30 aprilie 2021

BĂIEȚII DE LA GUGGENHEIM

Seara ieșeam prin oraș. Prin orașul New York. Treceam mai întâi prin Central Park, unde încă mai răsunau acordurile Rolling Stones. Ne uitam din castelul parcului. Mica scenă din fața lacului i-ar fi putut găzdui nu numai pe Stone-și, ci și pe Maria Tănase sau Margareta Pâslaru. N-a fost așa, după cum bine știm. Treceam prin fața blocurilor Trump și ne duceam la Guggenheim. 20 de dolari biletul. Luca era student, nu plătea nimic. În anul ăsta, 2007, Museul găzduia personala chinezului Cai Guo-Qiang și era vorba în ea de zeci de automobile Chevrolet agățate în tavan. Aveam și eu un Chevrolet la București și imediat am făcut legătura. Da, pluteau parcă. Agățate la diverse înălțimi, Chevy-urile imaginau mașina viitorului. Umpleau spațiul cu tehnologie. Aveam să aflăm că multe din proiectele lui Cai, chinez stabilit la New York, erau despre Univers, despre oamenii care vor cuceri spațiul cu tot ce au: mașini, roboți, mămăligă sau flori. Spațiul sălii era copleșitor.
Să vezi atâtea mașini înșirate de la trei zeci de metri până-n podea nu e de fiecare zi. Am stat o vreme. Apoi, ne-am dus în Soho să-mi iau niște teniși verzi. Cartier comercial. Plin de cârciumi și gagici. Negre, albastre, albe. Numai neon. Magazinul Unirea ar fi o minciună acolo. Așa că, ca să nu fim mințiți până la capăt, ne-am dus la un restaurant rusesc. Plin de samovare. Lumină foarte plăcută, muzică la fel. Să luăm niște icre, niște plăcinte rusești ceva blinele cu varză și vodcă. Am început cu o carafă de un litru de vodcă. Apoi, a venit Mircea Popa, prietenul meu din România, și am mai luat una. În lumina nopții, New Yorkul pare un oraș extraterestru. Avangardist, așa cum își imagina Cai. Vechi, cum își imaginează românii care vor viză. Confortabil, estetic, plin de viață. De viața Planetei. Apoi, ne-am retras spre Queens unde stăteam. Abia acolo ne-am dat seama că e dimineață. După mașinile cu înghețată ale mexicanilor. Le făceai semn și opreau sub balconul sau la ușa ta. De care doriți? Păi, două cu portocale, trei cu fistic, una cu busuioac, ciocolată ceva, alune, cacao, trandafiri și te trezeai cu o găleată plină în brațe. Nu haleai găleata, o dădeai la pisici. Pisicile vecinului nostru, un țăran din Nebraska. Nu fusese niciodată la New York. Emigrase din județul lui ca să facă cinematografie. Fusese angajat din prima la o firmă care punea cabluri electrice în platoul de filmare. De aici până la a fi Deniro nu e decât un pas. d.

29 aprilie 2021

CÂTEVA ZILE LA 2 MAI

Angela Similea a pus, din exterior de pe strada Dr Felix, o sticlă de uiski pe pervaz. Ca să-și anunțe sosirea. Până la intrarea în apartamentul lui Toca erau trei metri. Adică treij de secunde. Când a intrat solista sticla era goală. O băuserăm noi, Toca, eu, Dan Peligrad, Ienceg, Celea, Parhon, Dudu, Valeria, Mărăscu, Lia și așa mai departe că eram mulți. Era ziua lui Toca. Vânzoleală mare, adică Eric Burdon, Rolling, Winter, Peter Hamill, Rita Pavone, Dylan și alții. Halva, alcool. Toca ne-a făcut semn mie și lui Peligrad. Zice: hai la mare! Acum? Da, avem trenul de miezul nopții care la cinci dimineața este în Mangalia. De-acolo luăm trăsura până în 2 Mai. Și petrecerea? Las-o!! E Valeria. La șase dimineața eram la Nina Cassian în poartă. Tipa nu se sculase, dar ne aștepta Jorj Voicu. Ne-a transmis cele mai proaspete știri: Pe Lenuța, Elena Ceaușescu, o doare lindicul, că n-a mai umblat nimeni de mult la el. I s-a umflat. A pus pe niște academicieni s-o scarpine și curgea tot din ea. Odată ce aflasem atâtea noutăți, ne-am despărțit. Eu cu Toca stăteam la Mița, Peligrad pe strada a doua, cumva lângă Affet. Ne vedem mai târziu. Da, la Dobrogean. Eu și Toca n-am dormit. Pe verandă ne aștepta déjà Țucu Parhon cu un lighean uriaș plin cu pește viu. Trebuie mâncat, a zis Țucu salivând după o ciorbă. Am sculat-o pe Mița, a făcut tot peștele. Seara la foc cânta Nicu Vladimir. Iar Toca a constatat că ne era foame. M-am dus cu Mircea Mahală într-o curte de pe plajă, care știam că are curcani. Am luat unul, că nu bătea niciun bec, l-am jumulit la foc și l-am mâncat. O bunătate. Era o noapte magnifică: curcan și Nicu Vladimir. Și o patrulă de grăniceri, care ne anunțau că focul se poate vedea și de la turci și poate ne invadează. Ne-am cărat. Ne-am dus la Casa Pictată unde Mimi Caragiu cânta în fiecare seară la pian. I-l cărase Tom Caragiu la 2 Mai. Tudor Mărăscu mi-a făcut semn. M-am dus după el într-o cameră de pe verandă. A nu știm cui. Acolo erau vreo cinci zeci de viniluri. Cum le luăm? Așa că serata lui Mimi s-a terminat pentru noi cărând discurile la plajă. În capul nostru era să le îngropăm în dreptul școlii și să le luam altă dată. Că Tudor abia-și luase mașină. Nu le-am mai găsit niciodată. Așa au trecut vreo două săptămâni iar eu și Toca nu ajunsesem încă la mare. Era în fundul curții cum ar veni. Trebuia doar să treci printre roșiile, vinetele și ceapa Miței. N-am fost în stare, așa că ne-am întors la București. Erau anii 80, ani în care puteai să faci orice. d.

28 aprilie 2021

LA MADAMA-N POARTĂ, OARE CINE BATE?

Gulia. Un sat de la marginea Bucureștiului construit după precepte filozofice: aici și făcut Madama casă, pe aici trece autostrada spre Târgoviște, sat în care nu te duci niciodată pentru că te încurcă centura Bucureștiului. Era ziua lui Cătă, și ziua de florii a Madamei. Ce mai vrei? Noi, pe prispă. Soare, ceva. Cioc, cioc, cioc se aude cineva la poartă. Este Lavinia. A dus numai chestii pentru grătar: ouă, mușchiuleț, mici, scăricică, piper, marmeladă, iar ouă, dar la caserole de 11 buc, muștar Dijon care era de Tecuci, dar Lavinia ștersese cu creionul, flori pentru Madama, pentru Cătă și pentru invitați că erau vreo două mii de fire. Cioc, cioc, cioc iar se aude cineva la poartă. E Lavinia. Adusese chestii pentru grătar: fasole, bame, ardei gras, boia, cafea, mujdei de usturoi gata preparat, nuci în sos propriu, foi de plăcintă, ridichi, izmene albastre pentru Cătă, o pălărie veche și flori, că erau floriile. Iar cioc, cioc, cioc. Pe la patru. Era Rodica. Adusese chestii pentru grătar: un dulap cu trei uși, bomboane de ciocolată, unt, ouă, lăzi de depozitare, un cuier, copane de pui dezosate, șorici, slană, un pepene, pentru câini ceva, și chiar o pâine și-un piramidon. Că pentru cin’ l-o durea capul, gâtul, urechile, nasul, plămânii și ficatul. Noi continuam cu politica autohtonă. Că pnl se va uni cu psd și va apărea o vastă, superbă și galbenă opoziție. Asta spunea John, dar a fost întrerupt. Bătea cineva la poartă: cioc, cioc, cioc. Era Lavinia. Venea dintr-un război secundar și ne-a făcut să râdem cu haiduciile bunică-sii, dar avea și chestii pentru grătar: ștevie, sirop de tuse, coadă de vită pentru ciorbă, arahide, sare și biftec tartar. Și nu se mai termina, cioc, cioc, cioc la poartă. Era Johnatan. Cu chitara. Vă cânt Working Class Hero a lui John Lennon: As soon as you’re born, they make you feel smal/By giving you no time instead of it all/’Ti the pain it so big you nothing at all/ A working class hero is something to be/As working class hero is something to be. Liniște. Madama și-a smuls părul că n-a compus-o ea. Eliza, fiica lor, la fel. Cătă, la fel. Ceilalți. D.

27 aprilie 2021

UN OM și-un CÂINE

Otto, câinele din imagine, lasă totul și se repede la Clio. Dacă e în valea bălții uriașe din sat, dacă e la gagici, dacă e în dealul satului, în trei minute este la mașină. Știe că vin. De unde? După zgomot și miros? Exclus. A lăsat acolo, la locul de pescuit, cărțile, filmul la care se uita și care n-a luat Oscar, micii și berea și s-a repezit în întâmpinarea mașinii. De fapt, a mea. Deschid portiera și aud primele știri din satul Izvoru, jud Giurgiu: Ăștia din sat, Denis, nu se mai adună la cârciumă, nu. Sunt cu lopeți și cazmale, tractoare și pluguri și fac șanțuri. La ce le trebuie? Le e frică că vin ucrainenii și ne atacă. Rușii, cum știm, odată ce încercuiesc armata ucraineană, nu mai pleacă. Tancurile lor o vor lua pe Podul Prieteniei și se vor scurge spre Ruse unde e plin de români care halesc mici și bere mai ieftin că nu drumul contează. Contează că doar schimbi peisajul, ții se pare că și nevasta și te fâțâi de colo, colo pe la Metro și mai nu știu ce după ulei de floare. Calculul e simplu: două sticle la ei costă 30 de lei, la noi la fel, dar podul, Dunărea fac excursia de neuitat, de făcut în fiecare sâmbătă. Din planul pnnr la noi în sat s-a ales praful. În loc să facă biserici, școli, și patinoare ăștia n-au făcut nimic și la Bruxelles cotează. E Norica Nicolai acolo. Și când o văd ăia nu mai dau niciun ban. O să vedem ce rezultă din pescuit la noi, pentru că acum taxa de baltă e de 200 lei și din banii ăștia facem școli online, exhipă de baschet, wc-uri prin răscrucile din sat, ca să nu se mai pișe toți în poartă la Cazacu. Îl știi pe Cazacu, popa ăla care nu mai poate intra în biserică de înalt ce e, are acum opt metri înălțime și predică đe afară, de la tufa de liliac. Din cauza liliacului nu se aude nimic în curtea bisericii, dar credincioșii știu ce spune, pentru că apare și-n ziare. Cum e la București? Ridică restricțiile de sâmbătă, 24? Înseamnă că ne putem deda la plimbări nocturne, la ciupit gagici pe la căminul demolat din cauza spiritelor. Facem noi ceva. Fetele? Te așteaptă. Au făcut piftie de miel. Mirela e cu ea într-un băț și așteaptă să ciocniți un pahar. Ne vedem mai târziu, mă duc să repet slujba. Otto a sărit gardul și a dispărut înspre corupția satului, care e pe undeva pe după biserică, lac și Casa Scânteii. Da! d.

24 aprilie 2021

MOTHER"S LITTLE HELPER

Dacă ne referim la fata mea și-a Ioanei, în imagine fără mine, Krantz Vasilica după tată, să știți că este o fată foarte deșteaptă. Deși n-are decât două luni, și-a găsit imediat de muncă la paza bca. Vrea omul să-și cumpere bca pentru porc sau albine, pac o angajează pe fata noastră să-l păzească. Atfel, Vasilica, devine o fată care-și ajută părinții, e exemplu pentru milioane de copiii din România nu se știe la ce, aduce bani în casă, iar când mama ei vrea să se mărite ea se duce după Harap Alb și i-l aduce. Cu sacul de bani. Cu bolțarii, cu bca-ul de păzit. Unul din avantajele noastre, ca părinți, este că Vasilica nu crește niciodată mare, are două luni de vreo zece ani, ceea ce este un avantaj la angajare, pentru că un plod de două luni nu cere salariu ca un matur de 18, 35 sau 60 de ani. Și uite așa! Din când în când, Ioana îi face control la gestiune și observă că lipsește din bca. Azi așa, mâine așa și tot satul Bulbucata duce lipsă de bca. Vasilica a fost dată afară. A plâns. A vrut să crească mare. Să facă dulceață de ștevie. Ioana nimic. Ca s-o ajute, Ioana i-a cumpărat o tonă de bca pe care a pus-o să-l păzească. Ei i-a revenit încrederea în cei doi părinți, că și eu am dat bai. S-a instalat pe el, și a chemat diverși oameni cu proiecte serioase în care se poate investi bca. Ca să producă și ea ceva. Ca să ne ajute. Pentru că suntem o familie modernă: ce face fata, mănâncă mama, și ce face Harap Alb nu se pune că nu l–a ma văzut nimeni de vreo zece ani. Într-o zi, pe nesimțitelea a venit seara. Una lucioasă, neagră, de nestăpânit. Harap Alb s-a aproiat de Vasilica și i-a făcut cinci copii. Apoi, i-a spus: Vasilico, știi că te iubesc! Așa că, hai cu mine în State. Am borbit cu Biden și ne lasă. Ne-a dat loc de casă în Central Park. Micul ajutor al mamei tale nu contează. Uneori vine prea târziu. Au luat un taxi. Au zburat pste Tanganika, Somalia și Dominicană. Pe plajă, în Dominicană era Brad Pitt. Vasilica a coborât și i-a făcut semn lui Harap Alb să plece. Așa a și fost. Da, așa a și fost. D.

23 aprilie 2021

LIGHEANUL ELECTRIC

1. Da, aia roșie, aia de lângă bobul de cireașă amară că le confunzi. Da, o văd. Ce-i cu ea? E viespea de care-ți povesteam că vine noapte e de noapte la mine când dorm și-mi înșiră tot felul de povești, de zici că este angajată la emisiunea aia prezentată de Mitică Dragomir O mie și una de partide. Așa, și? Ei bine, aseară, azi noapte adică, mi-a povestit că din cele 30 de miliarde care vin spre România pe calea aerului, ba chiar și în căruțe, mai mult de jumătate vor fi pentru laptopuri și alte jucării mecanice pentru parlamentari. De exemlu ligheane electrice, ca să te speli rapid și pe care-l poți încărca tot la priza pentru automobil, chestie revoluționară. Mi-a lăsat și mie un lighean electric și este o minunăție. Mai târiu, vorbim cu ea. 2. Viespea aia verde din vârful urzicii, da, aia cu picioare albastre, este partenera mea de golf. Da, jucăm la Breaza, la Lac de Verde. Avem crose, adică le aduce ea, avem mingii sau cum se numesc, ne instalăm la bar să se libereze un teren și ea îmi spune de politica internă a României. Că n-ar fi niciuna. Sunt niște băieți care hotărăsc, la fel ca în decembrie 89 când de la etajul 11 al TVR se făceau știrile caratastrofale de pe micul ecran, înțelegi, e o politică aleatorie, și numai dacă ai lighean electric poți face față. Față la ce? La pensiile mici, la șomaj și mai ales la minciună. Când se liberează terenul plecăm acasă, ficare cu câte un lihghean electric în spate, și povestim de femei. Una pe care o știe viespea verde este ambasadoare în Portugalia mi se pare sau în Rhuanda mi se pare sau în Finlanda că tot aia e și ambasadoarea asta face expo la ea la ICR numai cu viespi goale care se spală la ligheanul electric. 3. Viespea galbenă e cea mai bună. Când te înțeapă își schimbă culoarea, numai așa-ți dai seama. Te-nțeapă și zice Pfizer, te-nțeapă și zice Moderna, înțelegi? Uite-o acolo, lângă casa aia în construcție. După frunza aia roșie de arțar. N-ai arțar? Și de ce nu spui? Industria românească, de la 1 iunie 2021, va face numai arțari pe care să ți-i aducă în curte. Dă-ia cu boabe mari ca de struguri. Femeile când mușcă o boabă rămân însărcinate. Așa crește populația în România. Când nasc, o fac, evident, în ligheanul electric. Mare lucru ligheanul ăsta. Mare lucru. Uite-o, și-a luat zborul. Zboară spre cele 30 de miliarde, nu vrea să scape niciunul. d.

12 aprilie 2021

DOMNIȘOARA BOVARY

Behăiam pe litoral. Acu vreo doi ani. Și, pac, sună telefonul. Era Laura care zicea să trecem prin Costinești la o filmare, la o glumă, la nimic. Într-adevăr, filma Dinu Tănase un film scris de Ioan Groșan, Domnișoara Bovary. Adică domnișoara Bovary avea o depresie adâncă, largă, de nestăvilit și atunci se suie în tren și vine la Costinești să se sinucidă. De ce n-a făcut-o la ea în bucătărie, la București? Naiba știe, doar nu te pui cu scenaristul. Mă vede Dinu Tănase. Zice: Denis, nu vrei să-mi joci în film? Zic că da. Și facem casting pentru rolul principal. Eu și fata din imagine, Alexandra. Câștigăm amândoi și de mâine începem filmarea. Ea fuma țigări și purta pălării, eu căram bolovani din mare tot cu pălărie. Apăreau și securiștii din anii 70 și vorbeau ceva în niște stații sau ziceau ceva prin viu grai. Nu se auzea nimic. Și pe terasă la Forum era liniște. Mâine dansam, că era petrecere în scenariu. Am uitat de ce. Ne plimbam seara prin Costinești. Era o oroare. Nu începuse sezonul și totul era o jale. Mâine la fel, doar scânduri bătute în locul geamurilor. Pustiu. Treceau cocori și berze. Berzele aruncau copiii în mare, nu-i lua nimeni deși le-am ajutat și noi și am bătut pe la porți. La o poartă dinspre epavă a deschis un moș care ne-a dat și el opt copii. I-am aruncat și noi spre nudiști încolo. Colega mea mi-a zis că în apă sunt leoparzi. Unii mari care te mănâncă. Am luat unul și l-am dus la cantină în Forum. A ieșit o tocană excelentă. Cu ardei iute pus de șefa bucătăriei. Apoi, din mare a ieșit o corabie albastră. Vindeau pe ea bere și ciocolată. Ne-am repezit cu toții. Un pirat bătrân, pe care-l chema Marea Verde, a ieșit, ne-a luat banii, ne-a aruncat berea cu dispreț și a luat o chitară să ne cânte. Și era o zi, dragi cititori, și era o zi. Cineva a scos tablele și a dat șase șase. Aici a început bătaia. Noi, două doamne Bovary, și restul litoralului. Topoare prin aer, cozi de mătură, sateliți. Da, așa fost la filmare. Curând s-a stins lumina, s-au aprins ciorile, și berzele ne-au băut berea. Noi, la televizor, în camere. Vorbea Iohannis. N-avea lighean, se spăla pe mâini în aer așa, credea că ne păcălește. Apoi, m-am uitat pe fereastră. Domnișoara Bovary, nu eu, se arunca în mare. De unde n-avea să mai iasă nici acum când vorbim. După doi ani, cum v-am mai spus. D.

10 aprilie 2021

PIRAMIDA ALBA

Împărăteasa Alba, cu casă de vacanță la noi în sat, își chemă în curte cele trei fete. Zise de pe verandă: Cine mi-l aduce pe Costel ca să-l iau de bărbat îi dau jumate de avere, Bucureștiul cadou și ieșire la mare. Unde e, întrebă mezina. La peleți, în pădure. Mezina își luă tava cu jăratec și se duce la grajduri. De fapt, un garaj de mături electrice. Își văzu surorile alegând mături BMW și Audi. Le lăsă să plece. Apoi, scoase tava cu jăratec și o instală în mijlocul încăperii. Imediat dintr-un colț ieși la iveală o mătură Trabant. Mâncă tot jăratecul și spuse: Stăpână sunt gata de drum. Mezina încălecă și-și luară amândouă zborul pe fereastră, foto. Se opriră întâi la autoritatea aeriană ca să-și ia foaie de parcurs și câțiva litri de combustibil. Nu le trebuia, așa că o luară spe pădurea Snagov. Aici dădu peste primul obstacol: Lacul Dracilor. Era pur și simplu un lac cam cât Herăstrăul plin de Draci care nu te lăsau să mergi la Costel. Ieși șeful Dracilor, Scaraoțki. Zise: Mezino, știm de tine și de călătoria ta. Numai că peste noi nu treci dacă nu faci față înjurăturilor noastre. Câștigi concursul adhoc de acum, treci. Nu-l câștigi nu treci. Și începu șeful Dracilor cu niște sudalme de-ți stătea ceasul pendulă din birou. Mezina nu s-a speriat. A început și ea o serie de ți se făcea rușine că-i fată. Ea știa repertoriul de înjurături de la Măcelăria Castelului ei din București. Îi ținu pe Draci o jumătate de oră. Plângeau Dracii de necaz. Plângea și șeful. Plângeau teii, castanii, porumbul și liliacul. Costel era la peleți. Mezina îi zise: Vino cu mine la castel, mama te vrea de bărbat. Păi, am nevastă, de ce-aș mai vrea? Încă o pacoste? Mezina o găsi pe nevasta lui Costel. Era la gâște, le scotea dinții. Se luară la bătaie. Trosc, trosc de ambele părți. Mezina smulse un cireș din rădăcini și-l zdrobi în capul nevestei. Nevasta sări de la pământ doi metri. În cădere se califică în finala la haltere din Pădurea Snagov. Nenorocito strigă Mezina. Curvă, strigă nevasta lui Costel. Scandalul se făcu auzit la castel. Alba se supără tare. O sună la telefon pe Mezină și-i spuse să-l ia ea pe Costel și să pună capăt scandalului. Mezina făcu întocmai. Apoi, strânse armată, atacă Bucureștiul. Făcu din el o piramidă. Piramida Albei, așa e cunoscută astăzi. D.

08 aprilie 2021

PANAIȚII

Seara ne adunăm la cârciuma din sat și vorbim toate cele. Emil, ăla cu hulubăria: Ce țărăniști, domle, la noi nu mai e de țărăniști! Vor veni alți securiști, mai tineri, ăștia bătrâni trebuie trimiși în State să-i facă corp ansamblu lui Biden. Și asta era toată politica. Apoi, apărea perechea Panait, foto. Foști dansatori. Se retrăseseră la țară au cumpărat pământ și au făcut un centru al dansului. Primul din județ, primul din mediul rural. Primul din lume. Localnicii de la noi din Izvoru băteau balta de pește, animalele din ogradă sau sfecla la câmp și numai ce terminau că se repezeau la dans. Cursuri de dans, lei 100 pe lună. Ei, Panaiții, se specializaseră la derviș. Elevii, femeile, și bărbații din sat, dansau roata, mimi, hore, navetiștii, hoții și ăia cu fier vechi. Panaiții făceau niște salturi în aer, se tăvăleau lateral, furau sticlele din depozitul cârciumarului. Mai luau și de la noi o sută și plecau mulțumiți. Noi mai rămâneam. Vorbeam acum de Horeca, cum a dat faliment. Păi, bă, zicea Vasile Curcan, cel care abia acum venea de la răscoala lui Tudor Vladimirescu, n-au dat niciun faliment. Minciuni sfruntate. Cât ne-au jefuit ei pe noi, acum au bani să stea. Și s-a ridicat și-a zis: Ce!, io nu pot să fac ca Panaiții? Ia, să vedeți!! Și a început să zboare prin aer, de-am rămas uimiți. La a șasea săritură nu s-a mai întors. L-am văzut spre Dunăre. Spre Italia, Corfu, Afganistan. Soarele era de portocală, iar ăia din Afganistan au tras în el. Ni l-au adus într-un sicriu din pământ transparent. Ce-am mai plâns. Am tras cu pistoalele în direcția Suediei. N-avem nimic cu Suedia, dare eram pe direcția aia. Cârciumarul, unul Pop, ne-a adus piftie de arici. Gutuile au prins să se coacă mai repede. Brazii la fel. Și atunci au apărut și Panaiții cu elevii de la cursurile de dans. Au tot sărit în sus până ne-au dispărut băuturile de pe mese. Noi am tas cu pistoalele după ei. Nu că aveam ceva cu ei, dar erau pe direcția noastră. I-am omorât pe toți. Și era printre ei și una Sanda, care ne plăcea la toți. Avea ochi albaștri, fustă roz, părul blond, un portofel doldora, și-un iepure. Viu. Pe care-l căra la brâu. D.

05 aprilie 2021

TOȚI ARE DREPTATE

1. O boală necunoscută îi transformă pe urșii din USA în animale prietenoase. Unul a fost adus și în România, ca să cutare. Ursul a coborât din avion, s-a dus în Bușteni și a bătut la o ușă mare, mare de tot. Animalul a mâncat două femei de serviciu, s-a suit în avion și, hopa, înapoi în Texax. A fost întrebat despre conceptul de prietenie. N-a răspuns. Următoarea deplasare a acestui urs spre Bușteni este de Paști. Ca să șiți. 2. Cam gata cu epoca combustibililor fosili. Alte energii plutesc în viața noastră. Și totuși, spun cercetători importanți, dacă mâncarea noastră, de-a lungul secolelor, n-ar fi fost încălzită n-am fi progresat în halul ăsta. Naiba știe. 3. Ia-l de unde nu-i pe sparanghelul german. Probleme pentru muncitorii români și polonezi care se ocupau cu recoltatul. Germanii au găsit înlocuitor, muncitorii nu. Ei se întorc în țările lor și-și inventează câte o șoșoacă. La polonezi, șoșoaca e wc-ul din fundul curții. La noi e o femeie care umblă liberă prin București. 4. Bill Gates: pandemia se va termina prin vara lui 2021. În țări dezvoltate, USA, Spania se va termina definitiv în vara lui 2022. Să-l vedem pe Arafat. 5. De văzut musai HOMADLAND, la Oscar acum, un film produs și jucat magistral de Frances McDermot. Tipa cu Oscar din Trei panouri pubicitare. 6. La Cairo au defilat mumiile regale. La noi evenimentul va avea loc la iarnă și va reprezenta punerea în scenă a decorării Doinei Gradea de către Casa Regală a României. 7. Vremea se va înteți. Din cauza asta România va fi mutată la Polul Nord. Cu prim ministru Frigușor Dan. 8. Documentarul din 2001 Asta e!, al lui Thomas Ciulei. Trebuie văzut. 9. Munții vor descrește în zona României. Țara noastră ve deveni câmpia de sud a Europei. Averse locale: Zlatna, Cugir, Bulbucata. Frig, frig rău de tot pe spații extinse. Cam până prin Kiev, Cahul, oareunde. Minus 3 grade. Nasol. 10. Tratatul Internațional de Sălați-vă pe mâini al lui Iohannis va fi semnat la sfârșitul mandatului său. Altfel nu-i chip. Nu insistați. d.

04 aprilie 2021

LA GRĂTAR CU NIC ȘI PATTI

M-a sunat Nic Bunescu, foto: Ia și tu ceva cărnuri și hai la noi la un grătar. Patti, soția lui Nic, a zis să iau și ceva pulpe de pui dezosate. Poate carnea de porc e tare. Așa a fost. Facem și ceva dulceață? Nu, gutuile nu sunt bune acum. Tu doar vino-ncoa! Am luat-o pe autostradă. Trestia de zahăr crescuse cât un om. Mușețelul crescuse cât un om. Ce mai era? A, da, usturoiul la fel. Usturoiul era deja cât mașina mea. Era nevoie de el pentru echilibrarea plăților României. Era el pe autostradă, dar era chinezesc. Era o lumină puternică. Mi-am zis să citesc ceva. Am văzut până la urmă un film: GoodFellas. Martin Scorsese cu DeNiro, Pesci, Ray Liota. În dreptul Bolintin m-a oprit Poliția. Că de citesc la volan și nu am mască. Le explic. Degeaba. Îmi vine acasă amenda de cinșpe mii de lei. Fac un CAR. Luasem și-o salată verde mare, mare, ridichi și Patti a zis că salata o face ea. Ca la carte. Nic a făcut grătarul. Carnea de porc era tare. Nic îmi arată brazii, pinul. Crescuseră cât un om. Dar era frig. Ne-am acoperit, am scos și niscaiva cearceafuri ca să acoperim grădina. Ușor, în aer, dinspre grădină venea un suav acord de chitară. Apoi, un sax tenor. Nic spune: Păsările aduc melodii frumoase. Asta e din Toscana. Patti a zis și ea: Da, e din Toscana. Dar nu era din nicio Toscană, era de la vecina Steluța. Stătea pe prispă, vedea ce facem și a zis să ne cânte. Tremurau margaretele. Și usturoiul. Așa scria și-n prospect: Usturoiul trebuie tremurat bine, bine, altfel nu-i bun să salveze România. A venit și Andreea cu mierea. Cealaltă vecină. Mi-a dat un borcan. Carnea era tare, așa că am mâncat salată verde cu miere de tei. Lucru bun. Nic a zis: Acolo mai pun niște brazi. I-am scos la o sută bucata de la trei. Pinul n-a încăput decât într-o dubă. Îmi arată pinul. Din el curgeau veverițe, ouă de Paște, sardine și ulei de măsline. Păi, zic, mai ia niște pini. Sunt foarte buni la casa omului. Pinul a zis și el: da, da, așa e. Era deja frig și ne-am zis să plecăm. Tot pe autostradă? Tot. Am strâns brazii, pinul, carnea, sticlele și le-am pus la Patti în mașină. A trecut un bâtlan care ne-a spus că are ouă de vânzare. Un urs care avea și el ouă de vânzare. Cum a fost? Nic zice: Trebuie să facem un grătar și noaptea. Pe lumină toată lumea știe. Și atunci a început celebra melodia bolintineană: E ușor să pleci, e ușor să rămâi. Era vocea Steluței. Și acordeonul tot al ei.

03 aprilie 2021

REVOLUȚIA DIN 3 APRILIE, 2021

Azi e revoluție, revoluția din 3 aprilie, și trebuie să ies neapărat. E revoluția finală. Ce n-a mers în 89, o să meargă acum în 2021. Mai ales că va filma regizoarea Lidia Vântu, care va face peste 60 de ani un documentar că cum în teatrul Național au stat și au înfruntat gloanțele din 2021 Dinescu, Caramitru, Vosganian, Manolescu, Nicolae Bălcescu și compozitorul Vlad Țepeș. Am din 89 un tanc cu revoluționari, foto, care nu vor decât jos comunismul. Cam vag. Acum e pe persoană fizică. Ajuns în mijlocul revoluției, văd că lângă mine tropăie tot bieții care l-a dat jos pe Ponta. Cu alte lozinci: Jos batista, Dă, bă banii, Și poporul, Ninge, ninge în luna mai, Minciuni mai drăguțe, Virusul e cu noi. Mulți dintre ei sunt tineri soldați. Bătrâni colonei SRI. Toți au basmale și bani, ca să se înțeleagă că abia au luat salariul și e mic de tot. Ce duc ei acasă? Jos Câțu! Jos de tot. Trece mașina cu înghețată. Trece mașina cu becuri, că vine noaptea. Jos privații! Se fac petiții care nu sunt semnate de nimeni. Să trecem și o doleanță majoră: România să aibă cinci prim miniștri. Trei în tura de dimineață, doi în aia de noapte. O femeie naște în direct un băiețel. Puștiul va fi amenajat ca un tip de 60 de ani ca să poată filma Lidia Vântu. Jos Iliescu. Se vorbește la celular: da, bă, sunt vreo trei mii de oameni. La Inter, în 21 decembrie 89 eram trei sute. Martori, Irina Corbu, decedată, și Radu F Alexandru. N-avem Petre Roman. Vorbiți cu domnul maior Mămăligă și aduceți un pulover roșu. Poporul român vrea mai mulți nasturi. Așa i se spune că vrea. Manipulare. Jos manipularea. Vrem presă liberă! Hait! Aici nu-i bine. Media e controlată de SRI. Jos SRI!! Din mulțime se desprinde o fată cu brâu de margarete. Brâu lat, cu margarete albastre. E noapte și așa se vede. Împinge la un căruț de copil. Camera Lidie Vântu se prinde de el. Ce vrei puștiule? Am făcut pe mine. Bravo!! Peste 60 sau 100 de ani, când regizoarea va face celebrul docu din 3 apilie 2021, din căruț vor ieși și se vor strecura în teatrul Național următorii: vinul de Recaș, merele românești, o babă, un tractor, și Pompilia Stoian. Și de aici începe o altă poveste. Așa că m-am retras. d.

02 aprilie 2021

SCRIITOAREA

Mâna din imagine aparține doamnei Iolanda Fres din Buzău. Nu le are cu telefonul, dânsa trebuie să scrie lumii întregi. Despre iubire, dor, marmeladă, virus, munți, litoral și autocamioane. Dragă Madascar, trimite dragă niște pirați în România ca să știm cum stăm real fără minciuni. Madagascarul i-a răspuns că da, așa va face. Doi ajung? Dragă Trinidad, n-am mai vorbit de mult. Trimite în România cinci mii de ostași ca să termine minciuna asta de partid și de stat. Care-i cel mai bun loc de debarcare? Păi, la Cotroceni. Dragă Musticule, vezi că iar s-au adunat băieții de la Rolling Stones să compună. Ei scriu despre dragoste și planetă, despre Angie, ori noi vrem să știm cine este Angie, că umblă una prin Obor care se dă drept Angie și vinde corcodușe la bucată. În dolari. Ieri a venit cu un bărbat deghizat în Nicușor Dan și a zis că face curățenie în Piață. Au luat o mătură, dar le trebuie mai multe, milioane, ca să curețe minciuna din Româna. Toată minciuna. Pentru că se minte de la Rădoi, la pensii speciale, la parlament de 300 de cutare, și la o carte de dragoste pentru SRI. Ascultând cu ce se ocupă Iolanda Fres, că se auzea la radio, un pirat bătrân cu barbă galbenă a cerut și el un microfon. A zis: Iolando, au înflorit caișii și mătrăguna. Dealurile sunt albe. Drumurile proaste. Se fură mai mult ca înainte. Și ca înapoi. De exempu, la fabrica de usturoi, nu se mai pune usturoi, ci praf chinezesc din ăla cu care se lipesc chirpicii și ușile televiziunii România TV. Acolo apar Șoșoacă și băieții. Cum care băieți? Ăia care au scos-o senatoare. Care o susțin fără a fii la vedere. Așa să știi, dragă Bahamas, așa să știi. Hai, să vindem flori și ăsta să fie titlul viitoare melodii pe care să și-o însușească grupul Bere Gratis, da, ăla care cântă la capul tramvaiului 32. Ce să mai zic, dragă Austria? Ăia care zic că tu ne furi lemnele, habar n-au că nu ni le furi. E contract serios pus la cale de Ion Iliescu și Adrian Năstase. Lemnele pleacă legal. De asta nici nu prind pe nimeni. Am auzit că din lemnele de la noi, austriecii fac sâmburi de corcodușe, piei de urs, semne de circulație, guverne cum e al nostru, și filme. Cu Arnold Schwartenegger și Florin Piersic Sr. Te las acum, iubite Gibraltar. Fii vesel, fii trist. d.