03 decembrie 2016

O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu

Un atelier de cizmărie. Un banc, menghină, ciocan, polizor, miros de clei. Pătrunzător, nu aşa. Pe podea, în rafturi, zeci de pantofi, bocanci şi sandale de toate culorile. Un bărbat pingeleşte o pereche de cizme bărbăteşti din piele roz. Este calfa Nicolae Ceauşescu.
Tot în atelier, la o altă masă, cea mai urâtă femeie din lume, deja batrână la cei 24 de ani ai săi răsfoieşte o carte cu formule chimice. Este Elena Petrescu, viitoarea Elena Ceauşescu, una din cele mai mari chimiste ale secolului trecut.
În atelier nu este atât de multă lumină cum ne-am fi dorit. De aceea Nicolae îşi tot dă cu ciocanul peste degete, iar Elena greşeşte într-una formulele apei, hidrogenului sau nu mai ştim ale cui.

Elena Ceauşescu: Dacă bagi mai mult haş doi es o patru în apă, asta capătă un gust sărat... Dar e o prostie, Nicule.. Numai dacă pui sare, se sărează apa... Dobitocii...
Nicolae Ceauşescu: Pur şi simplu idioţi, Lenuţo...dobitoci cum ziseşi... Cand vom veni noi la putere, prin anii 65, îi vom pune să facă alt manual, cu o singură formulă...
Elena Ceauşescu: Abia aştept, Nicule, abia aştept... Ai vorbit cu Băiatul?
Nicolae Ceauşescu: Am vorbit. Chiar acum sare toate etapele şi trece peste ucenicia mea, peste ingineria ta, că tu trebuie să ajungi repede academiciancă, că trebuie să punem poporul să se holbeze la ceva...
Elena Ceauşescu: Aşa, Nicule, aşa, vai ce-mi place... Şi tu?
Nicolae Ceauşescu: Eu ce? Eu ajung cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul, la asta lucrează Băiatul acum, până diseară trebuie să ajungem amândoi la Comitetul Central... Ce?, te joci?
Elena Ceauşescu: Dar Baiatul, Nicule, e de încredere?
Nicolae Ceauşescu: Oho!! Fără Băiatul n-ajungeam nicăieri, iar când nu vom mai fi Băiatul va conduce ţara... Dar mai e până atunci... Băiatul ăsta e o armată întreagă, ce ştii tu...
Elena Ceauşescu: Vai, Nicule, ce frumos, că abia aştept să scap de cartea asta idioată şi să devin savantă, să inventez ceva... Chiar, ce să inventez?
Nicolae Ceauşescu: Ce vrei tu, dragă, zi-i Băiatului şi are el grijă de tot... Îţi aranjează şi comunicări şi câte Doctor Honoris Causa vrei tu... Vrei la Paris, la Paris o să fie...
Elena Ceauşescu: Da’ şi tu, Nicule, vedeate-aş cu regina Angliei în caleaşcă...
Nicolea Ceauşsescu: Aşa va fi... Am vorbit deja cu Băiatul...
Elena Ceauşescu: Ce Băiat, mânca-l-ar mama pe el, ce Băiat... Unde l-ai găsit?
Nicolae Ceauşescu: Pe toate străzile, poporul ăsta îşi dă cu bucurie băieţii la Securitate....
Elena Ceauşescu: Vai, Nicule, ce popor minunat... vai, ce popor...

Un câmp şi-un copac. Pe o creangă Elena şi Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu: Ce zi am avut. Dimineaţă mai eram calfă în atelier, pe la prânz conduceam ţara, gloria dăduse peste noi din toate părţile şi acum ne-au împuşcat...
Elena Ceauşescu: Da, Nicule, da’ ne-am făcut de cap... A vrut poporul canal? Le-am făcut. Au vrut un singur ziar? Le-am făcut. Au vrut un singur manual, o singură poză şi-un singur film? Le-am dat. Mai ţii minte cum băteau din palme?
Nicolae Ceauşescu: Taci din gură, uite-l pe Băiat....
Elena Ceauşescu: Unde?
Nicolae Ceauşescu: Acolo, în clădirea aia făcută de noi, de-i zic acum Parlament... Uite-l pe Băiatul nostru... Acum face legi, tot el le aprobă, mânca-l-ar tata...
Elena Ceauşescu: Da, îl văd... Are acelaşi costum maro pe care i l-am dat noi... Uite-l, conduce şedinţa Senatului...Vai, vai... Dar de Băiatul nostru e plin Parlamentul... Vai, ce bine...
Nicolae Ceauşescu: Da, fă, abia acum îţi dai seama că cel mai bun produs al acestui popor este Băiatul creat de noi...
Elena Ceauşescu: Da, Nicule, cred că este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat...
Nicolae Ceauşescu: Ha, ha, ha... Da, Lenuţo, da... Băiatul şi noi, ha, ha, ha....
Elena Ceauşescu: Ha, ha, ha... Ca să şteargă toate urmele Băiatul trebuie să mai conducă ţara mult timp... Ha, ha, ha...
Nicolae Ceauşescu: Da, Lenuţo, da...ha, ha, ha....


Urletele, hăhăielile şi istericalele celor doi s-au mai auzit multă vreme. Din sală, un Băiat cu costum maro şi cravată, pe care se vedea emblema şcolii de Securitate de la Băneasa, s-a ridicat şi a coborât cortina. Spectatorii au ieşit într-o ordine desăvârşită, desigur, pentru a putea fi număraţi.

Proză scurtă din volumul în pregătire Japonezul Albastru, ediția a III a, de Denis Dinulescu


02 decembrie 2016

România, tot mai bătrână

Țara mea dragă, România, a împlinit 98 de ani de când este în forma asta și atunci am mâncat fasole cu cârnați. Adică Tina Cumva a luat cârnați de mai multe feluri ca să simțim țara între măsele cu usturoaie, cimbre, mărare, iuțeli, zgârciuri și așa mai departe. N-am mâncat singuri fasolea, am invitat și câteva veverițe de-o seamă cu țara, pe Adi Popovici și-ncă vreo 60. Am behăit, am plescăit, am ascultat ultimul Metallica, ăla cu Hardwire baban, baban, și unul din noi a zis la salata de boeuf: Bă, da' bătrână mai e România asta. Da, așa era. Și ne-am dat seama de asta, de exemplu, că de ziua ei, 1 decembrie, România a făcut paradă cu niște tinichele pe roți, crezând că războiul înseamnă acum niște țevi sau ghiulele.

De-atâta bătrânețe, România nu-și mai vede de tinerețe, studenție sau sport. Nu-și mai vede de sănătate, școală, educație, și politică. A instaurat un sistem securistico, incompetento impostoric și-o ține mațu' gaia așa, neatent la nicio schimbare din jur, din lume. Alegătorii americani au votat un Trump netrecut prin politică. Nouă, nici cu Nicușor Dan nu ne vine.

Senilă și ruginită de praf, România nici nu mai cântă sau scrie. Melodiile cu care se prezintă la Eurovision trădează neputința anilor 50 când refrenul era ceva cu un tractor și o mamă eroină care venea acasă cu salam. Scrisul s-a făcut covrig în jurul lui Cărtărescu, Norman Manea sau Vișniec de parcă numai ei au talent, inspirație sau viziune. În media video ni se prezintă numai sărbători în care românul mănâncă cu mama, cu cireașa, cu chefi la cuțite sau dansează cu Moga și Smiley.

De-atâta bătrânețe, România a uitat să-și facă drumuri de colo, colo. De parcă n-ar vrea să-și vândă roșiile de la Zimnicea la Stanbul. După 30 de ani de mărețe realizări postrevoluționare n-avem nicio autostradă pe care să ne așezăm și să ajungem la Moscova, Milano sau Paris. Nici măcar nu se întrevede vreuna, aia cu Sibiu Pitești fiind probabil o gogoriță ca să vadă Trump cum cărăm noi prune la cazanul evaziunii alcoolice.

Uitându-se înapoi cu mânie, toți cei care fug din România trag semnale de alarmă despre uitarea în care cade țara din cauza senectuții, securității, lenei, lipsei de cultură, de patinoare, de oameni, de speranțe, de planuri de viitor și de multe altele. Și asta pentru că baba asta de țară nu-și vede decât de albirea banilor unor infractori.

Încet, dar sigur, pe măsură ce îmbătrânește, România este tot mai veselă crezând că bătrânețea este scurtă. Ori nu-i așa, bibicule bucureștean, ieșean, clujean, constănțean sau nu, bătrânețea duce doar la groapă. Alt sens n-a descoperit încă nici nevolnicul ăla de Arsenie Boca.

Denis

01 decembrie 2016

Gânditorul de la Hamangia

Cetăţeanul Vasile Bici din Hamangia stătea pe WC-ul din fundul curţii. Cu coatele pe genunchi şi cu pumnii-n bărbie, Vasile Bici scruta orizontul prin câteva crăpături ale uşii. Ce să mai spunem? Era o linişte colosală, un cer senin şi-o iarbă deasă, cosită proaspăt, drept care dragul nostru Vasile Bici gândea. În tăcere, ca să nu deranjeze scenografia propusă.

Cetăţeanul Vasile Bici : Am o curte destul de mare şi terenul e prost folosit. În loc de lalele, anul viitor am să pun varză. Florile şi-aşa mi le fură tot timpul vecinul şi le vinde la piaţa din oraş, iar judecăţile la care-l târăsc nu-mi dau câştig de cauză, pentru că o nepoată de-a lui trăieşte cu judecătorul. Nu am să mai pun nici cartofi. Barabulele sunt motiv de gelozie. Vecinul ăstălalt vine şi mă întreabă câţi saci scot la hectar, da’ ochii lui stau numai pe ţâţele si fundul nevesti-mii, ba chiar cred că e în stare să se culce cu ea, dacă nu cumva au şi făcut-o. E mai simplu să nu mai pun cartofi. Nu mai pun. În fundul curţii am zmeură. Nici cu asta nu-i bine, pentru că vine ursul şi mi-o mănâncă. Asta n-ar fi nimic, da’ odată intrat în curte animalul vine la geam şi intră în vorbă cu mine. Îmi spune să nu mai citesc Sadoveanu, că-mi pierd timpul. Să citesc doar Chuck Palahniuk şi Charles Bukovski, iar din ăştia noi, autohtoni, doar pe Hertha Muller. Discuţiile despre literatură cu fiorosul animal mă obosesc peste măsură. Pentru că eu am alte gusturi. Citesc numai Buzura, Beniuc şi Blandiana, cei trei B ai literaturii române, din care nu reţii nimic da’ poţi să te gândeşti la altceva în timpul ăla. Ar fi mai simplu să nu mai cultiv zmeură. Lângă zmeură am pogonul de ceapă. Cu ceapa-mi convine, pentru că în fiecare seară vine vecina de peste drum la furat. Când se apleacă să culeagă şi nu-i nici nevastă-mea acasă, mă reped şi-o siluesc pe la spate. Îi place, nu-i place, n-are ce să zică, că altfel o dau la Evenimentul Zilei. Aşa că ceapa o mai ţin. Ăia patru cireşi care-mi cresc între roşii şi leuştean îi tai. Îi tai şi construiesc o catedrală. O să-i spun a Neamului şi n-o să intre în ea decât americanii, că românii nu obişnuiesc, ei se roagă la Dumnezei care n-au valoare de piaţă, altfel s-ar vedea. Lângă Categrală fac o piaţă în care-i adun p-ăştia din Hamangia şi-i pun să asculte câteva programe electorale ale nu contează cui, pentru că sunt identice. Fac apoi, lângă răsadul de ardei, un iaz cu mult peşte, pe care noapte mi-l fur singur şi dau vina pe Tanţa, cea care are buticul pe strada noastră, şi asta numai pentru că idioata n-a vrut să se culce cu mine. Între răsadul de pepeni şi cel de usturoi fac un studio de filme. Aici produc numai filme româneşti. Puţine, pentru că toate ies false, n-au dialoguri şi nici poveşti. Filmele nu le export, le rulez în catedrală, ca să pot aduna locuitorii Hamangiei la un loc, la un act de cultură. Cultura nu interesează pe nimeni, aşa că am să demolez studiourile de filme şi am să cultiv cherestea, pentru că e singura care merge la export. Lângă prispa casei, în faţa ei, am să ard busuiocul şi-am să-mi fac un chioşc. Acolo adun toate animalele din Hamangia ca să ne uităm la televizor la emisiunea „10 pentru Hamangia”. Ce să mai fac? Cum să folosesc la maximum tot pământul? Mă mai gândesc.

Începe ploaia. Un fulger se abătu peste cutia de lemn a WC-ului. Se iscă un incendiu. Sinistrul arse din temelii solitara construcţie şi-l carboniză pe cetăţeanul Vasile Bici în poziţia şezând.

Expediţia care a poposit peste secole în Hamangia nu şi-a putut explica niciodată poziţia cetăţeanului Vasile Bici, nici fenomenul care a stat la baza formării statuii şi nici n-a aflat vreodată numele omului rămas stană de piatră. Îl luară cu grijă şi-l duseră la muzeu. Datorită poziţiei, numiră exponatul „Gânditorul de la Hamangia” şi-i puseră preţul biletului „de intrare” 2 euro.

Din volumul de proză scurtă Japonezul Albastru în curs de apariție, ediția a III a, de Denis Dinulescu

30 noiembrie 2016

Eva Braun sau adevăratul sfârșit al lui Hitler

În bunker era linişte. Suntem într-o încăpere de 50 mp mobilată simplu, auster: o masă de 24 persoane, o sobă, câteva rafturi. Mahon. Din loc în loc, pe pereţi, cu litere de-o şchioapă sunt citate din Mein Kampf.
Singură în bunker, Eva Braun taie lemne. Este o femeie solidă, mânuieşte toporul cu dexteritate. Lemnele despicate cad aiurea pe covorul de buhara. Eva Braun le adună şi le bagă în sobă.
Intră Hitler. Este un bărbat scund, cu o mustaţă mică sub nas.

Eva Braun (cântând):
“Suzana, Suzana, unde ai răcit
Suzana, Suzana, te pricepi la citit
Noi doi împreună ne-am rătăcit….”
Hitler: Eva Braun, mi-ai călcat pantalonii?
Eva Braun: Da, Dolfi…
Hitler: Eva Braun, ce-ai gătit la prânz?
Eva Braun: Pilaf….

Eva Braun scoate din sobă pilaful aburind. Intră generalul sovietic, Anatol Kozîrev.

Kozîrev: Eva Braun, ai pus otravă în pilaf?
Eva Braun: Da, să trăiţi…

Generalul sovietic iese.

Hitler: Eva Braun, ai pus otravă în pilaf? Nu vreau să mor de mână străină…
Eva Braun: Da, Dolfi…

Hitler mănâncă şi moare instantaneu. Îi cade capul pe masă. Eva Braun sparge ultimul butuc. Se stinge lumina.

Suntem în grădina unui bunker din inima Berlinului. Se aud tunuri, avioane în picaj, mitraliere. Grădina e mobilată simplu, auster: doi, trei salcâmi, de mahon, masă de 24 de persoane, o sobă şi câteva rafturi. Din loc în loc, bătute în cuie, tăblii cu citate din Mein Kampf.
Singură în grădină, Eva Braun taie lemne. O face cu o uşurinţă de invidiat. Despică buturugi uriaşe dintr-o lovitură, le bagă apoi în sobă.
Intră Hitler. Este un bărbat scund, cu o mustaţă mică sub nas, cizme lacuite, uniformă impecabilă.

Eva Braun (cântând):
“Suzana, Suzana, unde ai dormit…
Suzana, Suzana, te-am cautat şi nut e-am găsit..
Fir-ai tu a dracului… Ca te dau pe mâna Esesului…”
Hitler: Eva Braun, mi-ai călcat pantalonii şi pălăria?
Eva Braun: Da, Dolfi..
Hitler: Eva Braun, ce-ai gătit la prânz?
Eva Braun: Fasole uscată, Dolfi, cu salată de catraveţi muraţi…

Eva Braun scoate din sobă fasolea aburindă. Intră generalul american Woodstock.

Woodstock: Eva Braun, ai pus otravă în fasole?
Hitler: Da, a pus…

Generalul american iese. Hitler mănâncă şi moare instantaneu. Îi cade capul în farfuria cu fasole. Eva Braun sparge ultimul butuc. Vântul şuieră prin grădină. Se aud înaintând armatele sovietice. Se stinge lumina. Eva Braun, cu toporul pe umăr, trece printre rândurile de spectatori. Plânge. Starea se transmite şi în sală. Începe o văicăreală cumplită.

Din volumul de proză scurtă în pregătire Japonezul Albastru ediția a III a de Denis Dinulescu



29 noiembrie 2016

Ali Baba și cei 40 de hoți

Palatul lui Alibaba se vede de departe. Construit din BCA contrastează puternic cu verdele câmpiei. Unde mai pui că la nici 200 de metri de zidurile lui se află o pădure colosală în care picior de om n-a îndrăznit să se aventureze. Drumul până la palat traversează şi câteva dealuri. Când eşti în vârful lor vezi palatul, când nu, nu. Altfel, drumul este curat şi pustiu. Teroarea instaurată de Ali Baba şi cei 40 de hoţi ai săi au făcut ca prin preajma să nu se încumete nimeni. E liniste, e frumos, o codobatură strânge recolta. Deşi în amiaza mare, Ali Baba doarme în amiaza mare.

Primul hoţ: Mi-a tăiat 40% din salariu….
Al 2-lea hoţ: De bou ce eşti… Te-au pârât că n-aduci tot ce furi…..
Al 3-lea hoţ: Vorbiţi mai încet….
Al 4-lea hoţ: Tâmpit vestiar… În dulapurile astea n-ai loc de nimic…..
Al 5-lea hoţ: Bă, da’ dacă am face grevă? Ca bugetarii ăştia de la teve…
Al 6-lea hoţ: Păi, tot la televizor dă şi cutremurul din Sumatra…Ă? Facem şi noi ca el?
Al 7-lea hoţ: Vorbiţi mai încet….
Al 8-lea hoţ: Trebuie furat mai mult acum la început de secol, că tot se duce omenirea de râpă, măcar noi să scăpăm şi să avem dracului din ce trăi…
Al 9-lea hoţ: Şi ce facem cu banii? După ce-i împărţim între noi, ne cumpărăm unii de la alţii produse, ţoale, femei?
Al 10-lea hoţ: Ai dreptate cu femeile…. Trebuie să ne apucăm să furăm câteva….
Al 11-lea hoţ: Vorbiţi mai tare, de aici din fundul vestiarului n-aud nimic…..
Al 12-lea hoţ: Vorbiţi mai încet….
Al 13- lea hoţ: ….Femei…Ce-aţi uitat? Ultima pe care am împărţit-o ne-a luat-o Ali Baba, nici n-am apucat s-o……
Al 14-lea hoţ: Câte fuste avea pe ea… Una indiană, una franţuzească, una nemţească ….
Al 15-lea hoţ: Păi, erau trei, boule… Trei femei….
Al 16-lea hoţ: Voi chiar credeţi că omenirea se duce de râpă?
Al 17-lea hoţ: Vorbiţi mai încet, să nu se scoale Ali Baba….
Al 18-lea hoţ: Problema e că nici planeta, adică omenirea nu mai vrea….
Al 19-lea hoţ: Şi nici ăştia din Carpaţi nu mai vrea…. Guvernul care se schimbă, nu schimbă de fapt nimic… Începutul de secol nu le este favorabil….
Al 20-lea hoţ: Vorbiţi mai încet, să nu se scoale Ali….
Al 21-lea hoţ: Vorbiţi mai tare, de aici, din fundul vestiarului nu se aude nimic….

Vorbăria continua. Hoţii s-au lepădat de hainele de lucru şi acum intră cu toţii în sala de duşuri. Îi puteam privi liniştit pe fereastră. Însă stropii duşurilor mă udaseră tot. M-am depărtat. Mai aveau de vorbit înca 20, dar dialogul lor n-avea nicio ţintă, nu-mi spunea nimic. Mi-era greu să înţeleg ce vor aceşti hoţi vestiţi. M-am oprit în spatele unui tufiş. Am scos un prosop şi m-am şters pe cap. Cu altul m-am şters pe picioare. Am vrut să mai scot unul să ma şterg pe corp. Dar dispăruse. De-asta mi se păruse cunoscut prosopul pe care hoţul numărul 26 îl avea în jurul taliei.
Am ridicat privirea spre palat. Deşi pe o pajiste se bălega un cal, deşi ciorchinii de struguri aveau toate boabele lipsă, Ali Baba dormea în continuare. De amiază.

Din volumul în curs de apariție Japonezul Albastru ediția a III de Denis Dinulescu

28 noiembrie 2016

Libertate însângerată

O ţară fără libertate artistică absolută se află sub dictatură. Fără această libertate garantată se produce o monstruoasă ideologie a încolonării şi degradării sociale. Avem deja artişti de partid şi de stat, insectare cu noua specie pe cale de a se instala în spaţiul public. Grav, nu avem însă o revoltă asupra acestei situaţii care menţine arta, libertatea şi parteneriatul public în derizoriu. România este în cădere liberă, tinde tot mai mult a reconstrui ceea ce a fost în partea ei nefastă. Nu din idealuri umaniste, ale unei presupuse libertăţi, ci prin menţinerea centralismului transformat în suport al reţelelor mafiote. Tot ce se întâmplă în spaţiul public românesc al momentului poartă amprenta relaţionării cu sistemul, încălcându-se toate standardele responsabilizării punctuale. În afara toboşarilor sistemului, nimic nu mai există. Unica securizare a spaţiului public constă în oficializarea grupurilor mafiote, agresive şi monocorde. Socializarea, limitat-dirijată, are loc în legile gravitaţiei stabilite, în majoritatea ei mortală. O lume bolnavă de putere şi averi evoluează într-o legalitate lipsită de orice indiciu moral, considerându-se Dumnezeu pe pământ. Inventând continuu criteriile care să susţină iresponsabilitatea administraţiei.

România de azi, prin contextul în care se află, nu mai poate funcţiona decât prin democraţie. Iluzia celor care cred că ei sunt statul, reuşind performanţa de se împroprietări cu întregul patrimoniu public, va trebui supusă unor eforturi civice demolatoare. Nu de alta, însă pentru cei care au o minimă şi aliniată viziune asupra democraţiei, ţara noastră a ajuns de multă vreme un teritoriu al exterminării. Absenţa unei legi serioase de sponsorizare a culturii, nu o caricatură securist-ceauşistă, a creat o ineptă segregare a stupidităţii locale prin care unii s-au trezit veritabili şefi e trib. Cine să mai facă, şi cum, faţă politicii degenerate când însăşi cultura este supusă unui proces de criminalizare prin pacte legislative de tip totalitar. Încet, în aceşti ani de aşteptare a trâmbiţatelor schimbări, avem o tot mai perfecţionată maşinărie totalitară deja omologată pentru distrugere în masă. Cam aceasta este reforma pentru artişti şi public, pentru artă. O afacere mortală în numele profitului unor minorităţi.

Centralismul face mult mai multe victime decât ne imaginăm, şi din simplul motiv că avem o justiţie care nu dispune de aparatul conceptual de gestionare a multor cauze decisive. Inadecvarea ţării la democraţie, la civilizaţia care se instalează prin mită, face victime. Nu mor oameni doar în accidente rutiere, unde politica mafiotă şi starea infrastructurii se întâlnesc fatal. Mor oameni şi în săli de spectacol, dezastrul colectiv arătându-şi generalizarea. Tineri care au decis să rămână în ţară nu au parte nici măcar de spaţii culturale amenajate corespunzător. Improvizaţiile fac parte din reţeta puterii corupte, ameninţând siguranţa publică. Viaţa de noapte în România pare să fie dominată de o promiscuitate care finanţează nucleul unei puteri demne de un rechizitoriu neiertător.
Viaţa publică în România s-a structurat apocaliptic în victime şi asasini, printr-un sistem care trebuie denunţat şi înlocuit de urgenţă.

Agenția CĂLIMARA

26 noiembrie 2016

Tablete cu Ion Iliescu

Dac-aș fi o minciună, asta m-ar spune, gândea generalul Manole Ben Manole privind-o pe nevastă-sa. Femeia își cosea un nasture și asta reieșea din toată atitudinea ei. Cosea cumva strâmb, fără să privească nici acul nici nasturele, privea doar pe fereastră în urma mașinii lui Costache Ben Costache. Ridica din când în când ochii și arunca priviri otrăvitoare spre general din care reieșea că, da, îl va spune.

Pe general îl dureau dinții în această dimineață și decât să se uite la cusutul Floricăi, se îmbrăcă și se duse la doctor. Își puse o căciulă albastră, ca să meargă la culoarea măselelor. O luă spre pădure, că acolo era stomatologul. Dar căciula îi căzu pe ochi și nu mai văzu nimic. Începu să înjure, până când îl auzi o veveriță. De ce-njuri, mă? Și luă o bâtă, și mi-l lovi pe general în cap de-i găuri căciula.

Cu căciula găurită, generalul trecu Neajlovul. Un peștișor, poate ăla de aur, ieși la mal și-i spuse generalului că-l transformă în bufniță. Așa se și întâmplă. Decum se ridică în aer văzu un șoarece. Începu bătaia. Dăi, dăi și dăi și dăi, că generalul își pierdu o aripă și-o luă la sănătoasa. Nu mult, că ajunse la dentist. Acesta îl puse repede pe scaun și-i scoase căciula și trei molari. Apoi, au stat de vorbă.

Nu-i așa că dacă ies PSD, PMP, ALDE, PNL, USR la putere și PSD, PNL, ALDE, USR și PMP în opoziție vom avea în sfârșit o direție? Noi, ca țară. Ba da, așa e. Vom face autostrăzi până în Polonia. Ba până-n Franța. Vom scoate tablete cu chipul lui Ion Iliescu gata imprimat, ca să nu-l mai caute elevii. Da, așa vom face, dar nu numai cu Ion Iliescu, ci și cu Gelu Voican, și cu Petre Roman, adică cu toți ăia de ne zic adevărul verde-n față că d-aia-i votăm. Ce-ai mai citit? Nimic. Păcat. E o carte acum, a fost la Gaudeamus, îi zice "Pășunile din România n-are rost" și e despre dezvoltare personală. Cum vine asta? Nu știu, dar a fost cea mai vândută carte de când e Gaudeamus. Așa a scris la ziar. La TV.

Cu dinții reparați, generalul a luat-o înapoi spre casă. Era mulțumit. Își făcuse dantura, își luase informațiile, citise și-o carte. Trecu râul, pădurea, mlaștina de care am uitat să vă zic la început, încă o pădure, încă un râu și ajunse acasă vesel nevoie mare. Nevastă-sa tot cosea supărată, așa că generalul îi luă nasturele și i-l băgă în cur.

Denis

23 noiembrie 2016

Bazaconii

Domnul Ion Similaru din Botoșani juca baschet singur la el în curte. Avea un coș pe creanga unui cireș. Pac, pac, pac, un doi, trei pași, se înălța în aer și de sus, de foarte de sus arunca la coș. Iarăși pac, pac, pac, adică bătea mingea cum a văzut că fac băieții ăia în NBA, un, doi, trei pași și se înălța în înaltul curții, depășea cireșul, coșul vecinului, cotețul curcanului, vedea o cireadă pe câmp, niște hoți de lemne la munte, o gagică goală la mare care tocmai ieșea din apă la Mamaia și era lucru bun și de acolo de sus arunca la coș. Deja era trei zero pentru el. Dar nu se plictisise. Încă odată. Pac, pac, pac, pac de patru ori, un, doi, trei pași și hop!!, în înaltul cerului. De acolo văzu la el în cameră. Nevastă-sa era cu vecinul în pat, se uitau dezbrăcați la timbre. Măcar că erau doar două, dar ei le priveau cu nesaț. Domnul Ion Similaru văzu negru în fața ochilor și nu mai coborî din ceruri. Își cumpără acolo un apartament de cinci camere, făcut cinci copii și zbură imediat la Mamaia după gagica aia goală.

Tânăra Busuioc Angela din Timișoara se juca cu curentul electric. Se curenta cu el, îl băga în buzunar, în pantofi, omora insecte, șoareci, câini, tot felul că era curent de 220. Aprinde chiar și televizorul cu el. Taman acum îl aprinse și la emisiunea aia în care Iulia Albu critică politica românească văzu un băiat care-i plăcu. Îi spuneau, în studiou, Emil. Puse mâna pe telefon și-l sună. Alo, Emil? Da. Nu mergem la film? Ba da!! Și se duseră la Sieranevada ca să țină mult că aveau de gând să se pipăie. Da' ea-l pipăia cu curentul și-atunci Emil muri electrocutat.

Doamna Milion Vasilica din comuna Obedeni, județ Giurgiu, de profesie lăptar comunal, făcea și studii de fezabilitate. Fezabilita apele Neajlovului. Primea bani în fiecare an ca să monitorizeze apele pe timp de ceață, pe timp de căldură, pe timp de pește și pe timp de război. Ei îi plăcea cel mai mult pe timp de război, că război nu era niciodată și putea cere bani de cinci ori pe an pentru cinci studii de fezabilitate pentru că apa, fiind curgătoare, lucrurile trebuiau fezabilitate nonstop. Într-un an, pe neașteptate, la mal opri o barcă. Din ea coborî un soldat. Ce faci aici? Fezabilitez, răspunse Milion fericită. Fericită, pentru că soldatul era american, parașutist din ăla din filme, care aterizează și dă ciocolată la copii și femei. Americanul îi dădu o ciocolată. Apoi, făcură acolo, pe mal, opt copii. Îi puseră în barcă și-i lăsară să plutească spre Călugăreni ca să-i găsească Mihai Viteazul. Iar ei, cu banii de fezabilitate, fugiră în America, la New York, unde soldatul era portar la Tower Trump.

Denis

22 noiembrie 2016

Inteligența artificială ne expandează sau cam așa ceva

Garantat 100% și o surpriză de proporții: Andreea Bădală. O tipă fumoasă, creatoare de modă de la care se îmbracă Beyonce, Madonna, Arsenie Boca, Trump și familia și lista poate continua două zile, deși fata n-are decât 25 de ani și naiba știe unde stă că n-a zis. Începe emisiunea și moderatorul, Cătălin Ștefănescu, află, ca și noi, aventurile tinerei Andreea: Crescută în Siria, Alep, învață acasă liceul cu mama, apoi își dă Bacul la București, face facultatea de dizainărie tot la București și-i trece printre degete fiorul acului de cusut pe care-l avea de la bunică-sa. Zis și făcut. Își deschide !?? magazine în Franța, New York, Moscova și vinde de-ngheață apele numa' și numa' țoale. Încet, încet, Lenin, Mussolini, Hollande, Mama India prind de veste și se îmbracă numai de la ea. Poftim? Poveștile astea de adormit copiii nu le verifică nimeni, draga noastră TVR1? Că iar aducem vorba de taxa pe care ți-o dăm. Da, iar. Chiar, de ce ți-o dăm?

Stephen Hawking, prietenul nostru drag care ne susține în afirmația că s-a terminat cu religia, zice: În maximum 10.000 de ani, dar se poate și peste 1.000, omenirea se va confrunta cu inteligența artificială. Și nu se știe cine va ieși învingător. De aceea, cu cât va coloniza mai rapid o altă planetă cu atât va fi mai bine. Poate Marte? Poate Moldova? Poate alta? Cine știe? Dar e bine s-o roim de pe pământ. Și are dreptate. Pentru că întâi și-ntâi trebuie roit repede din România unde inteligența artificală a furat mere, pere, petrol, autostrăzi, vapoare, wc-uri, Microsoft, fotbal, sănătate, apele Dunării, județe, stadioane, metrou, calcane de case, pământ, irigații, tractoare, bănci și multe, multe altele. Inteligența artificală din țara noastră este în plină expansiune și va trebui cât de curând să fugim. Poate după votul din 11 decembrie? Să vedem.

Inteligența artificială a liberalilor este deja în funcțiune. Dna Gorghiu zice: Până în 2020 vom avea salarii de 4.300 lei, până în 2040 de 6.300, până în 2200 de fără număr fără număr. E clar, așadar, cu cine vom vota.

Cel mai tare pe inteligență artificială este președintele filipinez Rodrigo Duterte. La întâlnirea de zilele trecute cu Putin, Rodrigo Duterte a spus: Filipinele, dle Putin, abia așteaptă să fie parte Europei.

Agenția CĂLIMARA

20 noiembrie 2016

Ghici China vine la cină

Behăim prin Gaudeamus căutând standul chinezesc. Ne trebuie scriitorul ăla, Yan Lianke, care a scris Ding Visează. Carte de căpătâi. Vrem să-i mai cumpărăm vreo, două trei cărți. Dacă vor fi fiind traduse. De domnul Iohannis, că probabil e cu reciprocitate. Dar China, invitata de onoare, nu e la parter cum te-ai aștepta, ci la etaj unde nu ți-ai propus să urci pentru că acolo sunt edituri neinteresante. Chiar și așa, prezența chinezească se face simțită. Sunt peste tot în târgul carte, vorbesc în neștire, se miră de tot, ceva le place, apoi un șnițel și-un cartof la cină și contactul, prietenia sunt gata.

La Humanitas vorbesc Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu și Marius Chivu despre Bob Dylan. Mircea consideră că, într=adevăr, Dylan e uriaș, e genial, e celebru, e universal, versuri babane, se predă în școlile americane, ba chiar și prin Europa de Vest deci și a noastră, dar, vedeți voi, cu Nobelul e altceva. Adică de ce să fie prejudiciați scriitori importanți de acest premiu? Murakami, Kadare, Os, el? Da, de ce? Poestul nu răspunde la întrebare, pleacă, plecăm și noi, pentru că pe Denis Comănescu și pe Marius Chivu vorbind de Dylan nu-i crezi.

Atenția târgului este captată de Marina Almășan. Că și ea scrie. Și încă bine, zice Alex Ștefănescu, celebrul critic. Mai zic ceva Mircea Radu, niște fete urâte, iar Marina dă șampanie la toată lumea. La anu' va fi propusă și ea la Nobel, că dacă nu merge cu Cărtărescu să fie la două capete. Ba chiar la trei sau patru că apăruseră și Mona Muscă și Monica Macovei prin preajmă, adică cele două MeMe ale literaturii și politicii românești.

Noi vorbim cu Cornel Nistorescu. Mai are vreun rost? Votul ăsta va schimba ceva? Nu. Niciun vot din nicio Românie nu mai poate schimba nimic. Sistemul nu se predă. Nici nu moare, nici nu se predă și nici nu mai numără voturile. Că-s gata numărate și se face mișto de noi.

Springtime-ul din incintă are darul de a-ți potoli foamea. Dar și portofelul. Un șnițel cu cartofi și-o apă 40 de lei. Bine, bine, n-ai decât să nu mănânci, dar când vezi cărți cu 5 lei grămada în ideea că o editură ca Paralela 45 vrea să-și închidă porțile, te răzgândești și-ți zici că până dau toate editurile faliment măcar să-ți treacă foamea. Pentru că asta e impresia: falsa vânzoleală a cărților din târg prevestește un faliment teribil, pentru că nu mai citește nimeni. O mie de oameni la un târg nu-nseamnă nimic pentru piața de carte din țara noastră. În Germania, piața de carte înseamnă anual șapte miliarde de euro, la noi abia zece sau cinșpe milioane.

Mai behăim la târg, cu plăcere, cu Nicu Alifantis, Ștefania Coșovei, Coca Popescu, Lucia Verona, Ioan Cristescu, Ioan Mureșan, Ioan Groșan, Florin Iaru, Horia Gârbea, Paul Daianu, Dan Burlac, Marina Almășan, Arsenie Boca, Ecaterina Teodoroiu, unii pe care nu-i știm, alții pe care nu-i știm dar ne-ntreabă ce mai scriem, că dacă băgăm la Călimară, că a devenit cunoscută și-uite-așa ne-a trecut ziua de sâmbătă.

Apoi, ne-am dus la teatru. La Teatrul Țăndărică, unde a început Festivalul Internațional de Animație. Mergeți și voi. Ține până luni 28 nov cu spectacole zilnice. Mamă, mamă!!

Denis

19 noiembrie 2016

O bătaie cu perne

Suntem curioși din fire, altfel am fi îmbătrânit prematur și-am fi umblat cu sticlele de lapte prin oraș alungați de toți nepoții din lume. Așa că, ne-am zis, hai să batem Iarmarocul de la noi din Viilor Filaret, că poate ne-mbrăcăm, poate mai citim o carte, poate cumpărăm o bujie. 2 lei intrarea și dăm peste toate păsările din lume: papagali, pițigoi, vulturi, curcani, găini mici, găini mari, cocoși cu mâncarea aferentă. Fel de fel de semințe. Probăm o pereche de pantofi mai hippie așa și nu ne încap pentru că noi avem 44 iar pantofii au 33. Vedem mii de lingurițe. Milioane de fierătanii bune la baie, în mașină, la dinți, la cimitir, la neveste. Noi, care fără să citim nu putem, cumpărăm un Almanah Scânteia din 1960 și plecăm fericiți la Târgul din Valea Cascadelor.

Aici dăm peste toate chinezăriile din lume: aparate foto, gumă de mestecat, ciorapi, pălării, instrumente muzicale, cauciucuri, pepeni murați, mici și bere. Noi, pentru că suntem mari amatori de pictură, am cumpărat patru tablouri semnate Gogan, autentice, cu 30 de lei și ne-am dus la Gaudeamus.

La Gaudeamus, vrem să citim și să cumpărăm cărți. Mai ales p-alea în limba chineză, care trebuie să fie mișto. De-asta, ne-am zis, va fi publicat domnul Iohannis în chineză și de-asta auzim, la noi în Ferentari, vorbindu-se chineza pas cu pas. Dar să lăsăm China, este doar pentru cunoscători, noi mergem la târg să cumpărăm cărți banane, cum cumpără tot românul. Adică cum vedem zilnic la noi în Ferentari, mii de oameni cărând saci de cărți, așezându-se la câte o coadă și citind Lucian Boia, Cantemir sau Dostoievski. Ba și Vișniec. Unul, ieri, la coadă la parizer, citea Vișniec. Cu glas tare, că noi, ăștia care vroiam doar salam de vară ne-am cărat. Da, așa facem. Mergem la târg și pentru că avem întâlniri cu Ștefania Coșovei, Adilă, Șeri, Lucia Verona, Horia Gârbea, Emil Mladin, Cristescu, Luca Dinulescu, Ștefan cel Mare, Mama India, cu alții pe care-i știm din vedere și cu alții pe care nu-i știm de loc.

Seara, după atâta umblare, vrem să vedem excelentul Hacksaw Ridge al lui Mell Gibson, s-o ascultăm pe Chagall la Expirat (a fost chiar super), să facem clătite în formă de inimi sfărâmate cu dulceață de măsline, să ascultăm Toumani Diabate și să ne batem cu perne. Da. Cu perne. A făcut Tina Cumva niște perne pline cu ace de arici și brad. Sunt foarte mișto.

Denis

18 noiembrie 2016

Iggy Azalea: Am un vagin câștigător

Metallica își lansează astăzi, 18 nov, albumul, primul după opt ani, Hardwired...To Destruct. Cu chitări, tobe, chestii. Ar fi vrut s-o facă la Sala Palatului din București, dar Sala este ocupată de Loredana Groza care repetă pentru concertul ei Sentimente. Metallica ar fi putut-o face și la Sala Mică, dar Sala Mică e ocupată tot de Loredana Groza care-și scrie autobiografia intitulată Sentimente. În această situație, Metallica își va lansa albumul la Londra, 19 nov, într-un concert la care se poate ajunge de la București cu tramvaiul 1, autobuzele 182, 282 și nu mai știm ce. Londra este lipită, ni se pare, de strada Roma, înainte să intri în pasaj.

Revista pentru bărbați GQ, Gentlemen's Quaterly, a dat niște premii ieri, 17 nov, într-un loc mișto din USA. Nu spunem care, că nu-l știm. Printre premiante a fost și Iggy Azalea, solista pop a momentului. Ea a defilat pe covorul roșu cu toate formele la vedere. Apoi, a declarat: Am un vagin câștigător. Toată lumea de bine a aplaudat. Pentru cine n-o știe pe Iggy, tre' să badă XFactor Australia. E în juriu. Dacă partidul dânsei, PNL, va câștiga în 11 decembrie 2016, doamna Alina Gorghiu va împrumuta și dânsa această afirmație.

Marilyn Monroe a fost detronată de pe locul 1 al celei mai frumoase femei din toate timpurile. Pe primul loc, la ultimul sondaj, a ajuns Cara Delevigne. Ne-am uitat și noi la ea, și putem spune că are sprâncenele prea groase. Mă rog. În locul trei a ajuns Kim Kardashian.

România a avut întotdeauna un rol de exportator de securitate regională sau de factor de siguranță tot de securitate regională. Ca acum, când harta dimprejurul României s-a înroșit brusc.

Black Friday. De obicei, toate acareturile care se vând cu această ocazie sunt mai ieftine ori înainte ori după Black Friday. Așa că fiți atenți.

Vestea cea mai bună a alegerilor din 11 decembrie este că vom avea, în sfârșit, mai puțini parlamentari. Nu atât de puțini câți am vrea, dar e un început de însănătoșire a instituției. Până la un singur parlamentar, mai avem de așteptat două, trei generații.

A început campania electorală autohtonă. E plină de minciuni și promisiuni de-acum un secol. Exemple: Vom lupta contra corupției!! Vom face autostrăzi!! Tinerii cumva. Spitalele cumva. Inundațiile așișderea.

Pantru a demonstra lumii că suntem încă racordați la planetă, bulevardul Magheru va fi rebotezat. De la 1 ianuarie 2017 el se va numi Donald Trump, Melania și Poporul american.

Agenția CĂLIMARA

17 noiembrie 2016

Bob Dylan nu se va pupa cu Regele Gustav al Suediei

Bob Dylan nu va merge la Stockholm, 10 dec 2016, la decernarea premiilor Nobel. Are treabă. După spusele lui Carmen Hara, marele solist pune murături, își acordează chitara, schimbă un bec la mașina sa din 1970. Se poate. Regele Gustav deci nu va avea ocazia să dea mâna cu legenda Dylan. Dar ca de obicei, această situație penibilă va fi salvată de politica externă a României care lucrează de atâtea ori eficient. Pentru ca Gustav să nu plângă, MAE Român va trimite la Stockholm în locul artistului pe Elena Merișoreanu, polițist solist de folclor român. Decizia MAE se bazează pe asemănarea dintre Merișoreanu și Dylan: Pe amândoi îi știu milioane de oameni, amândoi cântă, amândoi compun, amândoi sunt creți etc. Merișoreanu va cânta în fața regelui Gustav celebra melodie "Te rog să-mi scri din depărtare o scrisoare sau să-mi dai un mail".

O parte a acoperișului vechii Hale Obor a luat foc. S-a descoperit și cauza. Niște oameni ai străzii se adăposteau acolo de intemperii. Făceau focul cu lemne și cărbuni în sobe neautorizate. Pompierii au potolit sinistrul, bravo lor. După care a urmat un comunicat, dat tot de oamenii străzii: "Ne pare rău, dar structura de rezistență a clădirii numită Vechea Hală Obor a fost grav afectată fiind nevoie de demolarea acesteia. Ne pare rău, rău de tot, Oamenii Străzii".

România va pierde de acum încolo, la fotbal, toate calificările. În urma acestor rezultate, Daum va fi făcut general de armată, senator, i se vor da terenuri la Snagov, Vama Veche și Giurgiu și va fi lăsat să antreneze și o echipă din divizia a treia germană.

Nu știm dacă Primarul General al Capitalei, doamna Gabriela Firea, va putea să pună la punct spinosul și îngrozitorul transport public și nepublic din București. Durează secole. Dar vedem că se apropie înțelept de studenți și pensionari. Se crede că dacă se dau lunar 500 de lei unui student, acesta se duce la câte un bătrân singur, identificat dinainte de primărie, și-l va ajuta pe acesta să fiarbă un ou, să închidă televizorul, să-și facă cumpărăturile. Vom trăi și vom vedea.

În Cotidianul, de-o vreme, există rubrica "România din piața Chibrit", în care simpli cetățeni zic c-am ce-ar face ei dacă ar fi edilii capitalei.
Înrebarea de azi, 17 nov: Ce soluție aveți pentru lipsa locurilor de parcare. Răspunde o doamnă de pe bd Magheru, îmbrăcată cu palton alb, fular, căciulă, fustă mov: Bucureștiul are nevoie de semne de parcare interzisă pentru ca domnul Tăriceanu să poată opri să cumpere gogoși pentru nevastă. Bucureștiul are nevoie de statui reprezentând-o pe Alina Gorghiu dând meditații la fizică. Astea-s probleme, nu aiurelile dvs.

Agenția CĂLIMARA

16 noiembrie 2016

Două la un leu - 70

Pe vreme de ceață:
1. Cei care nu folosesc proiectoarele de ceață nu le folosesc pentru că nu știu unde să apese. Amin.
2. Am o teorie despre cei care conduc aproape lipiți de mașina mea: pentru ei, 20 de cm înseamnă mult mai mult decît trista realitate. E clar că n-o s-o verific vreodată.

15 noiembrie 2016

Căutătorul de chestii

Când era tânără, Florica Ben Florica era o frumusețe răpitoare. Era înaltă, înaltă, înaltă, avea părul blond, blond, blond cu șuvițe albastre și cireși în jurul urechilor și purta o fustă ecosez din alea aduse în satu-i natal de contrabandiști din Iugoslavia. Ei mai aduceau și ciorapi, Vegeta, gumă de mestecat sârbească, reviste porno și Florica le lua pe toate. Adică din toate câte ceva. Le ducea apoi la școală. Florica, atunci, era în clasa a șaptea. De înaltă ce era, și când stătea jos avea un metru optzeci înălțime, că doar așa putem explica cum l-a putut vedea pe fereastra clasei pe Florin. Pe Florin Înfloratu, fiul unor buticari din centru satului, pe care-l durea în cur de școală, el având viitorul asigurat. Deci Florin trecea pe sub fereastră și l-a zărit Florica. Florin ținea în mână un capac de canal și-n loc să-l ducă la fiare vechi îl aruncă cât colo și-i zise fetei: Hai afară!!

S-au dus în Grădina Botanică. Ce căutăm aici? Chestii. Chestii? Da, uite, floarea asta cu țepi albi, numită floare cu țepi albi este o chestie. Bujorul ăsta cu țepi verzi, numit bujorul cu țepi verzi este altă chestie. Înțelegi? Dar văd că nu-ți place, hai să căutăm chestii la cofetărie. Și merseră la Cofetăria Haiducii din centrul satului. Aici, balamuc. Toată școala chiulea. Cu profesori cu tot. Luară loc la geam. Comandară două chestii dulci, că Florin nu mânca chestii sărate. Io caut numai chestii, îi zise Florin Înfloratu. Chestii serioase. Alaltăieri am găsit în sertarul maică-mii niște chestii de care mi-e rușine. Am găsit două mii de dolari, un bilet semnat Gheorghe de la Cooperativă și-un prezervativ. Îți dai seama. Acum un an, am găsit alte chestii în buzunarul lui taică-meu. Dacă nu-ți place la cofetărie, mergem în munți. Acolo găsim alte chestii, care ne pot duce la dragoste, că nu ne vede nimeni. N-am mai făcut niciodată chestii cu o fată de doi metri patruzeci, trebuie să fie formidabil.

Plecară în Retezat. Natură, nene, ce să zici. Printre maimuțe, urși, brazi și pițigoi tinerii puseră o pătură, își traseră chiloții jos, așa cum se face și când să facă chestii se auzi o voce: Stai, pân' aici v-a fost, și dădură ochii cu un individ cu Constituția României în mână. Era Manole Ben Manole, viitor general cu paza Constituției, atunci însă doar un flăcău care căuta și el chestii feminine prin pădure. Manole zise: Dacă nu-mi dai fata de nevastă și jumătate de împărăție îți tai chestia!

Florin Înfloratu nu vroia să rămână fără chestie toată viața. Își trase înapoi pantalonii, fluieră într-un anumit fel și se sui pe un cal alb apărut de niciunde cu care zbură spre București. Văzând atâta izbândă, Manole o trânti pe Florica pe pătură, făcură chestii și rămaseră împreună și azi.

Denis