Moșul ne-a întrebat dacă am fost cuminți. Am fost: N-am zis nimic de demolarea autostrăzii Sibiu Orăștie, nimic de scufundarea bd Eroilor, nimic de matrapazlâcurile EADS, nimic de CNSAS, ne-am bucurat că nu e zăpadă, că suntem mințiți pe teve în legătură cu orice, și câte și mai câte așa că Moșul a zis că vine pe la noi cu sacul plin. A zis că întâi citește scrisoarea noastră, a mea și a Tinei Cumva, dar noi n-am scris nimic, considerăm că e destul dacă avem un schimb de priviri cu Bătrânul.
Așa că ne-am hotărât să facem piftie. Am făcut listă: Sare, multă sare, vodcă, vin, fără vin nu merge, cafea, unt, ulei, produse tradiționale românești cum ar fi ouă, marmeladă, iiiiii, scaune, pături, cozonac sărat, că cu zahăr e scump, pere și mere acre, mezeluri vechi și scumpe, baticuri și câteva cântece populare cu costume cu tot cu care să mergem să vedem Star Wars.
Acu' eram pregătiți de Crăciun, așa că am zis să mergem la teatru: Efectul Razelor Gamma Asupra Crăițelor Lunatice. Teatrul Metropolis. Cu Oana Pellea, Cristina Casian, Florina Gleznea, și Alexandra Halic, regia Mariana Cămărășan, scenografia Vladimir Turturică. Piesa s-a mai jucat la București acum 50 de ani, nu știm dacă în aceeași distribuție, că actrițele erau tinere, da' mai știi? Subiectul te interesează vag: O familie decăzută din cauza mamei, o bețivă înrăită, care nu câștigă mai nimic. Una din cele două fete are aplecare spre studiu. La școală află de atom, de raze gamma, tot tacâmul. Face experimente până și acasă. Este fata care va trage familia spre lumină, viitor, speranță, spre civilizație și dragoste. Și care și reușește. Toată chestia asta se poate întâmpla și în România zilelor noastre. Da, dar puțin mai scurt. Adică piesa e lungă. Are burți în care te gândești dacă 133 mai merge pe la piața Galați, adică că cum plecăm de la teatru când s-o termina cu Crăițele. Trioul fetelor: Oana Pellea, Cristina Casian și Florina Gleznea foarte bun. Oana Pellea, care în câteva momente, cele de final în special, este magistrală. În rest folosește tușe destul de groase care n-o prind. Noi n-am mai văzut-o decât prin filme în ultimii ani, așa că am avut o surpriză plăcută. Un spectacol bun, iar dacă va fi scurtat cu 40 de minute ar fi excelent.
Întorși acasă ne-am repezit la cuptor. Uitasem să-l stingem când am plecat la teatru și plăcinta era înăuntru. Însă cuptorul era stins, pentru că noi nu facem plăcintă niciodată. Am răsuflat ușurați. Ba chiar io am zis: Dom'le, da' nu-i nimic în cuptor. Am deschis instalația și am intrat amândoi înăuntru. Într-adevăr, în cuptor nu era nimic.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: