Revoluția din octombrie 2020

Foto, un nene!! Am ieșit la mica revoluție din 10 august 2020, la Arhitectură, mai mult ca să vedem dacă în octombrie 2020 vine mai multă lume ca la revoluția din octombrie 1917 din Rusia. Ne-am așezat pe o bancă de lângă Universitate. La trei metri de noi, o revoluționară mai în vârstă comenta tot ce trecea. Trece un tip cu un steag, ea: tu-ți morții mă-tii!! Trece un grup de măicuțe cu pancarte despre copii ceva, ea: mama voastră de curve. Trece un tip cu portavoce și costum popular, ea: mă-ta-n cur și așa mai departe, până când lângă mine pe bancă a poposit vechea mea prietenă Rodica O, vezi foto, și așa a început mica demonstrație din 10 august. Veneau fel de fel de oameni. Nu aveau fețe de impostori, erau oameni cinstiți care, asta era deviza meetingului de ieri, nu purtau mască, că masca îi incomoda la ceva.

Eu, care aveam mască, am fost aprostrofat și aproape dat afară, aruncat în fântână. Cel mai frumos moment al începutului de revoluție l-a produs o femeie cu un tulnic. S-a sculat în picioare și preț de două minute ne-a cântat ceva duios și trist, frumos și popular. Apoi, s-a pus o scenuță și de pe ea au vorbit diverși indivizi, care nu aveau legătură cu realitatea. Unul din ei, ne-a zis că în 21 decembrie 1989 a fost chiar în acel loc de sub zidurile Universității deși nu părea. Cum sonor nu prea era, liderul de la tribună urla: acum să strigăm!! Și toată arteziana striga Jos Jandarmii, Jos Pandemia, Vrem să ne creștem copiii și tot așa.

150 de oameni cinstiți, unii veniți de departe, demonstrau pentru ceva sau cineva care-i mânase din urmă, oameni cinstiți care n-aveau ce căuta ieri la Universitate, probabil unii cu probleme reale de sărăcie severă, se vedea pe ei, alții cu probleme grave de sănătate, iar se vedea pe ei, alții îmbrăcați în aur și Gucci, se vedea pe ele, oameni care formaseră un nucleu de doleanțe hilare, imposibile, duioase în mare parte, vesele în final. AUR, asociația care a organizat decent meetingul, ar trebui să găsească alte căi de mobilizare a unor nemulțumiri într-adevăr reale, umane. Cu cântece la nai și rugăciuni la tatăl nostru nu mai merge. N-a mers nici la 1917, dar acum? Fata cu tulnicul plecase, Rodica era dusă de-o juma de oră să-și aprindă o țigară, revoluționara cu înjurăturile revenise iar eu m-am dus la restaurantul Pescarul, loc de unde am observat numeroase revoluții române. Am cerut o ciorbă de pește. O tânără de la Digi 24 cu care vorbisem ceva mai devreme în mulțime mi-a făcut semn să nu. A făcut și-o grimasă de la masa la care era instalată. Am înțeles și n-am mai luat nimic. De-asta nu prind la noi revoluțiile. D.