30 noiembrie 2013

Filmul de duminică: Poliţist Complement

Un film copiat după românescul Poliţist Adjectiv. * Da, dar un film mai subtil, mai emoţionant şi mai riguros în ce priveşte crimele care au avut loc undeva pe un câmp din Franţa. * Dar să vedem povestea: Poliţistul român Ion Complement din Azuga este căsătorit la casa lui. * Are două fete din prima căsătorie, patru din a doua, cinci băieţi din a treia, şi cu cea cu care este acum opt. * Noi ne vom referi doar la cea mai mare dintre fete: Elena Complement, care, sub văzul părinţilor crescuse într-un an cât alte fete în 12, 13. * Elena voia şi ea să se facă poliţistă, aşa că s-a încurcat cu un coleg de bancă, era clasa a 12 a, pe care-l îndemna să facă trafic de droguri doar ca să-l prindă ea şi să-l aresteze, să-l judece şi să-i dea pedeapsa cu moartea. * George Locomotor, că despe dânsul este vorba, un tânăr de 17 ani, o iubea pe Elena şi ştia că e fată de poliţist. * Aşa că fu normală replica: Păi, măi, Eleno, dacă facem trafic de droguri, nu-i dăm o şpagă lu' tactu ca să se facă că nu vede? * Ba da, a zis Elena şi au făcut dragoste pe canapeaua Loganului. * După sex el i-a numărat banii de şpagă, 5.000 de euro. * Elena îi ia şi-i dă lu' tacsu 3 mii, omul e mulţumit şi zice: da' aveţi grijă, de banii ăştia nu-mi aduceţi în oraş o căruţă de droguri, ci câteva cutii acolo. * George se apucă de trafic, dar văzu în acelaşi timp că Elena spânzura banii pe ciorapi de aur, prezervative de argint cu miros de aur, cizme înalte din piele de urs şi altele. * Mă, de unde ai tu banii, că drogurile abia le-am adus? * Elena îi spune cum l-a fraierit pe tacso. * Şi în timp ce făceau dragoste se gândea cum să se răzbune şi să pună mâna pe restul de la trei mii de euro. * Dar banii nu erau la ea. * Îi dădu un pumn, fă, unde ai ascuns restul? * Elena nimic. * Mai făcură dragoste cinci ore, timp în care-şi mai spuseră şi alte lucruri frumoase. *  Cum ar fi: să cumpărăm fasole, să bem Cola, ţi-a venit ciclul, îţi trebuie pălărie din Nepal, d-aia cu boruri roşii, dar să mergem şi la film, la Deja Vu al lui Dan Chişu, ca să vedem acolo cum e cu tripleta soţ, soţie, amantă. * Şi iar te iubesc şi iar te iubesc până adormiră. * Veni poliţistul Ion Complemet din  Azuga şi-i găsi în starea de somn. * Îi împuşcă pe amândoi în inimă, că nu mai rămase nimic din bieţii tineri, aşa de mare a fost explozia glonţului, că sângele acoperi clădirea poliţiei, Sala Palatului şi grădina Cina. * Mare, mare explozie. * Aşa s-a terminat, stimaţi cititori, o frumoasă poveste de dragoste, care simbolizează spiritul peren al iubirii pe plaiurile româneşti şi nu numai, adică şi pe plaiurile bulgăreşti, pentru că cei doi făceau trafic şi la Varna, Nessebar, ba chiar şi Edirne. * Un film bine făcut, aşa, cumva, actriţa din rolul oprincipal, Elena, fiind încă la cursurile de bucătăreasă ale restaurantului Lido. * Şi aşa mai departe.

Denis 

29 noiembrie 2013

Interviu pluzibil

Pe dl Ion Confucius l-am găsit cultivând orez în comuna Obedeni, judeţ Giurgiu. Datorită veseliei, privirilor şăgalnice şi a vreo două trei citate din Christina Aquilera şi Mihail Sadoveanu este asemuit cu marele filozof chinez Confucius. Datorită acestui fapt, Ion Confucius chiar se crede Confucius şi se poartă ca atare. Ne-a acordat interviul din postura de Confucius.

Călimara: Bună ziua, domnule Confucius. Intrăm direct în subiect, timpul şi Dumnezeu ştie mai ce nu ne lasă să zăbovim în Obedeni. Iată, deci, că au venit în sfârşit chinezii pe care i-au aşteptat românii încă din 1944.
Confucius: Da.
Călimara: Primul lucru pe care-l vor face va fi să înlocuiască agricultura tradiţională românească, vestită prin cartofi, ţuică de mere acre, prune, terenurile Elenei Udrea, porumb, soia şi sfeclă de sare cu orezul, adus acum din îndepărtata Chină.
Confucius: Da.
Călimara: Apoi, se vor implica în literatură. Cea română nu merge la export, nici măcar în ţară, şi atunci veţi aduce scriitori citadini, rurali, intelectuali, siderurgişti, hidroelectricieni care să explice scriind fenomenele din domenii.
Călimara: Va urma muzica. Compozitorii chinezi stabiliţi în Carpaţi nu vor mai avea versuri cu Pe Valea Prahovei, ci unele cu Pe Valea Beijingului, care au avantajul că Beijingul e mai mare ca Londra, da' românii încă nu emigrează în el.
Confucius: Da.
Călimara: Nu în ultimul rând animalele. Vă vor interesa porcii, vacile, veveriţele. Şi porumbeii probabil. Am auzit că în China oamenii sunt urmăriţi cu porumbei, nu ca la noi cu un ditai serviciu STS, de unde suntem ascultaţi şi urmăriţi pe telefoane, FaceBook, emailuri şi din maşini.
Confucius: Da.
Călimara: Să pomenim acum de autostrăzi. Vă veţi implica în infrastructuri pe toate direcţiile, Ploieşti, Hunedoara, Iaşi. Este un proiect de anvergură. Veţi proceda dând banii unor firme româneşti ca să le construiască, ştiut fiind că în acest fel banii dispar sau veţi veni cu companii chineze de infrastructură?
Confucius: Da.
Călimara: Şi o ultimă întrebare: Bruxellului şi Statelor Unite s-ar putea să nu le convină acapararea unei pieţe ca a României. Ce-aveţi de comentat?
Confucius: Nimic.
Călimara: Vă mulţumesc.

A consemnat Denis

28 noiembrie 2013

Jurnal de front 2, Carol Marinescu

FEMEILE

La miezul nopţii e bine,
Îşi spuse Generalul Marin Cofetaru,
Să te roteşti ca floarea soarelui
În jurul unei absenţe luminoase.

Aşa că-l aşteptă pe porumbelul
care aducea soldele veveriţelor
Îi luă banii
Şi se duse la femei.

Da' neagră mai este şi noaptea asta albă,
îşi zise srăbătând păduri şi poieni,
Şi norii se topeau pe cerul
Incandescent
al zilei trecute
Şi tăceau.

Venise iarna până ajunse el
La femei
Şi ele erau dincolo de
Clădirea cantinei
Tocau cumva, pentru general
Meniul prăpădit al zilei.

Şi-atunci, ofticat, Generalul
ordonă ATACUL.
Da, aşa făcu
Ridică sabia
şi ordonă suflându-şi nasul
ATACUL.

Soldat Carol Marinescu

27 noiembrie 2013

Revista presei străine

Nana Times, publicaţie eterogenă. Un chinez mic şi drăguţ plantează pe terenul agricol din Nana numai nana verde şi albastră. Din ele se fac nana cu fasole, cu carne de câine, cu pene de papagal. 

Tarom Today, publicaţie aeriană. Într-un zbor spre Kuala Lumpur unui cetăţean australian i se face foame. La bord nu este decât pilaf de nana. Omului nu-i place şi se aruncă din avion.

Snagov Tomorrow, săptămânal arţăgos. Un control inopinant în Nana descoperă că locuitorii aşezării făceau nana, nana cu carne vie, cu droguri şi cu cizme prespălate.

Militari New Musical, săptămânal muzical normal. Grupul vocal instrumental NANA a interpretat pe scena sălii Palatului melodia Nana de pe noptieră.

Fleica Teatru, săptămânal cultural. Piesa de teatru O Nana pierdută a fost interpretată magistral de actorii Nana Valentin şi Nana Donose, în regia lui Nana Simion.

Nana Sport, cotidian sportiv. Echipa din Nana s-a calificat în minutul 99.

Nana Together, lunar bicolor. Un reportaj despre autostrada Comarnic Braşov în anul 2022. Reporterii deplâng lipsa ei.

Civilul Nana, cotidian SRI. Un tânăr student la Teologie este recrutat de SRI. Îl urmează toţi studenţii. Şi studentele.

Agenţia de monitorizare a presei din NANA

26 noiembrie 2013

Ştiri pe scurt

* Toţi porcii merg în China de-acum înainte. Şi ăia din abatoare şi ăia de lângă noi de pe stradă, din casă, de la slujbă, de la film, teatru, politică  şi aşa mai departe.

* La 1 decembrie 2013 începe lucrul la autostrada Comarnic Braşov. Pentru că se anunţă zăpezi mari, primele cinci luni de lucru la autostradă vor fi dedicate construirii unor derdeluşuri. Ele vor funcţiona în felul următor: Se va înălţa un deal la Ploieşti. Cam de 3 mii de metri. Te sui cu maşina în vârful lui, cineva îţi face vânt şi aşa aluneci până la Braşov. Dacă omul care-ţi face vânt nu e acolo, aştepţi până vine. Dacă vine peste o săptămână se va face coadă de maşini de câţiva km. Astfel că, scăpăm de porţiunea Buşteni Sinaia, dar dăm de ea la Ploieşti, ceea ce e un pas înainte. Pentru că de la Ploieşti ne putem întoarce mai repede acasă.

* Cercetătorii români şi-au pus problema sexului la birou. Să vadă ei adică, dacă românii preferă lemnul tare al biroului patului moale de acasă. Cei zece cercetători români sunt nouă bărbaţi şi o femeie. Aşa că rezultatele au fost triste.

* Comunele Obedeni şi Bulbucata, ambele în judeţul Giurgiu, au făcut un acord de încetare a focului în Siria.

* Ţara se descentralizează, dar banii?

* În grupa din care va face parte România pentru CM de fotbal 2018, vor mai fi echipele naţionale ale Zimnicei, Tecuciului, Iaşului şi Mănăstirii Putna. Din grupa noastră, E, se va califica o singură echipă, România, care va face baraj cu Viitorul Constanţa. Ceva ne face să credem că Victor Piţurcă va folosi o tactică de 5, 5 plus 1.

* Educaţia, sănătatea şi învăţământul din România sunt la pământ. O fi pământul ăla din Nana?

* Ai n-ai treabă, Taylor Swift şi Justin Timberlake. Am uitat la care premii, la alea date de Horia Moculescu sau la alea date de Academia Americană de Muzică?

* Unde dai să sapi groapa altuia.

Agenţia Denis.

25 noiembrie 2013

HOROSCOP 25 nov - 1 dec

SĂGETĂTOR. Nimeni nu-i stătea în cale mătuşii Abraham. Măcar că era urâtă, de se mirau vecinii, ciorile şi vâzduhul, deci măcar că era urâtă, avea o dragoste nemărginită vizavi de tot ce era mic. De exemplu: degetarul. Lua degetarul, şi-l punea pe deget şi cânta: Abraham în deal la vie, măi, leliţă, măi!!!

CAPRICORN. Cum cânta ea aşa de zor, mătuşa Abraham găsi în lada-n care-şi ţinea mosoarele un şoricel, mic, mic de tot. La fel de urât ca şi mătuşa Abraham, căruia mătuşa Abraham i-a zis Gustaffson. Gustaffson în sus, Gustaffson în jos până cei doi se îndrăgostiră iremediabil, mai ales că Saturn şi Jupiter le ţineau isonul.

TAUR. Până-ntr-o zi când Gustaffosn câştigă la 6 din 49 vreo cinci milioane de euro. Atunci îi spuse mătuşii Abraham. Zice: Mătuşă, hai la Paris. Şi au plecat amândoi la Paris călare pe degetar, că alt mijloc de transport n-aveau. Luară şi bani cu ei, vreo douăj' de mii din ăia cinci milioane de euro.

VĂRSĂTOR. La Paris, cu o sută de euro, s-au dus la concertul Innei, o solistă din România care cânta în chiloţi mici şi strâmţi şi din cauza asta melodiile erau tare frumoase. Mătuşa Abraham dacă a văzut că Gustaffson se holbează la fundul Innei, şi-a dat şi ea fusta jos şi a zis, zice: bă, uite-aici frumuseţe.

BERBEC. Şi-apoi au plecat de la concert hai hui prin Paris cu Inna după ei. Inna a zis, zice: nativii din zodia asta sunt deştepţi. Nevoie mare.  Da, aşa a zis: nevoie mare, că Gustaffson s-a mirat şi a vrut să se culce cu ea. Dar mătuşa Abraham i-a tras una peste ceafă şi zis, zice: prost mai eşti, sunt fete mai frumoase în România, uite, Andreea Marin, Paula Iacob.

GEMENI. Şi cum umblau ei aşa prin Paris, un hoţ român le-a furat banii. Da' Inna, care era plină, le-a dat alţii. A zis, zice: lasă Gustaffson că dragoste ca a noastră nu-i. Şi a mai zis: tu aşteaptă veste la ceas de seară, şi când o primeşti, trage-i mătuşii Abraham un şut în cur, încui-o în dulap şi vino la mine.

SCORPION. Odată închisă în dulap, mătuşa Abraham găsi pe jos o măslină, care i-a spus, zice: Îţi dau mesaj sexual înainte de joi sau vineri. Mătuşa Abraham s-a mirat, că ce sex să facă ea cu măslina? Era prea mare şi nu-ncăpea nicăieri.

FECIOARĂ. Acum, Gustaffosn era din nou cu Inna pe la Tour Effel. Ea zice: bă, da' ce înalt e. Şi el a zis: bă, da' ce înalt e, şi ăsta a fost semnalul s-o pună de-o dragoste la prima vedere. Când Inna a zis, zice: da' nu e la prima vedere, Gustaffson a scos revolverul şi a împuşcat-o.

LEU. Şi a fugit. Fugea ce fugea şi s-a întâlnit cu mătuşa Abraham care fugea şi ea cu măslina-n cur. Adică făcea sex cu ea şi fugea de plăcere, că Gustaffson a zis: hai înapoi, cum unde, în România.

BALANŢĂ. Şi s-au întors acasă, în strada Spătarului 2, colţ cu Italiană, unde mătuşa Abraham voia linişte ca să poa' să iasă măslina. Şi-a ieşit, şi Gustaffson a zis, zice: a ieşit. Apoi a sunat de două ori cineva la uşă. Şi s-a terminat ziua.

Denis

23 noiembrie 2013

Filmul de duminică: Elefantul şi furnica se jucau de-a Nana, Nana

În sfârşit un film bulgar care pune lucrurile la punct şi în România, pentru că story-ul filmului este similar societăţii din ţara noastră. * Dar mai întâi povestea: Elefantul Emil este prieten la cataramă cu furnica Iordache. * Încă de mici se jucau de-a doctorul, de-a Nana, Nana, de-a barza, de-a evaziunea, de-a dezinformarea, de-a nimic. * Într-o seară jucau table. * Da, aşa făceau, jucau table. * Când să dea Iordache un şase, şase, un zar căzu pe jos. * Când se ridică să-l ridice, zarul se tranformă într-o prinţesă. * Una albă, roz, cam aşa ceva, cu părul dat pe spate, păr albastru, cu fusta scurtă, cu baghetă magică, nasul uriaş, şi urechile mari. * Da, cu urechile mari, cauză din care avea auzul foarte fin. * Aşa că prinţesa auzi imediat cum Iordache îi spuse lui Emil: Bă, ce-o iubesc io p-asta!! * Emil se oftică pe Iordache, în fapt el o văzuse primul pe prinţesă că era cu faţa la ea. * Aşa că îl rugă pe Iordache: Bă, lasă-mă puţin cu ea, să văz ce fel de prinţesă e. * Şi Iordache făcu prima mare greşeală din viaţa lui: Îi lăsă pe Emil şi prinţesă singuri. * Emil îi trase jos fustele prinţesei şi făcu cu ea dragoste vreo şase ore. * Că biata prinţesă se ridică de sub Emil deşălată. * Era plată, şi şi urechile erau ca foaia de hârtie, aşa că nu mai auzea nimic. * N-a auzit-o de exemplu pe maică-sa care a strigat-o: Prinţeso, prinţesă, hai să baţi covoarele, să mulgi vaca, să-i votezi p-ştia de vor să fure tot din comuna noastră, Obedeni, şi-apoi, cu o mitralieră să-l împuşti pe Iordache. * Ea n-auzi, dar Iordache auzi. * Aşa că se puse pe muncă. Munci şi munci, până i se umplu cămara de bucate şi abia atunci veni iarna. * Elefantul şi Prinţesa mureau de foame. * Dădeau târcoale cămării lui Iordache, care stătea liniştit la veioză, sugea un cotlet şi citea Coelho. * Fomiştii bătură la uşă: Băi, Iordache, toată vara ai muncit ca un erou, aşa că dă-ne şi nouă niscai fasole, niscai murături şi niscai ciolan afumat, să ne alinăm dragostea într-un ciolan cu fasole. * Şi amândoi aşteptau ca Iordache să deschidă uşa, pentru ca Prinţesa să-l mitralieze. * Dar chiar atunci se anunţă la radio dscentralizarea şi Iordache cu tot cu viziuna lui căzu în alt judeţ pentru care era nevoie de paşaport. * Emil, nervos, se duce la paşapoarte în judeţul în care rămase cu domiciliul. * Acolo l-a întrebat dacă s-a culcat cu Prinţesa, că vroiau şi alţii. * Emil spuse da, adică da se culcase cu prinţesa de-o lăsase lată. * Atunci funcţionarii îl împuşcară. * Această încâlcită poveste de dragoste stârneşte lacrimi. * Este pentru prima oară când un film din Balcani face Europa să-şi aducă aminte de povestea de dragoste dintre Emil Capulet şi Iordache Montague, pentru că diferenţele emoţionale şi de educaţie dintre cei doi sunt diferenţele popoarelor bulgar şi român. * Un film adevărat, misionar, cu o muzică şi scenariu foarte bune. * Şi aşa mai departe.

Denis

22 noiembrie 2013

Black Nana şi alte prosteli cu chiloţi

În timp ce agricultorii francezi asediază Parisul. * În timp ce în ţara noastră şomajul se apropie ameninţător de un 10, 11%. * În timp ce acciza de 7% pe carburant va sărăci multe bugete personale. * În timp ce asistăm neputincioşi la "calificările" lui Piţurcă. * În timp ce ieşim în stradă împotriva gazelor de şist, companiile americane lucrează de zor în România. * În timp ce iar ieşim în stradă pentu Roşia Montană, iar Gabriele Resource lucrează din plin. * În timp ce toate guvernele ne-au promis autostrăzi şi intersecţii civilizate în Bucureşti. * În timp ce Horoscopul ne dă ca sigur că astăzi, vineri, ne umplem de bani şi de sănătate. * În timp ce Mădălina Ghenea se dă în stambă cu Jude Law în pelicula Dom Hemingway. * În timp ce Justiţia nu găseşte timp pentru a vedea în sfârşit ce se întâmplă cu "greii" fotbalului românesc. * În timp ce din România dispar pădurile, că altceva n-avem ce exporta. * În timp ce nu ne mai calificăm la fotbal la nimic. * Ei bine, în timpul ăsta ni se oferă pe media un spectacol dezinformativ şi manipulator. * În loc ca Black Friday să fie Black Nana, şi de acolo să poţi cumpăra ieftin roşii, mere româneşti acre, salată şi microfoane, nouă ni se oferă spectacolul unor comisii care trebuie să investigheze: dacă Bianca Drăguşanu avea chiloţi, dacă Anda Adam avea chiloţi, dacă Monica Tatoiu sau Paula Iacob aveau chiloţi, dacă Piţurcă avea chiloţi, dacă J Lopez are sau avea fundul mare, prea mare pentru a fi cărat zilnic după ea, dacă la Roşia Montană Iulia Albu poate face un atelier în care să stea singură cu o mie de pisici în cap şi o mătură între picioare, dacă SRS a ştiut că factura de lei nu se poate umple cu dolari, noi zicem c-a ştiut, da' era la-nţelegere cu Băsescu să nu ştie, dacă Târgul de Carte Gaudeamus nu salvează de la faliment doar editurile care n-au chiloţi, dacă la Eurovision nu merg decât solistele fără chiloţi şi melodie, şi aşa mai departe. * Pe un post de televiziune, chiar nu ne-am uitat la siglă, apare sculptorul Vlad Ciobanu. * Dânsul spune că atunci când Ion Caramitru, la revoluţie, i-a spus lui Mircea Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi", actorul era beat. * Şi că în starea asta a venit în TVR. * Noi nu credem ioc treaba asta. * Poate vor apărea odată dosarele alea ale revoluţiei din 89, alea adevărate, şi vă jurăm că noi avem deptate. * Niciun Caramitru şi niciun Dinescu n-au ajuns "întâmplător" în studioul TVR în ziua de 22 decembrie 1989. * Şi aşa mai departe.

Denis

21 noiembrie 2013

Doua la un leu - 52

Tot suedeze, ca aici mi-s filonul si domiciliul. Simt ca nu o sa ma ridic niciodata din nimicnicia si inghesuita cochilie de emigranta est-europeana ca sa ma integrez în haiteca, decomplexata si eliberata (sexual) societate suedeza. Nu dupa ce citesc urmatoarele în Metro de azi :

  1. o bucata reclama la vibratorul GIGI, de 16.5 cm.
  2. un elogiu Zlatanului mai întîi national si apoi international: o sa  povestim lumii de dupa ca am fost contemporani pe cînd era în activitate.

Atât.

Jurnal de front 1, Carol Marinescu

Am găsit într-un crater de bombă din WW2 jurnalul unui soldat român. Sunt însemnări, poezii, proze, opinii despre război. În fiecare joi, vom reproduce câte o pagină din acest misterios, emoţionant şi frumos jurnal.

RETRAGEREA

Generalul de brigadă Marin Cofetaru
Ridică sabia peste câmpul plin de veveriţe şi ordonă
ÎNAPOI
Şi era pentru prima dată
Când o mare aramtă
Se retrăgea
În tancuri trase de zmee şi boi
Spre o pădure înverzită la focul primăverii.

Generalul se retrăgea într-un tanc
Alături de o vrăjitoare
Care-i ghicea în palmă:
De câte ori tancul trece printr-o groapă reieşea că da
Îl iubeşte.
De câte ori tancul
Se afunda-ntr-o mlaşină reieşea că nu
Nu-l iubeşte.

De-asta era amărât generalul
De-asta ordonase această cumplită retragere
Care era în afara normelor războiului
Un război dus cu dragoste şi sfială
Pentru iubita lui
Răpită de câţiva piloţi ai văzduhului
Şi dusă pe crestele unor munţi din afara pământului.

Soldat Carol Marinescu

20 noiembrie 2013

Ştiri pe scurt

* Ana are mere.

* Promisiuni electorale pentru 2014: linia de metrou Bucureşti Otopeni. Ea va fi începută şi va trece prin Londra, Feteşti, Oradea, Kiev şi Constanţa.

* Terenul de la Nana al preşedintelui României obiectul de cercetare al unei comisii parlamentare.  În primii doi ani, comisia şi-a propus să afle mai întâi unde este Nana. Aflând că este undeva pe lângă Călăraşi, comisia se va instala la cârciuma Pod 4, de lângă bacul călărăşean. Acolo, când dai să dormi, vin nişte fete de 15, 18, 22 de ani, care ştiu nana, nana pe dinafară. Şi nici nu costă mult, că-i penurie mare de comisii.

* Problema acestei omeniri este faptul că deştepţii au îndoieli, pe când proştii sunt foarte siguri pe ei. Acest lucru se poate observa în media autohtonă când te uiţi la emisiunile lui Cristi Brancu şi ale Andreei Marin.

* Nu era nevoie de încă un meci ca să vedem că n-avem ce căuta la mondialele de fotbal.

* Taxa auto ar putea dispărea din 2014. Dar era mai bună decât 7 lei litrul la benzină. 

* Taxa de intrare în Valea Prahovei va fi de anul viitor de 4,5 lei. Pentru cei care circulă pe DN1. Că pentru cei care circulă pe varianta Bran nu costă nimic.

* Numerele câştigătoare la 6 din 49 de joi, 21 nov, 2013: 8, 34, 37, 41, 5, 11.

* Cine are bătrâni să facă azile.

* Cam aşa ceva.

Agenţia Denis

19 noiembrie 2013

Trăind în viitor cu Nana

Suntem în anii 2080 şi autostrada spaţială ne duce spre staţia cosmică agricolă Nana. * Nana este o localitate agricolă spaţială, lângă Călăraşi, care a fost utilată cu mijloace de la Silicon Valley prin anii 2014, când preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, s-a decis să facă agricultură. * După mandat. * Da, după. * Suntem întâmpinaţi de câţiva agricultori care vorbesc prin manşetă. * Sunt mulţi, un milion, semn că la Nana agricultura e bine păzită şi semn că pariul cu agricultura a fost câştigat. * Nana nu are preşedinte, ci un prim ministru în care-l recunoaştem vag pe Traian Băsescu. * Dar nu e el, e doar primul ministru de la Nana. * Aşa i se şi spune, pe scurt, Nana. * Nana comandă ceva în manşetă şi apare un tractor spaţial format din două roţi reşapate şi dintr-o Dacie salvată de vauccere. * Toată agricultură de la Nana, ne spune Nana, este bazată pe permacultură. * Adică pui o gutuie în pământ şi din ea, cu grijă, ies roşii, mere, nuferi şi usturoi. * Această bogăţie de legume şi plante nu foloseşte la nimic concret, adică nu hrăneşte pe nimeni, ci este folosită în artă. * Pentru că la Nana vin zilnic pictori spaţiali, veniţi din alte sisteme solare, şi fiind curioşi de-o gutuie, de-un usturoi, pictează câte un exemplar şi-l iau cu ei. * În acest fel, Nana e cunoscută în toată lumea. *  Nana ne conduce în continuare la grajduri. * E un taur aici. * Cu un cip între picioare. * Un cip lung de 60 cm. * Când trece o vacă prin dreptul lui, cipul face un zgomot şi vaca, cât e ea de deşteaptă, pac, se înfige în cipul taurului, numit de altfel, pe bună dreptate, Sultanul Cip. * Taurul e bun şi la vedetele şi moderatoarele teve, care acum în 2080, au numai sâni care atârnă pe culoarele instituţiilor la care sunt chemate. * Mergem mai departe cu Nana. * Pe stadionul spaţial din Nana este un meci de fotbal. * România joacă cu nimeni, pentru a se califica la Mondialul următor, cel din 2098, care se va ţine în România, dar la care nu are dreptul să participe decât după un baraj cu Germania, Franţa, Andorra, Tunis, Focşani, Constanţa sau Albania. * Se aude un cântec, semn că la Nana cântecul şi veselia sunt bune prietene. * Cântă Angela Similea cu Aurelian Andreescu, care printr-un procedeu de laborator au fost reînviaţi, iar acum înveselesc Nana cu celebra melodie a anilor '70, Copacul. * În timp ce cântă, un copac iese din pământ. * Copacul, tratat şi el cu moderna metodă a permaculturii, este un măr, care pe măsură ce notele şi refrenul inundă Nana, face pere, pepeni şi cozonaci. * Ultimul popas, în sala de cinema. * Ultima din România. * Ultima, dar cea mai modernă din lume. * Vedem filmul românesc, Nana e-n toate, regia Titi Popescu, scenariul Tino Furtună. * E fără dialog, sunt doar nişte pete de culoare, care sugerează stări. * Când ea e supărată, ecranul e negru, când ea pupă copilul ecranul e galben, când el, sătul, îi dă o palmă ecranul e roşu. * Şi tot aşa. *  Plecăm din Nana cu un sentiment de împlinire, de satisfacţie. * Acel sentiment care te face să fii mândru că eşti român, şi că tot ce a însemnat ţara asta, de 3.000 de ani până acum, n-a pierit, ci există prin această Nana. * Şi aşa mai departe.

Denis

18 noiembrie 2013

HOROSCOP 18 - 24 nov

BALANŢĂ. Nativii să aibă grijă, poate începe războiul pâinii. Şi al vinului. Şi de unde până mai ieri era vorba de mâncarea săracului, pâine şi vin, acu' e vorba de mâncarea bogatului, pâine şi ce se mai face din vin: ţuică, coniac, şampanie, cârnaţi, pepeni galbeni. Până joi. Vineri o veste cumva şi plecaţi la drum.

BERBEC. Avansare la slujbă luni. Marţi veţi fi dat afară. Orice şut înainte e un pas înapoi. Mergeţi la orfelinat, că prinesc şi persoane de 40 de ani. Să aveţi pempărşii la dvs. Un telefon în wend, rezolvă orice problemă. Tre' să identificaţi problema însă. Fie ea feminină, fie ea sub 19 ani.

TAUR. V-aţi făcut un clopot şi umblaţi cu el zornăind prin satul în care locuiţi, Obedeni. Unora nu le convine. Vă convoacă la Parlament. Aici veţi fi pus să schimbaţi legea împroprietăririi: de unde până acum fiecare cetăţean avea voie să deţină un clopot, de acum înainte nu. Cel prins că are, i se vor tăia mâinile şi picioarele. Membrele vor fi vândute la orice magazin tip Mega Image. Duminică e ceva. Fiţi atent.

FECIOARĂ. Ca de obicei Saturn e favorabil nativilor acestei zodii. Vă sculaţi cu poftă de muncă. Tăiaţi pâine, daţi telefoane. Miercuri şi joi veţi fi vizitat de Batman. Care vorbeşte româneşte. Vă va spune: tre să-ţi îndeplinesc trei dorinţe, una ar fi că nu-ţi pot îndeplini niciuna. Joi sau vineri un anunţ de la bancă. Nasol.

LEU Leii sunt favorizaţi în această săptămână. Îşi vor cumpăra cu toţii fuste roşii. Joi sau vineri, o leoaică bătrână va ieşi în stradă cu următoarea doleanţă scrisă pe un banner: Linişte, popor român/Tot ce faci mă doare-n cur. Poliţie ceva, arestări.

PĂSTRĂVUL. Marte şi Jupiter favorabile. O căsătorie rapidă rezolvă problema banilor. În  sensul că Păstrăvul ia banii, se scufundă cu mălaiul şi dispare. Primiţi o moştenire de la Bucureşti. Este semnată Victor Ponta.

CAPRICORN. Greu pentru Capricorni săptămâna asta. Până sâmbătă, când un sac de bani cade dintr-o maşină taman în faţa porţii lui. Cinstit cum e, mai cinstit decât Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu la un loc, Capricornul ia banii şi-i ascunde în dulap. Vine Poliţia, întreabă de bani, Capricornul o împuşcă şi aşa mai de parte.

NO MANS LAND. Pământul plin de nimeni este agitat în această săptămână. Femei, bărbaţi, copii cântă de bucurie. Până sâmbătă, când se împart  vauccerele la Dacii. Bătălie. Luaţi-vă o furcă. Scoateţi mulţi ochi.

SĂGETĂTOR, SCORPION, CINTEZOI ŞI FIRFIRICĂ. Zodii asemănătoare, le-am grupat ultimile. Nativii vor avea parte de un mare noroc: vor fi chemaţi să joace contra Greciei, marţi 19 nov. Echipă pe care n-o va bate, dar aşa se naşte conceptul; unde-i zodii multe puterea nu creşte. Femeile din Cintezoi fac scandal. Scorpionii la fel. Deducem de aici, că am grupat patru zodii care nu se-nţeleg. Da, aşa am făcut, am grupat patru zodii incompatibile. Până vineri.

Denis

16 noiembrie 2013

Filmul de duminică: Cenuşăreasa

Cenuşăreasa, coborâtă din melodiile lui Bob Dylan, vopsită roz la păr, frumoasă, cu degetele pline de cenuşă, deci Cenuşăreasa stă în curte, sub nuc şi se uită cum îi creşte stâlpul. * Stâlpul pentru taxe. * Pentru că dacă nu are stâlp, şi nu plăteşte taxa pe el, nu e în rândul lumii. * Taina este că stâlpul trebuie să crească până la patru metri ca să fie taxabil corespunzător. * La trei e puţin, la doi metri de loc, iar la un metru înălţime e doar bun de băgat pe foc. * Pe sub gard trece Pavel. * E în costum popular, şi deducem de aici că vine de la TVR 1, că numai acolo mai au, deci trece pe sub gard şi-o întreabă pe Cindarella, cum îi plăcea lui să-i spună Cenuşăresei: Dragă, a crescut. * Ea s-a emoţionat şi l-a tras peste gard. * Dar i-a dat jos şi ţoalele alea nefireşti şi au făcut dragoste sub stâlp. * De-acum se iubeau şi puteau privi înainte. * Pavel zise: Dacă-ţi fur stâlpul scapi de taxă. * Ea îl iubi şi mai tare. * Se scărpinară pe sub stâlp, până bietul lemn încpu să se clatine. * Da, să se clatine. * Avea o amplitudine de cinci metri încolo şi şase încolo. * Când avu amplitudinea de şase metri încolo, pe sub stâlp trecu bunicul lui Pavel, care-l căuta pe băiat.* Stâlpul îl lovi în cap şi-i readuse memoria. * Îşi aminti că şi el iubise în tinereţe o Cenuşăreasă şi poate era tocmai asta de sub stâlp. * Sări gardul, se uită la Cenuşăreasă şi-i zise: Nu eşti tu aceea? * Cenuşăreasa, timidă, îi spuse: Da, io sunt. * Aşa i-a spus: Io sunt. * Şi pe loc făcură dragoste sub stâlp, că Pavel rămase ca la gura cortului. * Uimit, speriat, furios. * Bărbaţii se luară la bătaie. * Tocmai atunci trecu pe sub gard bunicul lu' bunicu' lu' Pavel, unu' Grigore din Deal. * Îl lovi şi pe el stâlpul în cap şi-o văzu pe Cindarella. * Brusc îşi aduse aminte: Ea e!! * Da, aşa a zis: Ea e!! * Sări gardul şi fără să mai facă dragoste cu Cenuşăreasa să băgă în lupta celorlalţi doi bărbaţi. * Tocmai atunci trecu pe sub gard poliţistul satului, unul Ion Lăcomie din Giurgiu, stabilit aici, în Obedeni, din cauza miopiei. * I se păru că o vede pe Cenuşăreasă. * Sări gardul, smulse de pe biata fată fustele şi cojocul, că era iarnă şi iarna nu-i ca vara de când se băteau ăia, şi făcu dragoste cu fata. *  La final fugi cu ea. * Îi era uşor, că avea pistol şi a ameninţat-o: Fă, te-mpuşc!! * Ea-i spuse: Da, da' io te iubesc. * De emoţie, lui Lăcomie i-a tremurat mâna şi a descărcat arma exact în pieptul bietei Cenuşărese. * Aşa se termină un film emoţionant, real, banal, dar cu o poveste de dragoste sfâşietoare cum numai în filmele rămâneşti poţi vedea. De exemplu, la filmele lui Geo Saizescu sau Mircea Mureşan. * De văzut, mai ales că jocul actorilor păleşte pe lângă faptul că până la final stâlpul creşte ameninţător şi omul care vine să ia taxa nu găseşte pe nimeni în curte şi atunci îl taie, îl duce acasă şi face focul cu el. * Şi aşa mai departe.

Denis

15 noiembrie 2013

Raport anual de starea naţiunii

Stimaţi cititori, suntem nevoiţi să publicăm Raportul Anual al Guvernului României privind starea economică a ţării noastre, ştiind că de la economie pleacă totul. * Aşa că, în trecut, să ştiţi, s-au făcut multe greşeli, cum ar fi neconstrucţia de autostrăzi, care nici de acum încolo nu se vor face, dar dinamica acestor amânări, leneveli sau prostii este mai veselă, mai pe gustul oricui de la putere şi mai faină pentru automobiliştii şi posesorii de cărucioare de paralitici. * Agricultură: La vaci, stimaţi cititori, stăm bine. * Cele 200 pe care le aveam ca să le arătăm pe geam la UE, au fost exportate în China. * De-acolo ele dau lapte, ouă, miere, şi blană de vidră, pentru Honk Kong şi Maccao, de unde se deduce că comerţul României a crescut cu 4%. * La mere stăm şi mai bine. * Întrucât merele româneşti n-au niciun gust ele sunt exportate în bucătării europene de renume pentru a fi folosite pe post de supozitoare. * Adică, dacă mergi la restaurant şi nu poţi mânca tot, iei un măr românesc, ţi-l bagi în cur şi astfel se eliberează în stomac un loc de vreo două, trei kg în care încape ciulamaua ălora. * Şi la pepeni stăm bine. * De când nu mai au nici ăştia niciun gust, dau mai multe seminţe. * Seminţele se adună pe fiecare stradă, se depun într-o ladă special amenajată şi este dusă la Guvern la secţia metodologia permaculturii când n-avem iaurt pentru cardiovasculari, dar avem seminţe. * Industria, stimaţi cititori, stă mult mai bine. * Ieri, alaltăieri s-au eliberat 1.000 de vauccere cu care cetăţenii judeţului Giurgiu n-au ce face şi atunci vauccerele se folosesc în cinematografia română, pentru a a duce şi mai multe premii. * S-a redus consumul de gaze, în sensul că fiecare cetăţean al României care a emigrat nu a lăsat aragazul aprins, ceea ce înseamnă, stimaţi cititori, că societatea civilă merge înainte, iar nu înapoi, cum zic specialiştii gen SRStănescu, Monica Tatoiu, Daniel Dăianu şi Robert Turcescu. * Stăm bine şi la inundaţii. * S-a proiectat un aparat uriaş, care aplicat peste România, captează ploile din UE şi le distribuie în mod egal în toată ţara, astfel că multe case o vor lua pe apa Sâmbetei şi din marile oraşe, care până acum erau ferite de aceste nenorociri naturale. * Natalitatea a  început să mişte, stimaţi cititori, maternităţile fiind asaltate de copii de 40 şi 50 de ani născuţi pe stradă de prostituate. * Aceşti copii trebuie hrăniţi, dar avem destule gutui şi castane pentru a le astâmpăra foamea. * Turismul, dragi cetăţeni, a doborât în ultimul an record după record. * Dacă până în 89 se mergea la mare cu o singură Dacie şi se raportau cam 10,000 de turişti pe sezon, astăzi se merge la mare cu un singur Audi şi se reportează cam până la şase milioane de turişti, evident cifra fiind o minciună, dar numai prin minciună vom izbândi şi vom atrage mai mulţi turişti americani care vin în turism medical. * Acesta fiind ultimul capitol, să insistăm asupra lui. * Să zicem că vin doi suedezi să-şi scoată trei măsele. * De la Otopeni sunt luaţii de un taxi legal şi duşi la Ploieşti. * În timp ce li se arată centura oraşulşui, un cetăţean suedez, care e femeie, şi răspunde la numele de Colorado, este violată. * Din viol rezultă doi copii, un băiat şi o fată. * Copiii sunt duşi la dentist, ca să li se pună proteze dentare de aur. * Iată deci că la o simplă socoteală, din trei măsele a câte un euro bucata, ne-am trezit cu un adaus de 2.000 de euro, cât ar costa protezele dentare. * Cu aceste cifre încheiem şi credem că economia României este pe calea ce bună. * Şi aşa mai departe.

Denis

14 noiembrie 2013

Stâlpul şi tunelul la români

Pentru că nu sunt bani la buget şi lacrimile nu ne dau pace din cauza asta, vrem să plătim aşa zisa taxă pe stâlp. * Dar n-avem stâlp. * Facem o cerere la adţia blocului, şi cerem un stâlp pe care să-l avem sub control, dacă tot îl plătim. * Vin muncitorii şi ne-ntreabă unde să ni-l pună. * Noi îl punem în faţa televizorului, că poate aşa ne e mai greu să vedem emisiunile lui Brancu, Andreea Marin şi alţii. * Dar, lucru posibil, să zicem că muncitorii n-au stâlp taman când vrem noi şi atunci ce facem? Că taxa nu aşteaptă, tre' plătită. * Ne adresăm parlamentului, ca să facă o comisie ca în cazul Nana al preşedintelui sau ca în cazul CNSAS când se pune mereu întrebarea dacă Voiculescu a fost sau n-a fost. * Comisiei parlamentare i se pare dubios că vrem să plătim taxa pe stâlp, şi mai ales pe un stâlp pe care vrem să-l ţinem în faţa televizorului. * Şi atunci face o subcomisie DNA. * Prima care ia atitudine este Elena Udrea: Lăsaţi omul să plătească şi fără stâlp, suntem o democraţie verificată de George Maior. * Un  prieten ne trimite un băiat descurcăreţ care are un stâlp la mâna a doua. * Dar n-are acte pe el şi nu putem plăti taxa. * Aseară ne-a rezolvat problema o prietenă serioasă: omule, zice, plăteşte taxa pe stâlpul meu şi gata, scăpăm amândoi de tevatură. * Aşa facem, dar la secţia financiară ni se cere buletinul. * N-o mai lungim. * Acum când citiţi materialul, se face un recensământ al stâlpilor din România şi este posibil ca, prinzându-mă fără stâlp, organele abilitate să mă considere caz social şi să mă trimită la un orfelinat din sectorul 2 al Capitalei. * Vom vedea. *  În 2014, Guvernul României vrea să investească în nouă autostrăzi. * Una ar fi Comarnic Braşov, 58 km. * În ăştia 58 de km vor fi viaducte, tuneluri, pasaje. * Şi să presupunem că intri în tunel. * Cum ieşi, pentru că afli că cei care forează din partea cealaltă nu şi-au primit banii de doi ani şi că partea lor de tunel va rămâne astupată până în 2025, adică vreo încă opt ani de la termenul de dare în folosinţă al autostrăzii. * Abia atunci cinematografia româna îşi va pemtite să facă filmul "8 ani în tunel", şi să câştige la Cannes încă un Palme d'Or. * Ajunse promisiuni electorale, aceste autostrăzi sunt un fel de Fata Morgana ale României sau cam aşa ceva. * Ultimul film românesc, Domnişoara Christina, e cu dichis, în sensul că i se facee reclamă pe seama faptului că Maia Morgernstern apare goală goluţă în unele secvenţe, destule de multe. * Da, dar filmul, regia Alex Maftei, a fost filmat în 1990, când te mai puteai uita la corpul Maiei, nici decum acum când preferi s-o vezi pe venerabila doar la televizor, şi atunci în cadre în care nu ţipă. * Şi aşa mai de parte.

Denis

13 noiembrie 2013

Ştiri pe scurt

* Noi suntem floarea mândr'-a ţării. Ştirea se referă la bătrânii de peste 65 de ani, pentru că tinerii de până-n 50, care au minte la cap, părăsesc România valuri, valuri.

* Dacă iarna sună la uşă, apăi să sune de două ori.

* Reprivatizarea CFR se va face pe bucăţi. Prima va fi o bucata de 1 km. E vorba de cel care duce de la Obor până nicăieri, că a răsărit iarba pe ea şi poate fi dată ADP-ului local. Doamna ministru al transporturilor a citit această ştire de pe o bucată de hârtie A4, fiindu-i greu s-o ştie pe dinafară.

* În episodul de aseară al Suleyman s-a confirmat ştirea conform căreia oile din Imperiul Otoman erau importate din Moldova. Din Ţara Românească erau luate ca bir. Cam 100.000 de capete pe lună.

* Doina Ghiţescu, cunoscuta actriţă de proporţii rubensiene, va purta în curând numai toalete gen Lady Gaga.

* Noua ştiinţă numită permacultură presupune transformarea cartofilor în roşii şi carne cu TVA 5%. Va fi o lovitură dată nutriţioniştilor care nu vor mai şti ce să recomande: şniţele din cartofi, din roşii sau din ce fel de carne. Noua ştiinţă spune ceva şi de calorii, dar spaţiul alocat acestei ştiri nu ne permite să le enumerăm.

* Scorul la România Grecia de la Bucureşti va fi egal, 0 la 0. Sau dacă va bate cineva, ăia vor fi  grecii. Scorul de la Atena din 19 nov îl vom da la timp.

* Dacă România se va califica la mondialul brazilian, CM din Brazilia nu se va mai ţine în Brazilia, ci în Pantelimon. Avantajele României fiind evidente.

* Înnotătorul român Ion Lăcomie a traversat Europa pe jos. Dânsul şi-a finanţat călătoria din fonduri proprii, în sensul că a citit pe unde s-a oprit Constituţia României, şi o citea atât de fără glas şi sfârşit de foame şi sete că toată lumea îi dădea bani şi mâncare. De exemplu, în Koln, dânsul a primit sarmale dintr-un pachet scăpat dintr-o maşină care venea din România. Pe fiecare sarma scria Free Gigi.

Agenţia Denis.

12 noiembrie 2013

HOROSCOP săptămâna 11 - 18 nov

CAPRICORN - Vine aşa un val de căldură spre mijlocul săptămânii, val  care vă face să plecaţi la mare. De luat obligatoriu nevasta, stâlpul pentru taxe, copilul pe care trebuie să-l uitaţi pe autostradă. Pe final, un coleg vă dă un telefon. Zice. Bă!!! Nu cădeţi în capcană.

VĂRSĂTOR - E bine de cei născuţi acum, în această răptămână. Poate cade taxa de stâlp, poate PSD stabileşte în dvs candidatul din 2014, poate ninge, deci se poate întâmpla orice. Atenţie mare.

BERBEC - Vă cade o fată mare la pat. E cu fratele şi părinţii. Procedaţi cu atenţie. Pe rând. Zona politică de ocolit. Sunt berbeci care se uită la Bianca Drăguşanu. Păcat. Nu că-i mai bun Mitică Dragomir, da' orşcât.

TAUR - Taurul e prins cumva într-o capcană, până joi. După aia nu ştim ce se poate întâmpla, cert e că un telefon misterios sună, sună cam de două ori la uşă.

CAPRICORN - Asta a mai fost. Dar dacă tot a mai fost, atenţie mare la prosteala cu agricultura a lui Traian Băsescu.

FECIOARĂ - Nativii din această săptămână îşi fac unghiile. Nu ştim de ce. Porniri la fapt de seară, de fapt nişte prietenii cu spermacultură sau cam aşa ceva, termen împrumutat de noi, astrologii, de la o prietenă, Dana. O veste duminică sau sâmbătă. Credem că sâmbătă, 16 nov.

LEU - Poate cade guvernul. Nu, nu cade. 

SĂGETĂTOR - Scandal în casă. Până vineri. Când se aleg apele. Noroc la bani spre duminică, 17 nov. Astrele nu prezic suma.

SCORPION - Nativii ştiu că de anul viitor campionatele de fotbal ale Bulgariei şi României vor fi comune. Să te ţii atunci şpăgi, blaturi. La campionat va adera şi Ungaria. Vă puteţi face arbitru.

MARMELADĂ - Zodie sosită din Imperiul Otoman. Are legătură cu peşcheşul, cămaşa, dugheana, pantalonii, halvaua, berechetul, haremul. De fapt aici am vrut să ajungem, la harem: este singura instituţie după care suferă tot mapamondul, implicit toţi cei născuţi în Marmeladă. De fapt şi noi, ăştiălalţi, din alte zodii.

SILICON - Astrele favorabile nativilor. Ceva cu bugetul României, care trebuie stropit cu substanţa după care e denumită zodia. Zodia fericirii şi a lacrimilor. Atenţie la o gagică blondă, siliconată în zona pieptului.Vă dă un sms vineri.

Denis




11 noiembrie 2013

Tryadna

Tryadna e în Bulgaria, staţi liniştiţi, nu-l căutaţi pe harta demonstraţiilor şi grevelor din România, nu-l căutaţi prin declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu şi nici printre lacrimile Andreei Marin, dar nici printre declaraţiile de la congresul PSD, un congres degeaba, care odată şi odată trebuie să dea socoteală de ce a ajuns ţara asta de atunci până acum, de ce este migraţia asta colosală dacă ei au atâta grijă de noi, de ce mai există încă Onţanu şi Oprea şi-n general cei cu O, şi aşa mai departe. * Tryadna este un mic orăşel din mijlocul Bulgariei, cam sub Veliko Târnovo, cu două sau trei milioane de locuitori. * Pardon, asta citeam la Sofia. * Deci Tryadna este un mare orăşel turistic cu  4 sau 5 locuitori, care lucrează în servicii. * În afară de un centru vechi civilizat, cu case cum vezi în mai toată Bulgaria, de la Sozopol la Burgas, de la Nessebar la Sighişoara, pardon, la Sighişoara nu, deci un mic orăşel în care poţi să trăieşti bine, să mănânci la fel sau să dai drumul la drone deasupra berăriei belgiene şi să te miri de gagicile urâte din oraş. * Dar urâte, urâte, că aparatele noastre de foto nici nu le-ai reţinut. * Aşa că trebuie să bei un vin de Târgovishte, sec, rece, să haleşti niscaiva tocane de porc sau pasăre, ciorbe nu, că-s proaste, chiftele, mici bulgăreşti şi să te plimbi admirând artizanatul local. * Clădiri scunde, cu câte un etaj, cârciumi mici şi vesele şi ai dintr-o dată sentimentul că ai mai sta, că-ţi place, dacă n-ar fi grija de taxa pe stâlp de la Bucureşti, întrucât noi avem pe stradă 600 de stâlpi şi dacă dăm câte un leu pentru fiecare, ca pe vremuri pentru Atheneu, nu ne vom mai putea permite încă o excursie la Tryadna, unde vrem să ne mai întoarcem măcar ca să bem bere belgiană. * Citim Caţavencii, ultimul număr. * Tudor Caranfil povesteşte ce-a-nţeles el din La Vie d'Adelle. * Moşul n-a-nţeles nimic, şi-şi explică scenele de lesbianism printr-o stare de confuzie pe care a avut-o când a văzut două fete tinere goale zburdând una peste alta. * Vine un moment în viaţă când trebuie să te retragi, nene Caranfil. * Asta-i spuneam şi lui Ceauşescu şi nu m-a ascultat. * Comparaţia nu-i corectă, dar vrea să însemne că nu trebuie să te mai bagi unde nu-ţi mai fierbe oala. * Că vorba aia: timpul trece, fetele alea rămân. * Şi aşa mai departe.

Denis

08 noiembrie 2013

Filmul de duminică: Lunetistul

Un film emoţionant, un remake după un Geo Saizescu mai vechi, unul comic rău, cum era şi răposatul, dar noul Lunetist e trist rău, cum era şi răposatul, în sfârşit, să trecem la poveste. * Radu e puşcaş marin în armata română. * Este lăsat la vatră din Delta Dunării, că acolo a făcut el stagiul militar. * Se întoarce doldora de bani, pentru că a fost şeful braconajului din regiune, nimic nu se pescuia fără ca el să ştie şi să-şi ia tainul. * Pe lângă bani, mai venea acasă şi cu o lunetă pe care o şutise de la arma din dotare, armă pe care o lăsase în rastel la cazarmă. * Mama lui s-a bucurat enorm de bani, erau vreo două milioane de euro, tatăl lui la fel, aşa că începu împărţeala. * Când să-i dea şi partea lui tac-so, Radu văzu că la poartă se opri Gabi, fosta lui prieten de dinainte de armată. * Se priviră în ochi. * Mult. * Da, mult, aşa făcură, de nu fuseră în stare să-şi spună vreun cuvânt. * După care Radu a întrebat: unde stai Gabi, tot acolo. * Gabi zise că da, măcar că acum era o fată de 18 ani, înaltă cu fustă galbenă şi tricou mov pe care scria BNR, acum e acum!!!, lasă dobânda. * Radu nu îndrăzni să se ducă din prima zi pe la ea, dar se uită prin lunetă, pentru că geamul lui bătea exact în geamul ei, deşi al ei era la etajul 10 iar al lui la 2, dar era vorba de lunete româneşti, care băteau şi-n sus şi-n jos, adică cam pe unde umbla duşmanul ţării. * Deci se uită prin lunetă şi o văzu că se dezbracă. * Mamă, mamă, ce trup, ce sâni, ce cur, aşa că se-ndrăgosti imediat de ea. * Lăsă dracului luneta şi se repezi la ea în blocul de vizavi. * Între timp lui Gabi îi venise gagiul din camera alăturată şi chiar el îi deschise uşa lui Radu. * Începu bătaia. * Radu o luă rău de tot, pentru că fără lunetă nu făcea doi bani. * Atunci îşi aduse minte de bani. Îi spuse tipului: îţi dau un milion de euro pe Gabi. * Tipul, bucuros că scăpa de proasta satului, luă banii şi plecă rapid, ca să nu se răzgândească lunetistul. * Făcură nunta chiar în mijlocul oraşului, la cea mai mare cârciumă. * Dar în mijlocul petrecerii s-a întors gagiul lui Gabi zicând că nu mai are bani, că mai vrea. * Începu iar bătaia. * Radu luă luneta şi-i fărâmă capul lu' gagiul. * Radu luă condamnare pe viaţă, fără confiscarea banilor. * Scrise repede două poezii la pârnaie şi scăpă după două luni. * Aşa că se întoarse la Gabi, pe care o iubea foarte mult încă de la început. * Dar Gabi era cu altul. * Ăla iar îi ceru bani lui Radu şi plecă. * Radu se învăţă minte, se sui în autobuzul 144 şi o luă spre Snagov. * De atunci nu-l mai văzut nimeni. * Un film, care nu va rula în România, ci numai în festivaluri internaţionale la care va lua toate premiile, şi pe cele de debut, şi pe cele de actorie, că Radu joacă foarte bine, şi pe cele tehnice, pentru că luneta e făcută la IOR-ul lui Florin Călinescu, care încă a dat faliment. * Şi aşa mai departe.

Denis

07 noiembrie 2013

7 noiembrie

Acum nu mult timp la 7 noiembrie sărbătoream Marea Rev din Octombrie. * Ea, revoluţia, avusese loc în Uniunea Sovietică pe 25 octombrie, dar ruşii, ca să-i zăpăcească pe americani şi să n-o copieze, au mutat-o în noiembrie. * Pe noi, românii, în ziua de 7 noiembrie ne apuca tremuriciul. * Milioane de activişti de partid te mânau de la spate, la demonstraţie. * Se tăiau fustele scurte. * Băieţii erau tunşi. * Cadrele retrograde erau închise în casă. * Cerul căpăta culori albastre, întrucât de 7 noiembrie nu avea voie să plouă. * Una peste alta, această sărbătoare, care de fapt era mult mai profundă, mult mai ancorată de activişti în sufletul poporului român, deci această revoluţie a schimbat definitiv soarta României. * Despre care protocronism, despre care literatură, film, cântece sau cultură s-a mai putut vorbi din acea clipă? * Evident, numai de cele venite de la Moscova. * De-acolo de unde ne soseau şi conducătorii, unii morţi în 1989, alţii trăind sub nasul nostru cinstiţi şi săraci. * Existau însă nişte oameni care ne scoteau în stradă la aceste evenimente. * Ca să ne bucurăm, să vadă capitalismul putred că veselia nu e dată de nişte filme cu Ginger Rogers, ci de lupta contra burgheziei în filme ca Meandre, în industrie copiind tot ce se putea din străinătate şi aşa mai departe. * Oameni care ne tundeau la zero, ne tăiau fustele, ne obligau să cântăm Macarale şi altele. * Aceşti oameni au chip, formă, şi culmea, trăiesc şi astăzi. * Noi ni-i închipuim arătând ca Stolojan sau Cozmâncă, ca Paula Iacob sau Zgonea, ca informatorii securităţii care n-aveau chip atunci, dar acum au şi aşa mai departe. * Oamenii ăştia ar trebui să dea socoteală. * Nu ştim cum, nu ne interesează. * Ne interesează doar că odraslele lor, profitând de "activismul deşănţat", de "informările sănătoase" ale părinţilor astăzi sunt şefi de bănci, au roluri importante în teatre, deschid cârciumi la mare, îşi cumpără maşini bengoase, fac filme care nu aduc niciun ban şi multe, multe altele. * Ce ne-a venit nouă să pomenim astăzi de 7 noiembrie? * Ca să fie un fel de început al unui proces al comunismului? * Nu ştim. * Ne-a ajutat doar faptul că din toată media nu poţi discerne dezinformarea de adevăr. * Ne-a ajutat şi faptul că la alimentara de pe strada noastră n-am găsit Riesling Italian de Recaş. * Ne-a ajutat şi faptul că poate înţelegeţi ce vrem să spunem şi atunci ne-am atins scopul. * Cam aşa ceva.

Denis

06 noiembrie 2013

Mama de scolarita în Suedia

Am zis ca scriu despre sistemul de învatamînt, iata ca scriu prima parte. E si despre fie-mea, desi titlul ar sugera ca iar scriu numai despre mine. Ea e scolarita sau, ma rog, pre-scolarita la o scoala internationala aici în Malmö. Numai nu se duce cu ghiozdan in spate, dar invata literele si cifrele, are orar, teme... Cel mai mare cîstig pîna acum: dupa 3 luni de scoala vorbeste deja engleza. Studiaza într-un mediu international, comunica în fiecare zi în 3 limbi (pe lînga limba de predare, care s-a înteles ca e engleza, mai vorbeste si in suedeza si franceza). Copilul e multumit, are prieteni, o adora pe profesoara - mai e si o asistenta, pentru 13 copii. Mîncarea e mai variata ca la gradinita suedeza, au un nutritionist, copii sînt învatati sa manînce legume! Nu ies afara chiar în fiecare zi si pe orice vreme, cum se întîmpla la gradinita suedeza, nici nu (prea) participa la manifestari artistice în oras. Scoala e internationala, a se întelege de tip anglo-saxon, se serbeaza Halloweenu' la greu, iar de Thanksgiving Day erau anunturi pe usa cu "vînd curcani". Se stie ca în tara asta se comunica mult pe internet si pe mail, dar institutia asta bate orice record. Eu, ca parinte, primesc mailuri saptamînale de la profesor cu activitatile de la ora. Foarte bine. Primesc mail de la director cu noutatile din scoala. Ok. Sînt anuntata de întilnirile lunare dintre parinti, Coffee Morning. De ce nu. Exista un comitet de parinti, o asociatie a prietenilor scolii, un school board, asistente medicale, tot felul de responsabili si toata lumea comunica. Toata aceasta lume îmi cunoaste adresa de mail si-mi trimite mesaje. Mdea. Ba am primit si doua invitatii sa-mi fac cont "de parinte" pe nu stiu ce portal Managebac. Parinte de un copil de nici 5 ani. Nici cînd semnam condica si primeam pe chestia asta salariu nu aveam atîtea intrari in singura adresa de mail de serviciu. Si mai e ceva, ca nu degeaba m-am constituit parte a subiectului acestui post. Scoala asta e o dubla organizatie: administratia, corpul profesoral si copiii, pe de o parte, si organizatia mamelor, pe de alta parte. Mamele, ca tatii lucreaza si sînt, în mare parte, pe dinafara cuibului. Mamele tin frîiele si conduc destinele acestei scoli. Le vezi în grupulete etnice, conversînd pe la colturi. E uimitor sa vezi cîta energie se consuma în creerea unor tabere influente (pentru ce...?), cum se organizeaza înaintea unor evenimente (vînzare de bilete de tombola, de exemplu). Sa ai un copil la scoala asta poate fi un job în sine, e aspirational, e competitiv, e sportiv. Pentru unele mame, voluntariatul la scoala a devenit un mod de viata. Ele se implica total si fac lucruri bune, altfel nu vad de ce s-ar mai bucura de atentia managementului. Asta înseamna ca sînt mame bune, nu? Scoala e condusa de asociatia de parinti, care alege consiliul de administratie. Deci e bine sa fii activ ca parinte, sa participi la sedintele alea care sînt prezentate drept înfiorator de plicticoase de catre cei care participa, totusi, regulat, la ele. Vino la sedinta, dar sa stii ca tine mult si e doar vorbarie. Ce am ales eu sa fac: sa intru în grupul Mamelor din ziua de luni (deci numai mame, da?) care participa la realizarea materialelor educationale. În clar: taiem, lipim, plastifiem, ne torturam degetele cu foarfecele, taind bucati de plastic, si sortam deseurile rezultate. Pardon, cream cartonase cu litere, cuvinte, imagini pe care le vor folosi copii nostri în timpul lectiilor.
Rezumat avantaje: legume si engleza pe pîine. Ar mai fi si taxa ridicola, pentru ca primim subventie de la stat. Cu banii pe care îi platim pe luna aici abia ne-am apropia de interfonul Scolii americane din Bucuresti. Cine nu primeste subventie ar fi bine sa lucreze pentru o multinationala care sa-i plateasca taxa de scolarizare a copilului - cum se întîmpla peste tot în lumea asta, inclusiv în Suedia, numai ca aici si statul plateste pentru cetatenii si rezidentii sai care lucreaza sau studiaza.
Cam asta e. Plus naveta, care m-aduce de 2 ori pe zi în inima traficului si a santierului perpetuu din Malmö. N-am vazut asa ceva pîna acum: un oras care îsi repara strazile în continuu. Si reparatiiile dureaza luni de zile. Fiecare zi vine cu un nou sens unic, o strada interzisa samd. Da' asa e în tara asta pseudo-socialista: toata lumea tre' sa munceasca sau sa studieze. Pîna si somerii tre'sa stea zilnic, cu orele, cu nasul în calculator ca sa caute joburi si sa aplice inclusiv pentru alea pe care nu le vor, numai sa vada Fortele muncii ca-si merita ajutorul de somaj. 
Dar m-am îndepartat de subiect. Despre paradisul suedez, si cu alta ocazie.

Revista presei străine

Tuşnad News, publicaţie independentă cumva. De coasta Statelor Unite, Pacific, se îndreaptă o uriaşă insulă formată din gunoaie. Insula are mărimea statului Texas. Cercetată mai atent, s-a observat că este România, care a fost în sfârşit aruncată la gunoi. Dacă insula se îndreaptă spre Los Angeles sau San Francisco nu înseamnă că va fi şi lăsată să acosteze. După ştiinţa redacterilor de la această publicaţie, americanii vor lua la mână toate gunoaiele, le vor selecta şi le vor opri numai pe cele reciclabile. Vor arunca partidele, impostura din instituţiile statului, din foarte multe instituţii, apoi media, care minte de rupe pământul şi aşa mai departe. Şi atunci ce ma rămâne din această insulă numită România? Păi, mai nimic, conchide aceiaşi redactori, doar câte o manea, Inna, Holograf, că ăştia cu muzica sunt nemuritori, Videanu ca să pună borduri, Columbeanu ca să rezolve problemele fetiţelor de doi, trei ani şi Gigi Becali, ca să facă o nouă echipă de fotbal cu puşcăriaşii din Texas. La final, materialul are o notă veselă, în sensul că în mijlocul insulei s-a găsit o motocicletă. Pe ea era Călin Popescu Tăriceanu cu cea de-a şasea nevastă, care se duceau spre Sacramento,  acolo unde este o biserică românească. De ce? Păi, ca să se cunune.

Tulcea Morning, periodic colorat de dreapta. Benzina se va scumpi cu 7 la sută pe litru. Pensiile cu aproape 4 la sută pe litru. Salariile la fel, cu vreo 5 la sută pe litru. Sorin Roşca Stănescu dat în judecată de Traian Băsescu. TVR emite în continuare. Ramona Bădescu liberă prin România. La Roşia se lucrează de zor. Ăia care lucrează sunt minerii de la Gold Corporation. Şi atunci de ce demonstraţiile din ţară? D-aia!! La B1TV Robert Turcescu. În Europa are loc asaltul homosexualilor. Ion Iliescu, fă-te că lucrezi. Nici Suleyman, dar nici Ibrahim n-au murit. Ei sunt ţinuţi în viaţă de scenariştii serialului până la restaurarea Imperiului Otoman, care se aude că se va întâmpla într-un an sau doi. Aiureli în periodicul ăsta, numai aiureli.

Lumina Magazin, săptămânal scump şi prost. Pe reţelele de socializare din comuna Lumina, judeţ Constanţa, apare un mesaj emoţionant: Cetăţeni, daţi ţării cât mai multe ouă. Din acea clipă, toată omenirea din judeţ şi-a cumpărat clocitoare, cuibare, găleţi, oale şi alte recipiente. Cu toţii îşi suflecă izmenele sau fustele, se aşează pe recipientul lui şi face ouă. Recordul l-a dat o femeie de 49 de ani, din întâmplare în judeţ, care a ouat 60 de ouă. Materialul vrea să arate puterea de mobilizare a reţelelor de socializare. De la ouă la revoluţie nu e decât un pas, şi asta chiar aşteaptă locuitorii din Lumina.

Denis

05 noiembrie 2013

Interviu plauzibil

"A.I.Cuza şi poporu' n-a făcut calculatorul". Sau: "O găină şi-un popor, România-ntr-un picior". Acestea erau cele două lozinci cu care ne-au întâmpinat demontranţii Pro Cuza când am intrat pe strada pe care stătea şi stă şi acum marele domnitor Alexandru Ioan Cuza. Ne-a primit ascultând Audioslave, mâncând halva, citind ziarele.

Călimara: Bună dimineaţa, domnule. Nu vrem să ne plictisim intrând în prea multă istorie pentru a-i face pe cititorii noştri să afle cine sunteţi, ce-aţi făcut, ce mâncaţi etc. Trecem direct la subiect: Aţi încercat să întemeiaţi primul stat modern numit România. Cu ce aţi început?
A.I.Cuza: Cu taxele. Ca să funcţioneze, statul are nevoie de nişte bani. Pentru pensii, salarii, bugetari, armată, poduri, şcoli, sănătate şi multe altele. Şi-atunci faci un barem de taxe.
Călimara: Şi cum se adunau taxele?
A.I.Cuza: Păi, nu se adunau, aici e buba, marea bubă a bugetului României. Nu se adună ei banii la bugetul Statelor Unite, după cum aţi văzut, dar la o amărâtă de ţară ca a noastră?
Călimara: Şi de ce nu se adună? Pe undeva, mai apar nişte bani.
A.I.Cuza: O mână de oameni plătesc taxele, sunt oamenii dezinformaţi, care-şi închipuie că cu banii lor se fac drumuri, poduri, pasarele de tren suspendat prin Bucureşti, ăştia sunt de la categoria proşti. Banii lor se adună şi se împart între diverşi privaţi înainte de a fi vărsaţi la buget. Astfel că, după colectarea taxelor, bugetul e gol. Şi atunci facem o rectificare. Luăm, să zicem, bani de la sănătate, unde oricum n-am dat nimic, şi-i punem la pensii. Numai că la pensii sunt nişte băieţi care atât aşteaptă. Iau banii ăştia şi-i mută în proiectele lor imobiliare. Şi tot aşa.
Călimara: Şi ce-i de făcut?
A.I.Cuza: Scumpim accizele. La halva, la comerţul cu turcii, la cel cu ruşii. Interzicem fustele scurte, pentru ca femeile să consume mai mult material la rochii, asta înseamnă stimularea consumului intern, şi aşa mai departe.
Călimara: Şi în fiecare an este la fel?
A.I.Cuza: Nu. Sunt şi ani buni. Când taxele ne ajung pentru toate cheltuielile adminstrative. Sunt anii de război, de cutremure, de emigraţie masivă. Vrea omul să emigreze? Lasă taxa înainte. Vrea omul să dispară la cutremur? Lasă taxa înainte. Aşa şi cu cei plecaţi la război, că nu toţi se-ntorc.
Călimara: Interesant. Dar dacă aţi fi lucrat fără buget?
A.I.Cuza: Ar fi fost mai bine, pentru că n-am mai fi ţinut cont de toate vilele pe care şi le fac miniştri mei, am fi ştiut că sunt construite din salariul pe care oricum nu-l au şi era mai simplu. Aţi înţeles?
Călimara: Perfect. Vă mulţumesc.

A consemnat Denis

02 noiembrie 2013

Filmul de duminică: Papagalul Julien Măsancour

O coproducţie româno franceză deloc de lepădat, tinerească, mobilizatoare cum numai în estul Europei se poate întâlni. * Irina este o florăreasă vestită în Colentina. * Cultiva lalele, trandafiri, păianjeni, lilieci, miriapozi, unghii gata ojate şi cânta. * Cânta că aşa auzise ea că făcea Maria Tănase în grădină şi ajunsese celebră, ori asta vroia şi ea: să devină celebră. * Nu celebră, celebră, ci de vreo cinci ori celebră, aşa ca Angelina Jolie sau Paula Iacob. * Lucra în fiecare zi în grădină însoţită de un papagal pe care şi-l cumpărase la Paris, unde fusese la un târg internaţional de flori. * Papagalul era vorbitor, devenise foarte repede român şi se numea Julien Măsancour. * Când lucra ea la grădină dimineaţă de dimineaţă prin faţa gardului trecea mereu Ioniţă cu roaba de lapte, caise şi îngheţată. * Îi oferea întotdeauna din ele şi Irinei, astfel că începu o frumoasă poveste de dragoste. * Ea lua o îngheţată de mure, să zicem, el o invita în roabă şi făceau dragoste. * Cinci, şase minute nu mai mult, destul cât Papagalul Julien Măsancour să intre la idei. * În oraş, familia lui Ioniţă, Montague, nu vedea cu ochi buni această tăvăleală prin roabă şi nici comerţul ambulant al vlăstarului Ioniţă, pe care-l pregăteau de altfel pentru funcţia de ministru al energiei în România, funcţie bănoasă din care scăpai întotdeauna nelegat şi cu viaţă. * Aşa că Montague senior îl atrase pe papagalul Julien Măsancour la o intrigă, la o vorbă, la ceva care să-mpiedice dragostea dintre Ioniţă şi Irina. * Julien Măsancour se duse la o cârciumă a Montaguizilor. * Bătrânul Montague îi dădu lui Julien Măsancour un pumnal, zicându-i: dacă se mai tăvălesc în roabă, bagă-le pumnalul în coaste. * Mai bine să moară amândoi decât să păţesc vreo ruşine cu o fată de florar. * A doua zi, Ioniţă apăru cu roaba. * O strigă pe Irina la gard: Irina!! * Da, aşa făcu, o strigă la gard: Irina, bună dimineaţa. * Irina înţelese mesajul şi, dezbrăcându-se rapid, se aşeză într-o poziţie convenabilă în roabă cu fundul printre îngheţate. *  Măcar că îi îngheţă fundul, dar se încălzi rapid de la mişcările lui Ioniţă. * Papagalul Julien Măsancour atâta aştepta: scoase pumnalul, desfăcu aripile şi se prăvăli peste roabă. * Era momentul aşteptat de Ioniţă: scoase o suliţă şi o înfipse bietului papagal în piept. * Papagalul Julien Măsancour mai zise doar: Să-i înapoiaţi pumnalul lui Montague şi să trăiţi fericiţi. * Da, atât a zis şi a murit pe loc. * Irina şi Ioniţă se căsătoriră, el ajunse rapid ministrul energiei, ea tot ministru, dar al mediului, două ministere în care nu trebuiau să facă nimic şi trăiră fericiţi până la adâncă bătrâneţi. * Mesajul filmul e simplu: Poţi să fii cât de papagal vrei tu, dar tot n-ai voie să te amesteci într-o poveste de dragoste. * Şi aşa mai departe.

Denis.

PS  Am crezut până nu de mult, că un film este atunci "când un băiat iubeşte o fată". Ei bine, după ce am văzut Palme d'Or 2013, La vie d'Adelle, deviza a devenit desuetă astfel că de acum înainte în orice film se poate şi "când o fată iubeşte o fată". Mergeţi la film, că merită.

01 noiembrie 2013

Ion Iliescu, fă-te că lucrezi!!

Ion Iliescu lucrează la o carte despre Nicolae Ceauşescu. * Bravo lui. * Sunt amintiri, ceva de genul ăsta. * O publică? Da, o publică, ca să ştim şi noi ce-a fost cu bezmeticul ăla din Scorniceşti. * Dar comercializarea cărţii lui Ion Iliescu, când va fi gata, ni se pare dubioasă atâta timp cât Valentin Ceauşescu a făcut la OSIM brand din numele lu' taică-su' şi n-ai voie să-l mai foloseşti în scopuri comerciale. * Na. * Ce afirmăm, ştim sigur, întrucât ni s-a întâmplat şi nouă pe vremea când ni se juca, la Teatrul Mic, succesul categoric al acelor ani, O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. * Pur şi simplu piesa ne-a fost interzisă din acest motiv: n-avem voie să facem ceva cu numele Ceauşescu şi să-l comercializăm. * Vom urmări cartea lui Ion Iliescu, şi dacă apare în librării, ne vom juca şi noi din nou piesa. * Aşaaaaa!!! * Vrem să spunem însă că mai interesant decât Ceauşescu, Ion Iliescu ar putea scrie o carte despre Ion Iliescu şi amintirile lui de la Moscova. * Moscova asta este foarte interesantă nu numai în viaţa lui Iliescu, ci şi a celorlalţi de la revoluţie, cum ar fi Militaru, Mazilu, Chiţac. * Asta ne interesează din viaţa lui Ion Iliescu şi nu aiureala cu facultatea hidro pe care a făcut-o acolo, că n-a făcut niciun hidro, credem. *  Moscova asta este interesantă şi din punct de vedere regizoral, în sensul că foarte mulţi regizori "geniali" români şi-au făcut şcoala acolo: Geo Saizescu, Mircea Mureşan, Zizi Bostan precum şi scenarişti de vază. * Lia Bugnar a ieşit pe media şi a bălmăjit ceva de scandalul Oana Pellea. * A zis ea ce-a zis, dar a făcut abstracţie de dosarul de informator, apărut în presă, al lui Amza Pellea, sau a uitat de el, dosar pe care-şi întemeiază "strălucita" carieră fata tatii. * Prinţul Charles laudă din toate poziţiile România. * Dar n-a trecut niciodată prin Militari, Colentina, încolo spre Chitila  unde oamenii mai au, în ditai Bucureştiul, weceuri în curte şi apă afară, pe stradă. * Nu-l certăm pentru asta, în definitiv vede omul ce vrea sau ce i se sugerează, dar să i se spună şi despre alte realităţi. * Apropo de Ceauşescu: în anii 70 a fost înfiinţată Rapsodia Română, uriaş instrument de propagandă românească, întrucât Rapsodia stătea numai în turnee peste graniţă. * Până când cronicarii străini au început să observe că toţi instrumentiştii şi soliştii din Rapsodie erau ţigani şi din ţigani nu ne-au mai scos niciodată. * Ceauşescu a observat şi de atunci au început epurările din Rapsodie: ţiganii, excelenţi muzicanţi, au fost schimbaţi cu români. * S-a chemat "albirea Rapsodiei". * Şi aşa mai departe.

Denis