06 decembrie 2020

Țara arde, Diaspora votează

Trebuia să fi votat masiv și pentru parlamentare? Cu câte voturi s-o alege un deputat de Diaspora?

Sau e nevoie de noi doar când trebuie votat președintele? Să trimitem la pușcărie un Dragnea, de exemplu?

Diaspora votează când e respectată.

Nu când îi suflă ANAF-ul în ceafă, care era cât pe ce să fie programat spentru a-i băga mâna în buzunare. 

Nu când guvernul o numără de ouă, obligând-o să se înscrie pentru votul prin corespondență sau pe listele electorale ale românilor stabiliți în străinătate. Intenția a fost să-i împiedice să voteze pe cei neînscriși pe portalul votstrainatate pentru vreuna dintre cele două opțiuni. Țeapă, nu s-a putut. Au fost împiedicați doar cei care nu au putut dovedi că locuiesc legal în țara respectivă. Inclusiv cei aflați în tranzit și cei blocați de pandemie. Dar păcăleala a funcționat masiv, ajutată de proasta informare executată în dulcele limbaj de lemn administrativ.

Diaspora nu are încredere în guvernul României. Nu vrea să-și declare domiciliul în străinătate într-o țară în care nu există fără buletin de România. Trăitul afară, altfel, ne-a învățat să fim practici. 

Diapora s-a săturat de flegmele concetățenilor care cred că ea n-ar trebui să mai aibă dreptul de a vota. Că ei și numai ei ar avea de ales legislativul și cârmaciul. Dragilor, avem tot dreptul să ne alegem deputații și senatorii. Avem tot dreptul să ne alegem Președintele. Sunt și ai noștri. Ieșiți la vot, în loc să aruncați cu pietre în cei care o fac.


27 noiembrie 2020

TRĂIASCĂ 6 DECEMBRIE 2020

1. E ca atunci când cu 23 August 1944. Evenimente d-astea istorice. Țăranii au profitat și au început marea migrație la oraș. Acum e invers. Și, de fapt, la asta se reducea toată morala. Mai mult: niciun guvern de după 90 n-a reușit să burdușească mulțumitor buzunarul tuturor românilor. 6 Decembrie 2020 va fi o cotitură. Va înlocui 8 martie, 1 iunie și 15 august. 2. Așa că ne uităm la Dinamo Kiev cu Barcelona. Puștii de la Barcelona, rezervele deci, le-au dat patru boabe lu’ Kiev de i-au scos fotbalul din cap lu’ Lucescu. Morala? Fotbalul românesc trebuie resetat. Cu totul: de la oamenii din spatele lui Burleanu, federația și ultimul puști jucător la FC ChitilaGiurgiu, dac-o exista, până la spaniolii ăia investori în fotbalul românesc. Și ce punem în loc? Știe Mitică Dragomir. 3. Ne place să ne uităm din când în când la Andreea Esca. Așa că la șapte fără cinci dăm pe Pro. E Cabral. Cui trebuie emisiunea lui? Nimănui, dar noi știm ca dacă întrebăm postul ni se va răspunde că tuturor. Că milioane de români așteaptă Ce spun românii. Emisiune care trebuie programată la matinal, între patru și cinci dimineața, pentru că noaptea e cel mai bun sfetnic și-n felul ăsta aflăm pe bune Ce spun românii. 4. N-a fost să fie Trump, e Biden. Pentru noi lucrurile vor sta la fel: vom cumpăra în draci armament până se rezolvă spitalele. De ce? Pentru că după 6 Decembrie 2020 toți românii vor dormi cu o rachetă sol-sol sub pernă. De ce? Păi, ca să-și apere țara până o șterg. 5. Oare cine l-a pus pe nenea ăla să filmeze bolnavi de C19 pe holul lu’ cutare spital? Oare cine a dat ordin să fie dat pe toată media din țară? E și o melodie de muzică ușoară: Pe Valea Prahovei oare cine, oare cine? Sau: Te rog să-mi scrii oare cine, oare ce. 6. După 6 decembrie 2020, Parlamentul Meu va avea voie să-și suspende singur pensiile speciale. 7. După 6 decembrie 2020 se va rezolva și cu celeba întrebare: Cine a pus căcat pe clanță. Se va hotărî în CSAȚ. 8. Noi am făcut revoluția doar ca să-l vedem pe Dacian Cioloș șef de partid? 9. Cu vaccinul va fi ca cu tabletele, cacofonie intenționată ca să vedeți că nu mint: prin aprilie 2020 ni s-a spus că vor veni 250.000 de tablete pentru învățământul online. Până în 6 decembrie 2020 abia au venit 70.000. Cifre din media. 10. Închidem materialul de față cu o veste îngrozitoare: Criminalul în serie Ion Yutub Popescu, aflat pe litoral cu o afacere proprie, a declarat: Cine n-are Covid 19 să-și cumpere. d

23 noiembrie 2020

Forfecarul și Luminița

Își tăia singur unghiile. Și iarba. Avea cele mai ascuțite foarfeci din ținut. Un ținut albastru la răsărit. I se spunea Forfecarul. Era chemat câteodată să ajute și armata. Tundea soldații bătrâni care nu-și mai vedeau ceafa. Și perciunii tinerilor. Perciuni care ieșeau de sub cască și atrăgeau dușmanul. Odată tunși, soldații plecau și câștigau bătălii. Războaie. Traversau fluvii necunoscute. Câteodată era plecat zece zile, alteori de tot. Cutreiera păduri, dealuri și străzi strâmte de prin orașele în care avea comenzi. Îl chemau regi, actori, mame singure, copii carantinați. Câștiga foarte bine. Își luă două Bentley. Unul pentru emisfera sudică, celălalt pentru cea nordică. Apoi, două Lexus, pentru est și vest. Își dublă numărul de foarfeci, foto. Putea să fie în toate cele patru colțuri ale lumii în același timp. Tundea o mumie la Cairo și pe Lady Gaga la New York. Era ubicuu. Într-o zi primi un telefon. Luminița se urca în copac ca să se pieptene. Așa păr lung avea. Care creștea în cinci minute cât altora în cinci ani. O mai ajuta maică-sa. Femeia lua scara, un pieptene cu dinți de aur și câteodată o greblă când nu avea scara. Asta însemna că atunci soțul ei, tătăl Luminiței, era la furat de gutui din grădina vecinului. Pe Luminița însă începu s-o deranjeze părul prea lung. Îngrozitor de lung. De exemplu, nu mai vedea. Nu putea să aprindă aragazul. Să citească pe ascuns mailurile maică-sii. Să-și vadă prietenele. Să urască sau să se bucure cu cineva. Să mângâie pisica. Așa că puse mâna pe telefon. Forfecarul ajunse în zece minute. O privi pe Luminița și-i făcu un semn. Fata se urcă în Bentley și de atunci nu mai fură văzuți niciodată. D

19 noiembrie 2020

Poveste de dragoste din Berceniul de altădată

Titi Bursuc locuia, acum o sută de ani, într-o casă tip Wagon, pe strada Stoian Militaru, aproape de Cimitirul Bellu. Era de fel dintr-un sat de lângă Giurgiu, al șaptelea copil al unei familii de ciobani din tată-n fiu. Lui Titi nu i-a placut oieritul, unde mai pui că, de la o vreme, parcă se împuținaseră și oile, chiar să fi vrut și tot n-ar fi reușit să-și ducă zilele din ciobănie. Noroc că făcuse câțiva ani de școală, altfel ar fi ajuns vreun marțafoi, doamne ferește să fi dat și-n darul beției, asta le mai lipsea Bursucilor. Acest domn nu este Titi Bursuc, întrucât prezintă mustață. Orișicât, de adus, aduce, mai ales la privire. Sursa foto: „Bucureștii vechiului regat”, de George Costescu Soarta i-a zâmbit larg lui Titi Bursuc când a dat filoxera-n viile capitalei și au început boierii să-și parceleze terenurile blestemate. Dacă podgoriile nu mai dădeau rod, nu le rămânea altă soluție decât să le vândă ălora mai amărâți, care n-aveau bani de case-n miezul Bucureștiului. Așa făcuseră avocatul Barbu Paltineanu și profesorul Anton Colorian cu pământurile lor de pe lângă Bellu, iar Titi Bursuc, venit cu treburi ciobănești la oraș, cu brânză și lapte, mai precis, a aflat și s-a hotărât pe loc. S-a ambiționat, a vândut niște oi, chit că știa că se face foc și pară ăl bătrân, a cumpărat o bucățică de pământ pe care și-a construit o căsuță cu bucătarie, odaie și-un antreu, s-a străduit să crească o mușcată în ghiveci, a găsit o slujbuliță la o prăvălie cu poplinuri, zefiruri și felurite veșminte și articole de botez de pe Calea Șerban-Vodă și s-a așezat, carevasăzică, tihnit, în mahalaua de-i zicea de-acum Comuna Șerban-Vodă. Într-o dimineață, Titi Bursuc a plecat, ca de obicei, spre prăvălie. În drum spre chioșcul unde avea de așteptat tramvaiul cu cai a oprit un „gazetar” cu părul soios să-i ceară un ziar. S-a așezat oftând pe o bancuță, începând a citi știrile cu atenție, subliniind cu degetul titlurile și cuvintele mai grele, până când au început să se audă tropotul cailor și zdroncănitul vagonului cu platformă. Prăvălierul nostru s-a urcat în tramvai, și-a aprins o țigară și-a răsfoit în continuare gazeta, aflând tot felul de lucruri despre pregătirea armatei române pentru campania din 1917, despre foametea din Rusia, dar și vestea că la magazinul Pathefonul au sosit plăci noi și aparate cu safir care nu se uzează niciodată. Titi Bursuc s-a gândit că poate ar trebui să-și cumpere un patefon, cine știe, mâine poimâine îl cheamă la război. Cum viața-i scurtă chiar și fără zăbăuci care se omoară între ei, măcar să apuce a se bucura de o muzică bună în căsuța lui din mahala. La Șerban Vodă a coborât și s-a îndreptat în pas elastic spre prăvălia doamnei Elena, la intersecția cu strada Cuțitul de Argint. Adevărul e că…, ei, da, o cam plăcea, dumneai fiind văduvă și foarte blondă, puțin trupeșă, dar las’ că e mai bine trupeșă, dac-or veni vremuri grele, măcar nu s-o topi imediat pe picioare, ca muierile celea slăbănoage. Acu’, ce să zic. O fi fost de la știrile din ziar, o fi fost de la mațe, o fi fost de la cheful de ascultat muzică la patefon, o fi fost coana Elena mai strălucitoare, mai blondă și mai trupeșă decât de obicei, nu știu. Știu doar că, imediat ce a deschis ușa în zăngănit de clopoțel și a văzut-o pe madamă, Titi Bursuc și-a declarat pătimaș amorul arzător ca soarele de vară, chit că abia ajunsese calendarul la Făurar, dar n-are a face. A iubit-o din vorbe care făceau să-i sclipească ochii coanei Elena de ziceai că-s peruzelele din Comoara Dragonilor. Au stabilit ca în seara cu pricina să meargă împreună la Curcan, cârciuma de vizavi de Bellu, ca să fie aproape și de căsuța lui Titi Bursuc, în caz că… li se făcea frig. Sau somn. Până la urmă, Titi nu și-a mai cumpărat patefon cu safir care nu se uzează niciodată, c-a petrecut toată noaptea la cârciumă, mă rog, aproape toată noaptea, cu coana Elena, niște vinișor din ăla bun, cremvurști cu hrean și cântece lăutărești. Și după aia a luat-o pe coana Elena de nevastă, au făcut trei copii și-au trăit fericiți, mai puțin atunci când o apucau pandaliile pe muiere și bărbatului îi veneau dracii, până la adânci bătrâneți. Parol! Scris de Marilena, în categoria Povești din cartier Berceni, Povești din vremuri vechi.

18 noiembrie 2020

Sirena

Foto, arhiva C.D. Sirena care a apărut la noi în curte după ce s-a revărsat marea, vezi foto, ne-a spus că viitorul afterpandemiei va fi al fizicii sau nu. Dacă da, atunci camionul care pleacă din punctul B, cu șoferul spălat pe mâini și la o distanță de doi metri față de volan și n-ajunge în punctul A din cauza depărtării excesive de volan, deci șoferul este din comuna 1 Decembrie județ Giurgiu și are la activ numeroase furturi intelectuale. Sirena a mai continuat: va mai fi vorba, după pandemie, de fizica sentimentelor, adică nu vei avea voie să te dai la sora din spital care ți-a pus perfuzii iar dacă o convingi să vie la tine în curte pune-o să poarte mască. Să curețe sfeclă. Cartofi. Numai astfel un celebru principiu al fizicii va fi respectat: Dacă o sfeclă și-un cartof pleacă din punctul A, în cât timp ajung în punctul B. Anii vor trece și poporul român tobă de fizică va înfijnța colonii și în Africa, China sau Azerbaidjean. Acolo, în noile colonii, românii vor aplica, mai întâi, fizica în filmele de dragoste: Punctul A se îndrăgostește de Punctul B? Dacă da, când primesc banii de pe filmare? Apoi literatura: Ion, în cămașă albă, apretată, ară în urma calului. Mizerie mare. Dar o vede pe Ioana, gagica arendașului sau cam așa ceva. Sare pe ea. Cămașa apretată nu se boțește, oare de ce? Din când în când, la mulți ani afterpandemie, apare la televizor același președinte, poate nu fizician, dar sigur un fost coregraf la STS acum pensionar ori un fost DIE care s-a ocupat toată viața de usturoiul românesc aflat în dificultate din cauza celui chinezesc sau un fost general SRI promovat din industria muzicală autohtonă. Ei vor spune prin anii 2144 că cele cinci milioane de români aflate în Carpați n-au de ce să se teamă: spitalele merg, autostrăzile merg, școlile și educația merg, patinele merg ?, Cărtărescu a luat Nobelul, turismul al luat premiul TUI, Dăncilă Pulitzerul, și așa mai departe. Sirenei i se făcuse foame. Prea multă informație apasă la stomac. I-am dat ceapă, slană, vin, sarmale, varză, cartofi, bame, murituri, pleșcoi, mici, mămăligă. Adică numai produse românești de care n-avea nicio nevoie în ocean. Dar s-a scurs în valuri mulțumită. Leneșă. Cumva. D.

17 noiembrie 2020

TU

Tu, cetățeanule de rând, ești de vină că au ars oamenii la Piatra Neamț, tu ești de vină că la Colectiv nu a fost condamnat nimeni, tu ești de vină că Piedone e ales din nou primar, tu ești de vină că la 30 de ani de la revoluție unora ca Mitică Dragomir, Petre Roman, Gelu Viocan, Ion Iliescu și multor altora li se deschid ușile de la mașini în semn de respect, tu ești de vină că numești ambasadori și europarlamentari care nu vorbesc nicio limbă străină, tu ești de vină pentru minciuna care ne-nconjoară, pentru dispariția fotbalului și a gimnasticii, pentru gogorițele cu plata datoriilor externe cu ajutorul usturoiului și roșiilor românești, tu ești de vină că nu cucerim Turcia și Bulgaria ca să demonstrăm lumii că și capitala Sofia și Hagia Sofia au fost furate de pe strada Sofia din București, tu ești de vină că Firea sau Sorin Roșca Stănescu, Antena 3 sau Bogdan Chirieac, tu ești de vină pentru turnătoria colosală și ofițerii acoperiți din societatea românească, de Hrușcă sau Toma Alimoș, tu ești de vină că varza, că țăranii, că piețele, că lui Țăndărică de atâta minciună promovată la rang de stat i-a căzut nasul, că marile afaceri ale unor cetățeni români prezentate pe media sunt false, că turismul vinde degeaba vacanțe pentru la anu’, tu ești de vină că drepturi de autor în literatură iau numai Mircea Cărtărescu și încă vreo doi, trei ca el, iar restul scriitorilor mor de foame, tu ești de vină că Tăriceanu își va face un partid aliindu-se cu Kaufland și Stadionul Dinamo, tu ești de vină că suntem mințiți de pe vremea Bechtel cu autostrada Gdansk Constanța, adică de vreo nu-ș câți ani, tu ești de vină de impostura din parlament, fotbal, teatru, edituri, grădinițe, spitale care ne afectează viața, copiii, moșnegii, tu ești de vină de abandonul școlar și încă de multe, multe altele. Ce-i de făcut, cetățeanule? Păi, continuă să te speli pe mâini, să iei meditații la fizică și să te angajezi la bugetarii dați afară de Orban că salariul e superfain. După, mai vorbim! D.

16 noiembrie 2020

Poveste de dragoste

Foto, arhiva C.D. Omul cu ciorapi roșii, vezi foto, venea deseori la școala la care învățam toți cei din județul Giurgiu. Nu venea pentru noi, ci pentru profa de mate care se îmbrăca întotdeauna în verde. Se iubeau. Pentru ea, nu se știe de ce, totul era verde: doi verde și cu doi verde fac patru verde. Într-o zi omul cu ciorapi roșii a venit la școală cu motocicleta. A luat-o pe profa de mate în ataș, da, motorul era cu ataș, și s-au dus pe Lună. Acolo au coborât, au întins o pătură și au vorbit două ore. Te iubesc, i-a spus ea. Nu vreau să te pierd. Nici eu. Vând fabrica de ciorapi roșii a lui taică-meu și ne construim o altă planeta. Știu un loc. Motocicleta mea bate până acolo. Înțelegi? Ce facem cu bunică-mea? O rotim în jurul planetei. O oprim din când în când și-i dăm de mâncare. Bravos, te-ai gândit la toate. Satelit, da, da, satelit o facem. Dar, să te-ntreb eu: cu proful maro de fizică ce facem? L-am văzut făcându-ți curte. Într-o zi, omul cu ciorapi roșii n-a mai venit la școală s-o ia pe motocicletă pe profa de mate verde. S-a auzit despre el că a cumpărat o altă planetă pe care face pentru tot universul ciorapi roșii. La început n-a vrut, dar a fost silit de taică-său. Ne trezeam la școală cu câte un container cu ciorapi roșii. Profa de mate verde plângea. Împărțea ciorapii și plângea. Noi ne puneam ciorapii și ne azvârleam în Neajlov. Un râu roșu. Odată, eu și prietena mea, care vroia să devină profă de mate roz, am ajuns în Ecuador. Pe o plantație de banane. Văzându-ne cu ciorapi roșii localnicii s-au gândit că suntem extratereștri. Ne-au întrebat cum am călători până la ei. Noi nevorbind extraterestreza n-am răspuns. Ne țineam doar de mână și zâmbeam. Localnicii au chemat un șaman. Unu’ negru mare. Și-a dat seama că nu vorbim șamaneza și a început să danseze. Era un ritual ceva. Sărea doi metri în sus, apoi făcea o rotație la stânga. Bătea pământul cu picioarele și făcea un șanț. Își desfăcea aripile și fredona o melodie cunoscută. Cam așa ceva: diruuuuu, raaaaa, di, di, măăăăăăăiiii, diru, diru, raaaaaa!!! Da, cam așa ceva și era foarte frumos. Începuse să plouă. D

14 noiembrie 2020

100 de LeLe

Da, dragă, da, Florica sunt! Ce vorbeam ieri....În noua ordine mondială Bulgaria se va uni cu România. Adică aceeași sărăcie, dar mai mare. Da. Dunărea va fi mutată mai jos, spre Grecia. Turismul lor va fi și al nostru, varza, castraveții la fel. Noi le dăm usturoi, adică devine la comun. Și spălatul pe mâini. Se vor construi staule, ca alea de vite, unde cetățenii noii țări se vor opri și se vor spăla. Abia acum, după unire, după contopire, noua țară va putea ataca Germania. Abia cum. Se fac déjà planuri, știu din surse, altfel nu băteam câmpii. Mă știi! Aici, cu onlineul nu sunt de acord. După cum vezi din CV-urile lor, sunt și elevi de 30 de ani care n-au teminta liceul. Păi, trebuie să învețe și profu ceva de la elevii ăștia. Deci, o anumită reciprocitate. Tu, prof, îl înveți geografie, el, elev, îți arată noile poziții de știi tu ce!! Înțelegi? Și p-asta o știu din surse, am sursele mele. Da, da, și Horeca. Trebuie deschisă și Horeca asta și chiar extinsă și la noua țară, dragă, că aici se bagă toți acoperiții și toți au nevoie de cash. Ai nevoie seara de două milioane, unde te duci? La un Horeca, că lucrează cu bani peșin. Da, va fi o singură monedă. O singură bancnotă de 100 de Lele, primul le de la leul nostru și al doilea le de la leva lor. 100 de Lele vor fi cinci euro. E de la sine înțeles că nu mai trebuie case de schimb. Pentru că cu un Lele te duci până la Paris, până la Londra, până la Istanbul. Va fi o monedă foarte puternică. ȚSKA Sofia se va uni cu Dinamo București și va veni și Ronaldo, dragă, am vorbit eu cu el, vrea doar 200 de Lele, păi? Noua țară va lupta mai ușor la viitoarele pandemii. Bugarii vor furniza salata, noi săpunul. Vom și exporta acest nou tratament. Europa va sta cu ochii pe noi. Viitorul premiu Nobel pentru Literatură va fi al unui scriitor româno bulgar, Mircea Bulgărescu. Volumul de proză premiat se va numi O zi din viața lui GiRu, GiRu e de la Giurgiu și de la Ruse. Cu fotografii de pe Dunărea veche, că aia nouă, cum ți-am spus, dragă, va curge pe viitor pe la Atena și Istanbul, cum voiau vechii Pași din Imperiul Otoman. Și pensiile, da și pensiile se vor mări. Două mii de lei vor fi 200 de Lele și, tot așa, nu vor avea nicio valoare. Noii pensionari vor primi vauchere pentru ciuperci și mure, că sunt din belșug. Dar, mai vorbim noi, te țin la curent. Că io aflu repede te miri ce și n-o să țin în mine atâta informație. Bărbată-tu e la mine, nu ți-a spus? Trăim de vreo cinci ani împreună și plănuim să ne luăm o casă undeva la sud de Varna. Nu ți-a spus? Nu-i nimic, îți spun io!! Pa!! Pa!! D.

13 noiembrie 2020

Fata în Galben

Foto, arhica C.D. Fata în galben trecea întotdeauna pe sub balconul meu. Se ducea la Școala de Fete Galbene și în Parcul Galben de pe strada mea. Cele mai vestite din oraș. Trecea întotdeauna la opt jumate. Aveam să aflu mai târziu că începea cursurile la ora nouă. Am aflat târziu de ea și tot mai târziu aveam s-o cunosc și să fug în lumea cu ea. Deocamdată habar nu am avut de existența ei. Pur și simplu, într-o dimineață, roșiile pe care le cultiva cu dragoste mama mea, într-un garaj aflat la etajul șapte al clădirii, au devenit galbene. M-am uitat la ceas. Era opt jumate. Apoi, flautul la care cânta tata s-a îngălbenit. Tot la opt jumate. Și nu era de rău. Flautul cânta singur capodopere încă necompuse iar roșiile își dublau frumusețea și gustul. Am chemat medicul. Într-o dimineață am ieșit în balcon și am văzut-o. Înaltă, delicată, frumoasă, galbenă cum am zis. O rochie lungă îi ascundea toate formele. M-am îndrăgostit imediat. Ieșeam automat în fiecare dimineață la ora opt. Cu juma de oră înainte ca să-mi dau seama dac-o simt, dacă am să-mi petrec restul vieții așteptând-o. Tata m-a salvat. Fusese chemat să cânte la Școala de Fete Gabene, pentru sărbătoarea lămâilor. Mi-a zis: la Școala de Fete Galbene primesc și băieți. Așa că în trimestrul doi am fost acolo. În clasă cu ea. Asta o făcea și mai frumoasă. M-am cerut să stau în bancă cu ea. A acceptat. Nu mai învățam nimic. Îmi acaparase toate gândurile. Viața de adolescent. A fost o dragoste fulgerătoare, cum numai în clasele mici se-ntâmplă. Da, în clasele mici. Dar și în alea mari. Și în viață. Dar mai e până acolo. Ea a observat. Și s-a îndrăgostit pe loc de mine. Formam un cuplu de invidiat în școală, în oraș, sub balcon. Într-o zi mi-a dat o fotografie, vezi foto. Mi-a zis: fata în Galben sunt eu. Ceilalți sunt verii mei Ionel, Menumorut, Capsali, Vestita, Noemi, Vezuviu, Apador, Tudor și Grădina. Ionel e cel mai bun, cel din stânga mea. Are o mezelăre în vestul orașului, la cinci km de Cibin. Mergem pe la el, ne dă bani, luăm o barcă și fugim pe Mediterană până În Atlantic. De-acolo în Barbados. Mă fut în ea de școală și te iubesc. În Barbados era închis. Pandemie. Așa că cu restul banilor de la Ionel ne-am întors acasă. Unde ea cultivă roșii galbene iar eu cânt melodii galbene la flautul bătrânului. Ne-am dat seama curând că nu era așa rău. Nu, deloc. D.

11 noiembrie 2020

Declarație

Foto, arhiva E.M. Subsemnata Smaranda Fir a sunat cineva la ușă și mi-a adus un mesaj într-un cazan de rufe și n-a plecat până nu i-am cumpărat bicicleta, în imagine, am negociat mult cum m-a învățat pe mine Gabriel Oprea la doctorat și i-am luat-o cu 12 lei dar nu asta este problema, problema e că eu așteptam un mesaj într-o sticlă aruncată în Pacific acum 400 de ani de la piratul Escobar Jill Petrescu din comuna noastră care a câștigat europarlamentarele și s-a rătăcit n-a ajuns la Bruxelles în fine. Mare deranj. I-am dat telefon și mi-a răspuns o sirenă care până atunci a stat cu mine în bloc și se prefăcea că spală scările dar numai în fața ușii mele și i-am spus: băi, Sireno, atât i-am spus: băi, Sireno, îți tai gâtul și Sirena și-a luat mopul și a plecat în munți să reziste până deschid piețele ăștia ca să aibă unde să facă curat, mă rog. Într-un târziu m-a sunat Jill, mânca-l-ar mama și m-antrebat de ce avem nevoie pe pandemia asta și că fetele de pe stradă plecate cu ele la produs nu produceau nimica că le-a greșit vârsta a luat cu el numai p-alea cinci de 80 de ani din colțul străzii, le trimite înapoi într-un cazan. În cazan însă, dle Comisar nu era nicio sirenă de 80 de ani nici măcar de 100 și m-am dus la demonstrația din 8 noiembrie ca să dau jos pandemia, înțelegeți!! Până la urmă am să mă obișnuiesc cu situația cerul va mai fi albastru iar strugurii mov dar să știți de la mine că nu e okei cu onlineul ăsta. Nu sunt chiar atât de bătrână pe cât credeți acolo la secție și totuși în cazan era și-un bilet care mi-era adresat, scria pe el Smaranda și dedesubt te iubesc ceea ce contează și mă cac pe poliția voastră care a primit reclamația că eu am furat bicicleta și trezesc bănuieli în mai multe cazuri acum că tot declar cinstit cum s-a-ntâmplat. Ieri a fost grupul Motley Crue pe la mine și am demolat toată strada așa a ieșit la iveală cu sub strada noastră erau niște daci care inventau vaccin contra la tot ce e nevoie. Așa neprihănită cum sunt, veche și frumoasă, vezi în continuare foto, io tot pe Jill îl iubesc așa hoț, așa netrebnic, așa robinhudist cum e. Și că n-aveți ce-mi face!! Așa să știți, că n-aveți ce-mi face!! Deschid geamul și arunc această declarație pe răspunderea mea în patru vânturi. O găsiți voi! Pa! D

10 noiembrie 2020

POȘTA REDACȚIEI

VALERIU PUȘCAȘ - În toate restricțiile astea am înțeles că la televizor nu-i nicio problemă, putem să ne uităm. Așa că am deschis duminică, 8 nov, pe demonstrația de la Guvern. Vorbesc câteva personaje, vreo cinci, aflate p-acolo, care cu steaguri, care cu măști în mână. Toți zic: ……păi, se poate, domle, au îngropat Horeca. Poftim? De-asta ieșiseră ei la vânzoleala de p-acolo? Altfel erau personaje bine îmbrăcate, care aveau bani de Horeca și uite-așa. Interesant. Era o manipulare, dlor de la Călimara? Apoi, despre piețe. Vorbitorii nu păreau oameni care să se ducă dimineață în Obor. Mai degrabă prin molluri, că acolo țoalele pe care le au nu trec neobservate. Mă rog!! Nu înțeleg cum voi ăștia cu bloguri citite, cum sunteți voi, nu organizați demonstrații cu scandal, cu cai, scuturi, eșarfe, clopotnițe, ATI, mașini blindate ca să vadă Europa câtă demnitate avem și cum nu suportăm noi biată mască. Toată lumea vorbește de Horeca asta. Pe teveuri vedem știri cum că românii nu mai pot de grija biletelor de vacanță pentru 2021, deși știm că se duc în Bulgaria. Ba chiar Ludovic Orban a zis că dă bani de la Guvern la Horeca. De ce? Păi, Horeca ăsta are vile, o mie de lei pe zi din ciubuc. Și dă mâncare dubioasă. Nu vă mai plictisesc, pe final am să vă trimit o poezie dedicată Horeca. Vă rog s-o publicați integral: Ce-ți veni, măi, Horeca, ce-ți veni?! Vezi că-ți trag un pumn!! Poezia asta îi poate lua toate premiile lui Cărtărescu, așa că vă rog să n-o traduceți în toate limbile și nici să n-o trimiteți la Casa Albă în locul banilor pe avioane. Tot înainte, că-i ziceți bine!! DESPINA MARO – Propun ca toată varza rămasă pe câmp să fie strânsă și trimisă la mare, pentru sezonul viitor. În pachetul pe care-l cumpără fiecare să fie trecută, alături de cearceaf curat, măsline decojite, mic dejun și varza. Pe calități: de Lungulețu, de Sovata, și de la televizor, pentru că cea mai multă este pe la Știri. În acest sens trebuie sesizat ANAF, DNA și Joe Biden: ce-i cu varza asta? De ce nu e băgată la ATI în spitale? De ce nu sunt remunerați bugetarii cu ea? Dle de la Călimara, sunt multe lucruri care trebuie îndreptate în țara asta. De-abia așteptăm să vină Valeriu Nicolae la putere!! GIGEL SURDU – Ieri, un mesaj pus în sticlă prin Pacific a ajuns la Marea Neagră după 600 de ani. Exact în dreptul meu. Am scos biletul ros de molii și scoici și-am citit: Nu mai salva România, dacă poți!! Mi-au dat lacrimile, dle redactor, mi-au dat lacrimile. Și mie și nevesti-mii. Agenția Călimara

09 noiembrie 2020

Fotbal: Viitorul - Dinamo

Meciul începe în nota de dominare a ambelor echipe. Apoi, superioritatea celor dintâi este egală cu a celorlalți. Trânte la mijlocul terenului. Întâi câștigă albaștri, Viitorul. Arbitrul fluieră un procedeu greșit iar jucătorul ia mingia sub braț și fuge cu ea. Arbitrul după el. Lupta imdediat următoare este câștigată de roșii, Dinamo. E, de fapt, o grămadă deschisă. Arbitrul iarăși fluieră după jucătorul care fuge cu mingia sub braț. De pe margine, ambii antrenori strigă la jucători arătându-le direcția de atac. În sfârșit. Cei în albastru văd poarta. Dar primii care trag sunt roșii. Poarta albastră e aproape goală, dar cel în roșu trage în tribunele laterale. Mingia zboară peste peluze. Ajunge în Constanța, timp în care nimeni nu se duce după ea, pentru că nu există copii de mingi. Un jucător în albastru atacă înspre propria poartă. Își dă seama târziu. Un jucător în roșu se duce după o mingie ieșită aut și o joacă în continuare. I se atrage atenția. Un jucător cu tichie de aur în cap, Viitorul, singur în fața porții. Dă cu capul. Mingia o ia din nou spre Constanța. Pauză. Cosmin Contra, antrenorul dinamoviștilor este supărat. Credem că pe el, pentru că n-are ce căuta pe niciun teren de fotbal. Jucătorii revin. Se dau trei goluri așa, ca să ne bucurăm noi. E doi unu pentru Viitorul, dar putea să fie și invers. Din nou o trântă. E mai vioaie. Jucătorul iar fuge cu mingia. Mai butonăm, că n-are rost. Pe Realitatea Plus, Plus ?, vorbesc Florin Prunea și Răzvan Boanchiș. Că ce-i de făcut. Ăsta-i fotbal? Ce-i aia naționala de tineret, U 21? Dar Burleanu? De unde vine Burleanu ăsta? În toată societatea românească e câte un Burleanu și nimeni n-are curajul să-i spună să plece acasă că-i prost. Că nu se pricepe. Dar nu spune nimeni nimic. Pe niciun fel de media. Din nou pe teren. Băiatul de culoare cu chica de aur trage iar la poartă. Mingia o ia spre port. Acolo, le cheu, este un vas din Martinica. A încărcat și pleacă. Uuuuuuuu!!!, se aude sirena. Băiatul de culoare cu chica de aur fuge după mingie. Urcă pe vas. Speră să ajungă la Casa Albă, ca să-l mângâie Kamala Harris pe cap. Din nou în studio. Ce caută antrenorii români pe stadioanele de fotbal? Întrebarea este aruncată fără țintă, ca să nu răspunde nimeni. Păi, răspundem noi: Sunt pe teren că poate îi vede Kamala Harris și-i chiamă la Casa Albă să-I mângâie pe cap. D.

08 noiembrie 2020

07 noiembrie 2020

Sperietorul

Fata casierului Belmondo Pion din comuna noastră era o frumusețe. Așa că, în dimineața în care începe povestea noastră, când nici găinile nu ieșiseră la ciugulit și nici mistreții nu deschideau onlineul pentru ora de geografie, Belmondo se duse la fiică-sa și o sculă din somn. Îi spuse: te duci la marginea comunei, acolo unde avem plantat usturoi pentru guvern, și vezi o Sperietoare. De fapt, un Sperietor, că e bărbat. O să te pună să dansezi, nu-i nimic, tu dansezi și-i spui: m-a trimis tata, casierul, ca să-l faci și pe el primarul comunei. Nu contează dacă mai sunt sau nu alegeri. Dacă nu merge, fă-l senator. Dacă nici senator, fă-l ceva mare la Protecția Consumatorului, la Vodafone, oriunde unde nu trebuie să dea socoteală cuiva. Dacă reușești, o să facă investiții masive la noi în comună: autostrăzi suspendate, cârciumi deschise, o cale ferată până la Londra, un port la Dunăre și un aeroport pentru țăranii cu roșii. Înțelegi, Sperietorule? Când termin de dansat, vezi foto, trebuie să mă iei de nevastă, așa a zis în final. E ca-n basmele cu fata mică a Împăratului. Sunt singura lui fată, dar sunt mică rău. Am și zestre: niște acareturi prin curte și o găină uriașă ofițer acoperit. Sperietorul o ascultă cu interes. Îi plăcea de Maricica Pion, o știa de când trecea în zbor pe deasupra balconului ei. Îi spuse: în dragoste, singura victorie este fuga. Hai să fugim! O luă de mână și zburară spre Patagonia. Acolo era un fluviu uriaș, cu aur mult în adâncuri. Își făcură o plută și o luară pe firul apei. Firul se pierdea în pământ. Dădură de un oraș subteran. Era orașul celor care împrăștie virusuri în lume. D.

06 noiembrie 2020

Poveste de dragoste

Foto, arhiva E.M. Elvira, foto, făcea ce știa ea mai bine: cânta la acordeon. Trecea pe lângă o terasă, cerea voie, se așeza și-I zicea câte o melodie de dragoste. Că toți ziceau: bă, asta iubește pe cineva. Sau a iubit. Așa era. Dar să vedem cum a fost. Paul, organistul satului multicolor Cle, cânta și el la acordeon. Tot de dragoste, dar mai pe rock. Mai pe jazz câteodată. Era în stare să cânte un Bonaventura cu ochii închiși. Tot satul se aduna, chiar și veverițele. Veverița albastră Vi îl iubea în taină. Veverița roșie Ci îl iubea în taină. Iar Paul cânta. Când când în clopotniță, când în lanul de usturoi, când cine știe unde. Așa l-a auzit Elvira. A întrebat. I s-a spus de Paul, de orgă de AC/DC, de veverițe, de sfecla de zahăr. Și-a luat acordeonul și-a plecat înspre Cle. Când a ajuns Elvira în Cle era pandemie. Toată lumea se spăla pe mâini. Chiar și Paul. Deci nu putea folosi acordeonul. Au vorbit: Eu, a zis Paul, dacă e să iubesc pe cineva aș iubi pe cineva ca tine. Îmi place sol majorul tău, bașii Hohner, șapca ta șucară, și versurile pe care, proabil, ți le scrii singură. Da. Nimic nu stătea în calea lor. A-ncercat să treacă un urs mohorât cu o paletă de ping pong, dar l-au împușcat. Apoi, Elvira a spus: te iubesc. Paul și-a suflecat mânecile, i-a săltat cămașa și a observat că îi lipsește un nasture. Un nimic. Așa că i-a răspuns: Și eu. Au făcut dragoste în clopotniță. Și pe câmp. Varza crescuse, orzul la fel. Brusc, el a întrebat: vrei să mergem în turneu prin lume? Două acordeoane pe Saint Denis. Două acordeoane pe Olimpico. Pe Arena Q. Vreau, a răspuns ea și s-a apucat să facă o omletă pentru drum. Din opt ouă, că drumul era când lung, când scurt, după cum bătea toamna. La Roma déjà aveau opt copii. Numai unul nu cânta la acordeon, ăla care ținea banii. La Berlin, Merkel i-a invitat la un cârnat. O bere. Putin i-a plimbat prin Crimeea. În satul multicolor Cle și-au făcut un hotel. Primarul satului multicolor Cle citea Pas cu Pas, o carte de orientare turistică. Turnătorul satului multicolor, un poet ratat, i-a spus că hotelul e prea înalt și că de-asta nu se vede de departe biserica. Adică turiștii americani și francezi care bat România și așa mai departe. Primarul s-a răstit la cei doi îndrăgostiți: mai dați, bă, jos din etaje. Era furios. Iar Paul se pare că nu înțelegea. Așa că primarul a scos mitraliera și l-a împușcat. Elvira s-a retras o vreme la mănăstire. Era una în pădurea Mor. Acolo a găsit un acordeon și a plecat în lume cu el. Așa, în sutană. D.

02 noiembrie 2020

Q and A

De ce nu suntem și noi în stare să avem un show de seară ca al lui Letterman? Ca al lui Jay Lenno? De ce nu suntem în stare să facem un film de acțiune măcar ca polonezii? Întrebări simple la care răspunsurile sunt foarte greu de dat. În primul rând că noi avem o singură televiziune. Nu poți să ai un show de seară la Carei pe care să-l vază toată România. Nici măcar la Brașov sau Constanța. Nici măcar la București. Pentru că în primul rând nu ai showman. Marius Tucă? Hm, e un biet vorbăreț incult, lingușitor și pierdut în fața unui interlocutor inteligent. Moraru sau Banciu? Banciu mai are ceva, ceva curaj, atitudine, umor. Meteorica Dana Budeanu? Ionuț ăla de la TVR 1? Singurul care s-ar fi pretat serios să acapareze media pe tema show de seară ar fi fost Florin Călinescu. Dar s-a dus. El putea să vorbească și cu Iohannis, și cu Marin Preda și cu Robin Hood. Bașca cu Delia sau Dan Bittman. Dar la noi, altă-ntrebare, ar fi apărut Iohannis la un show de seară? L-ar fi lăsat Securitatea la mâna unui miștocar deștept ca Florin Călinescu? Altă-ntrebare: ar lăsa Securitatea apariția unui tocșou undeva în țara asta, care să vorbească oamenilor de fericire, belșug, cultură, iubire sau realizări personale? Cu vedetele locului? Nu. Credem că dicuțiile de genul ăsta ar trebui să aibă loc în Parlament. Sau poate la Grupul de Dialog Social? Doamne Ferește!! Multe de spus, dar România se scufundă în primul rând datorită lipsei de șoumeni din orice domeniu. La externe avem numai impostori, la agricultură și la asfalt la fel, în cultură și media așișderea. Oameni care nu știu să vorbească, să zâmbească, să se uite-n ochii tăi, să spună o prostie cu haz sau să-și amintească cum a fost când a băgat pentru prima oară mâna sub fusta nevestii. * Trecem la film. Sau serial, ce vreți. E același lucru. Noi nu putem să facem serialul Vlad. Noi nu putem face lungmetrajul Pruncul și Ardelenii. De ce? Pentru că nu trăim ca cei de peste ocean. Nu ne-am născut ca ei. Nici un mare actor de la noi n-a ajuns mare de pe stradă. Nu mâncăm ca ei. Nici măcar pistoale nu avem ca-n America. Nici măcar un bazin. De actori ce să mai spunem? Singurul film pe care putem să-l facem ca acolo este Ion. Că e cu țărani în cămăși albe la câmp. Că e prost. Și de aceea ei nici nu vor să-l vadă. Și nici să-l facă. Nu mai continui, dar se ivește o altă-ntrebare: cine sunt oamenii ăștia care se opun cu vehemență frumosului românesc, culturii românilor, chefului lor de viață, de iubirile și belșugul lor? Oare nu tot ăia care ne tăiau părul pe stradă prin anii 70 și nu ne lăsau să ascultăm Beatles? Nu tot ăia care tăiau fustele fetelor și ne trimiteau la cartofi? Ba da, da’-s mai tineri. Sunt mai tineri și sunt mai degrabă o grămadă de proști de care nu vom scăpa niciodată. Mai vorbim!! D.

01 noiembrie 2020

O zi din viața generalului Manole Ben Manole, Spital 4 ultimul

Sutele de pacienți care-și așteaptă doctorii în fața Spitalului mai sunt încă costumați. N-au au apucat să treacă pe acasă după Halloween. Cele mai multe sunt femei, pentru că la Flilantropia este și maternitate, sunt haiduce, zâne, pirați, pline de sânge pe față, au săbii și iatagane. Dar și pacienții bărbați de la alte secții au cam aceleași costumații. Unul e mascat în Trump. Altul în Iohannis și-și tot dau unul altuia câte o șapcă. Un rus fură ceasurile. Altul e senator. Câte un doctor apare la poartă și-și strigă pacientul. La chemarea lui, un cerșetor intră după el. Își leapădă din mers costumul și dintr-un buzunar apare plicul. Doctorul îi spune: e băiat, s-a născut de doișpe kile. Și pac, direct la salonul de leuze. Mulțimea din fața spitalului este deja învinsă. Se citesc în ochii lor întrebările esențiale ale vieții: o scăpa?, ajunge cât am pus în plic?, o fi vreun doctor mai bun în oraș?, dacă rămâne fără picioare?, o să ne dea căruț pe asitență socială sau îl plătim noi și altele mai nasoale pentru care ajungi la spital. Sora mă pune la laser și imediat aparatul țiuie a voie bună. În salon e cald, pacienții de demachează, unul leapădă un bostan, iar eu dau drumul, ca de obicei, la Netflix. Azi avem interviu cu rapperul Jay - Z. Mărturisesc că nu am știut ce-i aia până mai deunăzi. Nici de rapp, nici de hip hop n-am avut habar. Ceva 50 Cent, ceva Eminem, ceva Kayne West și cam atăt. Așa că atunci când la Dave Letterman a apărut Jay – Z am tresărit, am devenit curios și, pe fundal, am căutat o melodie de-a lui pe Youtube. Melodia m-a lăsat rece, dar trebuie să vedem de ce Jay – Z a luat 14 Grammy, a fost nominalizat la alte miliarde de premii și are un album, Reasonable Doubt de referință în istoria rapperului. Ce-i aia rapper? Cu ce se ocupă ei? Păi, ei sunt purtătorii de cuvânt ai frământărilor sociale. Mama dvs, de exemplu, are o frîmântare: să dea de mâncare la porc sau să-l dea pe bărbatu-său afară din casă că vine beat și o bate? Ea, femeia, o poate spune doar în livingul personal, dar Jay – Z o poate spune lumii întregi. Și frământările planetei continuă, așa că Jay – Z și alții ca el, la duce prin lume neoferind soluții. Cam asta e. La David Letterman poți să discuți despre Trump. Îți place sau nu. David Letterman este nemulțumit de administrația Trump. Jay – Z cam la fel, pentru că nu a rezolvat nici migrația, nici lupta rasială, nici cu asasinarea lui Floyd, băiatul ăla negru. Jay – Z a avut cam același parcurs pe care l-au avut soliștii din domeniu: familii sărace, mesaje puternice în melodiile lor, iar apoi o nevastă care te pune pe linia de plutire. În cazul de față e Beyonce. Restul, ca să nu mințim, e talent, muncă, afaceri, o casă de discuri, răbdare, prietenie. Jay – Z, de exemplu, a vândut până acum 50 de milioane de discuri. Letterman este ca de obicei, strălucitor. Cei doi se înțeleg de minune, pentru că și Jay – Z este un băiat destupat la minte. Destupat bine. În fața spitalului aceeași pacienți umili, cu plicuri doldora. Unul costumat în cocoș făcea cea mai mare gălăgie: cucuriguuuuuu, cucuriguuuuu!!! și agita o sacoșă de bani. A fost împușcat. Ciorba rezultată a fost un succes. d.

31 octombrie 2020

O zi din viața generalului Manole Ben Manole, Spital 3

De ieri dimineață, la intrarea în spital suntem întâmpinați de Corul Copiilor Nounăscuți. Ei cântă diverse melodii cu care sunt obișnuiți din pântece. Și sunt coruri de cinci, opt, zece în funcție de câți se nasc peste noapte. Azi ne-au cântat bluesul O mătură cu două paie. Foarte frumos. Mă uit în Constituția României să văd dacă e trecut alineatul Corul ca metodă de socializarea obligatorie. Adică dacă n-ai bani, faci cu vecina un cor sau cu toată scara. Te aude administratorul, toarnă și ești dat afară de la serviciu, nu de la meetingul de la Arteziană. Astăzi, din cor s-a desprins un nou născut de 12 ani, care a urcat cu noi în salon. Era deja calificat coșar din cele nouă luni ale nașterii. Avea o meserie. Că dacă n-avea, se făcea senator pe listele lui Florin Călinescu și prindea ceva. Sau îi găsea Valeriu Nicolae un cv onorabil și-l băga acolo. În pat, urmărim ediția de azi David Letterman. Îl are ca invitat pe pilotul de Formula 1 Lewis Hamillton. Băiat d-ăla, cu ce-i în gușă-i și-n căpușă. Civilizat, umor, inteligent, băiat de oameni săraci. La divorțul alor săi s-a trezit în custodia lui taică-său. Care n-a știut vreo câțiva ani ce să facă cu el, până când puștiul Lewis s-a îndrăgostit de un cart. Și de aici, prin muncă, talent și nimic altceva a luat cinci trofee mondiale. Vrea să bată recordul de nouă. Bravo lui. Important la interviurile lui Dave Letterman este chiar David Letterman. Foto. Fără el, vorbele astea aruncate de colo colo sub formă de întrebări și răspunsuri nu și-ar avea rostul. Omul știe să fie cald, tandru, inteligent, prost, hazliu, să râdă copios de bancurile proaste pe care le face. Adică vii la emisiunea lui și te pliezi pe el, și nu este ușor. Pe Bill Gates, de exemplu, l-a pus să-și facă un sandviș imposibil și să-l și mănânce: magiun cu unt de arahide. Sau, pe Amanda Gates, soția lui Bill, să descrie într-o propoziție explozia de sărăcie lucie din lume. Ea a spus: lipsa de prezevative. Cireașa de pe tort a fost însă Barack Obama. Auzisem că-i prost. Vorbe goale. Interviul dintre el și Letterman are o cotă înaltă, vă rog să vă uitați pe Netflix. Sora de la salon ne schimbă aparatele. Dă mai încet unele care țiuie îngrozitor. Și, altceva pe teveul ăsta n-ai? Am schimbat pe interviurile lui Marius Tucă. În primul rând că Tucă nu deștept. Dacă are un interlocutor mai isteț s-a dus interviul. Dăm pe Floarea din Grădină. În mijlocul studioului este o floare urașă. În jurul ei diverși rapsozi populari acoperiți cântă aceeași melodie: Noi suntem floarea mândr’-a țării/dirlidirlidirlida/purtăm mască și măsline/dirlidirlidirlida!! La partea cu măslinele, asitentele bat din picior. Spitalul duduie. Coșarul ăla abia născut e deja pe coșurile soitalului și le verifică. Spune tare: măslinele nu-s aici, sunt la Profi. D.

28 octombrie 2020

O zi din viața generalului Manole Ben Manole, Spital 2

Doamna cu termometrul de la intrarea spitalului mi-a zis că am 36 cu 1: temperatură de general, dle Manole! Dar mie nu-mi ardea de temperatura mea, ci de cea a ostașilor de la Mărășești, că n-a luat-o nimeni. La cea a oștenilor lui Mihai pe pod la Călugăreni. Sau la cea a oastei comuniste care a făcut colectivizarea din 62 de pe meleagurle noastre. Cu capul plin de gânduri m-am urcat în salon. Apoi în pat. Dar în pat nu s-a putut, pentru că noi ăștia care întârziasem din diferite motive fuseserăm repartizați la cules de macaroane pentru prânzul spitalului. Așa că, cât eram de general, am luat lopata și m-am dus pe câmpul din spatele spitalului în lanul de macaroane. Le-am cules, le-am dus la bucătărie. Au fiert și le-am dat bolnavilor să mănânce fără să le mai punem nimic. Așa sunt bune. Apoi am fost pus iarăși în tancul ăla dezechilibrat prin care umbla curentul electric și m-am simițit bine că mă furnica din toate oasele și aveam și timp să mă uit la David Letterman. De data asta o avea invitată pe Ellen DeGeneres. Vezi foto. Poveste de viață babană a tipei. Când s-a aflat că e lesbiană i s-au retras toate emisiunile. Făcut foame cruntă într-un oraș obscur, Oji. Acolo, după ani, și-a adus aminte de ea un regizor care vroia pe cineva într-un rol de marinar. Și brusc, Ellena a reapărut pe scenele mari ale lumii, mai întâi în calitate de stand-upistă. Dialogul cu Letterman e simplu, uman. Acum, Ellena are studioul ei propriu la Hollywood, o clădire babană, dar dialogul dintre cei doi alunecă spre famila DeGeneres, spre viața dusă de Ellena cu soția ei. Totul fără inhibiții, cu căldură și înțelegere, cu mesaje adânci pentru toate femeile chiar dacă nu toate homosexuale. Aplauzele curg la nesfârșit. E vorba de curaj și demnitate. Guralivul Letterman tace. Nu poate să zică nimic. Ce sfaturi să dea unei femei care a înfruntat toată răutatea lumii, a fost umilită la nesfârșit, abuzată de un tată bețiv, și a reușit. Letterman este emoționat de poveștile de viață ale Ellenei. Pentru Ellen DeGeneres lucrează acum o cohortă de oameni, scenariști, regizori, actori, femei de serviciu. Cu fiecare are timp să bea un pahar, să mănânce o înghețată. Toți o iubesc. Chair și Letterman și o și spune. Mâine cică ar fi interviu cu Obama, să vedem însă dacă ne lasă fata cu temperatura de jos. Pentru că la 37 cu 4 intrăm în scenariul roșu și închid ăștia Muzeul Țăranului, unde mai beam și noi, internații, câte un șpriț, mai agățam câte o babă în căruț ca să ne plimbăm cu ea pe Calea Victoriei. D.

27 octombrie 2020

O zi din viața Generalului Manole Ben Manole: Spitalul 1

Patul cu numărul 4 de la Spitalul de Fizioterapie Filantropia este prin lege al Generalului Manole Ben Manole. Adică al meu. E dimineață acum și povestea de azi, a primei zile de spitalizare, are accente comico tragice. Din tăbliile unui tanc dezafectat, două roți au fost puse pe genunchii mei, ai generalului. Curentul electric molcom trecea, o babă din salonul vecin vorbea cu Lucreția și-i spunea să pună mai multă varză că anul ăsta s-a făcut, iar eu mi-am scos un tratat militar de studiu. Moment în care m-a sunat Mirela și m-a-ntrebat dacă am terminat Vargas Llosa, ăla cu mama vitregă, volum excepțional. I-am spus că nu, că tocmai terminam un tratat militar despre fasolea verde din care voiam să fac o mâncare. Nu numai pentru mine, ci pentru tot spitalul. Pentru toată armata română. Pentru alegerile din 6 decembrie. Curentul mă furnica. Mă simțeam în stare să alerg sute de metri. Doctorița m-a oprit. M-a și dat jos din pat și m-a trecut la celălalt aparat. De aici se auzea o babă din alt salon care vorbea cu altă Lucreție la telefon: maică, e la varză, de să-ți pui și-n cap. La foametea care va să vină peste iarnă, să vezi ce bună o să fie. O facem cu te miri ce. Da, da!! O să-i placă și lui Nelu, stai liniștită. Moment în care m-a sunat Mariana: te uiți pe Netflix? Bagă David Letterman. Bag. Interviu cu Kim Kardashian. Foto sus. Cam diformă gagica, curul cam mare, dar frumoasă, umor, deșteaptă. Spune: dacă apar pe Instagram cu un ruj, cinci milioane de americani îl cumpără instantaneu. Mai spune: erau să mă fută unii într-o cameră de hotel. Letterman: n-ai voie cu fut în interviu. Forță, nu glumă. Urmează apoi un regal, interviu cu Robert Downey Jr.
Fiind prin clasa a zecea, n-a mai terminat liceul și a golănit până pe la 38 de ani. Dar, ce să faci, familie de artiști, nu glumă, așa că i-au întins o mână, că niciodată nu e prea târziu. Acum își întâlnește jumătatea. Foto mijloc. Femeie cu majuscule. Se îmbogățesc din actoria lui Robert. A lăsat băutura din cauza femeii. E în sală. Merita. Au crescătorie de alpacale. Letterman mărturisește că și el a fost la vreo trei dezalcoolizări. Se vede pe el. Amândoi au un umor nebun. Calitate și dezmăț lingvistic. Umor, ironie, sunt pe-acolo și două vaci pitice. Trebuie mulse. Robert a crescut cu comicsuri. Se vede. N-a ratat nimic. Așa și vorbește. Așa și joacă. Nevasta lui râde. Se vede că se iubesc. Asta-i tot ce contează. Aflat în vizită în gospodăria lui Robert, Letterman strânge gunoiul porcilor. Hohote de râs. Doi oameni. Atât. Doctorița îmi spune să viu data viitoare cu pantaloni mai largi. Ca să treacă cracul mai ușor peste genunchi. Am să spun asta la garnizoană. Și iar schimb aparatul. Câteva fiare pe genunchi. Două legături solide. Iar trece curentul prin ele. Prima babă, care vorbea cu Lucreția, mai apucă să spună: Las’ că vine ea primăvara și ieșim cu varză din ea. D.

23 octombrie 2020

Europa se-nchide

Se-nchide Europa, fraților. Acuș, acuș, prin noiembrie. În afară de masca obligatorie și de chiuveta cu apă de spălat pe mâni, ne vom mai agăța de gât pancarta ÎNCHIS. Fiecare va sta acasă la el. Faliment pe avioane, pe vameșii care mai ciupeau câte o arte de citit la controale. Ca să mergem până în Franța, de exemplu, va trebui să stăm în carantină șapte zile la Otopeni, apoi alte șapte pe Charles de Gaulle. Paișpe. Te duci unde ai treabă, pe lângă Saint Denis, și găsești închis. Zici că să-ți tragi o mulatră, ca să-ți treacă obida, dar și la mulatre e-nchis. Înapoi pe Otopeni. După șapte zile apare Rafila. Cu un formular. Trebuie să te înscrii în psd, să știi să lucrezi în online sau să vorbești la Gâdea. Semnezi! Ești repartizat la o școală ajutătoare neterminată. De fapt un fost restaurant din Centrul Vechi. Apar polițistul, sanitarul, ăla de la mediu, bufonii ANAF, și o gagică căreia i-ai promis când nu era pandemie că-i faci rost de o garsonieră cu lift și bară interioare. Vor bani. În bancnote cu Covidul pe ele. Iohannis va ieși pe teveuri și va vorbi. Întâi va tăcea șapte zile, apoi va vorbi un minut de 6 decembrie, după care va mai tăcea șapte zile, adică carantinarea obligatorie. Începe criza economică și alimentară. Albanezii vor invada Italia ca să cumpere ouă. Francezii vor invada România ca să citească Cărtărescu. Turcii ca să-și mărească haremul, lucru de altfel destul de înțelept. Bulgarii vor cutreiera Europa cu castraveți și salată. Grecii la fel cu sirtakiul lor. Din când în când, la orizont, apare un vaccin american. Ca să vaccinezi nouă miliarde de oameni durează vreo cinci zeci de ani. Timp în care se nasc alții. Cărora, ajunși pe Otopeni, Rafila le dă câte un formular. Te înscrii în psd, trebuie să ai online-ul la tine, și să te uiți la cine e în locul lui Gâdea. Gâdea de-atunci este căsătorit cu Elena Udrea. Au împreună mii de copii, printre care Tăriceanu, Mitică Dragomir, Dan Bittman, Norica Nicolai și Marian Nistor, ultimul fiind rapsodul autorizat al pandemiei. Sau poate e Tudor Gheorghe și nu mai știm noi. În final, de-atâta spălat pe mâini, România va începe să ducă lipsă de apă. Cauză din care va schimba Constituția. Se va scrie una modernă cu un singur alineat: Dacă nu-i apă, mâncăm cozonac. D.

22 octombrie 2020

A star is born

Mai întâi Relu a zis că A star is born dar noi l-am contrazis că întâi born și după aia star, dar n-a contat pentru că pe vinilul filmului, disc dublu, nu era doar Lady Gaga ci și alți actori din film așa că era normal vorba de mai multe stele și ne-am bucurat că însemna că suntem și noi. Lupașcu ne-a relatat apoi despre onlineul soției, Florentina, profă la școală. Singură în clasă cu o cameră pe ea. Elevii sunt acasă și urlă mereu: doamnă, nu auzim, și atunci vine directorul școlii și zice că netul nu e bun și ziua se suspendă până vine alta mai bună.
Formația Savoi a tras 60 de discuri la Electrecord, iar Marian Nistor, nasolul ăla, a compus pentru Corina Chiriac și Angela Similea și erau melodii acceptabile, unele hituri, dar Savoi n-a înregistrat 60 de discuri e imposibil poate 30 așa că ne uităm pe google și sunt numai 17. Bem un Aligote sec. Merge. Băieții au fost la Brezoi și Tușnad. Concerte de pandemie. Subțiri, cu mulți români, dar interesante, că românii s-au străduit să aducă noutăți nestând cu sula unor formații americane în spate. Bravo lor, apoi cică la Quantic este un concert Alexandru Andrieș la care nu te poți duce, pentru că el cântă o singură melodie de când e, ca și Al Dimeola, ca și Tudor Gheorghe. În schimb Hano a cântat mișto la Quantic și aflu că acolo e o grădină mare, elegantă,, o sală mare, utilată bine, adică era Ecranul de pe vremea lui Ceaușescu. Urci sus pe dealul Cotroceni, are și parcare. Apoi, informațiile despre filme. Vedete. Concerte. Uiskiul pe care-l bea familia Birișteică. Pepsiul băut de Sorin și un schimb de discuri. Terasa s-a animat. Iar noi vorbim în continuare unul peste altul. Așa-i mișto, așa-i în< div class="separator" style="clear: both;">
fiecare miercuri. Treceți și vorbim și cu voi, Mendeleev 4. D

21 octombrie 2020

La mulți ani, Ion Dichiseanu

N-am fost niciodată interesat să-l văd pe scenă pe actorul Ion Dichiseanu. Nu știu de ce. Când vedeam afișul cu el ocoleam teatrul. Dar, a făcut și numeroae filme, iar pe Cinemarom, mai ieri, i-au tras un medalion aniversar: împlinea nu-ș câți ani. Ne-a stârnit curiozitatea. Și uite așa începe filmul Clipa, regie Gh Vitanidis, unul din cei mai supermediocri regizori români. E vorba de o uzină chimică ceva, cu recipiente înalte de 50 m în care clocotește ceva pentru binele comunismului. Dar se strică ceva la niște roți sau țevi. Așa că omul care răspunde de ele, Ovidiu Moldovan, e chemat la partid. E certat de Octavian Cotescu, Emanoil Petruț și alții. Că ce-ai făcut, măi, nene? Ovidiu Moldovan, un pârlit de inginer pleacă plângând. Se duce la directorul general al combinatului, Ion Dichiseanu. Acesta, om dintr-o bucată, îl înțelege. Îi dă curaj, și numai ce pleacă inginerul din cabinet că ditai directorul se duce, aleargă, se cațără mai bine zis, pe platforma combinatului de unde-i face semn o gagică. Mi-am zis: io-te, nene, ce curaj pe Vitanidis, să-i pună să facă sex pe cazanele cu chimicale și fum. Dar n-a fost așa. Nici unul din cei doi nu și-a tras hainele, nu și-au aruncat chiloții cum vedem în filmele americane, ci se uită la niște planșe pe care fata le avea la ea și care erau soluția pentru avaria combinatului. Un film foarte prost, în care excela Vitanidis, decent însă rolul lui Dichiseanu. Am zis că-i destul, dar începe, în regia altui mediocru, Virgil Calotescu, Ultima frontieră a morții. Aici, Dichiseanu, este ofițer neamț. El pune să danseze niște țărani români în costume populare, apoi îi omoară. Costumele, aici, n-au niciun rost, sunt puse probabil ca să vadă americanii că și noi le știm cu filmul, cu dansul, cu hăulelile, nu numai ei cu Lady Gaga aia.
Când să trecem la emisiunea Noapte bună copii, care ne este adresată, începe un alt film cu Ion Dichiseanu, Porto Franco, în regia lui Paul Călinescu, ???. Filmul e din 1961 și se întâmplă într-o barcă. El conduce barca cântând. Ea e topită. Vântul le umflă părul, deși se vede că barca stă pe loc. Nu-i nimic, își zice fata, dacă nu stătea pe loc nu puteam să-l pup, și pac călare pe Dichiseanu care se descurcă cu amândouă, și cu barca și cu fata. Or mai fi și alte filme românești cu Ion Dichiseanu, în care actorul nu face roluri memorabile. Altfel am fi auzit. Am fi văzut. Dar, la minima rezistență, asta i s-a propus, asta a jucat. Oricum, dânsul este o figură boemă, supermondenă, și credem că rolul ăsta i se potrivește cel mai bine. La mulți ani, maestre! D.

20 octombrie 2020

De-ale media

Așa cum spuneam deunăzi, vom uita mersul la cinema, și atunci va trebui să ne uităm, unii dintre noi, pe tv la canalul Cinemarom. Ăla cu filme românești. Vedem Pentru Patrie de Sergiu Nicolaescu. Trupele române atacă și atacă susținut. Adică susținut de muzică, pușcoace, pistoale, săbii. Unii călare, unii pe jos. Turcul însă, nu se lasă. Turcul e Colea Răutu și are un ibric albastru pe cap, semnul otomanilor. Românii atacă strigând, turcii la fel. Turcii sunt câtă frunză, câtâ iarbă, românii la fel, cel puțin așa se vede în imagini. * Trecem mai departe. Aurul, Pruncul, și Ardelenii, regia Dan Pița. Ceva cu vestul sălbatic. Cu Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și Ovidiu Iuliu Moldovan. Ilarion joacă la fel ca-n filmele cu ingineri, Diaconu se ține după el cumva, iar la final cei trei pedepsesc tot vestul trîgând în toate părțile, luând tot petrolul, aruncând, de bucurie, cu căciulile de pământ. * Mutăm pe Canalul 2 al TVR la Frați de Viță. Aici, doi frați, Păduraru, se plimbă de colo colo cu niște pahare de vin în mână. Vin de Cotnari. E bun? E bun. Dialogul e nefiresc, fals. Este ca Muzeul Satului din București, care n-are viață în el: te uiți doar la niște ziduri și garduri. Așa și aici. Se aude cu ochiul liber că cei doi au învățat pe dinafară un text și-l spun prin viile din Cotnari. Cea mai tare poantă, la care se râde copios, este atunci când unul din frați zice ceva de vinul Frâncușă de Cotnari, foarte bun de altfel, iar imaginea stă pe Galbenă sau Grasă de Cotnari. Emisiunea e tristă, n-are umor și atunci trebuie să schimbi canalul pe Bravo, ai stil!! * Aici, un juriu ridicol, cu una mare și grasă verde toată cu cercei roșii și buze albastre, apoi unu Muscalu sau Botezatu, că seamănă, ceartă niște fete pe care tot ei le îmbracă. Că așa e emisiunea: îmbracă niște fete cumva, apoi ele trec pe un podium prin fața lor, înjurându-le ca la ușa cortului. * Mai departe. Vedem AlephNews. O știre ne atrage atenția: o fată mișto, 25, face pălării unicat. La Constanța. Imaginea e pe ea. Întradevăr, civilizate, moderne, colorate, accesorii uitate de toată lumea, dar atât de mișto. Seara vine cu Marius Tucă. Tocșou adică. La care n-ai nevoie să te uiți că nu afli nimic, așa cum nu aflai nici pe vremea tocșourilor lui Marius de la Antenă. * Apoi, Trump și Biden. Despre șomaj, China, banii lui Biden din Ucraina, fiul lui Biden, Trump cu Virusul, artiștii care țin cu Trump, artiștii care-l vor pe Biden și lacrimile celor doi din final la aflarea veștii că Tăriceanu și-a dat demisia. D.

19 octombrie 2020

Nebunie la Giurgiu

Vrem să vedem dacă autostrada Constanța Gdansk funcționează și nu-i iar vreun Bechtel doar pe hârtie și ne suim în mașină cu direcția Gdansk. Am luat și de-ale gurii că nu se știe. Ceva copane, cirești, apă pentru două persoane. Primul oraș apărut a fost Giurgiu. Am oprit. Era vânzoleală mare de la turism. Unul din cele mai vizitate orașe românești de americani, nemți și bulgari. Pe Dunăre, câteva transatlantice de croazieră. Americanii vindeau pijamale marca Bjon Borg, românii pește congelat din import scos chiar atunci din apele Dunării. Nemții debarcau bere pentru un octoberfest, românii reîncălzeau ciorba de pește veche de o săptămână. Bulgarii vindeau ulei de-al lor de la Metro din Ruse, românii cumpărau în neștire că făceau economie. La o sută de sticle economiseau cinci lei. Buni pe pandemia asta. Când toată hărmălaia asta de oameni a auzit că în centru Giurgiului își lansează Marina Almășan o carte, au lăsat totul și s-au dus peste biata femeie. Vezi foto. Explicabil: în Giurgiu nu există librărie, dar Marina știind a dat lovitura. Miile de turiști, că asta era ținta, au plecat cu cartea Marinei sub braț. Apoi, vânzoleala pe Dunăre a continuat. Mii de scafandri francezi și unguri căutau trofeul de la Trianon, canotorii români se întreceau cu ei înșiși, congolezii vindeau clătite cu ananas, taurii se împerecheau pe toate străzile, iar din metru în metru erau cozi la spălatul pe mâini. A fost momentul, spre ora două, cam așa, când orașului i s-a decernat diploma de cel mai vizitat oraș de pe autostrada Constanța Gdansk.
Am rămas surprinși. Pe cine să întrebăm despre turismul ăsta năvalnic? Ne-am dus la Cârmaciul orașului. Vezi foto. Ne-a spus: și asta nu e totul. De mâine, turiștii vor avea, ca la Avignon, teatru pe toate străzile. Am angajat un fost director, care scrie câte o piesă pe zi, l-am numit pe Mircea M Ionescu, și l-am lăsat să se desfășoare în oraș. Avignon va fi mic copil, Sibiul va dispărea, iar cei de la București vor demola Naționalul. E vorba de îndrăzneală, dragii mei. De curaj, de voință, de bani. * Cârmaciul obosise de atâtea explicații. Îi troznea cârma în mâini. Ar fi vrut să se culce. Orașul ăsta îl obosește. Somn ușor. D.

17 octombrie 2020

HOROSCOP PROVIZORIU

CAPRICORN.Virusul lua-l-ar naiba. Umblă de colo colo în Casa a V a, a VI a, în conjunctură cu Jupiter. Cu Jupiter? Nu cu Pluto? Măcar aduce bani? Sănătate? Dragoste? Nu, n-aduce nimic. Doar teamă. Frica pune stăpânire pe tot. Ca-n Contagion. Ca-n Comisarul Moldovan, că te temeai să-ți bată la ușă. Dar ne spălăm pe mâini și trece. Ne punem masca și trece. Ne măresc pensiile din nou și trece definitiv. Un telefon: Alo!!! Generalul Manole Ben Manole? Da! Când pornim războiul contra virusului? Când îl batem? Frunzele toamnei mai stăruie. Cu ce culori pot. La orizont o idilă. Vorbești cu ea la skype: Idilo, ce faci? Idila: Mă uit la ultimul Luc Besson. Cam ca Nikita așa. Nu mai circulă 41. Ceva la metrou, dar nu-i nimic, ieșim mâine seară în piață. În Crângași nu e virus. Virusul nu se apropie de cartofi sau spanac. De roșii sau de chiloții ăia chinezești de la intrare. Mai e și Saturn. Intervine și el și totul se aranjează. Că până când să-și facă de cap virusul ăsta? Că mor toți ăia pe care trebuie să-i alegem pe 6 decembrie anul ăsta. Vezi că nasc. Gemeni, da, gemeni. Deși se pare că nu sunt ai mei. Virusul face modificări în organism. Și în politică. Ai văzut PSD. Dă cu ei afară. Nu-i corect, pentru că până în casa a VII a n-ai voie. După aia, n-ai decât. Ș-apoi, dacă minte omul și n-a făcut geografia ce-ai cu el? Cui mai trebuie? În Parlament? VĂRSĂTOR. Pluto influențează zodia și nativii își cumpără plapumă. Așa că mă sună Idila: mi-am luat plapumă. E roșie cu spume. E de trei personae. Ba chiar de patru. Că patru și suntem cu ăștia doi negri mici. Pe unu l-am chemat John Coltrane, iar pe altul Bill Frisell. Sunt cu telefonul în bucătărie și observ o atracție între inelele lui Saturn. Așa că ai grijă când îți dă banii pe card. Să-i numeri bine. Ne trebuie mai mulți luna asta, da, până-n clasa a IX a, că Bill are astm, John are sinuzită și costă, costă mult. A venit soacră-ta. Întotdeauna vine de Vărsător. Niciodată n-am pomenit-o în Taur sau Fecioară. S-a vopsit. Da, e albastră și chiar și dinții și i-a vopsit. Roșii. Nu mai poartă chiloți, zice, că zodiac ei, Săgetător este la ananghie deși știam că trăiește în viitor. Viitorul, dragul meu, vine peste noi. Ce!, vorbeam noi la telefon de pe stradă? Ai grijă duminica asta. Primești un bilet. E de la amanta ta. Nu-l desface, adu-mi-l mie ca să văd ce scrie în zodiac ei. Să nu te mintă. SCORPION. Nativii stau prin casă. Se ascund de virus. Cu săpunul în mâini. Sună din nou Idila: am insomnii. Doar cinci minute am dormit și am visat că eram amândoi pe autostrada aia americană spre Gdansk. Indicatoarele erau numai în americană și n-am băgat de seamă când am eșuat în Baltica. Tu te-necaseși și io nu te-am putut salva. Doar te-am scotocit în buzunare ca să dau bani la descarcerare. Așa că ai grijă. Mare grijă. Te iubesc, a ta Florica! Agentia Calimara

16 octombrie 2020

Două la un leu - 73

 Am zis să fie două, chiar dacă am numai o știre, dar 2 (două) statui s-au furat de pe ușa unui sediu al poliței din Malmö.

1. S-au furat statuile de la poliție, dar poliția n-a fost în stare să le găsească așa că

2. poliția cere public ajutorul populației ca să găsească statuile furate de la secția de poliție

POȘTA REDACȚIEI

IONEL MURUMURE. De cum ați văzut-o pe Viorica Dăncilă v-ați îndrăgostit de ea. Versurile dvs stau mărturie: Supla mea/Partida mea/De cum te-am văzut/ A crescut așa ceva în mine. Foarte frumos. Mai aveți, vreți să faceți un volum. Vă ajutăm. Ne mai place și cea cu ariergarda. Cităm: Ariergarda m-a făcut să te văd așa cum ești mândră puternică obositoare frumoasă inutilă, dar pentru mine ești totul, ca soarele, draga mea. Căutați-ne la redacție. MARIA STROPȘOREANU. Vecinul dvs vrea să mute gardul ca să cuprindă și curtea dvs în a lui. Vrea să construiască adică o stație de metrou mai funcțională decât cele șapte din Dr Taberei. Apoi, pe o potecă asfaltată, tot din curte, vrea să facă un bloc de 10 etaje, chit la dvs în sat nu-s decât case cu un etaj. Lăsați-l, dnă! E vorba de progres aici, de civilizație. Da, spuneți în continuare, dar wc-ul e tot în curte, are o singură ușă și i–a făcut cartelă magnetică. Îl pot folosi doar cei ce trec cu metroul și ăia din bloc. Vă repet: noi suntem un sat la 50 km de București, ce rost au toate astea? Progresul doamnă, progresul. VASILE COLON. Bună treabă face Valeriu Nicolae. Bună de tot. Dar, la următoarele alegeri cum îi vom putea schimba pe toți? Sau ajunge numai el, un parlament format dintr-un singur om? Nu s-a mai pomenit. Și tot el și președinte? Încurcată situație. GINA POPESCU. La noi în parc, Buculei, celebrul sculptor, a făcut un monument intitulat, Să alegem fără CV, citește sivi. Și sunt sculptați milioane de oameni cu cv-uri false. Cine i-a dat banii? De ce e așa de talentat Buculei? VLAD DINAMO. Dacă ne închide școlile, să ne bage direct în PSD, ca să ardem etapele. De acolo în SNSPJ, apoi undeva la consiliile județene, parlament, diplomație, secrete de stat. Eu aș vrea să fiu ambasador în USA. Ești prea mic, îmi spune mereu mama, n-ai decât cinci ani. Păi, dar, dragă redacație, noi ăștia, geniile, de mici am făcut carieră, nu-i așa? Așa e, dragă Dinamo. DANIEL GROZAVU. Vreți să săpați pe sub redacția noastră, ca să vedeți unde ținem banii. Dacă găsiți casa de bani e simplu. Puneți dinamită, legați un tanc de casa de bani, trageți și asta e tot. Foarte bine. Vă așteptăm. Agenția Călimara

15 octombrie 2020

Două la un leu - 72

 Mă scuzați că întrerup șuvoiul creativ al lui Denis, dar m-am trezit inspirată de dimineață și mi-am zis că ce mișto ar fi să scriu Două la un leu. Proaspete, din Suedia.

1. Incendiu la unitatea de pompieri, S-a întâmplat azi-noapte, la Höör. Sper cå pompierii s-au deplasat la fața locului în timp record. 

2. Autoritatea pentru nu știu ce din Suedia despre sex pe vreme coronavirusată: mai mult sex online, mai puțini parteneri, fără săruturi. Ca-n căsnicie.



Autostrada cailor

Calul lui Ștefan cel Mare bântuia de unul singur pe Cașea Moșilor. Căuta o adresă. Că, domnitorul îi spusese: te duci la nr 89, bloc A sc 4 și urci la etajul opt. Tipul de acolo, unul Calendar Stroescu are să-ți de cinci zeci de mii de euro, bani pe io i-am împrumutat înainte de Podul Înalt și care acum trebuie să valoreze câteva milioane. Îi iei și-ți refaci viața. Multe nu știi să faci, dar te duci în Obor, zici c-am zis io, și milițienii ăia de-acolo își vor repartiza câteva recipiente uriașe. Le umpli cu apă. Pui Oborul să se spele pe mâini. După aia, umbli cu ligheanele alea, că ligheane sunt de fapt, prin toată țara. Cinci lei spălatul cu săpunul tău. Dai lovitura și nu pleci la Paris că și la Paris e virus. Nu, te retragi înapoi în Moldova. E de viitor. Americanii fac o autostradă și tu jefuiești la drumul mare cu câțiva băieți din Iași și Piatra Neamț. Pui umărul adică, la reconstrucția țării. Faci biserici. Le umpli de femei. Îți dai seama, câte pelerinaje? Trimiți un cal în parlament, ca să-ți protejeze interesele. Cum te chiamă? Covrig. Armăsarul Covrig.
Iapa Suzana, de-o frumusețe rară, scăpase din manejul unui securist român emigrat la Lausanne. Tropăia acum pe Calea Victoriei. Întră la magazinul Muzica și întrebă de Madonna. Nu era acolo, era doar afiș. La Statuia lui Carol îl înjură pe armăsarul lui Carol că își aduse aminte că-i refuzase o pizza la Roma când se iubeau amândoi, de!!, tinerețea. Era obosită. Își luă o cameră la Athenee cu fân, baie pentru bălegar și toate alea pentru cai. La televizor erau imagini din Obor. Un armăsar, mamă, mamă, dădea cu copita în unii care nu vroiau să se spele pe mâini. Ce mișto. Se duse în Obor. De cum o văzu, Covrig, căzu lat. Dragoste la prima vedere. Îi spuse Suzanei de autostrada Moldova și de reactoarele de la Cernavodă numai bune de șutit, mai ales că erau făcute cu bani americani, adică dați tot de români, dar de ăia americani amărâți, care cerșesc prin Obor. Cei doi, de bucurie și iubire, făcură pe loc dragoste, în fața unei tarabe de sfeclă și o luară la trap spre Moldova. Unde zicea Ștefan. Au ajuns relativ repede. Locul era plin de oameni și animale care deja împărțeau banii americanilor. Mai rămăseseră cinci lei, și autostrada nici nu începuse. Îi luară și se stabiliră la Podul Înalt, loc în care se mai trăgea încă cu archebuza pentru viitorul patriei. D

13 octombrie 2020

Sergiu Cioiu 80

Îmi sună telefonul. Sunt în mașină, mă duc spre Green la concertul aniversar Sergiu Cioiu. E Delia. Îi spun ce fac. Zice: cine-i băiatul? După nume pare român sau cam așa ceva. Pe la Calea Moșilor, din nou telefonul. E Cătă. Zice: și ce, are să-ți dea bani? Cobor în Romană și din nou. E Cristi. Zice: ce cântă, bă, n-am auzit.
Sergiu Cioiu a iubit muzica de mic copil. Avea doar o lună sau două, își lua pianul și mergea într-o pădure de pe lângă București, locul nașterii. Cânta într-o poiană și frunzele, veverițele îl ascultau. Probabil că aici sunt rădăcinile celebrei lui melodii Cântecul vântului. Apoi, spre prânz, strângea pianul și se ducea la masă. Și aici cânta. În funcție de ce era de mâncare cânta jazz, swing, șansonete și folk. Îi compunea cel mai des Alexandru Mandy. Căuta versuri de Marin Sorescu, M.R. Paraschivescu sau Romulus Vulpescu. Din perioada asta, a alăptatului, rezultă și câteva premii la Mamaia. Vocea sa specială îl face pe Paul Urmuzescu să-l pună pe coloana Tripticului, un film dedicat lui Brâncuși. Este în culmea succesului. Și emigrează. Se spune că, în avion, Sergiu a luat cu el un pian, ăla de când era mic, o trompetă, un acordeon și o țiteră, interpretând pentru echipaj melodiile lui mișto: Primul loc pe pământ, Cine a găsit tinerețea mea, Glasul tău și binențeles Cântecul vântului.
Astăzi, Sergiu Cioiu a împlinit 80 de ani iar terasa Green Hours s-a umplut de lume. Flori și șpriț. Sergiu a cântat o oră jumate antrenând toată lumea. S-a bătut ritm, s-a chiuit pe mese, s-a dansat. Cu acompaniament excelent, chitară Ionuț de la Supermarket și un nene cu nume polonez la pian. Moș Florin Lungu mi-a spus că polonezul e baban, o să-l vedem la Gărâna într-un concert de acordeon. LA MULȚI ANI, SERGIU CIOIU!! D

12 octombrie 2020

Câteva cuie-n cap

Buna mea prietenă, doamna M.G., a trebuit să-și opereze fata pe creier. A treia intervenție. Doctorul de la Spitalul Bagdazar le-a spus că o poate programa prin octombrie 2055, așa de ocupat este. La vederea plicului cu bani a programat-o pe tânăra fată, îi vom spune S, a doua zi. Cele două femei s-au prezentat a doua zi la operație. Tânăra S a fost introdusă într-un wc decorat de Cătălin Botezatu, duhnind a parfumuri Gwyneth Paltrow, cu capace de toaletă din aur masiv și a fost îmbrăcată în țoale de operație, pusă într-un căruț și pac, pe masă. În jurul capului i s-a pus un cerc platbandă de oțel, medicul a bătut câteva cuie, a desfăcut calota craniană, a mai strâns trei șuruburi și gata. La reanimare cu ea. Ba nu, nu vă grăbiți. A fost trimisă acasă cu metroul care trece pe acolo prin Apărători. Vreun control, ceva? Nu. Peste șase luni. Concediu de odihnă? Nu, pentru că totul s-a făcut ambulatoriu, operația pe creier fiind ceva banal, ca o apendicită. Acum, biata S, are dureri, vrea să vorbească cu medicul. Nu se poate. Dacă e programată peste șase luni numai atunci se pot lămuri problemele apărute. Cam așa ceva și situația nu este așa veselă cum am prezentat-o eu. E mai gravă. Cum suntem convinși că mersul la sala de cinema, la film, va dispărea, încercăm de-o vreme să ne obișnuim cu Netflix, HBO și alte platforme cu filme online. Așa că butonăm pe Cinemarom. Pruncul, aurul și ardelenii. O naivitate de anii 80 a lui Dan Pița cu Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și celebra Marga Barbu. Filmul nu trece și atunci ne ducem pe Netflix. Serial indian: Băieții răi ai Indiei, unde ni se prezintă un documentar despre un joc piramidal cu milioane de fraieri care nu și-au recuperat niciodată banii. Bun, foarte bun. Pe urmă Norvegia România. La început am crezut că joacă aceeași echipă, așa de tineri, așa frumoși și așa de mult semănau jucătorii. Rădoi e de vină. El nu reușește să-și aducă jucătorii la careul advers ca să tragă la poartă. O fi greu, nu zic, n-ai cu cine, nu zic, dar măcar să vedem intenția jucătorilor români de a egala, de a conduce, de fura mingia, de a dribla, pentru că driblingul este o a doua mare problemă a naționalei: jocul de unu la unul.
Pe Pro este Drumul Oaselor, tot cu Florin Piersic și Marga Barbu. Cu pistoale și semințe, cei doi se ambiționează să caute prin deșertul Bărăganului Decretul dat de Autoritățile române în 2020 că la noi, în România, este instalat virusul. Nu găsesc niciun OUG, nicio lege, niciun medic care să ateste scris că la noi se moare de C 19. Și-atunci, se întreabă pe bună dreptate scenariștii, pe ce bază ne spălăm pe mâini? Pe ce bază vom lua noi de-acum înainte meditații la matematică? D.

11 octombrie 2020

Revoluția din octombrie 2020

Foto, un nene!! Am ieșit la mica revoluție din 10 august 2020, la Arhitectură, mai mult ca să vedem dacă în octombrie 2020 vine mai multă lume ca la revoluția din octombrie 1917 din Rusia. Ne-am așezat pe o bancă de lângă Universitate. La trei metri de noi, o revoluționară mai în vârstă comenta tot ce trecea. Trece un tip cu un steag, ea: tu-ți morții mă-tii!! Trece un grup de măicuțe cu pancarte despre copii ceva, ea: mama voastră de curve. Trece un tip cu portavoce și costum popular, ea: mă-ta-n cur și așa mai departe, până când lângă mine pe bancă a poposit vechea mea prietenă Rodica O, vezi foto, și așa a început mica demonstrație din 10 august. Veneau fel de fel de oameni. Nu aveau fețe de impostori, erau oameni cinstiți care, asta era deviza meetingului de ieri, nu purtau mască, că masca îi incomoda la ceva.
Eu, care aveam mască, am fost aprostrofat și aproape dat afară, aruncat în fântână. Cel mai frumos moment al începutului de revoluție l-a produs o femeie cu un tulnic. S-a sculat în picioare și preț de două minute ne-a cântat ceva duios și trist, frumos și popular. Apoi, s-a pus o scenuță și de pe ea au vorbit diverși indivizi, care nu aveau legătură cu realitatea. Unul din ei, ne-a zis că în 21 decembrie 1989 a fost chiar în acel loc de sub zidurile Universității deși nu părea. Cum sonor nu prea era, liderul de la tribună urla: acum să strigăm!! Și toată arteziana striga Jos Jandarmii, Jos Pandemia, Vrem să ne creștem copiii și tot așa.
150 de oameni cinstiți, unii veniți de departe, demonstrau pentru ceva sau cineva care-i mânase din urmă, oameni cinstiți care n-aveau ce căuta ieri la Universitate, probabil unii cu probleme reale de sărăcie severă, se vedea pe ei, alții cu probleme grave de sănătate, iar se vedea pe ei, alții îmbrăcați în aur și Gucci, se vedea pe ele, oameni care formaseră un nucleu de doleanțe hilare, imposibile, duioase în mare parte, vesele în final. AUR, asociația care a organizat decent meetingul, ar trebui să găsească alte căi de mobilizare a unor nemulțumiri într-adevăr reale, umane. Cu cântece la nai și rugăciuni la tatăl nostru nu mai merge. N-a mers nici la 1917, dar acum? Fata cu tulnicul plecase, Rodica era dusă de-o juma de oră să-și aprindă o țigară, revoluționara cu înjurăturile revenise iar eu m-am dus la restaurantul Pescarul, loc de unde am observat numeroase revoluții române. Am cerut o ciorbă de pește. O tânără de la Digi 24 cu care vorbisem ceva mai devreme în mulțime mi-a făcut semn să nu. A făcut și-o grimasă de la masa la care era instalată. Am înțeles și n-am mai luat nimic. De-asta nu prind la noi revoluțiile. D.

10 octombrie 2020

Street Fighting Man

Un guguștiuc pe pervaz. Așa începe câte o zi: cu un guguștiuc pe pervaz. Îi zic bună dimineața, cum sunt obișnuit. Nu mă aude, vorbele mele se lipesc de geamul ferestrei ca praful pe ulițele unui sat din Bărăgan. Își ia zborul. Îmi pun un Van der Graaf. Diminețile încep mai ușor cu Peter Hamill. Ciudat, deși sunt preferații mei, mi-am dorit toată viața să scriu o melodie pentru Rolling Stones. Ei o au p-aia cu Curcubeul, io le-aș scrie una cu un guguștiuc care nu-ți răspunde la bună dimineața. Ritmată, o baladă simplă despre viață trăită cu valiza la ușă. Cafeaua și în fața calculatorului. Când ești singur observi o grămadă de lucruri în jurul tău. De exemplu, nu am pisică. Nu pot chema pe nimeni la masă, nu se cuibărește nimeni pe perna mea, n-am grijă cui s-o las când plec pe fronturile mele de-aiurea. De dimineață cu telefoanele. Este Mirela. Operația Silvanei a reușit. Pe creier. Veselie mare. Aproape ca o alarmă pe telefon. Ne cinstim cu pastramă? Da. Ce să fac azi? E 10 august și luptele pentru democrație continuă. Undeva pe la Universitate. Jos Masca! Jos Covidul! Cu tot cu Iohannis. Io când am ieșit în 21 decemberie 89 la Universitate îi strigam lui Ceausescu în față Jos Ceușescu și el era acolo în balcon. Acum, în balcon nu mai nimeni, iar la Universitate a rămas o arteziană care va deveni milenară pentru că de ea s-a agățat Nicușor Dan mai acu două campanii. Va deveni Muzeu în aer liber iar Buculei, marele sculptor, va face pe marginea ghizdului un Nicușor Dan mic cu aripile de la Casa Scânteii. Zburător, adică, un zburător la Primăria Bucureștiului. Muzeul Arteziana lui Nicușor va deveni itinerant, problemele Bucureștiului la fel. Aseară, pe Netflix, The Gambler, cu Jessica Lange și Matt Walberg. Rețetă clasică: doi actori buni, un mic ceva cu bani de furat, cu cinste și vederi din New York și o poveste de dragoste care se temină bine deși ea, pe parcurs, suferă, înghite ceva, învață, e frumoasă, ar vrea să joace la Cristi Puiu, dar n-o lasă mama, o mamă care nu apare pentru că este la emisiunea Bravo, ai stil, unde vine o balenă blondă și zice ceva grețos. Deci un film bun, de văzut, de bere. E zece deja și nu știu ce să fac astăzi. Revoluție? Literatură? Că mai am și la Muzeul Satului ceva cu Liliana Popa că după aia bem bere, care io nu beau. M-a salvat guguștiucul. S-a-ntors. Îmi spune că în oraș sunt mișcări de trupe. Milioane de bucureșteni și nu numai, cu măștile pe față, cu coase și topoare se duc spre Universitate fără să-i vadă STS-ul, ca să nu iasă proces nu știu cum cu ăștia care nu ne vor binele, nu ne lasă să jucăm la Cristi Puiu în filme, nu ne lasă să ne spălăm pe mâini sau să învățăm online și în general nu ne dau realitatea cu Covidu ăsta. Ce să fac? Spiritul de revoluționar din mine dă în clocot. Vorba melodiei ăleia pe care am s-o scriu pentru Rolling Stones: La Universitate/La Buculei, democrație-n Pirinei!, melodie pe care am s-o numesc Street Fighting Man. D.