31 august 2016

Jazz at Bran Castle 2

Așa că vă dați seama că Vampirii au ajuns înaintea noastră la pensiune și ne-au cerut taxă de protecție. În schimbul taxei urma să primim fiecare câte o farfurie de orez, să fim ridicați în castel cu frânghia, să nu ne bea nimeni benzina și vinul, mai ales vinul că aici Adrian a început să sughițe și nu știu cum s-a făcut că la un moment dat a început bătaia. Vampirul Costel i-a zis ceva lui Geo, măi fată, aprinde lumina sau cam așa ceva și asta ne-a ofuscat pe toți. Io, Tina Cumva, Roxana, Geo și Adrian am pus mâna pe bâte și dăi, și dăi. Dar Costel era și cu Vampirul Mutu și am început să ne cărăm pumni și totul de la o prostie de lumină. Așa că ne-am mutat în grădina pensiunii, cu Vampiri cu tot, care erau tare drăguți, care ne-ai dat înapoi taxa de protecție doar dacă le punem s-auză și ei pe Daniele Di Bonaventura. Și asta am făcut. Noapte era plină de stele. Dimineața la fel. Prânzul și el cu stele. Până spre după amiază când a început seara a doua de la Jazz, stele numai stele.

Pe scenă a urcat trioul Helge Lien, Norvegia. Ceea ce îi face unici pe cei trei muzicieni este balanța pe care o mențin între elementele de jazz, cele din muzica tradițională norvegiană și cele avangardiste de improvizație. Piesele lor sunt atent construite, se remarcă prin virtuozitate, prin lirism introspectiv și expresionism debordant. Pianistul Helge Lien este susținut în compozițiile trioului de Frode Berg, bass și Per Oddvar Johansen, tobe.

Apoi, trioul Stefano Battaglia cu proiectul In the Morning. In the Morning este pentru trioul condus de Stefano Battaglia o reușită a reinterpetării unor compoziții scrise de americanul Alex Wilder, cunoscut mai ales prin câteva piese devenite populare în interpetarea lui Frank Sinatra, Peggy Lee, The Mills Brother sau Keith Jarrett. Pianistul Stefano Battaglia este suținut în trioul său de Salvatore Maiore, contrabas și de Roberto Dani, baterie.

La finalul primei seri sunt pe scenă italienii Giovanni Ceccarelli și Daniele Di Bonaventura, un regal. Proiectul lor se numește Mare Calmo. După Mare Calmo, Bonevantura și-a prezentat grupul: Marcello Peghin, chitară, Alfredo Laviano, baterie, Felice Del Gaudio, bass, și Bonaventura bandoneon, susținând un recital excelent.

O seară grozavă, într-o organizare de senzație nu se putea termina decât la cote foarte înalte. Așa că Tina Cumva a propus să facă o varză, iar Adrian o mămăligă cu bacon, cârnați, șuncă și alte minunății. Așa am terminat seara, iar pe final Vampirul Mutu, puțin amețit, a zis: Cine nu-i ca noi să-și caute!!!

Denis

30 august 2016

Jazz at Bran Castle 1

Toate drumurile duc la Bran, zice un proverb teuton de la sec 13, ca să atragă atenția că pe acolo, prin râurile alea, curgeau miere și măsline și deci erau ușor de cultivat și exportat. Așa că am apucat și noi unul, un drum, și ne-am trezit la Bran în dimineața zilei de 26 aug, 2016. Pe drum mii de indivizi cărau intrumente care în spate, care pe motoare, care în căruțe. Unul din ei, Paolo Vinaccia avea să spună câ-l chiamă, căra o tobă mare în spate dimpreună cu o femeie care-i era nevastă. Ne-am apropiat. Povestea lui era simplă: M-am lăsat de pescuit cu veverițe, ?, și m-am apucat de cântat. La tobe. Efectul e același. Scăpam veverițele în apă, ele se băteau cu știuca, ca să zic așa, o dovedeau și mi-o aduceau. Acum doar bat toba, știuca vine singură și io o pun în tigaie. Paolo e doar un exemplu, restul instrumentiștilor cărau chitări, un pian cu coadă, alte tobe, mături, clanarete, saxuri, contrabași, cable, muzicuțe. Cu toții, o singură țintă: Castelul Bran, unde se desfășura a IV a ediție a festivalului de Jazz.

De cum intri în Bran, intri în Bran: ioc parcare, dar cumperi săbii, fuste, mantii, tricouri, salam, brânză, dinți, trompete, t-shorturi, pălării, îndemnuri pentru soacre, arhebuze, minciuni, zodiace, macrameuri, pulovere, șube, căciuli. Toate kitsch, toate chinezești, toate foclor atuentic, toate adunate în mica piațetă pe care trebuie s-o străbați ca să intri la jazz. Urci panta și intri.

Trioul care intră primul, pe scena elegant montată în mijlocul curții castelului, este format din Bobo Stenson, pian, Nils Palle Danielsson, contrabass, și Jon Christensen, tobe. Este vorba aici de un trio format din trei personalități care a parcurs, și încă o mai face, o perioadă intensă și fertilă din punct de vedere muzical. Fiecare din ei cântă, sau a cântat, la rându-i cu alte mari personalități care le-au scos la iveală talentul deosebit: Jan Garbarek, Keith Jarrett, Bill Evans, Charles Lloyd, Elvin Jones sau John Taylor. Cei trei sunt muzicieni cu o tehnică excepțională, combinată cu o abilitate înnăscută de a localiza spațiile goale dintr-o piesă și a le umple cu propria-i sensibilitate muzicală.

Al doilea grup al primei seri este Trioul Giovanni Guidi. Trioul cântă un jazz de o excepțională originalitate și o adâncă introspecție. Piesele grupului sunt compuse aproape în excelență de pianistul Giovanni Guidi și sunt o încântătoare alternanță de lirism și meditație, melodii compuse liber, profund, direct, conform stilului de interpetare al grupului. Guidi, pain, este secondat de contrabasistul Thomas Morgan și de tobarul Joao Lobo.

Al treile grup al serii a fost Phronesis, care în limba greacă înseamnă înțelepciune. Înțelepciunea, maturitatea și capacitatea de a discerne și cum să acționezi moral sunt de fapt aspirațiile trioului anglo-scandinav. Comunicarea desăvârșită dintre muzicieni este adeseori fundamentul muzicii extraordinare pe care o plănuiesc. Trioul este la cel de-al șaselea CD, al patrulea scos la Edition Records, Parallax, cel mai recent album, o fost înregistrat într-o singură zi la Londra, în studiourile Abbey Road. Grupul este alcătuit din Jasper Hoiby, contrabas, Ivo Neame, pianist, compozitor, și Anton Eger, tobar. Phronesis a participat la festivaluri din Europa, Asia și America de Sud.

Am coborât din castel năuci de atâta jazz de calitate. Singurul lucru la fel de bun ca muzica pe care o ascultasem a fost că proprietarii faestivalului întorsese-ră panta pe care urcasem spre castel, pantă de 45 de grade, invers și acum o coboram. Și era mult mai bine.

Când am ieșit din Castel, trecea un vampir.

Denis

25 august 2016

Va fi viață în România și după Hexi Pharma. Uite-așa!!

Cine ar fi tentat să creadă cu după uriașa dezinformare din cazul Hexi Pharma viața socială și familială din România vor dispărea se înșeală. Din contră. Hexi Pharma va reduce totul la esență, la efect, va arăta cauza într-o clipă. Va ajunge să intri într-o alimentară și să spui Hexi Pharma și vei fi servit ca la carte. Sau pe stadion. Vei spune Hexi Pharma și vei ști scorul meciului dinainte. Sau la femei. Sau la școală. Sau la bărbați, na!! Că în politică? Că în șpăgi? Îți dau 3 Hexi Pharma și-mi dai un teren de zece mii de metri pătrați. Vom enumera mai jos, pentru a eradica din mințile speriate efectul dezastruos al dezinformării Hexi Pharma, câteva expresii, comportamente, frustrări, sentimente și veselii care vor apărea după colosala manipulare H Ph. O vom numi așa în materialul care urmează.

- Parfum de femeie HPh, noua carte a lui Iohannis, va fi prezentată la târgul de cutare din Sălaj.
- Coafura HPh a lui Călin Popescu Tăriceanu.
- Cârnații HPh, mai scurți, mai groși, mai gustoși, ca la mama în pat.
- Olimpiada HPh de la Zimnicea.
- Guvernul României a aprobat HPh pentru anul 2017.
- Stele pentru generalii de armată HPh.
- Ziarul HPh al lui Tolontan.
- Noul film românesc al lui Tudor Giurgiu, De ce HPh?
- La întâlnirea dintre Merkel, Holland și Renzi s-a băut mult HPh.
- Automobilul HPh, mai scurt, mai greu, mai bucuros, mai lent cucerește șoselele din România.
- PIB-ul va crește cu HPh, fiind mai grosuț.
- Crosul HPH aprobat de Gabriela Firea.
- În cărțile de basme, caii nu vor mai folosi jeratic ci HPh.
- Pe litoralul românesc prostituatele vor lucra numai cu HPh.
- Partidele HPh care-l vor pe Cioloș prim ministru.
- Ouăle de Paște vor fi vopsite cu HPh.
- Și așa mai departe cu HPh.

Agenția CĂLIMARA

23 august 2016

Cuiul bătut sabia nu-l taie, la Beijing

Generalul Manole Ben Manole, îl știți, e cel care apără Constituția României pe Neajlov, deci generalul răsfoiește niscaiva însemnări și-i pare rău că nu merge și el la Târgul de Carte de la Beijing, ediția 2016. Că are și el aforisme, filozofii, ghicitori, jelitori, doine pe care le-a compus sau scris în războaie, duleuri, la cantină, femei, alea de la femei sunt cele mai dulci, că de fapt cu ele ar fi vrut să participe la Beijing, dar asta e, acolo s-au dus alții. E puțin trist. Trebuie să vorbească cu cineva, să-și verifice judecățile, valoarea. Apăru Florica, nevasta lui.

Cum să nu, Manole, zise femeia. Cum să nu? Cum să nu le trimiți la Beijing? Măcar horcurcur, că plătim noi. Și să stea în stand acolo să le vază chinezii și să zică că nu-s bune ale tale. Și cum să le zic? Intemperii, ăsta e titlul. Un volum de Intemperii. Că filozofii, vorbe de duh, aforisme sau alte alea le zic toți. Tu zi-le Intemperii că asta și sunt. Cugetările tale sunt ca ploile: unele reci, altele albe, altele calde, înțepătoare, ironice, înțelegi? Ca Intemperiile. Le mai ai notate în caiet? Da. Citește-mi câteva, să văz dacă am dreptate.

Manole scoase un caiet gros cu coperți roșii pe care scria Cugetări, 1918 - 2016. Citi cu glas tare: "1. Cuiul bătut sabia nu-l taie. 2. Dacă bagi mâna în buzunar nu găsești niciun ban. 3. Un prieten mai găsești, dar trebuie să dau telefon la Cotroceni să facă Constituția mai mică. 4. Femeile ori sunt ori nu sunt, cale de mijloc este doar la Spitalul Militar unde sunt saloane numai de bărbați. 5. Ploaia plângea împreună cu noi. 6. O femeie cu sânii mari are sânii mai mari ca aia cu sânii mici și e mai deșteaptă. 7. Pe ce pui mâna e un căcat. 8. O revoluție interioară, în tine adică, e oricând binevenită. Îți dezvoltă deșteptăciunea. Sau nu. 9. Ultimul album Metallica e în noiembrie 2016. 10. Ia mâna din priză". Cum sunt, măi, Florico? Geniale. Geniale. Le tipărim și mergem degrabă la Beijing.

La Beijing, taraba României era plină de scrierile lui Iohannis, Chifu și Butulescu cu cărți separate, dar și cu volume scrise împreună, pentru care folosiseră pseudonimul Io Butu Chifu Seseko Wazabanga. Astfel sub pseudonimul acesta viguros, pluteau cărți cu titluri: Încotro, încotro, cât fac unu și cu doi?, Parcele, Parcele, poezii, Mimi avea viitoru-n poșetă și câte și mai câte. Manole-și puse și el Intemperiile lângă volumele celor trei. Treceau miliarde de chinezi cu IPhonuri în mână și nu priveau la taraba română. Și atunci, cei patru scriitori, care reprezentau bunăoară literatura română, încinseră o horă. La voce era un rapsod popular de la școala din Băneasa, am uitat cum îl chiamă și uite-așa.

Denis

19 august 2016

Doamna Carmen Iohannis va inventa în curând substanța curriculum vitae

Analiza eșecurilor de la Rio va fi făcută serios, competent de factorii de decizie, dar nu va duce nicăieri. Nicio analiză din România nu are niciun efect. În acest caz, al sportului, lucrurile trebuie făcute cu răspundere, problema e gravă. Și atunci, SRI, DIE, și ceilalți îl vor activa, ca de atâtea ori la necaz, pe Arsenie Boca. Acesta, până să vină la București, va face câteva minuni pe drum tocmai ca să arate poporului român determinarea cu care se implică în sport: Va lăsa gravid un suporter al echipei de fotbal Tg Jiu, va ajuta un copil să se arunce de pe bloc din cauza notei de la chimie și va transforma o femeie în sirenă. În capitală, Arsenie Boca dimpreună cu precupeața Gabi Firea vor analiza vârsta, întâi vârsta sportivilor români. Este ridicată. La haltere sunt numai sportivi de 60 de ani, la atletism de 55 de ani, la gimnastică de 70. Așa nu se poate vorbi despre viitor, a zis Boca aprobat de Firea, care e independentă și nu candidează la prezidențiale deci își permite. Ce-ar fi, zise tot Boca, să inventăm un nou sport olimpic, și în cazul ăsta putem folosi toți sportivii, chiar și pe cei decedați? Firea, care este o sportivă temeinică, a aprobat, dar a și întrebat: Care să fie sportul acela. Și Boca, cu un zâmbet de câștigător, a răspuns: Dirijarea circulației. Perfect. Cei doi au dansat de bucurie. Toți sportivii români la dirijatul circulației. Nu numai din România, ci și din lume. Au înaintat o cerere către CO. Le-a fost aprobată, astfel că Dirijarea Circulației va deveni sport olimpic din 2020. Prin alianță, zise Firea copleșită, sportul românesc va deveni olimpic și gata cu medaliile, nu ne mai trebuie. Cei doi, Firea și Boca, au dansat, au pus sare pe plăcintele cu brânză și au întrebat băieții dacă au voie să-și numească inițiativa Legea Rumain Bolt.

Gogorița cu Pas cu Pas tradusă în chineză ne aduce aminte de cărțile celebrului, întâiului, megalomanului, neînfricatului, întemeietorului de neam Nicolae Ceaușescu. Mai rămâne ca și doamna Carmen Iohannis să ajungă mare chimistă de renume mondial, savant celest, chestii. Și așa va și fi. Din surse am aflat că în laboratoarele lui Irinel Columbeanu, alt inventator de renume, se inventează o substanță numită curriculum vitae care îi va fi atribuită lui Carmen Iohannis. Substanța va fi folosită la ungere, detoxifiere, întoarcere, bielă manivelă, muște, desfundat chiuvete deci este universală, ceea ce omenirea așteaptă de mult. Substanța se va numi Curriculum Vitae Carmen Iohannis.

Farsa cu Dinamo București de la meciul Stelei cu Manchester. Da, suntem de acord, poate fi posibilă. Are însă câteva secvențe care nu sunt credibile. Stadionul nu era al Stelei, atunci cum s-au pus de cu seară pachete negre pe scaune? Cine păzește acolo? Apoi, cum pot fi convinși zeci de mii de suporteri, chiar numai ai lui Dinamo, să-și pună tricourile? Chiar toți au vrut? Transmisă în străinătate, ce au înțeles cei de la CNN, Euronews, Eurosport? De unde știu ei cine sunt Steaua și Dinamo? De ce au râs? Cine le-a explicat? Greu, foarte greu de crezut.

De groază, se formează axa Moscova - Ankara - Tel Aviv. Toată lumea tremură. Numai noi nu, noi, românii. Pentru că este o axă, o oportunitate deci de pe care se poate lansa Pas cu Pas în limba axei și de pe care se poate fructifica noua substanță curriculum vitae a doamnei Iohannis, în acest ultim caz substanța curriculum vitae putând fi folosită la făcutul pantofilor și la extirparea țânțarilor.

Denis

17 august 2016

Pas cu Pas va fi ora opt

Președintele Iohannis a scris o carte când încă nu era decât primarul Sibiului. A numit-o Pas. Simplu, Pas. Nici Primul Pas, nici Un Pas mic pentru omenire dar un Pas mare pentru mine, nici Pasul Tihuța. Nu. În noapte când a știut că este președintele României, înaintea noastră care încă mai zdruncinam cabinele de vot, a mai scris una pe care a intitulat-o tot Pas. Din greșeală, neatenție, emoția demnității căpătate. Scriitorii din jurul lui, nu știm din care unitate a SRI, și-au dat seama imediat. Au unit cele două cărți și au numit-o Pas cu Pas. Ea este citită în toți Balcanii. Iar acum când vorbim este cărată de Bogdan Aurescu, într-un sac, în China unde deja miliarde de chinezi așteaptă să o cumpere, în buzunarul președintelui răsturnându-se câteva zeci de mii de euro ca drepturi de autor. Până aici toate sunt în regulă. Absolut toți scriitorii români publică și câștigă la fel. Dimensiunea extraordinară a volumului Pas cu Pas abia însă de aici începe. Fiind citită pe tot mapamondul Pas cu Pas a ajuns unitate de timp, o expresie uzuală în toate limbile pământului. La cât ne întâlnim? La opt pas cu pas. Știrile Andreei Esca încep pas cu pas. Cât întârzie trenul? Vreo nouă ore pas cu pas. Parlamentul României se întrunește pas cu pas. Cum se confiscă averile dobândite ilicit în România? Pas cu Pas. Și așa mai departe. Parlamentul României, noul, că ăla vechi abia așteaptă pas cu pas să fie schimbat, va face o lege numită Pas cu Pas ca noțiune de unitate a timpului și o va trece prin camere. Ea va fi aprobată.

La Manchester, acolo unde echipa de fotbal Steaua, fala soccerului indigen, va avea returul cu echipa care ne-a dat cinci zero la București, deci la Manchester, Reghekampf își va lansa și cartea sa intitulată Pas cu Pas. Cităm din memorie: Tamaș dă pas la Stanciu. Dar Stanciu nu este acolo, și atunci Tamaș dă pas la Niță. Niță doarme, și atunci Tamaș dă pas la Adi Popescu. Acesta aleargă, prinde pasul între doi jucători străini, uită mingia acolo și dă pas degeaba că nu mai are mingia. Pasul este urmărit și prins însă de Bănel Nicoliță, care chiar dacă nu mai joacă va face imnpresie bună la Manchester, și dat mai departe lui Popescu pe partea stângă. Fiind fără mingie atacul se desfășoară foarte rapid, echipa română încasând un gol în această perioadă. Pasul, mai scrie Reghekampf, e și atunci când nu-i pasezi lui Cutare că nu ți-a dat banii înapoi și așa mai departe. Deci fără pas, în fotbal nu se poate.

Băieții noștri de la dezinformarea media îl scot din nou la înaintare pe Arsenie Boca și-i lansează cartea Pas cu Pas la Mare. E vorba de Marea Neagră și de a face din ea o oază de liniște și de pescuit la adăpostul vigilentei flotei române. Spicuim din volum: Trebuie instalat un far la Sulina care să bată până la Izmir, Odessa, și Baku. Dacă la Baku este o petrecere cu georgiene de 17 ani, se echipează un trauler mascat, se dă năvală în club, se confiscă toată marihuana și se fuge de acolo Pas cu Pas. Tot așa se ajunge și la Izmir. Aici se vinde marijuana de la Baku și traulerul victorios al armatei române se poate întoarce Pas cu Pas la Sulina. Dacă acțiunea începe din Baku, lucrurile se repetă întocmai, schimbarea fiind că operația va fi condusă de Cătălin Botezatu care păzește Marea Neagră ca o fiară, ca un urs, ca un tigru neglijent, ca un Pas cu Pas.

Denis

16 august 2016

Lacrimi de locul 7 pentru Cătălina

Din cauza matrapazlâcurilor din sport, din cauza lipsei de transparență și a dubioasele numiri ale unor șefi de federații sportive, vezi Alin Petrache sau Răzvan Burleanu, din cauza media plină de acoperiți, din cauza furăciunilor și minciunilor, a dezinformărilor de tot felul, a felului triumfal în care ridicăm în slăvi o medalie care nu contează, vezi spada, am fost făcuți să credem că frumoasa și modesta Cătălina Ponor va lua un aur la Rio. Și ea credea, pentru că media s-a dezlănțuit în preajma evenimentului: Numai ea, Bravo Cătălina, Pentru România, gimnastica noastră face valuri, fără noi cade bârna sau capra, dacă nu noi cine?, și tot așa, de credeai că pe umerii Cătălinei stă reușita sportului românesc, relansarea lui. Dar minciuna s-a spart repede atunci când Cătălina a urcat pe bârnă. În toată dezinformarea de mai sus, în toată deșănțarea cu care a fost prezentată gimnasta a fost uitat, omis, un singur lucru: vârsta Cătălinei. La 30 de ani, sunt femei care țin case, au cinci copii, își bat soacrele, cumpără cartofi, gătesc, duc copiii la școală și așa mai departe. Vârsta Cătălinei s-a văzut sus pe aparat. A urmat apoi un exercițiu plin de ezitări, de emoții, se simțea presiunea pusă pe gimnastă din partea proștilor care fură echipament și pe care numai o medalie îi mai putea salva. Cătălina n-a legat mai deloc elementele exercițiului ei, a depășit timpul, a ieșit de pe bârnă destul de rău. A urcat apoi la bârnă olandeza Sanne Wevers, care a răsturnat toate prostiile din capul sportului românesc. A luat aurul urmată, argint și bronz, de două americance, Simone Biles și Lauren Harnandez. Cătălina s-a dus cu lacrimi în locul 7. Nemeritat pentru ea, dar real, cât se poate de adevărat. Sunt voci care spun că trebuie făcută o analiză serioasă, că adică sportul încotro? Păi, s-a mai făcut în România analiză despre autostrăzi. Și nu există niciun încotro.

Dezmăț în portul Constanța de ziua Marinei. Din șalupe se trăgea cu fumigene colorate, din avioane se aruncau cârnați și piftie, o femeie marinar zicea că numai noi femeile, vezi cazul Ponor, un căpitan în alb zicea de siguranța nu știm cui arătând spre Marea Neagră iar la final domnul Iohannis a zis din nou de siguranța pe care trebuie s-o exporte România. Toate astea sub privirile marinei ruse, care rătăcea și ea prin aceeași Mare Neagră chiar pe 15 august. Care văzând vitejia marinei române a încercat să se submarineze. Oare de ce? de unde teama asta? Păi, pentru că marina română este păzită de la distanță de celebrii Scorpioni Roșii din Craiova, batalion care a făcut numai fapte de vitejie pe unde a trecut.

Marian Munteanu și-a făcut partidul numit Alianței Noastre România, ANR. Ați citit bine. El s-a aliat deja cu PNȚCD, alianță care se bazează pe un set de principii și valori comune cum ar fi: Trecerea străzii numai pe verde, Dacă polițistul e cu mâna ridicată ne oprim, Dacă nu, nu, Ștampila se pune în josul paginii nu pe dos, Roșiile la piață sunt rotunde și roșii unele lunguiețe drăguțe și costă patru lei, Dacă promitem mărirea salariilor nu le mărim că a făcut-o PSD, Gigi Becali numit ministrul Culturii, iar cei care au scris în pușcării să scrie în continuare altfel le luăm cărțile și le semnăm noi și așa mai departe. Noi personal am fost câștigați de principiile ANRPNȚCD, convinși adică, și-i vom vota la toamnă și pe ei, dar și pe PSD, ALDE, PMP, M 9, că 10 s-a dus, s-a subțiat și e păcat de Monica Macovei asta.

Denis

15 august 2016

Știri pe scurt

Gabriela Firea nu candidează la prezidențiale. Nu. Pe cuvântul ei. Nici măcar nu s-a gândit, vai de mine. Cui să lase ea atâtea treburi gospodărești ale urbei și să plece la Cotroceni? Nu se poate. Păi, cine să facă metroul Otopeni București, cine să descongestioneze circulația din capitală cu supraterane sau subterane cum e în toate capitalele civilizate, cine să dea cu biciul în RATB-ul ăsta ca să meargă ca lumea, cine canalizarea, cine țânțarizarea, cine aia și aia și aia? Ea, normal, că d-aia și numai d-aia a candidat și câștigat așa o primărie frumoasă, dar grea. Noi personal credem c-o să candideze la prezidențiale și atunci se duc pe apa sâmbetei toate aceste realizări, că le trecem la lucrul bine făcut, promise cu atâta decență și zâmbete de primăreasă.

Sfânta Maria, a cărei zi e astăzi, a ajuns de dimineață în piața Obor. Ăia de vindeau fasole, cârnați, gutui, mere, nuci, parizer au amuțit. Sfânta Maria a scos un cozonac. Dintr-o traistă. L-a rupt în două și din el a ieșit un răvaș. Sfânta Maria l-a citit cu glas tare. Zicea așa: Noi, care ne-a luat averile domnul Iohannis ca urmare a decretului semnat ieri, alaltăieri, deci noi, infractorii dovediți rămași fără bani acum venim în fa-
ța voastră, oameni ai țării, și vă cerem să ne lăsați să scriem și în libertate cărți, ca să putem trăi din drepturi de autor, cum trăiesc toți scriitorii Mircea Cărtărescu, Mircea Vișniec ba chiar și Mircea Manea, deci să ne faceți loc aici, la tarabe ca să scriem despre viața voastră, despre mere, despre cultivarea păpădiei, pe scurt, despre viața la țară care lipsește din literatura română. Că nu e drept să scriem numai cu cătușe la mâini, în fața televizorului, cu ciorba de burtă de acasă, nu, ci vrem să scriem aici, să plătim taxe de tarabe, să șutim curentul electric și să mergem cu troleul 66 la editură ca să ne publice lucrările. Pe urmă, noi ăștia care n-avem bani v-am spus de ce, adică ne-a confiscat averile, o să mergem la piața Universității și din drepturile noastre de autor cu viața voastră din Obor să scriem o carte despre Universitate, ba chiar și un cântec, că mulți dintre noi știm doine sau hăuleli, cum a zis Adrian Năstase într-o alocuțiune la Rahova: Doina ca doina, dar hăulitul ce-are? După ce a citit tot cozonacul, Sfânta Maria a mulțumit tuturor celor din piață. A zis La mulți ani, a împărțit cinci lei la toată lumea, a plâns, a primit un copil cadou și a plecat. Așa frumoasă, așa albă, așa blondă, așa cum era.

Partidul lui Nicușor Dan poate fi marea surpriză a parlamentarelor. Normal. Rândurile lui se vor îngroșa cu UNPR-ul, PMP-ul și PC-ul, ca să bată și să scoată din viața politică ditai PSD-ul. La telefonul noului partid numit Nicușor Dan va răspunde numai Liviu Dragnea. Știm din surse.

PUBLICITATE O babă plângea la Universitate. Din cauză că confiscarea averilor este prea abruptă, adică te lasă fără niciun ban. De atâta plâns, îi căzu sutienul. Din el apăru sloganul: Mai bine cinstit și sărac ca Ion Iliescu nu ca noi.

Agenția CĂLIMARA

14 august 2016

Ding visează

Stăm noi ce stăm în mijlocul Stockholmului de vorbă cu Cecilia și Tina Cumva, dar veștile din București sunt alarmante: Mădălina Manole cântă din nou cu grupul Bere Gratis, Elodia va candida la viitoarele locale taman la București, autostrada Pitești Sibiu e gata, Iohannis a semnat confiscarea averilor și acum umblă cu cerșeala prin Bucuești alde Videanu, Berceanu, Duvăz, Năstase, Chiliman și alții, iar cu banii recuperați se măresc salariile preoților, apoi cică se va da o lege prin care să ajungem mai ușor la mare, cumva prin Ploiești, Brașov, Ciulnița și alte știri de o asemena gravitate că ne-am gândit să plecăm de urgență în țară, să mai prindem și noi din tumultul dezinformării specifice locului. Am împachetat niște sandale, două rochii pentru nepoate și pac în avion. Aveți la fereastră? Da, avem. Și ne-a dat în coada avionului unde nu e nicio fereastră. Glume de suedeze blonde.

Facem greșeala și nu ne uităm la știri pe niciun canal. Vedem serialul nostru preferat, House of Cards. Când să întoarcem la știri, ia-le de unde nu-s, că era târziu și am mai mâncat un pepene și ne-am apucat de citit. Io citesc Ding visează de scriitorul chinez Yan Lianke. Până aici nimic neclar. Dar citești și te cutremuri. Un roman monumental, magnific, pe care-l citești cu sufletul la gură. Roman venit dintr-o cultură cu care noi, europenii, nu prea suntem obișnuiți. În satul Ding din regiunea Henin, vine ordinul de la centru să se colecteze sânge. Spitalele au nevoie, comunismul are nevoie, China are nevoie. Se înființează centre de colectare. Se dau niște bani. Cei care colectează halesc toți banii, folosesc aceeași siringă și, în scurt timp, toată regiunea, sat cu sat, se îmbolnăvește de SIDA. Este cumplit. Sunt pagini care-ți scoală părul din cap de indignare, de grozăvenia faptelor. Sângele e transportat cu roabele la niște camioane cisternă, cisternele le duc la Beijing. Spectacolul este cutremurător. Mor milioane de oameni. În anii 90. În toată această tevatură sinistră, singulară în lume, Ding nepotul, și el bolnav de SIDA, se îndrăgostește de LingLing, și ea bolnavă de SIDA. Mai au câteva luni de trăit. Se îndrăgostesc, dar sunt căsătoriți. Divorțează cu greu, pe bani, pe rămășaguri. Se căsătoresc, anunță cu bucurie nedisimulată toți locuitorii din Ding și așa mai departe. Urmează clipe de fericire ale celor doi într-un bordei cu un singur pat, cu un aragaz la care își fierbeau zilnic orezul. Apoi, Ding dă să moară. Face febră. Ca să i-o potolească, LingLing merge în curte, își toarnă pe ea apă rece din fântână și se bagă lângă Ding în pat. Căruia, parcă, după aceste tratament febra-i cedează. LingLing repetă operația cu udatul, vine de câteva ori fleașcă la Ding în pat, până iubitul ei adoarme liniștit. A doua zi, LingLing e găsită lângă pat fără viață. Efortul de-ai salva viața iubitului o costat-o. Ding vrea să moară și el. Își bagă un ditai cuțitul în picior. Din cauza sângerării moare și el. Excepțional. Ne bate gândul că această poveste de dragoste este mai tare decât Romeo și Julieta. Și poate, în timp, va fi. Luați cartea, citiți-o, e obligatoriu. Volumul lui Lianke este mult mai bun decât ce v-am povestiti eu aici. Da, da, așa e.

Apoi, spre dimineață ne-a sunat telefonul. Dormeam. Visam că cei vizați de confiscarea averilor și le-au albit de mult. Îi recunoști după sacii albi cu care umblă în spate. Sunt mulți. Sunt mulți din fotbal, din sport, din politică, de la litoral, de la fier vechi, de la securitate, de la fezabilitate, de la consiliere politică, de la marină, de la generalii cu opt stele, de la fructe, de la țevi, de la cartofi, pălării, fabrici și uzine, că te înrebi de unde ne mai dau ăștia pensiile.

Denis

11 august 2016

Vederi din București, 2016

Cît se-nvîrte Denis prin Stockholm și vă povestește ce-a vorbit cu regina la fika de five o'clock, mă bag și eu în seamă cu niscai poze și impresii din Bucureștiul din vara asta. De-acum o lună, mai precis. Ca în fiecare an, mi-am făcut și anul ăsta pelerinajul obligatoriu în România, pe traseul București-Focșani și retur. Încă nu mă încumet să mă abat de la el. Poate la anul să prind ceva curaj și să merg la mare și la munte, dacă CFRu' o să fie la fel de simpatic și punctual. 
Deci București. Centrul Vechi. 
Cumințenia pămîntului, stingheră deasupra tiparnițelor de făcut bani.

Un pic mai jos, spre kilometrul 0, expoziția în aer liber a lui Murivale. Un experiment social care s-a lovit la un moment dat de obtuzitatea oamenilor legii.

Murivale în acțiune, făcând cuiva o poză cu Dumnezeu. "Atingerea inefabilului" a numit artistul gestul. Și l-am atins și eu!

M-am plimbat destul de mult prin oraș și am constatat că nu mai recunosc mare lucru. Multe din punctele mele de reper au dispărut și parcă sînt și mai multe mașini care îneacă orice panoramă. Indicațiile stradale și pe clădiri sînt zgîrcite. Cică hai să ne întîlnim la Cocor. Da' nu mai scrie Cocor pe magazin, de unde să știu eu că e tot acolo?? Păi dacă îți spun eu că e!
Înainte de a încheia, aș vrea să-i felicit pe utilizatorii RATB pentru stoicism și resemnare. Deh, fiecare cu soarta lui. Metroul e la fel de prost organizat, cu linia circulară fără sens, cu afișaj incomplet al trenurilor care ajung în stațiile arondate la două direcții de mers și, în general, cu indicațiile minimaliste pour les connaisseurs. În rest, călătorii români sînt la fel de zombie ca și cei din afară, așa că nu m-am simțit prea străină în țara mea natală.
Gata, ne vedem la anul!

Cadouri din Stockholm

Plecăm și trebuie să ne facem o listă cu cadouri, cui, ce trebuie să ducem. E obligatoriu. Altfel nu te crede nimeni c-ai fost la Stockholm. Cecilia chiar ne spune despre un prieten de-al ei care n-a dus nimic. Și ăla povestea cum e la Stockholm: Canale, vapoare, lagune, vase, monstrul Queen Elisabeth, negri, ruși, țigani, cântece, ABBA. Căcat, îi răspundeau prietenii, și la Giurgiu sunt vapoare, monștri și în Parlamentul nostru, de țigani e plină Rahova, canale sunt și în Colentina și așa mai departe. Ce-a făcut prietenul ei? Păi, de ciudă că n-a fost crezut s-a înscris în partidul Monicăi Macoveui, M 10, pe post de mincinos cu dezinformarea. Nu riscăm același lucru și ne facem o listă temeinică.

Uite, zice Cecilia, deschizând lista, lui Ștefan al meu, când ajungeți la Sibiu, îi dați un șifonier cu patru uși. I-l cumpăr io. Cu patru? Da, că o ușă e pentru cămăși, o ușă pentru vase de bucătărie, alta pentru fosile politice din Mediaș și Sibiu, alta pentru cizme, alta pentru pălării și ultima pentru scrisorile către mine. Tina Cumva, pătrunsă de vizita la Gdansk, a zis că să ducem vederi cu orașul polonez la tot parlamentul român, ca să vadă și el ce să facă cu taxele noastre. Apoi, Soricăi o plapumă de mătase, și lui Ionescu un lighean în care să-și spele păcatele. Io nu știu cine este Ionescu, dar am plecat la căutat ligheane în toate magazinele. Am găsit unul cu apă, plin deci, cu apă în care se spală ciorapii, mănușile, tigăile și mâinile după ce folosești recipientul. L-am luat.

Cu cadourile în spate, am început să răsfoim presa română. Ne atrage atenția un material al lui Cornel Nistorescu despre o crimă ceva la vânătoare a generalului Pahonțu. Informația babană din material este însă alta, crima se va rezolva cumva, dar asta cum? Și anume că în Dealul Mitropoliei este cazată o unitate specială, celebră de securitate, ai cărei 120 de ofițeri sunt experți în manipularea maselor, în dezinfomare și una, alta care derivă de aici. Și că această unitate iese la cel mai mic ordin în teren. Ultima dată când a ieșit în teren a fost în noaptea incendiului din Colectiv. Incendiu urmat de ieșirea în stradă a zeci de mii de oameni, ieșire ce a dus la căderea lui Ponta, la căderea lui Piedone, și la ceva ce se chiamă "guvernul meu". Înclinăm să credem că așa este, că unitatea aia chiar există, și că așa s-au întâmplat lucrurile. Florin Chilian a zis-o primul. Nu e groaznic?

A început Olimpiada de la Rio. În câteva baruri suedeze este câte un teveu aprins ba pe handbal, ba pe hochei pe iarbă, ba pe ceva la care are Suedia vreun sportiv. Se recunosc ușor, că sunt în galben. Și noi avem un tricou galben, și frunzele care încep să cadă sunt galbene, și berzele care aduc copii suedezi sunt blonde, și țiganii nou născuți sunt galbeni, ba chiar și șifonierul pe care i-l ducem lui Ștefan.

Denis

09 august 2016

Renul

Renul este poate cel mai baban brand al Suediei. Mai tare ca Ikea, Bjon Borg, Abba, H&M, Volvo. Cand un Volvo s-a impotomlit un ren l-a scos afara din mlastina. Cand o pijama Bjon Borg n-a incaput pe nimeni, a incaput pe un ren, cand un tanc sau avion suedez n-a putut trage, a tras renul si dusmanul s-a facut nevazut, cand un surub Ikea nu s-a potrivit, s-a apelat tot la bietul ren si atunci cele doua bucati de lemn s-au imbinat. Renul da untura. Renul da blana, oua, ciorba de burta, curele de ceas, corzi de vioara, mingii de fotbal, hituri pentru Abba si asa mai departe. De aceea nu e de mirare ca gasesti, in Stockhoölm, reni peste tot. In toate botlageturile, alimentarele, farmaciile, magazinele de shoping, la cheile soferior, la sutienele doamnelor. Pentru ca in magazine se comercializeaza toate formele de reni: albastri, mov, de doi centimetri, de zece, de statura unui om, de pus in farfurie, de pus sub farfurie, de agatat la cheile casei, de tuns iarba si asa mai departe.

La Gdansk, Polonia, a avut loc zilele astea Festival Shakespeare. Hop si-o trupa din Romania, Teatrul din Targoviste cu spectacolul de marionete Romeo si Julieta pus in scena de Irina Niculescu. Noi i-am tinut pumnii Tinei Cumva care joaca in spectacol rolul doica. Doica Julietei. Publicul n-a reactionat. N-a ras, n-a plans, n-a batut din palme. De altfel, se stie ca polonezii nu bat din palme de cat cand recolta lor de cartofi si de instalatori depaseste la export pe cea a Frantei. Zicem si noi o tara, dar poate fi si Anglia, poate fi si Germania. Deci un esec. Mai pe seara, s-a prezentat o piesa, A 12 a noapte sau Visul unei nopti, n-are importanta, a teatrului rus din Sankt Petersburg. Regia, Silviu Purcarete. Intra unii pe scena si trag cu mitraliera. Intra altii in scena si trag cu mitraliera. De atata mitralierit si tunurit si bombanit, ca cad si bombe, replicile n-au nicio importanta, de aceea nici nu se aud. Actorii rusi, zic urechile festivalului, n-au vrut sa joace in spectacolul lui Purcarete, il joaca in sila, nu vin la spectacole, cum n-au venit toti nici aici, la Gdansk. E, din ce stim noi, al doilea mare esec al lui Pucarete, dupa Palilula. Bunul meu prieten, raposatul Toca, avea o vorba: La un moment dat, Denis, sa-ti fie teama ca te paraseste talentul. Ma gandesc mereu la chestia asta cat se poate de serios. Si atunci incerc sa lucrez cu bun simt si ingaduinta, cu respect pentru actori si public.

Mergem la Muzeul de Arta moderna din oras. Dupa cateva Juan Gris si Dali, Picasso si Chagall, se trage o bariera prin Deschampes. Cu wc-ul lui celebru. Si vedem exponatele numite lopata, cearceaf japonez, cadru metalic al nu stim cui, bete, orizonturi din hartie igienica, sex, umbrele, sali goale, un film rusesc la care privesc cateva tiganci care nu au unde sa se odihneasca, petice de otel, bumbi de cauciuc, un ren stilizat, un ren care da unt, cateva afise rusesti destul de interesante, manusi, un jgheab, o masina lovita, de fapt facuta tandari, o emblema de alcool suedez, un cerc, iar un ren care vorbeste de data asta la telefon si asa mai departe.

Facem turul Stockholmului cu vaporul. Asa se vede cu ochiul liber proiectul de tara suedez. Care are doua principii: 1. Bunastarea poporului suedez si 2. Progresul Suediei. La putere acum este partidul social democrat. Cat a fost in opozitie, el a negociat la sange proiectul de tara si acum nu schimba o iota din ce a hotarat dimpreuna cu adversarii politici: Constructia de apartamente la malul marii, constructia de porturi private la scara fiecarui bloc, credite ieftine pentru populatie, indiferent daca pentru masini, case, iahturi, barci sau terenuri pentru constructie. In Suedia, creditul pentru apartament se ia la telefon si ti se trimit banii intr-un cont si cu asta basta. E rau sa fii rau platnic, dar daca esti okei, sistemele sociale nu te lasa sa mori de foame niciodata. Proiectul de tara suedez este in vigoare de vreo 200 de ani. Nicio gluma. S-a hotarat atunci ca, in diferent de cine va veni la putere, sa respecte planurile proiectului. Altfel cum?

Stockholmul noaptea. Viata de noapte scoate in oras cele mai frumoase fete. Cei mai fumosi baieti. Imbracati bine, blonzi, inalti. Dar apar si renii. Ei trag saniile. Intruna suntem noi, io, Tina Cumva si Cecilia, gazda noastra. Cecilia, stiind limba renilor, ii spune animalului: Renii n-ar putea da si legi? Legi bune dupa care sa se poata guverna un popor? Unde trebuie, behaie uriasul animal. La Bucuresti, zice Cecilia. A, nu, acolo nu. Acolo niciodata si ne-a smucit cu sanie cu tot spre Palatul Regal unde regele Gustav al nu stim catelea canta la trompeta.

Denis

07 august 2016

Pippi

Pippi este binefacatorul Suediei. Aparatorul ei. Viteazul, neinfricatul. Pippi se scoala de dimineata, sare pe calul care a halit ditamai jeraticul, stie ca Spiderman e cu copiii la Miami, stie ca Suedia e inconjurata de tigani, si sare, calare, in ajutorul ei. Pippi este o fetita mica, blonda, cu o rochie verde, este un personaj de basm, ea se afla in toate cartile suedeze de povesti. Ajuta copiii, mamele, barbatii nerasi si nu numai, nevoiasii, fetele nemaritate, parlamentul suedez, pe regele scandinav, unge feliile de paine cu unt, ajuta copiii la scoala, cersetorii romani la treaba, turismul, padurile si asa mai departe. Exista in Suedia o intreaga literatura despre Pippi. In toate librariile, in toate alea din Suedia iti zambeste Pippi. Cu incredere. Cu folos. E o fetita inteligenta, personaj de banda desenata, o fetita vioaie care nu se teme de lup, de viezure, barza, varza. Stiindu-i faima, am rugat-o sa ne care rucsacul plin de nimicuri, greu de zece kg, prin Stockholm. Asa a facut. Repede, energic, zburand calare pe o albina. O cautam de trei zile si n-o mai gasim.

Cand a erupt in muzica usoara, la un Eurovision, prin anii 70, ABBA n-a stiut ca se va lasa linistea peste Europa. Peste lume. Ca muzica usoara de pana atunci va fi o chestie inchisa, terminata. Numai cine urma calea trupei suedeze avea sa ramana in muzica asa zis usoara, cine nu, nu. Unii solisti au urmat ABBA, vezi-i pe cei de la San Remo, Sopot sau Cerbul de Aur. Si s-au instalat in istoria muzicii. Sunt solisti din Italia, Ucraina, Anglia, Franta sau Germania. Ba chiar si din Polonia. Altii au ramas la nivelul anilor 70, vezi Romania, muzica lor fiind atat de veche ca poate ilustra filme din anii 20, 30 de la inceputurile cinemaului. ABBA are un muzeu excelent in Stockholm. Suedezii, turistii straini le cinstesc memoria. Intri in muzeu si este o placere. Muzica, filme de epoca, interviuri, plimbari cu vaporul, regele si ABBA, nu stim cine si ABBA, cutare si ABBA, discuri, camasi si cd-uri. Cei care intram suntem oameni cu parul alb, care stim cu ce se mananca fenomenul. Si ne bucuram, ascultam hiturile acelor ani, care parca nu se mai terminau. Am intrebat-o pe Pippi de ce la noi in Romania nu se poate o astfel de muzica. Nu ne-a auzit. Am urlat: Pippi, de ce noi nu cantam nimic pe Dambovita aia? Tot n-a auzit. Vorbea cu niste turisti englezi care voiau sa cumpere muzeul ABBA si sa-l mute la Londra. Pippi nu era de acord si cu asta basta.

Cat te uiti cu ochii peste Suedia, ca esti pe mare, ca vii de la aeroport, ca te duci in oras, ca vii de la gradinita, ca mergi pe malul marii sa dai de mancare la rate, ei bine, cat te uiti cu ochii peste Suedia nu vezi decat paduri. Pippi nu lasa pe nimeni sa taie vreun copac. Altfel caprioarele n-ar mai veni la scara blocului, iepurii n-ar mai manca morcovi prin balcoane, veveritele n-ar mai sta la suete seara pe aleile pline de zmeura, fragi si biciclisti. Si atunci, Pippi, am intrebat-o, de unde-si ia Suedia lemnul necesar constructiilor de vapoare, creioane, masini, banci, mobila. Din Romania. Si nu numai. Atata timp, mi-a spus, cat sunt tari dispuse sa se cheleasca de paduri pentru niste amarati de bani noi vom importa tot lemnul de care avem nevoie.

In fata celui mai mare magazin din Stockholm, ceva de zece ori cat Unirea de la noi, Ahlen, ies zi de zi tiganii romani. Aici ei nu cersesc cu basca in fata. Nu-i frumos. Aici ei danseaza ca Michael Jackson, canta ca cele mai bune trupe de acordeon din lume, bat la tobele cele mai sofisticate si sunt imbracati la patru ace. Banul bun se castiga greu aici. Cersetorii de doi bani, cei pe care-i vedem la Pro sau Antena, sunt pe strazi laturalnice, strang cutiile goale de bere, pet-urile si se aleg cu cativa firfirici pe zi.

Pippi ne-a intreabat daca nu vrem sa mergem pe gratis cu metroul. Macar astazi. Stia ca e duminica si e inchis la bilete la noi, pe malul marii. Am zis ca vrem. Macar pana in centru de unde puteam cumpara. S-a dus si a susotit ceva cu omul de la bariere. Tipul a dat din cap si ne-a lasat sa trecem.

I-am lasat numerele noastre de telefon lui Pippi. A zis ca ne suna. Da, a zis ca ne suna. Ne-a intrebat ca daca sa vina prin Bucuresti. I-am raspuns. La ce?

Denis

04 august 2016

Premiul Nobel pentru literatura pe 2017

Daca tot esti aici, aici in Stockholm, zice Tina Cumva, n-ar fi bine sa iei tu premiul Nobel pentru literatura pentru noi? Pentru noi, romanii? Ca sa nu mai plateasca aia de la Bucuresti hotel, masa, bilet de metrou, intelegi?, zice si Cecilia desfacand o cutie de bere. E mai simplu asa. Il iei, il duci la Bucuresti si-l dau ei acolo cui trebuie. Ca stie Manolescu. Stie si Chifu. Chiar si Norman Manea, daca nu doarme scriind. M-am gandit ca fetele au dreptate, si atunci mi-am pus roba, o aveam intamplator la mine, peruca rosie, o aveam intamplator la mine, sandalele de aur, le aveam intamplator la mine si m-am prezentat la Institutul care da Nobelul, cumva aproape de noi, langa Vastra Skogen.

Mi-a deschis o tipa de 70 de ani cu dinamita in par. Cu o rochie impletita din fitile. Calare pe o racheta intercontinentala. Ce doriti? Premiul Nobel pentru literatura pe anul 2017. Pentru cine? Pentru Romania. Perfect, intrati. M-a pus la o masa. Trebuie sa dati un test, sa vedem daca va pricepeti la literatura. Nu-i greu, dar e obligatoriu. Are trei probe. Prima e sa scrieti un text literar ca sa ne dam seama daca sunteti talentat. Al doua proba este sa faceti o analiza literara a unui roman interbelic si a treia este sa numiti doi scriitori care va plac si care nu va plac. Adica, intreb. Nu stiu, dar asa suna proba. Vedem noi, a mai adaugat si m-a lasat cu pagina goala.

Prima proba. "Era intr-o duminica dimineata si mama numara boabele de mustar. Nu mai spun ce vant batea, nu mai spun cati soldati treceau, nu mai spun cum zumzaiau geamurile, nu mai spun cate gagici aveau sanii fluturand in aerul plajii, nu mai spun cum crestea varful Omul cu o juma de metru pe ora, nu mai spun cum faceam pas cu pas, nu mai spun cum treceau paginile sau fierastraul, nu mai spun cum ardea chibritul sau tuica, nu mai spun cum ara tractorul, lopata, cum dadeau copiii cu mingia in educatoare, cum se asternea zapada pe trotuarul orasului Paris unde am fost anul trecut cu Tina Cumva, si nu spun nici cat sapun foloseam ca sa spalam faianta ca era neagra si nu se vedea mizeria pe ea si nici ca pe aragaz fierbea o cafea si a intrat Robinson Crusoe care venea din America si ne-a intrebat: e pentru mine, nu, nu mai spun ca ma apuca dracii."

Proba a doua. "In romanul Morometii noi observam ca erau mai multi tarani saraci. Nu am citit cartea, dar din film se intelegea ca ei aveau vaci, caini, gaste, rate, oi, cai, porci, vinete si porumb acolo in curte si totusi nu-si puteau plati taxele. Mai ales ca era iarna sau vara, nu reiese exact din filmul lui Stere Gulea, ca e alb negru ca saracia, si Morometii se adunau la potcovarie sau ce era si citeau ziarul. Un ziar vechi, nu din astea de acum cum ar fi Jurnalul National sau Curierul National scrise special pentru taranii saraci din satul ala de unde erau Morometii. Ei, ca particularitate, isi iubeau femeile si le alergau pe camp pana faceau dragoste, copii sau chestii din filme pentru adulti cu ele, desi asta reiese din alt film, Ion, care e tot cu tarani imbracati in alb ca nu le dadea voie boierul sa umble altfel, de unde si ziua Mondiala a Iiei, care se sarbatoreste acum si la Stockholm."

Proba a treia. "Mie imi place foarte mult Norman Manea, dar e plictisitor si nu-mi place. Da' mie imi place si Mihail Sadoveanu, ba chiar nu-mi place de loc ca in Fratii Jderi n-a bagat si pagini cu Uniunea Scriitorilor de la Neptun, unde mergem noi vara si scriem opere importante cum ar fi Revolutie si Reforma."

Tipa cu dinamita-n par s-a intors, a citit, si mi-a dat Premiul. Incredibil. Credeam ca va fi foarte greu. Imposibil. Am luat si milionul de euro si pana sa viu la Bucuresti cu el petrec cu fetele. Cecilia a facut ceva la cuptor, Tina Cumva la fel, ca avem doua cuptoare, unul mare si unul mic. In timp ce eu sunt in sufragerie si privesc ravnitul Premiu Nobel pentru literatura al tarii mele, Romania.

Denis

03 august 2016

Catelus cu paru cret

Emanam cultura. De cand suntem aici, in Suedia, asta facem: emanam cultura. Dar numai poezie, nu orice. Trecem, de exemplu, pe langa Castelul Regal, si lumea zice: Uite-l pe poetul ala roman, cum ii zice? Intr-adevar, noi suntem poetul ala roman, si suntem mandri ca ne stie lumea pe strada. Asa ca vrem sa le spunem o poezie, ori Noi vrem pamant, ori Catelus cu paru cret, poezii scrise de noi cand eram mai tineri. Da. Asa ca mergem la ICR din Stockholm ca sa ne aranjeze sa spunem poeziile in cadru organizat, intr-o librarie, in port sau la muzeul ABBA. Un precedent exista: lui Mircea Cartarescu i s-a organizat o citeala din Levant intr-o librarie unde au venit 20 de oameni.

Sunam la usa ICR. Ne raspunde foarte amabil o tanara doamna, Teodora Cascarade. Cel mai apropiat eveniment de poezie este pe 24 august cand de la Bucuresti vine Marius Manole ca sa citeasca din poetul suedez Christian Fex. E un recital pregatit de mult, nu ma pot baga cu Catelus cu paru cret. Asa ca renunt deocamdata. Dar pot participa la festivalul de film romanesc din octombrie 2016, sa-mi spun poezia atunci, in deschidere. Ne notam avenimentul, ca pana atunci sa mai adaugam o strofa poeziei. Doamna Teodora ne invita sa votam prin corespondenta. Sau electronic. Pe cine? Nu ne spune, rade. Pe cine vrem adica. Electronic am fi votat pe loc, pentru ca nu suntem siguri ca curentul electric ajunge asa repede in Romania. Sa aiba timp. Apoi vorbim de film, de festivalul de film de scurt metraj din Upsala, aveti un mail?, da avem, ne face placere, si noua, mai poftiti, aici este o sala, aici alta, pictura, chestii.

La Bucuresti se discuta despre noua lege a cinematografiei. Auzim si vedem materialul. Ceva cu reorganizarea, ca sa nu-i mai zica CNC, ci ANC. Dar despre asta este vorba? Nu. Ci despre scenarii. Despre banii care trebuie sa vina inapoi din vizionarea filmelor. Un nene zice ca sa se infiinteze o sectiune numita Bugete Mici. Adica cine vrea aplica acolo si primeste doi lei. Pai, toate filmele din Romania au bugete mici. Cele mai bine cotate, notate primesc doua milioane de lei, adica ceva cam la patru sute de mii de euro. Si-atunci? Doamna Suteu, ministreasa, zice ca mai vorbim. Se va face o lege, buna, sustine dansa, si o vom dezbate. Curand.

Stockholmul aproape cazon. Liniile drepte ale cladirilor. Cladiri burduhanoase ca niste cazarme. Poate ca orasul scandinav a fost o mare unitate miltara la mare. Mii de barci si corabii. Sute de vapoare moderne. Autostrazi pe patru nivele in mijlocul orasului. Turisti si turisti. Tigani si tigani. Comert si buna stare. Metrou si garda calare. Multa blonzime. Un oras modern, destept, care emana civilizatie, demnitate, ceva.

La un moment dat a aparut in fata noastra un leu decorativ din piatra. Ne-am suit pe el, am batut toba ca sa ne facem auziti si am spus in final poezia: Catelus cu paru cret, fura rata din cotet, si se jura ca nu fura, da' fugea si fugea pas cu pas pana l-am prins cu ea in gura. A fost delir. Asa cum e intotdeauna cand se aude o poezie romaneasca.

Denis

01 august 2016

O zi din viața orasului scandinav

Blocul de pe malul mării se scoală cu noaptea în cap. Nu că auzim valurile, nu. Ci pentru că în pădurea care-l înconjoară fac si animalele ochi. Sunt iepuri, căprioare, rațe. Iepurii îți bat primii la usă si într-o iepurească nordică îți cer de mâncare. Le dai, că sunt protejați de lege. N-ai voie să-i nimic, ba din contră, dacă o vor pe fiica ta de nevastă le-o dai. Apoi, tot la usa ta bat căprioarele. Într-o limbă căpriorească necunoscută dar cu accente nordice îți cer si ele de mâncare. Le dai fân, iarbă, mustar, făinoase, ce ai pe acolo că ele n-au voie să sufere de foame. Vorbesti cu ele de Trump, de gay, de Hillary, ba chiar si de Iohannis, că adică e cod rosu la noi de caniculă si ce zice el, presedintele român când e caniculă pas cu pas, cum îi ocroteste el pe români în situații din astea. Apoi, ultimile, bat la usă rățustele. Cioc, cioc, cioc, cu ciocul lor ăla plat. Ele vor pâine cu semințe, fără, cu secară, cu salată si turuie, turuie îngrozitor. Si se face brusc liniste. Tu dai drumul la stiri si închizi că sunt în suedeză.

Cecilia, gazda noastră, ne continuă povestea de aseară cu vikingii. Adică noi voiam să stim cine sunt, că am tot auzit de ei, că America, că tura vura. Vikingii, zise Cecilia, era un băiat înalt, blond, care avea un topor. El a descălecat aici, în Vastra Skogen, a pus ochii pe o fată de la alimentara noastră. O vânzătoare tare frumoasă. A luat-o pe cal dimpreună cu provizii de tot felul: apă, macaroane, carne, pâine, rozmarin, țurțuri pentru când era foarte cald, vin care nu se găsea, dar s-au dus la System Bolagget, scoici, scobitori, si deci s-au suit pe cal si au plecat spre America, New York. El i-a zis: Uite, Statele Unite. Ea i-a zis: M-ai mințit, io nu voiam decât pânâ la Upsala, la mama. Si a început bătaia. El i-a tăiat capul, ea lui picioarele. Si asa s-a sfârsit povestea vikingilor din Vastra Skogen că mai sunt si alții. Dar aflăm tot mâine de la Cecilia.

Țiganii din Stockholm fac fel de fel de chestii. Cerseala e banală. Cei care o practică cam mor de foame. Sunt însă grupuri de țigani, care au ocupat ditamai străzile. Ei fac pe Mickhael Jackson, sunt organizați în grupuri mari de formații care cântâ muzică serioasă, lăutărească la tobe, acordeon, bass. Lumea îi aplaudă. Barem Mikchael Jackson are un succes colosal, strada se blochează când îsi face programul.

Apoi se aude ABBA. Semn că s-a deschis Muzeul Abba. Un bar ceva si tu esti în tramvai si ai vrea să vii mâine. Asa o să facem si vă povestim.

Denis