31 iulie 2016

Dialog cu Hillary Clinton la parada gay din Stockholm

Asa suntem noi, trăim în cea mai cruntă realitate: vrem să fim în fiecare zi eleganți, vrem să stim ce se discută zilnic în CSAT-ul român, adică dacă trebuie să fim vigilenți cu terorismul ăsta internațional, vrem să stim dacă acelasi CSAT ne îndeamnă, când suntem în străinătate, să băgăm ochii la armate străine, vrem să fim rasi zilnic si asa mai departe. Asa că ne-am dus să vedem schimbarea gărzii regale suedeze. Să vedem câți cai au, ce săbii, ce pinteni, câte coifuri, câte scuturi si dacă ostasii au luat solda, toate astea ca să spunem la noi la CSAT. Pentru că CSAT-ul ăsta are grijăclădirile de noi, de români: nu taie pădurile, nu lasă copiii să abandoneze scoala, se ocupă de inundații, promovează numai literatura scrisă de Visniec si Cărtărescu si altele tari de tot, care fac ca să ne simțim în siguranță.

Pe drum, spre palatul regal, dăm de parada gay. În aceste zile, Stockholmul este capitala gay mondială. Steagul curcubeu este pe toate clădirile, în toate magazinele, le poartă sumedenie de tineri prin oras de ai putea spune că Stockholmul este un urias curcubeu. Ne instalăm la cordonul făcut de poliție. Cu aparatul. Că aveam voie să facem fotografii. Suntem zeci de mii de oameni, de turisti, de gură cască. Parada a început la 2 fix. Si a fost un spectacol colosal, comparabil poate cu festivalul de la Rio. În camioane uriase, cu boxe de mii de vați, în costumele cele mai atractive cu putință, costume ce ar face gelos orice făcător de costume din film sau teatru de pe mapamond, într-un vacarm bine controlat, cu bannere care mai de care mai provocatoare sau sociale sau umane au început să treacă grupuri, grupuri de tineri care luptă pentru diversitate. Sunt mame care luptă pentru drepturile sexuale ale copiilor or, echipe de hochei, echipe de rugby, echipe serioase de asistență sanitară, pomiperi, polițisti, africani, surdo muți, terapeuți, brazilieni, tobari din Peru, travestiți, oameni cu dizabilități si asa mai departe.

Un grup de americani din plutonul care trece pe sub ochii nostri o au pe Hillary Clinton cu ei. Este sub formă de placaj urias, cam cinci metri, si asta vrea sa însemne că Hillary va avea grijă de drepturile lor. Văzându-mă în mulțime, Hillary m-a întrebat: Ce-i cu CSAT-ul la voi? A terminat de apărat usturoiul? A terminat cu tactica Mării Negre, aia în care turcii vă fură calcanul si bulgarii turistii? Dar de balerinii de la Operă a scăpat? Dar de Videanu? E adevărat că nu se mai taie fir de pădure si că s-a dublat bugetul la poliție? Erau întrebări serioase, care mă puneau în încurcătură. De unde stia ea ce stia? I-am răspuns că da, că tot înainte, mai ales că vorbea într-o americană cam de pe la Suceava si nu înțelegeam mare lucru.

Acum se împart prezervative si trec câteva regine gay. Cu coroane de aur, cu fuste verzi, în masini de epocă, cu tocuri, mai trec câțive actori suedezi care fac voluntariat si părăsim parada coplesiți. La propriu. Dacă mai avem forță ne ducem pe seară la concertele organizate de ei în oras: Patti Smith nu stim unde, Joan Baez în altă parte si Kraftwerk prin centru într-o sală.

Cam asa ceva, dar să stiți că a fost mai uluitor decât am putut scrie, mai spectaculos si mai atrăgător decât zic rândurile astea. Da.

Denis

30 iulie 2016

Cu Donald Trump în Kungstradsgarden

Când iesi din aeroportul Arlanda, Stockholm, îți dai seama că e ca la Bucuresti. Autostrăzi imense, suprapuse, tâiate prin păduri virgine, curate, fără magazine de semințe, fără oameni urîți, totul drept, elegant, adică ce să spunem noi? Intrarea în Stockholm este la fel de elegantă ca cea de la noi, când te dai jos pe Otopeni si dai de chioscurile cu exchange în care esti furat pe față. Cauți cu nesaț pe geamul busului o dugheanâ cu cauciucuri, o saormărie, o tonetă de înghețată si ia-o de unde nu-i.

În Stockholm, acum când vorbim, este cea mai mare adunare gay din lume. Primăria le-a acordat toate facilitățile. Au săli de concerte în aer liber, hoteluri întregi, iar pe autobuzele din oras sunt arborate steaguri gay. De fapt, ce s-o mai lungim, li se acordă aceleasi facilități ca la noi, la Bucuresti. Pe scenă, ei cântă banalități. Un rock oarecare, hip hop, ceva usoară a la Aurelian Andreescu prezentate toate de un băiat cu mustăcioară de veveriță. Asa bănuim, pentru că noi nu vedem, fiind de partea cealaltă a mării. Adică ieseam de la Muzeul Naval.

În uriasul parc Kungstradsgarden este sărbătorită Thailanda. Adică 30 de ani cu Thailanda, ceva cu Thailanda, noi cu Thailanda, oameni mici, suedezi eleganți, bone urâte, mii de asiatici, mii de europeni, mii de gay si mii de femei cu rochii de tablă, negre, înalte, râzând neîncetat de socializarea oferită de această minunată Thailandă. Prin parc se vând soareci, păstăi, rădăcini, paste, pui shanghai, pesti mici, pesti mari, sosuri iuți, sepci, bere, vin la 100 coroane paharul, vin prost, fasole, ardei iuți, pâine nu stim de care, totul într-o veselie de început de lume.

Noi căscăm gura. Atâta spectacol simțim că va deveni irepetabil pentru câțiva ani. Si avem cea mai mare surpriză: Suntem abordați de Donald Trump. Un suedez înalt, cu aceleasi frizură, alură, gesturi, gardă de corp. Hello, Denis!! Hello, Donald!!! Asa, poți să-mi spui Donald. Ce-i pe la voi? Prin țară sau unde stăm, la Cecilia? Prin țară, si chiar la Cecilia în Vastra Skogen vreau să stiu. Poate trec pe la ea. Păi, ce să fie, Donald, la noi? A venit Firea la primărie, la Bucuresti, si deja Bucurestiul seamănă cu Stockholmul: e curat, e port la Marea Neagră, sunt supraterane, subterane, lumea umblă cu bicicletele, iar promenada îți dă un aer de demnitate, libertate, mă refer la promenada de pe chei, deci îți dă un aer de siguranță, de lucru bine făcut cum numai ea stie să facâ. Deci, zise Donald, s-o schimbăm? Nu acum, se schimbă singură când va candida la prezidențiale. Dumnezeule, ce viață palpitantă aveți în țara aia. Am candidat degeaba la mine, în State, trebuia s-o fac la voi. Dar nu-i timpul trecut, mă fac întâi senator de Deveselu, si, p-ormă, vorbesc mai usor cu Putin pe o terasă din Bolintin sau Zimnicea decât de aici. În sfârsit, îmi zise Donald, ne mai vedem, să nu pleci, am un cadou pentru tine.

O luăm spre metrou. Metroul de Akalla. Se închid usile, si miile de negri, coreeni, suedezi, rusi, thailandezi, americani, barbadonezi, spanioli, francezi, gemeni, spălătorese, bicicliste din vagon desfac telefoanele si se holbează la ele.

Denis




















25 iulie 2016

Bazaconii

Auzind că Verizon vrea să cumpere Yahoo pentru 4,8 miliarde de dolari, cetățenii satului Teișor, județ Giurgiu, s-au strâns la primărie. Și io am adresă de yahoo, zise un tânăr de 12 ani, candidat la școala de corecție. Și eu, zise vânzătoarea de la magazin. Ba chiar și eu, zise preotul Mărgărit cu o cruce uriașă în mână. Și asta înseamnă că din tranzacția asta ni se cuvine cam jumătate. Se duseră la Protecția Consumatorului pe județ. Protecția era la masă în Giurgiu, acolo pe malul Dunării unde are ciorbă de pește. Ce-i cu voi? Vrem și noi niște bani din tranzacția coloșilor americani. Ați înebunit? O să calculăm cât vi se cuvine și banii îi dăm la pensii speciale, la SRI, și la indemnizații de merit prin uniuni. A cui a fost ideea? Cel care a făcut un pas în față, de fapt mai mulți, a fost arestat și trimis în piața Taxîm din Istanbul ca să-l dea jos pe Erdogan.

Domnul Ninel Georgescu din Uiești, județ Giurgiu, își zicea Lenin. De fapt așa se și citea Ninel de-ndoaselea. Din cauza asta trecea drept înțelept, revoluționar, apărătorul săracilor, omul providențial pentru sat. Și nu numai. La el venea să ceară un sfat toată elita județului Giurgiu. Veni și Robin Hood, care se mutase de când cu Brexitul ăsta în pădurile de pe Neajlov. Domnule Lenin, trebuie să asigurăm paza pădurii. Să nu mai fugă bogații din ea cu banii la ei. Băi, Robin, este o luptă dialectică aici, care se face pas cu pas, adică de loc. Bogatul trebuie să aibă bun simț, să lase un milion, două pentru săraci, tu iei unul, io altul, și săracii îi trimitem la ajutoare la Giurgiu. Că vin ajutoare sociale pe Dunăre de la sârbi, unguri și nemți. Înțelegi? Băi, Robin, tu înțelegi? Robin Hood înțelegea și se întorcea în pădure. Venea de acolo cu un milion de euro și il dădea lui Lenin. De atunci rămaseră buni prieteni.

Aflând că s-a asfaltat o bună bucată de șosea și de pod în satele Vadu Lat și Obedeni, județ Giurgiu, Donald Trump sosi rapid pe Neajlov într-un submarin, la Bucșani, comuna de care depindeau celelalte două localități. La primărie, bucurie mare. Donald a întrebat: Unde duce asfaltul? Departe? Da, i s-a răspuns. Cât de departe? Păi, foarte departe. Excelent, zise candidatul american și se întoarse spre unul din generalii săi: Pe aici atacăm Bulgaria. Da, dar Bulgaria este în spatele dvs, i se trase atenția. Atunci? Brașovul. Bun, fie și Brașovul, închise Donald Trump discuția și urlă ceva în engleză la căpitanul Nemo, cel care-i conducea submarinul.

Șarpele cu Clopoței Virgil Parapantă, avea el și ochelari dar asta n-are valoare în povestea noastră, deci Șarpele cu Clopoței Virgil îl chemă la sediul PSD din localitatea Tușnad, județ Naiba Știe, pe măcelarul localității, vestitul Cuțit de Dinți. Bă, ai plagiat!! Te-a văzut Tanța, moașa. Eu?, tovarășe cu Clopoței, eu? Să moară mama!! Hopa, asta-i o idee bună. Dacă moare, te cred. Cuțit de Dinți se duse la maică-sa și-i tăie beregata. Cazul făcu vâlvă în PSD și de atunci fu interzis plagiatul.

Denis

24 iulie 2016

Singurul târg de mașini din Europa, Vitan, care n-are nicio parcare

Avem nevoie de bani, trebuie să plecăm într-o țară nordică, ceva eschimoși, ceva frig, ceva ABBA, ceva cu mulți cerșetori români și avem nevoie de bani. Tina Cumva a zis, din gemul de prune: du-te la târgul din Vitan și vinde mașina. La Vitan, târgul ăla de mașini, și cât luăm pe ea atâta stăm. Avea dreptate. Așa că ne-am suit în Renault Grundig, un Renault ultramodern cu o singură ușă, și aia decapotabilă, și am ajuns pe cheiul gârlei într-un minut. Problema e parcarea. Am umblat o oră să parcăm. Ne-am gândit: un târg de mașini fără o parcare? Se poate așa ceva? Da, se poate. E loc înăuntru, e un platou cumva, dar platoul e ocupat cu anii de samsari care vând fel de fel de gioarse. Poate și mașini bune, dar n-ai timp să le cauți pe toate. Am luat-o înapoi, pe chei, și am găsit parcare la o juma' de oră de târg, undeva pe trotuar, de unde se ridicau mașinile.

Târgul de întâmpină cu șorici, mici, muștar, ia nene undița, ce vrei domle, câteva genți, cârnați, bere. Pe platoul de mașini zic și io din om în om: Vânz Renault Grundig, d-ăla cu o ușă. Bine, bine, da unde o are? Ce? Ușa? Păi, ține loc de tavan. Și nu consumă, că prin ușă intră vântul și-o-mpinge. Râd de mine. Așa că aplicăm planul B, și mergem și ne căutăm valiză. Valiză de Blue Air. Că aia de Wizz e altfel. Și aia de TAROM e altfel. Și aia de KLM e altfel, bașca Air France, bașca, bașca. De ce nu se poate face o singură valiză? O singură parcare? Încep picturile. Picasso la 10 lei fără ramă, 20 cu ramă. Monet, Manet, toată familia, la 10 lei: marine, flori din Bărăgan, fete din Miorița, adică fetele lu' ciobanii ăia, portretele lu' bunicu, lu' nepotu, o fabrică ceva, un câmp, păduri nesfârșite. Astea ultimile, pădurile, erau de Gogan. Așa scria: Gogan. Întrebăm dacă au Dragnea, Ponta, Iohannis de Gogan, că nouă ne place mult pictorul ăsta de care am învățat și la școală. Nu, n-au. E unul mai încolo care un Macovei, Monica Macovei, dar e de unul Tintoretu și are mustață. Dar vinde și lame de ras M10.

Am găsit valiza. Am luat patru din care una nefolosibilă. Le-am cărat mândri prin târg. Cineva ne-a recunoscut la ieșire și ne-a întrebat cu cât vindem Renaultul Grundig. Ne-a dat pe el 10 lei și am plecat fericiți. Scăpam dintr-un mare calvar. Totul în soare, totul fără niciun bon fical, totul plin de salopete, de cafea, de citrice, de teniși, de cămăși. Toate mărfurile mai scumpe ca la orice magazin din oraș. Vroiai Adidași de 100 de lei, acolo sunt 120. Un săpun de doi lei acolo e zece și cu asta am spus tot.

La Blue Air nu ne-a dat bilete de avion de 10 lei. Așa că am vândut valizele și ne-am luat. Acum suntem în avion și tot ce se vede pe geam este o mare de mașini din singurul târg auto din Europa fără nicio parcare.

Denis

23 iulie 2016

Învățăturile generalului Manole după Nisa și Munchen

Andrei Ben Andrei, fiul generalului Manole Ben Manole, el însuși un ofițer destoinic, de carieră ca ăl bătrân, ofițer care se ocupa cu transmiterea bolilor sexuale, deci Andrei Ben Andrei iubea și el o fată. Fată de ministru de interne, Marcela. O tipă blondă cu cercei zburători. Primiseră ordin să se iubească și o făceau cu sârg, în văzul lumii, în Cișmigiu, pe la seratele ICR organizate la Paris, de unde veneau cu poezii care le plăceau sau cu imagini din picturile moderne ale unor artiști care aveau voie să călătorească. Pe scurt era o iubire bine supravegheată, cu sentimente reciproce, cu satisfacții sexuale, chestii.

În seara asta se uitau la televizor. În uniforme, cum li se spusese de la școala de securitate. Dragostea poate trece și prin uniforme, dragi copii! La televizor erau niște animale, deci erau pe Discovery. Animalele beau apă, chestii d-astea, și lor le plăceau. La un moment dat, un urangutan verde din cauza sărăciei se apucă să urle ca un nebun: Trage cu pistolul, trage cu pistolul. Și nici una nici două, Andrei mută teveul pe CNN. Acolo erau imagini din Munchen cu un individ care trăgea de zor omorând oameni într-un mall ceva. Andrei își aduse aminte și de masacrul de la Nisa când cu camionul ăla, și-și dădu brusc seama că el, în condițiile astea, nu poate să iubească. Își risca viața. De exemplu, se ducea să cumpere iubitei lui, Marcela, o carte de spionaj și în librărie, la Eminescu, să zicem, este un terorist care trage cu mitraliera. Păi, nu? Dacă trage taman în el? Acum când era pe cale să se transfere de la secția transmitere sexuală la secția proză, ambasade din cadrul securității? Începu să plângă. Marcela își scoase sutienul și-l șterse la ochi. Îi spuse: Hai, mai bine, la general, la taică-tău, el știe ce trebuie să facem.

Generalul Manole Ben Manole era cu Constituția României în mână. Căuta capitolele în care scria de Nisa sau Munchen. Nu scria. Își primi băiatul în papuci. Stătea pe covorul fermecat dat de la SRI: Măi, copii, măi dragii tatii, păi la noi terorismul n-are nicio șansă. Vreți să vă spun de ce? Pentru că se izbesc de cultură. Păi, dacă un terorist, fie el și cu mitralieră, citește înainte de a trage Miorița, nu înlemnește de emoție? Când vede el că transilvanul îl bate pe moldovean, păi nu sare el să-i împace? Dar Luceafărul? Luceafăr blond cobori în vânt sau cam așa ceva, păi, ce torist trece de versul ăsta? Cum să coboare Luceafărul, se întreabă el, și renunță să tragă. Sau Pescarul Amator? În ce literatură există această problemă? De dimineață lângă lac pescarul amator ceva cumva, că nu mai știu? Înțelegeți? N-ai cum? Păi, în Franța au tras că n-au ăia nicio Mioriță, n-au!! În Germania la fel. Păi, nici nu merge un cioban turingian cu unul bavarez să se ia la bătaie ca să-i înmoaie inima teroristului, înțelegeți? Mergeți și iubiți-vă, lăsați terorismul în grija mea. Făceți-vă o firmă de fezabilitate, una de consultanță și mergeți de haliți banii oriunde vreți în lume. Asta vă sfătuiesc. Că la DNA vorbește tata. Și faceți copii. Doi, nu mai mulți. Și învățați-i să tragă cu arma. De mici. Cu arme de mare calibru. Înțelegi? Că nu se știe ce cioban, să-i zicem apusean, începe să tragă pe la maratoanele noastre hazlii și inutile. Hai, pa!!!

Cei doi iubiți se stabiliră în Barbados într-o insulă privată. Nu știau ce-i aia consultanță și nici ce fezabilitate trebuia făcută pentru autostrada Iași Cluj, cert e că le veneau cam două milioane de euro pe zi, cu care, da, făcură doi copii și cumpărară patru rachete sol aer.

Denis

21 iulie 2016

Știri pe scurt

Doamna Valentina Pricop din comuna Orăștie, județ Giurgiu, cumpără cicatrici de ocazie. Ieri a dat lovitura cumpărând în iarmarocul din Valea Cascadelor cicatricea lui Tudor Vladimirescu, 1820. Cu atestat. Întrebat de unde o are, vânzătorul i-a spus: I-am făcut-o chiar eu alaltăieri pe când încerca să se dea la gagica mea în Centrul Vechi. L-am bătut de i-au sărit ochii din cap, caftanul i l-am călcat în picioare iar când capul i-a stat unde-i stăteau picioarele i-am făcut cicatricea. Am luat-o cu mine mărturie, dar n-a reclamat-o.

Doamna Theresa May s-a adresat pentru prima-și dată Parlamentului local, al ei de acasă: Bă, băieți, alea patru submarine atomice ale noastre s-au învechit. Le reînnoim, le reînarmăm că nu se știe când păți-vom o provocare atomică. Parlamentarii englezi au rămas gură cască. Ei se așteptau ca prima ministreasă să le zică de pensii, de lupta anticorupție din România, de Marea Baltică, că de ce Polonia și nu Deveselu, altele. Dar și-au notat cuminți și-au plecat acasă.

Văzând că este posibilă o lovitură de stat în Turcia, tâmplarul Bechiniueseser Georgescu din comuna Clejani, județ Giurgiu, porni și el una. Adună vreo 15 puciști și puciste de la cârciumîă și porni în asalt la primărie. Ocupă ghereta portarului. De acolo își făcu cunoscute dorințele: Caietul de la cârciumă să dispară. În cel nou, numele puciștilor să nu mai fie trecut niciodată, deși ei vor continua să cumpere. Ba chiar mai mult decât până acum. Apoi, luă o coasă și scrijeli portretul primarului care atârna pe acolo.

Doamna Apădean Andreea Mădălina, 50 de ani, inginer constructor din Reșița, vinde casă în Gărâna. Casa este aflată deasupra cimitirului, de unde se vede perfect Poiana Lupului, deci tot festivalul de Jazz și celelalte manifestări. Prețul e mișto, negociabil, iar casa are o cameră de 30 mp și o bucătărie, baie, curte, 2.000, altele. Sunați la tel 0747 082 485 sau la 0770 515 867. Succes, femeile chiar vor să vândă. Zicem femeile pentru că proprietărese sunt o mamă și fiica.

PUBLICITATE Două tinere aleargă pe bicicletele în jurul lumii. Una zice, undeva prin Oceanul Atlantic: Dragă, am gaze. Cealaltă: Ca la țară? Albe, așa ca smântâna?

Echipa de fotbal Rapid în faliment. Va fi scoasă din soccerul primei ligi. Da, dar mai poate avea loc pe 24 august o revenire cumva, că așa e în România cu Justiția. În urma acestei reveniri, Rapidul se va transfera în Anglia, care fiind Brexit, va ajunge în Germania. În meciul direct cu Bayern Munchen Rapidul va câștiga cu 2 la 1 și va câștiga campionatul german. Extraordinar.

Domnii Iohannis și Cioloș la Dezabaterea Publică privind Strategia Națională Anticorupție. Mamă, mamă!! Aplicarea măsurilor luate cu această ocazie nefiind opționale: Ori anticorupție ori murim. Da, dar anticorupția asta nu oprește exodul medicilor chiar dacă plicurile nu mai circulă, anticorupția nu ne pune masă o felie de cașcaval și așa mai departe. În rest, lupta e strânsă.

Theresa May și Angela Merkel. Cele două prime doamne. Ei bine, dânsele s-au văzut la Berlin și au aprobat lupta anticorupție din România. Primele două doamne ale Europei au declarat că sunt invidioase pe luptătorii români.

Agenția CĂLIMARA

20 iulie 2016

Presa străină

THE BOLINTIN TIMES - Prin Bolintin umblă un morcov stingher. Nu știe în ce cur să intre. Se duce la PSD. Aici nu se poate, pentru că nimeni nu are aprobare de așa ceva, nu s-a mai auzit adică. Morcovii vin numai de la centru, dacă ar folosi alții pesediștii locali ar fi dați afară de la muncă. Singura formă de șantaj. Atunci, morcovul se duce pe câmp. Trece un urs. Morcovul și Ursul vorbesc. Adică nu vorbesc, că ursul ia morcovul și-l halește. SRI-ul local face apoplexie. Zona e evacuată. Află Angela Merkel. Mamă, mamă!!

CĂLĂRAȘI JOURNAL - Apa Dunării transportă mătasea broaștei. Ilegal. Echipa de control a primului ministru vine la fața locului. Cântărește mătasea. Sunt 100 de tone. Încurcat în mătase este și un biban. Bibanu zice corpului de control: Vă fut muma-n cur!! Află SRI-ul local, află Angela Merkel, află Putin. Summit la Călărași. În timpul summitului se proiectează filmele lui Sergiu Nicolaescu. Unul din ele atrage atenția. Este despre Mătasea Broaștei, o tipă care apare goală într-un camion. Nicolaescu o împușcă.

BUCUREȘTI WEEKLY - Pe Calea Rahovei se vând pepeni. Este inflație, supraproducție. Aflând de criza de medicamwente din spitale, producătorii își cedează recoltele de pepeni fabricilor de medicamente. Acum din pepeni se fabrică penicilină, medicamente oncologice, pempărși, piramidoane și seringi. Inițiativa ajunge la urechile SRI. Află și Angela Merkel. Un producător leșină. Un tren cade în Mediterană. Un avion îl calcă pe Erdogan. Este nenorocire, astfel că producția a trebuit oprită.

GĂRÂNA CHRONICLE - În seara a treia a festivalului aniversar de la Gărâna, domnul Florian Lungu a spus un banc excelent: Un tip iubește o tipă. Cam cu năzbâtii. El ia o bâtă, ei îi cad chiloții. Ea ia o bâtă, lui îi cad chiloții. Apare soacra. Amândoi o lovesc cu bâtele, soacrei îi cad chiloții. Și tot așa cu toți locuitorii localității Văliug, judeș Caraș Severin. Când cantitatea de chiloți a fost suficientă, tinerii se duc la târgul din Reșița. Sunt arestați. Află Merkel. Află Iohannis. Se oprește producția de chiloți a României. Gata. Se râde tare la banc. Se râde foarte tare.

MIMIȘOR DIMANCHE - Un tânăr trece printre grataragii de pe Valea Ursului din Bușteni. Are o carte în mână. Le zice: O carte citită e un grătar pierdut. Grataragii sar la bătaie. Află Merkel. Află Erdogan. Află Hollande. Ce mai vreți?

Agenția CĂLIMARA

19 iulie 2016

Ce mare este fără tine patu

Domnul Cadâr L. Lopată din București, cu sediul în București, strada Spătarului 6, este de fapt evaluatorul României în situații limită dictate de BNR atunci când BNR nu vrea să dea socoteală de felul în care se scurg banii noștri, este finanțatorul ștrandului Cotroceni, cel din care lipsește apa, este omul cu fezabilitatea pe tronsoanele de autostrăzi Sibiu Sibiu, ceva scurt de 1 metru, Tușnad Giurgiu, ceva lung care nu se face niciodată dar se încasează banii, este omul care a hotărât că plagiatele nu sunt ale noastre ci ale urmașilor urmașilor noștri, este omul care zice de toaletarea copacilor atunci când pentru București nu se mai poate face nimic, și este, în sfârșit, omul care are o firmă de consiliere a lui Călin Popescu Tăriceanu în care hotărăște de unul singur pe-a câta nevastă să-și ia aprigul politician.

Acum când scriem acest material, domnul Cadâr este în pat. Ascultă celebrul hit al lui Adi de la Vâlcea, Ce mare este fără tine patu. Și se gândește că de la pat și de la faptul că de multe ori ești singur în el pleacă toate relele. Uita lovitura de stat din Turcia. Păi, eșua ea dacă generalii ăia aveau pe cineva în pat? Adică nu erau singuri? Uite și la masacrul de la Nisa. Păi, băiatul ăla cu camionul dacă avea o gagică în pat nu rămânea acasă? Sau la noi. Păi, dacă se făcea o alianță PSD, PNL, PMP, UNPR, USB nu era mai bine pentru țară și nu însemna că patul nu era gol?

Domnul Cadâr fredona melodia, îi plăcea foarte tare. Și se gândea că în calitate de reprezentant al României la Reuniunea 40 a Comitetului UNESCO pentru Patrimonii Naționale nu era cazul să-l propună pe Adi de la Vâlcea Patrimoniu. Că ce? Le Corbusier ce calități avea în plus? Sau Dali? Da' dacă nu mergea Adi, l-ar fi propus pe Arsenie Boca. Și nu numai pentru Patrimoniul Național, ci și pentru Patrimoniul Universal cu statuie ridicată, ca aia americană Libertății, în Vârful Omul, ca să se vadă de pe Marte. Iar dacă nu mergea nici cu Arsenie Boca ar fi încercat cu Ion Iliescu, cu Justiția română sau cu CNSAS-ul. Vedea el.

În dimineața zile de 17 iulie 2016, domnul Cadâr se îmbrăcă elegant cu o iie lungă de damă, cu ciorapi trei sferturi cum poartă soliștii de muzică populară, cu mustăți de colonel în retragere și luă mașina spre Reuniunea Comitetului UNESCO. Pe drum izbucni puciul din Turcia, iar Istanbului, se vedea pe fereastră, era în flăcări. Domnul Cadâr se întoarse mâhnit acasă și-și puse din nou Ce mare este fără tine patu. Se simțea foarte bine, excelent, ba chiar avea să ceară o mărire babană de salariu.

Denis

16 iulie 2016

Într-un tufiș e o țuică bătrână

Moșu, Florian Lungu, prezintă de 20 de ani Festivalul de la Gărâna. Își începe fiecare seară cu o glumă bună, un banc, un proverb, ceva. În seara asta zice: Dacă bei țuică de prună, poți să fuți o babă bună!! Am râs, lacrimile inundă Poiana Lupului. Da' nu așa că am râs, poiana s-a zguduit de hăhăieli cam o oră, că s-a cam uitat bancul. Printre grohăieli și lălăieli am încercat să refacem, să ne aducem aminte ca să-l spunem și noi nepoților. Io: Vine o babă bătrână și bea țuică bătrână. Ha, ha, ha!! Nu, nu așa. Lorena: O babă bătrână bea țuică bătrână și țin-te futai. Ha, ha, ha, nu e bine, ha, ha, ha!!! Voicu: Cine n-are babă și țuică bătrână n-are ce fute. Ha, ha, ha, pe-aproape. Doamna Pătrunjel: Cine vine seara la baba bătrână? Cu gândul s-o fută? Țuica bătrână!!! Ha, ha, ha!!! Nici asta nu e bună. Tina Cumva: O babă, fie ea și bătrână, fute o țuică bătrână. Ha, ha, ha!! Roseanne: Cine-i baba, cine-i țuica și de ce s-o futem? Ha, ha, ha, nimeni nu mai ținea minte. Așa că a zis Tati: Am io o țuică bătrână. Babe nu știu dacă găsim. Și Moș Lungu a adăugat: În seara asta vor cânta în deschidere Liviu Butoi The French Connection cu Mircea Tiberian la pian.

Cei doi muzicieni români, creatori de universuri sonore deosebite, vor cânta alături de artiștii improvizatori fancezi David Patrois, vibrafon, Arnold Cuisinier, contrabas și Edward Perraud, tobe. Liviu Butoi, născut Brăila, stabilit în Franța, este saxofonist, flautist și compozitor, aparținând generației de aur a jazz-ului românesc. În copilărie a studiat oboiul. Mai târziu, alegerea firească: saxul. Va concerta apoi la București cu Marius Popp, Johnny Răducanu, iar la începutul anilor 80 începe o lungă colaborare cu Mircea Tiberian, pian. În 2002, Societatea Română de Radiodifuziune îi conferă în cadrul Galei Premiilor de Jazz Premiul de Muzician al Anului. În ce ne privește, jazz-ul practicat de Liviu Butoi The French Connection este neinteresant. Un jazz simfonic, dar un simfonic a la Geroge Enescu, disonant, neritmat, fără teme majore în compoziții, ci doar o alăturare de note disparate care dădea o polifonie de neascultat. Când au avut, puține, improvizații bune Poiana a hăulit de plăcere. Asta a fost cam cinci minute. Muzicienii cântă de mult timp împreună și poate ar trebui să facă ceva să-și schimbe stilul, să cânte ceva modern în ton cu schimbările rapide care au loc în lume. Nu mai putem ascula în sec 21 un oboi sau flaut cântând nimic, lent, fără melodie, de neurmărit.

Ne-am dus până la hanul la care stăteam. Nu la Răscruce, ci la Wolfsberg. Mai sus de Răscruce. Chiar ne-am întrebat de unde vine numele de Wolfsberg ăsta. Tina Cumva a zis că Wolf e lup în germană și berg trebuie să fie pălăria pe care o poartă. Lupul cu pălărie. Mișto. Gazda, doamna Maria, excelentă, ne-a gătit la masa de seară ceafă la grătar cu cartofi prăjiți. Ne-a întrebat de ce nu l-am adus și pe Liviu Butoi ca să încerce una din ideile ei mai vechi în materie de pensiune: Masă de seară cu Flaut și Mircea Tiberian.

N-am știu ce să-i răspundem. N-am știut. Pentru că n-am știut, am dat în plâns și ne-a salvat doar încercarea de a ne reaminit bancul Moșului cu țuica bătrână. Tina Cumva a salvat seara și a zis: De Moșu să nu vă legați, că e prietenul meu. Așa e, știam.

Denis

14 iulie 2016

Ia-mă, nene!!

Mai, mai să ne înnecăm cu mirosul și frunzele de pătrunjel. Că să ne ia vederile și auzul, și asta pentru că în Gărâna a apărut madam Cristina Pătrunjel. Toată o verdeață, o frumusețe, un zâmbet. Avea rădăcini pe ea. Și a zis: dacă unii vin cu ocazia la Gărâna și ocazia nu-i mai ia, cu ce se întorc la Bucureșți, la Reșița, la Timișoara? De fapt Tina Cumva a zis asta. Iar madame Pătrunjel a plâns pentru că așa era. Cum se întorceau oamenii ăia? Pe jos? Să-i fi luat ea cu mașina? Dar dacă erau 200? Și atunci, tot Tina Cumva a zis în mirosul ăla de pătrunjel din Poiană: ar trebui să existe la standul de cd-uri o listă deschisă de oamenii de acolo, listă care să se numească Ia-mă, nene!! și pe care fiecare din turiștii care vrea să ia pe cineva în vreo direcție să se treacă acolo cu telefonul și așa mai departe. Ideea ne-a venit de la Madi. Și-uite așa. S-a-nțeles? S-a-nțeles: ai un loc în mașină și vrei să iei pe cineva la întors? Te treci pe listă, cineva te sună și-ți umpli mașina. Bun.

În mijlocul scenografiei cu Pătrunjel și noi, pe scenă, în a treia zi, au apărut Rusconi și KTU. Rusconi, Elveția, sunt mai mult decât un trio de jazz, sunt un grup creativ. Începând din 2004 și până în prezent, Ștefan Lusconi, Fabian Gisler și Claudio Struby au lansat 7 albume, au avut peste 300 de concerte în Europa și Asia, au realizat experimente muzicale, au câștigat Echo Jazz, au fondat casa de discuri Qilin Records, au arătat cu The Kinder Orkestra că muzica nu înseamnă pentru ei nu doar tehnică, ci și emoții, și poate avea același impact indiferent de generație.

KTU, Finlanda, reprezintă un trio exploziv alcătuit din temerarul acordeonist Kimmo Pohjonen, percuționistul Pat Masteloto și chitaristul Trey Gun. Începând cu anul 2004, concertele lor se trasfotmă în evenimente unice în care improvizația atinge neobișnuite intensități, iar creativitatea pusă în comun dă naștere unor peisaje psihedelice și unor trăiri destul de puternice.

Și cum ceva rău trebuia să se întâmple, de cum a dat cu întunericul în Poiana Lupului și-a făcut apariția Monica Macovei. Avea o trompetă sub brațul stâng semn că voia să ne cânte un vals în do minor de Monica Macovei. Sub brațul drept avea o tobă semn că voia să credem că ea e Jack Dejohnette, iar pe genunchi ținea un clavecin la care ar fi vrut să cânte imnul școlii de la Băneasa. Lumea n-a băgat-o în seamă, nu i-a cerut nimic, așa că după ce a plecat peste Poiană s-au așternut din nou muzicile și pătrunjelul.

Da, așa a fost.

Denis

13 iulie 2016

Târgul de viniluri

A doua zi, Gărâna a fost străbătută de un fulger încărcat cu trei tone de ghiață, de o săgeată, a lui Ion, de la Vlad Țepeș, și de un tip care urca Pas cu Pas spre hanul La Răscruce strigând: Azi la ora 12 cântă la han Berti Barbera. Sute de oameni au zbughit-o care-n-cotro: spre Reșița, Iugoslavia, Berlin, Văliug, Brebu, Caransebeș. Dion a zis: Noi, hai în Poiană să inaugurăm târgul de viniluri pentru colecționari. Adică lui îi convenea, că-și luase de acasă vreo sută de viniluri cu fel de fel de frumuseți. Nouă, mie și Tinei Cumva nu, pentru că nu aveam la noi decât un vinil cu Marius Țeicu cu ceva jazz. Jazz românesc de pe TVR, de prin anii 60, cu Edmond Deda solist.

Ne-am dus dară și am deschis târgul, în sensul că ne-am așezat pe niște bănci din Poiana Lupului, am expus discurile și am așteptat. După vreo opt ore cineva a întrebat cât costă Marius Țeicu. Noi am zi că patru sute de lei. Un cioban cu turma a zis că dă mai mult, cinci. Două balerine, șapte. A apărut un contabil și a zis că Marius Țeicu el știe toate meodiile lui pe dinafară și a dat o mie în bancnote de cinci lei. L-am dat și așa a început ziua a doua.

Ne-am trezit cu polonezo-danezii de la Wojtec Mazolewski Quintet. Ei își prezintă ultimul lor albuum, Polka. Albumul nu este doar un jurnal de bord al muzicienilor călători, ci este, în același timp, o incursiune încărcată de emoții printre sonorități noi, percutante, melodii acaparatoare, toate acestea fiind dublate de virtuozitate. Quintetul a concertat deja pe toate scenele europene din Germania, Ungaria, Turcia, Cehia sau India.

Apoi, sârbii de la EYOT, un mixt perfect între vechi și nou, alcătuind o alianță sonoră nouă pentru o nouă generație. Eyot este un quartet alcătuit din cei mai promițători tineri muzicieni din Serbia. Au înregistrat un album spectaculos, Horizon, în 2010, și de atunci nu încetează să crească în popularitate. Ceea ce îi face speciali este modalitatea în care par să fi doborât granițele temporar geografice și culturale ale jazz-ului balcanic. Muzica lor corespunde de fapt spiritului timpului, împletind sonorități din muzioca clasică, din rock și muzica tradițională și atrăgând în acest fel un public nou și mai ales tânăr.

Seara se încheie cu FOOD, un proiect duo Marea Britanie Norvegia. Este o întâlnire cumva aranjată între doi muzicieni acum mai bine de 18 ani, Thomas Stronen, percuție, Iain Bellamy, sax, electronic. Întâlnirea lor s-a transformat într-un proiect ce-a confirmat de-a lungul timpului că posedă o calitate miraculoasă: aceea de a furniza constant hrană artistică, din ce în ce mai bogată, mai plină de esențe melomanilor pentru care a asculta muzică este la fel de vital cu a se hrăni. Acest proiect se numește, cum altfel, FOOD.

O seară agreabilă, reușită, interesantă, așa că a sunat telefonul. Era Lorena. Venise la Gărâna cu Cristina. Lorena era încălțată cu cizme din arpagic, îmbrăcată cu o fustă din frunze de spanac și o iie de țelină iar pe cap avea o pălărie din coji de roșii, mesajul fiind că ea nu mănâncă carne. Nu-i așa.

Denis

12 iulie 2016

Dacă aș fi știut că peștii vorbesc

Tipul care pescuiește de partea cealaltă a râului Cerna, solid, cu cizme cauciucate, cu un brâu de lână pus împotriva țânțarilor, sub un cer lacrimă albastru, deci tipul are în mână o undiță cum n-am mai văzut. Ceva. E bucuros că a prins un pește, peștele ecuolter aveam să aflu, care trăiește doar în Cerna și vine de undeva din Reșița, peste pe care mi l-a arătat cu mândrie. Am auzit cu urechile mele cum peștele a spus într-o românească atuentică: Haideți la festival. Noi ne-am mirat. Peștele, uriașul pește a subliniat: A început Gărâna 20. Ne-am adus aminte că de-asta venisem, așa că ne-am strâns mașina, sculele de brodat și am dat năvală în Poiana Lupului. Omul cu peștele ne-a ajuns cât ai clipi. Am făcut o masă cu Tati, Tina Cumva, Lorena, Dion, Voicu, Roxana, pahare, brânză ceva. Peștele a spus: Fiți atenți la Carlos Bica. Ăla cu basul.

Dar mai întâi a fost vorba de niscaiva olandezi: Yuri Honning Acoustic Quartet. Yuri Honing este un sax foarte bun. Deschis la orice sursă de inspirație: folk, rock, muzică pop. Yuri improvizează pe celebre teme Police, Abba. Yuri este secondat de instrumentiști valoroși. E păcat că au fost programați în deschidere, pentru că Poiana era la acea oră în mare agitație: Mulți se strigau, Bă, Vasile, mulți căutau un loc de somn, alții bere, fasole, miere, gagici și nimeni n-avea timp de ascultat ce era bun pe scenă. Păcat. Așa a spus și peștele, care trona într-un acvariu uriaș pe masa noastră, a spus: Păcat. Oamenii ăștia trebuiau ascultați mai în noapte. Mai în noapte, așa a subliniat și a mai zis ceva, dar a venit Maddi Cornea care nu-ș ce voia.

Apoi, Magnus Ostrom Band, Suedia. Magnus, tobe, percuție, zice: Îmi promovez la Gărâna albumul Parachute, albumul din 2016, deci unul proaspăt. Acum noi nu știm dacă chiar Magnus a spus asta sau peștele nostru de pe masă. Nu s-a înțeles. Cât despre quartetul Magnus Ostrom Band numai de bine, dar fără străluciri. O trupă de mijlocul clasamentului, una de primă zi, de încălzire.

La finalul primei seri, Carlos Bica, contrabas, Frank Mobus, chitară, Jim Black, tobe percuție. Proiectul lor se numește Azul și cam atât. Pentru că Carlos Bica n-a impresionat, fiind chiar banal pe alocuri, șters, de neauzit. În schimb ceilalți doi pareneri ai lui din trio s-au făcut rermarcați, mai ales excelentul tobar Jim Blake. Avantajul lor? Cântă de foarte mult timp împreună și asta se vede din prima. Peștele a și zis: Uite, ce-nseamnă coeziune. Da, așa a zis, coeziune, că altul n-a găsit. Repetăm: Ne-a impresionat bateristul, Jim Blake. Imprevizibil, solouri frenetice dublate de calm, de zgârieturi pe cimbal, chestie care ține publicul încordat, plăcut încordat și atent.

Trebuia să ducem peștele înapoi. Ne trebuia și mâine, că vorbea bine. L-am dus.

Denis

06 iulie 2016

România înspre înainte

Nici n-a fost anunțat bine noul proiect de țară pentru România că acesta a și început să funcționeze din plin. Așa, de pe o zi pe alta. Ce puțin i-a trebuit. Am stat 26 de ani să avem un proiect, acum îl avem și uite-l că merge. Fața României e alta. De nerecunoscut. De ieri până azi. Dăm doar un exemplu: Ministrul neremaniat al agriculturii a spus că în România trebuie să dispară urgent diferențele dintre orașe și sate iar asta se poate face prin construirea, la sate, de piscine și săli de sport. Asta, declarația, a fost dată luni, 4 iulie. Astăzi, 6 iulie, deja la piscina din Bolintin, construită din fondurile locale, piscină de 85 metri lungime pe 220 lățime, deci astăzi la piscina din Bolintin a venit să facă înot echipa de fotbal CF Barcelona. În loc să se ducă la piscina de pe Dinamo, Barcelona a venit aici, vă dați seama ce repede s-a nivelat diferența dintre oraș și sat dacă ea a dispărut în totalitate. Mai mult, în satul Potigrafu de pe DN1 s-a construit o sală de sport uriașă, ultramodernă cu cinci laturi de câte 300 de metri fiecare, cu piscine interioare, una alta, în care a venit deja celebra echipă de baschet americană Cavallier din Cleveland. James Lebron, jucătorul lor de bază, a declarat: Mă bucur că au dispărut așa repede diferențele dintre oraș și sat în România, pentru că acum îmi pot cumpăra țigări nu numai de la București ci și de la Corbeanca, loc în care mi-ar plăcea să-mi aduc gagica ca să privim superbele peisaje montane din Balotești. Și exemplele ar putea continua. Iată deci că se poate. A fost destul un imbold de la șefii statului, Iohannis și Cioloș că România a început să se miște accelerat înspre înainte. E corect "înspre înainte"? Da, da e corect. Că "înspre înapoi" nu merge. România n-are cum să meargă înspre înapoi, deși ar vrea. Deși asta face.

Gărâna 20. Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna împlinește 20 de ani. Va fi, anul acesta, ediție aniversară. Mergem și noi. Ne-am făcut deja bagajul: O căciulă, marmeladă, săpun, o fustă pentru Tina Cumva și l-am sunat pe Dion. Bă, mergi? Da. Cântă tot ăia? Nu, alții. Vine și cutare? Da, vine. Ăla mai cântă la bas? Da. Stăm la Răscruce? Probabil. Cum probabil? Păi, poate nu stăm. Mai au ouă? Pentru micul dejun? Da, mai au. Am trimis trei camioane. O să ningă? Dracu' știe. Îmi iau schiuri, ceva. Mănuși. Dacă e gulaș, avem ce hali seara. Păi, nu gulașu'-i baza. Ci muzica. E mișto anu' ăsta? Ca de obicei, numa' că anu' ăsta sunt mai multe manifestări. Adică? Sunt concerte zilnic și la Răscruce. Cântă fel de fel. Așa că e un program dur: Sculat dimineața, concert la Răscruce la ora 12, halit ceva repede, citit Pas cu Pas la siestă și pac, la ora 19 la Poiana Lupului, unde e ăia grei. Bun. Și de ce să vin și eu? Păi, mai asculți, mai behăim. Io ascult acasă. Știi bine. Ascult și urmăresc remanierea. Cui? A lu' guvernul român. Deci nu vii? Ba da. N-am zis. Ba ai zis acum. Am zis, da' vin. Voi ce v-ați luat? Păi, unt, chibrite. Marmeladă să iau? Nu, am luat noi. 10 kile? Da, 10. Bine, și la ce oră? Dimineață, la 7. Bine.

Acum suntem pe drum. Avem deja în față Turnu Severin. Aici deja se construiește un stadion uriaș cu trei laturi pentru trupele rock care nu mai au voie să cânte în Piața Constituției din București. Chiar acum repetă Holograf. Se aud acordurile lu' Băieții plânge, liru, liru, Băieții plânge, liru, liru și tot așa.

Denis

05 iulie 2016

Un superb proiect de țară: DENOMINAREA

Cât era Anglia în UE noi, românii, nu puteam avea niciun proiect de țară serios. Să luăm de exemplu forța aburului. Invenția românească era foarte simplă: Se aduna aburul scos de oameni pe gură iarna, se aduna în niște lăzi mari, iar vara i se dădea drumul și astfel se puteau pune pe roate mecanisme agricole. Dar chestia cu aburul o făcuseră englezii, de mișcau cu el locomotive și corăbii, deci superba noastră invenție era de căcat. O alta a avut aceeași soartă: Se dădea tuturor românilor câte o lopată și se săpa de la Marea Neagră la Iași Canalul subteran Mânecii, ca să deviem circulația vest europeană pe la noi cu imense beneficii turistice. A fost și această frumoasă propunere un eșec din cauză că Canalul Mânecii unește doar Franța și Anglia, iară nu România și Moldova, iar proiectul de țară respectiv a fost abandonat.

Acum, România are oportunitatea unui proiect de țară nemaiîntâlnit. O asemenea ocazie se ivește odată la o mie de ani. Să nu-ți stea niciun englez în cale este de vis. Astfel că, autoritățile s-au gândit la Denominarea Populației României, DPN. În așa fel încât, fiți atenți, dacă tăiem patru zerouri din 18 milioane rămânem cu 1.800, una mie opt sute de români. Denominarea leului a fost un succes, așa va fi și cea a populației. Gândiți-vă ce ușor ar putea fi împărțiți acești o mie opt sute de români: Cinci la Constanța, Duda la Câmpina, Margareta la Pitești, Dragnea la Iași și Teleorman și așa mai departe. Propunerea noastră, adresată președintelui Iohannis și CSAT are calcule serioase, un plan gândit minuțios pe etape aeriene, navale, sociale și fotbalistice. De exemplu, dăm doar unul ca să nu plictisim: Un navigator român din Caransebeș le are și cu fotbalul, și cu Arsenie Boca, și cu cateringul, și cu spațiile mici, și cu smerenia, dar și cu pusul mierii la borcan. Atunci dânsul este numit ambasadorul României la Paris. Un ultim exemplu, ca să nu supărăm pe nimeni: Un navigator din Caransebeș vrea să nască două fete. Omul cu Denominarea vine la el. Îl întreabă: De ce două. Una nu ajunge? Navigatorul plânge două zile și atunci este repartizat la inundațiile din Vaslui. Simplu, eficient. Cititorii care susțin Denominarea ca proiect de țară, propus de noi, să ne scrie. La o sută de mii de semnături, aceasta va deveni realitate.

Doamna Primar General, Gabi Firea, calcă în sfârșit cu dreptul. Vrea să interzică toate evenimentele stradale care ne fac să țopăim degeaba prin București doar că să încurcăm circulația. Aceste evenimente pot avea loc pe terenuri virane din Bolintin, Ciorgârla, Pantelimon și așa mai departe. S-o ajute Dumnezeu să-i aprobe Consiliul Capitalei această hotărâre, ca să nu mai stăm cu mașinile duminică de duminică câte trei, patru ore blocați până trece un maratonist care nu are ce face p-acasă.

Denis

04 iulie 2016

Cu Cumințenia Pământului prin oraș

Aida a zis că tre să vadă mult din București cât stă pe aici, că odată întoarsă în Suedia o vor întreba regina Suediei și șeful NATO tot al Suediei: Cum e, fă, la capitală, acolo. Cum e cu românii ăia? Și atunci, Tina Cumva i-a dat pachet cu ouă roșii, două piftii să aibă la drum, contra căldurii. Că io le-am zis: Hai că merg și io, o lălăim prin Centrul Vechi. Da, așa a fost. Io m-am sculat din ligheanul în care făceam bankingcom de la BCR și am zis: Unde mergeți fetelor? În Centrul Vechi. Hai, că viu și io, doar să-mi iau pălăria.

Pe treptele BNR ne aștepta Cumințenia Pământului. Era pusă acolo ca să strângă bani. Dar când ne-a auzit că vrem să behăim pe la terase a zis că vine cu noi. Am făcut cerere la șeful gărzii și a învoit-o 24 de ore. În locul ei au pus-o pe doamna Gabi Firea să stea pe trepte și ză zică: Numai Dumnezeu știe dacă voi candida la Președinția României. Dumnezeu, de exemplu, a știut că eu ies primar general, eu n-am știut. Dumnezeu era și el pe trepte, era un băiat care semăna cu Arsenie Boca Jr, cu uniformă de grădinar acoperit. Dacă, Doamne Ferește, doamna Firea obosea, în locul ei era adusă doamna Monica Macovei ca să zică turiștilor străini care trec pe acolo cu ghiotura: Domnilor, eu, ca româncă, nu vreau să fiu protejată de Germania și de Franța, ci de Anglia și NATO. Turiștii aplaudă că nu-nțeleg nimic, râd e se cacă pe ei știind că românii au umor și aruncă în Monica Macovei cu bănuți de un cent.

Noi patru, io, Cumințenia, Aida și Tina Cumva facem escală la Librăria Cărturești de pe Lipscani. Albă ca un spital. Goală ca un spital cu bolnavii la saloane. Doar două babe americănoaice și noi. Aer condiționat. Cărți interesante nu sunt. Doar cutii de ceai, cd-uri, caiete, briz brizuri, chestii de agățat și cam atât.

Hai să mergem să vedem Bacalaureat, zice Cumințenia. Ce era să zică? Ce să te așteptți de la Cumințenie? Filmul e corect, chiar bun. Buni Mungiu, Titieni, Bugnar, scenariul, atmosfera, scenografia, cartierul, castingul, povestea. Doar că ai vrea să pleci foarte repede pentru că problemele de pe ecran îți sunt atât de cunoscute că începe să-ți pară rău c-ai intrat în sală. Cunoscute pentru noi, pentru români. Ăia de la Cannes au rămas tablou când au văzut ce se petrece în România cu un biet examen de bac. Film excelent cap, coadă. De văzut când aveți mai mult timp.

Cumințenia Pământului făcea pe ea și am dus-o degrabă la Green unde au ăia un wc de talie europeană. Și am rămas și la spectacol, Mălăieși în Călcâieși. O trupă ieșeani foarte tânără, care adaptase Capra Cu Trei Iezi. Se râde în hohote, textul și muzica foarte bune, iar capra, iezii, lupul, lupișorii excelenți. Bravos. Trupa mai are, în Herăstrău, pe 8 iulie, un spectacol cu Mioritza. Poate mergem.

24 de ore au trecut repede. Am dus-o pe Cumințenie înapoi la BNR. Ea n-ar fi vrut. Ar fi rămas Aida, dar telefonul îi zbârnâia. Era regina lor, a Suediei, care-o chema la ceai. Oricum era târziu, zburau deja cocorii, berzele și șoimii. Cu berzele astea era de fapt o mare problemă. Că ne-am uitat atenți la ele și ce credeți că făceau? Duceau Cumințenii, în loc de copii, tuturor maternităților din țară. De la noi, din țară. Pe cuvânt.

Denis

03 iulie 2016

Viitorul nu mai locuiește aici

După Brexit, speriați, cetățenii englezi Lampadar și Ancuța McGregor, de fapt soți și soție, au părăsit Marea Britanie într-un minut. Nu mai aveau viitor în insulă. Dar oare unde în Europa? Uitându-se pe niște reclame mincinoase care arătau valuri, gagici, băieți care beau la lumânări pe o plajă sub care scria Mamaia s-au stabilit în România, crezând că viitorul Europei, al lumii este aici. Și-au luat un apartament la București. Și-au căutat de lucru și au găsit imediat: La toaletarea copacilor, o campanie a primarului bucureștean Gabi Firea. Era simplui: Luau o toaletă mobilă, stăteau la fiecare copac până își făceau oamenii nevoile și plecau mai departe. După vreo trei săptămâni toaletarea s-a sistat, nu mai erau bani. Și atunci, soții McGregor și-au văzut viitorul amenințat. Așa că au hotărât să meargă la Arsenie Boca Junior, să-l întrebe dacă viitorul lor mai este aici, în România și dacă da unde stă și așa mai departe. L-au găsit pe Arsenie Boca Jr într-un apartament dat de securitate, undeva la piața Alba Iulia din București. Omul, binevoitor, și-a dat jos uniforma, și-a pus o prelată de pustnic și le-a spus: Viitorul nu mai locuiește aici. De mult. N-a locuit niciodată în Carpați. Până să vină să facă ceva, a fost furat. Încă de pe timpul lui Cuza. Încă de pe timpul lui Carol I, cel care a încercat pentru prima dată în Țările Române să bage răspunderea ministerială și n-a putut. Viitorul n-a fost confiscat neapărat de comuniști. Ci de oamenii locului, cei de aici din Câmpia Dunării, din Moldova, din Transilvania sau Dobrogea. Știți, oameni buni, e ca atunci când la noul loc de muncă angajatul își fură de la început sculele, mijlocul de producție. E o discuție lungă, lungă de tot. Care trebuie să-l încapă și pe regele Mihai cu minciunile lui despre 23 august, cu multe altele. Plecați val vârtej, viitorul nu mai locuiește aici. Hai, la revedere!!

Din ciclul stupizenii prostești, că altfel nu le putem zice: Ana Blandiana zice la RFI, adică la radio, că după Brexit există două scenarii, unul catastrofal și unul optimist. Ce-a zis marea poetesă, gângăveala asta, putea fi scris de un elev de clasa a opta care dă acum bacalaureatul. Oare cine-i plătește poetesei intervențiile astea? Și de ce?

Încă un exemplu că Justiția Română își bate joc de noi: Ea nu face decât să albească banii infractorilor. Bunăoară Miron Mitrea a fost eliberat după un an de detenție. Foarte bine. Dar, cu teșchereaua intactă, omul se stabileșțte în Cuba să facă afaceri. Aduce de acolo muzică cubaneză și duce de aici miere și scrierile lui Iohannis. Toți cei pe care-i vedem la teve au banii spălați, nu se confiscă nimic nimănui: Sorin Roșca Stănescu, Adrian Năstase, Mircea Sandu, alții de același nivel.

Echipa de fotbal Rapid București, gata, este în faliment. Justiția a decis. Ce face o echipă declarată faimentară? Își strânge jucăriile? Nu. Nu în România. Vrea să câștige titlul, vrea în Champions League, ba chiar s-o și câștige, vrea să joace în elita cluburilor mondiale și, dacă se poate, să participe la alegerile din Statele Unite în locul lui Trump.

Pensiile speciale pentru cetățenii nu știm cărei țări Principesa Margareta și Principesa Duda, vor fi suportate de Casa de Pensionari a sectorului 5.

Denis

02 iulie 2016

O zi din viața generalului Manole

În dimineața zilei de 1 iulie 2016 generalul Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe malurile Neajlovului, se sculase foarte greu. Avusese vise complicate politice, erotice, lirice. Alea lirice știa de unde vin, pentru că el la școala de securitate fusese la secția poezie urmând să devină poet național. Cu repartiție. Dar viața, destinul, amărăciunea căsătoriei îl purtaseră spre Constituția României. Devenise paznicul ei. Dar în dimineața asta simțea nevoie unei poezi. Ca să-și descarce romantismul, delicatețea, lirismul. Luă un pix de la capul patului. Avea întotdeauna acolo un pix și o gumă. Scrise cu lacrimi în ochi poezia din data de 1 iulie 2016: Smonoroase păsărele!!

Păi, somnoroase păsărele
Mănâncă mici
Din carne de oaie
În Cișmigiu
Din patru cinci butoaie
Căzu fericirea.

Înviorat, simți nevoia să facă puțină ordine. Însă nu știa unde. Era cam prea dimineață. Așa că puse mâna pe telefon și-l sună pe Liviu Dragnea, ăla cu PSD-ul. Păi, bine măi, Liviule, dăduși din banii poporului pensie la amărâții ăia de Margareta și Duda? Monarhia e abolită, bă, băiete la noi, așa că ce dai pensie bună la doi cetățeni fără alte drepturi decât că vorbește româna? Ba le dai pe 99 de ani și Elisabeta. Regele era una, că-și mai lua și el țigări, și toată lumea știe că a domnit la noi. Dar ăștia? Ai întrebat poporul dacă-i vrea pe măscăricii ăștia doi? Auzi, Casă Regală. Așa că, fii atent ce faci cu banii românilor. Pensie lu' ăia doi dă din banii tăi. Și dă-le apartament în Militari. De două camere. Închise repede, pentru că telefonul, de când începuse să se răstească la Dragnea, suna ocupat.

Îi mai trecuse amăreala. Vru să-și strige nevasta, dar știa că Florica îi apără onoarea de familist în camera cealaltă, dinspre grădină, dimpreună cu adjunctul lui, generalul Costache Ben Costache. Așa că aprinse televizorul și se trezi cu meciul de la europene Țara Galilor Belgia. Era deja 2-1 pentru galezi și Manole îl invocă pe Arsenie Boca: Băi, Boca, fă o minune să intre Andone, să dribleze el tot terenul. Sau Torje cu Alibec. Să egaleze ei, să dribleze și-n tribune, înțelegi? Se auzi o voce puternică. Manole înlemni. Vocea spuse grav: Îi bag, dar la care echipă? Manole fu derutat, aici era treabă de Anghel Iordănescu, nu de un poet ca el. Talentat, dar fără putere de decizie.

Așa că se hotărî să mai scrie una. Stinse meciul, era deja 3-1 pentru galezi, care jucaseră fără Stancu, Panduru, Bibicu sau pilele lui Iordănescu. Luă pixul de la capul patului. Avea întotdeauna acolo un pix și o gumă. Scrise cu lacrimi în ochi poezia care încheia ziua de 1 iulie 2016: Somnoroase păsărele!!

Păi, somnoroase păsărele
Mânca pește
Din carne de biban
În Cișmigiu whatever
Din patru cinci butoaie
Căzu forever.

Denis