31 martie 2022

MEDINA

Toată lumea din spital sau din ambulatoriu, internați sau doar în trecere prin fața lui au probleme la ochiul stâng. Numai la ochiul stâng. Operațiile se fac numai la stângul. Sunt intrigat. Nu găsesc o explicație. Așa că o sun pe buna mea prietenă Vrăjitoarea Medina. A venit pe seară când tocmai serveam delicioasele macaroane fără sare, fără brânză, fără nimic. Avea un taior verde mulat, o fustă mov cu ciorapii de rigoare, o mătură aurie, era frumoasă, salonul mă invidia, surorile ar fi preferat-o pe ea, nu pe mine. E simplu, îmi spune. Ochiul stâng e pe partea inimii. Ochiul stâng cucerește și trasmite inimii nu numai bucuriile ci și necazurile. Ai o bucurie în viață, o femeie, un copil, o excursie, o băută ca lumea pac inima transmite ochiului. Ochiul se bucură. Ai un necaz, ți-a murit cangurul, o babă din Venezuela fără să-ți lase nimic, te-a lăsat femeia sau ai rămas singur pac inima se întristează, se supără și transmite ochiului. Asta cu singurătatea e cea mai mare problemă a omenirii. Toată planeta e singură, toată planeta are ochiul stâng defect, în suferință. Înțelegi? Apoi, operezi și dreptul că așa trebuie, nu din altă cauză. Explicația nu mă satisfăcea și ca să ies din situație am întrebat-o ce-i mai face soțul, domnul Moon. A, Moon?, mersi de-ntrebare. A găsit un aparat și s-a catapultat în timp. Este acum, dacă nu mă-nșel, la curtea domnului Cantemir cu care este la Moscova într-un fel de detenție. Medina a plecat. Toată o briză, toată o nălucă, așa cum a venit. Aveam și eu catapultă. M-am dus după domnul Moon. Am ajuns seara, la ora de muzică. Țarul cânta, bufonii cântau, curtea cânta, câinii și berzele cântau. Toți, dar absolut toți avea pansamente la ochiul stâng. Îl întreb pe Dimitrie care-i treaba. Mi-a răspuns: Cântă prost și d-aia. Cântă prost și-s singuri, singurătatea e și la curțile mari, mai ales la curțile mari. E simplu. Îi spun: De-asta tot Spitalul Oftalmologic face operații numai la stângul? Da, dragul meu, mi-a răspuns, tot poporul român suferă de ochiul stâng, ba cataractă, ba glaucom, ba cancer, ba arterită, ba singurătate, ba tensiune pentru că nu cântă nimic, cântă prost. Și așa va fi peste veacuri. L-am lăsat pe Dimitrie cu țitera pe-acolo, pe sub geamurile uriașului salon împărătesc. M-am catapultat înapoi. În catapultă mi-am pus o melodie antrenantă, românească sută la sută: Banii vin, banii pleacă!

30 martie 2022

Domnul SCOOP

Domnul John Edward Scoop de 98 de ani, de profesie canadian stabilit în România, coleg cu mine de salon la Spitalul de Ochi, și-a sunat fiul într-o dimineață și l-a rugat să vină să-l mănânce. Fiul, Paul Dawson Scoop, a venit și asta a făcut în după amiaza zilei de marți 29 martie 2022. Ancheta care a urmat a stabilit că în urma bătrânului John a rămas o asigurare de cinci milioane de euro și că d-asta s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat. Eu am ieșit din spital în dimineața zilei de joi 31 martie 2022 și m-am dus cu Luiza și Luca la plăcinte la Casandra la metrou în Romană. N-am avut mărunt să plătesc și am dat în rucsac de o asigurare de cinci milioane de euro la purtător. Am trăit, dară, fericit până la adânci bătrâneți și am făcut cinșpe copii unu’ și unu’. Da, unu’ și unu’. Ca-n filme.

29 martie 2022

AUREL

Tipul care a intrat în salon era cam de înălțimea mea. Poate mai volumos, mai vesel. A căutat din priviri un interlocutor. A pus ochii pe teleormăneanul de lângă mine, s-a așezat și a început să turuie: Eu sunt frizer matrițer! Am căscat ochii pentru că nu mai văzusem un frizer matrițer în viața mea și nici nu citisem nimic despre o așa meserie. Pardon, a revenit tipul, sunt frezor matrițer, și iar am căscat ochii pentru că nu văzusem în viața mea niciun frezor în carne și oase. Și, zice tipul, într-o zi m-a chemat șeful și mi-a zis: Băi, Aurele, deci Aurel îl chema, deci, băi, Aurele, dacă-mi faci până mâine cinci matrițe pentru ca să torn io la ăștia la bloc cinci șabloane îți dau o primă babană. Cum n-ai văzut. Eu le-am făcut într-o juma de oră și m-am dus și i le-am arătat. I-am zis: Dă-mi prima. Înțelegi, dumneata?, de unde ești?, din Teleorman?, să-mi fi dat oricât acolo că era munca mea, și știi ce-a zis? Zice: Păi, ți-am zis că mâine. Și ce-are dacă ți le dau azi? Și m-am căcat în ea de primă, pentru că mi-am scos banii la blocul de vizavi la care am făcut chei. M-am dus la administrator și i-am zis: Nu vrei chei? Și a vrut și am făcut la tot blocul pentru intrare, zece lei cheia, îți dai seama? Altă dată am plecat în Germania, că mie dacă mi se pune pata, și am stat patru ani. Eram la patron și i-am zis că mă pricep la chei. Da’ la ei e cu cartelă d-aia și m-a dat afară. Ce crezi c-am făcut? Am căutat toată Germania chei și n-am găsit să fac. Eram la șomaj că încă se putea. Luam cinci sute de euro, da’ eu nu stăteam că era și nevastă-mea cu mine și căutam tot timpul. Vorbea tare, deranja, vorbea masiv. Pacientul din Teleorman nu l-a mai suportat, a ieșit în curte. Eu i-am zis să tacă. Nu s-a supărat. A ieșit pe culoar, a sunat pe cineva și a continuat: Nu, bă, sunt la spital, da’ știi ce i-am zis șefului când era să mă dea afară? I-am zis, Nelule, nu mai găsești om ca mine, ai să mă rogi să mă-ntorc, în genunchi, ai să vezi! Nu, nu, nu m-a rugat și i-a părut rău, am aflat mai târziu. Urla de se auzea până la Lahovari. Statuia a pus mâna pe telefon și a sunat la primărie. Holul era plin de lume venită la consult. Îl ascultau fără să vrea pe frezorul matrițer. Care acum suna pe altcineva și-i spunea că are un păstrăv. Unul mare, abia pescuit. Să-l mâncăm sâmbătă sau duminică, și toți pacienții de pe hol numărau în gând zilele până când avea să plece.

28 martie 2022

GRUPUL

Asistenta a trecut din salon în salon și ne-a zis să ne adunăm în fața cabinetului doamnei doctor Elena Boldur pentru controlul de rutină la ochi. Eram doi bărbați în patru saloane așa că grupul format în fața cabinetului dnei doctor a fost de femei. Vreo douăspre zece. Mici de statură, masculinizate, tunse perie, cu halate înflorate și talii mari. Cea mai înaltă dintre ele, dna Gina, după trăsături fost liftier la Metaloglobus București, stabilea ordinea: Prima intră doamna Ileana. Dna Ileana n-avea ochi, avea două pungi vinete de la bătaie. Se vede treaba că nu mai vedea nimic. Mergea susținută. Grupul de femei a încuviințat. N-aveai cum să fii de altă părere. Din cabinetul alăturat cabinetului doamnei Boldur se auzi: Acum mergeți cu liftul la parter și cumpărați-vă ce zice farmacista, știe ea. Grupul s-a pus în mișcare. Încet, spre lift. Cârdul de femei șiroind făcea diferența dintre orbeală și ochii de vulturi de după. Asistenta le văzu și le întoarse din drum. Nu ele trebuiau să meargă la farmacie ci femeia din cabinetul alăturat, cabinet aparținând doamnei doctor Lucia Farcaș. Fiind liniște s-a auzit prin ușă, iar grupul a reacționat greșit. Din nou doamna Gina, cea cu fața de liftier la Metaloglobus, a stabilit ordinea: Doamna Ileana intră prima, a doua doamna Petre, a treia doamna Coraș. Femeile s-au privit. Nu se deosebeau. Purteau intra oricare din ele prima, că nici doamna Gina n-ar fi știut care-i aia, care-i ailaltă. Aceleași baticuri, aceeași sâni căzuți în brâul capoatelor, aceleași fețe umile de femei fără personatitate, în fapt fețele poporului român. Oare când vor intra? Pierd masa. De după ușa doamnei doctor Elena Boldur nu se auzea nimic. Iar grupul așteaptă. Trece astfel o jumătate de oră. Fiind un singur scaun, doar doamna Ilieana stă jos, femeia bătură măr de soartă sau de bărbat. Grupul începe să se agite. Să întrebăm, au trecut deja patruzeci de minute și n-am mâncat nimic. Din celălalt hol, cel pentru public se aude clinchetul liftului. Din el s-a dat jos o tânără femeie fumoasă, minionă, blondă, îmbrăcată elegant. Doamna Gina, fosta liftieră la Metaloglobus, o recunoscu și anunță grupul: Dânsa e!

27 martie 2022

BOALA ILUZIILOR

Miros a fum ( am ars tot ce s-a putut arde în livadă: crengi uscate, frunze, conuri de brad, mere cât o nucă sau o nucă transformată în măr), miros a cais înflorit, a verde, într-un cuvânt a primăvară. Totul e real în livada mea, atât cât poate fi realitatea palpabilă. Nu mă opresc însă a mă întreba dacă nu cumva totul e o iluzie. Și de aici până la intrarea în lumea iluziilor livrești n-a fost decât un pas. Boala iluziilor şi sentimentul indeterminării nasc opere rare. Cei care le crează simt condamnarea la dureroasa eternitate. Care nu este altceva decât a nu putea (dar şi a nu dori) să prizezi prezentul, străduindu-te, silindu-te să navighezi mereu într-un alt timp. E-o boală aleasă, precum cea a lui Tristan, Hamlet, Romeo sau Des Grieux. Maladia unei iubiri care te smulge de tot ce-i în jur cu o violenţă pe care n-o resimţi în clipa ruperii de contingent. Temporalitatea precisă n-are nimic de-a face cu Gelu Ruscanu sau cu Piedro Grala, prototipurile camilpetresciene. Poate că, în olteneasca-i glumă devenită, prin excesivă repetare, loc comun, Sorescu avea dreptate să spună că Eminescu n-a existat. Mă bate adesea gândul acesta şi în legătură cu Boccaccio, Dante sau Shakespeare. Ca să nu mai vorbesc de Homer. Şi mai este boema. Nu aceea ce conduce spre aşa-zisa ratare (iluzorie, cel mai adesea, ca şi împlinirea, de altfel), ci boema vitală, cea de care vor fi fost bântuiţi Novalis, Villon sau Rimbaud. Ceva ce aş numi boema consistenţelor, de care au fost posedaţi Baudelaire şi Esenin, cea în care s-au sfârşit – fără începuturi, Verlaine şi Bacovia. Noi, oamenii de rând, meniţi a măsura eternitatea cu şublerul, n-avem vocaţia autoexilării. Ea e un dar al divinităţii, marcând despărţirea de teluric. N-are nicio relevanţă nici măcar faptul că Nichita a fost privit, şi nu doar de apropiaţi, ca un înger blond. Dimpotrivă, aproape fiindu-i câteodată, zic fără complexe că era un diavol, care, însă, nu duhnea a pucioasă, ci se scălda permanent, gol şi princiar, de-a dreptul în inefabil. În intangibil şi în imposibil. Existând fără a fi şi fiind fără a putea fi atins chiar şi de bănuiala gândului ce nu se hrăneşte din vorbe. Dar el vorbea. În limba lui poeticească, nici astăzi descifrabilă pe de-a-ntregul. Neştiutul autor al celor „1001 de nopţi” a creat o Şeherazadă terorizantă în nesfârşita-i putere de invenţie sau în prăpastia de amintire pe care o recuperează noapte de noapte. Ca şi-n „Decameronul” (care este, însă, diurn), în uriaşa poveste persană protagoniştii sunt umbre ale viziunii celor care i-au născut. Un soi de efect al spunerii fără de răgaz, care-i dă dreptate lui Platon atunci când contempla peştera lumii în care suntem captivi. Arta deţine imprevizibila putere de a năluciza existenţe, altfel normale şi chiar oneste. Sau, fie!, întrucâtva interesante. Viaţa este de-a pururi reinventată de artişti. Feuchtwanger a renăscut un pictor imens, Goya, pe care-l putem pipăi printre paginile cărţii, aşa cum Irving Stone l-a reinventat pe Michelangelo. Gânduri de-astea mă bântuie când intru în camerele în care pereții susțin cu greu rafturile pline de cărți, când anotimpurile îmi acoperă ochii și ele, poveștile dintre coperți, mă apără de lumea de afară. Boala iluziilor o avem toți. Puțini sunt cei care pot naviga cu succes în ele. MIRELA GRUIȚĂ, foto.

21 martie 2022

ROMÂNIA NORMALĂ

...ca de obicei când mă suni gătesc ceva...mai bine zis improvizez câte-un fel de mâncare că ai mei nu sunt pretențioși...Manole e-n stare să mănânce numai musaca...ce faci?..da, dragă, așa scrie-n Constituție, că ne înrolăm și ne apărăm patria...dar patria noastră nu e tot aia cu a lui Dîncu sau Ciucă...Patria noastră, a mea de exemplu, e la mine în sat, la Gogoșaru...Acolo l-am cunoscut pe Manole, de-acolo am copiii, acolo pescuiesc alde vecinii mei, cârciuma, toate alea...pe-alea le apăr...patria lui Dîncu nu...că patria lui n-a făcut nimic pentru noi...nici pensii, acolo o bunăstare oarecare ca să nu te mai holbezi la tot ce vezi la alții în străinătate...că știi cum e...Acolo, în occident nu-ți cad ochii decât pe bunăstarea oamenilor de rând, ca noi...restu-s vorbe...da, se poate Zelenski să fie mână-n mână cu Putin...Pentru că dacă e vorba de resetare, nu numai rușii o vor, ci și americanii, și chinezii, și indienii și alții...Deci sunt vorbiți că cu vaccinul nu le-a ținut...O să mai încerce cu vaccinul acum, dar gata s-a dus, lumea nu-i mai crede...Da, a venit primăvara...vecina mea și-a luat hârtie igienică pentru zece ani... conserve de pește pentru vreo două zeci...Ardei iute vreo două tone, nu mai spun roșii, ulei, semințe de floare...fasole cu cârnați din alea la conserve...a umplut curtea și a luat și juma de stradă că a făcut un depozit uriaș...benzina și-a pus-o în saltele, în pereții de la frigider... A ieșit ce-a vrut Iohannis România Normală...M-a molipsit și pe mine normalu ăsta că mi-am cumpărat șaizeci de mii de contraconcepționale și nici nu mai fac sex așa ca odinioară că Manole e plecat mereu la CSAȚ unde discută că de unde soldați că n-avem nicio armată...Io-mi mai cumpăr și, cre că mâine poimâine, și praf din ăla la plicuri de ardei iute că dacă vin rușii să le arunc în ochi...îmi iau o sută de mii de plicuri că nu se strică...ia-ți și tu...tot flancul estic ar trebui să-și ia praf din ăsta de ardei iute..și chiar dacă vin pe mare rușii, praful îi arde la ochi...știu cum e..că Manole l-a gustat odată cu deștu și după aia s-a dus să facă pipi și l-am auzit urlând...așa și cu rușii...de fapt cu flancul estic...vai ce-mi place asta cu flancul estic...ție nu? Pa...Vorbim lunea viitoare... da...evident ouăle că vin Paștele...eu îmi iau cinci milioane, pa, te pup!

20 martie 2022

TEHOMIR, cartea care doare, by HORAȚIU MĂLĂELE

De ce am recitit ,,Tehomir,, cartea scrisă de Horațiu Mălăele despre satul bunicilor lui ? De ce într-o vreme în care neverosimilul se instalează încet ca o seară timpurie de toamnă, am vrut să mai pătrund încă o dată în lumea aceea pierdută undeva între dealurile Motrului ?Pentru că atunci când am citit-o prima dată, un timp, n-am mai putut respira. La propriu. Pentru că universul satului acela al anului 1957 m-a proiectat dintr-o dată în lumea fantasticului lui Mircea Eliade și a metaforelor lui Fănuș Neagu. Am vrut să retrăiesc, literă cu literă, o copilărie marcată de întâmplări nereale care s-au dovedit a fi dureros de reale. ,,Tehomir,, nu e o carte care se poate povesti, e o carte pe care o simți. Numele satului înseamnă liniște și pace. Pentru un copil de 12 ani a însemnat atunci libertatea de a descoperi lumea așa cum era ea:,, Prima săptămână de martie, intră în curtea copilăriei mele ca un animal de pradă,,. Un sat înghețat la propriu de un ger năpraznic, o ploaie care a ținut nouă zile, o tornadă care ia cu ea, într-un amestec tragicomic ,,cai, căruțe,cotețe, șure, vaci și boi cu cracii-n sus, porci umflați,curci și găini și tot ce mai rămăsese după înghețul cel mare,, și totul sub privirea copilului care încearcă să înțeleagă spusele mamei :,,Așa ceva se întâmplă doar atunci când se strică obișnuința și prinde putere răul,,. Oamenii Tehomirului privesc evenimentele care le traversează satul cu liniștea omului cu credință în Dumnezeu și în voile Sale.Trecerea pe deasupra satului a palatului fantomă ,, palatul palatelor, palatul primului nostru rege și al reginei lui,, , venirea țiganilor cu căruțe atemporale cu coviltire peticite și murdare, circul cu animale și circari, e lumea mitică și mirifică a unei copilării care se sfârșește brusc odată cu pierderea primei iubiri :,, am bătut cu pumnii în ușa copilăriei mele, deschideți, deschideți,dar n-avea cine să o mai deschidă pentru că era încuiată, încuiată pe vecie, pentru că o încuiase chiar ea, Ana, Ana schimbării mele și a sufletului meu,,. Peste oamenii din Tehomir se năpusti apoi urgia cea mare, răul răului : colectivizarea: ,, de la deal de casă, dinspre pământurile moșului, se auzi foarte clar un șuierat prelung, ca o tânguire,,.Bătăi, ani de pușcărie,umilințe, familii distruse, sunt tot atâtea drame pe care copilul încearcă să le înțeleagă privind, iar adultul nu le-a uitat niciodată. ,,Tehomir,, cartea lui Horațiu Mălăele e un fel de Macondo marquezian , alăturând într-o îmbrățișare letală, miraculosul, fantasticul, misteriosul, fabulosul, monstruosul, materializate într-o singură narațiune pleznind ca viața însăși: de lumină și otravă, de iubire și moarte, de neînțelesuri și adevăruri. ,, Nu vă îndoiți, ceea ce veți citi s-a întâmplat aevea,, spune Horațiu Mălăele în preambulul cărții sale. MIRELA GRUIȚĂ

18 martie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Liviu de la Giurgiu va cânta pe 19 martie a.c. La Grecu, evident în Giurgiu. El cântă despe mentenanță, despre energie, despre avionul cu care primarul din oraș ar trebui să se care de la primărie pentru că nu plătește CET-ul, despre dragostea cu bulgarii din Ruse și despre alte subiecte rămase neacoperite prin pnrr. La Grecu este un local elegant din Giurgiu în care se produc fel de fel de soliști, iar orașul Giurgiu este localul din România în care se va produce Direcția 5 pe 30 martie 2022. Deci, cum ați înțeles, Giurgiu este polul mondial al muzicii acestor vremuri. 2. Neînțelegând cui s-a adresat Zelenski cu îndemnul apărării pe plaje, la cantine, la grădinițe, în văzduh sau aiurea, pensionarii din Giurgiu și-a scos banii din bănci și și-au cumpărat mitraliere cu care apără acum malul Dunării. 3. Programul IT cumpărat de la americani prin care suntem supravegheați dacă cârtim împotriva lui Iohannis, Arafat sau Ciucă face parte din programul România Normală. 4. Doamna Safiya Jazz, colaborator al rubricii noastre, pune următoarea întrebare: Dar dacă Zelenski ăsta face jocul lui Putin pentru a atrage NATO într-un război nasol. Că prea acuză el Alianța, că prea zice de America, ca prea dă citate din Churchil, că prea a fost un actor de nimic. 5. Joe Biden va vorbi cu Xi Jinping la telefon. Premierul Ciucă va fi de acord. 6. Fostul premier al Bulgariei Boris Boikov a fost reținut într-o anchetă condusă de Laura Kovesi. Nu știm cum se face că anchetele Laurei Kovesi ocolesc România. Sau d-asta a fost pusă acolo? 7. Grindeanu: Vom deschide o linie feroviară spre Moldova în sprijinul refugiaților. Noi vom merge până acolo ca să dovedim pentru Călimara cu Cerneală că nici vorbă de așa ceva. Evident, premierul Ciucă își va da acordul. 8. Avem nevoie urgent de consolidarea flancului estic, spune Johannis, uitând că consolidarea asta se face, de fapt, prin bunăstarea cetățenilor săi iar nu prin câteva tancuri NATO. Ne referim la o consolidare de viitor prin care poporul român să stea acasă iar nu să șteargă Europa la cur. 9. Avionul lui Lavrov a fost întors din drumul spre Beijing. Premierul Ciucă a fost de acord. 10. Adriana Karembeu, modelul cu cel mai lungi picioare din lume, 1,30 cm după Guinness, zice și ea ceva înțelept cu ocazia războiului din Ucraina: Cel mai frumos lucru este când națiunile se iubesc. Dânsa se referă, desigur, la dragostea vameșilor români, care nu lasă niciun refugiat fără zece mii de euro de căciulă. 11. Zelenski a jucat în vreo 15 filme tv. În unul din ele, No love City, face parte dintr-un grup de trei bărbați de origine rusă care răscolesc New York-ul după adevărata dragoste. Ori, adevărata dragoste sunt surorile Indiggo, fatele lui Grid Modorecea, stabilite în State. Premierul Ciucă a fost de acord.

16 martie 2022

OARE DE CE?

În timp ce Andy Warhol își lansa celebra supă Campbell semnând cerificatul de naștere al culturii pop, în timp ce Mick Jagger își asemuia gagica cu curcubeul, în timp ce omenirea cutreiera cosmosul de colo colo iar Franța făcea 5% de PIb din cultură, în timp ce industria cinemtografică europeană punea bazele realismului prin Vittorio de Sica sau Sofia Loren iar Beatles, foto, era déjà istorie, în timp ce rockerii de la Omega vecinilor făceau déjà turnee la Londra sau Berlin iar Kundera, Vonnegut, Borges și Kadare publicau cărți esențiale culturii universale, în timp ce Dali își arăta mustățile pe toate meridianele lumii iar Barcelona ajunsese cel mai vizitat oraș european, în timp ce arhitectul Calatrava schimba fața Europei din Scandinavia până-n cizma italică cu un design ultramodern, în timp ce omenirea sărbătorea filmul la Cannes sau cu Oscar iar Reagan îi umilea pe ruși radicând baremurile înarmării la cote amețitoare, în timp ce omenirea se plimba de colo colo comuncând și veselindu-se iar Woody Allen plesnea cu celebrele sale pelicule, noi eram trimiși din liceu la cartofi, ni se tăiau evazații și fustele pe stradă, ni se cânta numai Trecea Fanfara Militară, ni se inventase Cenaculu Flacăra care avea singura menire de a recruta soliști ca turnători, ni se dădeau filme imbecile semnate Geo Saizescu sau ni se dădea aceeași Dacie tuturor, eram ținuți în fața unor alimentare goale și atrași spre un fotbal orchestrat de securitate prin Dinamo și Steaua, eram puși să fredonăm melodii de Savoy sau să citim inepții de Sadoveanu, ni se dădea doar Arpagicul sau Dan Deșliu, toate astea, ca să n-o mai lungim, în numele unui popor care construia omul nou sau care voia neapărat se devină omul nou fără să-l întrebe nimeni. Anii au trecut și peste Europa și peste noi și peste lume. În timp ce și lumea și Europa evoluează noi ne sucim spre înapoi sau cam așa ceva. În timp ce cultura aduce bani buni țărilor care o promovează noi numim securiști la icr-urile noastre din străinătate, vezi Preda la Paris și Dobre la Lisabona, și nu numai că nu-s numai astea. Toate astea ne fac să credem că vom ieși curând din istorie. Oare de ce? Care să fie motivul? Cine ține morțiș? Întrebăm, evident, pentru un prieten, na!

15 martie 2022

REVISTA PRESEI

TÎRGOVIȘTE RÂDE CÂNTĂ ȘI DANSEAZĂ, cotidian de atitudine așa cam ca România Liberă. Reportaj citadin de la sărbătorile prilejuite de faptul că guvernul plătește din banii noștri împrumuturile care le face. Asta vine cam 1,6% din PIB și tîrgoviștenii se bucură în parcul mare pentru că nu ni se dă nicio socoteală. Un alt motiv de bucurie al orășenilor acestei urbe în care a domnit Mihai Viteazul, sau poate greșim, este că guvernul Ciucă a semnat fără să ne-ntrebe un contract baban cu telefonia mobilă Ericsson fără să ne zică ce facem cu căcaturile de mobile chinezești. Cum spuneam, în parcul mare din centru orașului unde sunt adunați toți cetățenii orașului se dansează în jurul singurului avion militar cumpărat cu 2,5% de România acum în 2022 dar care va veni în Tîrgoviște sau deja a venit după veselia din parc, avion cu care ei nu vor să facă nicio plimbare că dacă cad din el. Popor vesel, meloman și cinstit tîrgoviștenii au compus și o melodie cu care vor să performeze la Eurovision 2023. Melodia se numește Uleiul e pe câmp. Și e cam așa: Uleiul e pe câmp/uleiul e pe câmp/Ura drăguța mea, uleiul e pe câmp/ El are și-o nevastă, el are și- nevastă/ Ura drăguța mea, el are și-o nevastă. Reportajul este însoțit de tîrgovișteni râzând cu gura până la urechi chiar daci unii miros a câtă benzină, ulei sau valută au în sacii pe care-i cară în spate. GIURGIU MATIN, cotidian care observă tot și nu se lasă.Un reportaj de la CET-ul din localitate. CET-ul nu dă nicio căldură că nu are bani de plătit gazele. Unde sunt banii?, se întreabă pe bună dreptate câțiva orășeni cu părul mirosind a mușețel. Păi, banii sunt la Prefectură. Prefectura adună taxele, le trimite le guvern și guvernul nu mai dă nimic înapoi. Astfel că primarul orașului, un pilot de avion cumpărat cu 2,5% din PIB face scrisoare la guvern și cere bani de gaze. Și cam atât. Cu ce se încălzește primarul? Cu Zona Liberă probabil. Reportajul din oraș continuă pe străzile cu risc major de făcut praf mașina în sensul că sunt pline de canale cu capace la 3 sau 5 cm de nivelul asfaltului, denivelări care fac dintr-o plimbare în oraș o plăcere. Mai la vale, reporterul, foarte atent, ajunge la Dunăre. De aici se vede Ruse. Păi, și la Ruse-i la fel. WAR OF UKRAINA, publicație ocazională severă. Dacă nu era războiul din vecini Iohannis ar fi ajuns la lada de gunoi a istoriei. Așa însă e socotit Lider Regional. Ca să vezi!

14 martie 2022

CU MULT USTUROI

....Nu, dragă...e un motor de căutare după nume proprii...Scrii Ciucă sau Iohannis și te găsește imediat c-o fi blog, c-o fi epistolă lu’ gagica, c-o fi la ziar...înțelegi? Adică nu mai ai voie să scrii că Iohannis e prost...nu..te urmăresc, te taie la bani, la carieră...ehe, câte pot face...da, da...sunt niște programe americane care fac chestia asta și ai noștri în loc să umble la bunăstarea românilor cumpără aparate ca să ne interzică să vorbim să ceva...Înțelegi? Cum cine? SRI-ul, dragă, el cumpără, el toacă toți banii țării ca să ne supravegheze...Cine să facă scandal? Bugetarii? Haida de...O să mă uit să văd ce cuvinte poate urmări programul ăsta ca să nu la mai folosim...Iar dacă n-au băgat în program și plagiator sau dulap, așa o să-i pomenim pe cei doi...Lu’ o țară întreagă n-are ce-i face...Scrii: plagiatorul a vorbit cu Justin Trudo...da, ăla canadian...Și știi că e vorba de Ciucă...E simplu, cumva fentăm noi programul că până se revoltă bugetarii murim de foame de sete la coadă la ulei...Da, dragă, ai văzut cu uleiul? Nebuni la cap...Noroc că plagiatorul a zis că se ocupă, să stăm liniștiți...El se ocupă de toate, nu-l vezi pe media? Cum? Tuslama? Eu pun mult usturoi, dragă, fără usturoi nu merge...Manole când vine în vizită numai tuslama vrea...cu mult usturoi...cam două căpățâni...da, da, generalul Manole, ăla care a luptat în niciun război ca toți ăștia ai noștri, nu, dragă, lu’ plagiatoru’ i s-au inventat bătălii...Păi, fă o socoteală...avem un milion jumate de bugetari, mai mult ca Polonia care are patruzeci de milioane locuitori...Bugetarii noștri au acasă încă câte doi membri de familie care sunt și ei angajați la stat...fac cam cinci milioane de ameni plătiți binișor...Au mașini la mâna a doua, case la țara de unde au plecat..cum să se revolte ăștia...ei țin țara în loc...Nu, dragă...Tai mărunt burta, o fierbi ca pe ciorbă...faci un sos cu mult usturoi, ce dracu’ ...e foarte simplu...o nebunie...Eu, după ce-i fac lui Manole îl apucă cheful de sex...d-asta-i bună tuslamaua...d-asta vrea al tău, c-a auzit de sex și el...Chiar, tu nu mai faci decât la tuslama? În baie îți place? În picioare? Mișto! Ce face, draga mea, usturoiul ăsta din oameni....din bărbați...Hai, te las....ai grijă ce-mi scrii pe mail...ai grijă!

13 martie 2022

DUNĂREA ȘI NIȘTE GÂNDURI RĂZLEȚE

Sâmbătă am fost să privesc Dunărea. Mă liniștește curgerea ei lentă, aproape stătătoare. O mulțime de barje împinse în susul și josul Dunării de vaporașe minuscule rupeau orizontul. Unde se duc? Ce poartă în pântecul lor? De ce așa de multe ? Și dintr-o dată am realizat că trăim o vreme în care firescul este înlocuit de ne-firesc, că ni se aprind beculețele de alarmă și privim cu teamă până și plutirea normală a unor barje. E o vreme în care simţin şi vorbim tot mai aspru. Nici nu ne auzim bine unul pe celălalt, nici nu prea avem ce ne spune. În absenţa visătorilor, care au rămas, blânzi şi uitaţi, prin memoria tot mai aproximativă a celor de azi, ne predăm unii altora lecţii de pragmatism. Cărţile apărute şi citite în ultimele luni (se prea poate să fi fost doar o înlănţuire de întâmplări) mi s-au părut, cu toatele, încărcate de revoltă şi de resentimente. Vrem, parcă, să ne întoarcem vârstele trecute, cărora le cerem socoteală şi pe care le certăm fără contenire. Ne războim cu fantasmele propriilor frustrări, de care nu ne putem defel ascunde. Mi-e dor, uneori, de o carte de suflet, de o reluare, în altă cheie, mai modernă, a unor vechi poveşti, aşa cum a făcut-o Michel Tournier atunci când s-a decis să-l facă pe Vineri educatorul Robinson, întru sălbăticire frumoasă şi artistă. Parcă m-ar trimite sufletul către nişte basme pe care le-am dat uitării, spre poveşti cu înţelesuri care mi-au scăpat la primele lecturi. Dorinţa de curăţenie spirituală este tot ce mă îndeamnă acum spre lumile ficţiunii. Unde, însă, aflu numai realităţi – crude, dar şi banalizate – şi scrâșnete de dinţi mâncaţi de alcool, sărăcie şi tutun prost. . Chiar dacă-mi permit pe mai departe plăcerea lecturii, simt, adeseori, că mi se gâtuie elanurile atunci când evocarea devine dezvăluire, iar amintirile se transformă în reproşuri faţă de cei şi cele ce ne-au stricat ori maculat anii. În abesnţa visătorilor, pe care-i tot caut fără să-i aflu, mă simt prinsă, fără scăpare, în celula unui anotimp cenuşiu. Privesc Dunărea şi nu întrevăd orizonturi. Visătorii de odinioară nutreau speranţe, chiar dacă exagerate, excesiv de romanţioase: în iubire, în frumos, în dreptate, în armonie, în echilibru. S-a dus (pentru totdeauna?) domnia lor blândă. Despotismul unei realităţi pe care o pricepi din ce în ce mai puţin, dar pe care o resimţi tot mai dramatic a supus visarea. Aș vrea să-i spun omului de lângă mine că mi-e dor să simt. Uneori, tăcerea e ca o trecere de pietoni. Periculoasă. MIRELA GRUIȚĂ, foto.

11 martie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Lipsa totală de încredere în instituțiile statului român se vede acum: românii nu cred că le va ieftini cineva benzina, nu cred deloc că războiul va rămâne acolo unde e, nu concep ca copiii lor să urmeze școli în România, nu cred că masca le-a fost de vreun folos, nu cred că colonelul Gheorghiță există cu adevărat, nu cred neam că Arafat chiar se pricepe la ceva sau că Nicușor Dan rezolvă apa caldă și căldura, așa cum nu cred în veci că cineva le va mări pensiile până la o bunăstare oarecare, de care să nu ne fie rușine. 2. Iohannis va supraveghea multidimensional Ucraina. Înțelegem de aici că-și pregătește slujba la NATO, altfel de ce nu vede cozile la benzină, la pașapoarte sau sărăcia multidimensională a românilor de rând? 3. WRS ne va reprezenta la Eurovision 2022 de la Torino. WRS, în fapt un solist netalentat, ne-a reprezentat și în alți ani la Eurovision chiar dacă s-a chemat Ouatu, Trăistaru, Bibicu, Bibica și așa mai departe pentru că melodia României este aceeași de zeci de ani. O tânguială la început cu versuri că te-aștept dar tu nu viiiiii stai în balcon dar cerul e rooooooz iar la final cu un rimt îndrăcit cu tobe și gagici lumini multe. După gustul nostru niciodată n-a fost vorba ca țara noastră să aibă vreo melodie pentru concurs, ci a fost vorba de fiecare dată de plimbarea în străinătate a unei șleahte de pierde vară din TVR 1, că o plimbare, că un futai pe banii noștri. 4. România pierde războiul chiar dacă nu participă la el. Cu ochii la multidimensionalele lui Iohannis sărăcim continuu. Și, așa cum știm, săracii nu se pot atinge de oportunitățile care vor apărea după conflictul din Ucraina. 5. Grupul VOUĂ la 40 de ani. La mulți ani! Parcă ieri eram la Clubul Stundenților Grigore Preoteasa când în timpul un concert Phoenix pe scenă s-a urcat Adrian Fetecău și a zis o glumă ceva, am uitat. Cum trece timpul! 6. Kamala Harris pe DN1 azi 11 martie. Ciucă îi va arăta Peleșul, benzinările cu 2 lei litrul de benzină și șoseaua goală. Kamala întreabă unde este circulația, unde sunt miile de români care stau de ani de zile pe DN1, unde sunt acum. Ciucă îi răspunde că el e doctor și că toți românii sunt la vaccinat. 7. Nicolae Ciucă s-a supărat rău pe benzinari. Da’ rău, rău de tot de-i crapă doctoratul. După ce nu va trimite niciun control la benzinării, cum amenință, pentru că benzinăriile sunt private, carburantul se va scumpi baban. 8. Patrick Stewart, Star Trek, 81 de ani, s-a căsătorit mai demult cu solista Sunny cu 40 de ani mai tânără ca el. Tărășenia s-a aflat și în România și a fost dezbătută în CSAȚ. Generalul Ciucă se va duce să vorbească cu Patrick Stewart cât de curând. 9. Helena Bonham Carter, 60 de ani, n-a fost niciodată căsătorită cu Tim Robins ci a stat cu el 13 ani în două case interconectate. Ei bine, Helenei, că altfel nu-i putem spune, i-a căzut cu tronc un băiat cu 22 de ani mai tânără ca ea, Rye Dag Holmoe, cu care are o frumoasă poveste de dragoste de ceva vreme. Și de data aceasta a fost convovat CSAȚ și generalul Ciucă va merge să vorbească cu Helena că ce-i în capul ei, că așa nu se mai poate. 10. Chuck Norris, 82 de ani, are o frumoasă nevastă, Gena O’Kelly, cu 22 de ani mai tânără ca el. Pentru ea, o ține la pat o artrită severă, s-a lăsat de actorie. Ori acest lucru nu poate fi tolerat și a fost convocat de urgență CSAȚ. Se vor duce să rezolve lucrurile Ciucă, Dîncu, Ciolacu, Cioloș, Orban, Helvig în așa fel încât cei doi să revină la vechile idealuri liberale. 11. Ce să mai spunem că s-a descoperit că și Elon Musk a călcat pe bec? El are un copil secret dintr-o frumoasă aventură de tinerețe. Acum când scriem rubrica CSAȚ dezbate. 12. În plin război ruso-ucrainean, Feli își lansează noul Hit Flori de Ghiață. Nu știm cine e Feli, dar hitul e superb, seamănă cu melodia de Eurovision. E așa: Am nevoiiiiiieeee de ajutooor și e așezată la o masă și când zice ajutooooor ia florile de pe masă și dă să le arunce în capul unui băiat cu plete cu care stă la aceeași masă. Apoi, apare un cal nu știm de unde, ea mângâie calul și zice: o inimă de ghiaaaață nu poate oferi ajutoooor mai mult decât poaaaaaate! Foarte frumos, dar noi sesizăm, normal, CSAȚ. Trebuie Ciucă să ia o măsură.

10 martie 2022

SAMOVARUL

...Bine că m-ai sunat, făceam musaca...Am și-un pahar de vin...pe la trei cred....Petrică nu e, acum că e fără mască l-am trimis să-și dea doctoratul...ca Ciucă, dragă...poa’ să plagieze liniștit fără mască...nu, nu mergea cu că nu vedea literele și nu putea să-i pună titlul...Că la doctorat trebuie ceva pompos...Educația juvenil/creștină pe timp de pace când e război...sau cam așa ceva...să cadă ăia de-o citesc în cur...P-ormă pleacă la război...Da...s-a hotărât...că fără mască vede mai bine dușmanul...Nu, n-are arme...De unde arme? Se duce cu un samovar.. Cum, cum? Păi, n-a zis Dîncu că nu datorăm Rusiei decât samovarul? Și samovarul îl aveam noi, așa că li-l duce poate se face pace...Da, Dîncu a spus-o p-asta...Zi, tu, ce înțelept...cum de nu s-a prins lumea că-i vorba de samovar? Bine, bine, da’ Dîncu a mai zis și alte înțelepciuni...Da...aia cu învățați, învățați, învățați tot el a spus-o...Nu s-a referit la onlain da’ e adevărată, dragă...fără carte n-ai de nici unele...Și a mai zis-o și p-aia cu opt lei benzina e mai dulce ca stricnina...Numa folclor e-n capu’ lui, dragă, numa’ folclor...Nu mai credeam că scăpăm de mască, nu mai credeam...da’ ai văzut cum a dat-o Rafila ăsta...că ba pe 8 martie, ba pe 9, ba că să ne spălăm pe mâini, ba că să avem grijă cu petrecerile că zici că-i pare rău că ne-a ridicat restricțiile...Ninge, da....Întotdeauna când ninge par mai frumoasă, nu știu de ce, dragă...Și când sunt mai frumoasă mă îmbrac cumva mișto...Am pe mine o rochie gabana..și pălărie șanel...Ce dacă o să miros a musaca? Arăt foarte bine, până și sânii îmi stau drepți...da...nu râde...După ce Petrică duce samovarul ălora, mergem la Cannes...da, la festival...Vreau să mă vadă Cate Blanchet, să înțeleagă că suntem de-o teapă...că și noi româncele suntem femei valabile...frumoase, și că să nu-și bată ăștia joc de noi ăștia de la guvernare trimițându-ne să ștergem Europa la cur...N-o dau pe politică, n-o dau...Vorba lui Dîncu: fac politică și tac mie-mi vine să mă cac...da, le zice, dragă...le zice...Fără el nu știu ce ne-am face...România-i un citat...Ăsta e viitorul program al lui Iohannis, România Citată...Da, te aștept...Nu mă schimb, îmi pun un șal, armani...te pup....

09 martie 2022

FEMEIA CU MUSTĂȚI DE CAȘCAVAL

Pădurarul Florin Filimon de profesie pădurar în pădurea Vieru, jud Giurgiu, s-a gândit că de 8 martie să facă pentru veverițele și fantomele din pădure câteva mărțișoare. Lemn n-avea, flori nici atât așa că s-a gândit să le facă din cașcaval. Tocmai cumpărase de la birt o juma de kil. A sculptat ca să zicem așa un băiat și o fată ambii cu mustăți pentru că așa se purta în tot județul. Fata era copie fidelă a unei gagici pe care o curtase el în Mongolia unde fusese detașat de primarul din Giurgiu, foto. A pus un șnur și i-a ieșit în cale bufnița Si. I l-a dat ei că altfel păsăroiul făcea scandal. Si s-a dus în cuib și s-a fălit cu mărțișorul. Bufnițoiului nu i-a convenit, dar ce era să facă. Cum stăteau ei așa la masă, dintr-o dată femeia cu mustăți de cașcaval din mărțișor l-a luat la bătaie pe flăcăul cu care era sculptată în cașcaval. Bătaie soră cu moartea. Tânărul din cașcaval a decedat și l-au îngropat sub o creangă. De la secția de Poliție din Vieru ni s-a comunicat că nici vorbă ca pădurarul Florin Filomon din pădurea Vieru să fi făcut două figurine din cașacaval pentru că omul n-ar fi avut niciodată bani să-l cumpere. Era vorba în schimb de pădurarul Florin Bilimon pădurar în aceeași pădure. El s-a dus la birt și a întrebat: Cașcaval aveți. A luat un kil. La ușă i-au apărut veverița Moon, bufnița Si și fantoma La. Bă, i-au zis omului, tu nu ne faci mărțișoare de 8 martie? Și atunci Bilimon a făcut două figurine un băiat și o fată cu mustăți că așa se purta în tot județul Giurgiu. Apoi a împărțit mărțișorul în două: Fata a luat-o bufnița Si, băiatul fantoma La. Cum stăte Si la masă fata cu mustăți de cașcaval a sărit la bătaie. Crâncenă a fost lupta. S-a lăsat cu deces. Si a fost îngropată într-un mușuroi de albine care tocmai trecea pe acolo. Când să relatăm întâmplarea am fost sunați de Poliția din București care preluase cazul. Ni s-a spus că nici vorbă ca Florin Bilomon să facă așa ceva, adică să cumpere cașcaval și așa mai departe. În realitate era vorba de pădurarul Florin Debonton din pădurea Vieru azi monument al naturii. Debonton avea întradevăr bani să cumpere cât cașcaval voia. A luat cinci kile și s-a dus la Giurgiu. La restaurantul Casa Rom. Aici a apărut o fată foarte frumoasă care i-a zis: Dă-mi și mie Florine o juma de kil să-mi fac mustăți. Și și-a făcut de 8 martie. Apoi a sărit la bătaie. Dar Florin era un pădurar hotărât. A scos un cuțit și a tăiat-o în două pe fata cu mustăți de cașcaval. Și a îngropat-o în bucătăria restaurantului că așa s-a aflat. Cercetările continuă.

08 martie 2022

CÂNTECUL ȘI MOARTEA

Azi e ziua noastră. A femeilor. A celor ce naștem și renaștem. A celor ce dăruim și primim iubire. Mi s-a părut firesc să scriu astăzi ,, Despre dragoste și moarte,, apelând la eseul cu același titlu a lui Patrick Suskind. Este un text de referință în continuarea marilor eseuri dedicate iubirii de Stendhal, Ortega y Gasset, și mulți alți scriitori, Suskind aplecându-se asupra unui mit fundamental- povestea lui Orfeu și a Euridicei. Adică, a iubirii și a morții, cele două forțe elementare ale existenței umane. Pentru cei care nu știu, Orfeu a fost un muzician, un poet al antichității, fiul zeului Apollo care i-a dăruit lira ,instrumentul cu care a înmuiat chiar și inima umbrelor morții în căutarea iubitei Euridice. Interesant în cartea lui Suskind e felul în care privește această iubire nelumească. Orfeu, neconsolat de moartea iubitei sale Euridice, face un gest nebunesc, ce ne apare totuşi pe deplin justificat: vrea să-şi readucă la viaţă iubita. El nu pune la îndoială puterea morţii şi ultimul cuvânt pe care aceasta îl are de spus. Nu-l interesează victoria asupra morţii, spre binele întregii lumi, cum nu-l interesează nici viaţa veşnică. El doar o vrea înapoi pe iubita sa Euridice, şi n-o vrea înapoi pentru eternitate, ci pentru a fi fericit cu ea pe pământ.. Coborând în împărăţia morţilor, el violează conştient şi intenţionat ordinea divină. Porneşte la drum de unul singur, fără sprijin exterior, echipat doar cu citera sa, cu vocea şi cântecul său tânguitor. Cântecul – Orfeu o ştie prea bine – e de o frumuseţe năucitoare, atât de sfâşietor, încât Cerberul se culcă pe labe, luntraşul Caron uită de instrucţiunile primite, Furiile tac domolite, pe Tantal nu-l mai chinuie nimic, iar Sisif îşi întrerupe pentru moment muncile ca să asculte cu luare-aminte. Chiar şi Persefona şi Hades, întunecatul cuplu din Infern, îl privesc nu fără o anumită emoţie pe intrusul care cântă în faţa tronului lor. Şi acum, dacă e să ne luăm după poetul Ovidiu, Orfeu face un lucru pentru care, trebuie s-o spunem, creşte substanţial în ochii noştri. Nu pretinde nimic, nu face caz de dreptate, nu urlă-n toate părţile: „Euridice, ieşi afară!”, nu vrea să demonstreze nimic prin ceea ce face. Rămâne modest şi înţelept. Roagă frumos şi argumentază. Negociază. Prin pătrunderea clandestină pe tărâmul umbrelor şi prin rugămintea sa ca Euridice să fie eliberată, Orfeu nu pune la îndoială puterea absolută peste sufletele moarte a mai-marilor din Hades: „Sub puterea voastră sunt cele mai îndelungate împărăţii ale neamului omenesc”. Adevăruri de netăgăduit, valabile, desigur, şi pentru Euridice. Dorinţa lui ca firul vieţii Euridicei să fie reînnodat, iar lui să i se îngăduie a-şi aduce iubita în lumea de sus trebuie înţeleasă – continuă el – ca împrumut pe termen limitat şi nicidecum ca o cerere de renunţare la posesie. Câţiva ani sau câteva decenii mai târziu, împrumutul va fi restituit proprietarilor de drept. În plus – fapt ce trebuie apreciat la justa lui valoare –, el, Orfeu, nu s-a coborât în Hades dintr-un calcul egoist, din curiozitate sau cu vreo rea intenţie, ci numai şi numai din iubire. Iar iubirea este acea forţă căreia niciun pământean nu i se poate sustrage. Ba chiar bănuieşte că lumina dragostei pătrunde uneori până în cea mai adâncă noapte – a Infernului. Oare nu tocmai forţa iubirii îi adusese laolaltă pe distinşii ascultători? Acesta poate fi doar un zvon – dar nu cumva însuşi Hades, cuprins de iubire pătimaşă şi încălcând învoiala cu semenii săi, a răpit-o pe Persefona dintr-o poiană cu flori şi a luat-o cu sine în Orcus? Domniile lor sunt rugate să-şi amintească de propria tinereţe, de propria iubire şi, de dragul iubirii să judece drept şi s-o elibereze pe Euridice. Altminteri, nici el nu va mai voi să se întoarcă la viaţă, ci va rămâne aici, la cei fără de viaţă-. Și toate acestea le-a înfățișat cântând… Sub zăngănitul de acum al armelor, sub povara fricii și a unui viitor incert, povestea de iubire a lui Orfeu și Euridice scrisă atât de frumos de Patrick Suskind, se înalță precum cântecul lirei lui alungând moartea. MIRELA GRUIȚĂ, foto.

07 martie 2022

POȘTA REDACȚIEI

ION SPÂNU, Geoagiu. Aveți o vacă și vreți să întăriți cu ea flancul estic al NATO așa cum au zis Dîncu și Ciucă. Adică dacă dau năvală rușii să le stea în cale animalul așa cum au zis Dîncu și Ciucă mari strategi în întăriri și rușii să fugă de unde au venit. Apoi, odată întărit flancul estic așa cum au zis Dîncu și Ciucă, vreți, tot cu vaca, să asigurați cazarea refugiaților ucraineni în Romexpo odată cu Târgul Internațional de Carte pentru ca literatura română să aibă mai mulți cititori așa cum au zis Cîmpeanu și Ciucă. La toate astea vaca trebuie să aibă masca pe figură pentru că din 8 martie va veni relaxarea dar nu va veni din 8 martie și e și normal de vreme ce în magazine vor lătra unii în continuare la noi că pune masca!! conform unor directive ascunse știute numai de câteva slugi. Și, dacă tot îl plimbă pe Ciucă de colo colo, vreau să merg și io cu vaca în Polonia ca să se vadă că n-am nimic cu ei și să să semnez un tratat de colaborare așa cum a semnat Ciucă fără mască pe față. Întorși în țară, io și vaca, vrem să mergem la Levantul lui Emil Constantinescu și să roadem cărțile alea până ce ne iese declarația că Putin e ca Ceaușescu și din cauza asta Putin să abandoneze războiul că n-avem liniște și nici somn cum n-are nici fostul președinte. P-ormă, într-o pauză a flancului estic cum au zis Ciucă și Dîncu, vrem, io și vaca, să zburăm cu avionul ăla zdrobit de pământ să vedem de ce și ce se poate face în cazul lui ca să știe Ciucă și Dîncu pe viitor dacă e cazul să mai acoperim văzduhul țării în afara flancului estic întărit așa cum au zis Ciucă și Dîncu. Ba chiar și Iohannis. La sfârșit aș vrea ca să ni se aloce mie și vacii 3% din PIB pentru operațiunile viitoare ale României așa cum au zis în CSAȚ fără să mai specificăm la ce ne trebuie atâția bani că se știe că cu ei noi, io și vaca, întărim flancul estic al NATO vizavi de ruși. P-ormă când vine armata franceză o luăm de la capăt, io și vaca, că francezii nu-ntreabă pe ce s-au dus ăia 3% că-i doare-n cur. Ei vin aici pentru alegerile prezidențiale din 2024 ca să ne ia prin surprindere dar io și vaca ne-am prins. Ce ziceți domnule, doamnă de la Călimara? E bine ce facem io și vaca? Adică ce vrem să facem? Că cu flancul estic nu-i de glumă cum au zis și Dîncu cu Ciucă. Este foarte bine cum gândiți și acționați, domnule Spânu. Aveți tot sprijinul nostru. Țineți-ne la curent.

06 martie 2022

CALEA ONORURILOR

Nu știu alții cum sunt, dar mintea mea asociază, mai ales în momente de cumpănă ca cele de acum, scrieri, cărți, autori, imagini cu realitatea imediată. Nu știu cum și de ce se deschid sertărașele memoriei la un anumit fragment, la un anumit autor pe care nu l-am mai citit demult. Așa s-a întâmplat și acum. Voiam să scriu ceva despre politicienii noștri, despre impostură, despre un anume fel de a face politică. Sertărașul memoriei mi-a oferit ,, Scrisoare deschisă către un tânăr,, de Andre Maurois, foto. Moralistul numește cariera publică a unui om pus în slujba concetățenilor săi ,, Calea onorurilor,,. :,, Veți face politică, oare și sub ce mască? A refuza să faci politică reprezintă o metodă de a o face. Este ca și cum ați spune:- Nu mă interesează orașul meu, țara mea. Este ca și cum ați naviga pe aproape legând în fiecare clipă alegerea sau lipsa alegerii de interesele personale și trecătoare.,,(Politicienii noștri ne tot vorbesc despre faptul că se pun în slujba binelui național, este vorba însă, înainte de orice , de propriile afaceri. )Maurois recunoaște că nu toți trebuie să facem neapărat o politică activă, militantă, trebuie să ne jucăm rolul de cetățean, judecând și combinând elementele care ni se oferă. Noi am uitat sau ni s-a resetat memoria, am uitat să mai judecăm cu propria noastră minte. E un fel de tabula rasa,peste care alții scriu ceea ce ar trebui să gândim. ,,Veți candida la funcții publice?,, continuă A. Maurois întrebările sale. „Aici, într-adevăr, puteţi alege. Atât caracterul dumneavoastră, cât şi oportunitatea vă vor ghida.” (Problema caracterului candidaţilor noştri la dregătoriile publice este din cale-afară de delicată, necesitând o discuţie separată. Iar oportunitatea nu trebuie confundată, în accepţia lui Maurois, cu oportunismul obişnuit al politicienilor noştri, gata oricând să se abandoneze, fără reţineri ori mustrări de conştiinţă, valului care le convine.) „Există animale politice. Dacă vă place lupta, dacă sunteţi din naştere eleocvent, dacă experienţa dovedeşte că aveţi priză imediată la public, la o mulţime, iar, în zilele noastre, la telespectatori, atunci, de ce nu?” (S-or fi gândit la asta şi politicienii români fără pic de farmec, prezenţe plate, neconvingătoare? ) ”, „Există două feluri de diplomaţi: cei care citesc ziarele şi care ştiu tot atât cât noi și cei care nu citesc ziarele și care nu știu nimic,,continuă Maurois scrisoarea către tineri. Peste teama clipei de mâine, peste informații clar-obscure, peste durere și disperare, se așează ca un capac de sicriu, limbajul de lemn al guvernanților noștri. Nu m-am rătăcit niciodată pe traseele montane pe care le-am străbătut. Semnele trasate cu culori și puse pe trunchiul copacilor ne arătau direcția spre destinația noastră. Și le urmam pentru că nu ne dezamăgiseră niciodată. Dacă ar mai fi trăit, aș fi vrut să-i scriu moralistului Maurois, că pentru o ,,cale a onorurilor,,e nevoie și de onorabili. MIRELA GRUIȚĂ

04 martie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. A venit primăvara lui 2022 și avem un război la graniță. În alți ani aveam ’’spălați-vă pe mâini‘’ sau ’’România educată‘’, aveam îndemnul lui Tăriceanu că criză din 2008 nu ne atinge, aveam intrarea în NATO și UE, aveam, fără să știm de ce, premiul cel mare de la Cannes, îi aveam pe Nicolae Văcăroiu cu al său cotidian Vocea României, avem în continuare o media care ne minte cu inverșunare și un președinte preocupat de clima planetei și deșertăciunea Saharei decât de pensiile mizere ale poporului său. 2. A venit primăvara lui 2022 și suntem mai preocupați să părăsim România pentru copiii noștri, pentru școala și educația lor, decât să luptăm pentru bunăstarea care ne lipsește de sute de ani, bunăstare necesară educației urmașilor noștri. 3. A venit primăvara lui 2022 și vedem în estul imediat țării noastre un Zelenski care-și depășește continuu rolul de mic actor devenind un mare președinte. 4. A venit primăvara lui 2022 și ne cad avioanele din ceruri. Avioane pentru care noi plătim 2,5% din PIB, un 2,5 de care nu ne-ntreabă nimeni și cu care, băgăm de seamă, nu se cumpără niciun avion valabil. 5. A venit primăvara lui 2022 și turismul a dat faliment într-o țară ‘’ospiltalieră ‘’ și harnică cum e țara noastră. Anul trecut au intrat în România mai puțin de două sute de mii de turiști străini, iar brandul Intercontinental s-a retras definitiv de pe plaiurile locale, plaiuri populate de țărani în cămăși albe apretate, plaiuri populate de Dîncu, Cîmpeanu, Cîțu și Ciolacu. Ni se pare că pe Dîncu tot cu C îl chiamă dar nu suntem siguri. 6. A venit primăvara lui 2022 și noi, cei de la Arta Sunetelor, am găsit cu cale să ne adunăm și să lansăm volumul lui Radu Lupașcu, Bluesul românesc, în bărulețul din piața Amzei, Sintagma, unde am fost vreo 40 de muzicieni: Radu, Laura, Hano, Vintilă, Relu, Miki, Roxana, io, Daponte, Stratonelu, o fată din Liverpool, Albiter, Cornel 1, Cornel 2, și așa. S-a consumat pește cu zahăr deși nu aveau, și s-a cântat blues, adică Hano a zis blues, noi am aprobat. Un mic act de cultură, atât. 7. A venit primăvara lui 2022 și circulăm pe centura Bucureștiului ca pe vremea lu Napoleon. Dăm să trecem peste noul pod de la Brăila și ne-nnecăm ca pe vremea lui Soliman Pașa, iar noul Pod al Prieteniei de la Ruse nu va fi gata niciodată. 8. A venit primăvara lui 2022 și ‘’industria‘’ cinematografică română se laudă cu Babardeală Porno, un film în care pizda și pula sunt explicit eroi principali. 9. A venit primăvara lui 2022 și n-avem cu ce ne lăuda. Suntem în continuare o țară de mâna a treia. Cu infrastructură, alimentație și educație de mâna a treia. Cu vedete de mâna a treia. Cu politicieni de mâna a treia. Cu speranțe așișderea. Cu un viitor prăfuit. Sau cu niciunul. 10. A venit primăvara lui 2022 și au ieșit ghioceii. Unul din ei, mic negru cu petale albastre și creastă roșie, mi-a zis: Denis, ai o armă puternică, înfășoară-te cu ea, nu mai crede că în România se va schimba ceva. L-am întrebat care armă. Mi-a răspuns: Muzica.

03 martie 2022

TREI SURORI

Cele trei surori Arsene stau la soare pe prispa casei. Sunt frumoase, au fuste lungi. Tabloul e completat de un papagal și un nuc în fundul curții. Papagalul zice leneș: Ce vreme! Cecilia, cea mai mare dintre surori, îi zice: Habar n-ai! Rodica, cea mai mare dintre surori, studentă la pian, zice și ea: Parcă ar fi o vreme în do major. Sorana, cea mai mare dintre surori, cu un felinar aprins în mână, șoptește: S-au schimbat vremurile. Cade o nucă. Pe strada prăfuită trece, de fapt prin aerul încins, trece un cârd de albine. Cecilia zice: Dacă n-ar fi albinele am muri co toții de foame. Rodica: Nu-i adevărat. Dacă mama n-ar munci atunci am muri de foame. Sorana, suflând în feștilă: Să schimbăm vorba. Uite, ieri pe Neajlov a venit un pirat care a întrebat dacă sunt fete de măritat în sat. Cecilia: Cu cine a vorbit? Rodica: Ce te privește? Și era singur, dragă? Sorana: Da. Cecilia: Cum era îmbrăcat? Sorana: Avea șalvari roșii și-o sabie de lemn. Rodica: Zi mai departe. Sorana: A intrat la cârciumă și nimeni n-a știut să-i spună dacă la noi în sat sunt fete de măritat. Și-atunci i-a tăiat pe toți de căpățână. Cecilia: Groaznic! Rodica: Îngrozitor! Sorana: Și asta nu-i nimic. Cecilia: Ce mai e? Rodica: Ce-a mai făcut? Sorana: S-a dus la primărie și s-a culcat cu secretara. I-a făcut doi copii. Cecilia: Doar doi a putut tâmpita? Rodica: Cretina dracului! Am spus mereu! Și? Sorana: Și s-a suit pe cal și-a fugit. Cecilia: În ce direcție? Rodica: Da, în ce direcție? Sorana: Spre Comana! Cecilia: Hai și noi! Rodica: Eu am să iau și pianul cu mine, poate-i cântăm! Sorana: Eu am să-i fac trei copii. Papagalul: Eu mă pricep la pirați, vă voi fi de folos. Și-apoi, cu mine nu-i mare cheltuială că o mână de grăunțe-mi ajung doi ani. Odată mi-au ajuns și trei. Și când eram în puteri papagaloaica mea a făcut cinci păpăgăluși. Unul din ei, Stamate, a ajuns în Congo unde a inventat o mașină cu aburi nefolositoare că se mai inventase una și la Liverpool cu o sută de ani înainte. Și știți ce-a făcut atunci Stamate? Cecilia: Ce? Rodica: Ce? Sorana: Pizda mă-tii de păsăroi, zi odată ce? Papagalul adormise însă. Sforăia. Îi tremurau penele. Una din ele, una roșie ca pantalonii piratului, se ridică în aer. Surorile se luară după ea.

02 martie 2022

PEISAJ CRAIOVEAN CU PIESĂ DE TEATRU

Trecem pe lângă mănăstirea Madona Dudu, mișto nume, ocolim un stadion, aveam să aflăm că este Ion Oblemenco, ne băgăm într-un pasaj, ieșim din el, ceva curățenie, magazine moderne, și așa este tot centrul Craiovei, ne spune de la volan Mircea Cornișteanu. Apoi hotelul Prestige. De la etajul doi al camerei nu vedem marea cum ne-am fi dorit ci o grămadă de acoperișuri care stau să cadă sau să le ia vântul, o aglomerație de tablă ruginită de pe vrema banilor craioveni. Nu mai e niciun ban pe-acolo, doar câțiva poumbei, o barză care duce copii în oraș, un fir de telegraf care zumzăie a Metallica sau Cream. E cald în cameră. Scara interioară ne duce pe acoperișul hotelului. Se văd munții Craiovei, munții Piteștiului sau ai Balșului. Păduri, un fluviu firav fără apă. Rodica Mandache a scris o carte despre Ovidiu Iuliu Moldovan. Îi facem lansarea la etajul optsprezece, pe terasa unde bem o cafea și nu vorbește nimeni. Ce să spui de Ovidiu? Un actor uriaș pe nedrept uitat astăzi. Așa că se lasă seara peste noi, peste oraș și peste Prestige. Ce-i de făcut seara în orașul Craiova? Ne salvează Mircea Cornișteanu: Hai la teatru, joacă Cerasela. La teatru ne întâmpină domnul Boroghină. În hol. Că în sală urmează spectacolul Bărbații mint mai des, femeile mai bine, de Mihai Ispirescu. Regie Mircea Cornișteanu, foarte bun, actor Cerasela Iosifescu, foto, excelentă, scenografie Puiu Antemir. E one man show pe un text banal. Cerasela și Mircea încearcă să facă din el ceva de văzut. Povestea le permite că e una de viață în care ea este înșelată și mințită de băiatul la care ține. Dar înșeală și minte și ea la final pe bărbatul la care nu ține sau cam așa ceva. Aplaudăm și mergem la Sofia să mâncăm. Ceva ciulama, o ciorbă verde, un pahar de vin. Toate bune. Discutăm de Ucraina, pe Ispirescu l-am uitat. E război la televizor zice careva. Când se pronunță cuvântul televizor ne uităm cu toți în aparatulul instalat în restaurantul Sofia. Pe ecran este meciul de fotbal F.C. Cisnădie cu Real Madrid. Ne retragem la hotel.
În camera Rodicăi Mandache este instalată o masă roșie la care dezbatem, eu și dânsa, problemele teatrului românesc, foto. E bine că el există? E mai bun la Ploiești decât la Giurgiu? Ăla de la Giurgiu are avantajul că e pe Dunăre și se mănâncă mult pește. Dar și ăla de la Constanța e mișto că bate des vântul și bagă teatrul în capul oamenilor care zac la Onplonge. Zac la Onplonge și beau bere în loc să meargă la teatrul din orașul lor să vadă Regina Maria o piesă proastă. Piesa pe care-o văzurăm are un titlu mișto, bagă lumea în sală. Da, doar atât. E tare să faci afișul cu un asemenea titlu. Și să pui o foto cu Cerasela în costum de baie. Dar dacă pandemia asta interzice titlurile pieselor de teatru? Ce ne facem? Unde le spunem copiilor că ieșim? Mergem în clădirea aia de pe bulevardul Magheru. Aia cu Caragiale în față. Recepționera vine și ne stinge lumina. E ora zece, la somn. Mă despart de Rodica și hotărâm să luăm masa roșie cu noi. Mai discutăm pe drum. La Balș, de exemplu, unde se stă câte două ceasuri ca să traversezi orașul, e timp de-o vorbă. Așa și facem. La Balș, cât avansam idei la masa roșie, Mircea ne-a adu două ciorbe de măruntaie de miel, numite Broderii de Miel. De la Popasul Stejarului. Unde în meniu sunt cam 40 de ciorbe. De burtă, de urs, de vită, de pătrunjel, de mentă cu carne, de porumb, de cacao, de vitriol cu smântână, ardei iute, pâine făcută la han, usturoi, pastile pfizer și ananas. Un regal. Foto, M.G.

01 martie 2022

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

PRIMA TV. Apare pe ecran în duminicalul postului Cristi Brancu pe fruntea căruia scrie talent și umor așa cum pe ligheane scrie prețul și data expirării. Zice complice cu noi: Țăranul ucrainean și-a zis că ce-ar fi să ia tancul acasă ca să-l ajute la muncile gospodăriei. Și imaginea este cu un tanc naiba știe de care, imagine care déjà a făcut înconjurul lumii, tras de un cal. Râde în hohote de umorul brancuvean doar dj-ul din studiou. Satisfăcut de glumă Cristi Brancu are și o invitată care vorbește de Ucraina. Nici dânsa nu îndrăznește sau nu știe să-i spună talentatului Brancu că animalul din imagine și niciun cal din lume nu poate trage un tanc. TVR 1. Reportaj din Vama Siret. Ucrainenii vin cu grămezile. Copiii își aruncă ursuleți de pluș. Alți copii își aruncă păpuși, chestii. Bucurie mare că au ajuns în România. Crainica spune că și stadionul Giulești din București va fi amenajat pentru refugiați. Probabil ca să joace cu Dinamo. Una peste alta puhoiul de lume nu poartă mască, nu prezintă nimănui certificatul verde și atunci de ce nu apar Arafat și Gheorghiță în imagini ca să pună lucrurile le punct? De ce noi suntem în continuare frecați la sânge cu măștile astea de nu putem intra în niciun magazin fără să urle cineva la noi? ANTENA 1. Imagini nocturne din Kiev. Bombele zboară încolo, rachetele încoace. Nu se știe ale cui, trebuie să dai crezare reporterului. Un automobil distrus. Armata ucraineană nicăieri. Armata rusă nicăieri. Zelenski într-un tricou. Putin cu nucleara după el. REALITATEA TV. Imagini nocturne din Kiev. Bombele zboară încolo, rachetele încoace. Nu se știe ale cui, trabuie să dai crezare postului care copiază tot ce vedem de pe CNN. Război pe micul ecran. Mișto. B1 TV. Niște analiști militari români. Deștepți nevoie mare. Scrie pe ei, ca pe toți de pe toate posturile, că au doctorate la zi, că știu ce e aia o bazooka, prostii. Nici un deștept din ăsta, din toată media indigenă de altfel, nu amintește de întâlnirea de taină, făcută public ulterior, din noiembrie 2021 dintre CIA și KGB. Dacă războiul de acum e rezultatul întrevederii de atunci? Dacă ce vedem e altceva? Cu mii de morți? Da, ca să pară credibil. Ca la revoluția noastră. TVR 1. Cătălin Ștefănescu o are invitată pe scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia. Dialogul este la cote înalte dar din când în când mai coboară și la înălțimea noastră. Zice Ulițkaia: De ce n-am încredere în polițistul de la mine din oraș și în nicio instituție rusă? De ce la New York am încredere deplină și în polițistul local și în instituția care trebuie să-mi recupereze ceasul furat? Ludmila Ulițkaia este mai aproape de Nobel pentru literatură decât oricând și decât oricine de pe lista așteptării. Dialogul celor doi a pornit de la excelenta proză a scriitoarei numită Fetițele. Jos pălăria!