15 septembrie 2020

CONJURAȚIA IMBECILILOR

Omenirea, de la începuturile ei, n-a suferit niciodată de foame. Hrană era la tot pasul: rădăcini, ciuperci, fructe, vânat, pește, păsăret. Unele otrăvitoare, e-adevărat, dar de asta s-a ocupat timpul, bucătăria și răbdarea. Și-atunci ce lipsea? Lipsea băutura. Cutreierând planeta după haleală și femei, omul a observat că ceva fermenta cu altceva și rezulta un alcool băubil. Puțin negustos. Avea nouă zeci de grade și te omora instant. Dar până s-o facă îți dădea o stare de bine, euforică, îți dădea curaj. Așa a început distileria. Bând enorm, dar fără grade multe, omenirea a luat avânt: a construit catedrale, a descoperit continente, a ridicat piramide, a născut genii, religii, imperii. A purtat bătălii nefolositoare, dar care generau progres. A inventat calul, mătura și rachetele spațiale. A scris legi. De-a lungul și de-a latul planetei se picta Maria cu Pruncul. Au apărut Picasso, Bosch, Lenin, Beatles și Messi. Iar băutura s-a diversificat. Nu se mai bea doar berea aia puturoasă din secolele unu și doi, ci ginuri, vinuri seci, șampanii și uischi. Și mai sunt. Omenirea a ajuns pe Lună, e la un pas de Marte, se bate în fundul pământului pe diamante, aur și petrol. Alcoolul a învins deci, a fost imboldul. În tot acest timp în Carpați era liniște. Un rege dac se uita pe fereastră la supușii săi beți turtă, care se chinuiau să fure, să facă o stație de metrou sau să devină agenți acoperiți. Ce era de făcut? Hotărî să dea foc viilor. Să interzică băutura, femeile și școala. Femeile nășteau doar prin decret iar școala era acoperită de-o mască. Construi milioane de chiuvete, ca dacii lui să se poată spăla pe mâini, pe urechi și pe mască. S-a apucat să interzică Beatles. Să taie fustele fetelor. Fenomen care s-a numit Cozmâncă. L-a interzis pe Bukovski, fenomen care s-a numit Păunescu. În timp ce Celine Dion se plimba prin Las Vegas, la noi Margareta Pâslaru se plimba Pe Valea Prahovei iar filmul Vânătorul de Cerbi era bătut de Comisarul BD la munte și la mare. Erau vremuri vesele, în care se bea doar Cico, se făceau drumeții pe la Eforie, se picta un singur portret, se scria o singură proză. Cânta doar Holograf. O melodie despre conjurații: și conjurații plâng câteodată. Sunt cu mama în avion. Venim de la New York. Mama e o femeie respectabilă. A crescut un om ca mine, ceea ce nu e puțin. Suntem la aripă și ne uităm pe hublou. Jos, o pată neagră cam prin dreptul Carpaților. Întreb: mamă, ce e pata aia. Aia e Conjurația Imbecililor, să te ferești de ea. d

08 septembrie 2020

La țară 8

Fără să fie un roman cu introduceri plictisitoare despre răsărituri albastre sau mătuși învelite în gabardine viața mea la țară se defășoară cu exactitate, vesel, verde și cu multe viespi. Geamurile camerei mele dau într-o livadă de prune unde acum nu este decât o magazie de unelte, pentru că prunele nu s-au făcut. La ora 7 fix, pe tabla camerei mele vine o pereche de guguștiuci care desfășoară un dans nu știu de care, destul de sonor, se giugiulesc, și vorbesc tare. Somnul s-a dus. Guguștiucii comenteză ultimile știri și se iubesc. Zic: vaca lui Ioniță, care trece zilnic pe islaz, a făcut patru iezi. În curte la Coana Paula câinii mor de foame. Trebuie să vorbim cu ăștia de pnl să ne facă aeroport. Să mergem și noi la Istanbul sau aiurea. Ai văzut ce bine arată măgarul Nelei dacă bate Dubaiul? La 10 mă sună Nic, vecinul meu. Trebuie să mergem să căutăm cozi de porc pentru o ciorbă cum nu s-a mai văzut. O face el. Închid Julia Kalman, pe care o citesc în manuscris, îmi iau sacoul și trec să-l iau cu mașina. Poate găsim la Bolintin. Poate nu. Poate la Vadu Lat, poate nu. Pe drum ne întâlnim cu Regele Porcilor, venea de la ghindă din Uiești. Zice: Au asfaltat ca la Monte Carlo, înseamnă că iese peneleul, ăla care a vrut să facă Aquaparc cu Elena Udrea, deputat ceva, și nu i-a ieșit. Pe baltă la Hobaia, lângă Ogrezeni. A, da, Păsat îl chema și vroia să facă un film aici cu operatori și actori de la Hollywood. Film tare, cu extratereștri. Îl pierdem pe drum pe Regele Porcilor, nu s-a putut ține după mașina noastră. Și-am găsit și cozi. Cerul era limpede, puțin vișiniu. Sonia, vecina mea din stânga, făcea meditație transcedentală în curte. Corpul i se desprinsese de la masă și era acum într-un păr. Spunea de acolo că-și simte sufletul departe, cam pe unde am fost noi cu Regele Porcilor. Și era un drum galben plin de spini roșii. Că e foarte frumos. Era și o energie, zicea, care o trăgea spre pământ înapoi întrucât uitase pastele pe foc. Seara venea cu pachete de greieri suflători. Se așezau pe chioșcul în care șprițuiam pastele. Printre ei și o furnică, care le reproșa că ei cântă totă vara pe când ea muncește de-i sar capacele. Un greier mai bătrân, cu saxofon alto, i-a spus: ne doare-n cur. D

05 septembrie 2020

Poșta Redacției

IONESCU GRIM – Iubiți foarte mult gramatica limbii poloneze. Poate fi schimbată cu cea română? Că cu cea română sunt probleme nu numai în parlament, ci și între absolvenții analfabeți. Să vedem. Vă ajutăm. Trebuie o interpelare parlamentară și trebuie să vedem cine e în stare să o citească. Nu contează partidul. IOANA BUDAI DELEANU – Sunteți sora scriitorului? Mă rog, nu contează. Spuneți că aveți o cișmea în curte, la țară, prin care curge numai Busuioacă de Bohotin. Ați vrea să dirijați vinul către grădinițele din țară, că este mai bun ca măștile. Pentru grupele mici, mai ales, aveți un soi sec mamă, mamă. Beția e garantată. Vă ajutăm. Va fi un experiment pentru care vă vor invidia toate grădinițele din UE. TRAIAN BERBECARU – Sunteți de mult în Cosmos într-o navetă românească. Ați citit cele trei cărți pe care trebuia să le aveți cu dvs, ați împușcat femeia care trebuia să vă însoțească, gătească, spele, să vă cânte Imnul iar acum vreți să vă întoarceți acasă. Să aselenizați în Vama Veche, că mai aveți câteva gloanțe. Se poate, dar trebuie să stați în carantină. Pentru cosmonauți e vorba de cinci ani. Cinci ani la Vamă, și 30 la Jilava pentru crimă. Vă anunțăm. IOAN JEREGHE – Ați scris o carte despre vrăjitoria infantilă. Copilul dvs v-a vrăjit de trei zeci de mii de euro. Cu ei a plecat pe Dunăre cu mai mulți copii de grădiniță. Ajunși la Giurgiu au atacat Bulgaria. Au cucerit-o. Ajunși la Istanbul, l-au pus pe butuci. Ăia mici de trei ani au devenit cadâne, iar voi, cei de șase derviși. Au pornit mai departe cu tratate de pace semnate, cu tratate de supunere stricte. Acum sunt în Egipt și se bat cu piramidele. Ne întrebați dacă putem să-i ajutăm. Da, putem. VALERIA BLUM – Încă vă e teamă de Virginia Woolf. Are un făcăleț cu care iese în curtea interioară și bate tot ce mișcă. Ne rugați să vă dăm un topor bine ascuțit cu care să vă apărați. Vă dăm. Joi la redacție. NICOLAE TOC – Dacă iese Firea, Dana Budeanu va fi consiliera ei pe probleme de integrare europeană. Că e doctor. Dacă iese Nicușor, Dana Budeanu va fi consiliera lui pe integrare europeană, că e doctor. Dacă iese Tăriceanu, Dana Budeanu va fi pentru el la fel. Dacă iese Bahmuțeanca, așișderea, tot Dana Budeanu. Dacă iese Florin Călinescu, el o să să-ncerce să se culce cu Dana Budeanu ca să vadă dacă integrarea europeană e mai de soi ca cea autohtonă. Dacă iese Stanoevici, Dana va sta în cupola Circului și-și va răta integrarea europeană seară de seară. Dacă iese Băsescu cine mai știe. Cine mai știe? Redacția

04 septembrie 2020

Lucrările LOJEI O

Lucrările Lojei noastre încep odată cu nocturnele greierilor. Vin în chioșc. Scot instrumentele. Unii. Alții fac vocalize. Ca de obicei, Steluța are ordinea de zi. Ne facem întâi, să nu uit, ritualul de masoni: ne strâmbăm într-un anume fel unul la altul, odată pe Sonia a apucat-o plânsul, batem un ritm necunoscut într-un lighean de aur, uhuim de șase ori și încrucișăm degetele la spate. Lună plină. Steluța: în centrul preocupărilor noastre trebuie să fie omul. Pentru bunăstarea lui trebuie să luptăm, să ne agităm. Pentru că dacă omul are bunăstare și belșug avem și noi. Și din clipa în care avem și noi, putem să ne numim singuri în funcții de conducere în toate instituțiile statului: poliție, sănătate, sport, justiție, intelectualitate și fier vechi. Până și barcagiul de pe Neajlov trebuie să fie mason, ca să putem traversa gratis râul și să petrecem pe bacul lui. Fiecare om trebuie să ne facă o listă cu bucuriile pe care trebuie să le aibă în familie, o listă cu călătoriile visate, cu copiii avortați, în felul acesta noi putând pune taxe suplimentare celor de stat, care sunt alte treburi și folosesc la cumpărarea de tablete. Câte trei sute de mii pe an. Vocea ei răsuna limpede în Bărăgan. Ceva neclar? Nu, nu era nimic neclar. Sonia: omul ca omul, dar oama? Pentru ea ce putem face? Oamele sunt tovarășele noastre. Au și ele idealuri, vorbesc franțuzește, salvează căsnicii, curăță orezul, au maniere, râd, cântă Jerusalema, fac copii, merg în Elveția la slăbit, bârfesc despre femeia lui Pas cu Pas, cântă la trigoane câteodată, le doare mereu capul în pat, și sunt profesoare pe te miri unde. Una era la escavator, când am fost eu în Manciuria, dar asta e altă poveste, pentru că Manciuria pe vremea aia, acum 150 de ani, era în război cu Japonia și multe femei nu s-au mai întors de pe front. Deci cu oama cu facem, conchide Sonia cu lacrimi în ochi? Norii erau de partea ei, erau negri. În toiul lucrărilor, la poartă a bătut un cetățean. Avea o adeziune în mână. Nic s-a oprit din procesul verbal, eu din filmarea întrunirii. Zice: sunt primul dintr-o mie care mă urmează. Vrem și noi în Loja O, să luptăm pentru belșug, bunăstare, copii blonzi, libertăți de exprimare și de neexprimare, vrem să construim din Vadu până la Clejani o autostradă cu șase benzi pe sens și, mai încolo spre Ghimpați, să facem un pod ca să schimbăm locul luptei de la Călugăreni. Se poate? Da, se poate. Și mai vrem și-un spital cu CT-uri chinezești care să zboare prin toată țara și unde cad să vindece lumea de Covid 19, 20 și 21. Ne simțeam cumva mândri. Așa că Nic a spălat farfuriile, eu am strâns greierii și ne-am culcat. DD.

02 septembrie 2020

La țară 7, LOJA MASONICĂ O


Cu toți greierii din Bărăgan după mine, cu o pereche de guguștiuci aciuați în curtea mea și cu cea mai mare caracatiță din Neajlov mă îndrept la ceas de seară la întrunirea Lojii noastre O, îmbrăcat într-o costumație simplă, cea a lojii, creată de Sonia. Foto. Loja Masonică O de lângă Clejani. Loja noastră are o deviză simplă: luptă pentru binele omenirii. În seara asta, ședința va fi prezidată de Steluța, șorț de aur în ierarhia noastră. După ritualul de vedere, trosneli de degete, sperieturi bau, bau și altele secrete, Steluța spune: Pentru a veni în întâmpinarea luptei noastre pentru binele omenirii m-am gândit să construim pentru început un tunel de la mine din curte până în gara de la Vadu Lat, pentru că scopul omenirii e să călătorească, să se vadă, pentru că lupta asta pentru binele ei se face cu sacrificii. La capătul tunelului, pe un peron din gară vom pune o luminiță, care va ilustra celebrul proverb luminița de la capătul tunelului, care pentru țăranii care vin de la muncă din București va fi călăuzitoare, așa cum sunt toate preceptele Lojii noastre. De acord? De acord.

Ne trebuia un studiu de fezabilitate, așa că până ne-au venit milioanele de euro de la guvern Sonia a făcut o salată de varză iar Nic o tocană de cartofi, pentru că Loja noastră luptă și pentru eradicarea foametei de pe glob. Milioanele au venit, dar au venit puține. Vreo trei. N-ajungeau pentru un tunel cu luminiță la capătul lui, așa că cu un milion am deschis o cârciumă, cu încă unul l-am împărțit și pe ultimul la fel. Am mai cerut. Până să vină și următoarea tură de bani, ne-am ocupat de adeziunile celor care vor să facă parte din Loja noastră. Sunt localnici din Vadu Lat, Clejani, Uiești, Mârșa, Bulbucata, Podișor marea majoritate intelectuali, că de intelectuali ducem lipsă în această bătălie pentru binele omenirii.

În mijlocul lucrărilor, pe când Sonia mai făcea o salată de castraveți cu usturoi și eu desfăceam a doua sticlă de Pelin, în fața porții a oprit un cuirasat proaspăt ieșit din vâltoarea Neajlovului. Din el a coborât Bismark. Impetuos, cu oțel pe el. Ne-a spus, puțin ruginit: mă înscriu și eu în Lojă. Cu armata mea facem bine omenirii numaidecât. L-am primit.

DD

01 septembrie 2020

Băieții de la Guggenheim 4


Te dai jos din metrou înțepenit, după vreo două ore, într-o gară imensă, lungă de vreo câțiva km, cam de la Buc Nord la Ploiești. Iar chiciul începe imediat. Pentru că Coney Islandul este un amestec uriaș de culturi din întrega lume alcătuind cel mai mare chici din lume. Până ajungi la Atlantic trebuie să treci pe o potecă cu milioane de magazinașe, gen Vama Veche, de unde îți piți cumpăra absolut orice. Vrei o clătită vietnameză cu porc d-ăla mic, bălțat?, vrei un hamburger german cu carne de cutare și ceapă multă sau vrei un corn cu crenvurști de găină? Vrei o plăcintă cu dovleac amestecată cu piftie de miel gătită în pădurile indiene? Vrei un poncho galben inscripționat rezist sau nu rezist? Sau una pe care scrie Hamlet? Vrei picioroange, costume de haine din ale doilea război, mitraliere afganistaneze de jucărie? Să zicem că da, vrei de toate. Și-atunci cumperi de la vânzători negri uriași, chinezi mici și vicleni, basarabeni veniți aici pentru studii de modeling, rusoaice frumoase care fac brioșe și-ți dau să guști că poate treci diseară pe la ele și așa mai departe.


Milioane de oameni coborâți din metrou merg în coloană printre aceste magazine vorbind germana, poloneza, greaca, indoneza, ceha, thailandeza, nimic sau americana pe care n-o mai înțeleg nici englezii. Sunt cu toții bucuroși, veseli, ciupesc gagici de fund, iar pe dreapta străzii e un culoar cu toate femeile grase din lume. Că și ele vor tot acolo. Sunt matahale de 150, 200 kg cu căști la urechi din care se revarsă muzici necunoscute. Copii, șarlatani, negri, mulatri, europeni, cu toții au două ținte: roata și Oceanul. Imensa roată în care poate încăpea tot orașul Brașov și plaja Oceanului Atlantic care are o apă atât de rece că e folosită în sălile de chirurgie la amputări.

Ne strecurăm printre albinuțe cu motor, circuite de mașinuțe și ne luăm câte o înghețată. Totul în jurul nostru sfârâie, latră, miaună, cântă, oferă la portavoci, urlă, se caută, Maicâl, Maicâl, și apare un Maicâl negru de 2 metri care începe să povetească că de la anu Oscarurile le vor lua numai negri și că în România Scrinul Negru nu se va mai numi scrinul Negru ci Scrinul Pas cu Pas pentru oameni deștepți, educați și așa mai departe.

În mijlocul acestui vacarm ne vede un polițist. Nu vrea decât o poză cu noi. În spate Oceanul, noi trei în prim plan. Nisipul galben ca un gălbenuș. Ne uităm fix în aparat. Zâmbim. Țac!

D

30 august 2020

Băieții de la Guggenheim 3


Americanul care stă cu noi are o pisică. Adică e din Kansas și are un motan frumos. Când vorbim stă la el în brațe. Stă și la mine dar nu-i tot aia. Americanul e țăran. Acasă era cioban. Ai lui aveau o fermă babană cu mii de capete: capre, vaci, oi, cai, păpuși mecanice, roboți, porci, zmee, vrăjitoare. Era mult de muncă. Ani de zile. El seara stătea la film. Nu-l oprea nimeni și se uita selectiv, ca să vezi, la cele mai bune. A prins dragoste de industria cinematografică. Repet, de industrie, nu vroia să fie actor, operator, regizor sau scenograf. Așa că a luat-o spre New York și s-a angajat electrician la o casă de filme. Căra cabluri, punea refelectoare, aprindea becuri, era mulțumit. De grajdurile lui din Kansas uitase. Nu fusese la New York niciodată și era uluit. Zicea: metropolă, nene! Poate că și la voi aveți, dar asta e cea mai frumoasă. Nu mă mai întorc la mine, la țară. Dă-le dracu de vaci. Mângâia motanul și-i dădea să mănânce ciorbă de miel din palmă. Motanul făcea miau, miau, miau. Mai zicea: Industria filmului e mișto. Poți să cunoști lume bună, Julia Roberts. Femei, adică. Așa că io îmi fac rostul pe aici. Se întindea și-și dădea drumul la televizor. Era o reclamă la mănuși de bucătărie. Adică toți americanii trebuiau să cumpere mănuși de bucătărie ca să susțină industria națională de mănuși de bucătărie. A doua zi, americanul nostru a venit cu zece perechi. Ploua. Ne pregăteam să ieșim.


Econoomia planificată, cu piața ei liberă la fel de planificată de la noi din țară ne convenea. Vroiai un ou, îl luai instant pe sub tejgheele. O felie de cașcaval? La fel. Eu însă n-am vrut niciodată un ou în România, așa că în New York, unde piața era liberă vroiam teniși verzi. O pereche, doar stângul nu m-ar fi mulțumit. Așa că am ieșit cu Luca în Soho. Mii de magazine. La magazinul de teniși verzi găseai și halebarde, și măști de carnaval venețian, și rochii, astea la etaj mi se pare, găseai mărgele, coroane de regi adevărați, mingii de baschet care aparținuseră unor civilizații dispărute, lopeți de făcut tranșee mici, căști coloniale. Și chiar și-un ou sub tejghea. Piața liberă își arăta astfel valoarea. Cea de unde eveneam noi avea să clacheze, cea de aici niciodată.

Mi-am pus tenișii verzi și am coborât la metrou. Vroiam să mergem în Coney Islands la leagăne. În mijlocul chiciului american de la Atlantic. Tenișii verzi mă rodeau îngrozitor. I-am scos, nu i-am mai purtat niciodată. În vagon se auzea Joe Cocker, iar noi făceam cea mai frumoasă excrusie din viața noastră în ziua aia. Era-ntr-o joi.

D.D.

26 august 2020

Băieții de la Guggenheim 2


Unii pictori sau graficieini, artiști adică, își pictează de zor bunica, natura moartă, nuduri mișto sau nu, portrete, mașini, pălării, flori sau hoți furând cai. Chinezul nostru de la Guggenheim era altfel. El ne propunea să vedem China. Personala lui din anul acela, 2007, era despre China și orez, despre chinezi și muncă brută. Pe fiecare etaj cicrular era o epocă din istoria acestui fost cândva imperiu. Țărani în miniatură numără boabele, țărani în minatură trag la căruță. Femei născând pe câmp. Ni se sugerează că a fost greu. Secole de asuprire. De împărați neghiobi. De cultură. De cuceriri. Sunt imaginate niște manechine medii care fac diverse lucrări. Cu pălării mari. Cu opinci de orez. De lemn. Cu biciul. Și totuși istoria a curs la vale și multe lucruri s-au uitat. Într-o cameră uriașă a muzeului este o apă curgătoare. Pe ea plutește o barcă specific asiatică. Te poți plimba cu ea. Ele simbolizează, apa și barca, trecerea timpului. Inexorabila trecere a timpului. După o oră ai ieșit din nou în sala centrală a muzeului. Din tavan, preț de vreo douăj de metri înălțime sunt agățate mașini Chevrolet. În mărime naturală. Vreo zece automobile. Ele sunt progresul. Progresul care a tăbărât peste China. Ba chiar și peste noi. Impresionant. Pleci impresionat adică. Și-ți zici: bă, ce chestie! Încă odată: bă, ce chestie!


Luca a vrut să-mi arate Central Park, adică unde au cântat Mick Jagger, Aerosmith, Santana. Pe o scenă, nu în copaci. Mâncăm o plăcintă, vedem un castel. Nici urmă de Jagger, dar e plin de câini, rotile, tineri mai negri, mai albi, perechi care-și spun vorbe la ureche, pături pe gazon cu cărți de fizică desfăcute, ca să vezi, sandvișuri cu salam, blocul Trump, trăsuri cu cai, vizitii în uniforme și o verdeață cumplită. Ca-n cântecul ăla al lui Tom Jones, Green, green grass of home.

Am vrut să trecem și prin Soho, dar eram obosiți. Să ne vadă lumea adică. Să ne vadă și să zică: uite-i, bă, pe românii care au inventat stiloul. Și noi ră trecem țanțoși, ca nasul pe sus cărând câte un sac de stilouri în spate. Toate făcute de când s-a redresat economia. De când pandemia. Măștile. Dar nu ne-a văzut nimeni. Am luat trenul spre Queens. Am coborât și era o stradă acolo spre dreapta. Acolo stăteam.

D.D.


25 august 2020

Băieții de la Guggenheim 1


O vreme ne-am uitat pe fereastră. Casele cu un etaj de pe strada noastră, pline de mexicani, indieni, portoricani, africani și alte alea se trezeau la viață. Se auzea tot: mama, laptele e rece, mama, de ce tata spunea aseară că ai fundul rece, tata, vreau o sută de dolari, ce craci are aia de vizavi, geamuri trântite, muzici la radio, motoare pornind. În hărmălaia asta din surdină s-a auzit mașina de înghețată a mexicanilor care veneau în fiecare dimineață la noi pe stradă. Avea un clopot și era foarte sonor. Ieșeau de pe la partere femei și cumpărau în recipiente. Mașina cu înghețată a mexicanilor stătea pe strada noastră cam o oră. Apoi, plecau cu toții care-ncotro: localnicii la muncile de jos ale orașului, mexicanii la altă înghețată, câțiva tineri pe care-i știam la furat, câțiva Jimi Hendrix la probe și totul reintra în liniștea dimineții.

Mâncasem ceva dimineață și-am strâns. Omletă parcă. Cu ceva roșii parcă. Suc de portocale cumva. O mică discuție despre nimic: luăm trenul, pe care?, că treceau două, unul prin fața casei, celălalt prin spate sau poate-l chemăm pe Max să ne ia cu mașina. Poate pe Dan. Și? Ca să ce? Orașul e atât de mare. Baban. În două ore abia ajungi la ocean. Am ieșit. Bătea un vânticel, ne-am pus sacourile.

Abia din tren vezi măreția orașului. Orașul lumii. Al demnității și civilizației. Al culturii și emigrației. Al spiritului uman. Al mafiei. Al muzicii. Al afacerilor și sportului. Al speranțelor și deznădejdii. Al grafittiului și golănelii. Al femeilor. Dar al cui nu? P-ăsta l-au copiat chinezii? Vor trăi ei așa vreodată? Cu democrație și Nirvana? Cu libertăți de exprimare și Gratefull Dead? Cu Nobelul lui Bob Dylan? Cu Bukonsky sau Palahniuc? Așa că ne-am dat jos undeva pe lângă Guggenheim. Expunea acolo graficianul chinez Cai stabilit la New York de ceva ani.

Am intrat.

D.D.


20 august 2020

HOROSCOP ÎNSÂNGERAT

RAC - Armatele sultanului Selim sunt gata să plece spre Viena. Un milion jumate de soldați. Trebuia cucerită repede, așa că sultanul dă ultimile indicații: niciun pas cu pas înapoi, între noi și Semilună nu trebuie să existe Viena, l-am pus pe generalul Manole Ben Manole să scrie Constituția fără acest oraș blestemat. Infanteriștii sunt aici? Dormeau duși, dar unul auzi ca prin urechile acului. Da, mărite sultan.

SCORPION - Ia cinci mii de oameni și plecați înainte. Prin Kosovo, să le iasă românilor din cap că ne țin piept, deci prin Kosovo și faceți tabăra în câmpie. Faceți multe șanțuri lungi și adânci, ca să aibă armata unde să-și facă nevoile. Să nu vă prind că n-o s-avem unde să ne căcăm. Lângă corturi miroase. Dacă vă vede dușmanul și vrea și el, luați un dinar pe o bucată de hârtie. Și gata, nu vreau tămbălău.

TAUR - Eunucii? Un eunuc înarmat până în dinți făcu un pas înainte. Al doliea lucru, zise sultanul, vreau că femeile să fie aproape de noi, nu la capătul din spate al armatei, că altfel nu-nvingem, știu din alte bătălii. Să aibă căzi curate, apă caldă, busuioc și mentă să se dea așa și așa, uleiuri din alea de care am luat din Asia Mică, șomoioage de dinți.

CAPRICORN - Armata otomană dădu peste un râu mare care nu putea fi traversat. Trebuia făcut un pod. Sultanul spuse: să facem un pod. Cu trei arce. N-avem timp. Vienezii cântă prea tare, se aude până aici și asta mă turbează. Trebuie cuceriți imediat. Cu două arce e slab, înălțimea ta. Atunci, făceți-l cu un arc. Nu se poate, se clatină. Bine, cu trei arce atunci. Repede. Oameni la lucru? Sunt mii de vagabonzi, mărite, care abia așteaptă să le dăm ceva. Ce? Rădăcini, că nu le putem da din mâncarea aramtei. Și? Mor instant, că nu știm care sunt bune și care nu. Asta e bine. Să vină Ahmet.

LEBĂDĂ - Ahmet, cea mai tânără din harem, își făcu bocceaua pentru trei zile. Știa că atât va sta în cortul sultanului. Cada era pusă. N-avea apă. Făcu ceva fără apă, își luă tranzistorul să asculte luptele și se duse la Selim. Scoate țoalele, zbieră Selim, și spune-mi dacă vom câștiga. Știu că faci ș vrăji, și farmece și magii. Dacă nu se adeverește ce prezici, capul îți va sta știu eu bine unde.

VĂESĂTOR - Ahmet își întinse boabele de fasole. Zise: Jupiter face casă bună cu Pluto. Așa și, scoase Selim iataganul. Din cauza asta, continuă Ahmet, Saturn e supărat. Dar nu mai de formă și doar până în septembrie când vin ploile și șanțurile de căcat vor da pe-afară. O întâlnire în casa a cincea între Jupiter și Lună. Și Semilună, urlă Sultanul și-i tăie o ureche. Așa, și după întâlnirea asta veți intra în Viena. Lully va scrie un balet pentru curtea dumitale. Îl vor dansa toți dervișii din imperiu.

BAN - Deci va fi o victorie categorică. Mă bucur. Acum mai poți face dragoste fără o ureche. Da. Până în octombrie.

Agenția Călimara

19 august 2020

La țară 6, Moș Tellu


Nea Tellu e vecinul meu. 99 de ani. Ieri a venit de la război. Cum stăteam eu pe-o bancă în fața porților cu babele din sat și discutam de depănușatul porumbului sau de trecerea granițelor cu ajutorul vacilor, el, nea Tellu, a apărut în capul străzii. Așa cum plecase: cu suliță, coif, un cal răpciugos, o sabie retezată și-un maldăr de fân pe care mârțoaga o halea voioasă. Salut, nea Tellule!! Salut! Din ce război vii? Primul. Întotdeauna hainele răpcuigoase de armată au impresionat, așa că babele îi făceau ochi dulci. Îl întrebau de fete: nea, Tellule, fete? Ehe, făcea moșul și-și trecea mâna prin regulamentele militare, pentru că nu mai ținea minte ce-i cu ele, cu fetele. Era frumos, mai zicea. Păi, de ce ai venit, întreba întotdeauna baba Sicomon din Veneția care venea în sat la noi după vâsle, de ce. Tellu se îndârjea: pentru alegerile locale. Pentru echipa de babe a Firei. Vă dați seama ce-aș face cu baba Petre Roman la tramvaie? Sau la asfalt? Și moș Tellu arăta cu gesturi largi, însoțite de suliță, câmpul nesfârșit din sat, Neajlovul. Adormise.

Baba Sicomon prinsese drag de el. Nu-i mai plăcea generalul sri care deținea apele minerale. Bea prea multă și transpira mereu. Pe când Tellu, era un moș viu de anvergură, în viitorul consiliu al capitalei la tramvaie sau asfalt nu conta, conta că la vârsta lui, aproape suta, putea să-i ciordească ușor și asfalt și tramvaie pe care să le pună prin pădurea Uiești când treceau haiducii dinspre Videle. Cu ăia viață. Dacă se culca cu vreo doi, baba Sicomon ajungea șefa UE. Se duse după Tellu acasă. Îi făcu patul. Îi ascunse sulița și se apucă să-i scrie programul electoral cu privire la cât asfalt trebuie în tot județul Giurgiu. Avea să-l ducă la Uiești și să facă autostrăzi, pentru că Haiducii nu mai veneau de mult cu cai, ci cu 4 ori 4. Odată primeniți, făcură dragoste. Fu un eșec. Scula moșului nu mai funcționa, o lăsase într-un sat din Pomerania. Moșul tresări și-i spuse: te iubesc! Sicomona, în lacrimi, îi spuse la fel: și eu!

Doamna Cerasela Crem bântuia de vreo două săptămâni prin Bărăgan. Era pe Neajlov, îmbarcată pe un cuirasat german cu șase tunuri pus la dispoziția ei. Își căuta soțul. O femeie înaltă, frumoasă, blondă, cu șiretenie în ochi, cu buzunarele pline, cu picioare lungi, vorbea cinci limbi străine, juca poker și șeptic, cânta Rigoletto și populare românești, fura perne și prosoape, se culca cu oricine, trăgea la tunurile de pe vas, pe scurt, era o femeie zdravănă. Să-ntorci capul. Cineva-i spusese că soțul ei, moș Tellu s-ar ascunde în casa părintească din Vadu Lat, port la Neajlov. Vasul opri și-și prinse odgoanele.

Cerasela intră în casa lui Tellu și-i găsi pe cei doi excitați nevoie mare. Goi. Scoae revolverul și le spuse: vă iubiți? Da. Dar pe mine? ȘI pe tine. Și-n felul acesta se iubiră toți trei până la adânci bătrâneți.

D.

16 august 2020

Poveste de dragoste


Sfânta Maria, foto, mi-a spus că am wc-ul în fundul curții și că de-asta nu trece pe la mine. Cumva mințea și m-am dus să văd dacă e adevărat. M-am echipat bine. Mi-am luat și un piolet albastru lăsat de un bunic din partea mamei. Nu mi-a folosit la nimic, așa că am mai pus în rucsac ceva telemea, ouă, scula JBL, câteva cărți verzi, o umbrelă. Curtea făcea un cot și brusc am dat nas cu milioane de muște care se spălau pe mâini. Zumzăiau, zâm, zum, zâm. O muscă mare și urâtă, probabil Prințul Muștelor, s-a oprit pas cu pas și mi-a spus: vei avea o mare surpriză.

Cerul se colorase în roșu. Asfințit sau așa ceva. Am oprit la barieră și am spus că am ieșit să caut wc-ul din fundul curții. O tipă era călare pe barieră și era foarte frumoasă. Mi-a spus că are un magazin de damă în satul apropiat. Că vinde și perdele. Eu n-aveam perdele și mi-am dat seama că bate undeva. Vorbea cu mine? M-a încredințat că sunt un tip bine și atunci asta s-a chemat dragoste la prima vedere. Am luat bariera cu noi.

De cum am intrat, tipa m-a întrebat cu ce mă ocup. Pălăria mea roz îi dădea de înțeles cu sunt vânător. Am tras două focuri în aer. Au căzut o rață, o dronă și un avion chinezesc. Cadoul ei de nuntă. Așa i-am spus. S-a bucurat enorm și a închis magazinul. Înțelegea că o iubesc și, și ea pe mine. Se năștea sub ochii noștri o frumoasă poveste de dragoste. Așa că m-a-ntrebat dacă mai am loc în rucsac. Mai aveam. A pus și ea o roată de cașcaval, cauciucuri de schimb și am ieșit amândoi din magazin. Ne țineam de mână și am luat-o spre nord est. Cam pe-acolo trebuia să fie wc-ul din fundul curții, că acum și ea știa de Sfânta Maria și a fost de acord să mă însoțească în calitate de martoră.

N-o mai lungesc. N-am găsit niciun wc în fundul curții. De departe se auzea un King Crimson, așa că am rămas împreună tot restul vieții. Ba am făcut și nouă copii până la adânci bătrâneți. Da.

D.

09 august 2020

IF


Dacă ar fi ștearsă granița dintre România și Bulgaria, cele două țări fiind identice, bugetele lor, reunite, l-ar putea cumpăra pe Messi. Atunci să vezi fotbal, atunci să vezi mafie, turism și decăderea Barcelonei din postura de cel mai vizitat oraș al lumii. Pentru că turismul mondial s-ar putea muta în arealul Giurgiu Ruse.

Dacă echipa de fotbal Dinamo ar fi fost lăsată să retrogradeze, ca apoi să dispară totalmente din fotbalul românesc, soccerul autohton și-ar reveni în forță.

Dacă echipa de fotbal Steaua ar fi lăsată să dea faliment, în fotbalul autohton ar exista speranțe de însănătoșire.

Dacă securitatea pe cap de locuitor din România ar fi mai mică, atunci securitatea pe cap de locuitor din România ar fi mai mare.

Dacă în filmele artistice turcești limbajul fluierat este banal, atunci în Gomorra lui Porumboiu e la fel. Problema ar fi că cine pe cine.

Dacă exportul de chiuvete pentru spălat pe mâini ar redresa economia țării noastre, atunci am avea banii pentru a ne muta în locul Angliei. Vis milenar.

Dacă nu-i cap, vai de picioare. Zicală românească care promovează România Normală și Educată pas cu pas. Cacofonie intenționată de studiat în mediul online de milioane de copii români cu tablete.

Dacă România ar fi fost parte a Tratatului de la Versailles atunci ar fi revendicat doar capra moartă a vecinului.

Dacă Sharon Stone, foto, ar fi jucat în filmul românesc Un comisar acuză, atunci secvența sexoasă cu Sharon și desuurile ei ar fi fost jucată de Sergiu Nicolaescu.

Dacă Ianis Hagi joacă fotbal pe pâine......Păi, vedeți? Ceva e-n neregulă.

D.D.




08 august 2020

Scrisoare deschisă președintelui Iohannis


Deși era abia opt dimineață, iar echipa de fotbal Dinamo trebuia lăsată să retrogradeze pentru însănătoșirea fotbalului românesc, deși la RRA se dau știri care n-au nicio legătură cu realitatea, iar pe râul Neajlov trec submarine românești cu direcția Beirut, deși vulpile din Clejani trec liniștite șoseaua, din cauza asta având loc mici accidente, iar cursa aeriană Istanbul București a oprit la Uiești, în pădure, pentru a îmbarca zece mii de copii care dispar anual din țara noastră, deși Firea, Băsescu și Nicușor vor câștiga împreună primăria Capitalei, iar sezonul mării se va întinde până de Crăciun ca să recupereze băieții, ei bine, cu toate astea când a deschis ușa de la baie Florica Ben Florica a văzut că lipsește mașina de spălat. Incredibil. Mai dispăruseră lucruri din casă, dar așa ceva? Puse mâna pe telefon. Într-un târziu, răspunse generalul Manole: ce-i?

Manole!, ai luat cu tine în aplicație mașina de spălat. Nu știu de când aperi tu Constituția României cu mașina noastră de spălat! Ar trebui să vă dea de la regiment. În sfârșit, în mașină era ariciul. Ariciul nostru, ăla pe care-l creșteam ca să redreseze economia țării. Cum, cum? Ai uitat, boule! Ariciul stătea în mașină, noi băgam rufele țării, el își lăsa acele în cămăși, chiloți și alte alea, iar tu când puneai țoalele pe tine te înțepai. Erai nevoit să-ți cumperi alte izmene și tot așa. Creștea consumul. N-a spus președintele că prin consum redresăm economia sau așa ceva? Da, chiar, ce-ar fi să-i scriu președintelui Iohannis o scrisoare deschisă ca să știe ce fac generalii lui. Așa am să fac. Ăluia dă-i să mănânce. Nu mănâncă decât vulpi mici, fragede, caise și mere. Și nu spăla cu detergent, că-l omori. Omori Ariciul Național. Salvatorul economiei. Dumnezeule, cum de te-am luat de bărbat? Când vii spre casă, să nu uiți să-mi iei un plic. Deschis.

Generalul opri la tutungerie. Se spălă pe mâini și ceru un plic. Deschis. Se șterse și ceru și-un toc. Scrise cu litere mari, militare: Președintelui Iohannis, scrisoare deschisă. Îl trimise nevesti-sii.

D.D.


05 august 2020

Niciun film n-a schimbat istoria lumii


Generalul Manole este foarte gospodar astăzi. Este în grădina lui de pe Neajlov. Stă cu picioarele-n apă și curăță vinete pentru salată. Curăță ardei pentru copt. Cartofi pentru boeuf. Morcovi. Țelină și ceapă. Din când în când se uită în regulamentele militare să vadă dacă este corect. Mai trebuie puțină drojdie, mărar, mure culese de dimineață. Își amintea cum venise el la Florica cu mure culese de el și Florica topită toată le-a pus în cafea în loc să facă un cozonac militar. He, erau tineri. Căută pătrunjelul și-l găsi sub lighean. Era foarte mulțumit. Virusul ocolise Neajlovul și din cauza asta se putea îmbarca și hălădui prin lume. Vroia s-o ducă pe Florica în Honk Kong. La etajul 78. Ciuli urechile. De pe terasa casei sale auzi dialogul dintre Florica și Costache, adjunctul lui. Păzeau împreună Constituția României.

Costache: păi, ce, Florico, ‘’Ilustrate cu flori de câmp’’ nu putea schimba lumea asta a noastră din Carpați? Ia, gândește-te! Ăia doi în loc să se iubească, ar fi scris pe fiecare ilustrată Jos Iliescu și gata, se schimba tot. Florica: era pe timpul lui Ceaușescu, nu încurca lucrurile. Închide-te la fermoar. Crezi tu că cu cărți poștale se schimbă lumea? Întâi trebuie să ai bani să le cumperi. În scenariile românești lipsesc banii. Ca și în realitatea din Carpați. Nu-i niciun ban. Se poate și fără bani. Totul e să vrei, totul era să le pui la poștă și să scrii adresa corect. Tu ești soție de geenral, puțin îți pasă. Dar sunt milioane de români care n-au primit niciodată o ilustrată cu flori de câmp. Frustrare. Așa se numește. Și atunci cum să nu iasă filmul prost? Mă pricep, știu ce vorbesc. Dacă ilustratele alea cu flori de câmp ajungeau pe sub uși, pe macarale, pe Valea Prahovei sau la Dragoste la zero grade nu crezi că nu mai era nevoie de revoluția din 89? Au murit oameni. Pentru ce? Pentru 50 de bani? Atâta costa o ilustrată. Popor de nevolnici. Needucat. Costache fierbea. Și pe bună dreptate.

Generalul interveni imediat. Zise: niciun film n-a schimbat istoria lumii. Au încercat ăia cu ’’BD la munte și la mare’’ și nu le-a ieșit. Românii tot fugeau în Germania. Când B era la munte, D era la mare. Lipsea coordonarea, regulamentul militar. Patosul revoluționar. Niciunul nu era, nici B și nici D, ca Guevara, oameni care să mobilizeze masele. Da, e vorba de masele românești, care când e o nedreptate iese în stradă și răstoarnă. B era prea moale, D la fel. Aveau și-un câine care nu mânca sfeclă. Știu asta din scenariu. Ori nu. Fără sfeclă nu merge, nu schimbi lumea. Filmul a rulat mult, doar doar de B s-ar fi dus la D să-i spună: hai să-l dăm jos pe Ceaușescu. Să pună câinele pe el. Că ăștia care n-o au cu sfecla sunt răi. Ce știți voi? Io am totul aici, în Constituție!

Cumva se înserase. Soarele coborâse după un tomberon înalt proaspăt adus în sat. Era un tomberon cultural. Doar aruncai cărțile în el și pac îl luau gunoierii din Bucșani. Pentru bibliotecă.

D.