În 1877 regele Carol I s-a trezit cu o mare problemă: izbucnise războiul de independenţă şi nu avea destulă armată. Pentru că România era pe atunci o ţară mică cu circa cinci milioane de locuitori iar oastea erau deja prin tranşee. Şi atunci, regele a mobilizat toţi piticii din regat. Pictorul Nicolae Grigorescu a imortalizat într-o celebră lucrare un pitic pe post de gornist al armatei române. Regele a aflat, a zis că posteritatea nu trebuie să creadă că soldaţii români sunt de-o juma' de metru şi l-a pus pe pictor să-l schimbe pe pitic din imagine şi să-l înlocuiască cu un soldat înalt de un metru optzeci.
Sau: Piticul Gabriel Diţă face avere şi-şi cumpără o clădire impunătoare, elegantă, modernă. În spatele mobilierului din biroul său este o uşă trapezoidală. În lipsa patronului pitic, un subaltern încearcă să intre pe uşă să vadă ce-i acolo. După uşă nu e nimic, doar un zid. Şi totuşi, piticul său şef intră zilnic pe acolo şi iese după ore bune. Omul profită cumva şi intră neobservat iar tunelul iscat îl duce într-o hulubărie, pentru că, aflăm din debutul filmului, Diţă este columbofil, având în balconul de acasă o volieră babană.
Sau: În anii '80 familia Diţă este nevoită să-şi vândă casa. După ce face avere, Diţă, eroul principal al filmului, îşi răscumpără casa în ideea că e singura în care a crescut, dorindu-şi enorm ca această creştere să continue deşi are acum 35 de ani şi aceeaşi jumătate de metru în înălţime.
Sau: Toată lumea din film se întreabă cum a reuşit să facă piticul avere. Sunt multe variante: A vândut carne de porumbel, a făcut un website de matrimoniale pentru pitici sau a cărat stabilopozi de colo, colo prin ţară după ce a cumpărat dreptul de folosinţă al acestora. Explicaţia în sine a afacerii cu stabilopozii, a fratelui său Răzvan Diţă, om crescut normal, este de un umor desăvârşit, de bună calitate, constituindu-se într-o satiră mişto la adresa micului întreprinzător din România.
Sau: Potentatul pitic Gabriel Diţă merge să pescuiască la copcă. Cu o armată de oameni după el, băgători de seamă, salvare, gonaci. La un moment dat undiţa trage greu. Din copcă apare o balenă care-l striveşte pe Gabriel omorându-l. Este, de altfel, şi scena finală a filmului.
Şi aşa mai departe.
Scris elegant, cu umor şi ironie, cu aplecare şi înţelegere pentru cei care suferă de nanism hipofizar, piticism, MICUL SPARTAN, filmul românesc datorat lui Dragoş Iuga, scenariul şi regia, este un omagiu adus diversităţii umane. Filmul este un mockumentary, adică o peliculă care prezintă evenimente fictive în maniera unui documentar. Un film care îmbină realitatea cu elemente fantastice.
Trebuie să mai spunem că Dragoş Iuga şi-a filmat personajul timp de doişpe ani, reuşind să ne transmită sub formă de biopic, ineditul şi valoarea umană a unei familii în care există un om cu acest handicap sever.
Un film românesc obligatoriu de văzut, chiar dacă debutul său nu te prea îndeamnă să rămâi în sală.
Denis
31 ianuarie 2015
29 ianuarie 2015
Presa străină
CĂLĂRAŞI NEWS Un ţurţure enorm blochează autostrada Călăraşi Londra. Circulaţia este întreruptă de zece zile pe toate cele opt sensuri. Societatea civilă, în frunte cu Stelian Tănase şi George Maior protestează împotriva acestui ţurţure. Speriată de urmări, autorităţile îl dau jos.
POTIGRAFU MORNING Stelian Tănase zice într-un colţ al acestui cotidian că din TVR trebuie să plece neapărat şi imediat ofiţerii acoperiţi. Societatea civilă în frunte cu Stelian Tănase şi Ion Cristoiu se întreabă da' cu el, cu Stelian Tănase cum rămâne. Reportajul este însoţit de nişte acoperiţi. Nu li se văd figurile.
MOGOŞOAIA CHRONICLE Un fel de Charlie Hebdo ilfovean. Pe prima pagină un editorial în care Codruţa Kovesi cere simplificarea retragerii imunităţii parlamentare. Societatea civilă, în frunte cu Andrei Pleşu şi Monica Macovei, întreabă de ce abia acum. Pe vremea lui Băsescu nu se putea?
BEAUTIFUL WOMEN Pe bună dreptate, acest serios hebdomadar feminist se întreabă cum de a fost posibil ca Toni Greblă să umble numai în două rochii. Societatea civilă, revoltată, în frunte cu Stelian Tănase şi Irina Margareta Nistor, este la cumpărături în magazinul eMag pentru a-i completa garderoba acestui important, pentru ţară, jurist.
NEW WAVE MAGAZIN Filmul românesc în ascensiune. Este dat exemplul Câinelui Japonez, neselecţionat la Oscar 2015, care a stârnit nemulţumirea societăţii civile din Carpaţi în frunte cu Tudor Giurgiu şi Stere Gulea.
DRUMUL TABEREI TIMES George Maior îşi dă demisia din fruntea SRI. Societatea civilă în frunte cu Elena Udrea, Sorin Oprescu, Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică şi Robert Turcescu se întreabă dacă odată cu această demisie dispar şi acoperiţii din teatre, edituri, cârciumi, film, întreprinderi, televiziuni, sănătate şi media ca să lase loc altora noi, mai pregătiţi, mai cu limba engleză, mai tineri, mai frumoşi da' la fel în gândire şi comportament.
BLACK SEA JOURNAL Un vas românesc se scufundă cu toată societatea civilă. În ajutor, de la Deveselu pleacă un regiment american, de la Ankara pleacă un batalion turc, din Georgia o armată rusă. Binenţeles în direcţii greşite. Societatea civilă din România, aflată pe fundul mării, se întreabă: Libertatea de expresie e una, da' noi, societatea civilă e alta. Mă rog, conchide semnatarul materialului, stupidă întrebare, de neînţeles, acoperită şi falsă, aşa cum e şi societatea civilă din Carpaţi.
Agenţia CĂLIMARA
POTIGRAFU MORNING Stelian Tănase zice într-un colţ al acestui cotidian că din TVR trebuie să plece neapărat şi imediat ofiţerii acoperiţi. Societatea civilă în frunte cu Stelian Tănase şi Ion Cristoiu se întreabă da' cu el, cu Stelian Tănase cum rămâne. Reportajul este însoţit de nişte acoperiţi. Nu li se văd figurile.
MOGOŞOAIA CHRONICLE Un fel de Charlie Hebdo ilfovean. Pe prima pagină un editorial în care Codruţa Kovesi cere simplificarea retragerii imunităţii parlamentare. Societatea civilă, în frunte cu Andrei Pleşu şi Monica Macovei, întreabă de ce abia acum. Pe vremea lui Băsescu nu se putea?
BEAUTIFUL WOMEN Pe bună dreptate, acest serios hebdomadar feminist se întreabă cum de a fost posibil ca Toni Greblă să umble numai în două rochii. Societatea civilă, revoltată, în frunte cu Stelian Tănase şi Irina Margareta Nistor, este la cumpărături în magazinul eMag pentru a-i completa garderoba acestui important, pentru ţară, jurist.
NEW WAVE MAGAZIN Filmul românesc în ascensiune. Este dat exemplul Câinelui Japonez, neselecţionat la Oscar 2015, care a stârnit nemulţumirea societăţii civile din Carpaţi în frunte cu Tudor Giurgiu şi Stere Gulea.
DRUMUL TABEREI TIMES George Maior îşi dă demisia din fruntea SRI. Societatea civilă în frunte cu Elena Udrea, Sorin Oprescu, Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică şi Robert Turcescu se întreabă dacă odată cu această demisie dispar şi acoperiţii din teatre, edituri, cârciumi, film, întreprinderi, televiziuni, sănătate şi media ca să lase loc altora noi, mai pregătiţi, mai cu limba engleză, mai tineri, mai frumoşi da' la fel în gândire şi comportament.
BLACK SEA JOURNAL Un vas românesc se scufundă cu toată societatea civilă. În ajutor, de la Deveselu pleacă un regiment american, de la Ankara pleacă un batalion turc, din Georgia o armată rusă. Binenţeles în direcţii greşite. Societatea civilă din România, aflată pe fundul mării, se întreabă: Libertatea de expresie e una, da' noi, societatea civilă e alta. Mă rog, conchide semnatarul materialului, stupidă întrebare, de neînţeles, acoperită şi falsă, aşa cum e şi societatea civilă din Carpaţi.
Agenţia CĂLIMARA
26 ianuarie 2015
Ştiri pe care am fi dorit să le auzim
La împlinirea frumosei vârste de 97 de ani, ieri 25 ianuarie 2015 tovarăşul Nicolae Ceauşescu a sărbătorit la restaurantul Nicoreşti un mic şi-o bere cu tovarăşii Ion Iliescu, Teodor Stolojan, Octav Cozmâncă, Virgil Măgureanu, Nicolae Manolescu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Florin Piersic. Au cântat nişte colonei şi generali în uniforme populare, din cei pe care-i vedem zilnic pe teve, care sunt rapsozi populari autentici.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a inaugurat ieri 25 ian 2015 cu ocazia împlinirii înţeleptei vârste de 97 de ani autostrada Bucureşti Piteşti Sibiu. Au participat Ioan Rus, Liviu Dragnea, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu şi Victor Ponta.
Cu ocazia împlinirii a 97 de ani, dintre care 95 de luptă revoluţionară, a tovarăşului său de viaţă Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceuşescu a inventat bobul de fasole, biletul de tramvai şi fructele mango.
Într-o fotografie remisă nouă de Reuters, tovarăşul Nicolae Ceauşescu escaladează munţii Bolintin, judeţ Giurgiu, pentru a pune steagul pe cel mai înalt vârf din acest masiv, Ciorogârla, cu ocazia împlinirii vârstei de 97 de ani.
În legătură cu dezvăluirile din dosarul Microsoft, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a declarat ieri 25 ianuarie 2015: Când o face părul mere şi răchita micşunele, să jucăm la păcănele, ha, ha, ha!!!! Au râs împreună cu el, moderat, toate guvernele care l-au succedat pe al său, cel de dinainte de decembrie 1989.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi-a lansat dimpreună cu tovarăşul Ion Iliescu, cu ocazia împlinirii vârstei de 97 de ani a primului, la librăria Mihail Sadoveanu din Bucureşti volumul: Răchită şi micşunele pe calea progresului.
La cina de la Neptun organizată cu ocazia aniversării a 97 de mărţişoare prinse în pieptul de revoluţionar al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a participat şi Todor Jivjov, liderul poporului bulgar, în vârstă de 100 ani. Dânsul a declarat: Noi, cei de-o parte şi de alta a Dunării trebuie să ne facem în continuare de cap. Vorba cântecului bulgar, care circulă şi la sud de Carpaţi: Leka nuci, leka nuci, hai să dăm cu toţi la buci!!!!
Cu ocazia împlinirii luminoasei vârste de 97 de ani, pe 25 ianuarie 2015, tovarăşului Nicolae Ceauşescu i s-a înmânat un ecuson inscripţionat: Je suis Iulian Vlad şi mulţi alţii.
Agenţia CĂLIMARA
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a inaugurat ieri 25 ian 2015 cu ocazia împlinirii înţeleptei vârste de 97 de ani autostrada Bucureşti Piteşti Sibiu. Au participat Ioan Rus, Liviu Dragnea, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu şi Victor Ponta.
Cu ocazia împlinirii a 97 de ani, dintre care 95 de luptă revoluţionară, a tovarăşului său de viaţă Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceuşescu a inventat bobul de fasole, biletul de tramvai şi fructele mango.
Într-o fotografie remisă nouă de Reuters, tovarăşul Nicolae Ceauşescu escaladează munţii Bolintin, judeţ Giurgiu, pentru a pune steagul pe cel mai înalt vârf din acest masiv, Ciorogârla, cu ocazia împlinirii vârstei de 97 de ani.
În legătură cu dezvăluirile din dosarul Microsoft, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a declarat ieri 25 ianuarie 2015: Când o face părul mere şi răchita micşunele, să jucăm la păcănele, ha, ha, ha!!!! Au râs împreună cu el, moderat, toate guvernele care l-au succedat pe al său, cel de dinainte de decembrie 1989.
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi-a lansat dimpreună cu tovarăşul Ion Iliescu, cu ocazia împlinirii vârstei de 97 de ani a primului, la librăria Mihail Sadoveanu din Bucureşti volumul: Răchită şi micşunele pe calea progresului.
La cina de la Neptun organizată cu ocazia aniversării a 97 de mărţişoare prinse în pieptul de revoluţionar al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a participat şi Todor Jivjov, liderul poporului bulgar, în vârstă de 100 ani. Dânsul a declarat: Noi, cei de-o parte şi de alta a Dunării trebuie să ne facem în continuare de cap. Vorba cântecului bulgar, care circulă şi la sud de Carpaţi: Leka nuci, leka nuci, hai să dăm cu toţi la buci!!!!
Cu ocazia împlinirii luminoasei vârste de 97 de ani, pe 25 ianuarie 2015, tovarăşului Nicolae Ceauşescu i s-a înmânat un ecuson inscripţionat: Je suis Iulian Vlad şi mulţi alţii.
Agenţia CĂLIMARA
25 ianuarie 2015
Ştiri pe scurt
Bogdan Mirică, autorul subţirelului scenariu al serialului UMBRE de pe HBO, zice într-un interviu: Io am copilărit într-un cartier mizer şi violent. Paranteză: Căutăm în tot interviul numele cartierului, ca să ştim pe unde să spunem copiilor, părinţilor noştri să nu treacă. Nu-l găsim. Aşa că, spune Mirică mnai la vale, UMBRE este o adaptare a scenariului australian după care s-a făcut un serial de succes la antipozi: Small Time Gangster. Acolo, zice tot el, are succes. Paranteză: Aici, îţi spunem noi, dragă Mirică, e un căcat. Materialul este ilustrat cu Mirică şi Cobileanschi, regizorul, în poziţii cum au văzut ei că fac regizorii americani pe platouri: cu ochelari de soare, cu pixurile prin aer, cu căşti audio la urechi, uitându-se, probabil, în direcţia de unde vine casierul cu banii, că altfel n-au în ochi nicio lumină de creaţie.
Inexplicabil cum Toni Greblă avea doar două rochii.
Ponta promite reducerea TVA din 2016 până în 2018 sau 2050. Metoda acestor promisiuni e veche, doar doar de-o crede electoratul că facem ceva.
PUBLICITATE O babă şi-un rechin vorbesc. Te-aş mânca, zice uriaşul balaur. N-o face, că m-aşteaptă moşul, te rog, zise baba. Rechinul scoate un fierăstrău şi-o tranşează. Apare sloganul: Tăiem gazele definitiv.
Pe agenda reuniunii de la Davos a fost şi un seminar interesant: Irina Margareta Nistor, a fost sau n-a fost? Mai este?
Se pare că autostrada Deva Sibiu s-a crăpat prea târziu. Dacă o făcea înainte de inaugurare n-am fi aflat.
Un guvern PNL va face mult mai multă treabă.
Presa autohtonă zice la timpul prezent că marele film românesc Câinele Japonez este în selecţie la Oscar 2015, uitând să spună că selecţia s-a terminat de anul trecut şi nici urmă de film românesc.
PUBLICITATE O babă scoate dinţii unui rechin. Zice: Mamă, ce carii ai. Rechinul scoate fierăstrăul şi o tranşează. Apare sloganul: Prea alb, prea ca la ţară.
SPORT A fost un meci bun.
Agenţia CĂLIMARA
Inexplicabil cum Toni Greblă avea doar două rochii.
Ponta promite reducerea TVA din 2016 până în 2018 sau 2050. Metoda acestor promisiuni e veche, doar doar de-o crede electoratul că facem ceva.
PUBLICITATE O babă şi-un rechin vorbesc. Te-aş mânca, zice uriaşul balaur. N-o face, că m-aşteaptă moşul, te rog, zise baba. Rechinul scoate un fierăstrău şi-o tranşează. Apare sloganul: Tăiem gazele definitiv.
Pe agenda reuniunii de la Davos a fost şi un seminar interesant: Irina Margareta Nistor, a fost sau n-a fost? Mai este?
Se pare că autostrada Deva Sibiu s-a crăpat prea târziu. Dacă o făcea înainte de inaugurare n-am fi aflat.
Un guvern PNL va face mult mai multă treabă.
Presa autohtonă zice la timpul prezent că marele film românesc Câinele Japonez este în selecţie la Oscar 2015, uitând să spună că selecţia s-a terminat de anul trecut şi nici urmă de film românesc.
PUBLICITATE O babă scoate dinţii unui rechin. Zice: Mamă, ce carii ai. Rechinul scoate fierăstrăul şi o tranşează. Apare sloganul: Prea alb, prea ca la ţară.
SPORT A fost un meci bun.
Agenţia CĂLIMARA
22 ianuarie 2015
Bazaconii
Fluturele Dilit Ionescu îşi pusese în gând să sape un şanţ de la el şi până la libertatea de expresie, ca să nu-l împiedice nimeni să aibă libertate din asta ca la Paris când vrea el. Dădu cu sapa şi iar dădu cu sapa până ajunse la Călugăreni. Podul de pe Neajlov era plin de omenire. Cu toţii căutau dantura lui Sinan Paşa. Ori, gândi Dilit, ce libertate de expresie să mai ai fără dinţi şi se supără foarte. Se luă la bătaie cu primarul, şeful de post, inginerul de la grajduri, trei femei de serviciu până când sub pod crescu o grămadă de dinţi. Îi lăsase pe toţi fără libertate de expresie.
Mulţumit de lucrul bine făcut, Dilit Ionescu se întoarse acasă. Scoase mobilul şi-şi sună o bună prietenă, vaca Gina. Gina află vestea şi scoase un muget plăcut. Ar fi spus: Bravo, Dilit, dar nu mai avea de mult niciun dinte.
Spre Pământ se îndrepta un meteorit uriaş. Ciudat era că avea forma unui dulap cu patru uşi. Când vestea se confirmă, începură tratativele între ţările interesate de a avea Dulapul Cosmic.
În dulap erau doi extratereştri, domnul Flo şi doamna Gi. Domnul Flo scoase sextantul, calculă ceva cu voce înceată şi zise: draga mea Gi, ne îndreptăm spre România. Doamna Gi, care era cu hărţile, scoase una şi spuse: nu e bine. De ce?
Întoarseră dulapul. Vestea căzu ca un trăznet în mijlocul conferinţei de la Davos. Când toată omenirea se putea salva cu un Dulap, iată că o ţară mică, România, stătea în calea fericirii planetei. Toţi şefii de state se urcară în maşini şi o luară spre Bucureşti, pentru explicaţii. Ajunseră la Neajlov. Aici, pe pod, înarmat cu o sabie, îi aştepta fluturele Dilit. Restul e istorie sau cam aşa ceva.
Denis
Mulţumit de lucrul bine făcut, Dilit Ionescu se întoarse acasă. Scoase mobilul şi-şi sună o bună prietenă, vaca Gina. Gina află vestea şi scoase un muget plăcut. Ar fi spus: Bravo, Dilit, dar nu mai avea de mult niciun dinte.
Spre Pământ se îndrepta un meteorit uriaş. Ciudat era că avea forma unui dulap cu patru uşi. Când vestea se confirmă, începură tratativele între ţările interesate de a avea Dulapul Cosmic.
În dulap erau doi extratereştri, domnul Flo şi doamna Gi. Domnul Flo scoase sextantul, calculă ceva cu voce înceată şi zise: draga mea Gi, ne îndreptăm spre România. Doamna Gi, care era cu hărţile, scoase una şi spuse: nu e bine. De ce?
Întoarseră dulapul. Vestea căzu ca un trăznet în mijlocul conferinţei de la Davos. Când toată omenirea se putea salva cu un Dulap, iată că o ţară mică, România, stătea în calea fericirii planetei. Toţi şefii de state se urcară în maşini şi o luară spre Bucureşti, pentru explicaţii. Ajunseră la Neajlov. Aici, pe pod, înarmat cu o sabie, îi aştepta fluturele Dilit. Restul e istorie sau cam aşa ceva.
Denis
19 ianuarie 2015
Bazaconii
Porcul Mărgărit Florescu, de profesie lucrător IT, era un animal de o frumuseţe şi greutate uluitoare. Acum când povestim această istorie, porcul de 300 de kile se uita pe gaura cheii de la baie la scroafa lui, Matilda, care făcea duş în cadă şi nu numai. La un moment dat, Mărgărit înlemni. Frumoasa lui scroafă scoase dintre sâni un teanc de euro şi, ştind că n-o vede nimeni, se apucă să-i numere. Vreo opt milioane. După ce-i aşeză în teancuri de câte zece mii, Martilda căută, în baie, un loc în care să-i ascundă. Depărtă o bucată de faianţă din duşumea şi-i puse acolo. Dacă ştiu locul, Mărgărit plecă liniştit la servici. Îşi dădu demisia, spunând că avea să plece în Caraibe.
Matilda se îmbrăcă elegant, cu blugi rupţi rău de tot, cu o cămaşă care abia-i acopereau cele opt perechi de ţâţe, îşi puse o pălărie şucară şi se duse înarmată până în dinţi la biroul bărbatului său. Când îl văzu apărând răzând a ştiut că-şi dăduse demisia şi implicit, o văzuse unde ascunsese banii. Potrivi cătarea de la mitralieră şi rânjetul porcului sfârşi într-o baltă de sânge.
Baronul Munchausen luptase în războiul de independenţă american. Când îl începuse avea păr, când îl terminase nu. Povestea, de altfel foarte interesantă, fusese astfel: Baronul comanda de pe o colină o baterie de tunuri. Un obuz duşman îi trecu pe deasupra. La distanţă. Curentul, haloul create de obuz îi smulse şi pălăria şi părul, astfel că baronul rămase pentru tot restul vieţii chel.
Obuzul duşman cazu într-un sat din Winsconsin, cu tot cu părul baronului. Ţăranul John Feelgood al II lea îşi puse părul în cap. Peruca îi venea de minune. Lăsă coasa şi se întoarse în sat. Oamenii înlemniră, nu se aşteptau să-l vadă pe baronul Munchausen apărând la ei pe uliţă. Îi sărutară mâinile, îi puseră covor roşu, îi promiseră că-i construiesc un castel aşa cum au baronii.
Nevasta lui John Feelgood veni într-o seară de la New York unde fusese la studii despre canalizarea rurală. Îl văzu pe John al ei împăpoţonat ca un baron, cu casă nouă şi servitori. Aşa cum îşi doriseră de-o viaţă. Dar acum sentimentul ei era altul, de stânjeneală, de amărăciune, de cumva prea târziu. Îi spuse asta amantului cu care venise însoţită, un student negru de vreo opt metri înălţime. Acesta hotărî scurt: îl îngropăm de viu la noapte. Cine va şti?
Matilda se îmbrăcă elegant, cu blugi rupţi rău de tot, cu o cămaşă care abia-i acopereau cele opt perechi de ţâţe, îşi puse o pălărie şucară şi se duse înarmată până în dinţi la biroul bărbatului său. Când îl văzu apărând răzând a ştiut că-şi dăduse demisia şi implicit, o văzuse unde ascunsese banii. Potrivi cătarea de la mitralieră şi rânjetul porcului sfârşi într-o baltă de sânge.
Baronul Munchausen luptase în războiul de independenţă american. Când îl începuse avea păr, când îl terminase nu. Povestea, de altfel foarte interesantă, fusese astfel: Baronul comanda de pe o colină o baterie de tunuri. Un obuz duşman îi trecu pe deasupra. La distanţă. Curentul, haloul create de obuz îi smulse şi pălăria şi părul, astfel că baronul rămase pentru tot restul vieţii chel.
Obuzul duşman cazu într-un sat din Winsconsin, cu tot cu părul baronului. Ţăranul John Feelgood al II lea îşi puse părul în cap. Peruca îi venea de minune. Lăsă coasa şi se întoarse în sat. Oamenii înlemniră, nu se aşteptau să-l vadă pe baronul Munchausen apărând la ei pe uliţă. Îi sărutară mâinile, îi puseră covor roşu, îi promiseră că-i construiesc un castel aşa cum au baronii.
Nevasta lui John Feelgood veni într-o seară de la New York unde fusese la studii despre canalizarea rurală. Îl văzu pe John al ei împăpoţonat ca un baron, cu casă nouă şi servitori. Aşa cum îşi doriseră de-o viaţă. Dar acum sentimentul ei era altul, de stânjeneală, de amărăciune, de cumva prea târziu. Îi spuse asta amantului cu care venise însoţită, un student negru de vreo opt metri înălţime. Acesta hotărî scurt: îl îngropăm de viu la noapte. Cine va şti?
17 ianuarie 2015
Copenhaga 3
Generalul Manole Ben Manole, apărătorul Constituţiei din com Obedeni, jud Giurgiu prepară pe veranda casei sale o reţetă de haleală nemaiauzită, nemaimâncată, fabuloasă. În faţa unei audienţe selecte, explică: Luăm doi ardei graşi, graşi, graşi. Da', cu dreptul la informaţie cum e, întrebă un guşter, Ion Bliţ, ce scrie în Constituţie. Avem dreptul să fim informaţi. Păi, zise generalul, ce-ai vrea să ştii? Păi, cum au făcut Videanu şi Năstase banii, ca să fac şi eu. Foarte simplu, din salarii. Şi nu mă mai întrerupe, uite acum, după ardei punem doi cartofi albaştri din ăia peruani, astfel că haleala noastră se va numi Albastru de Voroneţ şi va avea carne de urs şi de capră. Tăiem carnea mărunt, punem sare. Dar, interveni din nou guşterul, ceilalţi tot aşa i-au făcut? Care ceilalţi? Păi, Udrea, Blaga, Ţiriac, Columbeanu, alţii? Da, tot din salarii. Păi, şi cât să fie salariile, ca să strângă atâtea miliarde? Nu ştiu, trebuie întrebaţi personal. Aşa. După ce mestecăm carnea, fierbem la foc mărunt două ore mestecând continuu ca să nu se prindă. Punem miere, şofran, sare, apă, ulei. Dar, domnu' general, cum să facă câteva mii de lei din salarii miliardele cu care ei se afişează? Nu ştiu, trebuie sunat un prieten. Unde? La Copenhaga.
La Copenhaga era întunecat.Noi, eu şi Tina Cumva, orbecăiam după nişte pantofi. Pentru mine. Ceva negru, cu talpă mai groasă. Când brusc a sunat telefonul. Am recunoscut vocea generalului, prietenul meu. Zice: Măi, nu-i aşa că miliardarii ăştia de la noi au făcut banii din salarii? Din economii? Adică au pus câte zece lei de-o parte la fiecare chenzină?
Mi-a fost simplu să răspund, pentru că cunoşteam situaţia foarte bine: Da, aşa au făcut. Am închis şi ne-am îndreptat înspre un Bob Dylan de aur, în fapt o statuie vivantă, căruia i-am dat vreo trei lei. Era un român, pe care poate îl vom afla miliardar peste câţiva ani, atunci când lucrul bine făcut va schimba România.
Denis
La Copenhaga era întunecat.Noi, eu şi Tina Cumva, orbecăiam după nişte pantofi. Pentru mine. Ceva negru, cu talpă mai groasă. Când brusc a sunat telefonul. Am recunoscut vocea generalului, prietenul meu. Zice: Măi, nu-i aşa că miliardarii ăştia de la noi au făcut banii din salarii? Din economii? Adică au pus câte zece lei de-o parte la fiecare chenzină?
Mi-a fost simplu să răspund, pentru că cunoşteam situaţia foarte bine: Da, aşa au făcut. Am închis şi ne-am îndreptat înspre un Bob Dylan de aur, în fapt o statuie vivantă, căruia i-am dat vreo trei lei. Era un român, pe care poate îl vom afla miliardar peste câţiva ani, atunci când lucrul bine făcut va schimba România.
Denis
15 ianuarie 2015
Copenhaga 2
Coborâm la Norreport ca să atacăm Rosenborg. Castelul Rosenborg. Care, de fapt, nici nu-i făcut de Rosenborg, ci de Christian al IV lea prin 1630, deci ei pe lângă Branul nostru sunt mici copii. Am stat o vreme la casă, la bilete, ca să ne întrebăm dacă banii au miros, că dacă aveau nu ni-i primeau, aşa-s danezii ăştia. Pe urmă, Tina Cumva a zis: Banii n-are miros, şi ne-am luat bilete.
Dăm de un castel micuţ, cochet, înghesuit cumva, elegant. Fără mult mobilier şi cu scenografia obişnuită a acestor muzee. Tablouri de regi şi regine, de fel de fel de boieri mai graşi sau mai slabi, pe care de altfel îi cam vezi în toate castelele europene ale secolului XVII, toţi cu colerete, cu mâneci bufante, cu bărbi şi mustăţi, femeile cu nişte rochii lungi agăţate pe sârme. Mai sunt prin castel şi ceva bijuterii regale, pe care n-ai voie să le iei cu tine, nu ştim de ce. Drăguţ, dar nu să cazi pe spate. Viaţa din afara castelului, cea din capitala daneză este mult mai vie, mai colorată, mai atrăgătoare chiar dacă nu are praful nu ştiu cărui secol trecut.
Ieşim şi mergem spre Turnul Palatului Christiansberg, ceva vechi de vreo opt secole. Aici e şi sediul parlamentului, şi biroul premierului, şi un restaurant, dar şi patru ferestre mari de la care poţi vdea toată Copenhaga, fiind cel mai înalt turn din oraş. Merită.
Apoi, ne-am amestecat în lumea străzii. Toată îmbrăcată în negru, cu tinere blonde de doi metri, cu băieţi play boy, cu statui vivante care fac spectacolul stradal foarte pitoresc.
Lumea umblă la cumpărături, dar nu cumpără nimeni nimic, pentru că toate mărfurile sunt urâte, ţoalele de de nepurtat, cam ca la Cocorul de la noi. Dăm de magazinul de vinuri româneşti. N-au Recaş, ci ceva Silva neagră, cârnaţi, tobă făcute pe undeva pe acolo, că de la Bucureşti ne e greu să credem că aduce cineva. Luăm Frâncuşă de Cotnari, un riesling băubil, omul ne face o reducere, noi behăim de veselie şi ne-am cărat. Deşi nu ştiam limba ne grăbeam să prindem ştirile în limba suedeză, că din alea româneşti nu înţelegeam nimic. Erau doar nişte minciuni nevinovate, aşa cum e şi România.
Denis
Dăm de un castel micuţ, cochet, înghesuit cumva, elegant. Fără mult mobilier şi cu scenografia obişnuită a acestor muzee. Tablouri de regi şi regine, de fel de fel de boieri mai graşi sau mai slabi, pe care de altfel îi cam vezi în toate castelele europene ale secolului XVII, toţi cu colerete, cu mâneci bufante, cu bărbi şi mustăţi, femeile cu nişte rochii lungi agăţate pe sârme. Mai sunt prin castel şi ceva bijuterii regale, pe care n-ai voie să le iei cu tine, nu ştim de ce. Drăguţ, dar nu să cazi pe spate. Viaţa din afara castelului, cea din capitala daneză este mult mai vie, mai colorată, mai atrăgătoare chiar dacă nu are praful nu ştiu cărui secol trecut.
Ieşim şi mergem spre Turnul Palatului Christiansberg, ceva vechi de vreo opt secole. Aici e şi sediul parlamentului, şi biroul premierului, şi un restaurant, dar şi patru ferestre mari de la care poţi vdea toată Copenhaga, fiind cel mai înalt turn din oraş. Merită.
Apoi, ne-am amestecat în lumea străzii. Toată îmbrăcată în negru, cu tinere blonde de doi metri, cu băieţi play boy, cu statui vivante care fac spectacolul stradal foarte pitoresc.
Lumea umblă la cumpărături, dar nu cumpără nimeni nimic, pentru că toate mărfurile sunt urâte, ţoalele de de nepurtat, cam ca la Cocorul de la noi. Dăm de magazinul de vinuri româneşti. N-au Recaş, ci ceva Silva neagră, cârnaţi, tobă făcute pe undeva pe acolo, că de la Bucureşti ne e greu să credem că aduce cineva. Luăm Frâncuşă de Cotnari, un riesling băubil, omul ne face o reducere, noi behăim de veselie şi ne-am cărat. Deşi nu ştiam limba ne grăbeam să prindem ştirile în limba suedeză, că din alea româneşti nu înţelegeam nimic. Erau doar nişte minciuni nevinovate, aşa cum e şi România.
Denis
13 ianuarie 2015
Copenhaga 1
Dacă a văzut ciobanul Bucur că pe tăbliţa lui de la Tartaria scria că dacii e buricul lumii, a pornit-o spre nordul Europei cu oile sale. Şi-a zis: În transhumanţa asta sau ce-o fi ea, că pe tăbliţă nu scrie, mai fac un popas, mai întemeiez un oraş, o câmpie, un copac, numai aşa rămânem noi românii în istorie. Şi-a luat-o spre Cluj. Când a ajuns la Marea Nordului nici urmă de oraş, de şifonier pentru haine, nici urmă de nimic. I-a spus nevesti-sii, că era cu femeia după el, aşa scria la tăbliţă, deci i-a spus femeii: Măi, Copen, că aşa o chema, Copen fiind un nume românesc, vezi plaja aia de acolo? Femeia s-a uitat, n-a văzut nimic, dar pe tăbliţă scria că are privirea foarte ageră şi a răspuns: Da. Păi, hai să facem o baie în pielea goală, cum am văzut la noi, la Vama Veche, şi, ca să ne încălzim facem hora Haga, Haga.
După nici cinci minute, Bucur şi Copen jucau Haga, Haga, şi se auzea Copenhaga, Copenhaga şi aşa s-a numit de atunci plaja aia. Bucur a citit însă ce mai scria pe tăbliţa lui de la Tartaria. Păi, scria că trebuie s-o cunoască pe o regină locală, una Margareta I, care trebuia să unească Norvegia, Suedia şi Danemarca. Aşa a făcut.
Când a intrat la Margareta, regina tocmai îi cosea lui un chimir. I-a spus: Bucure, hai în Tivoli să ne dăm în bărci. Şi au mers amândoi în Tivoli, care de fapt era un mare parc tot inventat de români, aşa scria pe tăbliţă. Şi acolo, Bucur i-a zis: Măi, Margareto, că altfel nu ştiu cum să-ţi spun, nu-i bine să laşi tu Danemarcei Insulele Feroe şi Groenlanda pentru totdeauna? Şi las-o dracului de Uniune personală cu ţările astea din nord. Regina a zis da şi au făcut dragoste chiar acolo, pe malul mării, unde mai târziu sculptorul Eduard Erikson a pus Mica Sirenă.
După ce şi-a făcut de cap cu Margareta, Bucur s-a întors la Copen a lui. I-a zis: Hai la castel, la Rosenborg, să halim ceva, vorbim cu Rosenborg ăsta, care nu ştiu ce e, da' scrie pe tăbliţă că e un rege danez pus de Mihai Viteazul, aşa, halim ceva, dansăm, întemeiem oraşul Copenhaga şi ne întoarcem la noi acasă, la Onţanu. Care Onţanu, a întrebat Copen, frumoasă foc. Ăla de la doi. Păi, scrie la tăbliţă? Da, pentru că toate lucrurile bine făcute sunt scrise aici, şi nu mă mai bate la cap.
Cei doi tineri daci intrară în castelul Rosenborg. Aici eram şi noi: Tina Cumva, Dan F, Adriana M şi Denis. Ne-am pupat, ne-am salutat, chestii, chestii cu tăbliţele de gât. Cu istoria noastră de gât. Aşa.
A suivre
După nici cinci minute, Bucur şi Copen jucau Haga, Haga, şi se auzea Copenhaga, Copenhaga şi aşa s-a numit de atunci plaja aia. Bucur a citit însă ce mai scria pe tăbliţa lui de la Tartaria. Păi, scria că trebuie s-o cunoască pe o regină locală, una Margareta I, care trebuia să unească Norvegia, Suedia şi Danemarca. Aşa a făcut.
Când a intrat la Margareta, regina tocmai îi cosea lui un chimir. I-a spus: Bucure, hai în Tivoli să ne dăm în bărci. Şi au mers amândoi în Tivoli, care de fapt era un mare parc tot inventat de români, aşa scria pe tăbliţă. Şi acolo, Bucur i-a zis: Măi, Margareto, că altfel nu ştiu cum să-ţi spun, nu-i bine să laşi tu Danemarcei Insulele Feroe şi Groenlanda pentru totdeauna? Şi las-o dracului de Uniune personală cu ţările astea din nord. Regina a zis da şi au făcut dragoste chiar acolo, pe malul mării, unde mai târziu sculptorul Eduard Erikson a pus Mica Sirenă.
După ce şi-a făcut de cap cu Margareta, Bucur s-a întors la Copen a lui. I-a zis: Hai la castel, la Rosenborg, să halim ceva, vorbim cu Rosenborg ăsta, care nu ştiu ce e, da' scrie pe tăbliţă că e un rege danez pus de Mihai Viteazul, aşa, halim ceva, dansăm, întemeiem oraşul Copenhaga şi ne întoarcem la noi acasă, la Onţanu. Care Onţanu, a întrebat Copen, frumoasă foc. Ăla de la doi. Păi, scrie la tăbliţă? Da, pentru că toate lucrurile bine făcute sunt scrise aici, şi nu mă mai bate la cap.
Cei doi tineri daci intrară în castelul Rosenborg. Aici eram şi noi: Tina Cumva, Dan F, Adriana M şi Denis. Ne-am pupat, ne-am salutat, chestii, chestii cu tăbliţele de gât. Cu istoria noastră de gât. Aşa.
A suivre
12 ianuarie 2015
Lund
Pe urmă, cerul tot timpul negru din Malmo şi ploaia măruntă te făceau să stai ori în casă ori în casă. Dar nu venisem să stăm în casă, aşa că într-o dimineaţă descoperind maşina regională 130 ne-am zis, hai la Lund, un orăşel vechi vechi de tot din prejma Malmo-ului.
Liniştit ca liniştit, dar Lund este de o eleganţă desăvârşită, pitoresc până la sentiment, cu clădiri aliniate de oameni pricepuţi, cu bun simţ, buni la suflet, peste care se înalţă mândră Catedrala, Domkyrka, construită în 1103.
Oraşul este întemeiat de Knut cel Mare, este al doilea oraş ca vechime din Suedia şi arată exact ca atunci. Este mai disciplinat, mai frumos decât Sighişoara noastră, mai cochet.
Catedrala este cea mai înaltă, şi acum, clădire din oraş, şi, foarte interesant, a fost dotată în 1424 cu un ceas astromomic care funcţionează şi azi, Horologium Mirabile Ludense, ceas care arată fazele lunii şi ale soarelui la apus, şi un calendar de la 1942 până în 2142. O plimbare prin nava catedralei te lasă puţin mut, dar apoi, la ieşire, îţi revii, pentru că activitatea umană, prezentă peste tot, te face să dai nas cu mănuşi abandonate, pantofi scâlciaţi aruncaţi aiurea pe asfalt, cu magazine cochete din care nu poţi cumpăra nimic şi cu o piaţă vie unde se putea mânca orice foarte bine. Paste, ficaţi, fructe de mare, un pahar de vin.
În piaţa uriaşă a orăşelului grămezi de magazine unde globalizarea îşi face treaba pornită în toată lumea. Găsim ciorapi, mănuşi de lână, rochii urâte, blănuri, tenişi de la Cocor, hăini de ploaie de la Carrefour şi aşa mai departe.
S-o luăm înapoi, a zis Tina Cumva, e târziu, vedem un film şi nani. Aşa am făcut, am văzut Cannes-ul din 1990 cu Vanessa Paradis, Fata de pe pod, am ascuţit ghiarele pisoilor Aidei de care aveam grijă, era să ne aruncăm în sala de hochei de sub fereastra noastră şi ne-am culcat.
A suivre
Liniştit ca liniştit, dar Lund este de o eleganţă desăvârşită, pitoresc până la sentiment, cu clădiri aliniate de oameni pricepuţi, cu bun simţ, buni la suflet, peste care se înalţă mândră Catedrala, Domkyrka, construită în 1103.
Oraşul este întemeiat de Knut cel Mare, este al doilea oraş ca vechime din Suedia şi arată exact ca atunci. Este mai disciplinat, mai frumos decât Sighişoara noastră, mai cochet.
Catedrala este cea mai înaltă, şi acum, clădire din oraş, şi, foarte interesant, a fost dotată în 1424 cu un ceas astromomic care funcţionează şi azi, Horologium Mirabile Ludense, ceas care arată fazele lunii şi ale soarelui la apus, şi un calendar de la 1942 până în 2142. O plimbare prin nava catedralei te lasă puţin mut, dar apoi, la ieşire, îţi revii, pentru că activitatea umană, prezentă peste tot, te face să dai nas cu mănuşi abandonate, pantofi scâlciaţi aruncaţi aiurea pe asfalt, cu magazine cochete din care nu poţi cumpăra nimic şi cu o piaţă vie unde se putea mânca orice foarte bine. Paste, ficaţi, fructe de mare, un pahar de vin.
În piaţa uriaşă a orăşelului grămezi de magazine unde globalizarea îşi face treaba pornită în toată lumea. Găsim ciorapi, mănuşi de lână, rochii urâte, blănuri, tenişi de la Cocor, hăini de ploaie de la Carrefour şi aşa mai departe.
S-o luăm înapoi, a zis Tina Cumva, e târziu, vedem un film şi nani. Aşa am făcut, am văzut Cannes-ul din 1990 cu Vanessa Paradis, Fata de pe pod, am ascuţit ghiarele pisoilor Aidei de care aveam grijă, era să ne aruncăm în sala de hochei de sub fereastra noastră şi ne-am culcat.
A suivre
10 ianuarie 2015
Je suis Charlie
Duminică îmi anunțam prietenii pe Facebook că mi s-a întâmplat un miracol: am
asistat la sfințirea unei case de români ortodocși din Poitiers (Franța), cu
ocazia Bobotezei, de către un preot greco-catolic. Patrafir, cruce și Tatăl
Nostru ca la ortodocși. După slujbă, părintele și-a pus straiele deoparte și-a
stat cu noi la un pahar și-o vorbă. Nu mai era părinte, ci Gabi, prieten de
familie, tătic a două fetițe și soț al unei dentiste care profesează în Franța.
Și-am aflat că e preot bihorean, dar acum că slujește la zile mari într-o
biserică catolică care-i cedează spațiul cu generozitate. În restul timpului e
zugrav. Un miracol, v-am spus.
S-a întâmplat că, în aceeași zi, să aflu că niște oameni (polițiști,
caricaturiști, ziariști) au fost omorâți în numele unui profet. Mohamed ar fi
fost răzbunat prin moartea acelor oameni. Răzbunat pentru ce? Pentru niște
desene? Inteligența și umorul sunt arme mai redutabile decât o sabie, numai că
nu au trăinicia vestelor anti-glonț. De câtă umanitate dă dovadă cel care îi
”pedepsește” cu moartea pe ”blasfemiatori” și cât de creștini sînt cei care, de
pe margine, strigă că și-au facut-o cu mâna lor? Cine a comis păcatul cel mai
mare?
Atentatul de la Paris ne învață cel puțin două lecții. Una e că libertatea
de gândire și de exprimare naște, încă, martiri. A doua e că ne putem alege
tabăra. Fie ne dăm cu un pas în spate și tăcem de frică, sperând că vom
supraviețui (”Ciocu' mic, că acum noi suntem la putere!”), fie facem un pas
înainte și ne apărăm drepturile cu viața. O mare națiune nu face niciodată un
pas înapoi. De aceea vedeți francezii ieșind în stradă și strigând că nu le e
frică și că ei sunt Charlie. Pentru ei, atentatul de la redacția hebdomadarului
Charlie Hebdo este un atentat la unul
dintre simbolurile republicane – am numit aici laicitatea. O dată cu Revoluția
din 1789 ei au scos de-adevăratelea Biserica dintre instituțiile Statului și
l-au desacralizat pe Dumnezeu. Da, își permit să râdă de cele sfinte, de
excese, de politicieni, de vedete, de prostie în general. Multora le e greu să
înțeleagă și să accepte această stare de fapt, mai ales celor care fac,
sistematic, un pas înapoi. Ei sunt cei care propovăduiesc frica. Ar trebui să
ne fie frică de cei mai puternici decât noi. Forța brută e delicată și nu are
simțul umorului. Să nu o provocăm. Să nu reacționăm. Să stăm liniștiți la
locurile noastre.
Mă întreb câți români ar mai fi făcut Revoluția în fața televizoarelor dacă
Ceaușescu i-ar fi ucis pe cei care spuneau bancuri despre el.
De citit si în Ziarul de Vrancea, unde au aparut si comentariile de înalta tinuta ale cititorului meu preferat.
09 ianuarie 2015
Malmo 4
La 9 se luminează şi bem cafele. Tina Cumva îşi face tableta cu Fb cu mailuri cu presă cu tot, io citesc Radu Paraschivescu găsit prin casa Aidei. Balul nu ştim cum. Proză proastă, lipsită de umor, a unui băiat care ar trebui să scrie doar la Urzica veche. Ceva de genul: "Baba are chiloţii de tablă şi sare peste gard cu ei", "Didina are ţâţe lungi şi-i cad în ciorbă" sau "Nea Vasile de la sculărie bate un cui în curul caprei". Umor ieftin, pagini la fel din care reiese că toate elevele lui, deci tipul principal e profesor, i se uită numai la şliţ în timp ce el fumează o ţigară în clasă. Renunţăm şi pe voi vă îndemn să nu vă apucaţi niciodată de citit Radu Paraschivescu.
Să mergem în Danemarca a zis Tina Cumva. Ne mai clătim ochii. Trenul de Copenhaga ne-a luat dintr-o gară subterană, a trecut podul peste mare şi ne-a depus după 30 de minute în centrul capitalei daneze. O mare de biciclecte în gară. Ca şi în Suedia, oamenii vin cu ţoacla la gară, o lasă şi iau trenul sau itb-ul lor până la slujbă. care itb vine exact când scrie pe tabel.
Tot oraşul este o sărbătore. Ghirlande, brazi, lampioane. S-a întunecat de la 3, dar e lumină ca ziua. Lume elegantă bântuie magazinele, se aşează în cârciumi, cumpără cadouri. Ştiam de la Malmo că trebuie să ajungem în Christiania. Întrebăm, ni se spune.
Christiania este un loc îngrădit în mijlocul Copenhagăi, în care ai voie să consumi droguri. Locul arată ca 2 Mai sau Vama Veche vara. Diverşi indivizi vând canabis, haşiş, altele. Trec tineri cu duiumul, îşi fac ţigări cât coceanul de porumb, fumează, beau vodcă. Am băut alături de ei. În mijlocul acestei aşezări este o scenă profesionistă. Aici a cântat în 2008 Aerosmith şi vine anul ăsta David Guetta. Locul e plin de cârciumioare, gherete cu ţoale, terase unde babaroasele sunt udate cu bere, vin şi vodcă, iar cosmopolitismul locului e mai ceva ca la Paris sau Londra. Aici, în Christiania ai voie să haleşti câte droguri vrei, afară e un control riguros, unde dacă te prinde fumând e jale. În orăşel vin zilnic mii de turişti. Americani, ruşi, români. Credem că e una din cele mai bune afaceri ale Copenhagăi.
Când am coborât în Noretrop am dat de un bar în care se anunţa Cupa Cutare de Jazz. Ne-am dus într-acolo ca să ne închidem seara elegant, un solo trompetă, un pian, un vin. Dar sala barului era plină până pe mica scenuţă unde se producea un quartet american. N-am putut intra şi atunci singura variantă a fost să ne retragem.
Tina Cumva a zis să intrăm la market. Am intrat. Ceva bere, muşchiuleţ de porc. Ca să vezi.
A suivre
Să mergem în Danemarca a zis Tina Cumva. Ne mai clătim ochii. Trenul de Copenhaga ne-a luat dintr-o gară subterană, a trecut podul peste mare şi ne-a depus după 30 de minute în centrul capitalei daneze. O mare de biciclecte în gară. Ca şi în Suedia, oamenii vin cu ţoacla la gară, o lasă şi iau trenul sau itb-ul lor până la slujbă. care itb vine exact când scrie pe tabel.
Tot oraşul este o sărbătore. Ghirlande, brazi, lampioane. S-a întunecat de la 3, dar e lumină ca ziua. Lume elegantă bântuie magazinele, se aşează în cârciumi, cumpără cadouri. Ştiam de la Malmo că trebuie să ajungem în Christiania. Întrebăm, ni se spune.
Christiania este un loc îngrădit în mijlocul Copenhagăi, în care ai voie să consumi droguri. Locul arată ca 2 Mai sau Vama Veche vara. Diverşi indivizi vând canabis, haşiş, altele. Trec tineri cu duiumul, îşi fac ţigări cât coceanul de porumb, fumează, beau vodcă. Am băut alături de ei. În mijlocul acestei aşezări este o scenă profesionistă. Aici a cântat în 2008 Aerosmith şi vine anul ăsta David Guetta. Locul e plin de cârciumioare, gherete cu ţoale, terase unde babaroasele sunt udate cu bere, vin şi vodcă, iar cosmopolitismul locului e mai ceva ca la Paris sau Londra. Aici, în Christiania ai voie să haleşti câte droguri vrei, afară e un control riguros, unde dacă te prinde fumând e jale. În orăşel vin zilnic mii de turişti. Americani, ruşi, români. Credem că e una din cele mai bune afaceri ale Copenhagăi.
Când am coborât în Noretrop am dat de un bar în care se anunţa Cupa Cutare de Jazz. Ne-am dus într-acolo ca să ne închidem seara elegant, un solo trompetă, un pian, un vin. Dar sala barului era plină până pe mica scenuţă unde se producea un quartet american. N-am putut intra şi atunci singura variantă a fost să ne retragem.
Tina Cumva a zis să intrăm la market. Am intrat. Ceva bere, muşchiuleţ de porc. Ca să vezi.
A suivre
08 ianuarie 2015
Malmo 3
Au venit Adriana cu Dan din Lima, via Amsterdam şi am zis să facem revelionul în casă. Două revelioane, unul după ora de acasă, altul după ceasul din Malmo. De fapt, revelionul în Malmo începuse de când am sosit noi, nu era minut ca cerul să nu fie acoperit de artificii. Şi e destul de greu, dat fiind că acolo noaptea se lasă la ora 15. Şi s-o ţi tot aşa până dimineaţă la 9, când se luminează nu-i simplu.
Am făcut nişte fripturi ceva cu varză, cu mazăre, adică Tina Cumva a făcut, că noi doar am băut diverse vinuri. Şi-apoi, că se să facem mâine? Păi, hai să vedem Turnul Torsionat al lui Calatrave de pe malul mării. Ne-am uitat pe Net să vedem ce-a mai făcut Calatrave, arhitectul spaniol, şi ne-am dumirit că toată Europa e plină de clădirile lui formidabile, din Roma la Madrid, din Malmo la Londra.
Când am ajuns sub turn am rămas muţi de uimire. Turnul Torsionat al lui Calatrave este un bloc de 60 de etaje locuibil. Asta ne-a dărâmat, pentru că ne-am imaginat cam cât costă un apartament la etajul 59 al turnului de unde vezi ce vezi. Turnul se înalţă maiestuos şi elegant pe malul mării, având o înclinaţie de 6 sau 8 metri faţă de sol, ceva cam ca Turnul din Pisa. Uriaşul bloc stă mut şi atent la marginea oraşului Malmo. E atent cu vânturile grele din zonă, cu temperatura exterioară, cu viaţa locuitorilor săi, cu zborul păsărilor şi plonjoanele peştilor, şi chiar cu câinii plimbaţi de colo, colo de oamenii din zonă. Pentru că Turnul Torsionat este înconjurat de un cartier elegant de vile, ceva duplexuri după cum am băgat de seamă, cartier mai frumos şi mai modern decât orice Mamaie din Bucureşti sau din ţară.
În jurul blocului vântul bate din toate direcţiile. Numai din faţă, nu ştim datorită cărui fenomen. Drept care ne băgăm într-o cafenea italiană. Nu-i cu alcool, aşa că ne stricăm burţile cu cafea cu lapte.
De la geamul uriaş al cafenelei se văd marea şi podul care leagă Suedia de Danemarca. Dar se văd şi maşinile din cartier, din jurul blocului nostru. Sunt maşini vechiuţe, de peste 5, 10 ani de care suedezii trag fiind încă bune, şi datorită folosirii în exces a bicicletei. De altfel în tot Malmo nu vezi o maşină de manelist ca la noi.
Cum spuneam, la ora 3 e aproape noapte. Ne-am retras înspre centru. Acolo unde este un cimitir parc, cu morminte din secolul 18, dar şi o cârciumă The Bishop Arms sau cam aşa ceva, unde am intrat să bem alcooluri. Dan a vrut grapa şi s-a bucurat că au grapa, adică: uite dom'le cârciumă serioasă, au grapa, dar când a mai cerut o sută nu i-au mai dat. Ce băuse era ultima sută din ultima sticlă. Am ieşit la maşina 4, era ora 19 şi o noapte de nepătruns. Cam aşa.
A suivre
Am făcut nişte fripturi ceva cu varză, cu mazăre, adică Tina Cumva a făcut, că noi doar am băut diverse vinuri. Şi-apoi, că se să facem mâine? Păi, hai să vedem Turnul Torsionat al lui Calatrave de pe malul mării. Ne-am uitat pe Net să vedem ce-a mai făcut Calatrave, arhitectul spaniol, şi ne-am dumirit că toată Europa e plină de clădirile lui formidabile, din Roma la Madrid, din Malmo la Londra.
Când am ajuns sub turn am rămas muţi de uimire. Turnul Torsionat al lui Calatrave este un bloc de 60 de etaje locuibil. Asta ne-a dărâmat, pentru că ne-am imaginat cam cât costă un apartament la etajul 59 al turnului de unde vezi ce vezi. Turnul se înalţă maiestuos şi elegant pe malul mării, având o înclinaţie de 6 sau 8 metri faţă de sol, ceva cam ca Turnul din Pisa. Uriaşul bloc stă mut şi atent la marginea oraşului Malmo. E atent cu vânturile grele din zonă, cu temperatura exterioară, cu viaţa locuitorilor săi, cu zborul păsărilor şi plonjoanele peştilor, şi chiar cu câinii plimbaţi de colo, colo de oamenii din zonă. Pentru că Turnul Torsionat este înconjurat de un cartier elegant de vile, ceva duplexuri după cum am băgat de seamă, cartier mai frumos şi mai modern decât orice Mamaie din Bucureşti sau din ţară.
În jurul blocului vântul bate din toate direcţiile. Numai din faţă, nu ştim datorită cărui fenomen. Drept care ne băgăm într-o cafenea italiană. Nu-i cu alcool, aşa că ne stricăm burţile cu cafea cu lapte.
De la geamul uriaş al cafenelei se văd marea şi podul care leagă Suedia de Danemarca. Dar se văd şi maşinile din cartier, din jurul blocului nostru. Sunt maşini vechiuţe, de peste 5, 10 ani de care suedezii trag fiind încă bune, şi datorită folosirii în exces a bicicletei. De altfel în tot Malmo nu vezi o maşină de manelist ca la noi.
Cum spuneam, la ora 3 e aproape noapte. Ne-am retras înspre centru. Acolo unde este un cimitir parc, cu morminte din secolul 18, dar şi o cârciumă The Bishop Arms sau cam aşa ceva, unde am intrat să bem alcooluri. Dan a vrut grapa şi s-a bucurat că au grapa, adică: uite dom'le cârciumă serioasă, au grapa, dar când a mai cerut o sută nu i-au mai dat. Ce băuse era ultima sută din ultima sticlă. Am ieşit la maşina 4, era ora 19 şi o noapte de nepătruns. Cam aşa.
A suivre
06 ianuarie 2015
Malmo 2
All you need is love este emblema, sloganul oraşului la trecerea dintre ani. E scris pe tot Malmo, fie transport, afişe stradale, magazine. Şi noi avem nevoie, da' mai vrem să vorbim şi cu Moşu' ca să ne lămurească dacă după ce am adormit citind Pas cu Pas, mai putem crede că lucrul bine făcut în ţara noastră, pentru că noi credem că nu. Ne-am instalat, am sunat la Moşu' pentru că aveam telefonul lui de la Aida, da' Moşu' n-a răspuns. Pe repondeur zicea, era chiar vocea lui, că e undeva în Portugalia unde e mai cald.
Tina Cumva a zis că să studiem traseul maşinii 4. Care ne duce de nu ştim unde nu ştim unde. L-am luat pe 4. I-am zis şoferului că vrem la mare, pe litoral, la podul care leagă Suedia de Danemarca. Ne-a făcut o surpriză colosală: deşi depăşise capătul liniei lui, ne-a dus chiar pe nisipul mării cale de încă 20 de minute. Bravo lui. Era un arab. La întoarcere, alt şofer de pe linia 4 a scos un gps şi ne-a arătat unde stăm. Excelent.
Pe urmă ne-am luat de mâncare de la Lucus Food, un market uriaş ţinut de nişte români. Şi de la Lidl un cozonac.
Malmo e un oraş tăcut, liniştit, cu nimeni pe străzi. Elegant, cu arhitectură de cazarmă, cu un vânt care-ţi intră şi prin nasturi. Rarele cârciumi sunt scumpe, cum scump e mai tot transportul şi reducerile din magazinele mari. Magazine în care simţi din plin globalizarea. Ce e la Unirea în Bucureşti este şi în orice magazin suedez. Altfel oraşul n-are magazinaşele Parisului sau New Yorkului, ca să zicem aşa. Nici măcar veselia erotică a Lipscaniului nostru.
Luasem cotlet şi l-am făcut. Am băut vin şi l-am sunat din nou pe Moşu'. Era tot în Portugalia, la căldură. Ne-a mai zis că, într-adevăr, all we need is love, da' mai trebuie şi mare atenţie la cum facem Pas cu Pas, să nu cădem cum am mai făcut-o. Pe urmă a zis că mai vorbim şi a închis. Am aflat că se băgase unt în Portugalia şi Moşu' se grăbise într-acolo. Deh, ce să-i faci, se pare că all we need is unt şi nu dragoste.
A suivre
Tina Cumva a zis că să studiem traseul maşinii 4. Care ne duce de nu ştim unde nu ştim unde. L-am luat pe 4. I-am zis şoferului că vrem la mare, pe litoral, la podul care leagă Suedia de Danemarca. Ne-a făcut o surpriză colosală: deşi depăşise capătul liniei lui, ne-a dus chiar pe nisipul mării cale de încă 20 de minute. Bravo lui. Era un arab. La întoarcere, alt şofer de pe linia 4 a scos un gps şi ne-a arătat unde stăm. Excelent.
Pe urmă ne-am luat de mâncare de la Lucus Food, un market uriaş ţinut de nişte români. Şi de la Lidl un cozonac.
Malmo e un oraş tăcut, liniştit, cu nimeni pe străzi. Elegant, cu arhitectură de cazarmă, cu un vânt care-ţi intră şi prin nasturi. Rarele cârciumi sunt scumpe, cum scump e mai tot transportul şi reducerile din magazinele mari. Magazine în care simţi din plin globalizarea. Ce e la Unirea în Bucureşti este şi în orice magazin suedez. Altfel oraşul n-are magazinaşele Parisului sau New Yorkului, ca să zicem aşa. Nici măcar veselia erotică a Lipscaniului nostru.
Luasem cotlet şi l-am făcut. Am băut vin şi l-am sunat din nou pe Moşu'. Era tot în Portugalia, la căldură. Ne-a mai zis că, într-adevăr, all we need is love, da' mai trebuie şi mare atenţie la cum facem Pas cu Pas, să nu cădem cum am mai făcut-o. Pe urmă a zis că mai vorbim şi a închis. Am aflat că se băgase unt în Portugalia şi Moşu' se grăbise într-acolo. Deh, ce să-i faci, se pare că all we need is unt şi nu dragoste.
A suivre
05 ianuarie 2015
Malmo 1
Cam aşa a fost cronologic, da aşa a fost, Tina Cumva a zis: Să mergem de Crăciun undeva. Şi-am enumerat câteva locuri: La Timişoara, ca să auzim pereţii strigând Jos Ceauşescu, la Cotroceni, pentru lucrul bine făcut, la Paris, să revedem piesa Tatianei Bran, ceva cu mănăstirea de la Tanacu, ceva foarte prost pus de Andrei Şerban, care de fapt a fost în 2008, aşa că neînţelegându-se nimic din ce vrem tot Tina Cumva a zis, hai la Malmo, că ne-a invitat pretena ta Aida.
Am luat bilete ieftine, la avioane d-alea cu o singură aripă, în care nici nu te bagă în avion, şi la care îţi opreşte sticla de parfum ca să-şi dea stevardezele.
Avionul a ajuns repede la Malmo, că astea cu o singură aripă n-ai treabă cu ele. De-acolo un taxi ceva, şi am dat peste Marianne, că Aida era la Paris, ne aştepta acolo. Şi dăi cu bagaje, dăi cu vorbe că ce facem a doua zi.
Păi a doua zi ne-am dus în Malmo. Cumpărasem cartelă Jojo, un fel de Navigo de Paris, şi ne-am dus în centru. Un centru elegant, anost, tras la linie, limpede, fără ocolişuri, cărămidă aparentă, şi-uite aşa traversăm un pod. Pe pod sunt zeci de perechi de încălţări, din alea din fier, bătute în cuie. E podul suspinelor şi al încălţărilor târzii, ca să zicem şi noi aşa. Intrăm în centru. Un Lipscani ceva mai tare, mult mai frumos, dar cam pustiu, necolorat, doar alb negru. Suedezii se pregăteau de Craciun şi făceau asta de pe biciclete. Tot suedezul cu bicicleta lui. Loc în care să ţi-o laşi peste zi. De exemplu, în gara din Malmo, de unde iei trenul spre Copenhaga, rastelul pentru biciclete are patru etaje. Vi cu ţoacla până la tren, o laşi, şi te duci cu trenul la muncă. Spectacolul este copleşitor. Probabil aşa va fi şi pe Calea Victoriei la noi. Peste 200, 300 de ani.
Că să bem ceva, ne-am zis. Am luat vodcă, vin şi bere dintr-un magazin specalizat. Băuturile nu-s la market. După care am ieşit la mare. Un câine, pescăruşi. Un nene le dădea de mâncare. Un nene care ne-a făcut şi o poză, pac, pac, încă odată, pac, pac, pac.
A suivre
Am luat bilete ieftine, la avioane d-alea cu o singură aripă, în care nici nu te bagă în avion, şi la care îţi opreşte sticla de parfum ca să-şi dea stevardezele.
Avionul a ajuns repede la Malmo, că astea cu o singură aripă n-ai treabă cu ele. De-acolo un taxi ceva, şi am dat peste Marianne, că Aida era la Paris, ne aştepta acolo. Şi dăi cu bagaje, dăi cu vorbe că ce facem a doua zi.
Păi a doua zi ne-am dus în Malmo. Cumpărasem cartelă Jojo, un fel de Navigo de Paris, şi ne-am dus în centru. Un centru elegant, anost, tras la linie, limpede, fără ocolişuri, cărămidă aparentă, şi-uite aşa traversăm un pod. Pe pod sunt zeci de perechi de încălţări, din alea din fier, bătute în cuie. E podul suspinelor şi al încălţărilor târzii, ca să zicem şi noi aşa. Intrăm în centru. Un Lipscani ceva mai tare, mult mai frumos, dar cam pustiu, necolorat, doar alb negru. Suedezii se pregăteau de Craciun şi făceau asta de pe biciclete. Tot suedezul cu bicicleta lui. Loc în care să ţi-o laşi peste zi. De exemplu, în gara din Malmo, de unde iei trenul spre Copenhaga, rastelul pentru biciclete are patru etaje. Vi cu ţoacla până la tren, o laşi, şi te duci cu trenul la muncă. Spectacolul este copleşitor. Probabil aşa va fi şi pe Calea Victoriei la noi. Peste 200, 300 de ani.
Că să bem ceva, ne-am zis. Am luat vodcă, vin şi bere dintr-un magazin specalizat. Băuturile nu-s la market. După care am ieşit la mare. Un câine, pescăruşi. Un nene le dădea de mâncare. Un nene care ne-a făcut şi o poză, pac, pac, încă odată, pac, pac, pac.
A suivre
02 ianuarie 2015
De anu'asta si la multi ani
Uitati cum stau lucrurile: eu umblu prin Franta, de la o masa la alta, iar Denis s-a stramutat la Malmö. Da, ati auzit bine: am facut schimb de locuinte. Eu m-am deplasat la resedinta mea de la tara, iar el s-a mutat la mine la oras. De unde nu scrie la Calimara pentru ca, una la mîna, e mut de uimire, si, doua, cica nu reuseste sa se conecteze pe blog. Asa ca povestesc eu în locul lui. Denis da cu pieptul în experienta, zapada si aglomeratia din transportul comun din Scandinavia. A gasit iesirea din Christiania, de-acu' poate sa mearga sa vada si aurora boreala. A dat de Lidl, Lucu Food si statia lu' numaru' 4. A plimbat pisicii, reciclat gunoiul si stat la coada la magazinul de alcoale. Detaliile o sa vina repejor, cum ajunge la tara cu internet si parole la gimeil.
Precum si traditionalul si caldurosul La multi ani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)