31 iulie 2015

S-a instaurat deja haosul

În ţară va începe curând, dacă nu cumva a început, haosul. Ridichile vor ieşi din pământ şi vor lovi mortal oameni nevinovaţi care s-ar fi dus la balet, la groapă, la amante. Pădurile, fără să fie tăiate, vor lua calea Austriei, Olandei şi Germaniei. Vase întregi pline cu Loganuri se vor scufunda în Bosfor. Vântul va sufla el până la potrivit, dar va mătura acoperişul Sălii Palatului şi-l va instala în munţii Bucegi ca nou obiectiv turistic. Berzele nu vor mai aduce copii, ci mici parlamentari cu leafă şi mai mare, cu vile cu tot. Litoralul Mării Negre se va colora în alb şi va fi decretat o uriaşă coală de hârtie. Armata americană instalată la Deveselu va ataca Bulgaria şi pe mare, şi pe uscat, dar mai ales pe mare cu paraşutiştii rămaşi din al doilea război mondial. Fotbalul românesc va avea o rată de sinucideri de sută la sută astfel că pe teren nu va mai juca nimeni iar din tribune se va arunca cu ligheane de foc. Nenorocire, fraţilor, nenorocire. Şi oare de ce? Pentru că mai deunăzi Cristian Tudor Popescu şi-a dat demisia de la Gândul. Cine să ne mai sfătuiască pe noi de Ion Iliescu? Cine să se bucure că vin minerii? Cine cumva ceva de Simona Halep sau de câte un film nevăzut? Nu ştim. Ca să nu dispară definitiv din presa şi să ne lase un gust amar, propunem parlamentului să aloce o sumă modică, cinci, şase milioane de euro lunar, pentru ca domnul Popescu să-şi scoată o altă publicaţie în care să ne explice de ce muştarul sare de două ori când îl calci pe coadă sau cam aşa ceva. Ştie dânsul.

Macroprudenţialii lui Mugur Isărescu, nouă la număr, sunt puşi să constate: că nu se fac autostrăzi, că pleacă Ford, că în curând va pleca şi Renault, că şcolile sunt la pământ, că corupţia nici gând să fie curmată şi aşa mai departe. După ce vor constata toate astea, ei se vor culca şi nu vor mai face niciun raport nimănui, că sunt lucruri ştiute.

Cei şapte violatori din Vaslui vor alcătui o echipă de handbal şi vor evolua în campionatul feminin de la noi.

Agenţia CĂLIMARA

29 iulie 2015

Ceauşescu nu va mai exista

O fi existat Ceauşescu în realitate? El era cel care ne stingea lumina, ne oprea căldura, benzina sau nu ne dădea de mâncare? El făcea cincinalu'-patru ani jumate'? El Canalul? Se pare că nu. Toate relele astea le făceam noi. Noi ne opream singuri căldura, ne aruncam mâncarea şi aşa mai departe. Pentru că altfel ce poţi să spui despre Legea recent promulgată de Iohannis prin care se stabileşte că n-ai voie să mai pomeneşti numele lui Ceauşescu? Adică mai clar, din lege: Cel care a fost acuzat de genocid, nu poate profita sau cam aşa ceva de cultul personalităţii. Deci cum să scrii despre el? Despe Ceauşescu? Că de cântat n-ai voie, de înjurat nici atât, iar să-ţi înscripţionezi tăvile şi tigăile cu numele lui este jale. O să ni se spună că de scris avem voie, că liru liru cu libertatea de exprimare din Constituţie. Noi credem că nu. Constituţia la noi e vorbă goală. Şi dăm un exemplu: Scrie acolo că orice cetăţean român are dreptul la informare, informaţie. Păi, alea sunt informaţii care ni se dau nouă despre Udrea? Ni se spune câte grade au pe umeri Chirieacii şi Ciuvicii care vin la Gâdea? Hm, să fim serioşi. Iar dacă ceri informaţii te bagă la atentat la siguranţa statului.

În sfârşit, ar fi multe de spus. Precum că această lege instaurează cumva dictatura. Şi în altă ordine de idei, să dăm câteva exemple: Cinematografia germană face câteva filme pe an despre Hitler, cinematografia daneză la fel despre năvala tineretului danez în a se înrola în SS-ul german. Rusia cu Stalin al ei nu e mai prejos. Şi nu e nicio ruşine.

În anii 2005, piesa mea O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu de la Teatrul Mic a fost scoasă din repertoriu chiar de directorul de atunci al teatrului, Florin Călinescu, pe motivul real că Valentin Ceauşescu înregistrase la OSIM numele Ceauşescu ca brand. Din clipa aceea na-veai voie să faci chiloţi, fuste, scaune şi alte alea cu numele dictatorului. Dar piesa de teatru ce-avea? Mi s-a reproşat că era ironică, răuvoitoare la adresa lui Ceauşescu. Poftim de vezi democraţie, poftim!!!!

Mi se va spune că doar cine face cultul personalităţii lui Ceauşescu va avea de suferit în urma acestei legi. Noi credem că nu. ba chiar, punem pariu că nu. Şi că vor avea de suferit toţi cei care vor scrie despre Ceauşescu cum vor ei: şi de bine şi de rău.

Denis

28 iulie 2015

Ştiri pe care dorim să le auzim

Dacă trece cu bine proiectul cu banii daţi de civili pentru a obţine grade militare, pentru o sută de mii de euro înseamnă că vom putea cumpăra gradul lui Gabriel Oprea şi a altora ca el. După lăsarea la vatră a lui Oprea legea poate fi abrogată cu o singură condiţie: printre cei care vor da bani ca să ia locul lui Oprea să fie Connect R, Delia Matache, Loredana Chivu şi Anghel Iordănescu.

Tata Puiu, cel mai mediocru antrenor de fotbal din lume, s-a trezit cu o grupă foarte uşoară la preliminariile lui CM de fotbal din 2018. Noi ştim de pe acum scorurile: 2-0 şi 3-0, cu Danemarca, 2-0 şi 3-1 cu Polonia şi gata am câştigat grupa.

Pe lângă plopii fără soţ vor trece de acum înainte numai reprezentanţii societăţii civile din România formată din Stelian Tănase şi Andreea Pora.

Posibil ca Victor Ponta să facă de fapt reclamă la cârje medicale telescopice. Turceşti, evident.

Ion Iliescu ştie cum să lupte cu seceta, că doar e ditamai hidrologul. Şi oricum, haleşte apă pe pâine.

Urşii din bazinul Mării Negre s-au înmulţit datorită programelor de mediu ale PSD.

Minciuna, în România, are picioare lungi. Ca şi impostura.

Echipa de baschet a satului Clejani, judeţ Giurgiu, a rămas în Statele Unite. În primul meci din NBA, cel cu Chicago Bulls, echipa din Clejani a câştigat cu 1-0, fiind pe primul loc.

Aruncaţi în societate o minciună babană, o dezinformare, gen: mama mea este Picasso, susţine-ţi-o din când în când, şi veţi vedea că prietenii dvs credincioşi sau necredincioşi o vor crede şi se vor bate pentru ea transformând-o în adevăr.

Agenţia CĂLIMARA

26 iulie 2015

Poloştoaca

Că ce program să ne facem, că uite ce soare e, că dacă nu urcăm Predealul ăsta pas cu pas ne scăldăm în prea multă băutură, aşa că hai pe Poloştoaca, adică pe Căbucet, adică nu pe Clăbucet, ci pe Cioplea. Patru temerari: io, Mihnea, Laura şi Tina Cumva. Numa' vile, nene, numa' vile. Toate goale. Sute de vile goale. Proprietarii s-au întrecut pe sine în decopraţiuni exterioare, în grădini şi balcoane, în vederi la mare, în vederi la pârtia de schi, în lămpi de grădină, în leagăne, dar tot nu se vinde nimic. Un deal întreg, lipit de Predeal, absolut gol. Trei ore, cât am bănănăit noi pe acolo a trecut o singură maşină cu doi tineri. Spre sus, spre bere, unde era o cârciumă de cinci stele goală.

De-atâta ţipenie ne-am întors în Predeal şi-am şpriţuit, am făcut grătar, am văzut serialul american Detectivii din Louisiana pă HBO, am vorbit de filme, că noi cu asta ne ocupăm, Mihnea a zis că poate Oscarul nu e de noi, nu de noi românii, ci de noi doi, ba este am zis io, da' nu cu filmele şi CNC-u' de acum aşa că poate mergem la mare, n-are rost a zis gazda în timp ce Tina Cumva a făcut salată de vinete pe care poate o luăm la mare, da' hai să nu mai mergem la mare, ci să facem un scenariu despre cum se declară Predealul cel mai gol şi părăsit oraş din lume, şi despre cum mint ăia la ştiri arătând turişti pe Cioplea, da' nu asta era problema noastră, ci cum să ajungem la Gârbova cu picioarele mele care nu au mai umblat trei ore de la operaţie, iar am turnat în pahare şi era deja frig într-un Predeal cu mustăţi şi pălării de soare, aşa.

Un greiere, un câine bătrân şi-un pitpalac. Aşa a fost.

Denis

23 iulie 2015

Presa străină

THE GIURGIU TIMES - Cotidianul dă în fiecare zi situaţia braconajului la peşte de pe Dunăre. Cea mai gravă situaţie este pe Neajlov, care n-are ieşire la Dunăre. Acolo, cam în dreptul localităţii Comana se prind zilnic 100 tone de caracatiţă, biban, rechin şi sirene. Sirena Maria Dimprejur l-a scuipat pe braconierul Ion Stalactită orbindu-l. Se cere ajutor, ca omul să-şi pună ochii la loc. Trebuie cam 10.000 de euro în contul MNP009988 etc.

THE COLENTINA CHRONICLE - Săptămânal de sport. Un reportaj de la meciul de baschet în trei CB Moldova - CB FUNDENI. În echipa CB Fundeni joacă numai jucători de la secţia reanimare. Normal că lor nu le pasează nimeni. Unul din ei, Mitică Degeratu, amputat de ambele picioare, scoate o mitralieră şi trage în mingie. Este arestat. În arest începe să-i crească picioarele. Cazul este socotit uluitor de medicină, criminali şi deţinători de arme. Jocul se va relua luna viitoare în sala Polivalentă. În deschiderea meciului va cânta Delia Matache.

THE WEATHER REPORT - Publicaţie care se ocupă cu vremea. Azi e urât, mâine e frumos cum ar veni. Meteorologul Bob Dandincetate măsoară în fiecare zi temperatura de pe strada pe care stă. 14 grade. Şi sună la serviciu să zică chestia asta. Şi tot aşa în fiecare zi, neştiind că termometrul său este blocat la cifra 14 de câţiva ani. Este împuşcat de nevastă, întrucât Bob nu mai aducea bani acasă tot de câţiva ani, fiind în şomaj din ăla tehnic.

THE DEFILEU SHOW - Revistă glossy cu femei, modă, dinţi albi. Modelul Paraschiva Lemn, din Braşov, îşi scrie povestea vieţii în paginile revistei. La 12 ani era băiat, la 15 era membru PSD, la 19 a vrut să-şi spună Rovana Plumb, iar la 22 cât are acum îşi spune Rădoi. O poveste senzaţională ilustrată cu animale exotice din casa manechinului: urşi, lei, un cal şi-un membru UNPR.

THE TELEGRAPH - Hebdomadar fără cuvinte. Numai foto. Una din ele o arată pe Rovana Plumb participând la alegerile pentru şefia PSD. Înainte de şedinţa de alegeri citeşte biletul pe care l-a primit de la Dragnea. Scrie: 18 voturi, păpuşă mică!! După trei ore de dezbateri şi alegeri aprige, Rovana a fost votată de 18 pesedişti aleşi pe sprânceană de Dragnea. Un reportaj care te ţine cu sufletul la gură.

Agenţia CĂLIMARA

22 iulie 2015

Bazaconii

A fost odată ca niciodată un cozonac. Mare, dulce şi copt. Copt pentru însurătoare, pentru că, da, el pusese deja ochii pe cozonaca Steluţa, care-i zâmbea mereu din galantarul patiseriei vecine. Şi-şi luă Floricel inima-n dinţi, aşa-l chema pe cozonacul nostru, Floricel Mandache, şi se duse la Steluţa cozonaca şi-o ceru de nevastă. Steluţa nu era crescută prea bine că n-avusese drojdie-n ea. Şi nici dulce nu era, că patiserii n-avuseseră zahăr. Deci era sărată. Dar Floricel o iubea şi aşa. Şi, cum spuneam, Floricel compuse repede o melodie de Gabriel Cotabiţă, îşi luă chitara şi se duse la patiserie. Numa' ce intră şi văzu un client care tocmai o cumpăra pe Steluţa, motivând că cozonaca cu sare e febleţea lui. Floricel sări la bătaie. Îl bătu pe nenea ăla de se căcă pe el. Şi-apoi, uită de ce venise. Se întoarse la el în galantar şi se uscă de ciudă. Îmbătrâni, îi căzu părul şi zahărul. Fu îngropat în spatele cofetăriei.

Meciul de baschet dintre Uieşti CB şi Bragadiru CB conta pentru semifinalele Ligii europene de baschet. Cine bătea aici, juca cu Real Madrid. Namilele din Uieşti intrară pe teren. Nu era unu' sub 3 metri. Da' ăia din Bragadiru erau şi mai mari, aveau fiecare câte 4 metri în înălţime. Arbitrul fluieră. Brusc pe teren apăru o sirenă. Toţi cei 10 jucători se luară după ea. Sirena alerga şi cânta o melodie de Gabriel Cotabiţă, una scrisă pe patul spitalului când era inconştient. Sirena se opri la malul Mării Negre. Văzu jucătorii şi se întrebă ce să facă cu ei. Îşi zise: să-i transform în sireni, că avem nevoie. Din ziua aceea nu s-a mai auzit nimic de celebrele echipe de baschet Uieşti şi Bragadiru, şi au trecut 80 de ani. Doar din când în când câte o turistă care doarme noaptea pe plajă rămâne însărcinată din te miri ce.

Musca ţeţe Viorica se iubea de zor cu şarpele cobră Viorel. Azi aşa, mâine-aşa până făcură opt copii, patru fete şi opt băieţi. Îi numiră: Instructor, Model, Combină, Luntre, Papagal, Şase, Limuzină şi Pork. Şi normal că trăiră până la adânci bătrâneţi.

Denis

19 iulie 2015

Salvati-mi prietenul!


Anunt pe viata si pe moarte. Ajutati-ma, va rog, voi cei care puteti dona sînge din grupa A2 sau 0. Din Suedia nu pot dona, nici chiar daca as avea grupa compatibila sau kilogramele minime necesare. Ajutati-ma sau, mai bine zis, ajutati un prieten drag din Focsani, aflat în stare grava la spitalul Floreasca din Bucuresti. Donati sînge, va rog, pentru Nicusor Panaitescu, fie la Focsani, fie la Bucuresti. Spuneti ca e pentru el. Ca de la prieten la prieten. Va multumesc.

Economice. Azi Codul Fiscal

Am fost deseori criticaţi, eu şi Aida, că în acest colţ de pagină,, adică în Călimară, nu ne ocupă şi de subiecte economice. Cele grave, stringente ale ţării, ci că doar facem mişto de una de alta. Aşa că, azi, duminică 19 iulie, atacăm CODUL FISCAL, o chestie care "răscolit" politicul şi economicul de la noi. Am iniţiat un sondaj, pentru început, ca să vedem dacă românul ştie mai întâi ce e aia COD FISCAL. Aceasta fiind şi singura întrebare din chestionar: Ce e aia COD FISCAL.

Un bătrân patron de cofetărie de pe Calea Victoriei: De vreo două luni, de prin mai 2015, se pun borduri noi pe Magheru şi pe Cal Victoriei. Au mai fost puse şi acum trei ani. Ba nu, doi. Deci din doi în doi ani. Cred că ăsta e Codul.

O femeie harnică din Gorj cu nasul vopsit verde: La noi în sat au tăiat toate pădurile şi de atunci inundaţiile se ţin lanţ. Io vreau nepărat să joc într-un film românesc, dacă se poate, dacă nu în unul american, cum descopăr tăietorii ilegali de lemne şi cum le bag câte o ţeapă în cur. Cam aşa ceva. Da' nu ştiam că-i zice Cod Fiscal.

Un peşte de prostituate din zona Gării de Nord: La noi în branşă totul e clar, vrei toată noaptea Codul Fiscal e de o sută de euro, vrei numai anal Codul e de cincizeci, oral tot cincizeci. Şi n-au ieşit vorbe niciodată. Nu ştiu de ce Iohannis nu-l promulgă.

O regină ţigancă, ieşită la pensie din satul Ogrezeni: Acu' depinde ce material ai, că poţi să-ţi faci Cod Fiscal din aur, poţi din argint. Ăla din aur e mai greu, da'-ţi stă mai bine pe cap. Io cât am fost regină am avut Cod Fiscal din aur şi pietre preţioase. Mamă, mamă. Era făcut la Milano.

O albină modestă: Numai mamă să nu fii. Noi, de exemplu, io şi Gigel, bondarul meu, avem 200 de copii. Toţi aşteaptă să facă 18 ani, ca să-şi ia Codul Fiscal şi să plece în Spania la polenizat căpşuni sau orice altceva.

Un baschetbalist bătrân rămas tot restul vieţii cu mingia lipită de mână: Noi am tras cel mai bine la Codul Fiscal când eram la Real Madrid. Pentru că la noi în sat, eu sunt din Ialomiţa, nu exista Cod Fiscal şi trăgeam la copcă. Nu ieşea nimic şi atunci am luat calea vestului. A fost mult mai bine.

Secţia economică CĂLIMARA

18 iulie 2015

Ştiri pe scurt

Ana are câteva opţiuni: să aibă mere coapte cam de 20 de ani, să aibă mere acre ca să nu se atingă nimeni de ele sau să n-aibă deloc şi să-şi pună silicoane.

Comarnic Braşov se licitează acum pe bucăţi de 10 km. Aşa va şi fi construită. Primul tronson va fi cel dintre Negru Vodă şi Strâmbu, judeţ Constanţa.

După modelul pieselor de teatru bulevardiere Mă mut la mama şi Mă mut la tata, bucata Da, mamă, sunt beată, a Deliei Matache, va avea continuarea cu piesa, Da, tată, sunt beat, nu vreau la Bac, vreau în PSD în locul lu' aia de Plumb, ba vreau şi-n PDL, în locul lui Blaga şi gata. Piesa va avea succes în formula Valeriu Zgonea, Monica Macovei şi Loredana Chivu.

Tăriceanu despre Codul Fiscal: Dacă Codul Fiscal va fi votat în formula asta, trebuie să se ştie că eu am concurat în formula 3 la motoare şi am luat primul loc. Apoi, nu e de loc necesar să fie aprobat în formula asta, pentru că e votat în altă formulă. Nu poate hotărî decât domnul preşedinte.

PUBLICITATE Doi ţigani cerşesc în Malmo. Se trezesc în basca din faţa lor cu un aragaz cu şase ochiuri. Ce să încălzească la atâtea ochiuri? Apare sloganul: Cine fură azi un ochi, mâine are ce mânca.

Imperiul Matache contraatacă: piaţa Matache va fi mutată în Odorheiul Secuiesc, domnul Matache este noul ministru al transporturilor, Delia Matache e beată cu mă-sa de mână, iar un soldat Matache Murcielago din com Obedeni, jud Giurgiu, creşte fără aprobare dropii care vor aduce copii în locul berzelor. Se estimează că până în anul 2200, în Univers vor exista cinci planete Matache dotate cu măcelării, aprozare şi prezervative.

Familia Cotabiţă cântă şi iar cântă. Ba cu fetele, ba fără fete, de te întrebi de nu este închiriată pe post de Robbie Williams, Madonna şi alţii care ar mai veni la Bucureşti, nu de alta, dar e mult mai ieftin.

PUBLICITATE Trei ţigani cerşesc în Malmo. Vor bani să se întoarcă acasă. Fac 1.000 de euro. Iau avionul şi vin la Bucureşti. Mai au 100 de euro. Apare un scamator. Zice: vreţi cinci ouă pe suta asta? Cu ouăle, ţiganii se duc în piaţa Rahova. Le vând cu câte 1.000 de lei bucata, pentru că sunt ouă de aur. Cumpără de banii ăştia un bloc de locuinţe. Îl vând şi se înscriu în PSD. Aici îşi fac depozite de fier vechi. Şi trăiesc aşa până la adânci bătrâneţi. Nu e cu slogan.

SPORT Steaua lui Rădoi doi la doi.

Agenţia CĂLIMARA



17 iulie 2015

Prosopul zburător

Robbie Williams cântă astăzi la Bucureşti. Solistul e un fost Take That cu care n-a rupt istoria muzicii, fiind un fel de Bere Gratis de pe la noi. Fără să ştie că există România, Take That au cântat Pe Valea Prahovei, Macarale, Ciudat mă simt cu-n cui în cur, (asta ultima nu ştim dacă este melodie de muzică uşoară, dar ar putea fi, evident compusă de Direcţia 5) şi altele. Câteodată, Take That erau daţi din greşeală la emisiunile cu reţete de slăbit.

Ei bine, Robbie Williams e altă mâncare de peşte. El numa' ce s-a desprins de Take That şi face vogă în occident tot cu muzica uşoară românească, dar cu melodii ca The Edge, The Brits sau The Pilot de pe ultimul său album, Under the Radar, vol 1. Şi, crezându-se Black Sabbath, Cream sau The Animals a cerut pentru seara concertului din Piaţa Constituţiei nici mai mult nici mai puţin decât 300 de prosoape, 300 de kg de ghiaţă, flori naturale, fotolii de piele, ceai, perne pentru o bătaie bună şi să nu vadă niciun fan.

Pe noi, melodiile lui Robbie Williams ne-au marcat pe viaţă. Ne-au crescut mai înalţi, am căscat gura la mai multe femei. ne-am înrolat în Legiunea Străină, am dat ţării cât mai mult cărbune, aşa că suntem imuni, nu mai ascultăm nimic din strădaniile frumosului solist. Ne-a intrigat doar că ce face cu prosoapele şi ghiaţa şi iată ce am aflat.

Să zicem că Robbie Williams intră pe scenă. El într-un colţ, în altul formaţia, iar la mijloc un bloc de ghiaţă de 300 de kg şi un munte de prosoape albe. Când ia prima notă înaltă, un maşinist pune un prosop peste circa cinci kile de ghiaţă. La a doua notă înaltă, Robbie Williams se aşează pe prosopul gata îngheţat. Cum cântecu' urcă şi urcă în versuri despre iubirea la ea acasă sau în oraş, prosopul se înalţă uşor, uşor de pe scenă şi o ia spre hotelul Radisson unde este cazat Robbie, pentru că alt drum nu ştie. Ei bine, este trimisă maşina după solist, urcat iar pe scenă şi la următoarea noătă înaltă schema se repetă. Şi tot aşa până la ultimul prosop.

Ăsta e concertul de vineri seară, 17 iulie, şi, din surse, am auzit că şmecheria de efect cu prosoapele va fi aplicată şi în muzica uşoară de la noi. Vor folosi prosoape zburătoare Holograf, Bere Gratis, Direcţia 5. Da, şi Direcţia 5.

Agenţia CĂLIMARA

15 iulie 2015

Biletul de adio

Deşi erau fără soţ, codrii nu erau nici de aramă, nici de fier, ci nişte biete suflete de copaci care acum, în amiaza neagră a zilei, tremurau de frig. Ultimele frunze vesele ale arborilor behăiau după Often, o melodie a lui Weeknd, care tocmai trecea pe cărarea de sub coroanele lor stufoase. Melodia nu trecea singură, ci era atârnată sub formă de casetofon la gâtul tânărului Duminică Teroristul, tânăr care căuta un loc să se sinucidă. Da, să se sinucidă.

Pusese ochii pe codrii care nu aveau nicio vină, poate doar că erau înalţi, friguroşi, solizi şi de lungă durată, mai gândea el, zicându-şi că termenul ăsta "de lungă durată" n-avea cum să-l treacă în biletul de adio. Se aşeză sub unul din stejari, scoase un creion, o hârtie, schimbă Often cu Sleepers de la Snarky Puppy şi se apucă să-şi scrie biletul de sinucigaş: Dragă Florico, mamă, tată, unchiule James, Rodico, Nataşo, Mircea cel Bătrân tu prieten al meu pe viaţă, Gheorghe de la PSD şi vouă mulţi mulţi alţii. Mă sinucid din dragoste, Florica nu mă mai vrea nici moartă. Io îi spuneam ieri: Florico, te iubesc, iar ea îmi spunea: Da, mama, sunt beată, adică behăia melodia aia a Deliei, şi troznea a alcool de se îmbătară stupii de albine pe care mama Floricăi îi ţinea pe sârma de rufe. Da, mă sinucid din dragoste. Nu-i un lucru nou nici în viaţă, nici în literatură, nici în sport şi nici în politică, unde i-am spus Floricăi să facem noi doi un partid din trei membri ca să putem fura fondurile care vin la primărie legate de dragostea de la noi din sat. O rugasem: Hai, să facem un partid să furăm fondurile dragostei, măi, Florico. Ea n-a vrut şi asta a adâncit nu ştiu ce între noi, că mai erau şi altele care ne despărţeau nu numai previziunile politice. Am iubito, deci, pe Florica cum n-am iubit pe nimeni altcineva, aşa că gestul meu nu priveşte pe nimeni şi am şi sfoara la mine şi mă atârn de stejarul ăsta numai să nu bată vântul prea tare, al vostru Duminică Teroristul.

Puse scrisoarea de adio în drum, ca să n-o caute mult poliţia, îşi scoase frânghia din rucsac, se atârnă de cracă, se sui pe scăunel şi chiar atunci auzi un cântec vioi, de fată tânără cu părul cam verde. Era Florica. Florica se opri, citi biletul de adio, trase scaunul de sub Duminică şi trecu mai departe.

Denis

14 iulie 2015

Gărâna 19

Că viaţa este formată numai din proiecte ştiam. Proiectul BAC, proiectul căsătorie sau facultate, proiectele sport, copii, excursii la Zimnicea sau, ca să zicem optimist, proiectul politic. Unele proiecte ţin cinci zile, căsniciile de exemplu, altele opt, altele nicio zi, fiind eşecuri nasoale. Aşa că noi, trecuţi printr-o seamă de proiecte, ne-am zis în dimineaţa zilei de 9 iulie, adică io cu Tina Cumva vorbeam de proiecte mâncând spanac şi ne-am zis: până ne iese proiectul 6 din 49, hai la Gărâna, că e ediţia a 19 a. Şi-o luăm şi pe Lorena că sfărăie cumplit.

Treceau copacii pe lângă noi, oraşele Balş sau altele c-am uitat, şi tot am ajuns după vreo şapte ore la Gărâna p-un soare cumplit. Ne-am grăbit, că începea seara cu armeanul Tigran Hamasyian, care acuşi evolua într-un trio cu el la pian. Auzisem de el şi-am ciulit urechile. Bun, foarte bun, mai ales în partea cu voce şi pian în care prelucrase nişte melodii populare armeneşti.

Apoi, Gonzalo Rubalcaba, cu al său Volkan Project. Adică noi ateptam demisia din PSD a lui Ponta şi ne cânta Gonzalo Rubalcaba. Adică noi desfăceam cu Tati, cu ceilalţi sticle de vin şi ne cânta Gonzalo Rubalcaba. Nene, tare de tot. Mai ales că pe la mijlocul serii am scos brânza de burduf, că merge cu vinul roşu şi dă-i şi dă-i Gonzalo. Aşa s-a făcut de două noaptea şi frigul din Poiana Lupului era comparabil cu ăla din Oceanul Atlantic când s-a înecat bogătanul John Astor IV cu Titanicul.

În line up-ul Gărânei 19 ne-am mai întâlnit cu Stanley Clarke, basistul drag nouă, cu violoncelistul Renaud Garcia-Fons şi pentru noi a însemnat că a meritat că ne-am dus până acolo.

A fost şi-un gulaş bun, şi Monica Macovei, şi vaci la intrarea în Poiană, şi corturi pe Cerna de unde ieşeau sirenele şi-ţi îndeplineau orice dorinţă. Unul dintre noi i-am zis sirenei care ne-a ieşit în cale să stea puţin să ne gândim cam ce vrem. Ea a închis ochii, că adică să aştepte dorinţa noastră. Da' noi am înşfăcat-o, am pus-o în portbagajul maşinii şi am adus-o la Bucureşti. Aici, ea a vrut să vadă un meci de fotbal cu Steaua. Şi atunci am legat-o de stadion ca să le vadă pe toate cât o mai avea de trăit. Abia atunci a apus soarele.

Denis

09 iulie 2015

Steaua ASA Tg Mureş sau cam aşa ceva

Ne pregătim de Las Fierbinţi ca să vedem dacă berzele din serial aduc copii, câţi, şi dacă Maia Morgernstern e la fel de proastă în toate ediţiile. Numa' că n-a fost serialul aseară pe PRO ci meciul de Cupă Steaua ASA Tg Mureş la fotbal. Am aşezat masa din faţa teveului, am dat cu ulei de măsline pe nişte ouă, am spart un pepene că adică să avem la meci când brusc atenţia ne este atrasă de crainică: ASA are mari probleme cu nu-ş ce jucător, iar meciul e sub semnul incertitudinii. Nasol, zicem, şi ne înecăm cu o măslină.

Dar n-a fost decât o dezinformare menită să ne sporeasca atenţia la meciul secolului. Care meci a început. Şi trage la poartă Ciciu sau cam aşa ceva, da' mingia părăseşte stadionul. Pretenul cu care urmăresc meciul m-a întrebat dacă aş fi pe o insulă pustie ce animale aş lua cu mine, nu mai mult de trei. M-am gândit ce m-am gândit şi când să-i zic a tras Ciuciu sau cam aşa ceva, da' pentru ASA, şi ne-am aprins, în sensul că s-a sculat şi Rădoi, cel care era "sufletul" vestiarului, acum antrenor şi-i zice ceva lu' cuiva, dar Tănase aleargă aleargă până în tribună de unde revine huiduit.

Meciul continuă bătăios şi harnic, da' pretenul meu mă-ntreabă că dacă aş fi pe o insulă pustie câte femei aş vrea să iau. Am scos un pix ş-o hârtie şi când să scriu, unul negru de la ASA sau Steaua dă cu capul şi e fault. Asta înseamnă că meciul e îndârjit şi Rădoi sau Dan Petrescu ştiu fotbal mai ceva ca Anghel Iordănescu care dormea în tribune selecţionându-l pe Chichiu sau cam aşa ceva.

Când am terminat cu femeile s-a terminat şi caietul pe care le treceam şi am vrut să iau altul, dar a dat Golanski gol pentru Tg Mureş. Uraaaaaaaa!!!! Şi meciul s-a reluat cu pase la mijlocul terenului acolo unde strălucea Chiuchiu sub conducerea strălucită a lui Rădoi, care a fost "sufletul" vestiarului şi acum i s-a dat sinecura de antrenor pe care n-are cum s-o ducă, că una e să fii "sufletul", alta e să ştii cine e Chipciu ăsta.

P-ormă meciul s-a terminat desigur şi noi ne-am bucurat că măcar acum ştim câte femei să luăm cu noi de-o da faliment România ca Grecia şi ne-am refugia pe-o insulă.

Denis

08 iulie 2015

Presa străină

THE NARGHILEAUA MORNING - Tinerii satului Uieşti, jud Giurgiu, fumează în fiecare dimineaţă câte o narghilea. Sunt aşezaţi pe marginea drumului, pufăie şi discută politică. Problema care-i frământă e Grecia. Totu' e, bă, să apucăm să cumpărăm noi insulele alea greceşti, să nu le ia ruşii. Bună idee. Strânseră la un loc toţi banii pe care-i aveau, vreo şaizeci de lei şi plecară spre ambasadă ca să perfecteze actele. Un reportaj viu, militant, vesel care dezvăluie nivelul ridicat al implicării politice a românului.

LES MATIN DE BUCAREST - E încă dimineaţă în Bucureşti. Doi tineri stau pe marginea trotuarului. Fumează, se ciupesc. Apare poliţistul. Ce căutaţi la ora asta aici şi nu sunteţi la muncă? O aşteptăm pe Angela Merkel, ha, ha, ha!!! Nu-i în ţară. E cu Varoufakis la Termopile. Nu-i nimic, o aşteptăm până termină maratonul. Cei doi tineri încing o horă cu poliţistul. Violul de mai târziu nu l-a mai reclamat nimeni.

PĂPĂDIA ALBASTRĂ - ziar serios suedez. Un simpatic reportaj despre creşterea iepurilor. Masculul Stan Gălăgie, înalt de patru metri şi gras de o sută de kg, spune cum face: am un harem de cinci mii de iepuroaice. În doi ani abia le trec pe fiecare. Cam asta e. La ursoaice-i la fel, că am şi trei mii de ursoaice.

THE BODY - Trebuie avut grijă de trup, susţine publicaţia. Nu spune cum şi atunci cititorul trece la cotidianul THE GLOBE în care nu scrie nimic.

Agenţia CĂLIMARA

07 iulie 2015

Costineşti mon amour

Era vorba acum două mii de ani ca Costineştiul să fie o insulă greceasca. In situaţia asta s-ar fi dezvoltat turismul, veneau americanii şi mestecau ciunga, nemţii să vânză maşini, franţujii să citeascaă din Verlaine iar bulgarii, da, chiar şi bulgarii, făceau curăţenie. Soarele ar fi răsărit de unde trebuie, nisipul ar fi fost când galben când bleu, oamenii frumoşi şi aşa mai departe.

Dar nu e aşa şi Costineştiul a rămas la marginea României şi vin acolo toţi moldovenii cu aer de Al Capone, tipe grase care nu-şi pot ascunde fundurile de grăsime, copii gălăgioşi care cred că de la farmacie se cumpără numai Viagra, că aşa au văzut în filmele americane iar peste toate astea pluteşte un miros de hamsii prăjite de te caci pe tine, vomă istantanee.

Bine, bine, da' te duci la plajă şi nu vezi toate astea. Ba da. Plaja e ocupată de scaune, şezlonguri, pături, umbrele contra 50 de lei pe zi. Iar milioanele de turişti care n-au banii ăştia fac plajă printre aceste oaze de lemn şi pânză.

Vine seara şi că să vezi un film la amfiteatru. Ei bine, amfiteatrul, altădată fala Costineştiului şi locul de manifestare ale atâtor festivaluri de film, teatru, Cântarea României, deci amfiteatrul e plin de gunoaie. E o ruină.

Se pune întrebarea firească că ce căutam noi acolo. Da, se pune. Răspunsul: suntem la muncă, la treabă adică şi mai durează până prin octombrie. Aşa că treceţi şi voi. Vă aştept.

Denis