30 septembrie 2022

MAȘINĂRIA.MUZICALUL, premieră la TNB

Prin anii 20 ai secolului trecut americanul Elmer Rice a scris Adding Machine, Mașina de Calcul. O previziune exactă și tulburătoare a victoriei mașinii asupra omului. A victoriei inteligenței artificiale. Spectacolul a avut pe Broadway un succes răsunător și neașteptat pentru că omenirea nu se gândea la o asemenea abordare futuristă acum când abia se stingeau bombele celui de-al doilea război. În România proaspăt alcătuită, această previziune n-a avut niciun ecou, se mai aștepta încă făptuirea reformei agrare promisă de regele Ferdinand, iar astăzi, în secolul XXI nici atât, pentru că asistăm la victoria dosarului cu șină asupra mașinii. Mesajul exact al piesei, adaptată la muzical de Joshua Schmidt în 2007, ajunge însă la noi după 100 de ani prin muzicalul Mașinăria. Muzicalul regizat de Alexander Hausvater.
Domnul Zero, un umil contabil angajat de 25 de ani să facă aceeași muncă, este concediat iar treaba lui va fi preluată de o mașină de calcul. Nu rezistă situației și își ucide șeful. Gestul îl trimite pe lumea cealaltă, mișto asta-abordare de comedy noir-iar aici are parte de iubire cu o sinucigașă. Frumoasă poveste. Muzicalul este o combinație de muzică, dialog vorbit și dans. Avem noi aici toate astea? Avem. Mașinăria. Muzicalul are și conținut emoțional, ba chiar și furie. Umor deloc. Muzica însă primează. Spectatorii bat ritmul din palme mai ceva ca la Mamma Mia. Ariile domnului Zero fac sala să tremure de ritmuri rock, blues și așa mai departe. Mai ceva ca la Hair sau Chicago. Sala e un dans viu, mai ceva ca la Jesus Christ Superstar. Deci muzica impresionează, place, spectatorii inteligenți știu de ce.
Actorii își fac cu prisosință treaba. Garnitură bună, excelentă a TNB. Andrei Ionescu, Natalia Călin, Oana Berbec, Istvan Teglaș, Tomi Cristin, Florentina Țilea, Medeea Marinescu, Monica Davidescu, Iuliana Moise, Petre Ancuța, Fulvia Folosea, Silviu Biriș, Silviu Mircescu, Mihai Munteniță și Daniela Burcea cântă, dansează, au dicție. Regia este asigurată de Alexander Hausvater. Corectă și fără pic de umor. În nota dânsului. Cum spuneam, muzica place, este fredonată de spectatori. Așa și trebuie pentru că ăsta e rolul muzicalului până la urmă: să-ți bage în cap un hit sau două sau trei. Vezi Mackie Siș al lui Brecht. La ieșire noi am chemat un taxi încă sub impresia celo văzute și auzite: Taaaaaaxiiiiii, eeeeștiiii libeeeeeerrrrr? Daaaaa, libeeeeer, eeee comandăăăăă, sunteți domnul Zeeeeerooooooo? Daaaaaa, sunt dooooomnuuuuul Zeeeeeroooooo și meeeeerg în Beeeeerceeeeni! Și ne-a depus în fața blocului D4. DENIS DINULESCU

27 septembrie 2022

IOHANNIS CU NASUL DE LEMN

...neața, dragă...aveai închis...și eu tot la cafea...o știi pe aia cu Iohannis? Nu, care?, că-s mai multe...aia cu românii americani...nu, n-o știu...păi, le-a spus, dragă, că economia noastră bubuie, c-o s-avem alimente...așa și? Păi, nu tare? Nu-nțeleg...I-a mințit adică, trebuia să-i crească nasul ca lui Pinocchio...așa și?...unde-i poanta? Păi, asta e, că i-a mințit...Și nasul? Că tot nu-nțeleg... Aoleo, dragă, păi, Gepetto ăla, adică securitatea l-a făcut din lemn și nasu-i crește ca lui Pinocchio la fiecare minciună....Așa și? Tot nu-nțeleg...Ce căcat de banc e ăsta? Vrei să spui că e un dulap de lemn? Da...greu e cu tine...da, e de lemn...și le-a spus ălora că noi vom sta cu lumina aprinsă toată iarna...’aide, măi, Florico, ce mă iei cu prostii din astea de dimineață? Mă rog, scuză-mă, am vrut să te binedispun....așa....Auzi...la noi, la Gogoșaru se plâng ăștia că nu la mai vin bani de la buget...și că ar trebui să desființeze comuna...toți din sat au plecat în Europa la muncă...păi, nu ți-am spus io? România se va rupe administrativ...n-are-ncotro....Nici enoriași la biserică nu mai sunt, nu mai are preotul pe cin’ să toarne...o să le-nchidă și p-astea... minciuna nu mai poate continua mult...ba, s-o crezi tu...se va minți până-n pânzele albe, ca să aibă voturi, bugetari...Mai e pește? Unde? La voi pe baltă...La Drăghicescu? Da...mai e ceva, de ce? A zis Iohannis și de noi la americanii ăia? Erau români? Da! ... români stabiliți acolo, mulți stabiliți de securitate, activați când vin Iohannis sau Constantinescu sau mai știu io?....Și ce-i fute grija de peștele nostru? Nu, dragă, am zis și io așa...Tâmpit banc...Te-ai sculat cu fund-n sus...Nu-ți mai zic bancuri așa mișto...Cu Ciucă nu știi? Hai, lasă-mă, am încercat și io...Ce faci azi? Mă duc la școală...am ore...Ce ore, ej’ nebună? Păi, n-avem învățători și mă duc io...îi pun pe toți într-o clasă și-i întreb de părinți, de animale...de una de alta, că io habar n-am de istorie, de română, de fizică nici atât...de nimic...io-s, cum știi, femeie de serviciu...țin locul profilor până vor găsi...ăia mici fac treburi prin casă, nici nu-i mai trimite la școală...ar veni dac-ar da masa caldă...dar cum s-o dea? Să aducă zilnic de la Giurgiu? Doamne Ferește!!! Nu vor aduce nimic, n-au dat ei cornul și laptele...Bine, bine, mai vorbim...ies cu câinele...Pa, Florico, pa!!!...

26 septembrie 2022

NE MAI UITĂM ȘI NOI LA TV

Finlanda România, fotbal. Alibec fentează, se-nvârte, nu pasează ca n-are cui, un dribling și dă mingia la adversar. Cam pe la centrul terenului. Apare Tănase, adică apar mai mulți jucători români Tănase și se uită la finlandezi. Și ei au un Alibec, Rukki în original, care fentează, culoar, apărarea noastră cu gândul la ce le-a spus Iordănescu și e unu zero pentru ei. Joc slab. Ca și antrenorul. Finlandezii la fel, mediocritate pe toată linia. Așa că înscriu și ai noștri unu unu. La concurență este Germania Ungaria. Bat ungurii în deplasare așa cum au bătut și Anglia la Londra. Ungurii ăștia ne iau de sub nas și fotbalul nu numai Transilvania. Italia bate și ea Anglia și e încurcătură mare prin grupa asta. Cu Ungaria calificată de pe primul loc. Mai butonăm. Pe Cinemarom este Imaculat, film românesc propus de ai noștri la Oscar 2023. Ia să vedem. Eroina e burdușită de droguri. Așa că merge la dezintoxicare. Totul e cenușiu, gri grețos. Ea nu-și dă seama. Un tip o înfundă cu ciocolată. Trec minute bune și nu se-ntâmplă nimic. Tristețe mare, culoare triste, paturi triste, saloane triste, ea, eroina principală se plimbă de colo colo prin spital nu se-nțelege de ce. Filmul nu e subtitrat în română așa că nu se înțelege nimic din ce spun actorii. E vorba de celebra lipsă de dicție a actorilor români. Anca Dumitrașcu, eroina principală, amenință serios rolul feminin de la Oscar, în ciuda lui Cate Blanchet care va lua pentru rolul celebrei dirijoare Tatt din filmul american cu același nume. Butonăm pe filme online și dăm de Pinocchio, producție americană 2022 cu Tom Hanks în rolul lui Gepetto. Mișto făcut, meserie. Animație de top. Zâna cea bună, cea pufoasă și albastră este o negresă. Dacă filmul s-ar fi făcut în țara noastră, zâna cea bună, cea pufoasă și grasă ar fi fost Ciucă. Edi Iodănescu nu se retrage de la națională. El are strategii clare, obiective mărețe, echipe importante de bătut. Ca toți antrenorii de până acum de la națională. E la fel de mediocru ca și taică-său. Măcar Iordănescu bătrânul a avut o echipă mișto. După meci declarații. Mai e de lucrat. Mai avem de bătut. Pe cine? Pe ltalia, pe Germania, pe Ungaria, pe Franța, pe Spania, pe toată lumea. Oare nu-i mai bine să nu batem pe nimeni? Să stăm acasă liniștiți și să așteptăm iarna? Că va fi cald la noi, va fi lumină, vom avea alimente, de ce să mai umblă creanga prin lume deghizați în fotbaliști? Chiar așa, de ce? Pe banii cui? Păi, pe banii lui Burleanu, cum ai cui?

23 septembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Generalul maior Cristopher Ghica a fost șeful de protocol al funerariilor reginei Elisabeta. Dânsul este fiul Valentinei Bibescu, căsătorită cu Dimitrie Ghica la Posada, e un castel mișto acolo când treceți spre Sinaia, castel care are și o cârciumă la care se face o ciorbă de burtă mișto, deci la Posada și de acolo puștiul s-a cărat în Anglia. Valentina este fiica Marthei Bibescu, celebra prințesă, membră a Academiei Franceze, scriitoare, chestii. Dacă ar fi rămas în România, tânărul Cristopher ar fi luptat cu Ciucă în Afganistan și ar fi ajuns prim ministru ca și el. Poate în același timp. Ăsta film de trimis la Oscar 2023 iară nu Impactul de acum. Dar pentru a avea banii de o asemena peliculă, ar fi trebuit ca parlamentarii să nu-și mărească salariile ieri, alaltăieri. Pentru că costă, nene, ca să te știe lumea. 2. Iohannis cu românii de pe Coasta de Vest a Statelor Unite: Economia noastră crește, crește neîncetat, noi, în România, nu vom suferi la iarnă de nimic, vom sta cu ușile deschise, cu luminile aprinse zi și noapte, iar dacă vreți, stimați români americani, vă vom aduce o masă caldă pe zi în fiecare zi sau săptămânal, după cum e fusul orar. Să vă spălați pe mâini, dragi compatrioți, și să adunați fiecare fisă de 50 de bani găsită pe jos prin San Francisco, că azi o fisă mâine alta și uite-așa curățăm America de fise și ne facem case ba prin San Jose, ba prin Orlando, ba prin Los Angeles. Pa, vă pup! 3. Pentru a face rău, rău, rău unor oameni ai nevoie de foarte multă putere. Vezi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și acum Klaus Iohannis. 4. Sfârșitul Istoriei Române, un volum care va apărea cât de curând sub semnătura subsemnatului. Coperta Octav Mardale. Până la volum vom face serial în Călimara cu Cerneală. Deși abandonată de mult de istorie, actul final al ieșirii României din istorie va fi semnat în 2218 tot la Paris, când ar trebuit să se împlinească 200 de ani de la Unire. Mulți dintre voi veți fi deja acolo de niște ani, așa că nu uitați ce v-am spus ca să vă spălați bine pe mâini și să vă numărați fisele de 50 de bani, că cine știe. 5. Odată cu mărirea salariilor, parlamentarii români au decis să bage în nomenclatorul de meserii și pe aceea de rege. După liceu, faci sau nu o facultate, treci pe la o școală a sri, faci teologia la fără frecvență, un tocșou pe media și devi rege. Totul cu carte de muncă, cu acte, adeverințe de la preafericitul de atunci, de când o fi următorul. După ce devi rege, ai dreptul la pensie pe viață, la căruț pentru copil, la soacră verificată, la servitori cu grade, la fise de 50 de bani, la domenii prin Calafat, Zimnicea și Sinaia, că Elisabeta aia de ce și noi nu? 6. Primăria din Rm Vâlcea s-a dat mare anunțând că Poliția locală va fi dotată cu mașini electrice, cauză din care infractorii nu vor mai scăpa neam. Intuind că poliția nu va avea bani de curent, baterii de schimb și alte alea, Asociația Infractorilor din România își va stabili sediul în fumosul oraș de la poalele Dâmboviței. Sau Oltului. Sau în loc s-o iei pe Valea Oltului faci la stânga. Sau cam așa ceva, află ei. 7. Dacă războiul americano chinez va da câștig de cauză chinezilor, miliarde de oameni vor migra-ntra-acolo. Modelul cultural chinez fiind deosebit de atractiv, viitorii migranți vor citi literatură chineză despre Mao, vor asculta rock chinez despre viața lui Xi, vor picta numai scene din viața lui Xi, vor dansa numai celebrul xi, se vor adapta birocrației chineze, iar țări precum România ar adopta modelul chinez instant. Trecerea României la modelul chinez va fi un capitol separat al volumului Sfârșitul Istoriei Române. 8. Romanian Music Awards 2022 s-a desfășurat la Rm Vâlcea. Ia să vedem: Best Border Breaker-Inna, Life Time Awards-Loredana, Best Dance-Minelli, Best Female-Theo Rose. Nu mai înșirăm. În spatele englezismelor nu se ascunde nicio muzică, credeți-ne pe cuvânt. 9. Incendiu la o școală din Hunedoara. 400 de elevi abia s-au salvat. Au fost spitalele, acum sunt la rând școlile. Sau e un motiv să se sisteze masa caldă pentru elevi la nivel național? E posibil. Guvernanții noștri fac orice ca să nu dea nimic. 10. RECLAMĂ. O babă face duș. Intră și moșul. Apare sloganul: Mi s-a mărit pensia, și aparatul prim plan pe scula moșului. Hai, că-i bună!

21 septembrie 2022

MUZICA ȘI MARȚIENII

În timp ce găinile cerșesc boabe de porumb și fluturii își vând aripile pentru Blue Air, în timp ce Bucureștii împlinesc 536 de ani de atestare documentară și Iohannis umblă cu România Educată pe la ONU, ei bine în acest timp noi ne-am dus la The Pub Universitate ca să ne întâlnim cu Costin Petrescu și Radu Lupașcu, foto sus. Costin a zic că și-n muzică s-au schimbat lucrurile, adică muzica a evoluat. Mult. Nu mai merge c-o tobă. E cu conga, cu cinele speciale, ciudățenii pe calculator. Am zis și io că da, ca să nu se vadă că sunt emoționat și că nu știu cine Wishbone Ash și așa mai departe. Radu a zis la fel: Da, a evoluat. Imediat, marțienii s-au trezit, adică tipii care se-ntâlnesc marțea la The Pub și pun la cale cu muzica bună, deci imediat marțienii s-au apucat să mănânce ciorbă de fasole.
Nu se vede, foto mijloc, dar așa e, credeți-mă. Așa că în timp ce marțienii au rămas la The Pub și soarele nu încălzea pe nimeni și nimic, în timp ce troleele se-mbulzeau în stație și din difuzoare se auzea King Crimson, ei bine noi ne-am dus la întâlnirea cu Cristiana și Luiza, foto jos.
Tot în cârciumă, Sabatini. Luiza-mi spune că la clasa a treia noua materie e muzica. Pe lângă comunicarea în limba română. Adică cum comunicați? Păi, citim niște texte apoi le povestim. Și-n curte faceți la fel? Vorbiți despre Petre Ghelmez? Luiza râde, adică Doamne Ferește. Și muzica?, zic. La muzică învățăm un cântec nou, Prima zi de școală. Zi-mi-l și mie. Luiza cântă: Priiiiiiiiimaaaaaa ziiiiiii de școalăăăăăăă/ăăăăăă e prima zi de școalăăăăăăăă/Bucurieeeeee, colegiiiiiiiiii, dirigaaaaaa. Mi-am dat seama pe loc că, așa cum suținea Costin Petrescu la The Pub, muzica evoluează, nu stă locului, e cu multă școalăăăăăăăă, cu dirigaa, cu bucurieeeee. Trecea tramvaiul 51. În el, pensionari, militari și diplomați români cântau melodia Prima zi de școală. Băteau darabana, ritmul, adică în șine: paca, paca, paca, paca, tac, tac, tac cu bucuriiieeee. Ce-nseamnă, dom’le, ce-nseamnă dom’le, ne-am zis, ce-nseamnă România asta educată. Și-am plătit și ne-am strecurat în mașină.

19 septembrie 2022

EXIL, premieră la TNB

Lăudabil efortul TNB de a promova regizori și dramaturgi din diaspora. A fost mai de dată recentă Jebeleanu, vezi Pescărușul, iar acum este vorba de Badea. Alexandra Badea. Paranteză: Numeroși dramaturgi și regizori prieteni aflați în sală ne-au spus că vor emigra și dânșii ca să poată debuta la TNB. Pomenim câțiva: M.N., B, B., L,O., V.,G, E.E, și J.J, cu inițiale evident ca să nu se creadă că facem vreun demers. Unul din ei, celebru fără-ndoială, cu părul albastru vâlvoi și pantofi verzi ne-a spus și cu ce piesă vrea să debuteze: Pantalonii lui Toma Alimoș. O piesă posomorâtă și vicleană. Dar să revenim. Alexandra Badea, emigrată în Franța de 20 de ani, având acum doar 40, ne propune EXIL. La un post media din România dânsa a declarat: Nu cred că talentul se moștenește, că te naști cu el, cred că se dobândește muncind din greu o viață întreagă. Aflată în toiul acestei munci, Alexandra Badea își face mâna de scriitor și dramaturg pe migranții algerieni de la marginile orașului Lyon. Așa constată că acești nefericiți o duc greu, mizerabil, că le e dor de casă. Își dă seama că și dânsa se află în aceeași situație, sufletește binențeles, și scrie mai întâi Pulverizare, o radiografie a societății franceze publicată la editura L’Arche Editeur iar apoi EXIL pe care-l propune TNB. EXIL reconstituie, într-o cronologie non liniară, imaginea unei familii alcătuite din trei generații, rememorând experiențele care i-au marcat existența: comunismul, post comunismul și exilul. Dânsa declară: ‘’Am scris acest text pentru că cred că este important ca tinerii de azi să înțeleagă povestea părinților lor, a bunicilor lor, istoria țării de unde vin, traumele colective și individuale. Să înțeleagă cauzele plecării lor din România.
Textul EXIL este inspirat din mai multe povești pe care mi le-au spus românii plecați de mult din țară sau de copiii lor născuți în Franța’’. Adăugăm: Este vorba, desigur, și de exilul nostru interior, generat de neputința noastră de a fi liberi. De unde rezultă că exilul e dureros nu numai pentru cei plecați, deveniți diaspora, ci și pentru cei rămași pe coclaurile mioritice. Piesa începe cu Ada Galeș, Ema, care mânuiește un aparat de filmat prin sală în dialog pe temă cu câțiva spectatori. Imagini care sunt redate pe un ecran uriaș aflat pe scenă. Aparat de filmat devenit esențial în desfășurarea piesei întrucât ne dezvăluie în prim plan personajele, jocul actorilor, emoțiile pe care nu le transmit, lipsa îngrijorătoare de dicție și confuzia totală a întrepătunderilor planurilor de vârstă, timp, stări. În patul aflat la deschidere se află pe rând când generația tânără, când cea mijlocie, când cea adultă rău. Să fie patul cauza exilului? Dacia 1300 adusă pe scenă? Într-o suită de șabloane din ziarul Scânteia sau de pe media actuală, personajele reușesc, cum am mai spus, să nu ne emoționeze în niciun fel. Asistăm de fapt la o lectură la masă. Pesonajele își spun frumos textul și se duc pe la colțurile lor din imensa scenă.
Când la o masă, când din nou în pat scormonindu-se erotic, când la o terasă sau lift. Da, lift. Cu el sunt introduse în scenă personaje din cele trei generații care-și spun frumos textul, trântesc o valiză, adică sunt nervoși, și se retrag într-un loc stabilit pe scenă. Găselniță regizorală nu rea. Care-i de fapt problema acestei familii întinsă pe trei generații, ce-o frământă de nu mai are liniște, care-i tensiunea care nu ajunge la noi? Păi, exilul. Că aici nu te poți realiza, că omul nou, că copilul meu, că viitorul, că-i mai bine dincolo, la Paris, la Londra, în State. Gânduri și stări care ne-au bântuit pe toți cei aflați în sală. Dar de pe scenă nu conving. Faptul că nu-nțelegi de la început care-i Ema tânără sau în vârstă, până deslușești cine este Agnes 2 sau Marius 1 te confuzești, cuvânt inventat de noi, și te face să te gândești la aragazul de acasă. La factură. Aici, autoarea punctează: ‘’Lucrez de ceva timp pe psihologia transgenerațională, pe mecanismul prin care traumele istorice sau individuale se transmit, și visam la o distribuție care să permită dezvoltarea unor personaje în timp, pentru a le vedea evoluția de la 20 la 50 de ani. Aici, la TNB, am reușit toate astea’’. Nu știm dacă spectatorii au plecat de la EXIL cu intenția de a nu părăsi niciodată această țară. Nu credem că i-a convins ce-au văzut. Vom afla. Actorii își fac cu prisosință și talent datoria. Îi numim: Ada Galeș, Emilian Oprea, Cosmina Olariu, Florin Călbăjos, Crina Semciuc, Emilian Mârnea, Ana Ciontea, Irina Movilă, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Liviu Lucaci, Ionuț Toader, Aylin Cadîr și Vitalie Bichir. Regie Alexandra Badea, scenografie Cosmin Florea. Mai la vale, undeva tot pe media, Alexandra Badea declară, parafrazăm: ‘’Paradoxal, dar petrec mai mult timp în România prin proiectele pe care le am decât în Franța’’. Ca să vezi! DENIS DINULESCU

17 septembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Noi tot vorbim despre Ciucă dar este pierdere de timp. Credem că și dacă într-un tocșou Ciucă ar fi întrebat ce-i face soția el tot n-ar ști ce să răspundă fără hârtii. S-ar bâlbâi. Ar transpira. Omul ăsta a fost șeful Marelui Stat Major al armatei române! Problema nu e la el. Nici la noi. Problema e la băieții care-l țin la geam ca să ia pensia. Nu numai pe el dar și pe Iohannis. Băieți care prelungesc agonia României până la destructurarea ei. Noi nu vom mai apuca, dar se va întâmpla curând, altfel nu are sens tot ce se-ntâmplă cu țara asta? 2. Constantin Brâncuși. „În România sunt prea mulți în politică, în artă și în liberele profesii. Nu se poate face artă, politică și meserie intelectuală fără tenacitate și inteligență. Produc camelotă. Ca să cultivi un pogon sărac de Gorj cu porumb și dovleci îți trebuie vitejie, tenacitate și inteligență, pe care n-o găsești la Capșa și prin anticamerele demnitarilor capitalei române”. Cine ar putea contrazice azi această evaluare? 3. Tricoul lui Michael Jordan de la meciul de deschidere NBA din 1998, numit Last Dance s-a vândut cu 10 milioane de dolari la Sothesby’s în 2022. Precedentul a fost al lui Maradona, Hand of God, care s-a vândut cu 9 milioane de dolari. Dar și tricoul purtat de Ciucă când ataca vitejește prin Afganistan bătălii memorabile are o valoare inestimabilă. Pe tricou scrie Prin Noi Înșine și costă, costă, nene, noi nu putem spune. 4. Testamentul reginei Elisabeta a II a va fi secret 90 de ani. El conține numeroase clauze. Una din ele am aflat-o pentru dvs: Dacă există voință politică în România atunci bilețelul lui Churchill trebuie să fie valabil și azi când deschideți testamentul: România va fi pentru totdeauna sub aripile Rusiei. 5. Mary Reynolds, 89 de ani, sosia reginei Elisabetei a II a, actriță, iese și ea din scena regatului, adică la pensie. Ea va fi sosia lui Ciucă sau Iohannis și se va stabili în Militari. La parterul blocului dânsa își va deschide un butic în care va vinde poze cu Ceaușescu și Regina, că cine știe. 6. Andrei Marga: ’’Oricât de detașați am vrea să fim, ocolirea faptelor este iresponsabilă. Bunăoară, nu poți spune că este „democrație curată” în România acestui timp când observi că se fraudează alegeri, se măsluiesc voturi în diaspora, se fuge de dezbaterea publică, se folosesc instituții de forță spre a tria candidații, voturile se numără la noua Securitate, inși lipsiți de valoare ajung în răspunderi majore, se adoptă legi fără dezbateri în Parlament și legi organice fără consultare, decidenții citesc banalități de pe foi scrise de alții. Nu s-a putut stabili nici măcar efectivul populației țării! Se fură până și bani europeni! Iar nepotismul, favoritismul și „pensiile speciale” aruncă statul român, ca stat, în trecut!’’ Cam așa ceva. 7. Daniel Craig, alias James Bond, își va da demisia din serialul care l-a făcut celebru. El caută acum un rol în vechile BD la munte și la mare. 8. Mădălina Ghenea pe covorul roșu la Gala AMFAR din cadrul festivalului de film de la Veneția. Ea a defilat la braț cu actorul canadian Nolan Funk. La ediția viitoare a evenimentului ea va defila la braț cu Nicolae Ciucă despre viața căruia se va face un film artistic. Este prezentată în film, cam 3 ore, perioada în care generalul era în clasa a II a de la școala din localitatea nu se spune care ca să nu creadă venețienii că-i fac reclamă ăștia cu filmul. Filmul e doar un prim plan, PP, în care dânsul citește titlul romanului Frații Jderi. Puțin plictisitor, dar ce să-i faci?, posteritatea are nevoie de modele. 9. Ministrul român al apărării Vasile Dîncu aflat în Israel a vizitat câteva companii ale industriei militare de apărare israeliană. Dânsul s-a arătat interesat de țevile aflate la capătul unor tancuri, tunuri și mitraliere, unele lungi, altele scurte, declarând că va importa câteva pentru refacerea canalizării bucureștene. 10. HOROSCOP. Câțiva dintre noi, nativi sau nu, suntem mai presus de lege. Ceea ce e normal judecând după conjucția Jupiter cu Marte, Pluto cu Venus, până spre sfârșitul lunii septembrie a.c.

14 septembrie 2022

TREI SURORI

Celebrele surori Doina, Tania și Gimina Cantitate, foto, fac duș. Câteștrele că așa e directiva europeană adoptată de guvernul Ciucă. Puțin neîncăpător dușul dar nu contează. Se săpunesc, potrivesc apa, cântă ’’Prin noi înșine’’ și vorbesc. Doina, cea mai mică, de profesie cu turismul românesc în lume: Io zic că nu sunt suficient de senzuală, am coapsele prea groase, sânii prea mari. Și-mi mai place și sexul oral. Tania, de profesie faianțar auto: Ai făcut burtă, nu vezi? Ești prea autoironică! Dai prea mult sau dai prea puțin, nu știu ce să zic, cam pe aici e chestia. Gimina, de profesie încărcător descărcător lame de ras: Ești prea puternică, nu te atinge nimic, și mai și plângi din orice, nu știu dacă mai putem trăi cu tine. Doina: Da, așa e viața, scrie prost, haotic și ridicol, a spus asta cineva. Gimina: Ciucă. Tania: Ăștia desființează România. Când să mai iubim, când mai apucăm 25 de grade în casă, unde să-ți duci copiii să învețe? Doina: Când să mai facem sex oral? Gimina: Ești obsedată! Pe geamul deschis a intrat un papagal bătrân de culoare vișinie. Papagalul: Bună, fetelor! Pe geamul deschis a intrat și o furnică cu șaisprezece picioare. Furnica: Să cumpărăm lemne! Doina: Tu, furnico, ai iubit vreodată? Furnica s-a-nroșit, s-a descălțat, și-a scos căciula de blană și a zis: Da! Pe geamul rămas deschis se vedeau norii. Unii albi sau cam așa ceva. Stătea să plouă, stătea să ningă, nu conta. Cele trei surori au oprit apa, au oprit săpunul, considerațiunile despre viață și s-a băgat într-un halat. Ca după baie.

13 septembrie 2022

ULTIMA SEARĂ A FESTIVALULUI DE LA SIGHIȘOARA

Sighișoara, foto, este aceeași de când o știm. Păi, de când o știm? Păi, prin anii 80 m-am dus cu Coca Bloos la Tg Mureș pentru o piesă de-a mea. După prima vodcă Coca a zis: Mâine mergem la Sighișoara, ai mai fost? Un oraș medieval bine conservat, că comuniștii n-au intervenit neam la transformarea cetății în ’’omul nou’’. Cânta acolo prietenul meu Mirea Cătălin, actor la Pitești care avea o trupă de medievale, în piața mare adică. Coca mi-a luat niște dinți Dracula. Eu nu mai știu. Am bătut cetatea la pas. Mi-a plăcut. Acum e la fel, cei de după 89 n-au găsit cu cale s-o transforme prin ‘’noi înșine’’ cum ar veni. Ne-am întors în Tg Mureș, Coca s-a dus la teatru iar eu am gustat din bunătățile dnei Bânzaru, la care stăteam, mama actorului Radu Bânzaru, adică pastramă, must, ciolan cu fasole, ciorbă de burtă, a fost un regal.
Așa că în prima seară a festivalului de blues ediția 16, 2022, a cântat la deschidere Lurrie Bell, bluesman american din Chicago, foto. Bell ne-a făcut o demonstrație de felul în care nu se mai cântă blues: Solouri lungi la chitară, modeste de altfel, și cu două trei vorbe, versuri adică din care nu se-nțelgeea mai nimic. Lăsăm că primele lui melodii de pe scena festivalului au fost solo chitară, solouri care ne-a făcut să regretăm că nu suntem la Crossroadul lui Eric Clepton, la vreun concert al lui Satriani sau Aldi Meola. În ciuda succesului din 2014 mi se pare, de la Blues Music Awards, pentru melodia Blues in my Soul, și a unor discuri de succes de prin anii 90: Mercurial Son, 700 Blues, Blues Hard Baby, Bell, că despre el vorbeam, este un solist expirat.
Am coborât pe jos din piața cetății. Se făcuse dimineață, margaretele albe la geam, terasele deschise, turiști iu okei, gud, guuuud, in ze morning, ia, piatră pe jos și la prima terasă l-am zărit pe marele absent al festivalului, domnul Trandafir, foto. El ne-a cântat un blues cu câteva acorduri de acordeon, ținând să ne zică: Bluesul fără text e un căcat, io cânt mai bine ca Bell și am ascultat o melodie babană în care era vorba de tinerețile lui, de o gagică cu țâțele mari care-i făcea zacuscă și că în timp ce-i făcea zacuscă o căprioară trecea prin grădina lor și el îi spune gagicii cu țâțele mari te iubesc și răsărea soarele sau apunea după cum era cazul. Mișto. La Bell n-am auzit niciun vers și ne-a părut rău de domnul Trandafir căruia i-am făcut cadou o hârtie de 50 de lei. Normal.

12 septembrie 2022

SIGHIȘOARA DE LA COADĂ LA CAP

Festivalul de blues ediția 16 de la Sighișoara era de acum terminat, era duminică dimineață și ne-am îmbarcat spre București. Eu, Mira și Relu. Ceva soare, nori albi răzleți ce știu eu? Steluța, gazda, ne-a spus că-n două ore suntem la Brașov. Așa a fost. Foarte frumos peisajul, hameiul, ce știu eu? De la Azuga au început problemele. Aglomerație mare. Bară la bară pentru că toată omenirea se grăbea s-o vadă pe regină pentru ultima oară. La știri. Era ora 13. La 14 Bușteniul. Ploua. Ce să ne treacă timpul jucam țările în mașină. Io ziceam Uruguay, Relul zicea Ciucă. Relul zicea Ungaria, Mira zicea Ciucă. Și uite-așa prin ’’noi înșine’’ se făcu de trei și noi abia ne apropiam de Sinaia. La Sinaia șoseaua era barată inexplicabil de poliție. Fără niciun pic de respect față de noi, băieții te obligau s-o iei cu coloana. Încă o oră. Deja țările erau epuizate, doar politicienii noștri nu. Pe scurt, de la Predeal la Breaza am făcut patru ore. La Breaza cu sarmale nasoale, am mai mâncat acolo și erau excelente. Ni s-a dat din pomana de a doua zi, ne-a spus o chelneriță drăguță. Și la pomană nimic nu trebuie să aibă gust. Naiba știe. Ultima seară a festivalului a fost a Venessei Collier, foto. Până la ea, Johnny Mitchel, Joan Baez sau Lady Gaga noi credeam că muzica este apanajul bărbaților. Ca și literatura sau poezia. Vanessa ne-a demonstrat că nu. Tipa a fost o dezlănțuire de blues, rock, sax, chitară, voce care a ținut piața la cote înalte. Cu saxul s-a plimbat printre spectatori cam cinci minute și a dansat chiar și cu Mircea al nostru. Compoziții proprii, ritm, talent uriaș. Acompaniată de o trupă solidă, care face dese turnee în Europa chiar și fără Vanessa. Sunt câteva voci acolo, a tobarului de exemplu și a organistului, ce știu eu? Deci trupa stă singură pe picioarele ei și este o mașină de blues și rock la comandă. Scapi o idee de rock sau blues și ei ți-o făcut-o hit. Cam ca mașinăria AC/DC. A plouat la recitalul Vanessei, dar nu s-a mișcat nimeni din piața Sighișoarei unde s-a ținut festivalul. Sponsorul ne-a dat slană și ceapă, un ceva salam bun și iute, dar fiecare din noi a avut sticluța de ceva de acasă. De la anu’ sala aflată acum în renovare va fi redată festivalului. Mircea a chemat un taxi și pe drum ne-a bătut capul cu Vanessa. Urmează s-o ceară de soție. Ea va accepta că doar d-asta a dansat cu el. Urmează să ne trimită invitațiile la nuntă. Da.

09 septembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Școala Marin Drăcea din satul Izvoru, județ Giurgiu, nu are cadre didactice învățători adică pentru clasele 1-4, locul lor fiind ținut de femeia de serviciu a instituției, Lizica. Pe care Lizica satul o urăște pentru că n-a cosit toată vara iarba din fața școlii. Ce le spune Lizica elevilor de șase, opt ani aflați toți într-o singură sală de clasă? Le spune că Ludovic Orban se pregătește să bage în parlament o lege prin care elevii de șase ani vor avea dreptul la vot din 2024. De unde vor știi ei cu cine să voteze? Păi, de la Lizica, altfel îi lasă repetenți. 2. Prima crimă a dlui Pic Pompa, colaboratorul nostru, s-a petrecut în următoarele împrejurări: Într-o noapte a visat că s-a transformat în pisică și ca felină putea să facă orice. Mare avantaj. Așa că s-a dus la BOB al PNL de pe strada lui și a spus acolo care-i treaba. Peneliștii, atenți la problemele omului de rând, cum spune Ciucă, i-au îndeplinit dorința. Văzându-se pisoi, domnul Pic Pompa a luat urma unui șoricel. L-a urmărit pe sub dulap, sub sofaua din living, prin bucătărie, pe Calea Victoriei pietonală, la Cotroceni. Acolo pusese el capcana. Șoricelul a mușcat din cașcaval, domnul Pic Pompa scos mitraliera și l-a ucis pe bietul animăluț de doar 50 de grame. După care, prinzând gustul, a urmat mii de crime în serie. Cam asta e istoria acestui neînfricat bărbat, care acum a lăsat mitraliera de-o parte și calculează un nou punct de pensie. Mai mic decât ăla de până acum. Vă vom ține la curent. 3. Filmul The Whale la Festival Veneția ediția 79, 2022, cu Brendan Fraser în rolul principal, regizat de Darren Aronofsky. Aronofsky a căutat zece ani actor pentru acest rol. Nici Brendan nu mai jucase de zece ani. Ca să vezi. Povestea filmul este cam așa: Un tip de 270 kg, Brendan adică, se luptă din răsputeri să se împrietenească cu o adolscentă. Rudă. Toată povestea filmul a plecat, zice Aronofsky, de la o replică a cuiva, a uitat a cui: Oamenii sunt incapabili să rămână indiferenți. Replica l-a obsedat ani în șir. Sala a aplaudat prestația lui Brendan zece minute în picioare. Pentru kilogramele în plus lui Brendan i s-a făcut un costum special. Se pare că The Whale este Oscarul din 2023, iar Brendan masculinul la același Oscar. 4. România va fi promovată ca destinație turistică în rândul tinerilor din întreaga lume. Tinerii din întreaga lume deci vor fi obligați să cumpere frunza aia de stejar verde de pe vremea lui Udrea fără de care nu pot intra în țară. Banii vor fi depuși într-un cont folosit la ieftinirea carburanților, la horeca, la ajutorul ucrainenilor care ne trec granița, la plafonare, la aia și la aia. În acest fel tinerii din întreaga lume vor cunoaște pe-ndelete realitățile țării noastre de la munte la mare și nu ne vor călca niciodată plaiurile. 5. Ministrul român al Culturii la Mastering Music Business 2022, zice: tinerii români trebuie să creeze muzică împreună cu cei din întreaga lume. Cei selectați nu trebuie să știe a cânta la nimic dar trebuie să aibă cămăși albe apretate cum au țăranii din filmul Ion, ițari tot albi cum au țăranii din Moromeții și clopuri din tablă neagră care propagă sunetul. Că fără sunet muzica e degeaba. 6. Celebra animație Peppa Pig, căutați-o e mișto, deci scenariștii lui Pegga Pig au introdus două personaje feminine în ultimul episod. Și anume două femei. Una e mama care gătește, cealaltă e o profă de psihologie cu fustă roșie care psihologește. Gurile rele zic că-i vorba de lgtb. Păi, la noi Ciucă și Ciolacu, Simion și Ludovic Orban, Iohannis și SRI-ul nu fac lgtb? 7. Sorin Grindeanu și Tanczos Barna au fost chemați în parlament să dea socoteală pentru dezastrul Blue Air. Păi, bă, dați banul și la noi, ce numa voi? Bă, Grindene, păi tu nu-ți iei gras de la fezabilitățile de pe DN1? Bă, Barna, bă și așa mai departe. Întrebările au fost grele, socoteala de dat la fel. 8. Cu Ciucă până-n 2024, film de lungmetraj. Hai, că-i bună! 9. HOROSCOP. Nativii ăștia!! Tare greu tre’ să le fie. Dragoste ioc, bani ioc, energie ioc, sănătate ioc. Nu se poate decât ’’prin noi înșine’’ cum a zis Ciucă. La treabă deci!

05 septembrie 2022

LA PLAJĂ 2

Prima lege a mării: Când plouă, plouă, n-ai ce să-i faci. Torențială era. Ne-am luat scunul și ne-am așezat la cinci metri de niscai valuri teribile, foto. Prin mici denivelări se fac ditai bălțile. În bălți, a doua lege a mării, se dezvoltă viață. În cea de lângă noi un tip într-un Fiat din anii 50 vinde cărți. Câteva titluri: Mama, a doua natură!, A fost Hitler cum a fost?, Ghici cine nu vine la cină? Dar sunt și alte vietăți în bălțile de pe plajă. Bibani de exemplu. Midii de exemplu. Pescăruși de exemplu. Și exemplele ar putea continua. Bibanii au cea mai mișto evoluție. Îi prinde un tip, îi face pe grătar și-i vinde cu 40 lei. Midiile cu legume la grătar 30 lei. O juma de vin la treaba asta 15 lei alb demisec. O tipă proaspăt sosită de la București face pe sirena. Din spate. Că din față, când iese din apă, se întunecă Vama. Grupuri, grupuri de turiști. Ploaia nu ține pe nimeni în case. Nu-i pandemie. În intersecția din Vamă, cea de la Bibi, tipul care anul trecut vindea 12.000 de exemplare din cartea lui Despre Vamă, e tot acolo. Tot 12.000 pe zi vinde. De fapt toată lumea de pe litoral citește cartea acestui scriitor celebru al cărui nume nu l-am reținut. Apa ne intră în sandale. Rău de tot. Pe cale să facem o răceală vamaiotă cu care nu-i de glumă. Așa că ne ducem la doctor. Preventiv. În Mangalia, foto.
Dânsul ne-ntreabă dacă găina bătrână face ciorba bună. Și de când. Ne-ntreabă și dacă ori una ori două patru zeci și nouă. Și altele. Apoi, ne ia temperatura. N-avem. E deosebit de politicos. Sărut mâna, îmi zice. Descălțați-vă la ușă, îmi zice. Aveți oreion, îmi zice. Mai zice: Luați pastilele astea. Ne-am suit în mașină și ne-am dus la Neptun. La Casa Scriitorilor. Cu gândul că poate întâlnesc pe cineva să-mi treacă oreionul. Erau niște scriitori bătrâni la o masă. Două femei, doi bărbați. După cum arătau erau din Vaslui. După cum arătau scriau povestiri despre bibanii de care vorbeam mai sus. Înainte de a fi puși pe grătar. După cum arătau au comandat varză a la Cluj. Din care am comandat și noi și era tare bună. Dar literatura plutea în aer. Asta e a treia lege a mării: Literatura română plutește în aer. Așa că ne-am suit în Clio și-am luat-o spre București. În fața noastră, pe șosea, numai mașini de brazilieni, că aș aveau indicativele pe tăblițe: BZ.

02 septembrie 2022

TOȚI ARE DREPTATE

1. Singura bibliotecă din 2 Mai este la mine în cameră. Singura carte a bibliotecii din camera mea este una groasă scrisă de Cathy Kelly ??? numită Lecții de iubire. Prima lecție: iubirea este lacomă, vrea tot. A doua: nu-i dați tot, e nesățioasă. Și, cum a spus și premierul Ciucă: Războiul ăsta din Ucraina face viitorul nesigur și cam așa ceva și cu iubirea, pag 12 cu foto. 2. Așa că ne ducem la plajă. Una goală, omenirea a cam plecat. WC-ul public s-a închis, cei câțiva privați cu fast food-uri bune, cu prețuri onorabile, s-au cărat și ei și asta înseamnă să faci turism pe litoral până pe 15 septembrie. 3. Lângă umbrela mea un grup de cinci tineri. Fete, băieți. Unul zice: e greu să reciclezi ceva în România. Și turuie pe tema asta având dreptate. O fată ascultă și zice de după niște ochelari opaci: Nu mai apucăm noi reciclare ca la carte în țara noastră. De ce? Păi, vă spun eu: România urmează a fi destructurată! Bam! Transilvania va lua calea Ungariei, Moldova nu contează ce va face, iar Bărăganul nostru va fi luat de ruși pe față și închiriat americanilor ca să-și facă bază la Deveselu. Că oricum rușii n-au plecat niciodată din Carpați. Vezi toată gașca din 89 care a preluat puterea. Tăcere. Zice la final: că uitați-vă ce se-ntâmplă, cu securitatea asta, cu boii ăștia care ne conduc și care fac totul împotriva noastră. Tăcere. Așa e. 4. 15 oct 2022, o sută de ani de la încoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia. Nu știm dacă regele Ferdinand mai spune cuiva ceva, dar casa regală nu pregătește nimic în acest sens, deși ea funcționează pe banii noștri. 25 de milioane de euro pe an. Adică vreo două pe lună. Liberalii n-au participat atunci. Erau în opoziție. Era bine să fi fost și acum. 5. De ziua limbii române, 31 august, să fii avut curajul să-i spunem lui Ciucă: Orice om îi place acasă. Așa că du-te și lasă-ne! N-am avut. 6. Alexandru Muraru, ceva MAE, ceva CNCD ???, a trimis o citație la ambasada maghiară din București, acum când scriem, punându-i în vedere lui Victor Orban, premierul Ungariei, să se prezintă de urgență la București ca să dea socoteală pentru ce zis la Tușnad. Altfel va fi vai de mama lui. Tot Alexandru Muraru, cine altcineva, i-a trimis o citație și Împăratului Caligulla la Roma, că să lase calul în pace, să nu-l ia de nevastă, și să vie de urgență la București ca să dea socoteală de dezordinea din Imperiul Roman. Urmează citații pentru Putin, Biden și Tudor Vladimirescu. 7. Compania britanică Space Orbital va lansa în spațiu primu satelit românesc fabricat de câțiva elevi de 15 ani, numit Space Sparow. Satelitul, un cub cu laturile de 5 cm, va supraveghea încălzirea globală din România. 8. ‘’România era o lume închisă, care le dădea oamenilor iluzia că sunt protejați. De îndată ce porțile s-au deschis, de îndată ce un pic de libertate a putut intra, românii au fost nevoiți să înfrunte realitatea, adică mizeria lor economică, socială, morală, culturală. În acest sens da, Gorbaciov este responsabil pentru ridicarea capacului de pe oală. Iar această confruntare cu realitatea exterioară era inevitabilă. China comunistă este o excepție, pentru că a reușit să profite de zeci de miliarde plătite de capitaliștii occidentali pentru a se dezvolta. Dar și ea e condamnată să dispară, la un moment dat. Singura țară în care planul lui Gorbaciov a funcționat a fost România, unde cripto-comuniștii, să-i numim astfel, au reușit să confiște revoluția populară care l-a înlăturat pe Ceaușescu. Acest „succes” se datorează, fără îndoială, eficienței Securității, care și-a păstrat suficientă putere pentru a impune această cale. Ce s-a întâmplat în România imediat după 1989 era fix ceea ce-și dorea să facă Gorbaciov peste tot în țările din centrul și estul Europei: să alunge vechea gardă, Honecker, Ceaușescu, și să-i înlocuiască cu alții mai tineri și mai simpatici, capabili să seducă Occidentul și să primească investiții’’. Vladimir Bukovski, specialist pe probleme URSS, trăitor în Statele Unite. 9. Madonna 64 ani: ‘’Este o ide proastă să te căsătorești cu mine, acum mă gândesc doar la sex’’. În acest sens, dânsa, se gândește intens la plagiatorul Ciucă, amănuntul cu copiatul excitând-o la culme. 10. Copiii lui Cristi Borcea s-au întâlnit în America. Sunt 9 frați din 4 mame. Ei s-au înscris la un tribunal de sport ??? din Las Vegas în vederea alcătuirii unei echipe de handbal în 9. Urmează ca Federația Mondială de Handbal să modifice regulamentul din temelii. Va dispărea astfel handbalul în 7.