Giurgiu 3

Pe urmă Dinu Grigorescu m-a întrebat cu ce mă-mbrac pentru spectacolul de seară. Zice: Cu ce te schimbi, ca să știu și io? Mai zice: Am un costum, io am un costum negru. Răspund: Io merg așa cum am venit. Adică io n-am venit pregătit cu costume de seară. Și uite așa a început "În largul mării", piesa lui Slawomir Mrojec, cu Teatrul Național din Chișinău, regia Petru Hadârcă.

În lipsa unui text valoros, cât de cât, actorii se zbenguie pe scenă, ba că le e foame, ba că vine poștașul, ba că vrem alegeri și parlamentari incorupți, ba că să cântăm care molipsește sala și iote-te cum sala, bună de altfel, începe și ea să hai să mâncăm, hai să cântăm și să dansăm. Efectele vizuale, vioiciunea actorilor nu suplinesc, repet, slăbiciunea textului, un text din anii 60, plictisitor, care nu face pe nimeni să rezoneze cumva.

Colocviul național de dramaturgie, cel pentru care venisem de fapt, a început a doua zi, sâmbătă 17 0ct și a fost patronat de Mircea M. Ionescu. Toată lumea a zis câte ceva despre căderea dramaturgiei române: Că nu e jucată, că n-are bani, că e într-o cădere liberă. Îmi expun și io ideea, cea cu Concursul Național și cu Bugetarea pieselor românești și odată lansată incită la discuții. Ideea acestui Concurs Național prinde bine: Dinu Grigorescu, Horia Gârbea, Mircea M. Ioneascu, Marilena Dumitrescu, I.B. Martin, Attila Visauer zic că ideea e valoroasă, și merită făcută propunere legislativă pentru obținerea finanțării Concursului. Numai că se ridică Radu F Alexandru și zice că nu e așa. Că țara o duce greu, că fenomenul teatru film este la pământ și că n-are rost să mai stricăm și noi, dramaturgii, aerul societății și așa sărace și emigrante. Pe scurt, n-a susținut ideea. Asta pentru că el e jucat? Asta pentru că el e jucat pe speța de justiție numită Notorietate? Îi e frică să-și dea textele la concurs alături de alți dramaturgi? Piesele lui au vreo valoare de sunt jucate? De exemplu, aveam să aflu, în această stagiune lui Radu F i se joacă trei piese. Nu vom afla așa repede răspunsul la aceste întrebări, nici nu ne interesează, viitorul dramaturgiei românești, succesul ei țin de aceste Concursuri Naționale netrucate la care vor participa într-un viitor apropiat toți dramaturgii din țară. De ce? Pentru că piesele lor câștigătoare ies în urma Concursului bugetate, deci cu niște bani, așa că directorii de teatru nu se vor mai preface că-și rup de la gură ca să joace un text indigen. Mai vorbim, și știm că avem dreptate.

A venit Petre, prietenul lui Dinu, să ne ia la masă, asta după ce am lansat cărțile lui Mircea M Ionescu, "America de acasă", și Dinu Grigorescu, "Nunțile". Am mâncat mici, unu, doi, trei patru io, unu, doi trei, patru Dinu, ceafă la grătar, una io una Dinu și am băut vin. Că Dinu a întrebat: Bem șpriț? Iar io am zis că da, bem șpriț. Ba chiar io am sublinitat: Io numai șpriț beau, vinurile albe proaste trebuie băute șpriț și foarte reci.

A suivre, Denis.