PANTOFII MEI SUNT GATA DE BAL!

Corabia trece în fiecare dimineață în amonte cu măsline. E o corabie cu pânze, cu vâsle, cu marinari mai tot timpul beți, foto. Când trece se aud cântece, înjurături, și câteodată cerul este înnorat. Seara, matahala plutitoare trece în aval cu halva. Nu numai cu halva. Este încărcată și cu semințe de floare, cu mămăligă ieftină, cu pojar. De feicare dată când trece prin dreptul orașului nostru, căpitanul vasului iese din cabină, duce un binoclu la ochi, se scarpină, este admirativ și spune secundului său ceva ce noi de pe mal nu auzim, așa de mari sunt valurile, soarele, vântul. Căpitanul este un bărbat înalt, bine făcut, cu un sigur ochi. Se trage dintr-o familie de ciclopi de pe lângă gurile Dunării, cam de pe lângă Sulina. Corabia trece lent prin dreptul orașului nostru, cum spuneam, iar căpitanul cercetează fortificațiile, biserica veche din lemn de gutui, alimentara din centrul orașului de unde ar vrea să-și cumpere vreodată niște fețe de perne și trei peruci, nu mai mult. De câte ori trece corabia, aici am vrut să ajungem, Esmeralda, cea mai frumoasă fată din oraș, iese la geam și-l privește pe căpitan. S-a îndrăgostit de el din timpul războiului dus de orașul nostru cu dușmanii, război câștigat de noi pentru că corabia de care vorbim ne-a aprovizionat cu muniție, tunuri și otrăvuri speciale din lemn de nuc. Esmeralda îl iubește pe căpitan. Îi scrie mereu câte o epistolă, doar doar. Pune țidula în sticlă și o lasă pe Dunăre cum a auzit că se face. Dar căpitanul nu i-a răspuns niciodată. Trece impasibil, blond, cu ciclopul albastru și n-o bagă de seamă, deși tot orașul îi atrage atenția asupra dragostei Esmeraldei, cea mai frumoasă fată din oraș. Într-o zi s-a auzit un zgomot teribil. Ceva s-a rupt cu un sunet îngrozitor. Buuuummm, rrrrrraaaaan, graaaaaarrrffff. Se rupsese vâsla principală a corăbiei. Vasul a oprit în port. Atelierul de reparații s-a înviorat. Căpitanul a coborât pe chei la o tavernă. Esmeralda a prins de veste, s-a încălțat cu pantofii ei de aur și s-a decis brusc să nu rateze ocazia. Intră val vârtej în tavernă, se opri în dreptul căpitanului și-i spuse: Pantofii mei sunt gata de bal! De atunci, dansul lor zboară pe Dunăre. În sus și în jos. Acum sunt undeva pe la Budapesta. Da.

Cum mi-a fost ca profesoară în România

Cariera mea de profesor în România a fost scurtă, dar intensă. Eram profesoară la un liceu cu ştaif din urbea natală. Am ajuns acolo fiind prima pe listă după concurs. Am fost dirigintă, ba am apărut şi la televizor; am predat de la clasele primare pînă la postliceală. 

Locuiam la ai mei, deci stăteam gratis. Cu toate acestea, îmi puteam cumpăra doar un pantof într-o lună, iar pentru al doilea trebuia să aştept luna următoare. Erau vremurile în care trebuia să faci credit la bancă ca să-ți cumperi telefon mobil. 

Elevii mă iubeau, în general. Aşa de mult mă iubeau că se ofereau să-mi facă cinste în bar. "Lăsați, domnişoara profesoară, că ştim că aveți salariul mic". Ei ştiau cam totul despre mine, inclusiv cu cine ieşeam la un suc. Mulți dintre ei mîncau la pub, eu îmi luam un baton de la chioşc. Eu am muncit un an ca să-mi permit un telefon mobil cu abonament, ei îl aveau de mult de la părinți. 

De la batonul ăla mi s-o fi tras. Am fugit la Bucureşti, unde m-am angajat ca secretară pe un salariu de 2 ori mai mare decît cel de profesoară şi cu care puteam să-mi plătesc o chirie. Elevii s-or fi supărat pe mine, dar n-am avut de ales. Venise vremea să mut şi eu de la părinți.

VISE SPULBERATE

Surorile stau pe marginea cuibului sprijinite de spătarul unei canapele jigărite și vorbesc. Cuibul e sus pe un stâlp de iluminat pe care-l vezi de cum intri în comuna Daia, județ Giurgiu. Sunt ultimii copii din cei patru mii pe care barza Kali Margareta, foto, i-a adus în sudul țării. O mie a lăsat în Teleorman, o mie în Ialomița, încă o mie în Severin, nouă sute nouă zeci în Ilfov și vreo zece în județul Giurgiu. Mai sunt aceste trei fete. Surori. Acum Kali este plecată după mâncare prin satele vecine iar cele trei surori vorbesc. Io, zise prima, cu sânii atât de mari că se vedeau din șoseaua națională cauză din care aveau loc numeroase accidente mortale, io, dacă nimeresc la o familie bună, dispusă să mă crească după standarde moderne, când mă fac mare am să mă fac lighean. Un recipient în care să se adune toată apa pământului. Pentru că de apă este tot timpul nevoie. La arat, la spălat, la ciorbe, la ploi și după sex. Io, zise cea de-a două, dacă am să nimeresc într-o familie din Gogoșari din județ, am să mă fac mătură ca să ajut la transport. Șoselele-s nasoale-n țara noastră, după cum știți, iar io o să am grijă ca oamenii să ajungă repede unde trebuie și unde nu. Am să duc de colo, colo cereale, petrol, muzică. Un cântec bun face mai mult ca un litru de benzină, mai mult ca o felie de cozonac, mai mult ca o declarație de dragoste. Io, spuse cea de-a treia soră, cea mai plină de negi albaștri și mov, negi cu care speria băieții de la liceul Titu Maiorescu din Giurgiu, pe cei din port, pe cei de pe Podul Prieteniei și pe cei care se aprovizionau la Metro în Russe, io vreau să mă fac din aia care nu combate minciuna, nu știu cum să-i zic. De minciună va fi nevoie tot timpul. Chiar și în dragoste. Mai ales în dragoste când minciunelele sunt necesare. Asta, binențeles, dacă Margareta mă va lăsa în sânul unei familii cu scaun la cap. Una care să stea la curte, să aibă yaht, Bentley, porumb, pește, adică una înstărită. Că după ce stai în cuibul ăsta de căcat, vrei și tu o viață mai bună. Kali nu era prea departe. Găsise niscai râme ca să le ducă de mâncare fetelor. Când, brusc, îi sună telefonul. Era Martin, soțul ei. Un bărzoi gras, cult, intrigant. Îi spuse: lasă dracului fetele alea din Daia, se descurcă ele, vino la Sidney, e nevoie aici de copii. De alți copii. Copiii de aici au vise mai mari. Cum să-ți spun? Mai mari! Hai, deschideți aripile! Te-aștept! Kali Margareta se pierdu la orizont. Curând fu doar un punct pe cer în zbor spre Australia. Un punct mic cât o barză.

BAZACONII

1. După rotativă, deci acuș acuș, generalul Ciucă, fost prim ministru, va încăleca un Himars, își va activa batalioanele cu care a câștigat morman de lupte și va încerca să facă pace între Rusia și Ucraina. Specialiștii care-l vor însoți vor stabili cu cine să-nceapă. Apoi, odată pacea consfințită printr-un tratat numit Pacea de la Ciucă, generalul Ciucă își va continua ambițiosul plan de reconstrucție a lumii, punând din nou pe hartă Drumul Mătăsii. 2. Submarinele franceze de câte un miliard de euro pe care le-a achiziționat România vor face legătura între porturile Giurgiu, România, și Giurgiulești, Republica Moldova. Marinarii care vor mânui acești monștri marini se vor numi giurgiuniți, vor mânca numai giurgiuvele cu mărar, vor purta tricouri inscripționate Giurgiulina, de la numele unei frumoase fete dintr-un film indian. Surse.

3. Tânăra din foto dorește să se mărite cu ajutorul blogului nostru. Dânsa ar vrea să fie contactată serios de un domn scund care stă la parter, chel, mut, și cu mulți bani. Scrieți pe adresa blogului nostru. 4. HOROSCOP. Pășești cu dreptul în săptămâna care vine. 5. SPORT. E tot 2 la 1.

6. Tânărul Relu Călin și doamna Margareta Nistor, foto, pun la cale un nou film românesc care se va numi Rotativa, în care va fi vorba de doi tineri care se rotesc în pat până el cade și nu-și mai revine. Cu Șerban Pavlu evident. 7. RECLAME. Două babe tac din gură și-și dau una alteia Novocaină. Una zice: ești o proastă! Cealaltă: și tu la fel!

8. Tinerele din foto ar dori ca la Rotativă să preia Ministerul Familiei. Într-o democrație autentică acest lucru ar fi posibil. Va fi și la noi. 9. După eșecul de la Eurovision 2023, România își va face propriul Eurovision. S-au înscris deja județele Teleorman, Giurgiu și Ialomița. 10. Cultura română la Beijing prin Viorica Dăncilă.

TROGLODIȚII

Un cuc bătrân din lemn, cu suflet de piatră, cucuia în fiecare dimineață în curtea necosită a gemenilor Anton: cucu, cucu, cucu!! De opt ori de fapt că era ora opt. În curte mai era un radio vechi din secolul trecut care anunța în buclă debarcarea aliaților, două balerine roz care dansau de câțiva ani sub părul albastru, și un câine rău care speria hoții din ochi că de lătrat nu lătra niciodată. Frații stăteau de vorbă sub masă ca să nu-i audă nimeni. O masă de piatră ca și sufletul cucului, ca și sufletul lor. Era primăvară, trebuie să adăugăm, era dimineață, asta știm, iar vorbele lor se rostogoleau de sub masă până pe veranda casei. O casă veche, cu etaj, nelocuită. Io, zise Anton, când mă fac mare mă duc la se-ne-se-pe-a, la școala aia de media, că de acolo te recrutează și o duci bine oriunde te-ar repartiza. Că la fotbal, că la teatru, că la poezie, că la metalurgie tot un drac. Când vorbea, părul i se colora la fiecare grimasă. Acum era verde. Când spune fotbal era roșu și tot așa. Poți să nimerești la un icere, la ăsta din Tokyo de exemplu, ăsta nou înființat de Iohannis. Te-nsori cu o gheișă din alea cum nu citim noi, dar știu că există. Din filme. Am văzut un film cu o gheișă de la noi din Teleorman. Era casieră la mega. Cur, țâțe, mamă, mamă! Tu? Io, zise Anton, când mă fac mare mă duc la teologie. Și de-acolo te recrutează și poți nimeri oriunde. Chiar și la o ambasadă, în media, cum era răposatul Vali Nicolau, și chiar la un icere, că io vreau la Lisabona. Când vorbea, urechile i se roteau pe față, nasul la fel, bărbia căpăta nuanțe portocalii din cauza efortului. Și p-ormă te-nsori cu o solistă de flamingo ca Evoria aia la care n-am fost dar am văzut-o la televizor. Am văzut și-un film cu o flamingistă d-asta de la noi din Teleorman. Ce țâțe, ce cur, mamă, mamă!! Asta cânta ce cânta și apoi devenea casieră la mega. Mișto gagică, mișto! Anton se încruntă. Zise: la care mega? Anton răspunse: cum la care? Câte sunt la noi în Teleorman? Aha, mi-ai luat gagica! Nici nu știam că cântă. Ba tu mi-ai luat-o. Nici io nu știam că e gheișă. Se luară la bătaie. Se formă un vârtej de pumni și picioare. Anton îl înfipse a Anton în pământ până la brâu. Anton îi despică în patru capul lui Anton. Cucul privea liniștit, radioul tăcuse, balerinele haleau câte-un sandviș cu pastă de dinți. Ce mai vreți?

FRAȚII JDERI în literatura universală

Pe bănci de lemn la o masă negeluită, pe scaune tăiate din trunchiuri de copac bătrân, fără păr, cu căni de lemn în față, bând un vin aspru, metalic, șampanizat. Suntem în curtea lui Grigore Jder, cel mai mare dintre frații Jder, frați celebri în viața de toate zilele, ba chiar și în literatura română. Frații stau la masă și vorbesc cum le e firea: negru, aproape lătrat, cu multe onomatopee. Aș putea, de exemplu, să iau un topor ca Ioana d’Arc, hă, hă, și să cuceresc Sevastopolul, zise Ileana Jder, sora celor patru frați Jder. O zdrahoană de femeie, cu sânii de lemn, iie albă din recuzita satului în care trăiau și așa mai departe. Da’ nu-i prea departe Sevastopulul, ho, ho, ăă? Păi, da, dar de el a auzit lumea, câr, câr, de Snagov nu, fu răspunsul aprigei femei, care cu ocazia cuceririi își pierduse ochelarii de vedere. Sau, continuă ea, mâh, mâh, să mă mărit cu Robin Hood ca să au de la bogați și mai vedem noi. Văd că nu vă convine nimic, gu, gu, gu! Ce vreți de la mine? Sunt o biată femeie! Zicând toate astea, Ileana își suflecă mânecile iiei, rupse paginile din cartea în care este vorba și despre ea, Frații Jderi. Stai, stai, poc, poc, nu renunța atât de ușor la luptă, zise Marin Jder care avea pe nas un neg de toată fumusețea, neg căpătat într-o luptă din Normandia când cu nemții, go, go, dar dacă ai fi pe post de Dulcineea și Don Quijote, hîr, hîr, ar pluti cu Pancho ăla al lui spre Moldova noastră? Marin bătu cu pumnul în masă. Semn că vorbea serios, că cine avea să i se opune o încasa. Masa era plină de căni de lemn. Vinul din ele se revărsă șuvoaie spre Prut. A fost cea mai mare inundație din acel secol, secolul 21. Ileana își veni în fire. Scoase căștile audio de pe urechi, la care asculta Manfred Mann, le trânti cât colo, bum, bum, și zise: Da’ de ce trebuie să mă agit în halul ăsta, gî, gî, gî? De ce mă puneți, groh, groh, să mă tot lupt ca Ioana aia, cu Robin Hood ăla, mo, mo, mo, sau să fac pe Dulcineea? De ce? Se așternu liniștea. Doar apa din fântână se auzea. Doar un pitpalac se auzea, pitpalac, pitpalac, doar musca bâz, bâz se auzea, așa de surprinși fură frații. Cel care vorbi în final, cel care puse lucrurile la punct, fu Lionel Jder, un tânăr preot cu nasturi sidefii. Zise: păi, cum altfel să fim și noi în literatura universală? Nu vezi că trece pe lângă noi, zîr, zîr? Doar așa să mai audă și omenirea că existăm, că se scrie și p’-aici, prin țările române! Înțelegi? Da?, grî, grî, grî! Și stinse lumina.

CONFESIUNEA DOAMNEI WARREN

....cum să-ți spun?...era albă de supărare, verde cumva...vârful nasului roșu, cum am văzut la Alba ca Zăpada... și nici rochia nu-i mai stătea bine că nu se mula pe mătura cu care zbura de colo colo...da..cum de cine?..de doamna Warren vorbesc, Christina Warren, vecina mea...da, o știi de anul trecut de la sărbătoarea umbrelelor ude.. mi s-a confesat când eram la borș împreună, eu pun la ciorbă, știi...are un băiat, dragă, mic, mic de tot, că eu am crezut la început că e vreun extraterestru... verde, paloare de mucegai cum îți spuneam...ei, bine, băiatul ăsta al ei, Arogant l-a numit, Arogant Warren, ei bine, scrie, dragă...cam ca Paolo Coelho, dragă... cam ca J.K Rowling, cam ca Elisabeth Banditer, miliardara aia...scrie deci ca ei dar n-are banii lor...Banditer e miliardară, dragă, din scris...Coelho e bogat și el, are cinci sute de milioane de euro....la noi de ce nu se poate? N-auzi pe nimeni că a făcut bani din scris și a investit în aeroportul Otopeni să zicem...sau să-i cumpere lui Umbrărescu ăla afacerea cu drumurile...înțelegi? Ori, Arogant, mi-a spus, scrie mai bine ca toți ăștia și abia-și ține zilele...din ultima lui carte abia a avut bani să-și ia un bilet de tratament la Techirghiol și odată ajuns cu maică-sa la Techirghiol a scris o operă, dragă, Techirghiol by Night, de-o cântă tot județul Constanța pe stradă...da, că e mișto...hiiii, hoooo, hahahabiiliiiiii, cam așa ceva, nu-ți place? În sfârșit, ai înțeles care-i durerea gagicii...acum e tot călare pe mătură prin Obor, s-a dus să propună niște poeme scrise de fiu-său ălora de vând roșii, castraveți...dacă face bani din asta, din poemele astea, va scrie un roman cum literatura română n-are...ceva gen Vișniec cu titlu tot a la Vișniec, Mătușa Ploua și Noi Doi Pluteam în Derivă, că a înscris-o și la Avinion...mă rog, e o discuție mai lungă cu rostul literaturii române, știi care e părerea mea, dar doamna Warren ce să-i fac?, am ascultat-o până la capăt, până i-au reparat mătura că eram la servis, io cu motoreta, ea cu mătura...altfel? Tot grasă, tot frumoasă? Nu te-am mai văzut de mult...Poate acum, la rotativă, că se va ieși în stradă de bucurie, așa-i românul, numai la rotativă iese în stradă, altfel nu-l vezi...bărbatu-tău? Tot cu aia? Cum te-nțelegi cu ea? Îi spun, îi spun...poate scrie Arogant o poezie...Amanta Bătea Covoarele...Hai, pa!

REVISTA PRESEI

THE BARZOI NEWS, publicație periodică a berzelor de pretutindeni. La ultimul congres anual al berzelor s-a discutat dacă acestea trebuie să mai aducă copii în România, întrucât acestă țară primește numai copii de două și trei luni cu pensii speciale. S-a luat legătura cu ministerul condus de Gabriela Firea, dar datorită fusului orar neprietenos nu s-a putut stabili un contact. Păsările au hotărât totuși să continue să aducă plozi în unele județe favorizate de o sărăcie extremă ale țării noastre cum ar fi Teleorman și Giurgiu. GIURGIU TIME, cotidian dunărean. În ediția de astăzi, celebrul cotidian citit pe toată Dunărea de la Berlin la Sulina, aplaudă Suedia care a câștigat Eurovision 2023 cu piesa Tatoo. Urmare fiind că în oraș s-au deschis instant ateliere tatoo în care pensionarii localității stau la rând să-și tatueze diverse dorințe pe mâini, piept, fund, spate, coapse. Pe medii de vârstă pe primul loc s-ar clasa înscrisul TE IUBESC ROTATIVO, inscripționat pe fundul a zeci de mii de vârstnici de la 70 la 90 de ani. Pe locul doi este de departe inscripția CU CIOLACU ȘI CU CIUCĂ, NOI AVEM VICTORII MUIE. Rima nu e prea bună dar inscripția are un succes colosal în rândul tinerilor. INDEPENDENT JOURNAL, cotidian de stânga. Se tratează cu desosebită atenție nou împărțire teritorială a României. S-a propus ca noua capitală a țării să fie Dubai. În plen votul fost favorabil. Mai e votul final de la camere care va stabili că actuala împărțire administrativă a țării este foarte bună. Și asta pentru a ca numărul parlamentarilor să rămână neschimbat. THE JACK ȘI VREJUL DE FASOLE, hebdomader pentru tineret. Titlul publicației vorbește de la sine despre situația tineretului din țara noastră. Editat de ministerul familiei. Pe prima pagină un interviu cu Gabriela Firea, care susține afirmația din titlul hebdomadarului. THE CIORBA TIMES, publicația minorității turce din România. Va fi turul doi în Turcia. Însă ca doi băieți deștepți, cei doi candidați la șefia Turciei, Erdogan și Kilicdaroglu, vor face rotativă fără a mai face alegeri în turul doi, că cine știe. În rotativa asta vor intra și Ciolacu și Ciucă.

D.G.T. off, măi L.L.

Grație confratelui Denis (involuntar, maestre!) am ascultat şi io producția la export a României pentru Eurovision pe anu' ăsta. Aparent am exportat una bucată uman cu înfățişare ambiguă şi ținută în şah de o femeie, al nost' Angus Young rozificat şi machiat cum îi şade bine românului. Din cîntec şi videoclip am înțeles că reprezentantul României ar fi o victimă a violenței domestice, da' şi că la final binili învinge, pentru că femeia i se pune la picioare. Cumva tot a cîştigat el. 

URMEAZĂ IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL

În timp ce o parte din tineretul țării cercetează posibilitatea de mărire a pensiei fără efort continuu sau alternativ, foto stânga, tânăra din imaginea din mijloc se străduiește să ne convingă că agresiunea asupra crenguțelor este fiabilă și veselă cu cine are grijă de ele.

Ca apoi, imaginea de jos, aceeași tânără să încerce prin inteligența artificială, IA, să-l conecteze pe tânărul studios de care vorbeam mai sus la curentul alternativ sau continuu din localitatea al cărui nume nu-l putem dezvălui.

Așa ceva întrece orice imaginație! AGENȚIA CĂLIMARA CU CERNEALĂ.

VINERI de la 6 și 9, premieră ARCUB, 28 aprilie 2023

La început au fost niște amintiri. Mircea, Mircea Cornișteanu, zicea ‘’bă, Denis, mai ții minte când alergam cu cireșele în păr și toate gagicile erau ochi pe mine’’? Nu țineam minte, dar aprobam. Apoi eu: ‘’da’ tu ții minte, Mircea, când am căzut eu din corcoduș și toate gagicile și-au întors ochii de la tine spre mine’’? Nici el nu ținea minte. Erau ani de-atunci. Râdeam pe marginea piscinei, un câine, un un pepene verde, și mai și tăceam din când în când. Apoi, am trecut la lucruri, amintiri mai serioase. Mai ții minte, am zis amândoi deodată de ni s-a clătinat berea-n pahare, mai ții minte Nocturnele lui Miriam Răducanu? Era un divertisment profesionist cum nu prea credeai să vezi în anii 70 în țara noastră.

Cu Mircea Crişan, Gigi Căciuleanu, Miriam Răducanu, Anda Călugăreanu, Virgil Ogăşanu, Cătălin Ilea, Ovid Teodorescu şi alţii, spectacol care se constituia într-un excelent divertisment pentru adulţi, şi căruia teatrul aflat vizavi, Tănase, nu-i putea face concurenţă, întrucât targetul spectacolului de la Ţăndărică era situat la nivelul unui public dornic de a evada din „divertismentul” practicat în epocă la Sala Palatului, care purta nume ameţitoare precum „Cu mască şi fără mască”, „Lie, Ciocârlie” sau „Cântarea României, faza pe judeţe”. Da. Țineam minte amândoi. Ce-ar fi să reluăm? Din 1970 până acum, 2023, au apărut alți actori, alți muzicieni, alți iluzioniști, alți balerini.

Mișto cu toții. Buni. Cu ei putem face un divertisment de calitate cu care să combatem manelele, șușele, prostiile intitulate ‘’zilele orașului’’ și așa mai departe. Cerasela, gazda noastră, ne-a făcut griș cu lapte și ne-am apucat să dăm telefoane.

Să vedem dacă interesează pe cineva. Am sunat la Radu Gheorghe, Mihai Bisericanu, Adina Cezar, Andrei Teașcă, Mircea Dinescu, Adrian Cioroianu, Emilia Popescu, Nicu Alifantis. Le-am zis: ’’bă, cutare, cutare, odată pe lună, ultima vinere, și două spectacole în aceeași zi’’. Da, așa le-am zis. Fiecare cu textul lui. Apoi, Mircea a închegat un spectacol cu care ne-am dus la ARCUB. I-am zis și Mihaelei, Mihaela Păun, șefa instituției: ‘’doamnă, cutare, cutare’’! Ea a fost de acord, am dansat de bucurie, și în seara de 28 aprilie 2023 am avut primul spectacol. Lasă că Nicu Alifantis împlinea 50 de ani de carieră, lasă că Mircea Dinescu ne-a regalat cu un stand-up, lasă că Adrian Cioroianu ne-a povestit ceva despre un Cantacuzino de care habar n-aveam, lasă că Emilia Popescu ne-a zis un monolog trăznet și că Andrei Teașcă ne-a amețit cu hipnozele sau că Adina Cezar a venit cu niște balerini tineri și frumoși, cam cum eram eu cu Mircea când aruncam cu cireșe după gagici și că Radu Gheorghe cu Mihai Bisericanu au fost niște prezentatori excelenți, dar a fost un regal.

Un regal care va continua. Deocamdată pe 26 mai, cu invitat special numit Dorel Vișan. Și p-ormă lună de lună până ne intră bine în cap divertismentul de calitate. Parcare, stimabililor, este căcălău în jurul bisericii Sft Gheorghe. Am folosit cuvântul ’’căcălău’’ ca să se vadă că vorbesc serios. Da, foarte serios. FOTO Andrei Gîndac.

TOȚI ARE DREPTATE

1. Aflată în redacția noastră cu ocazia zilei de 1 Mai, Lady Gaga, foto, a declarat: Îmi convine analfabetislul funcțional din țara dvs, mai ales în rândul elevilor, și mă refer la faptul că mulți dintre ei vor ajunge doctori și aș vrea să mă tratez la unul din ei. Să zicem, de prostată.

2. Aflat și dânsul în redacția noastră cu ocazia zilei de 1 Mai, regele Charles al III lea, foto, a declarat: E-adevărat, coroana mea va fi mai scumpă ca a maică-mii, pentru că este executată de Cătălin Botezatu și când n-o port eu, o vor purta angajații TAROM pe care distinsul fashionist îi îmbracă de ani de zile. Mă gândesc chiar ca la încoronarea mea să port un costum Botezatu. 3. Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei, s-a deplasat personal în România în sfânta zi de Înainte de 1 Mai doar pentru a-i spune în față lui Bode că e prost. Că Bode nu credea.

4. Gwineth Paltrow, foto, 50 de ani, aflată în redacția noastră cu ocazia zilei de 1 Mai, a declarat: Am de gând să înfiez 15 copii. Îi aduc în România, pentru că îmi convine să-i dau la facultățile de doi ani încă de la 4 sau 5 ani, fără să-i fac să-și mai piardă timpul, micuții de ei, cu anul pregătitor. 5. Alegația că toate salariile din România ar trebui să fie inferioare veniturilor președintelui statului este o destabilizare a perspectivei competenței și meritocrației.

6. George Burcea, foto, personajul Lurch din Wednesday, șoferul adică, s-a îmbogățit din turneul american al serialului. Dânsul nu ne-a declarat nimic. 7. Autostrada Moldovei nu unește pe nimeni cu nimeni. De la București trebuie să ajungi mai întâi la Brașov și abia după aia s-o iei spre Tg Neamț. Ori, pe DN1 până la Brașov....știți dvs. 8. Starul portughez Cristiano Ronaldo doreşte să pună capăt aventurii sale în Arabia Saudită, la echipa de fotbal Al-Nassr, cu care a semnat în urmă cu doar câteva luni, informează cotidianul spaniol El Nacional. Dânsul dorește să evolueze numai pentru selcționata României sub bagheta, dacă se poate, lui Anghel Iordănescu. 9. RECLAMĂ. Două babe se vaită de mama focului de ceva la stomac. Ele mustesc de înțelepciune. Una: Dragă, dacă n-ai Stomachon să-ți cumperi! Cealaltă: Ești proastă, de trei ori pe zi!

EXPERIENȚA ONION. GREEN ONION

Echipați cu bunăstare și baticuri galbene, cu bere și ciorapi mov, ținuta obligatorie a celor de la Arta Sunetelor, ne-am dus la The Pub, 20 aprilie, 2023, unde se lansa Troubled Mind. Eram Cornel S 1, Cornel S 2, Radu B, Radu L, Mircea Ice Man, Oana Nuș Cum, Florentina L, Mirela G, Vintilă, io, vreo două babe în spatele meu, două perechi în stânga, lume multă cu pălării albastre și urechi roz, și vreo patru puști de 20 de ani care se constituiau într-o trupă rock. Al lor era CD-ul care se lansa, Troubled Mind. Își spuneau Green Onion Experience, GOE, după ce pe la începuturi erau doar Onion Experience. Începuturile care datează de prin 2019 când au debutat la Cluj Blues Festival din anul cu pricina, alături de The Gamblers, Serbia, și Kyla Brox, Anglia. Debut promițător. Grupul avea în jur de 17 ani. De atunci datează, dacă nu ne-nșelăm, melodia Johhny Lad, care ne-a atras nouă atenția. Ne-am zis: aici e ceva. Băieții s-au format la Academia Voltaj.

Apoi, au constituit grupul. Buuuun! Noi i-am auzit prima oară la Brezoi 2022. Ne-am zis atunci că dacă trupa rezistă frământărilor vârstei: gagici, bani, părinți, școală, cariere solo separate, dezertări, vor ajunge cunoscuți. Și iată-i la The Pub București în 2023, cum spuneam. Cu un repertoriu bazat pe compoziții proprii, ceea ce este promițător. Amintim câteva: Troubled Mind, Tell Me Why, Out and Again, You got Me și Jungle Run. Stilul afișat până acum, până își vor cristaliza personalitatea ca trupă și ca muzicieni, este un amestec de rock, blues, progres. La care se adaugă încercările solo ale solistului chitară și voce Vlad Mocănescu, și a unui sax, nu știm dacă permanent, care aduce calitate compozițiilor. Un stil agresiv pe alocuri, de calitate, cu secție ritmică în față sau riff-uri de chitară care subliniază linia melodică. Deci ceva bun. Totul într-un spectacol de calitate de nota 10. Pentru că noi suntem un băiat înalt și n-avem complexe, am vorbit cu solistul Vlad Mocănescu, de departe liderul grupului. L-am întrebat de ce nu ies trupele rock românești în Europa, în lume. De exemplu, trupa lor în deschidere la Pearl Jam sau Radiohead, naiba știe. Mi-a răspuns că nu există interes din partea ucmr-ului și a altor instituții abilitate cu promovarea muzicii autohtone în lume. Mai bine zis nu interesează pe nimeni. Ei, ei GOE, își vor alcătui un fel de staff care să se ocupe special de chestia asta, pentru ca, de ce nu, GOE, să cânte în deschidere pe Wembley la nu-ș care trupă babană. Zicem și noi.

Meteahna asta cu neieșitul trupelor din țară e mai veche îi zic. În timp ce noi behăiam Lalele, Lalele, din Ungaria venea la noi Omega. În vremea aia auzeai de Lokomotiv GT sau de Beach Boys. De la noi doar de Olimpic 64 care cântau înghesuiți prin 303. GOE, îmi mai spune Vlad, pregătește un turneu major. Nu se ocupă el, nu știe toate datele, dar se va auzi. Vârsta și calitatea stilului, ritmul și compozițiile, look-ul și vocea lui Vlad îi recomandă ca o trupă de viitor. Solidă. De concert. De turneu. Îi pomenim pe băieți, pentru că, nu-i așa?, Vlad nu cântă singur. Sunt Vasile Dică, chitară ritm, Darius Blaj, bas, Peter Dragu, baterie și Vlad Mocănescu de care tot zicem, solist chitară, voce, compozitor. Buuuun! Pe la sfârșitul concertului lansării din negura sălii a izbucnit pe scenă un grup de fete de vreo 15, 17 ani, probabil născute în seara cu pricina la The Pub, așa erau de mici, care fete au dansat, au hăulit, s-au zbuciumat în ritmul celor de la GOE. Ele ne-au aminitit de anii 62 ai secolului trecut când fete de vârsta lor își rupeau hainele la concertele Beatles. Și uite ce mari au ajuns. Sperăm că și GOE. DENIS DINULESCU

CU BOB DYLAN ÎN TURNEU

Bob Dylan, foto, cântă despre speranță și sinucidere. Despre sărăcie și prostată. Despre dragoste și Pupăza din Tei. Despre pensii și algoritmi. Despre lumină, orașe, pașapoarte maro, binefacere, bunăstare, Sarah, despre că e timpul schimbării sau despre protestul lăuzelor din Bolintin. Unele din melodiile dânsului au versuri cutremurătoare: ’’Nimeni nu e nou/nimeni nu e vechi/ciorba încălzită cu urechi/uite, vine Baba Cloanța/mai repede, mai repede/să nu rupă clanța/așa cum a făcut deunăzi în Pădurea Virgină/De unde se procură stricnină’’. Sau: ‘’Sufletul își alege singur societatea/mama mi-a zis să să escaladez cetatea/că acolo e multă căldură/păr de cal și cianură’’. Piața e cu ochii pe el. Țărăncile îl cinstesc cu ceapă verde, ridichi, fasole. N-are nevoie de ele, el are nevoie să transmită prin cântec anumite stări sufletești, el vrea să cânte despre oameni și păsări. O pasăre, mi se pare că un curcan, i-a adus ieri un aspirator stricat. O alta, un pelican mofturos, i-a adus un loz în plic și așa mai departe. Nu-l interesează câștigul. Cei patru lei pe care i-a căpătat de la mine îi sunt de-ajuns.

Suntem la Giurgiu, foto. Orașul în care lucrurile sunt mai simple. Aici unde gunoiul nu s-a mai ridicat de dinainte de Paști. Din cauza de bani. Din cauză de prostie. Din cauză de nepăsarea societății civile, a marinarilor din port, a bulgarilor care tranzitează sau vin la păscut, a cozii nefirești de la vamă, a turcilor care au uitat că nu mai suntem pașalâc. Cauze multiple, cer înorat. Bob Dylan strânge spre prânz. Stă într-o curte de la marginea orașului. Cumva spre Remuș. Cumva spre șoseaua națională. Cumva spre naiba știe. Adică acolo unde cântecele lui se nasc din dragoste față de oameni. De păsări. De cerul senin. Din sărăcie lucie. Din nimic.

MĂRUL NEPRINS E NEGUSTOR CINSTIT

Întotdeauna când trec cu mașina prin Voinești, județ Dâmbovița, îmi face semn să-l iau la București un Bondar, foto. Mereu îl iau, suntem prieteni vechi. Este de fapt un robot care polenizează merele, florile, pepenii, banii, prieteniile. Minune a Inteligenței Artificiale românești. De cum se așează în dreapta mea, scoate un sandviș cu mere și lapte. Îmi spune: este prototipul sandvișului pentru școala elevilor. Un măr de trei zeci de grame, o pâine de un kilogram sau două și la mijloc puțin lapte. Mănâncă și zumzăie: Tucidide spunea că mărul neprins e negustor cinstit. Îl corectez: Arsenie Boca. Șoseaua face la dreapta, la stânga, la dreapta, la stânga. Zumzăie în continuare: toate merele astea pe care le vezi de pe șosea, livezile astea cât vezi cu ochii sunt compromise. S-au dus toate soiurile. Nu mai au niciun gust. De-asta le și dau în programul școlar, că dacă nu le plac materiile, măcar să rămână cu merele. Tucidide spunea: spune-mi ce mere mănânci ca să-ți spun cine ești. Îl corectez: Arsenie Boca. Nu ținea cont de intervențiile mele. Zumzăia din ce în ce mai tare, mai sătul: în Anglia, de exemplu, toate soiurile de mere s-au stricat. Din cauza climei. Așa că la încoronarea lui Charles al III lea vor mânca mere românești. De aici, din Voinești. Tucidide spunea: fă-te frate cu mărul, până treci puntea. Îl corectez: Arsenie Boca spunea chestia asta. Mașina curgea lin prin Cetățeni, Stoenești, Conțești județ Dâmbăvița. La toate porțile tarabe cu mere. Localnici lângă ele. De fapt femei cu basmale. Femei bărbați cum sunt toate femeile de la țară. Sex incert, țoale fără nicio linie, vreme închisă. M-am născut, mai zumzăie Bondarul lângă mine, între mere. Sărăcia din jur lor li se datorează. Nimeni nu mai cumpără niciun măr. Când vezi câte-o casă mai răsărită, cu balcon la șosea e semn că omul de-acolo a muncit în Spania. În Italia. Te miri unde. Vor să se-ntoarcă acasă să facă compot. Dar nu mai vin. Care compot? Tucidide spunea: compotul nu-l face pe om. Îl corectez: Arsenie Boca. Asfaltul e spart din metru în metru. Din cauza merelor. Cad și fac găuri în șosea. Pentru o bună circulație ar trebui să se numai cultive mere, ci vinete. Astea nu cad de nicăieri. Bondarul a adormit. Sforie electric cumva, cum spunea Tucidide: ferește-te de mărul tăcut și de Bondarul mut. Sau cam așa ceva.

SUB OMU'

Lăsasem satul Fundățica în plină dezvoltare. Pensiuni, hoteluri, cuiburi de viespi, parcări uriașe, pârtii de schi goale, animale, turme de oi, peisaje superbe. Parcasem atunci Chevy-ul meu roșu în dealul lui Norel și el mi-a dat toate amănuntele: e pesedeu’ acum. Dan Ioan Rușanu ăsta de la Brașov a pus ochii pe sat și cumpără în neștire. Io am fost cu un Tir cu brânză în Italia, la Torino, zece tone și am vândut tot. S-au bătut italienii pe brânza și smântâna mea. A doua oară când am fost nu m-au mai lăsat să intru în piață că au zis că e damping cumva și m-am întors cu brânza la Brașov. Fac o pensiune aici cu trei etaje, că vederea e superbă, suntem chiar sub vârfu’ Omu’. Îmi arată. Din casa lui se vede Omu’. De la discuția asta au trecut 15 ani. Acum, în 2023, Parchez tot în dealul lui Norel. E același. Și el și Rodica, nevastă-sa. N-a făcut nicio pensiune. Bag sama că toată Fundățica a prosperat, numai el nu. Tot sub vârfu’ Omu’ da’ locul arată mai sărac, mai neîngrijit, cu mai mulți câini, vaci și cai. Facem o poză sub vârfu’ Omu’, foto. A uitat că știu locul și-mi arată. Zice: n-am mai făcut pensiunea, deși clădirea am ridicat-o. Că n-aveam voie la zece camere doar cu trei băi. Și turma am vândut-o. Unde aveam stâna sunt pensiuni acum, să treci să vezi când pleci. Era soare afară. Cei zece câini ascultau și ei mirați. Știau și ei de peneleu, dar cum spunea Norel nu. Taxe mari, pensii mici, ca să știe și ei ce-i așteaptă. Întreb de copii. Sunt bine. Băiatul la Grădiștea, Alina la Câmpulung Muscel. 40 de ani fiecare. De la ei din deal se vede biserica satului. E lume multă. Vinerea mare sau cam așa ceva. Babe negre, băieți de oraș îmbrăcați în galben, săteni cu clopuri cenușii de la atîta purtat, moși în bastoane. E slujbă mare diseară și trecu suvuri, mașini de tot felul de la Brașov, Constanța sau București. Să bem o țuică, a zis Norel. Și asta am făcut. Acolo e grătarul. Facem ceva. Vai, de când nu ne-am văzut, dom’ Denis! Întreb de Cornel, de Denisa, de Mihaela, de alții. Sunt toți bine chiar dacă unii la cimitir. Să facem o poză, că cine știe. Chiar cine știe? Soarele bătea, cum spunem, dinspre vârfu’ Omu’ spre noi. Și noi aveam chef de vorbă. Pentru că ne simțeam bine, eram deștepți, vorbeam aceeași limbă. Da!

MAMA LU' POMPIERU' ATOMIC ERA FILATELISTĂ

Pompieru’ Atomic nu era un copil cuminte. Ascultător. Din ăla care să pape tot ce-i punea mama în farfurie. De exemplu, la nici două luni la cât are acum, deși n-are colici, urlă de parc-ar avea. Urletele lui insuportabile zguduie cartierul și-l aprinde. Sinistrul distruge blocuri, case, mașini. Sau: într-o seară când mama lui era plecată din oraș la Concursul anual de bătut covoare din districtul vecin, el a luat un chibrit, a aprins casa, leagănul în care-și făcea veacul, a dat alarma la 112, a deschis geamurile pentru ca vântul să întețească focul, așa cum citise, a aruncat pisica în vâlvătaie și a făcut cerere să fie admis la secția de Pompieri Atomici de pe strada noastră. Cerere care-i fu aprobată. Ai zice că semăna cu unul din părinți. Cu tata sau cu mama. Cu tata nu, știm sigur. Despre el alte informații nu avem. Dar nici cu mama lui nu semăna. Pentru că mama lu’ Pompieru’ Atomic era o mare colecționară de timbre. O filatelistă reunoscută pe plan mondial. Ori, ce legătură să existe între micuțul Pompier Atomic și o asemenea doamnă care umbla mai mereu cu clasoare sub braț? Dânsa colecționa numai timbre cu porci. Era cea mai mare colecție din lume. Când aveai nevoie de un porc o sunai pe mama lu’ Pompieru’ Atomic: doamnă, vă dau zece mii de lire sterline pe un porc vechi de cinci mii de ani. Și, pac, aveai timbrul cu porcu’ vechi pe el. Toate astea până-ntr-o zi de iunie mi se pare. Iunie anul trecut. Atunci când mama lu Pompieru’ Atomic era plecată la un Concurs de dezvoltare personală în țara vecină. Micuțul s-a apropiat de un porc alb din colecție, l-a spart, foto, a luat banii și s-a pierdut în lume. Pe unde ajungea, plătea vagabonzi să dea foc la oraș. La comune. La văi, sate, munți și arhipelaguri. La scene cu trupe rock. De exemplu, pe Wembley cântau Radiohead. Lume multă, ciopor. O tipă subțire, ahtiată după rock progresiv, l-a văzut și a dat alarma: uite-l, vine să ne dea foc! Omorâți-l! Luați-i chibritul! Tot stadionul s-a luat după el. Zeci de mii de oameni cu coase și topoare, cu ce-aveau la ei, cu sulițe și polonice pline cu zeamă de arțar au început să gonească după Pompieru’ Atomic. Singura care l-a ajuns din urmă a fost tipa subțire care l-a văzut prima. Așa că s-au iubit până la adânci bătrâneți.

FRUMOASA POVESTE DE DRAGOSTE DINTRE VEVERIȚA STACOJIE DIN PĂDUREA PONOSITĂ ȘI BONDARUL CĂLUGĂR DIN PĂDUREA ARGINTIE DE LA NOI DIN JUDEȚ

În Pădurea Ponosită din nordul județului nostru trăia de mai bine de 50 de ani Veverița Stacojie, foto. Era tânără frumoasă, cu dinți regulați și o coadă zdravănă. Câteodată purta un surtuc albastru cu mâneci rozalii dar acum nu era cazul. Era patroana fabricii de ghindă din mijlocul pădurii. Exporta, prelucra, cultiva cam tot ce se făcea cu ghinda. Candelabre de exemplu sau crose de golf. Bujii auto de exemplu sau batiste cu franjuri mov. Era nemăritată, evident, pentru că în toată pădurea nu exista un băiat demn de ea. Un urs să zicem sau un berbec. Un porc să zicem sau un bărzoi. Dar asta nu-nseamnă că nu-și dorea un băiat frumos, cu o jachetă cum văzuse în filmele americane de dinainte de 50, în westernurile alea adică. Taman atunci, ca să vezi potriveală, din Pădurea Argintie a județului nostru, apăru un Bondar Călugăr. Zbura prin păduri, prin lacuri, prin munți, prin arături, prin vase puse la uscat și promova cultura americană. Se oprea să zicem în lanul de floarea soarelui și urla: bă, fără coca cola am fi morți! Fără Ford am fi morți! Fără Tarantino am și mai morți! Cultura universală ar fi moartă, bă ăștia care roadeți semințe de floare! Deci făcea ce făcea și se referea tot timpul la cultura de dincolo de Atlantic, de parcă aia din județul nostru nu era bună, de parcă din județul nostru nu-și luaseră zborul câțiva cosmonauți sau de parcă județul nostru nu dăduse câțiva senatori receptivi sau sportivi de performanță. De exemplu la box sau pescuit. De exemplu la bob sau patinaj artistic ca să pomenim și noi câteva. Cum stătea pe balconul fabricii și nu vorbea la telefon, Veverița Stacojie l-a auzit. Și ei îi plăceau romanele lui Palahniuk, și ea se-nțolea ca Julia Roberts, și ea cânta la un mic instrument necunoscut melodiile lui Bob Dylan, așa că-l chemă la ea. Fu dragoste la prima vedere. Pădurea foia, gărgărițele pregătiră grătarul, un cal pripășit căra lemne sau tăia porcul. Sau frigea un fazan. Sau perpelea câțiva știuleți de porumb. Viermuială. Ciripit. Soare cât cuprinde și, din off, se ridica o melodie cunoscută cumva. Lu lu li liiiii laaaa leeee! În sunetul plăcut al muzicii cei doi tineri se scufundară în Lacul Dragostei din mijlocul județului nostru. Făcură pe loc cinci copii.

TOȚI ARE DREPTATE

1. Rusia, prin Lavrov, prezidează Consiliul de Securitate al ONU. Dacă tot e cu sancțiuni, Rusia, prin același Lavrov, va prezida și următoarea întâlnire NATO. Precum și rotativa României. Și asta până când Lavrov va cere pensie specială de la statul român. 2. Arsenie Boca: Geamul deschis sabia nu-l taie. 3. Filmul românesc DooGpoopGirl, regie Andrei Huțuleac, este foarte prost. Cu Coca Bloos, Paul Chiribuță, alții. Deci lume bună. În rolul principal, Andreea Grămoșteanu. Dânsa este nominalizată la premiul Cel mai bun rol feminin dintr-un film românesc la ediția 2023 al Premiilor Gopo. Nu înțelegem cum un film foarte prost te poate propulsa la premiul de cea mai bună actriță în rol principal. Și nu e cea mai bună. Credeți-ne pe cuvânt. Mai este în set listul Gopo și actrița Eva Laszlo Bodrogi din lungmetrajul autohotn Apropierea, regie Botond Pusok. 4. Wordspell, site de știri: În comuna Nicolești, județ Dâmbovița, firma National Golf&Country Club va deschide cel mai mare teren de golf din țara noastră. 72 de hectare. Cel mai mare, mai luxos, și deci cel mai scump. Aici, am aflat, rotativa PSD-PNL nu are ce căuta. 5. Celebra actriță americană Eva Longoria, foto, 48 de ani, a declarat pentru Călimara cu Cerneală: Ouăle negre de Paști sunt mai valoroase. Și-alea albe, am întrebat noi. Și alea albe, ne-a răspuns dânsa.

6. Armin Nicoară, excelent sax în diverse formații, este și un împătimit credincios. Dânsul merge anual în pelerinaj la Athos. Dânsul ne-a declarat săptămâna trecută: Drumul pe jos până la mănăstire este foarte periculos. Asta pentru că ni s-a stricat microbuzul. Am fost atacați de coioți. Sălbaticele animale voiau să știe dacă Forța Dreptei a lui Orban, dacă căcatul ăla de partid al Vioricăi Dăncilă sau voma aia de Alde vor face și ele rotativa. Și dacă da, cu cine. Noroc cu câinii care ne urmăreau. Au alungat coioții. 7. RECLAMĂ: Două babe, 106 și 200 de ani, își pilesc dinții rămași. Aia mai mică zice silabisind: Acu-i momentul!. Cea mai mare: Când, dragă, la rotativă? 8. După premiera de succes din Franța (unde e difuzat de CANAL+), noul serial western „Django” va fi difuzat pentru prima dată în luna aprilie și în alte țări europene, inclusiv în România prin intermediul Focus Sat. Producția filmată integral în România e un western cu o distribuție incluzivă, care cuprinde nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock plus actori români. O co-producție Sky Atlantic și CANAL+, serialul „Django” este inspirat de filmul italian omonim regizat de Sergio Corbucci (din 1966), un western spaghetti care i-a lansat cariera actorului italian Franco Nero și care l-a inspirat pe Quentin Tarantino să creeze „Django dezlănțuit” (2012). După lansarea din Franța prin intermediul CANAL+, cele 10 episoade vor avea premiera și în alte țări europene, precum România, Ungaria, Belgia, Țările de Jos și nu numai. Regizorii serialului sunt Francesca Comencini („Gomora”), David Evans („Downtown Abbey”) și Enrico Maria Artale („Romulus”). Aceștia au conceput „Django" ca pe un western psihologic, feminist și contemporan. În viziunea Francescăi Comencini rolurile sunt inversate pe fundalul unei societăți în care diversitatea este văzută de unii ca o oportunitate pentru viitor, iar de alții ca o amenințare. Un protagonist masculin care se luptă cu emoțiile sale, un personaj antagonist feminin care se dovedește a fi cea mai înverșunată apărătoare a ordinii patriarhale. Din distribuție fac parte și actori români: Mihai Sandu Gruia ("Sacrificiul"), Gabriel Spahiu, Bogdan Farcaș ("Clanul"), Aida Economu, foto, Claudiu Trandafir, Tiberiu Harsan, Cătălin Constantin Gheorghe, Tobi Ibitoye, Cheherezade Valentine Okotaka Ebale, Beatrice Peter, Linda Platon etc.

9. La Muzeul Municipiului București a avut loc vernisajul expo ‘’Între Gh Gh Dej și Nicolae Ceaușescu. Portretul comunistului în arhivele muzeului’’. Sunt expuse și portretele lui Cozmâncă, Stolojan, Iliescu, Constantinescu, Orban, Băsescu, Nicolaescu, Muscă, Macovei și alții. 10. Eveniment baban pe 28 aprilie curgător:

POȘTA REDACȚIEI

CĂTĂLIN FRANZ, București. Ați scris o poezie, ziceți dvs, modestă. O reproducem: ‘’Rotativă te iubesc/nici nu mă gândesc/mama-i numa’ una/unde să-mi bag p...la?’’. Ne-a emoționat. Întotdeauna când se pomenește de mamă noi adică nouă ne dau lacrimile. Vă ajutăm s-o publicați. Știm o editură care nu cere bani poeților. Scrieți în continuare, trimiteți-ne. RODICA FELURIT, Ploiești. Ați visat că a venit o șopârlă și v-a mărit pensia. Apoi, șopârla s-a transformat în Ciolacu și v-a luat pensia înapoi. În timpul ăsta venise primăvara iar primăvara, știți dvs, lucrurile par mai ușoare. La Mega jos la bloc au șopârle. Noi, în redacție, am numit visul dvs Vis cu Multe Șopârle. Mai visați. ION CÂMPINEANU, Pitești. Șopârlele dnei Felurit v-au invadat curtea. Sunt până și-n cotețul curcanului. Aveți un curcan, Peneș îi ziceți, ca-n baladele cu Toma Alimoș. Seara cântați la chitară. Cântece de Rotativă. Strofe cu Ciolacu, cu Ciucă. Ciudată scrisoare. Am citit-o de câteva ori. Ce-ați vrut să spuneți? Că o iubiți pe dna Felurit? Interesant. MAGDALENA FRUMOS, București. ‘’Poezia dlui Cătălin Franz mai are câteva strofe pe care le-am scris eu’’. Ia să vedem: ’’Să pui căcat pe clanță nu-i atât de ușor/Hai să cântăm plugușor/Pentru Rotativa din mai/hai, hai, hai, dihai’’!! Ne-ați lăsat fără grai. Așa un talent. GELU DOVADĂ, Bistrița. Căutați dnă bogată cu care să faceți rotativă în pat, că de asta politică vă doare-n cur. E foarte greu, dle Dovadă, foarte greu. Am vrut să vă mai spunem ceva, dar am uitat ce. Desigur, treceți. Vă așteptăm.

THE PUB UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI

Pe vremuri, dacă avea 16 lei și-aveai chef de-o bere, îți dădeai întâlnire cu gagica la cișmeaua de la Universitate și intrai la Trocadero Universitate. Paranteză: ’’pe vremuri’’, ’’bă, am doar cinci lei’’ sau ‚’’o vezi pe gagica aia cu pantaloni verzi?, după Trocadero am dus-o la mine’’, erau expresii uzuale de până în 89 care reprezentau o realitate socială, o stare de spirit și o anume libertate. Revenim: intrai la Trocadero cu 16 lei, schițai o politețe cu ospătarul ca să nu te ghicească la bani, și comandai o bere. Două, dacă bea și gagica. Aruncai vorbe pe masă: a plouat ieri, duminică mergem la cartofi, unde stai?, vecinul meu bate la tobe, de unde le are?, pe pisoiul meu îl chiamă Gigi Argument și altele. Dacă gagica era deșteaptă se lega un dialog, dacă nu, rămânea să privești frumoasa grădină a localului, câte o babă de 40 de ani coafată anii 70, să mai comanzi o bere, să asculți la radioul locului o piesă celebră marca Dan Spătaru și cam atât că de mers cu ea acasă la tine era greu, greu de tot, pentru că troleele se retrăgeau pe la 9.

Anii au trecut. Mulți la număr. Paranteză: ’’anii au trecut’’, ’’bă, diseară cântă Baicea Experience la PUB’’ sau ’’bă, hai la URBANBLUESFEST ediția a 3 a, La PUB Univesității’’, sunt expresii mai noi, de secol XXI care reflectă o nouă stare a fostului Trocadero devenit The PUB Universității, foto. În fapt un hub cultural, pentru că aici au loc concerte valoroase ale unor artiști valoroși, George Baicea, Hanno Hofer, Emil Kindlein, lansări de carte ale unor autori cunoscuți, Radu Lupașcu, Sandu Albiter, expo de fotografii excelente sau un baban târg de viniluri.

Acum când vorbim, la The Pub are loc expo de foto nuduri și muzică a lui Dragoș Cristescu din care reproducem câteva în acest material.

Un merit al The Pub este că aici se întâlnesc în fiecare marți toți cei din București și aiurea care știu muzică. Ia să vedem, zice Mirela Gruiță: ‘’Își spun așa pentru că se întâlnesc în fiecare marți la PUB Universitate ( Trocadero). Mie mi se pare că de fapt ei vin de pe altă planetă. Îmi plac oamenii care au un hobby, o pasiune, o scrânteală și care vor să o împărtășească cu cei asemenea lor. Marțienii mei ( le spun așa pt. că m-au acceptat să le stric poza (?!)) se întâlnesc în fiecare marți la PUB Universității, mângâie viniluri vechi cu muzica tinereții lor : jazz, blues, rock, privesc pentru a mia oară albume în care coperțile vinilurilor au patina timpului și pe care numai media lor de vârstă, 60 le mai rețin. Unii au fost buni instrumentiști și au cântat în formații cunoscute atunci, anii 70, alții sunt ,,tobă de muzică,, și se hrănesc cu ritmurile unor formații care au recreat concepția despre muzică și ce e mai important este că acești oameni se bucură: se bucură că se întâlnesc și vorbesc o limbă comună , se bucură pentru că mai au memoria acelor vremuri, și pentru că viața trăită chiar marțea pentru ei e frumoasă. Nu le știu numele, îmi place doar să îi privesc pentru că ei chiar vin de pe altă planetă : Planeta muzicii născută din sărăcie, izolare, drog, revoltă, proteste, din nevoia de iubire, planeta muzicii care a schimbat lumea pentru că a fost muzica adevărului’’. Pentru că The PUB nu se mișcă singur, trebuie să pomenim o parte din echipa care face ca lucrurile minunate de aici să se întâmple seară de seară, zi de zi, săptămână de săptămână: 1. Radu Gorgu, manager, 2 Ruxia Sandru, PR, 3 Radu Lupașcu, event manager, 4 Viorel Marinache, MC și 5 Mihai Croco Manea, manager production. Vezi foto numerotate.

A’ma ce să zic? Suntem în 2023 și cum cișmeaua de la Universitate nu mai există noi, consumatorii de muzică, cultură, bere, Brezoi sau Sighișoara, ne întâlnim la The PUB. ‘’Noi’’ suntem Radu Birișteică, l-am numit primul pentru că el are întodeauna cei 16 lei de deschidere, Cornel Stranschi, Cornel Stănciulescu, ajung doi, Mircea Ice Man, Relu Călin, Valentin Vasilescu, Rita Stoica, Gigi Ghinea, Ioan Big, Mirela Gruiță, un avocat, poate doi, un nene bărbos, o doamnă albă la păr, Denis Dinulescu și mulți, mulți alții. Ne adunăm, aruncăm vorbe pe masă: J.J. Cale, Hanno, King Crimson, Grateful Dead, Morrison, Springsteen, Dylan, Zan, Scarlett, Olly of Queen, Porcupine, Peter Babriel, Marcian Petrescu, Beth Hart, Tom Jones și ne bucurăm tare mult când suntem împreună. Pentru că vorba proverbului: ‘’Numai împreună avem mai mult de 16 lei’’. DENIS DINULESCU.