La mulți ani, Ion Dichiseanu

N-am fost niciodată interesat să-l văd pe scenă pe actorul Ion Dichiseanu. Nu știu de ce. Când vedeam afișul cu el ocoleam teatrul. Dar, a făcut și numeroae filme, iar pe Cinemarom, mai ieri, i-au tras un medalion aniversar: împlinea nu-ș câți ani. Ne-a stârnit curiozitatea. Și uite așa începe filmul Clipa, regie Gh Vitanidis, unul din cei mai supermediocri regizori români. E vorba de o uzină chimică ceva, cu recipiente înalte de 50 m în care clocotește ceva pentru binele comunismului. Dar se strică ceva la niște roți sau țevi. Așa că omul care răspunde de ele, Ovidiu Moldovan, e chemat la partid. E certat de Octavian Cotescu, Emanoil Petruț și alții. Că ce-ai făcut, măi, nene? Ovidiu Moldovan, un pârlit de inginer pleacă plângând. Se duce la directorul general al combinatului, Ion Dichiseanu. Acesta, om dintr-o bucată, îl înțelege. Îi dă curaj, și numai ce pleacă inginerul din cabinet că ditai directorul se duce, aleargă, se cațără mai bine zis, pe platforma combinatului de unde-i face semn o gagică. Mi-am zis: io-te, nene, ce curaj pe Vitanidis, să-i pună să facă sex pe cazanele cu chimicale și fum. Dar n-a fost așa. Nici unul din cei doi nu și-a tras hainele, nu și-au aruncat chiloții cum vedem în filmele americane, ci se uită la niște planșe pe care fata le avea la ea și care erau soluția pentru avaria combinatului. Un film foarte prost, în care excela Vitanidis, decent însă rolul lui Dichiseanu. Am zis că-i destul, dar începe, în regia altui mediocru, Virgil Calotescu, Ultima frontieră a morții. Aici, Dichiseanu, este ofițer neamț. El pune să danseze niște țărani români în costume populare, apoi îi omoară. Costumele, aici, n-au niciun rost, sunt puse probabil ca să vadă americanii că și noi le știm cu filmul, cu dansul, cu hăulelile, nu numai ei cu Lady Gaga aia.

Când să trecem la emisiunea Noapte bună copii, care ne este adresată, începe un alt film cu Ion Dichiseanu, Porto Franco, în regia lui Paul Călinescu, ???. Filmul e din 1961 și se întâmplă într-o barcă. El conduce barca cântând. Ea e topită. Vântul le umflă părul, deși se vede că barca stă pe loc. Nu-i nimic, își zice fata, dacă nu stătea pe loc nu puteam să-l pup, și pac călare pe Dichiseanu care se descurcă cu amândouă, și cu barca și cu fata. Or mai fi și alte filme românești cu Ion Dichiseanu, în care actorul nu face roluri memorabile. Altfel am fi auzit. Am fi văzut. Dar, la minima rezistență, asta i s-a propus, asta a jucat. Oricum, dânsul este o figură boemă, supermondenă, și credem că rolul ăsta i se potrivește cel mai bine. La mulți ani, maestre! D.