CAPRA CU TREI IEZI, producție horror românească

Să n-ai ce face și să te pună Necuratul să intri la Capra cu Trei Iezi, producție horror românească. Să trebuiască pentru asta să-ți numeri banii, să vezi că nu-ți ajung de bilet, să te duci la bancă, bcr să zicem unde nu contează că scoți zece sau douăj de lei ci că de unde-i ai și dacă n-ai o sursă solidă te arestează, să te afli carvazică într-un mall oarecare, să vezi afișul cu Maia Morgenstern și până la urmă intri la film că n-ai încotro. E primul horror autohton și abia aștept să mi se facă pielea găină, pantofii să mi se scâlcieze în picioare, mustățile să-mi cadă în piftia pe care o cumpăr la intrare. Ia să vedem: o colibă sărăcăcioasă cumva, o mamă cu trei copii trăind într-o sărăcie lucie. Cei patru mănâncă doar usturoi, ceapă și câteva ouă, așa rezultă din scenografie. Mama robotește prin casă, pe-afară. Copiii se joacă. Prost, că nimeni din echipa acestui film nu s-a ocupat cu adevărat de joaca celor trei minori. Copiii, ca și mama, sunt îmbărcați cu iii albe apretate ca să vadă americanii portul local și să dea buzna în România. Priviri. Dialog aproape de loc. Dar apare nenea ăla rău, rău de tot. E și el îmbrăcat cu iie apretată ca să vadă americanii cum e portul la noi și să ne mărească pensiile. Nenea ăsta rău, ce să vezi, pune mâna pe fundul celei mame singure cu trei copii. Adică ca să vadă americanii că și la noi e permis erotismul și să ne aducă Patriot, Himars și vize. Dar mama, săraca mamă, trebuie să plece la oraș să vândă o roabă că nu se-nțelege. Și spune copiilor să nu deschidă ușa. Dar ei o deschid și Nenea rău ia doi dintre ei și le taie gâtul. Cu un cuțit ascuțit ca să vadă americanii că și la noi sunt filme de acțiune și să ne bage la Oscar. Da, dar mama se-ntoarce și di-’mpreună cu băiatul cel cuminte care a scăpat îl aruncă în flăcări pe Nenea cel rău. Focul e viu, înalt, se vede din pădure, asta ca să-și dea seama americanii că la noi energia nu-i vorbă goală și că, dacă vrem, cu energia asta putem distruge planeta sau așa ceva, în film nu se spune. Doi actori de marcă girează această subproducție horror: Maia Morgenstern și Marius Bodochi. Scenariul și regia aparțin lui Victor Canache. Pelicula va rula, evident, și-n America, ca să vadă americanii că până nu ne dau vize cuțitu-i așteaptă. În rest toate bune, eram singur în sală, am dormit și am visat că mi-au mărit ăștia pensia cu 1.500 de lei. Da, fix 1.500.

CEI CINCI CORIFEI: MITRAN, ALIFANTIS, ANDRIEȘ, BANICIU ȘI VINTILĂ

Au fost ani în care seri la rând traversam bd Bălcescu de la Biserica Italiană spre fosta sală a teatrului Țăndărică, Excelsior, vedeam lumină în micul birou al prietenului meu Aurel Mitran, foto, intram și ne prindeau zorile discutând despre muzică. Erau deja anii 90, revoluția izbutise, vodcă se mai găsea încă la cofetăria Scala la orice oră, aveam câteva pahare, beam și ascultam Bob Dylan, Velvet Underground, Cream, Hendrix, Tangerine Dream sau Colosseum. Și altele.

‘’Să vezi tu, bă, bătrâne, (băbătrâne eram eu), că muzica va ajunge și pe meleagurile noastre. Vor fi stadioane pline, discoteci, magazine în care tineri care au acum 17 ani vor putea cânta pe Stratocaster ce vor ei din Zeppelin, Grand Funk, Satriani sau Meola. Doar așa ca să se afle în treabă, pentru că nu toți vor avea bani să-și cumpere o așa chitară. Magazinele vor fi doldora de muzica anilor 70, media va face topuri de muzică autohtonă de calitate, ai să vezi. Nu mai fi atât de negru, muzica schimbă oameni, schimbă și țări’’.

’’Bă, băiete, (băbăiete era el), nu cred că va fi așa. La-nceput poate, că, uite, a fost Michael Jackson, ai dreptate, dar profund nu se va schimba nimic. România nu va cânta nimic în continuare. Manelele vor deveni carte de vizită. Nu Beatles a scos la revoluția din 89 oamenii, știm bine. Muzica încă nu și-a făcut loc în comportamentul, în stilul de viață al semenilor noștri. Îl vezi tu pe Stolojan fredonând vreo melodie de Beach Boys? Pe Năstase ducându-se la guvern lălăind Desolatin Row? Pe Căzmâncă ascultând Queen? Nu. Dark Side of the Moon trebuie să pătrundă adânc între blocurile lui Ceaușescu, cele în care oamenii ăștia liberi de-acum vor mai trăi încă 100 de ani. Pun pariu cu tine. Și dac-a fost Rolling Stones ce? Schimbă asta cu ceva viața românilor noștri? Îmi zici de State, păi, da, dar acolo pe fiecare scară de bloc este câte un Miles Davis, pe fiecare stradă câte un Mick Jagger. Ba chiar și câte un Martin Scorsese care să facă filme despre ei. Înțelegi ce vreau să apun’’?

Înțelegea. După discuții de genul ăsta, dese și înțelepte, ne duceam fiecare la treaba lui. Eu, băbătrâne, la niciuna, el, băbăiete, la câte un concert Nicu Alifantis, Holograf sau Compact. Că cu asta se ocupa. A fost, cred, cel mai mare impresar al tuturor timpurilor de la noi. Apoi s-a dus. În octombrie 2023 ar fi împlinit 68. Îmi amintesc toate astea așteptând concertul Celor 4 Corifei de la Sala Palatului din 26 martie a.c. A fost ideea lui. A fost de fapt al cincilea corifeu. Aurel a rânit pentru idee încă de acum 20 de ani, 2003, când a avut loc la Circul de Stat prima reprezentație cu cei 4: Alifantis, Andrieș, Baniciu și Vintilă. Mă uit în sală, e plină ochi. Avea dreptate băbăiete: sunt speranțe că muzica bună va învinge și la noi. Nu numai din cauza celor de pe scenă ci și din cauza spectatorilor. A celor care vin câteodată de departe, dau bani pe bilet și devin automat promotorii unui asemenea eveniment. Lălăie și ei câte un refren de-al lui Baniciu. Pomenesc în trenul de-ntoarcere de ce mișto au cântat Alifantis și Vintilă. Bravo lor. Bravo Corifeilor de pe scenă. Un spectacol valabil, de rezistență și de calitate. Eveniment care, sperăm, să nu fie intitulat ca cel de acum, The Last Waltz, eveniment dus mai departe de cei mai tineri dintre noi și așa mai departe, că altfel cum să zic.

ROBOATE, ROBOATE, TOATĂ LUMEA DOARME

Așa. Mai întâi a fost că m-a sunat Sanda și a zis că să ne vedem să compunem o melodie pentru Robotul Ion, cum e el vesel, cum duba-duba pe la guvern, cum știe el pe dinafară firele de ceapă din penerere și cine mai știe. Un loc mișto în care să ne vedem și să nu speriem pe nimeni cu muzica ce-o aveam amândoi în cap a reieșit că este Cherhanaua Parfenie din Tâncăbești. Un lac ceva, întorci pe DN 1 contrasens, strada Pescarilor mi-a zis Alina care venea cu contrabasul, congasul și o trompetă mică de acompaniament. Așa am făcut. Din DN1 până la cherhana, cale de vre’-un kilometru, este un drum de țară plin de gropi că bine ai face să te-ntorci și să te caci în el de pește, da’ dragostea pentru muzică din capul nostru face ravagii. Nu ne lasă să dormim. Cherhanaua plină ochi. Zeci de mașini, sute de oameni. Industrie de mâncat.

E Bunavestire și se mănâncă la greu pește. Peștele e congelat. Decongelat în grabă, pus pe el ceva sare, bulion, checiap fără niciun gust, totul e fad, și, ce să vezi, curenții lacului fac cumva valuri. Pe lângă cherhana, pe malul lacului zeci de pescari cu scule de soi. George, tobarul întâlnirii noastre avea la el niscai tobe mici, d-alea cum avea Metallica, și s-a pus pe acordat așa că noi am comandat o saramură de crap. Saramura n-avea niciun gust, da’ era frumos că se-nsera și melodia ’’Roboate, Roboate’’ plutea în capul nostru fără să facem nimic.

Diana Avocata a zis că ne face actele pentru Eurovision 2024 că ăsta de-acu’ era ocupat, iar Mirela a zis că face corectura textului. Acu’ nu că eram noi mari compozitori, da’ Cristi s-a sculat de-odată și a început să danseze prin cherhana. A molipsit toți clienții. Toți pe mese, toți hăulind referenul nostru cu ‘’Roboate, Roboate, toată lumea doarme, numai eu nu pot să dorm’’, ceea ce ne-a costat foarte scump, că la cherhanaua asta totul este foarte, foarte scump. Gurile rele spun că cel mai bine de venit aici e vara când poți sta pe malul lacului și să nu consumi nimic, că da, atunci e avantajos, ieftin. A’ma melodia fiind gata, Diana s-a dus cu ea la UCMR s-o înregistreze ca să primim drepturi de autor. Drepturi cu care să plătim nota de la cherhana. P-ormă am plecat veseli și îngândurați. Veseli că am avut bani cu ce să plătim, îngândurați de muzica ce-o aveam în cap. D-astea!

MIREASA MORTULUI, premieră film românesc

Ia să vedem: O echipă de tineri cineaști francezi, cam 30 de ani, poposește în Bărăganul românesc în ideea de a surprinde pentru cei de de-acasă tradiții românești cărora li s-a dus duhul. E vorba de obiceiuri de Crăciun, cu ursul, cu Moșul, cu bradul, cu alea, alea, e vorba de nunta la români, de înmormântare, de naștere. Echipa poposește în Bulbucata, sat pe Neajlov, înconjurat de munți, brazi, urși, conifere. Tinerii francezi nu găsesc niciun mort. Improvizează. Da, da’ nu-i așa ușor. Mortul fiind prea viu, face scandal, nu vrea să stea în sicriu, nu-i convine mireasa și așa mai departe. Timp în care franțuzul principal se îndrăgostește de surdo muta satului. Apoi tot el se bate cu un tip pe malul râului. Apoi surdo muta vorbește cu un fazan. Apoi preotul satului botează cumva pe cineva. În tot timpul ăsta, la cârciuma satului, patru bărbați trecuți prin viață comentează nemișcați evenimentele satului. Ei sunt Johny Georgescu, Mircea Andriescu, Denis Dinulescu și Mihai Sandu Gruia. Aici am vrut să ajungem. Despre jocul formidabil al lui Denis Dinulescu San Francisco Chronicle notează: ’’Un joc neașteptat de magistral, care aduce filmului numai merite’’. Apoi New York Times: ’’Denis Dinulescu surprinde, pentru a câta oară, prin modestia cămășii, nu e albă ca-n filmele proaste românești, surprinde prin bogăția de mijloace cu care bea câteva zile în acea cârciumă providențială din Bulbucata’’. Sau Le Figaro: ‘’Dacă n-ar fi fost Denis Dinulescu în acest film, păi n-ar fi fost bine’’. Mai la vale rigurosul Time: ‘’Alături de colegii săi de generație, Collin Farrell, Collin Firth, Joachim Phoenix, Christian Waltz sau Javier Bardem, Denis Dinulescu este un actor de primă mână. Iar în filmul Mireasa Mortului face dovada imensului său talent’’.

Din echipa filmului mai fac parte: Victoria Cociaș, Ioana Crăciunescu, Tache Florescu și Ion Sapdaru. Scenariul și regia, Cornel Gheorghiță. Un film despre niște francezi. Un film despre uluitoarele tradiții românești. Un film despre ursul carpatin. Un film despre așa și pe dincolo.

MINISTERELE FAMILIEI ȘI DIGITALIZĂRII SE COMASEAZĂ

...Bună, bună...ce să fac?..uite, mă dezvolt personal...adică am un curaj care vine din interior și-l stăpânesc bine, bine de tot... da...ți-am mai spus..la rotativă, asta din primăvară, pe lângă că ia Ciolacu, ministerele familiei și digitalizării se comasează...și e normal să fie așa că doar nu-ți bați nevasta fără s-o atingi, ci îi dai cu palma, cu pumnul, ori asta înseamnă digitalizare, că s-o bați onlain nu merge, nu simte nimic... păi, toate femeile vot digitalizare că-i mai simplu, pac un pumn și gata, că cu tigaia e mai nasol, lasă urme...și-atunci trebuie comasate că și așa ăla al familiei nu face nimic, doar contabilizează bătăile și le raportează nimănui...Da, așa am aflat de la niște băieți...că înființează și ministerul dezvoltării personale...că adică prin exemplul propriu, din interior cum spuneam, te duci și-ți iei niște diplome de căcat sau faci doctorate de căcat tot prin curajul interior, îl duci pe doctoratul ăsta unde trebuie, adică ți se arată cu degetul și, pac, ai salariul mai mare...pac, ai invitații în tribune la meciurile naționalei, pac, poți apărea pe teve că cum nu-ți place ție Simona Halep și-uite-așa...altfel ce să zic...uite! cu nicu covaci ăsta, că am și io o compoziție și vreau să mă duc la ucemere în calea victoriei ca să-mi dea și mie pensie, că așa te dezvolți personal, cu o pensie babană...cum n-o știi?, nu ți-am cântat-o?, ăăăăă, andri popa, ăăăăă andri popa, mă rog...numa’ să-i pună dracu’ să nu mă primească că fac cerere în penerere să nu mai dea bani României înțelegi?...niciun ban...tu ce mai faci?, nicușor?, tot cu ucraina?, e nebun la cap...trei sferturi din ucraina asta este neocupată de ruși și-atunci de ce nu emigrează ucrainenii în partea lor neocupată de țară?, aia în care nu e război și-s grâne babane că tot exportă...înțelegi?, asta să-i spui lu’ nicușor... pe seară?, ce fac pe seară?, păi îmi tai un deget de la mâna stângă să văz dacă-mi crește la loc, că asta-i dezvoltare personală, înțelegi?... da, da...păi, e un film în oraș, Mireasa Mortului, filmat la Bulbucata...mă duc să-l văz...fără degete?...ba cu degete, mi le tai când mă-ntorc...bine, bine, pupă-l pe nicușor...da, și io pe-al meu...pa, pa, pa!

O FRUMOASĂ POVESTE DE DRAGOSTE DINTRE NORD ȘI SUD

Deși crezi că în nordul țării nu se poate dezvolta o poveste de dragoste, ei bine, se poate. Așa se face că la Putna, lângă mall-ul din apropierea mănăstirii, trăia într-o curte plină de mușcate și fazani o tânără pe nume Gloria. Panaitescu Gloria. Frumoasă, cu serviciu la Vaslui, zulufi, cu brațe albe și cont bancar. În restul timpului ea stătea ceasuri întregi pe Fb și scria poezii. Da, dar și în sudul țării se putea infiltra dragostea. Așa se face că la Băneasa de Giurgiu, aproape de șoseaua națională, trăia într-o curte cu doi porci, cinci câini și-o prepeliță un tânăr pe nume Ștefan. Ștefan Loloescu. Înalt, cu cămașă albă de in apretată, cu carnet de conducere, ochi negri, și o mică Skoda de prin anii 60. Și el umbla pe Fb și căuta poezii, indicații, opinii, reguli noi sau vechi de circulație, poante și bancuri dacă se putea cu haiduci, oameni de stat și ciuperci. Așa dădu Ștefan într-o zi de poezia Gloriei. Care era cam așa: ’’Soarele numai dacă vrea inima răsare/dacă nu, nu/eu te-aș iubi cu nădejde și speranță/dacă nu, nu’’. Copleșit, Ștefan îi ceru Gloriei prietenia. Se-ntâlniră la mjloc, undeva pe lângă Bacău. Era acolo o pensiune cu vedere la un lac, niciunul nu știa cum îi zice. Bătea, să zicem, un vânticel cald, albinele desfășurau miere iar ei se plăcură din prima. Îmi placi, i-a zis Gloria. Și tu îmi placi, i-a zis Ștefan și a invitat-o la un film în oraș. Du-o la film, i-a zis mama lui când a plecat cu rata de București. Acolo, în întuneric se văd sentimentele. Vezi unde-și pune geanta și i-ai cardul. Pentru că cu card, a continuat bătrâna zgripțuroaică, e ușor să faci pe nebuna, trebuie să vezi ce face fără. După ce a condus-o la pensiune, Ștefan s-a dus la bancomat. Gloria n-avea decât patru lei în cont. Ori Ștefan n-avea ce face cu ei. Lui îi trebuiau vreo zece mii de lei. Că cotoroanța de mă-sa i-a mai zis: Fără zece mii să nu vii acasă. Că atât ne costă avortul cu proasta aia de-ai luat-o de nevastă la beție. Ai grijă, ai grijă ce faci! Și babornița a dispărut după cotețul câinelui. Dar pe Ștefan îl durea-n cur de bani, el deja o iubea pe Gloria. O duse în piață, îi luă flori. Ba chiar și-un pepene de zece kile. Așa că se mutară la ea în nord. Acum când povestim toată tărășenia, tânărul cuplu se ocupă cu traficul de țigări și droguri din Ucraina. Le vând în Băneasa de Giurgiu și-n tot județul prin hoașca de maică-sa. Și vor trăi toți trei fericiți până la adânci bătrâneți. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-‘șa cum a fost. Așa cum a fost, da.

REPETIȚIE PENTRU O LUME MAI BUNĂ, premieră la TNB

A’ma să știți că și comuna noastră, Gostinu, județ Giurgiu, e o comună mișto. Avem un hotar pe Dunăre și toată ziua vin vapoare cu semințe, melasă, usturoi. Noi descărcăm și pe seară mergem la plaja făcută cu bani europeni. Vin și gagici și tragem la semințe da’-ntr-o seară a venit scriitorul comunei, așa-i zicem noi lu’ băiatu’ care scrie prețuri la bufet , deci a venit și ne-a zis: Bă, am citit o carte mișto, una a lui Mihai Radu. Nu toată, vreo treij de pagini, da’ cred că-i mișto. Orice ai putea spune despre gașca noastră din comună, dar că nu halește cultură nu. Și, a mai spus scriitorul comunei, au făcut și piesă la Național după ea. Așa că ne-am strâns bujiile, gagicile, am evaluat vremea, ne-am luat liber de la vapoare, ne-am dus la primăriță și i-am zis și ei. Femeie hotărâtă, primărița noastră. Hotărâtă rău. A dat semnalul că să mergem și noi, mai ales că un băiat care făcea trafic cu plastilină la Russe a zis că-l știe pe Paul, eroul piesei. Am luat cu noi țuică, slană. Ce-aveam și noi specific în comună. Când am ajuns sala era plină. Sute de oameni. Băgaseră liniște și se uitau la Paul care-l ducea pe taică-său la azil. Că nu mai putea cu el în casă. Noi am năvălit în bucătărie, unde stă bine oricărui gostinar, am desfăcut țuica, slana și am intrat în vorbă cu Paul și cu un nene care fugise de la azil nu se știe de ce. N-am vorbit noi multe-așa că n-aveam ce, da am observat că unii dansau.

La actori mă refer, nu la public. Dansau pentru că dramatizarea fiind lungă și plicticoasă regizorul a simțit nevoia, în loc să taie, să bage ceva dansuri. De altfel mișto. Două atrag atenția și sparg cumva monotonia piesei și se țin minte. Dansul pe canapea al celor doi prieteni ai lui Paul. Foarte bun grafic. Și dansul erotic al unei nepoate sau cumva care n-am deslușit cine este. Foarte bun, chiar excelent. Amândouă marca Afrim. A’ma, ca să știți, piesa nu-i mare lucru. E că tata lui Paul, domnul Mircea, e pe moarte și-l cam stâjenește pe Paul în traiul lor zilnic în același apartament. Bătrânul creează probleme de-ai fi zis că e d’Artagnan sau Gagarin. Nu, nu e, da’ Paul îl duce la azil. Cât stă bătrânul la azil se-ntâmplă mii de chestii. Chestii pe care le subliniază ecranul deseori. Ba monolog Paul, ba mama lui care privește un film cu Monica Vitti, ba oameni la cumpărături, ba un câine, ba un câine și-un flaut. Multe fără rost. Când pe ecran este Paul, Marius Manole, observăm că el nu joacă nimic, doar recită un text de multe ori prea lung. Într-un final tatăl lui Paul este dat acasă. Se săvârșește în patul lui.

O piesă, o dramă?, despre relații familiale. O piesă despre cum tata lui Paul a luptat la revoluție. O piesa despre cum mama lui Paul a făcut nu’ș ce. O piesa despre fosta nevastă, despre actuala iubită ale lui Paul. Nici un actor nu strălucește în niciun rol. Radu Afrim, regizorul, n-a putut scoate în evidență nici unul. Prim planurile cu Marius Manole de pe ecran îi fac actorului un deserviciu, pentru că dânsul doar recită un text lung și plictisitor. Piesa ține trei ore fără pauză așa că noi gostinarii am plecat că pierdeam vapoarele de dimineață. Da’ lumea din sală ar fi stat și cinci și opt, așa mult îi plăcea. Pe drum, așa-n noapte, am trecut în revistă cu toții actorii pe care i-am văzut în scenă. Toți corecți, cum am mai spus: Marius Manole, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Emilian Mârnea, Emilian Oprea, Ciprian Nicula, Natalia Călin, Crina Semciuc, Ștefan Iancu, Irina Movilă și Cătălina Mihai. Regia, cum am mai sous, Radu Afrim. Scenografia Irina Moscu, coregrafie Flavia Giurgiu. Când am plecat spre București, l-am rugat pe scriitorul comunei noastre să ne împrumute și nouă carte lui Mihai Radu după care s-a făcut dramatizarea. Acum, la-ntoarcere, și nici în zilele următoare, nimeni n-a mai simțit nevoia să-i ceară scriitorului nimic. DENIS DINULESCU.

TOȚI ARE DREPTATE

1. Imaginați-vă că Statele Unite au minorități de zeci de milioane de locuitori: asiatici, lgtb-iști, latino americani, de culoare. Dacă milioanele astea nu și-ar mai plăti într-o zi taxele sau ar pune mâna pe topor din cauza discriminării va fi vai și-amar de democrația la care aspirăm nu numai noi, ci întrega planetă. Așa că, din când în când, aceste minorități trebuie mulțumite, amăgite cumva. Cum? Cu ce? Cu câte un Oscar. Așa, credem că a apărut Oriunde, Oricum ăsta, așa pomenim o Albă ca Zăpada de culoare, tipi pupându-se dizgrațios prin apartamente proaspăt zugrăvite și westernuri numai cu actori de culoare. Așa că să nu nemirăm că Colin Farrell sau Cate Blanchet n-au luat nimic. Vor lua cu alte ocazii că sunt prea buni. Gesturi de bunăvoință s-au mai făcut și cu premiul de film de la Cannes. Aduceți-vă aminte de 4,3,2 al lui Mungiu din 2007. Anul în care România a intrat în UE. A confirmat Mungiu că e un mare regizor? Nu. Acum se plimbă cu RMN-ul lui pe la sate, scrâșnind din dinți la succesul Teambuilding sau Mirciulică. 2. A fost odată ca niciodată un oraș numit Giurgiu. Iar în mijlocul lui un spital județean. Acum câțiva ani, un cetățean din județ se internează aici cu oarece boală. Este tratat. După care se aruncă pe fereastră de la etajul trei. De atunci ferestrele tuturor saloanelor din spital sunt bătute în cuie.

3. Cu caii la păscut la Arcul de Triumf, foto, acu’ două zile. 4. P-ormă iar a fost odată ca niciodată un oraș numit Giurgiu. Iar în mijlocul lui un spital județean. Zilele trecute, parol, un cetățean se internează aici pentru oarece boală. Este tratat, operat chiar. La ATI, cetățeanul scoate din borseta cu care a fost lăsat nu se știe de ce la purtător, deci scoate un ditai cuțitul și se înjunghie. N-a mai putut fi salvat. 5. Testamentul lui Pele menționează și o fiică necunoscută. Ea va moșteni 70% din averea marelui fotbalist. Fiica lui a fost descoperită de Răzvan Burleanu la FRF pe care o conduce. Se numește Mitică Dragomir. 6. Reunirea ASIA eșec total, Sala Palatului a fost goală. 7. Robotul Ion la Eurovision 2023. El va avea un corp ansamblu de roboate. 8. În filmul Ion, capodoperă a mediocrității și lipsei de talent, Ion o alergă pe Ioana pe câmp. Amândoi îmbrăcați în alb, c-așa-s țăranii români la câmp și în cele mai proaste filme românești, deci o aleargă pe câmp, o prinde, îi saltă fustele și-i zice: Vrei digital? 9. În țara noastră Ministerul Digitalizării digitalizează tot ce prinde. Așa se face că băieții care se ocupă de achiziții ministeriale vor cumpăra de cinci milioane de lei imprimante. Deci e vorba de digitalizarea unor hârtii imprimate. 10. RECLAMĂ. Două babe își numără dinții rămași. Aia de 90 nu mai are decât doi. Cealaltă de 99 la fel. Apare sloganul: 2 și cu 2 fac 4. 11. HOROSCOP. Nimic nou pe frontul de vest. Toți nativii trebuie să-l vadă.

PRĂJITORIA DE CAFEA

Repertoriul meu cuprinde toate Nocturnele câte s-au scris. Am uitat să vă spun. De la Nocturnele lui Chopin la cele ale lui Miriam Răducanu, de la Nocturnele lui Ion la Nocturna care se va așterne peste țara noastră atunci când se va stinge definitiv lumina. Un repertoriu bogat, energic, modern cu care colind lumea. Așa că patroana Prăjitoriei (de la prăjit) de Cafea din Câmpina m-a chemat să concertez. Mi-am pus pălăria, fără nu cânt, și m-am instalat în colțul rezervat muzicienilor valoroși care calcă pe acolo. După cum se vede în foto.

Prăjitoria e un loc drăguț. Alt foto. Cu multe cărți. Gigi Ghinea, Paul Goma, Elena Vodrașcova. Ultima e vinil, dar scrie ceva pe copertă discului și se poate citi așa că e la cărți. Se ascultă numai Coltrane, Count Basie, Steve Wonder de când era mic. La un radio din anii 40 din secolul trecut, radio căruia i s-a făcut ceva de zice numai minunățiile astea. Cum se procedează: se intră în Prăjitorie, se ocupă un fotoliu, se comandă un ceai cu cacao sau o bere Azuga nefiltrată sau o cafea venezueleană fără sâmburi, cafea prăjită bine în cuptoarele prăjitoriei, se arborează un zâmbet șucar, se destupă urechile sau ochii și se ascultă Cream, Nocturnele mele sau se citește Gigi Ghinea, se schimbă opinii, unul zice că nu mai e mult, altul zice ceva de Ion, celălalt zice că a sosit vremea, că Câmpina nu-i de parte de capitală că tot cu C începe, un cocostârc a adus bezele, totul la vreo unșpe lei și ceva. Un loc mișto deci. Când ieșiți de-acolo, la finalul concertului sau citelii puteți servi o pizza la grecii de alături care sunt închiși sau la o pizzerie și ea alături care e închisă așa că trebuie să înfruntați vremea, semnele de circulație, norii strânși spre Nistorești și să mergeți la ceva ce se chiamă Milla sau cam așa ceva care e vizavi unde au pizza foarte proastă. La plecare se fac foto. Cinșpe lei de căciulă chiar dacă nu ies, adică sunt neclare sau foarte mici cum se vede în materialul de față. Gazdă e Denissa Voicu, doamna Denissa Voicu. Denissa are umor, e vorbăreață, m-a acompaniat la xilofon. Da, la xilofon. Da, are talent.

ȘTIRI PE CARE DORIM SĂ LE AUZIM

1. Mica poveste de dragoste dintre Mădălina Ghenea și Brad Pitt, foto, a început în 2012. N-a continuat pentru că cei doi n-au avut un spațiu locativ adecvat. Zilele trecute, 2023, cei doi au fost văzuți într-un club select din Milano. Purtătorul de cuvânt al celor doi ne-a spus că de la Ministerul Familiei din România li s-a oferit un apartament cu două camere în Căminul de Nefamiliști din parcul Bazilescu, București. Vedetele au acceptat. Scenariștii căminului scriu acum un film numit Bătrânul și Oceanul. Povestea e așa: Bătrânul, Brad Pitt, se uită pe geamul căminului. Vede Oceanul. Mădălina, goală ca de obicei ca să vedem și noi spectatorii pe ce-a dat banii Bătrânul, se ridică din pat, ia o găleată și i-o îndeasă Bătrânului pe cap. Bătaia dintre cei doi este potolită de Gabriela Firea. Mișto.

2. În cutiile de cremă de ghete descoperite de arheologi în ruinele Sarmisegetuzei, foto, se găsea o cremă de culoare roz. Cercetătorii români au stabilit că era crema cu care s-au lustruit încă din antichitate orașele Florența și New York. De unde că, pe bună dreptate, dacii pot fi socotiți întemeietorii celor două orașe. 3. Prin hotărârea guvernului României și în special a primului ministru ciupercile autohtone nu mai sunt otrăvitoare. 4. Studii efectuate de cercetători englezi și americani între 1942 și 2001 menționează că în ultimile trei decenii lungimea medie a unui penis în erecție a crescut de la 12,1 cm la 15,24cm. O situație specială o ocupă România unde după mărirea pensiilor în 2023 a celor mai săraci dintre noi penisul în erecție al acestora ar urma să crească la 32,6 cm, deci cu aproape 100% mai mult.

5. Nu știm dacă la rotativă, dar în locul lui Lucian Bode la Ministerul de Interne va fi numită curând Andreea Bălan, foto. Imediat ce se va instala, dânsa va compune Imnul Ministerului, numit Lasă-ne, bă, Schengen, să ne luăm șpăgile din Vămi, ce-ai cu noi? 6. În urma eșecului cu Real Madrid proprietarii echipei de fotbal FC Liverpool vor să vândă echipa. Nicușor Dan o va cumpăra pentru a anima parcul Cișmigiu.

7. Opusul depresiei este exprimarea a declarat Shakira, foto, într-un recent interviu. După despărțirea de Gerard Pique dânsa s-a exprimat că vrea să vină în România pentru a-l cunoaște pe ministrul Budăi și a întemeia cu dânsul o pensie de 300 de euro că are doi copii și mai face. Vom reveni cu amănunte. 8. HOROSCOP. O plimbare pe canalul Bâstroie. Babele desigur. Pentru nativi cea mai aspră babă e Baba Sărăciei al cărui tratament sunt banii. 9. Pensiile speciale vor fi eliminate în 30 de zile. 10. SPORT. Prin intervenția necesară a prim ministrului Ciucă este 2 la 0 pentru România.