31 august 2021

UIMITOAREA VIAȚĂ A LAETIȚIEI BORN

Tânăra Laetiția Born Latifa din Târgoviște, foto, așa s-a născut: foarte frumoasă. Dar în București n-a găsit niciun angajament, așa că s-a dus și a absolvit școala de securitate. La repartiție unii au fost trimiși la poezie, alții la cultură, fotbal și așa mai departe. Ea a fost repartizată la filmul Pe Aripile Vântului. Rolul ei era de negresă. A fost vopsită. Nota și trimitea în țară sumedenii de informații: Bă, e mișto, ziceau tehnicienii americani ba chiar și scenariștii la cameră, hai s-o futem! A fugit. A ajuns în țara Mai ca la Țară și a fost vopsită în alb. Era un lapte toată, zăpadă albă abia cernută. Regizorii clipului, figuranții vroiau să se culce cu ea. A fugit și de aici. Apoi, la Ferrari a fost vopsită în roșu. Îi stătea foarte bine. În Groenlanda în ghețar cu balene mișunând în preajmă-i. A ieșit la pensie. Își făcuse undeva la Moeciu o căbănuță. A dat anunț la Matrimoniale. A apărut un melc elegant, cu papillon, mustață galbenă de la tutun, înalt de vreo 3 cm, amator limbi străine și voiajuri decente. I-a adus flori de Nu mă Uita, un baton de ciocolată, cinci lei și a cerut-o de nevastă. Laetiția a acceptat. S-a mutat în casa lui și au plecat în jurul lumii. La New York era o manifestație de culoare. Ar fi trebuit să se vopsească și ei în negru, dar Laetiția n-a mai vrut. Așa că a spus: Codobelcule, vezi frunzele alea verzi cu franjuri? Auzi adierea de vânt? Auzi soarele coborând în mare? Dar chemarea dragostei, cum stai cu ea, cum o simți? Hai să ne retragem acolo, să ne scrobim gulerele de la cămașă, să facem rost de prosoape albe, să ne certăm cu copiii altora dacă noi nu putem face, dar hai să plecăm din lumea asta urâtă. Ipocrită și rea. Poate e și frumoasă, dar noi nu mai avem timp de ea. Ne vopsim invizibili și ne strecurăm în basmele lumii. Uite, eu m-aș duce în Țara lui Dănilă Prepeleac. Dănilă Prepeleac a înțeles imediat ce vor, așa că-i puse în fruntea concursului de înjurături. Cine câștiga Concursul, la care participau toți Dracii, îl lua de soț pe mezinul Împăratului Verde precum și umătate din averea sa. Câștigă evident Laetiția, așa că se stabili în Împărăția Verde. Și se vopsi verde, să n-o recunoști.

30 august 2021

CHARLIE WATTS

Îți puseseși pardesiul ăla roz, ceva mai lung mi se pare, și mi-ai spus să mergem în Herăstrău. Era o dimineață portocalie cu troleul 86 behăind pe sub bloc. Liftul și-apoi parcul verde liniștit. Ai vrut să luăm o barcă și erai emoționată, nu știu nici azi de ce. Stăteai în picioare și priveai apa. Vâsleam și vorbeam despre Mircea Horia Simionescu, de epurările din partid ale evreilor, era vorba de tatăl tău, de așteptările pe care le au părinții de la noi, tatăl meu vroia Ștefan Gheorghiu pentru mine, ai tăi te voiau politehnică. Nu era nimeni pe lac și niciun vreun debarcader nu servea, ca azi, vreo băutură. Am mers spre insula din mijlocul lacului. Glumeam: aici se ascundeau pirații de comuniștii din 50, poate mai sunt și azi că se văd urme de focuri. Atunci am considerat că nu ne vede nimeni și ne-am sărutat. Barca ne tremura sub picioare. Avea să ne despartă cineva vreodată? Ziceam că nu și luam martori natura, foșgăiala copacilor, clipocitul apei. Era abia zece și nu trebuia să ne-ntoarcem nicăieri. Te-am luat din nou în brațe, te-am sărutat și am privit cu mai multe înțelesuri banca meschină a bărcii. Deodată, spărgând vraja dintre noi, s-a auzit un radio, nici azi nu știu de unde și de ce. O voce a spus: Și acum The Last Time, ultima compoziție a grupului britanic The Rolling Stones. Am ascultat amândoi o melodie ce-avea să ne schimbe viața. Cel puțin mie, ție nu știu că nu ne-am mai văzut de de atunci. Ne-am despărțit și tu ai luat-o spre casă, îmi plăcea silueta ta. Buclele-ți aurii se învârteau de colo colo. Un sărut în aer și ușa blocului s-a închis după tine. M-am repezit la magazinul Muzica, unde prin anii 60 începuse un târg ilegal de viniluri. Am cumpărat de la Sandu Discarul, prietenul meu, microsillonul cu The Last Time. Am rămas pentru totdeauna preieten cu Stonesii. I-am urmărit prin lume, la concerte. Dar pe Charlie Watts nu l-am văzut de-aproape decât la Paris, pe Saint Denis. Interesant, era un baterist mediocru dar foarte rolling stones. Asta conta. Degaja bucuria echipei din care făcea parte. O echipă solidă, pe care o țineau împreună compozițiile de excepție care au trecut timpul. Te-am sunat să-ți spun că uite-a murit Charlie Watts, ții minte, de-atunci din Herăstrău, dar nu mi-ai răspuns niciodată.

29 august 2021

VOICU RĂDESCU

Ieșisem de la redacția Cațavencu Incomod și am luat-o pe Calea Victoriei. Pe trotuar am găsit un căruț gol de butelie. L-am luat. În el s-a suit Liviu Mihaiu și l-am tras spre Capșa, unde mâncam noi ăștia de la ziar. Apoi ne-am despărțit, eu am luat-o spre Stefanell, magazinul în care nu intra nimeni niciodată. Am intrat eu. Câțiva pantaloni și-o rochie de seară Nu degeaba l-au închis sau e altceva. Pe trotuar, un individ cam cât mine de înalt. Era Voicu Rădescu. M-a abordat direct, mă știa de la Cațavencu: Hai, la mine peste drum să bem o bere! Peste drum se deschisese Green Hours, 1994 cred, un bar, terasă ceva aveam să aflu. Mi-a explicat în curtea interioară: Aici e grupul de dialog social. Adică? Aici, spune, se adună elita intelectuală a țării ca să vadă ce e de făcut cu țara, pe unde s-o ia. Oișteanu zice: N-avem ouă. Și brusc, începe un dialog despre găină dimpreună cu Andreea Pora, Stelian Tănase, Andrei Pleșu și alții. Dialog care este remunerat de Ion Iliescu, cel care a ființat grupul, cu 1500 de dolari pe lună de căciulă. Aici e o librărie. E vorba de cărți serioase pe care nu le cumpără nimeni, gen Șora, Liiceanu, Stelian Tănase, și Andrei Oișteanu evident. Aici, la subsol, facem un teatru. Un teatru independent. Va fi primul din România. Vocea lui calmă, tonul plăcut, precum și convingerea cu care spunea toate astea m-au făcut să cred că așa va fi și că peste vreo 20 sau 30 de ani aici, pe terasă vor avea loc spectacole, muzici bune. Te convingea deci. Plăcut la vedere, amfitrion excelent, aveam să devenim buni prieteni. La el am ținut primele două ediții ale Festivalul Internațional de Chitară Bass, dimpreună cu Radu Lupașcu și Ioan Big, anii 2010. A venit berea de nu știu unde și am dat-o pe muzică. Jazzul, nevoia de a-l asculta vin după ce ți-ai făcut plinul de rock sau altele. Odată ce înaintezi în vârstă. Vrei mai multă liniște, mari teme muzicale pe care să te gândești la ale tale. Nu merg Red Hot Chilli Paper și Paolo Fresu? Nu prea. Dar Weather Report? E o discuție lungă și văd că te pricepi. După cum știm, locația Green Hours s-a dezvoltat în direcția care trebuie. Cu migală, talent. Cu un șpriț pe măsură. Am aflat apoi, că festivalurile Green de jazz promovau jazzul autohton: Michael Acker, Emil Bâzgă, Luiza Zan și mulți alții. În fapt, și trăirile muzicienilor români sunt asemănătoare cu cele ale americanilor: Și ei au femeie frumoase, și ei beau, și ei cântă la pian sau bass, și ei se despart și ei privesc liniștiți un apus de soare sau un iepure beat. Epoca bumbacului a trecut. Îi mulțumesc lui Voicu pentru toată pata de cultură pe care a pus-o peste oraș, peste noi, pentru mine în mod special. Foto, Voicu Rădescu și Lia Bugnar.

28 august 2021

DORU STĂNCULESCU

Suntem la mine și din tapetul de viniluri alegem un Grandfunk Railroad să ascultăm. Ușor, cu câte o vodcă mică. Dacă e posibil ca în folkul bun, ăla de-afară, să ai titluri de melodii ca Mi-am uitat chiloții pe pian sau Blues ca să nu se mai strice chiveta la noi nu-i așa, spune Doru Stănculescu cu pisica mea în brațe. Și linia melodică e supusă cenzurii. De ce e așa de ritmat, de ce refrenul e lălăit și nu conține cuvinte ca tinerii, balcon, înălțimi, realitatea omului nou și alte tâmpenii? Până îți iei atestatul de solist îți trebuie nervi de oțel. Niște oameni strâmbi îți judecă muzica. Trebuie să duci câte un demo și nu știi ce să faci, că poți fi respins din faza asta. Îți spun eu că, Bob Dylan a avut mare noroc că s-a născut acolo, aici n-avea niciun pic de șansă. Nu cânta nici măcar la vreo casă de cultură în Bărăgan. La noi nu poți cânta decât despre soare, fără verbe, și despre valurile mării pe care plutesc vapoarele când se-ntorc. Am să încerc să fac ceva la Arhitectură, să vii și tu, tu ai gustul sigur, de la tine accept orice critică. Nu mai aveam ce mânca. Cristina, soția mea, ne-a dat 11 lei și ne-a trimis la UNIC să luăm un kil de parizer. Am, continuă Doru la coadă, cu cine face un concert. Cu Nicu Vladimir, Mircea Vintilă, mai sunt. Problema e dacă să-l iau și pe Minghiat, de la tine știu de el. I-al, i-am răspuns simplu, în timp ce parizerul din fața noastră se termina. Luați mai puțin!! Am auzit că se cântă bine pe plajă la 2 Mai. La foc. Așa e. Treci pe acolo. Sunt Gabi Căciulă, Nicu. Cristina ne-a făcut o oală de sandvișuri și am trecut la Johnny Winter, chitarist de excepție. Haleam și ascultam. Ce-i cu arcul ăla pe perete? Într-adevăr, aveam un arc pe perete. Stricat. E vechi, zic, nu mai poate fi utilizat. Îl țin de hohă, de frumusețe. Dă-mi-l mie, îl reface și ți-l aduc. L-am dat jos și i l-am pus în brațe. Și a plecat. Am strâns. Cristina mi-a spus: Să nu-l chemi la serile tale de poker, n-are bani. Cântă doar bine, bine de tot. Ne mai cântă la facultate. Fumam amândoi, am aerisit, și ne-am hotărât să mergem să căutăm o pereche de chiloți de damă pe care s-o uităm pe pian. Am luat-o spre Unirea. Atunci, în anii 70, nu se găseau decât chiloți cu crac, din ăia care se duc iarna la închisoare.

27 august 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. Manualul de limba și literatura română, V-VIII, este lăsat anul acesta școlar, 2021-2022 pe mâna scriitoarei (?) Ioana Pârvulescu. Cum și de ce vom afla. La autori români o aflăm pe Ana Blandiana, o mediocritate cu spume, cu următoarea producție literară: Strada mea e ca toate străzile de pe pământ/Care sunt așezate una după alta la rând/Unele mai urâte, altele mai grase/altele mai subțiri. Elevii analizează textul și nu prea au ce scrie pentru că și străzile lor sunt la fel. Ba chiar, pe ale lor mai trece lumea la piață, mama dă cu mătura, trec vecini la băutură, străzile lor, adică, sunt mai animate, mai colorate, mai cu speranțe de-o zi, mai cu natură. Și atunci se cacă în ea de poezie. Mai la vale îl aflăm pe Mircea Cărtărescu, plictisitorul, mediocrul și netalentatul de serviciu al literaturii române, cel care ia Nobel după Nobel după ce-l iau alții. Îl găsim, spuneam, cu povestirea REM din volumul Nostalgia în care e vorba de inițiere, de simbolistică. Ale cui nu se știe și atunci elevii scriu cam așa: Cea care m-a inițiat prima la sex a fost profa de rusă. Aveam io niște semne. Așa cu, după ore, ne-am dus la ea. M-a pus să fac curat și mi-a dat un șut în cur. Florin Salam nu-i acum, aici, în acest manual, nici Iohannis, nici băieții care au scris în pușcării lucrări memorabile. Dar, vor fi de la anul, plus Arafat și Becali. 2. Locul 50 în lume la PIB nu ne dă voie să avem o literatură pe măsură, nici fotbal, nici artă, nici cunoștințe politice, nici coase, nici chiuvete nici nimic pentru că e vorba de bani, de educație. Din PIB-ul ăla așa de mic, abia i se plătesc lui Cărtărescu drepturile de autor, ca și celorlalți din pușcării. 3. A fost o săptămână de căcat. Au murit oameni dragi: Doru, Voicu, Wats. 4. RECLAMĂ. O babă se dă în balansoar. I se ridică fustele, i se văd pamperșii. Numai cu glue, cel mai rapid Lipitor. 5. Discuții că ce-i cu fotbalul românesc, de ce nu-și revine. Păi, n-are cum, oameni buni. Întâi trebuie desființat Becali, apoi Burleanu cu echipa lui, campionatul intern în frunte cu Dinamo și Steaua și abia la sfârșit alți antrenori să bună bazele la ceva nou, repet, în funcție de cei 50 la sută din PIB. Că dacă noi am avea bani să dăm pe Messi și Neymar altele ar fi socotelile. 6. RECLAMĂ. O babă de 99 ani predă lecții de sex, că alea tinere sunt plecate. Ea intră în clasă. Apare sloganul scris de un elev roșcat din banca a doua: O babă mai găsești, dar o pizdă nu. 7. Parisul în stradă, Londra la fel, Sydneyul clocotește, Berlinul la fel, Italia fierbe, Spania, și Danemarca la fel, Europa e-n flăcări împotriva măsurilor sanitare. Numai la noi, la București, poporul stă pe strada Anei Blandiana, în fața casei mai grase, și ascultă de sfatul turnătorului de pe stradă: Nu ieși, că rămâi șomer, adică fără bani de copii și nevastă. 8. Poezia Blandianei o terminăm noi: STRADA, poezie: Sunt multe pietre pe strada noastră/Unele așa, altele altfel/Grase adică sau urâte/Soarele răsare dintr-un tomberon de pe strada vecină, Tansilvania/Unde au avut loc lupte grele. 9. Zice Turcam, mânca-o-ar Manole, că acum se recalculează pensile și că recalcularea asta va dura doi ani. Înțelegem că se face orice pentru ca pensionarii să nu capete niciun ban în plus. 10. Se pleacă din Pro. Întâi Florin Călinescu, apoi Andi Moisescu, Oana Cuzino și Mama lui Ștefan cel Mare. 11. HOROSCOP. Pentru nativii de azi să știți cu lucrurile în România nu se îndreaptă. Vedeți cum arată Venus, Jupiter, Pluto și în ce casă e Cîțu. 12. RECLAMĂ. O babă la ski. Coboară ea ce coboară, pârtie aglomerată chestii, zâmbete dar apare ursul. Care zice: Hai, una ca la țară și se ascund în zăpadă. Chiote, aplauze, ies de acolo cinci pui de urs.

25 august 2021

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

Puterea dragostei, pe Kanal D, serial. Un grup de tineri mișto, fete, băieți, se ceartă pe ce-i dragostea. Ia să vedem: Bă, da tu ai curajul să vorbești cu o femeie? Băi, Radule, câte gagici ai avut și de ce? Ce-are bă, femeile astea? Se iau la harță: Să nu-mi spui tu mie!! Uite, să zică Denisa! Denisa nu-i așa? De-atâta dragoste, avem timp să ne mai uităm și pe alte canale. Chef Scărlătescu face valuri: Și-a tras o nouă gagică. Cine e? Nu ni se spune, vedem doar moaca dezagreabilă a lui Chefu. Cu Chefu noi avem o întâmplare hazoasă foc: Dan Chșu ne-a invitat pe mine și pe Flaviu la Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Se ținea în Pavilionul H. Argumentul lui Flaviu, important de altfel: Bă, acolo gătește Chef Scărlătescu. Am comandat un ciolan cu fasole pentru două persoane, dar au mâncat vreo opt. Ciolanul era încă congelat, fasolea nefiartă, un căcat. La Puterea Dragostei Alin intervine: Păi, până când maică-ta? Până când?Și io am mamă, și tu, da nu ne lăudăm atâta. Smiley își face emisiune la Pro. Alta. Se va chema, din toamnă, Super Star România, adică se vor aduna superstarurile autohtone și vor face mișto de Marius Moga? De Carla’s Dream? Nu știm, e o emisiune cumpărată din Marea Britanie care o joacă de 20 de ani, 2001. Maia Mălincuș, 14 ani, a fost tare fericită când a câștigat Vocea României. Când să-și ia banii, i s-a spus că nu se poate că n-are 18. Săraca fată, așteaptă. La Imperiul Leilor te duci cu o afacere cu melci. Carne, lapte, ouă, chestii. Niște impostori se uită la dosarul tău. De hohă, așa, că n-au nicio treabă, sunt ei investor cum suntem noi Preafericitul Daniel. O tipă din comisie întreabă: Și unde va fi ferma. La mine, în balcon. Este trimisă la pimbare. Puterea Dragostei continuă, Radu: Pe urmă, să știi, că numai vaca dă lapte. Vorbești serios? Ursoaica ce face? Veverița? Dar Mega Image? Ni se anunță că e CFR pe PRO, meciul ăla cu Steaua Roșie Belgrad. Căutăm. Nu e. Îl aflăm pe Voyo, dar e pe bani, suntem în spital și n-avem. Pe telefon ni se bagă aplicația Aleph News. N-avem nevoie, ștergem. Puterea Dragostei continuă: Tu ai atins vreodată vreo femeie? Unde? Bună-ntrebare.

24 august 2021

ISTORIA LITERATURII UNIVERSALE, ELENA BOCA BREMEN

Offenbachul secolului 19 era plin de biserici. Care mai de care.Tot ora;ul muncea la întrețínerea lor. În familia Boca Bremen se naște o fată pe care părinții o numesc Elena Boca Bremen. De la 9 ani este pusă să muncească în biserica de lângă casă, un monument catholic. Este mică de înălțime și atunci este ridicată zilnic pe o schelă și pune tot zilnic lacrimi pe fețele sfinților. Lacrimi proaspete. Asta face locul renumit. De mică, de sus de pe schelă scrie prima poezie care avea să facă furori în clerul țării: Oooo schelă, o schelă, ca înaltă ești/mă fac eu mare și plec de aici. Pleacă la Berlin. Cu banii obținuți din lacrimi se apucă de scris. Feminin, cum erau toate scrierile epocii. Dezvoltă și debutează cu O schelă!! Prima poezie este dedicată mamei germane: O mamă!, cât de frumoasă și cât mă băteai/chibriturile s-au udat lângă fereastră/Fecioara Maria se spală se spală ca să lăcrimeze/Oare de n-am știut ieri la niciun din teze? Succesul este categoric și instantaneu. În toate orașele mari se înalță câte o schelă. Perioada se va numi epoca schelei. Peste tot pe unde se scria ceva se ridica o schelă. La Milano se suie pe una și începe războiul. Și aici devine celebră scriind ceva poezie angajată: Bă, vă bat pe toți/cu ramuri de flori/ cu lacrimi de fată/troleibuzul nu mai trece în zori/o facem lată!! Desigur, despre dezvoltarea fluxului memoriei: O icoană plânge în secolul trecut, sigur e vorba de război. De care nu ni se spune, este o metaforă, semn că Elena urăște lupta. Din acest unghi, al poeziei Elenei, epoca se va numi obsedantul deceniu și este reprezentată de o schelă în mijlocul Pacificului. Pe schelă cresc flor, cum altfel, lacrimi și lirică multă. Ultima ei poezie Orașul cu Păuni descrie frumusețea și implicarea în natură: Păunule, păunule, nu mai poți să mai zbori din floare în floare/domnul conte ți le-a retezat. După moartea ei, părinții își fac o fabrică de schele. Un succes formidabil. Pe fiecare este scrisă o poezie. Pe cea care sprijină Germania de Madagascar stă scris cu litere de aur: Mi-ai furat facturile și banii/Vezi corcodușul ăla plin de flori?/mușamaua aia boțită?/Nimeni n-are dreptul să fie tâmpită.

22 august 2021

CARDIO 4, NOI SUNTEM FLOAREA MÂNDR-A ȚĂRII

Pe la orele 9 seara pe holul de la cardiologie este adus un pian în culorile cardio: negru, roșu și negru, de două ori negru. Noile metode din cardio mondială susțin că muzica face bine la sănătate, cultură, și când ești cu gagica. Cine știe să cânte la pian? Păi, la noi pe etaj nu știe nimeni. Am salvat eu onoarea secției și am cântat Noi suntem floarea mândr-a țării. Frumoasă melodie, o știam din armată. Nimeni nu m-a acompaniat, nici voce, nici ritm din termometre, tensiometre sau perfuzii. O doamnă din salonul 23 m-a-trebat dacă știu Bach. La pian nu știam nimic, puteam doar să-i fluier vreun concert de la Atheneu. N-a vrut. Așa că asistentele au luat pianul și l-au mutat la secția surdo-muți. Că ăștia vor muzică de mici. M-am retras la mine în salonul 18. Era abia nouă și zece, deci aveam timp să mai ascult ceva din gmail-ul meu. Aici îmi vine toată muzica din lume, ultimele noutăți . N-am vrut Stones, îi știu pe dinafară, n-am vrut Canned Heat, așa că am extras un album al grupului din Dublin, Thin Lizzy. Mi-am pus bluzul The Sun Goes Down, altfel un rock celebru, dar cu varianță de blues. Urma apoi Whiskei in The Jar. Moment în care în salon a izbucnit o revoltă: Dle, nu suntem la discotecă. Sau: Ce exemplu dai copiilor sau nepoților? Dle, nu ți-e rușine să asculți asemenea porcării? Ăsta, ultimul, era pacientul care se uita pe telefon toată ziua și urmărea forbalul. Oricare. Cu CFR Cluj ne-a secat de toate puterile. Mi-am mai pus The Boy Are Back In Town și am stins. Aveam pe noptieră masa de seară. M-am întins și am desfăcut iaurtul. Nu era rău.

21 august 2021

CARDIO 3, SPANACUL

După stingere, echipe de medici și muncitori ai spitalului formează coloane de mașini. Mai mult camioane. Se duc să culeagă spanac de pe câmpiile din jurul Bucureștiului. Câmpii mari, late, create de autoritățile autohtone pentru funcționarea programului prezidențial SPANACUL, că celelalte programe, așa cum știm, ROȘIA și URTUROIUL n-au funcționat. Echipele culeg spanacul, iarnă, vară, pentru spital. Odată încărcate mașinile spanacul este dus la fabrici de conserve. Cei de acolo îl fierb în recipiente mari de câteva tone. Îl ambalează și-l trimit la spital. La spital, mai bine zis în măruntaiele lui, bucătarii scot spanacul din ambalaj. Îl fierb. Iese ceva negru, un ceai. Nu i se adaugă nimic, nici sare, nici usturoi din celălalt program, nici măcar roșii sau o felie de carne sau ou. Acest spanac ne este adus de prânz în saloane. E foarte gustos dar nu-l mănâncă nimeni. Asistenta îmi spune toate astea. Ea face altfel, are rețetele ei. Îmi dă și mie una: Iei spanac pentru patru persoane. Îl fierbi două zile ca să iasă verdele din el. Mâncărurile verzi nu sunt bune. Așa! Alături, îm alt recipient, ai fiert un pui. Sau îl prăjești. Păsării îi pui condimente. Iese o bunătate. Puiul îl mănânci cu cartofi natur și arunci spanacul. E foarte gustos. Mi-am însușit această rețetă simplă. Pe viitor o luați de la mine contra cost. La ce folosește aceată mâncare, întreb eu neștiutor. Păi, la fixarea oaselor, la vedere, la munte, în avion sau reglează intestinele. Faci caca toată ziua. Aha!! Rețeta asta a făcut înconjurul spitalului. Toți pacienții au vrut-o instantaneu. Ba chiar, au făcut o mobilizare și s-au dus grupuri, grupuri, adică pe secții, în piața Victoriei. Acolo strigă tot timpul SPANAC, SPANAC!! Treceți și voi să-i vedeți. Luați-le rețeta. Odată externați, pacienții se duc pe marile câmpii de spanac. Culeg și mănâncă. Cu nimic că așa e rețeta. Eu m-am dus pe câmpul care-ncepe din Berceni și ține până la Milano. Eu, încă, îmi căutam nevastă și a apărut una de vreo 30cm, verde toată, mirosind a spanac. Nu știu dacă e deșteaptă, că n-am vorbit niciodată nimic, dar de atunci o ducem foarte bine, ba chiar vrem să facem doi copii.

20 august 2021

CARDIO 2, PLOSCARII

Mă pregăteam să curăț ridichi. Dar n-aveam. Nici varză. Așa că am făcut o mică salată de sfeclă cu ceva hrean când m-a cuprins o căldură în tot corpul care s-a dus direct în cap. Mă-ntind. Amețeala trece. Îmi zic: E ACV. Nasol! Medicul de pe Salvare zice că nu e ACV, că dacă era până acum nu mai vorbeam iar unul din brațe mi-ar fi stat. Sunt deja în camera de gardă a Municipalului cu aparate pe mine ca-n rachetele americane. Totul piuie, latră, urlă, care face un limbaj numai de doctori înțeles. Fac semn unei surori că fac pipi. Vă aduc plosca. Nu e nevoie, pot merge. Nu. Nu fac că intervine un fel de jenă față de zece sau cinșpe doctori și asistente care înconjoară paturile din gardă. Vă ducem la salon, trebuie să rămâneți la noi. Asistenta din cardiologie îmi spune același lucru: Numai la ploscă. Mai rezist puțin și mă ia la operație. Ceva pe inimă. Apoi, alt salon. N-am încotro și iau o ploscă. Brusc, în salon, 18 mi se pare, intră toate studentele la medicină din țară ca să vadă bolnavii. Că, deh, e universitar. Nu mai fac. Profit că se golește spitalul și mă duc la wc. Ce simplu! De acolo îl văd pe generalul Manole scriind în Constituția lui: Fiecare cetățean al României trebuie să aibă plosca lui. Scrise și amenzile, și fugărirea prin țară și expunerea prin târguri. De a doua zi, noua prevedere a fost pusă în practică, știri la radio. STS-ul a dat fiecărui român câte o ploscă și i-a aliniat pe Calea Victoriei. Milioane de oameni cu ceva între picioare. De câte ori bombardau talibanii, ploștile se umpleau de frică. Trecea o mașină a securității, strângea recipientele și le ducea în sect 1, la Clotilde Armand. În acest timp, alte camioane aduceau ligheane pentru spălatul pe mâini. Milioane de ligheane. Oamenii se spălau acolo în stradă fără apă și fără săpun, că așa văzuseră și la teve, la președintele Iohannis. Apoi, recipientele reveneau și totul o lua de la capăt. Cine voia să meargă la wc era operat. De orice. Deschid fereastra salonului. O pâclă de bunăstare la orizont. Vine de la Primăria Bucureștiului care tot dă bani la înălțarea Catedralei Neamului. Tot mai mare și tot mai mare. Când să mă retrag de la geam ca nu cumva să cad de la etajul zece, intră asistenta și-mi zice: Dle Denis, v-am adus colesterolul. O bulină mică, albă, cu semn că poate fi tăiată în două. N-o vreau. O arunc spre Calea Victoriei și am auzit că a nimerit un recipient.

19 august 2021

CARDIO 1, FOLOSE CU CÂRNAȚI

În salon a intrat un bătrânel de vreo 80. Scund și chel. S-a așezat în patul de la fereastră, și a început să privească Catedrala Neamului, care e vecină cu spitalul nostru. După înfățișare și felul în care purta pijamaua de spital părea un comis voiajor, din ăla care vindea aspiratoare prin Vama Veche. N-avea niciun aspirator la el și, ca să mă-ncurce, a început să zâmbească. O fi vreun filozof, îmi zic, și vederea catedralei îl incită la cugetări gen Octavian Paler. Dar dacă e vreun actor și nu-l știu? După chelie putea să fi jucat în Hamlet. Sau Godot. Poate venea de la premiile UNITER, și pe drum l-a lăsat inima. A intrat sora și ne-a pus termometrele. El l-a luat și parcă a zis, belindu-se crunt la el: A fi sau a nu fi. Sora l-antrebat: Iar ai venit? Da, am avut mult de lucru, am obosit rău și până la poartă am leșinat. Mi-am zis: E clar, e portar. Oare la ce echipă? Chelia îl recomandă a fi la Steaua. Părul alb la Uniunea Scriitorilor. Da, exact, semăna, din profil, cu frații Jder. Brusc, s-a întors către mine și a zis: Sunt grădinar. Am vreo două mii de metri pe la margine de București, în Berceni. Pun fasole, ardei, cartofi, dulceață. Încc să vând la mall-ul de lângă noi, dar ăia nu cumpără de la privați. Ce vreți, mafia legumelor. Dvs cu ce vă ocupați? Sunt scriitor. Avem și noi nevoie de unul care să ne scrie facturile când mai vindem cu acte. Și cât dați?, interesat brusc de o roabă de bani. Păi, nimic. Că noi vindem odată pe an câte un pepene și când vine fiscul tre să avem o hârtie la mână că din ce trăim. Și dacă nu vindeți nimic, ce faceți cu atâtea legume? Zacuscă. Duc copiii la școală. N-avem bani de sanviș și-atunci le dăm câte un borcan pe zi. Nepoată-mi, Corina, îi place cea de ardei roșii. Dar și de fasole verde. M-ajută și la cules, adică la recoltă, că eu mă aplec mai greu. Acum n-are dinți și în loc de fasole prununță folose. La școală au râs de ea când le-a zic că ea are pentru ora zece zacuscă de folose. Rău de tot au râs, ha, ha, ha, ha, ha!!, și au trecut-o la învățământul onlain. Priveam pe fereastră. Ne spusesem tot. De la etajul zece se vedea Catedrala Neamului. Asta am mai spus. Am dat drumul la aer condiționat și m-a-ntebat, desfăcând un borcan: Vreți un cârnat cu folose? Am vrut.

08 august 2021

LA COPAC

Sunt pe str Pitar Moș și caut un loc în care să-mi etalez preferințele sociale. Cultura socialului care domină toate țările pământului. Intru la Facultatea de limbă bulgară, ceva cu limbi slave. Mi se spune că cel mai bun loc din România pentru limba bulgară e La Copac, o cârciumă tot de pe strada Pitar Moș, spre fosta Apimondia, acum spital. La Copac se vorbeau toate limbile, așa că mi se părea normal ca după câteva ședințe de șpriț rece s-o vorbesc ca lumea. Aveam nevoie la un film. În faața cârciumii, pe trotuar, într-un ceaun uriaș se făcea gulash. Bun, mirosea bine, cu ardei iuți, carne tăiată mărunt, o nebunie. Cu un polonic de un metru o tânără angajată amesteca bine tot conținutul (ce propoziție). Intru. Mi se spusese că cei care vorbesc cel mai bine bulgara sunt securiștii care lucrează pe limbi slave. M-am așezat și am așteptat să-mi vină unul la masă. Am luat gulash, un vin la fereastră. S-a așezat un băiat tânăr. Am deschis discuția: E frig. Tânărul mi-a zis că nu, nu-i frig, ci sufăr eu de un sentimentalism precoce, analgin, cu trimiteri în viața mea interioară. După care a plecat. Socializarea mea se dusese dracului. Brusc mi-am adus aminte de Max. Venea pe Otopeni de la New York. Avionul lui, în această situație, a aterizat direct pe Pitar Moș. A luat și el gulash și-un vin. Cum e la tine? Bine, câștigă Biden. Orange Idiot o să facă pușcărie. De ce? N-ai cum să-nțelegi, n-ai cum. O fată tânrără ne-a adus tocană de cartofi. Nu cerusem, dar am mâncat-o. O fată bătrână ne-a adus ciorbă de cocoș. Nu cerusem, dar am mâncat-o. Din nou vin, din nou cele două fete. Ce-i cu cârciuma asta? Copacul ăsta arată bine. Face umbră. Țînțari, cresc vitele, luna e pe cer. Păi, ce să fie? Se halește, se aia, și seara târziu se-mpart banii. Șpăgile? Nu. Banii pentru băieți, că și șeful de aici e băiat ca toți șefii de cârciumi din România. Mergem?, că-i frig și bulgarul tău văd că nu lucrează azi. Nu e frig, îi zic, suferi tu de un sentimentalism precoce, analgin, cu trimiteri în viața ta anterioară.

07 august 2021

TUSLAMAUA

O zi obositoare la medicul de familie. Multe etaje, scări, uși, de vreo trei ori pe la farmacia de incintă, aveți gregal?, și tot așa. Așa că spre prânz mi s-a părut normal să eșuez la Șorley pe terasă, cârciuma lângă care stau. De câteva luni de când mă duc la câte un șpriț, ospătarul mă amenință cu o tuslama colosală . Ceva de genul: numai la noi, tot Bucureștiul vine numai aici pentru ea, usturoi chestii. Mă uit în meniu: 30 de lei. Merge. Vine băiatul. O tuslama, te rog, juma de vin, o chiflă. N-avem! N-aveți tuslama? Nu, n-am avut niciodată. Și-atunci de ce-i scrisă în meniu? În meniu scrie negru pe alb: Tuslama, 30 lei. O foto cu o farfurie adâncă plină de bucăți de burtă. Îl chem pe șef. N-am avut domle niciodată tuslama, te văd om serios. Ne faci greutăți. Îi arăt meniul. Chiamă o fată. Cine a făcut greșeala asta? La tipografie. Renunț și iau un ficat. În spatele meu se așează o pereche. Ea înaltă, bine, gen feminin, circa 30, el circa 30. Ascult fără să vreau un dialog început. Aici se mănâncă cel mai bine. Ea: Ți-am spus că vreau acasă. Luăm un vin până te ....Vreau acasă. Bine, să chem un taxi. De fapt îl chiamă ospătarul. Le-a dat democrația mobile. Ce să iau până vii? Ia o tuslama. Omul bea vinul. Ospătarul: N-avem. Păi, e scris aici, uite.. tuslama... silabisește: tus...la....ma....N-avem domle, n-avem...n-am făcut niciodată. E doar 30. Bine, bine, dar nu facem. Uite la domnu a luat un ficat. La altă masă vine o pereche cu trei copii. Ăia mici vor cașcaval pane, mamaaaaa, vrem pane...Adulții vor tuslama...N-avem...Ne-ați înebunit azi...Și e bună? Păi, n-avem...Puneți și smântână? Cum o faceți? În smântânitoare? Nu facem, nu v-am spus? Îmi vine să vă omor, și scoate un pistol și ucide mai întâi copiii. Înmormântare mare, fastuoasă chiar acolo pe terasă. Apar peoții. Cântă un psalm trei ore. Șeful cârciuimi apare cu o găleată plină de vopsea. O bidinea. Scrie pe acoperișul lui Șorely: N-avem tuslama, n-am făcut niciodată. O echipă din USA vine și finanțează un abator chiar în cârciumă. Atentat la siguranța statului. Arafat cumpără burtă preambalată de la Mega și o tranșează în abator. Pune mazăre peste. Iese o mâncare de mazăre exclentă.

05 august 2021

ISTORIA LITERATURII UNIVERSALE, POEZIA MATERNITĂȚII

COCCA ALBERTINA, foto MPS, Franța. Celebra de-acum Coca Albertina Front se naște la maternitatea Saint Denis din Paris, la capătul tramvaiului. Era în 1913, ceea ce o face contemporană cu Maria Tănase și Edith Piaf. Le supraviețuiește, decedată în 1974. Înainte de a se naște, ea urmărea la teve serialul Fargo, american. Așa că în sala de operație a fost numită Farago, pentru că una din moaște era din Provence. Coca Farago. Numele se uită cu timpul și redevine Coca Albertina. În sala de nașteri scrie prima poezie, Primăvara. Reproducem parțial: Primăvara e atunci când gutuile se coace/Mama nu mai tace/Și mă îndeamnă la bucurii solitare/Mai rare, e-adevărat/Mai rare. Poezie matură care ne duce la volumul numit Poeme pentru singurătate. Aici este celebra poezie Sunt fata lui Ion Gheorghe. Reproducem: Îl vezi pe omul ăla de lângă gard/Ăla cu veselie-n șapcă, mon amour?/Ăla cu fularul galben cu etichete nedezlipite?/Sunt fata lui, fata lui Ion Gheorghe. Instant, poezia este apreciată de Lucian Blaga: E bună, nene, e bună! Vara se sfârșește, iarna își arată colții iar francezii se-ntorc de la Cannes. E momentul în care Coca hotărăște să se mute la București. Capitală europeană. În avion scrie poezia Singură în Avion: Pilotul, văzându-mă singură cu arhitectura iubirii pe față/M-a invitat în cabină/Vântul bătea/Ciorile cutare cutare/ Și avionul mergea, zbura tra-la-la/De atunci am primul copil, la, la, la. Este o poetă tăcută. Când scrie tace, când este singură tace și tot așa prăbușită de emoțiile din Balcani. Peste Carpați se așterne starea de poezie, stare care nu va mai părăsi România până azi. Brusc pleacă la Viena. Avea să declare: Voi concura la postul de Împărăteasă, din înălțimea postului meu voi influența lirica mondială. Scrie versurile melodiei Yellow Submarine, este cooptată în The Beatles, dar e prea târziu, formația se destramă. Tăcută, ca de obicei, încearcă o carieră solistică. Este un eșec. Apoi, din nou la București, orașul în care a avut cel mai mare succes. Acum e Împărăteasă și scrie alături de Păunescu poezii de tot felul: despre zahăr, munți și ciuperci, despre comunismul agale.

04 august 2021

CRIMA DIN ACCELERATUL DE BÂRLAD

Acceleratul de Bârlad, care face zilnic cursa Timișoara Bârlad stă să plece. Doamna Pellerin Gabi Popescu își face ultimile cumpărături: Suc galben, eugenii, varză pentru salată, ulei, țigări. Se suie în patul de dormit exact când acceleratul o ia din loc. Trenul ajunge la Bârlad după opt zile, dar doamna noastră, blondă, cu puțin noroc, înaltă, cu eugenii la ea nu s-a mai trezit niciodată. Este chemat de urgență Inspectorul Manole Ben Manole. Acesta scoate stetoscopul și declară: E moartă de opt zile. A fost ucisă. Începe ancheta, care a rămas în istoria criminalisticii sub celebrul nume ANCHETA lui MANOLE. Manole a scos un pix, un caiet și a început să pună întrebări nasoale: De ce tocmai la Bârlad? Cu ce bani ați cumpărat sucul? Cine e Dorin? Victima nu răspundea, așa că Inspectorul a continuat mai agresiv: La ce oră? E pătată gluga. Cine vă sponsorizează? La această întrebare, victima, adică dna Pellerin, s-a sculat din pat, l-a legat pe Manole la gură, a scos telefonul și a vorbit cu cineva: E un bou la mine în compartiment care mă-ntreabă de sponsor. Ce să-i spun? Să-l împușc? Cadavrul îl arunc pe geam, știu, ca data trecută. Dar nu tot p-ăsta l-am aruncat și atunci? Știi că sunt sensibilă, frilensăr, tandră. La auzul lui frilensăr, Manole și-a revenit și și-a desfăcut plasticul de la gură. O luă la bătaie pe doamna Gabi și o violă. Așa făcură și atunci. De data asta sarcina se prinse. Aveau o fată. Agripina Lautrec, așa o chema pe fată, crescuse și acum căuta un tren cu care să se întoarcă la Timișoara. Manole își zise: Criminalul se-ntoarce la locul crimei. Întotdeauna. Agripina era deja în tren. L-a luat p-ăla care se-ntorcea după trei săptămâni. Stătea la geam cu pistolul. Pe câmp o căprioară. Trase. Apoi un urs. Trase. Era și un tip din UE care îngropa pnrr-ul nostru. Nu-l nimeri. Trenul făcu un ocol și ajunse la Câmpina. Mai făcu un ocol și ajunse la Iași.Agripina aprinse lumina în compartiment. Inspectorul Manole era acolo. Număra bani din Fonduri Europene, altele decât pnnr-ul nostru. Fericire mare. Banii ăștia puteau să dispară, pnrr-ul nu. Aruncară trenul în aer și dispărură spre BNR ca să-și ascundă averea.

03 august 2021

PERIOADA FEMININĂ A LITERATURII UNIVERSALE

Foto, Arleth Marisabe: MPS, Franța. Faptul că Bolivia și-a pierdut ieșirea la mare n-a fost un mare necaz. Necazul a fost al poulației care nu mai putea mânca hamsii importate din China. Necazul s-a estompat în câteva decenii, pentru că spre finele secolului 19 s-a născut în La Paz cea mai mare poetă a Americii Latine, Arleth Marisabe Surre. Parcă se naște cu scrisul în mână, în piept, pentru că imediat ce iese de la Maternitatea San Dollores compune geniala poezie Pisoiul în Tramvai. Este poezia revoluției. La citirea ei, bolivienii cu mic cu mare pun mâna pe arme, se duc sub balconul partidului și-i arestează pe toți. Daniel Vighi, bun prieten cu noi, ne-a spus: Am simțit nevoia atunci să cânt Deșteaptă-te bolivianule, dar nimeni din cei adunați în piața mare din La Paz nu știa cuvintele. Un oraș fără cuvinte. Dacă nu apărea poezia cine știe ce s-ar mai fi întâmplat. M-am dus în Sucre atunci și, acolo, un muncitor de la garajul de tramvaie, ca să fie în ton cu revoluția, a scos o șină din pavaj, cam de cinci metri, și a aruncat-o în dreptul poliției naționale, că alta nu era. Revoluția biruise. Se mută în Sucre, cel mai frumos oraț bolivian, și scrie geniala poezie Acasă. Reproducem: ...Știam locul fiecărui lucru/Nu-mi era niciodată urât....Este o poezie banală, de analfabetă în ale poeziei, dar și această poezie cucerește inima bolivienilor. O citeau, se duceau acasă și nu le era urât, pentru că se uită la teve la dictatorul bolivian care reprimase revoluția. Îl iubeau, îi dedicau cântece germane. Bolivia devine astfel Poezia Lumii. Arleth îndeamnă prin poeziile ei la exhibiție, la tandrețe, la circ, la bunăoară și la prăjituri. Poezia SAVARINA a rămas celebră în literatură universală: Te lingi pe degete, Che Guevara, da, te lingi/Savarina e dulce cu rom și cu nuci/Coboară din balcon direct pe frânghie/ Să mă usuc pe linia de tramvai/Cu un tricou roșu, prins între șuvițe de zahăr în luna lunilor: Mai du-te-n Bolivia, mori!! Fără poezia lui Arleth Marisabe, America Latină nu ar fi existat. Oceanul s-ar fi crăpat în două. Orașele La Paz și Sucre ar fi fost date pe mâna lui Boc ca să facă Untold, deci ar fi fost nasol. Meteorica viață a Arlethei, depresia ei față de poezie au schimbat totul. O poetă sensibilă, clarvăzătoare, netalentată care ne face să credem că Poezia s-a născut în Anzi.

02 august 2021

ISTORIA BLEU A LITERATURII UNIVERSALE

Domnul Gabriel Chifu scrie o poezie exclamativă. La dânsul rândunelele, dulapul, gutuiul sunt exclamative, ceea ce ne permite să-l includem în istoria noastră la perioada bleu. O zi din viața dânsului nu este atât de complicată pe cât de sentimentală și exclamativă. Se scoală și exclamă: Bă, fut, chiuveta fără legătură între ele. Își ia ceașca de cafea, caimacul, amândouă bleu, deschide fereastra, vede livada plină de corcodușe. E deja drumul matinal al deja celebrului poet. Până la fereastră scrie o poezie prolifică. O reproducem, fiind menționată și la perioada intrinsecă a literaturii exclamative, că tot vorbim de ea: ’’Mamă, ce-i cu toți bărbații ăștia care vin la tine noaptea? Stejarul nu mai suportă, e negru, cu flori verzi și-albastre/Vine oare iarna? Vine? Mai vorbim ‘’. Iată deci, primele semne ale burlescului, iarna e verde pe stejar, pe ulucile televizorului exclamativ. Pentru că da, dânsul își începe cariera exclamativă cu mama. Mai sunt câteva poezii foarte bune în această perioadă, notată de dânsul în primul volum bleu: Baba vinde ghiață-albastră! Sportul nu i-a plăcut domnului Chifu, nici tablele, nu, el s-a dedicat numai și numai poeziei exclamative. Când a văzut prima dată dulapurile de la CNSAS a exclamat pătimaș, frânt de vioiciune: Astea sunt? Ajunge vicele USR după ce pleacă din Calafat sau înainte. Volum de debut Salas în inimă, 1976. Ajuns la București tot vice este și devine exclamativ prin vocație, tăceri, premii și cules de vinete. Ia în fiecare an Premiul de Poezie al USR. Conduce Cenaclul Literar Orfeu pe la Craiova. De atunci avem următoarea poezie: Și cocorii se-ntoarce nu- așa? Ba pe-a ta, ba pe-a ta, Vin urșii și aruncă o bucată de nea. Își întrerupe scrisul pentru că soția sa naște opt băieți de-odată și vremurile, epoca, exclamativul au devenit nasoale. Cei opt copii îi cereau mereu bani pe care Chifu nu-i lua din premii. Sau îi lua. Obosit, Chifu îl bătea la cap Pe Manolescu: Bă, trece-mă în Istoria Literaturii Române! Manolescu îi răspunde: Normal, primele 600 de pagini îți sunt rezervate. Îți ajung? Vine și Revoluția din 1989. Chifu se duce cu un scenariu la regizoarea Carmen Lidia Vântu care aruncă minciuni pe docu. Asta îi trebuia și exclamativului nostru, o minciună. Carmen îi răspunde: Nu pot să te bag la Teatrul Național, pentru că acolo i-am băgat pe Caramitru și Dinescu cum apără ei democrația, libertatea și poporul. Te bag la cărți. Cum citești tu fel de fel și oprești tancurile, gloanțele, pe Ion Iliescu. Dacă ai bani dă-mi și Premiu, ca să nu mă mai duc prin Concursuri. Zis și făcut.

01 august 2021

HOROSCOP duminical

CAPRICORN. Modestie mare la nativi. Găsesc pe stradă un portofel cu un milion de euro și-și opresc doar cheltuielile: unt, caltaboș pentru ăla mic, pepene naiba știe de ce, mărar, găleți, pnrr pentru bunicul turnător, o lege nescrisă, pufuleți și ardei copți. N-ajunge un million la prețurile de azi. Așa că nativii îl caută pe proprietar și-i mai cer bani. Încă un milion pentru școala de fete, că acolo e viitorul, încă două pentru ca Pluto să revină în pătratul nostru, ăla cu Jupiter malign.Asta-I până la 12. De la patru încolo somn. Pe seară serialul Iohannis la teve. Pe toate posturile. Vine Delta și, deci, trebuie să ne spălăm iar pe ceva. Apare Delta la teve. Zice: Florin Călinescu s-a cărat de la Protv. Și Oana Cuzino, dar măcar la ea nu se uita nimeni. Era Gaura Neagră. Oana Cuzino se va muta la Antena 1 înlocuindu-l pe Gâdea. Destul de slab Horoscop, vorba lui Mălaimare adresată seviciilor: Nu vă e, bă rușine, cu ce-i pe care-I tot numiți șefii statului? Actorul se referă la România.