13 august 2017

Cahul 2



Foto D.D.

Sediile Partidului Comunist Moldovean de pe bulevardul principal din Cahul nu lasă să se întrevadă vreo opoziție. Nu că ceva liberali sau social democrați n-ar avea loc prinre magazinele de nimicuri din centru. Nu. Ci pentru că cahulenii n-au niciun interes pentru vreo politică. Dacă erau liberali la putere tot pepeni mâncau la toate cele trei mese. Dacă erau țărăniști așișderea. Iar de social democrați ce să mai zicem? Că nu-i interesează nimic pe cahuleni se vede după cum arată. Am mai spus, ca-n piețe. Pantaloni din alte epoci, coafuri la fel, machiaje oribile pentru femei. Nu știm ce fel de informații pătrund aici, de la seriale americane la știri românești sau de la filme italiene la festivaluri Cannes, nu, nu știm, cert e că strada arată de parcă aici lumea nu s-a schimbat niciodată. Toți cahulenii au plase strâmbe în mâini, pălării neghioabe, zâmbete deșuchiate. Capitalismul dă totuși un semn firav: din metru în metru, pe bulevard sunt Case de Schimb. Am schimbat și noi. Un leu românesc pe patru moldoveni. La Casa de Schimb unde am făcut tranzacția am întrebat: Se mai schimbă și alte valute? Nu. Niciodată? Niciodată.

Ne-am întors tot prin Oancea, evident. Aveți rovignetă? Nu, n-am luat. Mergeți la Banca aceea. Dar de ce nu ne-ați spus? Păi, trebuia să știți. Ne-am dus la Banca aceea. Era berechet coadă. Un nene a cumpărat 100 de rovignete pentru nu știm ce fel de trafic. Luăm și noi după o oră. Explicăm că cumpărăm rovignetă de-o zi, deși n-am stat decât vreo două ore. Nu se poate. Minima este pentru șapte zile. Păi, da, dar e un abuz. Nu, nu e, e lege. Cât costă? 21 de lei românești. Dai banu' și ți se dă restul un leu moldovean.

Am părăsit Oancea cu părere de rău. Începuseră să ne placă gropile, clădirile din anii 50, vameșii serioși care ne întrebau dacă avem țigări de contrabandă. Pentru asta îți dădeau portbagajul jos. Nu, n-aveam și-am luat-o spre Suceveni. Când să facem cotul la stânga spre sat, o capră ne-a făcut semn cu copita. Ne-a întrebat dacă nu mergem la București. I-am zis că da, și acum suntem pe Calea Victoriei arătându-i animalului pista de biciclete. Și ce-o mai fi!!

Denis.

12 august 2017

Cahul 1



Foto C.S.

Excursie la Cahul, orașul moldovean de peste Prut. Luăm aparatul foto, bani, câte o cămașă, suntem doar Christiana și io, și oprim la Vama Oancea. Din Suceveni la Vama Oancea sunt 10 km, din Vama Oancea la Cahul sunt vreo 8. O nimica toată. Vama Oancea putea să se cheme oricum: Luminița, Vasile, Tudorică, Nelu că tot aia era. N-are față de Oancea. În primul rând că un Oancea e chel, solid, și îi plac gagicile strâmbe, ori aici, în Vamă, nu era vorba despre așa ceva. Aveți ceva de declarat? N-aveam nimic de declarat, dar ne întrebam ce căutăm, de fapt, la Cahul, oraș care nu există pe nicio hartă a lumii. Portbagajul la control. Actele.

Când intri în Cahul te întâmpină o groapă imensă. Ține cât tot orașul. Sunt mii de gropi care unite între ele și umplute cu apă ar da Marea Cahul, probabil cucerită de tătari acum mii de ani. Și secată. Secată degeaba. Da. O grafică imensă din fier forjat ne atrage atenția, în fața Primăriei, că: I love Cahul cu o inimă mare, roșie, la mijloc. Cam atât. Întrebăm de podgoriile Cricova, poate luăm un vin. Da, e a treia stradă la stânga. Acolo nu e nicio Cricova, ci un depozit de vinuri găgăuze. Luăm și bem. Bune. Mai departe prin Cahul. Adică, mai departe nu poți, pentru că orașul se termină după o sută de metri. Trebuie mers înapoi pe partea cealaltă. Poate găsim o jucărie pentru Luiza.

Toți oamenii din Cahul sunt îmbrăcați ca țăranii din piețele noastre. Să zicem Obor. Să zicem Rahova. Să le zicem pe toate. Toți, pe marele bulevard, vând pepeni, usturoi, morcovi. Tone de usturoi, pepeni și morcovi. În mijlocul acestor sute de oameni, de fapt toată populația Cahulului, este o statuie uriașă reprezentând trei păsări Flamingo. Roz. Stau să-și ia zborul. Ar fi în stare, dar sculptorul le-a prins picioarele în asfalt. În gropile din asfalt. Ce să zici?

Denis.

11 august 2017

Suceveni 2



Foto, D.D.

Sucevenii au luptat de când se știu cu toți dușmanii țării. După care au luat o pauză, au băut Voiosul de Buciumeni, vin local, și și-au ridicat un monument în centrul satului. S-au trecut toți acolo: Cutare Cutare, Cutare, Cutare și iar Cutare Cutare pe toate fețele. Au pus o cruce, au construit trei buticuri, două farmacii, o cârciumă și-o poliție. O parcare la singurul bloc cu două etaje din centru. Trece o căruță, trec două și gata.

Parcăm, intrăm în cârciumă și tragem la măsea un vin numit 9 Poloboace. Prost și la litru. Încercăm alt vin, Curtea Taichii. Nu bun. Și atunci intrăm la gazdele noastre Bunica, Irina, Nelu, Fănel, Luiza, Christiana și o pisică sosită de la slujbă. Aveam să aflăm mai târziu că pisoiul lucrează în Vama Oancea, deci era vameșă acolo și ne-am bucurat. Cu mirosul ei fin depista traficul de țigări, de arme, de bani, de cine știe.

Aflată lângă Prut, la 70 km nord de Galați, Suceveni este un sat mic. Ai cărui locuitori ai zice că nu se ocupă cu nimic. Poate doar cu apăratul țării dacă e să ne luăm după monumentul din centru unde Cutare Cutare din 1941 până în 1945 și poate și azi. Trec tractoare, combine, mașini, biciclete. Prin curți se văd struguri, mere, pere, ardei, toate alea. Mulți au găini. Le taie, halesc. Nu se vinde niciun gram de carne nicăieri. Iar la Farmacie te-ntreabă dacă ai rețetă și tu spui că da. Și asta e tot.

La blocul din centru e o masă pe scări. Bărbații beau bere. Timișoreana. Noutăți? Păi, ce-i cu pensiile alea? De ce-s așa mari? Noi abia ne tragem sufletul cu o sută, două. Moldova asta, domle, e sărăcie mare. Păi, zic, nu-i a voastră. Dar a cui? A urmașilor, urmașilor voștri. Ne uităm pe stradă. Trece un urmaș. Are 8 ani și cară o sticlă de vin pentru taică-său. Cam așa.

Denis

10 august 2017

Suceveni 1



Imagini din Suceveni, foto, D.D.

Galați, mon amour, a fost întotdeauna o melodie cu care se mergea la Eurovision. Un așa mare succes s-a transformat, în timp, într-un oraș de la Dunăre, Prut, toate alea. Și prin care trebuie să treci din când în când. Noi, de exemplu, spre Suceveni. Pe Prutul superior. Un sat în care ne așteaptă nepoata.

În Galați, de exemplu, nu este niciun indicator valabil. Se lucrează intens și toate arată alte direcții mai puțin Parisul sau Zimnicea. Așa că intri într-o benzinărie. Zici: spre Suceveni. Păi, băi, nene, o iei spre Galați, e un peco, faci stânga și e un Lukoyl. După Lukoyl faci centura cam cinci kilometri și-ai ajuns. Așa repede? Mi s-a spus că până la Suceveni sunt 70 km. Păi, nu, abia ieși din Galați, și mai e un peco lângă un Lidl, o iei pe lângă, la dreapta și iarăși ieși din oraș și vezi indicator cu Vama Oancea. O iei într-acolo, acolo e Suceveni. Mai întrebi, că te văd băiat mare. Dar dacă pun gps-ul? Nu merge. Se lucrează.

O luăm după peco la stânga și iar la stânga și mai întrebăm. Nu-i bine pe-aici, trebuie să țineți drumul Bârladului. Apoi, vedeți Tecuci, da, Tecuci, și de la Tecuci urci 'mneata la, la, la , mai în sus spre Suceveni, adică la stânga. Un șofer aude discuția. Nu dom'le, Bârladul nu e bun, încurci omul. Ia-o spre Oancea, e vamă mare, semnalizată, vezi și Prutul, și treci de Vânători, treci de nu mai știu ce și apare Vama asta, cu granița la Cahul, apoi, cinci, șase km și vezi indicator stânga Suceveni. Cam așa. Da' de unde veniți? Din București. Aha, păi, e simplu.

Gonim înspre Oancea. Vamă mare. Asfaltul e peticit nevoie mare. Mașina hurducăne ca-n filmele alea americane când sujnt bătăi într-un bar în care o gagică rânjește cu un pai în gură. Apoi, scoate paiul, aruncă o sută pe bar și se cară. Așa și noi. Am văzut indicatorul cu Suceveni și-am ajuns.

Denis

04 august 2017

Găina Electrică

Ni s-a stricat mobilul. Adică dădeam cu palma pe ecran și aparatul ne arăta toate faptele rele pe care le-am făcut. Și pe care le mai facem. Cum ar fi magiun de cireșe făcut din floarea soarelui. Deci trebuia schimbat. Ne-am dus la Vodafone să ne luăm unul mai sofisticat, care nu arată nimic. Acolo, la intrare, era Găina Electrică. Mânca un pepene. Scuipa sâmburii sub pantofii cu toc ai femeilor. Unele cădeau și-și rupeau gâtul, altele își păstrau echilibrul, smulgeau Găinii câte o pană, zâmbeau și ziceau ceva de ciorbă. Că adică Găina Electrică face ciorba cu becuri bună sau cam așa ceva.

Găina ne-a cerut biletul de intrare. Avem bilet să intrăm la Vodafone? Nu. Păi, vă dau io, a mai zis și a scos un teanc de bilete nevândute la spectacolele rurale cu Găini. Poftim!! A mai zis: așa sunteți voi ăștia, scriitorii, întâi ziceți, apoi tăceți, că nu se înțelege nimic de când vă puneți pălăria și până o dați jos, că de-asta nu se dau bani pe Bolborea ci numai pe Buculei, că monumentul lui Buculei poate fi pus și în piața Alba Iulia că tot de Unire e vorba și nu dai banii de două ori sau putea fi pusă în Pasajul Sudului, pe mijloc sau la Obor, ca să geamă țara de statui, de o singură statuie semnată Buculei, și, uite, omul e singurul animal din univers care dă bani pe țoale, păi, ai văzut dta veveriță în palton?, nu, dar urs cântând melodii de Frank Sinatra?, nu, așa că ce vrei?, meditații la fizică sau pensie specială de un milion de lei?, că io trebuie să știu, noi, Găinile Electrice electrificăm totul pentru bunăstarea țării,a acestor români care părăsesc țara cu ghiotura, poftim, intră și i-ați un telefon cu o singură tastă.

Așa am făcut.

Denis.

25 iulie 2017

Găina, Cașcavalul și ANAF-ul

Lupul stă cu o felie groasă de cașcaval în gură pe creanga unui cireș. Cireșul e cules, se mai simte o mireasmă roșie. Poate un sâmbure, doi. Pe sub cireș trece găina în drum spre ANAF, că are de dat fulgii. Vede felia de cașcaval din gura lupului și gândește: trebuie să-l fac s-o scape jos, apoi pe-aici mi-e drumul. Dar cum să fac? Lupule, ce frumos ești!! Lupul nimic. Lupule, ți-a luat foc bârlogul. Lupul nimic. Lupule, lupoaica se scaldă cu paznicul oilor la vale, în lunca Neajlovului. Nimic. Lupule, da' nu-mi spui o poezie, că tot românul e poet, am văzut la Muzeul Literaturii. Aici, lupul se simți lovit. Nu că tot românul, dar el era cel mai bun poet din pădurile Carpaților. Și începu: Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt să nu ne dea ministrul Tudose pământ/Că noi îl vrem, îl vrem. La strofa a doua cașcavalul era deja în sacul găinii. Lupul n-a observat și-a mai turuit vreo două ore până a venit ambulanța.

Ursoaica Maria, balerină la Complexul de Artă de toate Felurile din Neajlov, stătea pe creanga unui corcoduș cu o roată de cașcaval în gură. O primise în loc de salariu, că nu mai erau bani la Artă. Se simțea un miros de țuică. Ceva galben, atrăgător, gustos. Pe sub corcoduș trece găina în drum spre ANAF. unde are un amant care-i șterge datoriile mari, că pe alea mici nu le achită. Vede cașcavalul din gura Mariei, zice: trebuie s-o fac să-l scape jos, apoi fug de mănânc pământul. Dar cum să fac? Mario, ce craci ai!! Maria nimic, se înfoaie în blană. Mario, ce ochi frumoși ai. Mario, cântă-mi și mie o melodie de la Eurovision. Maria nimic, nimic. Se uita prin pădure. Găina luă un bolovan și-l aruncă în cap Mariei. De durere, Maria scăpă cașcavalul. Găina îl îndesă în sac și plecă mai departe.

Găina ajunse la ANAF. Își căută amantul. Nu era. Întrebă că ce și cum și i se spuse că este pe teren. Adună dările vârtos, ca să poată Dragnea să mărească pensiile speciale ale lui Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu. Găina luă drumul terenului cu gând să-și ajute amantul. Îl găsi într-un păr cu o bucată mare de cașcaval de Dobrogea în gură. Bătea puțin vântul și cașcavalul se foia în copac. Găina se ascunse, să vază ce-o fi. Treceau inspecorii ANAF-ului pe sub păr. Vedeau roata de cașcaval de Dobrogea și puneau sub ea câte un milion. Se făcură rapid câteva miliarde de euro. Amantul le luă rapid și le puse în sac. Apoi, cu cașcaval cu tot se duse la guvern să facă împărțeala.

Găina se simți trădată. Se sui și ea într-un măr cu cașcavalul Mariei în gură. Că era cel mai mare și mai frumos. Treceau unul altul, toți baștanii de la petrol, de la Antena 3, de la Gaze și nu puneau nimic sub cașcaval. Găina plângea. Plânsul l-au auzit Maria și Lupul. Care au luat o mitralieră și au împușcat-o pe găină. Apoi s-a dus fiecare la pomul lui.

Direcție de Anchete a Călimării cu Cerneală.

24 iulie 2017

Dimitrie Vitanidis

Întâi a sunat un telefon în redacție la Cațavencu, 1990. Am răspuns. Un nene cu o voce joasă, albastră, cu ceva grade pe umeri și în aerul expirat, zice: Sunt urme ale teroriștilor în vila lui Vitanidis de la Samurcași. Subiect de presă. Am convenit cu Doru Bușcu și Sorin Vulpe să mergem până acolo, Samurcași find pe malul lacului Buftea, vizavi de studiourile de film. Am mers doar eu cu Emil Berdeli. Dimitrie ne aștepta fără teroriști, dar ne-a spus: vecinul Ionel a auzit aseară cum unii au escaladat gardul sau au venit pe apă, deci s-au auzit și scândurile pontonului, și cum că niște oameni au intrat în casă și făceau de zor ceva prin camere. Atunci, nea Ionel, vigilența întruchipată, a sărit și el gardul și s-a uitat pe ferestre din afară. Oamenii ăia, îmbrăcați în negru, desfășuraseră niște hărți, aveau lanterne, unul avea un automat și vorbeau, vorbeau, vorbeau arătând spre un desen de pe hartă care era Atheneul Român în persoană. Așa zicea nea Ionel. Apoi, ălora li s-o fi făcut foame sau sete și au îndesat planurile sau hărțile în dulapul alb de la etajul unu al vilei și-au șters-o, unii cu barca, de fapt toți cu barca. Așa că unele planuri ale teroriștilor trebuie să fie sus în dulap. Ne-am dus sus în dulap, nu era nimic. Am scociorât vila, am făcut baie în lac, tot nimic. Dar Dimitrie a zis: Bă Emile, bă Denis, hai să luăm din sat doi litri de vin și stăm și noaptea asta aici, poate se-ntorc teroriștii. Așa am făcut, dar pe la 11 noaptea am chemat trei fete tinere din sat, prietene cu Dimitrie și teroriștii nu s-a mai întors niciodată.

Și am zis că să bem una mică la barul din fața Circului de Stat din București. Barul ăla care avea în față și niște călușei pentru copii, o buburuză electrică pentru bunici și câteva mese mizere la care eram noi. O masă de tablă. Scaune din fier forjat. Eram vreo opt. Eram vreo opt și la a șasea sticlă de vodcă. La un moment dat de grupul nostru s-a apropiat o femeie ca la 80 de ani. Ne-a cerut și ea un pahar. La al doilea i-am zis că nu-i mai dăm decât dacă ne face un stiptiz pe masa de tablă. Femeia s-a executat. Atunci lui Dimitrie i-a venit ideea s-o ducem la Samurcași unde aranjează el cu directorul la Casa de Cultură din Buftea striptiz pe bani seară de seară cu femeia asta apărută din senin. Ne-am urcat în două mașini, cu babă cu tot, care se înveselise bine de la al patrulea pahar. Pe drum ne-am dat seama că nu aveam decât șapte lei cu toții și nu puteam lua de haleală pentru nouă oameni, nici băutură, nici nimic. Dimitrie a zis că găsim în sat. În sat am găsit cinci kile de vișinată foarte dulce pe care am băut-o instant în curtea vilei. Am adormit cu toții pe terasa vilei sub privirile amenințătoare ale Stelei Popescu, vecina lui Dimitrie. Dimineața ne-a arestat poliția. Adică cum? Ce făcusem? Păi, baba s-a trezit prima din beție și s-a dus la poliția din sat și-a zis c-am violat-o. Nu s-a dovedit fapta, dar ne-am pierdut timpul pe acolo câteva zile și n-a fost bine de loc.

Doamna Vitanidis, mama lui Dimitrie, ne-a dat niște chei și ne-a zis: Uite cheile casei de la Marathon din Grecia, mergeți și voi pe-acolo. Și dacă nu vă place mergeți la Atena, unde bătrânul răposat Gh Vitanidis avea două apartamente. Ne-am suit în VW-ul lui Dimitrie și am luat calea Giurgiului. Înainte de oraș ne-a sunat un prieten de-al nostru de la teatrul din oraș. Că să trecem și pe la el, că niște grătare, niște vin, niște fete. Am băut o săptămână într-o grădină plină de nuci, depănând povești cu soldatul de la Marathon. Ba că era prea mic, ba că avea doi metri, ba că alerga în sandale, ba că avea mobil, și una din fete chiar a zis că-i știe numărul, a sunat și n-a răspuns nimeni. Apoi am dat-o pe turismul Greciei, că așa și pe dincolo și a trecut o săptămână. Aveam niște treburi la București, io cel puțin, iar Dimitrie trebuia să ducă la spital o fată din corp ansamblul circului. Ne-am întors. Marathonul n-aveam să-l mai vedem niciodată.

Acum când citim acest material, 24 iulie 2017, Dimitrie Vitanidis este îngropat la Curtea de Argeș alături de tatăl său, regizorul Gheorghe Vitanidis. A făcut infarct vineri 21 iulie și n-a mai putut fi salvat. Avea 57 de ani. R.I.P.

Denis

21 iulie 2017

HOROSCOP 24 - 31 iulie


Doamna Sistermorphine, îmbrăcată Versace la Paris, are onoarea de a vă prezenta horoscopul săptămânii.

Foto Tina Cumva.

CAPRICORN. Nativii gâjâie în perioada asta. Gâj, gâj în pat, gâj, gâj la serviciu, gâj, gâj la amantă. Neclară exprimarea, dar deosebite realizările. În această săptămână vă alegeți gâj, gâj un nou prieten. E croitor și-i va face iubitului dvs, iubitei o pereche de pantaloni nemaivăzuți. Pe finalul săptămânii, mai precis pe 29 și 30 iulie vă cumpărați un măgar. Probabil de rufe. Atenție cu el, să nu învie și să vorbească precum Pinocchio. Cam așa ceva.

VĂRSĂTORI. Probleme cu nasturii din casă. Sunt prea mulți. Sunt prea puțini. Așteptați noaptea și p-ăia mulți aruncați-i, așteptați noaptea și p-ăia puțini aruncați-i așișderea. O scrisoare, o schimbare la față, fata de 12 ani vă dă cu tigaia în cap. În tigaie e o omletă. Că există un proverb japonez aplicabil aici: ai omleta ta ești fericit. În rest căcaturi.

PEȘTI. Degringoladă, mare degringoladă în viața dvs. Toate furnicile lumii sunt în bucătăria dvs și nu știți la ce să le folosiți. Unele sunt în ciorbă. Apoi, o perioadă de câteva zile în care se spun numai minciuni. Dvs spuneți-o p-aia cu parcările din București.

MAGNOLIA. Magnolienii o duc bine cu sănătatea și au mari realizări la serviciu. Un nativ mai în vârstă, Citeală Ion, din Colentina, va inventa cititul fără a da pagina. Un altul, Vasile Perete, din Militari, va inventa un autobuz care oprește din trei în trei minute în stația Gorjului. Și alte d-astea până duminică 30 iulie.

FECIOARĂ. Auzind că Capricornii gâjâie în periada asta, Fecioarele gâjâie și ele la fel. Gâj, gâj, gâj!!! Până joi sau vineri când o plecare la mare face bine. Acolo, în apele de la Eforie este un înnecat de cinci zile. Vorbiți cu el și vedeți ce vrea. Apoi, gură la gură, dacă nu mai vorbește. Va fi o vară splendidă.


Sistermorphine

20 iulie 2017

On the road 6



Foto Tina Cumva.

N-am putut să plecăm fără lupte din Gărâna. Da' și-n Gioagiu Băi era la fel. Romanii ocupaseră cumva pădurea de lângă bazine și românii de acolo fugiseră cu femeile în păduri, în canale, în Spania sau la exercițiile NATO din Bulgaria. Aș că sarcina de a ne bate, de a elibera orășelul ne-a revenit. Ne-am bătut, ne-am sulițit cu dușmani de clasă, răi, înfometați, dornici de meditații la fizică, de măsline cu miere, de căciuli, genți de piele, ape curgătoare și foarte multă poliție care supraveghea răniții, dezertorii, nașterile, cântecele, paharele, zahărul și așa mai departe.

După lupte grele ne-am cazat la hotel patru stele Germisara. Era de trei sau de două, dar ei aveau puse patru. Patru stele pentru că nu aveai prize la baie, că poate vrei să te razi, patru stele că nu avea priză în cameră decât la televizor, care televizor avea toate canalele blocate în afară de Gâdea, Gâdea și ceva TVR 3 unde umbla Mihai Viteazul prin mijlocul unor femei de recuzită, din alea care se-mbracă-n alb fără să știe de ce la orice filmare.

Oare ce mâncau dacii, am întrebat. Și ni s-au adus ceaune cu măsline și miere. Ceea ce e o minciună, că în Dacia măslinele au venit târziu, după ce dacii deveniseră români și scriau asta pe tăblițele de la Tărtăria cu litere chirilice. Și-n afară de miere? Păi, mâncau omletă, cozonac, cârnați de la Kaufland, pâine prăjită, apă rece, că doar asta vedeam la micul dejun. Da.

Ne plimbăm prin Geoagiu. Orașul merge foarte bine, așa că e tot de vânzare. Nu s-a investit nimic în infrastructură, în piscine, în hoteluri, în distracție. Dacă dacii și romanii n-ar fi purtat acolo vestita bătălie de la Geoagiu n-am fi avut ce face în localitate. Ca să te repezi până la mare, e mult, ca să te repezi la Sibiu la o meditație iar e mult, așa că turismul a cam început să se care din Geoagiu. Da, să se care și să nu mai vină înapoi.

Denis, a suivre

19 iulie 2017

On the road 5


Cetățeni din Gărâna.

Foto Tina Cumva.

De fapt noi tăiam roșii colosale aduse de Tati de la o roșărie colosală. Roșii mari, mirosuri, gusturi babane. Apoi brânză. Ardei iute, unt sărat, bere cine vroia și vin, mult vin. O salată deci. Apoi biscuiți, pâine, virșli, Dijon, și ascultam Ha Noi. Vietnamezii ăștia au luptat contra americanilor, noi nu. Noi i-am așteptat. Au venit, dar nu-i tot aia.

Cetățenii din Gărâna ne urmăreau suspicioși. Am venit să ascultăm sau să producem roșii? Moș Lungu a spus una maximă: Un securist avea una mică, mică de tot. I-o arată nevestii. Ea zice: Ca la țară, roșie ca la țară. Și ia o sticlă din care curge penis roșu ca la țară.

Noi cu compasul pe hartă. Trebuie să ajungem Geoagiu Băi. La stânga, la dreapta, pe autostradă. Așa că ne sună prietenul Candid Stoica: Bă, uită-te pe TVR 3. Păi, pe un câmp, e Mihai Viteazul. Călare. În dreapta poporul, vreo douăj' de femei, în stânga armata, vreo zece pedeștri. Mihai zice: Noi am luptat vremelnic mai tot timpul, când ne-a permis țara, neamul, parlamentul, Tudose, Soroș, mama lui Ștefan cel Mare, așa că suntem pregătiți, numai roșii babane să avem, să aducă Tati pe front, că fără nu merge, și Keith Jarret, și Timișoara, na, că de muzică nu știu turcii, da' turcii știau și-și ascuțeau iataganele.
Închidem.

Noi urmărim de fapt hotelul Germisara din Geoagiu Băi, hotel de patru stele și nu prea. La care să nu mergeți niciodată. Așa că trecem de Hațeg, trecem de Hațeg, și uite-așa, cum faci dreapta la Orăștie ajungi la Geoagiu Băi.

Mamă, s-a deschis un cer. Albastru rău. Tina Cumva a zis: mamă ce cer s-a deschis. Cum? Albastru rău. Și bătea vântul, și ne-am aruncat în piscină și, ca să vezi, mai aveam două roșii la noi. De la Gărâna.

Denis, a suivre.

18 iulie 2017

On the road 4



Cubanezul Omar Sosa și băieții lui, Gărâna, 6 iulie.

Foto Tina Cumva.

Da, așa a fost ca să fim drepți. Primii, 6 iulie, s-au urcat pe scena festivalului afro cubanezii lui Omar Sosa, pianist născut la Havana. Cu clopoței la picioare. De excepție. Quartetul lui Sosa explorează sinergia dintre muzica afro americană, hip hop și muzica clasică. Băieții lui Sosa au prezentat la Gărâna ultimul lor disc, Ile, un tribut adus muzicii din Cuba. Ritmuri și compoziții care ajung ușor la inima spectatorilor. Adică la noi. Sosa s-a ridicat în picioare și, avantajat de o secție ritmică forțoasă, a dansat niște ciudățenii absolut delicioase. Bravo lor!!!

Ascultam. Masa plină de bucate. Până să vină Spanache pe scenă, am reluat problema Simeriei. Adică noi, io și Tina Cumva, urma să mergem la Simeria după Gărâna. Au fost păreri pro și contra. Tati a zis că nu e bine, că simerienii ăștia încă mai sunt acolo și că civilizația lor dă bătăi de cap celor care nu cunosc limba, n-au gagici îngrijite și că s-o luăm prin Hațeg. Dar prin Hațeg e la fel, a zis Voicu, sunt urme de daci de la Sarmisegetuza care păzesc și acum coletele cu care au venit de la construcția podului lui Apollodor. Coletele vor fi trimise la DNA și până atunci nimeni nu trece spre Simeria pe acolo. Roz An a zis s-o luăm prin Sibiu, dar toată lumea a râs știind că Sibiul e capitala meditațiilor la fizică și că n-ai cum să treci pe acolo dacă nu știi impedanța și volumul butoanelor. Ce butoane, am întrebat io. Ce, tu nu știi? Și au început să râdă de mine: haha, hahahaha, haha, nu știe, hăhăhă, hăhă, haha, hhhhhhhhaaaaaaaaaa!!! Și așa mai departe.

Ne-am retras la Wolfsberg, pensiunea noastră. Lumina stinsă. Un motan. Lemne tăiate așteptând un sinistru. Din Poiană se auzea ultima formație din festival. Apoi, rula un film românesc. Parcă românesc. Așa a zis Giura. Înainte de film, Moșul, Florian Lungu, a zis un banc remarcabil cu care seara s-a încheiat memorabil: Un securist are un penis lung lung lung. Se duce și-l arată nevestii. Femeia zice: e alb, e ca la țară!!!

A suivre, Denis.

17 iulie 2017

On the road 3


Gărâna 2017

Foto, Tina Cumva

Mașina alunecă. Mai bine zis alunecă, alunecă de două ori. Urcăm acum spre Caransebeș. Dintr-un drum de 500 de km ultimii 50 fac cât primii 450. Obositor. Noroc cu radio RRA de la bord în care ni se explică știri cretine, false, Elena Udrea, așa cum e România. Facem la Slatina de Timiș la stânga și apare Brenu Nou.

Gărâna ne întâmpină așa cum o știm. Veche, urâtă, cu aceiași oameni de acum 20 de ani, unii mai tineri, alții mai bătrâni, în ochii cărora se citește un dor de John Scofield și de Bill Frisell mamă, mamă. Doamna Maria ne așteaptă cu masa. Ceva șnițel pe care-l luăm în Poiană la masa comună cu Tati, Adrian, Voicu, Roz An, o tipă verde, una galbenă, Madi, alții care se hlizesc pe lângă masă și ne amintim că e seara de joi, seară care de obicei este un eșec. Așa a fost și seara de 6 iulie. Că a cântat Spanache n-ar fi nimic, nu trebuia să vii până la Gărâna pentru asta, dar că a cântat doar el n-a fost frumos. Restul formațiilor au pierdut avioanele, bărcile, zmeele cu care trebuiau să vină. În lipsa muzicii s-a socializat. Unii au zis că vine apocalipsa, alții că potopul, noi am criticat nu-ș ce și am băut de mama focului. Așa că ne-am cărat tiptil, ca să nu ne pună poliția fiola. Nu ne-a pus-o.

Cei mai buni din a doua seară au fost vietnamezii de la grupul Ha Noi. Surprinzători, electrici de mama focului, rockiști, jazziști, originali, foarte foarte buni. Instrumente populare, moderne făceau un sound amețitor. Apoi, Bill Frisell, 8 iulie, și John Scofield, 9 iulie, și cam asta a fost toată Gărâna. Puțin da' bun.

Ne sculam în fiecare dimineață și citeam cartea lui Keith Richards. Ni s-a părut mai interesantă decât festivalul. Fără socializarea din Poiană festivalul de la Gărâna ar dispărea. De ce să bați mia de km, să stai până la gât în praf? Mulți dintre cei de pe scenă vin, au fost sau vor veni și la București.

În curtea pensiunii un leagăn. Ne dăm în el. Huța, huța. Dăm telefon. Doi copii blonzi. Grătar la prânz. O cameră sordidă fără televizor. Șprițul nostru. Să mergem la Văliug, la Tiberian? Nu, că-l vedem la Muzeul Literaturii. Dar la Kosak, la Brebu? Nu, că-l vedem la Muzeul Literaturii. Dar la Beyonce sau Metallica? Nici, că vin la Muzeul Literaturii. Și-n deschidere la Metallica vorbește Eugen Simion, așa că las-o baltă. Bătea vântul ușor, ușor de tot. Atât de ușor că n-a mișcat nicio roșie.

A suivre, Denis.

06 iulie 2017

On the road 2

Ploua, ploua dar au ținut o ședință. Mai ales că porcul își găsise scroafa și, peste noapte, o ștersese în Spania ca să aducă căpșune. Câteva tone. Chiar i-a zis generalului: Bă, io nu mai merg cu voi la nicio Gărână, ce să fac acolo?, să ascult pianele alea? Păi, io am la piane în cap de pot să dau la toate festivalurile Enescu în următoarea sută de ani. Mă duc la căpșune. Mă umplu de bani. Și a plecat cu scroafa în spate, cu rucsacul, cu armonica generalului, și pensulele Floricăi.

Deci ședința se impunea. Florica și Manole au coborât din cireș, au scos caietele date de garnizoană, și au început să scrie oportunitățile, părerile de rău, semnalele rele din media și altele, asta în cazul în care n-ar mai fi mers la Gărâna, că și generalul, așa cum spusese porcul, avea la trompete în cap să dea la toate festivalurile de jazz din România. Io zic, zise Florica, să nu mai mergem. Începem niște afaceri aici, pe autostradă. Cu bani puțini, pe câmp, cu o foaie de celofan. Facem șifoniere de exemplu. Dacă îl vindem pe primul, ne băgăm la producție de masă. Io zic, zise generalul, să facem mușețel, că s-au îmbogățit unii, cu Constituția nu mai merge, că e veche, depășită, nu mai are coperți. Sau să facem leagăne, că fiecare român cu leagănul lui este drumul spre bunăstarea vizată de toți. Ce zici? Mai bine ne facem o firmă de consultanță, și consultăm tot fără să facem nimic, ba ne și întoarcem acasă, că, poate ai uitat, acum avem cinci copii făcuți în cireș. N-am uitat, n-am uitat, uite bate vântul. Hai să gândim mai repede și ori o luăm spre Gărâna la saxofoanele alea, ori ne întoarcem pe Neajlov la saxofoanele noastre, adică ori cântăm, ori cântăm, că copiii cresc și singuri.

O luară spre Gărâna totuși. Ajunseră la Craiova. Aici, un cor național dedica o epopee melodică dnei Firea, deși versurile o mai pomeneau și pe dna Olguța. Versurile ziceau așa: Fi, fiiiiii, fiiiiiii, fifi, fiiiiiii, ooooooolll, ooooolll, fifi, fiiiiiiiiii!! Era o melodie antrenantă, modernă cu care Craiova vroia să participe la Eurovision 2018, să-și lase barbă și să câștige.

Ajunseră la Turnu Severin. Erau bărci pe Dunăre. Unele cu catarg, altele cu pânze, cu coșuri, altele nu se vedeau deloc. Generalul se uită degrabă în Constituție ca să vadă ce scrie la capitolul bărci. Găsi paragraful: Trei într-o barcă este scrisă de Jerome K Jerome. Da, așa era. Plăti cinci lei, închirie un batiscaf și se scufundă în Dunăre. De plăcere. Fustele Floricăi astupau periscopul, așa lungi erau. Generalul i le tăie. Florica înnebuni. Scoase un topor și-l lovi pe general în cap. Dar generalul avea caschetă de război, așa că luă o coasă și-i dădu Florichii cu ea în moalele capului, de biata femeie adormi, părăsi batiscaful și ieși la suprafață mai mult moartă decât vie, unde fu resuscitată zece ore pe tot corpul de Costache Ben Costache adjunctul generalului, adică cel care avea grijă de onoarea lui de familist.

Drumul ducea acum spre Băile Herculane. Unde generalul auzise că mai domnește Franz Josef, ăla al Austriei, așa că-și călcă o cămașă, aruncă toiagul într-un tufiș și intră în faimosul hotel austriac. Era închis. Împăratul plecase acum 200 de ani la război și n-a mai venit. Ce era de făcut? Florica plângea, generalul plângea, Costache plângea, așa că scoaseră fiecare câte o bucată de calatboș și începură să mănânce.

A suivre, Denis.

05 iulie 2017

On the road 1

Generalul Manole Ben Manole și Florica Ben Florica împachetează. Generalul, meticulos, ascute creioanele fără de care nu-și poate ține jurnalul de călătorie. Chiar scrie pe prima pagină: ziua întâi, 5 iulie, 2017, spre Gărâna. Apoi, în două valize mari cei doi pun paltoanele, cămășile cu grade sau fără, Constituția României în mii de exemplare, care sunt de împărțit pe drum, șosetele tricolor, pălăriile albe ale Floricăi, muștarul ei, evantaiele, umbrelele, roșiile de grădină, magiunul făcut de Florica după ce a citit în Constituție că românul trebuie să mănânce bine, mai bine zis este obligat, apoi ceasul cu cuc, cuc care s-a cam îngrășat de la ultima călătorie și care nu mai cuculește, ci behăie ca o oaie în călduri și așa mai departe. Cu ce mergem, întreabă generalul, uitându-se fix în sânii mari ai Floricăi, care izbeau mobilele, care atârnau pe covor, și tresăltau la fiecare melodie cu Holograf care se auzea la radio.

Generalul luă o tavă cu jăratec, se duse la grajd. Nu se repezi niciun cal. Un porc pricăjit din staulul de clasa a doua zise: io vreau jăratec. Și după ce-l hali, adormi. Generalul îi dădu un picior. Porcul zise: vreau să iau cu mine o scroafă tânără, nu mă pot preta la scroafele alea de la Dunăre sau de la Herculane, vreau o bască cu însemne militare ca ale tale, vreau un manual de fizică din care să învăț Legea lui Ohm, un manual de franceză, că după Gărâna plec la Paris cu scroafa, vreau un leagăn să am pe drum, canalizare, jos Corupția, vreau să nu mai dau mită, ci doar să iau și dacă le am pe toate astea mergem. Dacă nu, nu. Stai, am uitat, să-i spui Floricăi Ben Florica să-i coasă scroafei mele niște chiloți din ăia sexy ca să mă ia cu tremurat când mă uit.

Porniră pe autostradă. Milioane de români smulgeau Constituția României din mâinile lui Manole și căutau cu înfrigurare capitolul Bunăstare, alte milioane, vreo șase, vroiau neapărat să știe totul despre Legea lui Ohm și-i puneau întrebări porcului, bă, că cum devine, legea asta dă bani, dă fonduri europene, irigă, atacă nevestele, îl arestează pe primar, dă marmură de la Videanu ca să ne mărmurim wc-ul din fundul curții și altele care mai de care. Nu ploua, porcul mergea liniștit pe direcția Pitești. De-acolo Craiova și tot așa până la Gărâna. Începură cu toții un cântec vesel, de autostradă: Papucii, papucii, i-ai pus fără șosete, porumbeii se duc fără manșete/Tu nu te-ntorci, nu te întorci cu cămașa plină de pete. Tocmai treceau de kilometrul 36.

La kilometrul 79 mii de oameni. Citeau un site. Era vorba de CUCURUCULTURA ROMÂNĂ, un site menit să apere cultura de cultură, greu de înțeles, dar perfect ca situație. Se apropiară și ei. Porcul silabisi motto-ul de sub titlul CUCURUCULTURII: Cultura nu este făcută ca să arate lumii un tablou de Van Gogh, o piesă de Dumas, o poezie de Eminescu sau câteva proze de Boroughs, ci este făcută să arate lumea așa cum e. Câtă dreptate!!! Câtă dreptate!! Porcul plângea. Florica Ben Florica plângea. Manole Ben Manole plângea și el. Făcură pe loc abonament pe 100 de ani și o luară spre Pitești. Aventura continua.

La kilometrul 100 se porni grindina. Una babană, cu bolovani. Abandonară porcul și se urcară într-un cireș de pe marginea drumului. Tot mâncând la cireșe, generalului i se făcu de sex. Își întinse nevasta pe-o cracă și făcură pe loc cinci copii, mulți dintre ei și astăzi fizicieni renumiți.

A suivre, Denis.



30 iunie 2017

HOROSCOP 3 - 9 iulie


După cum ați aflat, dna Sistermorphine nu a fost numită prim ministru. Dânsa se întoarce astfel la vechea ei meserie de horoscopistă.

Foto Tina Cumva.

CÂMPINA. O energie fabuloasă venită de nu știm unde cotropește nativii acestei zodii relativ nouă. Veți încerca să opriți căldura începând cu miercuri 5 iulie, să dați la pește acolo unde nu e cazul și, în final, să vă certați în familie. Un bilet de dragoste pe final de săptămână aranjează lucurile. El, însă, nu poate fi citit.

TAUR. Încăpățânare desigur. Vă faceți un ceai amar și deși n-aveți voie să-l beți, îl beți. Forță și sentimente în a doua parte a săptămânii. Câteva ustensile trebuincioase care reprezintă eul personal și gândirea pozitivă. La gândirea pozitivă vom reveni.

FECIOARĂ. Gândirea pozitivă e atunci când vă gândiți că trebuie să vă însușiți un lucru care nu vă aparține. O femeie, de exemplu. Că vine altul și o ridică, așa că mai bine luați-o dvs chiar dacă e de rău. Dacă n-o luați, ajunge ministrul mediului și nu e la fel de bine. Pe 8 și 9 iulie la ștrand. În adâncul bazinului plutește un crap. Este Crapul de Aur, care vă va îndeplini trei dorințe. Veți vedea.

Agenția CĂLIMARA