16 octombrie 2015

Efectul minijupei

Știu, e jenant, dar încă dă rezultate trucul ăsta. 
Ieri m-am îmbrăcat cu fustă scurtă ca să merg cu mașina la service. Nu că mi s-ar încurca picioarele între poale apăsând pe pedale. Nu, am vrut să ajung rpd la șurubelnița măiastră a mecanicului - ohohoho. A ținut. Am ajuns nesperat de repede în atelier, mașina a fost luată în primire urgent și nici n-am avut nevoie sa plătesc. Bine, n-a trebuit să fie dat jos motorul, dar totuși. Ăsta a fost efectul imediat.
Înainte de a merge la service m-am prezentat la serviciu având aceeași uniformă. Efectul întârziat s-a înregistrat azi. Trei profesoare au uitat de frig, vânt, păzit elevi și s-au îmbrăcat cu fuste mai mult sau mai puțin scurte. Deci așa: dacă nu mă aud doamnele când le salut, asta nu-nseamnă că nu văd cum sunt îmbrăcată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: