23 februarie 2017

Iubitul electric

Titel, copilul zugravului Top Cisnădie din Clejani, județ Giurgiu, s-a născut cu o anomalie unică pe glob: lumina totul în jur ca un bec, pur și simplu stătea aprins 24 din 24 de ore. Încă de la maternitate degeaba-l stingeai să se culce că el lumina ca nocturna stadioanelor. Crescu mare și era la fel. Medicii, chiar cei germani și americani, îi puseră un diagnostic ciudat: Titel era de fapt foarte sănătos, numai că era un generator de curent electric și din cauza asta lumina continuu. Ai săi se obișnuiseră cu situația și-l închiriau pe la nunți, îl trimiteau în minele de cărbuni, în cosmos cu navetele spațiale, pe vapoare, în Suedia unde noaptea începe la 3 după amiaza și, mult mai important, din cauza asta făceau o grămadă de bani cu el. Nu mai plăteau lumina, îl conectau la ștergătoarele de la parbriz, îl băgau în ochi soacră-sii, prindeau toți hoții veniți la furatul găinilor familiei, celebre înaripate de când s-a auzit că s-ar putea să aibă calitățile lui Titel, ele sau ouăle lor, ceea ce era tot aia și uite-așa povestea noastră ajunge la cei 27 de ani ai lui Titel, de-acum prieten cu noi, cei de la Călimară, precum și cu dvs, cititorii noștri.

În același sat trăia și frumoasa Fernanda. Nume cam ciudat pentru un sat din Bărăgan, de la Neajlov de fapt, dar s-a aflat mai târziu că ăsta era numele de scenă al fetei întrucât ea vroia să cânte chitară bas în trupa Bere Gratis de care auzise la emisiunile lui Ciutacu. Când îl văzu pe Titel, Fernanda amuți. De iubire bruscă, de emoție palpitantă la piept, de tremurici la șiragul de dinți albi din gură și așa mai departe. Se duse la el și-i spuse: Știu că mă vezi, știu, dar io te iubesc atât de tare că nu mă tem că ești un bec etern în stare să dea lumină omenirii, s-o scoată din beznă. Mai îmi place la tine că, din cauza luminii ți se văd toate organele și-o să știu când mă minți. Ai înțeles, iubitul meu electric? Da, Fernanda, da!! Dar aș vrea să plecăm din Clejani, aș vrea ca însușirile mele unice, calitățile mele care pot salva omenirea să nu mai ardă gazul în căcatul ăsta de comună de la marginea lumii. Așa aș vrea. Nu vom muri de foame niciunde. Și unde să mergem, dragul meu? Pe una din planetele descoperite de americani acum câteva zile. Pe alea care ar putea avea viață. Ne descurcăm.

Luară cu ei numai lucruri românești, era greu să se desprindă dintr-o dată de ele, erau de fapt viața lor de până atunci, alta nu știau din 89. Îndesară în două valize Revoluție și Reformă a lui Ion Iliescu, dosarele revoluției și mineriadei tot ale lui Ion Iliescu, OUG 13 din 31 ian 2017, poze cu Voican Voiculescu, Octav Cozmâncă, Dragoș Dimitriu, ziaristul de la Vocea României, Monica Macovei, Nicolae Văcăroiu, Sorin Grindeanu, noile legi ale BAC-ului, cărți de Norman Manea și M. Cărtărescu, câteva ziare care spun adevărul: Adevărul, Evenimentul și Cotidianul, și-un măgar cu care să umble pe planetă în primele zile.

Pe drum, în naveta spațială, tinerii îndrăgostiți se pomeniră cu o situație neplăcută: măgarului i se făcu rău. Citea din Ion Iliescu și l-a apucat serios și incontinent vomatul. Ce era de făcut? Fernanda gândi rapid: să distrugem cartea, numele de pe ea îi face rău. Așa și făcură și măgarul își reveni. Cei trei sunt acum pe planetă. Dacă vedeți un bec pe cer să știți că ei sunt și că vă transmit salutări.

Denis

22 februarie 2017

Programul prima gară

Harap Alb trecea prin pădure fluierând un cântec la modă: fiu, fiiuuuuu, fiu, fiu, fiu!!! Parcă era Holograf, dar ce importanță are atâta timp cât frumosul băiat fluiera și culegea ghicei. Da, era un băiat frumos. Înalt, rotund, lat, cu părul verde pădure, cu mijlocel subțirel și înțolit ca-n filmele proaste românești: în alb, cu ie, gaci și veston cu floricele tipic țărănești, cizme, pălărie neagră, sabia mare a lui Ștefan cel Mare, cu podul de la Călugăreni pe umăr, cu o cușmă ca a lui Mihai Viteazul sub braț. O mândrețe.

Baba Cloanța îl urmărea dintr-un tufiș. Cu singurul ochi. Îi purta sâmbetele de mult, așa că îi sări în cale cu vorbe mieroase: Harapule, scuze, dar nu te-am găsit la telefon, scuze că-ți întrerup plimbarea matinală prin frumusețe de pădure virgină și duioasă, dar mi-e drag să te văd, să-ți vorbesc, mă-nțelegi, mă-nțelegi nu-i așa? Harap Alb se opri, înghiți buchetul de ghiocei ca să nu fie nevoit să i-l dea Babei Cloanța și zise: Mă bucur că te văd, Babo, ești frumoasă!! Baba Cloanța se înroși foarte tare, puse iataganul de care se-nsoțea jos și zise și ea pe un ton răgușit care aducea a dragoste: Te iubesc, Harap Alb, ce mai la deal la vale!! Și io, răspunse Harap Alb, interzis de frumusețea lăuntrică a Cloanței. Și io!!!

Începură să facă planuri pentru după când s-or lua: ne băgăm în programul Prima Gară, e ca prima Casă, și cumpărăm Gara de Nord. Se poate. În felul ăsta ne începem căsnicia cu o afacere babană. Că știi cum e în căsnicie, nu e atât de bine cu bani, cât de rău e fără ei. Ce zici? Zic că e bine. Se duseră la bancă. Luară banii de Gara de Nord și-o cumpărară. Nu fu atât de ușor, dar interveni un securist tare, prieten bun cu Baba, se pare că primul ei soț. Odată Gara fiind a lor scumpiră biletele cu 300%, desființară privilegiile pentru studenți și pensionari și pe motiv că Gara n-are aer să respire interveniră la ANRP București să li se restituie și imobilele de pe Calea Griviței, Plevnei, Berzei, Știrbei Vodă și Nicolae Titulescu. Le obținură prin același fost soț al Babei, de altfel băiat de treabă, care mai trecea câteodată pe la Babă când Harap Alb era în Centru Vechi să citească. Apoi, înlocuiră cursele CFR de Craiva cu cele de Constanța, cele de Bistrița cu cele de Iași, cele de Constanța cu cele de Timișoara, desființară comerțul de peron, interziseseră McDonald's-ul și se retraseră în pădurea de la început, unde Harap Alb fluiera aceeași melodie iar Baba Cloanța legăna primul lor plod numit Sfarmă Gară.

Făcură o pauză, mestecară niște pâine cu parizer și, așa cu gura plină, Baba Cloanța zise: hai să ne înscriem și în Programul Primul Litoral. Ne-mbogățim, că pe plăjile alea sunt gagici cu care poți să citești și literatură străină nu numai Sadoveanu. Ce zici? Hai!! Haide, de acum ne pricepem, avem Gara în spate și-o s-o scoatem noi cumva la capăt.

Ajunseră la bancă, obținură banii și acum sunt în trenul de Mamaia. Răsărise soarele desigur, treceau pe un pod, cititoarele erau deja în bikini pe nisip cu Hemingway în mână.

Denis

21 februarie 2017

Întrebarea de la Referendum

Ali Baba conduce un Jaguar de 40 de locuri. Decapotabil. E mașină d-aia cu wc, cinci băi, opt dormitoare și foarte multe lăzi în care încap furăciunile. Este de fapt mașina cu care merg el și cei 40 de hoți la prăduială. Ali Baba e singur acum în mașină. Hoții lui sunt în pădurea Sherwood, de lângă Zimnicea, unde-l așteaptă. Au de discutat mai multe probleme, de hoțomăneală, de jafuri, dar și de întrebarea care trebuie pusă la Referendumul din 2017, cu corupția cumva. Satele prin care trece sunt pline de omenire pe la porți, pe case, pe câmpuri, în apele curgătoare, în clăile de fân, în grajdurile de animale. Ali Baba și hoții lui sunt tare îndrăgiți. Lumea îi iubește. Pentru că din toată furăciunea, de secole chiar, hoții le mai dau și lor câte un ulei, un adidas, un cărbune. Așa e corect: furi, furi, dar te mai uiți și la amărâții ăștia care-ți stau la dispoziție fie iarnă, fie vară, fie mai știu eu ce. Ali Baba salută mulțimile cu mâna. Cu o mână conduce, cu una salută, cu alta mănâncă, iar cu cea de-a patra împrăștie bancnote de un leu. Mai mari n-are.

Robin Hood conduce un Merțan de lux ultima generație. D-ăla cu bucătărie, piscină, bordel, rastel de arme, tunuri, ape curgătoare pentru cai și alte minunății. Se duce să se întâlnească cu Ali Baba și hoții lui în Sherwood, lângă Zimnicea. De când s-a hotărât să nu mai fure de la bogați și să dea la săraci, ci invers, viața lui s-a îmbunătățit simțitor. A ajuns chiar senator de Cutare, nu putem spune aici. Satele prin care trece are lumea la porți, lume care îl salută veselă. Sunt copii, femei, bătrâni, veverițe, cai, măgari, urși, babe. Toți îl iubesc. Toți știu că fură cu ambele mâini, dar tot îl iubesc, că e băiat de treabă, se culcă cu toate virginile de prin orașele prin care trece și asta nu-i puțin. Trebuie să vorbească cu Ali Baba de noile tehnici electronice de hoție. Nu mai merge cu mâna-n buzunar, cu hoțoaica, cu nimic. Acum stai în fața calculatorului și ciordești, ciordești, ciordești, cum a spus Lenin parcă.

Bucuria revederii a fost colosală. Și cei 40 de hoți ai lui Ali Baba și cei trei sute de mii ai lui Robin Hood s-au înlănțuit într-o horă. Au băut și-au mâncat, au stat cu tinere de 15 ani câteva ore până când Ali Baba a întrebat: ați făcut întrebarea de referendum. Că de-alea-lalte mai avem timp. Hoțul nr 39, cărturarul, s-a ridicat și-a zis: da!!! O citesc? Daaaa!!!! Se sui într-un copac și de-acolo zise: "Vreți să luptăm contra corupției cu mijloace lente, rapide sau așa și așa, ținând cont că transformările Europei bat la ușă și economia României nu permite decât așa și așa, conform și Noului Cod Penal care interzice la art 19/2012 să se lupte cu multe valuri sau doriți o Românie curată, cu oameni aleși de noi, oameni capabili, care nu se sfiesc cu imunitatea lor imună să călătorească și să exprime ideile voastre, ale poporului român oriunde în lume, dar aveți grijă la ce vă doriți spune un proverb chinezesc care nu e în Constituție, Trăiască România?"

Întrebarea amuți toată pădurea. Oameni și animale cu lacrimi în ochi. Când nu mai este nimic de făcut, oamenii se apucă de lucruri mari. Așa și ei. Da, așa și ei.

Denis

20 februarie 2017

Marea revoluție din februarie 2017 continuă

Un camion încărcat cu zeci de mii de copiii pleacă cu 30 la oră din punctul A spre Piața Victoriei. Hărăbaia merge încet, pentru că copiii pe care-i cară sunt amărâți: abandonează școala, mai fac încă în fundul curții, halesc mere acre și cornuri vechi la școală, se prefac că sunt veseli când au mâncare caldă care nu-i bună de loc, n-au jucării, calculatoare, patine, televizoare performante, d-alea cu net, slugăresc pri satele din care provin pe la ciobani sau fermieri idioți, merg pe jos la școală câte 20 km zilnic, nu învață nimic că n-au după ce, iar la terminarea celor aproape opt clase sunt considerați analfabeți funcționali și stau câte nouă într-o cameră. Sunt copii de care regimul n-are grijă. Nici una. Acești mii de copii nu există în niciun program de guvernare, în niciun plan al României pe nu știm câți ani. Camionul se îndreaptă spre Piața Victoriei unde este manifestația aia babană. Vor doar să atragă atenția că nu numai corupția este la ordinea zilei ci și sărăcia lor. Aia lucie.

Din punctul B pleacă spre Mamaia cu 400 la oră un Porsche galben. În el sunt copiii lui Năstase, Videanu, Dragnea, Andronache, Plumb, Ritzi, Dragomir, Columbeanu, Oprescu, Băsescu, Constantinescu, Ciorbea și ai altora, mulți, mulți, mulți. Câteva mii. Au cu ei gagici de câte o mie de euro pe seară, ceasuri scumpe, Picasso, Grigorescu, pahare de aur și nu merg la revoluția din Piața Victoriei. Nu-i interesează. Babacii lor se luptă acum să albească banii pe care i-au șutit ca nu cumva ei, cei cu Porsche și Mercedes, să dea socoteală. Și asta le dă siguranță că pot face ce vor. Și chiar asta fac. Pentru ei s-au inventat Bamboo și slujbe de 5.000 de euro prin bănci. Un tip din mașină dă drumul la radio. Crainicul zice că în Piață este a 20 a zi de manifestație. Mașina se umple de hohote: hă, hă, hă, hhhăăăăăăăă!!!, și-și mărește viteza la 600 la oră. Deja se vede Mamaia.

Temutul Zmeu Batterfly Ionescu planează pe deasupra pieții Victoria. Lume adunată într-un țarc. În fața lumii o clădire goală, Guvernul. Ceva nu-i în regulă. Omenirea și clădirea n-au dialog. Omenirea strigă la o clădire goală, clădirea n-aude nimic. Dar de fapt ce strigă? Nu cumva agenda inocentei mulțimi s-a epuizat? Doar Jos Corupția? După 20 de zile? Și-apoi, reveni: de ce nu-ncearcă nimeni niciun dialog? N-au ce vorbi? Nu-s atâtea de spus despre țara asta atât de înapoiată? Foarte ciudat, dar lipsa dialogului este foarte gravă.

Zmeul scoase un sandviș cu salam făcut cu mare atenție. Erau o foaie de parizer, una de italian, o roșie, doi ardei iuți, cinci foi de salată, cartofi prăjiți și puțină carne de oaie într-o franzelă mare, foarte caldă. Mușcătura lui se auzi în toată piața: cranțțț!!! Câteva mii de demonstranți ridicară privirea. Zmeul dispăruse însă la orizont, cumva pe deasupra depoului de tramvaie Ilie Pintilie. Da.

Denis



18 februarie 2017

Marea revoluție din februarie - 7

Tânărul Georgescu M. Florin era responsabil cu imponderabilitatea pe nava cosmică românească Spre Stele. Luase meditații de fizică la Sibiu, ajunsese un fizician respectabil în Berlin și luase selecția de cosmonauți la Cap Canaveral în State. Se antrena de vreo 10 ani pentru această expediție unică pe Marte. Le și spusese alor săi: S-ar putea să nu mă mai întorc, nava noastră nu are combustibil decât pentru dus. Nu-i nimic, au răspuns ai lui, venim noi. Acum, la biroul său de pe navă, Florin calculează distanța dintre două puncte, la care era tare la fizică. Nava ocolea Pluto, avea traiectoria puțin deviată spre Saturn, trecea printr-o pădure deasă de pietre căzătoare. Mai aveau până pe Marte 8 ani. Luă sextantul și calculă câte ouă trebuie la micul dejun pentru două persoane. Se ridică în imponderabilitate, se duse în bucătăria navetei spațiale și aprinse aragazul. Exact atunci, Spre Stele făcu un viraj, de era să scape tigaia. Ce emoție, noroc că era antrenat. O strigă apoi pe Monica: Monicaaa!!!

În camera sa de pe naveta spațială românească Spre Stele, Monica rezolva probleme de fizică. Luase meditații la Sibiu, un centru mondial de fizică aplicată sau nu, etapă obligatorie pentru cei care doreau, după selecții riguroase, să participe la misiunea de pe Marte. Se auzi strigată. Era Florin cu ouăle, știa. Pluti prin cameră spre ușă. Apoi spre bucătărie. Ai și checiup? Da. Iute? Da. Și dulceață de gutui la final. Excelent. Da' de ce nu se vede nimic pe hublou? Cine știe, o fi neșters. Monica scoase o basma, parcă basma era, și șterse hubloul.

Uite România!! Ce mică e, și ce neagră. Numai în mijlocul ei este un tricolor din beculețe sau cam așa ceva. Oare ce-o fi? Să dăm drumul la tableta cosmică. A, sunt mii de demonstranți care luminează cartoane, roșii galbene și albastre. Păi, măi, Florine, asta a fost acum o săptămână. Se repetă tricolorul? Altceva nu mai știu oamenii ăștia? Românașii noștri? Nu, dragă, ăștia de azi sunt guvernanții. Că e declarat Grindeanu la Bruxelles că guvernul României luptă continuu împotriva corupției. Și ăștia de acum sunt guvernanții. Se pare că așa s-au înțeles, o duminică cetățenii, cealaltă ăștia de la conducere, lupta fiind aceeași. Da, da, uite, o văd pe Ecaterina Andronescu!! Pe Rovana Plumb!! Pe Videanu!! Oprescu, mamă, mamă!! Pe Bogdan Rareș cum transmite. Pe Codrin Ștefănescu, pe Mugur Civică și Bogdan Chirieac, ce frumos. Vezi, Florine, că până la urmă revoluția asta e și ea bună la ceva?

Se sărutară imponderabil. Mult de tot. Aruncară resturile omletei pe hublou. Apoi, Florin scoase un manual de făcut copii în Univers, Monica fiind concepută să se reproducă singură, pentru că pe Marte încă nu se știa dacă sunt condiții ca pe pământ, și Florin vroia să-i facă acum, în navetă. Erau acolo niște desene. Niște pantaloni zburau prin aer. Cămăși. Sutiene. Ciorapi. Și-apoi un sex. Nu scria asta, dar Florin bănui. Dar n-avea instrucțiuni de folosință și atunci renunță.

Denis

15 februarie 2017

Revoluția din februarie 2017 - 6

Temător ca un sâmbure de caisă, Gelu, cu căștile la urechi, mesteca în cafea. Era ora șapte seara, dar nu se temea că n-avea să doarmă la noapte, pentru că se ducea la Guvern să manifeste în contra corupției. Ieșise și el la revoluție, cum îi ziceau toți, pentru că nu mai putea suporta starea de nu știu cum și ce din țară. Nu înțelesese bine argumentele celor mai deștepți ca el, unii chiar din piață, și nici de pe teve n-avea răbdare să înțeleagă. Era, de fapt, un fel de socializare, era singur și nu putea asculta la nesfârșit radio la căștile pe care le primise cadou de la maică-sa acum un an când fusese ultima oară acasă la Focșani. Îi spusese maică-sa: mamă, ia de aici niște căști făcute de bunicul tău din căștile lui militare la care a pus două difuzoare, deci ia-le ca să nu mai fii singur. Că Bucureștiul ăla e un monstru, să știi. Ai să regreți Focșaniul nostru blând ca u pepene. Da, așa a azis: blând ca un pepene. Își scoase uriașele căști, bău o gură de cafea, care era foarte proastă, își luă o șubă mai groasă, tricolorul, pancarta făcută de el pe care scria Corupția Ucide și ieși spre piață. Era bucuros. Acolo, în piață, o cunoscuse pe Cati, o ploieșteancă de vârsta lui, cu care putea lupta împotriva corupției până la o vârstă înaintată.

Cati citea un sms de la maică-sa: mamă, nu-ți mai pot trimite banii ăia, știi tu, că au intervenit altele, o să vorbim, ce faci?, ai grijă cu revoluțiile astea că sunt dirijate, și la noi au ieșit oameni în Ploiești, să știi că au pancarte ca a ta cu Dragnea nu știu cum, dar e foarte frig, foarte frig, a fost unchiu Vasile pe la noi, trenul de Iași a avut întârziere, că ne-am plictisit, dar p-ormă am ajuns acasă cu unchiu și a adus țuică, slană, ca tot românul, și ne-am apucat de povestit, ai grijă la noua muncă, cum merge?, ai luat primii bani?, dacă da, ai grijă pe ce-i dai, că Bucureștiul ăla-i un monstru, un monstru, mamă, taică-tău i-a căzut crucea la mormânt, dacă ai ceva bani în plus trimite-mi o mie s-o pun la loc, te iubesc, mamă, știi că te iubesc, Cati, pa!!! Închise telefonul și ieși. Luă metroul spre piața Victoriei.

Cati văzu un loc lângă peruanii care băteau la tobe în fața Muzeului Antipa. Hai, să stăm aici. Se țineau de mână. Dacă dăm jos corupția, zise Gelu, ne luăm casă. La mine în bloc sunt de vânzarea două garsoniere. Mă înscriu la Prima Casă. Io aș vea să ne luăm și un home cinema ca să văd toate filmele cu Scarlett Johanson, tu nu? Ba da. Ce strigă ăia? Că fără imunitate. Auzi, mai târziu, putem face și un copil. Nu, nu chiar acuma, stai să mă aranjez mai bine la mine la slujbă. Poate avansez. Acum doar aranjez marfa în galantare. Legume, fructe, d-astea. Șeful a zis că dacă-s de treabă mă trece la raionul de pește. Mai pleci cu câte un crap acasă, îți dai seama? Vai, cât de mult îmi place peștele, îl ador. Bine, bine, Gelule, facem cum zici. Te iubesc!! Și io!!

Era frig. Baba Cloanța își aruncase întunericul peste piață. Corupția lupta și lupta. Un steag american, un băiat care filma tot, fulgi de zăpadă și, într-o parte a pieței, Cati și Gelu. Se iubeau.

Denis

14 februarie 2017

Referendum 2017

Pe ciobanul Dindong Vasile îl strigă oaia Marin: Bă!!! Au aprobat referendumul. Și? Păi, să mergem și noi. Plecară ca Badea Cârțan cu o singură traistă și le fu tare greu, că nu-ncăpură două mămăligi, două slane, două ceva tare care nu se puteau mânca de culoare albă și două pixuri cu care să semneze hârtiile alea de la referendum. Opriră într-o poieniță. Era cald, o albină, o veveriță, o frunză și-un măr. Să vedem ce întrebări sunt, zise ciobanul. Cum ce întrebări, zise Marin? Nu noi punem întrebări? Nu. De ce? Ce fel de popor suntem, dacă nu punem nicio întrebare niciodată? Și ce-ai vrea să-ntrebi, deșteapto!!! Ce te fute grija pe tine? Ai iarbă, ești mulsă la timp, ceea ce altele nu sunt, alergi, te uiți la Gâdea. Mă frământă ceva, zise Marin. Ce? Nu știu. De-asta vreau să merg io la referendum, ca să întreb ce mă frământă. Bine, bine, dar mie poți să-mi spui, e ceva cu femeile, cu bărbații, știi și tu că apar frământări mai ales în pat, cu mieii, te-a furat cineva, te-a bătut, zi ceva!! Nu, dar sunt frământată. O lăsăm baltă că nu te-nțeleg. Într-un târziu, Marin îndrăzni: Mă frământă cu turma asta nu-i a mea. Scoase pistolul și-l împușcă mortal pe Dindong. Uite, își zise în sine, mi-a dispărut frământarea, așa că mă întorc, mă cac în el de referendum.

Soții Vijelia de Sus, Nina și Mircea, se iubeau foarte tare. Așa că stăteau în cadă, apă fierbinte chestii și vorbeau. Nina, e referendum. Îți dai seama? Pentru prima dată putem zice și noi ceva împotriva corupției. Înțelegi? Ne-a întrebat cineva 30 de ani? Vezi? Nu te mai mișca, că-mi vin dracii!! Ai dus banii la școală? Pentru prof? Da. Cât. Cât mi-a zis, o mie de lei. Nu-i prea mult o mie pe lună? Ba da, dar ce putem face, că-l lasă p-ăla mic repetent. Dar la inginer ai dat? Da, și lui. Tot o mie pe lună vrea, că să semnez ca iau mai mult la salariu și diferența i-o dau lui. Dar tu? Am dat și io n-avea grijă, am dat. Sunt dări de care nu scapi. La aia, la aia, la polițist, la ăștia cu parcarea. Ei, ce să-i faci, asta e. Bine că suntem noi sănătoși, că putem sta goi în baie fără să ne vadă cineva și că putem privi pe fereastră, că în rest cu sau fără referendum lucrurile tot ca-nainte merg.

Pe fereastra băii se vedea Bucureștiul. Casa Scânteii, blocul ăla înalt de lângă televiziune, blocul ăla scund de lângă piața Romană, metroul, bd Dacia, Eroii Revoluției, Bellu, un domn cu barbă, o tipă cu barbă, copii deștepți, ingineri, sondaje și la final referendumul, care trecea stingher și degeaba, pentru că de el n-avea nimeni nevoie, pentru că el n-avea să schimbe nimic niciodată în România.

Denis

13 februarie 2017

Marea revoluție din februarie 2017 - 5

Suna bine chemarea la manifestația de duminică 12 fev din fața Guvernului: Veniți cu lanterne, vom fi cel mai mare tricolor viu din istorie, haideți!, să fim un milion. Deci mergeam la spectacol. Ne-am dus și noi, io și Tina Cumva. Tina Cumva de gura mea, io mânat de un interes meschin: poate mă dă o televiziune în direct, din întâmplare, și bag și niscaiva lucruri care mă interesează personal. Cum ar fi pensia, parcarea, zăpada de pe trotuar, faptul că nu-i mai văd pe Cozmâncă și Văcăroiu zi de zi pe ecran și altele mai intime cum ar fi un ciorapul stâng rupt la deget.

Omenirea s-a adunat brusc la ora 20. Bine îmbrăcată, elegantă. Perechi sau grupuri. Se vedea clar că după tricolor merg la cârciumă sau la vreunul acasă să citească Tolstoi. Se făceau foto cu nemiluita. Lângă noi au apărut peruanii, chilienii sau ce vor fi fost, un grup care stă în România și cântă pe la Măruță, pe la Gherghel, peste tot, și și-au pus tobele, au început să cânte și să-și vândă cd-urile. Lumea făcea poze cu ei. Treceau Christianele, acele biciclete cu ataș în față,care aduceau ceai, cafea, cartoane de pus pe cap, de fapt tricolorul. Fiecare-și lua culoarea pe care o voia și se așeza în partea cutare a tricolorului. Noi am fost albastru.

Ni s-a dat o listă cu revendicări. Am parcurs-o. Nimic grav. Nimeni nu cerea abrogarea imunității parlamentare. Pentru că atunci nimeni nu s-ar mai înghesui să fie în Parlament iar cei de acum ar da socoteală. Era vag un punct: Eliminarea avizului parlamentar pentru cercetarea penală a guvernanților. Cam puțin. Eliminarea totală a imunității ar face curățenia mult dorită în viața noastră politică. Ar mai fi și altele, dar manifestația de aseară nu cred că și-a propus să fie mai mult decât un spectacol televizat. Pe lista de revendicări mai erau două chestii ușor hilare, imposibile: Avocatul poporului să fie ales direct de cetățeni !!??? și Cetățenii să poată sesiza direct Curtea Constituțională. Bun!!!

Spre metrou cu gândul că dacă doamna Firea, primarul general al Capitalei, ar fi adus aici vreo 30 de toalete mobile, cetățenii din piață ar fi votat-o direct președinte al României. Acolo, pe loc. Pentru că aici nu mai era vorba de politică, era vorba de un strop de umanitate în ideea că, poate, în piață erau și alegători de-ai domniei sale. N-a pus nicio toaletă, cum știm, și a scăpat ocazia să intre în istorie. În istoria aia care trebuie și care se reține.

Acasă butonând: Gâdea și Badea, Antena 3, vorbeau despre un jandarm, pe TVR1 Iaru părea mai coerent referitor la manifestația din 12 fev, pe ceilalți nu i-am ascultat, la alt post era Iulian Comănescu, nu-l puteam urmări, pe canalul cu crime una băga cuțitul în curul alteia, la sport ăia de la Real Madrid băteau tot, la tenis Belgia România cu steaguri identice și cam asta a fost tot.

Denis

11 februarie 2017

Bazaconii

Se uitau peste gard stupefiați: O albină bătea un măgar. Folosea o lopată și striga: Ți-am spus sau nu ți-am spus, boule? Și dăi, și dăi, și dăi. Și iar: Ți-am spus sau nu ți-am spus, vaco? Și dăi, și dăi, și dăi că măgarul avea crupa plină de sânge. Într-un final a luat-o la fugă. A fugit asa până la Monte Carlo unde a nimerit în mijlocul cursei de F1. A câștigat-o înaintea celor de la Ferrari, Renault sau Mercedes.

Generalul Manole Ben Manole ajunse cu trupele cu care apăra Constituția României la Neajlov. Băură râul și trecură mai departe. Cei care nu respectau Constituția își făcuseră tabăra în comuna Obedeni, pe malul râului. Erau strânși în jurul unui foc uriaș, interzis de altfel de Constituția din România. Acolo scrie clar: Focul, în România, se pune numai în spații acoperite, gen club, farmacie,, garsoniere pline de oameni. Generalul dădu ordinul de atac. Ieși balamuc, nu așa. Balamuc, balamuc, iar în retragere și unii și alții se opriră la Evelyn să bea o bere.

Vrrrr, vuuurrrr, vrjjjjj, urrrrr, urrrrr făcea motocicleta sub Romeo care gonea spre Constanța. Îl aștepta Julieta în balcon. O iubea tât de mult că trecu de primul radar cu 300. Julieta simți cumva și se apucă mai dihai să coasă covorul pe care voia să i-l facă cadou. Un covor mare cu imagini din Paris. Sub balcon apăru Contele Paris, cel care o ceruse de nevastă de la părinții ei. Spuse: Ce covor mișto! În clădirea aia vom sta noi. Julieta coborî, îl sărută, se sui pe calul lui și-ntr-un minut fură în cartierul Marais.

Furnica Minus Georgeta strângea la piept un bolovan de piatră crezând că este o firimitură de pâine de secară de la mall. Strângea și cânta: Da, mamă, sunt beată/Cu frunte galbenă, cu fruntea semeață/Dar să știi că greierul Belarus, cel de care ți-am zis că vorbește ca un trepăduș/M-a lăsat gravidă, m-a lăsat gravidă/ Da, mamă, sunt gravidă, sunt gravidă cu el/Nu mă mai pot întoarce acasă/Să plătești factură RENEL.

Era concert la Sala Palatului, cânta grupul rock HOȚOGRAF. Sala duduia, sărea din scaune. Așa făcea: duduia, sărea din scaune, se agăța de candelabrele din tavan ale sălii. La tobe era PSD. La tot era PSD: La justiție, la muncă, la dezvoltare, la sport, la SRI, la DNA, la Dinamo, la bazinul de înot, la școli elementare, în edituri, la Iași, la Călimănești, la Odaia, la Obedeni, în râul Neajlov, la pescăria Năvodari, la FRFotbal, la baluri, la fonduri, la așa și pe dincolo. Cum spuneam: Sala duduia, Sărea pe scaune. Cădeau mere.

Agenția CĂLIMARA

10 februarie 2017

Cum poți salva România în câțiva pași simpli

În primul rând, sfatul meu călduros e să pleci naibii într-o țară civilizată, în care să poți ieși zilnic din casă fără să fii furat la tot pasul, de toată lumea. Dar, dacă nu vrei să asculți acest sfat și insiști să rămâi în România și să lupți pentru ea, măcar ascultă de următoarele.
1. Renunță la ideea că strada rezolvă totul
Știu, politica îți pute, dar ține minte că democrația e un joc de putere care se apără în stradă dar se câștigă în Parlament. Dacă ți-e greu să pricepi ce am scris, mai citește o dată: joc, putere, apără, câștigă. Acum ai priceput?
Democrația e un joc de putere, iar ca să îl poți câștiga, trebuie să reușești să impui celorlalți ideile tale. Știu, sună nașpa, dar asta e realitatea. Uită-te cât de ușor ne fac ăștia în Parlament. De ce? Pentru că reprezentanții tăi de acolo sunt prea puțini (și prea proști) ca să îi împiedice.
Când ieși în stradă, joci doar în apărare. Dacă vrei să ataci, atunci fă bine și du lupta în Parlament. Altfel vei pierde, pentru că strada e cea mai de jos formă a democrației.
2. Votează
Votul este esențial. Nu votezi, pur și simplu nu ești reprezentat de nimeni. Pa și pusi, ura și la gară. Dacă vrei democrație, dar nu votezi, ești idiot, amice.
3. Intră în politică
Stai, nu închide fereastra, că nu scapi așa ușor.
Dacă ești de părere că un anume partid politic îți reprezintă punctele de vedere, atunci du-te și înscrie-te în el. Acum. Fii activ acolo, pentru ca punctele tale de vedere să fie ascultate de lideri și reflectate în Parlament.
Știu, oferta actuală e groaznică, dar închipuie-ți cum ar fi ca, într-o singură lună, un partid mic precum USR să ajungă la 300.000 de membri cotizanți? Ce semnal uriaș ar transmite asta?
Știu, din nou, în USR sunt Neicușor Dan și gorila aia de Goțiu, precum și alte moace la fel de triste, dar e plin de membri bine intenționați și mai ales nepenali. Ai apuca pe o scurtătură și ai ajunge mult mai rapid să-ți impui punctele de vedere într-o structură deja existentă, decât să creezi una. Mai ales dacă vii cu un grup mare de prieteni.
Dacă ești de părere că toate partidele actuale o sug, atunci adună-te cu prietenii și faceți un partid nou. Săptămânile astea, nu la vară! Sau atașează-te uneia dintre inițiativele de formare a unui partid nou. O observație aici: veți pierde timp foarte prețios pentru a reinventa roata și veți sfârși prin a fi înglobați, cel mai probabil, de unul dintre partidele mai vechi și mai mari. În cel mai rău caz, veți dispărea în neant, așa cum se întâmplă cu 90% dintre partidele de buzunar. Dar e și asta o cale.
Oricum ar fi, implică-te în politică. Este esențial să înțelegi că, dacă nu vei face acest pas, îl vor face în continuare secretarele, soțiile, nepoții, cumnații și toți combinatorii fără scrupule. Iar dacă tot nu înțelegi, atunci emigrează. Măcar acolo nu-ți va păsa de țara aia într-atât, încât să te bagi în politică.
4. Perseverează
Uită de 2017. Uită de 2018. Acești doi ani sunt anii PSD-ALDE, anii bandiților și hoților. Folosește acești doi ani pentru a pregăti o rezistență pe toate fronturile, alături de un partid nou sau crescut foarte mult.
Europarlamentarele din 2019 vor fi primul test pentru generația ta. Alegerile locale din 2020, al doilea. Cele parlamentare, tot din 2020, al treilea, și cel mai important.
Esența e să reușești să convingi cât mai mulți dintre prietenii tăi să ți se alăture și să facă același lucru cu prietenii lor. Protestează dacă e nevoie, dar mai ales ajută la construirea unor structuri politice capabile să facă din România o țară ca afară.
5. Coboară de pe baricadă, între oameni
E esențial să ieși din bula în care te afli. România adevărată e la țară și în orașele de provincie, în cartierele sărace. România adevărată votează cu hoții pentru că îi este teamă de viitor. România adevărată e majoritară, iar majoritatea în democrație înseamnă totul.
Alege-ți o comună în care să mergi, poate la bunici, și în care să poți să te cunoști cu oamenii. Vorbește cu ei. Ascultă-i. Bea un pahar de tărie cu ei. Învață să vorbești pe limba lor. Când și dacă vei candida în zonă, nu o să fii un necunoscut.
Nu suporți babele din jurul tău? Vorbește cu ele. Du-le un ceai cald sau o prăjitură. Fă-le cumpărăturile. Fă punți de legătură, fără a vorbi de politică, dar e absolut esențial să te știe de om bun și cinstit. Automat vei putea comunica mai lesne idei pentru viitorul tău, fără a te arunca pe baricade. Două babe și un moș dacă vei convinge în anii ăștia să nu mai voteze cu hoții, și impactul va fi imens. 300.000 de oameni pot convinge un milion, iar asta poate schimba complet modul în care e guvernată țara!
6. Comportă-te ca și când ai fi într-o țară ca afară
Nu mai fura. Nu-i mai dușmăni pe ceilalți. Nu-i mai invidia. Ajută un ONG. Ajută două ONG-uri. Ajută trei ONG-uri. Nu mai fura. Nu mai arunca gunoaie pe stradă. Dă zăpada. Repară-ți gardul. Strânge rahații câinelui tău. Nu mai fura. Lasă lumea să iasă din autobuz/metrou, nu mai da iama. Nu mai lăsa mașina pe avarii. Stai pe dreapta pe scări la metrou. Cere-ți scuze. Nu mai fura. Sterilizează-ți animalul. Adoptă unul, nu cumpăra unul de la magazin. Renovează-ți casa. Reciclează. Nu mai sta peste program. Nu mai fura. Nu mai claxona ca apucatul. Nu te mai enerva degeaba. Nu te mai plânge. Nu te mai resemna. Nu te mai împinge la coadă în ceafa altuia. Nu mai fura.
7. Zâmbește
Nu, serios, învață să zâmbești. România e o țară tristă, în care poți auzi cum scrâșnesc dinții pe stradă. Zâmbește-le celor dragi. Zâmbește-le vecinilor. Zâmbește vânzătoarei de la magazin. Colegilor. Ieși un pic din balamucul ăsta și intră naibii în normalitate.
Avem trei ani grei în față. Dacă tot nu vrei să pleci din România, măcar nu-i irosi. Nu-i lăsa să câștige războiul, chiar dacă au câștigat, momentan, lupta.
Succes.

V. Petcu pentru Agenția CĂLIMARA

09 februarie 2017

Constatări vesele 2

Se anunță un an teribil de greu în politica Europei și a lumii. Un an al confruntării unor perechi de opțiuni fundamentale divergente: pro și anti-UE, pro și anti-valori liberale, pro și anti-globalism, pro și anti-liberă circulație în cadrul Uniunii, pro și anti-acceptare de imigranți, pro și anti-relații transatlantice (NATO, TTIP), pro și anti-sancțiuni împotriva Rusiei etc.
În aparență, Occidentul nu mai este o lume a consensului politic, dar asta nu înseamnă că nu mai există un nucleu dur, chiar dacă tot mai mic, al valorilor comune asumate de toate grupurile și platformele membre ale civilizației apusene, asupra cărora nu planează nicio îndoială. Justiția și statul de drept sunt astfel de valori fundamentale, care te pot ține sau scoate de pe harta destul de volatilă a credibilității și intereselor celorlalți de a te avea ca partener sau aliat.
Am scris și voi mai scrie pe această temă gravă, lumea se schimbă într-un sens amenințător pentru noi, pentru această regiune greu încercată a continentului, “prinsă” geopolitic, istoric și cultural între Germania și Rusia, total dependentă de angajamentul politico-militar al Statelor Unite (NATO) pentru garantarea securității și de cel politico-economic al Germaniei (UE) pentru continuarea dezvoltării economice. Ambele dimensiuni se clatină, din rațiuni care țin de transformările culturale și societale interne ale marilor puteri. Se clatină dar sunt încă în picioare și depindem de ele. De altfel, nici nu avem alternativă, pentru că nu există un Plan B.
Nu e deloc momentul să facem gafe acum, să derapăm de la traiectoria bună pe care eram înscriși, să ieșim de pe harta aliaților frecventabili din spațiul occidental. Porțile ni se pot închide în nas, mai repede decât ne-am putea imagina. Tocmai s-a închis, de exemplu, cea a secretarului general al NATO, când ne făceam vizita de prezentare la Bruxelles, în noua formulă. Fără nicio explicație, pur și simplu n-au mai avut timp pentru diplomația României. Şi nu diplomaţia în sine e de vină, desigur, pentru acest refuz sec.
Să nu-și imagineze cineva, de exemplu, că administrația Trump, așa diferită cum pare (la începutul mandatului) de tradiția americană a democrației liberale și a valorilor universaliste ale Occidentului, va tolera zbenguiala corupților din Flancul Estic și că nu mai este interesată de credibilitatea și predictibilitatea regimurilor politice din țările aliate. De altfel, am luat deja act de două mesaje clare, de la purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat și de la nivelul ambasadorului. Așa începe orice spirală a atenționărilor de la Washington, acesta este primul nivel, apoi urmează, dacă mai este nevoie să intervină, secretarul de stat și ulterior vicepreședintele. Iar dacă apucă să vorbească și președintele Statelor Unite pe această temă, e deja prea târziu pentru noi.
La nivelul Uniunii Europene, așa cum era previzibil, reacțiile sunt chiar mai contondente și mai extinse. Conducerea Comisiei Europene, Parlamentul European, guvernul Germaniei, ambasadele statelor occidentale la București, cam toată lumea care contează în afacerile politice europene a condamnat încercările insistente și atât de transparente ale noii puteri de a adopta, imediat după instalare, reglementări în favoarea infractorilor și a inculpaților.
Nu e totul pierdut, bineînțeles. Avem, din fericire, un președinte credibil, pe deplin european ca apariţie şi expresie. Avem o societate civilă care înfloreşte miraculos în oraşele ţării. La urma urmei, veți spune, și Polonia este atenționată şi se vorbeşte de posibilitatea suspendării dreptului ei de vot în Consiliul European, dar, repet asumpția mea din punctajul articolului, nu trebuie să mizăm pe faptul că țările occidentale ar avea față de România aceeași răbdare și același interes de a menține colaborarea, pe care le au în relația cu Polonia. Jucăm în ligi diferite. Polonia va rămâne în Europa iar marile puteri nu îşi vor permite marginalizarea ei. Să luăm o carte de istorie a Europei, de la Evul Mediu încoace, și înțelegem imediat despre ce este vorba. Pe noi ne-ar “executa” politic imediat, unii chiar cu nedisimulată plăcere. Să nu intrăm în detalii.
Ar trebui să fim mai conștienți că apartenența noastră la Occident, datorită căreia atâtea lucruri sunt astăzi posibile aici, a atârnat de un fir de ață și de mult noroc. Își vor aduce aminte toți cât de chinuită, cât de trasă de păr a fost admiterea noastră în Uniune, în 2007. Parlamentarilor olandezi le-au tremurat mâinile când au votat ratificarea Tratatului de Aderare a României și Bulgariei, în 2006. Mulți spuneau că nu suntem pregătiți și nu îndeplinim standardele comunitare. Ne-au lăsat cu greu să intrăm, dar plini de clauze de monitorizare și restricții de acces pe piața muncii, din care ultimele abia s-au ridicat acum câțiva ani. A rămas, oricum, MCV.
Dacă se defectează Uniunea Europeană și Angela Merkel (sau succesorul ei?) lasă din brațe Proiectul European pentru o abordare naţionalistă a politicilor Germaniei iar în Franța, să zicem, vine Marine Le Pen la Élysée (varianta nu este deloc imposibilă), să ne imaginăm cam cum va fi tratată România în calitate de stat periferic, corupt și sărac, lipsit de credibilitate, generator de migrație și pe deasupra scăpându-și politicienii infractori din mâna justiției. Am deveni pur și simplu sacul de box al vest-europenilor (aşa cum am mai fost, acum 25 de ani), instalația de antrenament pentru discursurile radicale de înfierare a eșecului politicilor Bruxellesului de a transforma în bine națiunile europene. Ceva de genul: „Uitați-vă la România după 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană, s-a stricat și Uniunea după extinderea spre Est iar ei au rămas la fel cum îi știam!”
Nu știu cum vom ieși din încurcătura legislativă în care am intrat, nu sunt analist de politică internă, dar știu că, la scara istoriei internaționale, momentul ales să slăbim reglementările anti-corupție și să decrediblizăm România este îngrozitor de prost ales. Desigur, n-aș putea crede că au fost atât de naivi încât să ia în considerare, la planificarea unei asemenea decizii, doar aspecte precum ianuarie, noapte, frig, început de mandat, o societate amorțită după sărbători, o sută de lei în plus la pensie.
Ar fi pur și simplu îngrozitor să realizăm că destinul României în sistemul relațiilor internaționale este jucat pe asemenea mize, într-o astfel de “strategie”, de o asemenea clasă politică. Nu, nu poate fi așa. Nici chiar absenteismul nu merită o asemenea pedeapsă.

V. Naumescu pentru Agenția CĂLIMARA

08 februarie 2017

Constatări vesele 1


• Nu se putea un moment mai prost în care România să cadă în dizgrația Occidentului, pe o temă care marchează o vulnerabilitate istorică, ce părea aproape depășită, decât cel pe care îl traversăm în prezent în Europa şi în sistemul relațiilor internaționale;
• Derapajul și recăderea României în “malaxorul” temei infernale a clasei politice corupte, care acționează ca un grup infracțional organizat pentru a-și salva propriile interese și, nu în ultimul rând, propria libertate, decredibilizând astfel sistemul politico-administrativ intern și reputația țării, survin în contextul nefericit al unei resetări periculoase a relațiilor transatlantice, al redefinirii intereselor Statelor Unite pe scena globală, al degringoladei Uniunii Europene, al dilemelor NATO, al ofensivei strategice a Rusiei pe plan global și regional, al ascensiunii populismelor și naționalismelor, unele chiar în vecinătatea noastră, în fine, al unui an electoral european agitat, în care intransigența şi discursurile critice vor fi la ordinea zilei (în Olanda, Franța, Germania) iar blamarea extinderilor spre Est, din trecut, reîncepe să facă titluri în presa apuseană;
• Dacă în cazul derapajelor Ungariei și Poloniei de la principiile statului de drept au existat „mârâieli” mai mult sau mai puțin amenințătoare ale puterilor occidentale și ale Uniunii Europene, să fim siguri că nimeni nu va ierta România iar riscul să devenim din nou exemplul negativ al „clasei” este mult mai mare în cazul Bucureștiului decât al Varșoviei, din tot felul de motive strategice, culturale și istorice, pe care nu are rost să le discutăm aici;
• Dintre aliații NATO, doar Turcia pare să fi avut o depreciere mai accentuată a credibilității interne și a statului de drept, dar să nu uităm că, dincolo de Bosfor, e vorba totuși de un alt „aluat” cultural și religios şi de alte considerente geostrategice, care au permis standarde diferite la nivelul Alianței occidentale, încă de la acceptarea Turciei, în 1952;
• Nu spun că ar exista vreun moment favorabil pentru deteriorarea statului de drept sau pentru politici penale în favoarea infractorilor, de un fel sau altul, dar parcă acesta este „criminal” ales, încât să producă cele mai nocive efecte de izolare internațională a României și de slăbire a gradului oricum incipient de acceptare “culturală” a brandului țării noastre în Clubul occidental, după o lungă perioadă de ezitări și neîncredere în europenitatea României, în anii ‘90 și 2000;
• La Est și la Vest (ne) pândesc deja pericole nascente, de la izolarea și indiferența britanică față de soarta continentului, discursul de extremă dreapta care se consolidează în Olanda (Wilders), Franța (Le Pen) și Austria (Hofer) sau care mijește în Germania (Petry) până la apropierea tot mai substanțială Putin-Orbán, respectiv asertivitatea crescută a Rusiei şi involuțiile politice şi de securitate grave din Republica Moldova și Ucraina, care pot începe să pună probleme de tot felul României, la granița estică și nordică;
• Tocmai acum, când România ar trebui să se întărească pe plan internațional, consolidându-și relațiile bilaterale și pregătindu-se pentru vremuri grele, ne-am trezit că ne “cade firma în cap” și ne trezim criticați, absolut justificat, în Statele Unite și în Uniunea Europeană, pentru lucruri pe care le credeam trecute, dar care, iată, sunt readuse în practică de o politică inacceptabilă în materie de justiție;
• Numărul mult prea mare de politicieni inculpați și/sau condamnați din partidele românești parlamentare a devenit, în mod evident, o amenințare la adresa securității naționale, părând deja că formează o masă critică (decizională) în Parlament, funcționând după regulile tacite ale unui grup infracțional organizat. Necesitatea unei reconstrucții politice din temelii a partidelor, probabil pe fundația unei noi generații de politicieni, a devenit singura cale prin care ne-am putea menține compatibilitatea cu Uniunea Europeană, cu NATO precum și în parteneriatul esențial cu Statele Unite, indiferent de orientarea ideologică a liderilor din marile capitale ale lumii.

V. Naumescu pentru Agenția CĂLIMARA

07 februarie 2017

Marea revoluție din februarie 2017 - 4

Pe bd Tomis din Constanța sunt mii de manifestanți. Au ieșit pentru că trebuie sprijinit Bucureștiul. Pentru că numai în capitală se abrogă Ordonanțele, se dărâmă guvernele și se fac altele, nu în provincie. Așa că sprijinul Constanței, Vasluiului, Clujului, Brașovului și al multor altora este necesar. E noapte deja și se aud valurile mării. Se aud pescărușii. Un pescăruș, L.D., bun prieten cu mine, îmi spune: Poate se sparge buboiul. Poate. El trebuia spart în 89 și până acum, în aproape 30 de ani, aveam timp să curățăm rana. De acum, din 2017, ca să curățăm rana ne trebuie mult mai mulți ani. Poate nici n-o să se mai poată. Au venit și s-au dus guverne, politicieni, au furat milionarii, dar structurile și-au băgat colții adânc în România, așa că acum vor fi greu de scos. Nota de plată va rămâne neachitată. Cine plătește, de exemplu, pentru cotidianul Vocea României din timpul lui Văcăroiu, din care nu s-a vândut niciun exemplar? Și-s multe alte exemple. Cine poate scoate turnătorii din teatre, autobuze, stadioane, librării? Nimeni. Cine va publica dosarele de la CNSAS? Cine, cine?

Pe plaja Malibu din Mamaia mii de paltonari. E cald și cele mai bune comentarii despre politica greșită a țării sunt la malul mării. Copii, bătrâni, tineri. Nu mai e vorba de programul tv, de lipsa parizerului din galantare, de neieșitul din țară, ci de faptul că toate guvernele perindate n-au adus bunăstarea românilor. Nimeni nu bagă mâna în buzunar ca să găsească o sută de prisos. Și-apoi? Să fii votat cu Nicușor Dan? Dumnezeule!! Nu l-ai văzut aseară? Nu știa nici în ce țară e, habar n-avea, cred, că erau oameni în stradă. Toate astea le spunea un tip cu un corn verde în frunte, probabil vreun siren ieșit din valurile mării, indignat și el de ce se-ntâmplă în România. Avea un biban viu în mână. Mușca din el, nu oferea la nimeni. Avea o mantie verde, ochi roșii și părul chihlimbar. Mai spune: Va fi foarte greu. Pentru că ei, și arată cu aripa în direcția guvernului țării, vor încerca să strecoare această grațiere sub forma altor legi inofensive în parlament, și ăia le vor vota. Nu veți băga de seamă cum și când, pentru că mereu vine peste voi populismul ăsta înfiorător: ba un dulap în plus, ba o amantă peste noapte, ba o sută la benzină și tot așa. Vă veți istovi în luptele de stradă, care acum, cu structurile astea de neclintit de care vorbea pescărușul L.D., nu mai sunt necesare. Trebuie început de la zero alt partid. Trebuie luată țara de la capăt.

Sunt în mașină cu Delia și Cezara spre Năvodari. Ne gândeam la meniul serii. Virșli, cartofi fierți, salată de vinete, ardei copți, porc vietnamez fără colesterol, amandine, multe amandine și vin. Puțin câte puțin ieșea Luna. Era mare, mișto.

Denis

04 februarie 2017

Marea revoluție din februarie 2017 - 3

Ali Baba gonea cu cei 40 de hoți în mașină. Vrrrr, stânga brusc, viiiiiiiiuuuu, dreapta-n loc, claxon teribil, gaze, tot tacâmul. Celebra echipă a hoților se grăbește. Zice Ali Baba: Băăăă, să știți de la mine că ușa spre bunăstarea personală se deschide numai din interior. Adică fiecare pentru el și ce prisosește aruncăm la oală. Hoțul 4 zice și el: Șefu, dar dacă ajungem în piață, la ciordit, taman când abrogă ăștia ordonanța? Nu abrogă, bă nimic. Parșivenia e alta, vă spui io. Uite, Ciorbea a sesizat CCR-ul. Bun. La vrăjeală. CCR se întrunește pe 7 februarie ca să vadă ce și cum și va zice că dă verdictul în 10 zile. Așa e legal. N-ai ce să zici. 7 și cu 10 zile fac 17. Ordonanța intră la valabil pe 11 februarie. Din 11 până pe 17, când ăia o vor considera neconstituțională sunt 6 zile în care ordonanța e valabilă și scapă toți. În felul ăsta, zice Hoț 23, toată lumea e mulțumită: Ordonanța e abrogată, Dragnea n-a cedat, iar piața a obținut ce-a vrut. Mă-nțelegi? Hoț 12: Dar dacă manifestanții n-au bani la ei, ce ciordim? Să nu ne aventurăm degeaba. Au.

S-au împrăștiat prin mulțime. Au furat o pisică, de la o tipă 10 lei, un pantof de fier, o căciulă spartă, 100 de lei de la un copil de două luni rătăcit și el printre revoluționari, o plapumă adusă de unul ca să ceva, un palton vechi galben, un steag, 1.000 de lei de la un negustor de hașiș, o mingie de fotbal, o ușă de lemn, un ciorap al lui Cătălin Botezatu, un coș gol, un jandarm, 500 de lei de la un hoț neafiliat lor, un vârf de munte, două oi, un restaurant gol, deci nimicuri. S-au întors triști la mașină.

Goneau acum spre Constanța. La ciordeala de acolo, tot de la revoluționarii ieșiți în stradă. Ali Baba zicea: Băăăă, să știți de la mine că putem da chix acum, nu-i nicio rușine. Ne revanșăm după aia. Ne ducem la Dragnea, că noi suntem acoperiți. Din ăia serioși. Noi nu facem licitații trucate. Nici nu consiliem nimicuri și nici nu fezandăm autostrăzi sau poduri. Nu. Noi ciordim direct din buzunarul cetățeanului, că așa nu poate reclama nimic. Adică, fără urme, zice Hoțul 33, care până atunci a mâncat o banană furată. Mă-nțelegeți?, termină Ali Baba și intră în tunelul care duce de la Constanța la Londra. Ăla făcut de chinezi.

Mașina nu se mai vedea pe șosea. Doar un zumzăit liniștit al unor voci de bărbați. Era un cântec. Hoții cânta cu duioșie, plângând o horă bărbătească din Banat. Una numită, Da, mamă sunt beată și am ieșit la furat.

Denis

03 februarie 2017

Marea revoluție din februarie 2017 - 2

Se apropie ceasul de ieșit la revoluție, 19, și trecem zece minute pe la Galeria Mobius, piața Amzei, unde se vernisează expo 20 Gărâna. Un subsol fără aerisire, fără ferestre, călduros cu câteva foto alb negru pe pereți. Banale. Un album foto de vânzare cu foto alb negru. Foto banale. Nu asta e Gărâna, pentru cine știe. Nebunia și frumusețea muzicii de acolo, atmosfera genială de comuniune muzicală trebuiau să transpire și din fotografii. O fotografie mare, unu pe unu, prezintă, de exemplu, niște urme de cauciucuri. Că adică la Gărâna e vânzoleală. Am plecat, pentru că revoluția trage ca un magnet.

Lume în piață. Când am ajuns noi cam la douj de mii. Lume civilizată, cu ziare, șepci, bărbi, copii, bine îmbrăcată. Se tace. Ici, colo câte un Nu Grațierii. Un steag. Unii de la Antena 3. De la TVR1. Niște străini. După vorbă, după port. Oare unde fac pipi oamenii ăștia? Se aude un zumzet de avion. Toată lumea ridică privirea. Un avion mic, sportiv, oprește deasupra pieței. O ușă se deschide și din hărăbaie coboară în mulțime o libelulă. O libelulă mov. Mare, frumoasă. Cineva îi pune un scaun. Insecta se așează, aprinde o țigară și prinde a glăsui: De 27 de ani își bat joc de voi și v-ați trezit abia acum. Un pic am târziu. De 27 de ani vă ascund mineriadele și criminalii revoluției și voi nimic. De mulți, mulți ani vă ascund dosarele CNSAS-ului și voi n-ați ieșit niciodată să cereți punerea lor la liber pe Net. De mii de ani nu vă fac nicio autostradă. De mii de ani își fac castele și voi nu i-ați întrebat niciodată de unde au bani. N-ați ieșit pentru nimic. Strâmba justiție era sub ochii voștri. Nu i-ați rupt picioarele. Vreți s-o faceți acum? Acum când sistemul a pătruns adânc în toate structurile țării? Acum când sistemul face biserică după biserică, ca să vă asculte mai bine? Acum când cinci milioane de români își caută dreptatea și munca prin căpșuni? Acum ați ieșit? E-adevărat că n-aveați cu cine vota. Nicușor Dan? Hă, hă!! Alina Gorghiu? Hi, hi!!! În răspântiile vieții nu există indicatoare. Trebuia să vă gândiți. Să fiți înțelepți. Da, înțelepți, cu o bogată cultură în spate.

Lumea adunată în piață tăcea. Libelula asta era pe bune? Se pare că da, că cam avea dreptate. Și totuși nu le dădea nicio șansă. Niciuna. Ciudat.

Libelula făcu un semn, micul avion se apropie. Își strânse scaunul pliabil, își băgă chiștocul în buzunar și mai zise: V-ați îndrăgostit de comuniștii ăștia acum 70 de ani fără prea mult zgomot. Acum faceți prea puțin și nu unde trebuie.

Denis