Doamna 7UP

Doamna 7UP, foto, este o croitoreasă vestită. Dacă, nu cumva, cea mai vestită și mai vestită. Și-a cunoscut faima cosând bisericile lui Ștefan cel Mare. Așa că, auroritățile din comuna noastră au chemat-o să ne coasă cel mai albastru cer de pe pământ. Au cumpărat un milion de metri de pânzică bleu, câteva bidinele că poate mai trebuie vopsit material iar doamna 7UP a sunat să întrebe dacă avem un hotel de 5 stele. I-am spus că avem în Poiana Brașov și că până acolo sunt 200 de km. N-a zis nimic, s-a cazat la etajul 4 și a început să coasă materialul. Ăia din cumună au rămas uluiți. Cerul albastru a devenit realitate și noaptea și ziua. Doamna 7UP și-a strâns acele și s-a dus la cârciuma din sat. A zis: trebuie să vă schimbați viața. Nu mai puteți fura, bea, bate decât ziua. Un ogar cenușiu americani a zis și el: E mai cinstit. O viespe bătrână a început să bată din palme. A fost ucisă. Cei care se împotriveau stăteau într-un colț pe un maldăr de lemne. Luau câte un butuc și-l aruncau în sticlele de la bar. Dintr-o sticlă a căzut un bilet vechi de 500 de ani. Scria: 1 leu, pentru că era o bancnotă. Oamenii s-au simțit înșelați. Era prima bancnotă din viața lor și în loc să fie de miliarde de euro, era de-un biet leu. Au scos topoarele, au scos cosoarele. Doamna 7UP s-a angajat să coasă sticlele la loc. Le-a cusut. Apoi, chemată urgent, s-a dus în gospodăria Ilenei Căsânziana ca să coasă un porc la loc. Îl tăiaserră din greșeală, n-avea niciun ou. Apoi, a trecut un tractor cu o roată. În remorca lui au fost încărcate toate resturile de la cusutul doamnei 7UP. S-a suit chiar și dânsa. Tractorul și-a întins toate pânzele. A zburat până unde a zis doamna. Acolo, pe un câmp imens, trebuia descusută sărăcia de România. Adică sărăcia asta să nu mai tragă în jos România. Proiect ambițios, mândru. Un papagal a acceptat programul. Un pirat de pe Dunăre la fel. Culmea, pe pirat îl chema tot Barbă Bleu și era din Colentina. Din Doamna Ghica de undeva unde stătea într-un bloc cu 5 etaje. Cu corăbii cu tot. Pe lacul din apropiere, locuitorii cartierului își spălau covoarele. Toate albastre, toate fără niciun rost. Așa cum era și țara. D.

POȘTA REDACȚIEI

ANDREI O MARIN, București. Vă publicăm proza, ne-a plăcut. ’’Marea este împotriva pandemiei. A iscat valuri mari de la Sulina la Vama Veche. Valuri de 10, 20 de metri înălțime care au pătruns întâi în Dobrogea apoi în Slobozia și pe Dunăre. Acum sunt la București. Sirenele își fac bagajele chiar acum și vin și ele spre capitală. Toate, câteva mii, și-au luat câte trei cărți care trebuie citite în locuri pustii. Printre ele este și o Sirenă roșie. Toate celelalte o strigă Red Maid. Unde mergem? Și, din mijlocul mării s-a ridicat la ceruri un gaz albastru vizibil până în locul de întâlnire al piraților din Sulina. Un pirat a spus: uite, vine Sirena roșie cu gazul albastru. Și așa a fost. Sirena roșie a tras chiar la Hanul Piraților. S-au pus imediat micii la grătar și au fost scoase zarurile. Doi, doi și imediat pirații s-au evaporat. Au zburat la corăbiile lor, pentru că doi, doi era semnalul că la Constanța a tras un vapor american plin cu marmeladă, ceva magenta, ceva galben de cireșe amare. Au scos cu toții o pâine feliată și au ras marmelada într-un minut. Cu burțile pline, au luat-o spre Georgia. Sau cam așa ceva. Piratul ăla bătrân era în frunte și striga: Spălați-vă pe mâin!! În Georgia nu era nimic de prăduit. Poate la Tbilisi, dar era departe. S-au întors. În lipsa lor, Sirenele au plantat flori. Margarete, ceva mușcate și liliac. Dar nu mai erau micii. Așa că pirații au plecat, pe uscat, la vânătoare. A apărut un urs stacojiu. Venea de pe un submarin care luase foc. Așa că a început bătaia. Ursul a scos sabia și i-a măcelîrit pe toți. Apoi a luat-o spre Hanul Piraților cu gând să se culce cu Sirena roșie. Sirena citea una din cărțile cu care venise pe uscat: De ce iubim Sirenele, a lui un băiat laureat al premiului Nobel. Ursul și-a dat jos pantalonii ca să fie clar de ce-a venit. Dar valurile mării au protestat. Erau singurele cazuri de protest permise: la covid și la viol. Valurile veneau urlând: jjjjjjj, pam, pam, uuuu, și așa mai departe.’’ Excelent, mai trimiteți.

SEXUL BANILOR

Alo, bună...Mi-ai zis să-ți dau telefon...L-ai plătit? De sexul banilor? Asta mă-ntrebi tu? Păi, e simplu. Fata din imaginea de sus, Lili Flub, compune pentru oricine, vezi Șoșoacă de ieri, alatăieri. Da, i-a compus education de Floyd. Și îi va compune mereu. Da, cu Lili am vorbit. Mi-a zis că ea compune orice pentru oricine. Și tu sau prietenii tăi dacă vreți un King Creamson....Da, dar importanți sunt banii...Pentru ea, sexul banilor înseamnă numai bancnote cu bărbați, delavrancea, dă-știa...și am auzit că vrea și Modigliani, dragă...Pentru că, să recunoaștem realitatea asta precară sau cum să zic, sexul banilor este masculin...noi, femeile ce să facem cu ei? Cu banii?...Am auzit ce faci un proiect de cale ferată pe cale să ți-l aprobe, ăla cu o cale ferată pe o singură șină, aia din stânga să zicem...Că Lili a noastră ar ajunge mai ușor pe unde umblă Șoșoacă asta și i-ar compune mult mai multe hituri pe care să le cânte senatoarea pe la căcaturile lor de mitinguri...Și acolo e important sexul banilor că oamenii ăia trebuie plătiți, o atenție acolo, și vor numai bancnote cu Gelu Voican Voiculescu, alții....Nu vezi că nu-i loc pentru femei nici pe bancnote? Ia să-ncerci s-o pui pe Norica Niculai...Hă, păi îți sare tot parlamentul în aer și te exclud de la cantina lor, aia cu doi lei grătarul... Cu cartofi....Înțelegi? E groasă, e groasă cu sexul banilor, că așa zicea și mătușa Dorina: sexul e sex, dar numai al nostru e masculin...Da, mătușa Dorina...Ce face? Păi, a închiriat o casă lângă spitalul Cantacuzino să fie aproape de virus pe care ea-l aduce din Franța pe tren...P-ormă iese la pescuit pe balta de la Izvoru și pescuiește două bancnote cu Dinu Săraru....vezi? Și din baltă tot bani cu sex masculin...Tu ce faci? Scrii? Ce? Despre sexul masculin? Cine ți-o cere? Film? Lungmetraj, mișto...Vezi să fie numai cu bărbați care sunt turnători la secu că ți-l aprobă mai repede...Să-ți dau numărul lui Lili? Zero opt opt trei trei și unșpe de unu...Să-ți facă un disc cu copertă Orban...Vezi...și muzica e masculină nu doar banii....Vrei să te mai sun? Păi, e pe bani...bancnote cu Florin Piersic că știi tu...Hă, hă, am glumit...La revedere....

D.

HOROSCOPUL zilei de 21 martie 2021

CAPRICORN. P-ormă, dacă vine primăvara, nativii ies cu toții la spălat pe mâini. Un lighean acolo, un săpun, nu-i mare lucru. Până la ora 14. Lucrurile se schimbă pe seară, când din casa a IV a vine Saturn și complică tot. Cei spălați pe mâini trec la stânga, cei nespălați la dreapta. Toată noaptea. BALANȚĂ. Cele 30 de miiarde alocate României de UE trebuie să stea în carantină. Carantina va fi la PNL acasă. Pluto veghează. Un miliard este scos pe șestache pe la orele 20. Nativii îl folosesc la Restartarea României, care înseamnă un buton din fier forjat pe care scrie Restart. SĂGETĂTOR. Încercarea babană a omenirii nu va fi acest Covid 19, ci schimbările climatice. De la ora 11. Vor arde pădurile în Buzău, râurile în California, bucătăriile din Oslo. Nativii țin legătura cu Racii sub semnul lui Pluto începând de la ora 18. Seara târziu vine o recompensă. Surpriză mare. TAUR. Niciodată să nu spui niciodată. Măcar până la ora 13 când e gata salata de căpșuni. Bate vânt de iarnă, Pluto în conjucție cu Saturn și s-ar puta să-nchidă ăștia Bucureștiul. Pe vreo 3 ani. Combinație între un Taur și o Capricorn. Până seara târziu. LEBĂDA. Nativii lucrează și duminica. Ei inventează de la ora 10 la 14 mirosul. Apoi, astrele îi așează în fața televizorului. De la 18 vorbește Arafat. Pe seară târziu fotbal. E o duminică altfel. D

TOȚI ARE DREPTATE

1. Singurul loc bun energetic, precum și mai puțin poluat din București este Cimitirul Bellu. 2. Așa că autoritățile române acolo trebuie să experimenteze și în România experimentul spaniol cu patru zile de muncă pe săptămână. 3. Microsoft a fîăcut un test în Japonia și, ce să vezi, productivitatea muncii a crescut cu 40 %. 4. Tot la Bellu, autoritățile din România trebuie să experimenteze și programul Spălați-vă pe mâini. Dacă iese bine, el va înlocui Programul Usturoiul, care n-a mers din cauză de China. 5. Așa că ne-a sunat o mătușă din Bolinitin și ne-a zis textual: Să vezi ce-au să sară în capul doctorului Flavia Groșan. Mai bine ar face un reportaj printre cei 1.000 de vindecați ai femeii doctor și poate rezolvăm misterul medicamentelor folosite. Sau naiba știe. 6. Vine primăvara. Ea va poposi tot în Cimitirul Bellu făcându-și carantina de 14 zile pe aleea Scriitorilor care scriu zilnic despre primăvara de noapte și cea de zi. 7. Delia își lansează primul proiect muzical pe Netflix. Ar fi trebuit să treacă mai întâi prin Bellu cu proiectul, ca să-i spună cei de acolo că muzica românească n-are niciun rost. 8. Pe care Netflix trebuie văzut documentarul Humboldt. Material hipiot din anii 70. Humboldt este un ținut din California pe care hipioții americani au plantat marijuana. Plantă care a fost un imbold baban pentru industria americană a acelor ani. 9. La CNC-ul aflat în plină desfășurare va fi depus proiectul unui film care va face cinste țării noastre: România celor 30 de miliarde de euro. Moderator: Iohannis. Este vorba de digitalizarea școlilor. Deci cu un milard se va face în toate școlile din țară câte un buton. Apeși pe el și se deschide ușa la wc-ul din curte. Apoi vine programul Spălați-vă pe mâini, de care vorbeam mai sus. 10. Reportajul românesc colectiv are mari probleme de distribuție. Pentru că, zic marile case: și la noi e corupție, și la noi iau foc, din întâmplare diverse cluburi, și la noi e câte un Arafat și nu mai facem atâta caz.

Despre ''colectiv'', ambasadele române și ICR din occident nu informează pe nimeni

Luna trecută am făcut o propunere pentru drepturile de distribuire al filmului "Colectiv" (Collective in English) in America, contingent în găsirea unui distribuitor major care să-l puna in mii de cinematografe. Din pacate nici una din rețelele de distributie majore nu a acceptat acest film. Filmul este bine vazut de critici, dar nu este bine văzut din punct de vedere comercial. Cheltuielile in avans sunt in jur de $500,000, ce este Ok, dar nici un studio nu crede ca asa un avans se poate recupera. Probabil că altcineva o sa facă o alta propunere, cu o distribuție foarte limitată. Un film bun, dar cu posibilitati comerciale limitate in America, unde subiectul nu este cunoscut si nu prezinta un interes deosebit. Oscarul ar fi de mare ajutor. Inițiativă privată a unor români stabiliți în NY. În numele cărora vorbește semnatarul acestui material, Max Basch, Tenafly, NY, USA, 16 nartie 2021.

DIALOG PLAUZIBIL între Ion Iliescu și Pinocchio

În fața sălii Staples Center din Los Angeles trage un Merțan nou nouț cu doi securiști români îmbrăcați în Elvis Presley avându-l pe bancheta din spate pe Ion Iiescu. Fostul șef al României fusese invitat la Grammy Awards 2021 de Donald Trump, dar Donald Trump n-a mai apucat. În sală, lângă domnul Ion Iliescu era un loc gol. Când a fost anunțată Taylor Swift cu albumul anului, Folklore, pe scaunul de lângă președintele român s-a așezat un tip de lemn cu un nas uriaș. Tot de lemn. Era Pinocchio. Așa că fostul șef al statului român a deschis un dialog cu celebrul personaj, așa, ca să se dea mare. Ion Iliescu: Albumul ăsta putea fi produs până în 89 și la noi în țară, la Electrecord. Și nu numai cu o solistă, cu mai mulți chiar, Pompilia Stoian, Doina Badea, ce știi tu? Pinocchio: Minți, dle Iliescu. Mă faci mincinos? Pe mine? Uite ce nas ți-a crescut numai când se aude în sală ce gogomănii zici. Și cu revoluția cum a fost? Tot Doina Badea a făcut-o? Tot la Electrecord? Îți crește nasul și ție. La mine e permis, dar la tine? Tu nu ești basm. Carlo Collodi nici nu știa de tine. Nici n-ar fi scris despre așa o rușine de revoluție. Dar cu minerii? Cum a fost? Erau de la Electrecord cu toții? Pianiști? Naiști? Te rog să vorbești mai încet, că vreau s-o ascult pe Taylor, n-am venit aici să polemizez cu tine. La noi, la București, lucrurile astea au fost explicate de mult. Țara e liniștită. Doarme, muncește, face copii. Când se termină premiile astea, să vii cu mine în țară. Avem ateliere de tâmplărie la nivel mondial și-ți fac alt nas, unul de băiat cu școală la Moscova, de luptător în irigații. Cu pensie babană, nu așa ca fetele astea de pe scenă care sunt nevoite să se prefacă soliste. Să vezi la noi Floklore. Nici nu se scrie așa, ci Folclor, dar nu știu dacă tu poți citi. Nu vezi de nas. Pinocchio fierbea déjà. S-a ridicat și a făcut un semn în sală. Brusc, spectatorii, câteva sute, s-au ridicat și au început să scandeze Iliescu, Iliescu!! Așa cum erau, de toate rasele. Mineri chinezi, negri de prin Senegal, albi din Parma, marțieni aduși de rachetele americane, japonezi cărând Toyote arzând în spate, și chiar holograma Doinei Badea. Care cânta: Uuuuuuu, se-ntorc vapoarele, Iliescule!! Uuuuuuu, din depărtări!!! Uuuuuuuuu, Iliescule, uuuuuu!!!!

INTERVIU PLAUZIBIL, EMIL CONSTANTINESCU: Levantul poate înlocui cu succes programul național USTUROIUL

Reporter: Ce este Levantul dle Președinte? De ce ne ocupăm de el? E.C.: Levantul este o regiune geografică nedefinită precis care se referă la o mare parte a Orientului Mijlociu. Dacă n-aveți puterea imaginației, e cam ca regiunea uriașă care se întinde la noi în țară de la Tg Jiu până la Rădăuți. Popoarele levantine care au dominat Orientul Mijlociu se întindeau de la Sinai până la Nil. Și la noi există dovezi că niște mineri din Lupeni și Agnita, după ce au bătut Bucureștiul în 13 iunie 1990, au ajuns la Nil. Ei au dus cu dânșii programe de dezvoltare a usturoiului, care, cultivat pe suprafețe fluviale, cum e Nilul, salvau în viitor România de la foamete. Erau alte timpuri, așa se punea problema. Acum, în secolul XXI e mai simplu. Te duci la Amman, care-i în Levant, cumperi o cămașă tradițională și-o vinzi în Damasc sau Beirut. Oamenii n-au bani și-ți dau pe cămașă ustoroi. Nu refuzi, ți se taie capul. Cu usturoiul vii în România, în Levantul românesc dacă-i putem spune așa, îl cultivi, îl uzi, îl culegi și te duci cu el să salvezi economic România, adică să exhilibrezi balanțele de plăți ale lui Isărescu. Ajungi la Paris. Ei n-au nevoie de usturoi, dar îți propun un loc de muncă.

În felul acesta celebrul dicton românesc: Mă cac în el de iustoriu, prinde viață și în afara Levantului și salvează România de la faliment. Institutul nostru studiază aceste probleme după cursurile lui Ion Iliescu, scrise prin anii 70 la Moscova, iar doamna Clotilde ar trebui să știe. Nu numai noi ne ocupăm cu seriozitate de Levant, ci și Mircea Cărtărescu, care era să ia Nobelul, pentru cercetarea acestei legume. Dânsul zice într-o cântare a Levantului: Te scoală, Brîncovene, nu mai dormi, rumîne/Aminte să-ți aduci/De Caton și de Brutu cu acvilele-n mîne/De marii Romi daci/Că acvila în corbu ce crucea-n gură poartă/Or vremea s-a schimbat/și un rumîn romanul a fost uitat de soartă/Și ce viteaz bărbat. Aici, poetul face referire la vitejia de a culege usturoi și de a-l trimite la export. Asta trebuie să înțeleagă doamna Clotilde: că usturoiul se face cu euroiul, și să ne lase să-l cercetăm mai departe până ce programul ales de domnul Cîțu prinde roade și toată Europa miroase a usturoi. A usturoi românesc, levantin. Reporter: Vă mulțumesc!!

INTERVIU PLAUZIBIL, VITORIA LIPAN: Nici baltag nu mai găsești în vremurile noastre. Toate merg la export în programul ROȘIA SALVEAZĂ ROMÂNIA

Pe doamna Vitoria Lipan, eroina prozei lui Mihail Sadoveanu, am sunat-o la telefon. Am avut următorul dialog: La ce oră? Pe la patru! Reporter: V-a dispărut bărbatul de acasă. Ați fost la poliție la Călărași, Sibiu, București sau unde ca să anunțați? Deviza poliției este Siguranță și Încredere, cred că asta v-a inspirat. Și ce-au zis?

Dna Lipan: Mi-au cerut să vin online, ei nu erau acolo, erau la manifestația de la Guvern din 7 martie sau cam așa ceva. Și-atunci i-am făcut soțului meu un online și l-am trimis la poliție, dar n-a mers pentru că poliția era închisă, v-am spus, și onlineul n-avea pe unde să intre. Și-atunci mi-am luat baltagul, e el cam vechi, da’-mi fac treaba, l-am curățat de programele guvernamentale și am venit să sparg geamul de la secție. M-am întors acasă, ca să n-aibă dovezi, și acasă am găsit un bilet de la el, de la dispărut. Zicea: ’’Vitoria, nu te-ngrijora, vin io. Vezi că banii sunt sub gutuiul de la poartă’’. Așa că am luat baltagul am dat jos gutuiul și am dezgropar banii. Era puțini și erau online, nu-i puteam folosi.

În groapa cascată erau și niște copile de cinci ani care se duceau la produs în Italia, nu online, fetițe pe care le-am văzut în compania lu’ bărbatu-miu și prin vecini, da’ una năștea și vorbea online cu poliția. A venit rapid poliția și m-a-ntrebat ce-i cu baltagul din mâna mea. Că ce, omor copilele? Și m-au luat la secție, unde într-o cameră erau mulți bani. Pe mese, pereți, geamuri, sobe, parchet, geamantane și ei ziceau așa, cu siguranță și încredere: la guvern?, da, am trimis, pe prefectură, la partide, da, am trimis și tot așa până ce teancuri, teancuri, banii au diispărut și m-au întrebat ce-am făcut cu banii de sub gutui. M-au arestat, mi-au luat baltagul, acum mi se pare că este la Metroplitan în New York, și mă cac numai gutui. Reporter: Vă mulțumesc!!

PĂSĂRILE

La sfârșitul zilei, păsările noastre, Andrada, Di Leo și Farina vin la gura sobei și ne povestesc ce aventuri au avut peste zi. Eu sunt în halatul meu roz cu buzunare largi în care am cam două milioane de euro. Jarul îmi luminează barba, fetelor mele frumusețea. Prima începe întotdeauna Andrada. Este cea mai mare, mai frumoasă și mai deșteaptă. Zice: veneam din Nothingham Forrest și pac cu Robin Hood în nas. Întinde omul arcul, pune săgeată de oțel. Mă ascund. Zice la mine: unde -ți stau picioarele-ți va sta capul și brusc face o mișcare care-l dezechilibrează și-i cade traista de pe umeri. Săgeata o ia și ea razna și i se înfige în ochi. Urlete de durere. Sun la Salvare. Era ocupată cu un incendiu pus de chiar ea unui spital de săraci. Foșneau frunzele pădurii și a fost ridicat în mașină. M-am urcat și eu ca să-i țin perfuziile, pentru că vulpea însărcinată să facă asta era beată și năștea curând. Cam asta a fost. Di Leo, care era și ea frumoasă și deșteaptă a continuat: Salvarea a plecat, dar rămăsese în drum desaga lui Robin Hood.

În ea erau cinci milioane de euro pentru împădurire. I-am spus Farinei. Ea a zis: trei le luăm noi, două-i ajung poate de pădure mai ales dacă pune din ăia de plastic din cinci în cinci metri, c-așa vor ăștia din cauza virusului. Am zburat degrabă la Bâtlanul Albastru, că închidea și nu ne mai dădea de băut. Ne-a pus să ne spălăm pe mâini și ne-a-ntrebat ce avem în desagă și ce bem. I-am spus. De-un milion de euro ne-a turnat bere, am băut-o și două, restul adică, l-am adus cu noi și sunt în halatul roz, că am văzut unde i-ai pus. Deodată ușa s-a deschis și a apărut Robin Hood. Așa, cu perfuziile, termometrele și tensiometrele după el. A început bătaia. Crâncenă. Noi n-aveam arme, dar Andrada s-a dus să cumpere. Nici Robin Hood n-avea, că i le luase la spital. Dar s-a dus și el să-și cumpere. Săreau gloanțele, cuțitele, halebardele. Frunzele o luau prin văzduh. Atunci a trecut castelul. Castelul Fantomă. A plutit încet peste pădure și, pentru că avea câteva sute de camere, ne-a închis pe fiecare în câte una. De-atunci nu ne-am mai văzut niciodată. D.

INTERVIU PLAUZIBIL, BOB DYLAN: Am luat Nobelul pentru literatură doar ca să-i fac în necaz lui Mircea Cărtărescu

Pe marele muzician, Bob Dylan, l-am găsit în Chelsea Hotel. Era cu Joan Baez, iubirea lui de-o viață. Vorbeau despre murăturile de iarnă, de dragoste, de concerte. Se vedea că nu sunt din tagma lor, așa că Dylan a trecut peste introduceri. Bob Dylan : Trebuia să iau eu Nobelul în detrimentul lui Mircea întrucât s-a revelat a fi un poet și telefonist mediocru. Zice în Ciocnirea, poezia lui: ‘’Într-un timp am încercat să-ți dau telefon, dar telefonul murise, receptorul duhnea a formol, așa că am deșurubat capacul microfonului și am găsit fierul ruginit, plin de viermi. Am căutat șurubelnița și-am desfăcut carcasa: de lița bobinelor își prinseseră paianjenii pânza’’. Și, așa cum știi, Juriul Nobel dansează pe orice poezie. Ori, cum s-o faci într-un fier ruginit plin de viermi, asta-i găselniță teribilistă de înduioșat femeile. Uite, nene, ce face ăsta pentru mine! Câtă tehnică, ce forță! Sau în Crima din Șoseaua Ștefan cel Mare, altă producție gen Mircea: ‘’Ieșeam de la scala sufocat de stele, năclăit de stele, mușcat de paianjeni galbeni stelari, încât nu puteai să mai știi care sunt stelele și care strada’’. Nimic poetic, tandru, dacă tipa cu care ești în pat aude de paianjeni stelari fuge cu vinilul Angelei Similea sub braț, vinil pe care tocmai voia să ți-l pună.

Reporter: Și la Bob Dylan cum e? Bob Dylan: Păi, să-ți dau exemplul lui Blowing’ in the wind, scris cu Tom Petty: ‘’Câte străzi trebuie să să meargă un om până să-l cheme om? Dar și câte mări un porumbel trebuie să navigheze înainte să poată dormi pe nisip?, dar și de câte ori bilele de tun trebuie să zboare înainte să fie interzise? Răspunsul, prietene, e să sufli în vânt! Răspunsul, prietene, e să sufli în vânt!‘’ Reporter: Asta déjà e altceva. E poezie, e.... Bob Dylan: Pe Blowin’ in the wind s-a făcut dragoste pe toată planeta, s-au născut copii, s-au iubit oameni, s-au oprit războaie, înțelegi?, peste Blowin’ in the wind n-a trecut timpul, deși și timpul sfârșește câteodată la mal.

TOȚI ARE DREPTATE

1. Juriul de la Berlin nu s-a speriat de Covidul Roșu din București, nici de bugetarii roșii ai lui Câțu și nici de Lacul Roșu IOR și i-a dat ditai Ursul de Aur lui Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc. Titlu atractiv, de dat premiu, dar vom vedea. Radu Jude, după părerea noastră, a arătat ceva umor prin O fată frumoasă sau cam așa ceva și cam atât. Situl Deadline zice de film: Este un rechizitoriu nimicitor asupra României moderne, profund inconfortabil și revelator, stimulează gândirea și își exprimă puctul de vedere cu o claritate remarcabilă, având în vedere vibratoarele prezentate. Ehe!, de multe ori e mai bine să citești doar textul, că după aia filmul lasă de dorit. Suntem curioși nevoie mare. 2. Filmul 5 minute al lui Dan Chișu pe Netflix. Vrem să-l vedem. E cu Mihai Călin, Gioni Georgescu, Adrian Titieni, Diana Cavalotti, Radu Gabriel, Șerban Pavlu. Ceva LGTB care pe noi nu ne interesează, iar genericul durează fix 5 minute. Poate la București vor fi 10 minute și vom înțelege mai multe din scenariu. 3. Ministerele Culturii, Drumurilor, Construcțiilor, Vizelor de Statele Unite, Cărămizilor, Apelor, Justiției, Alimentării cu Apă și Căldură, dimpreună cu Uniunea Muzicologilor Români au, în sfârșit, un proiect comun de țară. Primul de acest fel din România. El se referă la Podul de peste Dunăre de la Brăila, care va deveni muzeu. Vechi. Foarte vechi. Atât de vechi încât sonda americană Perseverance de pe Marte va fi instalată pe pod. Sonda va supraveghea viața, cultura, societatea și vibratoarele din România în scop științific. Datele obținute de sonda spațială vor fi comunicate tânărului din sectorul 3 care s-a sinucis zilele trecute aruncându-se de pe un bloc. 4. Diana Șoșoacă va trece la PNȚCD. PNȚCD are în curte o terasă, Legere. Ea va servi acolo atrăgând la babardeală cu prezervative zeci de clienți. Media va titra: Printre cârnații serviți, noua ospătăriță Diana Șoșoacă va arăta cu degetul spre realitățile nimicitoare din România. 5. Cetățeanul Vaccin Vasile din București, Parcul Izvor nr 14, participant la demonstrația din 7 martie, a declarat la România TV: Nu ne obligă nimeni să ne vaccinăm, dar noi protestăm, pentru că regula democrației este că fiecare zice ce vrea și demonstrează pentru ce vrea, uitați-vă la Mike Pompeo, americanul, care este împotriva Jocurilor de Iarnă din 2022 de la Beijing și le vrea mutate aici în Parcul Izvor ca să putem face noi, românii, coborâri și haltere pe ghiață, pe zăpadă pardon, iar la intrările Parcului să fie ligheane de spălat pe mâini pentru toți participanții, că am auzit că Iohannis va supraveghea personal spălatul. Ați înțeles? D.

R.I.P. DENISA MATEESCU

Foto, Nicu și Denisa Mateescu dans la Breaza. Ca niciodată, Nicu Mateescu avea cămașa călcată. Una în carouri, mi se pare. Ca și chioșcul de ziare lângă care ne-am întâlnit. La ASE. Ca și anii în care ne aflam, anii 80. A trecut un 131 și Nicu mi-a spus: Denisa!!, arătând spre cămașă. Am întors capul și Denisa, cea care călcase cămașa, tocmai traversa strada. Zâmbea. Mai întotdeauna zâmbea. Avea o pălărie de soare cu care, când m-a văzut, n-a știut ce să facă. A aruncat-o în aer și 131 a dus-o între florile din Herăstrău. N-am mai găsit-o. Nicu a zis: el e Denis! Tot Nicu a zis: ea e Denisa! Și soarele copleșea ASE-ul și plutea o timiditate în intersecție de parcă credeai că Nicu și Denisa aveau să se căsătorească acolo, în direct, printre milioanele de studenți din Romană. Ne-am dus la Casata. N-am știut mult timp ce să ne spunem. Denisa a salvat situația, așa cum îl salvase pe Nicu cu cămașa. Denisa a zis: acolo lucrez eu! Și ne-a arătat o clădire de lângă cinema Studio. Dialogul fiind deschis, Nicu a zis: Mergem la Valea! Eu, ca să par interesat, am zis: mergem. Denisa se purta cu mine de parcă n-ar fi știut că sunt din aceeași golăneală cu Nicu, cu care scriam cărți, ci mă trata de parcă eram inginerul șef al cofetăriei. O priveam.

Frumoasă, cu ochi grăitori, așteptând parcă un răspuns. O bănuiai atentă și îndatoritoare, generoasă și prietenă desăvârșită, calmă, atrăgătoare și mulțumită cu puținul din jur. Așa că ne-au adus două savarine și-o bere. Denisa a încărcat dialogul: ce bune sunt! Era timidă, nu știa ce să spună. O fi de bine, o fi de rău cu găliganii ăștia? Ne-a povestit de fetele ei. Erau mici, mici de tot, Lorena și Clementina.

Nicu încuviința și chiar și eu care eram pesimistul lui pește simțeam că prietenia noastră va fi babană, mișto. Nicu a zis și el de băiatul lui, Miron, și eu iar încuviințam zicând și eu de al meu cu gândul la cele două butoaie cu vin de la Valea Călugărească. Care ne așteptau. Butoaie numite Beatles de mama lui Nicu. Denisa râdea: cum să bem Beatles? Și din vorbă în vorbă a mai cerut o savarină și Nicu o bere. Pălăria Denisei a trecut din nou prin aer venind din Herăstrău și noi am plecat spre Valea Călugărească, viitorul cămin al celor doi prieteni ai mei. Am băut Beatles, un vin de Valea sec, bun rău, și, ca să părem deștepți, ne-am dat întâlnire la 2 Mai. Venise vara. Acolo au apărut și fetele. Denisa a zis că ele pleacă undeva departe. A arătat o direcție. Și iar am râs, că altceva nu știam ce să zicem. Apoi, prin aer a trecut o pălărie albă plină cu flori. Denisa s-a luat după ea și a dispărut pentru totdeauna. Așa cum o știm: frumoasă, tăcută, discretă, tandră și îndatoritoare. Dinspre Vamă cumva, se auzeau niscaiva valuri. Dar au tăcut și ele când a trecut pălăria.

ROMÂNIA NICĂIERI

Foto, arhiva LDA Mama m-a chemat, mi-a arătat valizele stivuite frumos în curte și m-a zis: Astea-s toate ce-avem, pune România în ele și-aruncă-le.Era pe verandă și mă privea fix în ochi, cu privirea aceea de om care nu glumește. Era îmbrăcată într-o rochie albastră, ca să-și susțină adevărul: România nu mai trebuie nimănui, trebuie dusă la gunoi și dacă n-o vrea nimeni, trebuie lăsată pe marginea drumului. Înțelegi? În valiza mare de jos pune Parlamentul. Ai văzut vreun vecin de la noi din sat în el? Vreo văduvă? Vreun copil care să facă online cu măgarul din bătătură? Nu. În celelalte valize pune lucrurile cu care ne-au mințit de-a lungul vremii: Constituții, 10 august, revoluții, mineriade, vize cu americanii, mingii de fotbal sparte, președinți incompetenți, Octav Cozmâncă, literatură, flotă dispărută, sănătate modernă, Ion Iiescu, Jusiție, turnători cu duiumul, teveuri, Teodor Stolojan, Norica Nicolai și nici nu știu dacă nu cumva mai trebuie mai multe. Mai multe valize. Noi nu mai avem, îmi pare rău! Poate mai au vecina Florica, poate generalul Manole Ben Manole, dar, așa cum știi, și ei fac același lucru la ora asta. Mulți din sat pun și fructele și armata, și mașinile, și kerosenul, fondurile europene, Raluca Turcan, și cam tot ce găsesc prin bătături, prin cârciumi și pe stadioane. Nimănui nu-i mai trebuie nimic. Vei fi singură la drum. Te va ademeni Iohannis să rămâi. Îți va da un lighean și-un săpun. Să-i spui că ai și tu, că avem toți de prin Carpații ăștia, și că ne spălăm de mii de ani așa cum trebuie. Că scrie la istorie chestia asta, o istorie din care valizele astea nu mai fac parte. Ai grijă la drum. Gunoiul nu se aruncă așa, oriunde. Vezi la la ICR-uri, vezi pe la ambasadele noastre de-aiurea. Folosește-ți imaginația. În unele locuri să zici că ești fata cu scamatoria valizelor, în altele zi exact ce vrei. Și-ți vor arăta cu toții un tăpșan numit NICĂIERI. Acolo e locul valizelor tale. Acolo să le pui. D.

NORVEGIAN WOOD

Seara târziu, când mă întorc de la slujbă, drumul mă duce prin Pădurea Norvegiană. De obicei plin de larmă, acum, la apus, drumul e pustiu. Nici înaltul copacilor nu mă lasă să văd ceva luminos: vreo stea, plicul de la iubitul meu în care îmi spune că rămâne până la răsăritul soarelui la M, orașul din apropiere sau vreun licurici în căutarea unei albine cu care să-și satisfacă unele porniri lunatice. Deci drumul e pustiu. Un foșnet. Un radio în surdină într-un cuib din alea noi de după revoluție, și cam atât. Sunt croitoreasă. Hainele mele schimbă oamenii. Din niște țărănci fac ditai doamnele, din niscaiva vagabonzi fac polițiști care, deși nu-i văd, îmi veghează drumul. Azi, de exemplu, a fost la mine Harap Alb. Un băiat deștept, tăietor de lemne și depanator de televizoare. Mi-a spus: Fă-mă mai frumos decât sunt, mai urât pot și singur. Mi-am îndrăgostit de el instantaneu, dar n-avea ochi pentru mine. Avea în mână un plic cu timbre de aur și-un miros plăcut de levănțică. Mi-a mai spus: Să-l duci iubitei mele, stă dincolo de Pădurea Norvegiană, cred că sunteți vecine, ai grijă de el. În el sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le poate auzi o iubită, iubita mea. Și să-i mai spui că, atunci când va răsări soarele, eu voi fi la locul cuvenit. Să nu-l pierzi, acum, seara, prin pădure nu umblă nimeni. Și a plecat. A plecat cu o pereche de pantaloni albi tigheliți cu mătase tot albă. O pălărie la fel. Am rămas fără grai. Mi-aș fi dorit ca plicul să fie pentru mine. Am închis magazinul. Mama era nerăbdătoare să-mi spună ceva. Așa mi-a zis: să nu întârzii, trebuie să facem ceva important. Pe drum, plicul a început să foșnească. Ușor, ca un fulg. S-a transformat într-o umbrelă multicoloră. Pluteam și eram fericită. Știam deja unde este Harap Alb, mai ales că răsărea soarele. Sub mine, pădurea prindea viață. Un zumzăit ușor, surdină. Doar mama se auzea urlând la capătul pădurii: Hai, mamă, unde ești?, trebuie să tăiem găina! D.

Seară de literatură la Gulia

De ziua scriitorului mondial, 3 martie 2021, am fost invitat să citesc literatură mondială în satul Gulia, com Tărtășești, județ Cutare, cum te duci spre Târgoviște încolo. Așa că am luat literatură română cu mine, cea mai bună din cea mondială, am umplut o sacoșă cu merinde că dacă m-apucă foamea cât citesc și țop în mașină. Luasem Baltagul, Frații Jderi, și alți scriitori mondiali precum Adrian Păunescu și Ana Blandiana, zic la-ntâmplare. Mă așteptau Madam, Cătălin, fata lor, Eliza și câinii.

Dornici cu toții de literatură mondială, așa că Madam a făcut tochitură. Cu tot ce trebuie, ouă, mămăligă și se-nserase. Se-nserase nu zic de rău, că nemaifiind nicio construcție până hăt departe vedeam munții, marea, câteva râuri despre care era vorba și-n literatura română de-o luasem cu mine. C-așa-i scriitorul mondial: plin de natură. Era frig afară, da’ ne-am încălzit că la știri a zis c-a luat Elena Udrea 8 ani, ceea ce s-ar putea să nu fie adevărat, că nimic nu e adevărat în Justiția română fie ea mondială sau nu. A mai zis la știri nu știm ce și am desfăcut o sticlă de vin. Mondial rău, nu așa. Și atunci, pe geam, am văzut-o pe tipa cu Baltagul din literatura română care plecase după dispărutul de bărbatu-său. Nu era nicăieri. Nici câinii nu-l simțeau, deși erau babani și mâncaseră bine. Cum stăteam noi așa pe terasă, scriitura asta mondială trecea pe lângă noi și nu băgam de seamă, nu ne-nfiora cu nimic. Nu tu emoție, nu tu furtună de lacrimi, nu tu nimic. Doar că se certau Blandiana cu Dinescu, dar ăștia-s alți scriitori, nu-s mondiali, nu, nici vorbă. Am citit eu ce-am citit, până ne-a cuprins pofta de ciocolată și atunci a zis la știri că și pe Ioana Băsescu o paște pușcăria, ceea ce iar ține de literatura viitorului, că în cea actuală ea va fi bine mersi. Ea, Ioana. Satul Gulia e cam firav. Ici o casă, colo alta. Cerul la fel. O mașină. Dacă vrei să mănânci doi mici, te duci până la Hanul Vlăsiei. Citești Baltagul și-ți dă și o porție de cinci. Asta deja e interesant, că se pune problema că cu scriitorii mondiali și români nu mori de foame. Nu, nu, deloc. D.

MĂRUL

Mama mi-a dat un măr galben verzui să-l am în pauză. Mi-a zis: ascunde-l sub sarafan, ieși în curte, copiii sunt invidioși, ei n-au mere. Pe drum am trecut prin cea mai mare piață din Imperiu și mi-am vopsit mărul în roșu. Imediat a venit șarpele și mi-a zis: lasă-mă să-l mușc odată și te vei pomeni cu Făt Frumos. Făt Frumos a venit și m-am dus cu el la școală. N-avea loc în nicio bancă, așa că profa l-a ținut lângă ea la catedră. Îl tot întreba cât fac trei ori trei sau care e capitala Zarandului, iar Făt Frumos, băiat bine crescut răspundea cu zâmbetul pe buze. M-am dus la el și i-am spus: dacă mai flitrezi cu profa, te duc înapoi în piață și te fac roșu la loc. Așa am făcut. A venit din nou șarpele și mi-a zis: dacă-mi dai mie mărul să intru-n legendă cu el, îți dăruiesc doi copii cum n-a văzut nimeni în tot Imperiul. I-am dat mărul. Când m-a văzut mama cu copiii a încărunțit. Sânii i s-au topit în două perne fleșcăite, a scăzut în înălțime și a zis: piei cu ăștia de aici! Eu am luat-o spre școală cu ei. Trebuiau să pună burta pe carte dacă vroiau să ajungă cineva. Profa i-a întrebat: pe care carte vrei să pui burta. Ăla mare a zis: pe geografie și așa a devenit cel mai tare geograf din Imperiu. Știa munții pe din-afară. Ăla mic a zis: p-asta! Era cartea de trigonometrie exagerată care se învață numai la clasele mari. Așa că, cu datoria făcută, am plecat de la școală spre casă. Șarpele era tot acolo și mi-a zis: hai să facem din prima coastă un bărbat. Sau femeie, ce vrei. I-am zis că vreau un ghiozdan încăpător, din alea de care au frații Cleep de la noi din clasă, frații cei mai bogați din Imperiu. Și imediat în spatele meu a crescut un sac uriaș. Era plin de mere. Am ajuns acasă și i le-am dat mamei. Mama a luat unul galben verzui, mi l-a dat și mi-a zis: uite, să ai în pauza de recreație la școală. Ascunde-te când îl mănânci, copiii sunt invidioși. Binențeles că am trecut prin piață și mi-am vopsit mărul în roșu. Imediat a apărut șarpele. Și tot așa. D.