30 septembrie 2020

Veselie după alegeri

Chirilă a spus că Bucureștiul trebuie să fie al tinerilor așa că ieșiți la vot că noi ăștia bătrâni am luptat 30 de ani și nimic. Social democrația a fost ușa prin care a intrat comunismul în România, dar el nu poate ieși tot așa. E o singură ușă, care se deschide numai într-un sens. Așa că ne-am apucat să facem o ciorbă de găină. Suntem la Obe cu Marilena, Nicușor, Tina Cumva și subsemnatul care a apreciat găina cam la 6 kg. Avea 4 ouă. Marilena a hăcuit-o. Aveam și ardei umpluți, dar mai bine găină proaspătă, acum că tineretul se va lupta în locul nostru cu comunismul, cu alungarea lui. Aburii ciorbei închipuie diverse figuri vesele de păsări și oameni. Nu știu cum. Mă uit și nu-mi vine să cred. Un fazan alături de vecina Sonia, o pupăză alături de Steluța din capătul satului și io spun personajele astea pentru că noi vom alcătui din 1 octombrie Loja Masonică Obe care va lupta pentru binele omenirii, bunăstarea celor din Clejani și Giurgiu, ba chiar și pentru că tinerii ies la vot cu nemiluita și cred că STS este un cinematograf de cartier care dă filme cu Alain Delon. În sfârșit. Marilena trage spuma. Nicușor repară o chiuvetă, Tina ară pământul și toată veselia asta este din cauză că Firea aplecat deși nu credem o iotă. Un soare puternic. Coloane de pesediști care fug care-n cotro. Cu banii la ei, că nu le ia nimeni mălaiul furat. Așa că și Marilena întreabă dacă punem mălai la șnițele. Sau pesmet. Aici, la noi în Giurgiu, deja bărci multicolore brăzdează Neajlovul cu trompete, acordeoane și talăngi pentru că noul primar va face stație de metrou la Uiești la noua linie Clejani Videle. Și așa mai departe. Dar găina a fiert, noi am băut doi litri de vin, am scos din frigider fasolea Magdei, o tipă tot din Loja noastră care are și-n câine, și ne-am gândit că în sfârșit comunismul s-a dus și dacă e bine să mergem după el sau a mai bine să facem altul căruia să-i spunem altfel că doar la asta ne pricepem. Așa a fost la noi în curte după alegeri, o atmosferă profundă, naturală, filozofică, dătătoare de speranțe că la sport vom fi primii, că se vor scrie mai multe poezii, că turnătorii se vor rușina, că teatrul, că muzica, că becul, că așa și pe dincolo. Așa că ne-am dus la Bulbucata, la Ioana, și am mâncat un cocoș. Era un frig mamă, mamă. D.

15 septembrie 2020

CONJURAȚIA IMBECILILOR

Omenirea, de la începuturile ei, n-a suferit niciodată de foame. Hrană era la tot pasul: rădăcini, ciuperci, fructe, vânat, pește, păsăret. Unele otrăvitoare, e-adevărat, dar de asta s-a ocupat timpul, bucătăria și răbdarea. Și-atunci ce lipsea? Lipsea băutura. Cutreierând planeta după haleală și femei, omul a observat că ceva fermenta cu altceva și rezulta un alcool băubil. Puțin negustos. Avea nouă zeci de grade și te omora instant. Dar până s-o facă îți dădea o stare de bine, euforică, îți dădea curaj. Așa a început distileria. Bând enorm, dar fără grade multe, omenirea a luat avânt: a construit catedrale, a descoperit continente, a ridicat piramide, a născut genii, religii, imperii. A purtat bătălii nefolositoare, dar care generau progres. A inventat calul, mătura și rachetele spațiale. A scris legi. De-a lungul și de-a latul planetei se picta Maria cu Pruncul. Au apărut Picasso, Bosch, Lenin, Beatles și Messi. Iar băutura s-a diversificat. Nu se mai bea doar berea aia puturoasă din secolele unu și doi, ci ginuri, vinuri seci, șampanii și uischi. Și mai sunt. Omenirea a ajuns pe Lună, e la un pas de Marte, se bate în fundul pământului pe diamante, aur și petrol. Alcoolul a învins deci, a fost imboldul. În tot acest timp în Carpați era liniște. Un rege dac se uita pe fereastră la supușii săi beți turtă, care se chinuiau să fure, să facă o stație de metrou sau să devină agenți acoperiți. Ce era de făcut? Hotărî să dea foc viilor. Să interzică băutura, femeile și școala. Femeile nășteau doar prin decret iar școala era acoperită de-o mască. Construi milioane de chiuvete, ca dacii lui să se poată spăla pe mâini, pe urechi și pe mască. S-a apucat să interzică Beatles. Să taie fustele fetelor. Fenomen care s-a numit Cozmâncă. L-a interzis pe Bukovski, fenomen care s-a numit Păunescu. În timp ce Celine Dion se plimba prin Las Vegas, la noi Margareta Pâslaru se plimba Pe Valea Prahovei iar filmul Vânătorul de Cerbi era bătut de Comisarul BD la munte și la mare. Erau vremuri vesele, în care se bea doar Cico, se făceau drumeții pe la Eforie, se picta un singur portret, se scria o singură proză. Cânta doar Holograf. O melodie despre conjurații: și conjurații plâng câteodată. Sunt cu mama în avion. Venim de la New York. Mama e o femeie respectabilă. A crescut un om ca mine, ceea ce nu e puțin. Suntem la aripă și ne uităm pe hublou. Jos, o pată neagră cam prin dreptul Carpaților. Întreb: mamă, ce e pata aia. Aia e Conjurația Imbecililor, să te ferești de ea. d

08 septembrie 2020

La țară 8

Fără să fie un roman cu introduceri plictisitoare despre răsărituri albastre sau mătuși învelite în gabardine viața mea la țară se defășoară cu exactitate, vesel, verde și cu multe viespi. Geamurile camerei mele dau într-o livadă de prune unde acum nu este decât o magazie de unelte, pentru că prunele nu s-au făcut. La ora 7 fix, pe tabla camerei mele vine o pereche de guguștiuci care desfășoară un dans nu știu de care, destul de sonor, se giugiulesc, și vorbesc tare. Somnul s-a dus. Guguștiucii comenteză ultimile știri și se iubesc. Zic: vaca lui Ioniță, care trece zilnic pe islaz, a făcut patru iezi. În curte la Coana Paula câinii mor de foame. Trebuie să vorbim cu ăștia de pnl să ne facă aeroport. Să mergem și noi la Istanbul sau aiurea. Ai văzut ce bine arată măgarul Nelei dacă bate Dubaiul? La 10 mă sună Nic, vecinul meu. Trebuie să mergem să căutăm cozi de porc pentru o ciorbă cum nu s-a mai văzut. O face el. Închid Julia Kalman, pe care o citesc în manuscris, îmi iau sacoul și trec să-l iau cu mașina. Poate găsim la Bolintin. Poate nu. Poate la Vadu Lat, poate nu. Pe drum ne întâlnim cu Regele Porcilor, venea de la ghindă din Uiești. Zice: Au asfaltat ca la Monte Carlo, înseamnă că iese peneleul, ăla care a vrut să facă Aquaparc cu Elena Udrea, deputat ceva, și nu i-a ieșit. Pe baltă la Hobaia, lângă Ogrezeni. A, da, Păsat îl chema și vroia să facă un film aici cu operatori și actori de la Hollywood. Film tare, cu extratereștri. Îl pierdem pe drum pe Regele Porcilor, nu s-a putut ține după mașina noastră. Și-am găsit și cozi. Cerul era limpede, puțin vișiniu. Sonia, vecina mea din stânga, făcea meditație transcedentală în curte. Corpul i se desprinsese de la masă și era acum într-un păr. Spunea de acolo că-și simte sufletul departe, cam pe unde am fost noi cu Regele Porcilor. Și era un drum galben plin de spini roșii. Că e foarte frumos. Era și o energie, zicea, care o trăgea spre pământ înapoi întrucât uitase pastele pe foc. Seara venea cu pachete de greieri suflători. Se așezau pe chioșcul în care șprițuiam pastele. Printre ei și o furnică, care le reproșa că ei cântă totă vara pe când ea muncește de-i sar capacele. Un greier mai bătrân, cu saxofon alto, i-a spus: ne doare-n cur. D

05 septembrie 2020

Poșta Redacției

IONESCU GRIM – Iubiți foarte mult gramatica limbii poloneze. Poate fi schimbată cu cea română? Că cu cea română sunt probleme nu numai în parlament, ci și între absolvenții analfabeți. Să vedem. Vă ajutăm. Trebuie o interpelare parlamentară și trebuie să vedem cine e în stare să o citească. Nu contează partidul. IOANA BUDAI DELEANU – Sunteți sora scriitorului? Mă rog, nu contează. Spuneți că aveți o cișmea în curte, la țară, prin care curge numai Busuioacă de Bohotin. Ați vrea să dirijați vinul către grădinițele din țară, că este mai bun ca măștile. Pentru grupele mici, mai ales, aveți un soi sec mamă, mamă. Beția e garantată. Vă ajutăm. Va fi un experiment pentru care vă vor invidia toate grădinițele din UE. TRAIAN BERBECARU – Sunteți de mult în Cosmos într-o navetă românească. Ați citit cele trei cărți pe care trebuia să le aveți cu dvs, ați împușcat femeia care trebuia să vă însoțească, gătească, spele, să vă cânte Imnul iar acum vreți să vă întoarceți acasă. Să aselenizați în Vama Veche, că mai aveți câteva gloanțe. Se poate, dar trebuie să stați în carantină. Pentru cosmonauți e vorba de cinci ani. Cinci ani la Vamă, și 30 la Jilava pentru crimă. Vă anunțăm. IOAN JEREGHE – Ați scris o carte despre vrăjitoria infantilă. Copilul dvs v-a vrăjit de trei zeci de mii de euro. Cu ei a plecat pe Dunăre cu mai mulți copii de grădiniță. Ajunși la Giurgiu au atacat Bulgaria. Au cucerit-o. Ajunși la Istanbul, l-au pus pe butuci. Ăia mici de trei ani au devenit cadâne, iar voi, cei de șase derviși. Au pornit mai departe cu tratate de pace semnate, cu tratate de supunere stricte. Acum sunt în Egipt și se bat cu piramidele. Ne întrebați dacă putem să-i ajutăm. Da, putem. VALERIA BLUM – Încă vă e teamă de Virginia Woolf. Are un făcăleț cu care iese în curtea interioară și bate tot ce mișcă. Ne rugați să vă dăm un topor bine ascuțit cu care să vă apărați. Vă dăm. Joi la redacție. NICOLAE TOC – Dacă iese Firea, Dana Budeanu va fi consiliera ei pe probleme de integrare europeană. Că e doctor. Dacă iese Nicușor, Dana Budeanu va fi consiliera lui pe integrare europeană, că e doctor. Dacă iese Tăriceanu, Dana Budeanu va fi pentru el la fel. Dacă iese Bahmuțeanca, așișderea, tot Dana Budeanu. Dacă iese Florin Călinescu, el o să să-ncerce să se culce cu Dana Budeanu ca să vadă dacă integrarea europeană e mai de soi ca cea autohtonă. Dacă iese Stanoevici, Dana va sta în cupola Circului și-și va răta integrarea europeană seară de seară. Dacă iese Băsescu cine mai știe. Cine mai știe? Redacția

04 septembrie 2020

Lucrările LOJEI O

Lucrările Lojei noastre încep odată cu nocturnele greierilor. Vin în chioșc. Scot instrumentele. Unii. Alții fac vocalize. Ca de obicei, Steluța are ordinea de zi. Ne facem întâi, să nu uit, ritualul de masoni: ne strâmbăm într-un anume fel unul la altul, odată pe Sonia a apucat-o plânsul, batem un ritm necunoscut într-un lighean de aur, uhuim de șase ori și încrucișăm degetele la spate. Lună plină. Steluța: în centrul preocupărilor noastre trebuie să fie omul. Pentru bunăstarea lui trebuie să luptăm, să ne agităm. Pentru că dacă omul are bunăstare și belșug avem și noi. Și din clipa în care avem și noi, putem să ne numim singuri în funcții de conducere în toate instituțiile statului: poliție, sănătate, sport, justiție, intelectualitate și fier vechi. Până și barcagiul de pe Neajlov trebuie să fie mason, ca să putem traversa gratis râul și să petrecem pe bacul lui. Fiecare om trebuie să ne facă o listă cu bucuriile pe care trebuie să le aibă în familie, o listă cu călătoriile visate, cu copiii avortați, în felul acesta noi putând pune taxe suplimentare celor de stat, care sunt alte treburi și folosesc la cumpărarea de tablete. Câte trei sute de mii pe an. Vocea ei răsuna limpede în Bărăgan. Ceva neclar? Nu, nu era nimic neclar. Sonia: omul ca omul, dar oama? Pentru ea ce putem face? Oamele sunt tovarășele noastre. Au și ele idealuri, vorbesc franțuzește, salvează căsnicii, curăță orezul, au maniere, râd, cântă Jerusalema, fac copii, merg în Elveția la slăbit, bârfesc despre femeia lui Pas cu Pas, cântă la trigoane câteodată, le doare mereu capul în pat, și sunt profesoare pe te miri unde. Una era la escavator, când am fost eu în Manciuria, dar asta e altă poveste, pentru că Manciuria pe vremea aia, acum 150 de ani, era în război cu Japonia și multe femei nu s-au mai întors de pe front. Deci cu oama cu facem, conchide Sonia cu lacrimi în ochi? Norii erau de partea ei, erau negri. În toiul lucrărilor, la poartă a bătut un cetățean. Avea o adeziune în mână. Nic s-a oprit din procesul verbal, eu din filmarea întrunirii. Zice: sunt primul dintr-o mie care mă urmează. Vrem și noi în Loja O, să luptăm pentru belșug, bunăstare, copii blonzi, libertăți de exprimare și de neexprimare, vrem să construim din Vadu până la Clejani o autostradă cu șase benzi pe sens și, mai încolo spre Ghimpați, să facem un pod ca să schimbăm locul luptei de la Călugăreni. Se poate? Da, se poate. Și mai vrem și-un spital cu CT-uri chinezești care să zboare prin toată țara și unde cad să vindece lumea de Covid 19, 20 și 21. Ne simțeam cumva mândri. Așa că Nic a spălat farfuriile, eu am strâns greierii și ne-am culcat. DD.

02 septembrie 2020

La țară 7, LOJA MASONICĂ O


Cu toți greierii din Bărăgan după mine, cu o pereche de guguștiuci aciuați în curtea mea și cu cea mai mare caracatiță din Neajlov mă îndrept la ceas de seară la întrunirea Lojii noastre O, îmbrăcat într-o costumație simplă, cea a lojii, creată de Sonia. Foto. Loja Masonică O de lângă Clejani. Loja noastră are o deviză simplă: luptă pentru binele omenirii. În seara asta, ședința va fi prezidată de Steluța, șorț de aur în ierarhia noastră. După ritualul de vedere, trosneli de degete, sperieturi bau, bau și altele secrete, Steluța spune: Pentru a veni în întâmpinarea luptei noastre pentru binele omenirii m-am gândit să construim pentru început un tunel de la mine din curte până în gara de la Vadu Lat, pentru că scopul omenirii e să călătorească, să se vadă, pentru că lupta asta pentru binele ei se face cu sacrificii. La capătul tunelului, pe un peron din gară vom pune o luminiță, care va ilustra celebrul proverb luminița de la capătul tunelului, care pentru țăranii care vin de la muncă din București va fi călăuzitoare, așa cum sunt toate preceptele Lojii noastre. De acord? De acord.

Ne trebuia un studiu de fezabilitate, așa că până ne-au venit milioanele de euro de la guvern Sonia a făcut o salată de varză iar Nic o tocană de cartofi, pentru că Loja noastră luptă și pentru eradicarea foametei de pe glob. Milioanele au venit, dar au venit puține. Vreo trei. N-ajungeau pentru un tunel cu luminiță la capătul lui, așa că cu un milion am deschis o cârciumă, cu încă unul l-am împărțit și pe ultimul la fel. Am mai cerut. Până să vină și următoarea tură de bani, ne-am ocupat de adeziunile celor care vor să facă parte din Loja noastră. Sunt localnici din Vadu Lat, Clejani, Uiești, Mârșa, Bulbucata, Podișor marea majoritate intelectuali, că de intelectuali ducem lipsă în această bătălie pentru binele omenirii.

În mijlocul lucrărilor, pe când Sonia mai făcea o salată de castraveți cu usturoi și eu desfăceam a doua sticlă de Pelin, în fața porții a oprit un cuirasat proaspăt ieșit din vâltoarea Neajlovului. Din el a coborât Bismark. Impetuos, cu oțel pe el. Ne-a spus, puțin ruginit: mă înscriu și eu în Lojă. Cu armata mea facem bine omenirii numaidecât. L-am primit.

DD

01 septembrie 2020

Băieții de la Guggenheim 4


Te dai jos din metrou înțepenit, după vreo două ore, într-o gară imensă, lungă de vreo câțiva km, cam de la Buc Nord la Ploiești. Iar chiciul începe imediat. Pentru că Coney Islandul este un amestec uriaș de culturi din întrega lume alcătuind cel mai mare chici din lume. Până ajungi la Atlantic trebuie să treci pe o potecă cu milioane de magazinașe, gen Vama Veche, de unde îți piți cumpăra absolut orice. Vrei o clătită vietnameză cu porc d-ăla mic, bălțat?, vrei un hamburger german cu carne de cutare și ceapă multă sau vrei un corn cu crenvurști de găină? Vrei o plăcintă cu dovleac amestecată cu piftie de miel gătită în pădurile indiene? Vrei un poncho galben inscripționat rezist sau nu rezist? Sau una pe care scrie Hamlet? Vrei picioroange, costume de haine din ale doilea război, mitraliere afganistaneze de jucărie? Să zicem că da, vrei de toate. Și-atunci cumperi de la vânzători negri uriași, chinezi mici și vicleni, basarabeni veniți aici pentru studii de modeling, rusoaice frumoase care fac brioșe și-ți dau să guști că poate treci diseară pe la ele și așa mai departe.


Milioane de oameni coborâți din metrou merg în coloană printre aceste magazine vorbind germana, poloneza, greaca, indoneza, ceha, thailandeza, nimic sau americana pe care n-o mai înțeleg nici englezii. Sunt cu toții bucuroși, veseli, ciupesc gagici de fund, iar pe dreapta străzii e un culoar cu toate femeile grase din lume. Că și ele vor tot acolo. Sunt matahale de 150, 200 kg cu căști la urechi din care se revarsă muzici necunoscute. Copii, șarlatani, negri, mulatri, europeni, cu toții au două ținte: roata și Oceanul. Imensa roată în care poate încăpea tot orașul Brașov și plaja Oceanului Atlantic care are o apă atât de rece că e folosită în sălile de chirurgie la amputări.

Ne strecurăm printre albinuțe cu motor, circuite de mașinuțe și ne luăm câte o înghețată. Totul în jurul nostru sfârâie, latră, miaună, cântă, oferă la portavoci, urlă, se caută, Maicâl, Maicâl, și apare un Maicâl negru de 2 metri care începe să povetească că de la anu Oscarurile le vor lua numai negri și că în România Scrinul Negru nu se va mai numi scrinul Negru ci Scrinul Pas cu Pas pentru oameni deștepți, educați și așa mai departe.

În mijlocul acestui vacarm ne vede un polițist. Nu vrea decât o poză cu noi. În spate Oceanul, noi trei în prim plan. Nisipul galben ca un gălbenuș. Ne uităm fix în aparat. Zâmbim. Țac!

D