31 octombrie 2016

Sieranevada 2


.......Acum, eu nu spun că filmul nu-i bun! Eu am spus ce-am văzut și ce am avut de spus. Cât de bun e, stabilește fiecare. Dacă ajunge să-l vadă! Dar meticulozitatea aceasta cu care regizorii noștri arată toate nimicurile crezând că noi nu suntem capabili să le vedem singuri, mă deranjează. Pe mine personal, ca spectator! Și mă mai deranjează „criticii de specialitate”, care neavând propriile opinii, nu au curajul să spună că împăratul e gol. Nu mă refer strict la acest film!

Recent, 7 persoane, le puteți găsi pe internet, au stabilit ca ”Sieranevada” să fie propus pentru participare la Premiile Oscar. Nici n-ar avea ce altceva să propună!
Regizorul, însă, spune că nu are nicio șansă, fără o promovare extrem de costisitoare. Ce să promoveze?! Prostia românească? Sau corupția românească, din „Bacalaureat”?
Eu credeam că un film valoros este luat cu asalt nu numai de cei 500 de curioși și ziariști la un festival, dar și de distribuitori, dacă simt că-și vor scoate banii. Și vor face ei promovare, pe banii lor, că au tot interesul, dacă merită. Desigur, nu e suficient un Cannes sau Berlin, unde profilul diferă de Oscar, trebuie bani de promovare, dar să ai ce vinde!

Cei 7, sau toți cineaștii noștri dragi, ar trebui să vadă că subiectele filmelor care câștigă la Oscar sunt universale și perene, prezintă interes și pentru alții, chiar și pentru americani. Nu ca parastasul domnului Emil, numit alambicat și pretențios „Sieranevada”, fără să poată sălta filmul mai sus de genunchiul broaștei. Dar Cristi Puiu asta știe, asta scrie, iar producătoarea Oana Giurgiu nu a organizat vreun concurs de scenarii, să le vadă pe pe-ale altora. Interviurile lui Cristi Puiu sunt mai emoționante decât filmul. Filmul trebuie să fie un spectacol cinematografic, să aibă o miză, ca să vină spectatorii. Ca să prinzi un pește mare, trebuie o baltă mai adâncă. CNC ar trebui să organizeze concursuri speciale de scenarii pentru Oscar, la care să aibă acces și scenariști din afara sistemului, pentru că regizorii scenariști din sistem și-au cam demonstrat capacitatea creativă.

Desigur, e părerea mea, cu argumentele presărate în comentariu. Nu este exclus ca „Sieranevada”, după o promovare costisitoare, cu găleți portocalii și pelerine de ploaie, să prindă și la americani. Asta dacă nu vor crede că e un film de groază, judecând după morți și parastase, ci de râs!

Becheru Cinefil

30 octombrie 2016

Sieranevada 1

Ne-am luat după Becher, să-i dăm scrisoarea de ieri. Topul ăla de regizori. Tina Cumva l-a văzut la o cafenea din centrul capitalei, nu-i spunem numele, dar era cumva la La Plăcinte. Nu l-am dranjat, scria ceva. Citim peste umărul lui:


.....De data aceasta am avut noroc! A mai venit o tânără spectatoare și proiecția a putut începe. N-am pierdut decât 6 minute după ora 15, la „Europa”, a doua zi după premieră. De multe ori, la filme românești, am făcut cale-ntoarsă, pentru că numărul minim de spectatori e doi.
N-o spun cu nicio răutate, chiar sunt convins că la alte cinematografe au fost mult mai mulți spectatori la filmul lui Cristi Puiu, chiar așa, nepremiat la Cannes!
Eu, oricum, merg la toate filmele românești, așa că nici din sală nu am ieșit înainte de final. Am auzit că, la Cluj, regizorul le-a spus spectatorilor că nu se supără, dacă nu pot rezista la 3 ore de proiecție. La București au rezolvat-o mai simplu, n-au mai plecat de-acasă!

Acum, despre film ce să zic! A început, așa cum m-așteptam, cu o fațadă mizerabilă a unui bloc vechi, dintr-un centru de oraș aglomerat, cu străzi înguste, blocate de reparații în carosabil și parcări nereglementare. Nimic nou! Nici în film, nici în realitate! O familie își aducea fetița acasă cu mașina și, după vreo 12 minute de proiecție reușesc să plece, nu contează unde, aveam tot timpul să aflu în 3 ore. La volan, un soț cam pămpălău, Mimi Brănescu, din câte mi-am dat seama din distribuție, suportă cu stoicism cicălelile soției sale, destul de tânără și suficient de frumoasă, din câte mă pricep eu, dar nu cu minte prea multă, de vreme ce l-a pus pe acest soț să-i cumpere fetiței o rochie pentru piesa în care juca la serbarea școlară. Evident, nu cumpărase una potrivită!

Ajung în timp real la destinație! Nici aici nu e vorba de vreo răutate din partea mea! Cu cât trecea mai mult timp, cu atât însemna că a rămas mai puțin! Cei doi participau la parastasul de 40 de zile al răposatului Emil. Nu intru în gradul de rudenie al celor care se adună, treptat, treptat, aici, pentru că s-ar putea să-i încurc. De altfel, nu are nicio importanță, e clar că erau rudele de gradul unu și cele prin alianță. Mai era și o fată beată din Croația, dar accidental. Sau poate că nu, filmul e o multi-coproducție, am înțeles, și cu Croația! Găsiți amănunte în alte cronici, dacă nu înțelegeți din film!

Firește, între cei prezenți apar diverse discuții, să mai treacă timpul, că popa avea să-și facă apariția abia după vreo oră de proiecție. Între timp, se stabilește că diferența între ciorbă și borș e că nu e nicio diferență, depinde dacă vorbește un moldovean sau un muntean. Realitatea, însă, e alta. V-am dat de înțeles încă de la început că nu avem de-a face cu familia unui academician. Ar fi fost muuult mai greu de scris un astfel de scenariu! Vă dați seama câte lucruri ar trebui să știe scenaristul ca să poată crea personajele, dialogurile, situațiile!? Cineaștii români au găsit soluția. Se rezumă la cel mai de jos nivel, ca să-și poate privi personajele de sus. Criticii de film le spun „oameni reali”, mă refer la personaje, și „viață autentică”! Și chiar sunt reali! Iar chestia asta, de-mpreună cu înjurăturile și vulgaritățile, este numită artă!

Dar să revenim la ciorbă, căreia, după părerea mea, nu-i poți zice borș, dacă n-are borș, ci zeamă de varză sau oțet pentru acrit. Ciorba poate fi și dulce, fără nicio acreală, pe când borșul, nu! Desigur, au mai fost și discuții mai academice. Cum ar fi cea despre rege, că de ce n-a făcut el blocurile acelea oribile, de-a trebuit să le facă partidul comunist! S-a trecut chiar și la evenimente internaționale, cum ar fi atentatul de la 11 septembrie, sau, mai aproape, „Charlie Hebdo”. Nu s-a ajuns, însă, prea departe cu nivelul discuțiilor. Deși, în familie, erau chiar și medici, profesori, sau militari de profesie. Dar a avut grijă scenaristul, tot Cristi Puiu, să fie niște ratați, să nu-i dea bătaie de cap!

În sfârșit, pe la jumătatea filmului, vine și preotul. A fost ceva mai bine, pentru că, până atunci, toți au vorbit și s-au certat în șoaptă, pentru că dormea un copilaș de-al unora. D-aia n-am prea înțeles eu filmul! Ca să nu apară un conflict de interese, regizorul l-a trezit pe copil și preotul a ținut veșnica pomenire cu glas tare și în timp real. Așa a mai trecut un sfert de oră și a început să cânte Liviu Vasilică. Nu în persoană, Dumnezeu să-l ierte, la un radio sau televizor, se auzea de undeva.

Dar filmul începe abia când apare personajul principal, cumnatul răposatului. E drept că plutise și până atunci în aer, la figurat, desigur, invocat de unul dintre fii lui, dar acum aveam să-l cunoaștem în carne și oase. Era de fapt un odios, care-și înșela nevasta la greu, cum zicea o cronicară, dar rezultă că nu numai la greu. Nevasta era aici încă de la începutul filmului și de-atunci a plâns întruna. Acum iese la iveală și miezul conflictului: nu știa să facă sex oral, nevasta, de aceea soțul apela la vecine sau asistentele medicale de la locul de muncă. N-am înțeles cum le-a salvat căsnicia vibratorul, de n-a părăsit-o! Asta poate dacă l-a folosit el!

În sfârșit, o altă problematică majoră a fost nepotrivirea costumului mortului pe destinatarul care-l primea de pomană, un slăbănog, să mă scuze actorul, conform datinei străbune! Aici se însumează inteligența celei care a cumpărat costumul fără să întrebe cine-l va purta, cu inteligența celei care a trimis-o să-l cumpere, fără să-i spună cui îi e destinat. Dar femeile i-au făcut câteva pense prin locurile principale și a putut să se așeze în capul mesei, în locul mortului.

De-acum, puteau veni sarmalele și sfârșitul filmului, dar mai era vreo jumătate de oră! Așa că soția soțului de la începutul filmului, care se dusese la un mall până vine preotul, este blocată în parcarea blocului de vizavi. Soțul vine să rezolve situația, dar soția se certa aprig cu o femeie mai în vârstă. Soțul îi cere scuze, zicându-i „mamaie”, dar aceasta îi spune „mamaie e mă-ta”! Se scrie cu cratimă! Apare și Andi Vasluianu, un foarte apreciat actor, de fapt tot filmul e plin de actori cunoscuți și apreciați, și îi zice că de ce pu..la lui a parcat acolo dacă nu e locul ei și a făcut-o pi..zdă proastă. Abia aici l-am recunoscut pe Cristi Puiu din „Marfa și banii” și arta lui unanim îmbrățișată de confrații săi. Fără asta, și acum cinematografia română ar fi fost în ceață, nimeni n-ar fi auzit de noi! E o replică mai la începutul filmului de față: „Nu am venit aici să aud cum se vorbește ca la ușa cortului!” Probabil e o improvizație a actriței, nu pare o creație a regizorului scenarist!
Evident, după violența verbală, urmează cea fizică! Soțul, pe care am apreciat încă de la început că e cam pămpălău, scoate mașina, dar, umilit în fața soției, începe să plângă. Și plânge vreo 17 minute! N-ar fi fost o problemă, și așa trebuia să treacă timpul, dar nu prea am înțeles ce spunea despre fratele lui mai mic, pe care l-a prins tatăl lor fumând, iar acesta a scăpat cu o minciună incredibilă.
Cei doi soți ajung până la urmă din nou la parastas, la sarmale, și se termină filmul.

Becheru Cinefil, va urma.

29 octombrie 2016

O scrisoare pierdută cu mulți regizori români de film în ea. Interesant!

Să vedeți cum a fost. Ne plimbam aseară la șosea. Io și Tina Cumva. Soare. Cald. În fața noastră un tip mergea scriind o scrisoare, vorbind la telefon și ștergându-și lacrimile. Becherul, ne-am zis. Îl recunoscusem, neicusorule. La un moment dat, Becherul a scăpat scrisoarea pe jos și a luat-o la goană. Am auzit: Coano Joițico, coano Joițico!!! Și a dispărut. Pierduse deci scrisoarea și am luat-o noi, poate trece s-o ia. Dar de unde ne știe? Așa că o publicăm în Călimară. Scrisoarea e de ne-nțeles, e cu mulți regizori, un TOP ceva, un clasament. Ia de citiți!

REGIZORI ROMÂNI DE FILM

1) Mari
Liviu Ciulei, Victor Iliu

2) Foarte buni
Nae Caranfil, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Alecu Solomon, Thomas Ciulei, Radu Muntean, Mircea Daneliuc (1975-1984),

3) Buni
Paul Cälinescu, Jean Georgescu, Lucian Bratu, Dan Pita (pânä în 1983), Mircea Veroiu, Visarion Alexa, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos, Nicolae Märgineanu (pânä în 1989). Radu Jude, Gabriel Dorobantu, Radu Mihäileanu, Adrian Sitaru, Hanno Hofer

4) Acceptabili
Ion Popescu-Gopo, Mircea Säucan, Nicolae Corjos, Mihai Constantinescu, Stere Gulea, Manole Marcus, Tudor Märäscu, Dinu Tänase, Cornel Diaconu, Ada Pistiner, Maria Callas Dinescu, Constantin Vaeni, Cätälin Mitulescu, Ruxandra Zenide.

5) Mediocri
Andrei Blaier, Sergiu Nicolaescu, Malvina Ursianu, Horea Popescu, Gheorghe Naghi, Elisabeta Bostan, Dinu Cocea, Valeriu Drägusanu, Demian Iosif, Mihai Iacob, Aurel Miheles, Iulian Mihu, Doru Nästase, Cristiana Nicolae, Adrian Petringenaru, Letitia Popa, Timotei Ursu, Stefan Traian Roman, Nicu Stan, Dan Marcoci,

6) Submediocri
Geo Saizescu, Gheorghe Vitanidis, Mircea Muresan, Virgil Calotescu, Andrei Cätälin Bäleanu, Mircea Moldovan, Savel Stiopul, Radu Gabrea, Vladimir Popescu-Doreanu, David Reu, Laurentiu Damian, Serban Marinescu, Dan Pita (dupä 1987),

7) Slabi
Anghel Mora, Serban Creangä, Francisc Munteanu, Geta Doina Tarnavschi, Marius Sopterean, Radu Nicoarä, Cezar Grigoriu, George Cornea, Ioan Cärmäzan, Nicolae Märgineanu (dupä 1989).

8) Foarte slabi
Boiangiu Alexandru, Alecu Croitoru, Dinulescu Dumitru, Adrian Isträtescu-Lener, Dan Mironescu, Nicolae Opritescu, Cornel Todea, Gheorghe Turcu, Constantin Dicu

9) Groaznici
Mircea Drägan, Haralambie Boros, Lucian Mardare, Stelian Stativä, Mircea Daneliuc (1989-...), Cristina Nichitus, Adrian Popovici, Marius Theodor Barna

0) Abtineri
(Regizori asupra cärora nu pot emite nici o pärere concludentä - au lucrat prea putin, sau nu le-am väzut filmele, etc. Asupra unora AM opinii proprii - de exemplu, pe Bocänet îl consider BUN, sau pe Codre, SLAB, dar câte un singur film e insuficient ca sä emit verdicte.)
Alexandru Bocänet, Petre Bokor, Nicolae Breban, Gheorghe Tobias, Andrei Cälärasu, Daniel Bärbulescu, Florin Codre, Mihnea Columbeanu, George Busecan, Felicia Cernäianu, Carol Corfanta, Titel Constantinescu, Constantin Neagu, Bose Ovidiu Pastina, Dorin Mircea Doroftei, Plângäu Mircea, Drägulescu Bogdan, Gostin Ion, Radu Guräu, Ion Nitä, Constantin Päun, Cristu Polucsis, Alexandru Danciu Szatmari, Gabor Tompa, Elefterie Voiculescu, Anca Damian, George Preda, Cristina Ionescu, Petre Nästase, Titus Muntean, Antoniu Berenyi (si alti regisori tineri din ultimii ani cärora n-am reusit sä le väd filmele).

Scrisoarea era semnată anonim: Becheru Cinefil.

28 octombrie 2016

Cu ochii pe banii lui Bob Dylan

Bob Dylan nu și-a ridicat premiul Nobel. Nici diploma, nici banii. Și asta pentru că nu și-a scris un discurs, și nici băieții din securitatea cu pricina n-au făcut-o. Un discurs din care să reiasă de ce cântă, când ar putea lupta în Siria, de ce compune când sunt destui alții, de ce face versuri când există deja numai în România doi, trei poeți gata să aștearnă poeme despre șomaj, șerifi, Sala Palatului, Pas cu Pas sau fluierul vântului. Până la urmă, discursul ca discursul, că nu interesează pe nimeni, ci banii, banii sunt buba, că toți au pus ochii pe ei. Agențiile de presă urlă indignate, corurile de copii din Venezuela cântă cu lacrimi în ochi pentru că banii ăștia le-ar fi buni la note, și-ar cumpăra note, muncitorii din Detroit cu euroii ăștia ar mai scoate un Dodge sau un Pontiac și ar salva orașul. Un primar dintr-o comună românească, Clejani, județ Giurgiu, ar avea nevoie de cei nouă sute de mii de euro pentru irigații. Ar iriga o conductă de vin de la Călugăreni până la el în curte, ca să aibă de comemorarea bătăliei de pe Neajlov în fiecare an. Bere Gratis, de exemplu, celebra trupă de nu știm ce, ar avea nevoie de ei pentru a-i avea la cea de 70 a aniversare. Vargas Llosa, tot cu ochii pe bani, zice că asta ar mai lipsi, ca la anul, 2017, premiul pentru literatură să fie acordat unui fotbalist. Lucru posibil, dacă fotbalistul ar scrie mai bine ca el.

Un' te-ntorci, la BEC sau la Carrefour, unde deschizi o carte sau un cântec, ori cu cine vorbești sau vezi un film, toată lumea îți zice că-l vrea premier pe Dacian Cioloș. Până și Elena Udrea, care este independentă. Până și Vlad Alexandrescu, fost cultură, acum USR ?????, zice ceva de Cioloș, că adică ce băiat gigea. Primarul din comuna Uiești îl dorește prim ministru în comună pe Dacian Cioloș ca să le vorbească țăranilor timp de patru ani despre necesitatea investițiilor casa de cultură, adică că cu ce bani, că dacă or fi buni ăia ai lui Bob Dylan, sau să-i bată la cap că-i mai bine să aibă puțuri în curte decât apă curentă și tot așa. Echipele falimentare din Liga întâi română de fotbal ar avea nevoie de Dacian Cioloș tot pentru bani. Adică, prim ministrul României să le devină antrenor jucător casier contabil și să le dea câte zece mii de euro pe meci chair dacă vin, chiar dacă nu vin la stadion. Mare presiune pe săracul Dacian Cioloș. Oare cum se va descurca? Mai ales acum când și consoarta dânsului vrea să se stabilească în România pentru niscaiva cântări. Vom vedea, vom trăi și vom vedea. Dar suntem siguri că în felul acesta, România va redeveni marea forță culturală, sportivă, științifică, agricolă și autostradală de dinainte de 89.

Las Fierbinți nu mai e ce-a fost. Poate ratingul e același, dar serialul s-a dus. La Mimi Brănescu relațiile umane erau, chiar dacă îngoșate, firești, "tradusul"/amantlâcul făcea parte din viață, ba chiar era obigatoriu, așa cum este în realitate în mediul rural. Secvențele din curtea Aspirinei își aveau farmecul lor, ironia, umorul special al scenaristului. Erau, culmea, credibile. Să nu uităm că sub pana lui Brănescu, Las Fierbinți a stat câțiva ani buni în fruntea serialelor românești. Acum, la alde Văncică și Bobonete, noii scenariști, poveștile sunt cam trase de păr, nu mai sunt din lumea satului. Harta raiului sau vânzarea pământului, ultimul episod, au mai fost cumva, dar poveștile de cuplu n-au credibilitate, sunt false. Vezi predicțiile de pe calculator ale lui Robi și așa mai departe.

Denis

27 octombrie 2016

Băieții de oraș, Valea Mută și paznicul cu cazier

Ne mai uităm și noi la televizor. N-ați crede. Dar suntem în rând cu lumea și luăm telecomanda și zapăm, zapăm, zapăm până ne stabilim pe adormitoarele emisiuni ale TVR 1 pe care trebuie să le plătim din nou din banii noștri. Că așa-i în toate țările.

Vedem pe HBO Valea Mută. Nu știam că e serial românesc, dar de cum s-a deschis genericul am văzut imediat că e de-al nostru. Un thriller mai neobișnuit. Au loc trei crime la o cabană unde doi prieteni, 17 ani, fac o mică petrecere. Niște gagici, chestii. Mama unuia din băieți, Elena Zamfir, este o celebră procuroare, interpretată de Rodica Lazăr. Rigidă, fără umor, insensibilă, fără gesturi de oameni, adică niciodată nu se scarpină când cercetează ceva, nu se îndoiește de mașina nu știm care, adică joacă necredibil, neobișnuit și neconvingător. N-o crezi. Băieții văd crimele și nu spun nimic, ca să nu iasă la iveală că unul dintre ei este homosexual??? Sau așa crede el. Poliția ia ea cazul la mână, dar ce te faci cu presa? Ce spui la media? Că trei crime nu-s de colea. Și procuroarea iese la presă și zice ceva. Cum nu se face, în România, în realitate. Cu niciun caz. La noi poliția e mută. Și băieții mai vorbesc între ei, mai găsesc un pistol până schimbi canalul. Theodor Șoptelea, Vlad Bălan sunt degeaba. Regia Marian Crișan, omul cu eșecul de lung metraj Rocker. Ajungi la fluturii de pe National Geographic și rămâi.

Încercăm și cu Băieți de Oraș de pe Antena 1. Mihai Bendeac e-n toate. Că regie, că roluri, cu cutare, cutare, fără pic de umor. Mai sunt pe acolo Vlad Măgulin, Micutzu, Anca Dinicu, Lorena Luchian, Doina Teodoru. Buni, dar degeaba. Bendeac rade tot. Și n-o face bine pentru că neavănd dicție nu se înțelege ce spune. Păcat. Schimbi și dai de dl Iohannis. De președintele nostru.

Domnul Iohannis zice ceva de un paznic. Că el nu se poate angaja, paznicul, fără a i se cere cazier. Era cu bătaie la Dragnea. Dar noi știm că se poate. Așa că l-am căutat pe paznicul la care făcea referire președintele și l-am găsit la Costinești. Personaj real. Zice: Nu, domle, în bazar te angajează fără niciun cazier. Toată vara. Că iarna nu-i nimeni pe aici, nu găsești nimic de muncă în Costinești. Poate la Mangalia, Constanța. În sfârșit, ce spui dta e adevărat, nu ne trebuie nicin cazier, dar nici nu păzim nimic. Doar ne uităm la gagici, mai ciordim ceva, și-n restul timpului behăim prin stațiune după câte o sută de lei. Și bănuiesc că așa fac toți paznicii din țară. Du-te și vezi. Da, așa să faci.

Denis

26 octombrie 2016

Horoscop naturist 5

CAPRICORN

Saturnienii sunt potcoviti de marele malefic cu un temperament limfatico nervos, adică închis, tensionat, adesea inclinat catre depresii. Ii salveaza umorul sec, care trebuie cultivat pentru ca este un remediu excelent împotriva încărcării nervoase la care semnul este predispus. Sedentarismul de care sufera multi capricorni le poate accentua starile negative. Moderati din fire, capricornii sunt mai degraba anorexici,
decat rubiconzi si pot pierde usor cateva kilograme in conditii de stres.

In corpul omenesc, Capricornilor le corespunde scheletul osos in general, cu accent asupra genunchilor, care se înțepenesc cu mare usurință. Pielea este guvernata tot de Saturn, iar dinții si măselele cad tot in curtea lor, deoarece semnul pierde mult calciu din organism.Lipsa de
exercitiu duce la atrofierea incheieturilor, ceea ce poate duce in timp la diverse tipuri de scleroza. Tot din sedentarism decurg si atrofia musculara si reumatismul articular. In cazuri extreme se poate instaura paralizia. Scleroza atinge adesea nervul auditiv, ceea ce poate duce la surzenie, iar pielea este de cele mai multe ori uscata, cu tendinte de descuamare. Eczeme de multe tipuri pot sa apara pe un fond de stres prelungit, iar in cazuri mai rare psoriazisul. Ceea ce este remarcabil este cat de rezistenti sunt Capricornii la boli, mai ales la cele cronice. Paradoxul acestui semn este ca tinde sa fie extrem de bolnavicios in copilarie, iar sanatatea se fortifica pe măsură ce înaintează în vârstă.

Alimentele cu un efect imediat reconfortant asupra Capricornilor sunt cele care contin amidon: cartofi (ca si alt semn de pământ, cel al Fecioarei), pastele, maltul, ovazul, cele care contin fier - ca sfecla rosie si spanacul - si ciupercile de padure, in mod special hribii si mănătârcile. Fructul ideal pentru Capricorn este gutuia.

Plantele aromatice si medicinale in afinitate cu Saturn sunt: cânepa, tataneasa, matraguna (daca Socrate era Capricorn, cupa de matraguna i-ar fi facut bine) si vinetelele (sau floarea-graului). Mirosul discret de panselute, de vita cățărătoare și amaranthus are un efect deosebit in aromoterapie. Remediile homeopatice de baza sunt: Plumbum, Iris vesicolor, Silicea. Saturnienii se refac cu ajutorul vitaminei C si L1.

VARSATOR

Excentricii copii ai lui Uranus au un temperament nervos cu coloratura bilioasa. Asta inseamna ca acumuleaza cu usurinta stresul, mai ales stresul mental, si au probleme in exteriorizarea starilor de nervi si se inchid in ei, devenind ursuzi. Acest semn fix de aer are o adevarata predilectie pentru răcoare si tinde sa se imbrace prea usor când afara este frig, iar de-aici i se trag multe belele. Pentru a se motiva sa faca exercitii fizice, Varsatorii trebuie sa urmeze un program creativ, nu repetitiv sau bazat pe rutina.

Varsatorul guverneaza circulatia periferica la nivelul gambelor, incheietura gleznei, sistemul nervos simpatic, cortexul cerebral si nervul spinal. Problemele de sanatate la care se pot astepta uranienii sunt, in primul rand, de ordin nervos. Glumind, Linda Goodman scria: "Varsatorii furnizeaza 70% dintre nebuni si 70% dintre genii" (care nici ei nu sunt prea normali - n.r.).

Oboseala nervoasa, starile de depresie si angoasa pot duce la spasmofilie. Toate afectiunile sistemului nervos central cad, de asemenea, in ograda uranienilor (encefalita, tumori, Parkinson si nevroze obsesive).Varicele si arteritele sunt rezultatele proastei circulații periferice.Varsatorii sunt predispusi la accidente violente.

Cel mai indicat aliment pentru Varsatori il constituie fructele de toate felurile: fructele exotice precum kiwi, mango si fructul pasiunii, iar fructele uscate - caise, curmale, prune sau mere - ii ajuta foarte eficient sa-si recupereze energia nervoasa. In aromoterapie, esentele florilor de pomi fructiferi si discretul parfum al orhideelor au efecte remarcabile.

Plantele aromatice si condimentele benefice pentru uranieni sunt cele cu gust si miros foarte pregnant, cum ar fi ardeiul iute, piperul alb sau negru sau curry. Remediile homeopatice sunt Uranium si Phosphorus.

Toate vitaminele din complexul B au un efect tonic si binevenit asupra sistemului nervos al Varsatorilor.

PESTI

Razele lui Neptun ii inzestreaza pe nativii din Pesti cu un temperament limfatic, care poate îmbrăca orice alta coloratura temperamentala, semnul fiind eminamente adaptabil, reusind sa se integreze in orice mediu social. Hipersensibilitatea neptuniana este difuza, ei intrand in rezonanta pana si cu cele mai nesemnificative detalii din mediul inconjurator, cum ar fi temperatura, zgomotul de fond etc. Orice disonanta a mediului le poate provoca simptome fizice, dar acestea nu sunt rezultate ale ipohondriei, ci simptome psihosomatice, cat se poate de reale. Se poate ajunge la situatii cu adevarat grave, pentru ca Pestii sunt rareori activi, deci sunt receptori empatici ai lumii inconjuratoare si le lipseste agresivitatea naturala. Nevoia de-a se izola de stimuli neplacuti ii face pe multi dintre ei sa serefugieze in alcool sau droguri si devin foarte repede dependenti.

Neptun stapaneste labele picioarelor, intregul sistem limfatico-gangl ion ar si tesutul reticulo-endotelial.Vitalitate a Pestilor este îndeobste scazuta, ceea ce de multe ori se datoreaza abuzului de alcool, tigari, sedative, tranchilizante sau droguri.

Faptul ca organismul lor are tendinta de-a retine toxinele înrăutățește situatia, ceea ce impune necesitatea de-a avea un regim alimentar foarte
echilibrat si de-a consuma suficiente lichide pentru a-si mentine organismul detoxifiat. Până si la medicamentele prescrise de medici, Pestii pot avea reactii inexplicabile, de aceea se recomanda evitarea, pe cat posibil, a medicamentelor produse pe cale chimica.

Pestii ar trebui să mănânce alimente cu un înalt conținut de lichide, cum ar fi pepenii, dovleceii, castravetii si salata verde. Plantele medicinale si aromatice corespunzatoare neptunienilor sunt florile de tei, cicoarea și mușchiul de copac.

Principalele remedii homeopatice recomandate Pestilor sunt: Tabaccum, Coffea si Petroleum

Agenția CĂLIMARA

25 octombrie 2016

Condurii generalului

De ziua Armatei Române, generalul Manole Ben Manole fu invitat la balul de la Centrul Militar. Fastuos, colosal, magnific bal. Miniștri, mareșali, împărați, regi, cucoane de ofițeri, grași, burtoși, de toate. Se bea, se spuneau secrete militare, se atacau țări în imaginația unora, coniac, vin de 300 euro sticla, salam scump, păsări fripte și totuși generalul teabuia să plece acasă, pe Neajlov. Își lăsae nevasta singură, pe Florica Ben Florica, pentru că avea de lucru cu adjunctul său, generalul cu două stele Costache Ben Costache. Pe trepte, la ieșirea din sala de bal, generalul găci un condur de aur nr 35, dar nu era de aur, era dintr-un lemn aurit, ceva nemaivăzut, lucrat de unul din cei mai buni cizmari din Italia. Că se știa că Italia, mamă, mamă. Al cui o fi condurul? Să caut, să văd, poate-i găsesc proprietarul.

Urșii grizly și carpatin erau adunați la Hotelul Împăratului din Sibiu. Discutau acordul cu Canada. Dacă să-l ratifice sau nu. Bă, zise unul, șef al corului urșilor din Moscova, noi nu vrem acordul, că canadienii ăștia ba vorbesc franceza, ba engleza și noi nu pricepem o iotă și cum o să aflăm când e liber la femei? Bă, zise altul, care avea o căciulă de veveriță pe cap și o sabie de aur în laba stângă, bă, nici noi nu suntem de acord, pentru că mierea canadiană nu-i mai bună ca cea românească pe care o putem fura de pe șoselele dinspre mare, spre Constanța. Când să se ia la bătaie, intră generalul. Al cui e condurul ăsta? Urșii se uitară la lucrare, plescăiră a admirație și spuseră: E al lui Muma Pădurii. Stă după dealul de acolo.

Muma Pădurii îl primi pe general aproape goală. Îi făcea farmece. Erotice. Dar generalul îi smulse un picior și probă condurul. Nu-i venea, pentru că Muma Pădurii avea 40 la picior. Nu scăpă așa ușor și făcu o repriză de dragoste cu Muma, apoi își luă condurul și-o șterse.

Florica Ben Florica citea un tratat de Constituții mondiale căutând rolul adulterului în viața cât mai multor popoare. Probă condurul. Nu-i venea, n-avea piciorul așa mic. Spuse: Da' de ce nu-l probezi tu, Manole, poate-i al tău? Lui Manole îi veni perfect. Uitase că avea ambliopism sever degenerat la ambele picioare, iar asta se traducea în faptul că la un picior avea nr 35 la pantofi, iar la celălalt 44. Florica era nervoasă că fusese deranjată. Luă condurul și-i dădu lui Manole cu el în cap. Cuiul tocului i se înfipse generalului în frunte, rămânând cu el în frunte pe viață.

Denis

24 octombrie 2016

Horoscop naturist 4

SCORPION

Acesti nativi, marcati de doua energii extrem de puternice - cea a temerarului Marte si cea a necrutatorului Pluto - au un temperament paradoxal. In aparenta sunt calmul personificat (in astrologie se vorbeste despre "masca scorpionica"), datorat autocontrolului plutonian, dar de sub aceasta suprafata apar izbucnirile martiene, capabile să reducă la tăcere până si pe cel mai vajnic dintre Berbeci. Avem deci o structura temperamentala limfatico-bilioasa. In reprezentarea astrologica a corpului uman, Pluto guverneaza organele genitale externe si interne, colonul, partial prostata, rectul si anusul. El este, de asemenea, pus in legatura cu nasul si nervii auditivi.

La fel ca rudele lor martiene, Berbecii, Scorp ion ilor le fac bine mancarurile condimentate (dar nu in exces), ceapa, datorita efectului ei benefic asupra fluiditatii sângelui, urzica, prazul si ardeii capia.Un puternic efect linistitor si, in acelasi timp, afrodiziac il au asupra lor esenta de glicina, uleiul de rododendron si cel de aloe.

Plantele medicinale in afinitate cu semnul Scorpionului sunt: mintea matei (catusnica), alunul de munte si porumbarul. Siropul sau decoctul de porumbele are un efect deosebit de puternic asupra reducerii febrei mari pe care o fac Scorp ion ii si ajuta la regenerarea rapida dupa forme acute de boala - deoarece Scorp ion ii sufera doar rareori de afectiuni cronice.Scorp ion ii trebuie sa se fereasca de hemoroizi, deci constipatiile prelungite nu trebuie trecute cu vederea. Sunt, de asemenea, predispusi la contractarea maladiilor venerice. Barbatii fac adesea prostatita, pe cand femeile au, de multe ori, probleme cu ovarele si uterul, cum ar fi leucoreea (sangerari intermitente intre menstre), dismenoree (ciclu neregulat), chist sau fibrom si ulceratii. Remediile homeopatice de baza sunt Lochesis, Thuya si Platina.
Pentru a întări rezistenta organismului, Scorpionii au nevoie de vitaminele P si B12.

SAGETATOR

Sagetatorii sunt binecuvantati de marele benefic Jupiter cu un temperament sangvin, care are însă si o componenta bilioasa. Adica, sunt vioi si au un bun echilibru intre stimuli si reactie, dar din când in când pot avea iesiri de manie care ne aduc aminte de Jupiter - Zeus, tatal zeilor. Le place sa se impartaseasca din placerile vietii si nu prea tin justa măsură nici la mâncare, nici la bautura. Placerea de miscare este mare si le face foarte bine, insa arareori exista disciplina. Desi sportul ii atrage, ei exerseaza fie prea mult, fie prea putin. Partile corpului ce corespund zodiei Sagetatorului sunt: ficatul, vezica biliara, in parte, pancreasul, coapsele si partea sacrala si coxigeala a coloanei vertebrale, nervul sciatic, circulatia arteriala in ansamblul ei. Mâncarea foarte consistenta si bautura afecteaza invariabil ficatul si pancreasul, a caror leneveala produce in timp obezitate, cu tot cortegiul ei de afectiuni digestive. Grasimile si zaharurile se prelucreaza foarte greu, ceea ce poate duce la pancreatita si diabet. Coxartroza si artroza lombara si alte afectiuni sau traumatisme pot afecta femurulsi nervul sciatic. Citricele, mai ales grapefruitul si coacazele rosii sau negre pot face minuni pentru un ficat obosit si pot mentine elasticitatea vaselor sangvine, prevenind, de asemenea, hipertensiunea. Ceapa si usturoiul, in cantitati cat mai mari, fortifica organismul de tip jupiterian, iar telina si dafinul adaugate in mancare le fac, de asemenea,foarte bine.

Plantele medicinale in afinitate cu Sagetatorul sunt: anasonul, scortisoara, melisa si rasinile aromatice. Remediile homeopatice corespunzatoare planetei Jupiter sunt Sulfur, Colchicum si Nux vomica. Vitaminele de care are nevoie un jupiterian sunt multe la numar: F, K, B6, H, I si J.


Agenția CĂLIMARA

23 octombrie 2016

Nicu, 40 de zile

De fapt, Olga a fost cea care a dat telefon, Olga Bucătaru. Am răspuns și zice: Ia-l pe Nicu și veniți la mine să spargem peretele. Vreau să fac din două camere un living enorm. L-am sunat pe Nicu: Nicule, ia-ți toporul, barosul, escavatorul, gluga, tot ce ai și hai la Olga. Ia și vin, că ea n-are. Și deci, io puneam vin, Nicu Mateescu spărgea peretele iar fetele casei, Olga și Natașa, mama Olgăi, făceau blinele cu carne și cu varză. Am cărat molozul în stradă, pe Alecu Russo, ne-am veselit cu plăcintă de spanac, și în dreapta găurii făcute de Nicu Olga a pus un tablou cu un cavaler semnat Sorin Dumitrescu, gagicul ei, și în stânga bolții un tablou de Wanda Mihuleac, prietena mea. Am inaugurat noul living cu o canastă. Io pereche cu Olga Tudorache, celebra actriță, iar Olga, gazda, cu Nuni Anestin. Așa au început, în anii 80, petrecerile din Alecu Russo la care veneau: Gelu Nițu, Olga Tudorache, Geo Costiniu, Ioan Bucheru, Țâcă Cojocaru, Theo Cojocaru, Sorin Dumitrescu, io, Olga Delia, Eugen Ungureanu, Nicu Mateescu, autorul moral, Cristina Topolski, Nicu Alifantis, și mulți, mulți alții.

Pe urmă m-a sunat Nicu. Zice: Haidi, bă, să scriem piesa aia, că mă bate la cap Dan Micu, regizorul. Io: Unde o scriem? La mine, la Valea. La Valea Călugărească Nicu avea o mașină de scris care funcționa cu elastic întrucât carul nu se trăgea și pace. Doamna Mateescu ne-a rugat să nu-i țăcănim în cap. Așa că ne-am dus în cramă. Cum te uitai la casa din Valea dinspre șosea, crama era în stânga. Multe butoaie acolo, ne-am făcut loc. Da, dar din care bem? Că nu mergea scrisul. A intrat doamna Mateescu și ne-a salvat zicându-ne: Băieți, numiți-mi butoaiele ca să le știm rostul, care-i riesling, care fetească, care merlot, care sauvignon. Cum era să le numim? După muzica pe care o ascultăm, a zis Nicu. Și așa au apărut vinurile Rolling Stones, Beatles, Bob Dylan, Manfred Mann, Grateful Dead, Hendrix și altele. Am avut crete colorate și-am notat cele câteva zeci de butoaie. Piesa am scris-o cu Rainbow a lui Rolling Stones. Mâncam tot pe Rainbow. Piesa de la Teatrul Mic a fost un succes.

P-ormă, m-am întâlnit cu Nicu pe stradă, pe Calea Victoriei. Ducea în spate un târnăcop, un bazin de wc, o bucătorie, țevi de scurgere, două lopeți, un pickamer și două gropi. Unde te duci? La Eugen Chirovici să-i fac baie și bucătărie, știi că nu are!! Știam. Și Nicu le-a făcut fără să ceară nimic, fără să bea, fără să urască pe nimeni, fără să bârfească pe cineva. Așa era el. Te ajuta și cu asta basta. În toiul, muncii a trecut Vișniec pe lângă noi. Matei Vișniec. Stătea la mansardă. Bă, zic, când ajungi la RFI, în Franța, cheamă-l pe Nicu să vă facă bucătărie. Nu l-a chemat niciodată.

Când se oprea din spetit, Nicu spunea bancuri. Bune. Țin minte unul: Un moș a prins o babă. A pus-o în cuibar să facă ouă. Din primul ou a ieșit un milițian. Din al doilea, șefa de la Cartea Românească, dna Bedrosian, din ale treilea Marian, care a zis: Nicule, nu bem o țuică?

La 40 de zile de la dispariția lui Nicu, la Valea, la restaurantul Feteasca Neagră am fost doar câțiva bucureșteni: Paul și Mihaela Șerșun, Răzvan și Irina, copiii lor, Roxana Colceag, Tania Purplegate, fiica Lorenei, cu Simion și Armenia, familia ei, un văr, o gagică blondă, Tina Cumva, io, alt văr nu-ș de unde, Eugen Chirovici, Radu Șeller, Stere Culea, Denisa Mateescu, o mătușă bătrână rău, doi grași și restul ploieșteni cu Maricica în frunte.

Preoții, tineri și eleganți, au ținut cele două slujbe, cea de acasă și cea de la restaurant într-un minut. Scurt, două cuvinte. Știau că Nicu nu a fost un religios, și mai știau, privind adunarea, că n-avea rost să citească sute de pagini din niște cărți bisericești inventate. Și mai știau, asta se vedea pe ei, că religia e pe cale de dispariție și că dacă omenirea va dori să se salveze de pe acest pământ o va face cu ajutorul științei iar nu cu al lui Dumnezeu.

Așa a fost.

Denis Dinulescu

22 octombrie 2016

Horoscop naturist 3

FECIOARA

Cea de-a doua zodie guvernată de Mercur are o preocupare înnascuta pentru sănătate, apreciind mult remediile naturiste si regimul vegetarian. Pentru aceasta zodie de pământ, remediul natural cel mai eficient este... aerul, de aceea plimbarile lungi in aer liber (si pe cât posibil nepoluat) au un efect imediat de calmare asupra temperamentului nervos al Fecioarelor, si asta ajuta la menținerea sănătății într-o măsura mult mai mare decât si-ar putea imagina. Mersul cu bicicleta (dar nu pe strazile unui oras aglomerat), de preferinta in mijlocul naturii, este, de asemenea, recomandat.

Fecioarele guverneaza circulatia sangvina si limfatica a abdomenului, intestinele, pancreasul (partial) si nervul motor ocular extern. Temperamentul nervos al acestor mercurieni ii predispune la stari de ingrijorare nevrotice, care pot genera dureri surde, dar persistente de cap, ce pot fi inlaturate, insa, neasteptat de usor printr-o alimentatie adecvata si prin plimbarile mai sus menționate sau prin exercitii de yoga (in special exercitiile de relaxare).Problemele lor serioase de sanatate sunt insa legate de tractul digestiv: probleme de asimilare intestinala, dureri abdominale (provocate de "nervi"care se duc direct la stomac), perturbari ale tranzitului intestinal (sunt adesea constipati), exces de fermentare. Alte pericole care pandesc Fecioarele sunt diabetul insipid, apendicita, pancreatita si peritonita. Femeile sunt destul de des sterile.Sistemul nervos al Fecioarelor este sensibil la stres si la starile prelungite de ingrijorare care contribuie la subminarea sănătății lor.

Fecioarelor le face foarte bine sa consume cartofi, gulii, telină si alimentele mentionate la zodia Gemenilor (pentru ca au acelasi guvernator - planeta Mercur). Plantele aromatice si medicinale sunt, de asemenea, identice, la fel remediile homeopatice, comune celor doua zodii mercuriene.


BALANTA

Inzestrate cu acelasi temperament sangvin placut si gentil ca Taurii, Balantele sunt insa departe de robustetea si vigoarea specifice zodiei fixe de pământ. Vitalitatea lor este cu mult mai scazuta, in schimb sunt firi mai rafinate, de multe ori artistice, efect al planetei Venus intr-un semn de aer. Tendinta catre leneveala (caracteristica ambelor zodii venusiene) le face sa evite exercitiul fizic, de care au, de fapt, nevoie in mai mare masura decat multe alte zodii. Lipsa de miscare fizica, pe care ar trebui s-o practice cu regularitate, le pricopseste rapid cu cearcane si migrene sâcâitoare persistente.

Balanta guverneaza rinichii si vezica urinara, in corpul barbatesc - prostata, partea lombara a coloanei vertebrale (impreuna cu Sagetatorul), precum si nervul facial. In general, tendinta organismului de-a retine toxinele este cea care duce la afectiunile renale, cum ar fi insuficienta renala acuta sau cronica. Disfunctiile renale pot duce si la edeme ale membrelor inferioare (picioare umflate). Colibaciloza este, de asemenea, o boala des intalnită in rândul Balantelor, la fel ca insuficienta circulatorie venoasa si limfatica, mai ales la nivelul bazinului, si afectiunile genito-urinare, ca cistita si anexita.Igiena intima trebuie respectata cu cea mai mare strictete.

Regimul alimentar al Balantelor, carora le cam plac mâncărurile grele, trebuie să conțină multe cereale, fructe de pădure, sparanghel, fasole si, surprinzator, mai toate condimentele, in mod special ardeiul iute. Menta, sub orice forma, ajuta la claritatea proceselor mentale.

Uleiul sau parfumul de trandafiri imperiali, de zambile si de toporasi, folosit in aromoterapie, produce calmarea nervoasa. Principalele remedii homeopatice sunt Cuprum, Pulsatilla, Anacardium, Thuya si Apis. Organismul Balantelor cere un aport sporit de vitamina F.

Divizia Naturistă CĂLIMARA

21 octombrie 2016

Pericolul inteligenței artificiale pentru țara noastră

Stephen Hawking n-are ce face și vorbește despre inteligența artificială. Zice: Crearea inteligenței artificiale poate fi cel mai important eveniment din istoria civilizației noastre, dar ar putea fi ultimul, dacă nu evităm riscurile. Sau: În viitor, inteligența artificială ar putea dezvolta o conștiință proprie, care s-ar putea întoarce împotriva omenirii. Pentru aceia dintre cititorii noștri care nu realizează amploarea fenomenului numit inteligență artificială vom da un exemplu, două. Automatele de plătit parcarea la aeroportul Otopeni sunt inteligențe artificiale. Dacă bagi o hârtie de 100 s-ar putea să nu-ți dea restul. Să fugă cu el. Asta înseamnă că inteligența computerului aflat în interiorul mașinii de plata parcării s-a întors împotriva noastră. Te duci și reclami. Polițitul care te ascultă n-are inteligență artificială și știe cu cine se luptă, aparatul fiind mai deștept. El îți semnează un proces verbal prin care ești invitat să aștepti restul acasă. Asta, ca să evităm riscurile. Dar inteligență artificială este și atunci când citești programul de guvernarea al lui Cioloș. La nu știm care punct zice să citim Pas cu Pas. Ori asta înseamnă, după Hawking, că inteligența artificială se întoarce din nou împotriva noastră. Și s-ar putea să ne fie fatal.

Gabi Szabo are planuri babane de repunere în elita mondială a sportului românesc. Planul l-a prezentat în cadrul alegerilor pentru C.O.R. Zice dânsa: Mai mult de 60%, probabil vreo zece milioane de români, nu fac educație fizică. Și de aici pleacă totul. Cum câștig mandatul, pe lângă fiecare bloc voi pune paralele, gropi pentru sărituri, dacă nu există deja, saltele de trântă și alte accesorii pentru sportul de masă. Tineri și bătrâni vor face sport aproape obligați, pentru că întreținerea acestor aparate le este oprită la întreținere. Astfel, vom identifica, pe grupe de vârstă, numeroși campioni olimpici. Pentru persoanele de peste 70 de ani, vom introduce un alineat special: acela că ele nu vor mai lua pensie, pentru că în cazul în care câștigă o medalie de aur la înot sincron, să zicem, federația îi răsplătește cu două mii de euro. Dacă nu chiar cu mai puțin.

Trump și Clinton au făcut referiri la România în ultima lor dezbatere televizată. Trump a zis: Dacă trec prin România, îmi iau zece mititiei tradiționali cu ardei iute și-i halesc pe nerăsuflate, așa cum stă bine unui președinte american. Dar Clinton a zis: Io dacă trec prin România și te văd mâncând mititei tradiționali, mă doare-n cur.

Cumințenia Pământului a dat un interviu Agenției noastre, Călimara. Zice, printre altele: Cine sapă groapa altuia degeaba este ministrul culturii în România, că ceva cu serviciile.

Agenția CĂLIMARA

20 octombrie 2016

HOROSCOP NATURIST 2

GEMENI

Agili, rapizi si îndemanatici, cu reflexe deosebit de bune - în mod special cele ce presupun finețe in executie, Gemenii nu sunt însă caracterizati îndeobste de forță fizică. Musculatura este longilina si are tonus. Planeta guvernatoare, Mercur, le confera un temperament nervos, dinamic si o mare disponibilitate in comunicare. In plus, mobilii mercurieni păstrează cel mai adesea un aer tineresc până la o vârstă înaintată. In corpul uman, Gemenii sunt considerati guvernatorii căilor respiratorii superioare (traheea si bronhiile), ai plămânilor, ai umerilor sternului, mainilor(de unde si o mare dexteritate manuala). Dintre glande, timusul cade sub incidenta Gemenilor, iar în cadrul sistemului circulator Gemenilor le revin circulatia vaselor capilare si artera pulmonara. O parte a nervilor optici este, de asemenea, asociata cu aceasta zodie.

Bolile cel mai frecvent intalnite la Gemeni sunt starile de anxietate, tendintele de surmenaj, frecventele răniri ale umerilor și mâinilor, nevralgiile intercostale, afectiunile acute sau cronice ale plamanilor sau bronhiilor (ca astma si pleurezia) si afectiunile sistemului nervos
periferic.Uneori, afectiunile nervoase pot genera disfunctii sexuale.

Mâncărurile care le priesc Gemenilor sunt cele care contin mazare, fasole cu bobul lat, morcovi, nuci, dar mai ales migdale nepreparate - care joaca un rol important in combaterea starilor de anxietate -, alune si arahide.

Plantele care au un efect benefic asupra acestui semn mutabil de aer sunt lavanda si lacramioarele (in aromoterapie), feriga, origanul (popular: sovarv), semintele de anason si cele de chimen (sub forma de ceaiuri, uleiuri sau tincturi).

Remediile homeopatice în consonanță cu specificul zodiei sunt Mercurius, Argentum nitric, iar sarea biochimică este Kali muriatric, folosită mult in homeopatie. Dupa unii autori acestora li s-ar adauga Arsenicum si Kali phosphoricum. Vitaminele indicate Gemenilor sunt vitamina B1 si
vitamina F.

RAC

Pentru a-și menține în formă sensibilul sistem organic de lunarieni, Racii au nevoie sa fie dusi la inot inca de mici, ceea ce le fortifica nu doar corpul, ci îi echilibreaza si emotional, si ar trebui să-și petreacă miscarile ritmice sustinute au un efect fortifiant deosebit asupra structurii corpului lor, unde trebuie avuta o deosebita grija de sistemul circulator si cel limfatic. Temperamentul racului este limfo-sangvinic.

Racului îi corespund in corpul uman stomacul, duodenul si partea inferioară a esofagului, sanii, ochiul stâng precum si vârful plămânilor. Multe dintre problemele de sanatate ale Racilor sunt in legatura cu retentia de lichide in organism, care poate duce la intoxicatii si afectiuni misterioase, de natura psihosomatica si nu funct ion ala. Disfunctiile digestive se fac simtite periodic, sub forma dispepsiilor organice sau functionale, care apar inca din copilarie si duc adesea la anemie. Aceleasi probleme digestive duc la pierderi de săruri minerale si vitamine din corp, la bătrânețe apare frecvent incontinență urinară.

Alimentele cu un efect tonifiant si regenerator asupra organismului Racilor sunt varza albă si rosie, napii, pestele, lactatele (dar nu cele
prea bogate in colesterol). Un aport suficient din alimentele mentionate reuseste sa mentina, in general, in echilibru acest organism delicat. Plantele cu un efect bun in aromoterapie sunt trandafirii albi, nuferii si crinii. Tarhonul ajuta la refacerea stocului de săruri minerale, la fel Verbina, iarba-surzilor si ochii-soarecelui sunt recomandate mai ales sub forma de tincturi. Remediile homeopatice cuprind Selenium, Argentum, Silicea, Antimonium crudum si Kali carbonicum. Periodic, Racii au nevoie de un aport de vitamina B2.

LEU

Puternica vitalitate pe care le-o confera Leilor astrul zilei se manifesta în lume sub forma unui temperament bilios si nervos. Leii nu sunt insa foarte priceputi in a-si doza efortul si acest lucru se răzbună, mai curând sau mai târziu, asupra sanatatii lor. De multe ori, orgoliul ii impiedica pe Lei sa-si marturiseasca suferintele fizice. Pe de alta parte, le cam sta in fire sa se neglijeze.

Primul lucru de care trebuie sa se ocupe un Leu care doreste sa-si mentina sanatatea este dozarea efortului, altfel vitalitatea sa se va risipi curând si bolile de inima nu vor întârzia să apară. Leii care-si asuma prea multe responsabilitati vor avea de suferit cu coloana vertebrala (in mod special vertebrele dorsale). Ochiul drept este, de asemenea, un punct slab pe harta sănătății Leilor, iar cei care se consuma prea mult nervos si nu-si gasesc o forma de expresie creativa pot avea de suferit îngrozitoarele dureri ale nevralgiei de trigemen. Circulatia arteriala poate claca la nivelul cordului sau/si al ochilor. Seara, vitalitatea si rezistenta nervoasa a Leilor scade brusc. Leilor li se recomanda sa faca dus, si nu baie, pentru ca baia le scade nivelul energetic.

Leilor nu le sta bine sa fie vegetarieni, carnea le fortifica organismul, la fel ca mierea si orezul, care trebuie sa faca parte constant din alimentatia lor, la fel ca spanacul, urzicile si lintea, care conțin mult fier.

Plantele in afinitate cu vibratiile solare sunt: floarea-soarelui (evident), galbenelele si rostopasca unul dintre remediile-minune pentru afectiuni specifice zodiei. Ierburile aromatice precum șofranul, rozmarinul, menta, dafinul si ruta (cunoscuta si subnumele de varnant), adaugate in mâncăruri, au, de asemenea, un efect terapeutic asupra organismului leonin.

Remediile homeopatice de baza sunt Aurum, Natrium muriarticum, Phosphorus si Ignatia. Leii nu trebuie sa uite sa-si refacă energia luând
vitaminele A, D si H2.

Va urma,
Agenția CĂLIMARA

19 octombrie 2016

Învățăturile mezinului Dacian Cioloș către poporul român

Împăratul Băieții cu Ochi Albaștru Întâiul, cam lung nume dar asta e situația, l-a chemat la dânsul pe Dacian Cioloș și i-a zis: Hai să mai băgăm prin presă ceva despre nimic, ceva abisal scris de tine, așa că du-te la grajd, ia-ți iapa cea mai nărăvașă, una de mănâncă jar pe pâine și du-te de adune-o pe Fata Împăratului Verde de peste mări și țări ca s-o....., și aici Împăratul se bâlbâi, ca s-o.....vedem noi, și-și reveni dintr-o dată. Iei cu tine un caiet și pe drum faci tot felul de notări, compuneri, idei de căcat, nu contează, dar pe care noi le aranjăm să sune a program ca să, repet, să se dea prin ziare că nu stai degeaba, că numai la popor te gândești. Înțeles? Înțeles. Mezinul Cioloș își luă în traistă un caiet gros, un ciomag ca să se apare de orătănii și se duse la grajd. Aici, iapa mânca de mult jeratec, că îi câdeau dinții și-i trebuia întăritor. Vii cu mine, întrebă Cioloș. Și se treziră amândoi în pădurea cea mai deasă de pe pământ. Aici, Cioloș compuse primul gând pentru popor: Susțin pădurea, e neagră, trebuie mai multă lumină. Și merse mai departe. Văzu un pește care se zbătea pe uscat. Notă: Susțin o pesărie sănătoasă și imediat peștele se prefăcu în zână și-l aruncă pe mezin într-un pat. Iapa și Cioloș mai departe. Dădură, într-un crâng, de UE și NATO mâncând mistreț la grătar. Scrise: Susțin NATO și UE, da mistrețul mi s-a părut bolnav, că plângea și când l-am întrebat de ce plânge mi-a spus că din cauza dnei Udrea. Deci susțin și mistrețul. Merseră mai departe. Brazii cădeau tăiați ilegal. Cioloș scrise: Susțin economia competitivă. Pe sub brad trecea un drum de furnici. Cioloș notă: Susțin autostrăzile chiar pline de furnici. Umplu caietul și se întoarse la Împăratul Băieții cu Ochii Albaștri Înâiul. Excelent zise acesta. Excelent. Ce marfă!!! Băgăm pe toată media cu majuscule, cu poza lui Cioloș pe toate fețele, chiar cotor. Și fata lui Verde Împărat? Dă-o-n mă-sa, a fost aici, am cutare, cutare mai mulți, după care a fugit în pădue să nască, că maternități nu mai.

România a ajuns din nou grânarul Europei. Exportă în draci. În curând, la Paris, totul se va putea cumpăra în lei, euro devenind inutil. Vrei o căciulă Louis Vuiton, pac doi lei. La Londra, o sabie din timpul lui Cromwell va costa șase lei. Una mare, cu două tăișuri, falsă, că e de lemn. Banul românesc va fi valută forte în toată Europa, mai ceva ca-n 30 când leul românesc avea ceva cu aurul, am uitat ce. Prințul Charles a fost primul care a făcut plăți în lei. A cumpărat Viscri pe nu se știe cât, dar în lei. Un sac de lei. Cine n-are lei, va merge cu grâul în spinare turisticind prin Milano, Vaslui, Roma, Zimnicea, Moscova și Beijing. Bravos națiune!!! Să fii iubită!!

CNN a analizat cam cât costă formarea unui jucător de tenis de elită, gen Sharapova, Kvitova, Williams. Și a luat-o de exemplu pe Simona Halep. Una rochie, 80$, două rohii, 160$, teniși 190$, rochie 44$ că era de la Adesgo, una cămașă 67$ că era de la Brainconf. La această sumă s-a adăugat foto cu Ponta, 5.000$. Suma finală combinată cu locul ocupat de Halep în ierarhia WTA, a dus la concluzia că analiza e subțire și că trebuie procedat altfel. Mai ales că la putere nu mai e Ponta, dar tot el e.

Agenția CĂLIMARA

18 octombrie 2016

Horoscop Naturist 1

BERBEC
>>
Marcati de influenta planetei Marte, Berbecii sunt firile cele mai dinamice ale cercului zodiacal.Marte guverneaza capul si fata (cu exceptia nasului), precum si cele doua emisfere cerebrale. Planeta este asociată cu fierul, asa incat guvernarea sa se extinde si asupra sângelui (in compozitia caruia fierul joaca, dupa cum bine stim, un rol esential). Mai întotdeauna, "martienii" au o cicatrice in zona capului, semn al firii lor aventuroase si a placerii de-a sfida pericolele de orice fel, care ii face sa se aleaga in copilarie cu semne de buna purtare - bineinteles in zona corpului guvernata de planeta lor, capul. Berbecii au nevoie de mult exercitiu fizic pentru a se mentine în forma, dar si pentru a preveni prefacerea energiei lor fizice debordante in energie nervoasa. De aceea sunt atat de buni sportivi, excelând în sporturile care necesita un mare consum fizic si curaj.
>>
Regimul alimentar al Berbecilor trebuie sa cuprindă ceapă si praz, care au un dublu efect benefic: contribuie la fluidizarea sângelui si au un efect usor sedativ. Le place la nebunie mâncarea condimentata, care ingerata in cantitati rezonabile le face bine, dar, din pacate, nativii acestei zodii au tendinta de-a face exces de ardei iute, boia si mustar, care in cantitati modice au chiar un efect curativ.
>>
Când se îmbolnăvesc, Berbecii o fac lata. Mai întotdeauna bolile apar sub forma acuta, dar nu dureaza mult timp deoarece vitalitatea martiana le permite o recuperare la fel de rapida, pe cat de brusca este imbolnavirea. In aceste cazuri, ceaiul sau siropul de păducel vor face minuni pentru restabilirea cât mai rapida si mai completa a starii de sanatate.Berea este pentru Berbeci mai mult un aliment decat o bautura, deoarece hameiul pe care-l contine îi fortifica.
>>
Vitaminele care ii ajuta pe Berbeci sa-si mentina forma maximă sunt PP si B12, iar remediile homeopatice adesea prescrise pentru aceasta zodie sunt Arnica, Blonoidum si Nux vomica.
>>
>>
TAUR
>>
Calmi, robusti, maestri ai savurarii placerilor vietii, Taurii stau sub semnul planetei Venus, întruchipând fertilitatea. Venus conferă un temperament sangvin, dar acesta este întrucâtva îngreunat de elementul pamant de care apartine zodia, asa încât rezultă un temperament aproape placid, marcat de izbucniri colerice. In corpul uman, zodia Taurului guvernează gâtul, amigdalele, laringele si faringele, gura, limba, maxilarul inferior, glanda tiroida, vertebrele cervicale, o parte a nervului optic si, împreuna cu Pluto, organele genitale interne la femei, jugulara si carotida.
>>
Gustând peste masura din placerile vietii, Taurii se îmbolnavesc cel mai adesea de stomac (efectele supraalimentatiei), amigdalita pultacee, laringita, difterie, dar si boli genitale. Femeile sunt deosebit de fecunde.
>>
Alimentele care sunt in rezonanta cu organismul Taurilor sunt sparanghelul, anghinarea, cerealele si fasolea de orice fel.Fructele cele mai recomandabile sunt toate sortimentele de struguri, merele, perele si fructele de pădure. Majoritatea condimentelor Taurilor le face bine.
>>
Plantele cu efect terapeutic pentru Tauri sunt menta, izma creață, cuișoarele (câțiva stropi de ulei de cuisoare adaugati apei de baie ii remonteaza numaidecat) si măcrișul.
>>
Ca orice semn de pământ, Taurul se reface in contact nemijlocit cu natura, si mersul cu picioarele goale il ajuta sa-si echilibreze energia, la fel gradinaritul si robotitul prin casa. Tendinta de îngrășare trebuie tinuta in frâu înca din copilarie, pentru ca nativii din Taur sunt adevarati gurmanzi, inzestrati cu un apetit rabelaisian.
>>
Remediile homeopatice cele mai eficiente sunt cele corespunzătoare vibrațiilor planetei Venus: Cuprum, Thuya Apis si Pulsatilla, dar si Antimonium crudum care se afla in rezonanță cu vibratiile lunare. Vitamina recomandata acestor venusieni este vitamina F.

Va urma,
>>
>>Agenția CĂLIMARA

17 octombrie 2016

Bob Dylan în drăguțul tren al istoriei

Trenul istoriei a trecut prin gara lui Bob Dylan și l-a suit în vagoanele sale și-așa puține. De ce pe Bob Dylan? Păi, că e singurul de pe planetă care a luat și Oscarul, și Pulitzerul și Nobelul. Bașca vreo nu-ș câte Grammy. Ce tren drăguț, și-au zis niscaiva români încrezători că au și ei loc în vagoanele care te duc spre celebritate absolută, spre nemurire, spre universalitate. Și s-au așezat și ei în Gara de Nord, pe un peron eliberat imediat de securitate. Ei nu știau că trenul își rezolvase treaba cu noi, cu românii, atunci când l-a suit în vagoane pe Brâncuși. Și nu de la București, ci de la Paris. Iar pe Hertha Muller de la Berlin. Românii de pe peron n-aveau de unde să știe că trenul istoriei nu va mai trece niciodată pe la București din cauza prostiei, minciunii, ofițerilor acoperiți, lipsei infrastructurii, și a culturii deloc moderne a locului numit România.

Aflând că trenul istoriei oprește din loc în loc acolo unde cineva se face cunoscut prin ceva deosebit, cetățeanul Acvilin Panait Bengescu, a ieșit și el în gara din Clejani, de unde era de loc. El nu făcuse nimic deosebit, dar urma să facă. Ar fi luat trenul până la Măgurele, ar fi tăiat vreo doi metri din unda aia de laser pe care o făcea nu știa cum reactorul de acolo, s-ar fi întors cu ea acasă și și-ar fi făcut o formație de lăutari pe bază de laser. Lucru nemaiîntâlnit până acum în lume, nemaivăzut și inexplicabil. O formație de lăutari formată din bas, tobe și laser. Trio Laser. Era important să fie cu muzică, că uite cum s-a dat Nobelul lu' unu' cu o chitară, d-apoi unuia cu laser pe 2017? Trenul întârzia, deh, meteahna tuturor trenurilor românești. Dar dacă istoria asta, de unde venea trenul, nu era neapărat românească? La un asemenea gând, Acvilin se hotărî să se ducă mai întâi la Măgurele, să fure bucata de laser și abia la urmă să aștepte trenul, adică după fapta sa cea grozavă, pe care, probabil, istoria o va reține. Se duse la Măgurele, ademeni paznicii cu cărți Pas cu Pas și șuti vreo patru metri de undă laser. Se gândea că doi îi folosește în curte, la săpat, iar doi la formație. Se duse în gară la Măgurele să aștepte trenul istoriei. Trenul însă, drăguțul tren al istoriei nu trecu niciodată, iar Acvilin Panait se transformă în primul schelet cu laser din lume.

Google și Facebook urmează să construiască cel mai rapid cablu subacvatic din lume între Los Angeles și Hong Kong. Aflând acest lucru și știind că trenul istoriei umblă prin lume și urcă în vagoanele sale oamenii care s-au ilustrat prin ceva deosebit, cetățeanul Magiun Georgescu din Uiești, județ Giurgiu, se gândi la fel de rapid să se ducă la Los Angeles, să șutească cablul și să-l monteze între Uiești și Giurgiu, îmbunătățind astfel comunicarea dintre cele două localități. Apoi, după ispravă, ar fi stat în gară la Giurgiu, trenul ar fi trecut și el ar fi nimerit în vagon cu Bob Dylan, Dalai Lama sau Mandela. Se duse, fură cablul. La Giurgiu fu întrebat dacă nu-l vinde. Trebuia unuia în grădina de varză ca s-o lege. La poliție, cablul fu încercat pe arestați. Era prea lung și nu putea fi tăiat. La prefectură fu întrebat dacă e bun ca ață de dinți. La teatrul din Giurgiu vrură să pună o piesă cu el. O piesă românească sută la sută. Domnul Magiun era din ce în ce mai trist. Trenul, își dete seama, avea să treacă și nu l-ar lua, că n-ar fi în gară. N-ar avea timp să instaleze cablul. Se duse acasă. La teatrul din Uiești, județ Giurgiu, fu întrebat dacă a bun pentru pompieri. La ferma zoo, îl încercară la bătaia vitelor. Domnul Magiun era din ce în ce mai încurcat. Auzi apoi sunetul de locomotivă al trenului. Trecea fără să-l ia. Scoase atunci un revolver și se împușcă. Sângele împroșcă o veveriță, care asista impasibilă. Ea luă cablul și alergă după tren. Îl prinse. Astfel că prima veveriță cu cablu din istorie deveni celebră și universală fără să vrea.

Denis

14 octombrie 2016

Mr Tambourine Man

Când prin anii 70 ai secolului trecut ascultam supărător de des Lalele sau Macarale, le știam versurile idioate mai tare ca orice volum de Mihail Sadoveanu. Versul Macarale și te iubesc era mai tare decât orice Han al Ancuței, pentru că trebuia să deschizi cartea, să nimerești pagina și așa mai departe. Și n-o făceai. Când ne-o trăgea Dan Spătaru cu Trecea Fanfara Militară nu ne întebam dacă ce spunea el acolo e literatură sau nu, ci lălăiam până la imbeceală versurile și ne culcam liniștiți, nu înainte de a lua flori gagicii și așa mai departe. De-o vreme, însă, cam prin anii ăia, apăruse Bob Dylan. O samă dintre noi, alături de milioane de oameni de pe planetă !!!! au început să-l asculte pe Mr Tambourine Man și discul lui Bringing it All Back Home a ajuns pentru mulți carte de căpătâi. Veneai acasă de la tâmpita aia de școală, mă refer la școala românească, care avea grijă să-ți insufle o economie politică imbecilă, o istorie falsă și așa mai departe, aprindeai lumina și-ți punea un Bob Dylan. Gagica zâmbea, ora de mate era uitată și nu-ți mai trebuia nicio carte. Nici măcar Kadare sau Kundera, care cam circulau pe vremea aia, nici măcar Marin Preda, din ale cărui pagini muncitorești nu prea înțelegeai mare lucru chiar dacă erau bine scrise. Versurile lui Bob Dylan literatură? Nici nu-ți puneai întrebări din astea stupide. Da, erau literatură, pentru că literatura de la noi ocolea socialul mizer, șomajul nedemn de un stat comunist și nimeni nu-și căuta de lucru cum făceau câte unii în cântecele lui Dylan. Am mai spus, fără vorbe mari: Nobelul lui Dylan este și al nostru, pentru că îl "citim" de mii de ani, fără să ne pese de "marii scriitori", uitați lângă "țigara de pe noptieră".

Primul frustrat de acordarea acestui premiu lui Bob Dylan a fost Mircea Cărtărescu. Se vede treaba că omul nu-nțelege nimic. Nici măcar ce scrie. Îi recomandăm să se apuce de cântat. E nevoie și La Next Star și la Vocea României. Poate revigora melodii celebre: Pe când nu mă mai iubeai, Și băieții plânge câteodată (e o greșeală gramaticală aici, poate o corectează dânsul că-i priceput), Da, mamă, sunt beată, și Macarale. Că poate, poate!!!

Ursul de la Sibiu n-avea nici 10, nici 4, nici 8 ani cum greșit informează SRI-ul local. Avea 50 și călărea acoperișurile sibiene în căutarea elevilor pentru meditații la fizică. Obicei introdus în comunitatea locală de fostul edil Klaus Iohannis. Cu banii din meditații, ursul și-ar fi putut cumpăra miere. Aflând această poveste, celebrul Dan Chișu a făcut cinci ani mai devreme filmul Ursul, care nu respectă însă povestea adevărată. Păcat, era un film de Berlin. Că acolo-i Ursul.

S-a reparat autostrada Orăștie Sibiu. Da, dar n-ai cum să mergi de la Nerva Traian la Piața Muncii pe acolo. Nici ca să scapi de capacele de canal de pe DN1 de la ieșirea din București. Nici pe Barbu Văcărescu spre bd Lacul Tei. Și așa mai departe.

Interviul lui Victor Ioan Frunză în Adevărul. Excelent. Așa ar trebui privite, înțelese și făcute lucrile în teatru.

Denis

10 octombrie 2016

Bexit

Urșii stăteau de vorbă în pădurea Comorova. La Neptun. Haliseră ceva miere cu berbec la restaurantul de pe plajă al Uniunii Scriitorilor și acum, cu burțile pline, punea țara la cale. Era un luminiș cumva, bănci, câteva sirene care serveau băuturi. Un urs mare alb cu roșu, șeful de fapt, zicea: După Brexit facem și noi Bexit, că nu mai merge. Întâi că ne vânează ăștia din România. Migranții ne mănâncă toată haleala, românii ne vând mierea pe toate drumurile lor de căcat. Iar la muncă n-avem decât polonezi cu chei de opt, italieni mohorâți și bulgari fără viitor. Da, zise o ursoaică verde, tânără, cu dinții făcuți la Paris, da, așa facem, Bexit. Trebuie să mergem la Merkel. Pas cu Pas îi spunem, că altfel n-avem cum. Cu ce ajungem la Berlin? Care Berlin?, madame Merkel e la Costinești, am văzut-o în poză. Se dă cu curul gol pe acolo. Și cum vorbim cu ea așa? Trimitem pe cineva înainte și-i spunem să se îmbrace. O așa delicată problemă, ca ieșirea noastră din Europa, merită puțină atenție într-o fustă galbenă cu pete mov. Așa zic. Fu trimisă o ursoaică tânără, bear Ursula, la Costinești. Madam Merkel era la Vox Maris. Ursula zise: madam Merkel, am vrea să vă îmbrăcați cu ceva că vin urșii să discutăm de ieșirea din Europa. Și ei? Da, doamnă, le-a ajuns cuțitul la os. Și cu ce să mă-mbrac? Cu rochia aia roșie, vă rog. Angela Merkel își puse rochia roșie, care chiar îi venea foarte bine, se dădu cu muștar pe păr, o luă pe bear Ursula și dispăru în Africa cu ea. De atunci, despre Bexit nu s-a mai auzit nimic niciodată.

Aflând că toate landurile germane au votat ca începând cu 2030 pe teritoriul Germaniei să nu se mai înmatriculeze nicio mașină nouă pe benzină sau motorină, ci numa d-alea electrice, țăranii din comuna Obedeni, județ Giurgiu, dădură iama în pădurea Uiești la furat de curent electric. Fiecare cu saci, lăzi, butoaie, căruțe, cazane, oale de noapte, de sarmale, adică cu toate recipientele din bătătura fiecăruia în care se putea depozita curent eletric. Și bine făceau.

Țăranii din Călugăreni, județ Giurgiu, puseseră mâna pe testamentul lui Alfred Nobel și erau șucăriți. Bă, pe noi nu ne scrie. Păi, premiul la fizică rebuie să-l dea numai românilor, că fac meditații serioase cu Iohannis. La literatură tot nouă, că e Cărtărescu ăsta. La chimie poa' să-l dea bulgarilor că au avut un tenor bun prin anii 60, iar la medicină poa' să de premiul lu' spitalu' din Târgoviște că n-are uși, deci boala iese singură din bolnavi și-o ia pe ușă. E păcăleală curată cu Nobelul ăsta. Ar fi bine să-l distrugem pe testamentul ăsta, și să facem altul, Testamentul de la Călugăreni, să creadă lumea că și noi am inventat dinamita și să-l dăm pe aici, pe lângă noi, la oameni din Clejani, că muzică nu e, din Ghimpați, că nici secție sârmă ghimpată nu e, mă-nțelegi?, zise un cioban expert în relații internaționale, priceput la testamente și alte d-astea de la stână. Și-i dădură dreptate omului, făcură chiar așa, cu ajutorul peneliștilor din satul vecin.

Agenția CĂLIMARA

09 octombrie 2016

O noapte albă, albă, cuibușor de nebunii

Ne-am trezit în seara de 8 oct nepregătiți pentru noaptea care urma. Io și Tina Cumva. Aveam câteva variante, le-am trecut în revistă: să punem murături, să citim ultimul capitol din Pas cu pas în chineză, să vedem ultimile zece minute din Bacaluareat care ne-au scăpat pentru că nu se înțelegea ce vrobesc actorii de pe ecran, să luăm meditații la fizică, să mergem într-o vizită neanunțată la cineva și ultima, cea mai hazlie, să ieșim cu pisica la plimbare prin curtea spitalului. Noaptea? Da, noaptea. Am renunțat repede la toate aventurile și ne-am dus la teatru, că era noaptea albă a independenților. Și uite-așa, am poposit la Teatrul de Artă, care ne-a devenit cuibușor de nebunii toată noaptea. Văzurăm două piese.

Omul care mânca lumea, de Nis-Momme Stokmann, în regia lui Alexandru Măzgăreanu, tratează, de fapt, cu cinism, diferite aspecte ale societății contemporane. Datorită presiunilor sociale și personale, personajul principal trece printr-un moment de criză și caută să-și recapete identitatea, încercând să dea sens vieții sale. Pe lângă aluziile la dresa societății capitaliste și a presiunilor pe care acesta le generează asupra oamenilor, spectacolul pune în discuție niște probleme profund umane, conturând o relație specială de ură-dragoste între personajul principal și tatăl său. Tensiune, emoție, speranță, necazuri, coniac de 200 euro sticla, o bicicletă stricată all the time și marmeladă într-o piesă jucată foarte bine de Șerban Gomoiu, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Alexandru Călin și Liviu Chițu. Muzica, Alexandru Suciu.

Fata din Curcubeu, de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar. Cu Marcela Moțoc. Adică womwn show cu excelenta Marcela Moțoc. Piesa este, de fapt, o pledoarie pentru păstrarea convingerii că totul pe lumea asta are un sens, chiar dacă acesta este uneori indescifrabil. Nu contează mizeria, decăderea, atâta timp cât sufletul rămâne curat, translucid, asemenea unei lacrimi de ghiață. Este povestea unei fete care a ajuns să ducă o viață amară, după o copilărie dulce, trăită în famila sa. A ajuns în stradă, prostituată la cinema de cartier Curcubeu, unde rulau filme cu DeNiro, Richard Gere, Woody Allen sau Amarcordul lui Fellini. Ea își spune povestea cu un zâmbet amar, e sfâșiată de durere, dar niciodată învinsă, doborâtă. Să menționăm că Marcela Moțoc a jucat acest spectacol în limba franceză la Paris, în arondismentul 19, același în care a locuit Edith Piaf, și că muzica de la București a fost a lui Editha Piaf, iar la Paris a Mariei Tănase. De menționat și că acest text excelent al Liei Bugnar se joacă, în rol principal, și cu Ilona Brezeanu, care are muzică țigănească, dar și cu Tania Filip, cu muzică rusească. Nu în același timp, evident, și nu odată toate trei pe aceași scenă.

Credem că, în timp, acest text va avea o carieră lungă, lungă, lungă, ca iarba de acasă și că împreună cu piesa mea O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu, vor fi singurele care vor rezista peste ani, atunci când O scrisoare pierdută va ajunge la destinație.

Denis

08 octombrie 2016

Jazz

Aphra Georgescu, de profesie oligarhă, din București, strada Slăninuței 4, stătea la oglindă: Olindă, oglinjoară și tot așa. De fapt o chema Aphra Biensur Georgescu, dar când stătea cu soțul ei de vorbă în timp ce se machia la oglindă prefera să i se spună simplu, Aphra. Era o femeie înaltă, ca toți oligarhii, blondă, frumoasă, cu paiete verzi în urechi din naștere. Spunea: Dragul meu Stan, jazzul a apărut din alte necesități, nevoi în America. Nu se compară cu România. Acolo, motorul economiei prin anii începutului de secol a fost prostituția. În saloane se cânta, în saloane se consuma băutura și sexul. Curgeau banii, muzica aia era pe sufletul celor care consumau. Un oraș, Montana, celebru în cupru, avea pe la 1910 cam 5.000 de bărbați la muncă. Muncă nasoală, minerit brut, înțelegi? Câștigau o grămadă de bani. Își cumpărau arme și se împușcau între ei. Unul deștept, un lider local, a zis: Haide, bă, să aducem gagici și să terminăm cu crimele astea. Ne descărcăm cumva. Și așa a fost. Au venit circa 3.000 de prostituate. A apărut imediat bandul, pian, bass, tobe. Au apărut investițiile, înțelegi? Tu înțelegi ceva vreodată, Stănică dragă? Ori la noi? Ce jazz? Care jazz? Johnny Răducanu? Mircea Tiberian? Americanii prin jazzul ăsta se exprimau, ajungeau la inimile unora, începuse o cultură. Adică jazzul ăsta se adresa unor oameni cu alte istorii decât ale noastre, care n-avem nicio istorie. La noi căror nevoi a răspuns jazzul? Nevoii de căldură sau parizer? De salam de vară? De ședințe UTC? Îmi bat gura degeaba cu tine. Ce-ți veni, dragă cu jazzul? Te-a enervat ceva? Tu. Că în loc să lălăi o temă de Miles Davis, mai bine ai lălăi o melodie de Bere Gratis, că e mai pe sufletul nostru această muzică indigenă de nimic. Boule!! Sunt atât de frumoasă și tu nici măcar nu bagi de seamă. Hai, du-te la mă-ta, să nu te mai văd zece ani. Stan își luă saxul și zbură la Sala Palatului. Avea concert de jazz cu bandul lui. Unul tare.

Jazz, câinele ciobănesc de la turma din comuna Fundata, județ Brașov, tolănea la soare cu o carte în labe. Vedem titlul: Cursuri de foxtrot, vals, tango, cha cha, twist și rock. Prietena lui, Gabi, un sârmos italian cu ciuf roșu, era lângă el. Cel mai ușor se învață tangoul, zise Jazz. Un pas înainte, un pas pe loc, iar un pas pe loc, iar un pas pe loc. Ce simplu e, crocodilul meu apos, puța mea sinceră. Hai să-l dansăm. Se sculară în câte patru labe, făceau pași pe loc și se bâțâiau, de fapt, pe un ritm imaginat. Hai să facem și vals. Uite, un pas la dreapta, unul la stânga, doi pe loc, doi înapoi, iar doi înapoi și tot așa înapoi pas cu pas. Păi, o să cădem în văgăuna aia din care n-a mai ieșit nimeni. Și? Dacă așa scrie, așa facem. Și începură, tot într-un ritm imaginar, un, doi, un doi, doi, doi, doi, doi până dispărură într-o crevasă a muntelui. Da, a muntelui, că stâna era sus, sus de tot pe o creastă de unde se vedeau Bucegii, Giurgiu și Craiova.

Cursurile de jazz de la Universitatea COOL din Balta Albă erau ținute de o balenă. Enormul animal intra în sală și adormea instant. Studenții dădeau atunci tare Herbie Hanckok și pe pianul gagiului discutau tare despre gagici, solde, mâncare, droguri, gagica aia blondă, ba aia albastră, că proful, că mama, că excursia, că mamă ce sâni avea, dar cum era goală-n cort și așa mai departe. Vorbeau tare. Muzica nu se mai auzea. Așa știau ei că se învață jazzul. Zbierând.

Denis

07 octombrie 2016

Cine sapă groapa altuia

Vasile Flop din comuna Obedeni, județ Giurgiu, om de o veselie bolnavă, cu nasul mare și păr bucălat, este la cârciuma din sat împreună cu deștepții locului. Vreo zece în total. Se discuta că cu cine votăm acum în decembrie. Unul negru la gât: păi, cu PSD-ul, că ne dă ulei, și chiar dacă nu ne dă tot ei ies. Unul cu aripi de zmeu: păi, tot cu PSD-ul, dar poate iese PNL, ca în 2014. Că diaspora asta votează strâmb. Auzind vorbele astea goale, pe Vasile îl treceau nervii prin tot corpul. Tremura de furie. Zise tare, ca să-l auză și părintele care tocmai venise de la păscut cu vaca: măi, oameni buni, nu-l putem vota decât pe Trump, pe Donald Trump, că acum e voie. Are bani și ne dă la fiecare câte o sută de dolari. Nu ca ăștia cu uleiul lor, nu ca ăla cu meditațiile, adică noi pe cine și la ce să medităm, și nici ca ăla cu cămășile lui prea călcate. Zău așa, conchise Vasile și-și aprinse o țigară Trump, de-alea de care cumpăra la Giurgiu de la marinarii sârbi. Plecă supărat, și se gândi pe drum să termine cu tovarășii lui într-un mod radical. O să-i îngroape de vii. Era voie, scria în Constituția generalului Manole Ben Manole.

Florica Flop, doamna FiFi, soția lui Vasile, asculta de la geam ce behăia Vasile la Evelyn, numele cârciumii. Nu era de acord cu Donald Trump. Ea vroia s-o voteze pe Monica Macovei, că numai ea promisese Mai curat, Mai curat, Ca la țară, adică Jos Corupția din Obedeni. Sau pe Vasilica Tastaman, dar nu știa dacă mai trăiește. Sau de ce nu?, pe Ilinca Cerbacev, aia care cânta Pe Vale, pe Valea Prahovei. Se luă după Vasile. Îl găsi în câmp săpând o groapă pentru zece persoane. Aprecie situația și scoase telefonul mobil. Îl sună pe Trump. bă, Donald, îți vorbesc din inimă. Da' n-ai ce căuta la noi în sat. Prostu' ăsta al meu îți face groapă, mai zise cu voce tare ca să-l sperie pe Trump.

Trump închise telefonul: Bine că mi-ai spus, Florico, bine că mi-ai spus. Făcu semn unor ofițeri de-ai lui, doi negri și unul albastru sau bej, înalți de cinci metri. Ăștia plecară spre România cu ditamai lopețile după ei. Sub acoperire. Dacă-i întreba cineva de la SRI ce caută, ziceau că fac bază de lopeți contra rușilor.

Îl găsiră pe Vasile pe marginea uriașei gropi. Groapă de zece peroane. Îi făcură vânt în ea și-l îngropară. Apoi, se duseră la cârciumă și spuseră oamenilor să voteze cu Monica Macovei. Pur și simplu.

Denis

06 octombrie 2016

Vulpea și cașcavalul

Vulpea Rosetta a căzut de acord cu papagalul Traian să organizeze un referendum pe Neajlov cu privire la migranți. Adică sunt ei necesari sau nu? Ocupă ei locurile de muncă ale localnicilor sau nu? Dau ei în cap la femei sau nu? Fură din banii neajlovenilor sau nu? Când să facă buletinele de vot cu întrebările, din cotețul Rosettei se aud gurile înfometate ale puilor ei în număr de 76. Trebuie să găsesc ceva de mâncare pentru ăștia mici spuse Rosetta lui Traian, altfel nu ne lasă să facem referendumul. Amânăm, zise înțelept Traian. Referendumul?, nici pomeneală. Rezultatul e așteptat la Bruxelles. Și unde găsești de mâncare? La corb.

Corbul Vintilă venea de la o meditație de fizică, se ducea la alta. La ultima, plata a fost o felie de cașcaval de un kg. Mergea cu ea pas cu pas în cioc. Intră la arici. Începu meditația, dar nu deschidea pliscul de frică să nu scape cașcavalul. Explica cu aripile: vectorul în sus, apoi în jos cu viteza de frecare anulată de aer și de apă, apoi cu vântul schimbat. Mă rog, de-ale fizicii. Și ăia mici, aricii, înțelegeau, că erau pricepuți. De altfel, de când Vintilă medita pădurea la fizică, premiul Nobel poposea numai aici. Corbul văzu tot. Se dădu mai aproape. Cu voce mieroasă, zise: Vintilă, la ce distanță sunt două puncte? Corbul nu răspunse, știa șiretlicurile Rosettei. Vorbea în continuare doar cu aricii, doar ei plăteau. Rosetta mai încercă odată: Vintilă, cine e cel mai deștept fizician și va ajunge și șeful pădurii? Și Vintilă spuse: Eu, și scăpă cașcavalul.

Rosetta ajunse cu cașcavalul la puii ei. Acum haleau. Traian se uita la film. Vedea Bacalaureat. Zise: Ce viață de căcat, derizorie ducem. Sper să n-avem nevoie, la bacul ăstora ai tăi, să punem pile, să ne umilim, să dăm șpagă. Nu, stai liniștit, băgăm în referendum și chestia cu desființatul bacului, să vezi că trece. Toți vor.

Vintilă își reveni. Îl sună pe Traian, cu care avea meditație la fizică. Era o lecție importantă, care trebuia lucru bine făcut: Clipocitul Apei în natură și cu ce viteză. Când intră în cuibul celor doi, pentru că Rosetta și Taian concubinau, văzu cașcavalul. Scoase un ciocan pneumatioc cu circumferința de patru, le dădu celor doi în cap, își luă restul de cașcaval și se duse cu el în pădure ca să-i calculeze ceva cu care să se ducă la meditația următoare. Era dependent. Că-și făcea casă.

Denis

05 octombrie 2016

Greierele și furnica

Greierele stă la geam, fumează trabuc și se holbează de zor, poate trece furnica. Furnica cea bogată. Aia care a muncit toată vara, a vândut și acum e plină de aur. Stă și stă și-și mai aprinde un trabuc, pentru că furnica întârzie. Este la bancă, să schimbe dolarii și euroii în lingouri de aur. De cum ar vedea-o în capul străzii, greierele și-ar lua vioara și s-ar pune pe cântat celebra melodie Pas cu Pas. Furnica ar începe să danseze, ar scăpa aurul pe jos, iar greierele nostru, dintr-un salt, l-ar lua și ar dispărea în lanul de mere de pe marginea drumului. Bun planul, dar furnica nu se arăta și pace. Și-atunci? Păi, și-atunci, greierele ar trebui să pună în aplicare planul B. Care zicea că să atace banca. Dar badigarzii? Niște unii mari, care l-ar călca în picioare. Atunci mai bun e planul C, care zice că să se transforme în urs. Și cine s-ar mai pune cu el? Se dădu de trei ori peste cap și se transformă în urs.

Un urs uriaș lipăia pe Lipscani. Cânta Pas cu Pas și intra la BNR. Dădu cu pumnii în dreapta și-n stânga și o văzu pe furnică. Era plină de aur. Cam câte un kil pe fiecare picior. Să zicem că erau o sută de kile. Ursul începu să cânte și mai tare și pe furnică o apucă dansul. Scăpă pe jos tot aurul. Ursul luă suta de kile de aur și o hali, ca nu-l vază cineva cu averea în spate ieșind din bancă. Muri instantaneu, fiind primul caz de gastrită auriferă din medicina modernă românească.

Cei 7 magnifici, în frunte cu Denzel Washington, treceau pe Lipscani. Văzură ursul murind de gastrită auriferă. Luară aurul și Denzel zise: Acum că suntem plătiți regește, hai să apărăm un sat. Păi, pe care? Și dădură cu banul. Banul o luă în sus, și tot în sus și nu se mai întoarse niciodată.

Cam așa ceva.

Denis

02 octombrie 2016

Știrile Neajlovului

Generalul Manole Ben Manole se străduiește să-l aducă pe Dacian Cioloș prim ministru al Neajlovului, chiar dacă omu' nu vrea să fie în niciun partid, că pe Neajlov nu-s partide. În ideea asta și-a pus o cămașă strâmtă, să-i ascundă burta, și-a pus și o căciulă de blană tot din cauza asta și s-a dus la București. Aici a vorbit direct cu Dacian Cioloș. Dom'le, vino la Neajlov că e pește mult, sunt lăutari la Clejani, sârmă ghimpată la Ghimpați, un căcat la Giurgiu, deci ai ce face, ai ce prim ministrea acolo. Ce zici? Generalul urmează să primească un răspuns luni, 3 oct, 2016.

Francezii de la Saint-Gobain, vor să facă o fabrică de parbrize auto la Călărași, unde vor produce cam 500.000 de parbrize pe an. Aflând acest lucru, generalul Manole Ben Manole s-a deplasat în Franța, la fabrica Saint-Cobain și a vorbit chiar cu dl Saint Gobain, care era de fapt o firmă la intrarea în fabrică. Bă, lăsați naibii Călărașiul, că mai bine ca la Neajlov nu va fi. Facem 500.500 de parbrize și le împrăștiem pe malurile râului și organizăm excursii pentru toată Europa, să vie să se uite prin ele la cum tăiem noi lemne legal, la cum mulgem vitele legal, la cum creștem porci pentru ouă că găinile nu-s spornice, la cum citim noi Pas cu Pas și dăm după aia meditații. Dl Saint Gobain i-a promis un răspuns generalului luni 3 oct 2016.

Două din avioanele F-16 achiziționate de România vor avea garajul pe Neajlov. Ele vor zbura pe deasupra râului după cum urmează: luni de la 4 la 8 și duminică de la 6 tot la 8. Țăranii din satele de pe-acolo vor trage în ele, dar degeaba, că-s prea mari, prea urâte, prea cumva.

PUBLICITATE O vacă aleargă spre Neajlov. Pălăria-i zboară din cap, fustele i se urcă pe talie, dar ea dă-i și dă-i. Ajunge la râu sfârșită. Zice: Lipinolul, lipinolul e cel mai bun, futu-i!!!

Mihai Găinușă va veni la TVR 1. El va avea o emisiune de noapte cu Știrile de Mâine. Adică despre viitor. Astfel el va face referiri zilnice la Neajlov. Despre viitorul Neajlovului. Păi, va zice Găinușă, Neajlovul va fi dus pe Marte cu tot cu satele riverane, pentru că pe Marte nu-i apă și până găsesc astronauții mai va. Apa de Neajlov ajunsă pe Marte va fi potabilă, pisciolă, ouabilă, furabilă, navigabilă și uite-așa România va deveni proprietara planetei. Măi!!!

PUBLICITATE Vaca ajunsă la Neajlov s-a înecat. Ultimile ei cuvinte au fost: Meditați, meditați, meditați!!!

Elena Udrea, 42, ar vrea să nască. Pentru asta, generalul Manole Ben Manole, cel care păzește Constituția României pe Neajlov, va introduce un alineat nou în Constituție. El va suna așa: Doamna Udrea Elena are voie să facă copii și la 70 de ani.

SPORT Urmează meciul de hochei Neajlov Clejani pe patinoarul internațional din Malmo.

Agenția CĂLIMARA