31 decembrie 2022

ȘTIRI PE CARE DORIM SĂ LE AUZIM

1. Tratatul de aderare a României la UE din 2004 va fi publicat. Vom afla atunci de suntem atât de supărați că n-am intrat în Schengen și n-avem monedă euro. 2. Micul Schengen format din România, Giurgiu și Bulgaria, numit Schengențel, va funcționa începând cu 1 Martie 2023. La el va dori să adere și Austria. Da’ noi nu și nu. 3. Securitatea își va lua mâna de pe fotbalul românesc și atunci Astra Giurgiu va câștiga, în finală cu FC Zimnicea, Liga Campionilor Europeni. 4. În circuitele turistice oferite de agențiile românești va funcționa și Turul Caselor lui Iohannis, după modelul Casei Memoriale Petre Ghelmez din comuna Gogoșari. 5. Ana Maria Prodan, Mîțu Stoian, Mădălina Manole, Cătălin Botezatu și Lucian Bode vor fi însărcinați cu conceperea unor noi proiecte de țară întrucât alea ale lui Iohannis sunt prostii. 6. Liiceanu și Patapievici vor vorbi despre importanța și demantelarea DN1 în filozofia autohtonă. După discuția celor doi DN1 va fi mutat într-un volum care va apare la Humanitas. 7. Revoluția din 1989 va începe să fie predată în școli. Manualele vor începe cu o ghicitoare: Cine-i mic, nu știe nimic, da’ trage-n noi dintr-un ibric. 8. O delegație alcătuită din Ursula von der Leyer, Rishi Sunak, Volodomir Zelenski și Victor Orban vor face un tur al wc-urilor din fundul curții din țara noastră. 9. Destrămarea României se va amâna. Nu cu mult. 10. Premierul Ciucă își va da demisia. Dânsul va prelua conducerea efectivă a armatei române în încercarea combaterii sărăciei severe din țara pe care chipurile a condus-o atâta timp. 11. Cei doi clovni triști ai media, Marius Tucă și Ion Cristoiu, vor fi înlocuiți de cuplul fraților Cătălin, Crișan și Botezatu. Pe fundal va dansa Romanița Iovan. 12. Finala stand-up autohton din 2023 va fi câștigată de Klaus Iohannis. Dânsul va râde de tot ce-a făcut până acum. 13. Istoria își va lua mâna de pe România. 14. LA MULȚI ANI!

26 decembrie 2022

DE CRĂCIUN NU NE-AM LUAT RAȚIA DE LIBERTATE, DA' NE-O LUĂM ACU' DE REVELION

Mai întâi trebuie terminat cu prostia asta de Schengen. Trebuie publicat tratatul de aderare din 2004 și văzut ce scrie-n el. Că nu-i pe vorbe. Nu-i pe scos bani din bănci austriece sau pe necumpăratelea petrol de la omw. Scrie acolo că în cinci ani de la aderare, 2007, vom intra în Schengen, 2012. De ce n-a mers? Cine n-a vrut? Și p-ormă mai sunt salariile preoților. Ei sunt bugetari? Dacă da, de ce nu aflăm cât și cum li se dă din pib? De ce-i plătim pe flăcăii ăștia care cu religia lor ne împiedică pe noi, săracii, să dăm în cap bogaților? De ce? Cam astea-mi erau gândurile când îmi călcam pantalonii. Unii din tergal predictibil. Am o singură pereche pe care o folosesc și ca scurți și ca lungi. Cu ăia scurți mă duc la grădiniță. Aici to’arșa ne explică cum e cu revoluția din 1989. Are un manual proaspăt, aprobat de Ion Iliescu. Zice că în decembrie 1989 poporul sătul de salam cu soia l-a întrebat pe secretarul de partid ce să facă. Secretarul bob i-a spus să iasă în piața palatului, sub balcon. În 22 decembrie. Da’ ce să vezi? Ceaușescu fugise cu elicopterul. Îl durea pe el în cur de poporul român, nici măcar nu l-a așteptat să-i mai dea ceva pe lângă suta aia. Apoi din greșeală, la Târgoviște, militarii lui Kemenici, într-un schimb de gloanțe, l-au nimerit și gata, dictatorul, n-a mai fost, ole!, ole!, ole! Prin dreptul cazărmii trecea Ion Iliescu cam pe la 4 după amiază și ce să vezi!, a auzit gloanțele și a luat conducerea țării. Cu părere de rău, că el îl iubea pe Ceaușescu. To’arșa ne-a mai spus că țara noastră e pe calea cea bună, că are proiecte de țară babane făcute de Cozmîncă, Stolojan, Cătălin Botezatu, Ana-Maria Prodan și noi ne-am bucurat că viitorul nostru e pe mâini bune, bune de tot. Și uite-așa bătea un vânt de primăvară și de înnoire în curtea grădiniței că ne-am dat seama că libertatea nu-i în altă parte, e aici în curtea noastră da’ n-a sosit timpul s-o luăm acu’ de Crăciun. Eram prea mici. Prea ca la țară, și că trebuie, a continuat to’arșa, să ne recunoască ăia mai mari, gen Băsescu, Burleanu, Puric și Iohannis. Și uite-așa au trecut anii.
Ani de prosperitate, bunăstare și progres. Așa că ne-am pus pantalonii ăia lungi, era momentul, și ne-am dus în CSAȚ. Aici se discută mereu despre producția de turnători a țării, că altfel ce? Ajung? Sunt destui cei din biserică și armată? Ăia din învățământ, cultură, fotbal, industrie, agricultură, media, vapoare, piețe, primării, consilii județene acoperă necesarul? Nu, nu-s destui, pentru că trebuie repartizați în domenii noi care au apărut cum ar fi muzica ușoară. Cum ar fi literatura de sertar. Cum ar fi ping pongul sau IT-ul, merceria sau borcanul cu varză. Greu, dar nu imposibil subliniază de fiecare dată ministrul de interne. Pen’ că trebuie libertate, a mai spus tot el, și a scos din buzunar un sac de bani pe care a-nceput să-i împartă. Bani din vămile țării. Și uite-așa bătea un vânt de primăvară și de înnoire că ne-am dat seama că de revelionu’ ăsta, 22-23, vom avea rația de libertate la purtător. Și odată luată rația nu ne mai angajează nimeni în România. Vom murim de foame? Nu. Ne vom deschide un atelier de călcat pantaloni, DENIS str 73. Între două fiare de călcat și câțiva craci de pantaloni vom discuta cu prietenii noștri despre literatura română, femei, media, călătorii, Messi, wc-ul din fundul curții, dramaturgie și filme românești, despre influența lui Mîțu Stoian în politica americană, despre bătăliile lui Ciucă cel Mare, pensii, indemnizațiile scriitorilor români, turismul în casele lui Iohannis, bluesul românesc, ukrainean sau bulgăresc, despre halva, Balzac, furnici și albăstreală, adică despre România de azi. Vă aștept!

22 decembrie 2022

DESPRE ASEDIUL VIENEI, WC-UL DIN FUNDUL CURȚII ȘI REVOLUȚIA DIN 1989

În zorii secolului 16, 1529, turcii au strâns o mare oștire și au purces prin Europa spre Viena. În avangarda marii oștiri erau zece mii de spahii care făceau renumitele tranșee pentru nevoile fizice ale armatei: căcarea și restul. A fost momentul de glorie al poporului român care după ce și-a dezgolit pieptul pentru a ține spaima otomană departe de continent a inventat wc-ul din fundul curții. De acum, pentru viitoarele invazii belicoase ale oricărui stat, soldații erau echipați cu wc-uri din fundul curții și s-a renunțat defintiv la săparea greoaie și costisitoare a șanțurilor. Vezi 1941, invazia germană în URSS, 2022 invazia rusă în Ucraina. Poporul român câștigase de două ori: oprise armata otomană la porțile Europei și făcuse o mare afacere cu wc-urile din fundul curții în care era mare expert. Dezvoltând afacerea pe plan local, în Carpați, poporul român s-a apucat, stand pe wc-ul din fundul curții, să dizidească.
Dizideală care a ținut până azi, 2022, și cine mai știe. În timpul acestei dizideli, dizideală e derivat de la dizidență, deci în timpul dizidelii poporul român a scris nenumărate opera literare pe care le ținea în sertarele de pe fundul fosei. Era o literatură îndrăzneață care ataca uriașele probleme ale omenirii: fabricarea sfeclei de zahăr, depănușarea securității și scrisoarea celor 6. Așa i-a găsit rușii, sec 17, pe români: stând în fundul curții, citind și cântând diverse tradiții locale, cum ar fi: hora în ziua de salariu, fotbalul de performanță precum și turnarea vecinilor cu soții babane. Rușii au făcut Regulamentul Organic, că românii erau ocupați cu wc-ul și și-au însușit, de ce nu, această minunată descoperire. Au adoptat wc-ul, l-au perfecționat, dacă putem spune așa. Anii au trecut anii, cu sutele, și la apusul anului 1989, mai précis în decembrie, românii crăpau de frig pe wc-ul din fundul curții dar erau mulțumiți.
Aveau lemne, teve alb negru, mălai, cârnați, Dacia 1300, neveste urâte și ceva dizidenți colaboratori ai unei instituții de binefacere. Când au auzit că Ceaușescu le mai dă 100 de lei la salariu, s-au sculat cu toții de pe wc și s-au dus sub balcon să-l aclame. Apoi s-au întors liniștiți pe wc-ul lor. Poporul n-a trecut pe la Inter, e vrăjeală. A fost momentul în care dizidenții au murit de necaz. A trebuit să intervină ei pentru ca dictatorul să dispară. Și a dispărut iar lucrurile pentru poporul român au reintrat în normal: stă la coadă cu orele pe DN1, halește mâncare stricată pe oriunde se duce, este mințit de toată media dar el e mulțumit. Are el wc-ul lui în fundul curții? I-l poate lua cineva? Nu. Acum când vorbim, stând el pe un capac de wc cu luminițe adus din Turcia, poporul român se întreabă dacă chiar are nevoie de bunăstare. Că uite, Ciucă îi dă 10%. Păi, ce să facă el cu 10%? Doar să se șteargă la cur.

18 decembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. La negocierile de aderare a României la UE de acum 15 ani s-au stabilit și semnat și două chestii de care acum nu mai amintește nimeni: Intrarea în zona Schengen a țării noastre la fix 5 ani de la aderare, 2012, și construcția rapidă a unei autostrăzi paneuropene care să lege Giurgiu de Vicovu de Sus. UE ne-a dat atunci un premiu degeaba la Cannes, 2007, noi ne-am umflat în pene și ce era mai important din negocieri s-a dus pe apa sâmbetei. E vorba aici de calitatea joasă a negociatorilor români. 2. În loc să demonstreze pentru circul de pe DN1 românii își retrag firfiricii din băncile austriece. 3. Vecinul nostru taie porcul și ne-a promis șorici, cârnați, sângerete, salată de boeuf, limbă cu măsline și ciorbă de pește, ei bine, în timpul ăsta noi urmărim pe Neflix filmul românesc Neidentificat vechi de vreo 2 ani. Foto.
Regia și scenariul Bogdan George Apetri, rol principal Bogdan Farcaș. E vorba de polițistul Florin. El cântă Chopin la pian deși scenografia apartamentului său nu indică nimic în sensul ăsta, în timp ce cântă își încarcă revolverul cu niscai gloanțe dintr-un sertar al pianului, el ascultă în mașină tot Chopin, e nervos, bea bere, adică un portret ca în filmele americane cu Bruce Willis și uite-așa trec două ore că dacă aripa de porc dezosată a vecinului nostru era gata închideam filmul. Finalul este cumva bun, Florin își ucide iubita pentru că se culcă cu altul. 4. Ursula van der Leyen și Victor Orban la București ieri alatăieri. Ceva cu un cablu prin Marea Neagră. Ca doi popândăi, Iohannis și Ciucă îi încadrează iar cei doi diplomați străini se jură că vom intra în Schengen una două. Imaginile vă pot afecta emoțional, mai ales că românașii noștri puteau face asta acum hăt niște ani. Acu-i degeaba, e de manipulare. 5. Pisica cea mai înaltă din țară, 60 cm, se află în gașca de pisoi din fața blocului nostru. Matilda. Matilda m-a invitat deunăzi la Târgul de carte Gaudeamus 2022 din București. M-am dus. În primul rând că târgul nu mai este în cupolă, s-a mai strâns. E într-un pavilion, B, iar în cupolă este târg de păsări vii, vorbitoare, sportive, politice, militare și cine mai știe. De cum intri în pavilionul cu cărți auzi vreo 30 de indivizi care se cacă pe ei de râs. Se zgâlțâie Humanitasul. Sare vopseaua de pe uși. E vorba de lansarea unei cărți semnate Radu Paraschivescu, marele umorist al neamului.
Se termină hlizeala și, tot la Humanitas, aceiași 30 de indivizi își notează ce zic Patapievici și Liiceanu. Cam ăsta-i tot târgul. Ceva pe la Tritonic, Alifantis.ro, Trakusarte, Nemira, la Bookzone cu niște copii. Personal am avut parte de o sărăcie de lansare la editura Trakusarte, lansare la care n-a venit nimeni. Foto. Iar mai încolo ceva noi apariții Emil Ctinescu, care se străduie să ne demonstreze că nu halește banii noștri degeaba. Iar la final pe lângă noi a trecut și George Simion care se ducea la lansarea lui Liiceanu. Știa el ceva. 6. Juriul TVR a ales cele 12 melodii finale pentru Eurovision. Va merge doar una, normal. Melodiile sunt Bla, bla, bla, Faralaes, Statues și No time for me. Nouă ne place foarte mult Bla, bla, bla, care, suntem siguri, va câștiga finala pe România. Ia să vedem: Bla, bla, bla schengenu mă-sii/bla, bla, bla noi suntem români cu...nu se-nțelege, dar băgăm de seamă că până și muzica noastră luptă pentru intrarea în Schengen. 7. Papa Francisc și-a semnat demisia. Desigur, pentru că n-am intrat noi în Schengen. 8. Avatar: The Way of Water a avut încasări de 70 mil dolari în prima zi de lansare în cinematografe din Londra și Statele Unite. Avatarul ăsta nou a costat 350 mil dolari, al patrulea cel mai scump film din istorie. În seria asta de Avatar este vorba de Dunăre, Way of Water, pe care poporul român o folosește pentru Schengen. Primii pe barjă sunt Iohannis și Bode în 3D. 9. De necaz că n-am intrat în Schengen, știa dânsa ce știa, Ana Maria Prodan va susține un concert la Sala Palatului. La pauză Mîțu Soian va acorda autografe. Ne-a fost imposibil să le luăm celor doi interviu. 10. Vai, era să uit! Voiam să vă spun că atunci când englezii și-au dat seama că Liz Truss e proastă au schimbat-o după două zile. Nu știu cum veni vorba.

15 decembrie 2022

FRANȚA MAROC

...Mneața, mneața!!...Am auzit, tâmpit la cap, dar noi de ce-am face ca el? Ce ne trebuie nouă tatuaj cu Neymar și Ronaldo pe spate? Cum îl chiamă? Richarlison? Noi să ne facem tatuaj cu DN1 și să nu mai circulăm pe el...da....ce boicot? Ce treabă au austriecii cu DN1 al nostru? Ne tatuăm DN1 și nu mai mergem pe Valea Prahovei...Ăsta boicot, să dea faliment ăia cu turismul...Imbecilele alea de studii de fezabilitate...Am auzit...I-au oprit febeul lu’ Dan că nuș ce-a zis...păi, nuș ce-a zis, că nu mi-a spus...dar și-a făcut cont nou și i l-au oprit și p-ăla...i-am spus că e lege cu securitatea care ne ascultă și vede febeul...mă rog... da, am fost și la Gaudeamus...O să scriu...n-a prea fost lume...nu era ca-n alți ani în pavilionu’ ăla mare, nu...acolo era o expo cu papagali, cu cocoși de munte, da....și aici în aripa B a complexului era lume adunată, adică vreo 30 de oameni numa’ la Liiceanu...Vorbea cu Patapievici...Nu, nu știu ce vorbeau, n-are nicio importanță...ăștia doi, ca și lumea de-i asculta sunt de pe altă planetă, n-au nicio legătură cu realitatea...Ei, Ciucă și Iohannis merg într-o direcție, țara merge în alta....Nicio legătură între ele...da, da...e porc cât vrei...și-n viu...dacă știam îți luam de la romexpo un papagal...mai vorbeai cu el și te făceai și cu ouă...ce! N-ai mâncat ouă de papagal de Crăciun? Sunt foarte mișto...dulci, așa, acre...șorici cât vrei...vecinii mei nu mai merg la schi în Austria...nu, merg în Bulgaria nu știu unde... ehe!! Geaba încercăm acum să ne iubim cu Austria...nu ne-am iubit niciodată ori iubire pe-ncercatelea nu merge...Înțelegi? Lasă că facem șengenu cu bulgarii, o să crape de ciudă nemțălăii ăștia de austrieci....ai să vezi...că, de fapt, e din cauza Dunării...de-asta nu ne primesc pe noi și pe bulgari...așa cred io...că e navigabilă și merge pân’ la Berlin...stai o secundă pe fir...că mă sună din Niu Iorku, e Tudor Stancu....da, da...sau închidem și vorbim după meci...cum ce meci? E Franța Maroc la mondiale...Pa...numai bine...da...da, îi zic!!

14 decembrie 2022

ARGENTINA CROAȚIA

Messi driblează pe partea dreaptă, intră-n careu, pasează lui Alvarez și e gol pentru Argentina. Fază superbă, analizată pentru frumusețea ei în studioul de fotbal al Călimării cu Cerneală. Primul care ia cuvântul este Gigi Becali. Stă călare pe un butoi de brânză, produs cu care-și plătește jucătorii la victorie. În mâna stângă ține hățurile unei oi care este și ea înscrisă la cuvânt. Zice: trebuie aflat dacă Alvarez îi datorează bani lui Messi, în cazul ăsta nu trebuia să-i de pas, nu se face așa ceva. Dacă se-ntâmpla asta la mine-n echipă zburau amândoi. Oaia îi dă dreptate, behăie convingător. Edi Iordănescu înfășurat într-o cămașă de general de la taică-său, cămașă pe care scrie Incompetent, zice: Io să fi fost în locul lui Messi trăgeam în tribune, nimic nu-i mai frumos decât să arunci mingia suporterilor. Io așa-mi învăț jucătorii, toate mingiile-n tribune pentru că după câte am aflat plasa porții este făcută la Tricodava și e valoroasă. Oaia lui Becali îi dă dreptate behehe, behehe, behehe. Io, zice Răzvan Burleanu, mai marele turnătorilor din federația română de fotbal, io să fi fost în locul lui Alvarez opream jocul și-i făceam dosar de informator lui Messi că de ce-mi dă el pasă exact în minutul ăla, că ce-a vrut să zică. Nu merge așa în fotbal prieteni. Nu merge. Fără dosar nici măcar nu ești selecționat d-apăi să iei pasă de la Messi. Oaia lui Becali și-a dat seama că Burleanu are dreptate, a scos un creion și a-nceput să facă dosare celor prezenți. În studio, nici noi n-am fost anunțați, a intrat Ana Maria Prodan. Era în chiloți și oferea o imagine nesănătoasă pentru un mondial de fotbal. Zice: păi, bine, băbăieți, Messi e problema voastră? Că de ce a dat pasa? Nu, Alvarez e problema. Alvarez trebuia s-o dea în tribune așa cum se-nvață la școala românească de fotbal. Nu-i așa, Edi? Edi dormea. Oaia, emoționată de chiloții Prodancăi, a uitat să behăie, da’ a zis: behehe Ana Maria, behehe mamă, mamă! Că adică da, toate mingiile trebuie șutate în tribune, așa cum e-n liga autohtonă. Și chiar dacă afară din joc, arbitrul tre’ să valideze golul, altfel i se scoate dosarul și e șantajat. La final, așa cum era normal, a luat cuvântul Răzvan Burleanu: golul lui Alvarez trebuia trecut la croați ca să fie suspans, așa cum e la noi în ligă și gata. Și, liniștit, s-a ridicat, a scos telefonul și i-a zis oii: fă și mie o poză cu Messi cum dă gol. Hai, fă-mi!

12 decembrie 2022

ZORRO, premieră la TNB

Zorro, un câine de pripas, strică armonia unei căsnicii. Deși mic, negru, drăgălaș și cu ochii nuș’ cum, Zorro pute, vrea mereu afară, doarme pe perne curate, lasă păr, latră, vrea mereu în mașină pe locul cel mai bun și toate astea nu plac, da’ deloc, soției personajului nostru. E de vină Zorro că scandalul iscat în jurul prezenței lui scoate la iveală neajunsurile, neînțelegerile, lipsa afectivității sau a dorinței actului sexual din căsnicia personajului nostru? Poate că da. Sau nu. Poate că cuplul avea probleme nerezolvate de tot felul dar ieșite abia cum la iveală. Zorro e un pretext. Nu din cauza lui Zorro cei doi pierd firele traiului lor. Nu din cauza acestui cățeluș simpatic cei doi soți nu găsesc cu cale să arunce balastul de prisos al căsniciei lor. Nu. Negăsind calea corectă a rezolvării declicului, căsnicia se destramă. Personajul ajunge om al străzii. Doarme prin săli de așteptare și din când în când în adăposturi ale orașului. Sigur că aici apare și speranța: o îngrijitoare a stabilimentului pentru oamenii străzii îi aduce mereu prosoape curate. Numai lui. Iată deci că ‘’toujours la femme’’ e valabil în orice conjuctură, chiar dacă tristă, a vieții. Zorro este un text banal și deloc atrăgător scris de italianca Margaret Mazzantini în maniera One Man Show. În rol principal actorul Ioan Andrei Ionescu. Dânsul se achită onorabil de această misiune care nu-i oferă momente de excelență, de aplauze, de ridicat sala-n picioare. La fel de cuminte este și regia lui Toma Dănilă. Simțind că textul plictisește, Toma Dănilă folosește zidul sălii de așteptare pentru câteva sublinieri ale monologului. Vedem scris cu roșu Frică, Dragoste, Păcat. Spectacolul începe greu pentru că sunetul sălii este precar. De altfel acest aspect nu este rezolvat în nicio sală a TNB. Probabil lipsesc specialiștii. Probabil numai dicția actorilor este de vină. Amintim aici că la spectacolul Creatorul de Teatru în sală nu s-a auzit nimic. Când se folosesc lavaliere mai merge, așa cum a fost la tristul spectacol Mașinăria. Musicalul al lui Alexander Hausvater. Revenind. Mesajul textului Zorro este cât se poate de clar: numai dragostea ne salvează, numai dragostea ne face să ne împlinim ca oameni. Chestii d-astea.

09 decembrie 2022

SCHENGEN, basm popular românesc

A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, o fată pe nume Viorica Schengen. Asta știați. Și era una la părinți și mândră-n toate cele. Și asta știați. Și avea fata asta niște pantaloni albaștri care-i stăteau foarte bine. Asta nu știați. Era înaltă, frumoasă, deșteaptă, cu nasul cam mare și vocea groasă. Nici asta nu știați. Și avea în loc de inimă un sertar, foto, în are încăpeau sentimente, valori, chibrite, flăcări, amintiri, iubiri, manifeste, bucurii, becuri, lemne de foc. Normal. De aici încolo nu mai știți nimic. Și când Viorica Schengen voia să cutreiere prin lume, scotea sertarul, se suia în el și era când în Mediterană, când în Canalul Mânecii, când la New York și așa. În satul vecin cu al Vioricăi era un alt sat cunoscut în istorie. Îl știți, nu-l pomenim. Aici stătea, cu ochii pe cer, un tânăr puțin cam prostuț numit Vasile Bode. Era un băiețel scund, cu părul alb de mic, cu mâini excentrice, cu fustă neagră, iie românească de mers la arat, și care, Vasilică ăsta, repeta zilnic o melodie pentru Eurovision: Uuuuu, marea, la mareeeeeee, când e soooooarreeee și e liiiiiber la mareeee. Cum repeta el de zor, pe deasupra lui a trecut un sertar. În sertar o fată frumoasă cu dinți de crocodil. A fost dragoste la prima vedere sau la a doua că la prima vedere Vasilică al nostru n-a văzut decât fundul sertarului. Și uite-așa, Viorica i-a zis lui Vasilică: Te iubesc, Vasilică. Da’ Vasilică i-a-ntors-o: Io mă fac milițian și te-mpușc. Viorica a râs și i-a dat o palmă peste iia cu care Vasilică vorbea la televizor. Da’ moderatorul n-a știut de glumă, a oprit emisiunea și l-a tras pe Vasilică de urechi. Viorica nu s-a așteptat și nici Vasilică, așa că au plâns amândoi și lacrimile au consimțit dragostea dintre ei, că moderatorul, unu’ Verde Bobâlnă, a început să gătească un gulaș după o rețetă numai de el știută. Au mâncat toți trei. Au și băut. După care Vasilică și Viorica s-au suit în sertarul cu care au venit la emisiune și au făcut șase copii. Copiii ăștia întâi au fost mici, da’ după aia au crescut și s-au făcut ditai măgădăii. Măgădăi care s-au stabilit în Carpați și au dat naștere unui popor. Un popor cu pantaloni albaștri, cu nasul mare și voce groasă că semăna cu Viorica Schengen. Și v-am spus povestea-așa, că n-o știa nimenea. Acu’ o știți.

04 decembrie 2022

DELICATED SOUND OF THUNDER

Tancul cu care trebuia să defilez la parada de la noi din oraș, foto, nu l-au mai scos ăștia de frică să nu ni-l copieze bulgarii. Că tancul apără flancul sudic al NATO, eu deasemenea. Și pentru că tot sunt la intendență m-am dus la bucătărie. N-a fost rău, că aici m-am împrietenit cu unii care alegeau fasolea, cu alții care alegeau foile de varză pentru sarmale, și chiar sarmalele, cu niște bolintineni care fierbeau ciolane, cu unii din Clejani care dansau cu vinul roșu în brațe, cu bucșeneni plângându-l pe Bădălău după ce l-au turnat, cu niște gagici care furau din porții și duceau acasă și altă lume, nene, alta vreau să zic. Și cum eram noi în plină treabă și ne gândeam că poate ducem din bucate și la ăia din Ruse s-a iscat așa o furtună la început ușor așa apoi, mamă, mamă: vuuuuuuu, vuuuuuu făcea dinspre Călărași. Uuuuuuuuu, uuuuuu, făcea dinspre Oltenița. Iiiiiuuuuu, iiiiiuuuuu, se auzea dinspre Bolintin, niiiiiu, niiiiiiu dinspre Veliko, buuuuuuu, buuuuu dinspre Calafat, dinspre Turnu Severin, de pe lângă Remuș și Daia și dinspre Kosovo. Un sunet cumva, știți ce vreau să zic. Sigur că știți.

02 decembrie 2022

ȘI DEGETELE SE-MPUȘCĂ, NU-I AȘA?

Nu’ș ce făceam, dar când am auzit-o pe Barabancea cântând în balcon, foto, de 1 decembrie la noi în Giurgiu mi-am scrântit un deget. Ăla de lângă arătător. Mă durea, ce să zic, dar vocea Barabancei mă alina, mă ajuta să-mi fac cafeaua cu degetul mic. Și mestecam eu ce mestecam în ibric c’a-nceput defilarea cu cai din centru orașului nostru drag Giurgiu, foto.
Și, pac, și celălalt deget. Mi s-a sucit în loc, nu’ș cum să spun. Că m-am gândit să mă duc să-mi iau niște fasole, foto, dar era multă poliție și colac peste pupăză m-au întrebat polițiștii dacă nu am ceva la mână pen’că-mi pusesem atelă.
Fasolea nu era bună, n-avea gust, așa că am luat niscai sarmale care erau proaste. Și pac, și celelalte degete. Mi le-am scrântit pur și simplu. Era o durere anapoda, cum n-am mai avut. Mă gândeam că n-am să mai scriu niciodată. Mă gândeam că n-am să mai ascult muzică niciodată. Mă gândeam că n-o să se mai uite nicio femeie la mine. Mă gândeam că n-am să mai apuc să văd atâta fericire și dans, foto, de 1 DECEMBRIE niciodată.
M-am gândit să mă duc la urgență. Nu m-au primit cu degetele scrântite. Nu. Doctorul mi-a spus că o mână spală pe alta dar eu n-am înțeles și ca să-mi treacă durerea am rugat un polițist care păzea sărbătoarea să-mi împuște degetele. Ca să uit că nu mai am degete. Ca să nu mai plouă. Și așa a făcut. Cu un cartuș. Ba chiar cu două că n-a nimerit din prima toate degetele. Ce să mai zic?