Cum să evităm islamizarea poporului român

Pentru că, iată, vin peste noi islamiștii, cu miile, ba sutele de mii. Poate chiar milioane. Numai asta vedem la știri: invazia barbarilor care ne vor dărâma bisericile și ne vor obliga să buchisim din Coran. Cum ne apărăm, oameni buni? Nu mai putem fugi în codri, că-s defrișați de mult, nici recolte nu prea mai sunt, așa că de pârjolit nu se mai pune problema, iar apă de la robinet oricum nu mai bea nimeni, prin urmare otrăvirea acesteia e exclusă. Pe unde scoatem cămașa?

Căci problema așa se pune: oamenii aceștia reprezintă o amenințare pentru religia noastră strămoșească. Nici n-au ajuns bine la noi în țară și ne și simțim înjurați de ce avem noi mai sfânt. Ne e frică de o mână de oameni neînarmați. Da, câteva mii de oameni nu înseamnă nimic față de un popor de 19 milioane – știu, numărul e discutabil. Suntem oare atât de vulnerabili, de ușor influențabili, încât o mână de musulmani ne poate converti la prima vedere? Atât de puțină încredere avem în trăinicia Bisericii ortodoxe și, în plan secund, în instituțiile statului? Așa de repede ne-am uitat vitejii domnitori care aveau drept principală ocupație să-i țină pe turci la porțile creștinătății? Noi nu putem să-i ținem liniștiți la locurile lor în tabere? Să le dăm de lucru? Nu mai avem autostrăzi de terminat, canale de săpat?

Nu, e mai ușor să alimentăm cazanul de ură și intoleranță religioasă. Românul ospitalier e doar un personaj de legendă. Românul nu are prieteni, numai dușmani. N-are niciodată suficient nici pentru el, darămite să-mpartă și cu alții. Piciorul de plai e rezervat doar purtătorilor de lanț cu cruce, iar gura de rai celor ce țin post și mănâncă porc.

Știu eu o țară unde cetățenilor nu le pasă ce religie au oamenii în nevoie. Cetățenii se mobilizează și lucrează ca voluntari pentru a-i ajuta pe refugiați. Au donat atât de multe haine încât sunt rugați să nu mai dea nimic. Și-au pus la dispoziție casele sau au luat acasă copii veniți fără familie. Ba unii au plecat cu o bucătărie mobilă în Serbia, să-i hrănească pe refugiații de acolo. Au văzut cu ochii lor că aceștia nu sunt atât de săraci și amărâți pe cât îi descriau presa și totuși au continuat să-i ajute. Sentimentul nu e ”ne copleșesc musulmanii, vai de capul nostru”, ci ”oamenii aceștia ne cer ajutorul, pentru că țara noastră e cea mai bună”.

Eu una mă întreb de ce țara noastră (leagănul civilizației umane, buricul pământului, bunica Romei șamd) nu e cea mai cea și pentru alții? De ce nu vor să vină la noi? Eu cred că le e frică de noi. Și-au dat seama că n-o să ne facă în veci să ne lepădăm de Iisus și să ne lăsăm de băut. Ba din contra. Ne cred incoruptibili, invincibili, indestructibili. Rămâne să ne mai și fim așa. 

De citit si comentat si pe Ziarul de Vrancea!