24 noiembrie 2007

La aniversara : 30 de ani de metrou

Ce sa-ti spun ?! De cind te-ai intors in tara numai te vaiti ! Gurrrra !

Nu-ti convine ? Ia-ti masina mica !

Ce se-ntimpla ??

Sa zicem ca ai treaba la mahalaua autostrazii Bucuresti-Pitesti, mai precis la Valea Cascadelor, de unde isi ia toata lumea gresie si faianta. Tu stai in orice alt colt de Bucuresti pe care tre’ sa-l traversezi cumva, daca n-ai masina mica (ba, da’ fraier mai esti) ca sa-l ocolesti. Si cum sa-l traversezi daca n-ai masina mica (du-te, ba, de-aicea) ? Cu metroul !

Bine, gata, coboara la metrou, asteapta 10 minute sa vina, baga-te intr-un colt, da’ fii vigilent si arunca-te pe primul loc eliberat, ca ai drum lung de mers si o sa te doara picioarele. Daca ai avut inspiratia sa-ti cumperi un ziar, deschide-l larg, sa citeasca si vecinii de scaun, nu fi scirtar. Daca nu, lungeste-ti gitul peste umarul posesorului de Libertatea de linga tine.

De unde ai veni, la un moment dat tot tre’ sa schimbi metroul si atunci asteapta inca 6-10 minute pina vine. Noroc cu panourile care anunta, in mod absolut genial, timpul scurs de cind a plecat ultimul tren. Cum de ce ?? Ca sa poti injura Metrorexu’ de minute si secunde, in loc de sfintii din calendar, cum ai fi tentat, ateule ! Adica te-ai gindi c-ar fi mai normal ca tabelele alea sa indice minutele pina la urmatorul metrou, ca la, sa zicem, Paris ? Da’ crezi ca Metrorexul e oracolul din Delphi ?

Sa zicem ca schimbi in eterna si fascinanta statie Eroilor (despre logica magistralelor, numerelor din statii, hartilor acestora, poate scrie altcineva, cu nervii mai tari). Nu astepta sa primesti indicatii de la conduc(a)torul metroului. Mai uita-te pe pereti, da’ ridica bine capul, ca panourile au fost plantate de berze, ca sa pastreze surpriza pentru pasagerii din metrou. Sau ia-te dupa lume, turma cunoaste intotdeauna drumul cel bun.

Hai c-ai reusit sa urci in metroul care-ti trebuie! In mod normal primesti confirmarea dupa ce s-au inchis usile. « Atentie, se inchid usile ! », zice nea soferul de data asta. Destul de clar si suficient. Metroul porneste. E din ala vechi, in intregime redecorat de tineri artisti post-postmodernisti. O afacere pentru Metrorex, ca nu a platit nici un ban. Compania s-a obisnuit atit de mult cu imbunatatirile gratuite incit in unele vagoane nu exista nici macar o harta pe neoane, usi sau pereti.

Zici ca nu cunosti traseul, numele statiilor pina la destinatie ? Aveam pretentii de la tine, mormolocule ! Pai intreaba calatorii ! Daca sint doar doua babe tremurinde in vagon, in premiera mondiala pe traseu, orienteaza-te singur. In fiecare statie, scoate binisor capul si cauta din priviri un panou, o inscriptie, o pictura rupestra, orice iti poate da o indicatie despre locul in care te afli. Si mai pune-ti si mintea la contributie. De exemplu: coboara multi studenti, inseamna ca esti la Politehnica / Semanatoarea / Grozavesti / Universitate / Piata Romana. Ce-i asa de greu ? Sau iesi de-a dreptul, eventual urca pe scari, treci de turnicheti ca sa vezi indicatiile spre diverse bulevarde si statii de autobuze. Ai, ma, ce Dumnezeu, doar sintem un popor de destepti !

Deodata, miracol ! Se aude o voce de inger, venita direct din cer, prin sistemul 3G al telecomunicatiilor puse in slujba umanitatii : « Urmeaza statia Pacii, cu peronul pe partea stinga ». Ai viziuni, e clar, suferi de mania persecutiei.

Cobori, in extaz, si vrei sa iesi pe la iesirea cea mai apropiata, desi vezi ca toata lumea se indreapta spre capatul celalalt al statiei. Babele dupa tine. Urci sprinten, vezi zona de bilete, turnichetii vraiste, intelegi de ce (ba, da’ esti facut gramada). Inapoi la turma.

Uite d’aia nu e nash pe metrou ! Ca sa n-ai pe cine stresa tu, ba, frustratule!

Deputatii nu mai ies la iarba verde

Academia Catavencu e circotasa. N-ar vedea ea jumatatea plina a paharului s-o pici cu ceara. Si ce daca deputatii au respins proiectul de lege privind instituirea Zilei Plantatiilor? Foarte bine !

Catavencii au inteles din faza asta ca cetatenii n-o sa mai aiba nici un imbold pentru a planta un pom (activitate sfinta din treimea pom-casa-copil). Poate ca nu s-au uitat bine la reluare ! Cine are constiinta poa’ s-o faca si singur, nu impins de la spate de vreo lege, nu ??

In plus, si cea mai importanta consecinta imi pare a fi ca, nevotind legea asta, alesii nostri isi arata clar dezinteresul pentru iesit la padure, bere si mici cu ocazia zilelor libere de la Stat. Ma refer la cei 161 (din 184 prezenti) care au votat impotriva.

Fratilor, asta inseamna 161 de jipane mai putin. 161 de paduri luate cu japca mai putin. 161 de viloaie cu fortarete in jur mai putin !

Pai, e de colea ?!

Iar cine vrea sa replanteze codrii Vlasiei n-are decit s-o faca la el la bloc.

(info din Academia Catavencu, nr. 45, 14-20 noiembrie 2007, “Deputatii vor doar un singur copac cu flori in Romania, pag. 24)

22 noiembrie 2007

Nimicuri

Imbulzeala, baa, la aeroportul din Baneasa, care intra primul la controlul de pasapoarte. Desi de asteptat asteapta toata lumea bagajele care vin dupa un timp, in ordinea decisa de muschii lucratorilor.

Mergem la o circiuma buna si de fite din spatele Casei Presei Libere. Gropi, gropane, balti dintr-un trotuar in altul. Domnu’ proprietar, mai incercati la Primarie, si daca nu vor si nu vor (antipatii politice), la valoarea dumneavoastra puteti arunca vreo doua roabe de pietris, nu ? De ce nu ma mir ca nu va fug clientii ? Parcagiul ne cearta ca am mincat din locul de parcare al masinii parcate deja alaturi. Dam inapoi si redam centimetrii Cezarului.

Bulevardul Stefan cel Mare e bombardat. Se lucreaza la linia de tramvai, bordura, asfalt, semafoare – ca nu merge nimic. Incerc sa traversez, dar soferul roman nu are respect pentru pieton. Cind nu merge semaforul, poti sa traversezi in fuga, si-atunci claxonat cu minie de soferii de gipane. Si tot asa pina traversezi Colentina si da Domnu’ sa iesi din capitala. Eu am avut noroc cu o masina de politie care a frinat in buza.

Masini parcate cit mai nesimtit cu putinta, cite doua-trei in paralel, pina spre mijlocul strazii, atunci cind nu e suficient ca una bucata gipan sa blocheze strada cu totul. Si amaritul ala din spate tot claxona, saracul, degeaba. N-am vazut niciodata vreo amenda pe vreun parbriz de masina parcata in intersectie, pe trecerea de pietoni sau sub panoul de interzis stationarea. Practic in orasul asta te poti parca oriunde pe drumul public. In Paris am vazut varsatorii de P.V.-uri (amenzi) de la primarie postindu-se in sector la ora 9 fara 5, in conditiile in care parcarea e gratuita de seara pina la ora 9. isi ascuteau creioanele si facea exercitii cu degetele ca sa nu amorteasca de la atita scris.

Dau citeva picaturi de ploaie, ies milioane de masini cu cite un pasager in habitaclu, iar soferii astia nu se suporta intre ei si se injura de la primul claxon. In State, pe anumite autostrazi, prima banda e rezervata masinilor care contin mai mult decit soferul si sacosele burdusite la supermarket; va dati seama cit de lejer se circula pe banda aia pe care smecherii nu indraznesc sa treaca ilegal, cum trec ai nostri pe liniile de tramvai. Ce inseamna puterea Politiei, dom’le !

De doua zile la mine in cartier e pana de curent. Seara, evident, cind e intuneric (truism pentru a sublinia banalitatea situatiei). Aseara vreo patru ore. In seara asta doar (doar?!) o ora si ceva.

Am avut control la bilete pe linia expres. E foame mare la controlori ? Era singura situatie cind dadeam un ban la sofer, ca n-aveam de unde sa iau cartela intotdeauna. Noroc ca soferul altui autobuz ma sfatuise, in aeroport, la plecari, sa merg dincolo, la sosiri, sa-mi iau cartela ca sint controlori pe traseu.

Autobuze, metrouri cu traseele prezentate aiurea. Daca nu cunosti directia autobuzului ai sansa sa iei 9 din 10 autobuze aiurea. Oare e asa de greu pentru sofer sa schimbe afisajul electronic ? Daca treaba asta are un grad de dificultate atit de ridicat, ce sa mai zic de afisajul din metrou care, bine intentionat, dar cu informatiile pe stil vechi, indica mijloace de transport cel putin suspendate din cauza lucrarilor ?

Cica duminica alegem europarlamentarii si participam, daca vrem, si la referendum. Cunoaste cineva intrebarea la care raspundem la referendum ? Mai conteaza cine merge cind europarlamentarii nostri nici nu se aud, iar comisarul nostru recunoaste fara mustrari de constiinta limba moldoveneasca ? Parca imi vine sa votez cu reprezentantii PRM-ului care au reusit sa dizolve grupul de extrema dreapta (care tot cu ajutorul lor s-a format).

Franta toata e in greva, iar fostul lor presedinte pus sub acuzare de coruptie.

Europa incepe sa ne urasca, tara dupa tara. Rasar Mailati peste tot, care mai de care mai autentic sau mai fals. Ma astept ca in spatele fiecarui hot, vagabond, criminal sa fie un cetatean roman. Oare individul care a luat ostateci in Berlin era tot roman ?

Pina ne spalam imaginea si renuntam la dorintele de purificare etnica si (fals) morala, poate reusim sa ne recuperam o parte din umanitate. Mai ales in spitale unde copiii sint condamnati la moarte inainte de a se naste. In spitale unde viata are pretul bancnotelor indesate in buzunarele asistentelor si medicilor. Se stie si totusi toata lumea se mira inocent : se da spaga in spitale ? Cum adica doctorul nu se uita la tine daca nu-i dai plicul gros ? Sau cel putin nu se mai uita a doua oara. De ce ne simtim obligati sa dam spaga peste tot ? Cita ipocrizie.

Si nu pot sa nu observ moda asta, ca fiecare post de televiziune, fiecare ziar sa-si gaseasca drama, cazul tragic, in exclusivitate, pe care sa-l intoarca pe toate fetele si pe care toti ceilalti sa-l fure, din gelozie. Parintii copilului (cazul Sebastian Lungu) se plimba de la o televiziune la alta, la toate orele. Problema e dezbatuta din toate unghiurile, cu toate armele, pentru toate tipurile de audienta.

Cazul social a devenit vaca de muls. Mediatica.

09 noiembrie 2007

Niste cifre: bogatii

Sa vorbim mai intii despre inegalitatea veniturilor. In Statele Unite, de exemplu, inegalitatea veniturilor a atins niveluri nemaivazute din 1880 (cf. The Economist). In 1979, venitul mediu al procentului din virf (adica cele mai mari venituri) era de 133 de ori mai mare decit cel al ultimelor 20 de procente de populatie (adica veniturile minuscule); in 2000, acest raport era de 189.

In Franta: pe la mijlocul anilor ’50, cadrele (adica de la sef-serviciu in sus) cistigau in medie de 4 ori mai mult decit muncitorii, insa muncitorii puteau sperau sa ajunga din urma salariul mediu al cadrelor din 1955 prin 1985. Pe la mijlocul anilor 1990, cadrele cistigau doar de 2,6 ori mai mult decit salariul mediu al cadrelor, insa aveau nevoie cam de vreo trei sute de ani ca sa-i ajunga din urma. Carevasazica am ajuns sa cistigam mult mai putin decit altii, ceea ce putem suporta, insa am pierdut orice speranta de a-i ajunge din urma, ceea ce nu prea putem inghiti... Sigur ca nici copiii copiilor nostri nu vor reusi sa traiasca mai bine decit noi in conditiile astea.

Acum sa vedem cam care ar fi diferentele intre tarile bogate si cele sarace. In 1990, americanul cu venituri medii era de 38 de ori mai bogat decit un tanzanian. Azi el e de 61 de ori mai bogat.

Si, cireasa de pe tort, veniturile bogatilor cu adevarat bogati. In Franta, in 2005, vreo 80 de patroni au incasat intre 22,6 milioane si un milion de euro (in afara stock-optiunilor, evident). In acelasi an, in Statele Unite, conform unui studiu Standard&Poor, salariul mediu al PDG-lor din primele 500 de firme e de 430 de ori mai mare decit cel al unui muncitor, de zece ori mai mult ca in 1980. In plus, patronii incaseaza sume babane si cind parasesc compania.

In incheire, doua vorbe despre miliardari. Daca in 1988 se considera ca un om era bogat daca avea 100 de milioane de euro, astazi vorbim de un miliard de dolari (conform Philip Beresford, care stabileste in fiecare an lista primilor 5 000 de bogati britanici)!

Revista Forbes a inceput, in 1985, sa faca recensamintul miliardarilor. Daca la T0 erau 140, in 2002 erau 476, iar in 2005 – 793. De curind a intrat si un roman in gasca asta selecta. Acesti 793 invirt printre degete circa 2600 de miliarde de dolari. PNUD zice ca venitul celor mai bogate 500 de persoane din lume este mai mare decit al celor 416 milioane de persoane cele mai sarace... Ca nu stiu cum s-o spun sa fie mai clar in romaneste. Ideea e ca un putred-de-bogat cistiga mai mult decit un milion de amariti. Mai mult decit atit (mai mult??), exista oameni care cistiga mai mult de un miliard de dolari pe an. Mai conteaza cine sint?

(date din acelasi Herve Kempf – „Comment les riches detruisent la planete”, cu promisiunea ca o sa fie un post si despre ecologie...)

08 noiembrie 2007

Boxul, ca stil de viata

Din ciclul sportul bate viata. Eu am ramas fara cuvinte, chiar daca articolul e neclar (asta nu ma mai mira): au furat, dom'le, sau nu? Domnule Doroftei, cum comentati? N-o sa cititi mai multe aici, dar trebuie sa dau sursa. "Dupa ce trei boxeuri romani au furat dintr-un magazin din Chicago dar si dupa esecurile pugilistilor romani la Campionatele Mondiale de la Chicago, Federatia Romana de Box a desfiintat lotul national al Romaniei iar antrenorul coordonator, Relu Auras, a fost demis, informeaza HotNews. Cei trei pugilisti asupra carora planeaza suspiciuni ca au vrut sa fure dintr-un magazin din Chicago, Bogdan Dinu, Ronald Gavril si Iulian Stan, au fost exlusi din viata sportiva, decizie luata si de AIBA."

Inca una si ma duc

Aici sint banii dumneavoastra!

07 noiembrie 2007

Europa ne da cu flit

Dupa italieni, si englezii ne vor afara din tara lor. Deocamdata dezbat in parlament. Asteapta si ei un pretext? Mai multe aici.

Ministerul desertaciunilor

Ar fi trebuit sa fie un post no comment, dar am gasit si vorbe si imagini. Ce-ati zice de un referendum la propunerea ministrului?! Care sa fie, logic si economic, in aceeasi zi cu referendumul pentru votul uninominal si alegerile europarlamentare. Deci astea doua plus deportarea in desert. Un trei in unu. Preiau si editorialul lui Turcescu din Cotidianul, cu indemnul de a citi si comentariile cititorilor. Solidaritate, onestitate, rasism. Unde mai e granita intre toleranta si saturatie?

06 noiembrie 2007

Niste cifre: saracii

11 000 000 de persoane in Germania, 7 000 000 in Franta traiesc sub pragul de saracie.

Ce este saracia? Saracia este un prag de venit. In Franta, de exemplu, este considerata saraca o persoana care cistiga mai putin de 50% din venitul median. Venitul median este suma care imparte populatia in doua, o jumatate avind peste acest venit, celalalta mai putin. La inceputul anului 2006 suma era de 1254 euro pe luna (cotizatii platite si alocatii primite). Acest nivel se ajusteaza in functie de numarul de membri ai familiei. Definitia Uniunii Europene e stabilita pe acelasi principiu, numai ca pragul de saracie e fixat la 60% din venitul median.

In Elvetia, asociatia Caritas estimeaza numarul saracilor la 1 000 000 in 2005, adica 14% din populatie (in 2003 erau 850 000); 6% din populatie sint lipsiti de orice sursa de venit. In Germania, in 2003 13,5% din populatie traia sub pragul de saracie. In Marea Britanie, 22% in 2002. in Statele Unite, 23% se afla sub venitul median (asa cum e definit in Franta).

Nu numai persoanele fara ocupatie sint sarace. In Franta sint intre 1,3 si 1,6 milioane de persoane care lucreaza si totusi sint sarace. 20 000 000, adica o treime din populatie cistiga 1,7 sau 1,8 SMIC (salariu minim interprofesional de crestere, adica cel mai mic salariu pe ora care poate fi platit; pentru 151,67 ore/luna acesta este de 1 280,07 euro brut, adica in jur de 1000 euro net).

In timp ce tarile din Nord redescopera saracia, cele din Sud se zbat intr-o situatie mult mai grava. Conform PNUD (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), in tarile din Sud un miliard de persoane supravietuiesc in saracie absoluta cu mai putin de un dolar pe zi. Un alt miliard traieste cu mai putin de 2 dolari pe zi. 1,1 miliarde de oameni nu au apa potabila, iar 2,4 miliarde nu au canalizare.
(info din "Comment les riches detruisent la planete" de Herve Kempf, Editions du Seuil, 2007) ps: revin, azi 08.12: se pare ca in Romania vorbim de 3.000.000 de saraci (si nu noi).

05 noiembrie 2007

Pauza de publicitate

In vara anului 2003, Read Montague, un neurolog de la Universitatea de Medicina Baylor (Houston), a ajuns la niste concluzii vesele in urma unor experimente simpatice. Experimentele: teste-oarbe in care subiectii consumau Coca-Cola si Pepsi. Au preferat Pepsi. Teste cu bauturile identificate. Oamenii s-au repezit la cutiile de Coca-Cola. O alta serie de teste a fost facuta cu tomograful (rezonanta magnetica). Si atunci savantul trage urmatoarele concluzii:

  1. Regiunea creierului care e solicitata la vederea unui brand, cortexul prefrontal, face apel la memorie si joaca un rol important in procesele cognitive.
  2. Testul gustativ pe neve implica aria cerebrala numita „putamen ventral” (traducere aproximativa, n.b.), legata de notiunea de placere.

Ceea ce a mosit, in mod firesc, nasterea unei discipline din ce in ce mai mult stiintifice si din ce in ce mai putin fantastice, si anume neuromarketingul.

Uite asa consumatorul este urmarit in tot ce face, priveste, clipeste, clicaie pe internet. De exemplu, agentia BBDO din Dusseldorf studiaza conceptul de brain-branding (cum intra anumite branduri in memoria pe termen scurt a creierului).

Studiile facute in sensul asta au aratat ca mediumul care asociaza sunetul si imaginea determina o memorare inconstienta mai buna a mesajelor publicitare. Cum ar veni, televiziunea bate radioul sau panourile de pe strada. S-a mai demonstrat si ca un mesaj incarcat din punct de vedere emotional mareste atentia. Incarcatura emotionala genereaza secretia anumitor substante de catre amigdale, care favorizeaza, la rindul lor, memorarea.

De unde si muscaturile languroase din tartina cu margarina, pizza al carui parmezan se intinde la nesfirsit... facute sa inghitim in sec pe termen lung. Mai mult decit atit, televiziunile se intrec in a oferi telespectatorilor ratia de emotie pozitiva pentru a putea asigura o mai buna receptare a reclamelor de dupa (vezi jurnalul-spectacol, de exemplu).

Cercetarea intima a creierului consumatorului a confirmat si urmatorul fapt: conditiile de receptare a unui brand sint mai eficiente atunci cind „tinta” nu consientizeaza faptul ca este vizata de mesaj. De unde si dezvoltarea advertainment-ului (incrucisare dintre publicitate si divertisment), plasarea de produsele in programe tv, filme etc. (Procter&Gamble si Viacom/CBS, Volkswagen si Universal/NBC), cu alte cuvinte publicitate mascata.

Toate astea pentru a stimula vinzarile.

Pe seama inconstientului nostru.

(informatii din Le Monde Diplomatique, „Scanner les cerveaux pour mieux vendre”, noiembrie 2007)

Stire de ultima ora

Cica Rromica nu si-a violat victima! Citeste si te cruceste aici. Cam atit despre corectitudinea presei senzationaliste de pe la noi si de aiurea. Care povesteste totul despre razbunarea italienilor. Poa' sa zica orice. Si sa faca orice: ghetouri, stele galbene, deportari. Da' sa-l fluiere pe Adi Mutu, asta-i culmea tupeului! No, pina aici!

03 noiembrie 2007

Dedicace

A Raphael.

Nu am poze

Am fost aseara la concert. Ne-a sunat cineva pe la 6 seara sa ne zica de un concert la care cinta Parabellum. As zice echivalentul lui Iris de la noi, dar in varianta punk cu plamini hiperdezvoltati. Am luat puiul de-o aripa si l-am aruncat in congelator, am pus niste paste la fiert si am mincat pe repede inainte, facindu-ne incalzirea cu niste piese de-ale lor, printre care si o adaptare dupa Amsterdam, al lui Jacques Brel. Toate bune, numai ca in seara respectiva cintare era la Neuil les ceva, adica la vreo ora si ceva de mers cu masina si citeva minute bune de ratacit dupa drumul cel bun. Nici o problema, ajungind aproape de fata locului, niste tineri binevoitori ne urla directia cea buna din gurile scoase pe ferestrele masinii, printre brate care agitau sticle de bere. Baietii stie, ne-am zis noi si ne-am trezit inconjurati de alti purtatori de sticle, creste, pantaloni de camuflaj, tigari aromate sau ciini in lesa. Acum chiar ca eram la fata locului, unde realizam ca n-aveam bere la noi (cu care oricum nu se putea intra in urma controlului corporal de la intrare). Ne-am gasit cu sursa noastra - aici tinerii stiu tot ce misca in materie de concerte cu un an inainte - care ne-a imprietenit cu prietenii lui care ne-au oferit cite o bere. Iarba nu ne-au dat. Intram in sala de festivitati a oraselului in care se tinea festivalul de punk-rock-hard core -metale (eram in cea de-a doua seara). Pe scena se isteriza in engleza rockului de astazi un grup de francezi neurotici dupa nume. Stam la coada la bere - 2 euro paharul de 250 ml - si cola echitabila - 1 euro. La toaleta masculina coada se masura deja in jumatati de ora. Inauntru deci, oamenii erau abtiguiti bine (a doua zi de festival, dupa cum va spuneam), unii cu priviri golite de orice sens in viata, altii cerind o tigara sau un pic de bere. In margine, pe stinga si pe dreapta, tarabe cu cd-uri, tricouri si alte suveniruri. In mijloc pupitrul de sunet, cam cit ala de la Festivalul de la Mamaia. Treaba serioasa. Culoarea predominanta pentru orice: negru. Se zaresc, totusi, cite o creasta oxigenata, niste mese verzi sau un cap rosu carmin pina la ceafa. Accentul meu nu trece neobservat, insa festivistii, obositi, au batai de cap (sic) in a detecta Bucurestiul pe harta Europei. Oamenii se cunosc, se iubesc - constat eu dupa paharele baute in grup si piercingurile pe care si le pipaie reciproc cu limba. Actiunea e in fata scenei de pe care euforicii se arunca (cica gestul se numeste slam) in cap peste fericitii din primele rinduri. Pauza, in sfirsit. N-am avut noroc sa fac coada la buda, ca la fete nu era inghesuiala asa de mare. Mai trecea timpul. Se incearca instrumente, se pregateste scena, se fac probe de sunet. Sursa noastra vine intr-un suflet si ne-anunta ca urmeaza Parabellum. Fericire maxima. Toti pustanii se intorc de prin colturi, masini, toalete, iar slabii de ingeri de la locul pentru fumatori. Intuneric. Incepe. Intra in scena unul dintre chitaristi, cu o palarie cu niste cozi rosii. Nu foarte tinar. Stiam eu ca baietii sint in bransa de vreo 20 de ani cel putin, deci au terminat-o cu adolescenta cam de mult. Doar ca nu ma asteptam chiar la asa ceva (intelegeti de-aici ca a aparut si vocalul): un Adrian Paunescu, 15 ani mai tinar, 20 de kile in minus, o voce de te zdruncina, iesita direct din ficati. Pina la sfirsit am tot asteptat sa cinte Andrii Popa... M-am retras mai in spate, avind in custodie o pereche de ochelari, cheile de la masina si rezerva financiara strategica. In fata vedeam plutind, din cind in cind, o pereche de picioare. Delir. Pe scena coardele sar din balamale. In sala oamenii sar in toate partile, unul a cazut direct in cap fiind recuperat de SAMU care a ajuns prompt la fata locului. Cintaretul s-a abtinut de data asta, sursa noastra ne-a marturisit ca gleznele lui isi amintesc si-acuma de ultima data cind au incasat socul unei astfel de prize. Ca asta e cusurul unora: le place sa se crucifice pe bratele fanilor... Dupa doua bisuri, Parabellum coboara de pe scena printre muritori. Cascam si noi gurile de admiratie, merci a vous, cind vocalistul isi atinge pieptul cu pumnul strins in semn de multumire. Unul dintre noi (adica nu eu) se arunca la un set de intrebari si raspunsuri cu el, pentru ca ii trimisese cartea cu dedicatie si vroia sa stie daca a primit-o. Spre surprinderea noastra a tuturor, chitaristul-solist spune ca stie despre ce este vorba. Ca a primit-o, o citeste si ii se pare interesanta. Mai aflam si ca nu are mail, ca nu-l intereseaza aspectul si ca pe concertul asta a luat 100 de euro. Cu toate astea e multumit si continua sa traiasca din muzica. Baietii care au urmat pe scena n-ar fi avut practic nici o sansa daca nu ar fi pregatit dinainte un moment artistic deosebit, adevarat spectacol de sunet (pur core, asezonat cu un contrabas - inventati, baieti, inventati!) si lumini (joc de penumbre): o scena sado, muzicantii deghizati in ingeri, demoni si alte naluci, cruce, luminari, tot tacimul. Ca sa cistige asistenta, au inceput prin a ridica osanale celor de la Parabellum. Efect garantat. Apoi au dat drumul la chitari, contrabas si strigate. Toata lumea tremura instantaneu. Dupa un timp plecam acasa. Tineretul ramine sa doarma in masini, incalzit de gradele care-au mai ramas prin sticle.

Cel mai mic fluviu din Europa

Stiti mai bine decit mine ca un fluviu e un curs de apa care se varsa in mare/ocean. Iacata-l pe cel mai mic:
(Veules les Roses, Normandia, 27 octombrie)

Hai acasa

Foarte tare: Comisarul european, Franco Frattini, a subliniat ieri ca Italia ar fi putut impiedica venirea necontrolata a imigrantilor romani daca ar fi aplicat o directiva adoptata de UE in 2006. El a comentat ca decretul adoptat de urgenta la Roma nu este decat o "masura partiala" si trebuie completat de masuri "care ar permite aplicarea directivei europene din 2006 potrivit careia cel ce nu are mijloace de subzistenta sau comite un delict trebuie expulzat". Cu alte cuvinte, Europa nu-i accepta decit pe cei curati si mai ales cu bani. Ca sa nu piarda timpul, in timp ce presa se intreaba daca victima a fost sau nu violata, administratia italiana pregateste listele de expulzare a romanilor considerati pericol pentru siguranta nationala.

01 noiembrie 2007

Muzica, discriminare si durere

Am descoperit de curind un artist francez, Didier Super a carui muzica m-a pus pe ginduri. Cind auzi vorbe de genu' "m-am saturat de saraci, sint atit de prosti ca nici nu sint in stare sa bifeze numerele pe un buletin loto", "de ce nu sint in stare sa se imbogateasca ca ceilalti?", "mai bine impart un franc la 10 saraci, e mai rentabil" si asa mai departe cam cazi pe ginduri.
Va socheaza? Dau spumele pe-afara?
E adevarat ca individul pare foarte cinic. E doar provocator. Iar vorbele lui nu trebuie luate literal. Ca la prima vedere se vede fierea xenofobismului, urii, rasismului si a celorlalte homofobii cunoscute. Nu cunosc sa aiba un cintec despre tigani, poate vine. De ce vorbesc eu despre tacanitul asta?! Ceea ce vrea el e sa provoace: a analiza de sine, o privire in containerul pe care-l purtam intr-un colt de suflet. Pentru ca ascultind cintecele lui imi dau seama ca fiecare dintre noi are inlauntrul sau ginduri mai mult sau mai putin xenofobe, rasiste, antisemite... Ca la un moment dat fiecare dintre noi a nutrit ginduri urite despre rromi dupa ce-a fost buzunarit sau jecmanit de vreo ghicitoare, cind n-a mai suportat litaniile, Moartea caprioarei sau Steaua sus rasare din mijlocele de transport in comun. Sintem, in continuu, agresati, iritati, atitati, enervati de ceilalti, ca-i numim prosti, saraci, miliardari de carton sau tigani. De ce sa n-o recunoastem cinstit si sa nu le spunem lucrurilor pe nume, preferind sa ne plasam sub umbrela lui politically correct?? Bine, tot discursul asta l-as fi putut scrie la persoana intii singular.
Vorbind de tigani/rromi/ whatever man, nu trebuie pierdut din vedere caracteristici ca nomadism, comunitate inchisa, obiceiuri intepenite, bagajul ancestral. Desigur ca sint si reprezentanti cu vederi largi si grad de integrare de 100%, care avocati, care parlamentari.
Desigur ca se afirma ca facind parte din comunitatea cu pricina numai cind le convine sau cind e vorba sa se plinga de discriminari ca sa mai stoarca niste lacrimi (vezi cazul Basescu-tiganca imputita, sau homosexuali sau whatever, iarasi).
Super. Didier Super pica exact in momentul in care un anume Romulus Mailat a violat si batut o italianca, dupa cum am citit eu aici si ati vazut voi pe toate posturile de televiziune (ca eu n-am cablu in tara asta de vis). Biata femeie, nu stiu daca mai traieste, ca ziaristul a dat-o moarta in titlu si in coma mai apoi (asa cum incercau sa-l omoare si pe Papa in timpul jurnalului de la ora 19). E infiorator ce s-a intimplat. La fel de infiorator e si faptul ca aceasta picatura care a umplut paharul este pretextul ideal pentru autoritatile italiene sa scoata pe piata o lege de expulzare a cetatenilor europeni - cu tinta directa la romani rromi, pe scurt rromani.
Iata cum dau ura, xenofobia si rasismul pe dinafara, cu justificare beton vazuta la ora de maxima audienta.
Am participat la o discutie extrem de interesanta. Insa mai are rost sa ne intrebam ce anume il impinge pe individ sa devina criminal si cit de injusta e repartizata egalitatea de sanse? Cind psihologi, psihanalisti si neurologi se straduiesc sa-i transforme in bolnavi mental? Sigur, o putem face. Asta nu-i va impiedica insa pe italieni sa ne inchida usa in nas si sa nu ne mai primeasca in restaurantele lor, cum se intimpla in clipa asta.
Poate ar trebui sa protestam pentru ca multi dintre noi sint nevoiti sa plece din tara pentru a trai mai bine, facind o munca sub pregatirea lor intelectuala sau chiar umilitoare. Pentru ca ni s-a fluturat sub nas mirajul Occidentului si al Uniunii Europene, fara a ni se spune prea multe despre statutul nostru de persona non-grata practic, despre constringeri, obligatii si bani putini pe care (daca) o sa ii primim.
Asta nu inseamna ca "Europa-i de vina" - ca sa parafrazez cintecul celor de la Vama Veche -, trebuie sa depasim faza de cautare de vinovati si sa mergem spre radacini, spre de ce, din ce cauza, cu ce scop.