TRĂIASCĂ 6 DECEMBRIE 2020

1. E ca atunci când cu 23 August 1944. Evenimente d-astea istorice. Țăranii au profitat și au început marea migrație la oraș. Acum e invers. Și, de fapt, la asta se reducea toată morala. Mai mult: niciun guvern de după 90 n-a reușit să burdușească mulțumitor buzunarul tuturor românilor. 6 Decembrie 2020 va fi o cotitură. Va înlocui 8 martie, 1 iunie și 15 august. 2. Așa că ne uităm la Dinamo Kiev cu Barcelona. Puștii de la Barcelona, rezervele deci, le-au dat patru boabe lu’ Kiev de i-au scos fotbalul din cap lu’ Lucescu. Morala? Fotbalul românesc trebuie resetat. Cu totul: de la oamenii din spatele lui Burleanu, federația și ultimul puști jucător la FC ChitilaGiurgiu, dac-o exista, până la spaniolii ăia investori în fotbalul românesc. Și ce punem în loc? Știe Mitică Dragomir. 3. Ne place să ne uităm din când în când la Andreea Esca. Așa că la șapte fără cinci dăm pe Pro. E Cabral. Cui trebuie emisiunea lui? Nimănui, dar noi știm ca dacă întrebăm postul ni se va răspunde că tuturor. Că milioane de români așteaptă Ce spun românii. Emisiune care trebuie programată la matinal, între patru și cinci dimineața, pentru că noaptea e cel mai bun sfetnic și-n felul ăsta aflăm pe bune Ce spun românii. 4. N-a fost să fie Trump, e Biden. Pentru noi lucrurile vor sta la fel: vom cumpăra în draci armament până se rezolvă spitalele. De ce? Pentru că după 6 Decembrie 2020 toți românii vor dormi cu o rachetă sol-sol sub pernă. De ce? Păi, ca să-și apere țara până o șterg. 5. Oare cine l-a pus pe nenea ăla să filmeze bolnavi de C19 pe holul lu’ cutare spital? Oare cine a dat ordin să fie dat pe toată media din țară? E și o melodie de muzică ușoară: Pe Valea Prahovei oare cine, oare cine? Sau: Te rog să-mi scrii oare cine, oare ce. 6. După 6 decembrie 2020, Parlamentul Meu va avea voie să-și suspende singur pensiile speciale. 7. După 6 decembrie 2020 se va rezolva și cu celeba întrebare: Cine a pus căcat pe clanță. Se va hotărî în CSAȚ. 8. Noi am făcut revoluția doar ca să-l vedem pe Dacian Cioloș șef de partid? 9. Cu vaccinul va fi ca cu tabletele, cacofonie intenționată ca să vedeți că nu mint: prin aprilie 2020 ni s-a spus că vor veni 250.000 de tablete pentru învățământul online. Până în 6 decembrie 2020 abia au venit 70.000. Cifre din media. 10. Închidem materialul de față cu o veste îngrozitoare: Criminalul în serie Ion Yutub Popescu, aflat pe litoral cu o afacere proprie, a declarat: Cine n-are Covid 19 să-și cumpere. d

Forfecarul și Luminița

Își tăia singur unghiile. Și iarba. Avea cele mai ascuțite foarfeci din ținut. Un ținut albastru la răsărit. I se spunea Forfecarul. Era chemat câteodată să ajute și armata. Tundea soldații bătrâni care nu-și mai vedeau ceafa. Și perciunii tinerilor. Perciuni care ieșeau de sub cască și atrăgeau dușmanul. Odată tunși, soldații plecau și câștigau bătălii. Războaie. Traversau fluvii necunoscute. Câteodată era plecat zece zile, alteori de tot. Cutreiera păduri, dealuri și străzi strâmte de prin orașele în care avea comenzi. Îl chemau regi, actori, mame singure, copii carantinați. Câștiga foarte bine. Își luă două Bentley. Unul pentru emisfera sudică, celălalt pentru cea nordică. Apoi, două Lexus, pentru est și vest. Își dublă numărul de foarfeci, foto. Putea să fie în toate cele patru colțuri ale lumii în același timp. Tundea o mumie la Cairo și pe Lady Gaga la New York. Era ubicuu. Într-o zi primi un telefon. Luminița se urca în copac ca să se pieptene. Așa păr lung avea. Care creștea în cinci minute cât altora în cinci ani. O mai ajuta maică-sa. Femeia lua scara, un pieptene cu dinți de aur și câteodată o greblă când nu avea scara. Asta însemna că atunci soțul ei, tătăl Luminiței, era la furat de gutui din grădina vecinului. Pe Luminița însă începu s-o deranjeze părul prea lung. Îngrozitor de lung. De exemplu, nu mai vedea. Nu putea să aprindă aragazul. Să citească pe ascuns mailurile maică-sii. Să-și vadă prietenele. Să urască sau să se bucure cu cineva. Să mângâie pisica. Așa că puse mâna pe telefon. Forfecarul ajunse în zece minute. O privi pe Luminița și-i făcu un semn. Fata se urcă în Bentley și de atunci nu mai fură văzuți niciodată. D

Poveste de dragoste din Berceniul de altădată

Titi Bursuc locuia, acum o sută de ani, într-o casă tip Wagon, pe strada Stoian Militaru, aproape de Cimitirul Bellu. Era de fel dintr-un sat de lângă Giurgiu, al șaptelea copil al unei familii de ciobani din tată-n fiu. Lui Titi nu i-a placut oieritul, unde mai pui că, de la o vreme, parcă se împuținaseră și oile, chiar să fi vrut și tot n-ar fi reușit să-și ducă zilele din ciobănie. Noroc că făcuse câțiva ani de școală, altfel ar fi ajuns vreun marțafoi, doamne ferește să fi dat și-n darul beției, asta le mai lipsea Bursucilor. Acest domn nu este Titi Bursuc, întrucât prezintă mustață. Orișicât, de adus, aduce, mai ales la privire. Sursa foto: „Bucureștii vechiului regat”, de George Costescu Soarta i-a zâmbit larg lui Titi Bursuc când a dat filoxera-n viile capitalei și au început boierii să-și parceleze terenurile blestemate. Dacă podgoriile nu mai dădeau rod, nu le rămânea altă soluție decât să le vândă ălora mai amărâți, care n-aveau bani de case-n miezul Bucureștiului. Așa făcuseră avocatul Barbu Paltineanu și profesorul Anton Colorian cu pământurile lor de pe lângă Bellu, iar Titi Bursuc, venit cu treburi ciobănești la oraș, cu brânză și lapte, mai precis, a aflat și s-a hotărât pe loc. S-a ambiționat, a vândut niște oi, chit că știa că se face foc și pară ăl bătrân, a cumpărat o bucățică de pământ pe care și-a construit o căsuță cu bucătarie, odaie și-un antreu, s-a străduit să crească o mușcată în ghiveci, a găsit o slujbuliță la o prăvălie cu poplinuri, zefiruri și felurite veșminte și articole de botez de pe Calea Șerban-Vodă și s-a așezat, carevasăzică, tihnit, în mahalaua de-i zicea de-acum Comuna Șerban-Vodă. Într-o dimineață, Titi Bursuc a plecat, ca de obicei, spre prăvălie. În drum spre chioșcul unde avea de așteptat tramvaiul cu cai a oprit un „gazetar” cu părul soios să-i ceară un ziar. S-a așezat oftând pe o bancuță, începând a citi știrile cu atenție, subliniind cu degetul titlurile și cuvintele mai grele, până când au început să se audă tropotul cailor și zdroncănitul vagonului cu platformă. Prăvălierul nostru s-a urcat în tramvai, și-a aprins o țigară și-a răsfoit în continuare gazeta, aflând tot felul de lucruri despre pregătirea armatei române pentru campania din 1917, despre foametea din Rusia, dar și vestea că la magazinul Pathefonul au sosit plăci noi și aparate cu safir care nu se uzează niciodată. Titi Bursuc s-a gândit că poate ar trebui să-și cumpere un patefon, cine știe, mâine poimâine îl cheamă la război. Cum viața-i scurtă chiar și fără zăbăuci care se omoară între ei, măcar să apuce a se bucura de o muzică bună în căsuța lui din mahala. La Șerban Vodă a coborât și s-a îndreptat în pas elastic spre prăvălia doamnei Elena, la intersecția cu strada Cuțitul de Argint. Adevărul e că…, ei, da, o cam plăcea, dumneai fiind văduvă și foarte blondă, puțin trupeșă, dar las’ că e mai bine trupeșă, dac-or veni vremuri grele, măcar nu s-o topi imediat pe picioare, ca muierile celea slăbănoage. Acu’, ce să zic. O fi fost de la știrile din ziar, o fi fost de la mațe, o fi fost de la cheful de ascultat muzică la patefon, o fi fost coana Elena mai strălucitoare, mai blondă și mai trupeșă decât de obicei, nu știu. Știu doar că, imediat ce a deschis ușa în zăngănit de clopoțel și a văzut-o pe madamă, Titi Bursuc și-a declarat pătimaș amorul arzător ca soarele de vară, chit că abia ajunsese calendarul la Făurar, dar n-are a face. A iubit-o din vorbe care făceau să-i sclipească ochii coanei Elena de ziceai că-s peruzelele din Comoara Dragonilor. Au stabilit ca în seara cu pricina să meargă împreună la Curcan, cârciuma de vizavi de Bellu, ca să fie aproape și de căsuța lui Titi Bursuc, în caz că… li se făcea frig. Sau somn. Până la urmă, Titi nu și-a mai cumpărat patefon cu safir care nu se uzează niciodată, c-a petrecut toată noaptea la cârciumă, mă rog, aproape toată noaptea, cu coana Elena, niște vinișor din ăla bun, cremvurști cu hrean și cântece lăutărești. Și după aia a luat-o pe coana Elena de nevastă, au făcut trei copii și-au trăit fericiți, mai puțin atunci când o apucau pandaliile pe muiere și bărbatului îi veneau dracii, până la adânci bătrâneți. Parol! Scris de Marilena, în categoria Povești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi.

Sirena

Foto, arhiva C.D. Sirena care a apărut la noi în curte după ce s-a revărsat marea, vezi foto, ne-a spus că viitorul afterpandemiei va fi al fizicii sau nu. Dacă da, atunci camionul care pleacă din punctul B, cu șoferul spălat pe mâini și la o distanță de doi metri față de volan și n-ajunge în punctul A din cauza depărtării excesive de volan, deci șoferul este din comuna 1 Decembrie județ Giurgiu și are la activ numeroase furturi intelectuale. Sirena a mai continuat: va mai fi vorba, după pandemie, de fizica sentimentelor, adică nu vei avea voie să te dai la sora din spital care ți-a pus perfuzii iar dacă o convingi să vie la tine în curte pune-o să poarte mască. Să curețe sfeclă. Cartofi. Numai astfel un celebru principiu al fizicii va fi respectat: Dacă o sfeclă și-un cartof pleacă din punctul A, în cât timp ajung în punctul B. Anii vor trece și poporul român tobă de fizică va înfijnța colonii și în Africa, China sau Azerbaidjean. Acolo, în noile colonii, românii vor aplica, mai întâi, fizica în filmele de dragoste: Punctul A se îndrăgostește de Punctul B? Dacă da, când primesc banii de pe filmare? Apoi literatura: Ion, în cămașă albă, apretată, ară în urma calului. Mizerie mare. Dar o vede pe Ioana, gagica arendașului sau cam așa ceva. Sare pe ea. Cămașa apretată nu se boțește, oare de ce? Din când în când, la mulți ani afterpandemie, apare la televizor același președinte, poate nu fizician, dar sigur un fost coregraf la STS acum pensionar ori un fost DIE care s-a ocupat toată viața de usturoiul românesc aflat în dificultate din cauza celui chinezesc sau un fost general SRI promovat din industria muzicală autohtonă. Ei vor spune prin anii 2144 că cele cinci milioane de români aflate în Carpați n-au de ce să se teamă: spitalele merg, autostrăzile merg, școlile și educația merg, patinele merg ?, Cărtărescu a luat Nobelul, turismul al luat premiul TUI, Dăncilă Pulitzerul, și așa mai departe. Sirenei i se făcuse foame. Prea multă informație apasă la stomac. I-am dat ceapă, slană, vin, sarmale, varză, cartofi, bame, murituri, pleșcoi, mici, mămăligă. Adică numai produse românești de care n-avea nicio nevoie în ocean. Dar s-a scurs în valuri mulțumită. Leneșă. Cumva. D.

TU

Tu, cetățeanule de rând, ești de vină că au ars oamenii la Piatra Neamț, tu ești de vină că la Colectiv nu a fost condamnat nimeni, tu ești de vină că Piedone e ales din nou primar, tu ești de vină că la 30 de ani de la revoluție unora ca Mitică Dragomir, Petre Roman, Gelu Viocan, Ion Iliescu și multor altora li se deschid ușile de la mașini în semn de respect, tu ești de vină că numești ambasadori și europarlamentari care nu vorbesc nicio limbă străină, tu ești de vină pentru minciuna care ne-nconjoară, pentru dispariția fotbalului și a gimnasticii, pentru gogorițele cu plata datoriilor externe cu ajutorul usturoiului și roșiilor românești, tu ești de vină că nu cucerim Turcia și Bulgaria ca să demonstrăm lumii că și capitala Sofia și Hagia Sofia au fost furate de pe strada Sofia din București, tu ești de vină că Firea sau Sorin Roșca Stănescu, Antena 3 sau Bogdan Chirieac, tu ești de vină pentru turnătoria colosală și ofițerii acoperiți din societatea românească, de Hrușcă sau Toma Alimoș, tu ești de vină că varza, că țăranii, că piețele, că lui Țăndărică de atâta minciună promovată la rang de stat i-a căzut nasul, că marile afaceri ale unor cetățeni români prezentate pe media sunt false, că turismul vinde degeaba vacanțe pentru la anu’, tu ești de vină că drepturi de autor în literatură iau numai Mircea Cărtărescu și încă vreo doi, trei ca el, iar restul scriitorilor mor de foame, tu ești de vină că Tăriceanu își va face un partid aliindu-se cu Kaufland și Stadionul Dinamo, tu ești de vină că suntem mințiți de pe vremea Bechtel cu autostrada Gdansk Constanța, adică de vreo nu-ș câți ani, tu ești de vină de impostura din parlament, fotbal, teatru, edituri, grădinițe, spitale care ne afectează viața, copiii, moșnegii, tu ești de vină de abandonul școlar și încă de multe, multe altele. Ce-i de făcut, cetățeanule? Păi, continuă să te speli pe mâini, să iei meditații la fizică și să te angajezi la bugetarii dați afară de Orban că salariul e superfain. După, mai vorbim! D.

Poveste de dragoste

Foto, arhiva C.D. Omul cu ciorapi roșii, vezi foto, venea deseori la școala la care învățam toți cei din județul Giurgiu. Nu venea pentru noi, ci pentru profa de mate care se îmbrăca întotdeauna în verde. Se iubeau. Pentru ea, nu se știe de ce, totul era verde: doi verde și cu doi verde fac patru verde. Într-o zi omul cu ciorapi roșii a venit la școală cu motocicleta. A luat-o pe profa de mate în ataș, da, motorul era cu ataș, și s-au dus pe Lună. Acolo au coborât, au întins o pătură și au vorbit două ore. Te iubesc, i-a spus ea. Nu vreau să te pierd. Nici eu. Vând fabrica de ciorapi roșii a lui taică-meu și ne construim o altă planeta. Știu un loc. Motocicleta mea bate până acolo. Înțelegi? Ce facem cu bunică-mea? O rotim în jurul planetei. O oprim din când în când și-i dăm de mâncare. Bravos, te-ai gândit la toate. Satelit, da, da, satelit o facem. Dar, să te-ntreb eu: cu proful maro de fizică ce facem? L-am văzut făcându-ți curte. Într-o zi, omul cu ciorapi roșii n-a mai venit la școală s-o ia pe motocicletă pe profa de mate verde. S-a auzit despre el că a cumpărat o altă planetă pe care face pentru tot universul ciorapi roșii. La început n-a vrut, dar a fost silit de taică-său. Ne trezeam la școală cu câte un container cu ciorapi roșii. Profa de mate verde plângea. Împărțea ciorapii și plângea. Noi ne puneam ciorapii și ne azvârleam în Neajlov. Un râu roșu. Odată, eu și prietena mea, care vroia să devină profă de mate roz, am ajuns în Ecuador. Pe o plantație de banane. Văzându-ne cu ciorapi roșii localnicii s-au gândit că suntem extratereștri. Ne-au întrebat cum am călători până la ei. Noi nevorbind extraterestreza n-am răspuns. Ne țineam doar de mână și zâmbeam. Localnicii au chemat un șaman. Unu’ negru mare. Și-a dat seama că nu vorbim șamaneza și a început să danseze. Era un ritual ceva. Sărea doi metri în sus, apoi făcea o rotație la stânga. Bătea pământul cu picioarele și făcea un șanț. Își desfăcea aripile și fredona o melodie cunoscută. Cam așa ceva: diruuuuu, raaaaa, di, di, măăăăăăăiiii, diru, diru, raaaaaa!!! Da, cam așa ceva și era foarte frumos. Începuse să plouă. D

100 de LeLe

Da, dragă, da, Florica sunt! Ce vorbeam ieri....În noua ordine mondială Bulgaria se va uni cu România. Adică aceeași sărăcie, dar mai mare. Da. Dunărea va fi mutată mai jos, spre Grecia. Turismul lor va fi și al nostru, varza, castraveții la fel. Noi le dăm usturoi, adică devine la comun. Și spălatul pe mâini. Se vor construi staule, ca alea de vite, unde cetățenii noii țări se vor opri și se vor spăla. Abia acum, după unire, după contopire, noua țară va putea ataca Germania. Abia cum. Se fac déjà planuri, știu din surse, altfel nu băteam câmpii. Mă știi! Aici, cu onlineul nu sunt de acord. După cum vezi din CV-urile lor, sunt și elevi de 30 de ani care n-au teminta liceul. Păi, trebuie să învețe și profu ceva de la elevii ăștia. Deci, o anumită reciprocitate. Tu, prof, îl înveți geografie, el, elev, îți arată noile poziții de știi tu ce!! Înțelegi? Și p-asta o știu din surse, am sursele mele. Da, da, și Horeca. Trebuie deschisă și Horeca asta și chiar extinsă și la noua țară, dragă, că aici se bagă toți acoperiții și toți au nevoie de cash. Ai nevoie seara de două milioane, unde te duci? La un Horeca, că lucrează cu bani peșin. Da, va fi o singură monedă. O singură bancnotă de 100 de Lele, primul le de la leul nostru și al doilea le de la leva lor. 100 de Lele vor fi cinci euro. E de la sine înțeles că nu mai trebuie case de schimb. Pentru că cu un Lele te duci până la Paris, până la Londra, până la Istanbul. Va fi o monedă foarte puternică. ȚSKA Sofia se va uni cu Dinamo București și va veni și Ronaldo, dragă, am vorbit eu cu el, vrea doar 200 de Lele, păi? Noua țară va lupta mai ușor la viitoarele pandemii. Bugarii vor furniza salata, noi săpunul. Vom și exporta acest nou tratament. Europa va sta cu ochii pe noi. Viitorul premiu Nobel pentru Literatură va fi al unui scriitor româno bulgar, Mircea Bulgărescu. Volumul de proză premiat se va numi O zi din viața lui GiRu, GiRu e de la Giurgiu și de la Ruse. Cu fotografii de pe Dunărea veche, că aia nouă, cum ți-am spus, dragă, va curge pe viitor pe la Atena și Istanbul, cum voiau vechii Pași din Imperiul Otoman. Și pensiile, da și pensiile se vor mări. Două mii de lei vor fi 200 de Lele și, tot așa, nu vor avea nicio valoare. Noii pensionari vor primi vauchere pentru ciuperci și mure, că sunt din belșug. Dar, mai vorbim noi, te țin la curent. Că io aflu repede te miri ce și n-o să țin în mine atâta informație. Bărbată-tu e la mine, nu ți-a spus? Trăim de vreo cinci ani împreună și plănuim să ne luăm o casă undeva la sud de Varna. Nu ți-a spus? Nu-i nimic, îți spun io!! Pa!! Pa!! D.

Fata în Galben

Foto, arhica C.D. Fata în galben trecea întotdeauna pe sub balconul meu. Se ducea la Școala de Fete Galbene și în Parcul Galben de pe strada mea. Cele mai vestite din oraș. Trecea întotdeauna la opt jumate. Aveam să aflu mai târziu că începea cursurile la ora nouă. Am aflat târziu de ea și tot mai târziu aveam s-o cunosc și să fug în lumea cu ea. Deocamdată habar nu am avut de existența ei. Pur și simplu, într-o dimineață, roșiile pe care le cultiva cu dragoste mama mea, într-un garaj aflat la etajul șapte al clădirii, au devenit galbene. M-am uitat la ceas. Era opt jumate. Apoi, flautul la care cânta tata s-a îngălbenit. Tot la opt jumate. Și nu era de rău. Flautul cânta singur capodopere încă necompuse iar roșiile își dublau frumusețea și gustul. Am chemat medicul. Într-o dimineață am ieșit în balcon și am văzut-o. Înaltă, delicată, frumoasă, galbenă cum am zis. O rochie lungă îi ascundea toate formele. M-am îndrăgostit imediat. Ieșeam automat în fiecare dimineață la ora opt. Cu juma de oră înainte ca să-mi dau seama dac-o simt, dacă am să-mi petrec restul vieții așteptând-o. Tata m-a salvat. Fusese chemat să cânte la Școala de Fete Gabene, pentru sărbătoarea lămâilor. Mi-a zis: la Școala de Fete Galbene primesc și băieți. Așa că în trimestrul doi am fost acolo. În clasă cu ea. Asta o făcea și mai frumoasă. M-am cerut să stau în bancă cu ea. A acceptat. Nu mai învățam nimic. Îmi acaparase toate gândurile. Viața de adolescent. A fost o dragoste fulgerătoare, cum numai în clasele mici se-ntâmplă. Da, în clasele mici. Dar și în alea mari. Și în viață. Dar mai e până acolo. Ea a observat. Și s-a îndrăgostit pe loc de mine. Formam un cuplu de invidiat în școală, în oraș, sub balcon. Într-o zi mi-a dat o fotografie, vezi foto. Mi-a zis: fata în Galben sunt eu. Ceilalți sunt verii mei Ionel, Menumorut, Capsali, Vestita, Noemi, Vezuviu, Apador, Tudor și Grădina. Ionel e cel mai bun, cel din stânga mea. Are o mezelăre în vestul orașului, la cinci km de Cibin. Mergem pe la el, ne dă bani, luăm o barcă și fugim pe Mediterană până În Atlantic. De-acolo în Barbados. Mă fut în ea de școală și te iubesc. În Barbados era închis. Pandemie. Așa că cu restul banilor de la Ionel ne-am întors acasă. Unde ea cultivă roșii galbene iar eu cânt melodii galbene la flautul bătrânului. Ne-am dat seama curând că nu era așa rău. Nu, deloc. D.

Declarație

Foto, arhiva E.M. Subsemnata Smaranda Fir a sunat cineva la ușă și mi-a adus un mesaj într-un cazan de rufe și n-a plecat până nu i-am cumpărat bicicleta, în imagine, am negociat mult cum m-a învățat pe mine Gabriel Oprea la doctorat și i-am luat-o cu 12 lei dar nu asta este problema, problema e că eu așteptam un mesaj într-o sticlă aruncată în Pacific acum 400 de ani de la piratul Escobar Jill Petrescu din comuna noastră care a câștigat europarlamentarele și s-a rătăcit n-a ajuns la Bruxelles în fine. Mare deranj. I-am dat telefon și mi-a răspuns o sirenă care până atunci a stat cu mine în bloc și se prefăcea că spală scările dar numai în fața ușii mele și i-am spus: băi, Sireno, atât i-am spus: băi, Sireno, îți tai gâtul și Sirena și-a luat mopul și a plecat în munți să reziste până deschid piețele ăștia ca să aibă unde să facă curat, mă rog. Într-un târziu m-a sunat Jill, mânca-l-ar mama și m-antrebat de ce avem nevoie pe pandemia asta și că fetele de pe stradă plecate cu ele la produs nu produceau nimica că le-a greșit vârsta a luat cu el numai p-alea cinci de 80 de ani din colțul străzii, le trimite înapoi într-un cazan. În cazan însă, dle Comisar nu era nicio sirenă de 80 de ani nici măcar de 100 și m-am dus la demonstrația din 8 noiembrie ca să dau jos pandemia, înțelegeți!! Până la urmă am să mă obișnuiesc cu situația cerul va mai fi albastru iar strugurii mov dar să știți de la mine că nu e okei cu onlineul ăsta. Nu sunt chiar atât de bătrână pe cât credeți acolo la secție și totuși în cazan era și-un bilet care mi-era adresat, scria pe el Smaranda și dedesubt te iubesc ceea ce contează și mă cac pe poliția voastră care a primit reclamația că eu am furat bicicleta și trezesc bănuieli în mai multe cazuri acum că tot declar cinstit cum s-a-ntâmplat. Ieri a fost grupul Motley Crue pe la mine și am demolat toată strada așa a ieșit la iveală cu sub strada noastră erau niște daci care inventau vaccin contra la tot ce e nevoie. Așa neprihănită cum sunt, veche și frumoasă, vezi în continuare foto, io tot pe Jill îl iubesc așa hoț, așa netrebnic, așa robinhudist cum e. Și că n-aveți ce-mi face!! Așa să știți, că n-aveți ce-mi face!! Deschid geamul și arunc această declarație pe răspunderea mea în patru vânturi. O găsiți voi! Pa! D

POȘTA REDACȚIEI

VALERIU PUȘCAȘ - În toate restricțiile astea am înțeles că la televizor nu-i nicio problemă, putem să ne uităm. Așa că am deschis duminică, 8 nov, pe demonstrația de la Guvern. Vorbesc câteva personaje, vreo cinci, aflate p-acolo, care cu steaguri, care cu măști în mână. Toți zic: ……păi, se poate, domle, au îngropat Horeca. Poftim? De-asta ieșiseră ei la vânzoleala de p-acolo? Altfel erau personaje bine îmbrăcate, care aveau bani de Horeca și uite-așa. Interesant. Era o manipulare, dlor de la Călimara? Apoi, despre piețe. Vorbitorii nu păreau oameni care să se ducă dimineață în Obor. Mai degrabă prin molluri, că acolo țoalele pe care le au nu trec neobservate. Mă rog!! Nu înțeleg cum voi ăștia cu bloguri citite, cum sunteți voi, nu organizați demonstrații cu scandal, cu cai, scuturi, eșarfe, clopotnițe, ATI, mașini blindate ca să vadă Europa câtă demnitate avem și cum nu suportăm noi biată mască. Toată lumea vorbește de Horeca asta. Pe teveuri vedem știri cum că românii nu mai pot de grija biletelor de vacanță pentru 2021, deși știm că se duc în Bulgaria. Ba chiar Ludovic Orban a zis că dă bani de la Guvern la Horeca. De ce? Păi, Horeca ăsta are vile, o mie de lei pe zi din ciubuc. Și dă mâncare dubioasă. Nu vă mai plictisesc, pe final am să vă trimit o poezie dedicată Horeca. Vă rog s-o publicați integral: Ce-ți veni, măi, Horeca, ce-ți veni?! Vezi că-ți trag un pumn!! Poezia asta îi poate lua toate premiile lui Cărtărescu, așa că vă rog să n-o traduceți în toate limbile și nici să n-o trimiteți la Casa Albă în locul banilor pe avioane. Tot înainte, că-i ziceți bine!! DESPINA MARO – Propun ca toată varza rămasă pe câmp să fie strânsă și trimisă la mare, pentru sezonul viitor. În pachetul pe care-l cumpără fiecare să fie trecută, alături de cearceaf curat, măsline decojite, mic dejun și varza. Pe calități: de Lungulețu, de Sovata, și de la televizor, pentru că cea mai multă este pe la Știri. În acest sens trebuie sesizat ANAF, DNA și Joe Biden: ce-i cu varza asta? De ce nu e băgată la ATI în spitale? De ce nu sunt remunerați bugetarii cu ea? Dle de la Călimara, sunt multe lucruri care trebuie îndreptate în țara asta. De-abia așteptăm să vină Valeriu Nicolae la putere!! GIGEL SURDU – Ieri, un mesaj pus în sticlă prin Pacific a ajuns la Marea Neagră după 600 de ani. Exact în dreptul meu. Am scos biletul ros de molii și scoici și-am citit: Nu mai salva România, dacă poți!! Mi-au dat lacrimile, dle redactor, mi-au dat lacrimile. Și mie și nevesti-mii. Agenția Călimara

Fotbal: Viitorul - Dinamo

Meciul începe în nota de dominare a ambelor echipe. Apoi, superioritatea celor dintâi este egală cu a celorlalți. Trânte la mijlocul terenului. Întâi câștigă albaștri, Viitorul. Arbitrul fluieră un procedeu greșit iar jucătorul ia mingia sub braț și fuge cu ea. Arbitrul după el. Lupta imdediat următoare este câștigată de roșii, Dinamo. E, de fapt, o grămadă deschisă. Arbitrul iarăși fluieră după jucătorul care fuge cu mingia sub braț. De pe margine, ambii antrenori strigă la jucători arătându-le direcția de atac. În sfârșit. Cei în albastru văd poarta. Dar primii care trag sunt roșii. Poarta albastră e aproape goală, dar cel în roșu trage în tribunele laterale. Mingia zboară peste peluze. Ajunge în Constanța, timp în care nimeni nu se duce după ea, pentru că nu există copii de mingi. Un jucător în albastru atacă înspre propria poartă. Își dă seama târziu. Un jucător în roșu se duce după o mingie ieșită aut și o joacă în continuare. I se atrage atenția. Un jucător cu tichie de aur în cap, Viitorul, singur în fața porții. Dă cu capul. Mingia o ia din nou spre Constanța. Pauză. Cosmin Contra, antrenorul dinamoviștilor este supărat. Credem că pe el, pentru că n-are ce căuta pe niciun teren de fotbal. Jucătorii revin. Se dau trei goluri așa, ca să ne bucurăm noi. E doi unu pentru Viitorul, dar putea să fie și invers. Din nou o trântă. E mai vioaie. Jucătorul iar fuge cu mingia. Mai butonăm, că n-are rost. Pe Realitatea Plus, Plus ?, vorbesc Florin Prunea și Răzvan Boanchiș. Că ce-i de făcut. Ăsta-i fotbal? Ce-i aia naționala de tineret, U 21? Dar Burleanu? De unde vine Burleanu ăsta? În toată societatea românească e câte un Burleanu și nimeni n-are curajul să-i spună să plece acasă că-i prost. Că nu se pricepe. Dar nu spune nimeni nimic. Pe niciun fel de media. Din nou pe teren. Băiatul de culoare cu chica de aur trage iar la poartă. Mingia o ia spre port. Acolo, le cheu, este un vas din Martinica. A încărcat și pleacă. Uuuuuuuu!!!, se aude sirena. Băiatul de culoare cu chica de aur fuge după mingie. Urcă pe vas. Speră să ajungă la Casa Albă, ca să-l mângâie Kamala Harris pe cap. Din nou în studio. Ce caută antrenorii români pe stadioanele de fotbal? Întrebarea este aruncată fără țintă, ca să nu răspunde nimeni. Păi, răspundem noi: Sunt pe teren că poate îi vede Kamala Harris și-i chiamă la Casa Albă să-I mângâie pe cap. D.

Mihaela

De ziua ei, Mihaela, vă transmite un mesaj prin blogul nostru. Vă rog! Foto, arhiva E.M.

Sperietorul

Fata casierului Belmondo Pion din comuna noastră era o frumusețe. Așa că, în dimineața în care începe povestea noastră, când nici găinile nu ieșiseră la ciugulit și nici mistreții nu deschideau onlineul pentru ora de geografie, Belmondo se duse la fiică-sa și o sculă din somn. Îi spuse: te duci la marginea comunei, acolo unde avem plantat usturoi pentru guvern, și vezi o Sperietoare. De fapt, un Sperietor, că e bărbat. O să te pună să dansezi, nu-i nimic, tu dansezi și-i spui: m-a trimis tata, casierul, ca să-l faci și pe el primarul comunei. Nu contează dacă mai sunt sau nu alegeri. Dacă nu merge, fă-l senator. Dacă nici senator, fă-l ceva mare la Protecția Consumatorului, la Vodafone, oriunde unde nu trebuie să dea socoteală cuiva. Dacă reușești, o să facă investiții masive la noi în comună: autostrăzi suspendate, cârciumi deschise, o cale ferată până la Londra, un port la Dunăre și un aeroport pentru țăranii cu roșii. Înțelegi, Sperietorule? Când termin de dansat, vezi foto, trebuie să mă iei de nevastă, așa a zis în final. E ca-n basmele cu fata mică a Împăratului. Sunt singura lui fată, dar sunt mică rău. Am și zestre: niște acareturi prin curte și o găină uriașă ofițer acoperit. Sperietorul o ascultă cu interes. Îi plăcea de Maricica Pion, o știa de când trecea în zbor pe deasupra balconului ei. Îi spuse: în dragoste, singura victorie este fuga. Hai să fugim! O luă de mână și zburară spre Patagonia. Acolo era un fluviu uriaș, cu aur mult în adâncuri. Își făcură o plută și o luară pe firul apei. Firul se pierdea în pământ. Dădură de un oraș subteran. Era orașul celor care împrăștie virusuri în lume. D.

Poveste de dragoste

Foto, arhiva E.M. Elvira, foto, făcea ce știa ea mai bine: cânta la acordeon. Trecea pe lângă o terasă, cerea voie, se așeza și-I zicea câte o melodie de dragoste. Că toți ziceau: bă, asta iubește pe cineva. Sau a iubit. Așa era. Dar să vedem cum a fost. Paul, organistul satului multicolor Cle, cânta și el la acordeon. Tot de dragoste, dar mai pe rock. Mai pe jazz câteodată. Era în stare să cânte un Bonaventura cu ochii închiși. Tot satul se aduna, chiar și veverițele. Veverița albastră Vi îl iubea în taină. Veverița roșie Ci îl iubea în taină. Iar Paul cânta. Când când în clopotniță, când în lanul de usturoi, când cine știe unde. Așa l-a auzit Elvira. A întrebat. I s-a spus de Paul, de orgă de AC/DC, de veverițe, de sfecla de zahăr. Și-a luat acordeonul și-a plecat înspre Cle. Când a ajuns Elvira în Cle era pandemie. Toată lumea se spăla pe mâini. Chiar și Paul. Deci nu putea folosi acordeonul. Au vorbit: Eu, a zis Paul, dacă e să iubesc pe cineva aș iubi pe cineva ca tine. Îmi place sol majorul tău, bașii Hohner, șapca ta șucară, și versurile pe care, proabil, ți le scrii singură. Da. Nimic nu stătea în calea lor. A-ncercat să treacă un urs mohorât cu o paletă de ping pong, dar l-au împușcat. Apoi, Elvira a spus: te iubesc. Paul și-a suflecat mânecile, i-a săltat cămașa și a observat că îi lipsește un nasture. Un nimic. Așa că i-a răspuns: Și eu. Au făcut dragoste în clopotniță. Și pe câmp. Varza crescuse, orzul la fel. Brusc, el a întrebat: vrei să mergem în turneu prin lume? Două acordeoane pe Saint Denis. Două acordeoane pe Olimpico. Pe Arena Q. Vreau, a răspuns ea și s-a apucat să facă o omletă pentru drum. Din opt ouă, că drumul era când lung, când scurt, după cum bătea toamna. La Roma déjà aveau opt copii. Numai unul nu cânta la acordeon, ăla care ținea banii. La Berlin, Merkel i-a invitat la un cârnat. O bere. Putin i-a plimbat prin Crimeea. În satul multicolor Cle și-au făcut un hotel. Primarul satului multicolor Cle citea Pas cu Pas, o carte de orientare turistică. Turnătorul satului multicolor, un poet ratat, i-a spus că hotelul e prea înalt și că de-asta nu se vede de departe biserica. Adică turiștii americani și francezi care bat România și așa mai departe. Primarul s-a răstit la cei doi îndrăgostiți: mai dați, bă, jos din etaje. Era furios. Iar Paul se pare că nu înțelegea. Așa că primarul a scos mitraliera și l-a împușcat. Elvira s-a retras o vreme la mănăstire. Era una în pădurea Mor. Acolo a găsit un acordeon și a plecat în lume cu el. Așa, în sutană. D.

Q and A

De ce nu suntem și noi în stare să avem un show de seară ca al lui Letterman? Ca al lui Jay Lenno? De ce nu suntem în stare să facem un film de acțiune măcar ca polonezii? Întrebări simple la care răspunsurile sunt foarte greu de dat. În primul rând că noi avem o singură televiziune. Nu poți să ai un show de seară la Carei pe care să-l vază toată România. Nici măcar la Brașov sau Constanța. Nici măcar la București. Pentru că în primul rând nu ai showman. Marius Tucă? Hm, e un biet vorbăreț incult, lingușitor și pierdut în fața unui interlocutor inteligent. Moraru sau Banciu? Banciu mai are ceva, ceva curaj, atitudine, umor. Meteorica Dana Budeanu? Ionuț ăla de la TVR 1? Singurul care s-ar fi pretat serios să acapareze media pe tema show de seară ar fi fost Florin Călinescu. Dar s-a dus. El putea să vorbească și cu Iohannis, și cu Marin Preda și cu Robin Hood. Bașca cu Delia sau Dan Bittman. Dar la noi, altă-ntrebare, ar fi apărut Iohannis la un show de seară? L-ar fi lăsat Securitatea la mâna unui miștocar deștept ca Florin Călinescu? Altă-ntrebare: ar lăsa Securitatea apariția unui tocșou undeva în țara asta, care să vorbească oamenilor de fericire, belșug, cultură, iubire sau realizări personale? Cu vedetele locului? Nu. Credem că dicuțiile de genul ăsta ar trebui să aibă loc în Parlament. Sau poate la Grupul de Dialog Social? Doamne Ferește!! Multe de spus, dar România se scufundă în primul rând datorită lipsei de șoumeni din orice domeniu. La externe avem numai impostori, la agricultură și la asfalt la fel, în cultură și media așișderea. Oameni care nu știu să vorbească, să zâmbească, să se uite-n ochii tăi, să spună o prostie cu haz sau să-și amintească cum a fost când a băgat pentru prima oară mâna sub fusta nevestii. * Trecem la film. Sau serial, ce vreți. E același lucru. Noi nu putem să facem serialul Vlad. Noi nu putem face lungmetrajul Pruncul și Ardelenii. De ce? Pentru că nu trăim ca cei de peste ocean. Nu ne-am născut ca ei. Nici un mare actor de la noi n-a ajuns mare de pe stradă. Nu mâncăm ca ei. Nici măcar pistoale nu avem ca-n America. Nici măcar un bazin. De actori ce să mai spunem? Singurul film pe care putem să-l facem ca acolo este Ion. Că e cu țărani în cămăși albe la câmp. Că e prost. Și de aceea ei nici nu vor să-l vadă. Și nici să-l facă. Nu mai continui, dar se ivește o altă-ntrebare: cine sunt oamenii ăștia care se opun cu vehemență frumosului românesc, culturii românilor, chefului lor de viață, de iubirile și belșugul lor? Oare nu tot ăia care ne tăiau părul pe stradă prin anii 70 și nu ne lăsau să ascultăm Beatles? Nu tot ăia care tăiau fustele fetelor și ne trimiteau la cartofi? Ba da, da’-s mai tineri. Sunt mai tineri și sunt mai degrabă o grămadă de proști de care nu vom scăpa niciodată. Mai vorbim!! D.

O zi din viața generalului Manole Ben Manole, Spital 4 ultimul

Sutele de pacienți care-și așteaptă doctorii în fața Spitalului mai sunt încă costumați. N-au au apucat să treacă pe acasă după Halloween. Cele mai multe sunt femei, pentru că la Flilantropia este și maternitate, sunt haiduce, zâne, pirați, pline de sânge pe față, au săbii și iatagane. Dar și pacienții bărbați de la alte secții au cam aceleași costumații. Unul e mascat în Trump. Altul în Iohannis și-și tot dau unul altuia câte o șapcă. Un rus fură ceasurile. Altul e senator. Câte un doctor apare la poartă și-și strigă pacientul. La chemarea lui, un cerșetor intră după el. Își leapădă din mers costumul și dintr-un buzunar apare plicul. Doctorul îi spune: e băiat, s-a născut de doișpe kile. Și pac, direct la salonul de leuze. Mulțimea din fața spitalului este deja învinsă. Se citesc în ochii lor întrebările esențiale ale vieții: o scăpa?, ajunge cât am pus în plic?, o fi vreun doctor mai bun în oraș?, dacă rămâne fără picioare?, o să ne dea căruț pe asitență socială sau îl plătim noi și altele mai nasoale pentru care ajungi la spital. Sora mă pune la laser și imediat aparatul țiuie a voie bună. În salon e cald, pacienții de demachează, unul leapădă un bostan, iar eu dau drumul, ca de obicei, la Netflix. Azi avem interviu cu rapperul Jay - Z. Mărturisesc că nu am știut ce-i aia până mai deunăzi. Nici de rapp, nici de hip hop n-am avut habar. Ceva 50 Cent, ceva Eminem, ceva Kayne West și cam atăt. Așa că atunci când la Dave Letterman a apărut Jay – Z am tresărit, am devenit curios și, pe fundal, am căutat o melodie de-a lui pe Youtube. Melodia m-a lăsat rece, dar trebuie să vedem de ce Jay – Z a luat 14 Grammy, a fost nominalizat la alte miliarde de premii și are un album, Reasonable Doubt de referință în istoria rapperului. Ce-i aia rapper? Cu ce se ocupă ei? Păi, ei sunt purtătorii de cuvânt ai frământărilor sociale. Mama dvs, de exemplu, are o frîmântare: să dea de mâncare la porc sau să-l dea pe bărbatu-său afară din casă că vine beat și o bate? Ea, femeia, o poate spune doar în livingul personal, dar Jay – Z o poate spune lumii întregi. Și frământările planetei continuă, așa că Jay – Z și alții ca el, la duce prin lume neoferind soluții. Cam asta e. La David Letterman poți să discuți despre Trump. Îți place sau nu. David Letterman este nemulțumit de administrația Trump. Jay – Z cam la fel, pentru că nu a rezolvat nici migrația, nici lupta rasială, nici cu asasinarea lui Floyd, băiatul ăla negru. Jay – Z a avut cam același parcurs pe care l-au avut soliștii din domeniu: familii sărace, mesaje puternice în melodiile lor, iar apoi o nevastă care te pune pe linia de plutire. În cazul de față e Beyonce. Restul, ca să nu mințim, e talent, muncă, afaceri, o casă de discuri, răbdare, prietenie. Jay – Z, de exemplu, a vândut până acum 50 de milioane de discuri. Letterman este ca de obicei, strălucitor. Cei doi se înțeleg de minune, pentru că și Jay – Z este un băiat destupat la minte. Destupat bine. În fața spitalului aceeași pacienți umili, cu plicuri doldora. Unul costumat în cocoș făcea cea mai mare gălăgie: cucuriguuuuuu, cucuriguuuuu!!! și agita o sacoșă de bani. A fost împușcat. Ciorba rezultată a fost un succes. d.