29 iulie 2019

POTOP la Gărâna

Cum spuneam, era foarte frig la Gărâna. Mai ales în camere. La Wolf. Aşa că vorbeam ca să ne mai încălzim. Beam diverse coniacuri. Făceam poze înduioşătoare. M-am dus după pahare. Ploua cu înghiţituri. Nene!! De nestat.


Foto, Florin Oniga

Gărâna este situată la vest de Reşiţa, la sud de Reşiţa, le est cu Reşiţa, iar la nord cu Mamaia. Vezi marea. Te poţi scula din scaunele improvizate şi faci o baie în mare. Asta am şi făcut. Era noapte da ne-am descurcat. Eu şi Florin Oniga, vezi foto, ne-am luat câte o carte cu noi. Să citim. Dacă înţelegi ceva dintr-o carte bună începi să ai opinii. Io am avut-o pe prima: hai înapoi, Florine, cântă Dennis Chambers.


Dennis Chambers

Ne-am întors în Poiana Lupului. Păi, Dennis Chambers ăsta poate acoperi o varietate mare de genuri muzicale, dar cel mai mult este apreciat pentru jazz-fusion, funk şi latino. A susţinut concerte alături de John Scofield, John McLaughlin, Herbie Hanckok, Chick Corea şi Mike Stern.


Trilok Gurtu

Când să bubuie toba mare a lui Chambers, Florin îmi spune: hai, e momentul să pescuim, mâine nu avem ce mânca. Zic: e dooşpe noaptea, Florine. Şi ne-am dus pe malul Cernei. Io am tras vreo patru plătici, dintre care trei fără bacul luat, iar ultimei i-am dat drumul. Florin a tras două ştiuci, una lui, una lui Tati. Aşa că veseli nevoie mare ne-am întors. Începea Trilok Gurtu. Ori, cu ăsta nu te pui. Ne-am umplut câte un pahar cu ceai de migdale, asta s-a băut tot festivalul, şi am ascultat. Mamă, mamă!

D.

26 iulie 2019

Gărâna XXIII

Programul zilelor noastre la Gărâna era asemănător. Mai întâi se scula Tina Cumva şi făcea cafea. Apoi Madi Cutare şi făcea cafea. Apoi io care-o beam. Apoi la soare în grădina pensiunii. Citeam Bukovsky. Madi zicea: vreţi fructe? Noi: nu! PLecam apoi spre Poiana Lupului, la concerte. Astăzi erau Paolo Fresu cu Lars Danilesson. Ne aşezăm pe bancă tacticos, adică era banca noastră, o adusesem de la Bucureşti şi începeam să trăncănim despre jazz.


Foto, Florin Oniga.

Zice Madi Cutare: să ştiţi că Jan Garbarek este un din acele prezenţe rare, care la un moment dat observi ca te-a-nsoţit toată viaţa. Denis: folclorul scandinav ese unul din inspiraţiile lui majore în marile teme pe care le-a lansat. Tina cumva se bagă şi ea: după ce mi-am petrecut ultimele săptămâni ascultând în grădină Praise of Dreams, mi-am dat seama că udatul trandafirilor îl fac după muzica lui Garbarek. Ce mişto.

Am băut. Tati avea o ceapă. O roşie, un castravete. Oniga pepene. Noi pahare. Era frig şi negru afară. Nicio promisiune pentru a doua zi. Pe Denis îl plimbau unii de colo colo prin Poiană. I-au făcut cunoştinţă cu un tip care se dădea Garbarek. Săracul, a muşcat.


A suivre, D.

25 iulie 2019

Spre Gărâna

Aşa că ne-am spălat pe cap, am închise ceea ce era de închis cu cheia, plăpumile la aer, pisoiul de strajă la hărăbaia asta şi am demarat spre Herculane. De-acolo Gărâna. Frumos, foarte frumos. Dar am greşit drumul că trebuia să cumpărăm ceva şi ceva-ul ăla era spre Oraviţa sau cam aşa ceva. Ne-am întors, ne-am rătăcit. Când s-o luăm înapoi spre Bucureşti ne-a salvat mama lu Peştişoru de Aur.


Foto, arhiva LDA

Ne-a oprit şi mama a zis: peştişorul meu vă va îndeplini trei porunci. Peştişorul a zis: sunteţi de acord? Noi am zis: da. Alin Ludu l-a invitat să bea Calvados şi-am pornit pe drumul bun. Când stânga când dreapta şi-am ajuns. Trei Ape, faci la dreapta şi iar am ajuns. La Răscruce băteau cuie, deci, ne-am zis noi, fără Ludu, că chiar am ajuns. Din Poiană se auzeau Garbarek şi Trilok Gurt.


Trilok Gurtu.

Repetau. Era tema aia pe care românii o copiază fără talent de zici că e Pe Valea Prahovei. Jazz românesc. Ne-a îmbrăcat gros. Şi Madi s-a îmbrăcat şi mai gros, că era şi ea. Am vrut să ne batem cu zăpadă, dar nu era. Vin? Cât vin luăm? Cerul era negru. Venea ori iarna ori toamna târziu. Solo Gurtu. Păi, să facem linişte!

d.

21 iulie 2019

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Marilena Dumitrescu


Foto, arhiva M.D.

1. Dramaturgia asta vine din talent sau noaptea în pat? Te culci, te gândeşti la ţoale, să zicem, şi pac, dramaturgia cu tine în pat. Şi pac, o piesă, după care următorii zece ani zici prin media că personajul tău feminin este copie după Mercedes din Monte Cristo.

Noaptea în pat, gândindu-mă la ţoale? Eu? Nu, nicidecum. Mai întâi protestez împotriva întrebării ăsteia discriminatorii. Voi, bărbaţii, credeţi că noi, femeile, ne gândim numai la ţoale. Dacă asta ar servi drept inspiraţie, toate pipiţele care au doar ţoale în cap ar face dramaturgie. Ori, ştii bine că nu e aşa. Talent? Fără îndoială. Este necesar, dar nu suficient. Eu personal am nevoie de o revelaţie, ca să încep o piesă. O idee care îmi vine cumva, din câmpul cuantic, şi mă trăzneşte pur şi simplu, ca să nu cad în misticism şi să zic că de la Dumnezeu. Deşi în ultima vreme pare a fi totuna. O energie creatoare. Apoi totul merge de la sine, nu e nevoie decât de ceva disciplină, pentru că în general ideea îmi vine cu totul. Adică nu e doar o idee, e toată piesa. Mie nu îmi mai rămâne decât să le mai înfloresc pe ici, pe colo. Şi, desigur, s-o scriu. În rest... să mă laud, cum zici tu, că personajul meu e o copie? Fie şi după Mercedes din Monte Cristo? Nu, personajele mele se străduiesc, cu ajutorul meu, desigur, să fie cât mai originale. Urăsc plagiatul. N-am de ce să copiez când eu am idei de mă dau afară din propriul meu cap, că nu mai am loc de ele.

2. Ai scris pentru grupul Vouă. Aveai un personaj al tău? Adică cineva pentru care scriai cu plăcere? Fetecău, Gabriel, Ciocea? Scenaristica ta nu se reflectă în dramaturgie. Am văzut câteva spectacole bune de-ale tale la teatrul fiului tău, Felix. Este deci o tehnică diferită între teatru şi film?

Nu scriam pentru cineva anume decât când scriam pentru seriale. Acolo ştiam cine va interpreta personajul. În scenete însă, nu făceam eu distribuţia, ci Adrian Fetecău. Important pentru mine era să găsesc o idee bună, restul făceau ei, grupul. Îmi amintesc cu drag cum Adrian mi-a spus de la început, de când am „contractat” colaborarea mea cu Vouă, să nu îmi limitez fantezia în niciun fel, că ei rezolvă toate aspectele materiale. Asta mi-a dat aripi. În rest, am muncit mult să îmi desprind dramaturgia de scenaristică. În piesele mele de început e mai evidentă formaţia mea de scenarist de sitcom, dar am înţeles că, dacă vreau să evoluez, e nevoie de altceva. Am învăţat, cu timpul.

3. Actorii, după părerea mea, sunt asistaţi sociali. Ei nu investesc, în afară de ceva talent, nimic în munca lor. Mi se va spune, păi, da, dar talentul ăla nu contează? Ba da, dar sunt şi ingineri sau sportivi talentaţi şi aşa mai departe. Actorii vor bani de la primărie şi nu puţini. În occident, actorii din mari teatre private vând bilete, dau cu mătura. Actorii români nu răspund de nimic, nici de succese, nici de eşecuri. Adu-ţi aminte de spectacolul Eduard al III lea de la TNB. Cu Caramitru, Tocilescu şi Buhagiar. Spectacolul s-a jucat de trei ori în stagiunea 2007-2008. Ori, acolo, numai scenografia cred că a halit o grămadă de bani. A răspuns cineva de acest eşec? Ce zici?
Dă-mi voie să mă delimitez de părerea ta despre actori. Eu iubesc actorii. Şi n-aş vrea să fiu în pielea lor. Numai când mă gândesc la castinguri... Şi-apoi, sunt într-o etapă a vieţii mele când văd doar lucrurile bune în toţi şi în toate. Nu critic pe nimeni. Nu mă uit nici la televizor măcar, ştirile mi se par mult prea agresive pentru starea mea de zen de acum. Nici măcar n-am văzut Eduard al III-lea de la TNB. Nu mă preocupă deloc acest subiect şi de aceea nu sunt în măsură să răspund. Aşadar, vorba unui personaj celebru, altă întrebare.


4. Teatrul Dramaturgilor Români. Acest punct al discuţiei noastre poate fi un eşec. Declarativ, TDR însemna dramarurgi români. Asta aşa e, deşi lipsesc foarte mulţi. Dar ce caută Hausvater acolo? Gârbea? Haida de! O fi TDR-ul în piaţă? În sensul că nu mă duc la un concert Bill Evans pentru că mă duc la Cimitirul lui Hausvater? E normal?

Nu ştiu ce e normal pentru tine, fiecare are limitele lui de normalitate. În legătură cu Teatrul dramaturgilor români, altele sunt nemulţumirile mele. Sigur, am fost deosebit de onorată şi de fericită că teatrul s-a deschis cu piesa mea, Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său. Dar fericirea mi-a trecut repede. Piesa n-a ieşit aşa cum speram. Nu ştiu de ce. Era bine să fie regizată de un regizor cu experienţă în comedie. Atunci când piesa a fost lăudată de toţi cei care-au citit-o, când s-a râs şi s-a aplaudat la spectacolul-lectură de la Clubul dramaturgilor dar spectacolul jucat pe scenă nu a reuşit să atingă potenţialul comic al textului, undeva s-a greşit fără îndoială. Iar dacă mi-am exprimat această părere cu voce tare la un colocviu al dramaturgilor, mi s-a reproşat că nu am participat la repetiţii să spun ce mă deranjează şi simt că mi-am făcut ceva duşmani, ceea ce nu intenţionam. Îmi pare rău. Totuşi, treaba mea s-a terminat în momentul în care am încheiat de scris piesa. Cât despre celelalte nume despre care îmi ceri să-mi dau cu părerea... nu asta îmi doresc. Tot ce vreau e să am linişte sufletească, înţelepciune şi inspiraţie să scriu. Atât.

5. N-a scris nimeni o piesă de teatru despre Catedrala Neamului. Şi acolo trebuie să fi fost o poveste de dragoste iar preafericitul Daniel a zidit-o, ca să aibă construcţia zile multe. Zic că e un subiect posibil. Te bagi?

Nu cred că a fost vorba despre o poveste de dragoste. Nici măcar de dragoste de Dumnezeu, din păcate. E mai degrabă o poveste de lăcomie, orgolii, lipsă de măsură şi bun-simţ, dar şi lipsă de bun gust artistic. E păcat să se risipească atâtea resurse şi atât efort pentru un kitch. E un subiect posibil, dar l-a tratat cu pricepere Dan Teodorescu de la Taxi în cântecul lui: Dumnezeu iubeşte lemnul, lemnul şi spaţiile mici. Şi eu la fel.

6. În piesa Un Fluture vine pe Lampă şi desface pachetul cu sanvişuri făcute de acasă de fluturoaică. Iubita strigă: lasă şi mie! Lasă şi mie! Nu-i aşa, şi fluturoaica moare de foame pe lampa aprinsă. Un mesaj puternic, realist Ce zici? Se putea altul?

Oooo, aşa, dă-mi apă la moară. Sau mai degrabă înclinaţiei mele spre teatru absurd, sau teatru al absurdului, cum se pare că e corect dar mie nu-mi sună bine. Ei, hai să-ţi spun eu cum văd lucrurile. În primul rând, în piesa Un fluture pe lampă este vorba despre atracţia fluturelui faţă de lumină, nu faţă de haleală. Realismul socialist determină autorul să ardă metaforic aripile fluturelui căruia-i trăznise că e mai bine în capitalism decât în socialism, lucru care ni s-a întâmplat şi nouă de nenumărate ori. Miroase a aripi arse toată ţara de 30 de ani încoace. Cât despre intriga amoroasă pe care încerci să o insinuezi în firul narativ, asta nu ţine, deoarece fluturele e uşor hermafrodit. Putem înlocui sanvişul cu şaorma?


7. Îţi mulţumesc!

Şi eu îţi mulţumesc, Denis. Mă duc să îmi prepar un gin tonic. Cheers!

A cosemnat Denis Dinulescu

11 iulie 2019

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Denis Dinulescu


Foto Tina Cumva

Pe Denis l-am cunoscut într-o carte și mi-a plăcut de el, prin urmare am zis să aprofundez relația cu încă o carte, și încă una, până am scris-o pe-a noastră. Mi-a plăcut și asta, așa că acum lucrăm la a doua, o carte cu întrebări. După ce-a stat cuminte la coadă, i-a venit și lui rândul la descusut.

1. De ce, vară de vară, tu te duci la Gărâna la pensiune și nu la Nisipurile de aur, la all inclusive, ca tot românul?

Sunt născut în Gărâna. A trecut barza şi m-a lăsat la Răscruce, singurul restaurant din sat. Am mâncat primii cinci ani numai crenvurşti cu omletă, până ce au trecut pe acolo o pereche de giurgiuveni. M-au luat cu ei. Aşa am aflat că pe tata îl chema Miles Davis şi pe mama Lady Gaga, deci muzică în sânge. Formam un trio fericit. Aşa că ne-am dus la all inclusive cum zici. Dar la inclusive ăsta tocmai se desfăşura răscoala din 1907. Am plecat.

2. Să zicem că am învins. Psd-ul se retrage în munți, Johannes rămâne cu hobby-urile lui, iar Iliescu joacă tabinet cu Gheorghiu Dej. Nu crezi c-o să murim de plictiseală?

Nu, pentru că ar însemna să ieşim din istorie. Iar istoria nu te iartă. Te pune s-o iei de la capăt. Ori, Iohannis cum şi-ar câştiga al doilea mandat? Noi cum am lua-o de la capăt cu primitivii, fanarioţii, feudalii? Sau n-ar trebui?

3. Nu erau destul de celebri alde Ceaușescu, Oedip și fotograful Unirii? De ce-ai mai scris despre ei?

N-am avut alternativă. Ludovic Orban a apărut mai târziu, Ştefan cel Mare asemenea, Norica Nicolau, Renate Weber, grupul Savoy, Restaurantul La Doi Cocoşi, Costa Rica, tabla de şah şi maşina de tocat carne aşişderea. Despre Oedip am aflat mai târziu că se pregăteşte să cânte cu Ludivic Orban Oedip. El la chitară, o mândreţe de chitară, iar Oedip la xilofon, nu aşa tare ca al lui Orban. Concertul va avea loc în fiecare duminică la Universitate, blocând evident, circulaţia.

4. Întrebare sosită la redacție de la un grup de cititori de pe feisbuc: pe când un cerc de scriitură, că meseria asta nu se mai lasă furată, maestre?

Pitagora a dat o lege uluitoare în privinţa cercului. Zice: Cercul are toate laturile egale. Laturile sunt pline de scriitori. Unii celebri, unii buni, alţii se numesc Andreea Marin. Ei nu vor în ruptul capului să lase pe altcineva în cercul lor. Sunt uniţi. Şmecheri şi cei mai buni sunt în altă parte. Furată? Furată de cine? La noi, pentru cei care au boala scrisului există penitenciare. Scrii opt cărţi pe zi şi gata.


Foto arhiva E.M.

5. Mi-ai ticsit blogul cu poze cu tipe care mai de care mai sexoase până mi-ai alungat toți cititorii pudici. Drept consolare am luat o șpagă mare și te-am băgat în juriu la Concursul Mapamondial de Foste Fete Mari. Cum arată favorita ta?

Pudicii tăi au şi alte reviste sexoase, de mecanică, de albine, de cum să nu ratăm becul, despre uşurinţă, copiere şi balsam sau despre oi, cânepă şi Programul Românesc Guvernamental ROŞIA, cu care noi, românii, vom depăşi vestul civilizat. Îţi mulţumesc pentru Juriul ăla. Şi să ştii că femeia mea trebuie să fie doar deşteaptă şi să aibă mult, mult umor. Altfel nu merge.

6. E vreun gen literar neatins, vreo specie nepipăită care te-ar trage la scris?

Da: biletele de transport în comun. Când lucram la ITB, anii 80, şeful, care ştia că scriu la pereţi, m-a întrebat: Bă, ne trebuie un text pentru biletele pe care le tipărim zilnic. Şi care să conţină multă informaţie. Ştii ceva? Am scris atunci un text care a rămas până astăzi în memoria a milioane de călători: 1,75 lei călătoria. Bilete se vindeau cam un milion pe zi. Ce succes. Deci m-aş întoarce la bilete, la scrisul lor. Pe un bilet scrii mama, pe un abonament urgie iar cine nu ia nici bilet, nici abonament nu trebuie să citească nimic. Poate-i mai bine.


Foto Luciana S. Pârvu

7. Îţi mulţumesc!

A consemnat Aida Baum

10 iulie 2019

La corcoduşe


Foto, Tina Cumva

Lumea este într-o continuă schimbare. Iote au sosit maşinile electrice, iote se văzură Trump cu Un, colo un vulcan, tone de ghiaţă au luat-o din Groenlanda spre Bacău, copiii români învaţă foarte bine, guvernul meu va face după alegeri toate autostrăzile care ne pipsesc, aşa că eu am luat-o la cules de corcoduşe. Am umplut maşina cu flori electrice, ca să pot culege şi noaptea.


Când am intrat în curte, un arici m-a-nteabat dacă am adus baterie pentru wc. O vulpe dacă am adus peşte, iar o pupăză mi-a spus că patriotismul e una, iar patriotul altceva.De mirare atâtea vietăţi la noi în curta. Pupăză n-am văzut decât în manualele de ceva cumva. Am parcat maşina. Am luat-o pe căţeluşa Bella să mă ajute la cules. Zice: a zis la radio că a fost un meci foarte bun. Mai zice: Mai bine vin cu tine la Bucureşti, vreau să mă fac croitoreasă. O veveriţă aude şi ne aduce nuci.



Am cules ce-am cules şi am făcut un monument împotriva graurilor, care mănâncă tot ce le iese în cale: păpuşi, aur, pisici, boabe de struguri, hârtie şi tot aşa. Cel puţi aşa mi s-a spus.

D.

09 iulie 2019

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Aida Baum, proprietara acestui blog


Foto, arhiva Aida Baum

Aida gonea pe şosea spre Stockholm. Se ducea să-şi ia premiul în sticlărie mică. Pur şi simplu, inventase sticluţa de două grame. Am prins-o din urmă. Zic: măi, fată, hai să oprim, să vorbim într-un refugiu, că în oraş sunt îmbulzeli nu glumă. Aşa am făcut. Am luat fiecare câte două ouă, ca la final să ne batem, şi am vorbit.

1. Una din sculele muzicale ale românilor era țeapa. Cântau ce cântau pe câmpurile de luptă iar dacă te punea dracul să n-o faci bine erai tras în țeapă. Țeapa ar fi putut deveni un instrument bun de export. Salva România din mrejele sărăciei. De ce nu se mai fabrică?

Pentru că între timp s-au inventat și perfecționat alte mijloace coercitive pe care le ținem numai pentru noi: posturile de funcționari publici, de la consilieri locali la parlamentari europeni. Cu cât ești mai afon, cu atât ți-e pensia specială mai mare. Plus că între timp ne-am mai deșteptat și ne-am decis să nu ne mai vindem țara și, implicit, produsele.

2. În Suedia Plaiuri Mioritice sunt marea, insulele, calificarea la europenele de fotbal în detrimentul României. Nu e cu oi, ciobani, țigani ca la noi. Aveți vreo explicație?

N-avem, dar putem să inventăm pe loc o baladă cu vikingi, stăpâni de sclavi, și vikingi-pirați, care se întinde pe maxim 200 de ani. Ciobani n-am văzut, dar oi da, în spate la Hornbach. Țigani nu-s, într-adevăr, doar rromi a căror limbă e considerată limbă minoritară în Suedia și e protejată.


3. Pe lângă plopii fără soț e un vers care semnifică dragostea. Adică numeri plopii și iubita nu te vede. Ea gătește ceva. Ceva cu carne și dovlecei. În Suedia câți plopi sunt, câtă dragoste?
Vai, ce clișeu! Versul ăsta poate fi dat în judecată pentru discriminare de gen. În Suedia el poate fi ea și ea poate fi el și unul dintre ei sau ele cumpără de obicei chiftele și pizza kebab pentru cină. În zilele cu cruce roșie unul dintre ei fierbe cartofi și varză, iar celălalt prăjește cârnați și coaste de miel, că doar muncesc cot la cot amândoi. Dragostea e de toate felurile și genurile și, pentru a ușura comunicarea sentimentelor, s-a inventat chiar și un pronume personal neutru pentru care mă gândesc să găsesc o traducere, ca să mă înțelegi plenar.

4. Limba română este recunoscută pe plan mondial ca fiind greu de vorbit, necunoscută. Dacă românii ar vorbi suedeza, limba română ar fi mai valabilă pe mapamond? Ar deveni limba în care a scris Shakespeare?
Limba suedeză ni s-ar potrivi perfect, la cât de lene ni s-a făcut să-l punem pe ”pe” în fața lui ”care”, pe ”nu” înaintea lui ”decât” și să anticipăm sau să reluăm complementul direct. De aceea a devenit limba română greu de vorbit. Acum, având în vedere că populația României e de două ori mai mare decât cea a Suediei, e clar că, dacă ne-am muta cu toții în Suedia, ar lua, în sfârșit, și Mircea Cărtărescu premiul Nobel.

5. Am stat și noi o vreme la Malmo. Datorită ție. Trenul cu care mergeam zilnic la Copenhaga trecea pe sub apă. Adâncă rău că nu vedeam nimic pe geam. Nu e o șmecherie? Contravine legilor fizicii. La noi este scrie în Constituție că un obiect mai greu ca apa nu trece pe sub apă. De ce această greșeală? Pe cine crede trenul ăla că păcălește?


E iluzie optică! Cine a mai văzut o țară cu biserici în care slujesc preotese, cu parcuri fără plăcuțe ”nu călcați iarba”, țară în care n-ai voie să-ți bați copiii, în care tatăl are concediu de paternitate și chiar stă acasă și-și schimbă copilul de pamperși, în care toată lumea citește romane polițiste de groază, își cumpără băutura de la un magazin special deținut de stat, stă la coadă pentru orice și nu înjură în trafic?!

6. Ștefan cel Mare avea în plan să cucerească și țările nordice. El, așa cum știți, avea obiceiul ca ori de câte ori cucerea o țară, un ducat sau Brăila siluia toate femeile până făcea cinci copii. Credeți că Suedia ar fi avut atâtea femei? Dar Norvegia? De Finlanda nu zic nimic.

Așa blondin cum era el, cu ochii deschiși la culoare, ar fi putut să fie Ștefan al nostru copilul din flori al vreunui viking rătăcit prin Moldova. De unde și năravurile. Dar întrebarea e tendențioasă și neemancipată pentru o țară care subvenționează fertilizarea in vitro și încurajează dragostea de toate genurile.


7. Îţi mulţumesc!

A consemnat Denis Dinulescu

08 iulie 2019

Rămas bun, Paolo Vinaccia


Foto, arhivă personală.

Devenise tobarul local, autohton. Jazzul pentr elite, Bran de exemplu, îl avea în compoziţie. De câte ori venea în România era un punct serios de atracţie, de umor, de inteligenţă.


A murit prematur. A învins şi n-a învins cancerul. Noi, cei cu care devenise prieten, îi auzim mereu concertele ţinuite acolo sus. 1954 - 2019. Cam puţin.


Odihneşte-te-n pace, bătrâne. Venim şi noi!

D.

02 iulie 2019

TEZE ŞI ANTITEZE în Călimară, cu Adrian Adilă Pârvu


Foto, arhiva Adilă.

Citeam Fraţii Jderi cu Adilă. El zicea că pe Jder mare îl chema Neamul Şoimăreştilor. Interesantă ipoteză aruncată de Adilă pe masă. Om vedea. Io am zis că Sadoveanu a scris şi Oedip, aia a lui Enescu. Ne-am ciondănit. După care am bătut cuie şi ne-am potolit. Am putut vorbi elegant. Să vedem:

1. În Mioriţa erau trei ciobani: unul moldovean şi aşa mai departe. N-ar trebui introdus şi ciobanul de Bucureşti? Poate prin iniţiativă parlamentară. Mă gândesc că balada ar câştiga prin atractivitate, măiestrie. Bucureşteanul ia oaia, pleacă cu ea la muncă în Anglia şi ajunge dealer de maşini. Ce zici?

R:Eu am ajuns la București, în Gara de Nord, când aveam vreo doi ani. În zonă, pe vremea aia se mai puteau cumpăra momițe, fudulii, plus buze de meduze proaspete din Hala Matache Măcelaru. Și mai exista clădirea cu felinar roșu în care vizitatorul interbelic era invitat să se trateze cu prestații profesioniste de la fetele lui Pațac, pațachinele. E adevărat, Fântâna Miorița era proptită în poarta Vilei Minovici, dar și cadavrele de la Morgă se spălau în apa tulbure a Dâmboviței. Automobilele erau rare, meseria de dealer nu se inventase nici măcar în occidentul cel putred. În schimb, se trăsese linia de tramvai de la Hala Traian și un manglitor coclit de pe Popa Nan colț cu Țepeș Vodă mi-a zis, într-o zi ploioasă: ”Băi, Puță, când treci strada sări peste șine, că te corentează!”.

2. Începe Wimbledonul 2019. S-au s-a terminat când vorbim noi. Dar n-ar fi bună o grupă a scriitorilor români care să joace contra lui Nadal, Ferrer? În mintea mea, grupa românească ar fi aşa: noi doi, Groşan, şi încă vreo şase care au scris de-au stins în puşcărie. Ai şi tu o listă?

R: Aaaaa, la asta chiar mă pricep, încă de când proaspătul (pe atunci!) locotenent-major Ilie Năstase le vindea americanilor Cupa Davis pe trei dolari adică aproximativ suma plătită de Țiriac la tunsul musteților, ori la rasul mistreților. Dac-ar fi să trimit o echipă scriitoricească autohtonă la Wimbledon,după Brexit, iată componența ei: simplu băieți, Mircea Cipariu (ăla mic și negricios care a vrut să-l lobeze pe veteranul Niky Manolescu); simplu fete, de pe valea Neajlovului, Ioana Crăciunescu (actriță de scândură și de pânză, poetesă, investitoare, mama răniților și bunica pricăjiților); dublu masculin (sponsor – Uzina de Vagoane Arad), Ioan T. Morar și Eugen Suciu; dublu feminin (categoria oldies, but goldies), Ana Blandiana și Angela Marinescu (pentru întreaga operă scrisă și nescrisă); dublu mixt Ioan Buduca și Rodolf Steiner (știu, Steiner era bărbat și e mort, dar vreau să-l bag pe Buduca și fără Rudolf nu se poate). Cam asta ar fi, Denis. Știu că te vezi un fel de căpitan nejucător, dar postul e permanent ocupat de marele culegător de trofee și nominalizări Gabriel Chifu.

3. Iepuraş nu mai aripioare/Domnul conte ţi le-a retezat. Versuri celebre. Continuă tu acest început de poezie. Trebuie să-ţi atrag însă atenţia că poemul trebuie să fie patriotic, înălţător, cu nori negri, ciuperci albastre şi gagici.

R: Iată, versuri îmbietoare, cu materialul clientului, calitate maximă: ”Uite, mamă, vine rata/ vine și prostu de tata/ patrie, să nu mă minți/ că albina n-are dinți/ n-are dinți, n-are măsele/ nici nori negri, nici manele/nici ciuperci albastre mici/ nici gagii și nici gagici/ are doar, înălțător,/ un popor la abator”. Hai, că mă pricep să le fuck la comandă!!!

4. Dacă ar fi să scrii o carte în care să fie vorba despre doi tineri care se iubesc, el fiind faianțar iar ea bibliotecară în comuna Ciorogârla unde nu citește nimeni nimic, cauză din care ea se sinucide, ce mesaj ai transmite cititorilor? Ar fi o carte de mediu? De croitorie? De fotbal?

R: Ah, dacă aș scie o astfel de carte, în care să mai combin, cu talent, câteva erecții, un stol de carcalaci, un mic dejun la Jilava sau un accident rutier-feroviar cu 86.213 de victime, cred că aș înnebuni de fericire. Atunci aș ajunge la Bălăceanca (sau la Socola, după gustul meu), te-aș invita și pe tine împreună cu Tina, cu Taraful din Clejani și, desigur, cu Johnny Depp. Doamne, poate ar veni și Gerard Depardieu, Mirabela Dauer, Simona Halep, Gheorghe Turda și Tudor Chirilă. Tina ar aduce, sunt sigur, un sac de medicamente, țiganii ar cânta și-ar juca, Turda i-ar da clarinetul Mirabelei, Simona și-ar obloji genunchiul veșnic vătămat iar Johnny și Gerard ar sta la umbră așteptând virginele despletite aduse de Chirilă tocmai din Piața Victoriei. Atunci să văd dacă, nemuritori fiind, ar mai râde cineva de noi!


5. Una din sculele muzicale ale românilor era țeapa. Cântau ce cântau pe câmpurile de luptă iar dacă te punea dracul să n-o faci bine erai tras în țeapă. Țeapa ar fi putut deveni un instrument bun de export. Salva România din mrejele sărăciei. De ce nu se mai fabrică?

R: Industria românească de țepe a fost pusă de butuci, la fel ca siderurgia, chimia, Semănătoarea, Ana Aslan și Alimentara. Ion Iliescu n-a știut nimic. Autorul dezastrului se numește Petre Roman, viclean copil de casă. Acum aducem țepe din import, niște făcături, niște chienzării, un fel de fake-news-uri îndesate, dureros, zilnic, în creierii alegătorului din țară și de peste hotare. Mai cântă, dacă poți, sărăcia și nevoile și neamul! D-aia nici nu mai avem ce-am dat și vom avea numai ce-am furat.


6. Primul satelit românesc, care va fi plasat pe orbită, va avea un traseu bine stabilit. Asta nu-i rău. Problema sunt prețurile. Un zbor de la Giurgiu la Bolintin costă cinci mii de euro de persoană. Ori, la Maxi Taxi e treizeci de lei. Mă gândesc că poate costă atât de mult, pentru că în satelit sunt tot timpul cosmonauți americani și francezi care în timpul drumului de la Giurgiu la Bolintin spun poezii, cântă, se strâmbă la călători. Cum ar fi corect?

R: Corect ar fi să ne aliniem prețurilor satelitare europene. Adevărat, noi nu am avut o Laika sau un Gagarin, dar ce, Prunariu sau Coandă e mai proști? În plus, costă mult pentru că întârzie mereu, nu funcționează aerul condiționat, tinerele mame nu-și pot alăpta pruncii în public iar piloții sunt mangă de dimineața până seara. Pe bune acum, decât așa, mai bine pe Autostrada Soarelui sau pe DN1, măcar pân-la Câmpina.


Foto, arhiva E.M. Legendă foto: În timpul discuţiei noastre prin HG a mai trecut o pălărie. Groşan a susţinut că e Musollini. Io că Adela. Adilă că e sora Jder, doamna Norica Nicolau.

7. Ce mai scrii?

R: Păi, tot eu să mai scriu?!? Mai scrie și tu. Și Mircea Cărtărescu, Stelian Tănase, George Copos, Eugen Simion, Octavian Soviany, frații și verii Becali. Groșan. Patapievici. Liiceanu. Dragnea. Breban. Puric. Plus Dorel Vișan.

Gata, închid laptopul că-mi pleacă gemenii la bac! Zi și tu: BAFTĂ!

8. BAFTĂ! Îţi mulţumesc!

A consemnat Denis Dinulescu

01 iulie 2019

ROMA ARMEE, erată


Spectacolul ROMA ARMEE, jucat în 26 iunie, nu a avut premiera mondială la TNB. Era doar o premieră la teatrul bucureştean. Premiera oficială a avut loc în 2017 la Teatrul Gorki din Berlin. Greşeala ne aparţine.


Ne cerem scuze. Denis Dinulescu,