22 decembrie 2019

21 decembrie 1989 de la ora 17 la 22 decembrie 1989 ora 2


Foto W

Apoi, lucrurile s-au precipitat. Ce vâltoare, nene, ce vâltoare a fost. Am desfăcut Scânteia pe care o cumpărasem de dimineaţă. A sunat Meluş. Ţiţei. Nu se mai putea trece pe la Dalles. E coloană de tancuri şi cordoane de ostaşi. N-aveai cum să mai intri la Inter.

Cristina a făcut ceva în grabă şi am mâncat toţi trei. Din ziar n-am înţeles nimic, aşa că, pe la 5 seara, ne-am hotărât să ieşim din nou. Bisericuţe de oameni. La Grădiniţa nimeni, c-am zis că poate bem un vin. Unii-ntrebau, alţii tăceau. De fapt toţi tăceau, nu ştiau dacă sosise clipa. Le era frică. Dintotdeauna securitatea a ameninţat cu datul afară de la slujbă ca şi acum. Şi-atunci te ţinea legat de strungul sau planşeta ta. Era cald. Mai veneau oameni din piaţa Amzei. Ieşeau din metrou. Unii strigau peste bulevard: a căzut Ceauşescu!!


Am luat-o pe după Dalles şi am ajuns în Batiştei. Un soldat ne-a întrebat unde mergem. Am zis: la Inter. Şi ne-a lăsat să trecem. Am ajuns imediat în faţa tancurilor. Era cumva linişte. O baricadă ardea. Unii aruncau cu şomoiage arzând în fierătaniile alea cu tun. Nimic. Urlam. Toţi urlam Jos Ceauşescu. M-am întâlnit cu Dan Iosif pe care-l cunoşteam de prin cârciumi. Ce-i aici? Du-te acasă, Denis. Nu-i de tine. Şi am rămas, revoluţia mi se potrivea. Eram un teoretician bun şi luam în râs orice, Şi m-am jurat că n-am să mai lucrez la stat niciodată.

A apărut Irina Corbu. Luase vodca de la un magazin ştiut numai de mine. Cinci navete. Erau în maşină. Aveam să bem din ele până de revelion. M-am dus pe peluza Universităţii. Lume. Nu multă, aşa ca la vreo 400 de oameni. În toată piaţa. Cei care aveau să se laude că au stat în 21 la Inter mint. Oraşul dormea. Ba, în unele cartiere nici nu se ştia ce se întâmplă.

M-am dus cu Irina la gurile metroului. Care scăpa de acolo era bătut la sânge de nişte miliţieni şi soldaţi. Mă mir că nu ne-au luat şi pe noi în vizor, cum stăteam noi aşa la ceas. Era un decembrie călduros, altfel din cei 3, 400 de oameni nu ştiu dacă cineva ar fi stat la minus 20 ca să-l dea jos pe Ceauşescu. Poate doar dacă ieşea tot Bucureştiul. Meluş mi-a spus că pe la unu sau două, la prânz deci, când noi ne-am hotărât să mergem la mine, sub balconul CC-ului mai erau jde mii de oameni care strigau Ceauşescu şi poporul.


Era spre 9 seara când din tancuri au început să iasă trasoare. Un băiat a murit lângă mine. M-am refugiat pe treptele de la peluza Naţionalului. Dinspre teatru venea un cordon de militari care începuseră să tragă în noi. În momentul acela, Meluş a abandonat Interul şi s-a dus să facă taximetrie. Ne-a spus peste câteva zile. A făcut în noaptea aia jde mii de lei de la cei care, mulţi răniţi, vroiau acasă.


Pe la două din noapte, tancurile au început să atace mijlocul pieţei. Au ras baricada şi trăgeau necontenit. Atunci m-a hotărât să mă duc acasă. Irina m-a-ntrebat: plecăm. Ni s-a alăturat şi Radu F Alexandru şi-am ieşit din măcel prin spatele Naţionalului. N-am scos un sunet niciunul până la Ţăndărică unde stăteam. Irina a zis că aduce vodca la mine. Radu nu mai ştiu ce-a bâiguit, dar părea că pluteam toţi trei într-o spranţă. Poate, poate. Ne-am despărţit. Io am urcat la mine. Cristina şi Luca mă aşteptau. După faţa mea de revoluţionar hotărât, viteaz şi devreme acasă se vedea că sunt obosit. Am desfăcut o vodcă.

PS Tovarăşa mea din noaptea de 21 dec 1989, Irina Corbu, s-a stins din viaţă în urma unui cancer galopant. Acum vreo 15 ani. M-a sunat de acolo de unde e şi mi-a spus: trebuie să reuşiţi, Denis, spune tuturor asta!

D.D.

21 decembrie 2019

21 decembrie 1989 ora 3 dimineaţă

Foto W.

Bă, Denis! Bă, nasolule! Cel care mă striga la geamul din curtea interioară era Leahu V. Era ora 3. Încă noapte. Am deschis geamul, l-am invitat sus la o cafea în bucătărie ca să nu sculăm casa. Ţi-am promis, am venit. Afară ne aşteaptă Meluş în maşină. Şi unde mergem, bă? Păi. Sub balconul CC ului, se-adună lumea. Şi noi ne întâlnim acolo şi cu Ţiţei, şi cu Cătălin. N-am zis de aseară?

În Dacia lui Meluş am pus ţara la cale. Meluş era cel mai bine informat. Zice: e miting la Sală. Devreme, cum dă de ziuă. Ceauşescu vrea să ne zică, vrea să ne dea ceva. Păi, mergem şi noi. Lăsăm maşina la Arhitectură şi ne postăm lângă barul Atlantic sau cum i-o spune. Putem vedea tot, dar putem să şi fugim la o adică. Ce bem acolo? Io am o vodcă, zice Leahu. Io la fel, zice Ţiţei. Observăm lipsa lui Cătălin. Aveam să aflăm mai târziu că, în timpu ce noi beam vodcă la bar, pe trotuar, Cătălin fusese arestat şi dus La jilava. Toţi care veneau în oraş şi coborau la Universitate erau arestaţi şi duşi la bătaie la Jilava. Piaţa se umpluse deşi abia se luminase, cam spre 5 aşa. S-a mai adunat lume: Neagoe, Mărăşescu, alţii, aşa că sticlele de vodcă erau nenumărate. Important era că noi, eram grupa de la ITB, cei cu autobuzele.

Apoi, a apărut Ceauşescu. Nebunie. Toată omenirea adunată sub balcon, cam 5 sute de mii, că era şi pe Luterană, umpluseră Calea Victorirei şi aşa, băga lozinci, agitând chestii cu Ceauşescu. De bine. A zis-o şi p-aia cu suta de lei, pe care io o am şi acum. Brusc, a izbucnit un urlet dinspre Atheneu. A fost semnalul. Io am aflat, peste vreo 25 de ani, sursa acelui urlet, Mi-a zis Sergiu Nicolaescu când lucram cu el Maria Tănase.

Mulţimea s-a rupt. Unii au fugit spre Inter, alţii spre Metrou, dar ideea era să fugim dracului acasă. Noi am luat-o spre Inter. Era cam 11. La Inter, în piaţa aproape goală, un tânăr cu un tricolor încerca să i-l bage pe gât lui Adrian Păunescu. L-au scăpat miiţienii. Şi am rămas la Inter. Nu singuri, venea o grăma de lume de sub baslcon. Balcon care era în continuare sub asediul unor lozinci pro Ceauşescu. Cele două grupe de români nu comunicau. Noi la Inter, ei aiurea la sarmaua de acasă.

Mi-am dat seama atunci că e lovitură de stat. Cum cred şi acum. Care va să zică revoluţia va învinge.Vom mai trece pe aici pe la ora două. Până atunci, să mă duc în Amzei să iau peşte pemtru pisoi. Revoluţiile la români ţin mult şi nu izbândesc, aşa că să nu-mi moară animalul de foame.

În casă la mine erau sute de oameni. Eram centrul informaţiilor. Că de unde luăm săpun, bere, vodcă a zis Irina Corbu, mănuşi, arme, terorişti, Iliescu. Am fiert peştele şi l-am pus în congelator. Aveam pentru vreo 300 de ani, adică până s-o făcea România bine.


Apoi, a intrat Meluş. A rugat-o pe Cristina să-i de nişte borcane cu mazăre. A plecat cu ele să arunce în tancuri. Aşa a fost.

Va urma, D.D.

20 decembrie 2019

20 decembrie 1989, pe la 22 seara


Arhiva E.M.

Era vânzoleală prin Bucureştiul lui 1989 seara. Nu se trăgeau draperiile, însă era o mişcare bizară, alandala în târg: şoferii conduceau în sens invers, treceau turme de urşi, stoapele rămâneau pe negru, tot felul. Horia Ivan a bătut la uşă la scara de serviciu şi mi-a spus: hai, bă, la Universitate. Se vor întâmpla lucruri. Horia Ivan era vecinul meu de apartament, coleg de şcoală şi de cârciumă. L-am ascultat. Mi-am pus pălăria de comunist, paltonul de alpaca, mănuşile de box. Nu boxam, dar erau singurele.

Am luat-o spre Universitate, la statui. Nu era nimeni şi cât am stat noi acolo să vorbim cu Mihai Viteazul n-a apărut nimeni de la Europa Liberă să ne zică ceva. Că era jale mare. Postul spunea că a început revoluţia la Timişoara, iar bucureştenii se ducea liniştiţi la friptana de acasă. La neveste adică. La televizor adică. La compotul de prune. Aceleaşi lumini. A mai trecut un 70 şi ne-a lămurit că în noaptea aia nu se va întâmpla nimic în Bucureşti. Informaţiile lui Horia erau false. Am stat vreo două ore.

Horia a pus o vodcă pe masă. Zice: io am să plec în Italia. Şi cu copiii. Nu se poate rămâne aici, ai grijă, Denis. Ceea ce a şi făcut. Mai zice: io am să fac arhitectură în Italia. Aşa a şi fost. Mai zice, grav: Am să mai fac nu ştiu ce. Aşa a şi făcut dar nu ştiu cum ce-ul ăsta a însemnat că a murit. Cu familia după el. La Roma.

Mi-a sunat telefonul. Fixul. Zice şeful: să nu întârzii la depou mâine dimineaţă. Fii mai derveme. Poate 4? Continuă: Mâine, 21 decembrie, 1989, se vor schimba lucrurile. Mai multe nu-ţi pot spune. Trebuie să ducem cu autobuzele noastre zeci de mii dd oameni sub balconul CC-ului. Ce bei? Zic: Nimic înainte de o zi aşa importantă. Şeful mai zice: pe la 12 te aştept la depou, să-mi zici cum a fost. Paranteză: io lucram la celebrul ITB.

Eram obosit, Cristina, nevastă-mea zice: hai, în pat. Mâine, înţeleg, va fi ziua. Am fiert codul pentru pisică, că dacă revoluţia ar fi ţinut 60 de ani? Am închis bradul. Perdelele de catifea le-am bătut în cuie, ne-am armat mitralierele şi ne-am pus pe aşteptat. O fi sau n-o fi?

O să fie, ne-a răspuns o gagică cu opt picioare care trecea pe la noi prin piaţa Lahovari. E în imaginea de sus.

D.






19 decembrie 2019

Ştirile orei 13 din 19 decembrie 2019



Foto arhiva E.M.

Doamna din imagine, Suzana Off, al cărui nume nu-l pomenim pentru că este o doamnă sensibilă, îndrăzneaţă şi neobosită, deci doamna din imagine a cerut ieri în plenul Parlamentului despăducherea tuturor instuţiilor statului de securitate. Pentru a convinge Parlamentul că are dreptate dânsa a clocit trei ouă de raţă. Din omleta cu pricina au mâncat cu toţii: parlamentari, securişti şi pompieri.


La defileul de modă care a avut loc azi dimineaţă la orfelinatul Zorzon din Bucureşti, au defilat modele celebre. Ele cântau: M-a făcut mama oltean/Ca să vezi, ca să vezi/Ciulamaua de mâine dimineaţă/ are foarte mult orez. Evenimentul a fost un succes, micuţii orfani cerând şi ei ţoale din astea pentru când se duc la furat.


Fetele din imagine, circa 10 ani de căciulă, au inventat cioara şi au luat medalia de aur din Obedeni. Dar ce? Le postează cineva?


Interesează pe cineva? Băieţelul din imagine, de profesie inginer de bord, a câştigat medalia de aur la olimpiada de borduri din Uieşti, jud Giurgiu. Acum, în Uieşti există a fabrică de borduri care se pun pe toate avioanele.

La ultimul metarial ni s-a interzis să dăm foto cu generalul şi baioneta.

Belşugul nu vine decât la cei care-l au deja, spuse generalul Manole Ben Manole ascuţindu-şi baioneta.

Agenţia de ştiri CĂLIMARA

15 decembrie 2019

HOROSCOP - săptămâna 16 - 22 dec 2019


Foto Agenţia Călimara

MEGADEATH – Regele ceh, circa anul 1500, Jan Leriche era în fruntea armatelor sale împotriva prusacilor de pe câmpul care-i poartă numele. Regele Leriche era orb din naştere. A dat ordin de începerea atacului. Era orientat invers şi slujitorii n-au avut curajul să-i spună. Prima săgeată l-a lovit în cap pe rege l-a şi ucis. Până joi, 19 decembrie 2019, când pe câmpul Leriche va avea loc parastasul de câteva sute de ani. Veselie mare, regele nu vedea deci nici nu ştia să gătească. V-a fi un dezastru. Vor murit mai mulţi oameni decât atunci. Duminică, 22 dec, nevasta la telefon: Băi, Leriche, vezi că Saturn este cu Jupiter.

BALANŢĂ – În decembrie 2019 este la fel de cald ca în decembrie 1989. E momentul de încă o revoluţie. Lucrurile sunt mai grave ca atunci. Până pe 25 dec. Miercuri, 18 dec, sună la uşă viitoarea bonă. Are doar 19 ani. Veţi trăi liniştiţi până pe la 100 de ani ai dvs. Sâmbătă, 21 dec, găsiţi o pizza sub preş. Naiba ştie de ce.

CAPRICORN – Două valize pline de bani se îndreaptă spre dvs până miercuri 18 ale lunii. Unii nativi vor lua valize foarte mari cu ei. E o greşeală. Femeile, după 22 dec, vor căuta să slăbească. Întâi nu ştim cum, apoi hotărâte. Apare un plic de la un duşman.

FECIOARĂ – Pluto se judecă cu Marte. Pe bani europeni. Nativii vor fi arbitri. Ei vor atribui tramvaiele Astrei Arad. Sâmbătă 21 dec nevasta gravidă în opt luni va dispărea. Vă lasă burta. Puteţi face o ciorbă. Cu smântână multă. Ăla mic dă un gust special. Ca pensiile.

Peşti - Celelalte zodii fac la fel. Până joi 19 dec anul ăsta. În plus, ceva cu bătrâneţea reversibilă. Lucru bun. Veţi vedea.

D.

08 decembrie 2019

Trei Surori de Radu Afrim, la TNB



Foto Radu Afrim

Prin sală trece o rachetă care trebuie să plaseze în Cosmos un satelit. Pe un ecran foarte mare îi urmărim mersul prin văzduh. Satelitul care trebuie instalat pe orbită duce cu el toate gândurile noastre. Mai ales pe cele de dragoste. Un proverb malgaş spune: fără dragoste, acest unic satelit n-ar duce niciun gând în Cosmos, nici bun nici rău. Cel care adună gândurile celor trei surori este BobyK68, un cosmonaut aciuat în familia celor rei femei cu rolul de martor obiectiv al epocii în care ne aflăm. El preia în casca sa uriaşă gândurile şi frământările din casa Maşei, Olgăi şi Irinei şi le transmite în satelitul cu pricina, nu înaine de a le vedea şi noi.


Despre ce gânduri e vorba? De ce numai ale celor trei surori? Sunt cumva altfel decât ale noastre? Nu. Sunt aceleaşi: dragoste, iubire, corupţie, viaţă, eşec. Pentru a surprinde mai bine atmosfera şi relaţiile familei, Radu Afrim, regizorul spectaolului, ni-i adună pe toţi la o masă. Cum ar veni, masa de dumincă a oricărei familii din lume. Scena are poezie, este minimalistă şi conţine toate gândurile personajelo, ba chiar şi ale noastre din sală. Aici, la masă, are loc o greşeală gravă a lui Afrim: se discută la liber despre Gorbaciov, revoluţie, defrişări şi alte alea pe care n-aveam nevoie să le auzim pe scenă. Eu, de exemplu, mă gândeam la ziua de mâine sau de ieri, în care vroiam să-i invit pe Rolling Stones la masă, dar episodul destul de lung cu ce-a făcut şi-a dres Gorby m-a scos din proză. DE fapt toată sala gândea, toată scena, vroiam ca satelitul să ne ducă gândurile aiurea, undeva ca să trannsmitem dragostea noastră pentru orice. Mă rog, nu ştiu dacă mi-a ieşit pasajul ăsta, dar mă duc la satelit şi rectific.

Spectacolul Trei Surori de la TNB, este susţinut puternic de trei, patru scene memorabile: clătitele făcute de Prozorov, Marius Manole, naşterea plodului Maşei, Raluca Aprodu, sexul obligatoriu din relaţia de dragoste Maşa şi Tuzenbach,Raluca Aprodu şi Istvan Teglas, şi sistemul de panouri uriaşe în care erau proiectaţi toţi membri familiei. Şi când nu se vedeau pe scenă. Foarte bun.


Actorii, da, actorii acestui excelent spectacol:Raluca Aprodu, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Manole, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Irina Movilă, Ada Galeş, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos. Scenariul şi regia Radu Afrim, cu un sincer bravo. Scenografia Irina Moscu. Felicitări pentru lavaliera fiecărui actor. În caietul program nu scrie cine a făcut racheta, pentru că vreau să treacă şi pe la mine, să-mi ia gândurile şi să le ducă nu ştiu unde ca să vadă şi omenirea ce zace în capul meu. Păcat.


Am ieşit târziu de la TNB, Studio. În sfârşit un taxi. Şoferul m-a luat cu o condiţie: să-i spun dacă-l mai iubesc. Desigur, i-am zis, iubirea, de ce nu?, merge întotdeauna cu taxiul.

Denis Dinulescu

07 decembrie 2019

Făt Frumos din Lacrimă

Tânăra Cristina Luft, în imagine, ducea o viaţă mizeră în pădurea Uieşti unde fusese abandonată de ai săi. Nu ducea viaţa la care visase. Culegea busuioc tot timpul şi-l vindea la piaţa din Videle. Prindea viespi şi le punea la făcut miere, miere pe care o vindea pe drumul spre Bolintin, că turiştii americani care vizitau dantura lui Sinan Paşa din Neajlov se opreau şi ziceau:Tu, o fată aşa frumoasă, stai la albine? Păi, nu-i păcat? Şi Cristinas se ruşina, îşi smulgea părul. Unul din americani îi spuse într-o românească stricată: pune cizme albastre, ia avion şi direct America. N-ai cum reuşeşti!


Foto LDart

Cristina se uită prin binoclu unde este America. Era şi de Sud şi de Nord. Ăla, un prost cu trandafiri la cravată, nu-i spusese în care să se ducă. Aşa că îşi luă bilet spre San Francisco. Luă cu ea nişte brânză, miere, chibrituri, o bucată de salam uscat, un piţigoi, două andrele ca să muncească ceva repede şi să ajungă milionară, îşi trase cizmele albastre şi o luă spre ai săi. Mamă, io plec la San Francisco! Du-te, mamă, du-te!! Cizmele le-ai luat? Le-am!


Întâi se angajă paratrăznet într-un cartier de pe plajă. O bătea vântul, pescăruşii îi haleau miere, nu-i plăcea. Aşa că a trecut un domn gras şi i-a spus că o angajează proiectant de ridichi. Cristina se bucură foarte şi-l urmă. Numai că domnul, altfel plin de bani, nu-i dădu cazare, nu-i dădu ridichi, nu-i dădea nici timp liber, ci vroia doar să se culce cu ea. Stătea şi plângea pe trepte. Întoarse brusc capul.


În capătul străzii apăru un cal. Lângă el era Făt Frumos din Lacrimă. Făt, măi, Făt, îl strigă Cristina. Făt Frumos se opri, îşi scoase buzduganul, luă loc şi spuse: care-i treaba? Mai zise: ce ai în rucsac? Bucate de-acasă. Dă-le-ncoace. Şi Făt Frumos îi mâncă mierea, salamul, piţigoiul, chibriturile şi chiar şi brânza. Cristina era fericită. Îi era foame omului şi ea fusese acolo să-l ajute. Ce dragoste va urma!

Ghiftuit, Făt Frumos îi dădu una cu buzduganul în cap. O aruncă în râul care trecea pe acolo şi o urmări până la Neajlov. Brusc, Cristina îşi reveni, îşi dădu seama că era tot pe Neajlov, sub podul bătăliei, luă o sabie din apă, credea că-i a lui Mihai, şi se întorse în San Francisco. Făt Frumos îi vinde mierea. Îl strigă: Făt, şi când acesta întoarse capul, i-l tăie.

D.