31 decembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. Domnul Iohannis va promulga legea potrivit căreia anul 2021 se va repeta iar apelativul din noaptea asta dintre ani va fi LA MULȚI ANI 2021, întrucât 2021 a fost un an mult prea bun pentru dânsul iar 2022 conține prea mulți de 2. Ia să vedem: În anul 2021 s-a terminat pandemia, a fost ales Cîțu șef peste liberali, PSD a fost readus la putere, pensiile nu s-au mărit, dânsul a luat Carol cel Mare, inflația a stat locului, n-a ars niciun spital, pe DN1 nu se mai stă câte o oră ci câte opt, avioanele vechi de 40 de ani ar fi putut fi de 80 și mult mai scumpe întrucât flancul estic al NATO de care ne ocupăm este prea vechi, prea ca la țară, autostrăzile au dat buzna cu 30 km noi, Helvig s-a hotărât să dea dosarele la CNSAS deși nu ni se spune câtă gumă s-a folosi în 32 de ani, lui Ion Iliescu i se deschide un nou dosar de zici că acuș’ acuș’ face pe viață, minciuna în media este instalată deplin și așa mai departe. Deci La Mulți ani 2021.
2. Ne uităm pe-ndelete, trabuc, lighean cu apă caldă, youtube, la filmul românesc Domnișoara Bovary, regie Dinu Tănase, scenariu Ioan Groșan. Și ne dăm seama că submediocrele filme românești au la bază comisiile de scenarii care le jurizează în concursurile cnc. Sunt comisiile astea formate din oameni care știu cu ce se mănâncă filmul? Sunt juriile alcătuite din oameni de cultură care nu-și au trecute în cv fel de fel de cărți și școli și filme de care n-a auzit nimeni? Cum sunt selectate juriile? De către cine? CNC-ul este numai despre scenarii sau numai despre casele de filme? Despre punctajul lor? Despre punctajul regizorilor? Își dă seama cineva că Berlinul sau Cannesul au fost doar accidente? Că cinematografia românească se zbate într-un anonimat deplin? Până când nu se va face o lege nouă, modernă după care să funcționeze filmul de la noi, așa zisa industrie cinematografică autohtonă va dispărea cu desăvârșire. Ca și țara însăși. Însuși. Însăți sau cam așa ceva. Revenind la film deci, ne mirăm cum a trecut o asemenea poveste de juriul cnc? Lăsăm Dinu Tănase că nu e cazul, lăsăm actorii că nu-i vina lor.
3. După zece ani de la despărțirea de facto a perechii Arnold Schwarzteneger și Maria Shriver, cei doi au ajuns în sfârșit la un acord privind împărțirea averii comune de 400 milioane de dolari. 50 de milioane vor merge la nou înființatul minister român al familiei. 50 de milioane la SRI. Încă 50 de milioane tot la SRI. Alte 100 la PSD și PNL ca să conducă bine, bine de tot, iar ultimii 150 se vor regăsi în România Educată, Normală, Devreme Acasă, Sănătoasă, Infrastructurată, Usturoiată, Înarmată și mai cum vreți.
4. Cu banii care au venit de la Arnold și Maria, ministerul familiei a început să funcționeze la capacitate maximă. Așa că Gabriela Firea iese pe media, locul în care noul minister își va face treaba, deci iese pe media și zice: Prioritatea noastră sunt mamele adolescente. Vom lipi afișe în toată țara pentru a atrage atenția asupra acestui lucru deosebit de grav.
5. RECLAMĂ. O barză aduce copii la Ministerul Român al Familiei Vreo zece, cu toții abandonați. Pe ușa ministerului scrie ÎNCHIS. După zece ani la fel. Barza renunță și, la întoarcere lasă copiii pe DN1, pe la artizani. Nu apare niciun slogan, e doar așa.
6. Prim ministrul Nicolae Ciucă iese pe media că sanchi s-a întâlnit cu medicii de familie. Unii medici iau dat trimiteri nu spunem unde și vederea s-a terminat cu pupături, cu știri pe media că ce grijă are Ciucă de noi. De ei, nu contează. Miștoul continuă. Miștoul de noi.
7. Bill Gates iese și el pe media și zice că în viitorul apropiat vom discuta numai pe Metavers. Că o să abandonăm căile obișnuite de comunicare, că Metavers e viitorul. Noi, la cârciuma din sat comunicăm cam așa: Bă, zici că nevastă-ta n-a mai venit acasă? Da, așa zic. A șters-o cu ăla de ziceai? Ăla cu pantalonii roz? Da, cu ăla! În Metavers acest dialog va suna cam așa: Și zici că a șters-o cu ăla cu pantaloni roz? Da, cu ăla! Și ce mai avea roz? Păi, știu io?, ce, l-am căutat?
8. HOROSCOP. Dacă pnrr dispare nu-i bine, totul e retrograd. Dacă pnrr se simte e la fel, pentru că nu-i pentru noi, e pentru ei. Că vorba aia: Jupiter e în casa a IV a și vai și vai de nativi.
9. E seară acum când scriu. Luminile orașului stau pe câte o farmacie, pe câte o benzinărie, pe maidanul de lângă Mega unde s-a construit un orășel de Crăciun. Cobor din mașină cu gândul să intru la Turn. Turnul din Giurgiu. O bere probabil, un vin. Manele. Toate mesele sunt ocupate, la una singură este un cocostârc. Intrăm în vorbă, așa ca de sfârșit de an. Pasărea zice prima: Când am venit eu în oraș, aici nu era niciun fel de oraș. Era doar un oștean care ținea piept otomanilor ca să nu intre în Europa. Avea sabie, scut. Vorbea într-o limbă necunoscută, așa că nu-mi închipuiam că putea ține piept la ceva. L-am luat de nevastă. Așa-i la noi, la cocostârci, luăm de neveste oșteni care țin piept turcilor. Cât povestea mă uitam pe fereastră. Omenire cu pachete. Cu miliarde de kg de ceva în portbagaje. În liniște totuși, se agitau în liniște deplină. Așa că păsăroiul, văzând că mi-au dat lacrimile, și-a luat zborul. L-am urmărit spre Dunăre. Apoi spre Mediterană, spre Cartagina sau cam așa. Aștept să îmi scrie cum mi-a promis.
10. LA MULȚI ANI!
29 decembrie 2021
DEMOCRAȚIE ȘI CANALIZARE
Suntem în măsură să vă prezentăm versurile unui nou IMN al revoluției române după ce ne-am consultat cu mai mulți specialiști de la NME, adică Niu Muzical Expres, Salut les Copains, Poliția Capitalei, Registrul Comerțului Român, Uniunea Poeților de Imnuri Românești și Străine, din volumul Dresorul Șerpilor de Codin Maticiuc, și din filmul românesc Portret al luptătorului la tinerețe, un film prost, de referință în istoria filmografiei românești. Imnul s-ar putea numi cum ne dăm seama și din titlul postării de azi DEMOCRAȚIE ȘI CANALIZARE. Ia să vedem: STROFA 1: Români, ieșiți la luptă cu mic și cu mare/Iliescu aduce de mâncare/ Steaugurile sus în parcare/Vrem depozite de fier și amortizoare. STROFA 2: Dacă apa nu curge sus pe cărare/Comunismul din noi a plecat la plimbare/Democrație și canalizare/normal că fără forme legale. STROFA 3: De mii de ani stăm pe DN1 în așteptare/Poate trece Claudia Cardinale/Sau poate-l slugărim pe sri-stul cutare/ca să ne dea mai multe sarmale. STROFA 3: Din taxele noastre se fac averi babane/ne doare-n cur că noi avem Logane/viitorul nostru-i pus la păstrare/ De poza lui Ștefan cel Mare. STROFA 4: La luptă deci frați români/La luptă/Să mâncăm numai cucută/să fim liberi să avem gută/cicoare, credință și-o lăută. REFREN: Democrație și canalizare/Normal că fără forme legale! Paranteză: Refrenul se repetă de șase ori, după care, tot pe scenă sau pe ecran Corul se spală pe mâini și începe o horă. Se țipură: Educată și Normală/Educată și Normală de zece ori. N-avem melodie la acest IMN formidabil, dar ea ar putea suna cam așa: Laaaaaaa, laaaaaa, leeee, leeee, luuuu, luuuu, liiiiii, liiiiii. În funcție de emoția compozitorului.
27 decembrie 2021
DUPĂ 32 DE ANI
Behăiam prin San Francisco după ceva paste făcute ’’ca la mama acasă’’ și parchez pe Taylor str 2550. Lângă paste este o clădirea babană pe care scrie Barnes&Nobles și-mi aduc aminte că este cea mai mare rețea de librării din Statele Unite. Intru cu gândul să-ntreb dacă au ceva din literatura română. La etajul 4, la raionul de beletristică, un negru uriaș se-mbujorează de fericire când află că sunt din România și că poate fi de ajutor. Mă așează pe scaunul barului de etaj și se duce să-mi aducă ceva literatură din țara mea tradusă în limba sanfranciscaneză. Se întoarce radiind, îmi arată o cărticică. Singura din oraș. Pe ea scrie Ghidul Călătorului Munchen Athena. Adică, îmi explică, dacă pleci din Munchen spre Athena ai în cărticică câteva variante de drum. Un drum trece prin România. Ceva Nădlag, Sibiu, București, Giurgiu. Negroteiul e fericit, nu se aștepta ca această cărticică să fie de folos vreodată cuiva. Răsfoiesc. Cum spuneam, un drum trece prin țara noastră. Celelalte zece trec prin Belgrad, Kosovo, Albania, adică de-a lungul Mării Adriatice. Sunt drumuri mai scurte mai pitorești și ai câte ceva de văzut: Un castel, un Dubrovnic, un muzeu Milorad Pavici, mare scriitor sârb. Îmi dau seama cu tristețe că România a ajuns doar o bucată de ghid de ieșire din Europa. Că e și lungă și obositoare și nici n-ai ce să vezi la ea. Nimic nu te-ndeamnă să treci prin Siliștea Gumești sau să te repezi până la Botoșani pe unde s-a preumblat Eminescu sau prin grădina din Pucioasa a lui Mircea Horia Simionescu. Și asta doar pentru că icr-urile noastre și ambasadele nu-și fac datoria. Ele promovează doar nimicuri sau nonvalori în timp ce cultura română autentică stă acasă. Cazul documentarului ’’colectiv’’ a devenit școală în materie de promovarea României. Nimeni din cei care voiau ca filmul să ia măcar un Oscar nu știa unde e țara noastră, d-apoi ce se-ntâmplă în ea. Am făcut așa o mică deviere ca să vedem unde suntem după 32 de ani. Suntem, cum spuneam, pe-un ghid de ieșire din Europa. Suntem o țară care nu oferă nimic. O țară plină de minciuni și ’’studii de fezabilitate’’. O țară săracă fără nicio cultură. O țară de Babardeli Porno și Cămătari. De Andreea Marin și Țiriaci. Suntem un mic popor viteaz care a ținut piept turcilor ca să nu invadeze Europa, asta în timp ce, neștiind acest lucru, turcii asediau Viena și-i durea în fund de pieptul nostru. Suntem o țară de Constantinești, Iliești și Iohannici. O țară a eșecului evident. O țară a securității depline. A SRI-ului deșănțat am vrut să spun. A jafului controlat care, însă, nu ne aduce faima dorită, aia bună. Suntem o țară de Cîți, Grindeni și Ciolaci. O țară degeaba. Mă aflam într-un alt an la Tel Aviv cu un prieten de-al meu, Peter Lanyi, diretor al Muzeului de Artă Modernă din Ierusalim. Și am dat de Târgul de Carte românesc din cadrul unui târg internațional de carte. Prietenul meu a cumpărat un volum gros, cel mai gros din incinta târgului, de Ioan Groșan numit Un om din Est. În românește evident. Văzându-mă mirat foarte, pretinul mi-a spus: Noi, aici, nu citim literatură română contemporană pentru că nu ni se spune de ce s-o facem, iar p-asta am cumpărat-o ca să dea bine la mine în birou, așa, că se știe că vin din România și-nțelegi. Peter și-a pus cărțoiul în portbagaj și ne-am dus pe plajă. În dreptul hotelurilor rusești cântau la chitară rusoaice de 18, 19 ani. Mai mult goale. Nu-nțelegeam ce spun, dar ne dădeam seama ce literatură grozavă au rușii.
26 decembrie 2021
VIAȚA E ÎN ALTĂ PARTE
Am o mică măcelărie în Toledo, Spania, dimpreună cu ai mei soacră-mea, nevasta, trei copii, nepoți, cinci bunici nu știu de ce și avem o grămadă de clienți români cărora le vindem un porc cu care am plecat din România acum zece ani. Românii sunt obișnuiți cu mâncarea stricată petru că asta halesc de mii de ani pe litoralul românesc fără să zică ceva, dar spaniolilor le vindem ce trebuie, vulpi polare, cuci experimentali din care se face o piftie foarte bună, urși glazurați, vulpi dințate și lebede fără rost. Și a venit decembrie 2021 și am zis că să mergem acasă, în România, de sărbători. Cu mașina. Așa și-a început povestea de iarnă domnul Dobrin Cataractă din Turnu Severin, foto. Dintr-un sat de lângâ Turnu Severin. La Nădlac coadă de sute de mii de mașini. Cu români. Nevoile se fac pe câmp, mâncarea înoată în grăsime, copiii se bucură, vameșii pe care scrie trei mii de euro pe zi se uită la tine rânjind, prostituate din Arad care-și oferă serviciile cu nevastă-ta de față. O iei spre București la un văr din partea tatălui ajuns cofetar care câștigă bine și la care faci un popas. Pe drum vrei să vezi ce se face din banii pe care tu-i trimiți regulat acasă o autostradă ceva, un iluminat public. Mă refer la taxele pe banii pe care noi îi trimitem în țară anual și care în 2020 au fost cam trei miliarde de euro. Dar țara e tot în beznă. Tot în groapă. Fără indicatoare. Și tot Ștefan Hrușcă cântă naiba știe. Ca să intrăm în București ne trebuie două zile că pe Militari e mamă, mamă. La văr-miu parcare nu e. Căutăm alte două zile. El stă într-o garsonieră de șaișpe metri și e destul loc așa că noi care suntem zece încăpem berechet. Ba chiar facem și duș. Cu apă rece. La teve e unul Ciucă care zice că guvernul lui slujește poporul. Apare unul Grindeanu care zice la fel ba chiar zice că studii de fezabilitate pentru DN1 studii care țin de pe vremea lui nea Nicu. Apar și Iohannis, Cîțu, Orban, Cioloș, Ciolacu și niște femei care nu dorm de grija noastră. Adică de-a lui văr-miu că de grija noastră a spaniolilor are grijă Spania care ne-a permis o mică afacere din care trăim. Într-un oraș negru de atâta lumină, fistichiu împodobit cu un brad de placaj, cu oameni al căror viitor nu contează ne batem să bem un pahar de vin fiert la Universitate. Lugubru totul. Stânjenitor. Dimineață o luăm spre satul natal. Aici e același primar care acum e pesedist dar a fost penelist dar a fost și țărănist dar a fost și cu Vadim Tudor dar a fost și cu Ștefan cel Mare al cărui portret făcut de el îl are în birou. Ne spune că balta din centrul satului e viitorul patinoar și că îngheață doar dacă se strică vremea în niciun caz acum când sunt douășpe grade. Patinoarul e făcut din fonduri europene. Ca și foto din biroul lui în care el și nevastă-sa dau de mâncare la curcani. Foto făcute cu fonduri europene adică vrei două milioane de euro cu curcani aduși din Brazilia. Ne-a dus apoi la grajduri unde nu sunt vite dar vor fi când va veni pnrr-ul că așa le-a promis Ciolacu pentru cel puțin trei mii de capete orice fel. Este din grantul pentru agricultură și psihologia animalelor de povară. Ne-am retras la noi, domnule de la Călimară, am mâncat cozonac. O tăcere penibilă așternea peste sat și mi-am dat seama că vorbele fetei noastre, Sonia, studentă la Madrid sunt foarte adevărate. Păi, și ce-a zis, domule Cataractă? Că viața e-n altă parte, nu aici în Carpați.
24 decembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. Iohannis iese pe media și zice că este impardonabil să nu știm numele criminalilor din 21 decembrie 1989. Nici acum după 32 de ani adică. Cui s-o fi adresat? Nevesti-sii? Lu’ Toma Alimoș? Nouă? Lu’ Cîțu? Sau Justiției? Păi, Justiția nu-i tot aia care-i ține lui spatele cu matrapazlâcurile din Sibiu?
2. La noi, în Giurgiu, pe Dunăre a sosit un mesaj într-o sticlă. Autoritățile din Giurgiu, pricepute rău, au determinat vârsta sticlei și a reieșit că are trei sute de ani, și că vine din Atlantic. Așa s-a aflat, la Muzeul Mesajelor din Sticle din Giurgiu, că sticla plutitoare aparține lui Daniel Pic Pompa, marinar giurgiuvean, și că a fost trimisă de acesta în timp ce făcea piraterie în Barbados cu celebrul Barbă Neagră.
3. În mesaj scria următoarele: ’’Dragă SRI, ce-ar trebui să facem noi ca să nu mai fim nevoiți să votăm eșecuri ca Emil Ctinescu și Klaus Iohannis? Noi, românii, nu mai suntem în stare să mai facem o revoluție, poate nici n-am fost, așa că te rugăm pe tine să te ocupi să avem apă caldă, căldură, bunăstare, școli, sănătate și, acum când se scumpesc toate, scade-ne, te rog, prețul la golf’’.
4. Mesajul m-a intrigat și am pornit pe urmele lui Daniel Pic Pompa, care mi-a spus: Am ajuns criminal din cauza la o femeie. O mulatră mișto din Barbados. O zi așa, alta așa și mă iubea și ea, dar la final mi-a spus: Nu știi, că nu poți iubi fără vocale? Că io așa făceam, o iubeam fără vocale, îți dai seama, Denis? M-a părăsit și m-am apucat de crime că se vând bine pe Netflix. Când l-am întrebat de mesajul pentru SRI a dispărut. Mi-a zis că se duce în Călărași să ucidă două fete.
5. Elon Musk ne îndeamnă să facem mai mulți copii altfel civilizația dispare. Se sacrifică personal și va veni în România la Cotroceni unde se va înființa o maternitate. Politică și copii adică, nou program guvernamental.
6. Ciucă, primul ministru, vorbește cu copiii de șase, șapte luni, nu știm dacă ai lui Elon. Zice: ’’Menirea noastră este să facem în așa fel încât după ce Parlamentul va fi validat acest guvern, să ne apucăm serios de treabă’’. Copiii se bucură și când aud de treabă ei cred că e aia mare și se reped la wc.
7. Ni se recomandă, de sărbători, câteva drumuri ocolitoare pentru DN1 pe direcția București Brașov și invers: A. Să preupunem că stăm în dr Taberei. Deci dr Taberei, Cotroceni. La Cotroceni indendiem mașinile și punem o singură întrebare: De ce nu avem autostradă spre munte. B. La fel. C. Când cinci milioane de mașini vor forma un munte de fier vechi, parlamentarii îl vor vinde în Turcia.
8. HOROSCOP 24 decembrie 2021. Nu ezitați, nu scormoniți că Pluto e în casă bună, iar dacă ați ars porcul nu ieșiți cu el așa pe Calea Victoriei. Vă vede Prea Fericitul Daniel și vă dă pe mâna lui Daniel Pic Pompa. Or fi frați?
9. Trenul București Giurgiu a fost desființat de vreo douăj de ani. Hărăbaia trecea prin Ruse, Călărași, Sulina și nu ajungea niciodată.
10. Încep minciunile despre noile autostrăzi făcute cu banii pnrr. Că una va trece prin Moldova, alta prin Transilvania ca să ne unească cu nu știm cine. O alta trece tot prin Moldova, dar la întoarcere, și o alta prin Transilvania tot la întoarcere. Și ca minciuna să fie credibilă ni se înșiră localitățile prin care vor trece cele două autostrăzi: Ciulnița, Baia Mare, Militari, Bolintin, Focșani la dus. Focșani, Bolintin, Militari, Baia Mare și Ciulnița la-ntors.
11. Domnul Daniel Pic Pompa mi-a dat un telefon din Paris: ‘’Denis, am uitat să-ți spun că atunci când o iubeam pe mulatra aia mișto scădeam zilnic în greutate și-n culoare. Ce zici’’? Ce frumos. Și brusc a ieșit soarele, a-nverzit pădurea, s-a-ndoit secera, și au înflorit umbrele așa că eu vă zic CRĂCIUN FERICIT.
23 decembrie 2021
REVISTA PRESEI
32, publicație ocazională. Dulapul săsesc, vezi Valeriu Nicolae, elocventu’ ca un Trabant, vezi Răzvan Boanchiș, deci profu nostru de fizică ajuns nu se știe de ce președinte, Iohannis, a depus coroane de flori la monumentul Eroilor Revoluției din piața Universității. Dimineața în zori, pe la șapte sau opt, ca să nu-l huiduie lumea. Depusul ăsta trebuia să fie cu lume, era un omagiu, nene Iohannis, că monumentul ăla nu e al dumitale, iar eroii ăia n-au murit doar ca tu să fii președinte.
GIURGIU TIMES, cotidian. Din 2022 încolo, în Giurgiu se va vorbi numai limba franceză. Asta pentru că Șantierele Navale ale orașului au fost cumpărate de francezi. Poate așa să mai fie și orașul ăsta pe hartă că altfel nu-i.
STOENEȘTI JOURNAL, publicație comunală. Mircea Vintilă este așteptat la o cântare în piața comunei. Marele artist sosește și nu-ncape în piață de gras ce e. Are o chitară și o genteluță bleu roz cu modele stranii, ceva căluți, urși, căprioare de ziceai c-a devalizat un copil pe drum. Cântă bine, i-a rămas vocea, dar ceva ceva ne spune c-ar fi bine să iasă la pensie. Oricum, numai folk nu e ce face el. Și alții ca el. Dar asta cu folkul este o altă discuție pe care Stoenești Journal o va porni cât de curând.
FILM FESTIVAL, revistă de specialitate. Este prezentat filmul Omicron, Italia, 1963. Film prost, cu triste unde de umor, cu vagi trimiteri la un virus numit Omicron pe care nu le crezi dat fiind valoarea scăzută a peliculei. Apoi, mai la vale, este prezentat ultimul film al lui Codin Maticiuc, Investitorii, 2021. Din pelicula asta a lui Codin Maticiuc tragem concluzia că românul nu s-a născut nici poet, n-are nici umor, și-l votează tot timpul pe Ion Iliescu. Vai, vai!
ENGINE CLEJANI, publicație de mașini cumva. Toată România, spune publicația, umblă numai în mașini SH. Din cauza sărăciei. Păi, și atunci de ce nu ieftinesc sărăcile alea de Logan, de Spring, de alte alea produse la Mioveni? Întrebarea este pusă de Vrăjitoarea RÂMA SUSTENABILĂ, editorialist al revistei.
22 decembrie 2021
22 DECEMBRIE 1989
Pe la opt dimineața încă eram la cafele cu Cristina. Refăceam ziua de ieri, încercam să compunem viitorul. Aveam Pink Floyd, aveam pisică, telefoanele sunau de zor ca să zicem ce-i prin centru. Imediat după opt, ceva scandal de popor scandând Jos Ceaușescu, Libertate, Jos Comunismul. Din balconul nostru care dădea spre Dacia și Dorobanți am văzut coloane de muncitori care se duceau să-l dea jos pe Ceaușescu. De ce acum și nu ieri pe 21? Păi, pentru că abia acum le-a spus secretarul de partid să iasă. Ăia de ieri cu morții cu vii treaba lor. Muncitorii construiesc, muncitorii dărâmă. Mi-am dat brusc seama că revoluția pentru noi s-a terminat. Că a fost o făcătură. Istoria va lămuri evenimentul, ziceam atunci. Acum zic că nu l-a lămurit. Comentez cu Cristina și sună telefonl în draci. Era prietena buna noastră Olga Bucătaru, actriță la Odeon. Stătea pe Dacia și-n noaptea de 21 n-a putut să vină la revoluție, ar veni acum. Cu ce să mă-mbrac? Ce chiloți să-mi pun? Cristina i-a spus că la blana albă de vulpe îi trebuie chiloți și pantofi roșii. Așa a venit. Problema mea era că unde să mă duc cu ea să facem revoluție, că habar n-aveam ce se mai întâmpla prin centru, nu mai știam nimic. Am ieșit totuși amândoi spre Eva. Olga atrăgea atenția, albă toată, cu pantofi roșii. Dinspre Inter venea un tanc. Plin de popor. Îl recunosc pe Pepi Preda, actor la Nottara. De pe tun îmi spune: Denis, Ceaușescu a căzut, armata e cu noi. Lângă Eva era alt tanc care bloca strada Eremia Grigorescu. Olga se uita la fierătanie și-i sticleau ochii. Am știut ce voia, o cunoșteam foarte bine. M-am dus la militarul care privea manifestația de pe șenilă și l-am rugat să mă ajute să-o urc pe tanc pe Olga. Așa a făcut. Dintr-o dată, mulțimea care trecea spre televiziune a amuțit. Pe un tanc, o femeie în alb făcea semnul victoriei. Coloana s-a oprit. Ropot de aplauze. Olga avea lacrimi în ochi. Știa că ăsta era cel mai bun rol al vieții ei. După două minute, Olga nu știa ce să mai facă, așa că am dat-o jos. Coloana de oameni ar fi luat-o pe sus. Spre radio, spre TVR. Pentru mine, pentru ea, acest final de revoluție a fost impecabil. N-aveam să mai ajung la Inter nicicând în zilele alea. Mă uitam la televizor. Mircea Dinescu, Ion Caramitru, alții spuneau numai minciuni trimise de la etajul 11 al TVR. Mă gândeam că securitatea a făcut revoluția, era evident. Poporul român nu s-ar fi revoltat atunci pentru nimic. N-o face nici acum. Foto, OLGA BUCĂTARU.
21 decembrie 2021
21 DECEMBRIE 1989
Pe la patru dimineața m-a trezit o pietricică în geamul de la bucătărie. Era semnalul dintre mine și Meluș Negrescu, proful de filozofie, care venea să mă ia la garaj că lucram amândoi la ITB. Avea o Dacie 1300 făcută din șpăgi. Zice, în mașină: Șeful ăl mare, Eugen Roșca, ne-a zis să stăm pe fază prin centru că se va întâmpla ceva pe la CC. L-am întrebat despre ce-i vorba, dar nu știa nici el, făcea presupuneri despre numărul mare de autobuze ITB scoase din traseu și mobilizate să ducă lumea sub balconul CC-ului. Deci era ceva. Am parcat la Arhitectură. Era ora 5. Am cercetat locul. Aveam să ne plasăm, ne gândeam, lângă barul Atlantic, de colo aveam privire spre balcon și puteam s-o și ștergem rapid spre Inter dacă era ceva. Ni s-a alăturat Țiței Dumitru, un tânăr fermier clandestin, care lucra cu noi la ITB pentru cartea de muncă. El ne-a adus sanvișuri, vodcă, șervețele. Începuseră să vină milițieni care formau cordoane. Unul pleca de lângă noi și bloca strada până la teatrul Excelsior. Vorbeam cu ei. Nici ei nu știau ce avea să se întâmple. Apoi, au început să vină coloane de autobuze cu muncitori scoși din fabrici. Mulți aveau lozinci cu Ceaușescu. Ei au fost plasați direct sub balcon ca să dea bine. În clipa aia ne-am prins că va urma un mare miting la care va vorbi chiar Ceaușescu. Trebuia să rămânem. Într-o oră piața Palatului s-a umplut. Erau, cred, sute de mii de oameni. Noi îi invitasem și pe milițeni la vodcă. Nu ne-au refuzat. Cum știm, a venit Ceaușescu. Cu Elena, cu biroul politic al CC. Cum știm a vorbit nimicuri. Cum știm a zis ceva de câte o sută de lei. Dinspre Atheneu s-a iscat un urlet. S-a amplificat, s-a răsturnat peste piață. Nu se mai auze ce tot zice Ceaușescu. Cordonul de lângă noi s-a rupt. Mulțimea s-a năpustit spre metrou. Spre casă adică. Câteva zeci cu steaguri și mici protrete ale lui Ceaușescu au luat-o spre Inter. Mai târziu am aflat că cordonul a rezistat în partea dinspre Calea Victoriei și că omenirea de acolo, chiar și cea de sub balcon striga în continuare Ceaușescu și poporul. Asta n-au mai arătat after la teve. Dar noi eram deja la Inter. Cam pe la douășpe așa. În total, la ora aia, eram acolo cam douăzeci de oameni. Neinspirat, dinspre strada Batiștei a apărut Adrian Păunescu, recita și venea spre mijlocul pieței unde eram instalați. Un băiat de lângă mine, pe care nu l-am mai văzut niciodată, l-a trântit pe marele poet la pământ și a vrut să-i bage steagul pe gât. A venit un milițian și l-a salvat. Păunescu a șters-o în fugă urmând să devină senator. N-aveam să-l mai vedem la revoluție, nu era nicio pierdere. Din omenirea care fugea spe metrou, puțini au rămas cu noi în piață. Ne-am făcut cam o sută. Era deja ora două și nu știam ce să facem. Nici miliția. Eram liberi să facem ce vrem, habar n-aveam de ce era sub balcon, nicio știre serioasă nu trecea spre noi. Strigam și noi Jos Ceaușescu sub privirile îngăduitoare ale milițienilor, vreo trei patru, care ne țineau partea. Îmi pierdeam timpul îmi zic, și m-a hotărât să mă duc în Amzei să iau pește petru pisoiul nostru. M-am dus. Am luat. Am luat mult pentru că nu știam cât va ține evenimentul de la Inter. Bănuiam că nu-i o simplă behăială a unor nemulțumiți, dar nici nu-i bănuiam amploarea. Cristina mi-a spus că duduiau telefoanele. Stând în centru, piața Lahovari, pretenii noștri din București voiau să afle ce se-ntâmplă. Au sunat Lucia Ivanov, Nicolae Mateescu, Eugen Chirovici, Olga Bucătaru, Pepi Preda, Toca, Hamdi Cerchez, Irina Corbu, Sandu Discaru și alte milioane pe care nu-i mai țin minte. Pe la cinci a revenit Meluș. În piață se instalaseră tancuri, cordon de miltari profesioniști între Dalles și Pescarul. Restaurantul Pescarul. Mai vreau să vin în condițiile astea? I-am spus că da. Meluș s-a înarmat cu toate borcanele de mazăre de la noi, i le-a dat de fapt Cristina, pentru, ne-a spus, ca să arunce în tancuri cu ele. Așa a și făcut. Era întuneric de-acum, cam șase, și am revenit la Inter prin strada Batiștei. Pe altundeva nu era voie. Meluș a parcat în fața Arlus și ne-am instalat sub tunurile tancurilor. Vorbam cu soldații, bă, ce faci, bă de unde ești, du-te bă acasă și chestii d-astea și în acel moment la Inter nu eram decât vreo-mie de oameni. Împrăștiați. Unii pe la metrou. Alții pe esplanada din fața teatrului, majoritatea în fața Arhitecturii și restaurantului Pescarul. Strigam Jos Ceaușescu, Meluș arunca cu mazăre, începuseră vacarmul și primele gloanțe. Nu știam unde să ne ascundem și primii oameni au căzut lângă noi. Vreo doi, trei. Ne-am zis că nu-i de glumă și am șters-o. Meluș spre mașina lui, cu care avea să facă în noaptea de 21 taximetrie în fața Athene Palace adjudecându-și două mii de lei până dimineață, iar noi, eu, Irina Corbu și Radu F Alexandru am încercat să intrăm în teatrul Național. Era închis, era beznă, așa că am luat-o pe după el în momentul în care se auzeau deja trăgând tancurile. Era ora două din noapte. Ne-am despărțit în fața teatrului Vasilescu. Ne-am zis nu știu ce. Ne trecuseră gloanțele pe la ureche. Că le auzisem cum zburau fără țintă. Radu F a plecat acasă. Irina a urcat la noi. Aveam vodcă. Aveam Velvet Underground. Am pus melodia, nici azi nu știu de ce, Femme Fatale cu care băieții de la Velvet făcuseră furori prin 80. Vorbeam: O fi căzut Ceaușescu? Poate fi adevărat? Noi, o mie de oameni, am răsturnat un regim? Cu atâta vodcă în noi? Ne-am culcat cumva, convinși că am scris istorie. Convinși că am șters comunismul din țara noastră. M-am jurat atunci să nu mă mai întorc la ITB. Așa am început Cațavencu.
20 decembrie 2021
20 DECEMBRIE 1989
Terminaserăm slujba pe la opt dimineață și ne-am repezit la Cătălin. Cătălin Trandafirescu. Am jucat poker vreo două ore după care am văzut ultimile filme porno. Eram eu, Cătălin, Meluș Negrescu și Țiței Dumitru. Câteodată la poker mai veneau Vali Neagoe și șeful nostru Nistor Tihohod. Dar eu m-am ridicat și-am plecat, așa fără nicio treabă. Stăteam în piața Lahovari, în curtea Spitalului de Ochi. Nimicuri pe-acasă. Cristina croșeta un dulap, Luca croșeta un dulap, pisica așișderea. Așa că ne-am pus pe cafele, pe toking tu mi, pe că cum o să fie iarna asta, că Crăciunul, că cumva. Era deja spre prânz când a bătut la ușa de serviciu Horia Ivan, vecinul nostru. Zice: Bă, Denis, tre să ieșim azi la Universitate, se adună lume multă, că ceva la Timișoara, a spus la Europa Liberă și io zic să mergem pe la șase, ce faci deci pe seară? Trebuie să fim solidari. Nu făceam nimic și Horia a mai spus: O să fie multă securitate, ai grijă cum te-mbraci, cum privești, cum vorbești, ne învârtim în tăcere în jurul statuilor și vedem care-i treaba, înțelegi? La Timișoara au tras în mulțime, că ceva cu unul Laszlo Tokes. Ți-e teamă de ceva? Nu, recunosc, nu-mi era teamă de nimic, că nici nu știam de ce anume trebuia să-mi fie. Pe la șase eram amândoi la statuia lui MIhai VIteazu. Se-ntunecase, bucureștenii coborau din trolee, unii urcau, aveau sacoșe, copii, noi dădeam ture statuii. Din când în când ne-ntâlneam și ne priveam ca doi bandiți care știau ei ceva dar nu vroiau să spună, nu vroiau să se afle. A trecut o doamnă cu palton roșu și Horia mi-a făcut semn că ea e. Apoi, un tip cu căciulă pe urechi, iar Horia mi-a făcut semn că el e. Securiști amândoi, și-mi făcea semn de fermoar la gură, că adică să nu-mi cadă dinții sau ceva. Pe la ora opt nu eram mai mulți. Dacă mai stăteam începeam să atragem atenția, așa că am schimbat statuia. Pe la nouă era déjà frig. Solidaritatea noastră era subțirică, nu ținea de cald, iar lumea din stație nu părea să plângă după ceva ce s-ar fi putut întâmpla la Timișoara în 20 decembrie 1989. Așa că hai acasă. Ne-am despărțit în curtea spitalului. Nu știam că prima noastră zi de luptă împotriva dictaturii lui Ceaușescu avea să continue violent a doua, a treia zi și așa mai departe. Prima ne-a dezumflat. Așa că, hai la mine să bem ceva. Mirela, consoarta lui Horia, avea plăcinte, compot de ananas, vodcă, vin, slană cu ceapă, radio Europa Liberă. Ascultam și beam. Ceva tancuri la Timișoara, Jos Ceaușescu. Era un basm desigur. Regimurile se restoarnă numai în capitală, deci la noi la București, nicidecum prin balcoanele Timișoarei. Nu credeam nimic iar de la o anumită vodcă în sus ajunsesem să ne facem din nou planuri de plecare în State. Bă, zicea Horia, io cu nevastă-ta, Cristina, suntem arhitecți, muncim, facem bani, iar tu scrii de te ia dracu’ până devi Faulkner sau Kundera sau, de ce nu, Kadare. Sau poate Vonegut, a subliniat Mirela, consoarta lui Horia care avea un pullover alb cu mâneci lungi, un șorț de bucătărie cu mâneci lungi, o fustă galbenă cu mâneci lungi și un copil Tudor cu mâneci lungi. Era déjà doișpe din noapte și am coborât la mine. Cristina croșeta un ibric, Luca dormea, pisica, Immanuela, dormea în bibliotecă. Printre cărțile care urma să devin.
17 decembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. În izmenele alea roșii și mănușile galbene pe care le știți ne-am dus să vedem Furtuna la Bulandra. Furtuna de Shakespeare. Care de fapt nu e niciun Shakespeare ci e un spectacol de Ada Milea cap coadă. Un Ada Milea bun. Muzical. Muzical cu toate ingredientele genului: rock, folk, operă, tobe , clape, soliști vocali. Dacă era vorba de Furtuna aia clasică adormeam cu siguranță cu masca pe ochi. Varianta muzicală propusă de Ada Milea te ține treaz însă, nici nu te mai interesează ce spun Prospero sau Antonio ci ești atent la imaginea de fundal, ecran mare, la soliști, la ritm, la mișcarea scenică, la muzica mișto am mai spus. Totul e bun și modern. Scenografia Andu Dumitrescu, regia Ada Milea cum spuneam, actori cu voce, lucru rar, cum ar veni Anca Sigartău, Cătălin Babliuc, Lucian Iftimie, Silvana Negruțiu și Maria Veronica Vârlan.
2. Când ni se va da socoteală de banii cheltuiți din banii noștri pe tot felul de prostii de stat, vezi F16, România se va fi dezintegrat de mult. Acești nene vremelnici de la putere știu asta și-și permit spre binele nostru să-și facă partide, să cumpere F16 cum spuneam, să dea cu măști în noi, să nu dea căldură, să ne mintă cu DN1, cu pensiile, cu brătienii, cu ligheanul lui Iohannis, să-și facă vile babane, să traficheze țigări sau prostituate și câte și mai câte. Ar trebui vorbit cu un nene sau o tanti deștepți ca să vedem de unde ni se trage nouă ca popor pasivitatea asta. Și apoi, de scris Istoria Pasivității la români, pasivitate care nu e de ieri de azi ci e de pe timpul lui Cuza sau Tudor Vladimirescu și mai în spate. Mă rog, Tudor Vladimirescu e un exemplu prost pentru că comuniștii au produs un autobuz cu numele marelui revoluționar, autobuz care ducea gospodine la piață sau la oraș. Deci e altceva.
3. Mai bine am cumpăra stațiile cosmice dezmembrate, aflate în cădere liberă de pe orbită, pentru a le expune într-un muzeu, decât să achiziționăm avioane SH F 16. Acceptarea unor asemenea presupuse obligații în achiziția unor sicrie zburătoare poate fi constatată drept vulnerabilizare și atac moral la adresa României, de care se fac vinovați exclusiv cei care acceptă o asemenea mizerie. Parlamentul României ar trebui să pună în discuție stoparea acestor achiziții care se înscriu în cunoscutul import de gunoaie, ajuns până la piața extinsă a alimentelor.Transformarea României în cimitir de tehnologie, prin obligația de-a o cumpăra drept valabilă, restricționează grav decizia pe plan intern și extern, conducând la crearea unor grupuri de lobbyiști de păstrare a unor asemenea parametri. (Din volumul Suspiciunile Generalului Manole în curs de apariție).
4. Lumea bună a început să bea Coca Pola, o bere făcută din frunze de Coca, bere cică mai bună decît cea consacrată sub diverse denumiri celebre. În România, prin pnrr, se va bea Coca Pula și se va vinde sub formă de tichete pensionarilor, copiilor sau ca vaucere de vacanță. Cu un vaucer Coca Pula pleci la mare dar ești azvârlit din tren la Medgidia și-ți faci concediul acolo în livezile de piersici. Sau ca bonă la copiii migranților vietnamezi veniți în locul muncitorilor români.
5. Românii care muncesc în Europa, 3,5 milioane oficial, trimit acasă anual 3,7 miliarde de euro. Cifre INS. Cifra este mai mare decât cea a investițiilor din țara noastră. Păi, și cu taxele, cu tva-ul de pe banii ăștia ce se întâmplă semn de-ntrebare. Unde dispar semn de-ntrebare. Că nu toți merg la SRI. Sau merg?
6. Să asculți un Softmachine din anii 70 și să-ți dai seama că toată muzica, chiar și cea de acum, e acolo.
7. Cei doi F, Ministerul Familiei și dna Firea, își propun să crească natalitatea. În lipsa apei calde, căldurii, bunăstării, educației, sănătății și cunoașterii doritorilor li se va da câte o Coca Pula. Dacă din programul asta vor ieși mai mulți băieți nu-i nicio nenorocire pentru că ei vor forma sub bagheta generalului Ciucă batalioane de vorbitori de engleză. Știe generalul de ce.
8. Partidul lui Ludovic Orban s-a constituit foarte greu băgăm seama. Și asta dintr-un singur motiv: E aproape imposibil să mai găsești acum, în 2021, ’’politicieni’’ neconectați la banii noștri.
9. Elon Musk: ’’Cumva ni se termină timpul’’. Omul nu știe să explice ce simte. Noi credem la fel.
10. Take, Ianke și Cadâr este atât de veche, de cunoscută și de jucată încât pare scrisă de noi. De cei din sală. Că despre noi este vorba, despre vecinii de bloc, de garaj, de stradă. În consecință miza princpală de acum a textului lui Victor Ioan Popa este doar jocul actorilor. Pe vremuri, 1967, Alexandru Giugaru, Ion Finteșteanu și Marcel Anghelescu, acum, în 2021, Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu și Mihai Constantin. În distribuția bucureșteană de la TNB mai sunt: Dana Dogaru, Andrei Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Ctin. Scenografia Maria Miu. De văzut. De altfel sepctacolul merge fără nicio reclamă cu sala plină.
11. Ca toí cei care se confruntă din scurt cu perspectiva șomajului, vezi Ludovic Orban, și Florin Roman își va face partid. Că e mai bun banul public.
12. Unii prezicători moderni, vrăjitori în ale economiei mondiale dau ca sigură instalarea pe primul loc a Chinei ca putere economică înaintea Statelor Unite. Așa o fi poate la cărămizi și fontă, dar America nu va putea fi detronată niciodată de la muzică, literatură, poezie, cinematografie, democrație și multe altele. Adică de lucruri care chiar contează, pentru că în fonta Chinei poți să te caci.
13. În dimineața zilei de 17 decembrie 2021, acum când scriem acest material, Guvernul României va fi aprobat deja ca Sărbătorile de Iarnă, Crăciunul, să fie sărbătorite luni 20 dec 2021 între orele 10 și 11. Fiecare cetățean al României, prevede această OUG, va avea asupra sa ligheanul pentru spălat pe mâini, un dosar cu șină, o foto cu Iohannis stând în frig, o alta cu Arafat cu pletele- n vânt de la doza a șaptea.
16 decembrie 2021
DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ
Trecea prin lanul de secară din fața casei noastre în fiecare zi. Un lan sănătos, verde în care mă ascundeam cu grijă să nu mă vadă. Lucra la fabrica de peleți din marginea satului, clădirea aia albă de pe Neajlov din care ieșeau mereu sunete de fierăstrău alcoolic. O pândeam deci pentru că nu aveam curajul să-i spun că-mi place, c-o iubesc. Că aș vrea să trăim împreună. Tot ce făceam era să-i desenez trupul cu vin roșu seara la cârciuma unde venea tot satul. Vezi foto. Unde toți îmi știau păsul, unde toți mă imboldeau: Spune-i, bă!! Mâine, poimâine ai 60 de ani, trece timpul, băiete. Sau: Bă, tăvălește-o puțin în iarbă ca să-nțeleagă. Eu nu și nu. Mă instalam dimineața în zori în secara de lângă gardul nostru și o priveam cum trece spre fabrică. Înaltă, cu sâni mijiți, cu ochi albaștri, cu picioare subțiri și șolduri mamă, mamă. Trecea repede cu un mic sandviș întro pungă. Poate și cu sticlă de apă. Trecea două minute iar eu îmi făceam mereu planuri că cum să o abordez. Să mă ridic așa brusc din secară și să-i zic: Mihaela, Mihaela o chema, Mihaela și mai nu știu cum deși era fata lui nea Cazan ăla care repara fântâni în tot județul, deci să mă ridic brusc și să-i zic: Mihaela, te iubesc! Și să-i arăt un desen cu vin roșu făcut de mine acu’ o zi la birt. Altceva n-aș fi știut ce să-i spun, nu pomenisem nicăieri o declarație de dragoste mai acătării. Mai subtilă, ca să nu-și dea seama din prima de emoția, de seriozitatea mea. Seara se-ntorcea pe același drum, însă fără pungă, semn că mâncase sandvișul, iar eu eram ca de obicei la post. Trecea obosită, tristă, semn că o frământa ceva. Nici atunci nu aveam curajul să ies și să-i spun: Mihaela, Mihaela o chema, Mihaela și mai nu știu cum deși era fata lui nea Cazan ăla de aveam să-i dau o sută, deci să mă ridic brusc din lan și să-i zic: Mihaela, ce te frământă, zi-mi cine te-a supărat, că io te iubesc. Îi urmăream silueta, mersul de căprioară, gleznele subțiri. Și uite-așa a trecut toată vara. Eu în secară, ea trecând doar la fel de frumoasă. Într-o zi însă, mi-am luat inima-n dinți, am așteptat-o hotărât să-i spun toată dragostea. Am văzut-o ieșind din fabrică, era într-o rochie albă cu dungi, și venea spre mine. Nu era singură. Lângă ea plutea un nene rotofei mai înalt așa. Se țineau de mână. Apoi, brusc, s-au prăvălit la doi metri de mine în secară. S-au tăvălit și mi-am dat seama că nu-i momentul să-i spune nimic. Poate altă dată. În altă vară, cândva.
15 decembrie 2021
POȘTA REDACȚIEI
FILOFTEIA CRĂCIUN, București. Aveți 70 de ani, vreți să vă faceți coafeză și nu vă lasă mama. Păi, mama e numaii una așa că ascultați-o. Dacă tatăl dvs mai trăiește și el e numai una și poate are altă părere. Vreți să veniți cu părinții la redacția noastră. E greu. Suntem mereu online și nu ne prindeți. Acu’ suntem colo, acu’ dincolo, acu’ la marginea lacului, acu’ sub tejghelele patriei pe-acolo pe unde se ascund bucuriile. Reveniți.
IONESCU CELMARE, Toplița. Ați scris o proză scurtă. O reproducem: ’’Mama pune perdelele și tata se uită pe sub fusta ei. E soare, pe aragaz se arde un copan’’. Foarte frumos, spirit de observație și nici nu contează ce culoare are chiloții mamei, totul e bucurie, sentiment, continuați. Vă anunțăm pe această cale că redacția noastră, Călimara cu Cerneală, va demara cât de curând un mare Concurs de proză scurtă intitulat CA MUSCA-N PROZĂ. Condițiile de participare le vom publica pe blog. Urmăriți și trimiteți, e cu premii.
ILEANA REP DRĂGULESCU, Ploiești. Da, ați auzit foarte bine. Vom demara în cursul acesti luni, decembrie 2021, un Concurs de proză cu premii interesante numit CA MUSCA-N PROZĂ. Veți găsi regulamentul, condiții, valoarea premiilor. N-aveți decât să trimiteți ce proză doriți. Nu mai mult de cinci pagini. Juriu competent.
PETRE LIFT IONESCU, Cluj. Vaca dvs Ștefania a mâncat porumbul porcilor. Porcii nu s-au săturat și au mâncat halvaua fiului dsv Ionică. Ori Ionică este în clasa a patra și are nevoie de multe vitamine. Mult mai multe decât în mod normal pentru că nevastă-sa, o tipesă de șase ani din clasa vecină cu care deja are doi copii unul mare și unul la fel de mare da’ mai mic, deci nevastă-sa îl asuprește și pierde vitamine prețioase. Câte probleme aveți, dle Ionescu, grele, de la viață zicem noi. Ce sfat să vă dăm? Nu știm, mai scrieți-ne și poate reușim ceva.
RADU DUMITRU, Clejani. Ați vrea să militați pentru ceva și nu știți pentru ce. Păi, militați, dle Dumitru, pentru Concursul nostru de proză CA MUSCA-N LAPTE, adică promovați-l la dvs în comună, prin Mihăilești, Bulbucata, Bucșani. În tot județul Giurgiu. Treceți pe la redacție. Chiar așa online.
SILVIA BRATU, Arad. V-ați apuca de cimilituri și nu știți ce-s alea. Nici noi. Poate aveți o mătușă, un bunic, un dezertor sau o mireasă cheală în familie și v-ajută.
14 decembrie 2021
HOROSCOP 2022
Muma Pădurii, Capricorn, se trezi într-o dimineață neagră de visele nasoale avute peste noapte. Avea cearcăne uriașe în care se puteau citi rezultatele la șase din patrujnouă. Urechile ciupite de unii bandiți din vise. Cum ar fi unul Sfarmă Lemne cu care a avusese un magazin în pădure. Un magazin de ciuperci otrăvitoare. Dar, un vis, fusese cât se poate de luminos. Un Oracol îi spunea că peste dealul galben din fața ei sălășluia Mumu Pădurii, un băiat singur, voios, cu un singur deget. Unde mai pui, spunea Oracolul, că Mumu Pădurii era Balanță și cânta tot timpul când Pluto permitea o melodie de băieți veseli din Săgetător. Muma Pădurii se duse în grajd cu o tipsie plină cu jăratec. Una din mături, Vărsător, mușcă și zise: Mumă, dragă, hai să zburăm!, cât nu e Jupiter retrograd. Mumu Pădurii îi aștepta. Mai ales că Saturn era în ascensiune și ploua cu veverițe mici sinilii și pădurea Galbenă în care sălășluia era în casa a patra. Între Muma și Mumu, amândoi ai pădurii, fu dragoste la prima vedere așa că li se născu un băiat Leu. Leu ăsta era îndrăgostit de un Taur, o femeie zdravănă cu burta pe carte, care dărui și ea familia cu cinci copii din prima căsătorie. Mumu și Muma făcură nuntă ca-n povești că până nu s-au aliniat astrele n-a fost timp. Jupiter cânta la vioară. Venus la chitară solo iar Saturn la tobe. Zâne albastre se zbenguiau pe cer în înălțimea pădurii, în latul ei, până spre Neajlov încolo pe unde trăiau cei șapte pitici. Că unul a zis: Bă, ce nuntă! Și a murit înțepat de o albină. Piticul, Scorpion, a lăsat un testament. Au venit niște urși avocați și l-au aplicat. Reieșea că Muma Pădurii moștenea jumate iar Mumu Pădurii cealaltă jumate. Echitabil. Și că între cele două jumăți era un nor verzui, verzui de la banii cocliți care zăceau întrânsul. Erau și semne de bunăstare în norul ăla, și semne de dragoste, ba chiar și semne de sănătate, de toate erau. Așa că cei doi trăiau liniștiți până când zodia Fecioară s-a trezit și a vrut și ea jumate. Jumate din ce, au întrebat cei doi Mumu. Și așa a început un război care continuă și azi. Un război feroce colorat rău. Avea mult gaben, maro, roșu și negru. Așa că nativilor atenție mare.
13 decembrie 2021
MAI LATRĂ CÂINII-N GIURGIU? NU
Mă trezesc vapoarele. Motoarele lor. Uuuuuuuuu-itul. De parcă s-a trezit Doina Badea. Înseamnă că în port a început ca de obicei agitația. Freamătul fluviului, comerțului, comunicației. Portul Giurgiu are deschidere la Marea Neagră, Budapesta, Berlin, Ruse, Calafat, Sofia, Oltenița și, nu în ultimul rând București. Adică orașul în care se duc taxele. Că-i tot ce contează. Dau perdeaua la o parte și văd vapoare mari americane cărând celebra miere din România, submarine franceze cumpărând pește de la localnici, transatlantice uriașe trecând omenire din Giurgiu la Ruse, transatlantice pe scena cărora mai cântă încă Luigi Ionescu, barje din Valea Jiului pline de cărbuni și mineri care se duc să potolească revoluții, corăbii cu pânze care aduc turiști pentru șoul lui Nicu Ștefan din Giurgiu, portavioane cu F16 românești sub punte ca să nu le vadă bulgarii și peste toate astea un pod comunist, încă al Prieteniei, care stă să cadă, dar n-o face. Adică nu cade și trebuie să nu cadă încă vrei cinci sute de ani până când va fi gata cel nou cu banii din pnrr. Frumos îmi zic. Iată un oraș modern, plin de viață, cu o Zonă Liberă falimentară care aduce zilnic milioane de parai pe neve, frumos. Dau plapuma de-o parte și mă scol. Pe trezie, pe frigul din casă nu se mai aude nimic. Se poate să mi se fi părut. Normal. Legenda spune că prin secolul 17, turcii traversau Dunărea, jefuiau Giurgiu zilnic și plecau de aici cu o grămadă de robi. Au luat în timp atât de mulți robi, că orașul s-a golit. Și în el n-au mai rămas decât niscaiva câini care lătrau a pagubă, a foame, a frig. De unde expresia Latră Câinii-n Giurgiu. Acum nu se auzea niciun câine. Sunt cu toții plecați la Guvern că a venit pnrr-ul. Doar câțiva țânțari care, deși iarnă, sunt foarte harnici, dornici, nemâncați. Ne punem ca de obicei un cd. Peter Green. În baie avem ligheanul plin de rufele spălate aseară. Ieșim afară și le întindem în fața blocului, vezi foto. Ca să creadă prietenii noștri din New York că trăim la Palermo. Din nou în casă și din nou frig. Cică nu știm cine n-a plătit factura la nu știm unde. Păi, de ce n-a plătit? Că noi taxele le dăm la timp. Am aflat că la un moment dat timpul se termină. Așa o fi semn de-ntrebare. fOTO, M.G.
12 decembrie 2021
OAMENI CU SCAUN LA CAP
Nu vreau să vă spun ce gândeam când eram mică şi auzeam expresia E un om cu scaun la cap. Ţineţi cont că eram un copil cu imaginaţie. Am înţeles eu, dar nu ştiu de ce, că e vorba de înţelepciune. V-am spus de nenumărate ori cât preţuiesc imaginaţia acestui popor. S-o fi gândit el, poporul, la ceva când a asociat înţelepciunea cu scaunul. Deşi de obicei scaunul este destinat unei alte părţi a corpului, nicidecum capului. Totuşi, eu dotam oamenii despre care auzeam c-ar fi cu scau la cap cu diverse stiluri de mobilier: mai baroc, mai florentin, mai rustic, mai chippendale, mai biedermeier. Unii primeau la cap chiar fotolii, tronuri, scaune domneşti sau, de ce nu, canapele. Ăia mai puturoşi care ar fi dormit tot timpul primeau chiar şi un pat confortabil. Uneori primeau şi câte un scaun în cap, dacă mă enervau.Să ştiţi că încă sunt un copil cu imaginaţie. Încă văd oameni cu scaun la cap. Mă uit la acest popor cum îşi alege conducătorii dintre cei cu scaun la cap. Chiar dacă se dovedeşte uneori că scaunul e cam moale. MARILENA DUMITRESCU.
11 decembrie 2021
ȘTIRI PE CARE DORIM SĂ LE AUZIM
1. Președintele Iohannis își va da demisia. Dânsul își va lua paltonul și ligheanul prezidențiale și va poza pentru o statuie în centrul Sibiului. Monumentul se va numi Statuia lui Iohannis jucând golf iarna.
2. Celebrul pod de la Brăila cu care suntem amenințați își va amâna deschiderea întrucât ieșirile spre Londra și Paris nu sunt gata.
3. Utilul Minister al Familiei va merge din famile în familie și va dona câte cinci mii de lei celor care pot face dovada că luptă cu mediul, cu coșarii, cu Arafat, cu sindromul Cioloș, cu bateriile refolosibile, cu săritura de la trambulina de zece metri, cu mama de bătaie din fiecare familie și cu directiva specială a minsterului de a înființa din nou haremul.
4. Serviciile secrete indigene nu-și vor mai bate joc de noi numind președinți stupizi și inutili gen Klaus Iohannis sau Emil Ctinescu, nu, în 2024 în fruntea statului român va fi numită o tripletă formată din Dacian Cioloș, Rareș Bogdan și Raluca Turcan.
5. În noul film artistic al lui Tudor Giurgiu numit La Pândă, este vorba de clasa politică din Carpați care așteaptă prin păduri, orașe, delte, câmpii, comune și sate sosirea pnrr-ului. Cu tolbele deschise, cu sacii albi ca la țară, cu lăzile căscate, cu basculante purpurii ei își vor împărți în liniște micile bucurii ale pnnr-ului care aici, în filmul ăsta, este interpetat de Mitică Dragomir. Pelicula durează șapte ani. Prin rotație.
6. Cartea lui Codin Maticiuc despre Nuțu Cămătaru va deveni materie de examen la limba română. La examenul de bac adăugăm.
7. Vom avea voie și de acum înainte să ne cumpărăm mașini la mâna a doua sau a treia pentru că și statul român cumpără avioane de luptă la mâna a doua și a treia din Norvegia și Portugalia. Și vorba lui Arsenie Boca: Un exemplu bun e de urmat.
8. Noul imn național se va numi Un PNRR Grăbit și va fi interpretat de Gabriela Firea că are voce. În el, în cântec adică, este vorba că mai multe pnrr-uri n-ar strica și că banii trebuie împărțiți judicios și că trebuie timp pentru asta. Vocea a doua Grindeanu. Sau poate Cioloș. Sau poate Ponta că are probleme, săracul, cu salariul de cinci mii de euro lunar din banii noștri. În refrenul ritmat mamă, mamă este vorba de noi cei care plătim taxe că adică să le plătim veseli, cu drag, cu bucurie că banii noștri ajung unde trebuie.
9. Guvernul Scholz al Germaniei va legaliza marijuana. Se va legaliza și la noi numai că numai unii sau unul va avea voie să importe produsul și acela va fi din serviciile sri. Nu-i nimic, numai să fie.
10. România nu plătește niciun ban pentru asigurările de sănătate ale cetățenilor săi internați aiurea prin spitale europene. Se va întâmpla ca la Eurovision unde țara noastră n-a plătit zeci de ani nicio participare și a fost exclusă. La sănătate va fi la fel, ceea ce e foarte bine. Pentru că mai bine în Sănătatea lui Rafila și Iohannis decât în aia din Franța, exemplu la întâmplare.
11. Mașinile SH din România se înmulțesc mai dihai decât cele noi. ȘI e normal întrucât cele noi, vezi Spring sau toată gama Dacia, rămân la fel de scumpe ca înainte de pandemie. Speranța automoiliștilor români rămâne Dacian Cioloș care va remedia situația.
12. Pe DN1 nu se va mai sta câte zece ore ci câte două zeci. Se va înființa astfel un nou minister: Ministerul DN1. Care va fi condus de toți miniștri transporturilor de după 89.
13. Soluții sunt deci, trebuie numai ca banii din pnrr să ajungă pe mâini bune.
10 decembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. E marți 7 decembrie, e seară, luminile se aprind peste tot în Giurgiu și orașul pare să-și lingă rănile de după Sfântul Nicolae. Liniștiți parcăm și noi lângă patinoarul plin cu apă din central orașului. Vrem să facem opturi pe lac când un zgomot ciudat, aproape eolian, ba chiar de cutremur pune stăpânire pe urbe. O mișcare ciudată de mase în alertă zguduie orașul. Mame aruncându-și copiii în fântâni, bujii despletite, ingineri verzi, localnici cu fuste albastre, marinari bulgari și indigeni cu submarine în spate, preoți hulpavi după religie alergau cu toții într-o direcție anume. Încolo. Ne-am dus și noi și am aflat brusc care-i treaba: Începea emisiunea Între Da și Nu a postului local teve. Amfitrion Nicu Ștefan. Șoul de marți seara al susnumitului. Invitat Sile Cobzaru, într-o viață anterioară ospătar, acum șef al filialei Giurgiu a PMP. Nicu Ștefan atacă direct, la baionetă: Prezentați-vă! Fostul ospătar sau cam așa ceva zice: Eu sunt constructor dar nu-mi place comerțul. Discuția se avântă spre culmile cele mai înalte: Șeful nostru, domnul Băsescu puncte puncte. Dându-și seama că l-a încurcat pe nea Sile, moderatorul întreabă aferat: Și cum se vede România de la Bruxelles. Îți dai seama brusc că n-ai nevoie de emisiunea asta. De șoul ăsta. Toate șourile din țara noastră nu se referă decât la politic. Noi, cei de rând nu existăm. Numai politicienii râde, cântă și dansează. Să continuăm semn de-ntrebare. Nu, n-are rost.
2. În sfârşit civilizaţia din Carpați a atins acel grad de dezvoltare care îi permite oricui să-şi exprime total incompetenţa. Din ce în ce mai mulţi români au tendinţa de a avea încredere mai ales în tipi la fel de nepricepuţi ca şi ei. Vezi Covidul, altele. Adică te raportezi numai la persoane care nu-ţi pot crea complexe, oameni cu acelaşi grad de handicap practic ca tine. De asta, e bine ca sfaturile să fie cerute mai ales de la necunoscuţi, pentru că cei avansaţi îi simt după privire că nu au cum să-i încurce mai tare decât sunt deja. Şi orice idiot se simte şi puţin flatat şi puţin obligat să-l încurce pe altul. Nouă români din zece sunt oricând gata să îşi dea cu părerea despre cum ai putea să ajungi într-un loc despre care nu au nici cea mai mică idee. Nu ştiu e o expresie pe cale de dispariţie. (Din ciclul Panseurile Generalului Manole în curs de apariție).
3. În noul Matrix al lui Keanu Reevs, lansare în România la sfârșitul lui decembrie 2021, personajul principal este Covidul. Cei din sală fiți foarte atenți.
4. Dana Budeanu este la cumpărături în Londra, 9 dec, 2021. A fost surprinsă fără mască în magazinul de lux Selfridges de pe strada Oxford. Ea va filma Verdict Politic pentru englezi referindu-se la povestea de dragoste dintre Elisabeta și Ion Iliescu.
5. Ceva nu s-a schimbat sub nici o formă după căderea comunismului. Deciziile importante asupra ţării au fost şi continuă să fie luate de altcineva decât de oamenii politici. Impostura lor exasperantă are cauze mult mai complicate decât le oferă cazuistica penală. Acest epicentru al puterii, aparent secretă, vulnerabilizează România, fiind de neregăsit între structurile oficiale. Degradarea vieţii publice, corupţia, lipsa reformelor au legătură cu acest aspect pus în discuţie doar de analiştii conspiraţiei. Instalarea comunismului, modul cum a căzut acesta prin instaurarea anarhiei nu au nici o legătură cu societatea românească. Inertă şi marcată de efectele spectrului în care este captivă, societăţii i s-a retras orice drept decizional. Matricele morale au fost compromise pe bandă rulantă cu asistenţă populară. Istoria, ca ştiinţă, se află într-un impas monstruos al reprezentării debilizante. Economia nu mai există decât ca sursă a delapidărilor şi sistemului mafiot. Ştiinţa este pulverizată de lipsa strategică a susţinerii instituţionale. Cultura recuperează pe urmele idologiei alte forme ale falsificării realităţii, cu accent pe un minorat al neantizării. Evenimente după evenimente nu fac decât să umple un gol pe care numai realitatea majoră l-ar putea dizolva. (Din ciclul Panseurile Generalului Manole, în curs de apariție).
6. RECLAMĂ. O babardeală porno între un moș și o babă într-un pat cu trei picioare. Apare sloganul: De mâine, în noua Constituție a României.
7. Manole Ben Manole: Un soț este un avut de care scapi foarte greu.
8. Iohannis s-a dus la CSM. Cu ce treabă semn de-ntrebare. Cu niciuna, așa ca să aflăm că mai viețuiește dar de fapt are legătură cu modificarea Constituției, modificări care ne vor îngrădi drepturile.
9. Poate că în justiția noastră ar fi bine să ia din nou ființă Curtea cu Jurați. Poate cine știe semn de-ntrebare.
10. SPORT. Ceva cu Mondialele de Handbal feminin. Hai, România!! Ceva cu ascensiunea fotbalului maghiar în care se fac investiții babane de vreo zece ani, Hai, Ungaria și cam atât.
11. Nostradamus ăsta e dat dracului. El a prezis că Rareș Bogdan va fi președintele României în 2024, că Dacian Cioloș va lua Ministerul Familiei, că Laura Codruța va lupta atât de tare contra încât averile dubioase din Carpați se vor înmulți legal, că la Sport va veni Grindeanu că e bun la săritura cu grinda și că la Fotbal va veni Burleanu că n-a mai fost. În 2024 cum spuneam.
12. Dar deschideți geamul, turcii-l înconjor, vântul suflă rece și în fund îl dor pe Iohannis de bunăstarea românilor.
13. Lui Ion Iliescu i se deschid de sanchi dosare. Aflăm că acu’ acu’ intră-n pușcărie de vreo 32 de ani. Mai aflăm că dosarele revoluției tre’ reluate, că alea de-atunci nu-s bune și tot așa până când vom afla că morții de atunci aveau Covid 19 și iar chestia cu paturile de la ATI și iar Arafat și așa mai departe. Mișto.
14. REȚETA EMISIUNII. Dacă n-aveți două roșii luați trei ardei. Repetați de câteva ori operațiunea. Dați în clocot.
15. Zice Ion Grosu, șeful parlamentului Republicii Moldova: Mulți politicieni de la Chișinău care fac afaceri cu statul sunt putred de bogați. Unul dintre ei, acum când vorbim, și-a cumpărat o insulă în Medierană. Ca să vezi, ăsta nu știa că Maia Sandu luptă contra?
16. Pentru că trăim vremuri drăguțe și vesele propun pe final să cântăm împreună Shallow din A star is born cu Bradley Cooper și Lady Gaga. Repetați după mine: la, la, la, la, la….la, la, la, la, la, laaaaaaaaa, laaaaaaaa, laaaaaaa!!
09 decembrie 2021
NEVASTA LUI ROBIN HOOD
Robin Hood trăia singur în pădurea Uiești, județ Giurgiu. Era trist, plângea printre stejari, mânca numai ghindă și nu avea pe cine să jefuiască. Dăduse anunț la Matrimoniale, dar nu se prezentaseră decât două oi, o vacă, o țărancă din Bucșani cu trei copii, un pescar singur și el, o nevastă de polițist atrasă de faima haiducului. Asta până-ntro dimineață când pădurea Uiești s-a înviorat de trilurile cocostârcilor, de văicărelile veverițelor albastre și de bubuielile ciocănitoarelor vișinii. Asta pentru că în pădure apăruse Elena. O fată frumoasă, tânără foc, cu o pereche de sandale în mână, foto. Robin Hood ieși din viziună și o văzu. Fu dragoste la prima vedere. Așa s-a aflat că Elena, tânăra cu sandale, venea de la București, unde absolvise Institutul Levant al lui Emil Ctinescu și că nu găsise de lucru neam. Când auzeau de Levant toți fugeau. Așa că Elena și-a luat sandalele și a pornit hai hui prin țară. Așa a nimerit la noi în Uiești. Dacă iubirea dintre ei devenise dintr-o dată atât de apăsătoare și durabilă, cei doi au ținut sfat. Că cum să se întrețină? Că cum să-și facă casă? Și altele, așa că s-au hotărât într-o primă fază să atace orașul Videle, cel mai aproape de ei. S-au înarmat cu prăștii și topoare, cu tunuri și halebarde, cu săbii și akaemuri, au închiriat o mașină de pe care au șters Boni și Claid și au scris Robin și Elena și au atacat într-o dimineață Videle. Orășenii făceau gimnastică în piața centrală a orașului supravegheați de Carmen Dan, fost ministru de interne. Unu, doi, unu, doi, trei, trei, patru, mâna stângă sus, aia dreaptă jos și de la capăt. Era liniște deci. Așa că Robin și Elena, cu măști pe față așa cum scrie la carte au tăbărât în piață că gimnaștii nu era atenți. Au furat vite, câini de apartament, grinzi de case țărănești, miere, vopsele pentru femei, țoale roșii și verzi, crose de golf și două scroafe gestante. Nu i-a văzut nimeni, așa că s-au întors în pădure teferi și fericiți în aplauzele trântorilor din stupii albinelor. Dar unde să vândă ce furaseră? Nevasta lui Robin Hood avu o idée excelentă. Îi aminti lui Hood că ei luau de la săraci și dădeau la bogați.Se duseră la organizația psd din pădure. Acolo făcea legea un Ciolacu local. Acesta probă o fustă stacojie care îi venea de minune. Cumpără, așadar, toate furăciunile celor doi cu o sumă colosală. Cu banii, Robin Hood și Elena Pollok, că așa o chema, își cumpărară o casă în Comana pe Neajlov. Clipă din care noi nu mai știm nimic de ei, dar când aflăm vă spunem. Foto LANA ART.
08 decembrie 2021
OPRAH WINFREY, HOWARD STERN, FLORIN CĂLINESCU, MARIUS TUCĂ
1. Cafeaua de dimineață. E spre nouă așa. Ieșim în mica grădină a camerei de hotel în care stăm, ne proptim într-un șezlong, oprim concertul Guana Apes și ne holbăm în teve. Teve mare cât un cinema real, pentru că suntem în Maui, Hawaii, unde totul este mare, civilizat și elegant. Începe șoul Oprah Winfrey. E în direct pentru că chestii cu fusul orar în care nu intrăm acum, dar așa e în State, vezi dimineața în direct șouri de noapte de pe coasta cealaltă a Americii de Nord. Sau meciuri de baschet. Bun. Lume ciopor în studioul lui Oprah: mame, șomeri, bandiți, soliști rapp neștiuți de nimeni, fete măritate, copii de 50 de ani, coșari, derbedei, lebede, medici, politicieni, șoferi, militari, vedete celebre, luptători necunoscuți și așa mai departe. Pentru că șoul lui Oprah este despre oameni, despre toată America și nu numai, este despre socialul cel mai profund, adică de la fuga de acasă la cea mai babană invenție a unor medici mexicani, de la cucerirea Polului Sud la Lady Gaga, de la abandonul copiilor la cerșetori din mediul universitar, de la furtul din buzunare la cultivarea de lalele pentru orbi și mamă, mamă. Șoul lui Oprah Winfrey este urmărit de toată America, Canada, Mexic, Brazilia și zeci de alte țări în reluare. În șoul ei sunt numai oameni vii, cu speranțe, idei, necazuri, bucurii, șovăieli, fluturi în cap, recordmani sportivi ciungi, melomani surzi, deci viață cât cuprinde. În România s-a încercat așa ceva la Surprize cu Andreea Marin. A ținut câțiva ani degeaba, pentru că lumea de acolo era falsă începând chiar cu prezentatoarea.
2. Cafeaua de dimineață. Cam pe la nouă așa. Suntem în Pleasant Hill, San Francisco, California, într-o pădure unde ocupăm o căsuță grozavă. Ieșim pe terasă, oprim concertul Tool pentru că începe șoul Howard Stern. E tot în est undeva dar fusul orar chestii ne face să-l vedem în direct. Buuun. În ediția de astăzi a lui Howard are loc campionatul mondial de felație în direct. Toată America de Nord și nu numai a lăsat războaiele, cuceririle, scufundările, crimele și stă lipită de teve. Coada din fața studioului lui Howard se întinde pe câțiva km buni. Dat fiind că premiul e consistent, cam un milion de dolari, s-au înscris zeci de mii de femei tinere sau bătrâne din Olanda, Belgia, Germania, Franța, Coreea de Sud, Statele Unite, Uruguay, Ungaria, China, Rusia, ce vorbești. Recordul se cronometrează. Este vorba de cât timp îi ia unei femei să termine cât mai mulți bărbați. Totul la vedere. Într-o sală adiacentă câteva fete țin bărbații în erecție. Apoi, vin profesionistele înscrise la premiu și lucrează. A câștigat o coreancă stabilită în Phoenix, USA. Recordul: 200 de bărbați într-o oră dacă mai țin minte bine. Howard stă de vorbă cu câștigătoarea. Tipa, mișto de altfel, spune: Pe mapamond, zeci de milioane de femei intră anual în industria sexului. Ca să nu moară de foame, ca să nu creeze probleme sociale grave. Porțile către slujbe decente le sunt închise indiferent că Tanzania, Italia, Moldova, China, Tunisia, Danemarca, Anglia sau Azerbaidjan iar de când s-a constatat că prostituția salvează căsnicii practica sexului oficial sau off este încurajată. Coreeanca are umor, este absolventă de filologie undeva în Seul, trăitoare în State cu destul folos pentru ea, copiii ei și soțul aferent familiei. Șoul lui Howard Stern nu este numai despre sex, am dat un exemplu. La el în emisiune vin Beatles sau ce-a mai rămas din ei, Lady Gaga, Sting, Obama, camionagii, exploratori, medici vegani, babe arătoase, colonei în rezervă și și alte grămezi de oameni care știu că într-o democrație reală păsul fiecăruia trebuie ascultat. Și ținut cont de el, că altfel nu merge.
3. Șprițul de seară. Cam pe la ora opt. Suntem într-o groapă bucureșteană astupată de Nicușor Dan și ne uităm la un teve mic de tot. Oprim discursul idiot al lui Iohannis și dăm pe șoul lui Florin Călinescu. Invitat, un senator tânăr al cărui nume n-are nicio importanță. Florin îl ascultă neîncrezător. Senatorul zice că studiile nu știm cui de la Germania zic că voturile capătă consistență numai între două și patru la prânz, și că în România va veni și monentul ăla nu spune care, dar știe el că s-a discutat în biroul politic și că bazinul electoral e copt. Stingi teveul pentru că nu este despre tine șoul ăsta, nu este despre viața noastră de zi cu zi cu bune și rele, nu este despre bunăstare, despre nimic. Florin Călinescu a avut momentul lui de glorie cam pe la șoul de seară Chestiunea Zilei din anii 90, acum e doar o amintire tristă.
4. Șprițul de seară. Cam pe la nouă. Suntem în portul Giurgiu unde tocmai acum a acostat o sticlă cu un mic teve înăuntru.Stingi un discurs idiot al lui Dacian Cioloș și deschizi teve că e șoul lui Marius Tucă. Marius Tucă n-a impresionat pe nimeni niciodată cu șourile lui de la Milionari, poate doar pe needucați în ale politicului, ale vieții, ale societății. Acum îl are invitat pe Ion Cristoiu. Cristoiu zice că PNL se poate alia cu PSD chiar și cu UDMR chiar și cu PMP chiar și cu APP chiar și cu ALDE și că rezultă de aici că Iohannis moare de ciudă. Stingi teveul, pentru că nici în șoul ăsta nu este vorba despre tine, despre bunăstarea ta, despre mașina ta la mâna a patra, despre taxele tale, nu este vorba despre nimic. Marius Tucă nu este un șoumen veritabil. Nici n-a fost. Într-o media concurențială Marius Tucă este pe ultimul loc. Este o făcătură pe care se pedalează degeaba acum.
5. Dar de ce am trecut noi în revistă așa la întâmplare patru șoumeni? Ca să facem vreo paralelă între ceva și altceva? Între democrație și o societate medievală? Nu, dragii mei, nu. Am făcut-o ca să pierdem timpul până ce Dana, femeia noastră cu curățenia, și-a amintit unde a pus cd-rile cu King Crimsonii de care aveam chef.
07 decembrie 2021
LA CASTEL ÎN POARTĂ
Se-ntâmplă uneori să nu-mi calce pragul nimeni săptămâni în şir. Dar şi când se-ntâmplă... Ei bine, cine credeţi voi că m-a vizitat astăzi? Pun pariu că nu ghiciţi. Ei, hai că vă spun eu: m-am pomenit la poartă cu Ştefan cel Mare. Iniţial, am crezut că-i poştaşul cu pensia. Dar nu, că poştaşul nostru nu poartă sabie, nici mantie. Coroană nici atât. Nu poartă el mască, d-apoi coroană. Când m-am lămurit că e Ştefan cel Mare, m-am mirat grozav. Mai ales că nu ne cunoşteam personal. Adică ne ştiam din istorie (1457-1504) şi mai ales din literatură. Dar deschideţi poarta, turcii mă-nconjor, vântul suflă rece, rănile mă dor, zise Măria sa, văzând că eu ezit să deschid. Ei, ce să fac acum? Deschid sau nu deschid? Că hai, Măria sa ca Măria sa, dar turcii ăia care-l înconjor... zău, unde să-i cazez?! Că eu nu locuiesc pe o stâncă negră, într-un vechi castel, şi nu-mi curge-n vale un râu mititel. Am şi eu o casă bătrânească din chirpici de vreo 50 de metri pătraţi. Câţi turci credeţi că încap aici?! Şi or mai fi şi cu caii după ei. Cu ce să-i hrănesc pe toţi? Că v-am spus că nu luasem pensia. Aşa că mă hotărăsc să mai tergiversez lucrurile. Să-l mai ţin de vorbă pe Măria sa. În definitiv, dacă –mi amintesc eu bine din poezia lui Bolintineanu, nici mă-sa nu l-a primit în casă aşa, rănit, şi cu turcii după el. Hai să zic că pentru răni aveam eu nişte rivanol şi nişte plasturi, dar turcii ăia mă-ncurcau teribil. Mai bine venea Vlad Ţepeş, că el se descurca singur cu turcii. Mi ţi-i înfigea în nişte ţepuşe, nu trebuia să-i cazez eu. Aşa că îi transmit mesajul maică-sii, încercând eu să scap de răspundere. Măria ta, a zis maică-ta, doamna Oltea, aşa: Du-te la oştire, pentru ţară mori, şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori! Haină maică-sa aia, zău... Care ţară? Mă întreabă Ştefan cel Mare. Moldova, Măria ta. Păi n-a zis Delavrancea că Moldova nu-i a mea, ci a urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor? De-aia am venit la tine. Că eşti urmaşul urmaşilor... Dar, Măria ta, ai greşit ţara! Aici nu-i Moldova, bre. A, nu?! Se miră Măria sa şi face cale-ntoarsă cu turcii după el. Parcă-mi pare rău de Măria sa. Dar, vorba poeziei, nu-i sunt mamă eu...Ilustrație ANNA SILIVONCHIK, text
MARILENA DUMITRESCU.
06 decembrie 2021
DUHOAREA ȘI SUPRAVIEȚUIREA UNUI CADAVRU POLITIC
În vreme ce cîteva televiziuni nu contenesc să ne strecoare în case duhoarea pestilenţială a unui cadavru politic, pe numele lui odios, Băsescu Traian, justiţia română, atinsă de o cecitate premeditată, altminteri capabilă să schilodească suflete, vieţi, cariere, pentru vini inventate cu probe false, nu-l bagă deloc în seamă, de parcă nici n-ar exista, cu trecutul său infracțional, cu tot. De ochii lumii, i s-au deschis zeci de dosare penale, dar slugi și complici din Parchete le-au închis cu iuțeala cu care individul a agresat fie un copil, fie un comerciant arab.
E drept, în două mandate de păguboasă încotrocenire, marcate de rușinea a două suspendări succesive, Băsescu a dat destule capete în gură și Constituției, și adversarilor politici și-n general, oricărui opozant incomod, critic observator al abuzurilor și arbitrariului instaurat de el ori a ticăloșiilor și matrapazlîcurilor sale, parte din raptul economic al ultimelor trei decenii.
Felul în care justiția a evitat și evită, încă, să dea, oricît de greu, un examen firesc, onest și necesar, cu cariera infracțională a politrucului Băsescu, intrat prin efracție în viața publică a țării și-a cetățenilor săi, demonstrează cît se poate de clar că prezența și ascensiunea sa în cele mai înalte dregătorii ale țării, se datorează structurilor vechii securități care, aflăm tîrziu, nu s-a lăsat dusă de la butoane și năravuri nicio clipă în ultimii 30 de ani, așa cum ne-a plăcut să credem, iluzionîndu-ne. (A se vedea tergiversarea dosarului său de turnător!) E mai presus de orice îndoială că, venit din lumpen-proletariatul anilor 60 ai secolului trecut, punîndu-și caracterul și tentația parvenirii în slujba brațului securist al național-comunismului, Băsescu a fost și a rămas Calul Troian ori chiar Calul Traian al securismului nărăvit la afaceri oneroase și beneficii oculte, într-o democrație post-decembristă ”originală”, bolnavă, mereu suferindă.
Ridicat de mișcarea sindicală cu strigături la rangul de javră ordinară și beneficiar al unei impunități din umbră, arbitrare, Băsescu e liber, liber să bată cîmpii și televiziunile, acolo unde se agață de visul unionist din care ar fi capabil să facă un coșmar, unde își deversează veninul și frustrările și unde, în locul căinței, își rîde în barbă de noi, ca în fața unui popor de fraieri, țepuit, dar îndurător. Se întîmplă asta deoarece uitarea și indiferența, aceste vicii omenești, cărora li se adaugă schimbul de generații, puțin informate și prea puțin aplecate spre cunoașterea trecutul nu prea îndepărtat, îi vin de minune, ca o mănușă lui Băsescu. Așa s-ar explica de ce nu auzim nici un strigăt al străzii isterizate de multe ori pentru cauze îndoielnice, ”subțiri”, nici un protest care să incrimineze ingineriile lui financiare, în urma cărora Flota comercială a României, a șasea flotă a lumii, a dispărut din avuția națională, asemenea experimentului Philadelphia, pentru a apărea pe alte meleaguri sub alte pavilioane. Nimeni nu mai scoate o vorbă despre afacerile imobiliare cu Cășuneanu, Costandache și Popoviciu, despre parandărătul transportatorilor și asfaltangiilor, omenoși și recunoscători, despre casele luate cu japca ori provenite din ”vînzări anterioare”(sic!). Nimeni nu mai spune nimic despre spălarea de bani, despre legăturile lui Băsescu și ale familiei sale cu oligarhia rusă din filiera Lukoil-Niș Petrol, nici despre Nana, nici despre mega-afacerea ALRO și mita de milioane de euro, probate de casete dispărute din dosar, puse sub obroc de complicii din servicii.
Astăzi, după cît rău a făcut țării, instituțiilor și relațiilor interumane, motiv să-și fi turnat cenușă în cap, cu găleata, Băsescu ține morțiș să ne arate că nu se dezminte: a rămas aceeași canalie, același mitocan grobian gata să sară la gîtul oricui devoalează calitatea lui de tătuc al statului paralel, mafiot.
Nu e destul să spunem că, de-acum, Băsescu este istorie, istorie rea, neagră, ultragiată, conflictuală, cîtă vreme urmele trecerii sale, dureroase încă, sînt vizibile pe corpusul social, în degringolada ontologică din zilele noastre și în predispoziția malefică de a face prozeliți.
Nu e destul și pentru că cel puțin 7,4 milioane de români mai așteaptă dreptatea pămînteană a justiției, nu doar pe aceea a proniei cerești!
Nu e destul, fiindcă cel puțin 7,4 milioane de români se încăpățînează să creadă că poate, poate, vor apuca ziua în care îl vor vedea pe Băsescu ajuns președinte de celulă, lingînd clanța și gratiile ”mititicăi”! Foto, IOan Viștea. Text IOAN VIȘTEA.
05 decembrie 2021
EU ZIC SĂ FACEM GREVĂ NAȚIONALĂ. ÎMPOTRIVA NOASTRĂ
"Jumătate din părinți ar anula Crăciunul.” Din lipsa banilor și a speranței.
E prima dată când citesc o asemenea știre. Apoi citesc cum doi oameni ai culturii române și au returnat decorațiile simultan la ghișeul unde se află cel mai nesimțit președinte din istoria președinților neîmpușcați. Care președinte a mințit și joacă golf prost cu un alt sas cu care vorbește doar în “hochdeutsch”.
Un partid istoric s-a autodizolvat în stomacul celui mai mare dușman al său. Porumbeii albi au dispărut. Sau au devenit vagabonzi prin alte lumi.
Procesul unor ucigași durează de 30 de ani. In cazul eroului inginer Gheorghe Ursu. Cel care s-a opus ca oamenii să mai moară la cutremur.
Turnătorii au fost toți achitați. Securiștii au fost toți achitați. Agresorii de la 10 august au fost achitați. Iliescu a fost achitat până după moarte. De acolo încolo se apucă Cel in care Iliescu nu crede.
Sinucigașii au ajuns cei mai mulți dintre morții ceilalți. Morții ceilalți au ajuns cei mai mulți din Europa. Iar ceilalți vii sunt cei mai mulți triști dintre nefericiții rămași in viață.
Cei mai mulți idioți sunt in fruntea celor care decid pentru cei mai mulți. Cei mai mulți idioți vor s-ajungă șefi în țara noastră. Și chiar ajung. Cei mai mulți șefi sunt idioți.
Iar cei mai mulți normali vor să plece din țară. Din lipsa respectului și a speranței. Și a celor care nu vor să plece pentru că nu știu să facă nimic și vor s-ajungă șefi.
„Motorină de 2 milioane de dolari furată de la americani”. Zilnic, timp de ani de zile. De la baza Mihail Kogălniceanu.
Ne furăm partenerii strategici. Ne furăm cetățenii. Ne furăm voturile. Ne negăm minciunile transformându-le in minciuni pe față. Ne furăm pe la spate. Ne mințim pe față. Ne furăm și minciunile. Ne furăm și ce-am furat.
Ne otrăvim copiii cu aerul Bucureștilor. Ne omorâm din nepăsare față de spitale. Față de bătrâni. Față de toți. Ne nepăsăm grav dintr-o eternă parcă durere in pluă. Ne urâm din lipsă de respect. Ne înjurăm toți.
Singura soluție practicată este fuga din țară. Parcă totul este de făcut din nou. De fiecare dată. În fiecare generație. N-am construit nimic. Mă rog, a făcut PFA Daniel o altă casă a poporului creștin lângă cealaltă casă a poporului. Făcut de #drq. Ăla vechi, împușcat în 89, dar prezent în toți ceaușeștii care ne sunt șefi.
Privim și avem impresia că se întâmplă chestii care nu că nu ar trebui să se întâmple, ci care nu ar trebui să existe. Dar, parafrazându-l pe Borges: Tot ce-am visat urât există, a existat și va exista.
Practic, nu există instituție care să funcționeze bine în România. În afară de internet și Black Friday. Care Black Friday fură și el.
Practic, nu există o instituție in care să nu „fure curent”. Până și furnizorii de curent fură curent.
Practic, nu există român care să funcționeze bine. Nici măcar cei din diasporă. Care trimit bani acasă la rude. Care acasă e o casă de nebuni. Prima casă de nebuni.
Așa că vă propun să facem o grevă împotriva noastră. Și fiecare dintre noi să iasă la geam, la balcon, la magazin, cu o hârtie pe care să scrie cât mai mare :
GREVĂ NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA ȚĂRII NOASTRE! LIVIU MIHAIU.
04 decembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. Una din gravele lipsuri ale României este aceea a INSTITUȚIEI AGENTULUI LITERAR. Fără această insituție literatura română zace în mediocritate, impostură și marginalizare. În lipsa unui Agent Literar serios, competent, inteligent și citit, serviciile își fac de cap propunând mediocrități, vezi Mircea Cărtărescu, edituri ale unor actuali sau foști turnători, târguri de carte internaționale cu nimeni și așa mai departe. Agentul Literar trebuie să aibă discernământul valorilor literaturii autohtone pentru că numai așa își câștigă banii ori de la bani pleacă totul, trebuie să cunoască editurile, oamenii de cultură care activează în branșă și așa. Nu e posibil ca în sec XXI majoritatea scriitorilor români să moară de foame, să-și publice singuri cărțile și să nu aibă niciun fel de promovare instituțională. Ne referim la icr-uri, ambasade, târguri internaționale sau inexistența unor circuite literare cu lecturi în toate orașele țării. Promovarea instituțională are o mare importanță în afirmarea și cunoașterea unor scriitori. Vezi Dostoievski pe care țarul l-a dus în Europa. Vezi Ismail Kadare pe care comuniștii albanezi l-au exilat la Paris. Și mai sunt. Din cauza inexistenței acestei instituții este posibil ca de gâtul unui mediocru să fie atârnată promisiunea Nobelului pentru literatură, să ni se bage pe gât un scriitor care n-are pic de umor, vezi Radu Paraschivescu iar Codin Maticiuc să vândă cărți de cinci sute de mii de euro într-un an. Uniunea Scriitorilor din România n-a propus niciodată un Agent Literar pentru că ea însăși stă pe un munte de mediocritate și de nonvalori și-i e greu să zică acum că nu-ș’ care n-are nicio valoare și că, de fapt, a fost promvoat la rangul de scriitor național din cauza dosarului de la CNSAS care nu poate fi accesat. Discuția asta nu se termină, dar aș dori s-o avem ori aici pe Călimară ori aiurea cu mulți scriitori. Cu mulți scriitori tineri și scriitori provinciali pe care nu-i bagă nimeni în seamă și așa mai departe.
2. PRIMA TV este pe rebranding. Nu investește în calitatea emisiunilor ci în foste vedete media gen Florin Călinescu sau Mircea Dinescu. Unde mai pui că la capitolul divertisment va fi numit nimeni altul decât Cotimanis cu care, știm din Pro, te tăvălești de râs. Singura figură luminoasă de pe acest post teve este, și ne mirăm că n-a plecat, Diana Bart de la Știri Mondene.
3. Pe nimeni nu interesează ce face Cătălin Botezatu și totuși aflăm mereu vrute și nevrute despre el. N-am putea să aflăm și sertarul din dulapul CNSAS în care-și are dosărelul semn de-ntrebare.
4. RECLAMĂ. Iohannis iese de la Institutul Levant al lui Emil Constantinescu. În fața Institutului fostul președinte sare coarda. Apare sloganul: Ușor cu Levantul pe scări. Sau cam așa ceva.
5. În filmul lui Codin Maticiuc despre Nuțu Cămătaru, Serghei Mizil va juca rolul șefului penitenciarului în care interlopul îi procură cerneală lui Adrian Năstase ca să-și scrie cărțile. Zice toate astea la Măruță, și mai zice așa ca să ne amuzăm că Mădălin Voicu minte cum respiră iar la personaje luminoase rău o pomenește pe Monica Tatoiu. Zice: Dacă n-o pomeneam pe Monica mă dădeam cu capul de parbriz. Parol, așa am face și noi.
6. Ieșim în stradă ca să ne fie mai rău? Da.
7. În România nu este nimeni capabil să lămurească ideologia pasivității și rolul serviciilor secrete în viața noastră. Nimeni nu ne spune dacă democrația se poate instala într-o țară în care jumătate din locuitori se cacă în fundul curții. Nimeni nu ne spune dacă accesul la educație se poate face fără bani. Nimeni nu ne spune dacă democrația se poate instala fără să asculți vocea mulțimii. O mulțime în cunoștință de cauză, fără falsuri și diabolizări.
8. Pe 1 decembrie, la Arcul de Triumf, câțiva protestatari au ieșit cu un mesaj: Iliescu a adus minerii, Iohannis pesedeul. Bravo lor. Un jandarm libidinos, pe al cărui spate scrie Dialog, încearcă să strice mica adunare. Se pune întrebarea: Cine sunt jandarmii ăștia, de ce-i plătim. Nu cumva plătim niscaiva rebuturi sportive care nu-și găsesc nicăieri loc de muncă semn de-ntrebare.
9. Țara noastră este pe ultimul loc în UE la încasarea TVA. Normal. TVA-ul aplicat pe banii trimiși acasă de românii din străinătate nu este colectat, dispare instant. Trebuie să știți că banul este taxat ca orice marfă care circulă, deci are TVA.
10. Alde Marius Manole, Tudor Chirilă, Oana Pellea, Radu Paraschivescu și alții au ieșit revoltați pe media: Noi nu putem fi cumpărați cu noua bancnotă de 20 de lei. O dăm înapoi.
11. Episcopul Hușilor iese de 1 decembrie și zice: Este urgentă nevoie să ne vindecăm de prostie. Noi credeam că numai de Covid, Iohannis, Cioloș, Pellea și Ciolacu, da’ uite că credeam prost.
12. Mircea Diaconu apare la rubrica de interviuri a lui Mirel Curea, Evz. Zice: Atunci, nu ne spune dacă în 21 sau 22 decembrie 1989 nn, uitându-mă la teve am văzut CC-ul, mulțimea și am simițit cum camera în care eram s-a cutremurat. Am luat-o pe soția mea, ne-am urcat în Olticul nostru, și ne-am dus în mijlocul evenimentelor. În fața T Nottara era un cordon de soldați care oprea manifestarea unui grup cam de o sută de tinerii. Soldații m-au recunoscut, s-au dat deoparte și eu am intrat în teatru ca să vorbsc cu directorul de atunci Ion Brad. N.N: Mircea Diaconu minte. În zilele evenimentelor din dec 89 niciodată n-a fost cordon de militari în fața T Nottara. Cordonul a fost din 21 numai în fața Dalles. Martori: Cristina Topolski, Meluș Negrescu, Țiței Dumitru, Eugen Chirovici, eu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Catrinel Paraschivescu, Pepi Preda, Abi Kitzl, Irina Corbu. Diaconu mai zice: Eu sunt Instituția Mircea Diaconu. Ups! O fi ca Levantul sau ca europenele lui Pleșu.
13. RECLAMĂ. Iohannis iese din Institutul de Cercetări Europene condus de Andrei Pleșu. În fața Institutului Andrei Pleșu sare coarda. Apare sloganul: Sărim coarda pas cu pas. Sau cam așa ceva.
14. Sanchi California și Texas vor autonomie.
15. Pentru înscriere la Institutul Levant, dacă vă interesează, vă trebuie doar un dosar cu șină. La absolvire altul și tot așa.
03 decembrie 2021
CLIN 3 ÎN 1
Vin sărbătorile. Ar trebui să spăl geamurile. Nu mai văd afară de ceva timp. Nu că m-ar deranja, dar mi-a reproșat vecinul dela garajul din dreptul balconului meu că nu mai știe când sunt acasă. Voia să mă invite la un grătar în garaj.
Deci, spăl geamul. Încep să văd afară. Nu-mi place. Prin gaura curată se vede orașul: piața lipsită de farmecul și vânzoleala vie, colorată a locului de odinioară, oameni umblând bezmetici sub imperiul fricii, nou-născuți zâmbind unor mame cu ochii în telefon, o lume plutind deasupra unui prezent trecut.
Cineva sună la ușă.Sunt mulți. Vor să privească prin ochiul curat lăsat de ,,Clin 3 în1 .Privesc cu mirare, mânie, încântare, nostalgie,teamă. Ei nu-și șterseseră de mult timp geamurile.
Mi-e mai ușor dacă nu văd, îmi spune o doamnă în vârstă. Mie mi-e frică să mă uit pe fereastră, numai vești proaste, îmi șoptește vecina Steliana care nu deschide ușa decât dacă spui parola. Eu nu pot face dragoste cu geamurile curate. Trag draperiile să nu-l văd. Pe cine? întreb eu. Pe el, cel de acum!
Oamenii vin și pleacă. Nu îndrăznesc să le spun că vin sărbătorile și n-am terminat de spălat geamurile .Singura insulă curată a devenit un ochi capabil să recompună timpuri, oameni, întâmplări șterse din memorie de timp ori nebăgate în seamă la vremea când s-au produs.
Vin sărbătorile și m-am gândit să acopăr ochiul de geam curat cu ghirlande, luminițe și sclipici. Celelalte rămân așa. Poate la anu’ le va veni rândul…MIRELA GRUIȚĂ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)