16 decembrie 2023

LOVITURA DE STAT ȘI BANCNOTA DE O SUTĂ DE LEI DIN DECEMBRIE 1989

1. Nici nu închizi bine teveul că pe ecran apare gen rez Cătălin Ranco Pițu cu noi dezvăluiri despre revoluția din decembrie 89. Să vă spun cum a fost: În dimineața zilei de 21 decembrie 1989, când cu ocazia marelui miting, noi, armata, aveam în rândurile zecilor de mii de manifestanți de sub balcon cam zece mii de militar deghizați în gravide. Lumea dă-i cu Ceaușescu și poporul și alte d-astea, când s-a auzit promisiunea lui Ceaușescu cu suta de lei. Ori, suta asta de lei era parola pentru începerea revoluției. Militarii au scos baionetele de sub fuste și din ele au început să huiduie, să urle, să chestii. Huiiiii, huooo, și-așa. Cam o sută de manifestanți dinspre barul Atlantic a rupt-o la fugă spre Inter. Restul, sute de mii de oameni au rămas acolo și-au scandat în continuare. De frică? De durere? De necaz? Tot ce am vrut să spun este că revoluția din 89 a fost lovitură de stat militară. Acum, baionetele se află într-un muzeu al baionetelor din Madrid care este închis. 2. Gen rez Pic Partida dezvăluie și el: În sala de sport a Academiei Militare din București, clădire centrală, etaj 4, erau tancurile armatei române. Supravegheau orașul. Aveau ordin să intervină doar când auzeau parola cu o sută de lei. Când au auzit-o, au turat motoarele și au plecat spre Inter. Acolo, vreo-mie de revoluționari umblau de colo colo cu o bancnotă de o sută de lei s-o schimbe. N-avea nimeni. Eu, da, dar aveam în valută, că mă gândem că dacă tot sunt pe tanc să nu mă opresc decât în Canare acolo unde am auzit că umblă gagicile cu covrigi în coadă. Am coborât deci de pe tanc am schimbat suta aia și a urmat un urlet colosal din mii de piepturi: jos comunismul, jos Ceaușescu!! Știți! Tot ce-am vrus să vă spun este cu revoluția din decembrie1989 a fost lovitură de stat. 3. Gen rez Ion Iliescu are deschisă o pagină de jurnal. Citește pentru telespectatori: Din sinergia faptelor zilei de 21 decembrie 1989. S-a auzit un murmur, scrâșnet de baionete, femei alăptând, izvoare conlucrând, motoare de bancomat, chei în contact. Am spus: e momentul, și când a auzit parola armata a început să tragă. Nu se auzea nici pâs, niciun zumzet, niciun plâns, numai gloanțe. Era o frumusețe izvorâtă din dorința poporului român de a termina cu dictaura. Tot ce vreau să spun acum este că fără armată lovitura de stat din 89 ar fi eșuat. Punct.

10 decembrie 2023

TOȚI ARE DREPTATE

1. Universitatea Harvard va avea din anul universitar 2024 o nouă catedră. În semestrul de primăvară, Stephanie Burt, profesor de engleză la Universitatea Harvard, va preda un nou curs, „Taylor Swift și lumea ei”. S-au înscris aproape 300 de studenți, scrie New York Times. Programa este asemănătoare celei la care ne-am putea aștepta de la un curs de limba engleză de licență, cu texte de William Wordsworth, Willa Cather și Samuel Taylor Coleridge, notează New York Times, care adaugă că există un nume pe listă care ar putea surprinde cercetătorii în devenire. Dacă nu apreciați acest corpus de compoziții și de interpretări, nu este problema mea. Dar ar trebui să își amintească faptul că literalmente tot ceea ce ocupă mult timp într-un departament de engleză modernă a fost la un moment dat o formă de artă populară de prestigiu scăzut pe care nu te-ai deranja să o studiezi, cum ar fi sonetele lui Shakespeare și, în special, ascensiunea romanului”, spune ea. 2. În curând vor exista catedre, nu neapărat la Harvard, despre Bob Dylan sau Grateful Dead. Așa cum în Europa vor exista catedre despre importanța Beatles, Rolling Stones sau Pink Floyd. Adică influența covârșitoare a muzicii asupra societății în care trăim, asupra calității vieții noastre, a secolelor pe care le vom mai străbate. 3. La București, Universitatea va avea cursuri de soliști autohtoni celebri și legăturile lor cu securitatea. 4. Semnalăm aici, pentru că tot vorbim despre muzică, existența grupului rock T.T. foto. Chitară solo și bas TT Coșovei, backround vocal Ștefania Coșovei. Grupul s-a remarcat într-o cârciumă din Brașov, apoi la nivel internațional cu hitul Pe Valea Prahovei măslinu’-a-nflorit.
5. Domnul Pic Pompa, colaboratorul nostru, a venit plângând în redacție și ne-a spus: M-au făcut să duc mai departe reflecția diagnozele date situației de cei mai buni istorici și economiști ai țării, care au consemnat că România ultimelor decenii a înregistrat cea mai gravă prăbușire din istoria ei în timp scurt și că jaful depășește epoca fanariotă. Privatizarea a fost înțeleasă ca devalizare, democrația a fost ruptă de răspundere, la decizii au urcat mulți nepregătiți, politica externă s-a convertit în excursii pline de ridicol. România înregistrează creștere de PIB, dar 38% dintre cetățeni sunt la marginea sărăciei. Se trăiește pe datorie, îndatorarea externă, azi de peste 161 miliarde euro, devenind record. În schimb, abuzul de funcții în stat, privilegiile și lipsa de răspundere nu au seamăn pe continent. 6. Numele Hollywood a împlinit 100 de ani. 7. Temerile europenilor că SUA s-ar putea retrage din NATO cresc odată cu șansele ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă3 8. Grupul vocal instrumental BOȘOROCK, foto, așteaptând să cânte la lansarea cărții lui Valentin Leahu. Este format din Nuțu Cărmăzan, Denis Dinulescu și Mirela Gruiță. Ei vor cânta celebrul hit Fosta-i Leahu cât ai fost.
9. HOROSCOP. Taurul umblă de colo colo cu o găleată de bani.

02 decembrie 2023

BARABANCEA, MASCAȚI ȘI FASOLE LA GIURGIU

Adevărul este ăsta: în zilele de 29 și 30 noiembrie în tot județul Giurgiu s-au căutat zece mii de boabe de fasole pentru mâncarea tradițională de 1 decembrie. S-au pus la fiert. Apoi, s-au căutat cârnații. Nu erau câteva sute dar până la urmă s-a completat cu ciolan. S-au pus la fiert. Sare, bulion, așa cum scrie la carte în recipiente de zeci de litri. La Casa Românească, restaurant de top din Giurgiu. Cât mai era mâncarea pe foc, venise 1 decembrie și a început să cânte Barabancea, foto. Solistă, n-ai treabă. Ea a zis despre patrie, despre bunăstare, despre cum să ne apărăm țara, despre mândrie, deșteptare și, în general, a zis că pe viitor să nu mai facem nimic fără ea, nici războaie, nici unire, nici tratate, nici deșteptarea și așa mai departe. A cântat bine, frumos.
În timpul ăsta pe bulevardul principal din oraș s-a adunat lume, foto. Care mai de care. Bunici cu nepoți în brațe, mame cu bunici în brațe, câini cu copii în brațe, pionieri, elevi, oameni ai muncii. Lasă steagurile, bucuria, mirosul de fasole care venea de la restaurantul de vizavi, dar în ochii și-n buzunarele tuturor se citea bunăstarea, iertarea, agricultura, industria și așa mai departe.
Văzând lume adunată și fasolea pe foc, a început defilarea. Primii au fost mascații, foto. Sunt băieții ăia pe care nerecunoscându-i nu-i lași să-ți intre în casă. Băieții care te salvează de la înec. De la incendiu. De la scandal. De la droguri. Sau nu, cine știe. Mascații au trecut ca o pată neagră prin mijlocul orașului. Timp în care coada la fasole se formase, foto. Erau oameni din tot județul: Bolintin, Bucșani, Izvoru, Gogoșari, Ruse, Târnovo, adică astea două din Bulgaria dar mirosul de hrană bună până la ei s-a dus. Nu i-a alungat nimeni.
Când s-a auzit îndemnul Deșteaptă-te române, coada la fasole s-a îndesit, foto. Cântau toți și stăteau cu farfuria în mână: ’’Deșteaptă-te române, din somnul cel de veci/Că vine primăvara, că vine primăvara/Uite colo, uite colo o româncă goală în balcon/Vântul suflă rece, nu știm ce ne dor’’.
Și țin’-te program artistic, foto. Cântece, dansuri, farfurii de unică folosință, pahare la fel, polonice, mustăți, gură cască, gură plină, haine de piele și de tablă Țoa negre, pălării urâte, fete în folcloric, viori, tobe, lozinci, și iar fasole, multă fasole.
Noi am plecat cu un drapel uriaș, foto. La revedere!

01 decembrie 2023

POȘTA REDACȚIEI

ION IONESCU, București. ‘’Avem o familie mai mult decât numeroasă. Unchi, nepoți, bunici. Dar cea mai importantă este mătușa Radu. O matahală de femeie, nervoasă rău, cu mustăți din vinil date zilnic cu usturoi. Dar ceea ce o face specială este tatuajul de pe frunte. Un steag tricolor în care se văd imagini cu daci, romani, 1907, 1918, reforma agrară și multe altele mai mici că nu-nțelegi despre ce e vorba. E căsătoriă cu unchiul Mon Amur cum îi spunem noi, pentru că așa ni se adresează de fiecare dată indifernet de situație, de vremea de afară, de război. Mâine 1 decembrie au gătit păstârnac cu cârnați că cică așa se face. Noi știam de fasole, dar nu ne-am băgat, am mâncat liniștiți. Apoi, ne-au pus să ne jucăm de-a 1 dcembrie 1918, ne-am îmbrăcat cu sumane, ițari, cămăși albe, căciuli albe, mănuși albe, adică portul țăranului român și ne-au pus să cântăm Deșteptă-te române. Au aprins lumina, au dat drumul la tancuri și soldați americani, adică o paradă cum trebuie de când suntem în NATO. După care s-au pus cu bătaia pe noi. Mon Amur dădea tare cu bastonul. Așa e de fiecare 1 decembrie. Dar de ce v-am scris? Să vă-ntreb dacă nu se poate muta ziua de 1 decembrie pe 1 august că atunci noi sunem la mare și nu mai au pe cine să bată’’. Se poate, dle Ionescu. Să vină șeful ăl mare din Dubai și-i spunem. Și dânsul preferă, după cum vedeți, căldura. SIMONA BATERFLY POPESCU, Galați. Sunteți îngrijorată. Vă crește barba. E normal? Da, dnă Popescu, da. După o anumită vârstă femeile devin bărbați.
GIANFRANCO DOREL, Pitești. Steagul României trebuie pus și în Călimara dvs. E 1 decembrie. Așa facem. Bine că ne-ați spus.

29 noiembrie 2023

O CARTE DE EXCEPȚIE: AFGANISTAN, de ILIE PINTEA

Am fost zilele trecute la lansarea cărții "Afganistan. Chipuri ale războiului", de Ilie Pintea. Foarte, foarte greu de scris despre această carte, de fapt album cu numeroase fotografii realizate chiar de autor. Ba chiar o apariție multimedia am putea spune, din moment ce în interior există inclusiv coduri QR care fac trimitere către filmările făcute de Ilie în Afganistan. Mai întâi două vorbe despre Ilie Pintea, care este, pe scurt, jurnalist Radio România Actualități și corespondent de război. Dacă n-ați auzit de el, e momentul potrivit să o faceți. Acum despre carte, care însumează cele 5 deplasări ale autorului în teatrul de război din Afganistan, într-un decurs de câțiva ani (2013-2017), când România, așa cum știm, a fost prezentă cu trupe în această țară. Mai multe lucruri frapează la lectura cărții, o să le iau pe rând. Primul, curajul incredibil al lui Ilie Pintea, care se aruncă, efectiv, în aceste deplasări, detașări, cum vreți să le spuneți, cu absolut toată convingerea, cu o siguranță de sine care o depășește, probabil, chiar pe a unora dintre militari. De ce face asta? Explică el însuși în carte. Un lucru pe care nu-l scrie însă, dar pe care îl înțeleg prea bine, este instinctul de jurnalist pursânge, care îi spune că aici, în această țară de stânci și praf, în nisipurile timpului din Afganistan, este, de fapt, reportajul vieții lui. Vieții lui de până acum, desigur, pentru că Ilie a fost ulterior de multe ori și în Ucraina și va scrie, cel mai probabil și despre asta. Mozaicul de personaje. Varietatea umană pe care o scoate la lumină Ilie dintre militarii români, și nu numai, inclusiv americani, este, iarăși, incredibilă. Cu greu ai bănui că sub haina de militar se pot ascunde oameni precum cei pe care îi descoperă autorul, cum ar fi persoane cu tot felul de înclinații artistice, de la desen și până la muzică, un tanchist-poet care vorbește despre Cioran, preoți militari care dezvăluie înțelepciunea lumii dintre două binecuvântări rapide, înainte ca blindatele să plece în teren, femei comandante de pluton care strunesc bărbații din bază ca pe niște elevi de clasă etc. etc. etc. Dar de ce n-ar exista, în definitiv, astfel de militari? Doar sunt oameni ca mine și ca tine, care citești aceste rânduri. Stilistica autorului. Cel mai greu de descris într-o postare de Facebook este căldura cu care Ilie povestește aceste lucruri, care nu este însă decât felul lui de a fi ca om. Așa e el, cald, sincer, prietenos, lucru care reiese din absolut fiecare rând pe care-l citești. Iar dacă asta sună abstract, merg mai în detaliu și spun că absolut tot ce povestește Ilie este de fapt între două muzici pe care și le pune la căști, între o Metallica și un Creedence, între un Pink Floyd și altceva asemănător, iar momentul în care își pune să asculte o piesă de teatru radiofonic în avionul militar care îl ducea spre Kandahar e pur și simplu stupefiant, emoțional vorbind. Cum naiba să nu te seducă definitiv un om care face așa ceva? Și încă nici asta nu e tot, pentru că sufletul poetic al lui Ilie se manifestă la absolut tot pasul, de la satele de afgani în care merge cu cei din bază și până la alarmele care îl trezesc noaptea din somn. Practic, vede poezie în orice, de la florile care ies stinghere dintre dalele de beton ale bazei militare, la praful omniprezent care plutește în Afganistan și până la droaiele de copii care mișună în jurul lui de câte ori iese pe traseu. SPOILER ALERT: Din cînd în când, pe parcursul cărții ies la iveală povești aproape neverosimile dacă n-ai ști că sunt reale, care te fac să vezi lucrurile într-o altă perspectivă. Un exemplu de genul ăsta este sanitarul român care spune, textual, faptul că după ce a salvat un camarad de la moarte, legându-i, dacă am înțeles bine, artera femurală, a simțit că l-a născut din nou. Efectiv, asta spune, zice, bă Ilie, nu știu ce simte o mamă când naște, dar eu, în momentul ăla, am simțit că pe omul ăla l-am născut din nou. Iar în momentul când citești așa ceva, scuzată fie-mi expresia, te cam caci pe tine. Mizele majore ale cărții. Ele sunt două și am să încep cu cea mai evidentă: cartea îi este dedicată unui alt sanitar decât cel menționat anterior, Mădălin Stoica, care a murit într-un atac cu mașină-capcană în 2017, la scurt timp după ce Ilie a revenit în România. În acest moment, însă, se dezlănțuie cumva umanitatea profundă, în sensul cel mai clasic al termenului, a lui Ilie Pintea, care, dincolo de tragedia faptului că murise un om pe care îl cunoscuse, refuză să accepte faptul că moartea lui va rămâne o știre de două rânduri. Demersul, prin urmare, pe care îl face din acest moment este absolut antologic, pentru că, într-un fel, el se ia chiar la trântă cu destinul, prelungind pe cât posibil memoria lui Mădălin Stoica, mai întâi într-o expoziție de fotografie pe care o face chiar în baza din Kandahar (!!!), iar mai apoi în cartea despre care scriu. A doua miză majoră a cărții este iarăși evidentă: este vorba despre faptul că această carte devine principala lucrare memorialistică privind cea mai importantă implicare a României într-un teatru de război de după cel de Al Doilea Război Mondial. Practic, în cea mai mare parte, generațiile viitoare vor afla ce s-a întâmplat în acei ani din cartea lui Ilie Pintea, fapt pe care cei care au ajutat la apariția ei l-au înțeles foarte bine, din moment ce este tipărită în condiții excelente, și hardcover pe deasupra. A big shout out aci către JTI și Gilda Lazar, care au făcut posibil acest lucru. Un adevărat album de colecție, într-adevăr. Închei prin a spune, și am proprietatea termenilor, că Ilie Pintea este mult mai mult decât un simplu jurnalist, sau corespondent de război. Vorbim, de fapt, despre o mare conștiință a timpului său, de asta nici nu e întâmplător că el și nu altcineva a trăit toate aceste lucruri. De aici însă și tragismul demersului lui Ilie Pintea, având în vedere fiasco-ul colosal în care s-au încheiat cei 20 de ani ai coaliției în Afganistan, un fiasco pe care el îl presimte în paginile cărții, când vorbește despre felul lamentabil în care se prezenta armata afgană. _______________________________________________________________________ Două observații pe final. S-ar putea să stârnesc unele reacții neplăcute aici, dar asta este. Mi-am câștigat de multă vreme dreptul să spun ce vreau. - Care este până la urmă Armata Română? Cea super-profesionistă pe care o descrie Ilie Pintea, sau cea despre care mai citim prin țară, în care unii - repet, unii - fură din kerosenul aliaților? Cea care practică rigorile militare ca la carte și care are soldați atât de buni încât îi salvează - la propriu - pe americani de la moarte, sau cea care nu e în stare să aibă corvete nici după treizeci de ani de pace? Habar n-am. Sunt absolut convins însă că întrebarea e legitimă. - Un singur lucru aș mai fi vrut să aflu după lectura acestei cărți, mai precis cum se simte cineva care omoară un alt om, fie el și unul din bărboșii fanatici care mișună prin țara aia. Cum e? Te bântuie stafia lui, dormi liniștit, nu dormi liniștit? Cum e?, pur și simplu. Cam atât. Linkul în comentarii, nu mai e nevoie să spun că dacă vreți să faceți un cadou frumos de Moș Nicolae, Moș Crăciun și ce moși mai sunt, ăsta e, nu altul. LUCA DINULESCU

26 noiembrie 2023

BAZACONII

1. NATO. Articolul 5. Dacă Rusia atacă România se întrunește Consiliul NATO pentru activarea articolului 5. Până aici sunt vorbe. Da, dar Ungaria se opune. Și atunci NATO va sta în banca ei. Astea-s fapte. Țara noastră va trebui să intre în starea de România Normală și să se apere susținută cu armament de NATO. Sau să atace. Cine știe? Vom vedea. 2. MATRIMONIALE. De două zile trece pe sub fereastra mea o gagică înaltă, blondă, afurisită, citită, megalomană, 1, 92 m. Vrea de durată. 3. Denis și T.T. Coșovei la Cenaclul Bachide din Brașov, foto. Dialog: ‘’Bă, Denis, dacă aș fi un secret m-ai spune’’? ’’Normal, bă, teteule, normal’’?
4. HOROSCOP. În 2024 toate zodiile iau bani, au sănătate, harem berechet și veselie. 5. Soldatul român de la unitatea De vorbă cu Părinții Călărași s-a echipat și a plecat pe frontul rus. Ciucă, generalul, i-a spus: ’’Ia, bă cu tine, și Iron Găleata ca să nu-ți cadă o racheta în cap’’. 6. Oamenii care conduc România, indiferent de nivel, sînt incapabili să producă idei, planuri sau acțiune. Sînt animale adaptate statului degeaba, în așteptarea sorocului electoral. Acești oameni reprezintă cea mai accentuată degradare a speciei endemice românești din ultimii șaptezeci de ani. 7. ‘’Femeile iubesc dragostea, bărbații doar o prestează’’. Cea mai de succes carte vândută la Gaudeamus 2023. Au vorbit în engleză un englez stabilit la M. Ciuc, în portugheză un portughez stabilit în M. Ciuc și în franceză cineva dintr-un sat de lângă M. Ciuc. 8. PUBLICITATE. Două babe citesc Călimara cu Cerneală. Auzi, spuse una cu ochelari opaci, io iubesc Călimara lu’ copiii ăștia. Hm, ciudat, spuse cealaltă și-I dădu cu o tigaie în cap. Apara sloganul: Să iubim Călimara cu Cerneală. 9. Grupul Rolling Stones, foto, își va completa turul american Hackeny Diamonds și cu un mini turneu în România. Ei vor cânta România Educată în orașele Lehliu, Ileana, Gogoșari, Bucșani și Izvorul.

25 noiembrie 2023

FOARFECA UCIGAȘĂ DIN ORIENT EXPRES

Astăzi este ziua mea. De fapt nu a mea, semnatarul acestor rânduri, ci a prietenului meu Bedboi Ionescu care m-a rugat să-i povestesc pățania la persoana întâi. Nu vreau să-mi aducă nimeni cadouri, mi le fac singur. Fac 60 de pachete cu fel de fel de lucruri care-mi trebuie sau nu, le numerotez și în fiecare zi, dacă am chef desfac câte unul. Numărul 7. O agrafă de păr feminină. O arunc. Cum o-i fi îmachetat-o? Pachețelul nr 19. Tot o agrafă de păr feminină. Sunt idiot deci. Mai departe. Pachetul nr 23 conține o foarfecă. Frumoasă. Care are o poveste neobișnuită. Acum vreo zece ani am șterpelit-o de la Clarisa, prietena mea de atunci, cu gândul să comit o crimă. Bun. Până aici. Dar unde? Pe cine să ucid? La puțină vreme am citit în ziar că la Moreni oprește, în drum spre Sinaia, trenul Orient Expres. Și m-am hotărât. M-am urcat în tren deghizat în valiză ca să nu bat la ochi. Seara, călătorii se adunau în salonul mare și spuneau povești. Am ieșit și m-am băgat printre ei. Erau o babă, încă o babă, altă babă, cinci moși. Pe baba care povestea cum s-a culcat ea cu Făt Frumos nu mă aranja să-i fac felul. Era frumoasă încă, avea un lighean pe cap de care aveam nevoie la bagaje. Să mă spăl. Pe baba cu părul roșu nici atât. Ea povestea cum l-a ucis pe nepotul ei de 17 ani când l-a prins la furat corcodușe. Ceva m-a reținut, n-am făcut-o. Mi-au căzut ochii pe un moș cu mustață albastră și unghii mov care povestea ceva într-o limbă necunoscută. Nu-i era rușine? Nu-nțelegea nimeni nimic. M-am ridicat, am pus foarfeca în poziție de trage, am ochit gâtul moșului. Și ăla mov. Bufff! Brusc s-a stins lumina în vagon. Beznă. Am scăpat scula, am fugit. A doua zi, toată media anunța crima din Orient Expres. Hm, râdeam. Erau și foto cu moșul sfârtecat de la brâu în jos, ori, eu, nu acolo țintisem. M-am dus la înmormântare, moșul încă povestea. Era vorba de o fată care iubea degeaba, că băiatul nu se uita la ea. Atunci, ea s-a supărat, a luat o foarfecă și i-a băgat-o în ochi. După care mi-a adus-o mie. Asta e!

24 noiembrie 2023

UN ROMÂN CU-N POPĂ DE PICĂ PE VASUL TITANIC

Tânărul Pierluigi Zugravu, 17 ani, de profesie fără viitor, citea numai știrile de pe burtieră. Ba că Hackney Diamonds, ba că Netanyahu, ba că o inundație mare în Brazilia care va ajunge și în satul lui, Gogoșari, județ Giurgiu. Neinteresant. Într-o zi însă află că Petre Ispirescu n-avea niciun an de școală, adică nu fusese la școală de loc, iar că Bernard Shaw se retrăsese de la școală pe la 15 ani și de atunci ciuciu. Ciuciu. Își puse treningul, se duse la școală. Îi spuse dirigintei: Mă retrag, mă cac în ea de școală. Se îmbarcă pe Titanic pentru a merge în Lumea Liberă. Acolo se va face electrician cu studii la New York. Se va întoarce în sat și așa mai departe. Pa vas era multă lume. Fel de fel. Unii jucau cărți și se băgă și el. Era pe bani. Parie și el 2.000, două mii, de dolari și câștigă. Cu banii, vreo zece mii de parai, se gândi să-și facă un costum de scafandru întrucât știa de pe burtiere cu Titanicul avea să se scufunde. Așa se și întâmplă. Își puse costumul și înotă spre Lumea Liberă. Lumea Liberă era închisă. Sărbătorea Crăciunul, tăia porcul. Așa că Pierluigi fu nevoit să se facă instalator. Instală el vreo doi robineți dar i se făcu dor de casă. De Gogoșarul lui. De mirosul de smântână. De fân. De Sorina, gagica lui. O luă înapoi. Pe Titanicul scufundat, la aceeași masă, se juca în continuare. Se băgă și el. Parie 3.000, trei mii, de dolari din banii cu care treuia să-și deschidă atelier de instalator în județ. Județul Giurgiu. Bătea vântul urlau stavrizii, cum să spun, era nasol afară. Ceilalți jucători s-au enervat. Erau prea mulți bani. Ei n-aveau nici jumate toți cinci. Se luară la bătaie. Pierluigi, care știa de la burtieră că avea să fie bătaie mare pe transatlantic, își montase în costumul de scafandru o mitralieră. Trase și fugi. Ajunse în sat pe seară. Sorina era la discotecă la Giurgiu, dansa cu viceprimarul. La stânga, la dreapta, hâț, hâț, săreau amândoi pe o melodie a lui Sorinel Puștiul. Îi dădură lacrimile. Trebuia să se întoarcă pe Titanic, în Gogoșaru totul era pierdut. La aceeași masă, tot băieții lui. Parie din nou. Unul din ei scoase un popă de pică. Popa zise: Cine nu-i cu noi și așa mai departe. Îi apucară râsul. Râdeau și râdeau. Râdeau și râdeau. Cam așa.

23 noiembrie 2023

REVISTA PRESEI

Își luă ziarul preferat, Deșteptarea Anonimă, dădu jos pisica de pe teve, făcu un apel către parlamentul României ca să nu mărească pensiile, își scoase degetul din nas și se apucă de frunzărit știrile dimineții. Așa își începea fiecare zi îndrăgitul nostru solist de muzică populară Șogodel Belafonte Jr, solist cu premii babane la activ, multe case și dandanale prin penal. Dădu de războiul din Israel, de vizita în Africa a educatului și normalului Iohannis, de o crescătorie de viermi în Alaska. Multe altele. În cameră intră soția lui, Crina Belafonta: Ai spus că rașchetezi prin casă. Mai târziu, acum citesc. În timp ce vorbeau răsărise soarele, cădeau frunzele ca în orice toamnă cu acte în regulă iar la geam băteau déjà doi pitpalaci. Cioc, cioc, cioc! Cu mențiunea că unul din ei era chiar regele pitpalacilor. Era roșu, cu coroană de aur, aripi sidefii. Vreau să știu, zise, când e gata canalizarea orașului nostru și când va ajunge tramvaiul 5 pe la noi pe stradă, adică d-astea cetățenești nu prostii din Israel, Africa sau Alaska. Știi? Spune! Și așa făcea regele în fiecare dimineață. Exasperat, Șogodel luă bătătorul cu gând să-l stârpească. Reuși. Răsfoi mai departe. Un incendiu colo, o reciclare dincolo, mii de minciuni mai la vale, câteva foto cu Ciolacu la Cannes, un tractor, o biserică, două cicliste și un bondar alungat de albine. Bondarul năvăli în cameră. Se așeză pe fruntea lui Șogodel. Era semnalul zilei. Se apucară amândoi să cânte șlagărul folcloric al săptămânii: ‘’Ziarele astea sunt numai minciună, ila, ila, ila, hei!/Uite ursul colo-n deal, cară mătrăgună, ila, ila, ila, hei!’’ Era târziu déjà. Cinci sau șase. Doamna Belafonta își suflecă fustele și-i făcu un anume semn soțului. Se aruncară amândoi pe fereastră.

10 noiembrie 2023

CU DRONA PRIN ROMÂNIA

1. Primarul satului Gogoșari, Șogodel Pârcălabu, județ Giurgiu, se sui în drona sa cu două viteze, dată de partid pentru inspecții inopinante, și se duse incognito la câmp. Nu era bine, era dezorganizare. Un grup dansa, altul punea roșii în loc de porumb, sub o colibă improvizată se spărgeau pepeni necopți, fetele și băieții chestii prin păpușoi, alții învățau engleză întrun lan de vinete. Trebuia să curme această dezordine. Ateriză. Propti drona de un brad. 2. Tânărul Colivă Titivel, de profesie ’’la câmp’’ taman când era primarul Șogodel în inspecție, văzu că drona zace liberă. Se sui în ea. Demară. Peste două ore ateriză în Țara Minunilor undeva lângă Bălănoaia, județ Giurgiu, unde era și-un lac. Lacul era plin de pești și țipari. Un țipar călugăr, specie rară, cu doi nasturi lipsă la anteriu, țipări: asta-i drona aia de Ucraina de n-o găsește nimeni. S-o luăm noi. 3. Alice, care era de fapt stăpâna acesti țări din Bălănoaia, îi urmărea cu binoclu. Îl ridică pe Nicu de subt fustele ei, gata , Nicule, mai facem, și se luă după ei. Ajunse în Carpați. Aici se măreau pensiile. Dincolo se drogau. 4. Ajunse în Moldova. De deasupra Iașului îl văzu pe Șogodel la câmp. Era un bărbat bine, ca toți primarii. Mânca ciocolată. Mânca porumb. Mânca fast food. Mânca struguri, papanași, sarmale, ceai de tei, mici, frunze de păr. Ateriză lângă el. 5. De atunci, turismul crescu în zonă cu sută la sută, 6. Așa și? 7. Titivel crescu mare. 8. Așa și? 9. Titivel crescu mic. 10. Așa și? 11. Cam atât. N-ajunge?

08 noiembrie 2023

KILLER ON THE FLOWER MOON

....bună, bună,...nu, nu, călcam...fac o pauză cu tine...da, au înebunit ăștia, zău așa, că cash că card, aiureli, dragă, de prostit mahalele, țiganii poate, dar nici p-ăia...nu, nu, nici cu caietu’ nu prea mai e bine că sar clineții la bătaie zicând că nu-i adevărat ce-au cumpărat...uite, vecina mea, Tanța, și-a deschis un bufet d-ăsta, de țară cu de toate și de când s-a auzit că dă și pe caiet, toate satele au dat năvală aici...și-ntro zi, a venit și Nicu, ăla din marginea satului, să-și plătească caietu’...era zi de leafă sau de pensie nu mai știu...ce-am io, Tanțo, acolo? Păi, vreo două mii de lei...cum două mii? Ai înebunit? Păi, Nicule, numa’ puii congelați sunt vreo șaișpe, trei zeci de pâini, bere...Io?, șaișpe pui congelați? Niciodată....ia să văd...uite, îi am pe zile...Minciuni, Tanțo, minciuni... Cine să mănânce la noi șaișpe pui congelați? Păi, n-ai cinci copii, Nicule, nu-i știu pe toți?...Fac o paranteză, dragă....Nicu umbla mereu la el cu un lanț de ceva tractor, cred, așa spunea că lucrează undeva spre Dunăre...I-a tras Tanței una cu el în cap, că a umplut-o de sânge...Cu mine, zice Nicu, nu-ți bați joc...Futu-ți caietu’ mă-tii...și pac încă una... Înțelegi? Până să ieșim noi, vecinii, până au băgat de seamă ăia din bufet că-i bătaie, Tanța a fugit spre lac...Plină de sânge...așa că asta-i cu caietu’ draga mea... Banu’, banu’ cash contează, peșin cum se zicea odată...Noi? Ce să facem? Gicu la servici, io acasă cu bagajele...Cum unde plecăm? La film, dragă...Am deja cincizeci de sanvișuri, calc acum cămăși, câteva fuste pentru mine..Cum la ce film? La Killers on the flower moon al lui Scorseze, că ține trei ore jumate și noi dacă trece de o oră jumate zicem că suntem în concediu și desfacem cortul în sală, paharele, căciulile că poate-n ale aproape patru ore vine iarna...adică plecăm pregătiți, dragă, nu ne mai duce nimeni de nas, că stai să vezi că-i cu Brad Pitt, sau DiCaprio, nu...am și tigaie, ulei, că avem cu noi tot timpul pui congelați de la Tanța...și facem acolo-n sală..da, nu plecăm fără...Și în Bulgaria am fost cu pui congelați de la Tanța...cred că avem vreo trei mii de plată, da...cine-i mai știe, că nu dăm niciun ban...hai, te pup...

04 noiembrie 2023

CORESPONDENȚĂ DE LA CANNES

Celebrul manechin american Lelia, foto, a fost acostată pe o plajă din Cannes de corespondentul nostru la New York domnul Pic Pompa. Dânsul a întrebat-o: Nu cumva l-ați văzut pe aici pe Cătălin Botezatu? Amuzată, Lelia i-a răspuns: Eu sunt!

03 noiembrie 2023

O ÎNTÂMPLARE CIUDATĂ CU MARGOT ROBBIE

Margot Robbie, foto, celebra vedetă americană de film aflată la New York pentru a-și abandona animalele de companie, adică un urs, doi fluturi, un câine și un diapazon, a dat curs deunăzi invitației reporterului blogului nostru, domnul Pic Pompa, de a răspunde la o întrebare. Dânsa a fost întrebată dacă schimbările majore din conținutul blogului nostru, Călimara cu Cerneală, îi convin, îi plac, așa și pe dincolo. Plesnindu-se peste frunte, dânsa declarat: Da!

13 septembrie 2023

VINRI DE LA 7 JUMATE. ELEGANT INTERVIU CU MIHAI BISERICANU

REDACTOR: Fă-ți o scurtă prezentare pentru cititorii noștri. Mulți dintre ei potențiali spectatori ai spectacolului Vineri de la 7, 30 de la ARCUB, regizat de Mircea Cornișteanu. MIHAI B.:Născut sub semnul Vărsătorului, împrăștii zâmbete către toți cei cu care interacționez. Educația muzicală și teatrală mă ajută să aleg diferite modalități de exprimare, ajungând astfel direct către centrul emoțional al privitorului. Antrenamentul vocal și corporal, cât și studiul diferitelor instrumente muzicale de-a lungul anilor, mi-au dezvoltat capacitățile de exprimare, ajungând astfel să exist în toate formulele de apariții scenice sau spectaculare. De la teatre la filarmonici sau opere, de la film sau televiziune la dublajele vocilor pentru jocuri pe computer, desene animate sau filme, interpretând, compunând, cântând, sau chiar făcând pantomimă. Nu numai că vocea mea este în Arhiva de Aur de la Radio România, dar sunt singurul actor de pe planetă care a făcut PANTOMIMĂ la RADIO! Cei de la Guiness World Records nu au fost de față, dar caut Guiness de câte ori pot... Ador să ofer bucurii publicului și mai nou, să împărtășesc din toate aceste tehnici noilor generații de actori, pentru a putea să atingă și ei coardele sensibile ale publicului. REDACTOR: De dimineață lângă lac pescarul amator se întâlnește cu Peștișorul de aur. Să zicem că tu ești pescarul amator. Ce dorințe ai vrea să-ți îndeplinescă Peștișorul? Spune-ne, să zicem, vreo cinci sau șase dintre ele. MIHAI B.:Nu am decât 430 de dorințe, așa că mă rezum la primele... 500? Să fiu înconjurat de Zâmbete, să nu văd fețe triste în jurul meu și să putem descoperi în fiecare zi numai Bucurii și puterea de a merge mai departe. REDACTOR:În Cei trei muschetari este un capitol în care Athos, Porthos și Aramis sunt la București, în Centrul Vechi. Porthos povestește acolo haios de tot: Am mâncat fasole cu cârnați, am băut fasole cu cârnați și Athos a pus ochii pe o gagică pe care a luat-o la Paris. Mai zice: În Centrul Vechi erau și Frații Jderi. Am legat o vorbă cu ei. Te-ntreb, Mihai, de ce nu apare dialogul dintre ei nici în Frații Jderi a lui Sadoveanu și nici în Cei trei muschetari a lui Dumas? MIHAI B.: Nu aflaseră de foldarea spațiului și timpului în Universurile paralele. Sau pur și simplu ne le-au ajuns parAlele să interacționeze, s-au dus toate pe fasole și pe bere...
READCTOR: Am auzit că aveți și tombolă în spectacolul vostru Vineri de la 7, 30. Este foarte bine. Mi-ar trebui un frigider. Dacă nu am auzit bine, ce se întâmplă în spectacolul vostru? MIHAI B: Mai bine tombolă, decât tomberon... Se întâmplă doar ceea ce se întâmplă, dar din plin, cu râsete, dans, versuri, și cântece, iar cine dorește să afle, are șansa și ocazia să ajungă să vadă personal: vineri de la 7.30 la sala ARCUB de pe Lipscani. REDACTOR: Cânți foarte bine la pian. Totuși nu te-am văzut la Enescu. Ți-aș sugera să cânți cu o mână la pian, cu alta la acordeon, cu piciorul drept să bați într-o tobă, cu stângul să ții partituri. E posibil? Ai fi omul orchestră. MIHAI B.:Nu m-ai văzut pentru că ai ratat momente din program. La Festivalul George Enescu în acest an amavut ocazia să particip pentru a doua oară, pe data de 3 septembrie, într-un spectacolcu sala arhiplină și ``sold out``. Sugestia însă este foarte binevenită. Acordeon și tobă mai găsesc, dar partituri... eu nu prea cânt pe note, ci pe bancNote! Iar dacă nu se întâmplă deocamdată povestea cu Omul Orchestră, îmi ajunge să fiu și numai Omul, pentru început. MIHAI B.: Întrebarea ce nu mi s-a pus niciodată și pe care o aștept de mult timp este: De ce? Iar răspunsul ar fi de bună seamă: De ce NU?Iar cine dorește răspunsuri mai amănunțite, poate vizita și canalul meu youtube intitulat 4U4Tube1, unde va găsi compoziții proprii interpretate... tot de mine, texte literare și alte interpretări. Oricum sunteți așteptați pe 22 septembrie la ARCUB, la spectacolul ``Vineri de la 7.30`` REDACTOR: Mulțumesc! A consemnat DENIS DINULESCU

11 septembrie 2023

VINERI DE LA 7 JUMATE, EXCEPȚIONALUL INTERVIU AL ACTORULUI RADU GHEORGHE

REDACTOR: Sunteți în distribuția spectacolului Vineri de la 7,30 de la ARCUB, spectacol regizat de Mircea Cornișteanu. De ce o oră atât de exactă? Nu se putea de la 7 și 44 de minute? De unde boala asta planetară aș putea spune cu ora exactă? Ne întâlnim la 6. De ce nu la 5, 55? Hai să mâncăm pe la 19. De ce nu la 8 și-un minut? Cât face trenul? Trei ore. De ce nu 3 și 6 minute? De unde vine acest obicei mondial? RADU GHEORGHE: Cred că e vorba doar de o convenție. Dacă stabilim de comun acord să începem la o anumită oră, acea oră poate fi oricare ! Rațiuni de ordin organizatoric și financiar, pot influența o decizie în acest sens. La noi (în România), nu trebuie să vă spun eu dle Denis Dinulescu, problema e cu respectarea oricărui program prestabilit. Dacă spectacolul se numește „Vineri de la 7,30”, spectatorii vor fi mulțumiți dacă spectacolul chiar se joaca vineri ! Nu cred cred că se așteaptă cineva să înceapă la 7,30 fix ! Pe la 8, 8 și ceva. Și chiar și așa tot vor mai fi ceva întârziați, care vor orbecăi printre rânduri căutându-și locurile rezervate și călcând pe picioarele celor care au avut proasta inspirație să fie punctuali. REDACTOR: Eurovision nu va mai fi cu cântece. Prea multe, prea proaste. Va fi numai cu poezie, cu folk. Se vor prezenta cei mai tari soliști din Europa. Aș vrea să particip și eu, dar nu găsesc finalul unui text excepțional. Reproduc prima strofă: ‘’La castel în poartă oare cine bate, cioc, cioc, cioc?/ Cioc, cioc, cioc, de două ori/Cioc, cioc, cioc’’! Dacă vă interesează, putem continua împreună. Aș vrea încă o strofă. Ca să aducem Eurovisionul la București. RADU GHEORGHE: În opinia mea, Eurovision e compromis total ca și concurs ! Mai bine participăm la Festivalul de la Mamaia, sau Brașov dacă se va mai ține ! Mă bag să compun muzica, în caz că aveți textul ! „Cioc, cioc, cioc,” e un început promițător ! REDACTOR: Exista prin secolul trecut, anii 70,80, exista la radio o emisiune de calitate, umor sută la sută care se numea Cotele apelor Dunării. Câns scădea Dunărea țara era întro jelanie cumplită, când îi creșteau apele era o bucurie de nedescris. Personal am fost odată în Cișmigiu cam pe vremea aia și când s-a anunțat că Dunărea crește, tot parcul s-a ridicat și a început să danseze. Ar mai fi posibilă o emisiune radiofonică identică acum când vorbim?
RADU GHEORGHE: Cotele apelor Dunării ? Ce spuneți ? O emisiune foarte serioasă și de un real folos celor care, pe vremea când nu exista podul dintre România și Bulgaria, doreau să treacă de pe un mal pe altul fără să-și ude marfa de mic negoț frontier. Doar își suflecau puțin pantalonii, când se anunța o cotă mică ! De aceea se și prezenta emisiunea în mai multe limbi ! Corect ? Asta și timpul probabil, forme vechi ale actualei Alerte Naționale de...de toate. Și, care, te alertează...după !!! REDACTOR: Te ocupi și cu folkul. De ce nu există în București un local special, dedicat folkului în care să poți merge liniștit cu gagica, să bei o bere și să asculți live mari folkiști autohtoni sau străini. RADU GHEORGHE: Există ! Chiar mai multe, dar, din păcate nu au un program coerent. Unul dintre ele este Pub Universității (fostul Gambrinus), sau Berăria H (în Herăstrău). Văd deseori afișe cu folkiști, care mai de care mai...titrați, anunțați că vor cânta prin diferite cafenele ! REDACTOR: Să reamintim cititorilor noștri cam ce avem de văzut în spectacolul Vineri de la 7, 30 din 22 septembrie 2023.
RADU GHEORGHE: La reprezentația din 22 septembrie, spectatorii vor avea rarisima ocazie de a vedea pe aceeași scenă, câțiva artiști de marcă, greu de adunat într-un Show în aceeași zi ! Și totuși, iată că îi vom vedea performând în aceeași seară pe : Adina Cezar – coregraf de dans modern Ioana Cazacu, Mara Constantinescu și Eduard Chimac - dansatori Cerasela Iosifescu - actriță Andrei Teașcă - iluzionist mentalist Claudiu Bleonț - actor Varujan Vozganian - politician Nicu Alifantis - cantautor Mihai Bisericanu și Radu Gheorghe, actori și prezentatori
REDACTOR: Îți mulțumesc! RADU GHEORGHE: Și eu, nu mai puțin ! A consemnat DENIS DINULESCU

10 septembrie 2023

Știri din Vikinglandia - 1

 De la căldura asta tropicală în septembrie scandinav mi-a venit Ideea. Vine sfîrșitul lumii și-o să muriți fără să știți cum stau lucrurile, pentru că sunteți mințiți cu televizorul, vi se spune adevărul pe jumătate și vi se pun ochelari roz de cal cînd vine vorba de Scandinavia. E cazul să scriu o rubrică de știri peninsulare, după cum le percep eu pe geam și din ziarele locale. 

 Poate că ți se pare oribil să arzi Coranul și să mai chemi și presa și gură cască să vadă chestia asta, dar în Suedia se practică. Aici libertatea de exprimare este un drept la fel de respectat ca și cel al apartenenței religioase. E un gest abominabil, dar cei care nu sînt educați în spiritul libertății de tip suedez e timpul să se pună la curent cu legislația suedeză, spune ministrul Integrării. 

 Am fost într-o școală nou-nouță, hi-tech, din aia după care tînjiți. Nici clanțe numai sînt la toate ușile, îți trebuie cartelă ca să le deschizi. Senzori și alarme peste tot. Sălile de clasă sînt spațioase, au pereți mari de sticlă, ecrane uriașe, table interactive. Spațiile deschise sînt mari, generoase. tot personalul în papuci, șosete sau cu săculeți de plastic peste încălțări ca să se păstreze școala cît mai curată. M-am minunat pînă cînd am rămas blocată în Mediatecă, avănd o cartelă care refuza să colaboreze. Pînă să reacționeze cineva la gesturile mele disperate, că era vineri după ora 15, am avut timp să visez. Se făcea că eram într-o situație de atac terorist, fix aia în care trebuie să-mi imaginez că mă aflu, când fac anual cursul de pregătire pentru astfel de situații. Și se făcea că trebuie să fiu într-o cameră cu pereți în care să mă baricadez, să închid lumina și să mă fac ne-vă-zu-tă. Și n-am avut unde. Dar poate că geamurile sînt blindate și nimeni și nimic nu poate intra fără cartelă, nici măcar un glonț. M-am trezit, că mi-a deschis cineva ușa de pe partea cealaltă a enclavei de sticlă. Miraculos, cartela mea a început să funcționeze. Cică nu există să nu meargă cartela. N-am știu eu să o folosesc.

 Tot în Suedia e dreapta la putere. Ba chiar și extrema dreaptă, care la ultimele alegeri a reușit performanța să fie atît la putere, cît și în opoziție. La putere e neoficial, deși programul de guvernare îi aparține în mare parte, că altfel nu ieșea coaliția. În opoziție se plasează automat cînd nu-i convine vreo măsură luată de guvern. În general, e nemulțumită de viteza cu guvernul îi pune programul în aplicare și promite că o să facă treabă serioasă cînd va cîștiga alegerile din 2026, iar șeful partidului o să devină, cu voia dumneavoastră, prim-ministru. În programul de guvernare e un punct în care se prevede ca funcționarii publici să denunțe persoanele care nu au locuiesc legal în țărișoară. Cel mai mare sindicat al personalului didactic s-a declarat împotriva acestui punct aflat, deocamdată, în fază de studiu, pe motiv că dascălii nu ar fi delatori.

Probabil că va urma.

08 septembrie 2023

ISTORIA SUNETELOR (V), LA URBAN BLUES FEST 2023

Primul eveniment conex organizat la Urban Blues Fest #4 este lansarea antologiei ISTORIA SUNETELOR, al cincilea volum al redacţiei revistei virtuale Arta sunetelor şi invitaţii lor. Acest volum este coordonat de Radu Lupaşcu şi Gabriel Petric și îi are printre autori pe: Alina Ciolcă, Ioan Big, Alexandru Mamina, Virgil Mihaiu, Talaba Nimrod, Claudiu Oancea, Mimo Obradov, Emil Răducanu, Bogdan Lucian Stoicescu, Cornel Stranschi şi George Volceanov. Conferinţa de presă este programată pentru 21 octombrie 2023, ora 18. După lansare, trioul GRAIU va susţine un minirecital. Evenimentul se va desfăşura în sala mică de la Pub, iar intrarea va fi gratuită. „Am rămas pe baricadele rockului, bluesului, jazzului şi am sprijinit artiştii români cu real talent şi caracter. Nu am ignorat pe nimeni, însă am fost nevoit să ocolesc aroganţa, falsitatea şi impostura. Experienţa de peste 25 de ani din publicistica mioritică m-a ajutat să trec peste toate opreliştile media, să aleg grâul din neghină şi am continuat să ofer tuturor celor interesaţi, tineri sau maturi, adevărată faţă a artei sunetelor, care dăinuie şi rămâne mărturie generaţiilor viitoare. Am pus pe harta Bucureştiului un festival de blues cu personalitate, unde am promovat deopotrivă artişti români tineri sau consacraţi, din toate provinciile României. Pentru următoarea ediţie am pregătit lansarea unei antologii unicat, Istoria sunetelor, despre care se va vorbi şi comenta mult pentru că am avut fiecare curajul de-a spune lucrurilor pe nume! Am un regret profund că editurile mari nu ne sprijină în a promova muzica autentică, pe artiştii ei şi a pătrunde informaţia artei sunetelor în toate cotloanele ţării.” (Radu Lupaşcu) “GRAIU reinterpretează organic muzici în graiuri din ceea ce poate unii am auzit la școală că sunt dialectele istorice românești (două din ele pe cale de dispariție): aromâna, meglenoromâna, istroromâna și, desigur, dacoromâna (româna standard nord-dunăreană), într-o oglindă tematică și sonoră cu muzica tradițională în graiul afro-american de dinaintea bluesului și jazzului. Cântece ritualice și de joc, balade haiducești, doine, cântece lirice și pastorale din Tessalia, Pind, Meglen, Albania, Macedonia, Istria și diferite zone din România, iar de cealaltă parte a Oceanului – field-hollers, spirituals, shouts, prison blues, cântece de muncă și gospel.” (Alina Ciolcă) Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, primul festival din București dedicat bluesului, sold out la prima ediţie şi a treia ediţie, se va desfăşura în excelenta locaţie The Pub Trocadero, de la Universitate, în zilele de 20, 21 şi 22 octombrie 2023. COTIDIANUL 7 sept

05 septembrie 2023

POȘTA REDACȚIEI sau FIECARE ROMÂN CU GPL-ul LUI

ANATOL POPESCU GIONI, București. ’’Votăm, dle redactor, numai lozinci de căcat. Ponta o avea p-aia cu Mândru că sunt român. Iohannis era cu România normală. Și când a văzut că ciuciu normală a dres-o cu România educată. Și după ce erai și mândru și normal, vedeai că n-ai niciun ban în buzunare și nu era bine. Nicio lozincă nu-ți aducea bunăstarea promisă, de care aveai nevoie. Da. Propun pentru 2024 câteva lozinci de bun simț, poate vreun candidat citește Călimara dvs și folosește vreuna. De exemplu: Un român - un GPL, Să mâncăm online, Cine nu-i gata îi mărim pensia. Și câte și mai câte’’. Lozinci de bun simț, dle Gioni. Le propunem unor partide. Să vedem. Dar mai trimiteți și ceva cu copiii, cu arșii, cu Arafat. De exemplu: Cine-a pus arafat pe clanță? MANUELA BIBESCU, Ploiești. Veneam ieri de la Breaza, spuneți, și am făcut dreapta pe DN1. În fața mea, în coloană, zeci de mii de veverițe mărșăluiau spre capitală. Umăr la umăr, coadă lângă coadă, alună lângă alună. O mare stacojie de blănuri și dinți. Unde mergeți, am întrebat. La guvern. Să ne cerem drepturile. Vrem ghindă mai ieftină, păduri fără taxe, piscine, scorburi, gagici pentru ăia mai bătrâni care nu mai pot, umbrele, mingii, catifea, pălării, palete de tenis, sacoșe pe care să scrie ceva cu ecologie și cu bio, bio alune, bio semințe, bio oameni. Și mături, da, mături ca să facem curat. Coloana era acum spre Florești Prahova. Grupuri, grupuri de veverițe se opreau pe marginea drumului și râdeau. Râdeau de ele. Pentru că nu mergeau de bună voie la București. Erau silite de securiștii pădurii. Altfel erau date afară. Și nu mai găseau altă pădure. Începuse să plouă. Pe alocuri cu grindină. Pe alocuri cu bucăți de mușețel. Prin alte părți cu mingii de ping pong. Le-am lăsat în urmă. În urmă le-am lăsat. CECE VASILESCU, Craiova. Ați organizat un meci de fotbal pe stadionul din localitate. Patru echipe. Dinamo, Steaua, CFR Cluj și Arsenie Boca din Cugir. A rezultat un fotbal de calitate cum numai patruzeci și patru de jucători pot presta. Au fost puse două porți și pe lateralele stadionului, astfel că fiecare jucător marca unde voia, urmând o ploaie de goluri. Meciul s-a terminat 8 la 9 la 10 la 11 pentru cei de la Arsenie Boca. Propuneți ca fotbalul românesc să se desfășoare de acum înainte în acest mod. Patru echipe odată. Interesant, dle Cece. Foarte interesant. La valorea actuală a soccerului authton, propunerea dvs va fi binevenită.

01 septembrie 2023

DENEUNU MAN

...bună, bună, nu dragă, n-a fost așa...în primul rând că Sixto cânta degeaba pe străzile din Detroit crezând că-l va detrona întro bună zi pe Bob Dylan...degeaba...primul lui disc pe care era și Sugar Man a fost un eșec pentru că producătorii au vrut să-l fure...în sfârșit, discul ajunge nu se știe cum în Africa de Sud pe vremea aparthidelui și Sugar Man face carieră acolo...pe stadioane, în baruri, pe străzi, până când a fost eliberat Nelson Mandele...da, dragă...Sugar Man era socotit revoluționar... Dar Sixto, în Detroitul, lui habar n-avea, a trebuit să vină Mandela la putere ca să afle...vestea i-a adus-o un grup de ziariști sud africani...și așa a început celebritatea lui Sixto Rodriguez, așa să ști....Nu l-a detronat niciodată pe Bob Dylan dar a avut o carieră excepțională după acel eveniment cu Mandela...ce chestie, nu? La noi va fi la fel...Cu melodia aia Pe Valea Prahovei a Ilincăi Cerbacev...Pe valeeee, pe valea prahovei un cântec aaaaaa-nflooooriiiit...mai ți minte, nu? Ei bine, toți cei care stau nemișcați de ani de zile pe DN1 vor adapta melodia până va deveni revoluționară și ăștia de la putere vor pleca fără să miște un deget, își vor blestema zilele că în 35 de ani n-au făcut autostradă... înțelegi? Hitul se va numi Deneunu Man și-l înveți cât stai alea cinci șase ore între Curmarnic...cum? Comarnic? Nu, dragă, se scrie așa și se citește Curmarnic...așa...și Bucișteni, cum, Bușteni?, nu, dragă, se scrie cum spui dar se citește Bucișteni...în sfârșit, ai înțeles diferența...Sugar Man a instalat democrația în Africa de Sud...la noi Deneunu Man va izgoni o șleahtă de nepricepuți la gunoi....Și vor veni alți nepricepuți, dar noi vom cânta Deneunu Man până se va desființa țara asta, că așa se v-a-ntâmpla...Înțelegi? Nu, nu pun ouă...budinca e bună așa, crudă... puțin usturoi, puțin piper...din paste? Din paste o faci? Nu știu, ce să zic? Deneunu Man va fi începutul...Melodia se va duce spre Bulgaria, acolo la fel...Apoi, spre Ungaria...va face carieră până se va face o autostradă ca lumea de la Sofia la Brașov sau cam așa ceva...Ce să fac? Sunt la Breaza, pe terasă...Latră un câine, cad mere, îmi calc o cămașă...pa, pa, tu...Vorbim....

31 august 2023

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ

În primul rând că fiica împărătesei roșii, că tot am pomenit de ea, avea mustața roz. În rest era toată roșie, închipuiți-vă. Degete, mâini, abdomen, sâni, urechi, nas toate roșii. Spre deosebire de fiica Împărătesei Verde care avea mustața tot verde. Tânărul Adamclisi, un tânăr bogat care deține până și tramvaiul care lega cele două împărății, care le curta pe amândouă, le deosebea după mustață. Când se ducea la cea roșie se suia în tramvai și comanda vatmanului: Du-mă la aia roșie. Și tramvaiul, numit Colours of People, traversa cei trei munți și două fluvii care despărțeau împărățiile. La fel făcea și la cea verde. Fiica cea roșie, îi vom spune așa, pe nume Adina a III a, îl aștepta croșetând într-o poziție provocatoare. Vorbeau: A plouat. Da. Cu fulgi mari. Brazii s-au mai adunat. Da. Merge curentul electric? Da. La vânătoare când te duci? Da. Apoi, făceau dragoste. Mustața roz se plimba e corpul lui Adamclisi și lui îi plăcea. Apoi el pleca la fiica cea verde. Ea, pe nume Fiona a V a, îl aștepta într-o poziție provocatoare. Vorbeau: A plouat. S-a întrerupt taman teveul care mergea non stop. Da. Să-mi cumperi altul. Da. Cu aripi. Da. Să zbor cu el. Da. Și făceau dragoste întrun balansoar verde. Mustața verde umbla pe tot corpul lui Adamclisi. Tânărul murea de plăcere. Până-ntro zi când Adina a III a găsi urme de mustață vede pe corpul lui Adamclisi. Mai ales sub bazin. Ce-i asta? Da. Cum îți permiți? Da. Cearta sfârșea nelămurit. Ea îi dona jumate din împărăție, o sfetnică de nevastă, toți caii, trei măgari cărăuși, un alt tramvai numit Un tramvai numit dorință, șase cepe că atâtea avea și-l dădea afară. Cerul se colora în roșu de fiecare dată. Avioanele se ciocneau. Fructele nici atât, așa de tare se certau întrun balcon meschin de la etajul șase al Împărăției roșii. Doar mustața roz se vedea. De departe. Adina a III a era descumpănită. Derutată? Îl iubea ea pe Adamclisi? Îi citea gândurile? Frământările? Glumele? Îi plăcea tramvaiul lui? Se roșise la față. Nu era capabilă de dragostea lui. De loc. De necaz atunci, puse mâna atunci și-și rase mustața. Cu un Bic dă-la cu două lame. Sau trei.

30 august 2023

TABLOUL DE DOI CM PĂTRAȚI

Ieri s-au împlinit opt ani de când n-am mai pictat nimic. Opt ani în care am zis că mă reapuc de mâine. Mă apuc de mâine de tabloul la care am lucrat cinci ani. Tabloul de căpătâi. Un tip intră pe o poartă. Într-o curte. În dreapta natură cu mere, în stânga câteva căpițe de fân. Mi-a fost comandat de un teatru din provincie pentru biroul directorului. Am căutat câțiva ani natură. Nu găseam decât cu pepeni. Am căutat câpițe de fân. Nu găseam decât cu rufe uscate. Întinse claie peste grămadă. Între timp directorul teatrului s-a însurat. Gagica lui, o fostă dactilo din teatru care în tinerețe jucase sau suflase Hamlet, deci gagica lui a zis că mai trebuie adăugată în tablou și o sondă cum este pe steagul țării. Brazi și toate alea. Ba chiar și un F16 american. Nu era loc de toate astea. Pânza mea avea doi pe doi cm, era deci o miniatură. De copiat pentru filatelie. Directorul și fosta au făcut trei copii. Ăla mare mi-a zis să mai adaug și cum merge el la mare la 2 Mai. Mijlociul că să-i bag într-un colț și vesurile unui cântec de Gheboasă. Cel mic s-a dus în grajd cu tavă de jeratec. Avea 80 de grade tava. Așa că a plecat cu calul spre Bosfor. În trecătoare era o neliniște zgomotoasă. Fiul directorului a scos sabia ca să liniștească lucrurile. Imediat a apărut pe cer un glob auriu. Astfel că au înflorit toate panselele. Toate brândușele. Era o frumusețe cum de mult nu se mai pomenise în Asia. De pe vremea lui Alexandru cel Mare. Așa că fiul directorului m-a întrebat dacă am auzit de Alexandru cel Mare. Hm! Glumea. I-am spus că eu sunt în continuare pe chat cu Alexandru cel Mare. I-am arătat în calculator. Alex, cum îi spuneam eu: Ce faci, Denis? Eu: Bine. Mă expatriez. Încet, încet soarele dispăruse în spatele grajdului de unde cei doi plecaseră după fata împăratului verde sau galben. Nu era decât cea roșie acasă așa că au trecut mai departe. Peste Carpați. Peste Mediterană. Uite-i la orizont. Două mogâldețe. Una cu patru picioare, alta cu două. Iar în desagă cu tava. Cu jeratec. Care scote fum. Uite, și fumul se pierde la orizont. Da, nu se mai vede acum. Nu.

19 august 2023

Două la un leu - 70

 Ceva grav s-a întîmplat de-am reînviat rubricuța asta. Fix la cafeluța de dimineață, pe cînd îmi citeam știrile din ziarul suedez. Așa am aflat că:

1. Breivik dă, iarăsi, în judecată statul norvegian pentru detenție în izolare timp de 11 ani și vrea eliberare condiționată. Da, s-au împlinit 11 ani de cînd i se încalcă drepturile omului, el care n-a încălcat deloc dreptul la viață a celor 77 de oameni pe care i-a ucis. 

2. suedezii și, poate, restul lumii ignorante încă finanțează armata lui Putin, cumpărînd de la companiile (atenție, urmează Lista Neagră): Mondelez, Procter&Gamble, Bonduelle, Barilla, Unilever, Geely Holding (chinezii de-au achiziționat Volvo), Nestlé, Lactalis, Carlsberg (situație neclară aici). Huă lor, da' discret, să nu se supere Muma companiilor multinaționale.