa de prezevative. Cireașa de pe tort a fost însă Barack Obama. Auzisem că-i prost. Vorbe goale. Interviul dintre el și Letterman are o cotă înaltă, vă rog să vă uitați pe Netflix. Sora de la salon ne schimbă aparatele. Dă mai încet unele care țiuie îngrozitor. Și, altceva pe teveul ăsta n-ai? Am schimbat pe interviurile lui Marius Tucă. În primul rând că Tucă nu deștept. Dacă are un interlocutor mai isteț s-a dus interviul. Dăm pe Floarea din Grădină. În mijlocul studioului este o floare urașă. În jurul ei diverși rapsozi populari acoperiți cântă aceeași melodie: Noi suntem floarea mândr’-a țării/dirlidirlidirlida/purtăm mască și măsline/dirlidirlidirlida!! La partea cu măslinele, asitentele bat din picior. Spitalul duduie. Coșarul ăla abia născut e deja pe coșurile soitalului și le verifică. Spune tare: măslinele nu-s aici, sunt la Profi. D.

28 octombrie 2020

O zi din viața generalului Manole Ben Manole, Spital 2

Doamna cu termometrul de la intrarea spitalului mi-a zis că am 36 cu 1: temperatură de general, dle Manole! Dar mie nu-mi ardea de temperatura mea, ci de cea a ostașilor de la Mărășești, că n-a luat-o nimeni. La cea a oștenilor lui Mihai pe pod la Călugăreni. Sau la cea a oastei comuniste care a făcut colectivizarea din 62 de pe meleagurle noastre. Cu capul plin de gânduri m-am urcat în salon. Apoi în pat. Dar în pat nu s-a putut, pentru că noi ăștia care întârziasem din diferite motive fuseserăm repartizați la cules de macaroane pentru prânzul spitalului. Așa că, cât eram de general, am luat lopata și m-am dus pe câmpul din spatele spitalului în lanul de macaroane. Le-am cules, le-am dus la bucătărie. Au fiert și le-am dat bolnavilor să mănânce fără să le mai punem nimic. Așa sunt bune. Apoi am fost pus iarăși în tancul ăla dezechilibrat prin care umbla curentul electric și m-am simițit bine că mă furnica din toate oasele și aveam și timp să mă uit la David Letterman. De data asta o avea invitată pe Ellen DeGeneres. Vezi foto. Poveste de viață babană a tipei. Când s-a aflat că e lesbiană i s-au retras toate emisiunile. Făcut foame cruntă într-un oraș obscur, Oji. Acolo, după ani, și-a adus aminte de ea un regizor care vroia pe cineva într-un rol de marinar. Și brusc, Ellena a reapărut pe scenele mari ale lumii, mai întâi în calitate de stand-upistă. Dialogul cu Letterman e simplu, uman. Acum, Ellena are studioul ei propriu la Hollywood, o clădire babană, dar dialogul dintre cei doi alunecă spre famila DeGeneres, spre viața dusă de Ellena cu soția ei. Totul fără inhibiții, cu căldură și înțelegere, cu mesaje adânci pentru toate femeile chiar dacă nu toate homosexuale. Aplauzele curg la nesfârșit. E vorba de curaj și demnitate. Guralivul Letterman tace. Nu poate să zică nimic. Ce sfaturi să dea unei femei care a înfruntat toată răutatea lumii, a fost umilită la nesfârșit, abuzată de un tată bețiv, și a reușit. Letterman este emoționat de poveștile de viață ale Ellenei. Pentru Ellen DeGeneres lucrează acum o cohortă de oameni, scenariști, regizori, actori, femei de serviciu. Cu fiecare are timp să bea un pahar, să mănânce o înghețată. Toți o iubesc. Chair și Letterman și o și spune. Mâine cică ar fi interviu cu Obama, să vedem însă dacă ne lasă fata cu temperatura de jos. Pentru că la 37 cu 4 intrăm în scenariul roșu și închid ăștia Muzeul Țăranului, unde mai beam și noi, internații, câte un șpriț, mai agățam câte o babă în căruț ca să ne plimbăm cu ea pe Calea Victoriei. D.

27 octombrie 2020

O zi din viața Generalului Manole Ben Manole: Spitalul 1

Patul cu numărul 4 de la Spitalul de Fizioterapie Filantropia este prin lege al Generalului Manole Ben Manole. Adică al meu. E dimineață acum și povestea de azi, a primei zile de spitalizare, are accente comico tragice. Din tăbliile unui tanc dezafectat, două roți au fost puse pe genunchii mei, ai generalului. Curentul electric molcom trecea, o babă din salonul vecin vorbea cu Lucreția și-i spunea să pună mai multă varză că anul ăsta s-a făcut, iar eu mi-am scos un tratat militar de studiu. Moment în care m-a sunat Mirela și m-a-ntrebat dacă am terminat Vargas Llosa, ăla cu mama vitregă, volum excepțional. I-am spus că nu, că tocmai terminam un tratat militar despre fasolea verde din care voiam să fac o mâncare. Nu numai pentru mine, ci pentru tot spitalul. Pentru toată armata română. Pentru alegerile din 6 decembrie. Curentul mă furnica. Mă simțeam în stare să alerg sute de metri. Doctorița m-a oprit. M-a și dat jos din pat și m-a trecut la celălalt aparat. De aici se auzea o babă din alt salon care vorbea cu altă Lucreție la telefon: maică, e la varză, de să-ți pui și-n cap. La foametea care va să vină peste iarnă, să vezi ce bună o să fie. O facem cu te miri ce. Da, da!! O să-i placă și lui Nelu, stai liniștită. Moment în care m-a sunat Mariana: te uiți pe Netflix? Bagă David Letterman. Bag. Interviu cu Kim Kardashian. Foto sus. Cam diformă gagica, curul cam mare, dar frumoasă, umor, deșteaptă. Spune: dacă apar pe Instagram cu un ruj, cinci milioane de americani îl cumpără instantaneu. Mai spune: erau să mă fută unii într-o cameră de hotel. Letterman: n-ai voie cu fut în interviu. Forță, nu glumă. Urmează apoi un regal, interviu cu Robert Downey Jr.
Fiind prin clasa a zecea, n-a mai terminat liceul și a golănit până pe la 38 de ani. Dar, ce să faci, familie de artiști, nu glumă, așa că i-au întins o mână, că niciodată nu e prea târziu. Acum își întâlnește jumătatea. Foto mijloc. Femeie cu majuscule. Se îmbogățesc din actoria lui Robert. A lăsat băutura din cauza femeii. E în sală. Merita. Au crescătorie de alpacale. Letterman mărturisește că și el a fost la vreo trei dezalcoolizări. Se vede pe el. Amândoi au un umor nebun. Calitate și dezmăț lingvistic. Umor, ironie, sunt pe-acolo și două vaci pitice. Trebuie mulse. Robert a crescut cu comicsuri. Se vede. N-a ratat nimic. Așa și vorbește. Așa și joacă. Nevasta lui râde. Se vede că se iubesc. Asta-i tot ce contează. Aflat în vizită în gospodăria lui Robert, Letterman strânge gunoiul porcilor. Hohote de râs. Doi oameni. Atât. Doctorița îmi spune să viu data viitoare cu pantaloni mai largi. Ca să treacă cracul mai ușor peste genunchi. Am să spun asta la garnizoană. Și iar schimb aparatul. Câteva fiare pe genunchi. Două legături solide. Iar trece curentul prin ele. Prima babă, care vorbea cu Lucreția, mai apucă să spună: Las’ că vine ea primăvara și ieșim cu varză din ea. D.

23 octombrie 2020

Europa se-nchide

Se-nchide Europa, fraților. Acuș, acuș, prin noiembrie. În afară de masca obligatorie și de chiuveta cu apă de spălat pe mâni, ne vom mai agăța de gât pancarta ÎNCHIS. Fiecare va sta acasă la el. Faliment pe avioane, pe vameșii care mai ciupeau câte o arte de citit la controale. Ca să mergem până în Franța, de exemplu, va trebui să stăm în carantină șapte zile la Otopeni, apoi alte șapte pe Charles de Gaulle. Paișpe. Te duci unde ai treabă, pe lângă Saint Denis, și găsești închis. Zici că să-ți tragi o mulatră, ca să-ți treacă obida, dar și la mulatre e-nchis. Înapoi pe Otopeni. După șapte zile apare Rafila. Cu un formular. Trebuie să te înscrii în psd, să știi să lucrezi în online sau să vorbești la Gâdea. Semnezi! Ești repartizat la o școală ajutătoare neterminată. De fapt un fost restaurant din Centrul Vechi. Apar polițistul, sanitarul, ăla de la mediu, bufonii ANAF, și o gagică căreia i-ai promis când nu era pandemie că-i faci rost de o garsonieră cu lift și bară interioare. Vor bani. În bancnote cu Covidul pe ele. Iohannis va ieși pe teveuri și va vorbi. Întâi va tăcea șapte zile, apoi va vorbi un minut de 6 decembrie, după care va mai tăcea șapte zile, adică carantinarea obligatorie. Începe criza economică și alimentară. Albanezii vor invada Italia ca să cumpere ouă. Francezii vor invada România ca să citească Cărtărescu. Turcii ca să-și mărească haremul, lucru de altfel destul de înțelept. Bulgarii vor cutreiera Europa cu castraveți și salată. Grecii la fel cu sirtakiul lor. Din când în când, la orizont, apare un vaccin american. Ca să vaccinezi nouă miliarde de oameni durează vreo cinci zeci de ani. Timp în care se nasc alții. Cărora, ajunși pe Otopeni, Rafila le dă câte un formular. Te înscrii în psd, trebuie să ai online-ul la tine, și să te uiți la cine e în locul lui Gâdea. Gâdea de-atunci este căsătorit cu Elena Udrea. Au împreună mii de copii, printre care Tăriceanu, Mitică Dragomir, Dan Bittman, Norica Nicolai și Marian Nistor, ultimul fiind rapsodul autorizat al pandemiei. Sau poate e Tudor Gheorghe și nu mai știm noi. În final, de-atâta spălat pe mâini, România va începe să ducă lipsă de apă. Cauză din care va schimba Constituția. Se va scrie una modernă cu un singur alineat: Dacă nu-i apă, mâncăm cozonac. D.

22 octombrie 2020

A star is born

Mai întâi Relu a zis că A star is born dar noi l-am contrazis că întâi born și după aia star, dar n-a contat pentru că pe vinilul filmului, disc dublu, nu era doar Lady Gaga ci și alți actori din film așa că era normal vorba de mai multe stele și ne-am bucurat că însemna că suntem și noi. Lupașcu ne-a relatat apoi despre onlineul soției, Florentina, profă la școală. Singură în clasă cu o cameră pe ea. Elevii sunt acasă și urlă mereu: doamnă, nu auzim, și atunci vine directorul școlii și zice că netul nu e bun și ziua se suspendă până vine alta mai bună.
Formația Savoi a tras 60 de discuri la Electrecord, iar Marian Nistor, nasolul ăla, a compus pentru Corina Chiriac și Angela Similea și erau melodii acceptabile, unele hituri, dar Savoi n-a înregistrat 60 de discuri e imposibil poate 30 așa că ne uităm pe google și sunt numai 17. Bem un Aligote sec. Merge. Băieții au fost la Brezoi și Tușnad. Concerte de pandemie. Subțiri, cu mulți români, dar interesante, că românii s-au străduit să aducă noutăți nestând cu sula unor formații americane în spate. Bravo lor, apoi cică la Quantic este un concert Alexandru Andrieș la care nu te poți duce, pentru că el cântă o singură melodie de când e, ca și Al Dimeola, ca și Tudor Gheorghe. În schimb Hano a cântat mișto la Quantic și aflu că acolo e o grădină mare, elegantă,, o sală mare, utilată bine, adică era Ecranul de pe vremea lui Ceaușescu. Urci sus pe dealul Cotroceni, are și parcare. Apoi, informațiile despre filme. Vedete. Concerte. Uiskiul pe care-l bea familia Birișteică. Pepsiul băut de Sorin și un schimb de discuri. Terasa s-a animat. Iar noi vorbim în continuare unul peste altul. Așa-i mișto, așa-i în< div class="separator" style="clear: both;">
fiecare miercuri. Treceți și vorbim și cu voi, Mendeleev 4. D

21 octombrie 2020

La mulți ani, Ion Dichiseanu

N-am fost niciodată interesat să-l văd pe scenă pe actorul Ion Dichiseanu. Nu știu de ce. Când vedeam afișul cu el ocoleam teatrul. Dar, a făcut și numeroae filme, iar pe Cinemarom, mai ieri, i-au tras un medalion aniversar: împlinea nu-ș câți ani. Ne-a stârnit curiozitatea. Și uite așa începe filmul Clipa, regie Gh Vitanidis, unul din cei mai supermediocri regizori români. E vorba de o uzină chimică ceva, cu recipiente înalte de 50 m în care clocotește ceva pentru binele comunismului. Dar se strică ceva la niște roți sau țevi. Așa că omul care răspunde de ele, Ovidiu Moldovan, e chemat la partid. E certat de Octavian Cotescu, Emanoil Petruț și alții. Că ce-ai făcut, măi, nene? Ovidiu Moldovan, un pârlit de inginer pleacă plângând. Se duce la directorul general al combinatului, Ion Dichiseanu. Acesta, om dintr-o bucată, îl înțelege. Îi dă curaj, și numai ce pleacă inginerul din cabinet că ditai directorul se duce, aleargă, se cațără mai bine zis, pe platforma combinatului de unde-i face semn o gagică. Mi-am zis: io-te, nene, ce curaj pe Vitanidis, să-i pună să facă sex pe cazanele cu chimicale și fum. Dar n-a fost așa. Nici unul din cei doi nu și-a tras hainele, nu și-au aruncat chiloții cum vedem în filmele americane, ci se uită la niște planșe pe care fata le avea la ea și care erau soluția pentru avaria combinatului. Un film foarte prost, în care excela Vitanidis, decent însă rolul lui Dichiseanu. Am zis că-i destul, dar începe, în regia altui mediocru, Virgil Calotescu, Ultima frontieră a morții. Aici, Dichiseanu, este ofițer neamț. El pune să danseze niște țărani români în costume populare, apoi îi omoară. Costumele, aici, n-au niciun rost, sunt puse probabil ca să vadă americanii că și noi le știm cu filmul, cu dansul, cu hăulelile, nu numai ei cu Lady Gaga aia.
Când să trecem la emisiunea Noapte bună copii, care ne este adresată, începe un alt film cu Ion Dichiseanu, Porto Franco, în regia lui Paul Călinescu, ???. Filmul e din 1961 și se întâmplă într-o barcă. El conduce barca cântând. Ea e topită. Vântul le umflă părul, deși se vede că barca stă pe loc. Nu-i nimic, își zice fata, dacă nu stătea pe loc nu puteam să-l pup, și pac călare pe Dichiseanu care se descurcă cu amândouă, și cu barca și cu fata. Or mai fi și alte filme românești cu Ion Dichiseanu, în care actorul nu face roluri memorabile. Altfel am fi auzit. Am fi văzut. Dar, la minima rezistență, asta i s-a propus, asta a jucat. Oricum, dânsul este o figură boemă, supermondenă, și credem că rolul ăsta i se potrivește cel mai bine. La mulți ani, maestre! D.

20 octombrie 2020

De-ale media

Așa cum spuneam deunăzi, vom uita mersul la cinema, și atunci va trebui să ne uităm, unii dintre noi, pe tv la canalul Cinemarom. Ăla cu filme românești. Vedem Pentru Patrie de Sergiu Nicolaescu. Trupele române atacă și atacă susținut. Adică susținut de muzică, pușcoace, pistoale, săbii. Unii călare, unii pe jos. Turcul însă, nu se lasă. Turcul e Colea Răutu și are un ibric albastru pe cap, semnul otomanilor. Românii atacă strigând, turcii la fel. Turcii sunt câtă frunză, câtâ iarbă, românii la fel, cel puțin așa se vede în imagini. * Trecem mai departe. Aurul, Pruncul, și Ardelenii, regia Dan Pița. Ceva cu vestul sălbatic. Cu Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și Ovidiu Iuliu Moldovan. Ilarion joacă la fel ca-n filmele cu ingineri, Diaconu se ține după el cumva, iar la final cei trei pedepsesc tot vestul trîgând în toate părțile, luând tot petrolul, aruncând, de bucurie, cu căciulile de pământ. * Mutăm pe Canalul 2 al TVR la Frați de Viță. Aici, doi frați, Păduraru, se plimbă de colo colo cu niște pahare de vin în mână. Vin de Cotnari. E bun? E bun. Dialogul e nefiresc, fals. Este ca Muzeul Satului din București, care n-are viață în el: te uiți doar la niște ziduri și garduri. Așa și aici. Se aude cu ochiul liber că cei doi au învățat pe dinafară un text și-l spun prin viile din Cotnari. Cea mai tare poantă, la care se râde copios, este atunci când unul din frați zice ceva de vinul Frâncușă de Cotnari, foarte bun de altfel, iar imaginea stă pe Galbenă sau Grasă de Cotnari. Emisiunea e tristă, n-are umor și atunci trebuie să schimbi canalul pe Bravo, ai stil!! * Aici, un juriu ridicol, cu una mare și grasă verde toată cu cercei roșii și buze albastre, apoi unu Muscalu sau Botezatu, că seamănă, ceartă niște fete pe care tot ei le îmbracă. Că așa e emisiunea: îmbracă niște fete cumva, apoi ele trec pe un podium prin fața lor, înjurându-le ca la ușa cortului. * Mai departe. Vedem AlephNews. O știre ne atrage atenția: o fată mișto, 25, face pălării unicat. La Constanța. Imaginea e pe ea. Întradevăr, civilizate, moderne, colorate, accesorii uitate de toată lumea, dar atât de mișto. Seara vine cu Marius Tucă. Tocșou adică. La care n-ai nevoie să te uiți că nu afli nimic, așa cum nu aflai nici pe vremea tocșourilor lui Marius de la Antenă. * Apoi, Trump și Biden. Despre șomaj, China, banii lui Biden din Ucraina, fiul lui Biden, Trump cu Virusul, artiștii care țin cu Trump, artiștii care-l vor pe Biden și lacrimile celor doi din final la aflarea veștii că Tăriceanu și-a dat demisia. D.

19 octombrie 2020

Nebunie la Giurgiu

Vrem să vedem dacă autostrada Constanța Gdansk funcționează și nu-i iar vreun Bechtel doar pe hârtie și ne suim în mașină cu direcția Gdansk. Am luat și de-ale gurii că nu se știe. Ceva copane, cirești, apă pentru două persoane. Primul oraș apărut a fost Giurgiu. Am oprit. Era vânzoleală mare de la turism. Unul din cele mai vizitate orașe românești de americani, nemți și bulgari. Pe Dunăre, câteva transatlantice de croazieră. Americanii vindeau pijamale marca Bjon Borg, românii pește congelat din import scos chiar atunci din apele Dunării. Nemții debarcau bere pentru un octoberfest, românii reîncălzeau ciorba de pește veche de o săptămână. Bulgarii vindeau ulei de-al lor de la Metro din Ruse, românii cumpărau în neștire că făceau economie. La o sută de sticle economiseau cinci lei. Buni pe pandemia asta. Când toată hărmălaia asta de oameni a auzit că în centru Giurgiului își lansează Marina Almășan o carte, au lăsat totul și s-au dus peste biata femeie. Vezi foto. Explicabil: în Giurgiu nu există librărie, dar Marina știind a dat lovitura. Miile de turiști, că asta era ținta, au plecat cu cartea Marinei sub braț. Apoi, vânzoleala pe Dunăre a continuat. Mii de scafandri francezi și unguri căutau trofeul de la Trianon, canotorii români se întreceau cu ei înșiși, congolezii vindeau clătite cu ananas, taurii se împerecheau pe toate străzile, iar din metru în metru erau cozi la spălatul pe mâini. A fost momentul, spre ora două, cam așa, când orașului i s-a decernat diploma de cel mai vizitat oraș de pe autostrada Constanța Gdansk.
Am rămas surprinși. Pe cine să întrebăm despre turismul ăsta năvalnic? Ne-am dus la Cârmaciul orașului. Vezi foto. Ne-a spus: și asta nu e totul. De mâine, turiștii vor avea, ca la Avignon, teatru pe toate străzile. Am angajat un fost director, care scrie câte o piesă pe zi, l-am numit pe Mircea M Ionescu, și l-am lăsat să se desfășoare în oraș. Avignon va fi mic copil, Sibiul va dispărea, iar cei de la București vor demola Naționalul. E vorba de îndrăzneală, dragii mei. De curaj, de voință, de bani. * Cârmaciul obosise de atâtea explicații. Îi troznea cârma în mâini. Ar fi vrut să se culce. Orașul ăsta îl obosește. Somn ușor. D.

17 octombrie 2020

HOROSCOP PROVIZORIU

CAPRICORN.Virusul lua-l-ar naiba. Umblă de colo colo în Casa a V a, a VI a, în conjunctură cu Jupiter. Cu Jupiter? Nu cu Pluto? Măcar aduce bani? Sănătate? Dragoste? Nu, n-aduce nimic. Doar teamă. Frica pune stăpânire pe tot. Ca-n Contagion. Ca-n Comisarul Moldovan, că te temeai să-ți bată la ușă. Dar ne spălăm pe mâini și trece. Ne punem masca și trece. Ne măresc pensiile din nou și trece definitiv. Un telefon: Alo!!! Generalul Manole Ben Manole? Da! Când pornim războiul contra virusului? Când îl batem? Frunzele toamnei mai stăruie. Cu ce culori pot. La orizont o idilă. Vorbești cu ea la skype: Idilo, ce faci? Idila: Mă uit la ultimul Luc Besson. Cam ca Nikita așa. Nu mai circulă 41. Ceva la metrou, dar nu-i nimic, ieșim mâine seară în piață. În Crângași nu e virus. Virusul nu se apropie de cartofi sau spanac. De roșii sau de chiloții ăia chinezești de la intrare. Mai e și Saturn. Intervine și el și totul se aranjează. Că până când să-și facă de cap virusul ăsta? Că mor toți ăia pe care trebuie să-i alegem pe 6 decembrie anul ăsta. Vezi că nasc. Gemeni, da, gemeni. Deși se pare că nu sunt ai mei. Virusul face modificări în organism. Și în politică. Ai văzut PSD. Dă cu ei afară. Nu-i corect, pentru că până în casa a VII a n-ai voie. După aia, n-ai decât. Ș-apoi, dacă minte omul și n-a făcut geografia ce-ai cu el? Cui mai trebuie? În Parlament? VĂRSĂTOR. Pluto influențează zodia și nativii își cumpără plapumă. Așa că mă sună Idila: mi-am luat plapumă. E roșie cu spume. E de trei personae. Ba chiar de patru. Că patru și suntem cu ăștia doi negri mici. Pe unu l-am chemat John Coltrane, iar pe altul Bill Frisell. Sunt cu telefonul în bucătărie și observ o atracție între inelele lui Saturn. Așa că ai grijă când îți dă banii pe card. Să-i numeri bine. Ne trebuie mai mulți luna asta, da, până-n clasa a IX a, că Bill are astm, John are sinuzită și costă, costă mult. A venit soacră-ta. Întotdeauna vine de Vărsător. Niciodată n-am pomenit-o în Taur sau Fecioară. S-a vopsit. Da, e albastră și chiar și dinții și i-a vopsit. Roșii. Nu mai poartă chiloți, zice, că zodiac ei, Săgetător este la ananghie deși știam că trăiește în viitor. Viitorul, dragul meu, vine peste noi. Ce!, vorbeam noi la telefon de pe stradă? Ai grijă duminica asta. Primești un bilet. E de la amanta ta. Nu-l desface, adu-mi-l mie ca să văd ce scrie în zodiac ei. Să nu te mintă. SCORPION. Nativii stau prin casă. Se ascund de virus. Cu săpunul în mâini. Sună din nou Idila: am insomnii. Doar cinci minute am dormit și am visat că eram amândoi pe autostrada aia americană spre Gdansk. Indicatoarele erau numai în americană și n-am băgat de seamă când am eșuat în Baltica. Tu te-necaseși și io nu te-am putut salva. Doar te-am scotocit în buzunare ca să dau bani la descarcerare. Așa că ai grijă. Mare grijă. Te iubesc, a ta Florica! Agentia Calimara

16 octombrie 2020

Două la un leu - 73

 Am zis să fie două, chiar dacă am numai o știre, dar 2 (două) statui s-au furat de pe ușa unui sediu al poliței din Malmö.

1. S-au furat statuile de la poliție, dar poliția n-a fost în stare să le găsească așa că

2. poliția cere public ajutorul populației ca să găsească statuile furate de la secția de poliție

POȘTA REDACȚIEI

IONEL MURUMURE. De cum ați văzut-o pe Viorica Dăncilă v-ați îndrăgostit de ea. Versurile dvs stau mărturie: Supla mea/Partida mea/De cum te-am văzut/ A crescut așa ceva în mine. Foarte frumos. Mai aveți, vreți să faceți un volum. Vă ajutăm. Ne mai place și cea cu ariergarda. Cităm: Ariergarda m-a făcut să te văd așa cum ești mândră puternică obositoare frumoasă inutilă, dar pentru mine ești totul, ca soarele, draga mea. Căutați-ne la redacție. MARIA STROPȘOREANU. Vecinul dvs vrea să mute gardul ca să cuprindă și curtea dvs în a lui. Vrea să construiască adică o stație de metrou mai funcțională decât cele șapte din Dr Taberei. Apoi, pe o potecă asfaltată, tot din curte, vrea să facă un bloc de 10 etaje, chit la dvs în sat nu-s decât case cu un etaj. Lăsați-l, dnă! E vorba de progres aici, de civilizație. Da, spuneți în continuare, dar wc-ul e tot în curte, are o singură ușă și i–a făcut cartelă magnetică. Îl pot folosi doar cei ce trec cu metroul și ăia din bloc. Vă repet: noi suntem un sat la 50 km de București, ce rost au toate astea? Progresul doamnă, progresul. VASILE COLON. Bună treabă face Valeriu Nicolae. Bună de tot. Dar, la următoarele alegeri cum îi vom putea schimba pe toți? Sau ajunge numai el, un parlament format dintr-un singur om? Nu s-a mai pomenit. Și tot el și președinte? Încurcată situație. GINA POPESCU. La noi în parc, Buculei, celebrul sculptor, a făcut un monument intitulat, Să alegem fără CV, citește sivi. Și sunt sculptați milioane de oameni cu cv-uri false. Cine i-a dat banii? De ce e așa de talentat Buculei? VLAD DINAMO. Dacă ne închide școlile, să ne bage direct în PSD, ca să ardem etapele. De acolo în SNSPJ, apoi undeva la consiliile județene, parlament, diplomație, secrete de stat. Eu aș vrea să fiu ambasador în USA. Ești prea mic, îmi spune mereu mama, n-ai decât cinci ani. Păi, dar, dragă redacație, noi ăștia, geniile, de mici am făcut carieră, nu-i așa? Așa e, dragă Dinamo. DANIEL GROZAVU. Vreți să săpați pe sub redacția noastră, ca să vedeți unde ținem banii. Dacă găsiți casa de bani e simplu. Puneți dinamită, legați un tanc de casa de bani, trageți și asta e tot. Foarte bine. Vă așteptăm. Agenția Călimara

15 octombrie 2020

Două la un leu - 72

 Mă scuzați că întrerup șuvoiul creativ al lui Denis, dar m-am trezit inspirată de dimineață și mi-am zis că ce mișto ar fi să scriu Două la un leu. Proaspete, din Suedia.

1. Incendiu la unitatea de pompieri, S-a întâmplat azi-noapte, la Höör. Sper cå pompierii s-au deplasat la fața locului în timp record. 

2. Autoritatea pentru nu știu ce din Suedia despre sex pe vreme coronavirusată: mai mult sex online, mai puțini parteneri, fără săruturi. Ca-n căsnicie.



Autostrada cailor

Calul lui Ștefan cel Mare bântuia de unul singur pe Cașea Moșilor. Căuta o adresă. Că, domnitorul îi spusese: te duci la nr 89, bloc A sc 4 și urci la etajul opt. Tipul de acolo, unul Calendar Stroescu are să-ți de cinci zeci de mii de euro, bani pe io i-am împrumutat înainte de Podul Înalt și care acum trebuie să valoreze câteva milioane. Îi iei și-ți refaci viața. Multe nu știi să faci, dar te duci în Obor, zici c-am zis io, și milițienii ăia de-acolo își vor repartiza câteva recipiente uriașe. Le umpli cu apă. Pui Oborul să se spele pe mâini. După aia, umbli cu ligheanele alea, că ligheane sunt de fapt, prin toată țara. Cinci lei spălatul cu săpunul tău. Dai lovitura și nu pleci la Paris că și la Paris e virus. Nu, te retragi înapoi în Moldova. E de viitor. Americanii fac o autostradă și tu jefuiești la drumul mare cu câțiva băieți din Iași și Piatra Neamț. Pui umărul adică, la reconstrucția țării. Faci biserici. Le umpli de femei. Îți dai seama, câte pelerinaje? Trimiți un cal în parlament, ca să-ți protejeze interesele. Cum te chiamă? Covrig. Armăsarul Covrig.
Iapa Suzana, de-o frumusețe rară, scăpase din manejul unui securist român emigrat la Lausanne. Tropăia acum pe Calea Victoriei. Întră la magazinul Muzica și întrebă de Madonna. Nu era acolo, era doar afiș. La Statuia lui Carol îl înjură pe armăsarul lui Carol că își aduse aminte că-i refuzase o pizza la Roma când se iubeau amândoi, de!!, tinerețea. Era obosită. Își luă o cameră la Athenee cu fân, baie pentru bălegar și toate alea pentru cai. La televizor erau imagini din Obor. Un armăsar, mamă, mamă, dădea cu copita în unii care nu vroiau să se spele pe mâini. Ce mișto. Se duse în Obor. De cum o văzu, Covrig, căzu lat. Dragoste la prima vedere. Îi spuse Suzanei de autostrada Moldova și de reactoarele de la Cernavodă numai bune de șutit, mai ales că erau făcute cu bani americani, adică dați tot de români, dar de ăia americani amărâți, care cerșesc prin Obor. Cei doi, de bucurie și iubire, făcură pe loc dragoste, în fața unei tarabe de sfeclă și o luară la trap spre Moldova. Unde zicea Ștefan. Au ajuns relativ repede. Locul era plin de oameni și animale care deja împărțeau banii americanilor. Mai rămăseseră cinci lei, și autostrada nici nu începuse. Îi luară și se stabiliră la Podul Înalt, loc în care se mai trăgea încă cu archebuza pentru viitorul patriei. D

13 octombrie 2020

Sergiu Cioiu 80

Îmi sună telefonul. Sunt în mașină, mă duc spre Green la concertul aniversar Sergiu Cioiu. E Delia. Îi spun ce fac. Zice: cine-i băiatul? După nume pare român sau cam așa ceva. Pe la Calea Moșilor, din nou telefonul. E Cătă. Zice: și ce, are să-ți dea bani? Cobor în Romană și din nou. E Cristi. Zice: ce cântă, bă, n-am auzit.
Sergiu Cioiu a iubit muzica de mic copil. Avea doar o lună sau două, își lua pianul și mergea într-o pădure de pe lângă București, locul nașterii. Cânta într-o poiană și frunzele, veverițele îl ascultau. Probabil că aici sunt rădăcinile celebrei lui melodii Cântecul vântului. Apoi, spre prânz, strângea pianul și se ducea la masă. Și aici cânta. În funcție de ce era de mâncare cânta jazz, swing, șansonete și folk. Îi compunea cel mai des Alexandru Mandy. Căuta versuri de Marin Sorescu, M.R. Paraschivescu sau Romulus Vulpescu. Din perioada asta, a alăptatului, rezultă și câteva premii la Mamaia. Vocea sa specială îl face pe Paul Urmuzescu să-l pună pe coloana Tripticului, un film dedicat lui Brâncuși. Este în culmea succesului. Și emigrează. Se spune că, în avion, Sergiu a luat cu el un pian, ăla de când era mic, o trompetă, un acordeon și o țiteră, interpretând pentru echipaj melodiile lui mișto: Primul loc pe pământ, Cine a găsit tinerețea mea, Glasul tău și binențeles Cântecul vântului.
Astăzi, Sergiu Cioiu a împlinit 80 de ani iar terasa Green Hours s-a umplut de lume. Flori și șpriț. Sergiu a cântat o oră jumate antrenând toată lumea. S-a bătut ritm, s-a chiuit pe mese, s-a dansat. Cu acompaniament excelent, chitară Ionuț de la Supermarket și un nene cu nume polonez la pian. Moș Florin Lungu mi-a spus că polonezul e baban, o să-l vedem la Gărâna într-un concert de acordeon. LA MULȚI ANI, SERGIU CIOIU!! D

12 octombrie 2020

Câteva cuie-n cap

Buna mea prietenă, doamna M.G., a trebuit să-și opereze fata pe creier. A treia intervenție. Doctorul de la Spitalul Bagdazar le-a spus că o poate programa prin octombrie 2055, așa de ocupat este. La vederea plicului cu bani a programat-o pe tânăra fată, îi vom spune S, a doua zi. Cele două femei s-au prezentat a doua zi la operație. Tânăra S a fost introdusă într-un wc decorat de Cătălin Botezatu, duhnind a parfumuri Gwyneth Paltrow, cu capace de toaletă din aur masiv și a fost îmbrăcată în țoale de operație, pusă într-un căruț și pac, pe masă. În jurul capului i s-a pus un cerc platbandă de oțel, medicul a bătut câteva cuie, a desfăcut calota craniană, a mai strâns trei șuruburi și gata. La reanimare cu ea. Ba nu, nu vă grăbiți. A fost trimisă acasă cu metroul care trece pe acolo prin Apărători. Vreun control, ceva? Nu. Peste șase luni. Concediu de odihnă? Nu, pentru că totul s-a făcut ambulatoriu, operația pe creier fiind ceva banal, ca o apendicită. Acum, biata S, are dureri, vrea să vorbească cu medicul. Nu se poate. Dacă e programată peste șase luni numai atunci se pot lămuri problemele apărute. Cam așa ceva și situația nu este așa veselă cum am prezentat-o eu. E mai gravă. Cum suntem convinși că mersul la sala de cinema, la film, va dispărea, încercăm de-o vreme să ne obișnuim cu Netflix, HBO și alte platforme cu filme online. Așa că butonăm pe Cinemarom. Pruncul, aurul și ardelenii. O naivitate de anii 80 a lui Dan Pița cu Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și celebra Marga Barbu. Filmul nu trece și atunci ne ducem pe Netflix. Serial indian: Băieții răi ai Indiei, unde ni se prezintă un documentar despre un joc piramidal cu milioane de fraieri care nu și-au recuperat niciodată banii. Bun, foarte bun. Pe urmă Norvegia România. La început am crezut că joacă aceeași echipă, așa de tineri, așa frumoși și așa de mult semănau jucătorii. Rădoi e de vină. El nu reușește să-și aducă jucătorii la careul advers ca să tragă la poartă. O fi greu, nu zic, n-ai cu cine, nu zic, dar măcar să vedem intenția jucătorilor români de a egala, de a conduce, de fura mingia, de a dribla, pentru că driblingul este o a doua mare problemă a naționalei: jocul de unu la unul.
Pe Pro este Drumul Oaselor, tot cu Florin Piersic și Marga Barbu. Cu pistoale și semințe, cei doi se ambiționează să caute prin deșertul Bărăganului Decretul dat de Autoritățile române în 2020 că la noi, în România, este instalat virusul. Nu găsesc niciun OUG, nicio lege, niciun medic care să ateste scris că la noi se moare de C 19. Și-atunci, se întreabă pe bună dreptate scenariștii, pe ce bază ne spălăm pe mâini? Pe ce bază vom lua noi de-acum înainte meditații la matematică? D.

11 octombrie 2020

Revoluția din octombrie 2020

Foto, un nene!! Am ieșit la mica revoluție din 10 august 2020, la Arhitectură, mai mult ca să vedem dacă în octombrie 2020 vine mai multă lume ca la revoluția din octombrie 1917 din Rusia. Ne-am așezat pe o bancă de lângă Universitate. La trei metri de noi, o revoluționară mai în vârstă comenta tot ce trecea. Trece un tip cu un steag, ea: tu-ți morții mă-tii!! Trece un grup de măicuțe cu pancarte despre copii ceva, ea: mama voastră de curve. Trece un tip cu portavoce și costum popular, ea: mă-ta-n cur și așa mai departe, până când lângă mine pe bancă a poposit vechea mea prietenă Rodica O, vezi foto, și așa a început mica demonstrație din 10 august. Veneau fel de fel de oameni. Nu aveau fețe de impostori, erau oameni cinstiți care, asta era deviza meetingului de ieri, nu purtau mască, că masca îi incomoda la ceva.
Eu, care aveam mască, am fost aprostrofat și aproape dat afară, aruncat în fântână. Cel mai frumos moment al începutului de revoluție l-a produs o femeie cu un tulnic. S-a sculat în picioare și preț de două minute ne-a cântat ceva duios și trist, frumos și popular. Apoi, s-a pus o scenuță și de pe ea au vorbit diverși indivizi, care nu aveau legătură cu realitatea. Unul din ei, ne-a zis că în 21 decembrie 1989 a fost chiar în acel loc de sub zidurile Universității deși nu părea. Cum sonor nu prea era, liderul de la tribună urla: acum să strigăm!! Și toată arteziana striga Jos Jandarmii, Jos Pandemia, Vrem să ne creștem copiii și tot așa.
150 de oameni cinstiți, unii veniți de departe, demonstrau pentru ceva sau cineva care-i mânase din urmă, oameni cinstiți care n-aveau ce căuta ieri la Universitate, probabil unii cu probleme reale de sărăcie severă, se vedea pe ei, alții cu probleme grave de sănătate, iar se vedea pe ei, alții îmbrăcați în aur și Gucci, se vedea pe ele, oameni care formaseră un nucleu de doleanțe hilare, imposibile, duioase în mare parte, vesele în final. AUR, asociația care a organizat decent meetingul, ar trebui să găsească alte căi de mobilizare a unor nemulțumiri într-adevăr reale, umane. Cu cântece la nai și rugăciuni la tatăl nostru nu mai merge. N-a mers nici la 1917, dar acum? Fata cu tulnicul plecase, Rodica era dusă de-o juma de oră să-și aprindă o țigară, revoluționara cu înjurăturile revenise iar eu m-am dus la restaurantul Pescarul, loc de unde am observat numeroase revoluții române. Am cerut o ciorbă de pește. O tânără de la Digi 24 cu care vorbisem ceva mai devreme în mulțime mi-a făcut semn să nu. A făcut și-o grimasă de la masa la care era instalată. Am înțeles și n-am mai luat nimic. De-asta nu prind la noi revoluțiile. D.

10 octombrie 2020

Street Fighting Man

Un guguștiuc pe pervaz. Așa începe câte o zi: cu un guguștiuc pe pervaz. Îi zic bună dimineața, cum sunt obișnuit. Nu mă aude, vorbele mele se lipesc de geamul ferestrei ca praful pe ulițele unui sat din Bărăgan. Își ia zborul. Îmi pun un Van der Graaf. Diminețile încep mai ușor cu Peter Hamill. Ciudat, deși sunt preferații mei, mi-am dorit toată viața să scriu o melodie pentru Rolling Stones. Ei o au p-aia cu Curcubeul, io le-aș scrie una cu un guguștiuc care nu-ți răspunde la bună dimineața. Ritmată, o baladă simplă despre viață trăită cu valiza la ușă. Cafeaua și în fața calculatorului. Când ești singur observi o grămadă de lucruri în jurul tău. De exemplu, nu am pisică. Nu pot chema pe nimeni la masă, nu se cuibărește nimeni pe perna mea, n-am grijă cui s-o las când plec pe fronturile mele de-aiurea. De dimineață cu telefoanele. Este Mirela. Operația Silvanei a reușit. Pe creier. Veselie mare. Aproape ca o alarmă pe telefon. Ne cinstim cu pastramă? Da. Ce să fac azi? E 10 august și luptele pentru democrație continuă. Undeva pe la Universitate. Jos Masca! Jos Covidul! Cu tot cu Iohannis. Io când am ieșit în 21 decemberie 89 la Universitate îi strigam lui Ceausescu în față Jos Ceușescu și el era acolo în balcon. Acum, în balcon nu mai nimeni, iar la Universitate a rămas o arteziană care va deveni milenară pentru că de ea s-a agățat Nicușor Dan mai acu două campanii. Va deveni Muzeu în aer liber iar Buculei, marele sculptor, va face pe marginea ghizdului un Nicușor Dan mic cu aripile de la Casa Scânteii. Zburător, adică, un zburător la Primăria Bucureștiului. Muzeul Arteziana lui Nicușor va deveni itinerant, problemele Bucureștiului la fel. Aseară, pe Netflix, The Gambler, cu Jessica Lange și Matt Walberg. Rețetă clasică: doi actori buni, un mic ceva cu bani de furat, cu cinste și vederi din New York și o poveste de dragoste care se temină bine deși ea, pe parcurs, suferă, înghite ceva, învață, e frumoasă, ar vrea să joace la Cristi Puiu, dar n-o lasă mama, o mamă care nu apare pentru că este la emisiunea Bravo, ai stil, unde vine o balenă blondă și zice ceva grețos. Deci un film bun, de văzut, de bere. E zece deja și nu știu ce să fac astăzi. Revoluție? Literatură? Că mai am și la Muzeul Satului ceva cu Liliana Popa că după aia bem bere, care io nu beau. M-a salvat guguștiucul. S-a-ntors. Îmi spune că în oraș sunt mișcări de trupe. Milioane de bucureșteni și nu numai, cu măștile pe față, cu coase și topoare se duc spre Universitate fără să-i vadă STS-ul, ca să nu iasă proces nu știu cum cu ăștia care nu ne vor binele, nu ne lasă să jucăm la Cristi Puiu în filme, nu ne lasă să ne spălăm pe mâini sau să învățăm online și în general nu ne dau realitatea cu Covidu ăsta. Ce să fac? Spiritul de revoluționar din mine dă în clocot. Vorba melodiei ăleia pe care am s-o scriu pentru Rolling Stones: La Universitate/La Buculei, democrație-n Pirinei!, melodie pe care am s-o numesc Street Fighting Man. D.

09 octombrie 2020

Islanda România la fotbal cred

Un octombrie liniștit. Cu ploi, frunze, arici regali pe la Peleș, Ciolacu, spălat pe mâini și Nobelul pentru Cărtărescu. Acasă în fața televizorului. Zic să mă uit la Vlad. Apare un tip cu o rangă de fier în mână și închid instant, pentru că virusul îmi ajunge, n-am nevoie de altă sperietură. Așa că aștept meciul cu Islanda. El începe cu câteva zile înainte când suntem anunțați că va juca și marele Camora. Unu mic așa, naturalizat român. E spaima portarilor. Apoi promourile dau ca sigură victoria românilor, pentru că se leagă cu Nobelul lui Cărtărescu. Începe meciul. Ciurel dă o palmă lui Săpunel, Mitriță se agită punând piedici iar Gunardson dă gol. Unu zero pentru islandezi. Mingea la centru. Românii nu trag la poartă, nici nu știu unde e, așa că Sarmeș dă pas lui Mitriță care este venit din New York și nu prea mai știe cum e cu fotbalul românesc și cu Rădoi, așa că mai luăm un gol de la același Son, că islandezii ăștia sunt frați după mamă. În sfârșit, Tătărușanu degajează în timp ce Camora salvează o mingie undeva pe la mijlocul terenului unde a intrat Hagi. Hagi driblează. Degeaba, mingia nu se mișcă. Hagi aleargă. Degeaba, e în sensul ălălalt. Pușcaș trage la poartă iar mingia ajunge în Reykjavik într-un galantar de magazin. E doi zero. Mai avem de jucat cu Norvegia și cu alți frați Son, din Maldive de undeva, și fotbalul românesc poate dormi liniștit. Are antrenori de viitor, jucători de viitori și Hagi de viitor. Rădoi este îngândurat. E amărât cu Nobelul. L-ar fi luat el. La chimie ceva. Declarații după meci. Spălatul pe mâini a fost o mare problemă. În Islanda nu curge apa caldă. Nici la ei deci. Ei sunt frați, noi ciuciu. La federație se discută la sânge: ce-i de făcut? Îl schimbăm pe Rădoi? Cu cine? Cu Cărtărescu? Așa că îmi sună telefonul. E Simona care-mi zice de Caliu. O petrecere ceva cu Caliu. La Clejani. Apoi Nic Bunescu. Vin încolo? Nu, că sunt consemnat. Am făcut numai rele. Începe repriza a doua. Sergio Ramos dă pas lui Iniesta. Păi, da, dar e alt meci. Nu mă mai interesează, așa că dau înapoi la Vlad. Serialul Vlad de pe Pro. Totul e hilar. Unii se ascunde pe după uși. O gagică mișto vorbește cu un pahar. Nu știu ce, că n-am sonor. Nici driblingurile lui Hagi nu le-am auzit. Totul în liniște. Că așa a zis Iohannis: luăm un săpun în liniște, dăm dumul la apă pas cu pas și ne spălăm liniștiți până ieșim din Europa. Și-abia atunci devine interesantă întrebarea: ce cărți iei cu tine când ieși din Europa. Păi, nu se știe? Pas cu Pas, De ce iubim femeile, și România Islanda la fotbal. D.

03 octombrie 2020

Cinci grade latitudine nordică

Foto, arhiva E.M. Cerul casei noastre de la țară se-ncovoaie în fiecare dimineață de greutatea păsărilor. Foto. Sunt berze care aduc copii gata înscriși în psd, sunt stăncuțe care aduc știri, ciori care atacă bandiții din pădurea Uiești, și bufnițe care se duc la culcare cu burta plină de șoarecii nopții. Cum spuneam, singurele care aduc știri sunt stăncuțele. Poate și căte-un graur, doi. O stăncuță cu creastă de cocoș marin zice: Pe Trump s-au hotărât să-l aducă la spitalul Colentina în secția de arși că la Covid nu mai e loc. O stăncuță cu panglică de absolvent zice: Pe Trump îl duc la spitalul de copii Alexandrescu, pentru că acolo mai e încă loc și se dă mult griș cu lapte. O stăncuță care a boxat alături de Cassius Clay zice și ea: La spitalul Babeș, unde este internat Trump, vor veni Iohannis să-i dea șapca înapoi, Tăriceanu, Piedone și Firea să-l reclame pe Smiley că n-a cântat corect cu Gina Pistol și frauda este de circa cinci milarde de euro, apoi ăia de au construit pasajul Ciurel și nu și-au dat seama că e prea îngust și așa mai departe.
La prânz, fetele din Loja noastră de duc la scăldat în Neajlov. În apă până la gât, ele vorbesc: știi, dragă că pe Trump l-au dus la Electromagnetica că au inventat un electrod care ucide Covidul. Sau: am auzit că și Melania este la Covid la Iași, acolo nemaifiind niciun pat, dar i–au pus unul afară și marina americană păzește. Ce vorbești, dragă, zice o alta. N-ai văzut ce circ e cu școlile astea? Măcar cât e Trump la noi să aibă grijă de ele. Să pună armata americană, care tot e profitoare după Caracal, să facă alte weceuri în curți sau pe malul Dunării să vadă turiștii. Apoi, ele ies din râu, vezi foto, și se întorc în căsuța noastră de poveste care e la patru grade longitudine de Uiești și la cinci grade de sirenele pădurii, alea de umblă goale după ăștia care fac must în perioada asta. Seara, berzele duc copiii nedați înapoi. Cu scandal mare. Că unii au 40 de ani și n-au câștigat cu pesede la alegeri, alții au 60 și fac pe haiducii prin pădure, iar unul are 77, cinci neveste și șase câini. Da, șase câini. Așa e, așa e la noi, la căsuța de la țară. Cinci grade latitudine nordică. Da, așa e. D

01 octombrie 2020

Bastonul galben cu mâner argintat

Prin aerul vechi și demodat trecea un baston galben cu mîner argintat. El sprijiniea o femeie frumoasă cu păr ondulat. Erau însoțiți de o broască țestoasă cu pieptul bombat și de o fetiță albastră cu nasul pictat. Cam ca cerul. Cam ca o farfurie cu resturi de marmeladă făcută din dintr-un prun bronzat. S-au oprit în dreptul livingului unde scriam prostii despre fermentația lu aia cu aia și mi-au zis: noi suntem tineretul. Noi schimbăm Bucureștiul. Țara. Țara nu se va lăsa înlocuită, că ar trebui schimbat tot: turnătorii din fotbal, din garaje, din coregrafie, de la gemuri, din partide, din Roxana Wring, din primărie, din râuri, edituri, școli, agricultură, chimie, medicină, muzică ușoară și-abia după ce ai făcut curat în țară poți să te bucuri c-ai scăpat-o de Bădălăi, Oprișani și Tăriceni. Noi vom picta CC-ul în galben că să nu mai reprezinte dictatura, Cotroceniul la fel, zambilele le vom face verzi cu pătrate albe și le vom pune la intrările metroului, vom presăra pe noile autostrăzi păsărele cu ciripit benevol, vom umbla goi prin canalizarea cu apă curată, vom merge la biblioteci și vom citi numai Sadoveanu se întoarce, vom face filme mai lungi decât Cristi Puiu și abia atunci, dragă domnule Denis, să auzim dacă mai vrea cineva, vreun român, să părăsească România. Ne vom pune, deci, pe treabă. Voi o faceți de 30 de ani și degeaba. Nouă o să ne ia mai mult, pentru că lucrurile în timp capătă o anduranță plăcută, îndelungată de folosință, cam 200 de ani, dar nu-i nimic, lupta ne face bine, ne înviorează, ne face să uităm unde e școala lui Gabriel Oprea. Generalului Gabriel Oprea. Pe care n-o desființăm, că cine știe, iar generalului îi dublăm pensia ca să aibă bani de concerte la Rolling Stones. Eram entuziasmat. M-am oprit din curățat nuci și din considerațiuni despre fermentație. Iată, îmi zic, un tineret serios, capabil, IT-ist, care merge la teatru, la Cristi Puiu, deci un tineret dispus să schimbe România. Mi-au dat lacrimile. Doamna cu bastonul și părul ondulat a ieșit pe fereastră spre tonomat. Un tonomat vechi din Clejani montat acolo de Ceaușescu. La care cânta aceeași melodie de atunci, una tinerească, mobilizatoare, de bun gust. I-am uitat numele. D.