27 februarie 2020

Poveste de dragoste


Foto, arhiva E.M.

Mânca o rodie. Deşi ţara era în primejdie, Ana (foto) mânca o rodie. Din grădina ei, nu era nicio problemă. Taică-său îi spusese: Ană, dragă,de-or bubui tunurile, de-or crăpa luptele, de-or tăia săbiile, tu mănâncă liniştită o rodie. După ce spunea toate astea, bătrânul ei tată scotea mitraliera şi trăgea peste gard câteva cartuşe. Mama Anei, zise şi ea mai târziu: Ană, dragă, de-ar umple grădina barza, de-ar lătra dihorii de pe prispă, de-or muri albinele de clorul din apă, tu, mânca-te-ar mama, mănâncă o rodie. Şi se ridica, lua aruncătorul de grenade şi trăgea peste gard.

Beligeranţii auziseră de rodiile Anei. Se făcu coadă. Cu liste. Mai întâi, nu se ştie de ce, intrară în curte belgienii. Apoi nişte soldaţi din Kuweit şi tot aşa. Ana le dădea să guste câte o rodie, lor nu le plăcea şi plecau supăraţi. Deci n-a mers. Comerţul cu rodiile în plin război nu mergea. Îi apucară plânsul. Făcură cerere să intre în faliment. Un afiş pe poartă: Rodiile sunt în faliment.Câţiva soldaţi avuseseră câteva idei îndrăzneţe pentru a acoperi uriaşa pierdere a familiei. Unul a zis că să facă o croitorie. Altul altceva. Un al treilea a avrut să construiască un pod. Nu. Nu mergea, era clar.

Trecură anii, ca-n orice poveste. Anei îi crescu barbă, lui taică-său i se confiscă mitraliera, iar bătrâna mamă a casei fugi după un marinar. Ăla a venit cu o desagă şi pur şi simplu a băgat-o înăuntru pe bătrână şi dus a fost mai întâi în Gibraltar. De-acolo a luat un barcaz şi s-a întors la Giurgiu, rătăcind calea. Ana avea a cum 60 de ani. Auzise că se fac bani cu ceapă.

Scoase tufişurile de rodii, ară pământul şi însămânţă ceapă d-aia bună, cum numai românii au. Printre rândurile de ceapă a plantat lalele, roşii, usturoi şi plicuri de Felix pentru pisici. Era tare ocupată şi îi plăcea. Cânta: La, la, la, lu, luuuuuuuu, măi, măi, de se auzea pe tot bulervardul când nu era nimeni. Odată, când cânta ea aşa, cu versuri la obiect, cum e tradiţia în muzica românească, auzi o bătaie în poarta grădinii. Cioc, cioc, cioc! Deschise. Curioasă foc. Era un coşar mic şi necostisitor. Fu dragoste la prima vedere.

D.D.





25 februarie 2020

NUNTA, premieră la Nottara


În goana lor frenetică, uneori bezmetică, de a eluda literatura dramatică originală care ar prezenta critic situația țării noastre, marjă ținând de vechile cutume comuniste care timp de 50 de ani reușiseră să izgonească de pe scenă cu totul faptul că românul în afara sarcinii mărețe de a construi socialismul multilateral dezvoltat ar putea să fie și trist, ar putea să fie și laș și mai ales ar putea să-nșele și să fure - teatrele de azi, stipendiate de la bugetul de stat, scotocesc asiduu mai toate cotloanele marilor literaturi doar, doar de-or găsi o piesă, o piesuță, o piesișoară care să prezinte într-un fel bucolic o realitate care să nu cumva, Doamne ferește, să-i supere pe cei de la putere și să le trimită un control pe cap care să le descopere potlogăriile: șpagă mascată, abuz, pensionări forțate, angajări pe sprâceană, false raportări, noianul de inutile festivaluri ca mijloc de sifonare a banilor.

Teatrul Nottara a găsit până la urmă sceneta Nunta al marelui dramaturg A. P. Cehov, de fapt dramatizarea unor schițe, unde e vorba doar de niște nuntași care se ciorovăiesc. Teatrul a chemat un regizor din Basarabia (om titrat, cu studii la Moscova, actual director de teatru la Chișinău, medaliat de Traian Băsescu) care e probabil mai ieftin, și foarte mulți actori destul de neîntrebuințați de-a lungul timpului, a încropit un spectacol înlocuind micul conflict existent al scenetei, lupte dintre vechile cutume și zorii progresului tehnic cu pofta nemăsurată de a îngurgita ...alcool.

Preţ de aproape două ore personajele se opintesc cu frenezie la distanță de zece, cinsprezece replici să dea peste cap stacanele cu vodcă strigând într-un cor bine pus la punct, de-un optimism bahic: Hu!

Ceea ce la început, uimește, stârnind chiar buna dispoziție, sfârșește în cele din urmă să șocheaze și în final se ajunge, prin repetarea obsesivă, obsedantă să enerveze la culme publicul acreditând într-un fel ideea că ăsta e un obicei de nuntă! O fi în...Basarabia sau la nunțile la care a participat regizorul... La asta se adaugă în mod ciudat predilecția regizorului de a inventa scene cu iz vulgar obligând unii actori (Ioana Calotă, Luminița Erga ) la unele atitudini stânjenitoare. Desigur la nunți, sub influența alcolului, se pot întâmpla multe lucruri dezagreabile. Au fost situații când unii nuntași în delir s-au urcat pe mese și au dansat, au răcnit sau au vomat, sau chiar când mirele a fugit cu banii...de dar... S-au întâmplat chiar și crime, dar te întrebi ce vină are A. P. Cehov sau publicul.

Încolo, actorii, ca totdeauna, fac față rolurilor în funcție de talentul și înzestrarea sau de experiența fiecăruia realizând de multe ori excelente scene de adevăr: Luminița Erga, Ioana Calotă, Ștefan Gomoiu, Ion Haiduc, I. Grosu (care însă n-a reușit să scape de acentul slav pe care-l are), iar ceilalți actori mai tineri...se străduiesc că execute conștiincios indicațiile regizorale....La cei tineri Mihaela Subțirică, Alexandra Aga, Vlad Bălan, Mircea Teodorescu se remarcă vizibil lipsa de experiență, de dicție, de frazare ajungând să te întrebi ce calități i-au recomandat de au ajuns pe scenă. Dintre toți am remarcat figura specială și silueta tânărului Ștefan Opreanu (un marinar) despre care sunt sigur se va mai auzi. Bine înțeles că acțiunea, nu se putea altfel, se petrece azi și bine înțeles că regizorul are un punct de vedere actual: „Noi suntem, azi, nuntașii. Imoralitatea, acest desfrâu, această iresponsabilitate, această lipsă de cultură care există astăzi în societate se sincronizează perfect cu Nunta lui Cehovși cu personajele sale”, spune în program regizorul Alexandru Grecu.



Cu asemenea spectacol cu iz de cămin cultural înțelege teatrologul Marilena Țepuș să conducă teatrul Nottara, un bastion cu ani în urmă al teatrului de bună calitate. Probabil că umbra vechilor directori George Vraca și Horia Lovinescu o strivesc.

CANDID STOICA, 17. 02.2020

Găzduiesc cronica prietenului meu Candid Stoica. Teatrul Nottara n-a pus nici măcar pe net foto din spectacol, aşa că am improvizat. Ultima foto e cu un primar din Argeş care cântă la nunţi şi-şi ia darul. Mai facem chestia asta, că e distractiv şi-n ton cu ce se întâmplă în teatrul de la noi. D.D.

17 februarie 2020

Cu ciorile din Piaţa Romanâ la TNB, premieră


Foto TNB

Zice doamna Stela Giurgeanu, autoarea piesei de teatru Matilda şi groparii care a avut premiera la TNB: Eram în piaţa Romană şi deodată am văzut un stol de ciori. Mari, croncăneau. Ca-n Hitchcock. Mai zice: Ia, hai, să scriu, domnule o piesă de teatru despre păsăretul ăsta negru şi voios. Am descoperit că sunt fabuloase. De exemplu, cioara mamă nu-şi hrăneşte copilul, ci-l lasă singur să-şi găseascpă mâncarea. Şi continuă: Să scriu despre toate? Sunt prea multe şi dau rău pe scenă. Apoi, brusc, nu ştiu de unde, mi-a venit în minte numele Matilda. Şi cum ciorile din piaţa Romană erau asociate cu moartea, cu groparii, a ieşit titlul Matilda şi groparii. Titlu incitant care nu ştiam unde mă va duce. M-am apucat de scris. Din toate ciorile am ales câteva, ca să nu se sperie regizorul. Am scris şi le-am adus la Teatrul Naţional bucureştean. Ia să vedem:


E dimineaţă, zorile, chestii, câteva ciori întradevăr, o terasă cu paturi în aer liber, capace de sicriu blochează intrarea unei camere aflate tot acolo. Trei fete somnoroase se agită. Trece poliţia. Sirene. Sunt Sonia, Olga şi Nora. Una din ele încă doarme dusă, alta face ciorbă după o reţetă de invidiat: un cartof tăitat pe jumătate şi cam atât, cealaltă, ce-a de-a treia bea rom. De dimineaţă. Se scoală şi ce-a de-a treia, Nora, bea şi ea rom, şi se culcă la loc zicând că e noapte. Pluteşte o tensiune. Aşa dăm noi să credem, pentru că cele trei femei aflate în scenă nu reuşesc să ne transmită nimic multă vreme: nu există tensiune, dialog coerent, parcă aflăm ceva de un tip Daniel, şi încă ceva de abuzurile casnice, ceva cu bătăi, pumni, crătiţi în cap, apoi din nou ciorile în fundal, poliţie, şi totuşi nu reuşim să intrăm în piesă. Poate regizorul, poate actorii, poate textul. Şi pe scenă se simte chestia asta şi atunci Nora dă drumul la radio şi tustrele dansează I can’t get no staisfaction al Stonilor cap coadă. Aşa şi?


Păi, acum vine momentul luminos al piesei, cerul se curăţă de ciori: Apare Matilda care le anunţă pe fetele abuzate rău, rău de tot de către cetăţeanul Daniel pe care încă nu-l vedem, că se mărită. Cum cu cine? Cu Peter. Şi apare Peter, alias Lari Georgescu. Din clipa asta piesa capătă un sens, lumină, posibilitate de descâlceală (ce cuvânt), coerenţă şi ne simţim, ca spectatori, bine. Petre avocat. Intră în camera blocată de sicrie. Acolo e mort Daniel, ucis de fete. El e abuzatorul şi dacă tot a abuzat a şi scris ce-a făcut că te-ngrozeşti. De-asta-l urau fetele, de-asta l-au omorât. Dar Peter salvează situaţia. Scrie necredibil de repede o scrisoare, o ia cu el, nu se mai duce nimeni la poliţie şi cam asta e totul. O piesă, deci, poliţistă rea de tot.

Mai în glumă mai în serios, Matilda şi groparii se vrea un manifest împotriva abuzurilor domesticea din societatea noastră. De cea americană, autoarea nu spune nimic. Mesajul e bun, dar e subţire. Nu plecăm din sală stană de piatră, şi nici hotărâţi să stârpim ceva. Îmi închipui ce-a fost pe regizorul Mircea Rusu pus în situaţia de a da consistenţă acestei Matilde cu ciori cu tot. Echipa e de bine, n-a ridicat sala în picioare, dar poate pe viitor: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieşu, Fulvia Folosea, Lari Georgescu. Regia Mircea Rusu, coregrafia Lari Georgesc, scenografia Gabi Albu.



Un spectacol neconvingător, fără suflu, cu ceva performanţe actoriceşti. Un spectacol fără calibru de primă scenă a ţării. Un spectacol de Piaţa Romană.

Denis Dinulescu





11 februarie 2020

ŞTIRI PE SCURT


Foto, arhiva E.M.

Îmbulzeala din staţiile de tramvai continuă. Balerina din imagine, celebră, întârzie de fiecare dată de la concerte. Drept care a fost dată afară de la celebra instuţie de balet pentru întârzieri repetate. Acum, dânsa a obţinut din partea primăriei locale, Uieşti, postul de vânzătoare la aliemntara din sat, unde se duce tot cu tramvaiul. Halal!


CFR angajează personal. De mult. Acum, a găsit şi angajat doi în persoana băieţilor poliţistului local şi al preotului. Ei vor avea numeroase avantaje: pensie de la 2 ani, posturi de ambasadori de la 5 ani şi gagici din Videle.


Clasa pregătitoare de vorbit cu păsările din comuna Vadu Lat, jud Giurgiu, se va închide din cauza lipsei profeorilor şi a elevikor. Ultima oară s-a înscris un crocodil care vroia crocodili în două tururi.


Bazinul olimpic din comuna Clejani, jud Giurgiu se va vărsa în Neajlov, ocazie cu care va deveni afluent al Dunării. Cei care pleacă din Germania pe firul Dunării nu vor mai călători până la Casinoul din Constanţa ci se vor opri la Clejani unde, în cadă, vor găsi o vioară.

Agenţia de tursim CĂLIMARA.

09 februarie 2020

HOROSCOP 10 - 16 februarie 2020


Dna Sistermorphine la datorie:

BERBEC Nativii sunt atât de reuşiţi şi puternici încât la ceas de seară cară doi saci de zahăr în spate. La brutăria care le aparţine. Se aliniază cu Pluto şi fac merdenele. Apoi, brioşele care lipsesc de pe piaţă de pe vremea de dinainte de revoluţie. Cam agramat dar merge. Duminică, 16, nativii primesc bilete la cursele de cai. Poftim?

PEŞTI Nativii iute, iute prin apă. Până la Valea Cascadelor, unde sunt niscaiva frigidere mari. Până marţi, 11 februarie. La adăpostul Jupiter şi Saturn, peştii încep să caute înţelepciunea oraşului Bucureşti. Nu e. Iubita vă încearcă cu un telefon, vineri 14. Alo, ai numărat mazărea din plic. Sunt 500 de boabe cum scrie pe etichetă? De-asta o iubiţi.

CARAMBOL Nativii din Carambol sunt călare, până miercuri 12 februarie, pe situaţie. Femeile sar la bătaie. Veveriţele aruncă cu nuci de o juma de kil. Maneliştii şi-au făcut versuri din Ordonanţe de urgenţă. E rost de haos. Până când Saturn ajunge în casa a patra. Un burete.

FECIOARĂ Neamul Şoimăreştilor vă face o vizită. E un bătrân beţiv, scund şi arogant. Palavre până vineri 14.


Foto, arhiva E.M.

GRAŢIA Nativele, vezi foto, stau cu spatele la noi. Citesc. Sunt îndrăgostite de acelaşi bărbat: un actor numit VNM Ion, ca pe benzina aia, până joi, 13 fev. Se dă Ordonanţa de Urgenţă să nu se stea cu spatele la sănătate, sport, război, fluiere. Duminică, 16, sunt invitate la plăcintă de dovleac. La Geta.

Dna Sistermorphine

08 februarie 2020

SIBIU 2020


Fata din Astra.

Foto Mirela G, Tic Petroşel.

Sibiul este atestat documentar de foarte mulă vreme, am şi uitat. Ca şi trestia de zahăr din Hawaii, mierea carpatină sau minele din Valea Jiului. De-o vreme atestările astea au devenit de prisos de când s-a descoprit că sibienii se ocupau din cele mai vechi timpuri cu meditaţiile la fizică. Einstein spunea: De treci codrii de aramă ajungi la Sibiu de unde ieşi tobă de fizică.

Credem şi noi marelui savant şi o luăm spre Sibiu. Ne-am luat doar căciula aia roz cu care mă duc de obicei la Târgul de Fete de pe muntele de fete. Pe autostradă, un dac mai vechi, cu o grămadă de miere de vânzare ne-a spus că e ziua Lui Valentin Leahu. Ca să vezi ce potriveală. Că-l găsesc la Nicu, gazda noastră din Sibiu. Toată lumea era la Nicu numai Leahu nu. Aşa că am început să bem ţuică şi să mâncăm din friptura Lilianei Popa, care era de nemâncat. Era prea sărată.


Ne-am dus la Biblioteca Astra unde era serbat Valentin. Unii au zis una, alţii alta, dar la final a cântat Tic Petroşel. Jos pălăria. Pe versurile lui Emil Brumaru şi pe tonurile de fado, Mariţa sau Evoria, Tic ne-a bucurat seara. Excelent. Ne-am întors veseli la Nicu unde ne aşteptau grătarele. A mai venit lume, eram vreo 20, plus Mara şi Ioana Crăciunescu. Valentin era treaz ca de obicei, aşa că şi-a scos pălăria. Avea un cucui cât masa. Noua modă de Sibiu. Ioana a citit o poezie. Apoi două, de la nişte nene cu cărţi la ei. Subţiri, de poezie. Lumea s-a-nveselit. Apăreau grătarele, se terminau instant. A apărut piureul făcut de Liliana, nu l-a mâncat nimeni. Era prea apos. Spuneam glume peste masă din care nu se înţelegea nimic. Ne promiteam că cutare o s-o facem şi mai lată, dar cu toţii ştiam că nu va mai fi la fel. Ne-am pupat cu Leahu, i-am dat cu smântână pe cucui. Şi-altă dată, şi-altă dată, chestii.


Ne-am dus spre hotel, io şi Mirela. Treci de Ramada şi vezi hotelul. Faceţi stânga, e o cantină, e un stop, şi vedeţi stadionul. Jucaţi ce jucaţi şi vedeţi hotelul. Sau ţineţi dreapta, vedeţi o cămilă, o lăsaţi să treverseze şi cum trece vedeţi hotelul. Ceva mic, urât cu camered de 30 de lei. Hotelul Sport.

De dimineaţă, la fereastră. Sibienii aveau cu toţii cucuie. Şi le vopsiseră cu smântână. Ce vă spuneam? Am plecat. Treci de Ramada şi e semn spre Bucureşti. Aşa am făcut.

Denis Dinulescu

07 februarie 2020

MAMAIA 2020

Mă spălasem pe mâini, primul război se terminase iar eu curăţam varză. O salată este bună întotdeauna, spală creierii, goneşte depresia, ajută omleta. Tina Cumva mi-a spus: sună telefonul. Delia ne-a spus: e ziua mea, 31 ian, hai, la mine, la Mamaia. E cald, nu vă luaţi nimic. Dacă e frig, la fel, că am io plăpumi, soare, un troleu că dacă bem, ştiţi voi.



TINA CUMVA


Niciodată Mamaia nu corespunde realităţii. Iarna-s oameni urâţi care stau numai prin localuri. Ba şi la mare până la 4. Vara e altă poveste. Acum sunt 15 grade. La 15 grade fierbe cleiul cu care se încleştează dinţii pisicilor. Deci, e bine. Delia ne-a aşteptat cu o căpşunică. Bună, rău. Ne-a pus alea de gală, ne-am luat aparatele de filmat ale Tinei Cumva, am luat şniţele gata făcute, că poate n-au, era un soare bezmentic, noi eram parfumaţi ca atunci când berzele aduc copii în Dr Taberei, şi uite aşa am ajuns la locul petrecarniţei: localul Bună seara, Bună dimineaţa, bună amiază, la revedere, bine ai venit, Constanţa. Lung titlul, dar de-asta au învins aliaţii în al doilea război mondial. Totul era la etaj. Trupa, salamul, vinul. Aparatele Tinei Cumva. Etajul e un alt stil de viaţă.


Foto, Tina Cumva.

S-a adunat lume, am dansat. Veniseră duba, duba pe care nu-i cunoşteam, Daniela Munteanu, Ana care a stat lângă mine, Ştefan cel Mare şi aşa mai departe. Am vorbit. Ştefan cel Mare, un tip gras, incult şi beţiv s-a luat de mine. Tina Cumva i-a dat cu aparatele-n cap. Vuia vântul. Gărgăriţele atacau plaja. Oare de era aşa de agresiv Ştefan cel Mare? Tina Cumva mi-a spus: cei care nu-şi găsesc locul în societate, nu şi-l găsesc nici în familie. Omul luase un pahar să-mi de în cap. Pricina? Afirmasem ci Mahomed la 1457, când la noi se citea Kant, deci Mahomed cucerise Constantinopoşul. Iar Constantin, ultimul Împărat al Imperiului Roman degeaba a zis. Noi, suntm ultima redută a ortodoxiei, suntem ultimii care apărăm intarea Islamului în Europa. Allahu Akbar, că aşa era. Ospătarul, adusese fripturile, tortul, şi firmanul prin care acest Ştefan cel Mare trebuia să plece. Cu familia. Adică cu nevastă-sa. Familia.


Foto, Tina Cumva.

Dimineaţa am fost la OnPlonge. Nu era loc. Ne-am dus la OnPlonge 2. Ceva ciorbă, vântoasă, mulţi bucureşteni. Avea să cadă guvernul şi mulţi fugiseră din oraş.

Aşa a fost.

Denis.