Giurgiu 4 și Ion Iliescu 1

Valurile Dunării. O Dunăre mohorâtă, tristă, plină de toate mizeriile lumii care lăsate de vapoarele care trec spre Călărași, care de cele care urcă spre Porțile de fier. Sunt mii de peturi, capace de wc, de suc, lăzi de bere, milioane de cutii goale curgănd compact spre același Călărași și de acolo mai departe spre Fetești, Tulcea, Izmir, Bosfor, Mediterană. Ca să vadă omenirea că mâncăm bine, că muncim, că ne iubim femeile, că ne apărăm țara, pentru că numai niște oameni activi, superocupați nu-și strâng gunoaiele. Așa.

Să mâncăm o saramură pe malul Dunării. Pentru asta ne sare în fața mașinii restaurantul Perla. Elegant, cu piscină, hotel, ștrand, debarcader, toate alea. Saramură aveți, avem. Saramura vine cu sos de roșii, mult sos de roșii, fără niciun fel de saramură, cu o mămăligă cam ca smântâna, apoasă, moale, puțin prea galbenă. Nu-i bine. Șnițelul meu vine cu niște cartofi copți prăjiți, tăiați felii mari care ți se storcesc în față dacă-i tai. Și hai la teatru, că acolo e mai bine, mai lume, mai o piesă bună și-am încălecat pe-o șa, am făcut foto cu omul de piatră de la Căpitănia Giurgiu și ne-am dus în sală.

În sala mare a teatrului din Giurgiu ce să vezi? Evolua deja Teatrul Național Sterija, secția română din Vârșeț, Serbia, cu spectacolul Animalul, acest om ciudat de Mircea M Ionescu, în regia lui Iulian Ursulescu din Novi Sad. Actori, scenografie, text și regie okei. Textul este foarte angajat, atitudine mare, pentru că se vorbește de lupta contra SIDA. Atitudinea autorului M.M. Ionescu este transmisă de regizor actorilor iar aceștia ne-o transmit în sală reușind un spectacol eveniment, emoționant, tragic pe alocuri, care reușește să tragă un semnal de alarmă asupra acestui flagel mondial.

În sala mică a teatrului vedem Se caută un soț de Miro Gavran, Croația, regia Vassil Vassiliev, spectacol pus în scenă de teatrul dramatic din Silistra, Bulgaria. O piesă fără miză, în care o văduvă e pețită de câțiva bărbați și cam atât.

Apoi, ziua următoare, cireașa de pe tort a festivalului de teatru de la Giurgiu, ediția 2015, piesa lui Ioan Petre Culianu, singura de altfel: Oreste, Regele Sunetelor. Un text surprinzător de elegant, filozofic, tensionat, care ne introduce în relația Electra Oreste, mamă și fiu, a căror legendă a ajuns până la noi. În rolurile principale Felicia Filip și Mihai Nițu, regia Cristian Mihăilescu. Un text destul de greuț, interesant, plăcut care a trecut foarte ușor, spre surprinderea noastră, la public.

Apoi, spre București. Din piața giurgiuveană ne-am luat multă varză ca să ciugulim pe drum și ce rămâne să punem de iarnă. Mulțimi de oameni juisau pe margine șoselei: Ion Iliescu avea să fie arestat. Prin schimbaea încadrării el este acum criminal împotriva umanității sau cam așa ceva.

Am condus mai departe, gândindu-mă că e cam devreme să ne bucurăm, pentru că n-a fost o singură mineriadă, ci mai multe iar adevărații vinovați nu trebuie căutați numai în persoana lui Ion Iliescu, ci și în manadatul său de până în 1996 și chiar în mandatul lui Emil Constantinescu, că și atunci a fost o mineriadă pusă la cale cam le fel cu cele iliesciene.

Vom mai vorbi.

Denis.