30 septembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. Totul trebuie schimbat pentru ca totul să rămână la fel, zise Ghepardul făcându-și cărare de beton în creștet. Era toamnă, mi se pare, și fusese congresul pnl 2021.
2. Muzica și cartea sunt două sentimente ca oricare altele, zise generalul Manole Ben Manole observând că Ghepardul are chef de vorbe. Apoi, își scoase șalul albastru și se aruncă în piscina de lângă bloc.
3. S-ar putea ca în 2024 s-o votăm pe Șoșoacă la prezidențiale, pentru că cu ăsta de acum cam ieșim din istorie. Sau am ieșit de mult și nu ne dăm seama.
4. Pensiile se vor mări de la 1 ianuarie 2022. Cîțu și ai lui au ceva cu cifra asta, 1, că au mai zis, țineți minte, că de la 1 iunie 2021 peste România va pogorî bunăstarea definitv. Și din Italia și Spania de după război au emigrat milioane de oameni prin Europa sau America din cauza sărăciei. Când s-au făcut reforme serioase și bunăstarea a pogorât peste cele două țări, oamenii s-au întors acasă. Cam despre asta este vorba în două cuvinte, restul fiind vorbe.
5. Te duci cu mașina pe plajă iei amendă de patruj de mii de lei. Dar pentru că mănânci căcaturi la cherhanua din 2 Mai, ceva ulei rânced, pește congelat de acum opt ani și așa mai departe, nu ești amendat cu niciun leu. Nici tu, nici patronii.
6. Minciuna s-a instalat în țara noastră definitiv. Pentru că de fapt ea minciuna, ca și adevărul, sunt expresii ale vieții. Merg mișto împreună până când rămâne doar una. Ghiciți care.
7. Lungmetrajul LUCA de Horațiu Mălăele pe Netflix. De văzut neapărat, e foarte bun. Filmul LUCA n-a participat la Premiile Gopo 2021 ale cinematografiei autohtone. Între filmul de calitate și cel prost din Carpați s-a iscat deja o prăpastie care nu mai poate fi cutare cutare.
8. Masca va fi obligatorie și-n pat. Gluma aia postată deunăzi cu troleul 69 pe Fb e bună.
9. RECLAMĂ Două babe de 90 și 99 de ani pun masca unui moș jos în talie. Apare sloganul: Prea mică și prea lăptoasă, ca la țară.
10. HOROSCOP, 30 sept 2021. Joia asta nu vă merge nimic. Vedeți-vă de pnrr-ul personal cu nevasta.
29 septembrie 2021
MANEVRE MILITARE PE DUNĂRE
După congresul pnl de la București, bulgarii au scos armata pe Dunăre. Două portavioane de producție proprie scoase la apă pentru a intimida prostia de la noi să treacă la ei. În imagini portavion 1 și portavion 2, foto M.G. Așa că portavion 1 se apropie de portavion 2 și vorbesc, știut fiind că comunicarea e cea mai bună nu știm ce. Zice portavion 1 către portavion 2: Pescarul ăla a pescuit un somn congelat din China. Intervenim? Nu, zice portavion 2, lasă-l să-l ducă la cârciuma aia, LA PONTON, pe malul or, unde stă boul ăla. Îl vezi? O să vrea somn prăjit. Boul ăla eram eu. În timp ce mă uitam la manevrele militare vecine, horeca a intrat în acțiune. Am cerut somn prăjit cu usturoi, mămăligă și ardei iute 16 lei suta de grame. Zici că cu douăj de lei scapi și e soare și portavioanele plesnesc de frumusețe etc. Somnul din farfurie are 300 de grame, așa că dai oasele la o parte, șira spinării și rămân 100 grame de halit. Mămăliga n-are niciun gust, usturoiul e la plic și ardeiul iute doo bucăți. Așa că te simți bine iar la difuzoare e numai muzică de radio bulgăresc. Rock ceva. Bulgari cântând în engleză. Te costă 50 lei porția și bei și-o apă minerală că ești cu mașina și gata o sută. Dinspre Ruse se văd bulgarii râzând de noi. La ei, haleala e la fel de proastă dar au ulei mai ieftin. La Metro. Soarele arde necruțător și portavioanele se retrag. După trei ore constați că ospătarii n-au nicio treabă cu tine. Ei servesc niște elvețieni veniți în croazieră. Au comandat și ei tot somn dar în elvețiană și atunci au fost serviți promt. Vaporul cu care au venit e sub nasul nostru pe apă. O hărăbaie cu vâsle. Acum ospătarul le duce desertul. E tort cu alune. Vai ce mișto! Vai ce mișto! Tot el ne întreabă: Cheș sau card? Adică am învățat-o și p-asta, trăim în Europa, ce naiba? Parol!!
28 septembrie 2021
Cu GH TATTARESCU la Dunăre
Legenda spune că Gh Tattarescu, 1820 – 1894, a venit cu mașina la Giurgiu și a cerut autorităților autorizație să picteze ceva nemuritor: Un vas sau corabie, Zidul Primăriei sau gazonul stadionului, o intersecție luminată a giorno sau tancurile unei benzinării. I s-a dat autorizația cu o condiție: Pictura să reprezinte Omul Nou, de după anii 60 ai secolului 20, adică un om uriaș cu mult pește în spate într-o desagă că adică duce la familie pește de Dunăre, iar în ușa casei mulți copilași și o femeie rubicondă roșie în obraji așteptându-l cu foamea-n gât. Tăttarescu n-a acceptat. Indignat, s-a întors în anii lui, anii 60 ai secolului 19 și a pictat biserici cum a vrut el în București, bisericile Kretzulescu, Enei, Șelari, Sft Spiridon, apoi Sinaia, Ploiești, Craiova, Buftea, Huși, Cernica, Clejani adică în total vreo 52. Ducândui-se buhul, Biserica Greacă din Giurgiu l-a sunat și i-a zis să-i picteze Catapeteasma, că oricum nea Tattarescu ajunsese cel mai bun pictor religios al vremii lui, sfârșit de secol 19 cum am mai spus. Astăzi, 2021, Catapeteasma lui Tattarescu tronează majestuos în aceeași biserică acum ortodoxă cu Hramul Bunei Vestiri. Vezi foto, Părintele Giorgian și io în fața celebrei picturi. Dar de ce este important Gh Tattarescu? Ia să vedem: Păi, pentru că el a urmărit trei scopuri distincte, unu, adică părăsirea obiceiului tradițional de realizare a unor scene din Vechiul Testament, abordându-le pe cele din Noul Testament care erau mai apropiate de viața reală a oamenilor, doi, el renunță la scenele narative care umpleau pereții edificiilor și trei, folosește care va să zică stilul realist și nu-l mai continuă pe cel bizantin în care figura omului conta mai puțin. Și asta pentru că, conform celor spuse de el, figura omului răspunde la ideea clasică de frumusețe. Ca să vezi!! Mai este de adăugat că și-a format o echipă stabilă foarte tânără care-i pregătea zidul șu culorile. Astfel că, pe bună dreptate, Gh Tattarescu este socotit cel mai important reformator al bisericii ortodoxe de la noi. Ceea ce l-a făcut celebru în epocă. Celebritate recunoscută și acum.
27 septembrie 2021
PREMIILE FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE ANIMAȚIE, ediția 2021
Și a fost Gala Animației Internaționale la MȚR. S-au dat premii, bani mulți. Efort lăudabil al CNC, Dacin Sara și celor doi prieteni Mirona Radu și Valentin Urziceanu. Inițiativă care sper să nu dispară în timp. Că-s vremuri grele și vor mai fi. Eu am dat Premiul pentru scenariu filmului de animație Manechinul. Câteva imagini de la un eveniment, 25 sept 2021, care spun totul. Apoi, un sanviș ceva în curte. Mișto, elegant, copii premiați. De exemplu s-a dat Premiul pentru cine desenează mai bine un cățel și așa mai departe. FOTO, M.G.
Cam așa!!
25 septembrie 2021
Mare greșeală, copii....Mare de tot
În postarea precedentă, cea cu botniță, s-a strecurat o mare greșeală. Adică,la final, în loc de oraș Bragadiru se va citi Bolintin. E greu să faceți acest lucru, dar asta e greșeala nastră. Scuze și atât! Restul materialului e foarte valabil.
CULTURA CU BOTNIȚĂ, că alt titlu n-am găsit
FOTO, BIBLIOTECA BASARABESCU. Cultura de Carte s-a răsturnat, la Giurgiu/N-a venit nicio Dunăre să-l fi luat. Deci pentru două zile, Giurgiu a fost capitală europeană a culturii de carte. Noi vom posta câteva fotografii care vorbesc de la sine. Adică a fost un succes.
La finalul celor două zile de târg a vorbit Dan Puric. Ce-a zis el acolo sau ce-a vrut să zică vom afla de la posteritate. Cert e că pe viitor toate plantele din județul Giurgiu se vor numi Dan Puric. În cinstea lui desigur. Hotărârea e deja luată de autoritățile locale. La plante intrând copaci, porumb, sfeclă sau banane. ȘI asta n-ar fi nimic, dar și animalele se vor numi tot Dan Puric. Și rozătoarele evident. Vezi un șoarece Dan Puric și pui pisica pe el.
Vrem să crdem că acest Târg va deveni cumva itinerant, adică la anu să-l vedem și în al doilea oraș ca mărime și importanță din județul Giurgiu, Bragadiru. Da, cam asta a fost.
24 septembrie 2021
GOLF la FOFO
FOTO M.G. Pe bănci de lemn bem la FOFO. Berea e de lemn, și barul și vodca. Io, când jucam golf, zice bătrânul din fața mea cu mustăți de lemn și crose de aur, n-aveam timp de femei. Acu-mi pare rău. Pe teren treceau doar veverițe, la alea nu le fluturau fustele cum vezi acum la actrițele americane, că la alea românești nu mai sunt bani de vânt, de nimic. Să dai cu crosa adică și să simți zvâcnind un sân, un sărut pe fruntea-ți brăzdată, frunte de vinilin. S-a dus, ce să mai! Omu ăsta care ne recomandă golfu nu știe ce vorbește. Habar n-are! Păi, zise un alt bătrânel cu miere pe față, păi?, mie-mi spui de golf? Noi trăgeam la o singură gaură și nu era pe câmp sau în pădure, ci în bloc. În blocurile alea din 50 făcute de nea Nicu. Gaura aia ne-a salvat la toți căsniciile. Ce vorbești, mai spuse în timp ce sorbea o bere argintie. Păi, ce?, dădeam cu crosa? Nici nu știam ce-i aia. Veneai de la piață puțin băut și știai că a ta spală copiii. ȘI-atunci te repezeai la etajul doi, la Nina. Nina o chema și nu se supăra niciodată. Îi lăsai cât aveai, cinci, șase lei. Io i-am dat și patru. Albu ăsta de ne conduce acum în 2021 nici nu știe realitatea. Îl pun unii să zică ceva și el repetă ca prostu. Io, se repezi un altul mai chel ca ieri, io am făcut cerere la ONU să se țină aici la FOFO. Să vină Putin să ne spună. Napoleon, adăugă un altul cam miștocar de felul lui, dar care avea o bubă mare în frunte. Zicea mereu că-i de la golf. Nimerise-ntr-o crosă. Barmanița de lemn de la FOFO, o femeie ca la 60 de ani, trecea și curăța scrumierele. Degeaba însă, discuțiile continuau. Clienții i se-ncinseseră și-și trăgea fustele peste genunchi. N-avem noroc, bă, n-avem de la Cuza-n coace. Ba de la Decebal sau Burebista care au interzis vinul. Păi, unde eram noi acum dacă nu-l interziceau? Aveam fiecare terenul lui de golf, crose și mașini d-alea albe electrice cu care veneai până aici să bei o bere. Fără băutură, lumea nu evoluează, așa să știți, se băgă și unul pe care lumea-l striga Chinezu. Chinezu-n sus, Chinezu-n jos, dar el avea dreptate: fără femei și fără băutură nu merge. Care golf? Namila asta nu știe? Adică doar te speli pe mâini și joci golf, păi cum vine asta? Încet dar sigur printre scândurile și băncile de la FOFO venea noaptea. Mulți clienți nu-și mai putea ridica crosele. Erau muți cu ochii-n pahar. Ceva era clar însă ca lumina zilei: golf fără femei nu merge, ăsta de la Cotroceni nu știe? Ultimul care se ridica era nea Florin, un bătrân scheletic cu părul sucit de canari. Își lua încet crosa de sub masă. O încăleca și dispărea pe deasupra gutuiului sau ce era care străjuia piața.
23 septembrie 2021
STUPID FUCKING GIRLS, premieră la TNB
Pescărușul lui Cehov n-are nicio legătură cu STUPID FUCKING BIRD. Cine caută vreo asemănare greșește. Piesa americanului Aaron Posner se referă, nu știm cum, la reinventarea și modernizarea piesei lui Cehov. Este doar un teren de joacă pentru dramaturgul american, zice el, care explorează chestii din viață, cum ar fi dragostea, sentimentele, teatrul. El a luat premiul Helen Hayes. Cine e premiul ăsta și de ce, informați-vă. Adică actrița americană Helen Hayes a luat Oscar, cel mai cunoscut film al său fiind In The Dancing Town, scurt metraj. Aaron Posner s-a mai jucat de-a adaptarea după dramaturgi celebri. Unul din ei ar fi Kurt Vonnegut, da.
Regizorul Răzvan Oprea, actor la TNB, crede că teatrul ăsta e autentic și te lovește într-o parte a conștiinței. Că de-asta vii la teatru: să ai revelații și să reflectezi. Că el explorează universul uman. Teatrul adică. Nu dramaturgul. Așa că, în viziunea dânsului, STUPID FUCKING BIRD este un spectacol la o temperatură foarte înaltă.
Așa o fi până apare Cecilia Bârbora. Nu știm ce-o recomandă pe dânsa ca actriță la TNB. Ne-am uitat în spate la filme precum Iacob, A 11 a poruncă, Senatorul melcilor, Ambasadori căutăm patrie și la ăla al genialei Cristina Nichituș, ceva cu Tranziția. Și n-am găsit nimic. Se pare că Cecilia Bârbora e doar nevasta lui Mircea Daneliuc și basta. Și asta se vede și pe scenă. Își pune mâinile în șold și spune un monolog ca o precupeață. Cu gesturi de muzică ușoară, gen Marius Țeicu.
Până la monologul dnei Bârbora, actorii, majoritatea tineri, mai spun către sală diverse lozinci: Vrem alt teatru, Altă lume, Vrem Queen cu Marius Bodochi, ceea ce, consideră Washington Post, este o incursiune inteligentă și capricioasă a lui Aaron Posner în Pescărușul lui Cehov. Da, cam așa: capricioasă, inteligentă.
Find un spectacol proaspăt, nerodat, s-ar putea ca el să aibă un succes oarecare. Noi am plecat după monologul dnei Bârbora. Iar marile teme cehoviene ca dragostea neîmpărtășită sau cruzimea iubirii le-am căutat la o terasă din proximitatea teatrului.
Actorii neconsacrați sunt tineri și buni: Eduard Adam, Cosmin Olariu, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea și copilul Matei Dumitru. Ceilalți, Marius Bodochi, Vitalie Bichir și chiar Cecilia Bârbora în nota cunoscută.
Dar de ce am scris noi această cronică incompletă, drăguță și insipidă? Pentru că, zice site-ul Broadway World com, e un spectacol care captivează publicul contemporan avizat în domeniul teatral. N-am știut, acum ne-am dat seama! DENIS DINULESCU
22 septembrie 2021
EU, BU ȘI VIEZURELE MARIN, fragment din romanul cu același titlu 2
Dar să începem cu începutul povestea noastră, de fapt povestea fabuloasei casete negre pline cu bani din Fargo. De care aveam cu toții nevoie dar mai ales Bu care ieșise din cadă transparentă, subțire, cu sânii mici. Ne uitam la ea în tăcere. Știam cu toții că viețile noastre se vor împleti definitiv cu această încercare, așa că ne-am băgat cu toții ăn cadă după ea: eu, Viezurele Marin și Agenta Roșie. Pauză, bălăceli. Viața n-are subtitrare și dacă n-o-nțelegi ești pierdut. Așa că nu ne-a fost greu să înțelegem de ce Bu se uită în fiecare seară la Fargo, serialul american cu Steve Buscemi. Steve Buscemi este un infractor cu o șleahtă de băieți după el care sparg magazine, cârciumi, lucruri mărunte. Și pun banii într-o casetă de fier. Înainte de-a se certa sau de-a fi prinși hotărăsc să pună banii într-o casetă de fier pe care s-o îngroape undeva până trec cercetările conduse de Agenta Roșie. Bu își copia în fiecare seară, pe cd-uri, secvența cu locul unde Steve Buscemi ascunde caseta. Sare un gard și începe ținutul Fargo, plin de zăpadă. Face o groapă și gata. Semn o hârtie roșie sau cam așa ceva. Bu are deja sute de cd-uri cu secvența respectivă pe care urmează s-o arate celor pe care-i va întâlni în drum spre Fargo. Apoi, s-a uitat la noi și am înțeles cu toții că oamenii se leagă nu numai la bucurii ci și la necazuri, la dureri. Am acceptat cu toții s-o însoțim. Banii îi trebuiau lui Bu pentru operația lui Si, foto, care are probleme grave. Agenta Roșie avea o mașină roșie cu licurici. Venea și iubitul ei cu noi, Viezurele Marin, un bursuc elegant, colțos așa la prima vedere, ahtiat după femei roșii cu urechi verzi, iar eu m-am suit în mașină c-o iubesc pe Bu și pot să car geanta cu cd-uri, pot conduce mașina alături de Agenta Roșie, pot săpa în zăpadă și pot mânca în neștire șuncă de Praga. Dănilă Prepeleac mi-a spus într-o zi: Bă, câtă șuncă mănânci!! Da, așa a spus și i-au dat lacrimile că era ultima bucățică. Am plecat într-o dimineață cu ochii deschiși. Am văzut o alimentară, am luat ouă și ulei. Ridichi și portocale. Piersici și țelină. De sfeclă nu mai zic. Cu sfeclă mă ține pe mine Bu de mă-nroșisem prin toate locurile nu spun care. Opream și arătam harta. Ați văzut zăpada asta, gardul ăsta undeva? Semnul roșu? Așa a început de fapt călătoria noastră spre Canada, că acolo era Fargo se înțelesese din serial. Dracii lui Prepeleac desenaseră cerul cu vreme mișto, țara juca golf iar noi am ieșit spre Budapesta. În fața noastră se așternea Europa, Lumea. Mai spun odată, ca să se înțeleagă bine în ce întreprindere ne angajasem de dragul lui Bu: În fața noastră se așternea Europa și Lumea iar în surdină cânta un gândac.
21 septembrie 2021
EU, BU ȘI VIEZURELE MARIN, fragment din romanul cu același titlu, 1
Bu a încălecat balustrada căzii și se uită la televizor. Apa șiroaie, serialul Fargo, american cu Steve Buscemi. Îm spune că Marin, viezurele nostru a avut o migrenă și că acum este cu prietena lui, Agenta Roșie, la spital în căutare de cadavre. Câteva a găsit după nasturi. Ni le va aduce la pensiune pentru că aici e loc în curte și oricum le luăm cu noi la București. Bu își dă cu săpun. Buscemi găsește niște bani și îi pune într-o cutie metalică. E iarnă acolo în serial. Mă roagă să o spăl pe cap. Îmi zice: Trebuie să plecăm. Și pe spate. Pun în Clio tot verdele din Sighișoara, pălăriile de soare, cotețul lui Marin, cele cinci cadavre, mașina de cusut pătrunjel alb și roșu și o aștept să coboare. Buscemi nu știe ce să facă cu cutia metalică pină de bani. O duce la granița cu Canada unde e zăpadă multă și unde după un gard este orășelul Fargo. O îngroapă acolo. Pune semn o cravată roșie. Bu coboară scările în sus. Ajunge în nucul de după casă și de acolo o ia spre București. Uitase de noi. Agenta Roșie sub acoperire o vede, o împușcă și o pune lângâ cadavre în Clio. Mirosul a atras multe broaște. Sunt comestibile și se mănâncă între ele. Un spectacol. Marin spune o poveste în timp ce Clio toarce lin spre Azuga: Mai departe de Azuga nu putem trece, s-a așezat pe șosea Renul Albastru care cere pașapoartele. Nu alea, ci pe celelalte din care noi n-avem. Stăm două ore. Din celebra pădure Azuga apar douăsprezece fete gata de măritiș. Una ne dă o foto pe care noi o publicăm aici. Vrea să se mărite cu Bu și Bu îi spune că albinele ei n-au terminat mierea, mierea întreține viața, o inventează, o sugrumă sau cam așa ceva știa Bu dintr-un manulal de tehnologie care nu era bun de nimic. Nunta urma să fie la Peleș. Regele așteaptă. Buscemi, după ce sapă groapa, ia o lopată și pune peste caseta de bani multă zăpadă. Mai pune și lemne. Pietre. Marin îl ajută. Viezurii se descurcă în orice situație. Amușină, găsesc materiale de construcții, dispar cu ele. Bu mi-a făcut semn că nu vrea să se mărite cu fata din poză. E prea veche, vrea ceva nou. Poate ceva nou dintre cadavrele pe care le avem în portbagaj. Agenta Roșie umblă printre ele și se excită. Există un zeu al excitatului, citește Marin dintr-o carte aflată în torpedou, carte plină de poze. Steve Buscemi vede toate astea, scoate pistolul și trage. Se sparge un geam, Clio tresare șii o ia spre Sinaia. Mai avem puțin până la București. Speriați cum suntem uităm de comoara din Fargo. Uităm acum, dar o să ne aducem aminte. Fata fără nume care a cerut-o de nevastă pe Bu face mâncare. În Clio avem un aragaz. Îl aprinde și ia foc, moment în care Agenta Roșie rezolvă cazul: Această fată se mărită de acoperire, ca să scape de o altă crimă pe care a comis-o în pădurea Snagov acum 300 de ani când pădurea nu exista. Clio mergea cu o sută jumate. Se apropia Bucureștiul îl și vedeam. Cocul lui Bu acoperea Casa Scânteii. Iubeam cocul lui Bu pentru că întotdeauna avea altă culoare. Marin spunea despre Cocul lui Bu că e Cocul lui Bu, înțelepte vorbe și atunci o lua pe Agenta Roșie și făceau copii. Azi au de făcut doi.
19 septembrie 2021
SIGHIȘOARA 5
FOTO 1 ȘI 2 VINTILĂ DĂSCĂLIȚA
A’ma ce să zic? Noaptea cădea cu ranchiună. Cu obidă că în loc să înegrească orașul îl lumina. Terasele bubuiau de lume, și piața chiar, iar noi o așteptam pe austriaca Meena Cryle. Ultima solistă a serii și a festivalului. Ceva rock ni s-a spus, comercial am adăuga noi cu un playlist pe neve că așteptam degeaba programul festivalului cum am mai spus. A’ma ne-am întrebat și noi ce știm despre Austria. Păi, aia cu Viena. Sau p-aia cu Imperiul austro-ungar. Da, dar mai e și Joe Zawinul care cu Weather Report ne-a încântat tinerețile. Ba chiar am băut bere cu moșul Joe la Big Mammou. Și uite-așa a intrat pe scenă Meena cu grupul Chris Filmore Blues Band. Cu toții fac un grup de concert foarte bine rodat. Voce puternică de rock, ritm baban, experiență scenică. Setlistul trupei, a rămas o necunoscută pentru noi, dar copiii s-au lansat într-un rock puternic cu coveruri după naiba știe ce. Antrenant, lumea s-a ridicat să danseze. Dăscălița cu Relu, Bu cu mine, înghețata lui Mircea se scurgea pe scaune pentru că atmosfera se încinsese. Da, așa era, se încinsese. De multe ori Meena o lua cu vocea înaintea trupei, așa că lui Chris, solistul chitară, i s-a rupt o coardă, Și atunci, ca în anii 70, trupa a făcut solouri de tobe,de bas, de chitară solo, de pian. Virtuozitate adică în mijlocul cetății. Ne-a plăcut vreo melodie? Ne-au plăcut cam toate pentru că vocea Meenei era de la voci adică consacrată cumva. Ce melodii am recunoscut? Niciuna, pentru că la Sighișoara calitatea setlisturilor lasă de dorit. Toate astea, cum să zic?, ne aminteau de Laura Stoica. La fel de bună, poate și mai și decât Meena. Dar ce mai conta? Noi, THE GROUP nu ne-am dus acolo, la Sighișoara, ca să ne îmbogățim cultura muzicală. Nu. Ne-am dus că ne simtem bine împreună. Că un șpriț, că mai știam unul despre celălalt câte ceva, cum ar fi că cine a mai cusut nasturi, că Legere, că Beth Hart, că cine face grătar și de ce. Noi am plecat, io și Bu, înainte de final. Am coborât panta cetății. Mirosea a căcat, orașul era plin de lume. Am zis să luăm un vin. N-am luat. Și rău am făcut pentru că ăla din frigiderul terasei noastre nu se putea bea. Mircea a aprins televizorul, Radu a venit cu niște gogoșari. Da, așa a fost. Cu niște gogoșari.
18 septembrie 2021
Două la un leu - 74
Cu și despre politicieni din Suedia.
1. în care niște politicieni de top, adică membri ai consiliului municipal, au aprobat chipurile pe neștiute, înființarea unui dataservice pe teritoriul localității Staffanstorp, fără să știe cine ce face. Cică discuțiile s-au purtat cu niște men în black cu nume de cod. Trei ani după, cetățenii află din ziar că la marginea urbei se ridică un mândru sediu Microsoft.
2. în care un alt politician de top, din Malmö, implicat în mai multe comitete și comiții la nivel local, își dă demisia din funcțiile respective după un scandal sexual. După care face cerere pentru ajutor financiar. Un mizilic de vreo 7000 de euro x 18 luni.
2.12.0.0
16 septembrie 2021
SIGHIȘOARA 4
Epuizați de atâta blues ne repezim pe mâncare. Cineva a gătit telemea și era foarte bună. Cu ceapă ceva, excelent. Ceapa era parfumată și mirosea pe toată strada. Intra lume, se servea, pleca mai departe. Noi am dat să stingem, dar a-nceput finala USOpen. Stăm? Stăm. De cum am văzut-o pe Emma am știut cu toții că va câștiga. Era mai frumoasă ca ailaltă, Leyla, una mică urâtă, că mai mișto era maică-sa. A bătut Emma, normal, dar ce ne-a intristat a fost lipsa din tribune a lui Ponta, Adrian Năstase, Orban, Rareș și Turcan. Adică ei erau la București și lucrau la pensiile noastre. Am stins lumina. Perdelele lăsau să se vadă activitatea unui câine din curte. Nu-ș ce făcea. Seara ne-am grăbit la scenă. Urma Guy Davis,foto. Un bluesman feroce cu muzicuță și chitară. Coveruri după Bob Dylan. Dacă nu are acest titan al muzicii, zicem de Bob Dylan, nu știu ce se făceau milioane de soliști. Chiar nu știu. Așa că omul a intrat pe scenă și avea și o pălărie. S-a așezat și ne-a cântat un blues molcom, de grădiniță. Mai ritmat ceva, o voce plăcută de culoare. Lipsa caietului de sală s-a simțit și aici, că nu știai ce cântă, că dacă știai emiteai păreri: Bă, p-asta o cânta mai bine Jagger, p-asta Manfred Mann și așa mai departe pentru că piața era însuflețită rău. Da. Rău de tot. Se dansa, Mircea mânca înghețată, Biri la fel, adică toți mâncam înghețată, iar un saltimbanc din Cetate bea bere, ceea ce vroia și Guy Davis, dar n-a zis. Cât cânta Guy aveai timp să-ți amintești de copilărie. Buni a zis că ea când era mică la Cluj era deja mare și foșneau frunzele iar când a zis asta noi am crezut-o. La toată lumea îi foșnea frunzele, dar în Cetate era cald, era Guy Davis, era Bob Dylan în subconștientul fiecăruia. Cu Nobelul lui cu tot. De fapt, Nobelul ne aparține și nouă. Nouă, care i-am cumpărat toate discurile și ascultam în neștire Desolation Row. Pe care le-am cumpărat toate discurile se zice corect, dar acum mă simt și io puțin descumpănit cu Guy ăsta. Dovedește că Sighișoara a regresat, că au început să vină aici artiști care n-au auzit nici de blues, nici de Sighișoara și nici nu se spală pe mâini cum a zis Iohannis. Trec zvonuri prin piață: Că la anu vin Gratefull Dead sau, mă rog, ce-a mai rămas din ei, că mereu se-mpuținează lumea asta. Azi îl privești și nu e, cum zice cântecul. Gratefull în prima zi, că în a doua nu vine nimeni dar se scumpesc biletele. Relu s-a prins târziu că povestim din copilărie și a zis-o și el p-aia a lui Creangă cu țoalele furate la râu. Nu l-a crezut nimeni, lumea fiind ocupată cu aplauze pentru Guy Davis. Berti ne-a spus să nu plecăm, că ce-o să vedem la ultima trupă o să ne lase muți. Adică ce-o să auzim. Vine Meena cu trupa ei. Dar noi eram liniștiți, că n-am venit la Sighișoara să ne batem,cum vrea Biri, ci am venit să ascultăm blues de calitate. Cu calitatea n-a ținut, așa că se făcuse frig și io nu luasem niciun vin la mine. O mamă dansa cu fiul ei de trei ani. Sub copacul mare din piață. Berti ne-anunță ca va fi o pauză ceva mai lungă. Să nu ne speriem. Nu. Nici mama cu fiul ei nu s-au speriat, ba chiar au plecat acasă. Nu stăteau departe, cred, ci cumva după colț.
15 septembrie 2021
SIGHIȘOARA 3
N-aveam program de sală, trebuia să ne bazăm pe ce prezintă Berti. Ori el a zis că al doilea solist al primei seri este Roland Tchacounte, Camerun Franța. Am căutat cu Buni Franța pe hartă ca să ne dăm seama dacă nu sunt basme, nu, nu erau. Asta ne face să sperăm că putem înfrăți Giurgiu cu Franța, o să vorbim la primărie. Roland e un tânăr, 40, vesel. Cântă la chitară. Tot blues, uneori cu accente cameruneze, ba chiar și în dialectul bamileke. Cântă coveruri. Soliștii neformați cântă fel de fel de purpuriuri adunate de la mai toți soliștii care compun. Compoziția te scoate. Roland e puțin mai ritmat, iar când apreciem că vreun cântec este mai african se simte. Este mai mișto, mai pătrunzător la suflet. Dar sunt puține astfel de intervenții să zicem așa, restul e un cover pe care nu-l recunoști sau îl recunoști, ceea ce face cântarea lui Roland destul de banală. Se făcuse frig și mi-am pus șosete. Se făcuse frig și m-am pus geaca bleu. Se făcuse frig și Buni terminase palinca. Și mă gândeam că, de fapt, prima seară a festivalului este absolut mediocră. Deși mediocritatea poate fi ambalată în vorbe meșteșugite și prezentată ca genială, ca nemaiuzită, adică cutare Roland a cântat cu Mahavishnu, cu Coltrane sau chiar cu Johnny Winter de-o mai fi trăind. Cuvinte: Bazinul african al melosului, puterea liricii continentului, trăsăturile folclorice ale bumbacului și tot așa, dar Roland nu era de acolo, era modest. Ne atrage atenția o singură melodie, a cincea cred, dar nu știm cum se schiamă, nu știm nimic. Ascultăm și peste Sighișoara plutește un aer de căcat. S-a stricat canalizarea și asta e. Nu repară nimeni, nu doare pe nimeni, nu miroase pe nimeni. Pe noi, da. Din politețe, exuberanță sau mai știu io ce ne-am luat pălării în culorile cameruneze, roșu, galben, albastru, ca să aflăm că de fapt sunt congoleze sau cam așa ceva. Cu ele în cap ne gândeam că Roland poate era un bun vânzător de aspiratoare, un lăcătuș, sau un cercetător în cauze pierdute. Sunt mii de exemple ca el: Copilul învață o melodie, două, mama îi zice că are talent și el dă la conservator. Nu intră, rămâne cu melodiile alea și-l apucă 40 de ani. Ce să mai faci?, poftim. Te apuci de muzică și plictisești tot mapamondul până la 80 de ani. Cazul Holograf, Savoy și Grupul Bot Gros de la TVR1. Se-noptase de-a binelea. Piața aproape goală se ridică și pleacă încotro. Mai sunt terase deschise. Mai sunt vorbe nespuse, poate de dragoste, poate minciuni.
14 septembrie 2021
SIGHIȘOARA 2
FOTO BUNI. Prima seară a festivalului a început cu Sydney Elis, o americănoaică de culoare din Cleveland. Semăna perfect, chiar dacă de culoare, cu Lili Ganceva, prietena noastră din Bulgaria, cea care decide dacă cultura bulgară va fi sau nu va fi. Sydney nu e grozavă, ne face să credem că la Cleveland acolo se cântă numai muzică ușoară românească căreia-i poți spune oricum: de jazz, de ușoară, de manele. Bătea un vânt ușor dinspre scenă, ba chiar un abur învelea piața din toate părțile. Nu era ceață, erau niște mașinării care atrăgeau atenția dacă Sydney tot nu cânta nimic. Lumea se scărpina, se plimba după bere, io și Buni am încercat să memorăm o melodie ca să avem când ne-ntoarcem. Adică să cântăm ceva pe drum, că pe RRA nu te poți baza, că dau numai Helena Vondrașcova. Elis are propria ei casă de discuri, Black Vallet Records, și-și trage singură discurile poate pentru nepoți, poate în amintirea negrilor care culegeau bumbac. Bluesul ei n-are niciun chichirez, chiar dacă poartă un șal mare roșu. E nicicum, nu te făcea să tresari, să asculți ca să poți spune: Bă, lu asta îi mărim pensia. Dar era normal, era deschiderea și știam din exeperiența de festivaluri că încălzirea e grea și că ăia de după vor dărâma piața cu muzichiile lor, cu tobele lor, cu chitările lor solo. Buni bea palincă și așa ne-am hotărât să-i scriem lui Iohannis ca să ne facă răspunzători pe noi doi de pandemie. În felul ăsta lucrurile, pandemia deveneau mai ușoare. Dar Lili Ganceva cânta în continuare. Fără emoție, fără ritm, fără pic de personalitate, am putea spune ca o oarecare. Probabil așa și era iar organizatorii i-au întins o mână că poate se mărită pe aici cântând. Din ce-a cântat nu ne-am dat seama dacă a zis vreo melodie proprie, ceva al ei, ca să ne dăm seama dacă vom mai auzi de ea, deși Sydney are 70 și ceva de ani și dacă n-am auzit de ea până acum, nu mai auzim de-acum încolo. Dacă avea compoziții mișto, interesante poate plecam urechea la ele, și-i dădeam o notă acceptabilă, să zicem 7, dar a cântat cam aceeași melodie, așa cum face Satriani. Lumea se foia prin piață, adică unii mințeau, alții se bucurau degeaba, dar lumea asta arăta bine, elegant, cu pantofi roșii, pălării negre, gagici grase dar mișto. Treceau pe lângă noi parfumuri grele aprobate de Arafat. Nicio stea. I-am zis lui Buni: Uite, nu-i nicio stea. Apoi, mi-am dat seama că așa trebuie să fie când cântă Sydney Ganceva, pentru că dacă erau multe stele nu se auzea concertul în Bulgaria. O cântare modestă se aplaudă modest, iar Sydney a dispărut în mulțime. Anonimă, cu un blues depășit, ireal, cum nici în România nu se mai cântă.
13 septembrie 2021
SIGHIȘOARA 1
FOTO BUNI. Sunt cu Buni la Turnul din Giurgiu și discutăm de Sighișoara. Cum ar veni dacă să mergem cu mașina, dacă să luăm unt, chestii d-astea. E Festivalul Internațional de Blues acolo și cântă o prietenă de-a noastră Lili Ganceva. Dar despre asta vom mai vorbi. Soarele tropăia în spatele Turnului. În urechi ne stăruia plăcintele Petrei, prietena noastră. Am hoărât că unt luăm când ne întoarce și am plecat în dimineața aia anume. Joi mi se pare. Abia răsărea soarele și am ajuns la Șura Mare. Frumusețile de pe DN1 nu mai sunt frumuseți, cum ar veni, ci niște orori pe care le privești cu orele de câte ori începe Comarnic. Da. A trecut în sens invers un excavator foarte frumos. Îl luăm când ne-ntoarcem, a spus Buni și a deschis un caiet cu Când ne-ntoarcem pe care l-am umplut până la Sighișoara. Acolo cântă niște trupe americane, ni s-a spus, și e și-a cinșpea ediție, n-ai cum să lipsești. O șoferiță din fața noastră merge prost. Ca majoritatea șoferilor din România. Bașca că tipa de la volan mai și vorbește la telefon. Zice: Nicule m-am mai gândit: Facem zacusca numai cu ciuperci. Sunt din alea otrăvitoare pe marginea drumului, cumpărăm o găleată. Gândul că scăpăm de șoferița din față ne-a înviorat. Pe mine și pe Buni. Soarele cădea după Nistorești. Am zis: Aici stătea Dalu, regizor în TVR. Așa că de la Bușteni am început să dormim în mașină. Și șoferița din față, că n-a găsit ciuperci. Am stat o oră. O adiere de vânt pe ferestrele mașinii. Buni a zis: Veteranule, deschide să intre mai mult aer. Ce bun ar fi aerul ăsta și acasă. Luăm când ne-ntoarcem, am zis, și am dat să lovesc Loganul din față dar șoferița avea trei copii. Da. După Brașov surpriză mare: Era gata autostrada de Tg Mureș. Viteză nene, depășiri, camioane, soare nasol. Luăm când ne-ntoarcem. Eram veseli noi așa, până am dat drumul la radio. Erau numai din alea românești cu versuri pline de înțelesuri, pilde, fatezii, și natură, care natură nu ține cu noi, da, nu ține cu noi. Adică ține cu noi, că așa trebuia la Sighișoara că era în Cetate, în piață. În aer liber. Dar nu ține cu noi când să ieșim în Piața Victoriei ca să răsturnăm guvernul ăsta și așa mai departe. Atunci plouă. Sighișoara nu se vede de departe. Prima cetate pe care o vezi este aia din Rupea. Da, din Rupea. Și nu-i originală. E făcută de FSN-ul lui Ion Iliescu ca să știm ce ne-așteaptă. Da, sigur că da. Deci primul lucru pe care-l vezi la intrarea în Sighișoara este o benzinărie. Ne trebuie? Nu, luăm când ne-ntoarcem. Gazda noastră era Sebi, care ne-a deschis porțile. Am pus mașina pieziș. Așa cum era și soarele.
09 septembrie 2021
NU MĂ UITA
Te-a invitat pe la ea femeia pe care o iubești, una Dunia sau Pora sau Melga, ba nu Doina sau Margo sau poate Porthosa. Oricare ar fi îți trebuie, ca să nu merg cu mâinile goale, un tort. Un tort NU MĂ UITA. Pentru asta deschizi cartea la pagina cu torturi. Ia să vedem: Tort de sunat la poliție, tort de legume și fructe, tort de parizer sau tort așa cum făcea mama și i-l arunca în cap lui tata. Nu, nu de-astea. Brusc la pagina 16 apare Tortul Nu Mă Uita. Citești: Pentru tortul Nu Mă Uita, mergeți la piața Nu Mă Uita, foto, din comuna Berrceni, aia de lângâ Drăgan. Drăgan magazin cu de toate. Asta e bine de știut că au și sfoară, altfel n-ai avea cu se prinzi tortul de bandulieră. Un kil de zahăr, vanilie, portocale, sare, blat, astea le cumperi din piață. Te duci la secția ambalaje. În timpul ăsta, femeie, mai bine zis iubita te așteaptă. Stă în balcon învolburată. Stă în balcon citind Sadoveanu, faza aia în care una din surorile Jder se ia la bătaie cu toți turcii și tu îi ții pumnii sau nu, dar ei trebuie să părăsească comuna, comună cu viitor metrou. Ei îi bate inima. O fi bun tortul pentru ai ei? Ai ei adică mama, fratele Suleiman din Tulcea, tata, un porc de casă și celor cinci pisici? Tremuri toată. Privirea vrei s-o ai nepăsătoare dar nu ține. Aștepți o apariție de după colț. Un colț cu ramuri de mușcate și zgomot de aeroport de pe care se suie la cer avioanele armatei române victorioase în orice război. Și, în sfârșit, apare el, iubitul ei cu tortul. Nu-l cară el, a pus un băiat de la magazin să-l aducă. Într-un căruț. V-ați îmbrățișat și fiind el jos și tu la balcon ați căzut cu curul în ciocolată. V-ați spus, Te iubesc, și atunci ea a început să plângă pentru că știa ce urmează. Adică urmau să-și facă felii și rudele. Să le mănânce pe ascuns în bucătărie sub masă. Sub frigider, în chiuvetă, ascunși unul de altul ca să nu-și fure porțiile. Era vesel, era viață, așa trăiau de mici în famiia cu acest tată autoritar care vorbea mieros numai când mama își dădea jos chiloții. Și viața continua veselă, tihnită, fără Euri sau sentimente majore, doar că-l iubea ea pe el. Așa că s-au decis să ocupe parterul acum închis. Vedeau filme, unul din ele era românesc și-l arăta pe iubitul ei în piața Nu Mă Uita. Regula pe una sub taraba de varză, A ieșit scandal, că varza nu era a gagicii, ci doar sfecla, barza și-un ciocan.
08 septembrie 2021
TOȚI ARE DREPTATE
1. De când cu Mircea fă-te că lucrezi, țara noastră a luat-o într-o direcție greșită. Exodul românilor este la cote alarmante. Ca în Italia sau Portugalia de după război. Numai că acolo, lucrurile au revenit la normal după ce ce-i de la conducere nu s-au mai prefăcut că lucrează, iar bazinul demographic italian sau portughez s-a refăcut. La noi încă a fost nevoie, la ordinele lui Ion Iliescu, să se formeze o clasă de mijloc. Și știm ce a urmat. Totul din taxele noastre, că Iliescu n-avea bani de la maică-sa.
2. S-a dat legea precum că șefii de stat de la noi nu au avut voie să fie recrutați din noua sau vechea securitate. Și-atunci, ziariști proști și zeloși au zic că gata cu Băsescu. Păi, și cu Ion Iiescu, Emil Ctinescu sau K Iohannis cum rămâne? Ei au ajuns șefi de stat din bazinul de înot de la Floreasca? Și nici gura nu le miroase?
3. Cîțu a prezidat ultima ședință de guvern. Ieri, alaltăieri. Bugetul viitor este calculat pe o dezvoltare de 7,1%. Dacă știau sutele de mii de români care au părăsit țara în ultimii ani s-ar mai fi dus ei slugi pe la alte împărății? Nu. Ci ar fi stat aici, pe DN1, ca să vină bunăstarea, apa caldă și căldura. De altfel, suntem singurul popor din lume care stăm pe DN1 și ne uităm la ăștia care se fac că lucrează pentru noi.
4. Cutremur la naționala de fotbal și în lume: Ianis Hagi are Covid. Am văzut păsări plângând în zbor, crocodili izgonindu-și nevestele din apă, bunăstarea venind peste noi, dar așa ceva întrece orice suportabil.
5. Noua rectificare bugetară dă mai mult la sănătate. Normal. E vorba însă de bani pentru spitalele private care astfel se bagă și ele la robinetul cu banii noștri.
6. Trece nu trece moțiunea Cîțu rămâne, pentru că el a semnat mormanele de bani împrumutate și trebuie să dea socoteală. În timp ce noi citim sau ne sugrumăm nevestele pe DN1, banii ăștia trebuie dați cumva înapoi. Cui? Nu știm. Media nu ne spune tocmai pentru că este independentă.
7. Așa că, Iohannis, fă-te cu lucrezi și zi-ne și nouă ceva de bunăstarea noastră, de viitor, de speranță, de copii și de noul DN1. Măcar atât, că d-asta te-am pus acolo.
07 septembrie 2021
NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV
1. Televiziunile autohtone, ‘’concurente’’, umplu cu generozitate ecranul cu așa zisul scandal politic al momentului: Că Cioloș, că Barna, că Cîțu, că Iohannis, că nimic. Nicăieri nu-i vorba de noi cei care plătim taxele pentru funcționarea politicului, nimeni din cei de pe ecran nu se teme că la alegerile viitoare va fi altfel, că are grijă STS-ul și uleiul de la sate să nu se schimbe nimic. Nimicul ăsta nu se mișcă de 30 de ani. De parcă în România se nasc numai proști, imbecili, impostori, și absolvenți ai unor școli dubioase, școli valabile doar pentru ei.
2. Pe TVR 3 este fotbal. Un nene grijului și pe dinafara subiectului vorbește despre Poli Timișoara. Ni se arată un tricou albastru. Adică așa trebuie să joace Poli. Viitorul timișorenilor? Păi, nu există niciun viitor pentru fotbalul românesc d-apoi pentru Poli. Ca să existe, trebuie desființată federația cu tot cu gașca de turnători, ’’sufletele vestiarelor’’ din poala lui Burleanu care câștigă jde mii pe euro pe lună și făcut alt fotbal. Nu știu cum, dar altul.
3. Dăm pe Las Fierbinți. Devine plictisitor. Celentano vorbește mult despre bere, poștașul aduce pensia, polițistul imaginează o amendă și cam atât. Poate că a scăzut și ratingul, nu ne dăm seama, dar seria Las Fierbinți din acest an e degeaba. În mediul rural sunt mii de alte problem actuale: Exodul spre oraș, grătarele duminicale , munca pe nimic în construcții sau la ambalat adidași indigeni și așa mai departe. Bașca copiii stabiliți în vest și care nu se vor mai întoarce niciodată.
4. Vlad, ca și emisiunea lui Cabral, continuă vitejește pe PRO. Sunt de un fals înduioșător, sunt pentru handicapații care oricum nu se uită.
5. Pe ALEPH nu se poate vedea nimic. Doar Tucă cu Cristoiu. Cristoiu mai zice câte ceva, dar Tucă este insipid, fără umor, cu aere de intelectual. N-ai cum să discuți ceva cu el, știm bine.
6. Mii de reclame inutile pe toate posturile. Spunem inutile, pentru că românul nu cumpără reclame de pe teve, poate doar de la vecini așa că geaba se strofoacă teveurile, geaba le dau. Am reținut una: Două babe joacă tenis de câmp. Uneia, care-și zice Simona, îi cade sutienul. Apare sloganul: Numai cu alifia Stroboscop sânii cresc naturali. Și se aude poc, poc, poc, adică mingia trece de colo colo în zid.
04 septembrie 2021
SILENCE
Am dat verdele mai încet și s-a făcut liniște. Poate că nu trebuia, zic că verdele ajută la fotosinteză, dar eu n-aveam de făcut niciuna. Ce sinteză să fotografiez? Apoi, am dat lebedele mai încet și gândurile mi s-au așezat cum trebuie. Zburau de-a valma: Ba în Abisinia, ba la femeile la care visa generalul. Prietenul meu, Generalul Manole Ben Manole. E dimineață și nu mă duc la Madama, e ziua Elizei. Stau acasă și-mi fac o musaca. Albastră, culoarea mea preferată. Mai fac un Outline la Cavalerul. Lebedele totuși vorbesc: La 6 din 49 a ieșit 8, de câte ori v-am spus să jucăm numai 8, uite că s-a câștigat, a glăsuit una înțeleaptă de care asculta tot orașul. Era Eleonora, o lebădă verde. Semeață, cu ochelari, cu ciocul bronzat. Apoi, și-a deschis aripile și cerul s-a înverzit. Nu vroiam, dar n-am avut ce face. M-am uitat în porcul cu economii. Aveam de-un 6 din 49, am jucat 8. A ieșit 9 și nouă ăstora care eram pe-aproape ne-au dat câte un milion de euro. Mi-am luat o cămașă cu care vreau să mă duc în lume. În liniște, nu vreau să știe nimeni. Doar să nu uit musacaua pe foc. Verdele primăverii e galben acum. Lebedele s-au întors, le pregătisem masa. Fără niciun zgomot au ras tot: Cașcaval, biscuiți verzi de vară, prune fără niciun gust, litere dintr-un roman neînceput în care e vorba despre o femeie care luptă într-un tufiș alb cu Luna. Ba o alungă, ba nu. Soțul ei este pușcaș marin și are o mitralieră lungă. Se iubesc. Toate romanele neîncepute sunt despre dragoste. Îmi amintesc de unul în care el era mezelar, ea croitoreasă. Și-au luat o ambarcațiune și pluteau prin deșert. Printre cămile, lei și căprioare. El vindea parizer, ea rochii dintr-un metarial necunoscut, că la un moment dat un beduin a întrebat-o: De unde ai mătasea asta așa de fină? Ea n-a spus și el a iubit-o și mai mult. Acolo i-a văzut Eleonora, ea se duce în Africa de Sud la un seminar despre Verde. I-a zărit pe yacht, le-a suflat în pânze. Așa se leagă prieteniile, în liniște, bătând din aripi și din inimă. Cu ce mi-a mai rămas de la lotto mă duc și eu prin deșert. Îmi fac o cababă suspendată și ascult seara Tunariwen. Un grup rock de mameluci. Sunt foarte buni și au fețele acoperite. Îi recunoști de departe, că sunt verzi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)