Giurgiu 2

Deci hotel Cosmo, două stele, la intrarea în Giurgiu. Foarte bine așezat, pentru că dacă ai drum spre mirifica Bulgarie și vrei să dormi o noapte în Giurgiu de ce să mai bați străzile tristului și inutilului oraș? Aveți camere? Nu. Bine, bine, dar ni s-au rezervat de la teatru. Noi suntem cu teatrul, suntem ăia care binedispun oamenii fără să fie plătiți, ă, ce zici? Parcă am avea două camere sus la 3. Vrem la 1. Dar de ce vreți două camere? Suntem doi, d-aia și suntem și cu teatru cum am zis. Scriem să râdă oamenii. Să plângă femeile. Nu, nu, n-avem.

Alt hotel există? Da, se chiamă Vlașca, două stele și e lângă teatru. Bună ziua, camere aveți? Câte persoane sunteți? Două, și suntem cu teatru, dramaturgi, scârța scârța pe hârtie cu Ștefan cel Mare, cu Ion Iliescu, ca să mai râdă lumea. Avem ceva camere, dar, știți, noi ne-am transformat în hostel și avem camere cu opt paturi, cu șase cele mai mici. Vă dăm două de opt. Paturi suprapuse, dormiți în oricare vreți. Vedem camerele, niște orori, cu grămezi de paturi suprapuse în care dacă dormi nu mai poți scrie teatru, trebuie să te apuci de instalații sanitare. Hotelierul vine cu o soluție: Până mâncați ceva, vă aranjez alte două camere, dar să știți că noi nu dăm căldură, n-are tot orașul, numai ăia de la Cosmo au.
Mâncăm o friptură tare, cu cartofi prăjiți acum două, trei luni și reîncălziți. Dar un vin aveți, am bea parcă un șpriț la așa o masă? Nu, n-avem. Păi, bine, dar la nunțile pe care le organizați ce se bea? Păi, avem vin, dar trebuie plătit, că numai masa e gratuită pentru teatru, băutura e din buzunar. Plecăm, ni se spune că la hotel Riviera, pe malul Dunării, de trei stele, condițiile sunt cele mai bune din oraș.

Riviera era închis. Totul era dezafectat, dar dacă totuși dorim două camere, ele se pregătesc cam în trei ore și costă 180 lei o noapte și teatrul nu decontează atât. Mâncare aveți? Nu. Numai gătim de când s-a închis sezonul. Dar n-avem căldură, în tot orașul nu e, numai la Cosmo.

Ne întoarcem la Cosmo, luăm cu chiu cu vai două camere. Cu vedere la Kaufland, mișto de tot. Deschid televizorul și dau de Giurgiu TV, post local. La o masă vorbeau doi bărbați. Unul zice ceva de nu se-nțelegea nimic, celălalt la fel, dar era ceva pe social, autostrăzi, cultură din județ, ceea ce nu intresează nici la București d-apoi acolo. Dinu îmi bate la ușă: E timpul să mergem la teatru, începe un Mrojec cu Teatrul de Stat din Chișinău.

Ne-am dusm, ce să facem?

A suivre, Denis.