Își tăia singur unghiile. Și iarba. Avea cele mai ascuțite foarfeci din ținut. Un ținut albastru la răsărit. I se spunea Forfecarul. Era chemat câteodată să ajute și armata. Tundea soldații bătrâni care nu-și mai vedeau ceafa. Și perciunii tinerilor. Perciuni care ieșeau de sub cască și atrăgeau dușmanul. Odată tunși, soldații plecau și câștigau bătălii. Războaie. Traversau fluvii necunoscute. Câteodată era plecat zece zile, alteori de tot. Cutreiera păduri, dealuri și străzi strâmte de prin orașele în care avea comenzi. Îl chemau regi, actori, mame singure, copii carantinați. Câștiga foarte bine. Își luă două Bentley. Unul pentru emisfera sudică, celălalt pentru cea nordică. Apoi, două Lexus, pentru est și vest. Își dublă numărul de foarfeci, foto. Putea să fie în toate cele patru colțuri ale lumii în același timp. Tundea o mumie la Cairo și pe Lady Gaga la New York. Era ubicuu. Într-o zi primi un telefon.
Luminița se urca în copac ca să se pieptene. Așa păr lung avea. Care creștea în cinci minute cât altora în cinci ani. O mai ajuta maică-sa. Femeia lua scara, un pieptene cu dinți de aur și câteodată o greblă când nu avea scara. Asta însemna că atunci soțul ei, tătăl Luminiței, era la furat de gutui din grădina vecinului. Pe Luminița însă începu s-o deranjeze părul prea lung. Îngrozitor de lung. De exemplu, nu mai vedea. Nu putea să aprindă aragazul. Să citească pe ascuns mailurile maică-sii. Să-și vadă prietenele. Să urască sau să se bucure cu cineva. Să mângâie pisica. Așa că puse mâna pe telefon.
Forfecarul ajunse în zece minute. O privi pe Luminița și-i făcu un semn. Fata se urcă în Bentley și de atunci nu mai fură văzuți niciodată.
D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: