29 octombrie 2012

Numai in Romania

Cine n-a auzit vorba asta: “numai în România se întâmplă aşa ceva!”. De exemplu, numai în România găseşti produse perimate în magazine, numai în Romania eşti tratat prost de către funcţionari, numai în România aştepţi cu anii să intri în cabinetul doctorului. Numai în România merge totul prost
Implicit, “dincolo” merg lucrurile bine. Cel mai tare mă amuză să aud sentinţe de acest fel la persoane care nu au ieşit niciodată din ţară, deci nu au cum să compare şi să ajungă la această fără de speranţă constatare. 
Pe lângă faptul că e expresia sonoră a ridicatului neputincios din umeri, a nădufului defulat în spume, mai e şi manifestarea unei revolte fără rezultat precis, altul decât eliberarea tensiunii interioare. Un soi de “o dăm anonimă”.
Numai aici e răul cel mai rău, negrul cel mai negru şi tunelul cel fără de lumină la capăt. Aşa e. Aceste convingeri sunt atât de bine înrădăcinate în mentalul colectiv românesc încât eu nu-mi permit nici măcar să le scutur, darămite să le elimin. Ȋnsă pot să adaug altele, aşa cum le percep eu de departe. 
Numai în România există fobia curentului. “Ai grijă cum traversezi strada şi vezi să nu te tragă curentul” sunt cele două recomandări ale mamei, însoţite de o căciulă bine înfiptă pe cap şi de fularul tras peste nas. Cred că suntem ţara cu cei mai îmbrobodiţi şi înfofoliţi copii de pe lumea asta. Ȋn autobuz, tren, maşină mică, în general în toate mijloacele de transport răsuna tradiţionalul: “Ȋnchide geamu’ ăla, că e curent!” 
Numai în România mai există teama de “ce zice lumea”, în special în micile comunităţi, dar în nici un caz pe micile ecrane, unde lumea e chiar provocată la indignare sufocantă. „Ai văzut-o, dom’ne, pe aia aseară?”. Ȋncă din copilărie ni se transmite teama de „ce zice lumea” şi mai ales că “râde lumea de noi”. Să nu cumva să ne ridiculizăm în ochii celorlalţi, Doamne fereşte să ieşim din rândul lumii!
Numai în România te descalţi când mergi în vizită. Ȋn manualele de bune maniere scrie că gazda trebuie să-i ofere oaspetelui papuci atunci când acesta dă semne că ar vrea să se descalţe. Sau măcar să-i spună: nu, nu te descălţa, e frig sau murdar (pretextul ăsta nu e permis, totuşi, în casa unei românce vrednice că, de’, ce-ar spune lumea?!) Ei bine, mitul acesta mi s-a spulberat în Suedia, unde nu numai că esti descălţat automat la uşă, ci trebuie şi să-ţi aduci papuci de-acasă, dacă ţi-e teamă să nu răceşti. Până şi mitul „codrul, frate cu romanul” trebuie să-l împărţim cu suedezii, care se laudă şi ei că trăiesc în simbioză cu natura.
Cât despre produse perimate, funcţionari aroganţi sau neştiutori şi doctori suprasolicitaţi, am o veste proastă: se găsesc şi în alte ţări, despre care credem că sunt perfecte. Oricât de greu ar fi de crezut, şi pe-acolo circulă maşini din care se revarsă asurzitoare acorduri orientale. Funcţionarul răspunde la telefon, e drept, dar se întâmplă frecvent să fii plasat de la unul la altul până afli un răspuns concret sau să primeşti atâtea răspunsuri după câte persoane ai întrebat. Străzi neîngrijite, clădiri abandonate, nefericiţi care dorm în case de carton? Sunt şi “dincolo”, precum şi alte elemente negative pe care noi nu le-am importat (încă?).
Eu aş spune mai degrabă aşa: numai la noi legumele au, încă, gust. Numai la noi mai putem scoate apa de la fântână. Numai la noi mai sunt crescuţi nepoţii de către bunici, nu doar de babysitter. Cu voia dumneavoastră, să mai vedem şi jumătatea plină a paharului. 

De citit si comentat si in Ziarul de Vrancea!

21 octombrie 2012

Bucatarisme - 20

Multe, la gramada, cu poze mai degraba nereusite, ca tot n-am reglat aparatul pentru poze artistice in bucatarie. Acestea sint noutatile de la ultima noastra intilnire:
* o placinta cu mere dupa o reteta publicata intr-o revista de copii (fac progrese!), fara lapte, doar oua, unt, faina si mere si hop, la cuptor! Urmariti metamorfoza:




* O salata de quinoa, mere, stafide, conopida si ceapa! Se rumeneste ceapa taiata marunt cu buchetelele de conopida (plus curry si cumin), se amesteca cu merele taiate in bucati mici, stafidele si quinoa. Am adaugat o para si zeama de la o lamiie. Am mincat-o cu chiftelele de sfecla rosie si piinea de casa (de care am mai pomenit prin bucatarisme).
* Bonus, poza cu un lunch cu specific suedez. Da, da, lunch-ul e masa de prinz care se maninca incepind cu ora 11! Iar cina, se numeste, logic middag (miezul zilei):
Ta-daaam! Tartine cu somon!

19 octombrie 2012

Se-ntimpla in Suedia - 3

Am descoperit cu placere ca ziarele gratuite din Suedia nu arata intotdeauna ca versiunea tiparita a Stirilor de la ora 5. In Metro de ieri am citit lucruri foarte interesante. Pe linga faptul ca Loreen - despletita care a cistigat Eurovisionul anul asta - bate fierul cit e cald si scoate albumul de debut, am aflat si alte chestii interesante. De exemplu, 4 din 10 adolescente (de clasa a 9-a) vor sa slabeasca, desi au greutate normala. * Cine nu gaseste de lucru din cauza crizei?? Tinerii si imigrantii, desigur (hai ca asta nu e stire chiar noua). * Si una despre cite taxe si impozite plateste suedezul - stiu ca abia asteptati sa dau din casa. Sa zicem ca esti una bucata suedez si cistigi 25000 de coroane pe luna ( = 13 370 ron fara TVA, nu-s' de ce trebuie adaugat TVA si la asta, in fine). Ei bine, 17 200 de coroane merg pe taxe (inclusiv TVA-ul pe care-l platesti cind cumperi orice la magazin, inclusiv ceea ce plateste angajatorul pentru tine). Bine, bine, da' stai putin si nu-ti smulge tot parul din cap, ca o mare parte din banii astia se intorc la tine! Ai fost si tu copil odata si-ai mers la gradinita cea ieftina (sau chiar gratuita), la scoala cea gratuita, ai fost somer si-o sa fii si pensionar intr-o zi... pentru multe zile, ca-n Suedia se traieste mult (cam 80 de ani e speranta de viata). * Si-nca una si-nchei: v-am spus ca suedezii masoara solidele cu masuri pentru lichide? De exemplu, in reteta de bucatarie scrie ca tre' sa folosesc 2 decilitri de patrunjel, asa ca tre' sa execut! Am citit in ziar o chestie si mai nostima: 8 hectare de apa de vinzare! Costa o coroana! impartit la 0,53... citi lei face?

16 octombrie 2012

Bagam marfa!

M-a inundat nostalgia, de la toamna cu ale ei frunze siroinde mi se trage, asa ca am bagat nasul in arhivele Calimarii. Mai ales in cele ale Calimarii disparute, adica de pe vremea cind a fost site. Ce zic eu "arhive"?? e vorba de cutia Pandorei, numai briliante unul si unul, pe care am de gind sa le republic, spre deliciul si satisfactia gugalitorilor de compuneri. Ca ele, compunerile, imi sint piinea si traficul. 
Atentie, deci, compunerile se intoarce!

LE: M-am grabit, toate compunerile (inclusiv descompunerile si anti-compunerile) au revenit de mult, si sint publicate undeva prin noiembrie 2010. Imi mai ramine sa scriu altele noi...

Romania la export

De ani de zile ne chinuim să-i facem României o imagine bună “afară” prin campanii oficiale care mai de care mai costisitoare, mereu surprinzătoare şi purtătoare de frunză. Ba mai mult, punem şi noi umărul, cetățenii de rând, prin distribuirea de fotografii cu frumoasa noastră țară. Sunt sigură că nu există calculator de român care să nu aibă un dosar sau măcar o poză, două cu peisaje din România. Cel puțin una cu troienele pe acoperiş, marturie a iernii trecute.

Descoperim România prin ochiul turiştilor încântați de oaza sălbaticä aflată la margine de Europa. O mai descoperim o dată prin ochiul românilor care au fost “afarä” şi-şi dau seama că e frumos şi la ei în țară. Ia uită ce peisaje, ce ape, ce munți, ce mănăstiri în nordul Moldovei, ce cimitir vesel avem la Săpânța, ce litoral ne amenajează primarul Mazăre, mai tare ca la Rio. Cu drumurile stam mai prost, da’ tot merită efortul să facem un tur al țării, avem ce vedea, şi-apoi traiul e bun la localnici. Facem din nou turism în propria noastră țară, un gest civic care face bine la visteria națională.
E clar că ne iubim țara! Am revendicat-o bucată cu bucată (proprietățile confiscate de comunişti). N-am vrut cu nici un preț s-o vindem străinilor, dar am privatizat-o pe 1 leu plus multe comisioane, ca aşa ni s-a spus că ar fi profitabil pentru noi. E frumoasă şi unică țara noastră, după cum susțin toate compunerile de la şcoală, campaniile de popularizare de pe diverse rețele de socializare şi unele bloguri. Cum să nu te mândreşti cu ea?! Zici “România”, zici – de exemplu - Babele, Dunărea, Voroneț şi Coloana infinitului.
Pe lângă peisaje, forme de relief şi monumente celebre, mai există şi românii celebri. Aceştia se împart în două categorii: cei care au lăsat ceva urme în Istoria țării (ştiințifică, artistică, politică, sportivă şamd) şi cei care ocupă ecranele televizoarelor între două reprize de publicitate
Avem, deci, cu ce ne lăuda, dar nu cumva am uitat ceva? Am uitat să vorbim de românii obişnuiți, nu doar de arhetipuri: ea basma-ie-fotă, el cuşmă-chimir-opinci. Sau ea 20 de ani, el 50. Sau el poet nepereche, ea poetesă măritată cu altul. Străinii, cei pe care vrem să-i aducem să-şi cheltuiască banii în țara noastră, vor să ne cunoască. Casa poporului, Ceauşescu, Basarabia, Mihai Viteazul, ok, dar românii din spatele lor cum arată? Cum o duc? Cum gândesc? Unde se văd peste 5-10-20 de ani?
Ce reprezentare ni s-ar mai potrivi astăzi, când modelele din trecut cad unul după altul? Ţăranul român e din ce în ce mai mult un exponat al muzeului cu acelaşi nume. Pe “Miorița” am vrea-o afară din manuale, că prea ne-a facut defetişti. Din mitul “dacii şi romanii” a rămas doar filmul. Cum ne mai definim noi, în ce mai credem şi cât ne (mai) iubim? Să fim tot doar fatalişti, săraci, mințiți, datori la bănci, coruptibili şi corupători, doritori de înavuțire peste noapte, miştocari, văicăreți, slobozi la gură şi la pumni, intoleranți (mai ales dacă sunt criticați), descurcăreți, la mâna şefului şi, în general, a celui care dă mai mult? Cam acestea sunt atributele pe care le aud în conversațiile cu şi despre români. După minutul de nedumerire, continuu să mă întreb: aceştia să fim noi, românii?
De-afară se văd câteva paradoxuri: ne străduim sa trimitem la export imaginea unei țări gen “colț de rai”, dar din care vrem să emigrăm în număr din ce în ce mai mare. Ne prezentăm drept un popor prietenos şi primitor, dar între noi ne duşmănim şi, cum ieşim afară din țară, ne facem că nu ne cunoaştem. Hmm... Ceva nu se leaga si nu reuşim sa fim credibili. Poate că ar trebui să mai lucrăm la campania asta de imagine a țării. Şi-n mod sigur la noi înşine.



De citit musai si in Ziarul de Vrancea!

12 octombrie 2012

Se-ntimpla in Suedia - 2

De cind scriu la ziar am si marfa pentru Calimara, dar am ramas in urma cu stirile din Suedia. Pai s-au intimpat si se intimpla destule: s-au dat premiile Nobel (atentie, in suedeza se pronunta NUbel), cel de literatura mergind la toar'su Mo Yan, iar cel pentru pace la Uniunea Europeana... adica la noi, fratilor, nu-i asa? Pe linga diversele mari probleme ale omenirii care framinta tartacutele suedezilor, mai nou a rasarit si cea a magazinelor deschise in week-end. Pai n-ar fi bine sa le inchidem, ca prea-si pierde lumea timpul in ele si cheltuie in nestire?! Tulai, Doamne, cum ar fi sa-nchidem mall-urile in Romania?? * Is tepene ziarele de reduceri la magazine (ziarele alea care vorbesc de sfirsit de saptamina nelucrator), retete de mincare si prezentari de locatii pentru vacanta de toamna. Asa-s unii norocosi, sa aiba cite-o vacanta pe anotimp. * Oamenii astia au zis ca vor sa renunte la banii gheata si s-au si pus pe treaba: in week-end bancomatele sint mai mult goale; vinzatorii nu-ti mai dau bani la cerere; unele mari companii nici nu mai accepta plata cu cash. Am fost sa returnez un articol pe care l-am cumparat de la un magazin si mi s-a spus ca nu mi se pot da bani gheata, ca e suma prea mare. Aoleu, si atunci cum facem, dom'ne?? zic eu. Bagati dvs cardul in POS, raspunde vinzatoarea, si tastati codul. Acum puteti sa-l recuperati. Si ziceti c-au incaput banii aia multi pe cardul asta mititel? Au intrat. In cont. Doua zile mai tirziu. Noroc ca nu stateam in ei. * La cursul de suedezii spun lucruri trasnite (aka cunostinte despre societate) am invatat despre ideologiile politice. Profesoara ne-a vorbit cu multa ironie despre socialism si nu m-am putut abtine sa nu observ, cu voce tare, ca toate caracteristicile pe care ea le-a denuntat ca fiind socialiste (ciiihhhh) se potrivesc perfect Suediei. S-a cam inverzit doamna profesoara. A avut, totusi, momentul de sinceritate suprema cind ne-a vorbit despre Institutul Biorasist din Suedia, din anii de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial cind (s-o recunoastem, da?) toata lumea era rasista. Ei, suedezii, nu au impins lucrurile (deficientii de orice fel si, in general, ne-arienii) pina la camera de gazare; s-au multumit doar cu sterilizarea lor. Finuti. * Va urma.

03 octombrie 2012

Revelatie

Am descoperit azi dimineata un blog si nu mai pot sa-mi iau gindul de la el. Ii "cunosc" proprietara, am fost cindva "colege de serviciu", iar acum descopar cu bucurie si emotie ceea ce scrie. Sentimentele sint amestecate si intrebarile tisnesc una dupa alta: oare ne cunoastem cu adevarat, noi cei care ne dam buna ziua aproape zilnic? Cum se face ca cineva poate simti atita energie (pozitiva!) debordind dintr-un ecran de calculator? Oare mesajele sint receptionate la fel de catre toti sau le primim atunci cind sintem pregatiti sa le ascultam? Oare, oare, oare poate si asa de simplu sa fim noi insine?

02 octombrie 2012

Se intimpla in Suedia

Stire din ziar:

Tatal si-a lovit fiul de 7 ani in autobuz.

Un tata s-a enervat pe fiul lui pentru ca pantalonul acestuia s-a rupt. In timp ce mergeau cu autobuzul, tatal si-a lovit baiatul de mai multe ori pe picior, pe care au aparut ulterior vinatai. Intimplarea a fost vazuta de un profesor. Tribunalul din Uddevalla l-a condamnat pe tata la amenda pentru maltrare. Tatal trebuie sa plateasca si despagubiri fiului. Baiatul a fost plasat intr-o  familie de asistenti maternali.

01 octombrie 2012

Ȋnjură-mă corect gramatical

Noroc ca mai scriu si la Ziarul de Vrancea!


Avertisment : în aceasta cronică se folosesc  virgule, cratime şi alte semne ortografice.

Când am auzit prima dată despre fenomenul urban “Mă-ta are cratimă” m-am înverzit de ciudă. Nu, “mama” nu are cratimă, asta o ştiam deja, dar tu nu ştiai că “mă-ta” are, dragă degraba risipitorule de vorbe crude şi neelegante. Apropo de proiecte de genul acesta, s-au implicat şi Paraziții într-o campanie de încurajare a lecturii (Citeşte o carte !). E bine, deoarece lectura te-ajută sa te exprimi mai bine. Citeşte si o carte de gramaticä, mäcar atunci când eşti la şcoală, te ajută să te exprimi corect şi sa articulezi felul în care gândeşti.
S-a găsit, deci, cineva care să ne învețe cum să scriem « prostii ». Si asta e bine, că (hai sa le lasam ipocrizia la o parte) doar le zicem zilnic. Şi-apoi trăim în democrație : facem ce vrem, spunem ce vrem, prin urmare scriem cum vrem ! Democratizarea folosirii limbii române a fost înțeleasă la fel de prost cum a fost înțeleasă democrația în general : nu înseamnă că putem face tot ce vrem, ci înseamnă că putem face ceea ce vrem… în limitele legii. Azi toată lumea se joacă de-a reinventatul limbii române. O reinventăm, dar cum ?
Scriem precum vorbim şi vorbim cam prost (din punct de vedere gramatical). Nu mai facem diferența între exprimarea orală şi cea scrisă. Nu prea mai găsim puncte de reper într-un peisaj mediatic care pune pe prima pagină construcții semantice de tip « succesuri » şi « almanahe ».  Cine să-i corecteze pe incorigibilii români ? Dezvoltăm, din ce in ce mai mult, o civilizație orală şi vizuală, în detrimentul celei scrise.
Inerția şi opunerea la schimbare sunt prea slabe şi dezorganizate. Există prea puțină atitudine critică față de text. Ȋn şcoală se acordă insuficientă atenție aspectului formal al discursului de orice fel. Oricine stăpâneşte cât de cât o limbă străină e automat traducător. Ȋn general nu ne mai pasă de forma mesajului pe care îl transmitem. Ȋn primul rând pentru că avem nu un mesaj, ci mai multe, toate urgente. Ȋn al doilea rând, abia de ne ajunge timpul să « comunicăm » toate mesajele astea, darămite să ne mai şi gândim la cum sună. Şi, la urma urmei, de ce-am face-o, doar se înțelege şi-asa, nu ?
De dragul cratimei şi-a limbii române, poate ar fi mai bine să nu mai fim aşa de grăbiți cu scrisul. Să ne respectăm limba mai mult decât (n-)o facem acum. Şi, mai mult decât atât, să opunem o minimă rezistență culturală atacurilor (pseudo)lingviştilor. Un soi de : « Eu? Îmi apăr sărăcia şi cratima şi neamul... » (cu voia poetului). Aşa că, dacă e să mă înjuri, atunci înjură-mă… corect gramatical !