Street Fighting Man

Un guguștiuc pe pervaz. Așa începe câte o zi: cu un guguștiuc pe pervaz. Îi zic bună dimineața, cum sunt obișnuit. Nu mă aude, vorbele mele se lipesc de geamul ferestrei ca praful pe ulițele unui sat din Bărăgan. Își ia zborul. Îmi pun un Van der Graaf. Diminețile încep mai ușor cu Peter Hamill. Ciudat, deși sunt preferații mei, mi-am dorit toată viața să scriu o melodie pentru Rolling Stones. Ei o au p-aia cu Curcubeul, io le-aș scrie una cu un guguștiuc care nu-ți răspunde la bună dimineața. Ritmată, o baladă simplă despre viață trăită cu valiza la ușă. Cafeaua și în fața calculatorului. Când ești singur observi o grămadă de lucruri în jurul tău. De exemplu, nu am pisică. Nu pot chema pe nimeni la masă, nu se cuibărește nimeni pe perna mea, n-am grijă cui s-o las când plec pe fronturile mele de-aiurea. De dimineață cu telefoanele. Este Mirela. Operația Silvanei a reușit. Pe creier. Veselie mare. Aproape ca o alarmă pe telefon. Ne cinstim cu pastramă? Da. Ce să fac azi? E 10 august și luptele pentru democrație continuă. Undeva pe la Universitate. Jos Masca! Jos Covidul! Cu tot cu Iohannis. Io când am ieșit în 21 decemberie 89 la Universitate îi strigam lui Ceausescu în față Jos Ceușescu și el era acolo în balcon. Acum, în balcon nu mai nimeni, iar la Universitate a rămas o arteziană care va deveni milenară pentru că de ea s-a agățat Nicușor Dan mai acu două campanii. Va deveni Muzeu în aer liber iar Buculei, marele sculptor, va face pe marginea ghizdului un Nicușor Dan mic cu aripile de la Casa Scânteii. Zburător, adică, un zburător la Primăria Bucureștiului. Muzeul Arteziana lui Nicușor va deveni itinerant, problemele Bucureștiului la fel. Aseară, pe Netflix, The Gambler, cu Jessica Lange și Matt Walberg. Rețetă clasică: doi actori buni, un mic ceva cu bani de furat, cu cinste și vederi din New York și o poveste de dragoste care se temină bine deși ea, pe parcurs, suferă, înghite ceva, învață, e frumoasă, ar vrea să joace la Cristi Puiu, dar n-o lasă mama, o mamă care nu apare pentru că este la emisiunea Bravo, ai stil, unde vine o balenă blondă și zice ceva grețos. Deci un film bun, de văzut, de bere. E zece deja și nu știu ce să fac astăzi. Revoluție? Literatură? Că mai am și la Muzeul Satului ceva cu Liliana Popa că după aia bem bere, care io nu beau. M-a salvat guguștiucul. S-a-ntors. Îmi spune că în oraș sunt mișcări de trupe. Milioane de bucureșteni și nu numai, cu măștile pe față, cu coase și topoare se duc spre Universitate fără să-i vadă STS-ul, ca să nu iasă proces nu știu cum cu ăștia care nu ne vor binele, nu ne lasă să jucăm la Cristi Puiu în filme, nu ne lasă să ne spălăm pe mâini sau să învățăm online și în general nu ne dau realitatea cu Covidu ăsta. Ce să fac? Spiritul de revoluționar din mine dă în clocot. Vorba melodiei ăleia pe care am s-o scriu pentru Rolling Stones: La Universitate/La Buculei, democrație-n Pirinei!, melodie pe care am s-o numesc Street Fighting Man. D.