31 august 2023

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ

În primul rând că fiica împărătesei roșii, că tot am pomenit de ea, avea mustața roz. În rest era toată roșie, închipuiți-vă. Degete, mâini, abdomen, sâni, urechi, nas toate roșii. Spre deosebire de fiica Împărătesei Verde care avea mustața tot verde. Tânărul Adamclisi, un tânăr bogat care deține până și tramvaiul care lega cele două împărății, care le curta pe amândouă, le deosebea după mustață. Când se ducea la cea roșie se suia în tramvai și comanda vatmanului: Du-mă la aia roșie. Și tramvaiul, numit Colours of People, traversa cei trei munți și două fluvii care despărțeau împărățiile. La fel făcea și la cea verde. Fiica cea roșie, îi vom spune așa, pe nume Adina a III a, îl aștepta croșetând într-o poziție provocatoare. Vorbeau: A plouat. Da. Cu fulgi mari. Brazii s-au mai adunat. Da. Merge curentul electric? Da. La vânătoare când te duci? Da. Apoi, făceau dragoste. Mustața roz se plimba e corpul lui Adamclisi și lui îi plăcea. Apoi el pleca la fiica cea verde. Ea, pe nume Fiona a V a, îl aștepta într-o poziție provocatoare. Vorbeau: A plouat. S-a întrerupt taman teveul care mergea non stop. Da. Să-mi cumperi altul. Da. Cu aripi. Da. Să zbor cu el. Da. Și făceau dragoste întrun balansoar verde. Mustața verde umbla pe tot corpul lui Adamclisi. Tânărul murea de plăcere. Până-ntro zi când Adina a III a găsi urme de mustață vede pe corpul lui Adamclisi. Mai ales sub bazin. Ce-i asta? Da. Cum îți permiți? Da. Cearta sfârșea nelămurit. Ea îi dona jumate din împărăție, o sfetnică de nevastă, toți caii, trei măgari cărăuși, un alt tramvai numit Un tramvai numit dorință, șase cepe că atâtea avea și-l dădea afară. Cerul se colora în roșu de fiecare dată. Avioanele se ciocneau. Fructele nici atât, așa de tare se certau întrun balcon meschin de la etajul șase al Împărăției roșii. Doar mustața roz se vedea. De departe. Adina a III a era descumpănită. Derutată? Îl iubea ea pe Adamclisi? Îi citea gândurile? Frământările? Glumele? Îi plăcea tramvaiul lui? Se roșise la față. Nu era capabilă de dragostea lui. De loc. De necaz atunci, puse mâna atunci și-și rase mustața. Cu un Bic dă-la cu două lame. Sau trei.

30 august 2023

TABLOUL DE DOI CM PĂTRAȚI

Ieri s-au împlinit opt ani de când n-am mai pictat nimic. Opt ani în care am zis că mă reapuc de mâine. Mă apuc de mâine de tabloul la care am lucrat cinci ani. Tabloul de căpătâi. Un tip intră pe o poartă. Într-o curte. În dreapta natură cu mere, în stânga câteva căpițe de fân. Mi-a fost comandat de un teatru din provincie pentru biroul directorului. Am căutat câțiva ani natură. Nu găseam decât cu pepeni. Am căutat câpițe de fân. Nu găseam decât cu rufe uscate. Întinse claie peste grămadă. Între timp directorul teatrului s-a însurat. Gagica lui, o fostă dactilo din teatru care în tinerețe jucase sau suflase Hamlet, deci gagica lui a zis că mai trebuie adăugată în tablou și o sondă cum este pe steagul țării. Brazi și toate alea. Ba chiar și un F16 american. Nu era loc de toate astea. Pânza mea avea doi pe doi cm, era deci o miniatură. De copiat pentru filatelie. Directorul și fosta au făcut trei copii. Ăla mare mi-a zis să mai adaug și cum merge el la mare la 2 Mai. Mijlociul că să-i bag într-un colț și vesurile unui cântec de Gheboasă. Cel mic s-a dus în grajd cu tavă de jeratec. Avea 80 de grade tava. Așa că a plecat cu calul spre Bosfor. În trecătoare era o neliniște zgomotoasă. Fiul directorului a scos sabia ca să liniștească lucrurile. Imediat a apărut pe cer un glob auriu. Astfel că au înflorit toate panselele. Toate brândușele. Era o frumusețe cum de mult nu se mai pomenise în Asia. De pe vremea lui Alexandru cel Mare. Așa că fiul directorului m-a întrebat dacă am auzit de Alexandru cel Mare. Hm! Glumea. I-am spus că eu sunt în continuare pe chat cu Alexandru cel Mare. I-am arătat în calculator. Alex, cum îi spuneam eu: Ce faci, Denis? Eu: Bine. Mă expatriez. Încet, încet soarele dispăruse în spatele grajdului de unde cei doi plecaseră după fata împăratului verde sau galben. Nu era decât cea roșie acasă așa că au trecut mai departe. Peste Carpați. Peste Mediterană. Uite-i la orizont. Două mogâldețe. Una cu patru picioare, alta cu două. Iar în desagă cu tava. Cu jeratec. Care scote fum. Uite, și fumul se pierde la orizont. Da, nu se mai vede acum. Nu.

19 august 2023

Două la un leu - 70

 Ceva grav s-a întîmplat de-am reînviat rubricuța asta. Fix la cafeluța de dimineață, pe cînd îmi citeam știrile din ziarul suedez. Așa am aflat că:

1. Breivik dă, iarăsi, în judecată statul norvegian pentru detenție în izolare timp de 11 ani și vrea eliberare condiționată. Da, s-au împlinit 11 ani de cînd i se încalcă drepturile omului, el care n-a încălcat deloc dreptul la viață a celor 77 de oameni pe care i-a ucis. 

2. suedezii și, poate, restul lumii ignorante încă finanțează armata lui Putin, cumpărînd de la companiile (atenție, urmează Lista Neagră): Mondelez, Procter&Gamble, Bonduelle, Barilla, Unilever, Geely Holding (chinezii de-au achiziționat Volvo), Nestlé, Lactalis, Carlsberg (situație neclară aici). Huă lor, da' discret, să nu se supere Muma companiilor multinaționale.

15 august 2023

ȘTIRI PE CARE DORIM SĂ LE AUZIM

1. Muncitorii asiatici migranți în țara noastră vor fi repartizați, începând cu 2024, în grupurile autohtone rock existente, după modelul comasării. Exemple: un basist nepalez în grupul Beregratis, un solist vocal srilankez în grupul Holograf și așa mai departe. 2. Robotul ION, foto sus, de la guvern, supărat că n-a fost luat în seamă la rotativă, va pune lumea pe jar. Și cea locală și cea mondială. Pentru început, dânsul a organizat lovitura de stat din Niger. Ca să vedem de ce este în stare. 3. Se reia, după 11 ani, festivalul de muzică ușoară de la Mamaia. Primul selecționat va fi Gheboasă. 4. A doua sesiune a examenului de bac începe miercuri. Unul din subiecte, ne permitem să devoalăm, va fi: să se caracterizeze, bunătatea, lirica, expansionismul și eroticul robotului ION din filmul cu același nume. 5. Robotul ION, ingrozit că a fost lăsat deoparte la rotativă, s-a dus la NASA și le-a spus că Marte se învârte din ce în ce mai repede și că nu e cazul să mai trimită echipaje acolo că nu se știe dacă nimeresc planeta. 6. Raperul american Jay Z se va implica și în fotbalul românesc. După ce a cumpărat Totenham cu 2,5 miliarde de dolari, dânsul, alături de Gheboasă, va cumpăra tot fotbalul autohton și-l va arunca la gunoi. Căldura rezultată va fi donată bucureștenilor.
7. Mădălina Ghenea, foto, își menține silueta cu sfaturiile robotului ION. În prima zi mazăre, a doua și-a treia nimic. Apoi, inclusiv weekendul, cu Robert Deniro. Ce m-aș face fără ION, ne-a declarat dânsa căutând niscai scobitori. 8. Venus Williams face senzație și la 43 de ani. Joacă și câștigă. Așa se va întâmpla și cu Simona Halep, care va juca până la 80 de ani. 9. VREMEA. Temperaturi de 25, 30 de grade. 10. SPORT. Mbappe la Rapid.

08 august 2023

POȘTA REDACȚIEI

DAN TOMESCU-Brăila. Reproducem:’’Ai făcut burtă, Florico, burt-ai făcut/uite, vacile noastre-s toate-s la păscut/Nici suficient de misterioasă sau ironică nu ești/oare în fotografia asta cu cine ești?/Nici înaltă, nici senzuală, nici bine-mbrăcată nu ești/bașca sânii prea mari sau coapsele groase/așa că nici nu mă mir, deloc nu mă mir că io te iubesc‘’. Volumul din care am reprodus este dedicat Floricăi, iubita dvs. Sunteți un poet format, integru. Cu nuanțe muzicale. Dragostea se revarsă din toți porii. Ca și grija dvs pentru animale: ‘’uite, vacile noastre-s la păscut’’. Vă ajutăm să publicați. Succes. FLORICA DINVALE, Galați. Sunteți iubita lui Dan Tomescu. Reproducem și din poezia dvs:’’Ai plecat fără să-mi spui nimic, Dane, Dane/acu’ io prăjesc o sută de copane/Din Brăila la Galați sunt numai burlane/ce dorești?, pe drumul de costișă ce duce la Tecuci vin patru cicloane?‘’ Excelent, doamnă Dinvale, excelent. Sunteți o pereche minunată. Mai trimiteți. ION FĂRĂFRAȚI, București. Ați visat Pacostea. Avea o coasă, un fluier, barbișon, guler înalt, se răstea la dvs în engleză: fac iu, fac iu, fac iu!! Apoi, Pacostea a trecut în camera cealaltă. Aveți două. Ați fi vrut trei, dar primarul general al capitalei nu-și face treaba. Nu-l mai alegeți. Pacostea s-a dus în bucătărie. A-ntrebat de cafea: aveți cafea. I-ați făcut două cești. Una pentru acolo și una pentru când pleacă, de drum. Că poate mai are cineva nevoie de ea. A plecat, spunând că se duce la primăria capitalei, serviciul comasări. Vrea să comaseze centura București cu lucrarea asta de la Doamna Ghica. Podul ăsta. Ce-o fi! VINERI GEORGESCU, Calafat. Comasarea asta vă convine, ați vrea să comasați salariul soției, singurul din casă. Când vine comasarea, ați vrea să fiți la mare, valuri, chestii, o vodcă-n față. Gagici, din care una să fie vecina dvs de hotel. Vă veți comasa cu ea câteva nopți. Până vine soțul dânșii cu bilet de la soția dvs. Explicații, nimic grav. La orizont, Mercur în casa a patra. Parol! ELENA DRAFT, Ploiești. V-ați uitat poeziile în lift. Una ne era adresată. Țineți minte doar începutul: ‘’Călimara se revarsă, se revarsă/Aida pune mâna pe coasă și Denis e cam nervoasă.‘’ Mișto. Țineți foarte mult la noi. Vă mulțumim.

07 august 2023

COMASAREA INFRACTORILOR

....stai, stai, liniștită, putem vorbi...mă mut în balcon, abia aștept o țigară, că n-am apucat de azi dimineață, m-am tot frăsuit cu nimicuri, ști cum e...e normal să se comaseze, dragă..mai ales că spațiu e destul, numai foaierele alea de la Național și dăți seama...păi, să zicem că vezi la sala mare Exil a lu’ fata aia venită de la Paris, da de la Paris... piesa e prostă, n-ai ce să vezi, te uiți la ceas, ai o oră până închide la piața Norilor și tu n-ai luat cartofi, săpun, d-astea...te ridici și te duci în foaier unde este amenajată o piață...cumperi tot ce ai nevoie și, dacă vrei te-ntorci în sală, dacă vrei...dar acum ești liniștită, ți-ai luat haleala, una alta...și-n felul ăsta economisești timp, bani, exact ce trebuie pe timpul ăsta căcăcios, timpul, banii...inflația...așa trebuie, dragă, comasarea teatrelor cu piețele, foare bună idee....pot fi și măcelării, mall-uri în foaiere...și încet, încet, se pot lipi multe în acolo...stai zece minute în sală, înțelegi ceva sau nu din subiectul ăla de pe scenă și poc, cobori în foaier, unde e și frizerie, tonomat pentru dans...matrimoniale, da, ce râzi, matrimoniale, mai vezi o gagică, un gagiu, d-astea...de exemplu, tot sectorul 1 și 2 pot fi comasate în teatrul Național...cu doamna Ghica cu tot...e plin, dragă, că tot schimba-i subiectul, e plin...numai infractori.... de altfel, să știi, că poporul, orice popor sau societate, în general, are infractorii pe care-i merită...orice popor, numai că noi îi și alegem...noi nu avem infractori ca în occident, unde sunt d-ăștia mari care fură țări, orizonturi, palate, nu, noi avem d-ăștia mărunți care nu vor decât o slujbă babană...păi, nu vezi că școlile astea sunt pentru ei? Cu ăștia e altceva...Monte Carlo, chestii, iahturi....Da, așa ar trebui, comasați și infractorii că e destul loc în foaierele astea...pleci de la teatru, îți alegi un infractor și te culci...așa facem noi de secole...dormi și te-ntrebi cine-ți fură banii, democrația...ce să fac?...aia mică e bine, în Italia, nu, că în Norvegia e rea frig....prea frig...da....tu? Ce mai comasezi? Ha, ha, ha, ha....hai, că-i bună....!! Pa, dragă, pa, pa....

01 august 2023

HOROSCOP

1. VĂRSĂTOR. Domnul Oscar Căciulă, critic de film și asociat principal al aceste zodii, face pentru nativi o descriere a filmului Barbie: este un film năstrușnic, roz, abundent. În rolul principal joacă Raluca Turcan. 2. BERBEC. Coboară retrograd. S-ar cădea o veste bună pentru nativi. Și anume că s-a aflat unde au dispărut Jon Biden cu soția sa acu’ de 1 august. Dânșii au fost zăriți la Urziceni unde a născut fata aia pe treptele spitalului pentru a fi siguri că plodul nu e al lor. 3. LEU. Căldură mare și comasări din zona politicului. Nativii atenție mare. Puteți pierde o grămadă de bani și luni și marți. Câinele Anapoda, întreținut de redacția blogului nostru, vrea să se comaseze cu PNL. Din nou, căldură mare. 4. SCORPION. Ciripitul interzis nu numai pentru nativi, ci și pentru cei care umblă alandala prin zodiac. Exemplu: capricornii. Vești pe seară. Una e despre bani. Într-un plic primiți zece lei cu reproducerea lui Mircea de când era bric, cutreiera mările și vorbea cu Traian Băsescu. 5. BALANȚĂ. În 2024, pentru economii severe, Eurovision va avea loc în El Salvador. În același timp cu evenimentul Miss Univers. Nativii, atenție mare. Mulți dintre voi puteți deveni celebri. Din echipa României vor face parte toți angajații tvr.
6. TAUR. Nativii, zice Loredana, foto, vor avea parte numai de bucurii spre finalul traiectoriei lui Pluto. Mercur în debandadă. Profitați.