Sperietorul

Fata casierului Belmondo Pion din comuna noastră era o frumusețe. Așa că, în dimineața în care începe povestea noastră, când nici găinile nu ieșiseră la ciugulit și nici mistreții nu deschideau onlineul pentru ora de geografie, Belmondo se duse la fiică-sa și o sculă din somn. Îi spuse: te duci la marginea comunei, acolo unde avem plantat usturoi pentru guvern, și vezi o Sperietoare. De fapt, un Sperietor, că e bărbat. O să te pună să dansezi, nu-i nimic, tu dansezi și-i spui: m-a trimis tata, casierul, ca să-l faci și pe el primarul comunei. Nu contează dacă mai sunt sau nu alegeri. Dacă nu merge, fă-l senator. Dacă nici senator, fă-l ceva mare la Protecția Consumatorului, la Vodafone, oriunde unde nu trebuie să dea socoteală cuiva. Dacă reușești, o să facă investiții masive la noi în comună: autostrăzi suspendate, cârciumi deschise, o cale ferată până la Londra, un port la Dunăre și un aeroport pentru țăranii cu roșii. Înțelegi, Sperietorule? Când termin de dansat, vezi foto, trebuie să mă iei de nevastă, așa a zis în final. E ca-n basmele cu fata mică a Împăratului. Sunt singura lui fată, dar sunt mică rău. Am și zestre: niște acareturi prin curte și o găină uriașă ofițer acoperit. Sperietorul o ascultă cu interes. Îi plăcea de Maricica Pion, o știa de când trecea în zbor pe deasupra balconului ei. Îi spuse: în dragoste, singura victorie este fuga. Hai să fugim! O luă de mână și zburară spre Patagonia. Acolo era un fluviu uriaș, cu aur mult în adâncuri. Își făcură o plută și o luară pe firul apei. Firul se pierdea în pământ. Dădură de un oraș subteran. Era orașul celor care împrăștie virusuri în lume. D.