19 decembrie 2018

Vestele Galbene


Foto, arhiva E.M.

Doamna Mădălina Su Gar, în imagine, echipată toată în galben, așteaptă venirea de la război al Vestelor Galbene. Trebuie să vorbească cu ele acum după ce au venit de la Paris, Bruxelles și așa mai departe.

Dna Su Gar: Cum a fost?
Vestele Galbene: Greu. Ni se pare că războiul ăsta între săraci și bogați trebuia început mai de mult. Acum o sută, două sute de ani. În două sute de ani sărăcia s-a accentuat în ce ne privește, a cuprins planeta. Iar bogații au căpătat mijloacele și banii ca să ne reprime. I-am ajutat. N-am ridicat capul din țărână atâția amar de ani. Ori, treaba asta nu se rezolvă dând foc Parisulu.
Dna S.G.: Așa e. Și?
V.G.: Trebuie să continuăm.
Dna S.G.: Fără lider?
V.G.: Deocamdată. Poate se iscă vreunul dintre noi. Toți cei care ne-au venit de nu știm unde erau agenți ai unor servicii.
Dna S.G.: Înțeleg. Și?
V.G.: Războiul ăsta dintre bogați și săraci nu trebuie să fie numai al nostru. Toate capitalele din Europa, din lume, trebuie să preia dolanțele noastre, altfel nu merge.
Dna S.G.: Eu vin din România. Și acolo?
V.G.: Da. Dar acolo e mai greu, mult mai greu, dacă nu imposibil. Serviciile s-au infiltrat în toate instițuțiile și macină, macină, macină.
Dna S.G.: Nu sunteți prea veseli.
V.G.: Nu. În două sute de ani bogații și-au construit adevărate cazemate care să-i apere și e greu să venim noi acum să cerem desființarea senatului sau ajustarea corectă a pensilor speciale. Ce vrem noi durează. Este cel mai lung război din civilizația noastră. Acum plecăm, mergem la Warșovia, Budapesta, încolo.
Dna S.G.: Succes.

Doamna Su Gar, care de altfel era de meserie bibelou, detonă o grenadă în direcția Cetății Bogaților. Nu se întâmplă, însă, nimic.

D.

12 decembrie 2018

Ghișeul din Pădurea Uiești


Foto, arhiva E.M.

Doamna în Roșu a descins în Pădurea Uiești, județ Giurgiu, a instalat într-o poiană un ghișeu, a agățat o pancartă pe el și s-a pus pe treabă. Pe pancartă scria: Primi orice fel de cereri și le și rezolvăm gratuit. Pădurea a început să freamete instant: porci, caracatițe, oameni, bursuci, albine, țânțari și alte mii de specii care trăiesc cu aer au dat năvală. S-a format o coadă impresionantă. Lungă de 60 km. Da, chiar așa.

Primul înregistrat a fost un iepure care știa foarte bine fizică și dorea să fie președintele României. Apoi, un crab a vrut o mașină de cusut, un viezure vroia să devină instalator în Primăverii că era mai bănos, un lup a vrut cărți de Stelian Tănase, un șobolan a vrut descrierea lu Regele Mihai în ziua de 23 august 1944, o vulpe vroia un pepene, un om mai în vârstă dorea o balerină de nevastă, un papuc dorea sarmale, un urs dorea să revadă filmul Ana al lui Visarion, un bebeluș dorea un așternut mai vechi, o babă vroia dinți ca ai Loredanei, un vițel rănit în Afganistan dorea un măgar, o scroafă dorea să devină Împăratul Ardealului, cinicul pădurii dorea un costum de fier cu nasturi albi, altul un palat, mulți doreau să devină militari, milițieni și politicieni în oricare parlament european că tot aia ea, o broască dorea un fluier să cânte ca Phoenix, o altă broască n-a mai ajuns la ghișeu, a murit de emoție că-și poate rezolva gratuit dependența de sex, un bivol vroia să se culce cu Doamna în Roșu. Gata, până aici, zise doamna și închise ghișeul. Pentru azi ajunge.

La ieșirea dinspre Videle a pădurii o aștepta un poștalion. Mare, verde. Doamna în Roșu lăsa în urma ei o dâră de parfum roșu. Da, așa a fost, Uieștiul a mirosit multă vreme a roșu. Așa ni s-a spus.

D.

11 decembrie 2018

Vicontele de Bragelone


Foto, arhiva E.M.

Ghicea în cafea. Toată ziua numai asta făcea. Plăteai. Scoteai o sută, te invita pe un scaun baban. Spunea: Vicontele de Bragelone, primul dintre ei, de-a trăit prin secolul 14, era înalt frumos, deci Vicontele de Bragelone se uită la tine acum. Nu-i place că nu cureți aragazul. Tu spuneai: Nu de asta am venit, viața nu stă în aragazul meu. Ea: Ai răbdare. El aduce o prințesă deghizată în femeie de serviciu, îți convine? Dacă prințesa e de treabă, îți va aduce o fată mișto, zbanghie, veselă, deșteaptă, așa cum îți place ție. O să vă cumpere și-un copac, să stați la umbră. Plecai mulțumit.

Se ducea gagica ta la ea. Plătea. Stătea pe scaun și asculta: Vicontele de Bragelone te va scăpa de urâciosul ăsta. Unde l-ai găsit? Gagica ta spunea. Da, dar asta nu înseamnă că nu-l iubesc. Da, da, îl iubesc. Da, dar Vicontele de Bragelone are o variantă mai bună decăt ăsta. Un băiat care lucrează în Casa Scânteii, cântă la flaut, merge cu bicicleta și zâmbește frumos tuturor. Gagica pleca, mulțumită sau nu.

Vicontele de Bragelone era calfă de cizmar în Bucșani, județ Giurgiu. Da, în județ Giurgiu. Se uita pe fereastra cizmăriei. Trecea ghicitoarea. Toată în negru. Îi făcu semn. S-au întins la umbră. S-au sărutat. Mult, mult de tot. Da, mult.

D.

08 decembrie 2018

Lebăda Marin


Foto, arhiva E.M.

În fiecare dimineață, lebăda Marin traversează lacul Primăverii ca să dea raportul de peste noapte stăpânei ei, care o așteaptă făcând plajă. Stăpâna este doamna Elena Grundfunk și este laureată a pemiului Nobel. Dânsa a luat ditamai premiul, secția gastronomie, pentru lucrarea Cum să scăpăm scoicile de carapace. Și era simplu: se iau patru scoici de mărimi diferote, se decojesc. se numără un, doi, tre, patru și se pun la foc. În timpul ăsta sună de două ori poștașul care este un porumbel călător. Scoateți de pe foc oala cu scoici, numărați unu, doi, trei, patru și le întindeți pe un fund pătrat, ăla dreptunghiular le face să alunece. Lăsați la odihnă. În timpul ăsta doamna Elena se duce în dormitor unde are un revolver. Ia arma și țintește carnea scoicilor, un, doi, trei, patru. Sare după gust. Apoi, doamna Elena e cea care a cumpărat un munte. Muntele vrăjit după care băiatul ăla a scris o carte. Sadoveanu. Cu banii de pe munte și-a cumpărat lacul Primăverii și a angajat o sută de lebede. Păsăroaiele sunt folosite la furat. Doamna Elena încă nu e măritată.

Lebăda Marin dă raportul: doamană Elena, am furat toate pernele, chișcurile, chiștoacele, praful de pe tobă și aripile tuturor albinelor. N-a #rezistat nimeni. Aripile le folosim că ni le punem și zburăm spre piața Victoriei ca să prindem clipele în care vin ăia de la #rezist, de la unitate, în autobuzele alea pe care scrie Vindem Mobilă. Unde e câștigul nostru? Păi, vindem pernele tot pe lac, la băieții ăia cu vaporașe, care nu le vor, dar le dăm foc la ambarcațiuni. Cam asta a fost azi noapte.

Era spre prânz deja. Doamna Elena G scoase scoicile. Le curăță de coajă. Le puse la fiet. Apoi o obligă pe Marin să le mănânce.

D.