ROMA ARMEE, Armata Romă, premieră la TNB

Foto, TNB

Câteva informaţii, că p-ormă uităm: Spectacolul de teatru ROMA ARMEE, Armata Romă, a avut premiera mondială pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Spectacol realizat după o idee a Sandrei şi Simonidei Selimovici. Regia Yael Ronen, scenografia, excelentă, Heike Schuppelius. Spectacol realizat de Teatrul Maxim Gorki din Berlin.

Armata Romă este de fapt, pe scenă, un grup de opt romi de prin toate ţările Europei: Germania, Ungaria, România, Turcia, Spania, deci aproape un pluton. Plutonul de romi, colorat, viu, în continuă mişcare, cântând în mijlocul unei scenografii cu care seamănă perfect, vine în faţa publicului cu un manifest care trebuie neapărat să atragă atenţia. Acum în prag de 2020. Manifestul aminteşte tot ce s-a întâmplat cu romii de la stabilirea, să zicem, în România şi-n toată Europa. Poporului de romi i s-au vândut copiii, i s-au violat femeile, i s-a furat demnitatea. Ţiganul a fost deportat, a fost pus în capul listei de hoţi ai continentului, a fost ţinut în lipsă de educaţie, oprimat, batjocorit. Însă romii au supravieţuit şi s-au adaptat unei ţări sau alteia.

Manifestul Armatei Rome este vehement, melodiile sunt în aceeaşi notă, fiecare secvenţă are o formă grafică de senzaţie iar actorii sunt foarte, foarte buni. Urmează sevenţa cu scrisorile către mama, apoi povestea unor întâmplări sinistre din viaţa romilor şi apelul către toate grupurile de romi ale lumii la unitate. Unitate care se află chiar în faţa noastră, pe scenă.
Câteva scene ale piesei entuziasmează: scena focului, cu grafica de pe spate, scena luptei pentru demnitate şi unitate, când Roma Armee chiar trage cu puşca şi aşa mai departe.

Un spectacol bun, electrizant, modern. Spectacol care se înscrie în politica TNB de a prezenta şi contemporaneitatea lumii în care trăim. După gustul nostru, ROMA ARMEE este ceva mai bun decât CLASS, dar denotă preocuparea TNB de a ataca problemele sociale ale secolului 21, şi de a le pensiona pe cele trei surori că tot creşte punctul de pensie, şi de a arăta cum vişinile sunt atacate de grauri.

Şi la final, actorii acestui minunat spectacol: Mehmet Ateşci, Hamze Bytyci, Mihaela Drăgan, Ryah May Knight, Lindy Larsson, Orit Nahmiaci, Sandra Selimovici şi Simonida Selimovici.

Denis Dinulescu

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Ionuţ Ştefănescu

Foto, arhiva I.Ş.

Pe Ionuţ l-am găsit la magazie. Mie-mi trebuia o rindea. El lua ceva metalic, ceva neprevăzut. I-am zis să ia şi o scală de radio. A luat. Şi o pălărie de fetru culoarea alcoolului. A luat. Apoi, un porumbel. A luat. În timpul ăsta vorbeam:

1. Negustorii germani care treceau prin Bran venind de la Tulcea aveau un nărav rar la acele vremuri, anii 1500: scriau acasă. Era despre ce vedeau, mâncau, auzeau, ce comerţ făceau. Foarte mulţi dintre ei au scris despre flautul românesc. Era purtat sub şaua fiecărui român de la acea vreme. Cănd vedeau un duşman, îl scoteau şi-i tăiau capul. Tu la ce îl foloseşti?

Nemții? Informatori de mici, ”magnetizați” cu țuica de Brande care nu prea pomenesc în scrisorile către casă. Nu erau români, ci turci, și nu aveau flaut sub șa, ci țeapă. Rămăseseră cu un fetiș de la Vlad Țepeș.Obiceiul țepei s-a perpetuat de-a lungul istoriei până în zilele noastre când nemților încă li se trage țeapă de la Tulcea pân’ la Bran / chiar în orice zi din an / fie Paște, fie ”van”. Cât despre flautul meu, ca și al tău (sper), cântă fără seaman. Și da, este adevărat, cânt pe un flaut de aur de 18k, unic în România. Asigurat, bineînțeles, ca să nu iau țeapă.

2. În filmul românesc Dragoste la Zero Grade cânta cap coadă Margareta Pâslaru. Erau anii 70. Filmul a fost un succes mondial. Cu premii la Oscar, Cannes și Cluj. Revigorarea filmului românesc a început cu Dragoste la Zero Grade. Margareta mai trăiește, mai cântă pe CD-uri. N-a jucat însă în niciun film străin. De exemplu, Umbrelele din Cherbourg. N-a fost chemată, exportată, nu știu cum să mai zic. Nici cât a stat la New York n-a primit niciun telefon de la Hollywood. De ce oare?

Pentru că, în general, americanii au boală pe noi, pe (in)succesele noastre cinematografice. Până și celebra statuetă își are rădăcinile în România.Povestea a fost preluată, cu ”mult har”, chiar în filmul pe care îl aminteați, numai că a fost adaptată pentru vremurile acelea.De fapt, povestea e așa: Oscar, venit tocmai de la Hollywood ca să schieze pe celebra pârtie de la Poiana Brașov, a căzut într-o râpă uitându-se după o frumusețe de fată, româncă neaoșă, care schia topless. L-au găsit după mult zile. Era un sloi de gheață. Americanii au reacționat imediat la această răvășitoare poveste de amor, de aici numele și forma statuetei. În plus, artiștii hollywoodieni au un sindicat foarte puternic, autoritar. Nu acceptă nimic din afară. Și-au belit ei proprii membri când aceștia au cochetat cu comunismul, cum să accepte pe cineva care chiar a trăit într-o societate multilateral dezvoltată? Cum vă spuneam, americanii sunt tare pizmași. Cap-coadă însă, pe CD-uri, Margareta Pâslaru va cânta pentru noi, cei care chiar o iubim și respectăm.

3. Cât crezi c-o să fie scorul?

Întotdeauna în favoarea noastră. Noi câștigăm și când pierdem. Suntem, categoric, cei mai buni. Să pierzi mereu, dar să fii, de departe, cel mai bun, acesta este conceptul cu care vom rămâne în cultura universală. Nu se regăsește nicăieri pe pământ o asemenea filosofie. Spre exemplu, cu câtă voluptate și înțelepciune ți se explică la televizor, pe stradă, în metrou, la cârciumă, la Ateneul Român, la teatru, în apă, sub apă, ce echipă de fotbal formidabilă avem, cea mai bună din lume, chiar dacă nemții ne-au zvântat cu 4 la 2. De fapt, uite cum nu ne putem detașa de prima întrebare: poate că ne-au bătut nemții, dar tot au luat țeapă, fiindcă, oricum, noi suntem cei mai buni. Altă întrebare!

4. Dacă România ar face schimb de teritoriu cu Marea Britanie credeți că românii ar mai emigra la Londra?

Tot timpul, de aici și celebra întrebare pur românească: ”lon dragă niște gogoși?” În plus, nu poți să-i iei românului transhumanța. Ar însemna să-l ștergi de pe fața pământului. Românul și când e la Londra (e)migrează la Londra. Chiar nu înțeleg de ce se tot face mișto de d-na Dăncilă.

5. Dănilă Prepeleac, Sfarmă Lemne și Alba ca Zăpada au pus-o de-un grup rock. Rock românesc în care e vorba întotdeauna de plăcinte pe gratis, o iubită care-și pune zăpadă în cap din cauza maică-sii, păduri tăiate ilegal și așa mai departe. Așa că mesajul acestui rock este hai să ne unim ca să nu facem nimic. Timpul rezolvă totul. E corect?

De la Albă ca Zăpada de Columbia se trag multe și timpul se dilată. Majoritatea o trage pe nas, ai noștri însă și-o toarnă în cap, într-adevăr. De aici marasmul din care nu avem nicio șansa să ieșim. Să votezi tu, la Baia Mare (plină de ”zăpadă”, altfel nu se explică), un primar aflat în pușcărie pentru furt din banii publici?Să mai speri tu că se vor face autostrăzi, spitale, o sală de concert pentru Festivalul ”George Enescu”, că nu vor mai fi veceuri în curte, că pensiile ”nesimțite” vor fi anulate, că nu se vor mai tăia păduri, că nu vom da gazele din Marea Neagră, că statul va achiziționa ”Cumințenia pământului”, că școala va fi ”altfel”, că vom avea și noi o viață normală, că Bucureștiul va arăta vreodată bine? Nu ne rămâne decât să credem că timpul le rezolvă pe toate fiindcă veșnicia s-a născut la sat și speranța moare ultima.

6. Pe când un spectacol muzical de rock românesc? Cât de greu e să faci aşa ceva la noi? Cu mesaj evident. Ştii vreun director de teatru care s-ar apleca asupra acestei chestii?

Când se va face schimbul acela de teritorii de care pomeneați. Doar așa, Mick Jagger se va trezi în Militari, îl va suna, de la Gorjului, pe Brian Ferry ca să organizeze un spectacol în memoria lui David Bowie, la Sala Polivalentă, iar Ducu Darie, în mod natural, va fi director la Royal Albert Hall.

7. Ce proiecte de viitor ai?

Viitor să fie, că proiecte am nenumărate.

8. Îţi mulţumesc!

Ba eu îți mulțumesc!

A consemnat Denis Dinulescu

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Ioan Groşan

Foto I. G.

Ioan Groşan era pe marginea bălţii. Pescuia. Am tresărit amândoi când în undiţă s-a prins ceva greu. Erau două sticle: una de palincă, alta de bere. Am lăsat pescuitul şi ne-am dus la terasă, să vorbim.

1. Un sondaj referitor la literatura română îl indică pe primul loc pe D Cantemir, pentru că scria cântece. Pe locul doi aş fi eu, pentru că pe miliarde de bilete ITB până în 95 scria 1,75 lei călătoria, text scris de mine. Lucram pe vremea accea la ITB. Următorii 3?

Îţi recunosc stilul sarcastic, dragă Denis, și mă conformez. Următorii trei ar fi eu, Ioan Es.Pop și Ianis Hagi. Hai România!

2. Am citit scenariul la Dşoara Bovary. Am şi jucat în film. De ce ai renunţat la secvenţa cu răscoala din 1907? Ţăranii s-au răsculat atunci, ceva coase, topoare, împotriva bovarysmului rural, deloc că n-aveau ce mânca. Agricultura le folosea la băutură, nu la mâncare. Au observat că fermenta ceva cu ceva şi dădea ţuică. Le era de ajuns. Deci, de ce lipseşte această secvenţă puternică?

Dac-ai jucat în film (pe care eu nu l-am văzut), nu puteai juca decât rolul trăsurii, în care au făcut amor Doamna Bovary cu un amant (nu mai țin minte care). Mamă, Denis, prin ce stări trebuie să fi trecut! Pe bune, te invidiez!

3. Toate bune şi-un prosop/mie-mi vine să mă cac. Versuri emoţionante, tandre, de iubire, nu ştiu de cine scrise, poate de mine, care reflectă dorinţa poporului român de a-şi petrece viaţa pe DN1. Nu se revoltă nimeni, nu se fac reclamaţii la UE. Uite, de la poliţie ştim că numărul poeţilor de pe DN1 este în continuă creştere. Te rog să-mi dai exemplu de vreun poet, doi născuţi între Comarnic şi Braşov.

E un spațiu, mai ales în week-end, prea gălăgios nu numai ca să se nască poeți acolo, dar nici măcar ca să fie concepuți. Un singur scriitor are casă memorială pe traseul amintit, Cezar Petrescu, la Bușteni: de-aia, probabil, a și scris nenorocirea aia intitulată „Întunecare”.

4. Am stat vreo patru zile cu trebi prin Braşov. Din discuţiile cu partenerii mei a reieşit că ne trebuie un Ghid Michelin pe România, ca model. Am colindat librăriile urbei. La cea mai mare, când am întrebat cum se vând proza şi poezia româneşti librăresele au vrut să cheme salvarea sau poliţia. După un moment de tensiune mi-au spus: domle, n-am mai vândut literatură contemporană românească de ani buni. Pur şi simplu, nu se vinde. Te-ntreb, ce scrie în literatura asta română de n-o ia nimeni?

Te contrazic: uite, de exemplu, eu: la ”Book-Fest” de anul ăsta, am vândut reeditarea la „Un om din Est” în nu mai puțin de 3 (trei) exemplare, iar pe al patrulea l-am dus la anticariat, care are cea mai bună difuzare din țară.

5. Am pus amândoi umărul, în anii 90, la Caţavencu Incomod. Am crezut sau am vrut, cu colegii noştri Buşcu, Mardale sau Toma, că o să iasă un altfel de presă. Ţi-ai imaginat că o se ajungă aici? La prostelile cu partidele, la minciunile grosolane din media?

Nu, Denis, nu mi-am imaginat. Și-mi aduc aminte și de două idei excepționale de-ale tale de-atunci, ca să ne sporească tirajul: să dăm în fiecare număr programul săptămânal al televiziunii bulgare și, tot în fiecare număr, să-i cerem Danielei Gyorfi o poză cu ea, foarte îmbrăcată.

Foto, Andra Ticărău. Explicaţie foto: în timp ce vorbeam, Groşan se deplasa mereu spre dreapta. Aşa că atunci când a apăsat Andra pe aparat, el era deja în altă parte după cum se vede. O să ne spuneţi că e ceva putred în Danemarca, dar nu ştim ce.

6. Cărtărescu câştigă jde mii de euro pe an din drepturi de autor. Informaţia o am din media. E posibil aşa ceva? Mai ales că noi doi ştim adevărata realitate.

Aici nu pun botu’, cum se zice. Cărtărescu e un scriitor foarte bun care are în spate și un manageriat excepțional (Humanitas). Să dea Domnul să ia Nobelu’, iar noi (scriu asta miercuri, 26 iunie) să batem mâine Germania. Hai România!

7. Îţi mulţumesc!

Femeia cu cuţitul în spate

Manuelei Crâmpei din Mârşa, judeţ Giurgiu, nu-i plăceau mazărea cu carne, studenţii netunşi, portocalele albastre, pâinea întărită ptin metode moderne, gledul purpuriu, muzica tare, dar dacă era Beatles mergea tare de tot, cireşile cu miros de mere şi multe altele, atât de multe că s-ar putea face o intervenţie în Parlament. Dar nu de interveţie avea nevoie, aşa că s-a făcut pictoriţă, s-a pictat cu un cuţit în spate şi a început să circule pe Neajlov. Vezi imaginea.

Foto: G.G., Conacul fotografilor.

O zi aşa, alta tot aşa. Apoi, Manuela şi-a luat un palet şi a început să plimbe tabloul pe Neajlov. În sus şi în jos. Acum este în pădurea Uieşti şi o veverită a întrebat-o scurt: iubeşti? Apoi, în lunca Neajlovului, ariciul dnei Tina Cumva a întrebat-o: ce faci cu cuţitul. Zmeii vin pe seară după munca la Mârşa, acolo unde se asamblează biciclete AK47. Înţelegeţi?

Trecuta-u anii. 50. Tabloul tot pe Neajlov. Fusese văzut de milioane de turişti. Din mulţime cineva i-a runcat un braţ de trandafiri. Manuela şi-a dat seama în clipa aia că, decât să umble golă pe râu, mai bine se îmbracă în trandafiri şi de vine Zâna Trandafirilor. Aşa a făcut.

d.

STREET FIGHTING MAN

Foto G Socaciu

EUROPA venim! De la stânga: Rita Mandela, Tina Cumva Mandelala şi băiatul lor, Cojoc Mandelu.

D.

OBEDENI

Foto, arhiva E.M.

După Bac s-au luat la bătaie. Au căutat un loc mai ferit. L-au găsit pe malul Neajlovului. Neînţelegerea era că A suţinea că a dat la istorie şi că Mihai Viteazul vine în fiecare seară la Călugăreni să caute dantura de aur a lui Sinan Paşa. B zicea că nu-i aşa şi că ăla care apare seară de seară pe pod are deja dantura de aur în gură. Ştie bine de când la sărutat în mijlocul Neajlovului. Atunci când au trecut peşti mari şi mici galbeni. Ea o trăgea de păr acum. Dar şi B la fel. Din Neajlov a răsărit o trupă de ciobani cu mii de mioare: bă, dar decât să se bată, nu-i mai bine să vorbim cu ele aici în stufăriş? Şi le-au tras după ei. După o juma de zi de chicote, hăuleli, sărituri şi bucăţi mari de linişte, din stufăriş a ieşit doar A. Care s-a apucat să cânte la pian.

Ciobanii dansau. Mioarelela fel. Era o bună dispoziţie destul de falsă, destul de grăbită, domle. Ciobanii au cântat şi ei în do major până au fost auziţi de Unitatea Militară din Videle, la Carmen Dan. Au fost înrolaţi imediat şi au alcătuit un pluton de fluieraşi. De ciudă, A s-a întristat cenuşiu şi s-a apucat de fumat.

Ce poveste, domle. Simplă şi delicată.

D.

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară,cu Luca Dinulescu

Foto Tina Cumva

Luca era pe muntele celălalt. Urca şi urca. Trebuia să pună un zanzibar în vârf. Adică o floare din care se făcea o ciorbă foarte rară. Urca şi urca. Cu muştele, cu soarele după el. Nu era uşor. La un moment dat m-a văzut. Bye, bye!! Bye, bye!! Hello, bye, bye ca-n Ca-n Stan şi Bran. Şi am intrat în vorbe.

1. Se zvonește în târg, destul de apăsat, de o eventuală alianță politică dintre PNL și stadionul Dinamo. Ce credeți că ar fi important pentru viitoarea alianță: scorul, echipamentul, cântecele lui Orban sau interzicerea fumatului pe stadioane, grădinițe sau scufundări în ocean?

PNL, în realitate, e un partid care nu există. Nu cu Ludovic Orban la conducere, cel puțin. Mi se pare incredibil cum mii, zeci de mii de oameni din această organizație refuză să vadă acest lucru. De altfel el va fi măturat la algerile de la anul de societatea românească, care se schimbă încontinuu. Ori PNL nu înțelege exact cum se schimbă această societate, ei acolo promovează oameni leneși la minte, care invariabil rămân în urmă față de cealaltă Românie și aici mă refer la România antreprenorială, din mediul privat. Adică cea care mișcă de fapt lucrurile înainte.

2. O lege bună, cea a Fiscului, trebuie trecută în Constituție, lucru care ar rezolva mare parte a democrației din România. Treci prin dreptul castelelor Tăriceanu, Dragnea sau Oprișan, suni la ușă și-l întrebi pe mojic: de unde ai, nene, banii de castel. Nu reiese din salariul pe care-l ai la stat, oricine ai fi. Și gata. Ori Fiscul, zis ANAF la noi, nu face acest lucru. Care-i, de fapt, explicația?

ANAF este o instituție strategică și, ca orice instituție de genul ăsta, servește intereselor statului român. Problema este că, într-o țară înapoiată ca a noastră, statul român nu servește interesele cetățeanului român și atunci se creează un scurtcircuit, care la rândul lui este amplificat de faptul că la conducerea acestui ANAF sunt oameni numiți politic. Asta înseamnă, aproape automat, incompetenți. Nu trebuie să fii vreun mare analist financiar ca să-ți dai seama ce înseamnă asta.

Foto Christiana Ştroea

3. Ai o fată, Luiza, 6 ani. Am văzut-o, excelent. Cum te împaci cu ideea de a o da la școală? Sa tocească la chimie sau religie? Școala, la noi, nu poate schimba peste noapte corpul profesoral Sunt profesori de 70 de ani, care nu se mai pot înscrie în realitatea vremii anilor 2020. Sunt pedagogi care-și duc și acum elevii la spectacole din anii 50 ai secolului trecut. Nu s-a schimbat nimic în cultură. În teatru aceleași Trei Surori, în film aceiași țărani care ară cu calul în cămăși albe, scrobite. Ce-i de făcut?

Eu pe subiectul ăsta sunt contra curentului. Luiza a fost la patru grădinițe, trei dintre ele fiind private. Abia ultima, grădiniță de stat, s-a dovedit ce trebuie, iar asta e o poveste pe care am auzit-o de la mulți părinți. În România, sau în București cel puțin, grădinițele particulare sunt proaste. Acuma, sigur că școala e altceva, dar pe de altă parte eu am încredere în, să zicem așa, sistem. Eu plec de la prezumția de nevinovăție – atât timp cât școala nu s-a dovedit că e proastă, nu înseamnă ca la o adică nu poate fi și bună.

4. Viitorul vine peste noi implacabil. Am mai discutat. Cu telefonia mobilă am văzut. Totul a fost atât de rapid, că românii greu și-au dat seama că pot comunica de pe stradă. Erau anii 95. Acum vor urma mașinile fără șofer, avocații fără birouri și multe altele. Noi, în România, încă mai facem în fundul curții, încă ne uităm în gura lui Tăriceanu, care numai a viitor nu sună. Trebuie făcut ceva radical. Ai vrei idee?

Da. Lumea trebuie să înceteze să voteze înapoiați mintal și, eventual, să se orienteze către oameni școliți pe noile tehnologii și pe, cum bine zici, meserii care au legătură cu viitorul care bate la ușă. Acum există alternativă, politic vorbind, deci nu văd o problemă în sensul ăsta. Inteligența artificială, spre exemplu, va scoate din joc un procent uriaș dintre meseriile care există astăzi, iar pentru a nu se lăsa cu măcel, probabil că se va recurge la salariul minim universal. Va fi foarte interesant, ideologic vorbind, pentru că a putea face față roboților, oamenii vor trebui să recurgă, culmea, la un socialism planetar. Altfel nu se va putea, deja mașinile fac mult mai bine ceea ce putem face noi. Prevăd că în cel mult 15 ani lumea nu va mai arăta deloc a ceea ce știm azi. Deși 15 ani s-ar putea să fie mult.

5. Ți-am propuse mai de mult să scriem un scenariu de film împreună. Până la urmă, asta e meseria noastră. Povestea era așa: un ciobănaș mănâncă mere, altul brânză. Se iau la bătaie, dar apare Cenușăreasa cu o pompă de chiuvetă în mână. Le zice: Bă! Dacă nu vă astâmpărați, v-o bag pe gât. Pe stradă trecea un detașament de țărani cu cămăși albe scrobite. Venea din războiul american de secesiune. Pe cer, celebrii cocostârci. Iar soarele, ei bine, soarele mângâia un urs vestit rău. E momentul să reluăm povestea. Ce zici?

Eu am făcut pauză de filme românești câțiva ani, până de curând. Impresia a fost aceeași, parcă nu mai fusesem la film de două zile. Românii nu știu să facă un film care să te țină în scaun, să înnebunești, să nu-ți vină să crezi. Nu, ele sunt foarte plictisitoare, ca și românii de altfel. Pentru mine e ca atunci când ești în mașină și dai drumul la radio. La un moment dat, invariabil, prezentatorul uită că vorbește de mult timp și continuă să facă asta și mai mult timp, aproape interminabil. Pentru că, asta e natura poporului, aici fiecare crede că are ceva foarte interesant de spus. Ori asta nu e valabil decât în foarte puțin dintre cazuri. Nu e, de fapt, interesant ce perorează indivizii ăia la radio, deși se cred amuzanți. E valabil, desigur, la o altă scară și pentru filme. Excepție aud că face ultimul film al lui Porumboiu, pe care încă nu l-am văzut.

6. Îți mulțumesc.
#șîeu

A consemnat Denis Dinulescu

TEZE ŞI ANTITEZE la Bulbucata

Foto Tina Cumva

Acuma, că tot participam, cu Ioana Crăciunescu, la cursa ciclistă Bulbucata-Clejani, stăteam de vorbă. Ioanei îi plăcea Palilua, mie nu. Şi Ion. Filmul românesc, Ion. Ei îi plăcea şi halvaua cu carne. Mie nu. Apoi piftia de urs. De miel. Portocale în ştevie şi tot aşa. Mie nu. Am câştigat cursa şi ne-am întors în curte. Cânta Mircea Florian. Flacăra galbenă de sub grătar a luat-o spre liziera pădurii. Noi după ea. În pădure era ursul. Tocmai amerizase dintr-un submarin galben pe malul Neajlovului. Ioana i-a spus o poezie cu bolţari ursului. Aşa că animalul a adormit. I-am luat flacăra şi ne-am repezit în Neajlov. La scăldat. De aici încolo, nu mai povestim.

Numai că Fănica vroia şi ea să doboare recordul. N-am avut ce face. Povesteam. Zice: cum îţi place, Denis, mâncarea de ştevie? Păpădiile trozneau cu zgomot în jurul nostru. N-ai tu o reţetă mişto? Am una: io o fac fără ştevie. Iei o căldare, te duci după apă. Pui găleata la fiert. Sare după gust. Şi gata.

Fănica a doborât recordul. Al Ioanei a fost de juma de oră, al ei de 22 minute.

Cam aşa.

D.

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu domnul Relu Călin

Foto, arhiva Relu.

Relu stătea în cireş şi arunca cu gutui în gagici. L-am strigat: Bă! Zice: a, da, mi-am amintit, avem de vorbit în călimară. Hai!

1. Într-un scenariu foarte prost scris de mine este vorba de iubire. Ea se suie în tren cu intenția de a se sinucide la mare. El observă. O iubește între cele două gări ale Costineștiului. Apoi se îneacă. Scenariul a fost notat de juriu numai cu 10. Acum căutăm actorii pentru cei doi iubiți. Pe ea am găsit-o, e Norica Nicolai. Cu el e mai greu. Au venit la casting Pițurcă, un gândac, Meleșcanu și Loredana Groza. Dați-ne un sfat. Mai sunt personaje de prim plan: șeful de tren, gara Costinești, marea și mizeria din localitate.

Norica e ok El ar putea fi deputatul Mitralieră.

2. Generația numită Noul Val al Cinematografiei Române este bolnavă după familie, suferă de dorul de acasă. Nu vedem filme decât cu bunica, cu mama care apără de accident, vânzoleala din apartament, tata beat, un frate mai păros, o bicicletă etc. Până când? Nu sunt filme cu Marta Bibescu, Carol al II lea, Ceaușescu, Cantemir, Dan Spătaru, Maria Tănase și așa mai departe.

Vreau un film despre Gigi Marga si unul despre Cocoşatu, ala cu celebrii mici.

3. În filmele românești totul e fals. Vorba lui Mazilu: până și intrarea unui tren care intră în gară este falsă. Personajele n-au dicție, nu se înțelege ce vorbesc, țăranii taie lemne cu cămăși albe, femeile, de regulă, spală ceva într-un lighean. E vina școlii? A regizorilor? A apărut serialul Cernobîl. Cutremurător de realist, de neliniștitor. Te uiți cu gura căscată. Se poate, deci.

Filmele să fie vorbite în lb.engleză, poate păcălim snobii să creadă ca nu s românesti.

4 Am scris o piesă de teatru patriotică. O tipă de 60 de ani, călărește un cal maro. Aleargă. În mână ține un drapel românesc. Strigă: libertate, căldură, mai multă securitate. Aleargă cât ține piesa, cam patru ore. Asta e tot. Cum s-o promovez? Piesa este de Teatrul Național din București. Bat la ușă. O las la secretariat. Mi se pune piesa în Danemarca. Asta e calea? Așa se face?

Femeia pe cal sa fie Veorica sau tanti Aglaia.

5. Din Pactul ăsta pentru Justiție, promovat de domnul Iohannis, nu se poate face un film de comedie? Cu Florin Călinescu, Țociu, Palade și neobositul Arșinel?

Da o comedie spumoasa dar chiar cu personajele reale.

6. Noi doi suntem în redacția site-ului specializat pe muzică, Arta Sunetelor. Poate-l convingem pe red șef, Radu Lupașcu, să facem un concurs de povești ale unor soliști sau grupuri rock românești pentru a face din ele câte un lungmetraj odată la câțiva ani. Poate aflăm poveștile Iris, Phoenix și așa mai departe. Ce zici? E o idee rea?

Buna ideea. Un film despre Savoy sau despre Bebe Prisada..

7. Îți mulțumesc.

A consemnat Denis Dinulescu.

TEZE ŞI ANTITEZE în CĂLIMARĂ, cu domnul Candid Stoica

Foto Candid.

Pe domnul Candid Stoica, vechi prieten cu mine, l-am găsit curăţând un bostan. Îmi zice: Ştiu de ce ai venit. Seminţele ţi le păstrez, ştiu că nu-ţi plac. Zi!

1. Balanța. Filmul lui Lucian Pintilie. Noi am trăit vremurile, dar, în ce mă privește, nu știu dacă a rezistat timpului. Nu l-am mai văzut. Oare tinerii de după revoluția din 89 dacă intră să-l vadă, ar înțelege ceva? Mai sunt verosimile faptele, așa cum le știm? De ce ar crede puștii de acum că așa a fost? Ce rol ai avut în film?

Era un rol de securist care-l urmărea pe d-l care îl juca Răsvan Vasilescu...eu cred că situațiile de acolo persistă, mai ales în conștiința unor oameni. Mai toată ideologia ceaușistă care s-a revărsat asupra unui popor de analfabeți a prins de minune și rezultatele se văd în parlamentu României.

2. Eu am scris o piesă patriotică, în care o tipă stă cu tricolorul pe scenă 3 ore. Patriotismul e de TNB, dacă nu mă-nșel. Piesa mea ar fi compatibilă cu orice festivitate sau aniversare a românilor: 1 decembrie, 200 de ani de la Unire, 1 iunie, 23 august, Paștele, venirea Papei sau ziua lui Tăriceanu. Cum s-o promovez? Să nu-mi spui de Teatrul Dramaturgilor din Calea Griviței, că nu cred în el. Te-ntreb, pentru că știu ce greu îți promovezi piesele. Câte dezamăgiri ai.

N-am dezamăgiri pentru că știu că toți directorii de teatru, exceptând Caramitru, sunt foști secretari de partid (Arșinel, Mihăiță) sau masoni( Alex Darie, Șofron, Ivașcu) sau șpăgari ( Horia Gârbea) sau ajunși acolo prin cumetrii (Hagi Culea) Singul sfat pe care pot să ți-l dau e să realizezi cu mijloace proprii spectacolul respectiv cum am făcut eu și Radu Iftimovici în 1995 înființând teatru Incomod care a realizat spectacolul Curve de Lux, o virulentă șarjă la adresa securității și a regimului Iliescian.

3. Conduci cenaclul de dramaturgie DRAGON. În traducere, Dramaturgii Goniți. Goniți de cine? De Fisc? De neplata luminii? De neveste? De Pas cu Pas? Intră puțin în amănunte, ca să înțeleagă și cititorii.

Suntem goniți de cei care în mod curent ar trebui să ne ia în seamă :Directori de teatru: I. Caramitru, Ivașcu, Șofron (Înaintea lui a fost Dorina Lazăr), Maia Morgenștern, Marinela Țepuș, Alex. Darie, Hagi Gulea, Lucian Sabados (Teatrul din Brăila) Mihai Panaitescu (Teatrul de artă din Deva) Mai curând se poate intra în legătură cu președintele țării decât cu acești directori. La majoritatea dintre ei le-am trimis piesele mele și ale cenacliștilor. Nimeni n-a răspuns, nici măcar d-l Panaitescu pe care-l cunosc personal.

4 Piesa de la Comedie Concurs de Frumusețe a fost o lovitură la vremea ei. Tocilescu, regizorul, imaginase pe scenă un bazin plin cu apă. Pe marginea bazinului se plimba de zor Magda Catone. Scenă de succes colosal, întrucât Magda avea un fund baban, mișto. Reluată acum, crezi că pe marginea bazinului poate fi Norica Nicolai? Dumitru Dragomir? Marian Oprișan?

Confunzi datele...magda Catone era pe vremea aia o dulce copilă. Juca un rol ce se vrea a fi Zoe Ceușescu. Altele erau, ca să zic așa bombele...Una dintre ele era Cornel Vulpe, un fel de Dăncilă avant la letre...sau Silviu stănculescu , un fel de Dragnea...câinele care trebuia musai să fie premiat era de fapt devoțiunea față de ideologia partinică cu care azi l-au apărat pe Tericeanu...unitatea de monolit a comuniștilor

5 Ai fost și în colectivul teatrului Țăndărică. Cu ce te lauzi? Ce ne povestești?

N-am obiceiul să mă laud. Am stat la Ţăndărică aproximativ patru ani. Am jucat în multe spectacole, dintre care unul pentru adulți scris de Mircea Crișan, Mâna cu Cinci degete. Am fost cu ei în turnee în Albania Cehoslovacia, Germania și m-am despărțit de ei în condiții amiabile, după ce am făcut un spectacol On man shaw, cu fabule...Actualmente cele mai bune prietene al mele după moarte soției, sunt fostele ei colege; Florentina Tănase, Rodica Dobre, Sonia Neagu, Ina Roman. Târziu de tot am realizat împreună cu Florentina Tănase, cu Sara Dan un spectacol de marionete și clovni intitulat, Cum să se supere oamenii mari, mari și cum să se bucure copii mici, mici.


6 Te-ai apucat de scris la 80 de ani.Toate volumele tale de memorii tetrale sunt realmente un succes. Sunt și un fel de biografie. Cum ai făcut? Ți-ai luat notițe? Ai înregistrat în timp momente din teatru? Pentru că nu pare a fi uitat nimic.

Am uitat multe...am trecut cu vederea multe...dar am notat și chiar am înregistrat audio cu știrea sau fără știrea celor care-mi vorbeau altele L-am înregistrat pe un director de teatru chiar când mă înjura. le-am luat interviuri multor oameni de cultură, dramaturgi, scriitori, actori...Nu mă laud, pe un director de teatru l-am înregistrat când îmi mărturisea că nu mai poate citi piese de teatru. Am înregistrat mental multe încurcături în scenă, bâlbâieli ce au rămas celebre, improvizații, unele de geniu, nu m-am ferit să arăt și fața mai ascunsă a anumitor personlități, demagogia de care se folosea în anumite situații, pe principiul : Despre morți numai de bine, dar adevărat.

7. Demersul meu cu acest volum de interviuri este de fapt un mesaj: în România, domle, muncesc neștiuți de nimeni, și oameni ca noi, ca noi cei care nu apărem pe prima pagină a ziarelor. Ne sculăm zi de zi, ne certăm cu șefii, cu amantele, inventăm zahărul fără să ne afle media. E corect? Ce părere ai?

Foarte grea întrebare...nu știu ce să răspund decât că sunt un om care am încercat cu naivitate să opresc timpul și că am trăit în mijlocul unor oameni nemaipomeniți pe care am datoria să-i evoc. Nu sunt un nostalgic. Am avut norocul să fac o meserie pe care am făcut-o cu drag și multe din ce am visat s-au înfăptuit.

8 Îţi mulţumesc!

A consemnat Denis Dinulescu

Corabia cu cărţi

Foto, arhiva E.M.

Sunt în fiecare zi pe traseul corabiei care duce Pista de Popice şi Călimara cu Cerneală în lume. Când mă vede, căpitanul îmi aruncă câte una din fiecare. Veniţi şi voi aici. Coordonatele: 46 NS, 80 NV, 33 SD, deci în Grecia cumva.

Foto, Marcel Manea.

Astea sunt. Apoi, a trecut o pisică şi mi-a spus că-s nebună. Că pot cumpăra cărţile de la Bookfest. Proasta. Nu-i tot aia.

D.