21 septembrie 2021

EU, BU ȘI VIEZURELE MARIN, fragment din romanul cu același titlu, 1

Bu a încălecat balustrada căzii și se uită la televizor. Apa șiroaie, serialul Fargo, american cu Steve Buscemi. Îm spune că Marin, viezurele nostru a avut o migrenă și că acum este cu prietena lui, Agenta Roșie, la spital în căutare de cadavre. Câteva a găsit după nasturi. Ni le va aduce la pensiune pentru că aici e loc în curte și oricum le luăm cu noi la București. Bu își dă cu săpun. Buscemi găsește niște bani și îi pune într-o cutie metalică. E iarnă acolo în serial. Mă roagă să o spăl pe cap. Îmi zice: Trebuie să plecăm. Și pe spate. Pun în Clio tot verdele din Sighișoara, pălăriile de soare, cotețul lui Marin, cele cinci cadavre, mașina de cusut pătrunjel alb și roșu și o aștept să coboare. Buscemi nu știe ce să facă cu cutia metalică pină de bani. O duce la granița cu Canada unde e zăpadă multă și unde după un gard este orășelul Fargo. O îngroapă acolo. Pune semn o cravată roșie. Bu coboară scările în sus. Ajunge în nucul de după casă și de acolo o ia spre București. Uitase de noi. Agenta Roșie sub acoperire o vede, o împușcă și o pune lângâ cadavre în Clio. Mirosul a atras multe broaște. Sunt comestibile și se mănâncă între ele. Un spectacol. Marin spune o poveste în timp ce Clio toarce lin spre Azuga: Mai departe de Azuga nu putem trece, s-a așezat pe șosea Renul Albastru care cere pașapoartele. Nu alea, ci pe celelalte din care noi n-avem. Stăm două ore. Din celebra pădure Azuga apar douăsprezece fete gata de măritiș. Una ne dă o foto pe care noi o publicăm aici. Vrea să se mărite cu Bu și Bu îi spune că albinele ei n-au terminat mierea, mierea întreține viața, o inventează, o sugrumă sau cam așa ceva știa Bu dintr-un manulal de tehnologie care nu era bun de nimic. Nunta urma să fie la Peleș. Regele așteaptă. Buscemi, după ce sapă groapa, ia o lopată și pune peste caseta de bani multă zăpadă. Mai pune și lemne. Pietre. Marin îl ajută. Viezurii se descurcă în orice situație. Amușină, găsesc materiale de construcții, dispar cu ele. Bu mi-a făcut semn că nu vrea să se mărite cu fata din poză. E prea veche, vrea ceva nou. Poate ceva nou dintre cadavrele pe care le avem în portbagaj. Agenta Roșie umblă printre ele și se excită. Există un zeu al excitatului, citește Marin dintr-o carte aflată în torpedou, carte plină de poze. Steve Buscemi vede toate astea, scoate pistolul și trage. Se sparge un geam, Clio tresare șii o ia spre Sinaia. Mai avem puțin până la București. Speriați cum suntem uităm de comoara din Fargo. Uităm acum, dar o să ne aducem aminte. Fata fără nume care a cerut-o de nevastă pe Bu face mâncare. În Clio avem un aragaz. Îl aprinde și ia foc, moment în care Agenta Roșie rezolvă cazul: Această fată se mărită de acoperire, ca să scape de o altă crimă pe care a comis-o în pădurea Snagov acum 300 de ani când pădurea nu exista. Clio mergea cu o sută jumate. Se apropia Bucureștiul îl și vedeam. Cocul lui Bu acoperea Casa Scânteii. Iubeam cocul lui Bu pentru că întotdeauna avea altă culoare. Marin spunea despre Cocul lui Bu că e Cocul lui Bu, înțelepte vorbe și atunci o lua pe Agenta Roșie și făceau copii. Azi au de făcut doi.

19 septembrie 2021

SIGHIȘOARA 5

FOTO 1 ȘI 2 VINTILĂ DĂSCĂLIȚA A’ma ce să zic? Noaptea cădea cu ranchiună. Cu obidă că în loc să înegrească orașul îl lumina. Terasele bubuiau de lume, și piața chiar, iar noi o așteptam pe austriaca Meena Cryle. Ultima solistă a serii și a festivalului. Ceva rock ni s-a spus, comercial am adăuga noi cu un playlist pe neve că așteptam degeaba programul festivalului cum am mai spus. A’ma ne-am întrebat și noi ce știm despre Austria. Păi, aia cu Viena. Sau p-aia cu Imperiul austro-ungar. Da, dar mai e și Joe Zawinul care cu Weather Report ne-a încântat tinerețile. Ba chiar am băut bere cu moșul Joe la Big Mammou. Și uite-așa a intrat pe scenă Meena cu grupul Chris Filmore Blues Band. Cu toții fac un grup de concert foarte bine rodat. Voce puternică de rock, ritm baban, experiență scenică. Setlistul trupei, a rămas o necunoscută pentru noi, dar copiii s-au lansat într-un rock puternic cu coveruri după naiba știe ce. Antrenant, lumea s-a ridicat să danseze. Dăscălița cu Relu, Bu cu mine, înghețata lui Mircea se scurgea pe scaune pentru că atmosfera se încinsese. Da, așa era, se încinsese. De multe ori Meena o lua cu vocea înaintea trupei, așa că lui Chris, solistul chitară, i s-a rupt o coardă, Și atunci, ca în anii 70, trupa a făcut solouri de tobe,de bas, de chitară solo, de pian. Virtuozitate adică în mijlocul cetății. Ne-a plăcut vreo melodie? Ne-au plăcut cam toate pentru că vocea Meenei era de la voci adică consacrată cumva. Ce melodii am recunoscut? Niciuna, pentru că la Sighișoara calitatea setlisturilor lasă de dorit. Toate astea, cum să zic?, ne aminteau de Laura Stoica. La fel de bună, poate și mai și decât Meena. Dar ce mai conta? Noi, THE GROUP nu ne-am dus acolo, la Sighișoara, ca să ne îmbogățim cultura muzicală. Nu. Ne-am dus că ne simtem bine împreună. Că un șpriț, că mai știam unul despre celălalt câte ceva, cum ar fi că cine a mai cusut nasturi, că Legere, că Beth Hart, că cine face grătar și de ce. Noi am plecat, io și Bu, înainte de final. Am coborât panta cetății. Mirosea a căcat, orașul era plin de lume. Am zis să luăm un vin. N-am luat. Și rău am făcut pentru că ăla din frigiderul terasei noastre nu se putea bea. Mircea a aprins televizorul, Radu a venit cu niște gogoșari. Da, așa a fost. Cu niște gogoșari.

18 septembrie 2021

Două la un leu - 74

 Cu și despre politicieni din Suedia.

1. în care niște politicieni de top, adică membri ai consiliului municipal, au aprobat chipurile pe neștiute, înființarea unui dataservice pe teritoriul localității Staffanstorp, fără să știe cine ce face. Cică discuțiile s-au purtat cu niște men în black cu nume de cod. Trei ani după, cetățenii află din ziar că la marginea urbei se ridică un mândru sediu Microsoft.

2. în care un alt politician de top, din Malmö, implicat în mai multe comitete și comiții la nivel local, își dă demisia din funcțiile respective după un scandal sexual. După care face cerere pentru ajutor financiar. Un mizilic de vreo 7000 de euro x 18 luni.

16 septembrie 2021

SIGHIȘOARA 4

Epuizați de atâta blues ne repezim pe mâncare. Cineva a gătit telemea și era foarte bună. Cu ceapă ceva, excelent. Ceapa era parfumată și mirosea pe toată strada. Intra lume, se servea, pleca mai departe. Noi am dat să stingem, dar a-nceput finala USOpen. Stăm? Stăm. De cum am văzut-o pe Emma am știut cu toții că va câștiga. Era mai frumoasă ca ailaltă, Leyla, una mică urâtă, că mai mișto era maică-sa. A bătut Emma, normal, dar ce ne-a intristat a fost lipsa din tribune a lui Ponta, Adrian Năstase, Orban, Rareș și Turcan. Adică ei erau la București și lucrau la pensiile noastre. Am stins lumina. Perdelele lăsau să se vadă activitatea unui câine din curte. Nu-ș ce făcea. Seara ne-am grăbit la scenă. Urma Guy Davis,foto. Un bluesman feroce cu muzicuță și chitară. Coveruri după Bob Dylan. Dacă nu are acest titan al muzicii, zicem de Bob Dylan, nu știu ce se făceau milioane de soliști. Chiar nu știu. Așa că omul a intrat pe scenă și avea și o pălărie. S-a așezat și ne-a cântat un blues molcom, de grădiniță. Mai ritmat ceva, o voce plăcută de culoare. Lipsa caietului de sală s-a simțit și aici, că nu știai ce cântă, că dacă știai emiteai păreri: Bă, p-asta o cânta mai bine Jagger, p-asta Manfred Mann și așa mai departe pentru că piața era însuflețită rău. Da. Rău de tot. Se dansa, Mircea mânca înghețată, Biri la fel, adică toți mâncam înghețată, iar un saltimbanc din Cetate bea bere, ceea ce vroia și Guy Davis, dar n-a zis. Cât cânta Guy aveai timp să-ți amintești de copilărie. Buni a zis că ea când era mică la Cluj era deja mare și foșneau frunzele iar când a zis asta noi am crezut-o. La toată lumea îi foșnea frunzele, dar în Cetate era cald, era Guy Davis, era Bob Dylan în subconștientul fiecăruia. Cu Nobelul lui cu tot. De fapt, Nobelul ne aparține și nouă. Nouă, care i-am cumpărat toate discurile și ascultam în neștire Desolation Row. Pe care le-am cumpărat toate discurile se zice corect, dar acum mă simt și io puțin descumpănit cu Guy ăsta. Dovedește că Sighișoara a regresat, că au început să vină aici artiști care n-au auzit nici de blues, nici de Sighișoara și nici nu se spală pe mâini cum a zis Iohannis. Trec zvonuri prin piață: Că la anu vin Gratefull Dead sau, mă rog, ce-a mai rămas din ei, că mereu se-mpuținează lumea asta. Azi îl privești și nu e, cum zice cântecul. Gratefull în prima zi, că în a doua nu vine nimeni dar se scumpesc biletele. Relu s-a prins târziu că povestim din copilărie și a zis-o și el p-aia a lui Creangă cu țoalele furate la râu. Nu l-a crezut nimeni, lumea fiind ocupată cu aplauze pentru Guy Davis. Berti ne-a spus să nu plecăm, că ce-o să vedem la ultima trupă o să ne lase muți. Adică ce-o să auzim. Vine Meena cu trupa ei. Dar noi eram liniștiți, că n-am venit la Sighișoara să ne batem,cum vrea Biri, ci am venit să ascultăm blues de calitate. Cu calitatea n-a ținut, așa că se făcuse frig și io nu luasem niciun vin la mine. O mamă dansa cu fiul ei de trei ani. Sub copacul mare din piață. Berti ne-anunță ca va fi o pauză ceva mai lungă. Să nu ne speriem. Nu. Nici mama cu fiul ei nu s-au speriat, ba chiar au plecat acasă. Nu stăteau departe, cred, ci cumva după colț.

15 septembrie 2021

SIGHIȘOARA 3

N-aveam program de sală, trebuia să ne bazăm pe ce prezintă Berti. Ori el a zis că al doilea solist al primei seri este Roland Tchacounte, Camerun Franța. Am căutat cu Buni Franța pe hartă ca să ne dăm seama dacă nu sunt basme, nu, nu erau. Asta ne face să sperăm că putem înfrăți Giurgiu cu Franța, o să vorbim la primărie. Roland e un tânăr, 40, vesel. Cântă la chitară. Tot blues, uneori cu accente cameruneze, ba chiar și în dialectul bamileke. Cântă coveruri. Soliștii neformați cântă fel de fel de purpuriuri adunate de la mai toți soliștii care compun. Compoziția te scoate. Roland e puțin mai ritmat, iar când apreciem că vreun cântec este mai african se simte. Este mai mișto, mai pătrunzător la suflet. Dar sunt puține astfel de intervenții să zicem așa, restul e un cover pe care nu-l recunoști sau îl recunoști, ceea ce face cântarea lui Roland destul de banală. Se făcuse frig și mi-am pus șosete. Se făcuse frig și m-am pus geaca bleu. Se făcuse frig și Buni terminase palinca. Și mă gândeam că, de fapt, prima seară a festivalului este absolut mediocră. Deși mediocritatea poate fi ambalată în vorbe meșteșugite și prezentată ca genială, ca nemaiuzită, adică cutare Roland a cântat cu Mahavishnu, cu Coltrane sau chiar cu Johnny Winter de-o mai fi trăind. Cuvinte: Bazinul african al melosului, puterea liricii continentului, trăsăturile folclorice ale bumbacului și tot așa, dar Roland nu era de acolo, era modest. Ne atrage atenția o singură melodie, a cincea cred, dar nu știm cum se schiamă, nu știm nimic. Ascultăm și peste Sighișoara plutește un aer de căcat. S-a stricat canalizarea și asta e. Nu repară nimeni, nu doare pe nimeni, nu miroase pe nimeni. Pe noi, da. Din politețe, exuberanță sau mai știu io ce ne-am luat pălării în culorile cameruneze, roșu, galben, albastru, ca să aflăm că de fapt sunt congoleze sau cam așa ceva. Cu ele în cap ne gândeam că Roland poate era un bun vânzător de aspiratoare, un lăcătuș, sau un cercetător în cauze pierdute. Sunt mii de exemple ca el: Copilul învață o melodie, două, mama îi zice că are talent și el dă la conservator. Nu intră, rămâne cu melodiile alea și-l apucă 40 de ani. Ce să mai faci?, poftim. Te apuci de muzică și plictisești tot mapamondul până la 80 de ani. Cazul Holograf, Savoy și Grupul Bot Gros de la TVR1. Se-noptase de-a binelea. Piața aproape goală se ridică și pleacă încotro. Mai sunt terase deschise. Mai sunt vorbe nespuse, poate de dragoste, poate minciuni.

14 septembrie 2021

SIGHIȘOARA 2

FOTO BUNI. Prima seară a festivalului a început cu Sydney Elis, o americănoaică de culoare din Cleveland. Semăna perfect, chiar dacă de culoare, cu Lili Ganceva, prietena noastră din Bulgaria, cea care decide dacă cultura bulgară va fi sau nu va fi. Sydney nu e grozavă, ne face să credem că la Cleveland acolo se cântă numai muzică ușoară românească căreia-i poți spune oricum: de jazz, de ușoară, de manele. Bătea un vânt ușor dinspre scenă, ba chiar un abur învelea piața din toate părțile. Nu era ceață, erau niște mașinării care atrăgeau atenția dacă Sydney tot nu cânta nimic. Lumea se scărpina, se plimba după bere, io și Buni am încercat să memorăm o melodie ca să avem când ne-ntoarcem. Adică să cântăm ceva pe drum, că pe RRA nu te poți baza, că dau numai Helena Vondrașcova. Elis are propria ei casă de discuri, Black Vallet Records, și-și trage singură discurile poate pentru nepoți, poate în amintirea negrilor care culegeau bumbac. Bluesul ei n-are niciun chichirez, chiar dacă poartă un șal mare roșu. E nicicum, nu te făcea să tresari, să asculți ca să poți spune: Bă, lu asta îi mărim pensia. Dar era normal, era deschiderea și știam din exeperiența de festivaluri că încălzirea e grea și că ăia de după vor dărâma piața cu muzichiile lor, cu tobele lor, cu chitările lor solo. Buni bea palincă și așa ne-am hotărât să-i scriem lui Iohannis ca să ne facă răspunzători pe noi doi de pandemie. În felul ăsta lucrurile, pandemia deveneau mai ușoare. Dar Lili Ganceva cânta în continuare. Fără emoție, fără ritm, fără pic de personalitate, am putea spune ca o oarecare. Probabil așa și era iar organizatorii i-au întins o mână că poate se mărită pe aici cântând. Din ce-a cântat nu ne-am dat seama dacă a zis vreo melodie proprie, ceva al ei, ca să ne dăm seama dacă vom mai auzi de ea, deși Sydney are 70 și ceva de ani și dacă n-am auzit de ea până acum, nu mai auzim de-acum încolo. Dacă avea compoziții mișto, interesante poate plecam urechea la ele, și-i dădeam o notă acceptabilă, să zicem 7, dar a cântat cam aceeași melodie, așa cum face Satriani. Lumea se foia prin piață, adică unii mințeau, alții se bucurau degeaba, dar lumea asta arăta bine, elegant, cu pantofi roșii, pălării negre, gagici grase dar mișto. Treceau pe lângă noi parfumuri grele aprobate de Arafat. Nicio stea. I-am zis lui Buni: Uite, nu-i nicio stea. Apoi, mi-am dat seama că așa trebuie să fie când cântă Sydney Ganceva, pentru că dacă erau multe stele nu se auzea concertul în Bulgaria. O cântare modestă se aplaudă modest, iar Sydney a dispărut în mulțime. Anonimă, cu un blues depășit, ireal, cum nici în România nu se mai cântă.

13 septembrie 2021

SIGHIȘOARA 1

FOTO BUNI. Sunt cu Buni la Turnul din Giurgiu și discutăm de Sighișoara. Cum ar veni dacă să mergem cu mașina, dacă să luăm unt, chestii d-astea. E Festivalul Internațional de Blues acolo și cântă o prietenă de-a noastră Lili Ganceva. Dar despre asta vom mai vorbi. Soarele tropăia în spatele Turnului. În urechi ne stăruia plăcintele Petrei, prietena noastră. Am hoărât că unt luăm când ne întoarce și am plecat în dimineața aia anume. Joi mi se pare. Abia răsărea soarele și am ajuns la Șura Mare. Frumusețile de pe DN1 nu mai sunt frumuseți, cum ar veni, ci niște orori pe care le privești cu orele de câte ori începe Comarnic. Da. A trecut în sens invers un excavator foarte frumos. Îl luăm când ne-ntoarcem, a spus Buni și a deschis un caiet cu Când ne-ntoarcem pe care l-am umplut până la Sighișoara. Acolo cântă niște trupe americane, ni s-a spus, și e și-a cinșpea ediție, n-ai cum să lipsești. O șoferiță din fața noastră merge prost. Ca majoritatea șoferilor din România. Bașca că tipa de la volan mai și vorbește la telefon. Zice: Nicule m-am mai gândit: Facem zacusca numai cu ciuperci. Sunt din alea otrăvitoare pe marginea drumului, cumpărăm o găleată. Gândul că scăpăm de șoferița din față ne-a înviorat. Pe mine și pe Buni. Soarele cădea după Nistorești. Am zis: Aici stătea Dalu, regizor în TVR. Așa că de la Bușteni am început să dormim în mașină. Și șoferița din față, că n-a găsit ciuperci. Am stat o oră. O adiere de vânt pe ferestrele mașinii. Buni a zis: Veteranule, deschide să intre mai mult aer. Ce bun ar fi aerul ăsta și acasă. Luăm când ne-ntoarcem, am zis, și am dat să lovesc Loganul din față dar șoferița avea trei copii. Da. După Brașov surpriză mare: Era gata autostrada de Tg Mureș. Viteză nene, depășiri, camioane, soare nasol. Luăm când ne-ntoarcem. Eram veseli noi așa, până am dat drumul la radio. Erau numai din alea românești cu versuri pline de înțelesuri, pilde, fatezii, și natură, care natură nu ține cu noi, da, nu ține cu noi. Adică ține cu noi, că așa trebuia la Sighișoara că era în Cetate, în piață. În aer liber. Dar nu ține cu noi când să ieșim în Piața Victoriei ca să răsturnăm guvernul ăsta și așa mai departe. Atunci plouă. Sighișoara nu se vede de departe. Prima cetate pe care o vezi este aia din Rupea. Da, din Rupea. Și nu-i originală. E făcută de FSN-ul lui Ion Iliescu ca să știm ce ne-așteaptă. Da, sigur că da. Deci primul lucru pe care-l vezi la intrarea în Sighișoara este o benzinărie. Ne trebuie? Nu, luăm când ne-ntoarcem. Gazda noastră era Sebi, care ne-a deschis porțile. Am pus mașina pieziș. Așa cum era și soarele.

09 septembrie 2021

NU MĂ UITA

Te-a invitat pe la ea femeia pe care o iubești, una Dunia sau Pora sau Melga, ba nu Doina sau Margo sau poate Porthosa. Oricare ar fi îți trebuie, ca să nu merg cu mâinile goale, un tort. Un tort NU MĂ UITA. Pentru asta deschizi cartea la pagina cu torturi. Ia să vedem: Tort de sunat la poliție, tort de legume și fructe, tort de parizer sau tort așa cum făcea mama și i-l arunca în cap lui tata. Nu, nu de-astea. Brusc la pagina 16 apare Tortul Nu Mă Uita. Citești: Pentru tortul Nu Mă Uita, mergeți la piața Nu Mă Uita, foto, din comuna Berrceni, aia de lângâ Drăgan. Drăgan magazin cu de toate. Asta e bine de știut că au și sfoară, altfel n-ai avea cu se prinzi tortul de bandulieră. Un kil de zahăr, vanilie, portocale, sare, blat, astea le cumperi din piață. Te duci la secția ambalaje. În timpul ăsta, femeie, mai bine zis iubita te așteaptă. Stă în balcon învolburată. Stă în balcon citind Sadoveanu, faza aia în care una din surorile Jder se ia la bătaie cu toți turcii și tu îi ții pumnii sau nu, dar ei trebuie să părăsească comuna, comună cu viitor metrou. Ei îi bate inima. O fi bun tortul pentru ai ei? Ai ei adică mama, fratele Suleiman din Tulcea, tata, un porc de casă și celor cinci pisici? Tremuri toată. Privirea vrei s-o ai nepăsătoare dar nu ține. Aștepți o apariție de după colț. Un colț cu ramuri de mușcate și zgomot de aeroport de pe care se suie la cer avioanele armatei române victorioase în orice război. Și, în sfârșit, apare el, iubitul ei cu tortul. Nu-l cară el, a pus un băiat de la magazin să-l aducă. Într-un căruț. V-ați îmbrățișat și fiind el jos și tu la balcon ați căzut cu curul în ciocolată. V-ați spus, Te iubesc, și atunci ea a început să plângă pentru că știa ce urmează. Adică urmau să-și facă felii și rudele. Să le mănânce pe ascuns în bucătărie sub masă. Sub frigider, în chiuvetă, ascunși unul de altul ca să nu-și fure porțiile. Era vesel, era viață, așa trăiau de mici în famiia cu acest tată autoritar care vorbea mieros numai când mama își dădea jos chiloții. Și viața continua veselă, tihnită, fără Euri sau sentimente majore, doar că-l iubea ea pe el. Așa că s-au decis să ocupe parterul acum închis. Vedeau filme, unul din ele era românesc și-l arăta pe iubitul ei în piața Nu Mă Uita. Regula pe una sub taraba de varză, A ieșit scandal, că varza nu era a gagicii, ci doar sfecla, barza și-un ciocan.

08 septembrie 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. De când cu Mircea fă-te că lucrezi, țara noastră a luat-o într-o direcție greșită. Exodul românilor este la cote alarmante. Ca în Italia sau Portugalia de după război. Numai că acolo, lucrurile au revenit la normal după ce ce-i de la conducere nu s-au mai prefăcut că lucrează, iar bazinul demographic italian sau portughez s-a refăcut. La noi încă a fost nevoie, la ordinele lui Ion Iliescu, să se formeze o clasă de mijloc. Și știm ce a urmat. Totul din taxele noastre, că Iliescu n-avea bani de la maică-sa. 2. S-a dat legea precum că șefii de stat de la noi nu au avut voie să fie recrutați din noua sau vechea securitate. Și-atunci, ziariști proști și zeloși au zic că gata cu Băsescu. Păi, și cu Ion Iiescu, Emil Ctinescu sau K Iohannis cum rămâne? Ei au ajuns șefi de stat din bazinul de înot de la Floreasca? Și nici gura nu le miroase? 3. Cîțu a prezidat ultima ședință de guvern. Ieri, alaltăieri. Bugetul viitor este calculat pe o dezvoltare de 7,1%. Dacă știau sutele de mii de români care au părăsit țara în ultimii ani s-ar mai fi dus ei slugi pe la alte împărății? Nu. Ci ar fi stat aici, pe DN1, ca să vină bunăstarea, apa caldă și căldura. De altfel, suntem singurul popor din lume care stăm pe DN1 și ne uităm la ăștia care se fac că lucrează pentru noi. 4. Cutremur la naționala de fotbal și în lume: Ianis Hagi are Covid. Am văzut păsări plângând în zbor, crocodili izgonindu-și nevestele din apă, bunăstarea venind peste noi, dar așa ceva întrece orice suportabil. 5. Noua rectificare bugetară dă mai mult la sănătate. Normal. E vorba însă de bani pentru spitalele private care astfel se bagă și ele la robinetul cu banii noștri. 6. Trece nu trece moțiunea Cîțu rămâne, pentru că el a semnat mormanele de bani împrumutate și trebuie să dea socoteală. În timp ce noi citim sau ne sugrumăm nevestele pe DN1, banii ăștia trebuie dați cumva înapoi. Cui? Nu știm. Media nu ne spune tocmai pentru că este independentă. 7. Așa că, Iohannis, fă-te cu lucrezi și zi-ne și nouă ceva de bunăstarea noastră, de viitor, de speranță, de copii și de noul DN1. Măcar atât, că d-asta te-am pus acolo.

07 septembrie 2021

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

1. Televiziunile autohtone, ‘’concurente’’, umplu cu generozitate ecranul cu așa zisul scandal politic al momentului: Că Cioloș, că Barna, că Cîțu, că Iohannis, că nimic. Nicăieri nu-i vorba de noi cei care plătim taxele pentru funcționarea politicului, nimeni din cei de pe ecran nu se teme că la alegerile viitoare va fi altfel, că are grijă STS-ul și uleiul de la sate să nu se schimbe nimic. Nimicul ăsta nu se mișcă de 30 de ani. De parcă în România se nasc numai proști, imbecili, impostori, și absolvenți ai unor școli dubioase, școli valabile doar pentru ei. 2. Pe TVR 3 este fotbal. Un nene grijului și pe dinafara subiectului vorbește despre Poli Timișoara. Ni se arată un tricou albastru. Adică așa trebuie să joace Poli. Viitorul timișorenilor? Păi, nu există niciun viitor pentru fotbalul românesc d-apoi pentru Poli. Ca să existe, trebuie desființată federația cu tot cu gașca de turnători, ’’sufletele vestiarelor’’ din poala lui Burleanu care câștigă jde mii pe euro pe lună și făcut alt fotbal. Nu știu cum, dar altul. 3. Dăm pe Las Fierbinți. Devine plictisitor. Celentano vorbește mult despre bere, poștașul aduce pensia, polițistul imaginează o amendă și cam atât. Poate că a scăzut și ratingul, nu ne dăm seama, dar seria Las Fierbinți din acest an e degeaba. În mediul rural sunt mii de alte problem actuale: Exodul spre oraș, grătarele duminicale , munca pe nimic în construcții sau la ambalat adidași indigeni și așa mai departe. Bașca copiii stabiliți în vest și care nu se vor mai întoarce niciodată. 4. Vlad, ca și emisiunea lui Cabral, continuă vitejește pe PRO. Sunt de un fals înduioșător, sunt pentru handicapații care oricum nu se uită. 5. Pe ALEPH nu se poate vedea nimic. Doar Tucă cu Cristoiu. Cristoiu mai zice câte ceva, dar Tucă este insipid, fără umor, cu aere de intelectual. N-ai cum să discuți ceva cu el, știm bine. 6. Mii de reclame inutile pe toate posturile. Spunem inutile, pentru că românul nu cumpără reclame de pe teve, poate doar de la vecini așa că geaba se strofoacă teveurile, geaba le dau. Am reținut una: Două babe joacă tenis de câmp. Uneia, care-și zice Simona, îi cade sutienul. Apare sloganul: Numai cu alifia Stroboscop sânii cresc naturali. Și se aude poc, poc, poc, adică mingia trece de colo colo în zid.

04 septembrie 2021

SILENCE

Am dat verdele mai încet și s-a făcut liniște. Poate că nu trebuia, zic că verdele ajută la fotosinteză, dar eu n-aveam de făcut niciuna. Ce sinteză să fotografiez? Apoi, am dat lebedele mai încet și gândurile mi s-au așezat cum trebuie. Zburau de-a valma: Ba în Abisinia, ba la femeile la care visa generalul. Prietenul meu, Generalul Manole Ben Manole. E dimineață și nu mă duc la Madama, e ziua Elizei. Stau acasă și-mi fac o musaca. Albastră, culoarea mea preferată. Mai fac un Outline la Cavalerul. Lebedele totuși vorbesc: La 6 din 49 a ieșit 8, de câte ori v-am spus să jucăm numai 8, uite că s-a câștigat, a glăsuit una înțeleaptă de care asculta tot orașul. Era Eleonora, o lebădă verde. Semeață, cu ochelari, cu ciocul bronzat. Apoi, și-a deschis aripile și cerul s-a înverzit. Nu vroiam, dar n-am avut ce face. M-am uitat în porcul cu economii. Aveam de-un 6 din 49, am jucat 8. A ieșit 9 și nouă ăstora care eram pe-aproape ne-au dat câte un milion de euro. Mi-am luat o cămașă cu care vreau să mă duc în lume. În liniște, nu vreau să știe nimeni. Doar să nu uit musacaua pe foc. Verdele primăverii e galben acum. Lebedele s-au întors, le pregătisem masa. Fără niciun zgomot au ras tot: Cașcaval, biscuiți verzi de vară, prune fără niciun gust, litere dintr-un roman neînceput în care e vorba despre o femeie care luptă într-un tufiș alb cu Luna. Ba o alungă, ba nu. Soțul ei este pușcaș marin și are o mitralieră lungă. Se iubesc. Toate romanele neîncepute sunt despre dragoste. Îmi amintesc de unul în care el era mezelar, ea croitoreasă. Și-au luat o ambarcațiune și pluteau prin deșert. Printre cămile, lei și căprioare. El vindea parizer, ea rochii dintr-un metarial necunoscut, că la un moment dat un beduin a întrebat-o: De unde ai mătasea asta așa de fină? Ea n-a spus și el a iubit-o și mai mult. Acolo i-a văzut Eleonora, ea se duce în Africa de Sud la un seminar despre Verde. I-a zărit pe yacht, le-a suflat în pânze. Așa se leagă prieteniile, în liniște, bătând din aripi și din inimă. Cu ce mi-a mai rămas de la lotto mă duc și eu prin deșert. Îmi fac o cababă suspendată și ascult seara Tunariwen. Un grup rock de mameluci. Sunt foarte buni și au fețele acoperite. Îi recunoști de departe, că sunt verzi.

31 august 2021

UIMITOAREA VIAȚĂ A LAETIȚIEI BORN

Tânăra Laetiția Born Latifa din Târgoviște, foto, așa s-a născut: foarte frumoasă. Dar în București n-a găsit niciun angajament, așa că s-a dus și a absolvit școala de securitate. La repartiție unii au fost trimiși la poezie, alții la cultură, fotbal și așa mai departe. Ea a fost repartizată la filmul Pe Aripile Vântului. Rolul ei era de negresă. A fost vopsită. Nota și trimitea în țară sumedenii de informații: Bă, e mișto, ziceau tehnicienii americani ba chiar și scenariștii la cameră, hai s-o futem! A fugit. A ajuns în țara Mai ca la Țară și a fost vopsită în alb. Era un lapte toată, zăpadă albă abia cernută. Regizorii clipului, figuranții vroiau să se culce cu ea. A fugit și de aici. Apoi, la Ferrari a fost vopsită în roșu. Îi stătea foarte bine. În Groenlanda în ghețar cu balene mișunând în preajmă-i. A ieșit la pensie. Își făcuse undeva la Moeciu o căbănuță. A dat anunț la Matrimoniale. A apărut un melc elegant, cu papillon, mustață galbenă de la tutun, înalt de vreo 3 cm, amator limbi străine și voiajuri decente. I-a adus flori de Nu mă Uita, un baton de ciocolată, cinci lei și a cerut-o de nevastă. Laetiția a acceptat. S-a mutat în casa lui și au plecat în jurul lumii. La New York era o manifestație de culoare. Ar fi trebuit să se vopsească și ei în negru, dar Laetiția n-a mai vrut. Așa că a spus: Codobelcule, vezi frunzele alea verzi cu franjuri? Auzi adierea de vânt? Auzi soarele coborând în mare? Dar chemarea dragostei, cum stai cu ea, cum o simți? Hai să ne retragem acolo, să ne scrobim gulerele de la cămașă, să facem rost de prosoape albe, să ne certăm cu copiii altora dacă noi nu putem face, dar hai să plecăm din lumea asta urâtă. Ipocrită și rea. Poate e și frumoasă, dar noi nu mai avem timp de ea. Ne vopsim invizibili și ne strecurăm în basmele lumii. Uite, eu m-aș duce în Țara lui Dănilă Prepeleac. Dănilă Prepeleac a înțeles imediat ce vor, așa că-i puse în fruntea concursului de înjurături. Cine câștiga Concursul, la care participau toți Dracii, îl lua de soț pe mezinul Împăratului Verde precum și umătate din averea sa. Câștigă evident Laetiția, așa că se stabili în Împărăția Verde. Și se vopsi verde, să n-o recunoști.

30 august 2021

CHARLIE WATTS

Îți puseseși pardesiul ăla roz, ceva mai lung mi se pare, și mi-ai spus să mergem în Herăstrău. Era o dimineață portocalie cu troleul 86 behăind pe sub bloc. Liftul și-apoi parcul verde liniștit. Ai vrut să luăm o barcă și erai emoționată, nu știu nici azi de ce. Stăteai în picioare și priveai apa. Vâsleam și vorbeam despre Mircea Horia Simionescu, de epurările din partid ale evreilor, era vorba de tatăl tău, de așteptările pe care le au părinții de la noi, tatăl meu vroia Ștefan Gheorghiu pentru mine, ai tăi te voiau politehnică. Nu era nimeni pe lac și niciun vreun debarcader nu servea, ca azi, vreo băutură. Am mers spre insula din mijlocul lacului. Glumeam: aici se ascundeau pirații de comuniștii din 50, poate mai sunt și azi că se văd urme de focuri. Atunci am considerat că nu ne vede nimeni și ne-am sărutat. Barca ne tremura sub picioare. Avea să ne despartă cineva vreodată? Ziceam că nu și luam martori natura, foșgăiala copacilor, clipocitul apei. Era abia zece și nu trebuia să ne-ntoarcem nicăieri. Te-am luat din nou în brațe, te-am sărutat și am privit cu mai multe înțelesuri banca meschină a bărcii. Deodată, spărgând vraja dintre noi, s-a auzit un radio, nici azi nu știu de unde și de ce. O voce a spus: Și acum The Last Time, ultima compoziție a grupului britanic The Rolling Stones. Am ascultat amândoi o melodie ce-avea să ne schimbe viața. Cel puțin mie, ție nu știu că nu ne-am mai văzut de de atunci. Ne-am despărțit și tu ai luat-o spre casă, îmi plăcea silueta ta. Buclele-ți aurii se învârteau de colo colo. Un sărut în aer și ușa blocului s-a închis după tine. M-am repezit la magazinul Muzica, unde prin anii 60 începuse un târg ilegal de viniluri. Am cumpărat de la Sandu Discarul, prietenul meu, microsillonul cu The Last Time. Am rămas pentru totdeauna preieten cu Stonesii. I-am urmărit prin lume, la concerte. Dar pe Charlie Watts nu l-am văzut de-aproape decât la Paris, pe Saint Denis. Interesant, era un baterist mediocru dar foarte rolling stones. Asta conta. Degaja bucuria echipei din care făcea parte. O echipă solidă, pe care o țineau împreună compozițiile de excepție care au trecut timpul. Te-am sunat să-ți spun că uite-a murit Charlie Watts, ții minte, de-atunci din Herăstrău, dar nu mi-ai răspuns niciodată.

29 august 2021

VOICU RĂDESCU

Ieșisem de la redacția Cațavencu Incomod și am luat-o pe Calea Victoriei. Pe trotuar am găsit un căruț gol de butelie. L-am luat. În el s-a suit Liviu Mihaiu și l-am tras spre Capșa, unde mâncam noi ăștia de la ziar. Apoi ne-am despărțit, eu am luat-o spre Stefanell, magazinul în care nu intra nimeni niciodată. Am intrat eu. Câțiva pantaloni și-o rochie de seară Nu degeaba l-au închis sau e altceva. Pe trotuar, un individ cam cât mine de înalt. Era Voicu Rădescu. M-a abordat direct, mă știa de la Cațavencu: Hai, la mine peste drum să bem o bere! Peste drum se deschisese Green Hours, 1994 cred, un bar, terasă ceva aveam să aflu. Mi-a explicat în curtea interioară: Aici e grupul de dialog social. Adică? Aici, spune, se adună elita intelectuală a țării ca să vadă ce e de făcut cu țara, pe unde s-o ia. Oișteanu zice: N-avem ouă. Și brusc, începe un dialog despre găină dimpreună cu Andreea Pora, Stelian Tănase, Andrei Pleșu și alții. Dialog care este remunerat de Ion Iliescu, cel care a ființat grupul, cu 1500 de dolari pe lună de căciulă. Aici e o librărie. E vorba de cărți serioase pe care nu le cumpără nimeni, gen Șora, Liiceanu, Stelian Tănase, și Andrei Oișteanu evident. Aici, la subsol, facem un teatru. Un teatru independent. Va fi primul din România. Vocea lui calmă, tonul plăcut, precum și convingerea cu care spunea toate astea m-au făcut să cred că așa va fi și că peste vreo 20 sau 30 de ani aici, pe terasă vor avea loc spectacole, muzici bune. Te convingea deci. Plăcut la vedere, amfitrion excelent, aveam să devenim buni prieteni. La el am ținut primele două ediții ale Festivalul Internațional de Chitară Bass, dimpreună cu Radu Lupașcu și Ioan Big, anii 2010. A venit berea de nu știu unde și am dat-o pe muzică. Jazzul, nevoia de a-l asculta vin după ce ți-ai făcut plinul de rock sau altele. Odată ce înaintezi în vârstă. Vrei mai multă liniște, mari teme muzicale pe care să te gândești la ale tale. Nu merg Red Hot Chilli Paper și Paolo Fresu? Nu prea. Dar Weather Report? E o discuție lungă și văd că te pricepi. După cum știm, locația Green Hours s-a dezvoltat în direcția care trebuie. Cu migală, talent. Cu un șpriț pe măsură. Am aflat apoi, că festivalurile Green de jazz promovau jazzul autohton: Michael Acker, Emil Bâzgă, Luiza Zan și mulți alții. În fapt, și trăirile muzicienilor români sunt asemănătoare cu cele ale americanilor: Și ei au femeie frumoase, și ei beau, și ei cântă la pian sau bass, și ei se despart și ei privesc liniștiți un apus de soare sau un iepure beat. Epoca bumbacului a trecut. Îi mulțumesc lui Voicu pentru toată pata de cultură pe care a pus-o peste oraș, peste noi, pentru mine în mod special. Foto, Voicu Rădescu și Lia Bugnar.

28 august 2021

DORU STĂNCULESCU

Suntem la mine și din tapetul de viniluri alegem un Grandfunk Railroad să ascultăm. Ușor, cu câte o vodcă mică. Dacă e posibil ca în folkul bun, ăla de-afară, să ai titluri de melodii ca Mi-am uitat chiloții pe pian sau Blues ca să nu se mai strice chiveta la noi nu-i așa, spune Doru Stănculescu cu pisica mea în brațe. Și linia melodică e supusă cenzurii. De ce e așa de ritmat, de ce refrenul e lălăit și nu conține cuvinte ca tinerii, balcon, înălțimi, realitatea omului nou și alte tâmpenii? Până îți iei atestatul de solist îți trebuie nervi de oțel. Niște oameni strâmbi îți judecă muzica. Trebuie să duci câte un demo și nu știi ce să faci, că poți fi respins din faza asta. Îți spun eu că, Bob Dylan a avut mare noroc că s-a născut acolo, aici n-avea niciun pic de șansă. Nu cânta nici măcar la vreo casă de cultură în Bărăgan. La noi nu poți cânta decât despre soare, fără verbe, și despre valurile mării pe care plutesc vapoarele când se-ntorc. Am să încerc să fac ceva la Arhitectură, să vii și tu, tu ai gustul sigur, de la tine accept orice critică. Nu mai aveam ce mânca. Cristina, soția mea, ne-a dat 11 lei și ne-a trimis la UNIC să luăm un kil de parizer. Am, continuă Doru la coadă, cu cine face un concert. Cu Nicu Vladimir, Mircea Vintilă, mai sunt. Problema e dacă să-l iau și pe Minghiat, de la tine știu de el. I-al, i-am răspuns simplu, în timp ce parizerul din fața noastră se termina. Luați mai puțin!! Am auzit că se cântă bine pe plajă la 2 Mai. La foc. Așa e. Treci pe acolo. Sunt Gabi Căciulă, Nicu. Cristina ne-a făcut o oală de sandvișuri și am trecut la Johnny Winter, chitarist de excepție. Haleam și ascultam. Ce-i cu arcul ăla pe perete? Într-adevăr, aveam un arc pe perete. Stricat. E vechi, zic, nu mai poate fi utilizat. Îl țin de hohă, de frumusețe. Dă-mi-l mie, îl reface și ți-l aduc. L-am dat jos și i l-am pus în brațe. Și a plecat. Am strâns. Cristina mi-a spus: Să nu-l chemi la serile tale de poker, n-are bani. Cântă doar bine, bine de tot. Ne mai cântă la facultate. Fumam amândoi, am aerisit, și ne-am hotărât să mergem să căutăm o pereche de chiloți de damă pe care s-o uităm pe pian. Am luat-o spre Unirea. Atunci, în anii 70, nu se găseau decât chiloți cu crac, din ăia care se duc iarna la închisoare.

27 august 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. Manualul de limba și literatura română, V-VIII, este lăsat anul acesta școlar, 2021-2022 pe mâna scriitoarei (?) Ioana Pârvulescu. Cum și de ce vom afla. La autori români o aflăm pe Ana Blandiana, o mediocritate cu spume, cu următoarea producție literară: Strada mea e ca toate străzile de pe pământ/Care sunt așezate una după alta la rând/Unele mai urâte, altele mai grase/altele mai subțiri. Elevii analizează textul și nu prea au ce scrie pentru că și străzile lor sunt la fel. Ba chiar, pe ale lor mai trece lumea la piață, mama dă cu mătura, trec vecini la băutură, străzile lor, adică, sunt mai animate, mai colorate, mai cu speranțe de-o zi, mai cu natură. Și atunci se cacă în ea de poezie. Mai la vale îl aflăm pe Mircea Cărtărescu, plictisitorul, mediocrul și netalentatul de serviciu al literaturii române, cel care ia Nobel după Nobel după ce-l iau alții. Îl găsim, spuneam, cu povestirea REM din volumul Nostalgia în care e vorba de inițiere, de simbolistică. Ale cui nu se știe și atunci elevii scriu cam așa: Cea care m-a inițiat prima la sex a fost profa de rusă. Aveam io niște semne. Așa cu, după ore, ne-am dus la ea. M-a pus să fac curat și mi-a dat un șut în cur. Florin Salam nu-i acum, aici, în acest manual, nici Iohannis, nici băieții care au scris în pușcării lucrări memorabile. Dar, vor fi de la anul, plus Arafat și Becali. 2. Locul 50 în lume la PIB nu ne dă voie să avem o literatură pe măsură, nici fotbal, nici artă, nici cunoștințe politice, nici coase, nici chiuvete nici nimic pentru că e vorba de bani, de educație. Din PIB-ul ăla așa de mic, abia i se plătesc lui Cărtărescu drepturile de autor, ca și celorlalți din pușcării. 3. A fost o săptămână de căcat. Au murit oameni dragi: Doru, Voicu, Wats. 4. RECLAMĂ. O babă se dă în balansoar. I se ridică fustele, i se văd pamperșii. Numai cu glue, cel mai rapid Lipitor. 5. Discuții că ce-i cu fotbalul românesc, de ce nu-și revine. Păi, n-are cum, oameni buni. Întâi trebuie desființat Becali, apoi Burleanu cu echipa lui, campionatul intern în frunte cu Dinamo și Steaua și abia la sfârșit alți antrenori să bună bazele la ceva nou, repet, în funcție de cei 50 la sută din PIB. Că dacă noi am avea bani să dăm pe Messi și Neymar altele ar fi socotelile. 6. RECLAMĂ. O babă de 99 ani predă lecții de sex, că alea tinere sunt plecate. Ea intră în clasă. Apare sloganul scris de un elev roșcat din banca a doua: O babă mai găsești, dar o pizdă nu. 7. Parisul în stradă, Londra la fel, Sydneyul clocotește, Berlinul la fel, Italia fierbe, Spania, și Danemarca la fel, Europa e-n flăcări împotriva măsurilor sanitare. Numai la noi, la București, poporul stă pe strada Anei Blandiana, în fața casei mai grase, și ascultă de sfatul turnătorului de pe stradă: Nu ieși, că rămâi șomer, adică fără bani de copii și nevastă. 8. Poezia Blandianei o terminăm noi: STRADA, poezie: Sunt multe pietre pe strada noastră/Unele așa, altele altfel/Grase adică sau urâte/Soarele răsare dintr-un tomberon de pe strada vecină, Tansilvania/Unde au avut loc lupte grele. 9. Zice Turcam, mânca-o-ar Manole, că acum se recalculează pensile și că recalcularea asta va dura doi ani. Înțelegem că se face orice pentru ca pensionarii să nu capete niciun ban în plus. 10. Se pleacă din Pro. Întâi Florin Călinescu, apoi Andi Moisescu, Oana Cuzino și Mama lui Ștefan cel Mare. 11. HOROSCOP. Pentru nativii de azi să știți cu lucrurile în România nu se îndreaptă. Vedeți cum arată Venus, Jupiter, Pluto și în ce casă e Cîțu. 12. RECLAMĂ. O babă la ski. Coboară ea ce coboară, pârtie aglomerată chestii, zâmbete dar apare ursul. Care zice: Hai, una ca la țară și se ascund în zăpadă. Chiote, aplauze, ies de acolo cinci pui de urs.

25 august 2021

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

Puterea dragostei, pe Kanal D, serial. Un grup de tineri mișto, fete, băieți, se ceartă pe ce-i dragostea. Ia să vedem: Bă, da tu ai curajul să vorbești cu o femeie? Băi, Radule, câte gagici ai avut și de ce? Ce-are bă, femeile astea? Se iau la harță: Să nu-mi spui tu mie!! Uite, să zică Denisa! Denisa nu-i așa? De-atâta dragoste, avem timp să ne mai uităm și pe alte canale. Chef Scărlătescu face valuri: Și-a tras o nouă gagică. Cine e? Nu ni se spune, vedem doar moaca dezagreabilă a lui Chefu. Cu Chefu noi avem o întâmplare hazoasă foc: Dan Chșu ne-a invitat pe mine și pe Flaviu la Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Se ținea în Pavilionul H. Argumentul lui Flaviu, important de altfel: Bă, acolo gătește Chef Scărlătescu. Am comandat un ciolan cu fasole pentru două persoane, dar au mâncat vreo opt. Ciolanul era încă congelat, fasolea nefiartă, un căcat. La Puterea Dragostei Alin intervine: Păi, până când maică-ta? Până când?Și io am mamă, și tu, da nu ne lăudăm atâta. Smiley își face emisiune la Pro. Alta. Se va chema, din toamnă, Super Star România, adică se vor aduna superstarurile autohtone și vor face mișto de Marius Moga? De Carla’s Dream? Nu știm, e o emisiune cumpărată din Marea Britanie care o joacă de 20 de ani, 2001. Maia Mălincuș, 14 ani, a fost tare fericită când a câștigat Vocea României. Când să-și ia banii, i s-a spus că nu se poate că n-are 18. Săraca fată, așteaptă. La Imperiul Leilor te duci cu o afacere cu melci. Carne, lapte, ouă, chestii. Niște impostori se uită la dosarul tău. De hohă, așa, că n-au nicio treabă, sunt ei investor cum suntem noi Preafericitul Daniel. O tipă din comisie întreabă: Și unde va fi ferma. La mine, în balcon. Este trimisă la pimbare. Puterea Dragostei continuă, Radu: Pe urmă, să știi, că numai vaca dă lapte. Vorbești serios? Ursoaica ce face? Veverița? Dar Mega Image? Ni se anunță că e CFR pe PRO, meciul ăla cu Steaua Roșie Belgrad. Căutăm. Nu e. Îl aflăm pe Voyo, dar e pe bani, suntem în spital și n-avem. Pe telefon ni se bagă aplicația Aleph News. N-avem nevoie, ștergem. Puterea Dragostei continuă: Tu ai atins vreodată vreo femeie? Unde? Bună-ntrebare.

24 august 2021

ISTORIA LITERATURII UNIVERSALE, ELENA BOCA BREMEN

Offenbachul secolului 19 era plin de biserici. Care mai de care.Tot ora;ul muncea la întrețínerea lor. În familia Boca Bremen se naște o fată pe care părinții o numesc Elena Boca Bremen. De la 9 ani este pusă să muncească în biserica de lângă casă, un monument catholic. Este mică de înălțime și atunci este ridicată zilnic pe o schelă și pune tot zilnic lacrimi pe fețele sfinților. Lacrimi proaspete. Asta face locul renumit. De mică, de sus de pe schelă scrie prima poezie care avea să facă furori în clerul țării: Oooo schelă, o schelă, ca înaltă ești/mă fac eu mare și plec de aici. Pleacă la Berlin. Cu banii obținuți din lacrimi se apucă de scris. Feminin, cum erau toate scrierile epocii. Dezvoltă și debutează cu O schelă!! Prima poezie este dedicată mamei germane: O mamă!, cât de frumoasă și cât mă băteai/chibriturile s-au udat lângă fereastră/Fecioara Maria se spală se spală ca să lăcrimeze/Oare de n-am știut ieri la niciun din teze? Succesul este categoric și instantaneu. În toate orașele mari se înalță câte o schelă. Perioada se va numi epoca schelei. Peste tot pe unde se scria ceva se ridica o schelă. La Milano se suie pe una și începe războiul. Și aici devine celebră scriind ceva poezie angajată: Bă, vă bat pe toți/cu ramuri de flori/ cu lacrimi de fată/troleibuzul nu mai trece în zori/o facem lată!! Desigur, despre dezvoltarea fluxului memoriei: O icoană plânge în secolul trecut, sigur e vorba de război. De care nu ni se spune, este o metaforă, semn că Elena urăște lupta. Din acest unghi, al poeziei Elenei, epoca se va numi obsedantul deceniu și este reprezentată de o schelă în mijlocul Pacificului. Pe schelă cresc flor, cum altfel, lacrimi și lirică multă. Ultima ei poezie Orașul cu Păuni descrie frumusețea și implicarea în natură: Păunule, păunule, nu mai poți să mai zbori din floare în floare/domnul conte ți le-a retezat. După moartea ei, părinții își fac o fabrică de schele. Un succes formidabil. Pe fiecare este scrisă o poezie. Pe cea care sprijină Germania de Madagascar stă scris cu litere de aur: Mi-ai furat facturile și banii/Vezi corcodușul ăla plin de flori?/mușamaua aia boțită?/Nimeni n-are dreptul să fie tâmpită.

22 august 2021

CARDIO 4, NOI SUNTEM FLOAREA MÂNDR-A ȚĂRII

Pe la orele 9 seara pe holul de la cardiologie este adus un pian în culorile cardio: negru, roșu și negru, de două ori negru. Noile metode din cardio mondială susțin că muzica face bine la sănătate, cultură, și când ești cu gagica. Cine știe să cânte la pian? Păi, la noi pe etaj nu știe nimeni. Am salvat eu onoarea secției și am cântat Noi suntem floarea mândr-a țării. Frumoasă melodie, o știam din armată. Nimeni nu m-a acompaniat, nici voce, nici ritm din termometre, tensiometre sau perfuzii. O doamnă din salonul 23 m-a-trebat dacă știu Bach. La pian nu știam nimic, puteam doar să-i fluier vreun concert de la Atheneu. N-a vrut. Așa că asistentele au luat pianul și l-au mutat la secția surdo-muți. Că ăștia vor muzică de mici. M-am retras la mine în salonul 18. Era abia nouă și zece, deci aveam timp să mai ascult ceva din gmail-ul meu. Aici îmi vine toată muzica din lume, ultimele noutăți . N-am vrut Stones, îi știu pe dinafară, n-am vrut Canned Heat, așa că am extras un album al grupului din Dublin, Thin Lizzy. Mi-am pus bluzul The Sun Goes Down, altfel un rock celebru, dar cu varianță de blues. Urma apoi Whiskei in The Jar. Moment în care în salon a izbucnit o revoltă: Dle, nu suntem la discotecă. Sau: Ce exemplu dai copiilor sau nepoților? Dle, nu ți-e rușine să asculți asemenea porcării? Ăsta, ultimul, era pacientul care se uita pe telefon toată ziua și urmărea forbalul. Oricare. Cu CFR Cluj ne-a secat de toate puterile. Mi-am mai pus The Boy Are Back In Town și am stins. Aveam pe noptieră masa de seară. M-am întins și am desfăcut iaurtul. Nu era rău.

21 august 2021

CARDIO 3, SPANACUL

După stingere, echipe de medici și muncitori ai spitalului formează coloane de mașini. Mai mult camioane. Se duc să culeagă spanac de pe câmpiile din jurul Bucureștiului. Câmpii mari, late, create de autoritățile autohtone pentru funcționarea programului prezidențial SPANACUL, că celelalte programe, așa cum știm, ROȘIA și URTUROIUL n-au funcționat. Echipele culeg spanacul, iarnă, vară, pentru spital. Odată încărcate mașinile spanacul este dus la fabrici de conserve. Cei de acolo îl fierb în recipiente mari de câteva tone. Îl ambalează și-l trimit la spital. La spital, mai bine zis în măruntaiele lui, bucătarii scot spanacul din ambalaj. Îl fierb. Iese ceva negru, un ceai. Nu i se adaugă nimic, nici sare, nici usturoi din celălalt program, nici măcar roșii sau o felie de carne sau ou. Acest spanac ne este adus de prânz în saloane. E foarte gustos dar nu-l mănâncă nimeni. Asistenta îmi spune toate astea. Ea face altfel, are rețetele ei. Îmi dă și mie una: Iei spanac pentru patru persoane. Îl fierbi două zile ca să iasă verdele din el. Mâncărurile verzi nu sunt bune. Așa! Alături, îm alt recipient, ai fiert un pui. Sau îl prăjești. Păsării îi pui condimente. Iese o bunătate. Puiul îl mănânci cu cartofi natur și arunci spanacul. E foarte gustos. Mi-am însușit această rețetă simplă. Pe viitor o luați de la mine contra cost. La ce folosește aceată mâncare, întreb eu neștiutor. Păi, la fixarea oaselor, la vedere, la munte, în avion sau reglează intestinele. Faci caca toată ziua. Aha!! Rețeta asta a făcut înconjurul spitalului. Toți pacienții au vrut-o instantaneu. Ba chiar, au făcut o mobilizare și s-au dus grupuri, grupuri, adică pe secții, în piața Victoriei. Acolo strigă tot timpul SPANAC, SPANAC!! Treceți și voi să-i vedeți. Luați-le rețeta. Odată externați, pacienții se duc pe marile câmpii de spanac. Culeg și mănâncă. Cu nimic că așa e rețeta. Eu m-am dus pe câmpul care-ncepe din Berceni și ține până la Milano. Eu, încă, îmi căutam nevastă și a apărut una de vreo 30cm, verde toată, mirosind a spanac. Nu știu dacă e deșteaptă, că n-am vorbit niciodată nimic, dar de atunci o ducem foarte bine, ba chiar vrem să facem doi copii.

20 august 2021

CARDIO 2, PLOSCARII

Mă pregăteam să curăț ridichi. Dar n-aveam. Nici varză. Așa că am făcut o mică salată de sfeclă cu ceva hrean când m-a cuprins o căldură în tot corpul care s-a dus direct în cap. Mă-ntind. Amețeala trece. Îmi zic: E ACV. Nasol! Medicul de pe Salvare zice că nu e ACV, că dacă era până acum nu mai vorbeam iar unul din brațe mi-ar fi stat. Sunt deja în camera de gardă a Municipalului cu aparate pe mine ca-n rachetele americane. Totul piuie, latră, urlă, care face un limbaj numai de doctori înțeles. Fac semn unei surori că fac pipi. Vă aduc plosca. Nu e nevoie, pot merge. Nu. Nu fac că intervine un fel de jenă față de zece sau cinșpe doctori și asistente care înconjoară paturile din gardă. Vă ducem la salon, trebuie să rămâneți la noi. Asistenta din cardiologie îmi spune același lucru: Numai la ploscă. Mai rezist puțin și mă ia la operație. Ceva pe inimă. Apoi, alt salon. N-am încotro și iau o ploscă. Brusc, în salon, 18 mi se pare, intră toate studentele la medicină din țară ca să vadă bolnavii. Că, deh, e universitar. Nu mai fac. Profit că se golește spitalul și mă duc la wc. Ce simplu! De acolo îl văd pe generalul Manole scriind în Constituția lui: Fiecare cetățean al României trebuie să aibă plosca lui. Scrise și amenzile, și fugărirea prin țară și expunerea prin târguri. De a doua zi, noua prevedere a fost pusă în practică, știri la radio. STS-ul a dat fiecărui român câte o ploscă și i-a aliniat pe Calea Victoriei. Milioane de oameni cu ceva între picioare. De câte ori bombardau talibanii, ploștile se umpleau de frică. Trecea o mașină a securității, strângea recipientele și le ducea în sect 1, la Clotilde Armand. În acest timp, alte camioane aduceau ligheane pentru spălatul pe mâini. Milioane de ligheane. Oamenii se spălau acolo în stradă fără apă și fără săpun, că așa văzuseră și la teve, la președintele Iohannis. Apoi, recipientele reveneau și totul o lua de la capăt. Cine voia să meargă la wc era operat. De orice. Deschid fereastra salonului. O pâclă de bunăstare la orizont. Vine de la Primăria Bucureștiului care tot dă bani la înălțarea Catedralei Neamului. Tot mai mare și tot mai mare. Când să mă retrag de la geam ca nu cumva să cad de la etajul zece, intră asistenta și-mi zice: Dle Denis, v-am adus colesterolul. O bulină mică, albă, cu semn că poate fi tăiată în două. N-o vreau. O arunc spre Calea Victoriei și am auzit că a nimerit un recipient.

19 august 2021

CARDIO 1, FOLOSE CU CÂRNAȚI

În salon a intrat un bătrânel de vreo 80. Scund și chel. S-a așezat în patul de la fereastră, și a început să privească Catedrala Neamului, care e vecină cu spitalul nostru. După înfățișare și felul în care purta pijamaua de spital părea un comis voiajor, din ăla care vindea aspiratoare prin Vama Veche. N-avea niciun aspirator la el și, ca să mă-ncurce, a început să zâmbească. O fi vreun filozof, îmi zic, și vederea catedralei îl incită la cugetări gen Octavian Paler. Dar dacă e vreun actor și nu-l știu? După chelie putea să fi jucat în Hamlet. Sau Godot. Poate venea de la premiile UNITER, și pe drum l-a lăsat inima. A intrat sora și ne-a pus termometrele. El l-a luat și parcă a zis, belindu-se crunt la el: A fi sau a nu fi. Sora l-antrebat: Iar ai venit? Da, am avut mult de lucru, am obosit rău și până la poartă am leșinat. Mi-am zis: E clar, e portar. Oare la ce echipă? Chelia îl recomandă a fi la Steaua. Părul alb la Uniunea Scriitorilor. Da, exact, semăna, din profil, cu frații Jder. Brusc, s-a întors către mine și a zis: Sunt grădinar. Am vreo două mii de metri pe la margine de București, în Berceni. Pun fasole, ardei, cartofi, dulceață. Încc să vând la mall-ul de lângă noi, dar ăia nu cumpără de la privați. Ce vreți, mafia legumelor. Dvs cu ce vă ocupați? Sunt scriitor. Avem și noi nevoie de unul care să ne scrie facturile când mai vindem cu acte. Și cât dați?, interesat brusc de o roabă de bani. Păi, nimic. Că noi vindem odată pe an câte un pepene și când vine fiscul tre să avem o hârtie la mână că din ce trăim. Și dacă nu vindeți nimic, ce faceți cu atâtea legume? Zacuscă. Duc copiii la școală. N-avem bani de sanviș și-atunci le dăm câte un borcan pe zi. Nepoată-mi, Corina, îi place cea de ardei roșii. Dar și de fasole verde. M-ajută și la cules, adică la recoltă, că eu mă aplec mai greu. Acum n-are dinți și în loc de fasole prununță folose. La școală au râs de ea când le-a zic că ea are pentru ora zece zacuscă de folose. Rău de tot au râs, ha, ha, ha, ha, ha!!, și au trecut-o la învățământul onlain. Priveam pe fereastră. Ne spusesem tot. De la etajul zece se vedea Catedrala Neamului. Asta am mai spus. Am dat drumul la aer condiționat și m-a-ntebat, desfăcând un borcan: Vreți un cârnat cu folose? Am vrut.

08 august 2021

LA COPAC

Sunt pe str Pitar Moș și caut un loc în care să-mi etalez preferințele sociale. Cultura socialului care domină toate țările pământului. Intru la Facultatea de limbă bulgară, ceva cu limbi slave. Mi se spune că cel mai bun loc din România pentru limba bulgară e La Copac, o cârciumă tot de pe strada Pitar Moș, spre fosta Apimondia, acum spital. La Copac se vorbeau toate limbile, așa că mi se părea normal ca după câteva ședințe de șpriț rece s-o vorbesc ca lumea. Aveam nevoie la un film. În faața cârciumii, pe trotuar, într-un ceaun uriaș se făcea gulash. Bun, mirosea bine, cu ardei iuți, carne tăiată mărunt, o nebunie. Cu un polonic de un metru o tânără angajată amesteca bine tot conținutul (ce propoziție). Intru. Mi se spusese că cei care vorbesc cel mai bine bulgara sunt securiștii care lucrează pe limbi slave. M-am așezat și am așteptat să-mi vină unul la masă. Am luat gulash, un vin la fereastră. S-a așezat un băiat tânăr. Am deschis discuția: E frig. Tânărul mi-a zis că nu, nu-i frig, ci sufăr eu de un sentimentalism precoce, analgin, cu trimiteri în viața mea interioară. După care a plecat. Socializarea mea se dusese dracului. Brusc mi-am adus aminte de Max. Venea pe Otopeni de la New York. Avionul lui, în această situație, a aterizat direct pe Pitar Moș. A luat și el gulash și-un vin. Cum e la tine? Bine, câștigă Biden. Orange Idiot o să facă pușcărie. De ce? N-ai cum să-nțelegi, n-ai cum. O fată tânrără ne-a adus tocană de cartofi. Nu cerusem, dar am mâncat-o. O fată bătrână ne-a adus ciorbă de cocoș. Nu cerusem, dar am mâncat-o. Din nou vin, din nou cele două fete. Ce-i cu cârciuma asta? Copacul ăsta arată bine. Face umbră. Țînțari, cresc vitele, luna e pe cer. Păi, ce să fie? Se halește, se aia, și seara târziu se-mpart banii. Șpăgile? Nu. Banii pentru băieți, că și șeful de aici e băiat ca toți șefii de cârciumi din România. Mergem?, că-i frig și bulgarul tău văd că nu lucrează azi. Nu e frig, îi zic, suferi tu de un sentimentalism precoce, analgin, cu trimiteri în viața ta anterioară.

07 august 2021

TUSLAMAUA

O zi obositoare la medicul de familie. Multe etaje, scări, uși, de vreo trei ori pe la farmacia de incintă, aveți gregal?, și tot așa. Așa că spre prânz mi s-a părut normal să eșuez la Șorley pe terasă, cârciuma lângă care stau. De câteva luni de când mă duc la câte un șpriț, ospătarul mă amenință cu o tuslama colosală . Ceva de genul: numai la noi, tot Bucureștiul vine numai aici pentru ea, usturoi chestii. Mă uit în meniu: 30 de lei. Merge. Vine băiatul. O tuslama, te rog, juma de vin, o chiflă. N-avem! N-aveți tuslama? Nu, n-am avut niciodată. Și-atunci de ce-i scrisă în meniu? În meniu scrie negru pe alb: Tuslama, 30 lei. O foto cu o farfurie adâncă plină de bucăți de burtă. Îl chem pe șef. N-am avut domle niciodată tuslama, te văd om serios. Ne faci greutăți. Îi arăt meniul. Chiamă o fată. Cine a făcut greșeala asta? La tipografie. Renunț și iau un ficat. În spatele meu se așează o pereche. Ea înaltă, bine, gen feminin, circa 30, el circa 30. Ascult fără să vreau un dialog început. Aici se mănâncă cel mai bine. Ea: Ți-am spus că vreau acasă. Luăm un vin până te ....Vreau acasă. Bine, să chem un taxi. De fapt îl chiamă ospătarul. Le-a dat democrația mobile. Ce să iau până vii? Ia o tuslama. Omul bea vinul. Ospătarul: N-avem. Păi, e scris aici, uite.. tuslama... silabisește: tus...la....ma....N-avem domle, n-avem...n-am făcut niciodată. E doar 30. Bine, bine, dar nu facem. Uite la domnu a luat un ficat. La altă masă vine o pereche cu trei copii. Ăia mici vor cașcaval pane, mamaaaaa, vrem pane...Adulții vor tuslama...N-avem...Ne-ați înebunit azi...Și e bună? Păi, n-avem...Puneți și smântână? Cum o faceți? În smântânitoare? Nu facem, nu v-am spus? Îmi vine să vă omor, și scoate un pistol și ucide mai întâi copiii. Înmormântare mare, fastuoasă chiar acolo pe terasă. Apar peoții. Cântă un psalm trei ore. Șeful cârciuimi apare cu o găleată plină de vopsea. O bidinea. Scrie pe acoperișul lui Șorely: N-avem tuslama, n-am făcut niciodată. O echipă din USA vine și finanțează un abator chiar în cârciumă. Atentat la siguranța statului. Arafat cumpără burtă preambalată de la Mega și o tranșează în abator. Pune mazăre peste. Iese o mâncare de mazăre exclentă.

05 august 2021

ISTORIA LITERATURII UNIVERSALE, POEZIA MATERNITĂȚII

COCCA ALBERTINA, foto MPS, Franța. Celebra de-acum Coca Albertina Front se naște la maternitatea Saint Denis din Paris, la capătul tramvaiului. Era în 1913, ceea ce o face contemporană cu Maria Tănase și Edith Piaf. Le supraviețuiește, decedată în 1974. Înainte de a se naște, ea urmărea la teve serialul Fargo, american. Așa că în sala de operație a fost numită Farago, pentru că una din moaște era din Provence. Coca Farago. Numele se uită cu timpul și redevine Coca Albertina. În sala de nașteri scrie prima poezie, Primăvara. Reproducem parțial: Primăvara e atunci când gutuile se coace/Mama nu mai tace/Și mă îndeamnă la bucurii solitare/Mai rare, e-adevărat/Mai rare. Poezie matură care ne duce la volumul numit Poeme pentru singurătate. Aici este celebra poezie Sunt fata lui Ion Gheorghe. Reproducem: Îl vezi pe omul ăla de lângă gard/Ăla cu veselie-n șapcă, mon amour?/Ăla cu fularul galben cu etichete nedezlipite?/Sunt fata lui, fata lui Ion Gheorghe. Instant, poezia este apreciată de Lucian Blaga: E bună, nene, e bună! Vara se sfârșește, iarna își arată colții iar francezii se-ntorc de la Cannes. E momentul în care Coca hotărăște să se mute la București. Capitală europeană. În avion scrie poezia Singură în Avion: Pilotul, văzându-mă singură cu arhitectura iubirii pe față/M-a invitat în cabină/Vântul bătea/Ciorile cutare cutare/ Și avionul mergea, zbura tra-la-la/De atunci am primul copil, la, la, la. Este o poetă tăcută. Când scrie tace, când este singură tace și tot așa prăbușită de emoțiile din Balcani. Peste Carpați se așterne starea de poezie, stare care nu va mai părăsi România până azi. Brusc pleacă la Viena. Avea să declare: Voi concura la postul de Împărăteasă, din înălțimea postului meu voi influența lirica mondială. Scrie versurile melodiei Yellow Submarine, este cooptată în The Beatles, dar e prea târziu, formația se destramă. Tăcută, ca de obicei, încearcă o carieră solistică. Este un eșec. Apoi, din nou la București, orașul în care a avut cel mai mare succes. Acum e Împărăteasă și scrie alături de Păunescu poezii de tot felul: despre zahăr, munți și ciuperci, despre comunismul agale.

04 august 2021

CRIMA DIN ACCELERATUL DE BÂRLAD

Acceleratul de Bârlad, care face zilnic cursa Timișoara Bârlad stă să plece. Doamna Pellerin Gabi Popescu își face ultimile cumpărături: Suc galben, eugenii, varză pentru salată, ulei, țigări. Se suie în patul de dormit exact când acceleratul o ia din loc. Trenul ajunge la Bârlad după opt zile, dar doamna noastră, blondă, cu puțin noroc, înaltă, cu eugenii la ea nu s-a mai trezit niciodată. Este chemat de urgență Inspectorul Manole Ben Manole. Acesta scoate stetoscopul și declară: E moartă de opt zile. A fost ucisă. Începe ancheta, care a rămas în istoria criminalisticii sub celebrul nume ANCHETA lui MANOLE. Manole a scos un pix, un caiet și a început să pună întrebări nasoale: De ce tocmai la Bârlad? Cu ce bani ați cumpărat sucul? Cine e Dorin? Victima nu răspundea, așa că Inspectorul a continuat mai agresiv: La ce oră? E pătată gluga. Cine vă sponsorizează? La această întrebare, victima, adică dna Pellerin, s-a sculat din pat, l-a legat pe Manole la gură, a scos telefonul și a vorbit cu cineva: E un bou la mine în compartiment care mă-ntreabă de sponsor. Ce să-i spun? Să-l împușc? Cadavrul îl arunc pe geam, știu, ca data trecută. Dar nu tot p-ăsta l-am aruncat și atunci? Știi că sunt sensibilă, frilensăr, tandră. La auzul lui frilensăr, Manole și-a revenit și și-a desfăcut plasticul de la gură. O luă la bătaie pe doamna Gabi și o violă. Așa făcură și atunci. De data asta sarcina se prinse. Aveau o fată. Agripina Lautrec, așa o chema pe fată, crescuse și acum căuta un tren cu care să se întoarcă la Timișoara. Manole își zise: Criminalul se-ntoarce la locul crimei. Întotdeauna. Agripina era deja în tren. L-a luat p-ăla care se-ntorcea după trei săptămâni. Stătea la geam cu pistolul. Pe câmp o căprioară. Trase. Apoi un urs. Trase. Era și un tip din UE care îngropa pnrr-ul nostru. Nu-l nimeri. Trenul făcu un ocol și ajunse la Câmpina. Mai făcu un ocol și ajunse la Iași.Agripina aprinse lumina în compartiment. Inspectorul Manole era acolo. Număra bani din Fonduri Europene, altele decât pnnr-ul nostru. Fericire mare. Banii ăștia puteau să dispară, pnrr-ul nu. Aruncară trenul în aer și dispărură spre BNR ca să-și ascundă averea.

03 august 2021

PERIOADA FEMININĂ A LITERATURII UNIVERSALE

Foto, Arleth Marisabe: MPS, Franța. Faptul că Bolivia și-a pierdut ieșirea la mare n-a fost un mare necaz. Necazul a fost al poulației care nu mai putea mânca hamsii importate din China. Necazul s-a estompat în câteva decenii, pentru că spre finele secolului 19 s-a născut în La Paz cea mai mare poetă a Americii Latine, Arleth Marisabe Surre. Parcă se naște cu scrisul în mână, în piept, pentru că imediat ce iese de la Maternitatea San Dollores compune geniala poezie Pisoiul în Tramvai. Este poezia revoluției. La citirea ei, bolivienii cu mic cu mare pun mâna pe arme, se duc sub balconul partidului și-i arestează pe toți. Daniel Vighi, bun prieten cu noi, ne-a spus: Am simțit nevoia atunci să cânt Deșteaptă-te bolivianule, dar nimeni din cei adunați în piața mare din La Paz nu știa cuvintele. Un oraș fără cuvinte. Dacă nu apărea poezia cine știe ce s-ar mai fi întâmplat. M-am dus în Sucre atunci și, acolo, un muncitor de la garajul de tramvaie, ca să fie în ton cu revoluția, a scos o șină din pavaj, cam de cinci metri, și a aruncat-o în dreptul poliției naționale, că alta nu era. Revoluția biruise. Se mută în Sucre, cel mai frumos oraț bolivian, și scrie geniala poezie Acasă. Reproducem: ...Știam locul fiecărui lucru/Nu-mi era niciodată urât....Este o poezie banală, de analfabetă în ale poeziei, dar și această poezie cucerește inima bolivienilor. O citeau, se duceau acasă și nu le era urât, pentru că se uită la teve la dictatorul bolivian care reprimase revoluția. Îl iubeau, îi dedicau cântece germane. Bolivia devine astfel Poezia Lumii. Arleth îndeamnă prin poeziile ei la exhibiție, la tandrețe, la circ, la bunăoară și la prăjituri. Poezia SAVARINA a rămas celebră în literatură universală: Te lingi pe degete, Che Guevara, da, te lingi/Savarina e dulce cu rom și cu nuci/Coboară din balcon direct pe frânghie/ Să mă usuc pe linia de tramvai/Cu un tricou roșu, prins între șuvițe de zahăr în luna lunilor: Mai du-te-n Bolivia, mori!! Fără poezia lui Arleth Marisabe, America Latină nu ar fi existat. Oceanul s-ar fi crăpat în două. Orașele La Paz și Sucre ar fi fost date pe mâna lui Boc ca să facă Untold, deci ar fi fost nasol. Meteorica viață a Arlethei, depresia ei față de poezie au schimbat totul. O poetă sensibilă, clarvăzătoare, netalentată care ne face să credem că Poezia s-a născut în Anzi.

02 august 2021

ISTORIA BLEU A LITERATURII UNIVERSALE

Domnul Gabriel Chifu scrie o poezie exclamativă. La dânsul rândunelele, dulapul, gutuiul sunt exclamative, ceea ce ne permite să-l includem în istoria noastră la perioada bleu. O zi din viața dânsului nu este atât de complicată pe cât de sentimentală și exclamativă. Se scoală și exclamă: Bă, fut, chiuveta fără legătură între ele. Își ia ceașca de cafea, caimacul, amândouă bleu, deschide fereastra, vede livada plină de corcodușe. E deja drumul matinal al deja celebrului poet. Până la fereastră scrie o poezie prolifică. O reproducem, fiind menționată și la perioada intrinsecă a literaturii exclamative, că tot vorbim de ea: ’’Mamă, ce-i cu toți bărbații ăștia care vin la tine noaptea? Stejarul nu mai suportă, e negru, cu flori verzi și-albastre/Vine oare iarna? Vine? Mai vorbim ‘’. Iată deci, primele semne ale burlescului, iarna e verde pe stejar, pe ulucile televizorului exclamativ. Pentru că da, dânsul își începe cariera exclamativă cu mama. Mai sunt câteva poezii foarte bune în această perioadă, notată de dânsul în primul volum bleu: Baba vinde ghiață-albastră! Sportul nu i-a plăcut domnului Chifu, nici tablele, nu, el s-a dedicat numai și numai poeziei exclamative. Când a văzut prima dată dulapurile de la CNSAS a exclamat pătimaș, frânt de vioiciune: Astea sunt? Ajunge vicele USR după ce pleacă din Calafat sau înainte. Volum de debut Salas în inimă, 1976. Ajuns la București tot vice este și devine exclamativ prin vocație, tăceri, premii și cules de vinete. Ia în fiecare an Premiul de Poezie al USR. Conduce Cenaclul Literar Orfeu pe la Craiova. De atunci avem următoarea poezie: Și cocorii se-ntoarce nu- așa? Ba pe-a ta, ba pe-a ta, Vin urșii și aruncă o bucată de nea. Își întrerupe scrisul pentru că soția sa naște opt băieți de-odată și vremurile, epoca, exclamativul au devenit nasoale. Cei opt copii îi cereau mereu bani pe care Chifu nu-i lua din premii. Sau îi lua. Obosit, Chifu îl bătea la cap Pe Manolescu: Bă, trece-mă în Istoria Literaturii Române! Manolescu îi răspunde: Normal, primele 600 de pagini îți sunt rezervate. Îți ajung? Vine și Revoluția din 1989. Chifu se duce cu un scenariu la regizoarea Carmen Lidia Vântu care aruncă minciuni pe docu. Asta îi trebuia și exclamativului nostru, o minciună. Carmen îi răspunde: Nu pot să te bag la Teatrul Național, pentru că acolo i-am băgat pe Caramitru și Dinescu cum apără ei democrația, libertatea și poporul. Te bag la cărți. Cum citești tu fel de fel și oprești tancurile, gloanțele, pe Ion Iliescu. Dacă ai bani dă-mi și Premiu, ca să nu mă mai duc prin Concursuri. Zis și făcut.

01 august 2021

HOROSCOP duminical

CAPRICORN. Modestie mare la nativi. Găsesc pe stradă un portofel cu un milion de euro și-și opresc doar cheltuielile: unt, caltaboș pentru ăla mic, pepene naiba știe de ce, mărar, găleți, pnrr pentru bunicul turnător, o lege nescrisă, pufuleți și ardei copți. N-ajunge un million la prețurile de azi. Așa că nativii îl caută pe proprietar și-i mai cer bani. Încă un milion pentru școala de fete, că acolo e viitorul, încă două pentru ca Pluto să revină în pătratul nostru, ăla cu Jupiter malign.Asta-I până la 12. De la patru încolo somn. Pe seară serialul Iohannis la teve. Pe toate posturile. Vine Delta și, deci, trebuie să ne spălăm iar pe ceva. Apare Delta la teve. Zice: Florin Călinescu s-a cărat de la Protv. Și Oana Cuzino, dar măcar la ea nu se uita nimeni. Era Gaura Neagră. Oana Cuzino se va muta la Antena 1 înlocuindu-l pe Gâdea. Destul de slab Horoscop, vorba lui Mălaimare adresată seviciilor: Nu vă e, bă rușine, cu ce-i pe care-I tot numiți șefii statului? Actorul se referă la România.

31 iulie 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. HORECA profită enorm acum. Pe litoral, o porție de piftie cu poza lui Cîțu în gelatină ca să țină mai mult costă 300 lei. O ciorbă la lighean cu care te poți spăla și pe mâini 500. Normal, ea a fost în pandemie, noi nu. 2. DELTA vine tiptil, tiptil, mai dihai ca bombardierele americane din 1941. Măcar p-alea le auzeai. Plantau două bombe și se cărau. Delta nu. Te ia prin pantaloni, pe sub jachetă, atacă mințile și tot așa. Avem noroc cu tripleta Arafat, Iohannis și Cîțu. Arafat poate fi schimbat pentru că Delta nu-i iartă p-ăștia cu grade pe umeri. 3. Premiile USR iar l-au ochit pe Gabriel Chifu. Pentru poezie normal. Reproducem un vers din creația lui Chifu: ,,N-auzi tu mierla, greierii, rândunelele exclamative…,,. Ba le auzim, măi, nene Chifu, de-asta băgăm și noi un vers pentru care o să luăm premiul pentru poezie al USR: ,,Rânduneaua exclamativă era secretara care nu s-a mai ridicat de sub biroul lu matale de opt ani/Brazii curgeau, becul la fel, tra la la,, 4. La Inter în 89 nu s-a murit nici pentru HORECA, nici pentru LGTB, nici pentru domnul poet Chifu, și nici pentru Lidia Vântu. Măcar doamna asta ultima face reportaje mincinoase și minciuna merge la noi. Nu, s-a murit pentru Ion Iiescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Emil Ctinescu este în Levant și nu ne-a răspuns la telefon. 5. Elon Musk pune cipuri în creier. 6. Iisus Hristos nu ne-a spus să fim proști. De fapt nici nu vorbea cu noi când a zis chestia asta. 7. TIFF s-a terminat. Puține zgomote nemeritate prin presă. Știm și de ce, dar nu spunem. Adică spunem dar pentru asta trebuie să deschidem ușile dulapului cutare de la CNSAS. 8. Primarul capitalei a desființat câteva linii orășenești, pentru că toată România este la mare. 9. Acum ascultăm Black Crow și Nguyen Le. 10. Nicki Vasilescu, regizor, sare la gâtul lui Mungiu că adică a câștigat sesiunea asta cnc cu RMN cu care a mai câștigat odată în 2013. Normal, poate să scrie câte RMN vrea, e subiectul lui și la revedere.

28 iulie 2021

POȘTA REDACȚIEI

TUDOR MARINESCU, Buc. Ne scrieți că aveți un berbec naiv. Se scoală în fiecare dimineață, se duce la librărie, cumpără toate dosarele cu șină apoi se duce la ghișeele din toată România să plătească taxele românilor. Pe toate. Lucru greu de crezut atâta timp cât o tonă de dosare cu șină cântărește cam o tonă. Trebuie macara, mii de pixuri și altele. Dar, berbecul nostru nu se dă bătut. Așa cum e el, naiv și cu părul alb, iubește o fată. Mai veche ca el dar asta nu e o problemă. Fata n-are un picior și e greu, mă-nțelegeți. Berbecul nostru, pe numele său de artist Gabin F. Lorenzo, i-l ia pe cel sănătos, la picior ne referim, îl pune într-un dosar cu șină și merge cu el la spitalul de după colț. Capătă la schimb unul de lemn. Ceva mai mare dar era din lemn de pepene galben că mirosea frumos. Pe drum a cunoscut-o pe Lia Dop, o tipă venerabilă de la noi din oraș. LIA DOP, Giurgiu. Miroseam a pește când un berbec naiv a trecut spre casă cu un picior sub braț. Am vorbit: Ai ascultat aseară emisiunea aia de gătit? Ai văzut că se pun morcovi? Adică budincă de morcovi fără morcovi ne merge, cum băsmean noi ieri. Da am ascultat, a zis Gabin. Și m-a apucat de un sân albastru și mi-a zis că mă iubește. M-am mutat la el unde mai era o tipă fără picioare. Făceam dragoste, făceam de toate, așa frumos era. Într-o zi, fata fără picioare a dispărut. Am căutat-o în târg, credeam că-i la vechituri. Nu era. IRINA, fata fără picioare. Am fugit la depoul de tramvaie. M-am făcut vatman pe linia 21. Vatmanilor nu le trebuie picioare, numai mâini. Am început să scriu poezii. Nu pentru mame sau femei, că-s destule, ci pentru tați, pentru bărbați veseli și iubitori. Pe la Bucur Obor am terminat-o pe prima. O reproduc: Tată, dă-mi niște bani/Cum câți? Trei milioane. DOMNUL FLOYD, tatăl Irinei. Am numărat banii și i-am dat. Se-nvolburase sutienul pe ea. Părul i se blonzise. De emoție. I-a luat, a cumpărat o rachetă de la Bezos și a dispărut în văzduh cu tot cu tramvai. Lumea urla, țipa, era gălăgie mare, de-asta o iubeam de când era mică și nu luase bacul. TEOFIL BÂRLĂDEANU, București. Mai trimiteți. CLITEMNESTRA ROD, București. Frumos nume. Aveți lighean?

27 iulie 2021

REVISTA PRESEI

CUPIDON TIMES, Turnu Severin. O balenă vine pe Dunăre. Este scăpată dintr-un bazin german. Aduce cu ea pnrr-ul aprobat al României. Balena are un pix cu ea. Până să ajungă în apele românești mai este pe listă un milliard de euro din vreo 14. Mai la vale Matrimoniale. Scrie nergu pe alb că balena germană se va căsători cu Radu Duda. CLUJ FILM. Cotidian. TIFF-ul ăsta, 2021, e plin de minciuni. Întâi că s-a făcut concurs de scenarii LM care nu a avut loc, apoi concurs de docu care și ăla nu s-a mai făcut, apoi o deschidere fabuloasă care n-a fost deloc așa. BOLINTIN DEAL, săptămânal. Concurs de minciuni la Bruxelles. Țara noastră a câștigat detașat cu programul România Educată. DULCIFER NIGHT, cotidian. Aproximativ două milioane de moldoveni nu vor gusta din democrația Maiei Sandu. Ei sunt stabiliți de mult în Europa occidentală. Vreun million jumate sunt frizeri. GIURGIU HOME, săptămânal vasluian. Balena de pe Dunăre a ajuns la Vaslui. Pe drum și-a cumpărat o șapcă pe care scrie România Normală și un tricou pe care scrie România Planetară. Odată ajunsă i s-a propus să facă parte dintr-o ecvestră numită Ștefan cel Mare și Balena Germană. Ecvestra se va vedea din toată lumea, cam ca Statuia Libertății. Noaptea, Ștefan cel Mare se cară lăsând-o pe balenă cu cărțile moldovenești. Reportaj. CIULEANDRA FAIR, bilunar color. Sunt anunțate rezultatele concursului național de filme documentare. Pe primul loc, deci finanțabil: Capcana din lighean. Un docu rezonabil despre cum putem scăpa de toți covijii din lume. CĂCAT MATIN, ziar. Publicație despre România zilelor noastre. Pe copertă fotografia lui Vasile Roaită cu sirena sub plapumă. Multe reportaje din țară, color sau audio. BUCUREȘTI HARD. Concursul internațional de poezie s-a terminat. A câștigat poeta americană Jo Bidermaier cu poezia Mama. Reproducem: Florico, mama nu-mi mai dă voie să mă-ntâlesc cu tine, zice că ești urâtă, poastă și grea/Dar eu tot te iubesc.

25 iulie 2021

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TEVE

1. ProTv. Urmărim serialul Vlad. Atractiv, vesel, gloanțe, n-ai de ce să te uiți la el. Imaginea ne atrage: Vlad este în elicopter și coase ceva. mi se pare că la o cămașă. E doldora de gagici. Sunt în cabină vreo 60. Brusc, reclame: O babă sare cu prăjina. E pe la 4 metri. Îi cade tricoul. Apare sloganul: N-ai nimic pe sub tricou, ADIDAS TORȘÎN. 2. Antena 1. Urmărim serialul Vlad. Interesant, bănuitor, suspans, pistoale. Imaginea ne atrage: Vlad culege roșii. Nu sunt ale lui ci ale celor care le-au furat. Vlad se luptă cu ei. Un glonte rătăcit îi intră în fund. Apare sloganul: Un glonte în cur e ca un glonte în cur, ADIDAS TORȘÎN. 3. TVR 1. Vlad e interpretat de Ionuț Cristache, Ion Crisoiu și Ionel Arafat. Un serial uimitor la care nu se uită nimeni. Vlad cară un sac pe munți. Un sac nasol. Duce de mâncare la partizani. Îi cunoaște, i-a avut în emisiune. Începe ploaia. Plouă cu mazăre, e una d-aia la o sută de ani. Un bob de mazăre îi crestează fața. Apare sloganul: Lipește-ți sprâncenele cu ADIDAS TORȘÎN. 4. Prima TV. Vlad este la pupitrul știrilor. Un serial captivant, misterios, un nimic. Vlad zice o știre: Ieri, la ora locală, premierul Cîțu a promis că după 1 iunie 2021 ne așteaptă numai bunăstare. Câțiva infractori intră în studio. Îl iau pe Vlad, se luptă, se amenință cu pistoalele, cu tancurile și brusc apare sloganul: Antrefrig, pate de ficat ADIDAS TORȘÎN. 5. Pe TVR 2 ninge. De ce ninge acum în iulie? Pentru că au imagini filmate în timp pe care le folosesc când nu au ce da. Din nămeți se ridică Vlad, un nou serial inovativ, educativ, cu gagici. Vlad pune ochii pe una blondă, dar blonda e ocupată cu alt tip, unul de la cameră. Începe bătaia. Vlad îi înfige cameramanului un cuțit între ochi. Apare sloganul: Ochelari noi? Păi, ADIDAS TORȘÎN. 6. Un american din NY se uită la teve pe CNN. Apare crainica de culoare, cu barbă, mustăți, pistoale, țâțe mari. Americanul o-nteabă: ADIDAS TORȘÎN? Da. Diseară la tine, pe la 9.

23 iulie 2021

EXTRATEREȘTRII

Vorbisem cu Bezos să treacă pe la mine după cosmos. Vroiam să-mi împrumute racheta ca să mă dau și eu mare prin Grozăvești. Imediat după pod stau. N-a trecut. Vorbisem și cu Branson să treacă pe la mine după ce-ar fi amerizat. Vroiam să-mi împrumute și mie racheta cu care s-a dat mare prin văzduhul extraterestru. Cică ar fi fost prin Q, Be și Landa. Acolo cresc catâri și o afacere cu animale d-astea nu mi-ar fi stricat. Dar n-a trecut. Cică gestul lor, ăsta cu rachetele de plăcere prin te miri unde în cosmos va fi repetat de Madonna. Aseară am fost la ea. Mi-a zis: Aveți și voi, acolo în Carpați, oameni de soi care pot băga bani în racheta personală, Adrian Năstase și alți bugetari care acum sunt șomeri. Du-te la ei. Madonna și-a tras o sticlă de uiski în față și și-a turnat un pahar semn că vizita mea s-a terminat. Plângeam. Rămăsesem singur pe lume. Nimeni nu vroia să-mi aducă de nicăieri o bucățică cât de mică de bucurie, de afacere, de speranță sau sentiment față o persoană de orice fel de sex sau culoare cum zice UE. Așa că m-am hotărât să iau rata de Izvoru și să-mi iau singur ce meritam. În lanul de floarea soarelui era un cal. Îmi zice: Eu sunt în clasa a patra Neptun și fac conjucție acum cu o iapă din Termidor și te rugăm să ne lași singuri. Vineri seară vei primi un lighean. Spală-te cu atenție. Apoi, a răsărit soarele și mi-a venit inima la loc. Mi-a făcut semn. În lanul de maci era o girafă care mânca cartofi. Se apleca și-I culegea doar p-ăia prăjiți. Mi-a zis: Ai de-a face cu sentimente apoplexistice de dragoste numărată greșit din cauza virușilor moderați ce bat în Bărăgan, care pot fi eliminați din corpul uman printr-o stăruință aleatorie. Așa am făcut și dragostea s-a arătat imediat. Era o barză care-mi aducea nouă copii, că atâta cerusem. P-ăla cel mai mic, Bogdan cel Mic, l-am pus în motor ca să aibă mașina mai multă putere. Pe cel mai mare, Bogdan cel Mare, l-am pus la elice. Da el a refuzat și s-a făcut navigator. Este acum pe undeva prin Caraibe și-și zice Barbă Neagră cel Mare. Într-un interviu pe CNN a zis că va ataca Izvoru de pe Dunăre prin salba aia de lacuri din care se fură pește. Ce fel de pește? Păi, a zis: caras, guvizi, sardine și d-ăia și mai mici care rămân în lighean după ce te speli. Apoi, m-am dat jos din mașină și am intrat în curte. Din verdele livezii m-a întâmpinat o fată ca un buchet de spanac. Era Mirela.

14 iulie 2021

KING CRIMSON

Generalul Manole este cu armata română la Londra. Cu armata de ocupație a României, care a fost chemată să rejoace meciul cu Italia sun bagheta lui Pițurcă. Cu Mitică Dragomir și Klaus Iohannis în teren. Acum, cu o seară înaintea meciului, Manole studiază atent revistuța Seven Days. Pentru divertismentul de seară. Găsește, la pag 5, un concert al celor de la King Crimson. Pe prima pagină este foto cu Robert Fripp, care se adresează generalului: Hai, generale, la concert, că cântăm d-alea vechi, cum ar fi Lizard, Islands, In The Wake o fi Poseidon, așa, ia și armata cu tine. Concertul a început și un miliona de soldați români ascultau vrăjiți și nu prea ceva de pe Larks’ Tongues in Aspic. Se auzi, tare, vocea caporalului Mărunt Vasile: Ai luat, bă, ceapa? Pentru? Pentru sandviș, boule. Normal că am luat-o, mai am și piper, levănțică, usturoi. Usturoi ești tu cu mă-ta. Taci să ascultăm. Muzica s-a stins. Fripp a oprit stația și s-a adresat sălii: Batalionul român să iasă afară. Iar tu, Mărunt Vasile din București dai o amendă de cinci mii de lire. Generalul Manole s-a ofuscat. Concertul făcea parte din programul autohton România Educată, așa că a hotărât să-și educe soldații la un concert în București cu Bere Gratis. Dar mai era până atunci, concertul din capitala lor fiind programat pe 25 iulie 2024 sau 70 august 2200 la Cotroceni când țara noastră va avea o conducere colectivă. La comanda sa, armata română scoase armele și ocupă Londra, că de-asta venise. Apoi, traversă în Europa și cuceri Franța și Spania. Acolo nu cânta nimeni. Așa că o luă spre București cucerind Italia.
Aici cânta Celentano Arrivano Gil Uomini și armata română a început să tropăie ritmul. Se auzea bine cu bocancii ăia, era frumos. Fetele din sală luă la ochi detașamentul de geniști români. Făcură 60 de copii. Apoi, generalul dădu ordinal de retragere. Venea pnrr-ul la el în țară și el avea ordin de manipulare. De dezinformare. Ajuns la București, generalul se duse acasă. Florica îl aștepta cu ouă moi. Era simplă rețeta: luai cinci ouă, ulei 200 gr, ceapă verde o legătură, ardei iute, carne tocată 200, salam de vară și puțină sare după gust. În timp ce-i spunea toate astea soțului său, Florica se dezbrăca încet, încet. Când fu gata, uitară de ouă. Se prăvăliră într-un pat cu baldachin adus din Londra. Sau poate din Italia. Cu boxe incorporate la care cânta tot timpul Holograf. d.

12 iulie 2021

SALATA DE BOEUF

Mirela a insistat să facem o salată de boeuf. A zis: Să nu vă aud că vorbiți de filme românești. Puneți mâna și faceți o salată de boeuf. Da, așa a zis. Și-apoi, cu trupul ei de adolescentă s-a aruncat în valurile mării. Am mai văzut-o pe la Istanbul. Cred că punea mine sub un vapor. Eu și Horațiu ne-am dus la vânătoare ca să avem carne pentru boeuf. Eu am făcut-o la dreapta, el la stânga. Eu după curcani, el după porci mistreți. Așa am făcut. O nebunie. Mirela ne-a văzut și a strigat la noi: Să nu cumva să nu fie gata boeuful până când mă întorc. ȘI imediat, cu trupul ei de adolescentă, s-a aruncat în valurile mării. Am mai văzut-o în Crimeea punând un submarin pe o bombă. Io am cules spanac, Horațiu lobodă. Io am cules ridichi, Horațiu pere. Io am cules cartofi, Horațiu tot lobodă. Spuneți și voi, ce muncă! Apoi, a strigat Mirela: Mazăre, mazărea unde e? Mazăre n-aveam și atunci cu trupul ei de adolescentă s-a aruncat în mare. Am mai văzut-o pe la Tel Aviv doborând un avion. Io și Horațiu ne-am dus după mazăre. El a luat un kil, io patru că nu mai puteam s-o suport pe Mirela strigând la noi. Totuși a zis: Maioneză? Și imediat s-a runcat în Siret că tot trecea p-acolo. Am mai văzut-o la Giurgiu, un oraș plin de cultură de ananghie. Zilele treceau și treceau. Mai triste, mai vesele. Noi le alegeam p-alea vesele când soarele e sus pe cer și gulașul bun. Dar ne-au trezit urletele Mirelei: De ce nu mâncați? Noi, evident, vorbeam de filme și dându-ne seama că suntem prea slabi am pus mâna și am mâncat. Mai repede, mai repede, am mai zis și s-a aruncat cu trupul ei de adolescentă în Marea Egee. Apoi în Adriatică. Și la New York. Ne-am luat după ea cu farfuriile goale. I-am zis: Mai vrem! Zice: Păi, e fără carne. D-asta vă e foame continuu. Și, așa cum știți, s-a aruncat cu trupul ei de adolescentă în Dâmbovița. Fără mască. Fără vaccin. Am mai văzut-o spre Sulina. Ăsta e un oraș în care se face toată salata de boeuf din Europa. Povestea nu e gata, dar atâta ni s-a spus.

11 iulie 2021

SE POATE ȘI AȘA

„Se poate și așa”: ABIFF, un festival promițător, este compromis de un lung-metraj de animație ratat În 2020 a fost nasol rău pentru cultură. Continuă încă să fie, dar parcă mai rău ca anul trecut n-a fost de multă vreme. Așa stând lucrurile, s-a descurcat cine a putut. Mai o nuntă clandestină, mai o compoziție scăpată pe net, mai un teatru jucat peneve în sufragerie etc. Unul dintre oamenii care s-a descurcat a fost domnul Valentin Urziceanu, care a tras sforile și a făcut, recent, festivalul de animație ABIFF. Asta, în sine, e un lucru bun, problema e alta: domnul Urziceanu, regizor, a făcut și un film de animație intitulat „Se poate și așa”. Din păcate pentru domnia sa, însă, deși efortul de a face un lung metraj de animație este lăudabil, rezultatul este foarte, foarte prost. „Filmul”, ca să cităm descrierea oficială, „urmărește un băiețel de etnie romă care dorește să își depășească condiția socială și să devină un mare artist. El își descoperă un model, pe Django Reinhardt, personaj istoric, și el de etnie romă, și pleacă tocmai la Paris în căutarea sa.” Premisăcare, iarăși, ar fi foarte ok, dacă domnul Urziceanu n-ar simți nevoia, nimeni nu știe de ce, să deschidă un film în film (de fapt un film în animație) în care să apară nu doar el însuși (!!), ci și echipa de producție, iar în această combinație extrem de nefastă din punct de vedere actoricesc (toți dau replicile foarte, foarte prost) să întrerupă animația odată la câteva minute. Bine, dar de ce fac asta?, vă veți întreba. Ei bine, adevărul este că nu există un motiv real, altul decât, poate, ego-ul domnului Urziceanu, care găsește nimerit să facă tot felul de glumițe nesărate pe seama propriilor personaje (!!), crezând în mod eronat că este amuzant, asta când nu se plânge că bugetul filmului este prea mic. Bugetul filmului, atenție, fiind de 1.393.000 lei la sesiunea din 2017, bani de care domnul Urziceanu ne servește o inepție colosală din punct de vedere scenaristic, reușind astfel să pună total în umbră animația 3D efectivă, altfel destul de reușită din punct de vedere tehnic, mai ales pentru nivelul animației românești. Dar, na, te pui cu sindromul Zizi Bostan, care a distrus generații întregi de studenți inoculându-le ideea că pot fi și actori, și luminiști, și fotbaliști, și tot ce vor ei? Nu te pui. Judecând rezultatul final, putem de altfel bănui că domnul Urziceanu și-a intitulat filmul „Se poate și așa” pregătind terenul pentru un produs despre care era conștient că este foarte slab, dar, până la urmă, asta e doar o teorie, nu putem ști dacă lucrurile au stat chiar în felul acesta. Cert este, însă, că, da, se poate ca în România, un scenariu atât de prost să treacă de comisia CNC. Deci, se poate și așa. L.D.