31 decembrie 2015

Fericirea la români în 2016

Generalul de brigadă Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe malurile Neajlovului, primi înștiințare că se apropie anul 2016, unul nou dar foarte apropiat de cel vechi, adică n-avea cum să vie 2020, de exemplu, după 2015, deci primi înștiințarea odată cu o notă pe care scria: Vezi dacă putem băga în Constituție Fericirea. Adică să fie un capitol separat care să stabilească drepturi și obligații pentru ca românii să fie fericiți cum este și în alte Constituții. De exemplu, în cea americană.

Generalul își strigă nevasta. Florica Ben Florica apăru cu ligheanul în care mesteca musacaua. Băi, Florico, ce-i trebuie românului să fie fericit? Când? Păi, în 2016. Nu în general? Nu. La noi, la români, nu se poate prevedea nimic pe termen lung, în general, că câștigă alt partid alegerile viitoare, face un nou studiu de fezabilitate și șterge ce am stabilit noi. Ai dreptate. Deci, ce-i trebuie? Păi, ceva pe care să se bazeze. Cum ar fi? Dragostea, Dumnezeu. Nu banii? Nu. Păi, și p-asta cu Dumnezeu de unde o scoseși? Suntem de 60 de ani împreună și nu te-am auzit niciodată vorbind așa. Și de unde să ia românii dragoste și Dumnezeu? Că guvernul nu poate să le dea. Din ei înșiși. Nu te întâlnești cu Dumnezeu în tine ești un bou. Cu dragostea la fel. Păi, asta e bine, Florico, o să mă decoreze, că guvernul n-are cum să dea dragoste și Dumnezeu și le pot trece liniștit în Constituție că-s vorbe goale și vorbele goale-s pe toate paginile. Ce, nu știi? Vai, ce fericit m-ai făcut. Credeam că trebuie să scriu aici de bani, de macarale, de autostrăzi, de cântece. Cântece? Păi, da, că un popor care nu cântă degeaba are Constituție, cum e cazul la noi. Hai, du-te și te spală să ne fericim constatarea.

La poarta generalului, cea care dădea spre lunca Neajlovului, se adunaseră vreo șase mii de oameni. Nu se înțelegea ce voiau și atunci Manole le zise să trimită la el un reprezentant. Ce doriți? Vrem ulei, zahăr, alt guvern, bidinele, vodcă, sarmale, linguri, șosete și ace de cusut. Și? Și nici nu știi, generale, cât de fericiți vom fi.

Denis

28 decembrie 2015

Previziuni economice 2016 și creșterea gagicilor

Armăsarul generalului Manole Ben Manole, adică al celui care apără Constituția pe malul Neajlovului, înghiți tava de jeratic pe care i-o adusesem și ciulindu-și coada și urechile îmi zise: Anul 2016 va fi mai bun. Vor crește agriculturile de pepeni cu 2%, alea de mașini de cusut cu 5%, turismul în anumite zone doar cu 3 turiști, nu cu 3%, ci cu 3, tractoarele, trotuarele cu 1% și vom ajunge ba Turcia, ba Bulgaria, ba Ungaria din urmă. Nici învățământul, dar nici sănătatea sau curlingul nu vor rămâne ultimile, vor staționa și ele cu 6%, dar important e că nu scad, apoi industria de armament va crește, dar și industria SRI va crește spectaculos cu mult mai mulți popi la hectar. Ești mulțumit? Da, am răspuns, și i-am dat animalului periuța de dinți se să spele de jeratic.

Apăru generalul, încălecă și spuse: Hai, în Clejani să abolim sclavia. Suntem curând în 2016 și nu se mai poate. Râd alții de noi. Țiganii stăteau pe marginea drumului și cântau melodii americane. Vezi, Doamne, fuseseră la Johnny Depp pe marginea piscinei și nu mai cântau decât d-alea. Bă, am strigat noi la ei, de astăzi abolim sclavia, așa scrie în Constituția României, și ei au înțeles că le aducem o boală gravă care cu a înainte și ne-au pus pe fugă. Cel mai tare alerga armăsarul, de fapt zbura, pentru că mâncase jeratic. L-am ajuns din urmă abia în pădure, la Uiești. Ne-a spus: 2016 nu numai că va fi un an mai bun, dar va fi și unul foarte prost. Cu promisiuni electorale și fără gagici. Asta cu gagicile ne-a dat peste cap.

Așa că, întorși acasă, așezați sub un pod de pe Neajlov, generalul a scos Constituția României și s-a uitat la ce a zis calul. Păi, nu, nu era adevărat, nimic, nimic din ce spunea. Scria în Constituție, negru pe alb: Gagicile, ca și cele enumerate mai sus de armăsar, vor crește cu 9%, dar fiind Olimpiadă în Brazilia și CE de fotbal în Franța ele vor crește cu 16%, și din cauza scutului antirachetă de la Deveselu cu încă 22% și tot așa.

Fericiți, am trântit Constituția și ne-am urat unul altuia LA MULȚI ANI!!! Și dvs, desigur, celor care zăboviți pe acest blog.

Denis și Aida

24 decembrie 2015

Submarinul german din lacul Snagov

A căzut să facem Crăciunul la Snagov, cu purcel cu cățel, cu sarmale și piftii pe un domeniu în capătul căruia, în lac, este un submarin german, singurul din tot Snagovul. Nemții ies seara și beau la Paul, o cârciumă mișto pe pontoane și când le e foame ies doar în jurul vasului lor și mănâncă tot peștele localnicilor și braconierilor. Geaba autoritățile Snagovului l-au chemat pe Arsenie Boca ca să le prezică fioroșilor marinari nemți că WW2 s-a terminat, geaba, că ei tot ce știu fac: Ies seara să pună mine, fură bărci și așa mai departe. Așa că trebuie să-i invităm și pe ei la Crăciunul nostru, și om vedea cum ne-om înțelege că dintre noi doar doamna Tina Cumva vorbește germana.

Dar l-am invitat și pe Arsenie Boca la Crăciun, sfântul ăsta care face minuni sau cam așa ceva, ca să ne zică dacă poate prezice ceva din dosarele CNSAS, și dacă nu poate, să ne prezică dacă în 2016 le vom vedea publicate sau ce trebuie să facem pentru asta. Da' Arsenie Boca nu era printre noi, că n-a putut să vină, era prezent sub formă de carte poștală, și cartea poștală a lăcrimat și a zis: Păi, se dărâmă bruma de democrație pe care o aveți dacă dosarele alea văd lumina zilei. Și vreți voi asta? Noi am zis că da, că avem dreptul la informare. Prin Constituție. Cartea poștală a plâns și mai tare și a luat foc.

P-ormă, Crăciunul a demarat și Vlad a zis că să repetăm pentru Eurovision, evident după ce halim jumările lui și trufele doamnei Tina Cumva. Și am început să repetăm "Da, mamă, sunt beată", da' nemții au zis că la ei numa' tata bea de se-mbată, așa că e greșit și au început ei o melodie cu "Da, tată sunt beată", că am păstrat genul feminin la bețivă. Și cântam noi, cântam frumos până când oberstamfurerul lor sau al nostru, ăla de l-am ales în 2014, a zis să terminăm cu behăielile astea, adică e timpul ca muzica ușoară românească să treacă de fete bețive și de tați sau mame idioți, da, așa a zis, și a început să tragă cu mitraliera de-a lungul lacului.

Pe lac treceau bărci cu Sirene. Sirenele știau de nemții din submarin și veneau la ei să le spună cât e ceasul și dacă vor numerele lor de telefon. Sirenele aveau în bărci teancuri de bani pe care le aruncau parlamentarilor români care ieșeau din apă. Și ziceau: Ia, mâncate-ar mama, pensie mai mare, ia de-aici. Și era vânzoleală mare, că nemții au crezut că parlamentarii români se dau la sirenele lor. Și țin-te bătaie.

Da, așa o să fie de Crăciun. Și doamna Tina o să zică: Bă, da' ia luați-i pe nemți și hai la o ciorbă de perișoare făcută de Marina!!! Și așa vom face, având fiecare câte patru perișoare în farfurie, că se repartizau după câte dosare de la CNSAS aducea Arsenie Boca. Și, brusc, pe măsură de haleam perișoarele a început să se clatine democrația. Da' rău de tot.

Denis

23 decembrie 2015

Valizoiul Ceușeștilor

Delfinul alb care l-a luat pe Ceaușescu de pe acoperișul CC-ului în ziua de 22 dec 1989 n-a vrut să zboare mult cu el. Pilotului, Maluțan, îi era frică să nu se tragă în elicopter. Așa că a luat hotărârea să-i abandoneze pe cei doi Ceaușești în apropierea șoselei care duce la Târgoviște, ținta lui Ceaușescu, pentru că acolo avea un centru de comandă complet independent de unde, credea el, va îndrepta situația dezastruoasă din România acelor zile. Ceaușeștii au coborât la marginea șoselei și cu un valizoi cât toate zilele. Pilotul a plecat și cei doi au început să facă ia-mă, nene!! Într-un final a oprit o Dacie 1300 roșie. Șoferul i-a recunoscut și s-a codit. Au pus valizoiul în portbagaj și au plect la drum. Șoferul, un doctor cunoscut în Târgoviște i-a abandonat, tot de teamă, pe platforma oțelăriilor târgoviștene în fața Institutului de Plante al orașului. Aici, de gardă era o femeie de serviciu, care când îi vede pe cei doi face apoplexie. Sună la miliție. Miliția vine și-i duce pe cei doi la unitatea colonelului Kemenici. Care nici Kemenici nu știa ce să facă cu ei. I-a trimis până la urmă în pădure la Rățoiaia, până se mai linișteau lucrurile, pentru că Ceaușescu mai era încă șeful statului. Ce-a urmat, e istorie.

În pădure la Rățoaia, Ceușeștii vor să-i mituiască pe cei doi subofițeri care-i păzeau în Dacia miliției. Vor să le dea câteva milioane de dolari în schimbul libertății. Elena știe că are banii la ea, în valizoi. Fac o cercetare mentală rapidă și își dau seama că valizoiul cu bani a rămas în Dacia roșie. Deci la revedere bani. Doctorul plecase cu ei pentru totdeauna.

Peste ani, lucrând subsemnatul la cotidianul România Liberă, 1994, m-am întors ca reporter pe firul evenimentelor. Am aflat că Dacia 1300 era a unui doctor care plecase în America, la New York. Brusc, după revoluție. Cu purcel, cățel, copii. Și că și-a deschis acolo o clinică, care în timp a devenit de succes. Am luat legătura telefonică cu dânsul, și l-am întrebat ce-a făcut cu banii din portbagaj. Mi-a zis că în portbagaj nu era niciun ban. Atunci l-am întrebat din ce bani și-a făcut clinica americană. Mi-a închis telefonul, și nu l-am mai putut găsi niciodată. Și nici altcineva din media de la noi.

Mâine e Crăciunul, car'va'zică. I-am cerut Moșului o vorbă în privat. Nu vreau să audă nimeni ce băsmim. Mergem dară pe marghinea lacului Snagov, la capătul bulevardului Vlad Leu, într-un chioșc pe malul apei unde nici peștii nu ne-aud, nici țânțarii. Vreau să-l întreb scurt, amenințător: Bă, unde-s banii!! Și el să-mi răspundă: Îți zic imediat!!!

Denis

22 decembrie 2015

22 decembrie 1989

În dimineața zile de 22 decembrie 1989 muncitorii din București au ieșit la revoluție. Așa li s-a spus de la fabrici și uzine, din Pipera la IMGB, din Ferentari în nu știm ce alt colț industrial al Bucureștiului. Ceaușescu căzuse, deci nu mai era niciun pericol. Treceau veseli pe sub balconul meu, recitând pancarte și lozinci scrise peste noapte de cineva. Cineva era în frunte și ținea ordinea. La stânga, la dreapta. Oamenii erau liniștiți, erau veseli, era o acțiune nouă, altfel decât cele de până acum când ieșeau în aceeași ordine la 23 august sau 1 mai. Ieșiri care se lăsau cu mult adorații crenvuști. Nu, acum, pe 22 dec, ei dădeau jos un regim, care fusese dat jos peste noapte, 21 dec, la Inter, dar ei fugiseră acasă de la manifestarea din 21 de sub balconul CC-ului. I-am văzut cum zburau ca potârnichile spre metrou. Aveau copii, bunici acasă ziceau. Da, le spuneam, și cei care rămânem în noaptea asta la Inter avem copii și bunici acasă. Și poate mai mult de atât. Cert este că în dimineața aia, 22 dec, Ceaușescu a plecat definitiv din viața noastră cu un elicopter alb. Se înțelege că datorită lor, a muncitorilor? Da, așa se înțelege, și așa se va înțelege de acum înainte întrucât ziua de 22 decembrie va fi comemorată de toți neaveniții care n-au fost njci măcar în fața televizoarelor în 1989, d-apoi în noaptea de 21 decembrie la Inter.

În fiecare vineri, țara e un cântec. Pe Pro cântă negri, albi, moldoveni melodii vechi din anii 50, soliști tineri fără voce sau talent. Asta nu înseamnă că jurații nu întorc scaunele și nu vorbesc fiecare câte o juma de oră de ești nevoit să cauți un post cu Becali. Pe Antena 1 cântă câini, copii, vedete autohtone care se deghizează în elefanți sau zebre în fața unui juriu în care doar Pepe și Delia sunt firești. Și aici muzica e prost aleasă, e veche, este la nivelul celor care îi selecționează pe puștii concurenți. Nici câștigătorii de la Pro, nici cei de la Antena 1 nu fac carieră după premile luate, nu. Dacă ajunge câte unul backing vocal pe la Loredana, Smiley sau Delia e mare lucru. La TVR 1 se cântă unul în țoalele populare ale altuia. Și noi nu ne dăm seama, dar emisiunea se pare că are un rating deosebit pentru că este urmărită de acea parte a publicului din România care se uită cu sfințenie la emisiunile de la ora 5, ceva Măruță, Simona Gherghe, Teo Trandafir. Așa, și? Ce vrem să spunem cu asta? Că mediocritatea acestor emisiuni ne ține departe de adevărata muzică a secolului în care trăim, halim, cântăm și iubim. Nu suntem în pas cu vremea nici la acest capitol, cum nu suntem nici la autostrăzi sau calitatea votantului. Păcat. În ultima emisiune a Vocii de pe Pro a apărut Dan Bittman. Bravo lui pentru nivelul la care se ține: Voce, profesionalism, linie melodică, apariție scenică.

Ne sună mereu o doamnă, nu-i dăm numele deși poate ar trebui, care ne invită la clinica Platinum din strada Latină nr 6, sector 2 București, să ne facem gratuit "analizele". S-o credem? Să n-o credem? Avem noi de aflat ceva în ce ne privește? Da, am zis, ne interesează prostata și cât se mai eschivează Ion Iliescu de dosarele revoluției și mineriadei. Ne ducem deci în strada Latină nr 6 la clinica PLATINUM. "Analizele" se iau cu un creion sau băț electric. Îl ții în mână un minut, el bâzâie, după care iei loc pe un scaun dintr-o sală de conferințe dimpreună cu alți pacienți și ești întrebat, la derută, dacă ai adus apă de acasă. N-a adus nimeni, deci capitolul ăsta n-a putut fi dezvoltat de acești escroci. Dacă nu e apă, atunci ne este prezentat un aparat cu multe lentile colorate. Aparatul vindecă orice boală: Pui lentila albastră spre operația care nu s-a închis și, extraordinar, fasciculul închide rana. Pui lentila galbenă pe tine, îți trec dinții și durerile de spate și ești ca tânăr. Pui lentila roșie și îți trece arterita sau artrita. Aparatul arăta ca o lanternă pe postativ. Se rotea. Se apleca până unde aveai tu boala. Trebuie că costa scump, ăsta fiind scopul "analizelor", dar noi n-aveam bani de așa ceva, de o așa înșelătorie. Menționăm că în sală, la analize, eram doar oameni în vârstă, nu riscau ei să cheme tineri informați. Oricum, nu mergeți că pierdeți timpul, iar noi vom urmări "analizele" acestei clinici că poate e cazul de anunțat poliția. Zău!!!

Denis

21 decembrie 2015

După 26 de ani

Titlul consacrat al unei perioade de timp bune din toate punctele de vedere pentru momentul retrospectivei este DUPĂ 20 DE ANI. Ne-a tras-o Dumas și așa a rămas. Niciun titlu din literatura universală nu l-a bătut. În literatura română există o palidă încercare, mi se pare a lui Sadoveanu: "Dumbrava Minunată". În filmul românesc e "Un etaj mai jos". Ei bine, după 20 de ani puteam să avem adevărul despre mineriade și revoluție, despre averile cutare cutare, despre CNSAS, despre ce-a făcut Ion Iliescu la Moscova, despre cum arată oamenii care bat din palme la congresele PSD, despre autostrăzi, despre firmele de "consultanță", despre "studiile de fezabilitate", despre gradul de rudenie dintre toți bugetarii țării, despre Remus Truică și câte și mai câte. Dar după 26 de ani ce pretenții să mai ai? Niciuna.

De obicei, la retrospective se pomenesc oamenii răi, oamenii buni, faptele rele sau bune. La noi, principalul rău a fost Justiția. Al doilea, Ion Iliescu. Sau invers. Faptele bune sunt multe, românii în general, anonimi cu milioanele, fac multe, foarte multe fapte bune: Udă florile, se bucură când se fură banii statului, votează numai cu Ion Iliescu, fură mașini, șterpelesc numai prin Scandinavia, se îmbolnăvesc subit numai când apare DNA-ul, stau cu orele în mașini bucuroși că nu-s acasă să spele vasele, îi doare în fund de mediu, de legi și de toate alea.

Ne uităm la teve. Atmosfera de sărbătoare predomină: Țăranii cântă cu foc în ii imaculate, caltaboșii se fac singuri, copiii cresc cât alții în zece ani, bunicile sunt roșii în obraz și trag ochiade la tineri de 20, bărbații sunt aspri sub mustăți și căciuli hidoase din blană de miel, mierea e mai bună nu știm cum, merele mai acre, și dacă-s acre trebuie date în școli, ni se arată o școală dansând în jurul câtorva tone de mere acre, sportivii sunt veseli pentru că în 2016 vor câștiga mai multe medalii nu știm de care nu se spune, vedetele vor avea mai multe concerte la care vor cânta fals numai căcaturi, vasele se spală singure, munții descresc în înălțime, autostrăzile au răsărit din pământ, iar Bucureștiul, capitala noastră dragă va deveni port la Dunăre, adică iei o bărcuță, pleci cu ea spre Foișor la bere, și ajungi prin Canalul Mânecii la Londra ca să vezi dacă regina Elisabeta se uită la "De ce eu?" al lui Tudor Giurgiu. Da. Atmosfera este destinsă în România, veselă, duioasă, că mai apare și câte un copil care n-are mâini și brusc are, așa că 2016 o să fie mai bun, mai bun, mai bun. Mult mai bun.

Denis

20 decembrie 2015

Crăițele lunatice

Moșul ne-a întrebat dacă am fost cuminți. Am fost: N-am zis nimic de demolarea autostrăzii Sibiu Orăștie, nimic de scufundarea bd Eroilor, nimic de matrapazlâcurile EADS, nimic de CNSAS, ne-am bucurat că nu e zăpadă, că suntem mințiți pe teve în legătură cu orice, și câte și mai câte așa că Moșul a zis că vine pe la noi cu sacul plin. A zis că întâi citește scrisoarea noastră, a mea și a Tinei Cumva, dar noi n-am scris nimic, considerăm că e destul dacă avem un schimb de priviri cu Bătrânul.

Așa că ne-am hotărât să facem piftie. Am făcut listă: Sare, multă sare, vodcă, vin, fără vin nu merge, cafea, unt, ulei, produse tradiționale românești cum ar fi ouă, marmeladă, iiiiii, scaune, pături, cozonac sărat, că cu zahăr e scump, pere și mere acre, mezeluri vechi și scumpe, baticuri și câteva cântece populare cu costume cu tot cu care să mergem să vedem Star Wars.

Acu' eram pregătiți de Crăciun, așa că am zis să mergem la teatru: Efectul Razelor Gamma Asupra Crăițelor Lunatice. Teatrul Metropolis. Cu Oana Pellea, Cristina Casian, Florina Gleznea, și Alexandra Halic, regia Mariana Cămărășan, scenografia Vladimir Turturică. Piesa s-a mai jucat la București acum 50 de ani, nu știm dacă în aceeași distribuție, că actrițele erau tinere, da' mai știi? Subiectul te interesează vag: O familie decăzută din cauza mamei, o bețivă înrăită, care nu câștigă mai nimic. Una din cele două fete are aplecare spre studiu. La școală află de atom, de raze gamma, tot tacâmul. Face experimente până și acasă. Este fata care va trage familia spre lumină, viitor, speranță, spre civilizație și dragoste. Și care și reușește. Toată chestia asta se poate întâmpla și în România zilelor noastre. Da, dar puțin mai scurt. Adică piesa e lungă. Are burți în care te gândești dacă 133 mai merge pe la piața Galați, adică că cum plecăm de la teatru când s-o termina cu Crăițele. Trioul fetelor: Oana Pellea, Cristina Casian și Florina Gleznea foarte bun. Oana Pellea, care în câteva momente, cele de final în special, este magistrală. În rest folosește tușe destul de groase care n-o prind. Noi n-am mai văzut-o decât prin filme în ultimii ani, așa că am avut o surpriză plăcută. Un spectacol bun, iar dacă va fi scurtat cu 40 de minute ar fi excelent.

Întorși acasă ne-am repezit la cuptor. Uitasem să-l stingem când am plecat la teatru și plăcinta era înăuntru. Însă cuptorul era stins, pentru că noi nu facem plăcintă niciodată. Am răsuflat ușurați. Ba chiar io am zis: Dom'le, da' nu-i nimic în cuptor. Am deschis instalația și am intrat amândoi înăuntru. Într-adevăr, în cuptor nu era nimic.

Denis

18 decembrie 2015

Dragoste și revoluție

Petrică Încotro se sculase de dimineață răvășit. Visase că începe revoluția în țară, că guvernul Ponta avea să fie în sfârșit schimbat, că el va putea să-și facă o formație mai tare decât Gravity și că ce mai la deal la vale, rândul lor, al tinerilor, venise și era un moment bun, înălțător cum nu mai simțise din clasa a opta când ieșise la un ceai, primul, cu Elena, colega lui de franceză. Era foarte, foarte frumos. Doamna Încotro, mama lui, intrase brusc în casă și-i spuse: Să nu te duci cu golanii ăia la revoluție, atâta am să-ți spun. Dacă n-ai școală azi, cum ai zis, scoate câinele la plimbare, vezi că vine doamna Gelatină și faceți împreună cozonaci pentru sămbătă, să nu pleci nicăieri. Și ieși rotindu-și fustele, parfumul, buclele, fundul, că avea unul baban și tocurile pe parchet poc, poc, poc. Petrică deschise brusc calculatorul și pe FB văzu chemarea.

La Universitate lumea era deja adunată. Vorbea de Piedone, de Jos Piedone, de Colectiv, de guvern, de Oprea. Jos Oprea. Fu interpelat de o tânără cam de-o seamă cu el: Nu ești de la școala nr 19? Era foarte frumoasă, cu plete până la brău, plete de-alea negre, cu o canadiană roșie și ținea în mână o pancartă pe care scria Jos Proful de Mate. Ba da, răspunse el, luat de emoția revoluției la care participa, prima din viața lui. Dar ce ai cu proful de mate? N-am nimic, e scrisă de mama care a fost la revoluția din 1989. Păi, și ce avea matematica cu Ceaușescu? Nu, că mama o moștenise de la un bunic care o purtase la revoluția din 1848. Înțelegi? Nu. Se priviră. El își dădu seama că au multe în comun: nici el nu putea suferi matematica. Decât să facă o adunare, mai bine îl pui să taie lemne la vreun cămin de bătrâni de care auzise că există pe la margini de București. Hai să bem un suc la Pescarul. Restaurantul ăsta are marea șansă de a fi martorul tuturor revoluțiilor de la Inter. Și nu l-a întrebat nimeni niciodată nimic. Hai!!

Băură vodcă și vin, că erau în clasele mari. Ea spuse: Te iubesc. Ea zise din nou: Știi ce? N-o să schimbăm noi mare lucru cu pancartele astea, așa spune tata, sistemul nu se schimbă așa. Dar iubirea noastră poate să atragă atenția la sentimentele celor tineri. La ale noastre, de exemplu. Tata mi-a zis că Zgonea sau Tăriceanu n-au sentimente. Că nu-i lasă sistemul să aibă sau să se manifeste ca și cum ar avea. El zise: Nu contează sentimentele lor. Numai alea noastre. Față de noi, față de lume. Și o vom schimba, stai liniștită. Că io așa văd viitorul nostru, al amândurora: Tu stai acasă și gătești, iar eu fac revoluții până-i schimbăm pe ăștia. Îți convine? Da, îmi convine. Dar nu mi-ai zis ceva. Îți zic acum: Te iubesc.

Mâncară doi mici c-o salată. Afară revoluția continua: Jos Guvernul, Jos Totul, Acum e rândul nostru. Plătiră și ieșiră în tumultul străzii. Ea scoase două plase și spuse: Mă duc la piață, ce vrei să gătesc? Iar el își încruntă privirea și rămase la revoluție. Până târziu, până pe la 90 de ani când înțelese că revoluțiile din România nu reușesc pentru că, vorba lui Balzac, aici, la porțile Orientului se mănâncă prea multe dulciuri.

Bătrân, în baston și fără vedere, Petrică Încotro aruncă ciocolata din buzunar, pancarta greșită cu Proful de Mate și plecă spre casă, unde o nepoată de vreo 30 de ani îl aștepta cu musaca aburindă.

Denis

17 decembrie 2015

Minciuni fără dovezi

ALDE Tăriceanu funcționează după legea partidelor: mii de membri în 15 județe și așa mai departe. Ia bani de la buget după legea partidelor și așa mai departe. Corpul de control al nu știm cui își face datoria și așa mai departe.

În juriul de la Românii au Talent lângă Florin Călinescu vor fi aduși noi jurați: Andreea Marin, Mitică Dragomir și Partidul M10.

Autostrada care face legătura dintre Sibiu și Orăștie va trece, din 2016, și pe la Eroii Revoluției. Ea va prelua o parte din traficul spre Valea Prahovei direcționându-l spre Valea Neajlovului, important obiectiv turistic.

PUBLICITATE O babă veche, foarte veche face micșunele pe toate părțile. În jurul ei, curând, sunt milioane de micșunele. Apare un moș cu sloganul: Câte minute meriți atâtea capeți: Două.

Spectacolele de la Nottara se vor juca în Foișorul din Cișmigiu. Între orele 12 - 14. La ce repertoriu are teatrul orele sunt foarte bune.

Filmul românesc Aferim va fi cuplat cu filmul românesc Un etaj mai jos, numindu-se Aferim, dar un etaj mai jos, și va avea premiera la Cannes, cum altfel?, în mai 2016. În film, un tip sună la ușă. Zice: Am venit după Aferim. Răspuns: Da, da' un etaj mai jos. Este finalul uluitor al filmului în care personajul care a sunat la ușă coboară un etaj mai jos și uită să sune la ușa de la un etaj mai jos ieșind din bloc copleșit de gânduri și introverteli personale, că despre asta este vorba.

Bugetul pe 2016 a trecut. Din el, 5 lei for fi dați partidelor, ca să funcționeze la parametri normali.

Bucureștiul, va zice Bușoi, port la Dunăre, Mediterană și Atlantic. Din Atlantic orice bucureștean va putea lua o bărcuță ca să se plimbe în Triunghiul Bermudelor căutând epave ale flotei române. Când găsește una, să zicem, vine cu ea în spate la ANAF. Controale chestii, că de unde o are, și ia patru ani de pușcărie cu executare. Este o nouă formă de turism, zice Bușoi, pe care o recomandăm pensionarilor și surdo-muților, pentru care, de altfel, se va edita și un cd cu Holograf.

Că tot pomenirăm de Holograf, s-a aflat că legendarul grup rock românesc va efectua un turneu în mai multe orașe europene: Dej, Zimnicea, Constanța, Lehliu, Ghimpați, Bicaz și Putna. Biletele sunt deja în vânzare deși turneul ține doar o zi: 1 martie 2016.

PUBLICITATE O babă face micșunele, pere, mere, alune și mazăre pe toate părțile. Apare un moș cu o găleată și-i dă cu ea în cap. Baba moare. recolta ia foc. Din studio nimeni nu bagă sloganul.

Denis

16 decembrie 2015

O poezie pe Amazon

Participăm la răscoala ciobanilor. Din întâmplare: Mergem să ducem o carte lui Dinu Grigorescu, bun prieten, și ne pomenim în mijlocul cușmelor, blănurilor și toiegelor acestor oameni ciopliți în brânză, vânt și unt. Întrebăm: Care-i treaba. Păi, treaba-i așa că cineva ne-a îndemnat să ieșim că legea vânătorii e strâmbă, adică de ce să n-am io dreptul să împușc rața cârâitoare decât între 1 septembrie și 15 februarie, adică în rest dacă cârâie s-o las în pace?, că atunci nevastă-mea care e mai cârâitoare decât rața nu spune legea ce să fac cu ea, în sfârșit, aia cu câinii e strâmbă, că ce dacă am douăj de câini, ce ei mănâncă pe banii poporului?, nu ei parlamentarii sunt pe banii poporului, că, uite, Netanyahu ăla din Israel avea doar un câine și nu la munte, ei bine, câinele ăla a mușcat doi oameni la o chestie religioasă și atunci legea de ce e făcută așa, te întreb io pe dumneata, că p-ăla care ne-a mobilizat să ieșim la București, om cu școală la Băneasa că de acolo sunt repartizați ăștia care devin poeți, jurnaliști, sportivi sau moderatori teve, deci p-ăla nu l-am întrebat. Înțelegi, mata?

Vrem să trimitem o carte de poezii pe Amazon, pe cel mai mare magazin online din lume, în ideea că poate ne cumpără cineva poeziile traduse în engleză. Păi, ISBN-ul are un cod la coadă care arată țara din care vine cartea. Și atunci, electronic, Amazonul trece cartea sosită din România la coada cozilor, că pe nimeni nu interesează nicio poezie de la Gurile Dunării. Și nici la târgurile de carte din lume nu interesează pe nimeni nicio poezie din România.

Am scris o proză despre prietenia unui român cu un japonez. O traducem în japoneză și engleză. Unde s-o vindem? Că la București, ciuciu. Păi, pe Alibaba, cel mai mare magazin online chinez. Păi, ISBN-ul are un cod care divulgă țara din care vine proza. Și atunci, electronic, Alibaba-ul trece cartea sosită din România la coada cozilor dacă nu la trash. Pentru că nimeni nu citește proză din Carpați. Restul sunt povești de scris prin ziare.

Nu se mai fac revelioane stradale. Gata cu artificiile, cu șampania, cu ochiadele la gagicile din Ferentari, gata cu concertele în aer liber cu care ne-au obișnuit celebri noștri soliști.

În sfârșit BRAT, instituția care măsoară performanțele produse de media, face o analiză serioasă la final de an și zice că Internetul a halit presa scrisă, ba chiar și pe aia video. Se poate. În ce privește presa avem rezerve. Cititorii au așteptat altceva de la presă: dosarele revoluției, mineriadelor, CNSAS, cum s-a îmbăgățit Oprescu și multe altele și nu au aflat nimic. Și atunci de ce să mai cumpere? Lasă că BRAT băga și unele minciunele în ce privește tirajele reale ale ziarelor. Poate că nu din cauza lor, dar faptul că presa stă pe tarabe e o realitate.

Denis

15 decembrie 2015

Peter Pan: În Țara de Nicăieri accidentul de la Eroilor trebuie să aibă loc zilnic

Am ajuns imediat în Țara de Nicăieri, era vorba de o stație de 226 până la Academia Militară de pe Panduri. Acolo începe Țara de Nicăieri în care trăiește Peter Pan, cel cu care vrem să stăm de vorbă despre una, alta, și despre Anglia, România sau Panama. Țara de Nicăieri, ca să aveți idee, ține de la Cartierul Panduri până la Iași, de la Constanța la Timișoara, de la Cluj la Giurgiu, din Carpați la Marea Neagră, fiind numită uzual România. Pe Peter Pan l-am găsit încercând noi aripi cu care vroia să zboare la Clăbucet ca să se dea cu plapuma pe zăpadă, cum a văzut la televizor. Am intrat ușor în vorbă.

- Sunt de la Călimara cu Cerneală, am vorbit la telefon. Am dori să ne răspundeți la câteva întrebări.
- Da, de ce nu?
- Tunelul de sub Canalul Mânecii s-a făcut fără să se demoleze niciun cartier din Franța sau Anglia.
- La noi, în Țara de Nicăieri, nu se poate așa ceva. Și asta doar pentru că constructorii metroului mai au și alte sarcini în timpul săpăturilor. De exemplu au sarcina de la DNA de a căuta averile celor de la Eroii Sanitari. Cum să faci acest lucru? Să le bați la ușă? Nu. Surpi cartierul și averile ilicite îți cad în poală. Mai au sarcina să trezească interesul locuitorilor locali. După Colectiv se obișnuiește donarea de bani, ori aici la Eroilor, în groapa nou răsărită în peisaj se poate amenaja un punct de colectare al banilor pentru biserică, pentru că bisericii i-au fost tăiate nu-ș ce fonduri. Deci, o groapă pe zi, ca cea de la Eroilor, este binevenită din mai multe puncte de vedere. Io am atins doar două.
- Am înțeles. Deci totul în Țara de Nicăieri, în care locuim, are un rost. Da. Mai departe. Cum considerați că va fi 2016? Mai bun? Mai rău pentru țara noastră, Țara de Nicăieri?
- Mai bun. În primul rând din cauza Marii Britanii. Referenduumul de acolo privind apartenența la UE ar ajuta sau încurca UE la afaceri, turism etc. Dar chiar dacă votul englezilor va fi negativ, e bine pentru noi cei care trăim în Țara de Nicăieri. Pentru că în acel moment Anglia va dori să fie parte a Țării de Nicăieri, și asta este cel mai important. Și știți de ce? Pentru că groapa de la Eroilor va fi declarată de guvernul Cioloș Monument al Culturii de Nicăieri ori englezii n-au așa ceva și vor veni s-o vadă. Vă dați seama de urmări?
- Bun, și a doua cauză?
- Un impact planetar vor avea noile ecluze de la Canalul Panama. Traficul va crește acolo de trei ori, ceea ce va schimba rute, afaceri, pălării.
- Ce ziceți de Acordul de las Paris?
- Este o nouă victorie a noastră, a celor din Țara de Nicăieri. Pentru că, potrivit noului acord, cel de mediu, semnat de sute de țări, țările subdezvoltate cum e și țara noastră, vor primi câteva sute de miliarde pentru contracararea încălzirii globale, pentru protejarea mediului astfel încât să refacem clima planetei. Păi, vă dați seama ce ar însemna sute de miliarde dați PSD-ului, PNL-ului, UDMR-ului doar ca să se ocupe de climă? Realizați?
- Da, e îngrozitor. Văd că vă puneți aripile. Zburați undeva?
- Da, la Vocea României ca să particip.
- De ce?
- Acolo se cântă fals și io nu pot altfel, îmi place. Chiar și Loredana a cântat fals, ceea ce e foarte bine în Țara de Nicăieri.
- Vă mulțumim.
- Și eu.

Călimara cu CERNEALĂ
A consemnat Denis

14 decembrie 2015

Impostura în România e mai gravă decât terorismul

Curtea generalului Manole Ben Manole era plină. Generalul, așa cum știm, apără Constituția României în zona Neajlovului și locuitorii vroiau să știe ce e scris sau nu în Constituție din ce citeau pe media, auzeau pân vecini, iubeau sau beau până le cădeau dinții.

Primul care vorbi, fu un viezure stricat: Bă, Manole, păi, de ce să-mi sechestreze averea când io am furat mai puțin ca alde ăla din capul satului și n-am decât o casă cu nouă etaje, piscină pe etaj, înțelegi, adică io sunt mai slab cum ar veni ca ăla din capul satului, care se știe ocolit de toată justiția din România. Ce, nu te face că nu știi că sunt mari averi care vor scăpa neatinse, ele sunt ale unor oameni mai presus de justiție sau de vreo autoritate a României. Ori, ce scrie în Constituție, acolo? Suntem sau nu egali în fața legii? Generalul întrebă: La ce capitol? Viezurele: Păi, ce-i pe capitole? Nu e doar o pagină? Una în care avem voie totul? Nu. Păi, atunci de ce unii au și alții n-au? Cine? Te faci că nu știi? Păi, da, mă viezure stricat, dacă oamenii ăștia nu sunt scriși în Constituție, n-avem ce la face. Înțelegi? Hai, mai lasă și pă altcineva, că nu se înțelege nimic din ce spui.

Vorbi și lebăda Agripina, o pasăre galbenă ca muștarul, roșie la pantofi: Spice Girls, alea coreene de nord, nu s-au mai dus în China să cânte și am auzit că trebuiau să vină la noi, la Vadul Lat. Ce scrie în Constituție de chestia asta? Adică? Păi, n-au venit nici aici. La așteptam la Căminul Cultural. Generalul răsfoi Constituția. Spuse: Nu scrie nimic. Altcineva.

Ieși în față și doamna Ipotenuza Georgeta, profa de geometrie: Decât să mintă ăia că Bucureștiul în următorii 30 de ani se va dezvolta și în lățime și în înălțime, și sub pământ, și în munți sau la Dunăre, nu e mai bine să facem noi aici pe Neajlov toate subteranele, suprateranele și autostrăzile care zic ăia că le fac ca să-i votăm? Să mă uit, zise Generalul, și începu să dea paginile Constituției. Zice: Nu scrie aici de minciună. De ce? Păi, că niciunul dintre politicieni nu minte. Păi, și Tăriceanu în 2008 când ne mințea că ne ocolește criza cum era? Păi, el vorbea de ocol, care poate fi de mai multe feluri numai din care ai înțeles dta nu. Altcineva.

Cu greu și cu voce groasă, șoptită, vorbi un mecanic de locomotivă din anii 50: Scrie în Constituție, Generale, că la noi în țară impostura e mai gravă decât terorismul? Nu. Altul.

Ultima care vroia să vorbească era o broască râioasă din primul război mondial. Zise: Cu CNSAS-ul cum e? Ce să fie? Ce scrie acolo? Nimic. Până când? Cum până când? Așa cum ai auzit: până când nu putem afla toate dosarele? Așa scrie în Constituție? Nu, nu scrie asta, dar se subînțelege.

Curtea rămase goală. Florica Ben Florica, soția Generalului, apăru pe verandă, aruncă cât colo Constituția și-l trase pe General sub plapumă, de unde, curând, se auziră zgomote specifice. Din alea nescrise în Constituție.

Denis

10 decembrie 2015

Drepturile ciobanului

Prin lume, prin democrațiile spre care tindem se pun cipuri. Întâi copiii, apoi toată planeta. Suntem urmăriți prin telefon, carduri, amante, facebook, internet, în mașină, în pat, în bucătărie, în concediu, la nepoată, la mama, la servici și pentru că nu ajungea vom purta cipuri. Cipurile vo fi conectate la un calculator planetar. Să ne rugăm la Dumnezeu ca acest calculator să fie în Pipera și de el să răspundă Oprea, Șova, Udrea, Videanu, Tobă, și ceilalți pe care degeaba îi pomenim că se știu.

De azi înainte ciobanii singuri au dreptul la un câine. Ciobanii doi au dreptul la doi câini. Ciobanii trei au dreptul la trei câini. Dacă câinii nu-și mai pot plăti rata la bancă la prima casă, casa e luată de bancă. Așa și? Păi, dacă nu-și mai pot plăti rata pot lua casa ciobanului în care să facă în continuare lapte, ouă, brânză și blană. Așa și? Păi, în acest fel crește turismul în România. Cum? Păi, vin turiștii, văd ciobanul cu un câine și zic: Uite un cioban cu un câine. Și scot pistolul și-i împușcă. Și tot așa până când industria de pistoale crește sută la sută. E vorba de pistolul românesc Carpați. Aceste reglementări poartă de astăzi numele de Drepturile Ciobanului.

De anul viitor vom plăti taxele cu cardul. Dar pentru că funcționarii nu pot fi dați afară de la ghișee, plata se va face în felul următor: Vine funcționarul acasă la tine, îi dau cardul, îi dai Pinul și te culci. Funcționarul merge la banca la care lucrează, mănâncă bine de pe cardul tău, își oprește comision și ți-l aduce înapoi. Cu taxa sau fără taxa plătită? Nu se știe, legea nu spune.

A început Festivalul Studențesc al Universității Hyperion. E valabil până pe 11 decembrie a.c. Mergeți azi și mâine.

Europenele de Fotbal din 2020 repartizate în România își va ține meciurile în metroul care va aduce echipele de la aeroport. Și asta doar o stație, atât cât va fi terminat până atunci.

La Crinuța Dumitrean la birou poștașul sună întotdeauna de două ori și de fiecare dată este Ioan Olteanu.

Agenția CĂLIMARA

09 decembrie 2015

DNA-ul italian

Singurul discurs coerent care răzbate de la noul guvern de când s-a instalat este al vicepremierului Vasile Dâncu: Avem creștere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creștere economică fără dezvoltare. Adică treaba ar veni cam așa: Fabrica de cărămizi raportează mai multe milioane la hectar. Cărămizile nu le cumpără nimeni, pentru că importatorii români de cărămizi aprovizionează șantierele cu material din alte părți europene. Da, dar cărămizile românești sunt mai ieftine. Da, dar construcțiile scad. Da, dar nu se dau credite, ba s-a mai aprobat și chestia cu casele la bancă, astfel băncile devenind un mare stăpân pasiv peste niște clădiri cu care nu face nimic. Și atunci? Cum spargem cercul? Păi, nu-l spargem, rămânem cu statistica, ca cea de pe vremuri când aveam mai multe găini la hectar și cu asta basta, că n-avea nimeni curajul să-ntrebe nici unde sunt găinile, nici de ce, și nici cine are nevoie de statistici dacă găinile nu circulau și din cauza asta alte unități industriale erau pe scădere, ba chiar dădeau faliment. S-a înțeles ceva? Bun.

Și în Italia prin anii 60 ai secolului trecut a venit DNA-ul și a arestat jumate de peninsulă. DNA-ul lor, ca și al nostru, era silit de americani să facă treabă. Și uite așa Italia, vreo 30 de ani, a tot fost arestată până când americanii văzând că corupția a scăzut au spus STOP, gata, Italia e curată. În tot acest timp, structural nimeni n-a deranjat sistemul, el a expandat în anii noștri mai dihai, că acum aceeași americani se iau cu mâinile de cap și nu știu ce să facă. Prima măsură pe care au luat-o, care credeți că a fost? Confiscarea averilor. Parcă seamănă cu "la noi".

David Cameron la București, azi 9 decembrie, 2015. Va discuta câteva minute cu premierul Dacian Cioloș, după care valea, că are treabă prin Europa. Despre ce discută? Am aflat pe surse: Dacă România tot nu poate face autostrăzi, atunci să se introducă circulația pe stânga. Vă dăm noi oameni, vă dăm echipament. Și uite-așa s-a mai pus de-o afacere româno engleză, care se va concretiza și printr-un festival de film românesc la Londra unde vor rula filmele Aferim 1, Aferim 2 și Aferim 3 cu specificația că în seria 3 joacă și Ion Dolănescu.

Dimineață, azi 9 decembrie, am avut o surpriză. La ușă ne-a sunat Peștișorul de Aur. L-am recunoscut după solzii de aur și după coroana fabuloasă de peștișor de aur. Avea în mână o servietă diplomat. A intrat în casă și ne-a spus: Vreau, adică trebuie să-i iau un interviu doamnei Tina Cumva. Am fost de acord. A scos un reportofon, s-a așezat ușor pe marginea televizorului și a întrebat: Ce mai faceți, doamna Tina Cumva? La care doamna Tina Cumva a răspuns: Bine. Peștișorul a strâns mulțumit și a plecat, nu înainte de a ne îndeplini trei dorințe. Nu spun care.

Denis

08 decembrie 2015

Bun e vinul Gorghiuliu - Presa străină

CHIAJNA TIMES - O nălucă trece prin Chiajna. Sperie oamenii. Este cu un ziar în mână. De fapt, ca s-o luăm invers, năluca este Alina Gorghiu, liderul PNL. În ziar scrie "noile ce n-ai voie să faci și să fi fost" în PNL: să nu fi fost securist, cu penalele, cu averile, cu corpuția, cu toate alea. Ziarul cu care sperie oamenii se numește "Ionescu Quintus" și este cotidian.

COLENTINA NEWS - Compozitorii din Colentina lucrează de zor, cu bani de la buget, la adaptarea melodiei "Macarale". Ei vor s-o rescrie sub numele de "Autostrăzile zac în soare argintii, și te iubesc". Se pare că există interes optim, barosan de achiziționare a acestei melodii celebre din partea unui grup internațional, care nu și-a declarat identitatea din motive numai de Onțanu știute.

BULBUCATA CHRONICLE - O păpușă mică, gonflabilă face trotuarul în această comună vitează și harnică. Locuitorii sunt revoltați. Ba că păpușa cere prea mult, ba că nu vrea decât în anumite poziții, ba că mănâncă numai soia, ba că vrea la bazin și câte și mai câte. Asta pe de o parte. De cealaltă, BOR, cu sutana în cap, nevăzând unde e păpușa au cerut-o la biserică s-o boteze, în ideea că nu poate face prostituție nebotezată. Au numit-o Cangrena.

NUCET DAILY - În această comună celebră, din cauză că aici este cel mai mare cosmodrom din România, s-a furat ceva din sediul ALDE. Poliția a venit imediat. Lipsea o casă de bani de sub portretul lui Tăriceanu, președintele. Hoții au declarat că era goală, că dacă n-ar fi bănuțul de la buget, ALDE s-ar desființa instant.

CLĂBUCET WEEKLY - Câțiva cetățeni respectabili ai localității umblă cu coasa pe Valea Prahovei și taie capete în neștire zicând că sunt Moartea. Cei afectați au zis că se plâng la președinție. Pe Moarte o doare-n cur. A declarat: Io fac asta din cauza lu' democrația, unde fiecare face ce vrea ca să-l dea la televizor.

TIMPURI NOI JOURNAL - La CNSAS se pregătesc dosarele spre a fi făcute publice. Se ocupă de asta, personal, dl Cazimir Ionescu.

CLEJANI DIMANCHE - Ziar liberal, ca și dna Alina Gorghiu. Ziarul este îmbrăcat chiar ca dânsa, incredibil. Vorbește ca dânsa și are dioptriile identice. Oamenii din Clejani nu știu ce să creadă. Muzicanții locali, buni lăutari, au rezolvat însă problema: Au compus o melodie numită "Bun e vinul Gorghiuliu" și o cântă cu foc în limba liberală la toate nunțile din țară.

Agenția CĂLIMARA

07 decembrie 2015

Știri pe scurt

În timp ce ne bucuram de rectificarea de buget care ne arăta negru pe alb că nu se mai dau bani la biserici, preafericitul general Ciobotea, alias Daniel, capul bisericii vorbea la telefon cu domnul Cioloș și obținea banii pentru construcția de noi lăcașuri de cult. Doar așa, "în măsura posibilităților".

În timp ce ei vorbeau la telefon, medicamentele din spitale se terminaseră, cinci doctori erau arestați pentru luare de mită, transporturile nu primeau nimic din bugetul rectificat, majoritatea banilor se ducea la armată, cinematografele se închideau fără să fie puse altele în loc, parcările creșteau cu duiumul în București, bani pentru un nou concurs CNC nu erau și multe altele.

PUBLICITATE Doi berbeci vorbesc într-o cameră cu multe perdele galbene. Unul zice: Bă, ai luat noul Nurofen? Care bă? Ăla bă, care când trece Tăriceanu bați din palme. Nu, nu l-am luat. Păi, o să intri în vizorul SRI.

Nimeni nu mai pleacă în vacanța de iarnă la Paris. Așa că televiziunile vor începe un reality Show acasă la Șova, ca să vadă poporul cum e în arest la domiciliu.

Scările rulante din pasajul Universității merg continuu. Sub Oprescu nu mergeau, nu știm de ce.

PUBLICITATE Doi berbeci destul de grași tac din gură într-o cameră foarte caldă cu perdele galbene. La un moment dat se stinge lumina. Un operator zice: Să luăm Nurofen!

Anunț bombă la România TV: Imediat, exclusiv, dușmanii României vin la România TV!!! Așteptăm. Apare o gagică a lui Nicolae Guță și șterge cu buretele cuvântul dușmanii și-l înlocuiește cu prietenii. În direct.

PUBLICITATE În timp ce doi berbeci albi, grași, tunși bine ard gazul într-o cameră cu perdele galbene în care cânta un cocoș, generalul prefericit Ciobotea vorbește cu domnul Cioloș la telefon. Se aude vocea prefericitului, sugrumată de emoție: Bă, dă banii!!

SPORT Becali își face partid.

Agenția CĂLIMARA



06 decembrie 2015

Victor

Să mergem la un film, n-am mai ieșit de mult. Mai căscăm gura, ne mai vede lumea, mai shopingărim ceva. Tina Cumva vorbea serios. Ce-am fi făcut acasă? Bugetul se rectificase, SRI-ul salvase țara din ghiarele terorismului, biserica mai lua un căcat din banii noștri, așa că eram liberi, o libertate de conștiință pe care o avem de când guvernează Cioloș. Ne-am pus manșoanele, basmalele, ne-am suit în mașină. Bătea, sigur bătea ceva, pară identificasem un vânt, dar nu-i puteam spune pe nume.

La ce film? Și ne așezăm la coadă. Tina Cumva îmi zice: Uite, la noapte ar fi bine să ne alegem un personaj din actorii ăștia pe care să-i visăm. Știi ce mișto ar fi? Tu s-o visezi pe Norica Neculai, io pe Brad Pitt. De noi, luându-i vorba din gură, s-a apropiat un băiețel de vreo opt ani. Frumușel. Cu un paltonaș albastru pe el, sub care avea un elegant costum bleu din tergal. Ținea în mână o coroană de flori pe care tocmai și-o dăduse jos de pe cap. Ne-a spus: Îmi luați și mie un bilet? Îți luăm, dar părinții tăi știu că ești la Mall? La film? E destul de târziu, aproape nouă. Știu. Iar după film zbor spre casă, nu vă faceți griji. Am intrat toți trei. Băiețelul mirosea frumos, a liliacul din care avea coroana. Flori albe. Urmărea atent filmul. Râdea când trebuie, a stat la tot genericul. Apoi, a dispărut fără urmă. Ne-a spus doar rapid, peste umăr: Alerg, vine Moșul pe la mine.

Ne-am băgat sub plapumă, pregătindu-ne fiecare să ne visăm personajele. Tinei Cumva îi era ușor, mie aproape imposibil. Ce dracului să visezi cu Norica Neculai, iar s-o schimb nu se putea. Poate biata femeie se pregătise să fie visată și era nasol. Un zgomot s-a auzit din sertarul în care îmi țin medicamentele. O fi câzut piramidonul, îmi zic. Dar zgomotul se repetă, o fi calmantul, zise Tina Cumva. Am aprins veiozele și ne-am uitat la sertar. Începuse să se deschidă. Încet. Încet de tot. Și din el apăru băiețelul de la cinematograf. La fel îmbrăcat, numai coroana de flori era schimbată. Acum florile erau roșii, trandafiri. Ne-a spus: Eu sunt Victor.

Denis

30 noiembrie 2015

Nene, câtă prosteală!!

Armata noastră defilează de 1 Decembrie, ziua națională a României. Are uniforme noi, tunuri noi, săbii noi, căciuli și ghete noi și, probabil, ne apără sau ne-a apărat țara de dușmani. Așa o fi, dar când te uiți la generalii care o conduc parcă n-ai zice că-i așa și că ea există, armata, pentru alte afaceri.

Problemele masculine vor fi rezolvate din 2016 cu noile prezervative Arsenie Boca. Ele asigură o erecție superbună și chiar dacă se rup protejează sexul de mamam focului.

Mâine, 1 Decembrie, e răscoală la București. Sistemul se va apăra din nou și nu se va clinti. Sistemul nu mai poate fi schimbat, și, atenție, nici nu va mai permite un alt Colectiv. Soluția schimbării este poate la CNSAS, care vedem că nu se face public, iar dacă nu, este de durată, de foarte mare durată.

Vedem The Big Lebowski a treia oară. A cincea? Film care mâine poimâine face 20 de ani, premiera 1998. Pomenim doar actorii, îndemnându-vă să-l revedeți decât să vă pierdeți timpul cu Jocurile Foamei, Cu Regate nu știm cum sau cu Aferim și Un etaj mai jos. Deci: Jeff Bridges, Juliane Moore, John Turturo, John Goodman, Steve Buscemi, Tara Raid și Plilip Seymour Hoffman. Și gata, mai vreți și subiectul? Scrieți-ne.

Mare demisie mare la echipa de fotbal Steaua: Rădoi s-a cărat. Păi, bine, bine, Rădoi n-avea decât calitatea de informator al vestiarului, adică ciripitor pentru Gigi Becali, iar patronul a vrut să-l răsplătească numindu-l antrenor chiar dacă ne-avea studii. No, uite, însă, că școala se răzbună.

Pe 2 decembrie, Parlamentul României se adună ca să sublinieze importanța zile de 1 Decembrie ca zi națională a României. Cel care a făcut și propus convocarea este Tăriceanu. Face ce face omul ăsta, numai să-l scape încă o zi pe Șova din arest.

Sinead O'Connor, celebra solistă irlandeză anunță că vrea să se sinucidă. Bun, dar de ce nu așteaptă să i se caute un nou Colectiv la București?

Vedem la guvern ședința de acum câteva zile condusă de Dacian Cioloș. În partea dreaptă a imaginii, deci în stânga lui Cioloș, sunt membri INMR, institutul care ne dă vremea condus de Ion Sandu. Acesta explică cu gesturi largi primului ministru ce înseamnă poleiul: E alunecos, mașinile pot derapa, accidente în lanț, înțelegeți? Iar Dacian Ciooș dădea din cap că da. Nene, câtă prosteală!!!

Denis

29 noiembrie 2015

Nimfomana cu pojar (Postare ușoară, de duminică)

Celebrul sculptor Oprișor Oleg Orlovski, poreclit de preteni și critici TreiZero, din comuna Uiești, județ Giurgiu, își numise ultima lucrare, un nud din marmură neagră care avea pojar înaltă de un metru, "Nimfomana cu Pojar", din cauză că în cariera de marmură de unde luase materialul i se spusese: Domnule, vă dăm ce vreți, dar să știți că toată marmura are pojar, o boală nouă luată de la oameni și asta este, n-avem ce face. Acum e destul să mai spunem că Nimfomana lui Oprișor devenise celebră, ca și el, și că valora mai multe miliarde de euro, se pare că cam cât bugetul SRI de la noi.

Domnul Vasile Tempteișân, unchiul lui Oprișor, vechi securist, îi spuse: Dragul meu, trebuie să-ți faci testamentul în care să-mi lași mie lucrarea, numai la mine va fi protejată cum trebuie, doar știi. Ca să înlături suspiciunuile și răutățile celorlalte rude, chiamă-i pe rând la consultări, ca să creadă că te interesează părerea lor în privința moștenitorului Nimfomanei și că vei face cea mai bună alegere. Îi sucești, îi îmbrobodești, și când o fi să desfac testamentul, pac, Nimfomana-i a mea și am dat lovitura. Înțelegi?

Veniră, pe rând, nevasta, copiii, mătușile, unchii și nepoții lui Oprișor. Discutară de ceainic, veioză, perdele, dulap de bucătărie, toate alea din marea casă a sculptorului numai de Nimfomană nu. Uitaseră toți. Până acum era cum vroia Vasile Tempteișân.

Nimfomana se făcuse bine, fapt uluitor constatat chiar de medicii de la două spitale: unul din Istanbul, celălalt din Tel Aviv. Se dădu jos de pe soclu, îi trase una în cap lui Tempteișân, îi luă legitimația de securist și plecă în lume. Ajunse la Los Angeles și dădu casting pentru un rol feminin la ultima producție a lui Paolo Sorentino. Premiera filmului va avea loc la New York, loc înspre care ne îndreptăm și noi acum pentru că Nimfomana ne-a trimis invitație.

Privind de sus, din zborul KLM, nu ne pare rău că părăsim România o vreme, pentru că aici Nimfomana ar fi ajuns aici, fiind tehnocrată, ministrul minorităților, ceea ce ar fi fost o cumplită greșeală.

Denis

28 noiembrie 2015

Punguța cu doi bani, poveste de dragoste

Tânăra găină Teleniousmonk Vasilica strângea bani de când era foarte, foarte mică. Avea o punguță de la maică-sa în care punea azi un cent pentru pensie, mâine un cent pentru televizor, alt cent pentru țoale, altul pentru măritiș și tot așa până când într-o zi se trezi că în punguță erau doi bani mari de aur. Doi galbeni, cum îi păcea să spună curcanului, și el foarte tânăr, Freacădisc Negrescu, iubitul de-o viață al Vasilicăi. Și lasă că Vasilica era frumoasă, cu sâni de crăpau alea pe ea, cu ochi ageri, veseli, inteligenți, dar se îmbrăcă într-o dimineață și se duse la oraș cu punguța plină. Pe jos, nu cu trăsură, nu cu mașina, că avea mașină luată în rate pe numele lui Freacădisc. Țupa, țupa, țupa, țupa și Vasilica nu făcu bine nici doi kilometri că din Pădurea Albăcalațară ieșiră haiducii.

Haiducii pândeau de mult ocazia asta. De ani de zile așteptau să se umple punguța. O opriră pe Vasilica pe marginea unei gropi iscată în asfalt de revoluționarii care treceau cu duiumul spre București. Șeful haiducilor, unul negru, cu halat negru, cu vizieră și coif negre, zise: Vasilico, nu te mai obosi. Dă-ne nouă banii și-ți plătim noi taxele, șpăgile, radio, RCA-ul, lumina, întunericul, cărțile, însă depinde ce citești, aragazul, liftul, cota de la ușa de la intrare în bloc, tancodromul, autostrada care va trece pe aici peste 60 de ani, da, da nu te mira, cam 60, 80 de ani le trebuie s-o facă, așa, și-ți mai plătim și coaforul, alimentele, tichetele de turism, balonul de oxigen, presa, taxa pe 500 de parlamentari că n-ai vrut 300, așa că întoarce-te acasă, iar de nu vrei, unde-ți stau ghiarele îți va sta capul cu cioc cu tot.

Uitasem să vă spun că Freacădisc Negrescu era un tehnocrat desăvârșit. De cum plecă Vasilica la oraș se duse la amantă și-i spuse: Am vorbit cu haiducii. Îi iau toți banii, ăia doi galbeni, își opresc și ei unul și cu ăla unul rămas ne punem planul în aplicare. Ce zici? Amanta, o gâscă teribilă care jucase și-n Aferim, Gigliola Bonton, îi spuse dintr-un furou incolor: Freacădisc, Freacădisc, ce mult te iubesc.

Freacădisc și Bonton plecară cu banul rămas de la haiduci la oraș. Își făcură partid din trei membri. Din cauza asta începură să primească subvenții de la stat și să fie numiți în Comisii de Privatizare. Când privatizările se terminară, își făcură firmă de Consultanță în care primeau bani cu nemiluita, pe care îi sifonau care-n-cotro. Făcură și vreo opt copii, trăiră și până la adânci bătrâneți, își luară și casă pe Lună, așa că
"visul românesc", cel după care tânjeau milioane de români, pentru ei se adeverise.

Denis

26 noiembrie 2015

Știri pe scurt

Tehnocrații lui Cioloș s-au apucat de treabă. Au doar un an la dispoziție ca să îndrepte și să arate ce e stricat de două mii de ani în Carpați. De exemplu dimensiunile aspirinei: această bulină trebuie să aibă de acum înainte un diametru de juma de metru ca să nu mai poată fi consumată oricând, astfel economisindu-se multă cretă. Apoi, mult hulitele, necesarele și dragele noastre autostrăzi: ele trebuie făcute în pantă și vor funcționa astfel: dai drumul mașinii de sus, să zicem din București, și o lași să meargă la vale, fără motor, până la Mamaia, fără să consume un centimetru de benzină. Bine, bine și înapoi, cum vine șoferul? Cu trenul. Ăsta, trenul adică, va avea o singură roată ca să se reducă frecarea și să sporească urcarea spre București. Deci, uite lucruri simple, dar esențiale de făcut până la alegerile din 2016.

Guvernul Cioloș va permite la liber studierea dosarelor de la CNSAS în virtutea dreptului la informare al oricărui cetățean român.

Andreea Marin, Norica Neculai, Rovana Plumb și Stela Popescu vor juca în noua comedie de la PROtv, Athletico Textila. Un fel de tragicomedie a noului val cinematografic. Dăm un exemplu: Andreea Marin e mama Noricăi Neculai. Îi spune: Norica, mamă, nu te duce la fotbal. Te lovește mingia știi tu unde și la spitale nu-i loc, că-s ăia de la Colectiv acolo. Și țin-te râs, și iar râs, până când diva, Andreea Marin, intră în PUNR.

PUBLICITATE O babă stă pe oală. Își face nevoile. Se aud zgomote specifice, apoi baba dă să se ridice. Nu poate. Oala e lipită de ea. Apare sloganul: Cu LIPINOL ești ca la țară.

Echipa de bowling a Parlamentului României va juca un meci de calificare cu echipa de bowling a comunei Clejani, județ Giurgiu, scor 2 la 2.

La aparatul de radio al avionului rus doborât zilele trecute de aviația turcă era o melodie cu Holograf. Din această cauză avertismentele de la sol ale turcilor n-au putut fi recepționate de pilot care, se pare, că și dansa în coqpit pe melodia "Și băieții plânge cu hohote" sau cam așa ceva.

Dăm legătura acum cu Stelian Cafu Tănase aflat în groapa în care a murit biciclistul de ieri, alaltăieri: Stimați telespectatori, sunt în groapă, nu mă vedeți, așa că noapte bună!!! Dar e păcat, că o mamă a rămas orfană!!

PUBLICITATE O babă stă pe oală. Își face nevoile. Apare motanul ei. Vrea și el să-și facă nevoile. Pun de-o bătaie. Apare sloganul: Mai mult Fixodent numai la LIDL.

SPORT Numa' Gigi Becali să nu fii.

VREMEA Vremea se vede, nu trebuie s-o prezentăm.

Agenția CĂLIMARA



23 noiembrie 2015

Bazaconii

Leul Vasile Inimădeleu era un animal frumos, uriaș, înțelept și filozof. Era chemat mereu la conferințele cele mai grele din lume. Azi în India vorbind despre fluviul Nil, mâine în Tunisia perorând despre Cascadele neimportamnte ale lumii, poimâine în Franța combătându-l pe Balzac care spusese cândva: În Orient nu se poate întâmpla nimic niciodată pentru că se mânâncă prea multe dulciuri. Acum era în drum spre România cu conferința "Mai multă corupție și mai puțină democrație sau invers?" Teoria lui fiind că invers, că cu puțină corupție poți trăi, dar fără democrație nu. Acum trenul oprise în mijlocul Dunării pentru că, avea să afle de la controlorul acoperit, infrastructura României este construită pe apă ca să nu lase urme. Fuma o țigară. Aerul condiționat fâsâia. Cerul la fel, din cauza țânțarilor. O albină sub acoperire intră pe ușă și i se înfipse în gât. Celebrul leu Vasile Inimădeleu muri instant. Fu ușurat de blană și de conferință, pe care le avea într-o servietă fără cifru, legată doar cu o sfoară verde, ceva bio, ceva mișto.

Furnica cu plete albastre Monica Mangiarecunoi din Fetești, strada B 24, venea de la Târgul de Carte Gaudeamus, ediția 2015. Venea plângând. Fusese o căldură oribilă în cupolă, cărțile erau foarte scumpe și pe deasupra nu mai putea suporta minciuna cu "târgul a fost un succes", pe care o tot arunca media făcându-ne să credem că românul s-a apucat de citit. O sună iubitul: Ce-ai cumpărat, dragă? Două cărți cu 40 de lei fiecare și am băut o bere, dacă la asta te referi, la câți bani am cheltuit. Du-te și dă-le înapoi, avem nevoie de suta aia pentru căldură, semințe la copii, bobițe la pisică și țigări. Plângănd și mai și, Monica Mangiarecunoi se întoarse. Era o fată la stand, una blondă cu fustă roșie, care când o văzu, dădu alarma: O furnică la stand, și e din alea rele, cu plete albastre!!! N-o auzi nimeni în hărmălaia târgului, și atunci Monica o înțepă în gât. Fata muri instant. Monica îi luă toți banii din sertar și fugi spre Pădurea Albastră unde-și avea mușuroiul.

Viespea Didina Pârjol, de profesie lăcătuș într-un roi din centrul capitalei, își lansase la Târgul de Carte Gaudeamus 2015 volumul de proze scurte "Șoriciul, bucuria românului cu 12 clase", care stârnise un enorm interes. Imediat, la lansare, apăru liderul unui partid important din România, nu-i dăm numele ca să nu se creadă că e de la PSD, și-i spuse: Didina, te fac membru de partid la noi. Dacă accepți, de aici înainte scoți câte cărți vrei pe zi, dacă nu, nu mai scoți niciuna, că editurile sunt pe mână cu noi, șefii lor sunt acoperiți. Ce zici? Didina se înscrise, i se dădu carnetul de partid cu număru 44 la filiala sector 1 București. Apoi, acceptă să iasă cu liderul de partid la o cafea, la Sinaia să zicem. În compartiment, liderul îi băgă mâna sub coadă, spunându-i: Ce frumos scrii. Didina îl înțepă în gât. Liderul muri instant. Zeci de mii de albine intrară pe geam și-l dezintegrară într-o secundă.

Agenția CĂLIMARA

21 noiembrie 2015

Noaptea Nunții

Situația internațională era destul de nasoală: La Paris erau 6 grade, în Siria sirienii culegeau mere, blocurile autohtone cu bulină roșie vor deveni cu bulină albastră în urma unor "noi expertize", Bulgaria și România vor fi singurele care vor profita de scăderea tursimului de sărbători în Franța pentru că toată Europa va năvăli la Albena și Eforie chiar dacă iarnă rău de tot, în Mali, până și în Mali s-au detonat unii care așa și pe dincolo sute de morți, așa că noi ne-am dus la teatru. Să vedem Noaptea Nunții, la Teatrul Roșu, asta vine în spate la Cocor.

Acuma, toată lumea știe cum e în noaptea nunții: Socrul ia darul de pe masă într-un geamantan și se retrage cu mirii în camera nupțială. Geamantanul este deschis și se numără banii. Primii trei zeci de mii îi ia socrul mare, alți două zeci îi ia ofițerul acoperit care a organizat petrecerea, următori la rând fiind muzicanții că au pus numai Bere Gratis, Holograf și Loredana Groza, apoi, la urmă, ultimii cinci mii îi iau tinerii însurăței ca să-și deschidă o firmă de curățenie. Și așa vine dimineața: Cu maldărul de bani pe covor, cu muște pe restul de tort, cu mireasa boțită și cu mama ei aruncând priviri galeșe mirelui.

Unde am nimerit noi era, ca să vezi, altceva. Era vorba chiar de teatru: Noaptea Nunții, de Aldo Nicolaj, adaptare de Ion Băieșu, în regia Cristinei Marina Malaia, cu actorii Luminița Bucur și Oleg Apostol. După ce se termină petrecerea de nuntă, cei doi tineri trec în dormitorul nupțial. Beau o șampanie, dau să se dezbrace, pentru că, nu-i așa, prima noapte e aia cu cearceaful, cu gâdi, gâdi, cu pupici, perne și multă stângăcie în alea alea. Până să treacă la erotismele cunoscute, cei doi își amintesc de-ale vieții valuri: El se culcase cu fata femeii de serviciu din bloc, de la care va avea un copil, ea se culcase cu badigardul care o curta pe fiica femeii de serviciu căreia îi făcuse un copil. De acum părinți cu copii de colo, colo, ce doi transformă noaptea nunții în una de reproșuri, gelozele, injurii la adresa părinților și sfârșesc prin a afla că copilul lor, deci al badigardului făcut cu nevasta bună a omului nostru este arestat de poliție de vreo săptămână. E clar că nunta lor s-a dus dracului. În timp cei doi îmbătrânesc, sunt singuri cuc, petrec un Crăciun meschin și singura posibilitate de ieșire din impasul prelungit pe ani este despărțirea.

O piesă tristă, realistă, cu accente dramatice, umor de calitate și ironii inteligente, o piesă care te pune pe gânduri: Oare așa e și la mine în căsnicie? Așa se vede de departe?, iar dacă piesa începe neinspirat cu dansuri care nu ne invită la nimic, din care nu înțelegi nimic, și în care actorii intră greu, ei bine, ea se drege foarte bine reușind să aibă scene memorabile, emoționante, tensionate, de aplauze.

Jocul excelent al tinerilor actori Luminița Bucur și Oleg Apostol a fost foarte bine strunit de regizoarea Cristina Marina Malaia care, cu umor,
atenție, delicatețe și tandrețe conduce perechea de pe scenă spre realitatea crudă a vieții. Adică, așa ca să avem noi ce învăța. Ce râde. Ce să nu facem. Ce așa și așa.

Denis

20 noiembrie 2015

Gaudeamus, Editura Condamnaților

Avem o problemă mai veche, o nelămurire de fapt cu fotbalul: În 1970, la Mondialele din Mexic la care a participat și România, antrenorul de atunci al țării noastre, Angelo Niculescu, l-a avut pe banca de rezerve pe Dobrin. Gâscanul era atunci cel mai mare jucător apărut în soccerul românesc de după război. Să-l ții rezervă era o crimă. Și totuși, Dobrin n-a jucat niciun minut. Oare de ce? Era Angelo Niculescu ofițer de securitate cum se zvonește? Înseamnă că securitatea căpăcește talentele? Poate că da, poate că nu și atunci ne ducem la Târgul de Carte Gaudeamus deschis zilele acestea la Romexpo ca să aflăm adevărul din cărțile condamnaților din fotbal care au scris cărți. Ne-am gândit că vreunul din acești grei: MM Stoica, Gigi Becali, Giovani Becali, George Copos, Gică Popescu sau Cristi Borcea s-au aplecat și au lămurit subiectul. Un subiect care a rămas o pată pe obrazul fotbalului nostru și așa mai departe.

În mijlocul Romexpo parcă ai ajuns la AFI Cotroceni: ape curgătoare, patinoar, tobogane, urși de plastic, măgari electrici, poduri suspendate, jucării în mărime naturală, mame de 18 ani cu copii de 30, promoții la măsline și căpșune de plastic, drone aruncând cu piftie în cititori iar în mijloc un stand de cărți. Este standul Oscar Print, editura care a publicat toate cărțile condamnaților din fotbal. Cerem o carte, ceva cu Mexic și Dobrin, scrisă de vreun condamnat, să zicem Gigi Becali. Ni se dă "Muntele Athos, patria ortodoxiei". Ne așezăm în parcul de distracții pomenit mai sus. Luăm o barcă și răsfoim. Nimic de Dobrin, nimic de fotbal. N-ai zice asta despre un om care afirmă că fără Steaua el nu se dă jos din pat. Mai încercăm și cu alți autori. Nimic de Dobrin. Oare oamenii ăștia să nu fii știut că există? Că până la Hagi a fost și el? Din cărțile lui Gigi Becali, am ales titlul la întâmplare, am vrut să cumpărăm tot tirajul volumului scris de dânsul, "Becali și Steaua". Ni s-a răspuns că toate tirajele au fost cumpărate de familiile scriitorilor deținuți. Și că Oscar Print nu are nimic de vânzare.

Marea bătaie de joc cu literatura condamnaților va continua. Până și Piedone, când a fost reținut, n-a zis decât: "Am încredere în justiție". Normal.

Ajuns acasă, mi-am pus un șpriț și am răsfoit o carte dragă mie a lui Mircea Horia Simionescu, Ingeniosul bine temperat. Am deschis-o, de fapt, cu gândul să-i dau telefon și să-i spun de umorul situației cu fotbaliștii scriitori condamnați. Zice el, din Rai: Lasă, Denis, hai mai bine să ne vedem la o țigară la locul nostru cunoscut.

Locul cunoscut era secția de cardiologie a Spitalului Elias. Iar întâlnirile erau pe culoar.

Denis

19 noiembrie 2015

Everyday is exactly the same

Este deja opt dimineață și trebuie să ne dăm jos din pat. Io ca să tai frunză la câini, Tina Cumva pe la teatru. Fereastra deschisă și aerul rece ne aduc veștile. Sunt rele: Franța s-a închis, Europa s-a închis, Germania zice că Schengenul nu și nu, teatrul Nottara e ca și închis, cinematograful Patria la fel din cauza blocurilor în care sunt amplasate că-s d-alea cu buline, așa că mai stăm puțin și dăm drumul la radio, lăsându-ne afară de sub plapumă doar urechile. Închidem urgent și aparatul, pentru că peste noi se revarsă muzica ușoară românească modernă de prin anii 50. Hotărâm deci să nu ne mai dăm jos din pat până la prânz, atunci poate ne mișcă ceva, aflăm ceva, vine cineva, guvernul face ceva și ne sculăm.

Citim literatura de pușcărie. E destulă, e babană, e cuprinzătoare, adică cuprinde toate aspectele societății: Fotbalul, cărbunii, managementul, domnițele, șuvoaiele, catharsisul, omenia, libertatea, liricul, beșamelul, asta e ceva cu mâncarea un sos ceva, ridichea, că ce hrănitoare e și totuși cât de mică ca aspect, și așa mai departe. Este atât de multă literatură de pușcărie că ai zice că ce s-a scris până acum în România, de la Tăblițele Tărtăria și până la Dan Deșliu e un căcat. Și asta-i nimic pe lângă ce urmează, că sunt și alții la rând pentru gratii. Dar această lectură nu ne-a făcut să ne dăm jos din pat. Mai stăm, poate teveurile, tocșourile lor ne răscolesc și ieșim pe seară pe undeva, mai ales că astăzi avem o mică aniversare. Adică io și Tina Cumva sărbătorim ceva. Aprindem teveurile și așteptăm semnalele numite Gâdea, Rareș, RTV, B1TV, Ciuvică, și ceilalți.

Deja de dimineață știm știrea care va face ocolul tocșourilor, "băieții" au inventat-o ca să avem ce rumega: De mâine, 20 nov, 2015, s-ar putea ca guvernul Cioloș să interzică berzelor să mai aducă copii, cei acreditați cu această misiune vor fi corbii. Înscrieri-le se vor face numai la Antena 3, la domnul Ciuvică. Primul care apare e B1TV: E o hotărâre de guvern pripită și înșelătoare, așa cum e și Tăriceanu, care a zis că nu sprijină, și mai ales este în detrimentul democrației. Păi, ce-ar fi însemnat ca pe teoriștii din Paris să-i fi aduc corbii? La Antena 3, domnul Ursu, gânditor, zice: Domnul Ciuvică, cel desemnat de guvern să strângă cererile este un om serios, dacă corbii nu-și pot îndeplini misiunea copiii îi va duce el. Bogdan Rareș: Excelentă hotărâre a guvernului. Cu corpurile lor minuscule, corbii vor duce la bun sfârșit copiii, pardon misiunea, așa că ne raliem hotărârii, mai ales că domnul Cioloș pleacă mâine la Mangalia unde s-a descoperit o crescătorie de corbi. Pe RTV gagica aia nervoasă zice că a invitat în emisiune un corb. Pasărea apare și are în cioc o bucată de cașcaval. Zice: Tocmai i-am tras țeapă vulpii, ha, ha, ha!!!!

Noi tot în pat. Cerceaful se boțise. Un cearceaf albastru, că Tina a zis ce-i drept: Bă, punem cearceaful albastru să fie ca-n poveștile tale cu Furnica cu plete albastre, Japonezul Albastru, Cotul meu Albastru, Tina Cumva Albastră. Și avea dreptate, zău c-avea.

Denis

18 noiembrie 2015

Știri pe care dorim să le auzim

Căutăm în dicționar cuvântul tehnocrat și aflăm că: tehnocrat e atunci când îți zice SRI-ul că ești. Altfel ești doar un amărât de ceva, de ceva ce te chinui să faci bine în viață tu cu nevasta și degeaba.

Strada n-a cerut publicarea dosarelor CNSAS pe Net, dar guvernul Cioloș, sensibil la vremuri și la schimbări, o va face. Să te ții atunci hore de bucurie și veselie nu spunem de ce.

Aflând că tehnocrația planetei s-a mutat la București, surorile Williams, Sharapova, Panneta, Djokovici, Nadal, Messi și alți sportivi de top ai lumii se vor muta în România unde vor lua lecții de tehnocrație de la Ion Țiriac.

Alain Delon, 80 de ani, auzind și el de tenocrația desăvârșită de la București, a cerut studiourilor de la Buftea să-i scrie un film în care el este un tehnocrat care mai poate la femei și la vârsta asta. Proiectul a fost luat în primire de Monica Macovei, Onțanu și câteva ong-uri care au terminat de învățat franceza.

Astăzi, 18 nov, începe Gaudeamus, târgul de carte, de la Romexpo. Editorii s-au pregătit numai cu volume pentru tehnocrați. Cum în România se citește enorm, cel mai căutat titlu va fi "Și tehnocrații plânge câteodată", o carte sentimentală, emoțională, lirică numai când te gândești că tehnocrații ăștia până mai ieri stăteau liniștiți acasă ascultând Holograf și acum sunt în bătaia vremii.

Din noul guvern de tehnocrați la rectificarea din primăvară va face parte și Arsenie Boca.

Pe tăblițele de la Tărtăria scrie clar că autostrada Sibiu Pitești nu este a noastră și nici a urmașilor noștri ci este a următoarei coaliții guvernamentale de după alegerile din 2016. După aia naiba mai știe.

Guvernul de tehnocrați ai lui Cioloș își va da imediat seama, credem că marți 24 nov, ora 14, 2015, că dacă vom fi conduși în continuare mediocru spre prost lucrurile de până acum din România s-ar putea repeta.

Începeți să le scrieți lui Moș Nicolae și Moș Crăciun de astăzi pe blogul nostru, la comentarii. Aida fiind în Suedia garantăm rapiditatea mesajelor.


Agenția CĂLIMARA

17 noiembrie 2015

De dragoste

Ieri că tot a fost luni 16 nov și Tina Cumva a zis să mergem la Gabi S că e ziua ei și nu se poate deplasa să mergem la restaurant și că oricum făcuse tort io am acceptat să mergem pe la Gabi S să-i spunem la mulți ani așa că ne-am suit în mașină și hop în Dr Taberei pe Compozitorilor și Gabi era acasă ne aștepta și vorbe vorbe de ne-am simțit bine și am terminat și tortul și au venit și Maddy chiar și Mara cu câinele dar era târziu și io cu Tina Cumva am zis să plecăm că ne prinde noaptea pe drum deși era ora 22 și nu se vedea niciun nor că așa s-a hotărât de când cu tehnocrații ăștia norii sunt numai între niște ore soarele la fel așa că ne-am suit în mașină dar mașina era blocată și Tina Cumva a zis dă cu spatele dă cu fața și la un moment dat mașina s-a poticnit într-o sticlă veche cam din secolul 11 din alea pe care le vedem la Discovery și sunt crăpate prăfuite opace dar tot au un mesaj înăuntru așa că noi am desfăcut sticla și am scos un pergament vechi de 1000 de ani fără mișto și avea un număr de telefon adică dacă găsim mesajul să sunăm și așa mai departe dar noi am citit pergamentul sau cum să-i zic că de fapt la citit Tina Cumva că ea e actriță și are sunetele nu știu cum adică știe:

De dragoste

Generalul Manole Ben Manole,
Cel care apără Constituția României
pe râul Neajlov
mănâncă fără sare și are o fată la cor
strivind o furnică cu plete albastre
se răsti din pridvor:
-Ma jeneral, ma jeneral!!! Mă mai iubești??

Ma jeneral era Florica Ben Florica, soția lui.
Cea care răspunde de Constituție
pe râul Neajlov
la capitolele Tutun, Mâncare și Corvoadă
era acum în cadă
cu șampon verde aprins
pe care furnicile cu plete albastre
îl aduceau de la Paris
îi răspunse scărpinându-se
sub un sân:
- Da, mon jeneral, te iubesc!!

Și plecară la București
unde se cereau tehnocrați periați
invidiați, ordonați, călcați,
mâncați, guvernați, racolați,
pansați, autorizați și
cu aur placați.

Pe drum, Ma Jeneral născu opt copii:
pe Radu, Nicolae, Perciun,
Vasile, Gigel, Filimion, Crăciun, Vasile
și pe Mimi cu doi de i.

De-asta te iubesc Ma Jeneral!!


PS Cine recunoașțe poezia din sticlă să ne sune pe mine sau pe Aida.

Denis

15 noiembrie 2015

Cutare Cutare Robin Hood

Robin Hood se hotărî într-un sfârșit să părăsească pădurile din Nothingam, de unde ieșea noaptea și jefuia bogații ca să de la săraci, și să se recalifice în Europa sau aiurea. Își zise el că Europa e cea mai bună. Și luă la rând pădurile continentului. Nu mergea, erau pline de alți haiduci mai moderni cu mitraliere, jeepuri, veste antiglonț. La necaz omului îi vin cele mai geniale idei: Ce-r fi, își zise, să nu mai fur de la bogați ca să dau la săraci ci să fac invers? Săraci sunt mai mulți și-i pot fura mai ușor, iar bogații îmi vor face statuie în toate pădurile. Statuie de marmură sau de aur, după merit. Dar ce țară să aleg? Muma Pădurii Nothingam îi spuse: Du-te în România, e tigrul Europei, investește acolo, săraci cu duiumul, ascultă-mă bine, n-ai să regreți. Dar cum să mă fac cunoscut? Înscrie-te la gimnastică.

Ajuns la București, Robin Hood se duse la federația de gimnastică. Le spuse ălora: Vrea să fac parte din lotul feminin, fac bine la saltea triplul Țukahara, și am să câștig câte medalii vreți. Oamenii îl ascultară, îl crezură pe cuvânt și-și deschiseră buzunarele. În ele Robin Hood băgă toți banii pe care-i avea: 100.000 de lite sterline. Primul Campionat Național fu un succes, Robin Hood făcut cinci triple Țukahara stând în cur, pentru că suta lui de kile nu-i permitea să zboare prin aer și odată lansat să nu se știe, nici el nici arbitri, dacă se mai poate întoarce pe saltea. Arbitri îi dădură cu toții notele 10 și 11. Acum Robin Hood avea o faimă extraordinară.

Ajunse la Generalul Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe râul Neajlov. Vreau să fur de la săraci și să dau la bogați. Constituția țării voastre permite? Da, spuse Generalul, scoțându-și o creangă de brad din cur, da, permite. Și uite cum faci: Îți faci o firmă de consultanță, îi spui Cutare Cutare Robin Hood și cu actele că ești persoană juridică te duci la CNDNAR, ăștia cu drumurile, și zici că le faci studiile de fezabilitate pentru o autostradă Constanța Beirut și înapoi până la Budapesta. Mamă, mamă, nu-i cam mare? Nu, nu-i mare, că nu trebuie s-o faci. Tu doar iei un avans de, să zicem, cinci miliarde de euro, pentru studiu, de banii ăștia cumperi niște hârtie, o coală, două și desenezi pe ele viitoarea autostradă. Nu-i greu, sunt niște linii. Le dai pe fax și zici că acuș acuș termini, ceea ce nu-i adevărat, că te duci la Albena și investești banii în furturile de mașini. Bine, bine, dar din banii ăștia nu dau la bogați? Ba da. Treci pe la firmle lor de consultanță și lași în sertare câteva sute de milioane de euro pentru drumurile adiacente autostrăzii tale. Și atunci totul e okei. Merge ca pe roate. Și de autostradă mă mai întreabă cineva? Nu.

O delegație guvernamentală din România se duse în Japonia să vorbească cu domnul Țukahara. Îl întrebară de la obraz: În loc de triplu nu poate să fie de opt ori, Țukahara asta? Adică de trei ori câte opt? Da. Păi, nu stă prea mult în aer? Nu, că-l facem din aur. Pe cine? Pe Robin Hood. Nu-nțeleg, a răspuns domnul Țukahara în cea mai curată limbă japoneză. Păi, domnule Țukahara, colegul nostru Robin Hood ia de la săraci și dă la bogați cu atâta măiestrie și pricepere că-i facem statuie.

Denis

12 noiembrie 2015

RUSH/Tom Sawyer

Tom Sawyer, îi vom spune Tom în povestirea noastră ca să fie mai simplu, deci Tom tăia trestie la câini pe râul Mississippi, undeva în America. Nu-i mergea nici rău, nici bine, da' mai mult rău, că era un băiat de 16 ani, roșcat la păr și fără părinți. Așa l-a găsit Huck Finn, o să-i spunem Huck ca să fie mai simplu, deci așa l-a găsit Huck când a trecut și el cu zbaturile pline de bumbac spre New Orleans. L-a strigat: Tom!! Nu vrei să lăsăm căcatul ăsta de râu american și să mergem în lume după mirodenii? Tom: Ba da!! Și amândoi și-au luat bilet pe un zbat care mergea la Atlantic, ;i de acolo un transatlantic până în Carpați, că acolo erau mirodeniile cele mai babane din lume: fete, milițieni, evaziune și tehnocrați, cu care cei doi vroiau să facă comerț ca să se îmbogățească.

Prima escală fu în Anglia. Aici, pe cheul cel mai important, cel de bumbac și căpșune îi întâlniră pe Vasco da Gama și Cristofor Columb, plecați și ei după mirodenii dar în partea cealaltă a lumii, spre India. Tom le spuse: Bă, proștilor, India e atât de departe, că n-o să ajungeți niciodată cu pânzele voastre, așa că hai cu noi la București, că acolo-s mirodeniile pământului, mai ales că au o țară de tehnocrați, așa am auzit. Huck spuse și el: Până în India sunt valuri mari, dacă mergeți cu avionul sunt turbulențe, iar dacă cu mașina e vai de mama voastră că dați de emigranți sirieni care vă rechiziționează mașina. Așa că hai cu noi la București, cum zice ăsta, Tom.

Când ajunseră la București toți patru se cazară la Inter. Când s-au uitat pe geamul camerelor au observat un lucru adevărat, de care auziseră: Toată țara tehnocrațea. Fetele care îi așteptau la recepție, taximetriștii din parcare, funcționarii de la primăria sect 1, polițiștii și ministrul Tehnocrației îi așteptau să tehnocrațească. În ochii lor, în ochii celor care-i așteptau pe cei patru aventurieri americani, străluceau milioane de dolari obținuți din tehnocrațeală, așa că cei patru prieteni ai noștri ajunseră la Agenția Națională de Investiții, cea pe care n-o știe nimeni în România, dar are o tehnocrație de invidiat.

Acolo e o sală mare cumva în care au încăput toți. Vrem mirodenii, au spus prietenii noștri americani. Tehnocrații s-au privit în ochi și au zis: Se face, dar noi suntem eșalonul doi, ăia mari cu tehnocrația sunt în Bulgaria să cumpere muștar, așa că cu noi vorbiți. Ce fel de mirodenii? Păi, de care aveți: Femei, cărbune, energie, apă fiartă, calorii, gâște, IT, muzică bună gen Holograf, șisturi, petrol, litoral, transporturi, și toate alea. Și să ziceți cât costă. Păi, cam 200 de miliarde de dolari fără acte, cu acte 400. Păi, fără acte. Bun, așa ziceam și noi, că unele avantaje ale tehncrației sunt rapiditatea și încrederea în partener. Mergem să aducem banii, îi avem în camera mea la Inter, a spus Tom.

Am deschis ochii. Trăgea de mine Alex Lifeson solistul și liderul RUSH, grupul canadian. Dormi? Nu, visam. Păi, d-asta am venit, că melodia noastră Tom Sawyer nu-i așa, n-are versurile astea pe care le visezi tu. Nu? Nu. Și-atunci, ce visez io de zor? Sunt nebun? Nu, dar nu e povestea noastră, atât. Dar a cui? A ta.

Denis

11 noiembrie 2015

Tehnocrații

Generalul Manole Ben Manole, cel care apără, cum știm, Constituția României pe râul Neajlov, stă acum pe veranda casei sale din comuna Bucșani, casă de vacanță cu piscină, munte și dealuri de căpșuni, deci stă pe veranda casei sale, cu picioarele în lighean și se gândește profund: Mi-am angajat și nevasta la Constituție, ea răspunde de capitolele Mâncare, Faianță și Tutun, și acum ăștia cu revoluția lor vor să schimbe lucrurile. Că să vină oameni cinstiți în locul celor compromiși ca mine, care și-a angajat și nevasta pe banii statului. Ba chiar și copiii. Ăla mare e ambasador în Ploiești, unde are o vilă cât a ăluia din Focșani, Oprișan, baronul ăla așa, ăla mijlociu este diplomat la Londra, unde are în grijă vreo cinci străzi cu vânzare de droguri iar ăla mic a plecat în lume după fata Împăratului Galben care i-o dă de nevastă și-i dă și jumate din județul Giurgiu cu tot cu lacul din Ogrezeni unde facem cel mai mare parc de distracții din Europa. Deci, io n-am ce schimba, că totul e conform Constituției. Mama, mă-sii!!! Cer tehnocrați acum! Păi, noi ce suntem, noi, generalii români? Nu suntem tehnocrați? UTI nu-i al nostru? Valea Prahovei nu-i a noastră? Litoralul? Munții Carpați? Păi, aici e tehnocrația țării, noi suntem capabili să înălțăm munți, să golim râuri. La noi trebuie apelat. Că dacă nu țineam io cu dinții de Constituția asta ne lua dracu' ca țară, ca popor. Trebui să mă duc să mă ofer ca tehnocrat la Cioloș ăsta până nu vine ăla din Mihăilești care are balta de pește sau Tata Puiu, ăla cu naționala de fotbal. Băi, Florico!!!

Florica Ben Florica, soția generalului Manole Ben Manole, era în cadă. Vorbea la telefon: Da, dragă, da...Sunt atentă, păi, ce poa' să ceară mai mult de atât? Jos Iohannis? Ce ne interesează? Noi generalii suntem deasupra și știi de ce? Noi suntem singurii tehnocrați din țară. Cu noi vorbește NATO. Cu noi și cu subalternii noștri vorbesc Microsoft, EADS, B1TV, Realitatea TV, înțelegi, d-apoi cu cine? Cu ăia din piață? Păi, ei nici o poezie nu știu, nici măcar când s-a născut Creangă, și vrei să facă ăia alt parlament? Vai, Doinițo, ce naivă ești. Tu nu știi, că apa trece, generalii rămâne? Păi, ce s-ar alege din sectorul 2 dacă n-ar fi Onțanu? Mai tehnocrat ca el, ce vrei? Da, da.... Ai dreptate. Noi și la război, dar nu mai mergem noi acum, sunt alte timpuri, am crescut copii prin ong-urile astea de căcat, prin snsjp, căcaturi d-astea de jurnalistică, păi, ce mai avem noi vârsta să tropăim prin piețe și parlament? Nu, Doinițo, nu. Te las acum, mă strigă Manole. Da, da, poate trecem și vă luăm și pe voi, că mergem la București să ne propunem tehnocrați. Cum la ce? Io la Cultură, că știi cum cânt, iar Manole la Dezvoltare Regională Durabilă, că acolo sunt banii țării, acolo trebuie tehnocrați. Alte fețe? Cum alte fețe? De unde? Păi, nu sunt tinerii de care-ți spuneam?

Pe când urca treptele Ministerului Culturii, noul ministru, Florica Ben Florica, fredona ultima melodie a Madonnei: Laik ă vărgin, ie, ie, laik ă vărgin, iu, iu, și îi sună telefonul: Alo, Florico, ai ajuns? Da, Manole, da...Tu? Și eu, sunt în lift...au ăștia din minster un lift cum noi în casa de la Bucșani n-avem, futu-le muma-n cur. Hai, te pup!!! Și io!!!

Denis.

10 noiembrie 2015

Strada și-a făcut datoria și chiar poate să plece?

După toată tevatura de început de noiembrie, dl Iohannis îi primește la discuții pentru un nou guvern pe: Dl Ionescu Quintus, dovedit colaborator al Securității, pe dl Ionescu Blaga, fost șef de secție miliție 19 din șoseaua Viilor, București, pe dl Ionescu Dragnea și dânsul așa și pe dincolo. De femeile de pe acolo, Ionescu Gorghiu și Ionescu Firea nu zicem nimic, că ne bagă la hărțuire sexuală. Și-atunci? Despre care guvern poate fi vorba? Va fi format, cum vrea strada, din oameni noi, veniți de acasă cu bani de la mama și cu Eminescu sau Ken Robinson sub braț? Sau cu oameni noi din "școlile de jurnalism" și "institutele teologice" cu care este împânzită Româmia și cărora mama le-a dat bani de ong-uri? Noi credem în a doua variantă.

Noul val de pușcăriași, cel care ar trebui să păzească România să nu ia foc, va împrospăta istoria universală a literaturii la care țara noastră încă nu și-a adus contribuția. Ei, în frunte cu Piedone sau te miri cine, vor putea scrie marile teme ale literaturii române asupra cărora, din păcate, scriitorii români nu s-au aplecat. Exemple proză și cercetare științifică: "Pisica și șoarecele când era tineri", "Furnalul fumegă, fumegă, dar până când?" și poezie: "Draga mea, ți se vede odorheiul", aici fiind atacat și eroticul liric și geografia cu țărănci în ii cântând la tvr1 melodii false.

Eșecul străzii din noiembrie 2015 se datorează în proporție de 99% lipsei de cultură. Tinerii de la Universitate nu par a fi citit mai mult de câteva sms-uri primite de la șef sau gagică. Nu par să fi văzut decât Aferim sau un amărât de Moliere la Teatrul Metropolis. Nu aveau idei babane de dezbătut în bisericuțele din stradă, agitau doar câteva lozinci cu care nu-i puteau schimba pe Quintus sau Dragnea. Și-atunci? Se chiamă că au ieșit degeaba? Că "Colectiv" a fost în van? Da, așa se pare. Lipsa de cultură se poate extinde și la tinerii care n-au ieșit în stradă. Se vede cu ochiul liber oriunde te duci că nici ei nu trec de lecturile telefonului.

Ca să fim aburiți definitiv, în toiul evenimentelor pe teveuri apare un nene care ne explică cum devine cu noua autostradă Pitești Sibiu, urgența nr 1 a României. El explică la o hartă: O variantă ar fi prin mijlocul țării, a doua ar fi să treacă prin mijlocul țării dar să facă un ocol pe la Fetești, a treia ar fi să nu treacă prin mijlocul țării dar să-l străbată de la Boița la Calafat, a patra ar fi să încerce să treacă, să atingă Craiova și să se ducă pe Valea Oltului până la Cluj ocolind Sibiul și ultima ar fi să nu se facă de loc. Cum va și fi în realitate.

Cum până la urmă revoluțiile și izbânda lor țin de nivelul de cultură al revoluționarilor, de cei 7 ani de acasă și de educație, cum am mai spus, este atacat și acest aspect în intervențiile primului interimar Sorin Câmpeanu. Dânsul zice, tăind răul de la rădăcină: În România doar 7% din școli au autorizații de funcționare. Așadar și succesul revoluției române din 2015 are același procent.

Deci: Strada și-a făcut datoria și chiar poate să plece? Noi zicem că da.

Denis

08 noiembrie 2015

Jurfix Piedone și Jurfixa Mărășești, poveste de dragoste

Jurfix Piedone, un tânăr primar dintr-un sector oarecare, și Jurfixa Mărășești, șefa corpului de control al primăriei cu pricina, se iubeau de mici. Dar se iubeau se iubeau, nu așa. Când ea bea apă, bea și el. Când el se acoperea de hârtii ca să facă dragoste, se acoperea și ea. De altfel, acesta era noul concept după care se orientau în dragoste: Unde dragostea nu e acoperită de hârtii nimic nu e.

Acoperiți de munți de hârtii, cei doi hotărâră să facă nunta. Și deschiseră astfel două restaurante Jurfix, după numele lor, ca să nu se rătăcească când veneau de la biserică. Când se duseră la primul Jurfix era închis. Erau înăuntru pompierii și dădeau avize PSI. Controlul ținea șase ani, că era amănunțit, pompierii nu se jucau, așa că cei doi însurăței se duseră la al doilea Jurfix, cel din strada Gramont. Dar și aici erau pompierii care dădeau avize. De altfel, aveau să afle, tot orașul era împânzit de pompieri care dădeau avize: ba la farmacii, ba pe stradă, în autobuze sau piețe volante, avize care țineau de la revoluția din 1989 încoace. Așa că vă dați seama, cei doi iubiți deveniră triști, și cântară melodia "Macaroane", aia pe care o cântăm toți în vremuri de răstriște sau când ne lasă iubita acoperiți de hârtii care pot lua foc în orice clipă: "Macaroane argintii, Macaroane/Macaroane!!! În zori de zi".

Zilele treceau și dragostea de sub hârtii prinse viață. Se născu un băiat puternic, cu mușchi în obraji pe care-l numiră Jurfix Gramont, după un film în care Sergiu Nicolaescu juca rolul unui Comisar degresat și ineluctabil. Așa că Jurfixa Mărășești zise, în timp ce-și smulgea hârtiile de pe ea și-și trăgea chiloții ingnifugi: Hai, dragă, la Colectiv, acolo facem nunta.

Zis și făcut. La Colectiv, preotul le-a zis: Noi nu luăm bacșiș pentru eveniment, dar făceți-ne un bloc în fața Casei Poporului, unul cu 22 de etaje, ca să fim mai aproape de Domnul. Bătură palma și preotul mai zise: Io când aprind chibritul pentru lumânări, să nu vă fie frică, că hârtia care vă acoperă dragostea nu ia foc. Nu fu așa, dar să vedem continuarea.

Trupa angajată să cânte la nuntă era PASCUPAS SPRE GRAVITY și cânta tocmai melodia "Macaroane-n zori de zi", un succes al anilor ăștia, 2015, 2016 sau cam așa ceva.

Preotul aprinse chibritul. Hârtiile de pe cei doi însurăței luară foc. Flăcările îi scoase afară. Acolo, în piața din fața Colectiv, Jurfix Piedone zise: Jurfixa mea, Mărășeștiul meu călduros cu curul lat, te iubesc!!!

În drum spre cimitir, Jurfix scrise o carte, că cu cât scrii mai multe stai mai puțin în groapă, carte numită: "Macaroanele în industria textilă", carte devenită manual după care și astăzi, 8 nov, 2015 se învață la școală.

În final, în piața din fața Colectiv se ridică o statuie numită "Jurfixul Necunoscut" și povestea noastră de dragoste se termină mai frumos decât a început din cauze de obiectivitate, emoție, sinceritate și destin.

Denis

06 noiembrie 2015

Maturarea societății civile

Apare o tipă pe Discovery ceva, intră într-o pivniță și începe o expunere despre maturarea uiskiului. Păi, uiskiului ăsta, indiferent de marcă sau brand, ca să ajungă la gustul, aroma și faima care-l fac celebru îi trebuie 10, 15 sau 20 de ani de maturare în niște butoaie de lemn alb american. Abia după aia capătă înțelepciunea, culoarea, știința, gustul și maturitatea necesare și poate fi băut. Cu societatea civilă din România ar fi trebuit să fie la fel. Să fie aleasă de mică precum Dalai Lama, pusă în niște butoaie și hrănită 10, 15 sau 20 de ani cu lecturi, cu școală, cu stradă, cu țigări, cu multă cultură, golăneală și multe altele și scoasă apoi să reprezinte pe cineva, undeva, în vreo dată. Ori la noi, societatea civilă de până acum venea direct din școala de la Băneasa a Securității și gata. Așa că trebuie avut mare grijă ce societate civilă ajunge zilele astea la Cotroceni să stea de vorbă cu Iohannis.

Lipsa liderului diluează mesajul pieței Universității. Unii-l vor pe rege, alții vor pielea lui Daniel, alții Jos Parlamentul, unii doar să-și facă poze, și uite așa ajunge să facă o listă de revendicări doar revista Kamikaze, Fb-ul sau bloggosfera. Numim la întâmplare. Ce-i împiedica pe M. Macovei sau pe Nicușor Dan să vină în piață? Să devină lideri și să-și împingă programele electorale direct spre scopurile lor declarate? Ori, nene Nicușor Dan, să ai scris pe cort sloganul dumitale cu curățenia ni se pare pierdere de timp și o ofensă la adresa noastră.

Am fost și noi în piață. Arată bine, nu e ca cea din 1989. Ne e tare teamă că finalul nu va fi același, această piață nu credem că va reuși să schimbe sistemul, pentru că el, sistemul, e atât de bine gândit și implementat încât va rezista și după ce România se va fi golit.

Am fost în piață și n-am văzut pe nimeni din media, politic, sport, showbiz sau cultură, în afară de reporterii C. R. Tănase sau Alice Ioacobescu. Restul: Cătălin Botezatu, Oana Zăvoranu, Capatos, Gâdea, Ciuvică, Holograf, Liiceanu, Vacanța Mare, Las Fierbinți, Felicia Filip, Elena Udrea, Petre Roman, Anghel Iordănescu, Gigi Becali, Gh Popescu, Adrian Năstase, și dacă am uitat pe cineva să ne ierte, probabil că stau acasă și compun, scriu cărți, roluri, poezii, programe electorale, se antrenează sau mai știm noi ce în vederea propășirii patriei.

După care, pentru că la un moment dat revoluția din acest noiembrie 2015 se cam vărsa, noi, gașca Lupașcu, am luat-o spre restaurantul Pescarul. Aici avea bere, vin, friptane, pește moale, pește tare, mici sărați, mai nesărați, varză călită și vodcă. Așa că Radu Lupașcu și-a luat o vodcă iar io v-am spus povestea așa sau așa, cum vreți s-o luați că era noapte și nu se înțelegea dacă trebuie să plecăm acasă sau să-l aducem pe rege.

Denis

05 noiembrie 2015

Și acum?

Păi, și acum, demonstranții din piață trebuie să aibă urgent un lider. Dintre ei, pentru ei, iar dacă nu se poate, trebuie să apară în scurt timp un om calificat în a umbla cu mulțimile, sunt din ăștia, care să nu lase entuziasmul, rezultatul excepțional obținut, coeziunea și forța străzii să se dilueze, să obosească. Acest lider, chiar dacă din structuri, însă bine intenționat, trebuie să zică cu glas tare, mulțimii evident: Acum mâncăm, tăricenii nu, gorghii, blagii, orbanii, zgonii, udrele, rovanele și videnii, opreștii nu și nu. Liderul trebuie să știe ce vrea, să îndemne mulțimea să scrie cărți ca să le vândă Liiceanu, să zică acum dărâmăm tribunalul pașnic evident, acum avem grijă să nu ne sifoneze cineva zicându-ne că trebuie să cucerim Cocorul sau să bem Dâmbovița ca să avem energie. Pentru că mesajul străzii a devenit haotic, de neînțeles, pe apucatelea, la îndemâna unor indivizi care n-au nimic în cap și au ieșit doar pentru că nu au ce face pe-acasă, cum s-au găsit și mulți în Colectiv. Da. Unde e acest lider? În fruntea vreunui sidicat? Într-o școală? La securitate? Într-o multinațională? Dintre victime? Vom vedea. Însă, repet, fără apariția degrabă a lui Universitatea, ediția 2015, rămâne o poveste frumoasă, care va fi transpusă pe film de Stere Gulea.

Nimeni din clasa politică, artiști grei sau preoți n-au ieșit să pună o lumânare la Colectiv. De ce? Pentru că n-au avut ordin. De la cine? Ehe, aici e problema mare a acestei Românii. Și se poate profita ca să se ceară în piață desecretizarea CNSAS-ului, și în baza Constituției țării noastre, care ne dă dreptul la informație, să aflăm cine sunt cei care ne conduc și câte grade au.

Să te faci de căcat la bătrânețe, așa se traduce înscrierea în PUNR a lui Arșinel, Morariu și Dafinescu. Arșinel chiar mânca căcat cu polonicul: M-am înscris în PUNR pentru că am găsit aici oameni valoroși, animați de dragoste de țară, idei și lideri care dă-i și luptă pentru binele patriei. Să ne amintim că cei trei au intrat în partidul izmenarului după ce se anunțase un control la Teatrul Tănase.

La Andreea Esca, la știri, joi 4 nov, este invitat Cătălin Tolontan. Esca întreabă punctual: Credeți că strada va mai accepta vreun nume deja vechi, ca să zic așa, din spectrul politic actual. Și Tolontan: N-am nimic cu capii BOR, dar puteau să vie până la Colectiv să pună ceva lumină. Că credința nu se măsoară nu știu cum, ci e în inima fiecăruia. Esca s-a străduit să iasă din prostelile astea, dar te întrebi cine este acest Tolontan. Și nici nu știm dacă trebuie să aflăm sau să ne spună cineva, că cam scrie un cuvânt cu trel litere pe el.

Și ce-ar mai fi? A!! Justiția!! Justiția să nu ne fenteze și să nu se mai ocupe de corupția de pânâ acum și să încerce să-i albească la domiciliu pe prietenii noștri videni, oprești, zgoniști, onțaniști, udreni și așa mai departe, că o să revenim.

E noapte de-acum și cântă NIN. E nevoia de ritm, de exuberanță, de vitejie impuse de piață. Încercați.

Denis



04 noiembrie 2015

Pentru că sunt româncă

Am auzit, de când trăiesc în afara României, multe. Că aș fi țigancă, că ar fi trebuit să fiu mai brunetă, că n-ar trebui să zic că sunt româncă, pentru că românii sunt așa și pe dincolo (adică nasoi de tot). M-a durut, dar nu atât de mult cât m-a durut astăzi, când a trebuit să-i explic elevei mele că, în ochii celorlalti, ea este doar o emigrantă româncă.
Eram la școală și elevii participau la o oră de geografie aplicata, în care aflau de unde vin refugiații de război, ce traseu au urmat. Li s-a explicat că aceștia sunt în mare parte sirieni, că fug de războiul din țara lor și că vor să ajungă în Germania și Suedia, în principal. Li s-a spus că Suedia e una dintre țările cu cel mai bun sistem social din lume și de aceea o preferă refugiații. Am văzut și un documentar lacrimogen despre pelerinajul refugiatilor dinspre infern către paradis, cu sugestii ca ar putea fi si impostori printre refugiati. Copiii învață la școală că oamenii vin la ei în țară fie pentru că sunt foarte săraci, fie că fug de război, iar în Suedia se pot bucura de o grămadă de avantaje.
Apoi copiii din clasă au făcut legătura dintre refugiații de război și rromii din Malmo, a căror tabără abia ce-a fost demolată. Care rromi au fost trimiși acasă, în... România. A, păi și noi (eu și eleva mea) venim tot din România. Brusc, reflectoarele s-au așezat pe noi odată cu privirile copiilor din clasă. Eleva mea nu înțelegea de ce se tot pronunța cuvântul România. A trebuit să-i explic ce-nseamnă să fii străin în țara altuia care se uită la tine cu milă. Nu zic că-s toți aborigenii exigenți, însă cei din partea locului unde muncesc sigur sunt. 
Înfrunt de mult timp privirile pline de compasiune și dau de mult timp probe de bună conduită, de parcă aș avea obligația morală de a spăla păcatele românilor celor ”răi”. În Suedia sunt numărată printre excepții; sunt, din câte mi se spune, aia „bună”. Cică ăsta e compliment. Nu, e umilință. Oamenii ăștia se așteaptă ca noi toți, rasa românească, să fim cerșetori și hoți. 
Aș fi vrut să nu fiu eu nevoită să-i vorbesc fetiței despre confuzia rromi-români, ajutoare sociale, națiunea suedeză care se crede superioară altora. Mă simt de parcă aș fi intrat cu lămpașul și bâta în Țara minunilor. Și am petrecut toată ziua cu nodul în gât, nefiindu-mi clar cât de mari sunt daunele pe care le-am provocat. Și mi-e greu să mă iert pentru că i-am arătat lumea în forma ei hidoasă, în care oamenii sunt etichetați după origine și conform unor șabloane rasiste. Știu, nu e întotdeauna așa. Sper că numai azi.