21 decembrie 2014

22 dec 1989 sau După 25 de ani

Pe 22 numa' ce se făcu dimineaţă că pe sub balconul nostru, să fi fost 7, au început să treacă "muncitorii" încolonaţi, cu pancarte deja scrise cu Jos Ceauşescu. Mergeau şi el la revoluţie. În ziua de 21 nu i-a văzut nimeni, au stat ascunşi prin case. În 22 le-a spus secretarul de partid: Gata, hai şi noi!!! Şi erau acum hotărâţi să-l dea jos pe nea' Nicu. Râdeau. Erau veseli. Treaba grea fusese făcută în noaptea de dinainte, aşa că acum îi durea-n cur de toţi şi de toate, gloanţele le încasaseră alţii, nu era treaba lor. Coloanele au trecut pe Dorobanţi câteva ore.
Ne-au sunat telefoanele: Ce-i în centru? Olga B.: Io cu ce mă-mbrac la revoluţie şi aşa mai departe.
Am ieşit pe la nouă din casă. În faţă la restaurantul Grădiniţa şi magazinul Leonida. Armata e cu noi sau cam aşa ceva. Înspre Nicolae Golescu era un tanc. Bloca trecerea spre Calea Victoriei. A apărut Olga B într-o blană lungă de vulpe albă. Era super. O clipă revoluţia s-a oprit. Olga nu ştia ce să facă. Era un rol baban pentru ea, cum în teatru la care juca n-avea să aibă niciodată. S-a îndreptat spre tancul care staţiona. Am ajutat-o să urce. De pe tanc, albă toată, cu pantofi eleganţi roşii cu toc, a strigat: Jos Ceauşescu. Coloanele de oameni de pe Magheru au rămas uluiţi. S-au oprit. Uitaseră că mergeau să "cucerească" televiziunea. Moment unic, înălţător. Bravo ei!!!
Eram cu Eugen Ov Chirovici. Mergem şi noi la teve? Nasul ne spunea că nu, şi nu ne-am dus. Dinspre Inter au început să vină tancuri cu popor pe ele. Armata era cu noi, mi se pare. Aşa că, ce să mai facem? Hai la mine, ascultăm ceva muzică. Bem ceva. Ce-a fost mai greu trecuse. Olga s-a dus şi ea acasă. Era emoţionată de momentul pe care-l avusese. Plângea.
Aveam un Johnny Winter mai nouţ. L-am pus. Pisoiul, Immanuela, ne-a zis să dăm drumul la teve. Am dat. În studio erau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, alţii. Am închis instant. Adică asta era revoluţia? Şi întrebările nu ne lasă în pace de 25 de ani.
N-am mai ieşit din casă decât în dimineaţa lui 23 decembrie. Cu Alecu. Ne-am dus sub balconul CC-ului. Dar asta e o altă poveste. Destul de interesantă şi azi.

A suivre

20 decembrie 2014

21 decembrie 1989 sau După 25 de ani 3

Se înserase. La baricadă se striga într-una Jos Ceauşescu şi Ole, ole, ole Ceauşescu nu mai e. Nu vorbeau între ei nici manifestanţii, cam 300, nici militarii de pe tancuri. Cumva, nu ştiu în ce moment, situaţia s-a radicalizat, în sensul că militarii au primit ordin să evacueze piaţa şi atunci s-a tras prima oară. Eram pe trepte la Naţional şi un tânăr a căzut lângă mine. N-am ştiut ce să-i fac, dar am luat-o la fugă spre centrul pieţei, deasupra metroului, io, Irina, Meluş, Radu F. Am rămas acolo până spre două din noapte, clipă în care tancurile au depăşit linia pe care stăteau în dreptul restaurantului Dunărea şi au început să tragă şi să cureţe piaţa sistematic, hotărât, ca un aspirator, ca o mătură uriaşă. Nu te găsea glonţul, te găseau şenilele. Ne-am speriat şi am fugit spre Rosetti. Cu sute de oameni după noi. Unii n-au ajuns niciodată la statuie, şi când aveam să aflăm numărul morţilor am rememorat scena ca să-mi dau seama cam câţi sfârşiseră lângă noi în fuga aceea dementă. Cam o sută.
Am cotit-o la stânga pe Dianei, ca să ajungem prin Icoanei acasă. Eram doar trei: Irina Corbu, Radu F Alexandru şi io. Am băut o vodcă la mine, că să ne dăm seama de ce se-ntâmplă. Abia acum, la vodcă, am realizat prin ce grozăvie am trecut. Că puteam să fim ucişi. Că aia, că aia.
Peste ani evenimentele din noaptea de 21 decembrie 1989 au căpătat diverse variante, una mai neadevărată ca alta.
Noi am hotărât să stăm locului, să aşteptăm dimneaţa de 22, ca să legăm înţelesul şi însemnătatea acestor uluitoare evenimente petrecute sub nasul şi ochii noştri.

A suivre

19 decembrie 2014

25 decembrie 1989 sau După 25 de ani 2

Cred că eu am zis: Mă duc pân-acasă. Ceilalţi la fel, erau vreo 10. Era taman când dinspre Nottara veneau actorii Milu Hossu, Catrinel Paraschivescu, Pepi Preda. Mai erau şi alţii, nu-i mai ştiu. Aflaseră ceva de pe la cabiniere, paznici, tehnicul teatrului şi vroiau să verifice, prea era de necrezut că Ceauşescu fusese huiduit. Eu le-am spus foarte sigur: Bă, a căzut, gata. Geaba au încercat ei, mai ales Pepi, Milu, să zică, da, bă, da' nu l-au prins, nu l-au împuşcat, nu l-au arestat ca să de socoteală. Mai zic: Bă, io atâta vă zic, de ăsta am scăpat. Ce-o mai fi vom vedea, da' va fi tare greu. Mă duc să cumpăr peşte la pisică, nu ştiu cât ţine revoluţia la români, e prima la care particip, şi nu pot lăsa animalul nemâncat. Gaşca a venit cu mine şi am luat peşte din Lahovari de la o alimentară uriaşă.
Pe la 4 s-au auzit şenile. Veneau tancurile. Mergeau spre Universitate. Ne-am hotărât să mai ieşim şi noi. Meluş mi-a cerut două borcane de mazăre, ca să arunce în tancuri.
Pe bulevard nu se mai putea intra la Inter, unde cam 300 de oameni începuseră să se războiască cu tancurile. Am intrat pe la Batişte şi ne-am trezit în mijlocul evenimentului. Meluş, profesor de filozofie, s-a dus la primul gradat şi i-a spus că mai bine să plece ei acasă decât noi. Noi avem timp, stăm aproape, dar ei? Gradatul a râs, soldaţii din tanc la fel. Atunci Meluş a luat un borcan de mazore, 800 grame, şi i l-a spart în cap gradatului. Credeam că-l vor împuşca, n-au făcut-o, nici măcar nu l-au îmbrâncit sau apostrofat. Meluş se pregătea să arunce şi al doilea borcan. L-am oprit eu.
Cum eram în faţa tancurilor şi încă mai era timp de vorbe, am văzut pe balustrada care ducea la parcarea subterană din faţa restaurantului Dunărea două personaje. Pe unul îl cunoşteam bine, din golăneala cartierului, era Dan Iosif, pe celălalt nu, dar aveam să aflu că era Petre Roman. Stăteau amândoi pe balustrada cu pricina şi strigau Jos Ceauşescu. Pe Dan îl ştiam bine, era ofiţer acoperit, dar ălălalt ce căuta acolo? Aveam să aflu mai târziu.

A suivre

21 decembrie 1989 sau După 25 de ani 1

Meluş a venit pe la 4 dimineaţa şi-am zis să luăm maşina până la Universitate. N-am luat-o. Pe drum ne-am întâlnit, că aşa trebuia, cu Ţiţei Dtru, iar Cătălin Trandafirescu a venit mai târziu, după vreo cinci zile. A venit cu metroul la întâlnire şi din metrou nu se putea ieşi. Erai luat, băgat în dubă şi dus la bătaie.
Ne-am postat în diagonală faţă de balconul de unde trebuia să vorbească Ceauşescu, adică la barul Melody. Veneau coloane de muncitori, cu pancarte, lozinci. Din autobuze ITB se descărcau alţi oameni, alţi cine ştie ce erau, cu alte lozinci de data asta strigate. Ceauşescu şi poporul, astfel că vânzolaeala a crescut simţitor. Între Atlantic şi până în Teatrul Excelsior s-a făcut zid de miliţieni. Asta pe la 7 dimineaţă. Adică intrai, da' nu mai ieşeai. Zumzetul omenirii creştea. Din când în când izbucneau urale. Şi se apropia ora 9, greu, da' se apropia, oră la care Elena şi Nicolae Ceauşescu au ieşit în balcon. Uralele i-au asurzit: Ceauşescu PCR şi alte prostii din epocă. S-a făcut linişte. Ceauşescu şi-a început, cum ştim, discursul. N-a ţinut mult. Un vuiet de împotrivire şi de urlete au început să vină dinspre Atheneu. Vuietul venea spre noi, transormându-se-n huoooooo, huooooooo!!! Miliţienii de lângă noi s-au panicat şi-au luat-o la fugă, pentru că tăvălugul sonor era urmat de unul uman care se îndrepta spre Arhitectură. Dacă am fi rămas pe loc, am fi fost linşaţi de cele câteva sute de oameni care urlau şi fugeau de sub balcon. Acum se înţelegea ce spun: Jos Ceauşescu.
Am luat-o şi noi înspre Inter. Acolo, un tânăr, din cei vreo 20 care ne opriserăm, a luat arma unui miliţian, altul un steag şi s-au îndreptat să-l omoare spre Adrian Păunescu, care apăruse de pe Batişte naiba ştie de ce. Marele poet a luat-o la goană şi-a scăpat. Cum spuneam, eram doar 20, 30 de tineri acolo, restul miilor de oameni care fugiseră odată cu noi s-au băgat în metrou ca să fugă acasă de frică.
Noi am rămas. Cam două ore. Nici noi nici miliţienii nu ştiam ce să facem,. Mai ales că sub balcon se striga în continuare, Ceauşescu şi Poporul, cutare, cutare. Brusc s-au auzit împuşcături. Atunci, omenirea din faţa palatului regal a rupt-o la fugă. O parte spre Calea Victoriei, o parte la autobuzele aliniate în faţa Sălii Palatului, alţii spre Inter. La Inter au ajuns cei mai puţini. Şi din ăia puţini, jumătate o ştergeau cu metroul. Dar noi, vreo 200 de oameni am rămas. Era ora 12.

A suivre

18 decembrie 2014

18, 19, 20 dec 1989 sau după 25 de ani

Mă sunau diverşi prieteni că dacă am auzit de Timişoara. Stăteam în centru şi credeau că dat fiind poziţia auzeam tot. Spălam ceştile de cafea şi iar a sunat la uşă Horia, vecinul: Opreşte dracului Genesis-ul ăla, şi hai la Timişoara. Dau eu banii de benzină. Trebuie să vedem, trebuie să luptăm şi noi. Bă. Horia, zic, de-o fi revoluţie, nu ne ocoleşte, trebuie să treacă şi pe la noi, că fără noi n-are haz. Trebuie să mă duc la slujbă.
În Şerban Vodă, unde lucram, şeful serviciului comercial al ITB ne-a spus: Mergeţi azi şi mâine prin toate autobuzele din capitală, cum vă taie capul. Ascuţiţi urechile la ce vorbeşte lumea, ce şuşoteşte. Faceţi rapoarte. Nu trebuie să veniţi aici, daţi telefoane de acasă, că vreau să ieşiţi seara, peste zi, dimineaţa, la noapte. Şi mâine şi poimâine la fel. Faceţi echipe de Militari, Taberei, Colentina, să nu vă repeziţi toţi nu ştiu unde şi să-mi faceţi acelaşi raport.
Io am făcut echipă cu Ţiţei, Meluş, Cătălin, Vali, Nistor şi Neagoe şi ne-am dus să jucăm poker la Cătălin. Jucam patru, da' ceilalţi se uitau la filme porno. Probabil bune, că ni le aducea tanti Cati, mama lui Cătălin, directoare de grădiniţă, care prefera să ne vadă în casă decât haihuind pe străzi. Am făcut grătar şi, la un moment dat, mama lui Cătălin ne-a zis: Am primit un telefon de la o prietenă din Timişoara, e nasol, se trage, au murit 50, 60 de oameni de azi noapte până acum.
Paranteză: Peste ani aveam să aflu că au murit mult mai mulţi chiar de la colonelul însărcinat să "cureţe" oraşul, Dan Nicolici, pe care l-am cunoscut când i s-a "repartizat" Caţavencu Incomod, revista de succes a anilor 90, făcut de Ion Iliescu general, colonel care s-a împrietenit cu noi şi, la băutură, ne-a spus tot: cum a luat morţii de la Timişoara, cum i-a a dus la Bucureşti, chestii.
Câştigasem vreo două sute de lei şi am hotărât să mă duc acasă. Era 18 decembrie 89.
În 19 dimineaţă am dat un telefon şefului. I-am spus că lumea prin maşini tace. Se duce la serviciu. Că io nu vin, că-mi continui investigaţia prin centru maşină după maşină, d-astea, pentru că şeful oricum nu mă credea, ne cunoşteam bine. Au venit pe la mine Ileana L, Irina C, Olga B, Pepi Preda, Eugen Chirovici, Meluş N, Nicu M, mulţi alţii că să comentăm, să dăm telefoane, să ştim şi noi ceva de Timişoara, ba chiar să ne uităm la teve să vedem ce zice şi ce face Ceauşescu. Fiecare spunea ce-a auzit pe drum: că-s tancuri, că-s trenuri, că oamenii au luat arma în mână, luptă în piaţa Operei din Timişoara, că unul Lazlo Tokes nu-ş ce-a zis şi alte d-astea puţin credibile, dar care creşteau în intensitate pentru că erau spuse cu patimă, cu cedinţa că, în sfârşit, poate, poate scăpăm şi noi de cei doi Ceaşcă. Pe seară a adus Doru Bulgaru video-ul lui şi ne-am uitat cu toţii la ceva cu DeNiro. Parcă Taxi Driver ceva.
Pe 20 dimineaţă şeful, Eugen Roşca, mi-a spus: Trebuie să scoatem autobuze mâine, 21 dec, ca să ducem întreprinderile din Bucureşti la un miting la Sala Palatului. Ocupă-te. Câte la Tricodava, câte în Pipera, câte în Rahova, Berceni, la Ţevi Sudate că tu şti. Am făcut listă şi m-am cărat. Vroiam să fiu şi io la miting, ca să văz ce spune Ceauşescu, care venise din Iran, naiba ştie de ce. Şi, paranteză, naiba ştie de ce s-a dus, că până azi a rămas un secret, nu cred în nicio variantă prezentată de "media".
Pe seară, Sandu Discaru, Alecu şi Moţu Pittiş mi-au adus nişte viniluri, că să ascultăm: Ceva Jarret, Hanckok, The Animals şi Velvet Underground.
P-ormă am stins, că vroiam să mă duc la Sala Palatului devreme, pe la 4, 5. Lasă că trebuia să supraveghez ca maşinile ITB să iasă toate la număr.
Meluş şi Ţiţei au zis că trec să mă ia. Aşa a fost.

Denis

17 decembrie 2014

16, 17 dec 1989 sau după 25 de ani

Ascultam Catch As Catch Can, Jagger, când a intrat Horia Ivan, vecinul meu, ca un vârtej, fără să bată, fără să sting aragazul, emoţionat, plângâd, tremurând. Ce-i bă? Nu eşti pe Europa Liberă? Nu, că n-am radio. Da' ce se aude? Magul. Şi? Ce-i cu Europa asta? Păi, au anunţat că la Timişoara au ieşit unii în stradă, vor Jos Ceauşescu, Jos Comunismul. Nu cred, zic, şi închid uşa de serviciu, cea de la bucătărie prin care apartamentele noastre comunicau. Nu cred. Nu crezi? Uite, ăştia de la Europa zic să ieşim diseară la Universitate, la statui, că se va aduna Bucureştiul acolo, şi să te ţii răzmeriţă. Că, mai zice Horia, un individ înalt, cu ţigara în mână, că guvernele, comunismul se răstoarnă în capitală, nu la Timişoara. Bine, zic, ne vedem diseară la statui.
Era 16 decembrie 1989 şi venisem de la serviciu. Că ce mâncăm, că ce cartofi, că ce peşte pentru pisică şi s-a făcut seară. A trecut Horia să mă ia. Adică a bătut în uşă, cioc, cioc, cioc, zice, hai, bă!, şi am plecat amândoi, că se-nserase şi ziceam să nu ne rătăcim.
La statui nu era nimeni. În seara aia nu s-a adunat niciun român la Universitate. Am stat degeaba vreo două ore. Treceau trolee, gagici, camioane, maşini, Mihai Viteazul îngheţae. Şi nimic. Dezamăgiţi, am plecat acasă.
Pe 17 decembrie dimineaţă a fost comunicatul lui Ceauşescu, că să se intervină la Timişoara cu gloanţe ceva, dacă mai ţin bine minte. Abia atunci am ieşit în stradă, în Romană, că acolo stăteam. Am zis că o fi adevărată chestia cu Timişoara şi-or să iasă bucureştenii în stradă, că, vorba lui Horia, regimurile, revoluţiile au loc în capitală, ele răstoarnă pe oricine. Da, dar în dimineaţa aia n-a ieşit niciun bucureştean pe stradă în scopul ăsta. Oamenii mergeau la serviciu, io m-am dus să iau peşte, după care m-am dus să joc poker cu Valentin, Meluş şi Cătălin.
P-ormă a venit seara, s-a auzit că Ceauşescu pleacă în Iran, şi iar a bătut Horia la uşă, la bucătărie şi mi-a zis: Bă, e groasă, se trage în oamenii ăia din Timişoara. N-am crezut, mai ales că de ce-ar fi plecat Ceauşescu din ţară dacă începea răzmeriţa? Ciudat.
Am pus o vodcă şi am ascultat amândoi John Coltrane şi ne gândeam că frumos ar fi fost să ne trezim mâine dimineaţă în alt regim. N-a fost aşa, ştim bine. A mai durat. Mai durează.

Denis

15 decembrie 2014

Două la un leu - 63

Două ocazii de minunare cu gura căscată:

1. un pui de rom mi-a mulțumit după ce i-am indicat ora de pe telefon, că ceas n-aveam.
2. o doamnă mi-a zis că sigur nu sînt suedeză, după ce am lăsat-o pe fie-sa, însărcinată pînă-n gît, să treacă înaintea mea la coadă. 

Guvern paralel

Să facem şi noi un guvern, să vedem dacă ne brodim cu ăla de-l face Ponta, a zis Tina Cumva în timp ce scărpina porcul, bătea o pernă şi aşa mai departe. Uite, io aş uni ministerele Cultură cu Sport şi cu Mediu şi l-aş pune în frunte pe Dragnea. Şi ştii de ce? Pentru că nu merge sportul fără să vezi filmele noului val de cinema românesc, şi dacă tot vezi filme alergând e bine să le faci într-un mediu curat, cu aer de pin de brad sau de vacă irlandeză că dă mult lapte. Înţelegi? Apoi, aş uni Internele cu Dezvoltarea şi Învăţământul şi l-aş pune ministru tot pe Dragnea. Şi ştii de ce? Pentru că la securitate trebuie să fii învăţat, adică să-l ştii pe Creangă pe dinafară şi la învăţământ trebuie să ai tabletă, că dacă nu ai nu te mai primeşte în şcoală. O tabletă d-aia mare, de doi pe doi, care se poate transforma în pat strategic dacă armata noastră e atacată de perşi sau vizigoţi. Înţelegi? Şi să ştii că aş mai contopi ministerele Agriculturii, cu Ascultatul telefoanelor şi cu Autostrăzile şi l-aş pune ministru tot pe Dragnea Ion Rus, parcă aşa îl chiamă. Şi ştii de ce? Pentru că n-ar face nicio autostradă, ci ar cultiva numai spanac verde şi mov, ca să se vadă din satelit România mai bine, mă refer la turiştii cosmici, că ăia pedeştri n-au ce căuta aici. Înţelegi? Câte ministere mai sunt? Şi dacă mai sunt, ce hram poartă ele într-o ţară în care toate lucrurile, chiar bine făcute, stau pe loc? Ba chiar regresează. Uite, asta idee: Ministerul Regresului, la care să-l punem minstru tot pe Dragnea, Onţanu, Oprea, că-s băieţi deştepţi, li se citeşte viitorul în ochi. Înţelegi?
Sigur că-nţelegeam, sigur. Aşa că am dat drumul la teve, ca să ne confruntăm cu anunţul lui Ponta despre alcătuirea guvernului său. Nu, nu ghicisem nimic, şi nu ştiu de ce, pentru că doamna Tina Cumva e versată în politică.
Aşa că am plâns şi am plâns, până ne-au dat lacrimile.

Denis

13 decembrie 2014

Cel mai prost film românesc, Ana, de Alexa Visarion

Iniţial aveam o altă treabă vineri seara. Adică ne invitase Tina Cumva să discutăm cu pretenii chestia cu Facebuc-ul, dacă Fb a mobilizat într-adevăr votul din 16 nov, din seara de 16 nov, noi susţinând că nu. Fb-ul nu mobilizează nimic, ni se insuflă ideea că-i aşa ca să ni se pară că suntem "societatea civilă" iar la vot, în seara de 16 nov s-a întâmplat altceva, nu ştim ce.
Aşadar, nu mergem la discuţie, ci la film. Ana, film românesc scris şi regizat de Alexa Visarion. Am intrat cu îndoială în sală ştiind că Visarion a făcut numai filme mediocre spre proaste. Pe scenă, ca să prezinte filmul, s-a urcat Laurenţiu Damian şi ne-a zis: O poveste de dragoste între o prostituată românească şi un regizor de film care n-a făcut nici un film, dar vrea să facă povestea lui Manole, aia cu ziditul Anei. Dacă eram deştepţi, după această prezentare plecam. Dar n-am fost.
A început oroarea numită Ana, în care Răzvan Vasilescu, cotat cu apariţii mişto, face cel mai prost rol al vieţii lui. Şi începe aşa: Tot mergând el pe bicicletă, cunoaşte o prostituată întoarsă din Italia, care era tot pe bicicletă. Merg ei prin soare, pe la ţară, se scaldă, el recită ceva cu Meşterul Manole, ea face baie goală, apoi apare Mircea Albulescu cu o puşcă, că de fapt Mircea Albulescu era anchetatorul care îl anchetase nu se ştie de ce pe Manole, care e Răzvan Vasilescu, apoi apare Dorina Lazăr, penibilă dând cu spray de muşte, apoi iar pe bicicletă, în apă, pe o barjă cu coarne de cerb, cu doi beţivi care joacă step şi beau de mama focului, cu ceva revoluţie, se strigă: ne-aţi furat ceva, mincinoşilor, şi iar pe bicicleta, ea îl ia de mână, are 22 de ani, el 61, se potrivesc perfect, ea îi descrie cum a fost violată şi în final se aud două împuşcături.
Lipsa oricărui scenariu logic, dragostea la care participă doar natura şi nu personajele, muzica anostă a lui Mircea Florian, povestea încâlcită a bisericii în care trebuia zidită Ana, lipsa oricărui element de scenografie sau costum, că totul e la marginea apei, pe bicicletă, pe o potecă, deci toate astea duc la un cel mai prost film românesc al anului.
De mirare că publicul românesc nu sancţionează aceste ruşinoase filme, nimeni nu aruncă cu ouă, cu roşii, nu huiduie. Ba se bate din palme, se nu ştim ce. Căcat.
Nu mergeţi la Ana. Vă pierdeţi timpul.

Denis

12 decembrie 2014

Presa străină

PITEŞTI NEWS - Magazin economic. Unele magazine alimentare din Piteşti au trecut la euro. Dacă iei un ou în bani româneşti este 50 de bani, în euro este 2,40. A ieşit, evident scandal, bătaie. Ăia îmbrăcaţi în roşu s-au bătut cu vânzătorii. Ăia îmbrăcaţi în negru s-au bătut cu trecătorii de pe stradă care se opreau să caşte gura. Bătaia continuă şi acum. Este aşteptat domnul Iohannis.

UIEŞTI TIMES - Revistă de umor. Pe prima pagină o babă ştirbă râde de lumea care se uită la ea. Pe a doua pagină la fel. Pe ultima iar la fel. Morala haioasei veselii: Cine râde la-nceput şi la sfârşit, râde şi în pagina a doua.

CALAFAT CHRONICLE - Un beţiv isterizează oraşul. Pretinde, nici mai mult nici mai puţin, să fie declarat Sfânt. Cu un topor sparge geamurile tuturor vitrinelor. Dintr-o vitrină a unui magazin de încălţămninte un pantof s-a supărat şi l-a izbit în ochiul stâng. Acum individul vrea să fie declarat Sfântul Dimitrie Fără un Ochi şi să-şi facă partid.

CRAIOVA TELEGRAPH - Conducta de gaz rusească trebuie să treacă neapărat şi prin Craiova. Pe sub terenul de fotbal. Bulgarii nu-şi dau acordul. Nici sârbii. De cehi, ce să mai zicem. Nici nemţii, nici danezii, nici nimeni. Craiovenii sunt supăraţi, pentru că veniturile lor din sustragerea gazelor a scăzut simţitor. Este anunţat un marş de protest la care craiovenii, în frunte cu rapsodul Ştefan Hruşcă, vor mărşălui până în Canada cântând M-a făcut mama oltean, fără gaz şi făr-un ban.

COLENTINA TOMORROW - Săptămânal futurist. În mijlocul sectorului va fi ridicată o statuie a lui Nicolae Onţanu pe cal. Ecvestra e cu aripi şi cu roţi. Genaralul ţine în mâna stângă bastonul de mareşal scos dintr-o raniţă jegoasă, în dreapta un sac cu milioane de euro, în altă mână îl ţine pe Gabriel Oprea ca să nu cadă-n gropile din sector, iar cu ultima cântă la pian un marş colintinean numit: Pe lângă plopii fără soţ, vă fut muma-n cur!!

TONOLA PHOTOGRAPHER - Ziar cu multe fotografii, ilustrat foarte bine. O fotografie îl prezintă pe Ion Iliescu înconjurat de mascaţi. E dus nu ştim unde, nu se înţelege, că este fără comentarii, ceea ce nu e bine. Destinaţia revoluţionarului şi reformă Ion Iliescu este aşteptată de un popor întreg.

Agenţia CĂLIMARA

11 decembrie 2014

Pieta

Sculptorul de morminte funerare Panait Setilă, cu atelier în zona Neajlov, se gândea de o vreme să-şi depăşească condiţia, să treacă şi la ceva mai greu în materie de monumente. Aşa, ca Michelangelo. Cam ca Brâncuşi. Sau Moore, naiba ştie, că revistele pe care le răsfoia erau pline de fel de fel de meşteri nu mult mai buni ca el. Ori, el nu vroia neam să rămână la cioplirea câte unui chip sub o cruce sau pe, nu mai vroia să facă din marmură păsărele, amoraşi sau îngeri. Trebuia să facă ceva măreţ, să rămână şi el în istoria sculpturii. Tot răsfoind o revistă dădu de Pieta. Ce mare lucru, îşi zise, să fac şi io o gagică cu un tip în braţe? O nimica toată.
Îşi luă toporul şi se duse în Clejani. La nea' Caliu. Îi zise: Bă, nea' Caliule, mata ai cântat cu Johnny Depp. N-ai putea să-l ţii în braţe şi io să vă sculptez? Da' nea' Caliu n-a vrut, că zicea: Păi, măi, Setilă, cum să-l aduc pe Johnny aici? Pe banii cui? Adică vindem statuia? Pieta lu' Johnny? Cine ne-o ia? Hai, nu mă plictisi.
Panait plecă mai departe. Ajunse la Călugăreni. Aici, la o masă, stăteau Mihai Viteazul şi Sinan Paşa negociind dinţii paşei. Panait le zise: Mihai, ţine-l pe Sinan Paşa în braţe, io vă sculptez şi-i zicem lucrării Pieta lu' Mihai şi Sinan, şi-o vindem în bazar la Stanbul, la Alepp, Damasc, în Ierusalim, unde-om putea. Sinan Paşa vru să-i crape capul da'-l dureau dinţii. Mihai Viteazul îi luă toporul şi i-l înfipse în cap, că bietul Panait abia scăpă cu fuga.
Îndârjit şi ştiind că are mai mult talent decât ăia din reviste, ajunse la Bucureşti. Aici întrebă de Elena Udrea. O văzu şi îi zise: Îl ţii pe Stolojan în braţe şi io vă sculptez. Cu Pieta asta ne umplem de bani. O facem brand de România. Femeia se înfurie: Io să ţiu în braţe pe cineva? Nu cineva pe mine? Panait tremura. Femeia urlă: Te bag în geanta asta mare, te îndes în ea, dau în ea cu bătătorul până-ţi iese sculptura din cap. Vrei? Accepţi? Că-i mai bine aşa. Şi Panait acceptă.

Denis

10 decembrie 2014

Domnul Zen

Domnul Zen este un bărbat înalt cu palton de mătase galbenă. El joacă table cu poliţistul satului, plutonierul Self Nicolae. Domnul Zen are nevoie de această mică destindere, pentru că este un om foarte ocupat: duce tablă şi vrăji la Giurgiu, aduce pisici şi lebede de la Olteniţa, ascunde mănuşi fără degete, taie fulare, pălării, ghiceşte în palmele femeilor şi nu numai în ele, alungă copiii din gutui şi câte şi mai câte.
Agăţată de uşa de la gura sobei, Cenuşăreasa urmăreşte jocul celor doi. Zice: Cine dă primul şase şase mă ia de nevastă şi ia şi jumătate de biserică din Clejani. Domnul Zen dădu instant şase şase.
Nunta fu grandioasă şi veselă. La Opera Naţională din Clejani au venit un cor american şi unul bulgăresc, care au cântat împreună Hopa, se însoară Zen!! şi aşa mai departe. Tinerii însurăţei s-au instalat într-un cuib de berze de opt persoane din comuna Bulbucata, judeţ Giurgiu. Treburile mergeau bine, se umpleau de bani, se iubeau, pe drum erau primii nouă copii, dar Cenuşăreasa începu să de semne de boală. Cânta şi din plămânii ei ieşea numai cenuşă. Cenuşa acoperise Neajlovul, Giurgiu, Russe, Olteniţa, Mihăileştiul, şi partea sudică a Bucureştiului. Aşa că domnul Zern se gândi s-o omoare. Dar încă o iubea. Da, încă o iubea nasol de tot.
Aşa că-ş făcu un coteţ, se instală în el şi plecă definitiv în lume.
Iar noi am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. Era deja noapte.

Denis

09 decembrie 2014

Baltagul

Fraţii Bi şi Gi Săndulescu, din comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, vorbeau despre baltagul agăţat de mama lor pe perete. Bi zicea: Io când o să mă fac mare, îl iau şi curăţ toată şcoala cu el. Şi pe profa de istorie, şi p-aia de chimie, tot, nu iert nimic. După care, ca să nu mă prindă, mă duc cu el în Legiunea Străină, că am auzit că dacă aperi Camerunul, de exemplu, îţi dau cinci mii pe lună şi casă la Paris. Acolo, la Paris, ascund baltagul şi mă ocup de gagici. Sunt unele negrese cu fundul mare cum îmi plac mie. Dacă se opun, scot baltagul şi pac, pac. Înţelegi?
Gi zicea şi el: Io când mă fac mare, iau baltagul şi mă duc la Giurgiu, în Dunăre. Pândesc vasele mari, alea cu cinci, şase catarge cum am văzut în filme. Tai toţi marinarii, căpitanii, bucătarii şi turiştii şi păstrez doar femeile. Am auzit că pe vase nu sunt femei, aşa că atac oraşul. Tai toţi căpitanii, toţi măcelarii şi opresc femeile. Îmi aleg numai blonde, d-alea cu ţâţele cât casa, cum îmi plac mie. Dacă vreuna se opune, pac, pac cu baltagul şi aşa mai departe. Înţelegi?
În cameră intrase de o vreme mama copiilor, doamna Vi Lipan Săndulescu. Nu-i plăcea ce auzea, pornirile criminale ale copiilor o amărau. Luă baltagul şi-l aruncă în înaltul cerului.
Pe deasupra comunei trecea cursa aeriană Istanbul Bucureşti. Unul din piloţi văzu venind balatagul. Zise: Vine un baltag spre noi, ne face bucăţi. Nu-i nimic, zise celălalt, nu-i prima oară când românii nu ne lasă să intrăm în Europa.

Denis

06 decembrie 2014

Ştiri pe scurt

De ziua numelui, Sft Nicolae, a reapărut Mona Muscă. Dânsa îl cunoaşte atât de bine pe Iohannis că te-ntrebi ce şi cum de dă pe presă. Da' îl cunoaşte slugarnic, cu umilinţă, ceea ce denotă de la Mona, îi putem spune aşa, o mare dăruire. Dăruire la ce? În ce? Iată că sursele noastre nu ne spun.

Aseară vântul bătea.

Fata dlui Ponta, Irina, i-a scris o scrisoare lui Moş Nicolae. Milioane de fete scriu Moşului, da' numa' a Irinei ajunge la presă. Că numa' ea ştie ce să ceară de la DNA dacă cumva va trebui să i se ia totul.

Gabriel Oprea vrea să mărească vârsta de pensionare a militarilor. Este vorba de arma numită aviaţie. Vom vedea, începând cu 2020, ofiţeri de aviaţie având 80, 90 de ani şi asta pemntru că, s-a constatat, moşii au vederea şi auzul mai bune.

Bogdan Aurescu s-a cerut ambasador, după ce a fost uns la Externe. Sursele noastre zic că la Externe vor veni Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu şi Popescu Tăriceanu.

PUBLICITATE. Moş Nicolae stă de vorbă cu Gabriel Oprea şi Nicolae Onţanu. Le spune: Bă, de ce nu plecaţi voi la război? Puteţi comanda armate, sunteţi ditai generalii. Cei doi plâng, pentru că adevărul e acelaşi. Apare sloganul: Mâncaţi-aş Ciucaş!!! Slogan sensibil, promiţător, cum numai cei doi superofiţeri ştiu să-l spună.

Dacă Popescu Tăriceanu şi-a făcut PLR, atunci şi Geoană poa' să-şi facă PTR, Vanghelie ORL, Sebi Ghiţă RTV, iar Mona Muscă, proaspăt întoarsă din Caraibe un mic BRR cu aceeaşi oameni.

Bulgaria şi România împreună în Schengen. Odată şi gata. Se pregătesc Congo şi Namibia, Tunisia şi Maroc şi aşa mai departe.

Va apărea decoraţia de merit Vasile Blaga.

PUBLICITATE. Moş Nicolae stă de vorbă cu Gabriel Oprea, Nicolae Onţanu şi Patriarhul Daniel. Le spune: Bă, de ce nu începeţi voi un război în Carpaţi, ştiut fiind că războaiele împing societatea spre bunăstare? Cei trei plâng, pentru că adevărul e acelaşi. Apare sloganul: Trei Doamne şi toţi trei, care-ţi toarnă-n cur ardei.

SPORT. Se negociază 2 la 2. Să vedem finalul.

Agenţia CĂLIMARA

05 decembrie 2014

Până la adânci bătrâneţi

Doamna Batărflai Ionescu îşi cosea un nasture la furou. Era un furou vechi, albastru, de la primul soţ. Binenţeles că era iarnă, noapte, şi că întâmplarea are loc în comuna Obedeni, judeţ Giurgiu.
Moş Crăciun se uită pe fereastră. Zice: Ce cadou să-i fac babei ăsteia? Ia să mă uit mai atent!! Patefon are, vacă are, pat are, bec, lumânări, televizor, un sicriu în care-o fi bărbat-său, o oaie, nu, nimic nu pot să-i dau. Doar dacă se înţeapă cu acul în fund, atunci săr, ne tăvălim în pat şi stăm aşa tăvăliţi până la adânci bătrâneţi.
Doamna Ionescu Batărflai ştia că Moş Crăciun e la geam. Zicea: Oare ce mi-a adus? Un soare nou, o cămaşă neagră de zi? Pantofi? Gogoşi din alea care-mi plac mie? D-alea cu magiun de fasole verde? Sau aşteaptă să mă înţep în fund, să sară pe mine şi să rămânem aşa până la adânci bătrâneţi?
Pe deasupra casei doamnei Ionescu trecu zmeul Cloroform Si Monologus. Zări Moşul la geam. Sania cu cadouri era mai acana în noapte. Zbură deasupra ei, o fură şi se înălţă în văzduh. Ce mai apucă să vadă fu faptul că doamna Ionescu Batărflay se înţepă rău în fund, că Moş Crăciun sări să i-l scoată şi nu putea şi din toată vânzoleala aia aproape erotică nu se înţelegea decât că vor rămâne aşa până la adânci bătrâneţi.

Denis

04 decembrie 2014

Poveste de iarnă

Ningea de-o vreme peste Neajlov. Numai în curtea moşului Grozavu pământul rămăsese negru ca astă vară. Şi asta pentru că bătrânul făcuse un legământ cu Dumnezeu. I-a zis: Stăpâne, când vine iarna, fă în aşa fel ca la mine în curte şi în general pe unde umblu şi muncesc să nu văd pic de zăpadă, nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci pentru că mi-ar îngreuna munca. Dumnezeu, care aude numai ce vrea şi îndeplineşte numai dorinţele care-i sunt pe plac, l-a ascultat şi de ani buni, de când moş Grozavu este groparul satelor Uieşti, Vadu Lat şi Obedeni, judeţ Giurgiu, în calea lui nu mai stă fir de nea. I-ar fi fost şi greu, pe bună dreptate, ca la câte gropi avea de făcut, să mai multe de colo colo şi munţi de zăpadă.
Stătea acum pe verandă şi se gândea să scrie Moşului. Era timpul adică să vină Moş Crăciun şi să-i aducă şi lui ceva. Luă un pix şi-o hârtie. Primul lucru: o femeie. Nu neapărat tânără, dar o femeie mişto, că dacă ai femeie, gândea, vin ele şi batistele, şi maşinuţele, şi plapuma, şi halvaua, şi tandreţea, şi iubirea, şi cântatul, şi găinile, şi blana şi tot, că avea experienţă, ştia chestiile astea după cele 18 femei avute. Puse plicul la poştă.
Moş Crăciun era deja deasupra Bulgariei, nu mai avea nici unde , nici timp să primească poştă clasică. Nu mai primea decât electronic câteva cereri, şi şi alea puţine, că avea tolba plină şi timpul măsurat. Dar, ca un făcut, se gândise la moş Grozavu şi avea şi pentru el ceva.
Coborî din trăsură în grădina moşului. Vorbiră de vreme, de Angelina Jolie, de pace, de politică. Ba chiar moş Grozavu se lăudă cu o nouă reţetă de bame. Adică iei bamele, le fierbi, le dai cu sare. Şi p-ormă, întrebă, Moş Crăciun. P-ormă ce?, se sperie moş Grozavu de încurcătura iscată. Păi, ce faci cu ele? Cu bamele? Am uitat.
Moş Crăciun îşi dădu seama că moşul o luase razna, i-a lăsat repede pachetul şi a zburat. Fericit, moş Grozavu desfăcu coletul încet. Din el apărură un cadavru şi o lopată nouă.

Denis

03 decembrie 2014

Am primit la redactie - 5

Ca sa aiba iarasi Denis de ce se minuna, de parca traiul la Obedeni nu-i ofera destul material, revin cu o noua serie de mailuri la adresa redactiei. 
De la jjronco@fceia.unr.edu.ar ne parvine o veste excelenta si atît de corect scrisa în limba româna, desi atît de prost întocmita. Nu avea atasat nici macar un link catre vreun site porno.

birou Microsoft are acordare adresa dvs. de email cu suma de $900,000.00,
de a pretinde trimite numele, numărul de telefon mobil şi
ţară

De la newsletter@kozonak.com, adica bazadedate.net, am primit o super-oferta: 2.000.000 de adrese email pentru numai 300 de lei! 

Acu'stiu în ce trebuie sa investim milioanele de dolari, Denis! Cumparam de toti banii adrese email si trimitem mesaje cu postarile noastre la toata lista. Sa vezi cum o sa ni se-nmulteasca cetitorii, mai urgent ca pîinea si vinul personajului ante Internet. O s-ajungem garantat în vîrful Himalayei topurilor de bloguri.

02 decembrie 2014

Bazaconii

Împăratul Găleată al IV lea din comuna Clejani, judeţ Giurgiu era orb din naştere. Dimineaţa, supuşii îl punea pe un scaun aflat pe veranda deschisă şi-i dădeau o carte să citească, ca să-i mai treacă timpul. Mereu aceeaşi carte, Fraţii Jderi. Unul din servitori îi deschidea cartea la o pagină oarecare şi-i spunea Împăratului despre ce e vorba acolo. Păi, în ziua în care are loc întâmplarea noastră, în paginile alea era vorba de un viol. Unul din fraţi, se pare că Marin, o viola de câteva ori pe soră-sa, se pare că pe Maria. Împăratul Găleată al IV lea se înfurie. Luă o sabie, intră în carte şi-l omorî pe Marin, în ideea că la curtea lui violurile sunt interzise. Maria îi sărută picioarele de bucurie. Aşa că tânăra soră Jder ieşi din carte şi se instală în dormitorul Împăratului, care o violă până la adânci bătrâneţi.

Femeile Aristocrate din comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, ţineau sfat. Ele se ocupau cu medicamentele şi acum aveau de-a face cu unul nou, descoperit de ele în apele verzi ale Neajlovului. Ce calităţi are pastila? Niciuna. Atunci s-o oferim femeilor, ele iau mai uşor toate tâmpeniile în ideea că slăbesc. Ba nu, putem la fel de bine s-o oferim şi bărbaţilor, că aşa s-or crede mai deştepţi şi cu erecţia mai mare. Atunci de ce să n-o oferim şi unora şi altora? Da, aşa facem. Pe Neajlov n-a venit decât un bob de porumb, putem face din el câteva milioane de pastile? Şi cum facem reclama? Cum promovăm produsul? Porumb e destul pe câmp, nu trebuie să ne îngrijorăm, promovarea e mai complicată, pentru că trebuie să aibă un slogan ţintă, bine gândit, cum a fost ăla al lui Iohannis, România lucrului bine făcut. Aşa ceva. Ce-ar fi să-i spunem, Pentru Patrie şi-n felul acesta fiecare va şti la ce foloseşte: Femeile la avort, bărbaţii la flatulaţii, copiii la fugit din ţară. Nu? Ba da.

Crocodilul Dărângă Fedeleş, mambru marcant al PSD, se rătăci în apele Neajlovului. Nu singur. Ci dimpreună cu cei 19 pui ai săi, printre care erau şi doi ursuleţi, cinci câini, o vacă şi-un hipopotam. Făcură un popas. Hipopotamul cel mic profită şi spuse: Hipopotamul schimbă părul, da' năravul ba, aşa că mă duc consilier la Iohannis. Unde, n-aveţi grijă, că ne cunoaştem de mult, o să fur mai departe. Vaca, Claudia mi se pare, zise şi ea: Proverbul nostru, al vacilor, sună aşa: Vaca nu moare de grija stăpânului, invers da, aşa că mă duc la Iohannis să mă facă şef la mediu, la sănătate, că au fetele alea de la Femeile Aristocrate un nou medicament genial, şi la ministerul aerului şi dacă n-o să vă placă să mă scuipaţi între ochi. Vorbiră toţi, că toţi vroiau la Iohannis, ba în noul guvern, ba consilieri, ba şefi de ministere. Dărângă Fedeleş îi ascultă pe toţi. Ştia că nu li se poate opune, şi mai ştia că degeaba i-ar fi sfătuit ca măcar acum să aleagă o cale cinstită. Pentru că proverbul lor, al crocodililor, era imbatabil: O pâine mai găseşti, dar un Iohannis ba.

Denis

30 noiembrie 2014

Sfântul Andrei

Ca de obicei, duminica dimineaţa generalul Manole Ben Manole, cel care apăra Constituţia României în comuna Obedeni, judeţ Giurgiu, dădu adunarea în ceea ce satul deja numise poiana lui Manole. Aveau de discutat: Era bine să cumpere vaci vorbitoare sau nu? Care erau avantajele? Care dezavantajele? Tudor Predescu, macaragiul, luă primul cuvântul întrucât nu se temea de nimic: Trebuie vorbitoare, dom'le, ca să ne putem înţelege cu ele şi să le trimitem în locul nostru ba la alegeri, ba la oraş şi alte d-astea. Mai zice: S-a dus vremea când vaca tăcea, dădea doar lapte şi frunze şi noi o băteam de-i dădeau lacrimile pe tot corpul, da, s-a dus. Mary, femeia din pânză de cort, zise şi ea: Păi, sigur că vorbitoare, că-i poţi comanda cât lapte, câte ouă, câtă marmeladă să dea în ziua respectivă, nu să dea în neştire, şi să arunci restul în Neajlov. Da, da, mai zise cineva din fundul poienii, un bătrân care încerca să trăiască până la 160 de ani cu pastile ruseşti, da, da e bine vorbitoare, c-o laşi acasă şi când te-torci îţi spune când a venit amantul la femeia ta, că viaţa nu-i numa' ouă şi marmeladă cum am auzit aici, e şi reproducţie, e şi naştere, ce ştiţi voi?
Brusc se auzi un zgomot eolian, ceva astral, de parcă ar fi aterizat un OZN. Şi în poiană coborî brusc Sfântul Andrei. Spuse simplu, spre groaza adunării din poiană: Eu sunt Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. Ba nu, se oţărî generalul Manole, ocrotitorul românilor este Constituţia, uite-o, e la mine în mână, şi aici nu zice nimic de tine. Sfântul nu-l ascultă, intră în cârciumă, îşi luă un plic de seminţe şi se întoarse. E, care-i treaba, cu ce vă pot ajuta? Păi, cu vacile vorbitoare, zise Tudor, care nu se temea de niciun Sfânt.
Da, da, zise Sfântul, luaţi-vă vorbitoare. E mai bine. Pentru ouă şi carne daţi năvală în Clejani, luaţi-le pe-ale lor, că aşa obişnuiţi. Luaţi-le şi femeile. Vacile vă vor transforma pe voi în nişte oameni supuşi, sclavi ai subzistenţei. Restul se chiamă ieşit din istorie.
Păi, ocroteşte-ne, se băgă în seamă Mary, femeia din pânză militară de cort. N-o fac, se ridică Sfântul dând să plece, nu meritaţi. Păi, şi cum să ne ocrotim singuri? N-am făcut-o niciodată!!
Sfântul Andrei abia apucase să se ridice de la pământ, să-şi potrivească aura, dar se opri o clipă şi zise: Începeţi cerându-i socoteală lui Ion Iliescu pentru anii '90 şi-o să vedeţi că totul se rostogoleşte spre adevăr ca un bulgăre. Că voi de adevăr aveţi nevoie, nu de o vacă vorbitoare de engleză, deşi e bine s-o aveţi când mergeţi la Londra. Pa!!!

Denis

29 noiembrie 2014

Ştiri pe scurt

Fărâmiţarea PSD-ului în mai multe partiduleţe este recomandată şi de nutriţionişti. Fiecare însă trebuie să-l conţină pe Ion Iliescu. Astfel împărţite şi cosmetizate, prezentate în cutiuţe mici roz, ele pot fi folosite la durerile anale, la cele de pe umeri, în cazul în care gradele atârnă greu, precum şi la băut apa, ştiut fiind că Ion Iliescu este absolvent de ape.

Domnul Tudor Predescu, apărut pe FB, care face parte din infanteria marină a comunei Obedeni, judeţ Giurgiu, susţine că Neajlovul trebuie depolitizat.

Epurarea PSD se face în conformitate cu lecţia Epurarea Apei predată la şcoala pe care Ion Iliescu a făcut-o la Moscova.

PUBLICITATE. Un bătrânel bea multă apă. Apare Ion Iliescu, îi ia cana şi spune: Revoluţie şi Reformă.

Savanţii ruşi au descoperit pastila care lungeşte viaţa. E posibil astfel să trăim până la 150 de ani. Pe la 140, când serbăm cu soţia revelionul, aprindem televizorul şi pe ecran apare Vasile Blaga. Atunci ne dăm seama că ne-am chinuit să trăim degeaba. Pentru că Blaga-i în noi, asta nu-şi dau seama românii.

Democraţia de pe reţelele de socializare nu-i tot una cu cea din realitate. Şi e nasol.

PUBLICITATE. Un bătrânel, 144 ani, după ce a luat pastila de lungit viaţa deschide şi el televizorul ca să vadă aterizarea de pe Marte a americanilor. Din capsula spaţială apare Ion Iliescu cu un lămpaş de miner, zicând: Am adus lumină!!

Domnul Tudor Predescu, apărut de nu se ştie unde pe FB, căpitan în armata aeriană a comunei Obedeni, judeţ Giurgiu a declarat în avionul care-l transporta la Clejani: Pe aici nu se trece, şi arăta de zor un covor care astupa uşa WC-ului.

SPORT. F.C. Clejani trebuia să joace cu F.C. Obedeni la popice. Vă vom ţine la curent.

Agenţia CĂLIMARA

26 noiembrie 2014

Doua la un leu - 62

Acum e momentul sa-i cer presedintelui ales sa faca ceva si pentru mine personal, ca doar pentru asta l-am votat.

Stimate Domnule Presedinte,

1.  Dupa ce terminati cu hotii si coruptii, eliminati, va rog, si Stirile de la ora 5 si avortonii lor.

2. Cereti-i Academiei Române sa renunte la aberatia scrierii cu â din a, sunt si conexele. Personal visez cu î din i.

Cu respect,
AidaB

Poiana lui Manole

În faţa casei generalului Manole Ben Manole din Obedeni, jud Giurgiu e un spaţiu aşa cam ca o poiană, unde sătenii se mai adună la câte un schimb de idei. Cum cârciuma e aproape, fiecare-şi ia o bere, un vin şi ţin-te politică, sport sau trebi comunale. Se vorbeşte pe rând, elegant, fără voce tare ca nu cumva să se supere generalul şi, ca apărător al Constituţiei României, să te treacă în carte ca paragraf sau alineat că-i de rău.
Primul subiect îl aruncă tractoristul Mihai: Mie dacă-mi măreşte cota, TVA-ul, accizele Ponta ăsta io nu mai pot să lucrez cu tractoru-un particular la pădure, cum ar veni să mai fac şi io un ban al meu, de buzunar, nu. Trebuie să trag pentru cote sau cam aşa ceva. Dacă io nu mai am bani de buzunar, nu mai am de bere, berea nu se mai vinde, nu mai am bani de familie, nevasta nu-şi mai ia d-alea de faţă şi uite-aşa, toate-s înlănţuite şi pleacă toate de la munca aia în plus pe care o desfăşor după program de n-o ştie nimeni.
Al doilea subiect îl aruncă Miţa, lăptăreasa satului: Io dacă nu fur la fiecare litru de lapte o sută de mililitri, nu mai am ce da la copii să mănânce, copiii nu se mai duc la şcoală, nu mai cumpărăm caiete, copiii nu merg la universităţi şi-n felul ăsta scade numărul de stomatologi pe ţară. Deci e nasol.
Al treilea subiect este aruncat de Tudor, macaragiul aşezării: Macara nu mai am de mult, dar putem fura una de la Uieşti, e uitată acolo de mult timp. Cu ea putem ridica un teren de sport şi jucăm baschet cu ăia din Clejani. Banii de pe bilete ne vor permite să strângem o sumă cu care să facem investiţii, acum că a câştigat Iohannis, că înainte nu se putea.
Investiţii în ce, întreabă un beţiv, care stătea la marginea satului şi n-avea dreptul să pună nicio întrebare. Păi, mai zise Tudor, investim într-o brutărie, că n-avem, într-un patinoar, ca să avem ce face iarna, şi într-un urs, ca să mergem la braconaj.
Crezi că unul ajunge, întrebă generalul Manole cu interes, crezi? Că dacă e vorba de urşi, trebuie trecuţi în Constituţie şi vânaţi numai de Ţiriac. Gândiţi-vă bine când faceţi propuneri d-astea nesănătoaase. Io îl trec, să ştiţi. De care urs să fie? Carpatin? Carpatin, carpatin admiseră toţi.
Apoi, se împrăştiară pe la casele lor, care mai treaz, care mai beat, care cu gândul la gagica de-acasă, de pe cuptor.

Denis

24 noiembrie 2014

Doua la un leu - 61

Tot post-electorale:

1. Daca tot ne sucim gîtul dupa omul prezidential, de ce nu facem din România monarhie sau macar republica prezidentiala?
2. Bune sloganele "Mîndru ca sunt român" si "Presedinte care uneste". Promisiuni realizate înainte de închiderea votarii. Candidatul însa e declarat nul.

Ştiri pe care dorim să le auzim

În Dubai, Ponta a semnat pentru conducerea echipei de fotbal dubaieneză, Al Dubai Bibicule SRL.

Soprana Micuţadelamunte Heyst, din com Obedeni, jud Giurgiu, dimpreună cu porcul mistreţ Johnny Be Bad, tenor celebru, au luat masa la restaurantul Golden Blitz alături de Traian Băsescu, Traian Videanu, Traian Blaga şi Traian Udrea.

După bunul obicei al securităţii române, milioanele de români care l-au votat pe Iohannis vor avea curând dosare penale.

Graniţa dintre România şi Bulgariia va fi desfiinţată, iar capitale noului teritoriu va fi cu schimbul când la Giurgiu, când la Iaşi, când la Moscova, când la Zimnicea sau Plovdiv, când la Tryadna şi tot aşa.

Singura care va scăpa neatinsă din noianul de arestări, dar şi pentru faptul că nici gura nu-i miroase, şi că a respectat legile mai dihai decât alţii, este Elena Udrea. Ea îşi va căuta un partener pe măsură, de calibrul ei, iar, pe surse, noi am aflat că acesta este vorba de dl Viorel Lis.

După alegerile din noiembrie 2014 primele investiţii serioase au şi sosit: O fabrică americană de umbrele la Clejani. Conceptul este următorul, şi a fost gândit de dna Monica Tatoiu şi de dnii Tudor Octavian şi Bogdan Teodorescu: Dacă cumva Johnny Depp mai vrea să cânte la noile sale filme cu vreun ţigan din Clejani, atunci va fi obligat să-şi cumpere o umbrelă din producţia fabricii. El o va duce la Hollywood şi toate vedetele de acolo vor face comenzi la Clejani. Excelentă iniţiativă. Dorim cât mai multe pe plan naţional.

Din noul guvern va face parte şi Vasile Blaga. Şi e destul.

Un nou banc ieşit de sub teascul alegerilor: Iohannis ia masa cu o coţofană. Coţofana îl întreabă: Klaus, dragă, va fi mai bine în România sau mai rău. Iar Iohannis nu răspunde, pentru că nu ştie limba coţofană.

La Târgul de Carte recent încheiat s-a lansat cu mare tamtam volumul: Liiceanu rămâne cu noi.

Agenţia CĂLIMARA





23 noiembrie 2014

Gaudeamus 2014

Să ne spălăm maşina sau nu? Să fierbem nişte ouă? Să ne coasem mănuşile că vine iarna? Sau să ne culcăm deşi e abia 10 dim? Deci o zi derutantă de sâmbătă, aşa că ne-am dus la Târgul de Carte Gaudeamus. * Lume, balamuc. * Mai ales la editura Curtea Veche unde-şi lansau cartea principii Radu şi Margareta, amândoi împăiaţi, căraţi de colo colo, doar doar de-o vota cineva cu ei deşi nu vor fi niciodată pe nicio listă. * La Nemira se lansa ceva Cristina Andrei. Proză. Abonatul nu e de găsit sau cam aşa ceva, şi volumul era atât de gros că te descuraja să-l cumperi deşi era despre realitatea zilelor noastre. Îmi zic: Atât de groasă e realitatea? * Nu-i subţire, ca o pijama? * Volatilă? * Mai departe. * Hai la bere. Da, da' la bere nu se fumează, aşa că cohorte de intelectuali dădeau cu babaroasele taman prin curtea târgului. * Trec gagici mişto. * Ore-or citi ceva? * Toată lumea urmăreşte reducerile, care nu sunt. * Nu sunt la cărţile care trebuie, sunt la cele pentru cei mic, un leu volumul sau la cele necitite de ani, zece lei bucata. Nici aşa nu iei, că nu şi nu. * Nu că n-ai avea ce cumpăra, dar tre' nişte bani serioşi. * În sfârşit, ne agăţăm de-un Kundera, ceva Palahniuk, ceva Murakami, ceva Modiani, ceva Bukolski, ceva Keruak şi cam atât că nu-mi mai reieşeau banii de parcare. * La 7 lansare Arta Sunetelor, adică chestia pentru care venisem. Da, pentru asta venisem. * Vorbeşte Radu Lupaşcu, vorbeşte Liviu Antonesei, vorbeşte Ioan Big, da, da' vorbeşte şi Denis Dinulescu care e redactor la această uzină de învăţat, ascultat şi promovat muzică. * Aplauze. * Ne propunem să mergem tot înainte. * Ne-am uitat cu toţii înainte: se întunecase, unul vindea marionete prost făcute, unul vindea peruci de plastic, altul cumpăra, zău nu ştiu de ce, Adulter a lui Coelho, şi cineva ne aduce cartea lui Iohannis, adică s-o răsfoim. * Aşa facem: Răsfoim Pas cu Pas. * Nimerim la cum îşi pune viitorul preşedinte faianţa: Scoatem din carton faianţa. O lipim. Şi aşa mai departe. * Înţelegem că faianţa nu se pune cu ambalajul în care e venită acasă, trebuie scoasă. * N-am ştiut. * Iote deci la ce e bun un preşedinte ales. * Bravo lui.

Denis

22 noiembrie 2014

Bazaconii

Generalul de brigadă Manole Ben Manole, cel care păzeşte Constituţia României în com Obedeni, jud Giurgiu, a vrut să bage un alineat nou la capitolul Prosperitate: Felia de pâine cade întotdeauna cu partea unsă pe covor. Trebuia însă să verifice. A luat un kg, două de unt, le-a pus pe o felie de pâine şi a aruncat cu ea în grădină. Erau 70 de grade cu plus. Untul s-a topit şi a luat-o spre Neajlov. Din Neajlov în Dunăre, astfel că turiştii din Deltă din acest an, 2014, vor putea mânca tartine cu unt în orice anotimp care se apropie şi se apropie numai iarna. Generalul a fost mulţumit şi de atunci acest alineat există şi în Constituţia României.

Baletul regal din com Vadul Lat, jud Giurgiu, dimpreună cu baletul neregal din com Clejani, jud Giurgiu au făcut un turneu în oraşul Giurgiu. Oraşul neavând scenă de balet, cei 4.000 de balerini reuniţi s-au dus în oraş. S-au întâmplat următoarele lucruri: 1.000 dintre ei au făcut baie în Dunăre, dar unda de unt i-a înnecat. 500 s-au angajat ca marinari în port. 200 ca marinare, şi din câte s-a auzit câştigă enorm, deşi sunt puţine. Ca să n-o mai lungim, un singur balerin a fost împuşcat, pentru că a fost prins mirosind a ulei, zahăr şi orez de la mita electorală pesedistă.

Generalul de brigadă Manole Ben Manole, cel care păzeşte Constituţia României pe teritoriul comunelor Obedeni, Vadu Lat şi Bulbucata, judeţ Giurgiu, a trebuit să modifice Constituţia pentru a facilita dezvoltarea industriei în zonă. Astfel dânsul a scris cap coadă Alineatul care de acum poartă numele de Legea lui Manole: Broaştele de pe malul stâng al Neajlovului au voie să treacă pe malul drept al comunelor sus menţionate, pentru a creşte numărul locurilor de muncă. Citind această lege, broaştele au trecut cu miile. De atunci în comunele sus menţionate se fabrică numai cămăşi, stilouri, frigidere, manuale pentru mame de 80 de ani, pălării cu boruri de tablă şi multe altele. Auzind de iniţiativă, noul preşedinte ales al României, dl Klaus Iohannis, l-a chemat pe Manole Ben Manole ca să-l decoreze regele Mihai cu ordinul Mai bine broscoi decât comunist, clasa I.

Primarii traseişti dimpreună cu domnii Victor Ponta, Liviu Dragnea şi aşa mai departe.

Agenţia CĂLIMARA

20 noiembrie 2014

De-acasă



Vă scriu de acasă. Nu mă întrebați de unde anume. Vă scriu din România. Aceasta e lecția cea mai importantă pe care am învățat-o eu cu ocazia acestor alegeri: România e acolo unde se găsesc români. România e acolo unde se vorbește românește. Acolo unde flutură tricolorul, fie el acompaniat de alte steaguri.
În ciuda a ceea ce cânta Tudor Gheorghe, România nu se limitează la vremelnicele granițe fizice ale țării noastre. De altfel, puțină vreme în istoria noastră am fost mulțumiți cu ele. Unii nu sunt mulțumiți nici astăzi. Nicicând frontierele nu ne-au definit. De ce ar face-o acum? Mai mult decât atât: am primit și primim alte populații pe teritoriul nostru. Am plecat și noi unde am văzut cu ochii și chiar mai departe, până în America. ”Dorul de moșie” nu se poate manifesta în interiorul granițelor. Trebuie să fii departe ca să-l simți și să-ți vină să plângi când mănânci mămăligă.
De aceea merg românii din diaspora să voteze. De aceea am mers și eu într-un sediu de amabasadă: ca să fiu împreună cu ai mei. Ambasada e teritoriu românesc, așadar am fost într-o casă de români. Aș vrea să mă simt binevenită și ajutată atunci când am nevoie, nu să fiu trimisă la plimbare sute de kilometri pentru un act și pentru a pune un vot în urnă. Suntem romăni cu toții, oriunde am avea reședința. Ambasada e casa noastră, pe teritoriul oricărui stat s-ar afla. Să zic mersi că am dreptul de a vota? Nu. În România nu mai e dictatură. Dreptul de a vota e de mult înscris în Constituție. Guvernul trebuie să-mi asigure condițiile pentru ca eu, cetățean român, să mi-l exercit. Cu ocazia acestor alegeri am învățat unii de alții că acest drept e și o datorie. Datoria aceasta i-a făcut pe mulți să stea la cozi interminabile, deși erau conștienți că nu vor putea vota dacă guvernul nu decide prelungirea perioadei de votare. În plus, oamenii aceștia știu că nimic nu se obține fără efort. Nu primești ajutor social dacă nu-l ceri. Trebuie să-ți cunoști și să-ți ceri drepturile. Acesta este un demers individual. Când mai mulți indivizi își cer drepturile împreună se creează presiune și cresc șansele de a obține chiar mai mult decât prevede legea. Legile sunt făcute de oameni pentru oameni, deci pot fi schimbate tot de ei. Numai să vrea.
La final am câștigat cu toții. Sperăm din nou la mai bine. Am potolit pornirile xenofobe, ultrareligioase, fals morale. Am învățat că unitatea înseamnă diferiți, dar împreună. Ne mulțumim reciproc și reînvățăm cuvântul respect. Am descătușat emoții și energii. Și parcă am prins și ceva curaj.

De citit si comentat si în Ziarul de Vrancea.

19 noiembrie 2014

Ştiri pe scurt

Ion Caramitru mai are şi pentru Iohannis o sală neterminată de inaugurat. Şi, dacă, prin absurd, alegerile nu sunt validate, mai are încă una sau două pentru orice eventualitate.

Dacă pe 25 nov, ăia zic că nu, că Iohannis nu şi nu cu compatibilitatea, se va ieşi în stradă. De data asta mai nasol.

Râul Dâmboviţa se va numi Iohannis. De aici şi preverbul: Vezi Iohannis e poi muori. Sau cam aşa ceva.

Schimbarea în bine a României va fi definitivă. Vor fi conduceri bicefale la toate ministerele, pentru o mai bună coordonare: Stanoevici şi Badea Cârţan la externe, Ţiriac şi Comăneci la dezvoltare şi investiţii, şi aşa mai departe. Evident, de Blaga nu vom mai auzi niciodată. De Videanu nici atât.

PUBLICITATE. Un tânăr aleargă după fluturi. Unul se opreşte din zbor şi-i dă cu ciomagul în cap. Şi apare sloganul: Durere de oase? Uiţi de ea.

Mai departe: miniştri sălilor de teatru şi sport, Ion Caramitru, George Ivaşcu, miniştri minelor şi mingiilor de baschet, Rovana Plumb, Mihai Gâdea, Mircea Badea, şi aşa mai departe.

Pentru că în regimurile trecute nu s-a putut, trenurile româneşti de-abia acum vor merge cu 150 la oră.

Cine zice, ăla e.

Întrucât începe o epocă a lucrului bine făcut, am dori ca în următorii 10, 15 ani să nu se mai facă nicio autostradă, gropile din asfalt să fie adâncite, litoralul să fie plin numai iarna prin programe pentru pensionari, iar la TVR să-l vedem numai pe Mircea Dinescu.

PUBLICITATE. Un tânăr aleargă după fluturi. Unul se opreşte din zbor şi întreabă: Nu ştii unde-i Vasile Blaga, că mi-e dor de el.

Semnul că în ultimii 25 de ani România n-avea cum să evolueze era dat de apariţia pe micul ecran a celor ca Cozmâncă, Stolojan, Becali, Tatoiu, Iorgovan, Zgonea, Tăriceanu şi Dan Negru. Acum e Vasile Blaga.

SPORT. Volei masculin: A.S Ampoiţa, Alba Iulia - A.S. Obedeni, Giurgiu 28 la 28. Şi încă se mai joacă.

Agenţia CĂLIMARA





17 noiembrie 2014

Doua la un leu - 60

Rautacisme dupa vot:
1. A declarat cineva ca emigreaza daca NU iese Ponta presedinte?
2. Divorteaza Daciana?

16 noiembrie 2014

Ca tot românul şi noi la vot

N-am dormit de grija votului de azi. M-am foit, m-am pieptănat, am arat cu tractorul prin curte, că la un moment dat Tina Cumva zice. Ce-ai, bă? Mai zice: Hai, că e dimineaţă curând şi mergem la vot.
Io şi Tina Cumva ne-am pus cămăşile curate, am luat două umbrele cu imprimeuri americane şi germane şi hop la secţia de votare cu tramvaiul 1. Pe drum îmi dau seama că nu ştiu cu cine să votez. Îmi zic: Ce ştiu io de cei doi candidaţi? Ia să-ncep cu Iohannis, adică cu omul care nu vorbeşte da' face. Şi-mi aduc aminte că mai deunăzi am fost la Sibiu. La intrarea în oraş, pe o mică tăbliţă, scria: În oraşul Sibiu, maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. Perfect. Până în centru am uitat de reglementarea asta. Nicăieri nu mai este niciun avertizor. Aşa că mergem la târgul de maşini. Vroiam să căscăm gura. Ne uităm după avertizorul cu ridicarea maşinilor. Nimic. O întreb pe Tina Cumva: Văd io bine? Avem voie să parcăm oriunde. Da. Când am ieşit de la târg maşina nu mai era. Poliţistului de la rampa de depozitare a maşinilor îi spunem: Dar nu era niciun semn. Da' poliţistul zice: Păi e la intrarea în oraş. Păi, da, da' poate uităm. Dacă uitaţi, plătiţi. Bine, bine, o lungim noi, da'n Bucureşti sunt semne peste tot, ca omul să ştie unde-şi lasă maşină. Şi ce păţeşte. Dom'le, la noi, la Sibiu, citeşti odată la intrare şi gata, e lucru bine făcut. Fără vorbe, ci dă mata 500 lei ca să-ţi iei maşina.
Îi spun Tinei Cumva că nu-l votez pe Iohannis decât atunci când pune avertizoare în tot oraşul. Că dacă ajunge preşedinte şi pune o singură tăbliţă la intrarea în România cu că n-ai voie cu droguri şi tu-ţi cumperi liniştit din Ploieşti, Arad, Timişoara sau Iaşi că acolo nu scrie?
Ne dăm jos din tramvai. Un teveu într-o vitrină. De la vot ies Ponta, Daciana şi Oprescu. Ponta declară: Am votat pentru ca eu, Daciana şi Oprescu să nu mai fim generaţia de sacrificiu. Poftiiiiiimmmm? Cuuuuuummmmmm?
Şi-atunci am intrat în cabina de votare şi i-am votat pe-amândoi cu speranţa, mai ştii?, că schimbarea va veni altădată, dar sigur va veni.

Denis

15 noiembrie 2014

Bazaconii

Armata regulată din Obedeni, judeţ Giurgiu a cucerit, în sfârşit, comuna vecină Vadu Lat, judeţ Giurgiu. După ce a ars copiii, a atârnat femeile şi bărbaţii în ştreang, a otrăvit fântânile şi au jucat toţi banii găsiţi la şeptic, armata învingătoare a ascultat în tăcere discursul de mulţumire al comandantului, Gelu Otrăvitu, o albină uriaşă, cam cât un borcan de 5 kg. Discursul a sunat astfel: Bzzzzzzzzzzzz, bzzzzzz, bzzzzzzzzzz, bzzzzzzzz, bzzzzzzz!!!

Două babe, Maria de 89, şi Fănica de 95 de ani, îl iubeau în tăcere pe moş Anghel, 90 de ani. Numa' că moş Anghel era căsătorit cu baba Liliana, 89, cu care avea trei copii: Gigi, 90 de ani, Petrică, 89 de ani, şi Laur, 96 ani. Copiii aveau patru nepoţi: Mimi, 88 ani, Fifi 99 ani, Lulu, 90 ani şi Gherghe 97. Într-o dimineaţă, ăsta ultimul, Gherghe, plictisit de flirturile din familie a scos un ciomag şi le-a dat tuturor în cap. Au fost îngropaţi sub un pod de pe Neajlov.

Centrala termică nucleară din com Obedeni, jud Giurgiu a fost blocată de un sicriu. Să vedeţi cum a fost. Pe apa Neajlovului plutea la vale un sicriu. El s-a poticnit în elicea centralei. Inginerii s-au speriat, au desfăcut coşciugul şi au descoperit cu stupoare că înăuntru era Iisus Cristos, care a înviat instantaneu, că aşa face el de fiecare dată. L-au dus la primărie, unde cu ajutorul poliţiei i-au luat o declaraţie. Întrucât nu avea domiciliu stabil şi minţea într-un că este sfânt, că stă în ceruri şi alte alea de neimaginat, a fost dus la Giurgiu şi pus să măture prin parcuri. Una din măturile cu care-şi făcea treaba s-a transformat în zână. Zână care a furat toate maşinile din Giurgiu, a violat toate gagicile de 19 ani şi a dispărut. Aşa ni s-a spus.

Agenţia CĂLIMARA

14 noiembrie 2014

Bremen

Păcănitul motocicletei se auzea destul de tare: prrr, prrrr, prrr, prrrrrr, prrrr, prrrrrrr, dufdufduf, prrrr, prrrr, pac pac, prrrr, prrr, prrrr, prrrrrrr.
Apoi se auzi foarte aproape: prrrrr, prrrrr, duf, duf, duf, duf....prrrr,prrrrr, nişte înjurături, tu-ţi benzina mătii, bujii de căcat, prrrr, prrrrr, prrrrr.
Toţi cei adunaţi în piaţa mare a oraşului erau înlemniţi. Deci era adevărat, Bremen avea să apară în câteva minute.
Imediat, zgomotul motorului acoperi orice şoaptă din piaţă, ridică praful în aerul amintind de Sadoveanu şi anii 60, prrrr, prrrrr, pac, pac, pac, prrrrrr, duf, duf.
Şi motocicleta opri într-un nor de praf lângă arteziana mare din piaţă. Când aerul se limpezi, fu văzut călare pe motor Bremen. Era un cocostârs uriaş, îmbrăcat în metal, cu aripi colosale, şi un cioc pe măsură. Se ridică, lumea amuţise, nu se auzea nici arteziana.
Bremen scoase un revolver nemaivăzut, trase un glonţ în aer şi zise cu o voce groasă de-ţi dădea fiori: Să vă fut!!!!

Denis

13 noiembrie 2014

Ați plăti ca să votați?



Sunt sigură că mă țineți minte. Sunt unul dintre românii care trăiesc din ajutoare sociale într-o țară vestică. Așa se vede diaspora din țară: niște milioane de (foști) români atât de bogați, încât trebuie să plătească pentru a vota.
Dilema dacă diaspora românească (comunitatea românilor aflați în afara granițelor țării unde curge non-stop lapte și miere) ar avea sau nu dreptul la vot a căzut în desuetudine. Acum am avea obligația morală de a vota, după cum am perceput eu mesajul miilor de români ieșiți în stradă în ultimele zile. Par puțini, dar vocea lor este puternică, pentru ca sunt cetățeni activi și votează. Când un român care votează închide televizorul și manifestă pentru ca eu, emigrant, să votez, atunci mă conformez. Chiar dacă asta înseamnă să-mi petrec ziua pe drumuri și la stat la coadă. Pentru că, vedeți dumneavoastră, puțini dintre noi au secția de votare în orașul în care locuiesc. Și mai puțini dintre noi își permit să fie vecini de cartier cu ambasadorii români. Nu suntem eroi de basm, însă unii dintre noi chiar trec peste mări și țări pentru a vota. Mersul la vot se planifică și necesită timp și energie. Și da, în cele mai multe cazuri costă.
Oare merită efortul nostru ? Statisticele deprimante privind prezența la vot, rezultat al fatalismului congenital al românilor din România, mă fac să-mi pun această întrebare la fiecare scrutin. În plus, orice președinte ar fi ales, e din vina diasporei. Eu am obervat însă că, de mult timp, în această țară aleg cei care NU votează. Buletinele lor de vot neștampilate aleg parlamentari, primari și președinți. Asta vedem noi, cei de-afară. Noi, care alegem președinți de o zi cu 66 de voturi. Pentru acest tur de scrutin primesc răspuns de la cei ieșiți în stradă. Pe mine nu politicienii mă scot din casă – asta spune mult despre puterea lor de convingere. Nu candidații mă conving de importanța votului meu. De data asta ies din zona de confort și urmez exemplul celor care votează, ale căror voci le aud din ce în ce mai tare. Nici nu-mi spun cu cine să votez. Pot vota alb. Important e să pun votul în urnă. Atâta vreme cât iese din urnă, fiecare vot contează, indiferent de candidatul căruia îi este dat.
Eu voi vota pentru un președinte care să mă reprezinte și pe mine, român din afara granițelor țării. Dacă am posibilitatea, votez și pentru un parlament și un guvern – prin ricoșeu – care să ne ia în considerare și pe noi, cei plecați de acasă. Votez mai ales cu gândul la cerșetorii români care azi sunt agresați pe străzile Uniunii Europene. Cu speranța că votul prin corespondență va fi, în sfârșit, adoptat, ca să putem vota gratis și noi, cei cu domiciliul aflat la 600 de kilometri de sediul Ambasadei României din Stockholm, singura secție de votare din Suedia pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. Votez și pentru românii din țară care s-au solidarizat cu noi și ne cer să mergem din nou la vot. Dacă noi putem face acest efort, dumneavoastră, cei cu secția de votare la colțul străzii, de ce n-ați putea ? De ce acceptați ca ei să câștige prin nereprezentarea și resemnarea dumneavoastră ?
Ați plăti ca să votați ? Eu da.

De citit si comentat pe site-ul Ziarului de Vrancea si pe romaniacurata.ro