30 noiembrie 2015

Nene, câtă prosteală!!

Armata noastră defilează de 1 Decembrie, ziua națională a României. Are uniforme noi, tunuri noi, săbii noi, căciuli și ghete noi și, probabil, ne apără sau ne-a apărat țara de dușmani. Așa o fi, dar când te uiți la generalii care o conduc parcă n-ai zice că-i așa și că ea există, armata, pentru alte afaceri.

Problemele masculine vor fi rezolvate din 2016 cu noile prezervative Arsenie Boca. Ele asigură o erecție superbună și chiar dacă se rup protejează sexul de mamam focului.

Mâine, 1 Decembrie, e răscoală la București. Sistemul se va apăra din nou și nu se va clinti. Sistemul nu mai poate fi schimbat, și, atenție, nici nu va mai permite un alt Colectiv. Soluția schimbării este poate la CNSAS, care vedem că nu se face public, iar dacă nu, este de durată, de foarte mare durată.

Vedem The Big Lebowski a treia oară. A cincea? Film care mâine poimâine face 20 de ani, premiera 1998. Pomenim doar actorii, îndemnându-vă să-l revedeți decât să vă pierdeți timpul cu Jocurile Foamei, Cu Regate nu știm cum sau cu Aferim și Un etaj mai jos. Deci: Jeff Bridges, Juliane Moore, John Turturo, John Goodman, Steve Buscemi, Tara Raid și Plilip Seymour Hoffman. Și gata, mai vreți și subiectul? Scrieți-ne.

Mare demisie mare la echipa de fotbal Steaua: Rădoi s-a cărat. Păi, bine, bine, Rădoi n-avea decât calitatea de informator al vestiarului, adică ciripitor pentru Gigi Becali, iar patronul a vrut să-l răsplătească numindu-l antrenor chiar dacă ne-avea studii. No, uite, însă, că școala se răzbună.

Pe 2 decembrie, Parlamentul României se adună ca să sublinieze importanța zile de 1 Decembrie ca zi națională a României. Cel care a făcut și propus convocarea este Tăriceanu. Face ce face omul ăsta, numai să-l scape încă o zi pe Șova din arest.

Sinead O'Connor, celebra solistă irlandeză anunță că vrea să se sinucidă. Bun, dar de ce nu așteaptă să i se caute un nou Colectiv la București?

Vedem la guvern ședința de acum câteva zile condusă de Dacian Cioloș. În partea dreaptă a imaginii, deci în stânga lui Cioloș, sunt membri INMR, institutul care ne dă vremea condus de Ion Sandu. Acesta explică cu gesturi largi primului ministru ce înseamnă poleiul: E alunecos, mașinile pot derapa, accidente în lanț, înțelegeți? Iar Dacian Ciooș dădea din cap că da. Nene, câtă prosteală!!!

Denis

29 noiembrie 2015

Nimfomana cu pojar (Postare ușoară, de duminică)

Celebrul sculptor Oprișor Oleg Orlovski, poreclit de preteni și critici TreiZero, din comuna Uiești, județ Giurgiu, își numise ultima lucrare, un nud din marmură neagră care avea pojar înaltă de un metru, "Nimfomana cu Pojar", din cauză că în cariera de marmură de unde luase materialul i se spusese: Domnule, vă dăm ce vreți, dar să știți că toată marmura are pojar, o boală nouă luată de la oameni și asta este, n-avem ce face. Acum e destul să mai spunem că Nimfomana lui Oprișor devenise celebră, ca și el, și că valora mai multe miliarde de euro, se pare că cam cât bugetul SRI de la noi.

Domnul Vasile Tempteișân, unchiul lui Oprișor, vechi securist, îi spuse: Dragul meu, trebuie să-ți faci testamentul în care să-mi lași mie lucrarea, numai la mine va fi protejată cum trebuie, doar știi. Ca să înlături suspiciunuile și răutățile celorlalte rude, chiamă-i pe rând la consultări, ca să creadă că te interesează părerea lor în privința moștenitorului Nimfomanei și că vei face cea mai bună alegere. Îi sucești, îi îmbrobodești, și când o fi să desfac testamentul, pac, Nimfomana-i a mea și am dat lovitura. Înțelegi?

Veniră, pe rând, nevasta, copiii, mătușile, unchii și nepoții lui Oprișor. Discutară de ceainic, veioză, perdele, dulap de bucătărie, toate alea din marea casă a sculptorului numai de Nimfomană nu. Uitaseră toți. Până acum era cum vroia Vasile Tempteișân.

Nimfomana se făcuse bine, fapt uluitor constatat chiar de medicii de la două spitale: unul din Istanbul, celălalt din Tel Aviv. Se dădu jos de pe soclu, îi trase una în cap lui Tempteișân, îi luă legitimația de securist și plecă în lume. Ajunse la Los Angeles și dădu casting pentru un rol feminin la ultima producție a lui Paolo Sorentino. Premiera filmului va avea loc la New York, loc înspre care ne îndreptăm și noi acum pentru că Nimfomana ne-a trimis invitație.

Privind de sus, din zborul KLM, nu ne pare rău că părăsim România o vreme, pentru că aici Nimfomana ar fi ajuns aici, fiind tehnocrată, ministrul minorităților, ceea ce ar fi fost o cumplită greșeală.

Denis

28 noiembrie 2015

Punguța cu doi bani, poveste de dragoste

Tânăra găină Teleniousmonk Vasilica strângea bani de când era foarte, foarte mică. Avea o punguță de la maică-sa în care punea azi un cent pentru pensie, mâine un cent pentru televizor, alt cent pentru țoale, altul pentru măritiș și tot așa până când într-o zi se trezi că în punguță erau doi bani mari de aur. Doi galbeni, cum îi păcea să spună curcanului, și el foarte tânăr, Freacădisc Negrescu, iubitul de-o viață al Vasilicăi. Și lasă că Vasilica era frumoasă, cu sâni de crăpau alea pe ea, cu ochi ageri, veseli, inteligenți, dar se îmbrăcă într-o dimineață și se duse la oraș cu punguța plină. Pe jos, nu cu trăsură, nu cu mașina, că avea mașină luată în rate pe numele lui Freacădisc. Țupa, țupa, țupa, țupa și Vasilica nu făcu bine nici doi kilometri că din Pădurea Albăcalațară ieșiră haiducii.

Haiducii pândeau de mult ocazia asta. De ani de zile așteptau să se umple punguța. O opriră pe Vasilica pe marginea unei gropi iscată în asfalt de revoluționarii care treceau cu duiumul spre București. Șeful haiducilor, unul negru, cu halat negru, cu vizieră și coif negre, zise: Vasilico, nu te mai obosi. Dă-ne nouă banii și-ți plătim noi taxele, șpăgile, radio, RCA-ul, lumina, întunericul, cărțile, însă depinde ce citești, aragazul, liftul, cota de la ușa de la intrare în bloc, tancodromul, autostrada care va trece pe aici peste 60 de ani, da, da nu te mira, cam 60, 80 de ani le trebuie s-o facă, așa, și-ți mai plătim și coaforul, alimentele, tichetele de turism, balonul de oxigen, presa, taxa pe 500 de parlamentari că n-ai vrut 300, așa că întoarce-te acasă, iar de nu vrei, unde-ți stau ghiarele îți va sta capul cu cioc cu tot.

Uitasem să vă spun că Freacădisc Negrescu era un tehnocrat desăvârșit. De cum plecă Vasilica la oraș se duse la amantă și-i spuse: Am vorbit cu haiducii. Îi iau toți banii, ăia doi galbeni, își opresc și ei unul și cu ăla unul rămas ne punem planul în aplicare. Ce zici? Amanta, o gâscă teribilă care jucase și-n Aferim, Gigliola Bonton, îi spuse dintr-un furou incolor: Freacădisc, Freacădisc, ce mult te iubesc.

Freacădisc și Bonton plecară cu banul rămas de la haiduci la oraș. Își făcură partid din trei membri. Din cauza asta începură să primească subvenții de la stat și să fie numiți în Comisii de Privatizare. Când privatizările se terminară, își făcură firmă de Consultanță în care primeau bani cu nemiluita, pe care îi sifonau care-n-cotro. Făcură și vreo opt copii, trăiră și până la adânci bătrâneți, își luară și casă pe Lună, așa că
"visul românesc", cel după care tânjeau milioane de români, pentru ei se adeverise.

Denis

26 noiembrie 2015

Știri pe scurt

Tehnocrații lui Cioloș s-au apucat de treabă. Au doar un an la dispoziție ca să îndrepte și să arate ce e stricat de două mii de ani în Carpați. De exemplu dimensiunile aspirinei: această bulină trebuie să aibă de acum înainte un diametru de juma de metru ca să nu mai poată fi consumată oricând, astfel economisindu-se multă cretă. Apoi, mult hulitele, necesarele și dragele noastre autostrăzi: ele trebuie făcute în pantă și vor funcționa astfel: dai drumul mașinii de sus, să zicem din București, și o lași să meargă la vale, fără motor, până la Mamaia, fără să consume un centimetru de benzină. Bine, bine și înapoi, cum vine șoferul? Cu trenul. Ăsta, trenul adică, va avea o singură roată ca să se reducă frecarea și să sporească urcarea spre București. Deci, uite lucruri simple, dar esențiale de făcut până la alegerile din 2016.

Guvernul Cioloș va permite la liber studierea dosarelor de la CNSAS în virtutea dreptului la informare al oricărui cetățean român.

Andreea Marin, Norica Neculai, Rovana Plumb și Stela Popescu vor juca în noua comedie de la PROtv, Athletico Textila. Un fel de tragicomedie a noului val cinematografic. Dăm un exemplu: Andreea Marin e mama Noricăi Neculai. Îi spune: Norica, mamă, nu te duce la fotbal. Te lovește mingia știi tu unde și la spitale nu-i loc, că-s ăia de la Colectiv acolo. Și țin-te râs, și iar râs, până când diva, Andreea Marin, intră în PUNR.

PUBLICITATE O babă stă pe oală. Își face nevoile. Se aud zgomote specifice, apoi baba dă să se ridice. Nu poate. Oala e lipită de ea. Apare sloganul: Cu LIPINOL ești ca la țară.

Echipa de bowling a Parlamentului României va juca un meci de calificare cu echipa de bowling a comunei Clejani, județ Giurgiu, scor 2 la 2.

La aparatul de radio al avionului rus doborât zilele trecute de aviația turcă era o melodie cu Holograf. Din această cauză avertismentele de la sol ale turcilor n-au putut fi recepționate de pilot care, se pare, că și dansa în coqpit pe melodia "Și băieții plânge cu hohote" sau cam așa ceva.

Dăm legătura acum cu Stelian Cafu Tănase aflat în groapa în care a murit biciclistul de ieri, alaltăieri: Stimați telespectatori, sunt în groapă, nu mă vedeți, așa că noapte bună!!! Dar e păcat, că o mamă a rămas orfană!!

PUBLICITATE O babă stă pe oală. Își face nevoile. Apare motanul ei. Vrea și el să-și facă nevoile. Pun de-o bătaie. Apare sloganul: Mai mult Fixodent numai la LIDL.

SPORT Numa' Gigi Becali să nu fii.

VREMEA Vremea se vede, nu trebuie s-o prezentăm.

Agenția CĂLIMARA



23 noiembrie 2015

Bazaconii

Leul Vasile Inimădeleu era un animal frumos, uriaș, înțelept și filozof. Era chemat mereu la conferințele cele mai grele din lume. Azi în India vorbind despre fluviul Nil, mâine în Tunisia perorând despre Cascadele neimportamnte ale lumii, poimâine în Franța combătându-l pe Balzac care spusese cândva: În Orient nu se poate întâmpla nimic niciodată pentru că se mânâncă prea multe dulciuri. Acum era în drum spre România cu conferința "Mai multă corupție și mai puțină democrație sau invers?" Teoria lui fiind că invers, că cu puțină corupție poți trăi, dar fără democrație nu. Acum trenul oprise în mijlocul Dunării pentru că, avea să afle de la controlorul acoperit, infrastructura României este construită pe apă ca să nu lase urme. Fuma o țigară. Aerul condiționat fâsâia. Cerul la fel, din cauza țânțarilor. O albină sub acoperire intră pe ușă și i se înfipse în gât. Celebrul leu Vasile Inimădeleu muri instant. Fu ușurat de blană și de conferință, pe care le avea într-o servietă fără cifru, legată doar cu o sfoară verde, ceva bio, ceva mișto.

Furnica cu plete albastre Monica Mangiarecunoi din Fetești, strada B 24, venea de la Târgul de Carte Gaudeamus, ediția 2015. Venea plângând. Fusese o căldură oribilă în cupolă, cărțile erau foarte scumpe și pe deasupra nu mai putea suporta minciuna cu "târgul a fost un succes", pe care o tot arunca media făcându-ne să credem că românul s-a apucat de citit. O sună iubitul: Ce-ai cumpărat, dragă? Două cărți cu 40 de lei fiecare și am băut o bere, dacă la asta te referi, la câți bani am cheltuit. Du-te și dă-le înapoi, avem nevoie de suta aia pentru căldură, semințe la copii, bobițe la pisică și țigări. Plângănd și mai și, Monica Mangiarecunoi se întoarse. Era o fată la stand, una blondă cu fustă roșie, care când o văzu, dădu alarma: O furnică la stand, și e din alea rele, cu plete albastre!!! N-o auzi nimeni în hărmălaia târgului, și atunci Monica o înțepă în gât. Fata muri instant. Monica îi luă toți banii din sertar și fugi spre Pădurea Albastră unde-și avea mușuroiul.

Viespea Didina Pârjol, de profesie lăcătuș într-un roi din centrul capitalei, își lansase la Târgul de Carte Gaudeamus 2015 volumul de proze scurte "Șoriciul, bucuria românului cu 12 clase", care stârnise un enorm interes. Imediat, la lansare, apăru liderul unui partid important din România, nu-i dăm numele ca să nu se creadă că e de la PSD, și-i spuse: Didina, te fac membru de partid la noi. Dacă accepți, de aici înainte scoți câte cărți vrei pe zi, dacă nu, nu mai scoți niciuna, că editurile sunt pe mână cu noi, șefii lor sunt acoperiți. Ce zici? Didina se înscrise, i se dădu carnetul de partid cu număru 44 la filiala sector 1 București. Apoi, acceptă să iasă cu liderul de partid la o cafea, la Sinaia să zicem. În compartiment, liderul îi băgă mâna sub coadă, spunându-i: Ce frumos scrii. Didina îl înțepă în gât. Liderul muri instant. Zeci de mii de albine intrară pe geam și-l dezintegrară într-o secundă.

Agenția CĂLIMARA

21 noiembrie 2015

Noaptea Nunții

Situația internațională era destul de nasoală: La Paris erau 6 grade, în Siria sirienii culegeau mere, blocurile autohtone cu bulină roșie vor deveni cu bulină albastră în urma unor "noi expertize", Bulgaria și România vor fi singurele care vor profita de scăderea tursimului de sărbători în Franța pentru că toată Europa va năvăli la Albena și Eforie chiar dacă iarnă rău de tot, în Mali, până și în Mali s-au detonat unii care așa și pe dincolo sute de morți, așa că noi ne-am dus la teatru. Să vedem Noaptea Nunții, la Teatrul Roșu, asta vine în spate la Cocor.

Acuma, toată lumea știe cum e în noaptea nunții: Socrul ia darul de pe masă într-un geamantan și se retrage cu mirii în camera nupțială. Geamantanul este deschis și se numără banii. Primii trei zeci de mii îi ia socrul mare, alți două zeci îi ia ofițerul acoperit care a organizat petrecerea, următori la rând fiind muzicanții că au pus numai Bere Gratis, Holograf și Loredana Groza, apoi, la urmă, ultimii cinci mii îi iau tinerii însurăței ca să-și deschidă o firmă de curățenie. Și așa vine dimineața: Cu maldărul de bani pe covor, cu muște pe restul de tort, cu mireasa boțită și cu mama ei aruncând priviri galeșe mirelui.

Unde am nimerit noi era, ca să vezi, altceva. Era vorba chiar de teatru: Noaptea Nunții, de Aldo Nicolaj, adaptare de Ion Băieșu, în regia Cristinei Marina Malaia, cu actorii Luminița Bucur și Oleg Apostol. După ce se termină petrecerea de nuntă, cei doi tineri trec în dormitorul nupțial. Beau o șampanie, dau să se dezbrace, pentru că, nu-i așa, prima noapte e aia cu cearceaful, cu gâdi, gâdi, cu pupici, perne și multă stângăcie în alea alea. Până să treacă la erotismele cunoscute, cei doi își amintesc de-ale vieții valuri: El se culcase cu fata femeii de serviciu din bloc, de la care va avea un copil, ea se culcase cu badigardul care o curta pe fiica femeii de serviciu căreia îi făcuse un copil. De acum părinți cu copii de colo, colo, ce doi transformă noaptea nunții în una de reproșuri, gelozele, injurii la adresa părinților și sfârșesc prin a afla că copilul lor, deci al badigardului făcut cu nevasta bună a omului nostru este arestat de poliție de vreo săptămână. E clar că nunta lor s-a dus dracului. În timp cei doi îmbătrânesc, sunt singuri cuc, petrec un Crăciun meschin și singura posibilitate de ieșire din impasul prelungit pe ani este despărțirea.

O piesă tristă, realistă, cu accente dramatice, umor de calitate și ironii inteligente, o piesă care te pune pe gânduri: Oare așa e și la mine în căsnicie? Așa se vede de departe?, iar dacă piesa începe neinspirat cu dansuri care nu ne invită la nimic, din care nu înțelegi nimic, și în care actorii intră greu, ei bine, ea se drege foarte bine reușind să aibă scene memorabile, emoționante, tensionate, de aplauze.

Jocul excelent al tinerilor actori Luminița Bucur și Oleg Apostol a fost foarte bine strunit de regizoarea Cristina Marina Malaia care, cu umor,
atenție, delicatețe și tandrețe conduce perechea de pe scenă spre realitatea crudă a vieții. Adică, așa ca să avem noi ce învăța. Ce râde. Ce să nu facem. Ce așa și așa.

Denis

20 noiembrie 2015

Gaudeamus, Editura Condamnaților

Avem o problemă mai veche, o nelămurire de fapt cu fotbalul: În 1970, la Mondialele din Mexic la care a participat și România, antrenorul de atunci al țării noastre, Angelo Niculescu, l-a avut pe banca de rezerve pe Dobrin. Gâscanul era atunci cel mai mare jucător apărut în soccerul românesc de după război. Să-l ții rezervă era o crimă. Și totuși, Dobrin n-a jucat niciun minut. Oare de ce? Era Angelo Niculescu ofițer de securitate cum se zvonește? Înseamnă că securitatea căpăcește talentele? Poate că da, poate că nu și atunci ne ducem la Târgul de Carte Gaudeamus deschis zilele acestea la Romexpo ca să aflăm adevărul din cărțile condamnaților din fotbal care au scris cărți. Ne-am gândit că vreunul din acești grei: MM Stoica, Gigi Becali, Giovani Becali, George Copos, Gică Popescu sau Cristi Borcea s-au aplecat și au lămurit subiectul. Un subiect care a rămas o pată pe obrazul fotbalului nostru și așa mai departe.

În mijlocul Romexpo parcă ai ajuns la AFI Cotroceni: ape curgătoare, patinoar, tobogane, urși de plastic, măgari electrici, poduri suspendate, jucării în mărime naturală, mame de 18 ani cu copii de 30, promoții la măsline și căpșune de plastic, drone aruncând cu piftie în cititori iar în mijloc un stand de cărți. Este standul Oscar Print, editura care a publicat toate cărțile condamnaților din fotbal. Cerem o carte, ceva cu Mexic și Dobrin, scrisă de vreun condamnat, să zicem Gigi Becali. Ni se dă "Muntele Athos, patria ortodoxiei". Ne așezăm în parcul de distracții pomenit mai sus. Luăm o barcă și răsfoim. Nimic de Dobrin, nimic de fotbal. N-ai zice asta despre un om care afirmă că fără Steaua el nu se dă jos din pat. Mai încercăm și cu alți autori. Nimic de Dobrin. Oare oamenii ăștia să nu fii știut că există? Că până la Hagi a fost și el? Din cărțile lui Gigi Becali, am ales titlul la întâmplare, am vrut să cumpărăm tot tirajul volumului scris de dânsul, "Becali și Steaua". Ni s-a răspuns că toate tirajele au fost cumpărate de familiile scriitorilor deținuți. Și că Oscar Print nu are nimic de vânzare.

Marea bătaie de joc cu literatura condamnaților va continua. Până și Piedone, când a fost reținut, n-a zis decât: "Am încredere în justiție". Normal.

Ajuns acasă, mi-am pus un șpriț și am răsfoit o carte dragă mie a lui Mircea Horia Simionescu, Ingeniosul bine temperat. Am deschis-o, de fapt, cu gândul să-i dau telefon și să-i spun de umorul situației cu fotbaliștii scriitori condamnați. Zice el, din Rai: Lasă, Denis, hai mai bine să ne vedem la o țigară la locul nostru cunoscut.

Locul cunoscut era secția de cardiologie a Spitalului Elias. Iar întâlnirile erau pe culoar.

Denis

19 noiembrie 2015

Everyday is exactly the same

Este deja opt dimineață și trebuie să ne dăm jos din pat. Io ca să tai frunză la câini, Tina Cumva pe la teatru. Fereastra deschisă și aerul rece ne aduc veștile. Sunt rele: Franța s-a închis, Europa s-a închis, Germania zice că Schengenul nu și nu, teatrul Nottara e ca și închis, cinematograful Patria la fel din cauza blocurilor în care sunt amplasate că-s d-alea cu buline, așa că mai stăm puțin și dăm drumul la radio, lăsându-ne afară de sub plapumă doar urechile. Închidem urgent și aparatul, pentru că peste noi se revarsă muzica ușoară românească modernă de prin anii 50. Hotărâm deci să nu ne mai dăm jos din pat până la prânz, atunci poate ne mișcă ceva, aflăm ceva, vine cineva, guvernul face ceva și ne sculăm.

Citim literatura de pușcărie. E destulă, e babană, e cuprinzătoare, adică cuprinde toate aspectele societății: Fotbalul, cărbunii, managementul, domnițele, șuvoaiele, catharsisul, omenia, libertatea, liricul, beșamelul, asta e ceva cu mâncarea un sos ceva, ridichea, că ce hrănitoare e și totuși cât de mică ca aspect, și așa mai departe. Este atât de multă literatură de pușcărie că ai zice că ce s-a scris până acum în România, de la Tăblițele Tărtăria și până la Dan Deșliu e un căcat. Și asta-i nimic pe lângă ce urmează, că sunt și alții la rând pentru gratii. Dar această lectură nu ne-a făcut să ne dăm jos din pat. Mai stăm, poate teveurile, tocșourile lor ne răscolesc și ieșim pe seară pe undeva, mai ales că astăzi avem o mică aniversare. Adică io și Tina Cumva sărbătorim ceva. Aprindem teveurile și așteptăm semnalele numite Gâdea, Rareș, RTV, B1TV, Ciuvică, și ceilalți.

Deja de dimineață știm știrea care va face ocolul tocșourilor, "băieții" au inventat-o ca să avem ce rumega: De mâine, 20 nov, 2015, s-ar putea ca guvernul Cioloș să interzică berzelor să mai aducă copii, cei acreditați cu această misiune vor fi corbii. Înscrieri-le se vor face numai la Antena 3, la domnul Ciuvică. Primul care apare e B1TV: E o hotărâre de guvern pripită și înșelătoare, așa cum e și Tăriceanu, care a zis că nu sprijină, și mai ales este în detrimentul democrației. Păi, ce-ar fi însemnat ca pe teoriștii din Paris să-i fi aduc corbii? La Antena 3, domnul Ursu, gânditor, zice: Domnul Ciuvică, cel desemnat de guvern să strângă cererile este un om serios, dacă corbii nu-și pot îndeplini misiunea copiii îi va duce el. Bogdan Rareș: Excelentă hotărâre a guvernului. Cu corpurile lor minuscule, corbii vor duce la bun sfârșit copiii, pardon misiunea, așa că ne raliem hotărârii, mai ales că domnul Cioloș pleacă mâine la Mangalia unde s-a descoperit o crescătorie de corbi. Pe RTV gagica aia nervoasă zice că a invitat în emisiune un corb. Pasărea apare și are în cioc o bucată de cașcaval. Zice: Tocmai i-am tras țeapă vulpii, ha, ha, ha!!!!

Noi tot în pat. Cerceaful se boțise. Un cearceaf albastru, că Tina a zis ce-i drept: Bă, punem cearceaful albastru să fie ca-n poveștile tale cu Furnica cu plete albastre, Japonezul Albastru, Cotul meu Albastru, Tina Cumva Albastră. Și avea dreptate, zău c-avea.

Denis

18 noiembrie 2015

Știri pe care dorim să le auzim

Căutăm în dicționar cuvântul tehnocrat și aflăm că: tehnocrat e atunci când îți zice SRI-ul că ești. Altfel ești doar un amărât de ceva, de ceva ce te chinui să faci bine în viață tu cu nevasta și degeaba.

Strada n-a cerut publicarea dosarelor CNSAS pe Net, dar guvernul Cioloș, sensibil la vremuri și la schimbări, o va face. Să te ții atunci hore de bucurie și veselie nu spunem de ce.

Aflând că tehnocrația planetei s-a mutat la București, surorile Williams, Sharapova, Panneta, Djokovici, Nadal, Messi și alți sportivi de top ai lumii se vor muta în România unde vor lua lecții de tehnocrație de la Ion Țiriac.

Alain Delon, 80 de ani, auzind și el de tenocrația desăvârșită de la București, a cerut studiourilor de la Buftea să-i scrie un film în care el este un tehnocrat care mai poate la femei și la vârsta asta. Proiectul a fost luat în primire de Monica Macovei, Onțanu și câteva ong-uri care au terminat de învățat franceza.

Astăzi, 18 nov, începe Gaudeamus, târgul de carte, de la Romexpo. Editorii s-au pregătit numai cu volume pentru tehnocrați. Cum în România se citește enorm, cel mai căutat titlu va fi "Și tehnocrații plânge câteodată", o carte sentimentală, emoțională, lirică numai când te gândești că tehnocrații ăștia până mai ieri stăteau liniștiți acasă ascultând Holograf și acum sunt în bătaia vremii.

Din noul guvern de tehnocrați la rectificarea din primăvară va face parte și Arsenie Boca.

Pe tăblițele de la Tărtăria scrie clar că autostrada Sibiu Pitești nu este a noastră și nici a urmașilor noștri ci este a următoarei coaliții guvernamentale de după alegerile din 2016. După aia naiba mai știe.

Guvernul de tehnocrați ai lui Cioloș își va da imediat seama, credem că marți 24 nov, ora 14, 2015, că dacă vom fi conduși în continuare mediocru spre prost lucrurile de până acum din România s-ar putea repeta.

Începeți să le scrieți lui Moș Nicolae și Moș Crăciun de astăzi pe blogul nostru, la comentarii. Aida fiind în Suedia garantăm rapiditatea mesajelor.


Agenția CĂLIMARA

17 noiembrie 2015

De dragoste

Ieri că tot a fost luni 16 nov și Tina Cumva a zis să mergem la Gabi S că e ziua ei și nu se poate deplasa să mergem la restaurant și că oricum făcuse tort io am acceptat să mergem pe la Gabi S să-i spunem la mulți ani așa că ne-am suit în mașină și hop în Dr Taberei pe Compozitorilor și Gabi era acasă ne aștepta și vorbe vorbe de ne-am simțit bine și am terminat și tortul și au venit și Maddy chiar și Mara cu câinele dar era târziu și io cu Tina Cumva am zis să plecăm că ne prinde noaptea pe drum deși era ora 22 și nu se vedea niciun nor că așa s-a hotărât de când cu tehnocrații ăștia norii sunt numai între niște ore soarele la fel așa că ne-am suit în mașină dar mașina era blocată și Tina Cumva a zis dă cu spatele dă cu fața și la un moment dat mașina s-a poticnit într-o sticlă veche cam din secolul 11 din alea pe care le vedem la Discovery și sunt crăpate prăfuite opace dar tot au un mesaj înăuntru așa că noi am desfăcut sticla și am scos un pergament vechi de 1000 de ani fără mișto și avea un număr de telefon adică dacă găsim mesajul să sunăm și așa mai departe dar noi am citit pergamentul sau cum să-i zic că de fapt la citit Tina Cumva că ea e actriță și are sunetele nu știu cum adică știe:

De dragoste

Generalul Manole Ben Manole,
Cel care apără Constituția României
pe râul Neajlov
mănâncă fără sare și are o fată la cor
strivind o furnică cu plete albastre
se răsti din pridvor:
-Ma jeneral, ma jeneral!!! Mă mai iubești??

Ma jeneral era Florica Ben Florica, soția lui.
Cea care răspunde de Constituție
pe râul Neajlov
la capitolele Tutun, Mâncare și Corvoadă
era acum în cadă
cu șampon verde aprins
pe care furnicile cu plete albastre
îl aduceau de la Paris
îi răspunse scărpinându-se
sub un sân:
- Da, mon jeneral, te iubesc!!

Și plecară la București
unde se cereau tehnocrați periați
invidiați, ordonați, călcați,
mâncați, guvernați, racolați,
pansați, autorizați și
cu aur placați.

Pe drum, Ma Jeneral născu opt copii:
pe Radu, Nicolae, Perciun,
Vasile, Gigel, Filimion, Crăciun, Vasile
și pe Mimi cu doi de i.

De-asta te iubesc Ma Jeneral!!


PS Cine recunoașțe poezia din sticlă să ne sune pe mine sau pe Aida.

Denis

15 noiembrie 2015

Cutare Cutare Robin Hood

Robin Hood se hotărî într-un sfârșit să părăsească pădurile din Nothingam, de unde ieșea noaptea și jefuia bogații ca să de la săraci, și să se recalifice în Europa sau aiurea. Își zise el că Europa e cea mai bună. Și luă la rând pădurile continentului. Nu mergea, erau pline de alți haiduci mai moderni cu mitraliere, jeepuri, veste antiglonț. La necaz omului îi vin cele mai geniale idei: Ce-r fi, își zise, să nu mai fur de la bogați ca să dau la săraci ci să fac invers? Săraci sunt mai mulți și-i pot fura mai ușor, iar bogații îmi vor face statuie în toate pădurile. Statuie de marmură sau de aur, după merit. Dar ce țară să aleg? Muma Pădurii Nothingam îi spuse: Du-te în România, e tigrul Europei, investește acolo, săraci cu duiumul, ascultă-mă bine, n-ai să regreți. Dar cum să mă fac cunoscut? Înscrie-te la gimnastică.

Ajuns la București, Robin Hood se duse la federația de gimnastică. Le spuse ălora: Vrea să fac parte din lotul feminin, fac bine la saltea triplul Țukahara, și am să câștig câte medalii vreți. Oamenii îl ascultară, îl crezură pe cuvânt și-și deschiseră buzunarele. În ele Robin Hood băgă toți banii pe care-i avea: 100.000 de lite sterline. Primul Campionat Național fu un succes, Robin Hood făcut cinci triple Țukahara stând în cur, pentru că suta lui de kile nu-i permitea să zboare prin aer și odată lansat să nu se știe, nici el nici arbitri, dacă se mai poate întoarce pe saltea. Arbitri îi dădură cu toții notele 10 și 11. Acum Robin Hood avea o faimă extraordinară.

Ajunse la Generalul Manole Ben Manole, cel care apără Constituția României pe râul Neajlov. Vreau să fur de la săraci și să dau la bogați. Constituția țării voastre permite? Da, spuse Generalul, scoțându-și o creangă de brad din cur, da, permite. Și uite cum faci: Îți faci o firmă de consultanță, îi spui Cutare Cutare Robin Hood și cu actele că ești persoană juridică te duci la CNDNAR, ăștia cu drumurile, și zici că le faci studiile de fezabilitate pentru o autostradă Constanța Beirut și înapoi până la Budapesta. Mamă, mamă, nu-i cam mare? Nu, nu-i mare, că nu trebuie s-o faci. Tu doar iei un avans de, să zicem, cinci miliarde de euro, pentru studiu, de banii ăștia cumperi niște hârtie, o coală, două și desenezi pe ele viitoarea autostradă. Nu-i greu, sunt niște linii. Le dai pe fax și zici că acuș acuș termini, ceea ce nu-i adevărat, că te duci la Albena și investești banii în furturile de mașini. Bine, bine, dar din banii ăștia nu dau la bogați? Ba da. Treci pe la firmle lor de consultanță și lași în sertare câteva sute de milioane de euro pentru drumurile adiacente autostrăzii tale. Și atunci totul e okei. Merge ca pe roate. Și de autostradă mă mai întreabă cineva? Nu.

O delegație guvernamentală din România se duse în Japonia să vorbească cu domnul Țukahara. Îl întrebară de la obraz: În loc de triplu nu poate să fie de opt ori, Țukahara asta? Adică de trei ori câte opt? Da. Păi, nu stă prea mult în aer? Nu, că-l facem din aur. Pe cine? Pe Robin Hood. Nu-nțeleg, a răspuns domnul Țukahara în cea mai curată limbă japoneză. Păi, domnule Țukahara, colegul nostru Robin Hood ia de la săraci și dă la bogați cu atâta măiestrie și pricepere că-i facem statuie.

Denis

12 noiembrie 2015

RUSH/Tom Sawyer

Tom Sawyer, îi vom spune Tom în povestirea noastră ca să fie mai simplu, deci Tom tăia trestie la câini pe râul Mississippi, undeva în America. Nu-i mergea nici rău, nici bine, da' mai mult rău, că era un băiat de 16 ani, roșcat la păr și fără părinți. Așa l-a găsit Huck Finn, o să-i spunem Huck ca să fie mai simplu, deci așa l-a găsit Huck când a trecut și el cu zbaturile pline de bumbac spre New Orleans. L-a strigat: Tom!! Nu vrei să lăsăm căcatul ăsta de râu american și să mergem în lume după mirodenii? Tom: Ba da!! Și amândoi și-au luat bilet pe un zbat care mergea la Atlantic, ;i de acolo un transatlantic până în Carpați, că acolo erau mirodeniile cele mai babane din lume: fete, milițieni, evaziune și tehnocrați, cu care cei doi vroiau să facă comerț ca să se îmbogățească.

Prima escală fu în Anglia. Aici, pe cheul cel mai important, cel de bumbac și căpșune îi întâlniră pe Vasco da Gama și Cristofor Columb, plecați și ei după mirodenii dar în partea cealaltă a lumii, spre India. Tom le spuse: Bă, proștilor, India e atât de departe, că n-o să ajungeți niciodată cu pânzele voastre, așa că hai cu noi la București, că acolo-s mirodeniile pământului, mai ales că au o țară de tehnocrați, așa am auzit. Huck spuse și el: Până în India sunt valuri mari, dacă mergeți cu avionul sunt turbulențe, iar dacă cu mașina e vai de mama voastră că dați de emigranți sirieni care vă rechiziționează mașina. Așa că hai cu noi la București, cum zice ăsta, Tom.

Când ajunseră la București toți patru se cazară la Inter. Când s-au uitat pe geamul camerelor au observat un lucru adevărat, de care auziseră: Toată țara tehnocrațea. Fetele care îi așteptau la recepție, taximetriștii din parcare, funcționarii de la primăria sect 1, polițiștii și ministrul Tehnocrației îi așteptau să tehnocrațească. În ochii lor, în ochii celor care-i așteptau pe cei patru aventurieri americani, străluceau milioane de dolari obținuți din tehnocrațeală, așa că cei patru prieteni ai noștri ajunseră la Agenția Națională de Investiții, cea pe care n-o știe nimeni în România, dar are o tehnocrație de invidiat.

Acolo e o sală mare cumva în care au încăput toți. Vrem mirodenii, au spus prietenii noștri americani. Tehnocrații s-au privit în ochi și au zis: Se face, dar noi suntem eșalonul doi, ăia mari cu tehnocrația sunt în Bulgaria să cumpere muștar, așa că cu noi vorbiți. Ce fel de mirodenii? Păi, de care aveți: Femei, cărbune, energie, apă fiartă, calorii, gâște, IT, muzică bună gen Holograf, șisturi, petrol, litoral, transporturi, și toate alea. Și să ziceți cât costă. Păi, cam 200 de miliarde de dolari fără acte, cu acte 400. Păi, fără acte. Bun, așa ziceam și noi, că unele avantaje ale tehncrației sunt rapiditatea și încrederea în partener. Mergem să aducem banii, îi avem în camera mea la Inter, a spus Tom.

Am deschis ochii. Trăgea de mine Alex Lifeson solistul și liderul RUSH, grupul canadian. Dormi? Nu, visam. Păi, d-asta am venit, că melodia noastră Tom Sawyer nu-i așa, n-are versurile astea pe care le visezi tu. Nu? Nu. Și-atunci, ce visez io de zor? Sunt nebun? Nu, dar nu e povestea noastră, atât. Dar a cui? A ta.

Denis

11 noiembrie 2015

Tehnocrații

Generalul Manole Ben Manole, cel care apără, cum știm, Constituția României pe râul Neajlov, stă acum pe veranda casei sale din comuna Bucșani, casă de vacanță cu piscină, munte și dealuri de căpșuni, deci stă pe veranda casei sale, cu picioarele în lighean și se gândește profund: Mi-am angajat și nevasta la Constituție, ea răspunde de capitolele Mâncare, Faianță și Tutun, și acum ăștia cu revoluția lor vor să schimbe lucrurile. Că să vină oameni cinstiți în locul celor compromiși ca mine, care și-a angajat și nevasta pe banii statului. Ba chiar și copiii. Ăla mare e ambasador în Ploiești, unde are o vilă cât a ăluia din Focșani, Oprișan, baronul ăla așa, ăla mijlociu este diplomat la Londra, unde are în grijă vreo cinci străzi cu vânzare de droguri iar ăla mic a plecat în lume după fata Împăratului Galben care i-o dă de nevastă și-i dă și jumate din județul Giurgiu cu tot cu lacul din Ogrezeni unde facem cel mai mare parc de distracții din Europa. Deci, io n-am ce schimba, că totul e conform Constituției. Mama, mă-sii!!! Cer tehnocrați acum! Păi, noi ce suntem, noi, generalii români? Nu suntem tehnocrați? UTI nu-i al nostru? Valea Prahovei nu-i a noastră? Litoralul? Munții Carpați? Păi, aici e tehnocrația țării, noi suntem capabili să înălțăm munți, să golim râuri. La noi trebuie apelat. Că dacă nu țineam io cu dinții de Constituția asta ne lua dracu' ca țară, ca popor. Trebui să mă duc să mă ofer ca tehnocrat la Cioloș ăsta până nu vine ăla din Mihăilești care are balta de pește sau Tata Puiu, ăla cu naționala de fotbal. Băi, Florico!!!

Florica Ben Florica, soția generalului Manole Ben Manole, era în cadă. Vorbea la telefon: Da, dragă, da...Sunt atentă, păi, ce poa' să ceară mai mult de atât? Jos Iohannis? Ce ne interesează? Noi generalii suntem deasupra și știi de ce? Noi suntem singurii tehnocrați din țară. Cu noi vorbește NATO. Cu noi și cu subalternii noștri vorbesc Microsoft, EADS, B1TV, Realitatea TV, înțelegi, d-apoi cu cine? Cu ăia din piață? Păi, ei nici o poezie nu știu, nici măcar când s-a născut Creangă, și vrei să facă ăia alt parlament? Vai, Doinițo, ce naivă ești. Tu nu știi, că apa trece, generalii rămâne? Păi, ce s-ar alege din sectorul 2 dacă n-ar fi Onțanu? Mai tehnocrat ca el, ce vrei? Da, da.... Ai dreptate. Noi și la război, dar nu mai mergem noi acum, sunt alte timpuri, am crescut copii prin ong-urile astea de căcat, prin snsjp, căcaturi d-astea de jurnalistică, păi, ce mai avem noi vârsta să tropăim prin piețe și parlament? Nu, Doinițo, nu. Te las acum, mă strigă Manole. Da, da, poate trecem și vă luăm și pe voi, că mergem la București să ne propunem tehnocrați. Cum la ce? Io la Cultură, că știi cum cânt, iar Manole la Dezvoltare Regională Durabilă, că acolo sunt banii țării, acolo trebuie tehnocrați. Alte fețe? Cum alte fețe? De unde? Păi, nu sunt tinerii de care-ți spuneam?

Pe când urca treptele Ministerului Culturii, noul ministru, Florica Ben Florica, fredona ultima melodie a Madonnei: Laik ă vărgin, ie, ie, laik ă vărgin, iu, iu, și îi sună telefonul: Alo, Florico, ai ajuns? Da, Manole, da...Tu? Și eu, sunt în lift...au ăștia din minster un lift cum noi în casa de la Bucșani n-avem, futu-le muma-n cur. Hai, te pup!!! Și io!!!

Denis.

10 noiembrie 2015

Strada și-a făcut datoria și chiar poate să plece?

După toată tevatura de început de noiembrie, dl Iohannis îi primește la discuții pentru un nou guvern pe: Dl Ionescu Quintus, dovedit colaborator al Securității, pe dl Ionescu Blaga, fost șef de secție miliție 19 din șoseaua Viilor, București, pe dl Ionescu Dragnea și dânsul așa și pe dincolo. De femeile de pe acolo, Ionescu Gorghiu și Ionescu Firea nu zicem nimic, că ne bagă la hărțuire sexuală. Și-atunci? Despre care guvern poate fi vorba? Va fi format, cum vrea strada, din oameni noi, veniți de acasă cu bani de la mama și cu Eminescu sau Ken Robinson sub braț? Sau cu oameni noi din "școlile de jurnalism" și "institutele teologice" cu care este împânzită Româmia și cărora mama le-a dat bani de ong-uri? Noi credem în a doua variantă.

Noul val de pușcăriași, cel care ar trebui să păzească România să nu ia foc, va împrospăta istoria universală a literaturii la care țara noastră încă nu și-a adus contribuția. Ei, în frunte cu Piedone sau te miri cine, vor putea scrie marile teme ale literaturii române asupra cărora, din păcate, scriitorii români nu s-au aplecat. Exemple proză și cercetare științifică: "Pisica și șoarecele când era tineri", "Furnalul fumegă, fumegă, dar până când?" și poezie: "Draga mea, ți se vede odorheiul", aici fiind atacat și eroticul liric și geografia cu țărănci în ii cântând la tvr1 melodii false.

Eșecul străzii din noiembrie 2015 se datorează în proporție de 99% lipsei de cultură. Tinerii de la Universitate nu par a fi citit mai mult de câteva sms-uri primite de la șef sau gagică. Nu par să fi văzut decât Aferim sau un amărât de Moliere la Teatrul Metropolis. Nu aveau idei babane de dezbătut în bisericuțele din stradă, agitau doar câteva lozinci cu care nu-i puteau schimba pe Quintus sau Dragnea. Și-atunci? Se chiamă că au ieșit degeaba? Că "Colectiv" a fost în van? Da, așa se pare. Lipsa de cultură se poate extinde și la tinerii care n-au ieșit în stradă. Se vede cu ochiul liber oriunde te duci că nici ei nu trec de lecturile telefonului.

Ca să fim aburiți definitiv, în toiul evenimentelor pe teveuri apare un nene care ne explică cum devine cu noua autostradă Pitești Sibiu, urgența nr 1 a României. El explică la o hartă: O variantă ar fi prin mijlocul țării, a doua ar fi să treacă prin mijlocul țării dar să facă un ocol pe la Fetești, a treia ar fi să nu treacă prin mijlocul țării dar să-l străbată de la Boița la Calafat, a patra ar fi să încerce să treacă, să atingă Craiova și să se ducă pe Valea Oltului până la Cluj ocolind Sibiul și ultima ar fi să nu se facă de loc. Cum va și fi în realitate.

Cum până la urmă revoluțiile și izbânda lor țin de nivelul de cultură al revoluționarilor, de cei 7 ani de acasă și de educație, cum am mai spus, este atacat și acest aspect în intervențiile primului interimar Sorin Câmpeanu. Dânsul zice, tăind răul de la rădăcină: În România doar 7% din școli au autorizații de funcționare. Așadar și succesul revoluției române din 2015 are același procent.

Deci: Strada și-a făcut datoria și chiar poate să plece? Noi zicem că da.

Denis

08 noiembrie 2015

Jurfix Piedone și Jurfixa Mărășești, poveste de dragoste

Jurfix Piedone, un tânăr primar dintr-un sector oarecare, și Jurfixa Mărășești, șefa corpului de control al primăriei cu pricina, se iubeau de mici. Dar se iubeau se iubeau, nu așa. Când ea bea apă, bea și el. Când el se acoperea de hârtii ca să facă dragoste, se acoperea și ea. De altfel, acesta era noul concept după care se orientau în dragoste: Unde dragostea nu e acoperită de hârtii nimic nu e.

Acoperiți de munți de hârtii, cei doi hotărâră să facă nunta. Și deschiseră astfel două restaurante Jurfix, după numele lor, ca să nu se rătăcească când veneau de la biserică. Când se duseră la primul Jurfix era închis. Erau înăuntru pompierii și dădeau avize PSI. Controlul ținea șase ani, că era amănunțit, pompierii nu se jucau, așa că cei doi însurăței se duseră la al doilea Jurfix, cel din strada Gramont. Dar și aici erau pompierii care dădeau avize. De altfel, aveau să afle, tot orașul era împânzit de pompieri care dădeau avize: ba la farmacii, ba pe stradă, în autobuze sau piețe volante, avize care țineau de la revoluția din 1989 încoace. Așa că vă dați seama, cei doi iubiți deveniră triști, și cântară melodia "Macaroane", aia pe care o cântăm toți în vremuri de răstriște sau când ne lasă iubita acoperiți de hârtii care pot lua foc în orice clipă: "Macaroane argintii, Macaroane/Macaroane!!! În zori de zi".

Zilele treceau și dragostea de sub hârtii prinse viață. Se născu un băiat puternic, cu mușchi în obraji pe care-l numiră Jurfix Gramont, după un film în care Sergiu Nicolaescu juca rolul unui Comisar degresat și ineluctabil. Așa că Jurfixa Mărășești zise, în timp ce-și smulgea hârtiile de pe ea și-și trăgea chiloții ingnifugi: Hai, dragă, la Colectiv, acolo facem nunta.

Zis și făcut. La Colectiv, preotul le-a zis: Noi nu luăm bacșiș pentru eveniment, dar făceți-ne un bloc în fața Casei Poporului, unul cu 22 de etaje, ca să fim mai aproape de Domnul. Bătură palma și preotul mai zise: Io când aprind chibritul pentru lumânări, să nu vă fie frică, că hârtia care vă acoperă dragostea nu ia foc. Nu fu așa, dar să vedem continuarea.

Trupa angajată să cânte la nuntă era PASCUPAS SPRE GRAVITY și cânta tocmai melodia "Macaroane-n zori de zi", un succes al anilor ăștia, 2015, 2016 sau cam așa ceva.

Preotul aprinse chibritul. Hârtiile de pe cei doi însurăței luară foc. Flăcările îi scoase afară. Acolo, în piața din fața Colectiv, Jurfix Piedone zise: Jurfixa mea, Mărășeștiul meu călduros cu curul lat, te iubesc!!!

În drum spre cimitir, Jurfix scrise o carte, că cu cât scrii mai multe stai mai puțin în groapă, carte numită: "Macaroanele în industria textilă", carte devenită manual după care și astăzi, 8 nov, 2015 se învață la școală.

În final, în piața din fața Colectiv se ridică o statuie numită "Jurfixul Necunoscut" și povestea noastră de dragoste se termină mai frumos decât a început din cauze de obiectivitate, emoție, sinceritate și destin.

Denis

06 noiembrie 2015

Maturarea societății civile

Apare o tipă pe Discovery ceva, intră într-o pivniță și începe o expunere despre maturarea uiskiului. Păi, uiskiului ăsta, indiferent de marcă sau brand, ca să ajungă la gustul, aroma și faima care-l fac celebru îi trebuie 10, 15 sau 20 de ani de maturare în niște butoaie de lemn alb american. Abia după aia capătă înțelepciunea, culoarea, știința, gustul și maturitatea necesare și poate fi băut. Cu societatea civilă din România ar fi trebuit să fie la fel. Să fie aleasă de mică precum Dalai Lama, pusă în niște butoaie și hrănită 10, 15 sau 20 de ani cu lecturi, cu școală, cu stradă, cu țigări, cu multă cultură, golăneală și multe altele și scoasă apoi să reprezinte pe cineva, undeva, în vreo dată. Ori la noi, societatea civilă de până acum venea direct din școala de la Băneasa a Securității și gata. Așa că trebuie avut mare grijă ce societate civilă ajunge zilele astea la Cotroceni să stea de vorbă cu Iohannis.

Lipsa liderului diluează mesajul pieței Universității. Unii-l vor pe rege, alții vor pielea lui Daniel, alții Jos Parlamentul, unii doar să-și facă poze, și uite așa ajunge să facă o listă de revendicări doar revista Kamikaze, Fb-ul sau bloggosfera. Numim la întâmplare. Ce-i împiedica pe M. Macovei sau pe Nicușor Dan să vină în piață? Să devină lideri și să-și împingă programele electorale direct spre scopurile lor declarate? Ori, nene Nicușor Dan, să ai scris pe cort sloganul dumitale cu curățenia ni se pare pierdere de timp și o ofensă la adresa noastră.

Am fost și noi în piață. Arată bine, nu e ca cea din 1989. Ne e tare teamă că finalul nu va fi același, această piață nu credem că va reuși să schimbe sistemul, pentru că el, sistemul, e atât de bine gândit și implementat încât va rezista și după ce România se va fi golit.

Am fost în piață și n-am văzut pe nimeni din media, politic, sport, showbiz sau cultură, în afară de reporterii C. R. Tănase sau Alice Ioacobescu. Restul: Cătălin Botezatu, Oana Zăvoranu, Capatos, Gâdea, Ciuvică, Holograf, Liiceanu, Vacanța Mare, Las Fierbinți, Felicia Filip, Elena Udrea, Petre Roman, Anghel Iordănescu, Gigi Becali, Gh Popescu, Adrian Năstase, și dacă am uitat pe cineva să ne ierte, probabil că stau acasă și compun, scriu cărți, roluri, poezii, programe electorale, se antrenează sau mai știm noi ce în vederea propășirii patriei.

După care, pentru că la un moment dat revoluția din acest noiembrie 2015 se cam vărsa, noi, gașca Lupașcu, am luat-o spre restaurantul Pescarul. Aici avea bere, vin, friptane, pește moale, pește tare, mici sărați, mai nesărați, varză călită și vodcă. Așa că Radu Lupașcu și-a luat o vodcă iar io v-am spus povestea așa sau așa, cum vreți s-o luați că era noapte și nu se înțelegea dacă trebuie să plecăm acasă sau să-l aducem pe rege.

Denis

05 noiembrie 2015

Și acum?

Păi, și acum, demonstranții din piață trebuie să aibă urgent un lider. Dintre ei, pentru ei, iar dacă nu se poate, trebuie să apară în scurt timp un om calificat în a umbla cu mulțimile, sunt din ăștia, care să nu lase entuziasmul, rezultatul excepțional obținut, coeziunea și forța străzii să se dilueze, să obosească. Acest lider, chiar dacă din structuri, însă bine intenționat, trebuie să zică cu glas tare, mulțimii evident: Acum mâncăm, tăricenii nu, gorghii, blagii, orbanii, zgonii, udrele, rovanele și videnii, opreștii nu și nu. Liderul trebuie să știe ce vrea, să îndemne mulțimea să scrie cărți ca să le vândă Liiceanu, să zică acum dărâmăm tribunalul pașnic evident, acum avem grijă să nu ne sifoneze cineva zicându-ne că trebuie să cucerim Cocorul sau să bem Dâmbovița ca să avem energie. Pentru că mesajul străzii a devenit haotic, de neînțeles, pe apucatelea, la îndemâna unor indivizi care n-au nimic în cap și au ieșit doar pentru că nu au ce face pe-acasă, cum s-au găsit și mulți în Colectiv. Da. Unde e acest lider? În fruntea vreunui sidicat? Într-o școală? La securitate? Într-o multinațională? Dintre victime? Vom vedea. Însă, repet, fără apariția degrabă a lui Universitatea, ediția 2015, rămâne o poveste frumoasă, care va fi transpusă pe film de Stere Gulea.

Nimeni din clasa politică, artiști grei sau preoți n-au ieșit să pună o lumânare la Colectiv. De ce? Pentru că n-au avut ordin. De la cine? Ehe, aici e problema mare a acestei Românii. Și se poate profita ca să se ceară în piață desecretizarea CNSAS-ului, și în baza Constituției țării noastre, care ne dă dreptul la informație, să aflăm cine sunt cei care ne conduc și câte grade au.

Să te faci de căcat la bătrânețe, așa se traduce înscrierea în PUNR a lui Arșinel, Morariu și Dafinescu. Arșinel chiar mânca căcat cu polonicul: M-am înscris în PUNR pentru că am găsit aici oameni valoroși, animați de dragoste de țară, idei și lideri care dă-i și luptă pentru binele patriei. Să ne amintim că cei trei au intrat în partidul izmenarului după ce se anunțase un control la Teatrul Tănase.

La Andreea Esca, la știri, joi 4 nov, este invitat Cătălin Tolontan. Esca întreabă punctual: Credeți că strada va mai accepta vreun nume deja vechi, ca să zic așa, din spectrul politic actual. Și Tolontan: N-am nimic cu capii BOR, dar puteau să vie până la Colectiv să pună ceva lumină. Că credința nu se măsoară nu știu cum, ci e în inima fiecăruia. Esca s-a străduit să iasă din prostelile astea, dar te întrebi cine este acest Tolontan. Și nici nu știm dacă trebuie să aflăm sau să ne spună cineva, că cam scrie un cuvânt cu trel litere pe el.

Și ce-ar mai fi? A!! Justiția!! Justiția să nu ne fenteze și să nu se mai ocupe de corupția de pânâ acum și să încerce să-i albească la domiciliu pe prietenii noștri videni, oprești, zgoniști, onțaniști, udreni și așa mai departe, că o să revenim.

E noapte de-acum și cântă NIN. E nevoia de ritm, de exuberanță, de vitejie impuse de piață. Încercați.

Denis



04 noiembrie 2015

Pentru că sunt româncă

Am auzit, de când trăiesc în afara României, multe. Că aș fi țigancă, că ar fi trebuit să fiu mai brunetă, că n-ar trebui să zic că sunt româncă, pentru că românii sunt așa și pe dincolo (adică nasoi de tot). M-a durut, dar nu atât de mult cât m-a durut astăzi, când a trebuit să-i explic elevei mele că, în ochii celorlalti, ea este doar o emigrantă româncă.
Eram la școală și elevii participau la o oră de geografie aplicata, în care aflau de unde vin refugiații de război, ce traseu au urmat. Li s-a explicat că aceștia sunt în mare parte sirieni, că fug de războiul din țara lor și că vor să ajungă în Germania și Suedia, în principal. Li s-a spus că Suedia e una dintre țările cu cel mai bun sistem social din lume și de aceea o preferă refugiații. Am văzut și un documentar lacrimogen despre pelerinajul refugiatilor dinspre infern către paradis, cu sugestii ca ar putea fi si impostori printre refugiati. Copiii învață la școală că oamenii vin la ei în țară fie pentru că sunt foarte săraci, fie că fug de război, iar în Suedia se pot bucura de o grămadă de avantaje.
Apoi copiii din clasă au făcut legătura dintre refugiații de război și rromii din Malmo, a căror tabără abia ce-a fost demolată. Care rromi au fost trimiși acasă, în... România. A, păi și noi (eu și eleva mea) venim tot din România. Brusc, reflectoarele s-au așezat pe noi odată cu privirile copiilor din clasă. Eleva mea nu înțelegea de ce se tot pronunța cuvântul România. A trebuit să-i explic ce-nseamnă să fii străin în țara altuia care se uită la tine cu milă. Nu zic că-s toți aborigenii exigenți, însă cei din partea locului unde muncesc sigur sunt. 
Înfrunt de mult timp privirile pline de compasiune și dau de mult timp probe de bună conduită, de parcă aș avea obligația morală de a spăla păcatele românilor celor ”răi”. În Suedia sunt numărată printre excepții; sunt, din câte mi se spune, aia „bună”. Cică ăsta e compliment. Nu, e umilință. Oamenii ăștia se așteaptă ca noi toți, rasa românească, să fim cerșetori și hoți. 
Aș fi vrut să nu fiu eu nevoită să-i vorbesc fetiței despre confuzia rromi-români, ajutoare sociale, națiunea suedeză care se crede superioară altora. Mă simt de parcă aș fi intrat cu lămpașul și bâta în Țara minunilor. Și am petrecut toată ziua cu nodul în gât, nefiindu-mi clar cât de mari sunt daunele pe care le-am provocat. Și mi-e greu să mă iert pentru că i-am arătat lumea în forma ei hidoasă, în care oamenii sunt etichetați după origine și conform unor șabloane rasiste. Știu, nu e întotdeauna așa. Sper că numai azi.

Numai nouă ni se întâmplă



Ne doare, ne doare tare. Plângem, și-am vrea mai multe mâini pe creștet, mai multe vorbe de mângâiere și asigurări mai ferme că așa ceva nu se va mai întâmpla. Am vrea să știm în clipa asta cine sunt vinovați, să-i ardem pe rug și să-i tragem în țeapă în piața publică. Setea de răzbunare e teribilă. Țară, țară, vrem făptași!
Până când se decide care vor fi cei sacrificați, până când lista victime va fi închisă, până când patronii de temnițe recreative își vor pune cenușă-n cap și se vor lăuda cu numărul subunitar de morți avut pe conștiintă, vă propun un test de sinceritate. Înainte de toate, vă asigur că l-am făcut în prima clipă după ce am aflat de tragedia de la Colectiv. V-ați pus vreodată problema siguranței personale când ați intrat într-un loc public sau la locul de muncă? Dacă ați observat nereguli, ați atras atenția responsabililor? Ați dat fuga să vă cumpărați stingător și dispozitiv pentru detectarea incendiilor? Vă puneți centura în taxi sau când vă aflați pe locurile din spate ale automobilului? V-ați înghesuit în autobuze, trenuri și săli supraaglomerate? Dacă ați răspuns NU fie și numai la una dintre primele patru întrebări, înseamnă că v-ați pus deja viața în pericol cel puțin o dată. Așa cum am făcut-o și eu de nenumărate ori. Din nepăsare, necunoștintă de cauză, nebăgare de seamă, naivitate, lipsă de educație, încredere în sistem și autorități. Din cauză că așa fac și ceilalți. De întâmplat, însă, tragediile ni se întâmplă și nouă.
Poate ar fi și momentul să recunoaștem și că noi, cetățenii obișnuiți, nu prea știm să ne comportăm în momente de criză. Nu ne-a învățam nimeni, dar nici nu căutăm să învățăm. Trăim într-o zonă cu activitate seismică ridicată, dar nu facem simulări de acțiuni de salvare și nici nu încurajăm voluntariatul pentru activități de acest gen. Ne călcăm în picioare încercând să ne salvăm pielea. Ne-am fi cățărat și noi pe cei arși ca să ieșim din club. Sunăm Salvarea și la 112 pentru a face glume proaste și ne mirăm că nu se grăbesc să vină atunci când situația e cu adevărat dramatică.
Și, pentru a preveni astfel de accidente, poate că ar trebui să respectăm mai mult viața, a noastră și a celorlalți. Să nu forțăm intrarea într-un spațiu a cărui capacitate de ocupare a fost depășită, dar nici instituțiile să nu mai vândă bilete ”în picioare”. Să respectăm normele de siguranță, să nu dăm și să nu primim mită pentru avizele și controalele de securitate. Să nu ne mai lăsăm înfrânți de sistem. Gesturile sunt normale, pentru că riscurile pot și calculate și prevenite. Dar vorbele rămân în vânt câtă vreme nu o facem. Iar tragediile ni se întâmplă numai nouă.

Publicat în Ziarul de Vrancea,  03.11.15

03 noiembrie 2015

Mi-e scârbă

Mi-e scârbă de toți cei care vorbesc în loc să tacă, cel puțin, dacă nu se ascund în fundul pământului de rușine.
Mi-e scârbă de cameramanii care așteaptă să le strige Despot să lase dracului camera aia și să ajute la salvarea de vieți.
Mi-e scârbă de patronii de bombe alcoolico-muzicale care-și pun în cap cenușa nemorților. Tăceți dracului.
Mi-e scârbă de CTP-eii care ar fi putut scrie despre starea deplorabilă a locantelor și au tăcut.
Mi-e scârbă de salvatorii limbuți care se înghesuie în fața camerelor, de politicienii care, încă o dată, nu fac nimic, de pasivitatea promovată de autorități (momente de reculegere, suspendarea activităților).
Mi-e scârbă de supraviețuitorii care povestesc cum s-au salvat ei cățărându-se pe arși și cadavre, pe când cei pe care s-au cățărat mor sub ochii doctorilor.  Aveti  decența să tăceți.
Mi-e scârbă de biserica rămasă în Evul mediu și care invocă același Dumnezeu lipsit de iubire și iadul lui garantat pe lumea cealaltă, pe când Apocalipsa se întâmplă în iadul în care trăim chiar azi. 

Faceți liniște. În spitale încă se mai moare.