31 decembrie 2022

ȘTIRI PE CARE DORIM SĂ LE AUZIM

1. Tratatul de aderare a României la UE din 2004 va fi publicat. Vom afla atunci de suntem atât de supărați că n-am intrat în Schengen și n-avem monedă euro. 2. Micul Schengen format din România, Giurgiu și Bulgaria, numit Schengențel, va funcționa începând cu 1 Martie 2023. La el va dori să adere și Austria. Da’ noi nu și nu. 3. Securitatea își va lua mâna de pe fotbalul românesc și atunci Astra Giurgiu va câștiga, în finală cu FC Zimnicea, Liga Campionilor Europeni. 4. În circuitele turistice oferite de agențiile românești va funcționa și Turul Caselor lui Iohannis, după modelul Casei Memoriale Petre Ghelmez din comuna Gogoșari. 5. Ana Maria Prodan, Mîțu Stoian, Mădălina Manole, Cătălin Botezatu și Lucian Bode vor fi însărcinați cu conceperea unor noi proiecte de țară întrucât alea ale lui Iohannis sunt prostii. 6. Liiceanu și Patapievici vor vorbi despre importanța și demantelarea DN1 în filozofia autohtonă. După discuția celor doi DN1 va fi mutat într-un volum care va apare la Humanitas. 7. Revoluția din 1989 va începe să fie predată în școli. Manualele vor începe cu o ghicitoare: Cine-i mic, nu știe nimic, da’ trage-n noi dintr-un ibric. 8. O delegație alcătuită din Ursula von der Leyer, Rishi Sunak, Volodomir Zelenski și Victor Orban vor face un tur al wc-urilor din fundul curții din țara noastră. 9. Destrămarea României se va amâna. Nu cu mult. 10. Premierul Ciucă își va da demisia. Dânsul va prelua conducerea efectivă a armatei române în încercarea combaterii sărăciei severe din țara pe care chipurile a condus-o atâta timp. 11. Cei doi clovni triști ai media, Marius Tucă și Ion Cristoiu, vor fi înlocuiți de cuplul fraților Cătălin, Crișan și Botezatu. Pe fundal va dansa Romanița Iovan. 12. Finala stand-up autohton din 2023 va fi câștigată de Klaus Iohannis. Dânsul va râde de tot ce-a făcut până acum. 13. Istoria își va lua mâna de pe România. 14. LA MULȚI ANI!

26 decembrie 2022

DE CRĂCIUN NU NE-AM LUAT RAȚIA DE LIBERTATE, DA' NE-O LUĂM ACU' DE REVELION

Mai întâi trebuie terminat cu prostia asta de Schengen. Trebuie publicat tratatul de aderare din 2004 și văzut ce scrie-n el. Că nu-i pe vorbe. Nu-i pe scos bani din bănci austriece sau pe necumpăratelea petrol de la omw. Scrie acolo că în cinci ani de la aderare, 2007, vom intra în Schengen, 2012. De ce n-a mers? Cine n-a vrut? Și p-ormă mai sunt salariile preoților. Ei sunt bugetari? Dacă da, de ce nu aflăm cât și cum li se dă din pib? De ce-i plătim pe flăcăii ăștia care cu religia lor ne împiedică pe noi, săracii, să dăm în cap bogaților? De ce? Cam astea-mi erau gândurile când îmi călcam pantalonii. Unii din tergal predictibil. Am o singură pereche pe care o folosesc și ca scurți și ca lungi. Cu ăia scurți mă duc la grădiniță. Aici to’arșa ne explică cum e cu revoluția din 1989. Are un manual proaspăt, aprobat de Ion Iliescu. Zice că în decembrie 1989 poporul sătul de salam cu soia l-a întrebat pe secretarul de partid ce să facă. Secretarul bob i-a spus să iasă în piața palatului, sub balcon. În 22 decembrie. Da’ ce să vezi? Ceaușescu fugise cu elicopterul. Îl durea pe el în cur de poporul român, nici măcar nu l-a așteptat să-i mai dea ceva pe lângă suta aia. Apoi din greșeală, la Târgoviște, militarii lui Kemenici, într-un schimb de gloanțe, l-au nimerit și gata, dictatorul, n-a mai fost, ole!, ole!, ole! Prin dreptul cazărmii trecea Ion Iliescu cam pe la 4 după amiază și ce să vezi!, a auzit gloanțele și a luat conducerea țării. Cu părere de rău, că el îl iubea pe Ceaușescu. To’arșa ne-a mai spus că țara noastră e pe calea cea bună, că are proiecte de țară babane făcute de Cozmîncă, Stolojan, Cătălin Botezatu, Ana-Maria Prodan și noi ne-am bucurat că viitorul nostru e pe mâini bune, bune de tot. Și uite-așa bătea un vânt de primăvară și de înnoire în curtea grădiniței că ne-am dat seama că libertatea nu-i în altă parte, e aici în curtea noastră da’ n-a sosit timpul s-o luăm acu’ de Crăciun. Eram prea mici. Prea ca la țară, și că trebuie, a continuat to’arșa, să ne recunoască ăia mai mari, gen Băsescu, Burleanu, Puric și Iohannis. Și uite-așa au trecut anii.
Ani de prosperitate, bunăstare și progres. Așa că ne-am pus pantalonii ăia lungi, era momentul, și ne-am dus în CSAȚ. Aici se discută mereu despre producția de turnători a țării, că altfel ce? Ajung? Sunt destui cei din biserică și armată? Ăia din învățământ, cultură, fotbal, industrie, agricultură, media, vapoare, piețe, primării, consilii județene acoperă necesarul? Nu, nu-s destui, pentru că trebuie repartizați în domenii noi care au apărut cum ar fi muzica ușoară. Cum ar fi literatura de sertar. Cum ar fi ping pongul sau IT-ul, merceria sau borcanul cu varză. Greu, dar nu imposibil subliniază de fiecare dată ministrul de interne. Pen’ că trebuie libertate, a mai spus tot el, și a scos din buzunar un sac de bani pe care a-nceput să-i împartă. Bani din vămile țării. Și uite-așa bătea un vânt de primăvară și de înnoire că ne-am dat seama că de revelionu’ ăsta, 22-23, vom avea rația de libertate la purtător. Și odată luată rația nu ne mai angajează nimeni în România. Vom murim de foame? Nu. Ne vom deschide un atelier de călcat pantaloni, DENIS str 73. Între două fiare de călcat și câțiva craci de pantaloni vom discuta cu prietenii noștri despre literatura română, femei, media, călătorii, Messi, wc-ul din fundul curții, dramaturgie și filme românești, despre influența lui Mîțu Stoian în politica americană, despre bătăliile lui Ciucă cel Mare, pensii, indemnizațiile scriitorilor români, turismul în casele lui Iohannis, bluesul românesc, ukrainean sau bulgăresc, despre halva, Balzac, furnici și albăstreală, adică despre România de azi. Vă aștept!

22 decembrie 2022

DESPRE ASEDIUL VIENEI, WC-UL DIN FUNDUL CURȚII ȘI REVOLUȚIA DIN 1989

În zorii secolului 16, 1529, turcii au strâns o mare oștire și au purces prin Europa spre Viena. În avangarda marii oștiri erau zece mii de spahii care făceau renumitele tranșee pentru nevoile fizice ale armatei: căcarea și restul. A fost momentul de glorie al poporului român care după ce și-a dezgolit pieptul pentru a ține spaima otomană departe de continent a inventat wc-ul din fundul curții. De acum, pentru viitoarele invazii belicoase ale oricărui stat, soldații erau echipați cu wc-uri din fundul curții și s-a renunțat defintiv la săparea greoaie și costisitoare a șanțurilor. Vezi 1941, invazia germană în URSS, 2022 invazia rusă în Ucraina. Poporul român câștigase de două ori: oprise armata otomană la porțile Europei și făcuse o mare afacere cu wc-urile din fundul curții în care era mare expert. Dezvoltând afacerea pe plan local, în Carpați, poporul român s-a apucat, stand pe wc-ul din fundul curții, să dizidească.
Dizideală care a ținut până azi, 2022, și cine mai știe. În timpul acestei dizideli, dizideală e derivat de la dizidență, deci în timpul dizidelii poporul român a scris nenumărate opera literare pe care le ținea în sertarele de pe fundul fosei. Era o literatură îndrăzneață care ataca uriașele probleme ale omenirii: fabricarea sfeclei de zahăr, depănușarea securității și scrisoarea celor 6. Așa i-a găsit rușii, sec 17, pe români: stând în fundul curții, citind și cântând diverse tradiții locale, cum ar fi: hora în ziua de salariu, fotbalul de performanță precum și turnarea vecinilor cu soții babane. Rușii au făcut Regulamentul Organic, că românii erau ocupați cu wc-ul și și-au însușit, de ce nu, această minunată descoperire. Au adoptat wc-ul, l-au perfecționat, dacă putem spune așa. Anii au trecut anii, cu sutele, și la apusul anului 1989, mai précis în decembrie, românii crăpau de frig pe wc-ul din fundul curții dar erau mulțumiți.
Aveau lemne, teve alb negru, mălai, cârnați, Dacia 1300, neveste urâte și ceva dizidenți colaboratori ai unei instituții de binefacere. Când au auzit că Ceaușescu le mai dă 100 de lei la salariu, s-au sculat cu toții de pe wc și s-au dus sub balcon să-l aclame. Apoi s-au întors liniștiți pe wc-ul lor. Poporul n-a trecut pe la Inter, e vrăjeală. A fost momentul în care dizidenții au murit de necaz. A trebuit să intervină ei pentru ca dictatorul să dispară. Și a dispărut iar lucrurile pentru poporul român au reintrat în normal: stă la coadă cu orele pe DN1, halește mâncare stricată pe oriunde se duce, este mințit de toată media dar el e mulțumit. Are el wc-ul lui în fundul curții? I-l poate lua cineva? Nu. Acum când vorbim, stând el pe un capac de wc cu luminițe adus din Turcia, poporul român se întreabă dacă chiar are nevoie de bunăstare. Că uite, Ciucă îi dă 10%. Păi, ce să facă el cu 10%? Doar să se șteargă la cur.

18 decembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. La negocierile de aderare a României la UE de acum 15 ani s-au stabilit și semnat și două chestii de care acum nu mai amintește nimeni: Intrarea în zona Schengen a țării noastre la fix 5 ani de la aderare, 2012, și construcția rapidă a unei autostrăzi paneuropene care să lege Giurgiu de Vicovu de Sus. UE ne-a dat atunci un premiu degeaba la Cannes, 2007, noi ne-am umflat în pene și ce era mai important din negocieri s-a dus pe apa sâmbetei. E vorba aici de calitatea joasă a negociatorilor români. 2. În loc să demonstreze pentru circul de pe DN1 românii își retrag firfiricii din băncile austriece. 3. Vecinul nostru taie porcul și ne-a promis șorici, cârnați, sângerete, salată de boeuf, limbă cu măsline și ciorbă de pește, ei bine, în timpul ăsta noi urmărim pe Neflix filmul românesc Neidentificat vechi de vreo 2 ani. Foto.
Regia și scenariul Bogdan George Apetri, rol principal Bogdan Farcaș. E vorba de polițistul Florin. El cântă Chopin la pian deși scenografia apartamentului său nu indică nimic în sensul ăsta, în timp ce cântă își încarcă revolverul cu niscai gloanțe dintr-un sertar al pianului, el ascultă în mașină tot Chopin, e nervos, bea bere, adică un portret ca în filmele americane cu Bruce Willis și uite-așa trec două ore că dacă aripa de porc dezosată a vecinului nostru era gata închideam filmul. Finalul este cumva bun, Florin își ucide iubita pentru că se culcă cu altul. 4. Ursula van der Leyen și Victor Orban la București ieri alatăieri. Ceva cu un cablu prin Marea Neagră. Ca doi popândăi, Iohannis și Ciucă îi încadrează iar cei doi diplomați străini se jură că vom intra în Schengen una două. Imaginile vă pot afecta emoțional, mai ales că românașii noștri puteau face asta acum hăt niște ani. Acu-i degeaba, e de manipulare. 5. Pisica cea mai înaltă din țară, 60 cm, se află în gașca de pisoi din fața blocului nostru. Matilda. Matilda m-a invitat deunăzi la Târgul de carte Gaudeamus 2022 din București. M-am dus. În primul rând că târgul nu mai este în cupolă, s-a mai strâns. E într-un pavilion, B, iar în cupolă este târg de păsări vii, vorbitoare, sportive, politice, militare și cine mai știe. De cum intri în pavilionul cu cărți auzi vreo 30 de indivizi care se cacă pe ei de râs. Se zgâlțâie Humanitasul. Sare vopseaua de pe uși. E vorba de lansarea unei cărți semnate Radu Paraschivescu, marele umorist al neamului.
Se termină hlizeala și, tot la Humanitas, aceiași 30 de indivizi își notează ce zic Patapievici și Liiceanu. Cam ăsta-i tot târgul. Ceva pe la Tritonic, Alifantis.ro, Trakusarte, Nemira, la Bookzone cu niște copii. Personal am avut parte de o sărăcie de lansare la editura Trakusarte, lansare la care n-a venit nimeni. Foto. Iar mai încolo ceva noi apariții Emil Ctinescu, care se străduie să ne demonstreze că nu halește banii noștri degeaba. Iar la final pe lângă noi a trecut și George Simion care se ducea la lansarea lui Liiceanu. Știa el ceva. 6. Juriul TVR a ales cele 12 melodii finale pentru Eurovision. Va merge doar una, normal. Melodiile sunt Bla, bla, bla, Faralaes, Statues și No time for me. Nouă ne place foarte mult Bla, bla, bla, care, suntem siguri, va câștiga finala pe România. Ia să vedem: Bla, bla, bla schengenu mă-sii/bla, bla, bla noi suntem români cu...nu se-nțelege, dar băgăm de seamă că până și muzica noastră luptă pentru intrarea în Schengen. 7. Papa Francisc și-a semnat demisia. Desigur, pentru că n-am intrat noi în Schengen. 8. Avatar: The Way of Water a avut încasări de 70 mil dolari în prima zi de lansare în cinematografe din Londra și Statele Unite. Avatarul ăsta nou a costat 350 mil dolari, al patrulea cel mai scump film din istorie. În seria asta de Avatar este vorba de Dunăre, Way of Water, pe care poporul român o folosește pentru Schengen. Primii pe barjă sunt Iohannis și Bode în 3D. 9. De necaz că n-am intrat în Schengen, știa dânsa ce știa, Ana Maria Prodan va susține un concert la Sala Palatului. La pauză Mîțu Soian va acorda autografe. Ne-a fost imposibil să le luăm celor doi interviu. 10. Vai, era să uit! Voiam să vă spun că atunci când englezii și-au dat seama că Liz Truss e proastă au schimbat-o după două zile. Nu știu cum veni vorba.

15 decembrie 2022

FRANȚA MAROC

...Mneața, mneața!!...Am auzit, tâmpit la cap, dar noi de ce-am face ca el? Ce ne trebuie nouă tatuaj cu Neymar și Ronaldo pe spate? Cum îl chiamă? Richarlison? Noi să ne facem tatuaj cu DN1 și să nu mai circulăm pe el...da....ce boicot? Ce treabă au austriecii cu DN1 al nostru? Ne tatuăm DN1 și nu mai mergem pe Valea Prahovei...Ăsta boicot, să dea faliment ăia cu turismul...Imbecilele alea de studii de fezabilitate...Am auzit...I-au oprit febeul lu’ Dan că nuș ce-a zis...păi, nuș ce-a zis, că nu mi-a spus...dar și-a făcut cont nou și i l-au oprit și p-ăla...i-am spus că e lege cu securitatea care ne ascultă și vede febeul...mă rog... da, am fost și la Gaudeamus...O să scriu...n-a prea fost lume...nu era ca-n alți ani în pavilionu’ ăla mare, nu...acolo era o expo cu papagali, cu cocoși de munte, da....și aici în aripa B a complexului era lume adunată, adică vreo 30 de oameni numa’ la Liiceanu...Vorbea cu Patapievici...Nu, nu știu ce vorbeau, n-are nicio importanță...ăștia doi, ca și lumea de-i asculta sunt de pe altă planetă, n-au nicio legătură cu realitatea...Ei, Ciucă și Iohannis merg într-o direcție, țara merge în alta....Nicio legătură între ele...da, da...e porc cât vrei...și-n viu...dacă știam îți luam de la romexpo un papagal...mai vorbeai cu el și te făceai și cu ouă...ce! N-ai mâncat ouă de papagal de Crăciun? Sunt foarte mișto...dulci, așa, acre...șorici cât vrei...vecinii mei nu mai merg la schi în Austria...nu, merg în Bulgaria nu știu unde... ehe!! Geaba încercăm acum să ne iubim cu Austria...nu ne-am iubit niciodată ori iubire pe-ncercatelea nu merge...Înțelegi? Lasă că facem șengenu cu bulgarii, o să crape de ciudă nemțălăii ăștia de austrieci....ai să vezi...că, de fapt, e din cauza Dunării...de-asta nu ne primesc pe noi și pe bulgari...așa cred io...că e navigabilă și merge pân’ la Berlin...stai o secundă pe fir...că mă sună din Niu Iorku, e Tudor Stancu....da, da...sau închidem și vorbim după meci...cum ce meci? E Franța Maroc la mondiale...Pa...numai bine...da...da, îi zic!!

14 decembrie 2022

ARGENTINA CROAȚIA

Messi driblează pe partea dreaptă, intră-n careu, pasează lui Alvarez și e gol pentru Argentina. Fază superbă, analizată pentru frumusețea ei în studioul de fotbal al Călimării cu Cerneală. Primul care ia cuvântul este Gigi Becali. Stă călare pe un butoi de brânză, produs cu care-și plătește jucătorii la victorie. În mâna stângă ține hățurile unei oi care este și ea înscrisă la cuvânt. Zice: trebuie aflat dacă Alvarez îi datorează bani lui Messi, în cazul ăsta nu trebuia să-i de pas, nu se face așa ceva. Dacă se-ntâmpla asta la mine-n echipă zburau amândoi. Oaia îi dă dreptate, behăie convingător. Edi Iordănescu înfășurat într-o cămașă de general de la taică-său, cămașă pe care scrie Incompetent, zice: Io să fi fost în locul lui Messi trăgeam în tribune, nimic nu-i mai frumos decât să arunci mingia suporterilor. Io așa-mi învăț jucătorii, toate mingiile-n tribune pentru că după câte am aflat plasa porții este făcută la Tricodava și e valoroasă. Oaia lui Becali îi dă dreptate behehe, behehe, behehe. Io, zice Răzvan Burleanu, mai marele turnătorilor din federația română de fotbal, io să fi fost în locul lui Alvarez opream jocul și-i făceam dosar de informator lui Messi că de ce-mi dă el pasă exact în minutul ăla, că ce-a vrut să zică. Nu merge așa în fotbal prieteni. Nu merge. Fără dosar nici măcar nu ești selecționat d-apăi să iei pasă de la Messi. Oaia lui Becali și-a dat seama că Burleanu are dreptate, a scos un creion și a-nceput să facă dosare celor prezenți. În studio, nici noi n-am fost anunțați, a intrat Ana Maria Prodan. Era în chiloți și oferea o imagine nesănătoasă pentru un mondial de fotbal. Zice: păi, bine, băbăieți, Messi e problema voastră? Că de ce a dat pasa? Nu, Alvarez e problema. Alvarez trebuia s-o dea în tribune așa cum se-nvață la școala românească de fotbal. Nu-i așa, Edi? Edi dormea. Oaia, emoționată de chiloții Prodancăi, a uitat să behăie, da’ a zis: behehe Ana Maria, behehe mamă, mamă! Că adică da, toate mingiile trebuie șutate în tribune, așa cum e-n liga autohtonă. Și chiar dacă afară din joc, arbitrul tre’ să valideze golul, altfel i se scoate dosarul și e șantajat. La final, așa cum era normal, a luat cuvântul Răzvan Burleanu: golul lui Alvarez trebuia trecut la croați ca să fie suspans, așa cum e la noi în ligă și gata. Și, liniștit, s-a ridicat, a scos telefonul și i-a zis oii: fă și mie o poză cu Messi cum dă gol. Hai, fă-mi!

12 decembrie 2022

ZORRO, premieră la TNB

Zorro, un câine de pripas, strică armonia unei căsnicii. Deși mic, negru, drăgălaș și cu ochii nuș’ cum, Zorro pute, vrea mereu afară, doarme pe perne curate, lasă păr, latră, vrea mereu în mașină pe locul cel mai bun și toate astea nu plac, da’ deloc, soției personajului nostru. E de vină Zorro că scandalul iscat în jurul prezenței lui scoate la iveală neajunsurile, neînțelegerile, lipsa afectivității sau a dorinței actului sexual din căsnicia personajului nostru? Poate că da. Sau nu. Poate că cuplul avea probleme nerezolvate de tot felul dar ieșite abia cum la iveală. Zorro e un pretext. Nu din cauza lui Zorro cei doi pierd firele traiului lor. Nu din cauza acestui cățeluș simpatic cei doi soți nu găsesc cu cale să arunce balastul de prisos al căsniciei lor. Nu. Negăsind calea corectă a rezolvării declicului, căsnicia se destramă. Personajul ajunge om al străzii. Doarme prin săli de așteptare și din când în când în adăposturi ale orașului. Sigur că aici apare și speranța: o îngrijitoare a stabilimentului pentru oamenii străzii îi aduce mereu prosoape curate. Numai lui. Iată deci că ‘’toujours la femme’’ e valabil în orice conjuctură, chiar dacă tristă, a vieții. Zorro este un text banal și deloc atrăgător scris de italianca Margaret Mazzantini în maniera One Man Show. În rol principal actorul Ioan Andrei Ionescu. Dânsul se achită onorabil de această misiune care nu-i oferă momente de excelență, de aplauze, de ridicat sala-n picioare. La fel de cuminte este și regia lui Toma Dănilă. Simțind că textul plictisește, Toma Dănilă folosește zidul sălii de așteptare pentru câteva sublinieri ale monologului. Vedem scris cu roșu Frică, Dragoste, Păcat. Spectacolul începe greu pentru că sunetul sălii este precar. De altfel acest aspect nu este rezolvat în nicio sală a TNB. Probabil lipsesc specialiștii. Probabil numai dicția actorilor este de vină. Amintim aici că la spectacolul Creatorul de Teatru în sală nu s-a auzit nimic. Când se folosesc lavaliere mai merge, așa cum a fost la tristul spectacol Mașinăria. Musicalul al lui Alexander Hausvater. Revenind. Mesajul textului Zorro este cât se poate de clar: numai dragostea ne salvează, numai dragostea ne face să ne împlinim ca oameni. Chestii d-astea.

09 decembrie 2022

SCHENGEN, basm popular românesc

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, o fată pe nume Viorica Schengen. Asta știați. Și era una la părinți și mândră-n toate cele. Și asta știați. Și avea fata asta niște pantaloni albaștri care-i stăteau foarte bine. Asta nu știați. Era înaltă, frumoasă, deșteaptă, cu nasul cam mare și vocea groasă. Nici asta nu știați. Și avea în loc de inimă un sertar, foto, în are încăpeau sentimente, valori, chibrite, flăcări, amintiri, iubiri, manifeste, bucurii, becuri, lemne de foc. Normal. De aici încolo nu mai știți nimic. Și când Viorica Schengen voia să cutreiere prin lume, scotea sertarul, se suia în el și era când în Mediterană, când în Canalul Mânecii, când la New York și așa. În satul vecin cu al Vioricăi era un alt sat cunoscut în istorie. Îl știți, nu-l pomenim. Aici stătea, cu ochii pe cer, un tânăr puțin cam prostuț numit Vasile Bode. Era un băiețel scund, cu părul alb de mic, cu mâini excentrice, cu fustă neagră, iie românească de mers la arat, și care, Vasilică ăsta, repeta zilnic o melodie pentru Eurovision: Uuuuu, marea, la mareeeeeee, când e soooooarreeee și e liiiiiber la mareeee. Cum repeta el de zor, pe deasupra lui a trecut un sertar. În sertar o fată frumoasă cu dinți de crocodil. A fost dragoste la prima vedere sau la a doua că la prima vedere Vasilică al nostru n-a văzut decât fundul sertarului. Și uite-așa, Viorica i-a zis lui Vasilică: Te iubesc, Vasilică. Da’ Vasilică i-a-ntors-o: Io mă fac milițian și te-mpușc. Viorica a râs și i-a dat o palmă peste iia cu care Vasilică vorbea la televizor. Da’ moderatorul n-a știut de glumă, a oprit emisiunea și l-a tras pe Vasilică de urechi. Viorica nu s-a așteptat și nici Vasilică, așa că au plâns amândoi și lacrimile au consimțit dragostea dintre ei, că moderatorul, unu’ Verde Bobâlnă, a început să gătească un gulaș după o rețetă numai de el știută. Au mâncat toți trei. Au și băut. După care Vasilică și Viorica s-au suit în sertarul cu care au venit la emisiune și au făcut șase copii. Copiii ăștia întâi au fost mici, da’ după aia au crescut și s-au făcut ditai măgădăii. Măgădăi care s-au stabilit în Carpați și au dat naștere unui popor. Un popor cu pantaloni albaștri, cu nasul mare și voce groasă că semăna cu Viorica Schengen. Și v-am spus povestea-așa, că n-o știa nimenea. Acu’ o știți.

04 decembrie 2022

DELICATED SOUND OF THUNDER

Tancul cu care trebuia să defilez la parada de la noi din oraș, foto, nu l-au mai scos ăștia de frică să nu ni-l copieze bulgarii. Că tancul apără flancul sudic al NATO, eu deasemenea. Și pentru că tot sunt la intendență m-am dus la bucătărie. N-a fost rău, că aici m-am împrietenit cu unii care alegeau fasolea, cu alții care alegeau foile de varză pentru sarmale, și chiar sarmalele, cu niște bolintineni care fierbeau ciolane, cu unii din Clejani care dansau cu vinul roșu în brațe, cu bucșeneni plângându-l pe Bădălău după ce l-au turnat, cu niște gagici care furau din porții și duceau acasă și altă lume, nene, alta vreau să zic. Și cum eram noi în plină treabă și ne gândeam că poate ducem din bucate și la ăia din Ruse s-a iscat așa o furtună la început ușor așa apoi, mamă, mamă: vuuuuuuu, vuuuuuu făcea dinspre Călărași. Uuuuuuuuu, uuuuuu, făcea dinspre Oltenița. Iiiiiuuuuu, iiiiiuuuuu, se auzea dinspre Bolintin, niiiiiu, niiiiiiu dinspre Veliko, buuuuuuu, buuuuu dinspre Calafat, dinspre Turnu Severin, de pe lângă Remuș și Daia și dinspre Kosovo. Un sunet cumva, știți ce vreau să zic. Sigur că știți.

02 decembrie 2022

ȘI DEGETELE SE-MPUȘCĂ, NU-I AȘA?

Nu’ș ce făceam, dar când am auzit-o pe Barabancea cântând în balcon, foto, de 1 decembrie la noi în Giurgiu mi-am scrântit un deget. Ăla de lângă arătător. Mă durea, ce să zic, dar vocea Barabancei mă alina, mă ajuta să-mi fac cafeaua cu degetul mic. Și mestecam eu ce mestecam în ibric c’a-nceput defilarea cu cai din centru orașului nostru drag Giurgiu, foto.
Și, pac, și celălalt deget. Mi s-a sucit în loc, nu’ș cum să spun. Că m-am gândit să mă duc să-mi iau niște fasole, foto, dar era multă poliție și colac peste pupăză m-au întrebat polițiștii dacă nu am ceva la mână pen’că-mi pusesem atelă.
Fasolea nu era bună, n-avea gust, așa că am luat niscai sarmale care erau proaste. Și pac, și celelalte degete. Mi le-am scrântit pur și simplu. Era o durere anapoda, cum n-am mai avut. Mă gândeam că n-am să mai scriu niciodată. Mă gândeam că n-am să mai ascult muzică niciodată. Mă gândeam că n-o să se mai uite nicio femeie la mine. Mă gândeam că n-am să mai apuc să văd atâta fericire și dans, foto, de 1 DECEMBRIE niciodată.
M-am gândit să mă duc la urgență. Nu m-au primit cu degetele scrântite. Nu. Doctorul mi-a spus că o mână spală pe alta dar eu n-am înțeles și ca să-mi treacă durerea am rugat un polițist care păzea sărbătoarea să-mi împuște degetele. Ca să uit că nu mai am degete. Ca să nu mai plouă. Și așa a făcut. Cu un cartuș. Ba chiar cu două că n-a nimerit din prima toate degetele. Ce să mai zic?

29 noiembrie 2022

POȘTA REDACȚIEI

IOANA PARTEBUNĂ, Ploiești. Aveți, doamnă, nume de conchistador. De conchistador care a cucerit toate secțiile de votare de pe Valea Prahovei și a obligat cetățenii să voteze cu Ion Iliescu. Lăsând gluma, spuneți că aveți în fundul curții un rând de mazăre care nu s-a făcut când îi era timpul ci acum. Iar ceea ce este extraordinar este că nu toate boabele sunt verzi. Unele-s roșii, altele galbene, sunt de toate culorile. Și, ceea ce pune capac la toate este că le-ați auzit vorbind. Alea roșii ziceau: Dacă Dunărea nu trece pe la noi prin curte, cum naiba vom mai face analize asupra comerțului mondial? Sau, alea mov: Noi, de 1 decembrie vom defila în Giurgiu. Suntem armata din Giurgiu. După care mergem să ne culcăm. Boabele gri: De sus, de unde ne aflăm, vedem cum totul se duce naiba. Munți, câmpii, fluvii. Boabele albe: Proprietara noastră n-are fosa în fundul curții și trebuie înștiințat tribunalul poporului. Păi, nu mai există așa ceva, a zis o boabă neagră de supărare. Apoi, stimate domnule de la Călimara cu Cerneală, a trecut o găină țanțoșă nevoie mare pe o trotinetă. Și cânta: O sole, o sole miau, miau, miau, de parcă era un pisic prins la furat de arici. Spre final spuneți că ați luat boabele de mazăre și v-ați uitat împreună la televizor. Era o emisiune în care o vedetă autohtonă povestea cum a cucerit Irakul. Era soare, zicea, armele erau încărcate, am tăbărât peste dușman. Am învins. Goarna suna, internetul se blocase, tancurile gemeau, tunurile scuipau și scuipau și scuipau, bum, bum, bum, bum. În hărmălaia generală când încă nu apăruse comandantul nostru să dea ordinul de retragere, noi, românii, am scos varza de Lungulețu și am început să vindem din ea și nouă și dușmanilor, în ideea că tebuie să ajutăm economia românească. Și vinete, de toate. Și vedeta a scos acolo în studiou o varză și toți au început să mănânce din ea. Frunză cu frunză. Bob cu bob, până s-au golit cartușierele și a trebuit să ne întoarcem la Deveselu și să luăm altele de la armata americană care nu ni le-a dat de bună voie așa că a început altă bătaie. Da’ bătaie nu glumă. Excepțional ce ne scrieți, doamnă Partebună. Treceți pe la redacție pe joi încolo. FLORIN DECUSEARĂ, Iași. Nu.

25 noiembrie 2022

BAZACONII

1. România a devenit un service auto. Premierul Ciucă a dat semnalul: Vom anvelopa scăderea natalității și vom găsi soluții la guvern. Sau: Vom anvelopa bunăstarea românilor și vom pune acest lucru în atenția specialiștilor. Și încă: Vom anvelopa migrația tinerilor și-i vom aduce înapoi. La guvern probabil. România stă de fapt pe un cric, care mai are puțin să cedeze sub greutatea anvelopărilor. 2. Temă de cercetare: În ce moment al vieții ne hotărâm să ascultăm muzică? Cum influențează muzica comportamentul nostru ca oameni? Sau cum alegem ceea ce ascultăm? Interesant de aflat un răspuns. Asta nu-nseamnă că această cercetare trebuie lăsată pe seama anvelopărilor lui Ciucă. Nu, tema este mult mai mișto decât generalul. 3. Bella Hadid, foto, a fost desemnată cea mai stilată, elegantă și frumoasă femeie din lume. Dânsa-i va lua locul lui Marius Tucă din emisiunea Maris Tucă show și va discuta zilnic cu Ion Cristoiu despre aventurile lui Cătălin Botezatu. Surse.
4. Cei care-i scriu discursurile lui Nicolae Ciucă ar putea folosi și alte cuvinte memorabile, cu înțelesuri adânci. Astfel, pe lângă genialul ’’anvelopare’’ i-ar putea strecura în discursuri și cuvântul ’’hidrocentrale’’. Cum ar suna: Vom hidrocentraliza sărăcia la guvern și ne vom da seama că cu 4 lei pe zi aceasta dispare? 5. Roata de Crăciun din București are o cabină care costă 200 de lei. Din ea poți vedea creșterea natalității în România, centura Bucureștiului și DN1 autostrăzi, podul de la Brăila mutat în locul pasajului de la Dna Ghica, prostiile lui Ciutacu, Schengenul, saboți olandezi bubuind pe Calea Victoriei, semințele de floarea soarelui luând calea Franței și, nu în ultimul rând, concertul aniversar al lui Mîțu Stoian. 6. Suntem deja 8 miliarde pe planetă. Cel de-al optulea miliard s-a născut în România, vezi foto, și a declarat: Când voi fi mare, zice baba din stânga foto născută acum 5 minute, vreau să fiu ca Bode.
7. John Cale Band în turneu prin Europa. Nu trec prin București. Mai nou, trupele babane, soliștii lor ocolesc România. De mirare că vin Porcupine Tree la Sibiu în 2023, 28-30 iulie. Ba chiar și Beth Hart la Brezoi tot cam atunci. 8. Scurtătura spre viitor a lui N. Ciucă e atunci când peste câțiva ani, nu mulți, România va crăpa administrativ din cauza depopulării. 9. Telescopul James Webb al NASA a descoperit o planetă pe care este viață din belșug. În capitala planetei, în piața cea mai mare, cinci milioane de români îl votează din nou pe Ion Iliescu. Pe lentila telescopului se mai văd și niște mineri. Și niște revoluționari. Și multe Viorica Dăncilă. Și mulți Nicolae Ciucă, și mulți Marcel Ciolacu, și morman de Ion Cristoiu, bașca Klaus Iohannis. Cercetătorii americani nu spun numele planetei ca să nu fie acuzați de amestec în treburile interne de acolo. 10. RECLAMĂ. Două babe halesc caltaboș. Una are dinți, alta nu. Apare sloganul: Mâncăm tot ce putem, restul dăm la cantina parlamentului.

23 noiembrie 2022

PICTURES AT AN EXHIBITION

Vedi Ruse e poi muori. E din ciclul portulețelor de la Dunăre gen Giurgiu, Oltenița, Călărași, Silistra sau Tutracan. Nu sună bine și Vedi Călărași e poi muori? Ba da. Prima atestare documentară a portului bulgar Ruse, aflat peste Dunăre de Giurgiu, a fost consemnată într-o scrisoare a unui negustor italian, sec XV, care căra măsline prin Țările Române. În drum spre Bran el a oprit într-un orășel bulgăresc numit Ruse. El scrie de aici nevestei sale din Veneția: Guarda Ruse miei occhi, bat mio cavallo e muorto (aprox). Timpul însă a modificat puțin înșelesul epistolei astfel că până la noi și ochii, dar și calul au dispărut. Bun. Morți de curiozitate ne-am îmbarcat în Opelul al Mihaelei și ne-am dus la Ruse. Orașul este brăzdat de șantiere. Va deveni, bănuim, cel mai vizitat oraș de la Dunăre, înaintea Budapestei, înaintea Olteniței. Peste tot sunt șanțuri, p-aici nu, ocoliți, mergeți înapoi, obligatoriu la dreapta, la stânga și abia la final un indicator pe care scria Giurgiu, România. În centru, lângă muzeul de istorie este Ecomuzeul, un lăcaș respectabil de cultură cu săli dedicate faunei preistorice. Un mamut, câteva lișițe. O sală însă, cea mai mare din muzeu, găzduiește acum când scriem această cronică Crăiesele celebrei pictorițe Petra Șerbănescu Tănase. Vezi foto afiș.
Prin Crăiesele dânșii, orașele vecine Giurgiu și Ruse devin, dacă putem spune așa, locomotivele culturii locale, cărora Dunărea le poartă eleganța și culoarea în toată Europa. Pitorescul și originalitatea acestor Crăițe atrag atenția și spun totul despre uriașul talent al pictoriței. Este vorba aici despre o înțelegere subtilă a frumosului într-o paletă cromatică desăvârșită. Pentru că Crăițele sunt mov, sunt albastre, sunt roz, sunt galbene. Vezi foto.
Culori care traversează starea de creație a artistei, visele ei. O stare bună, prolifică. Giurgiuveanca Petra Șerbănescu Tănase este stabilită în micul port Giurgiu. Predă meșteșugul picturii unor elevi de liceu. Cu destul folos, zicem noi. Mulți dintre elevii dânșii urmează școli bucureștene de profil. Printre ei, ne place să credem, va fi și următorul Tonitza. Sau Tătărăscu. Sau Grigorescu. De ce nu? Expoziția din Ruse a giurgiuvencei Petra Șerbănescu Tănase va fi deschisă până în ianuarie 2023. Exclus să n-aveți drum spre Grecia. Exclus să n-aveți drum spre Istanbul. Trecând prin Ruse faceți un popas ca să vedeți Crăițele. Cele mai frumoase Crăițe de pe Dunăre. Nu veți regreta. Apoi, comentarii. Foto jos.
Mihaela zicea că Ce mișto! Eu la fel, am zis Ce Mișto! La Crăițe ne referam desigur. Da, mișto.

18 noiembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Perechea regală Mihai și Ana a scris o piesă de teatru mai de de mult la Versoix: Alegerea. Ea se joacă acum în 2022 la TN din Craiova. E vorba în piesă de frământările celor doi legate de bugetul României actuale. Că cum ar putea trăi fără el? Păi, nu poate și atunci casei regale i se dă de la buget cam 25 de milioane de euro anual. Frumoasă piesă. 2. La ce ne trebuie nouă Schengen? Uniune Europeană? N-a fost clar atunci în 1990 când cu mineriada că n-avem nevoie de ele? Că România are altă cale, alt drum? O cale luminată de Justiție și Biserica Ortodoxă? Care țin România pe loc? Paranteză: Lasă Suedia și Olanda, dar mai nou nici Austria nu ne mai vrea în Schengen.
3. Mădălina Ghenea, foto, părând că vrea să i-l ia pe Reghe Prodancăi la un concert al nemuritorului Mîțu Stoian. 4. De vizele americane se tem deopotrivă și guvernanții români. Pentru că ei nu le vor de fapt. Că s-ar ajunge în situația în care instant cinci sau șase milioane de români ar dispărea în State și România ar exploda administrativ. Și-atunci de unde taxe? De unde pensii speciale? De unde fose de impozitat? 5. RECLAME. Două babe se spală pe dinți. Una are oglindă, alta nu. Începe bătaia. Cad dinți, sâni, se sparg pahare. Apare sloganul: Un zâmbet și doi molari. Tâmpit slogan, ce să facem? 6. În Quatar, pe timpul mondialelor de fotbal va fi interzisă berea. Și dacă s-ar găsi ar costa cam 15 euro halba de 0,5 litri. Bine că nu ne-am calificat deși era momentul ca vreun întreprinzător român să se remarce vânzând bere Ciucaș la pet de 2,5 litri. 7. Actrița australiană Angela White: M-am apucat de filme porno de la vârsta de 14 ani, iar acum la 37 sunt milionară. De ce am făcut asta? Pentru că-mi place să fiu cu cât mai mulți bărbați în cât mai multe filme. Angela White a fost numită Meryl Streep a filmelor porno. 8. Nominalizări la Grammy 2023: La piesa anului, Abba cu Don’t show me dance, apoi Adele cu Easy on me. Mai la vale Mary J Blige cu Good Morning Gorgeous. Albumul anului, ce să vezi? Abba cu Voyage. Tot bătrânii, nene. Cine n-are să asculte Abba. Noi am ascultat pentru dvs Beyonce Break my Soul. Un căcat. 9. Viorica Dăncilă despre Nicolae Ciucă: Exprimă foarte greu unele cuvinte.
10. Bella Hadid, foto, în calendarul Pirelli 2023. În interior mai sunt și Monica Macovei, gagica aia Maria Grapini, madam Tatoiu, Diana Șoșoacă, Norica Nicolai, Marcel Ciolacu, Victor Ciutacu și Ion Cristoiu. 11. Din ciclul Hai să ne mai băgăm în seamă face astăzi parte și fostul președinte Emil Ctinescu. Dânsul se află în India exact în aceste zile de noiembrie curgător pentru a aniversa 25 de ani de când a fost dânsul în India.

15 noiembrie 2022

GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA: MUZICA ESTE ESENȚA VIEȚII

Ciolacu i-a spus lui Iohannis că va fi vai și amar dacă nu se respectă la anu’ rotația prim miniștrilor, că va fi timpul ca PSD să propună unul și dacă nu vor fi anticipate. Iar prim ministrul propus de PSD va fi tot Ciucă. Va fi așa handred procent și de bucurie Mîțu Stoian va cânta în amintirea lui însuși la Sala Palatului. Cântare la care va lua parte și Ana Maria Prodan care și-a tras tricou de președinte, dar Reghe se supără și-i taie suportul financiar de care Prodanca n-are nevoie că i-l dă Mădălinei Manole prezentă și ea la eveniment. Și hop apare și fosta soție a lui Cătălin Crișan care o duce mai bine fără Cătălin Crișan, ca și noi de altfel, și care a declarat că Lucian Bode nu poate lua măsuri pentru că este ocupat cu furtul ăla celebru din Creangă când i-au furat țoalele lui Năică la scăldătoare, și trebuie prins hoțul și predat Codruței Koveși, care țoale trebuie înapoiate poporului român. Și cântarea cu Mîțu Stoian și Mădălina Manole și fosta soție a lui Cătălin Crișan și Cătălin Botezatu și Micutzu și Prodanca și Nicola și Phoenix și Bere Gratis se va muta pe pasajul de la Domnești unde se circulă mai rău ca înainte da’ măcar să asculte șoferii o muzică bună pentru că așa cum a zis ăla de la Hamangia în nu’ș ce ocazie Muzica e esența vieții sau nu el a spus-o dar ce mai contează acum când țara noastră este cu un picior în Shengen dar nu se știe cu care. Și uite-așa cozile de la primăriile rurale sunt kilometrice pentru că stau oamenii să declare fosele pe care le cară după ei până în fața sfatului pentru că primăria n-are bani să verifice pe teren, și dacă fosa ta miroase mai urât taxa e mai mare și coada ține până în satele vecine unde se împart elice pentru producerea curentului electric adică pentru prosumatori. Care prosumatori s-ar încălzi ei cu lemne da’ lemnele ia-le de unde nu-s pentru că sunt folosite la bateriile electrice chinezești de la Renaultul din Mioveni, unde bate vântul seara, bate vântul dimineața și, asta nu se spune, cocorii nu mai au ce căuta pentru că află Codruța Koveși și-i dă pe mîna justiției. Următoarea cântare a lui Mîțu Stoian va fi pe 20 noiembrie curgător la piața Constituției unde se va inaugura Pomul de Crăciun bucureștean și unde-și va anunța candidatura Prodanca dimpreună cu Șoșoacă dimpreună cu Cătălin Botezatu și Bere Gratis și actorii ăia din Teambuilding că tare mult ne-au plăcut. Da.

14 noiembrie 2022

CARAGIALE, O SCRISOARE PIERDUTĂ ȘI CÂȚIVA VORBITORI

Lucrurile cronologic au stat cam așa cu volumul O scrisoare pierdută a lui Caragiale, de fapt un scenariu scris acum 30 de ani de Titus Popovici și Mircea Cornișteanu. Cei doi l-au scris, tevere-ul l-a plătit, Paul Everac l-a interzis pe motiv că strică imaginea României în lume, apoi Tudor Giurgiu a zis că-l face în urma unui concurs și nu l-a făcut și uite așa ne-am trezit cu volumul. Nu ca să fie făcut film, nu, regizorul Cornișteanu zice în postfață că nu ar mai lucra așa ceva. Așa că ne-am adunat la MNLR sâmbătă 12 nov curgător să vorbim despre scenariu, despre actualitatea lui noi cei din linia-ntâi: Ioan Cristescu gazdă, Mircea Cornișteanu autor, Mihai Ispirescu, Dinu Grigorescu, Matei Vișniec, Ada Vertan, Lucia Hoss Longin, doamna Paanjanjogluglu, Cornel Nistorescu și subsemnatul în calitate de vorbitori.
Și cum a fost? Păi, Mihai Ispirescu ne-a citit din carte prost, Matei Vișniec s-a referit la scenariu ca fiind posibil, Dinu Grigorescu a zis că Matei Vișniec este genial, Ioan Cristescu a zis că Paul Everac, despre care s-a amintit ca șef al TVR, deci a zis că era ridicol în tot ce făcea, eu am zis că Scrisoarea poate deveni film dacă se actualizează, un film al secolului 21, cu telefon mobil chestii, iar Cornel Nistorescu ne-a atras atenția asupra unei realități triste: într-un subsol din București, chiar dacă MNLR, vreo 20 de oameni vorbesc despre Caragiale. Și-atât. Adică atâtă lume mai este interesată de Caragiale și punct. Trist? Da. Restul românilor acum în 2022, am zis eu, se duce la Teambuilding.
Adică, voiam să spun că Scrisoarea a fost scrisă în 1884, prima ecranizare a ei a fost în 1953, iar scenariul pentru care ne-am adunat avea déjà 30 de ani vechime. Timpul, 150 de ani, necruțător, a trecut și dacă lui Teambuilding nu i se opune nimic vom păți ca în cazul manelelor. Manele care Prin noi Înșine au invadat politicul, sportul, educația, și câte și mai câte de la noi. Lăudabil efortul celor doi autori, Ioan Cristescu, ca editură, și Mircea Cornișteanu, ca autor, de a ne aduna și a ne face să vorbim despre actualitatea Scrisorii, despre Caragiale, despre noi de fapt, noi cei din secolul 21. Ce se poate spune despre acest eveniment, despre actualitatea marelui nostru dramatug? Păi, a zis Caragiale: ne-am răcit împreună.

11 noiembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Alde Ciucă se prefac că vorbesc despre pensii de vreun an. Că 15%, că10%, că să vedem cât permite bugetul. Că de la 1 ianuarie 2023, că de mâine. Fac asta la mare miștocăreală, pentru că de fapt ei știu tot de vreun an cu cât și când le pot mări. Problema e că atunci când s-a hotărât de la buget 2,5 pentru înarmare, avioane, lopeți, topoare, vapoare de pompieri, n-au mai vrăjit-o ani de zile ci au dat banul instant. Vorba lui Bucovski care se referea însă la omenire: România e o căldare de căcat. 2. Înfășurat într-o pălărie neagră de fetru, domul Pic Pompa colaboratorul nostru ne-a declarat: Tristețea este singura care are dreptate. 3. Armata va prelua Internetul din România. Oricum n-are ce face, oricum turnătorii militari nu mai au așa multă treabă. Așa că vom avea în fiecare casă câte un soldat căruia vom fi obligați să-i citim mail-urile, mesajele, chestiile personale. 4. RECLAMĂ. Două babe stau de vorbă în balcon despre pensii. E frumos afară, câțiva copii într-un leagăn. Din neatenție, una din babe cade de la balcon. Se strivește de asfalt. Apare sloganul: Un măr pe zi și prostatita dispare. 5. INS: 80% din populația României nu a călcat niciodată într-o sală de teatru. Adăugăm: Din restul de 20%, 15% vin la teatru doar că să aplaude finalul în picioare chiar dacă dicția precară a actorilor sau sunetul sălii nu i-a făcut să înțeleagă nimic din spectacol. 2% vin însă în cunoștință de cauză, dintre care 1% dorm în sală iar restul de 1% știu despre ce este vorba, cunosc piesele dar vin ca să fie văzuți. 6. I.L.Caragiale: ’’Dacă între toți oamenii cuminți și deștepți din România ar exista o înțelegere atât de mișto ca cea a nerozilor care ne conduc, românii ar avea o soartă mai bună.‘’ 7. Filmul românesc Gata Oricând stă să apară. O poveste din primul război mondial în care locuitorii orașului Tg Jiu au ținut armata germană la respect. Regizorul Barbu Silviu Tripăduș zice: Eram cu Cătălin Saizescu la o filmare. Și l-am întrebat unde sunt comediile lui Geo, unde sunt filmele noastre istorice. Nu reiese din interviul acordat Adevărului ce i-a răspuns junele Saizescu. Noi avem un posibil răspuns, dar nu ne-a-ntrebat nimeni. 8. Varza de Lungulețu, jud Dâmbovița, s-a făcut atât de multă încât nu mai merge nici cu 50 de bani kilu la producător. Față de 1,50 lei în vară. Restul nevandabil va fi luat de guvernul Ciucă și folosit la mâncarea caldă din școli, la ajutoarele pentru cei aproape două milioane de români care trăiesc sub pragul sărăciei, la concursul cnc în loc de bani, la savarine pentru export, la Dacia Spring în loc de litiu la baterie, la guvern în loc de covoare și cine mai știe. 9. Clujana a dat faliment. Brand celebru în comunism și nu numai. Nu aveai pantofi de la Clujana erai un nimeni. Noi n-am avut și uite unde-am ajuns: Scriem la Călimară. 10. HOROSCOP. O găină în Capricorn. Astrele sunt aliniate să nu fie tăiată. Pluto în casa a IV a. Găina lasă în urma ei niște ouă. Cinci. Unul e de aur. Printre scândurile cotețului, la fel de albă precum găina sacrificată se ivește ciuma. Atenție mare.

09 noiembrie 2022

MAȘINĂRIA. MUZICALUL DE LA TNB ÎN CARE MUZICA NU CÂNTĂ

Despre marile opere ştim, şi suntem de acord, că traversează epoci, timpuri şi mode. Adevăruri umane general valabile de mii şi mii de ani, acele fibre dense de frământări moral-sentimentale, „plămada viselor” arhetipale ce ne devin realitate comună – din acest inventar select se procură ideile ce nasc produse premium pe rafturile cultural-artistice. Dilemele complicate şi emoţiile antagonice vor fi oricând o bornă justă în orice parcurs dramatic. Dar nu orice operă care îşi propune să rămână relevantă peste veac şi reuşeşte asta. De cele mai multe ori, tocmai creaţiile dedicate prezentului imediat s-au dovedit a fi perene. Iar forţarea genialităţii şi extinderea unui termen de valabilitate peste durata conţinutului nu face decât să ducă în deizoriu faima, atâta câtă a fost, a originalului. „Maşinăria. Musicalul” adaptarea lui Joshua Schmidt după piesa „Maşina de calcul” de Elmer Rice, montat la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti de Alexander Hausvater este o încercare opintită de augmentare a unui text datat. Încă de la premiera pe Broadway a musicalului în 2007, sonorităţile voit trunchiate, elitist-dizarmonice şi compilaţia de genuri într-un fragmentarium sonor deliberat distonal, nu recomandau revizitarea textului din 1923 ca pe revendicarea unei capodopere. Meritele de atunci ale unei piese vizionare bine scrise nu se mai regăsesc în musicalul de acum care mizează pe o noutate inexistentă, de fapt. Alegerea repertorială a acestui titlu la TNB este cu atât mai greu de înţeles cu cât partiturile muzicale stufoase şi alambicate au fost încredinţate unor actori care par departe de orice performanţă în registru vocal. Pentru ca un spectacol să aibă şansa de a-şi atinge potenţialul, cinstit, cu bune intenţii, lucrând cu dedicare şi talent, e nevoie de alegeri limpezi; de la text la echipa de creaţie. Miza unei montări a unui scenariu anevoios, provocarea unui musical prea puţin muzical, nu poate în niciun caz funcţiona adăugând hazardul unei distribuţii în care aproape nimeni nu poate cânta. Vorbirea cantabilă a celor mai mulţi din distribuţie, notele false care le depăşesc cu mult pe cele atinse corect, aerul care se pierde pe finaluri de fraze, respiraţiile gâtuite, vocile care tremură la fiecare vers, sentimentul constant de efort şi disconfort al celor de pe scenă nu pot fi alegeri deliberate, ci greşeli elementare. Spectacolul arată vizual sărăcăcios, cu elemente de decor asamblate, parcă, pe fugă, adunate desperecheat. Proiecţiile nu salvează impresia generală de ponosire, pentru că şi ele sunt la fel de neinspirate, necalitative şi excesive. Busturile de manechin care stau în cutii jumătate de spectacol nu îşi găsesc niciun folos real, nu înseamnă nimic; puteau la fel de bine să fie acolo televizoare, lămpi, ursuleţi de pluş sau nimic. Costumele neutre sunt în notă cu atmosfera pretinsă de text, însă halatele de îngeri cu veste înflorate adaugă încă un accent crispant şi urât estetic minusurilor acestui supliciu vizual-auditiv. Defilarea formală a personajelor care aduc în scenă obiecte şi execută repetitiv gesturi-tic care deschide spectacolul e ineficientă şi imprecisă; lumea închistată în cifre, dezumanizată şi vidul sufletesc în care maşinile ameninţă extincţia umanităţii nu există decât la nivel declarativ. Nimic din înşiruirea stângace de mişcări cu ochii în gol nu e dublat de sens şi motivaţie altfel decât superficială. Actorii sunt executanţi – unii mai silitori, alţii mai delăsători – ai unor trasee ce doar umplu scena şi timpul, fără conotaţii reale, fără substrat, fără eleganţă, cu prea puţin creativitate, lăsând senzaţia de neputinţă prăfuită. Totul pare vechi, deja văzut, depăşit stilistic şi neconvingător. Distribuţia numeroasă e pusă în slujba unui demers artistic falimentar. Dintre actorii de plan secund, se observă cu uşurinţă entuziasmul lui Burcea, seriozitatea lui Silviu Mircescu, exagerările de mimică ale Monicăi Davidescu şi imprecizia lui Silviu Biriş mascată de aceleaşi grimase. Florentina Ţilea (Daisy) are disponibilitatea sârguinţei care nu compensează, însă, minusurile evidente ale carenţelor sale vocale; oricât de bune ar fi intenţiile, oricât de sincer asumat personajul, songurile sunt compuse din note care de multe ori tremură şubred într-un recitativ-cântat aproximativ. Tomi Cristin (Şeful) umple pe jumătate o formă pe care nu o conţine, are o interpretare demonstrativă şi rămâne într-o zonă mediocră de expresie scenică. Natalia Călin (Doamna Zero) încearcă să îşi folosească talentul pentru zona de comic pentru a creiona un caracter concludent personajului său; efectul comic se realizează doar parţial din cauza exceselor ce vor a compensa songurile ratate în totalitate, ce pot doar crispa civil, într-o manieră stridentă. Istvan Teglas (Shrdlu, Martor) e foarte implicat şi dedicat, corporalitatea sa e cea mai expresivă, intensitatea personajelor sale captează atenţia şi interesul, căptuşeşte cu emoţie şi gând partitura, însă nu e ferit de aceleaşi metehne vocale ce sugrumă performanţa. Ioan Andrei Ionescu (Domnul Zero) încearcă să creadă în personajul său. E singurul din scenă care conţine susţinut un gând bogat despre întregul film interior al persnajului. Exprimă emoţiile acestui alienat, disperat şi descurajat, se miră de ce păţeşte şi de ce e capabil. Are o prezenţă carismatică, are mai multe posibilităţi vocale pe care le foloseşte cu măsură şi reuşeşte să salveze prin această intensitate motivată interpretarea sa. „Maşinăria. Musicalul” e un spectacol în care muzia nu cântă. O poveste cu potenţial, care a făcut vogă acum un secol, reciclată pe cai mari nu e suficientă pentru a suplini lipsurile de imaginaţie şi creativitate ale epigonilor. Un compozitor neinspirat, o traducere superficială, o scenografie ternă, o coregrafie schematică, o regie prăfuită, şi actori nepregătiţi tehnic, neantrenaţi pentru acest gen spectacular – aşa arată afişul acestui eşec. d'E-pîn-geac.

08 noiembrie 2022

CU FOSA MERCENAR ÎN UKRAINA

Sărăcia este de-o veșnicie la noi în sat, în Izvoru. Eternă deci. Este întipărită pe fețele oamenilor, a câinilor, a boabelor de struguri. Zidurile crăpate ale caselor, porumbul, carasul din lac, mic și fără personalitate, biserica tristă și fără de enoriași subliniază pentru cine trece pe aici că bunăstarea nu va fi niciodată la ea acasă în sat Izvoru, județ Giurgiu. Școala mai are trei elevi, satul cinci bătrâni, și o cârciumă, La Steluța, în care se adună cei șase sau șapte mecanici care mânuiesc combinele. Tractoarele. Plugurile. D-aia când s-a auzit că se caută mercenari pentru Ukraina de la noi din sat ne-am repezit cu toții la La Steluța unde veniseră niște ofițeri cu liste, chipie d-astea noi, tocuri de pistoale. Ne-am dus cu toții. Ideea unui ban câștigat cinstit ne amețea. Ne-am strâns tot satul: noi, cei cinci bătrâni, vreo opt copii și încă vreo șase bărbați din mecanicii ăia cu toții buni de luptă. Un ofițer ne-a rătat unde e Ukraina. Altul ne-a pus melodia de la Eurovision a Ukrainei, aia de anul trecut. Pe o tabletă ne-au arătat niște gagici care ne așteptau în Kiev. Mie mi-a plăcut una brunetă cu mustăți și cercei din porțelan albastru cum purta și nevastă-mea. Erau unele, în foto, care își arătau și fundul sau cracii lungi, dar mie nu-mi plac asemenea manifestări puerile. Nu. Pentru mine femeia e ori așa ori așa. Bun. Armament nu ne dădeau pentru că trebuia să luptăm prin Noi Înșine cum a dat ordin generalul Ciucă care a mai fost la război și știe. Adică să luăm coasele, a întrebat vecinul meu cu pletele până la brâu. Topoarele, a întrebat și țiganca Aurelia scuipând semințe. Dar unde ne facem nevoile, unde ne căcăm? Aici a intervenit cel mai mare în grad dintre ei, avea cinci metri înălțime și opt lățime. A zis: fiecare cu fosa lui. În felul acesta le înregistrăm și le impozităm cum sună noua Lege a Nevoilor Personale din Fundul Curții, a mai zis și ne-a executat pe loc, acolo printre mese și sticle, câteva mișcări de atac. Pac, pac, pac, bum, bum!! La final, ăsta mai mare a zis că trimite o mașină să ne ia. Numele nostru va fi Mercenarii din Stepă. Așa a și fost. Când a sosit în sat un Logan din ăsta chinezesc și șoferul a strigat Bă, care ești Mercenarii din Stepă, noi ne-am urcat pe bancheta din spate, ne-am pus fosele în portbagaj, i-am zis Steluței că ne căcăm în caietul ei că nu mai e valabil și duși am fost. Spre Kiev.

07 noiembrie 2022

THERMENOLOGIA LA ROMÂNI

Dacă nu pot schimba lumea măcar să schimb decorul mi-am zis și mi-am pus basmaua și mi-am luat baltonul și mi-am băut cafeaua și m-am suit în Clio și le-am luat și pe Luiza și Cristiana și hop la Therme. La Săftica. Corbeanca la dreapta, Therme la stânga. Ne-am luat bilete la incinta copiilor. La adulți n-aveam ce căuta, sunt plictisitori și-l votează mereu pe Ion Iliescu. Căldură mare. Bazine cu apă caldă. Părinți și copii. Ultraviolete, că pleci mai negru decât ți-ai dorit. Chirăiala dracului. Câțiva copii de 2 ani bând vodcă. Alții sărind 5 metri cu prăjina, cei mai mulți imitându-l pe David Popovici în bazine pentru pici de 30 cm înălțime, părinți bând bere în piscine, băi de aburi pentru cei care suportă peste 45 de grade, vegetație, filipinezi făcând curățenie, arabi, țigani, de-ai noștri cât cuprinde. Un puști de 6 ani s-a apropiat de mine două puncte Mă numesc Ionescu Blues și da, ai dreptate, ți-am citit operele, da, bluesul e atunci când îți pleacă fata din bătătură. Adaug două puncte Dar bluesul poate începe și când se-ntoarce fata din indiferent ce motiv, nu? Prezența mea nu trece neobservată. Sunt brusc abordat de o fetiță de 4 ani, blondă, cu părul negru, cu unghii sidefate care se recomandă: Sunt doamna Elena Teambuilding. Ca pe film? Da, eu sunt filmul. Vreau să te văd. Să nu faci greșeala asta. Sunt un film dezamăgitor de prost. Și mai zice: Iar celebrul Micutzu un actor netalentat, primitiv, fără mijloace de actor. Păi, zic, a făcut Institutul. Te caci în el, a mai zis micuța doamnă Teambuilding dispărând în toboganul de la etajul doi. Privesc pe geam. Bazine de apă caldă. Pline ochi de omenire. Fete, băieți, adulți, cu bere, suc, țigări. Trioul nostru bea apă. Luiza a dispărut instant în vânzoleala generală. Mai văd doi băieței jucându-se de-a burta lu’ tata, o canapea udă leoarcă pe care nu stă nimeni, terenuri de fotbal pentru la vară, terenuri de volei pentru la vară și terenuri de parcare pentru la vară. M-am așezat și m-am adâncit într-o carte și am stat pe un prosop și aveam papuci noi și era foarte cald și stătea să iasă soarele și stătea să apună soarele și copii mâncând paste și brusc ne-am hotărât să plecăm. Pe drum am discutat despre theremenologia la români. La românii care au mașină că pe jos e complicat de ajuns. Da, complicat.

04 noiembrie 2022

ROMÂNIA ÎNAINTE ȘI DUPĂ ELON MUSK

Nimic nu va mai fi ca înainte în țara noastră. Trecerea meteorică a lui Elon Musk a fost piatra de hotar pe care o așteptam. Ca momentul 1918, ca 23 august 1944, ca cel din 1989, ca 4 martie 1977. Elon Musk, ca să ne înțelegem, desparte pentru totdeauna România trecutului fatal de România viitorului, cea educată, cea digitalizată, cea normală. Aveam noi înainte de Elon Musk atâți proști la hectar? Aveam atâția idioți cu diplome de doctori ajunși miniștri? Nu. Acum avem. Aveam atâtea nominalizări la Nobel pentru literatură ca acum? N-avem nici acum, dar după epocala trecere a lui Elon Musk prin Carpați vom avea. Aveam noi milioane de ouă la mia de găini? Nu. Acum avem. Aveam noi atâta căldură în case? Nu, acum avem. Pentru că e la fel de galben foloseam noi știuletele de porumb la iluminatul casnic? În iarna asta îl vom folosi. Aveam noi wc-ul în fundul curții? Da. După Musk îl vom face în fața casei, la trotuar, ca să fie ușor impozabil. Aveam noi atâta minciună pe media? Nu. Acum vom avea. Mai suntem doar 15 milioane de români în țară? Da. Dar vom rămâne 10, poate chiar mai puțin, datorită politicilor de înaltă responsabilitate a proștilor din parlament. Aveam noi bunăstare înainte? Aveam un căcat. Cea de după Elon Musk ne va propulsa direct lângă Elveția ca nivel de trai. Ba chiar lângă Luxemburg pentru că nimic nu ne va mai sta în cale. Aveam noi autostrăzi? Fântâni? Parizer? Securitate? SRI? Spitale? Căi ferate? Porturi la Marea Neagră? Pensii decente? Nu. De aici înainte vom avea. Meteorul Elon Musk ne-a despărțit definitiv de România Evului Mediu, de slugărnicie, de ignoranță, de incompetență. Ne atrage atenția că o istorie a României s-a sfârșit. Și că a început o alta la fel de vioaie, la fel de harnică, sexoasă, proastă, mincinoasă, plină de doctori, de bube și mucegai vorba cântecului, de pseudocultură, de politicieni aroganți și de partide mufate la banii noștri. Va fi dacă vreți, așa cum spuneam, Sfârșitul Istoriei României. Ceea ce nu-i rău. Nu-i rău de loc.

03 noiembrie 2022

BĂ, ELOANE, NU FII TRIST C-ASCULTĂM NOI JUDAS PRIEST

Australianca Elle Macpherson a întârziat la Bran. Îi era teamă că petrecerea începea fără ea. Nu lua bani cu tine c-avem noi, i-au spus miliardarii. Ce-i un Halloween acolo?, un căcat. Și ca să nu-ți ceară ăia bilet la poartă, costumează-te în Elon Musk că tot nu vine. Iar acum frumoasa femeie de afaceri și actriță alerga într-un Logan chinezesc de ultimă generație pe Valea Prahovei. Trecu de Sinaia, de Predeal și se gândea la ultimul ei film, The Edge, din 1997. Era mai tânără, mai focoasă, mai cumva. Ajunse la Bran. A parcat vizavi de intarea în castel. Un talcioc mare în față. Un bazar cum ar veni. Un bâlci cu de toate. Mere și țuică. Blănuri și slănină. Palincă și gutui. Dinți de Dracula și sâni de pastic. Tricouri horror. Perdele. Milieuri. Perne, pulovere, rochii chinezești, brânză de capră, de urs, magiun de prune și peste toate astea un aer de Halloween românesc, local, inconfundabil. Un tip deghizat în Geoană citind un discurs la ASE a ieșit de sub o tarabă și i-a spus: Eloane, bagă-ne și pe noi în Șenghen ca să ne vindem dinții acolo, țâțele astea de plastic că uite câte avem și ce frumoase sunt. Un altul, apărut de sub asfalt, deghizat în Ciucă, i-a spus că numai prin Noi Înșine, numai așa putem face față, nu cu bani, nu cu nimic. Un tip deghizat în Budăi a vrut să-i mărească pensia, altul deghizat în Tilvar a vrut să-i facă cadou un tanc românesc, ce mai, o efervescență tipic carpatică, balcanică, mișto de tot, doar, doar de ne-or da vizele și Șenghenul miliardarii ăia din castel. La un moment dat, tipul care strângea șpaga tarabagiilor pentru primarul din Bran a dat drumul la radio. S-a auzit o trupă tradițional românească, Judas Priest. Dansul, hăuleala a cuprins tot Branul. Până la Moeciu încolo. Până la Brașov. Iar un tip deghizat în Ciolacu gândind i-a spus în față celebrei femei: Bă, Eloane, nu fii trist, c-ascultăm noi Judas Priest! Se lăsase seara. Câțiva localnici deghizați în Dracula umblau printre tarabe și furau tot. De la miere de albine la scoici. De la salam de porc la fesuri. De la ciorbă de burtă la cornuri cu brânză. A fost un festin. Da, așa a fost.

02 noiembrie 2022

CU ELON MUSK ȘI ANGELINA JOLIE ÎN CURSA GIURGIU BUCUREȘTI

Imediat ce-a pornit cursa Giurgiu București mi-am aprins un trabuc de vreo juma de metru. E voie. Lângă mine Elon Musk. L-am recunoscut după miliardele pe care le ținea într-o sacoșă de plastic. Pungă din alea care ne urează multă sănătate de la Catena. Cât costă, m-a-ntrebat. Nu știu, l-am primit cadou. Nu trabucul, zice, orașul. Orașul? Giurgiu? Da. Grea întrebare. Nu știu, cred că enorm. N-ai atâția bani. Păi, ce naiba costă așa mult? E o sărăcie de oraș. Păi, nea Musk, la noi, în România sărăcia costă mult. Îți zic, n-ai atâția bani. Toți primarii sunt milionari, politicienii așișderea. Nu-mi vine să cred. Orașul are două străzi, mulți pensionari, un port în care nu se-ntâmplă nimic. Asta să coste atât? Da. Și p-ormă, a mai zis timid și emoționat Musk, și p-ormă eu vreau să fac aici o fabrică de rachete spațiale pentru cosmos. N-ai cum. Cum n-am cum? N-ai cum, pen’că cosmosul orașului e al PSD, deci îți trebuie aprobare. Te duci la primărie cutare cutare. Da’ ei nu-ți dau, că tre’ să-ntrebe la București. Cosmosul Giurgiului e la București? Da, tot cosmosul din România e la București. De unde crezi că vin milioanele? De la aprobările astea. Și de la altele. Mâhnit, Elon Musk a coborât la Călugăreni. La târgul duminical de brânză și salam. Pacă și slană, nu mai știu. Eu am rămas în mașină. Lângă mine Angelina Jolie. Citea atent o carte de dezvoltare personală feminină scrisă de Ion Cristoiu. A intrat și ea în vorbă cu mine. Zice: femeile la voi sunt dezvoltate rău. Rău de tot. De unde-și iau energia? Uite, cartea are și ilustrații: femei culegând monede de 50 de bani. Interesant. Eu, ca să ți-o spun p’a dreaptă, aș juca la voi în România într-un film de Mungiu. Aș regiza chiar eu dacă m-ar lăsa omul. Așa i-a zis lui Mungiu, omul. I-am spus că n-are cum, că la noi la cnc la concurs îți trebuie puncte ori ea n-are. Nici la debut nu merge că e prea bătrână. S-a întristat. Soarele intra din stânga pe geamul mașinii. Cumva oblic, nu’ș cum. La radio se auzeau realizări de pe Centura Bucureștiului. Așa că Angelina a coborât la capătul tramvaiului de lângă Dedeman, naiba știe de ce.

30 octombrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Elon Musk la Bran. Dânsul a închiriat toată Poiana Brașov și a tras o băută acolo cu prieteni la fel de miliardari ca și el. Aseară, 29 oct 2022. Dânsul este venit în România ca să discute cu Ciucă despre posibilitatea vânzării armatei române pentru folosirea ei la un experiment cosmic. Undeva pe Pluto. Sau Jupiter. Și felul în care această armată poate influența Horoscopul, de exemplu. Dânsul este venit în România și pentru a discuta cu Ion Țiriac despre metodele legale de a face miliarde în țara noastră și despre cum să te bagi în seamă zicând zilnic nimic despre Simona Halep. Noi îi urăm distinsului oaspete ședere plăcută și să aibă grijă să nu folosească DN1. Vă vom ține la curent, pentru că Elon, așa îi zicem noi, a fost invitat în redacția noastră, la Călimară. 2. România a dormit mai mult cu o oră în noaptea această semn de-ntrebare. Nu. România s-a sculat la aceeași oră și și-a mutat wc-ul din fundul curții în fața curții ca să-i facă o surpriză lui Ciucă când vine de la Bruxelles. Acum toată România stă pe wc-ul din fața porții, la șoseaua națională pe care trec zecile de Logan chinezești, se cacă, și socializează două puncte Bă, ai auzit, a venit Musk. Da. De Halouin ceva. Poate ne mărește pensiile. Musk semn de-ntrebare. Mai știi? Sigur e ceva cu Șenghenu, sigur. Mai știi semn de-ntrebare. Uite, vine rata. Hai, te-am pupat! 3. Dacă americanii ne dau vizele, brusc cinci milioane de români se volatilizează prin Statele Unite. Alte cinci în Schengen. În felul acesta România va crăpa administrativ. 4. Sărăcia nu îngrijorează pe nimeni în România. Nici faptul că se stă pe DN1 câte cinci ore. Nici că se minte continuu pe media autohtonă. Nici că pensiile speciale. Nici că nimic. Păi, și ce face de fapt România semn de-ntrebare. Merge la Tudor Gheorghe cu 150 lei biletul la concert la Giurgiu. Merge la TNB la spectacolul Creatorul de Teatru la care nu se aude nimic în sală, sunetul fiind foarte prost. Se duce la Fuego, la mitinguri la Guvern, la dezvoltare personală, la liga a II a de fotbal, la bulgari, la piață, la birt sau la Fb unde comentează fel de fel de prostii. 5. Indianul Rishi Sunak a devenit primul demnitar de culoare al Angliei. Râdem noi râdem dar se va lua. 6. Ucraina a devenit un imens bunker în care la adăpostul bombelor rusești se repetă de zor pentru Eurovision 2023. Care nu se va mai întâmpla la Kiev ci la Liverpool. Acolo însă va câștiga Mohamed Salah, fotbalistul de la FC Liverpool, care va interpreta melodia Egipt Mon Amour. 7. Dezinformarea despre centura capitalei este în floare. Ni se spune zilnic că segmentul AO, 5b, 100 m, km 3 va fi gata mîine, iar tu habar n-ai unde-i segmentul ăsta, că nu ți se spune în clar că-i vorba, să zicem, de pasajul Berceni și așa. La fel cu Podul de la Brăila, care e cel mai lung, cel mai gras, cel mai viteaz, cel mai frumos din Europa, dar pe care nu se circulă. Și nu se va circula mulți ani de aici înainte. 8. În TVR 1 mai există realizatori să le spunem așa care sunt lăsați să cuvânte liberi nu știm din ce cauză. Sau știm dar nu spunem. Este vorba despre Răzvan Butaru care se trezește vorbind cu Mihai Tatulici. Zice Tatulici: Eu eram șomer și îmi dă Vornicu un telefon. Marele Vornicu adaugă Butaru lăcrimând. Da, și-mi zice: Băbăiete, adică mie, vino la noi în tvr să faci o emisiune și așa am ajuns eu la tvr. Perfect credibil. Și mai la vale, tot Tatulici: Sunt mândru că sunt bătrân. Asta e bună! 9. Cursa pentru prezidențialele din 2024 le-a deschis Prodanca, de care nu mai scăpăm. Dânsa și-a inscripționat un tricou pe care scrie: Președinte 2024. Cu așa sâni normal. 10. Pe DN1, stând de opt ore ca să treacă de Azuga pe sensul spre Predeal, a fost zărită Angelina Jolie. Dânsa este pe lista invitaților lui Elon Musk la party-ul din Poiana Brașov. La volanul unui Logan chinezesc dânsa a fost surprinsă fredonând melodia Pe Vale, Pe Valea Prahovei Un Cântec A-nflorit.

28 octombrie 2022

CEI DREPȚI, premieră la TNB

Dacă ar fi fost o melodie de muzică ușoară cu toate ingredientele de pe scenă două puncte ritm, bombe, pistoale, iubire, ceva iarnă și Maia Morgernstern, piesa Cei Drepți a compozitorului Albert Camus reprezentând România ar fi câștigat Eurovision 2023 de la Liverpool. Dacă ar fi fost o problemă de matematică în care se cerea răspunsul corect la întrebarea lui Skuratov două puncte De câte bombe am avea nevoie ca să aruncăm în aer Moscova, atunci piesa de teatru Cei Drepți de Albert Camus ar fi strâns la București, în sala TNB, cei mai mari matematicieni ai lumii care ar fi rezolvat cumva această stringentă problemă. De o acută, după unii, actualitate. Dar nu este așa. Cei Drepți de Albert Camus este o piesă despre revoluția rusească din 1905. De acum aproape 120 de ani.
Ia să vedem două puncte O celulă a Partidului Socialist Revoluționar organizează un atac terorist asupra Marelui Duce Serghei, unchi al țarului, un tip rău, rău de tot. Până aici e bine, pentru că în debutul piesei pe scenă apar două pistoale și te gândești că ce urmează va fi interesant. Dar nu este așa. Ducele este asasinat cu o bombă a aceleași celule revoluționare. Și până la bombă te plictisești. Evenimentele de atunci, frământările personajelor nu te ating, nu-ți da niciun fior, dragostea dintre cei doi asasini delicați, Kaliaiev și Dora, te lasă rece. Nu ajunge la tine, nu te impresionează cu nimic. O piesă despre sacrificiu și violență, despre speranță și catastrofă morală, zice regizorul Mihai Măniuțiu în caietul program. Niciun actor nu iese în evidență, nu poți face nicio remarcă. Marius Manole, Raluca Aprodu, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Maia Morgernstern și Ciprian Nicula își fac profesionist partiturile fără să ne încovoaie cu vreun recital. Regia Mihai Măniuțiu. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 1957, Albert Camus are premiera acestei piese în 1949 la Teatrul Hebertot. Atunci actuală, contemporană poate, acum nu. Cam așa. DENIS DINULESCU.

26 octombrie 2022

CREATORUL DE TEATRU, premieră la TNB

În carmangeria hanului din satul Utzpack, carmangerie în care se fac cârnații cei mai buni, o excelentă tobă sângerete și unde se poate servi o supă fierbinte de fidea, ei bine, deci în hanul din satul numit generic Utzpack, pe o mică scenă, actorul Bruscon, Marcel Iureș, montează o piesă de teatru ajutat de familie și de hangiu, Alexandru Bindea. Piesa însă nu este o piesă simplă de teatru, ceva în genul ce bine e la țară sau să vedem marea pe fereastră și să ne drăgostim, nu, ci este un spectacol al lumii, o piesă de teatru în care toți schilozii de mâna dreaptă, de exemplu, sunt vedetele veacului: Stalin, Hitler, iară arta și oamenii simpli nu. În stilul One Man Show, Bruscon își începe tirada așa zis teatrală împotriva lumii cu cinism, umor, ironie. Bruscon delirează pe tema creației în sine și locul acesteia în societate. Plutind de colo prin han, Bruscon își joacă rolul vieții alături de copiii săi, de o nevastă, Ana Ciontea, care tușește mai mult decât ar trebui, de un hangiu crescător de porci și de slugile acestuia. Delirul său este acuzator, morbid hazliu, te pune pe gânduri, îți intră în subconștient.
Piesa a mai fost pusă în scenă la Teatrul Act în 2002. Cu același Marcel Iureș în rolul lui Bruscon, secondat atunci de Valeria Seciu și Costică Drăgănescu, în regia aceluiași Alexandru Dabija. Marcel Iureș a luat atunci, în 2002, premiul UNITER pentru acest rol. Pacă scris pentru el. Îți vine să crezi că dramaturgul Thomas Bernhard, autorul Creatorului, a vorbit cu Marcel Iureș la telefon și i-a spus că-i scrie o piesă taman pentru el și să vază ce și cum. Pentru Marcel Iureș rolul Creatorului este mănușă. La experiența și talentul său personajul este credibil și simplu de jucat, devine portret al epocii și autoportret, un făcător, în original, al teatrului vieții.
El este susținut cu brio de Ana Ciontea, Alexandru Bindea, Alexandra Sălceanu, Lucian Iftime, Afrodita Androne și Victoria Dicu. Totul sub excelenta punere în scenă a regizorului Alexandru Dabija care spune despre Creator că este o meditație comic amară a vremurilor pe care le trăim. Dramaturgul Thomas Bernhard, austriac la origine, este, cum spune chiar dânsul, un scandalagiu. Piesele sale sunt neconformiste, critice, deranjează blânda societate austriacă a vremii din temelii. Pe scenele românești i s-a mai jucat prin anii ’80 textul Minetti, la Teatrul Mic, cu Octavian Cotescu în principal. Prilej de un mare rol pentru Octavian Cotescu așa cum este Creatorul pentru Marcel Iureș. ’’Bernhard’’, spune Alexandru Dabija în caietul program, ’’se înscrie alături de Harold Pinter și Samuel Becket, de exemplu, într-o lungă listă de autori nu prea jucați la noi din pricina diferenței mult prea mari de IQ dintre creatorii noștri de teatru și sus numiții autori’’. S-o fi referit la Frații Jderi? La Cireșarii? Nu știm, dar vom afla. DENIS DINULESCU