Participăm la răscoala ciobanilor. Din întâmplare: Mergem să ducem o carte lui Dinu Grigorescu, bun prieten, și ne pomenim în mijlocul cușmelor, blănurilor și toiegelor acestor oameni ciopliți în brânză, vânt și unt. Întrebăm: Care-i treaba. Păi, treaba-i așa că cineva ne-a îndemnat să ieșim că legea vânătorii e strâmbă, adică de ce să n-am io dreptul să împușc rața cârâitoare decât între 1 septembrie și 15 februarie, adică în rest dacă cârâie s-o las în pace?, că atunci nevastă-mea care e mai cârâitoare decât rața nu spune legea ce să fac cu ea, în sfârșit, aia cu câinii e strâmbă, că ce dacă am douăj de câini, ce ei mănâncă pe banii poporului?, nu ei parlamentarii sunt pe banii poporului, că, uite, Netanyahu ăla din Israel avea doar un câine și nu la munte, ei bine, câinele ăla a mușcat doi oameni la o chestie religioasă și atunci legea de ce e făcută așa, te întreb io pe dumneata, că p-ăla care ne-a mobilizat să ieșim la București, om cu școală la Băneasa că de acolo sunt repartizați ăștia care devin poeți, jurnaliști, sportivi sau moderatori teve, deci p-ăla nu l-am întrebat. Înțelegi, mata?
Vrem să trimitem o carte de poezii pe Amazon, pe cel mai mare magazin online din lume, în ideea că poate ne cumpără cineva poeziile traduse în engleză. Păi, ISBN-ul are un cod la coadă care arată țara din care vine cartea. Și atunci, electronic, Amazonul trece cartea sosită din România la coada cozilor, că pe nimeni nu interesează nicio poezie de la Gurile Dunării. Și nici la târgurile de carte din lume nu interesează pe nimeni nicio poezie din România.
Am scris o proză despre prietenia unui român cu un japonez. O traducem în japoneză și engleză. Unde s-o vindem? Că la București, ciuciu. Păi, pe Alibaba, cel mai mare magazin online chinez. Păi, ISBN-ul are un cod care divulgă țara din care vine proza. Și atunci, electronic, Alibaba-ul trece cartea sosită din România la coada cozilor dacă nu la trash. Pentru că nimeni nu citește proză din Carpați. Restul sunt povești de scris prin ziare.
Nu se mai fac revelioane stradale. Gata cu artificiile, cu șampania, cu ochiadele la gagicile din Ferentari, gata cu concertele în aer liber cu care ne-au obișnuit celebri noștri soliști.
În sfârșit BRAT, instituția care măsoară performanțele produse de media, face o analiză serioasă la final de an și zice că Internetul a halit presa scrisă, ba chiar și pe aia video. Se poate. În ce privește presa avem rezerve. Cititorii au așteptat altceva de la presă: dosarele revoluției, mineriadelor, CNSAS, cum s-a îmbăgățit Oprescu și multe altele și nu au aflat nimic. Și atunci de ce să mai cumpere? Lasă că BRAT băga și unele minciunele în ce privește tirajele reale ale ziarelor. Poate că nu din cauza lor, dar faptul că presa stă pe tarabe e o realitate.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: